Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a disparea
afunda, AFUNDÁ, afúnd, vb. I. 1. Tranz. si refl. A intra sau a aface sa intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A patrunde adânc; fig. a se pierde în departari, a disparea. ♦ Fig. A se cufunda într-o actiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).
aici, AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ♢ Expr. (Fam.) Pâna aici! = destul! ajunge! Pe aici ti-e drumul! = sterge-o! pleaca! a plecat! a sters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o sterge; a pleca fara urma, a disparea. 2. În acest moment, acum. ♢ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotarâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape sa..., gata-gata sa..., mai ca... [Var.: ací, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicca.
amesteca, AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de fiinte deosebite) A patrunde unele printre altele; a se pierde, a disparea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se baga, a se vârî (nechemat) într-o actiune, într-o discutie etc. – Lat. •ammixticare.
bir, BIR, biruri, s.n. 1. Impozitul principal perceput în statele feudale românesti de la tarani si mestesugari; p. gener. (pop.) impozit. ♢ Expr. A da bir cu fugitii = a disparea, a fugi (în mod las) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.
gheaţă, GHEÁŢĂ, (2) gheturi, s.f., adj. invar. 1. S.f. Apa aflata în stare solida, în urma înghetarii. ♢ Expr. A se da cu patinele pe gheata = a patina2. A (se) sparge sau a (se) rupe gheata = a disparea sau a face sa dispara atmosfera ori senzatia de jena existenta la un moment dat; a (se) înlatura primele dificultati în bunul mers al unei actiuni. ♦ (Reg.) Grindina, piatra (I 7). 2. S.f. (La pl.) Întinderi mari de gheata (1) aflate pe uscat sau pe apa. ♢ Loc. adj. De gheata = indiferent, nepasator, nesimtitor. 3. S.f. Senzatie neplacuta de raceala, provocata de frica, emotie etc. 4. S.f. Planta erbacee cu flori mici, albe, roz sau rosii, având frunzele acoperite cu papile albe care seamana cu cristalele de gheata (1) (Mesembryanthemum crystallynum). 5. S.f. Planta erbacee cu tulpina carnoasa, ramificata, cu frunze ovale-rotunde si cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau rosii (Begonia semperflorens). 6. Adj. invar. (În sintagma) Bani gheata = bani în numerar, platiti pe loc, bani lichizi (2), bani pesin. – Lat. glacia (= glacies).
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
volatiliza, VOLATILIZÁ, volatilizez, vb. I. Refl. A se evapora repede (la temperatura obisnuita). ♦ Fig. A disparea complet, fara urma. – Din fr. volatiliser.
zbor, ZBOR1, zboruri, s.n. 1. Mod de planare si de miscare în aer a unei pasari, a unei insecte, a unui obiect etc. cu ajutorul aripilor si a caror sustentatie poate fi realizata fie cu consum de energie din interior (la pasari, avioane, elicoptere etc.) sau din exterior (la planoare, zmeie etc.), fie fara consum de energie sau prin miscare balistica; p. ext. deplasarea în spatiu a unei rachete sau a unei astronave. ♢ Platforma de zbor = platforma pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decoleaza avioanele. ♢ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fuga, repede, iute; c) dintr-o data; d) în treacat. ♢ Expr. A-si lua zborul = a) a se înalta în aer; b) a începe sa alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a disparea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-si lua avânt. A trece în zbor = a trece foarte repede. ♦ Trecere rapida prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteza, goana, fuga. ♦ Avânt, elan. – Din zbura (derivat regresiv).
eclipsa, ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau partial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumina sau între el si soare. 2. Fig. A pune, a lasa în umbra, a întuneca, a umbri; a întrece, a depasi pe cineva (în merite, în stralucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevazut, a pleca pe furis; a disparea. – Din. fr. éclipser.
fund, FUND, funduri, s.n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. ramasa pe aceasta parte a vasului. ♦ Parte (mobila) care formeaza baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se rastoarna mamaliga, se toaca zarzavaturile etc. cârpator. 2. (Fam.) Sezut, dos. 3. Partea de jos, închisa, a unei cavitati naturale; limita de jos. ♢ Expr. A se da la fund = a se lasa în adâncul apei, a se scufunda; a disparea din viata publica, a se retrage; a se ascunde pentru a scapa de urmarire. ♦ Partea cea mai departata (considerata în linie orizontala) a unui loc. ♢ Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepartat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontala sau pe verticala. ♦ (Cu determinari indicând o regiune) Punct foarte departat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confectionate care se opune deschizaturii. ♢ Sac fara fund = a) om lacom, nesatios; b) loc unde se gaseste întotdeauna ceva, unde nu se epuizeaza ceea ce se gaseste acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperamânt de cap. – Din lat. fundus.
pulveriza, PULVERIZÁ, pulverizez, vb. I. Tranz. 1. A preface un material solid în pulbere. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) distruge; a (se) nimici; a face sa dispara sau a disparea. 2. A împrastia particule fine dintr-un corp solid sau dintr-un lichid cu ajutorul unui pulverizator. – Din fr. pulvériser, lat. pulverizare.
risipi, RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A arunca sau a cadea în toate partile; a (se) împrastia. 2. Tranz. A cheltui fara socoteala; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se raspândi în toate partile; a se razleti, a se rasfira. ♦ Tranz. A face sa plece din locul unde s-au adunat; a împrastia. ♦ Tranz. si refl. A (se) raspândi, a (se) propaga o stire, un zvon etc. ♦ tranz. A pune pe fuga, a respinge, a înfrânge o armata, o ceata de vrajmasi etc. 4. Refl. (Despre nori, ceata, aburi etc.) A se destrama, a disparea, a pieri. 5. Refl. si tranz. A (se) destrama, a (se) prabusi, a (se) narui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prapadi. 6. Tranz. A face sa dispara, a înlatura, a îndeparta o grija, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, scr. rasipati.
teacă, TEÁCĂ, teci, s.f. 1. Învelis, toc, aparatoare confectionata din metal, din lemn sau din piele, în care se pastreaza obiecte taioase lungi sau anumite instrumente; toc, aparatoare. ♢ Expr. (Reg.) A se face teaca de pamânt = a se face nevazut, a se ascunde, a disparea. A asculta teaca de pamânt = a asculta într-o tacere desavârsita. A ramâne teaca = a ramâne gol. (Ba) ca(-i) teaca, (ba) ca(-i) punga, se spune când cineva se codeste sa faca un lucru, invocând pretexte neserioase. 2. Parte a unei unelte manuale în care intra si se fixeaza coada sau mânerul. ♦ (Rar) Pulpar. 3. Pastaie. – Din lat. theca.
apune, APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre astri) A disparea sub orizont; a asfinti, a scapata. ♦ Fig. A-si pierde întreaga stralucire, putere, faima etc., a disparea pentru totdeauna. ♢ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-si pierde pozitia, faima; a decadea. – Lat. apponere.
pierde, PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai sti unde se afla, unde a pus, unde a ratacit (un bun material). ♢ Expr. A(-si) pierde sirul = a se încurca, a se zapaci; a nu mai avea continuitate (în vorbire, scris, gândire). 2. Tranz. A nu mai cunoaste sau a nu mai gasi drumul, locul etc. cautat; a gresi directia. ♢ A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai sti unde se afla, unde poate fi gasit. A-si pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi gasit; a disparea. ♦ Refl. A se rataci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, coplesit de un sentiment, de o emotie; a nu mai sti ce sa faca. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a ramâne fara..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ♢ Expr. A pierde din mâna = a scapa un prilej favorabil. A pierde pamântul de sub picioare = a) a nu-si mai putea pastra echilibrul din cauza unei proaste stari fizice, a unui pas gresit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumita situatie materiala sau sociala. A-si pierde viata = a muri; a fi omorât. A-si pierde cunostinta (sau simtirea) = a lesina. A-si pierde cumpatul (sau rabdarea) = a nu se mai putea stapâni, a se enerva. ♦ A ramâne fara o parte a corpului, fara un organ, fara o facultate; a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ♢ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scadea sau a le înceta secretia laptelui (într-o perioada când aceasta ar trebui sa fie normala). A-si pierde mintile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (si a-i cadea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o fiinta draga; a rupe relatiile (de prietenie) cu cineva, a fi parasit. 4. A fi învins într-un razboi, într-o întrecere; a nu câstiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerational, irosindu-l sau profitând insuficienit de el. ♢ Expr. Fara a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ♢ Compus: pierde-vara s.m. invar. = om care îsi iroseste timpul, care nu munceste si umbla fara nici un rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. si refl. A(-si) cauza un mare rau, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situatie extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A distruge, a nimici (popoare, tari, asezari, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face sa dispara, sa piara; p. ext. a compromite. 4. Refl. A iesi din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a disparea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în consideratie. ♦ Tranz. A nu mai putea urmari cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ♢ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-si diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.
pieri, PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinte) A înceta sa mai traiasca; a muri (de obicei de moarte violenta, nefireasca). ♢ (Prin exagerare) Pier de frica. ♦ (Despre vegetatie) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a disparea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stari, senzatii etc.) A lua sfârsit; a înceta sa se (mai) manifeste, sa se (mai) produca. ♢ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorba (de emotie, de frica etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsa de argumente). ♦ A se sterge din amintire, a fi dat uitarii. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumina etc.) A-si reduce intensitatea pâna la disparitia totala, a disparea treptat. 3. A disparea fara urma, fara a mai putea fi gasit. ♦ A i se fura ceva. 4. A disparea (pe neasteptate) din fata cuiva sau de undeva, a iesi (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ♢ Expr. Piei din fata mea! (sau din ochii mei!) = pleaca imediat de aici! sa nu te mai vad! [Imper. pers. 2 sg. si: piei] – Lat. perire.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
petrece, PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumita perioada); a trai. ♢ Expr. (Tranz.) A(-si) petrece noaptea (undeva) = a ramâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-si) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depana în gând firul amintirilor, a-si aduce aminte, a-si aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca gaina la moara = a trai bine, a avea un trai îmbelsugat. A petrece ca câinele în car = a trai rau. ♦ Refl. (Pop.; despre unitati de timp, viata etc.) A se scurge, a se desfasura, a trece. 2. Intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul în chip placut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfata; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplari, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumita desfasurare, o anumita evolutie, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfasura. 4. Refl. (Înv. si pop.) A se sfârsi, a se termina; a se epuiza; a disparea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncaruri, bauturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface marfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoti, a conduce pe cineva la plecare o bucata de drum; p. ext. a însoti, a întovarasi pe cineva pe un drum, într-o calatorie, într-o actiune. ♢ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmari cu privirea pe cineva sau ceva care pleaca, trece, se îndeparteaza; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoti, a conduce la groapa un mort. 2. (Pop.) A strabate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicatie, notite etc. 3. (Înv. si reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ♢ Expr. A petrece (ceva) din mâna în mâna = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-si petrece ochii la... = a-si plimba privirea asupra unor lucruri sau fiinte, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastra (sau din aceasta lume) = a muri. 4. A trece sau a face sa treaca prin..., printre..., pe dupa..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. si reg.) A strapunge, a gauri. ♦ (Înv. si reg.) A înfige. ♦ (Înv. si reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. si refl. A (se) suprapune marginile unei îmbracaminti pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor doua margini ale materialului. – Lat. •petraicere.
picior, PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pâna la vârful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea în spatiu. ♢ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ♢ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în pozitie verticala; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pâna în picioare = de sus si pâna jos, în întregime; cu desavârsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ♢ Expr. Unde-ti stau picioarele îti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atâtia...) ani pe un picior = are o vârsta mai mare decât cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a îngriji un bolnav si a-l însanatosi. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior în groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batrân, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a ramâne intact sau în pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) în picioare = seamana întocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe sa fuga (repede), a o lua la goana; a încerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcându-l pe încaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea într-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada între picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotarâta, a se opune energic. A da din mâini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfârsit, pentru a scapa dintr-o încurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apa rece = a se gândi profund si îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapâni (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute întâmplator, ocazional, fara sediu sau firma înscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamânt, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. anal. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamânt lasata neexploatata în scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi în unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.
prăpădi, PRĂPĂDÍ, prapadesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) distruge, a (se) nimici, a (se) face praf; a (se) narui, a (se) ruina, a (se) strica. ♦ Tranz. A duce la pierzanie; a nenoroci. 2. Tranz. A ucide, a omorî, a rapune. ♦ Refl. A-si pierde viata, a muri, a pieri. ♢ Expr. A se prapadi de râs (sau de plâns, de rusine etc.) = a râde (sau a plânge etc.) foarte tare. A se prapadi dupa cineva (sau ceva) = a iubi, a-i placea cineva (sau ceva) foarte mult. A se prapadi de dorul... = a dori foarte mult... (Tranz.) A prapadi (pe cineva) din ochi = a iubi (pe cineva) nespus de mult. A se prapadi cu firea = a-si da foarte mare osteneala; a-si face foarte multe griji, a se consuma, a pune la inima. 3. Tranz. (Pop.) A pierde un bun; a risipi, a irosi. 4. Tranz. (Pop.) A nu mai recunoaste, a nu mai gasi; a rataci. A prapadit drumul. ♦ A nu mai vedea, a pierde din ochi. ♦ Refl. A se face nevazut; a disparea. – Din bg. propadam.
lup, LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blana sura, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul si urechile ascutite si cu coada stufoasa (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbracat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om siret, rau si prefacut. A intrat lupu-n cosar = pazeste-te de hot. Vorbesti de lup si lupul la usa = vorbesti despre cineva si acesta tocmai soseste. A da oile în paza lupului = a lasa pe cineva la discretia dusmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stâna = a-si aduce singur dusmani în casa sau în preajma. A trai ca lupul în padure = a trai la largul sau. A înghiti (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiti sau a mânca mult si cu lacomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scapa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situatie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hraparet si crud. 2. Compuse: lupul-baltii = (Iht.) stiuca; lup-de-mare = a) numele unei specii de foca; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasare acvatica de marimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrala alba în timpul iernii, care cuibareste în tinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peste teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinti puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrabiilor = pasare cu spinarea cenusie, cu aripile si cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândacel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albastrui si rosu, care traieste pe flori (Trichodes apiarius). 3. Bustean sustinut de o capra deasupra jilipului, folosit ca frâna pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecator = masina de destramat si de amestecat materia prima, care formeaza amestecul de fibre în filaturile de lâna si de vigonia. Lup batator = masina de lucru folosita în filaturile de bumbac, care executa destramarea si curatarea de impuritati a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destramator = masina de lucru folosita în filaturile de lâna si de vigonia pentru destramarea firelor si a tesaturilor, în vederea recuperarii fibrelor si a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
putină, PÚTINĂ, putini, s.f. Vas de lemn, de obicei de forma unui trunchi de con, facut din doage legate cu cercuri si folosit mai ales la pastrarea unor brânzeturi, muraturi etc. ♢ Expr. A spala (sau a sterge) putina = a fugi pe furis, a disparea din fata unui pericol sau a unei situatii neplacute. – Lat. •putina.
mistui, MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substante direct asimilabile de organism; a digera. ♢ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta sa mai existe; a disparea, a pieri. ♦ Tranz. si refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenusa. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) chinui sufleteste, a (se) distruge moral si fizic (încetul cu încetul). 4. Tranz. si refl. A (se) face nevazut; a (se) ascunde; a (se) dosi. [Prez. ind. si: mistuiesc] – Din magh. emészteni.
şterge, STÉRGE, sterg, vb. III. 1. Tranz. A freca suprafata unui obiect pentru a face sa dispara un lichid sau o substanta straina care îl acopera. ♢ Expr. (Fam.) A sterge putina sau a o sterge = a pleca repede si pe neobservate. (Refl.; fam.) A se sterge pe (sau la) bot (de ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva), a-si lua gândul (de la ceva). 2. Tranz. A face sa nu se mai cunoasca, sa nu se mai vada un text scris, un desen, razând cu o guma, tragând linii deasupra etc. ♢ Expr. A sterge cu buretele = a da uitarii o greseala a cuiva, a ierta. ♦ A scoate din evidenta; a anula. 3. Refl. A-si pierde stralucirea, relieful, culoarea sub actiunea unor cauze exterioare. ♦ A-si pierde conturul; a se estompa, a se întuneca. 4. Tranz. si refl. A face sa nu mai existe sau a înceta sa mai existe, a (se) pierde fara urma, a face sa dispara sau a disparea din amintire, din minte. ♢ Expr. (Tranz.) A sterge de pe fata pamântului = a omorî; a distruge. 5. Refl. si tranz. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingându-l usor. ♦ Tranz. (Rar.) A lovi, a izbi. ♢ Expr. (Fam.) A sterge (cuiva) o palma = a da (cuiva) o palma. 6. Tranz. Fig. (Fam.) A fura, a sterpeli. [Perf. s. stersei, part. sters] – Lat. extergere.
lipsi, LIPSÍ, lipsesc, vb. IV. 1. Intranz. A nu (mai) fi, a nu (mai) exista, a nu se (mai) gasi (acolo unde în mod normal trebuia sa se afle). ♦ (Construit cu dativul) A nu avea ceva. Ce-ti lipseste? 2. Intranz. (Despre oameni) A nu fi de fata, a nu se gasi undeva într-un anumit moment; a absenta. ♦ (Mai ales la imper.) A se da la o parte, a disparea, a fugi. 3. Intranz. A fi nevoie de ceva, a mai trebui ceva, a nu ajunge, a fi neîndestulator. ♢ Expr. Putin lipseste (sau a lipsit) (ca) sa (sau ca)... = cât pe-aici, aproape sa... Asta (sau atâta) (îi) mai lipseste, se zice în fata unei perspective neplacute, adaugata la o neplacere deja existenta. 4. Intranz. (Mai ales în constructii negative) A se da în laturi (de la ceva), a nu îndeplini o obligatie, o datorie; a se codi, a ezita. 5. Refl. A se dispensa de ceva; a se priva, a renunta. ♦ Tranz. A lua cuiva ceva de care are nevoie, a-l face sa duca lipsa de ceva; a priva. – Din ngr. lípso (viit. lui lipó).
duce, DÚCE1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si al pune în altul. ♢ Expr. a duce (pe cineva) la groapa = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a însela (pe cineva) facându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zaharelul (sau de nas, cu cobza, cu presul) = a însela, a amagi (cu promisiuni mincinoase). A se lasa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lasa cuprins, coplesit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (sa faca ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gura. 4. A transmite vesti, vorbe, raspunsuri, salutari etc. 5. A-si petrece viata, zilele etc. într-un anumit fel; a trai. ♢ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o tine în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trait, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a rabda, a suferi. ♢ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat sa nu (i) se întâmple ceva rau; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simti lipsa unui lucru. 7. A purta razboaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o munca. ♢ Expr. A (o) duce la capat (sau la îndeplinire, la bun sfârsit) = a îndeplini (în bune conditii) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se misca, a pleca undeva sau catre cineva. ♢ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glont, pusca, întins)= a merge undeva repede, fara ocol. (Pop.) A se duce dupa cineva = a se marita. A se tot duce = a merge fara încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în stirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpa = a se prapadi, a se distruge; a se cheltui; a decadea. Du-te-ncolo! = exclamatie prin care se exprima neîncrederea fata de ceea ce spune cineva. (În imprecatii) Du-te (sau duca-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = miscare continua (si intensa) încoace si încolo. (Pop.) Duca-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fara tinta). ♦ A pluti pe apa sau a zbura în aer. 2. (Despre vesti, zvonuri etc.) A se raspândi, a se împrastia. 3. Fig. A trece; a disparea. 4. A muri; a se sfârsi. III. Intranz. A rezista la... – Lat ducere.
zărăsti, ZĂRĂSTÍ, zarastésc, vb. IV. (Banat, Trans.) 2. Intranz. A disparea, a iesi din câmpul vizual. (cf. sb. zarastati, bg. zarastvam = a se acoperi cu ceva)
ridica, RIDICÁ, ridíc, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos si a duce în sus (sustinând cu forta bratelor, cu spatele etc.); a salta. ♢ Expr. A ridica manusa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage în sus; a înhata. ♦ A desprinde din locul în care a fost pus sau fixat si a trage în sus. ♢ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) = a porni la lupta (împotriva cuiva); a începe un razboi. A ridica ancora = (despre vapoare) a parasi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a îndeparta, a înlatura. ♢ Expr. A ridica (cuiva) o piatra de pe inima = a scapa (pe cineva) de o grija apasatoare, a linisti pe cineva. A-si ridica palaria = a-si scoate palaria în semn de salut, de stima; a saluta. A ridica masa = a strânge masa dupa ce s-a terminat de mâncat. (Refl.) Întinde-te (sau pune-te) masa, ridica-te masa, se spune despre cei ce duc o viata de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca mânecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face sa înceteze, a desfiinta, a anula; a îndeparta. ♢ Expr. A ridica sedinta = a declara o sedinta închisa, terminata. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a rapi, a smulge. ♢ Expr. A ridica (cuiva) viata (sau zilele) = a omorî (pe cineva). 3. A lua si a duce în alt loc, a muta din loc. ♢ Expr. A ridica stâna = a coborî cu turmele si cu toate uneltele pastoresti, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Înv.) A se muta. ♦ A strânge de pe jos, a culege. ♦ A încasa o suma de bani. ♦ A lua pe cineva cu forta; a aresta. 4. A aseza în pozitie dreapta un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce în pozitie verticala. 5. (În expr.) A ridica un plan = a determina, prin masuratori de distante si unghiuri, pozitia punctelor dintr-o regiune si a le reprezenta pe o harta. II. 1. Refl. (Despre fiinte) A se scula de jos, parasind pozitia de asezat sau de culcat. ♢ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula si a sta asezat sau în picioare pe locul unde mai înainte fusese culcat. A se ridica în scari = a se înalta în scarile seii. ♦ Tranz. A sustine, a ajuta pe cineva sa se scoale în picioare. ♢ Expr. (Înv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se însanatosi, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre constructii înalte, copaci etc.) A avea o directie verticala, a se îndrepta în sus, a se înalta. 3. Tranz. A misca, a îndrepta în sus bratele, mâinile, capul, sprâncenele etc.; a da o miscare verticala, a duce mai sus. ♢ Expr. A(-si) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se afla mai sus; a privi. A(-si) ridica capul = a) a se arata dârz, plin de curaj; p. ext. a se razvrati; b) a-si reveni dintr-o situatie proasta; a se redresa. A-si ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat; a deveni obraznic. A ridica mâna (sau degetul) = a cere cuvântul. A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mâinile (catre cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprâncene = a face ochii mari de mirare, de surpriza; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-si arata nedumerirea sau indiferenta fata de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica parul (maciuca) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre pasari) A porni în zbor, a-si lua zborul; a se înalta în vazduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o miscare ascendenta, a se îndrepta în sus. ♦ (Despre astri; p. ext. despre lumina, zori etc.) A se înalta deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a rasari, a se ivi. ♦ (Despre ceata, negura etc.) A se împrastia, a se risipi; a disparea. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A iesi la suprafata. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar si puternic; a se raspândi în aer; a rasuna. ♦ Tranz. A face sa se auda, sa rasune cu putere. ♢ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrazneala sau protestând împotriva cuiva; a striga, a tipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. si refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, tari, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta împotriva, a se opune; a se razvrati, a se rascula, a porni la lupta. ♢ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-si) ridica pe cineva în cap = a proceda astfel încât sa produca nemultumiri, sa-si faca multi dusmani. 8. Tranz. Fig. A pune în miscare, a face sa porneasca o multime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strânge oameni. ♢ Expr. (Înv.) A ridica trupe (sau oaste, ostire) = a recruta oaste, a înrola soldati pentru a porni la lupta. 9. Refl. A se naste, a se isca, a se stârni. ♦ A aparea, a se arata. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidenta, a releva. III. 1. Refl. si tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a creste. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. si tranz. A (se) face mai înalt, a (se) înalta. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treapta superioara, a face sa progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ♢ Expr. A ridica din cenusa (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a îmbarbata, a întari (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treapta mai înalta din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a înalta în grad, în rang. ♢ Expr. A ridica (pe cineva) în slava (sau în slava cerului) = a lauda foarte tare (pe cineva). (Înv.) A ridica în scaun = a face domn, a înalta pe tronul tarii. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si face o situatie mai buna, a progresa. ♢ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situatie cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mari, a spori, a face sa creasca. A ridica productia. ♢ Expr. A ridica pretul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un numar la o putere = a înmulti un numar cu el însusi de atâtea ori de câte ori arata exponentul. A ridica un numar la patrat = a înmulti un numar cu el însusi. A ridica la cub = a înmulti patratul unui numar cu numarul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumita valoare, a ajunge la o anumita cantitate, suma etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a cladi locuinte, case etc. ♦ Fig. A fauri, a crea, a întemeia. 6. Tranz. A da nastere; a pricinui, a cauza, a provoca. ♢ Loc. vb. A ridica o învinuire (sau o acuzatie) = a formula o acuzatie; a învinui, a acuza. A ridica pretentii = a formula o pretentie, a pretinde sa i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiectie = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ♢ Expr. A ridica o problema (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discutie o problema. [Var.: (înv.) aridicá, (reg.) radicá vb. I] – Lat. eradicare "a dezradacina".
nevăzut, NEVĂZÚT2, -Ă, nevazuti, -te, adj. Care nu se vede sau nu se poate vedea, invizibil; p. ext. care nu se poate aprecia, constata, sesiza. ♢ Expr. A se face nevazut = a pleca brusc, a disparea. ♦ (Rar) Care nu este bagat în seama, observat, luat în consideratie. – Ne- + vazut.
evapora, EVAPORÁ, evápor, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) transforma (un lichid) în vapori; a (se) vaporiza. ♦ A (se) transforma în vapori numai la suprafata, la temperaturi inferioare temperaturii sale de fierbere. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se face nevazut; a disparea. [Prez. ind. si: evaporez] – Din fr. évaporer, lat. evaporare.
stinge, STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face sa nu mai arda, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ♢ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte betiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) potoli; a (se) linisti, a (se) astâmpara. ♦ Refl. Fig. A slabi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A saraci cu totul, a se ruina. 2. Tranz si refl. A face sa nu mai lumineze, sa nu mai radieze etc. sau a înceta sa lumineze, sa radieze. ♦ Refl. (Despre astri; adesea fig.) A-si pierde lumina si stralucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, sters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. si tranz. A slabi în intensitate; a se auzi sau a face sa se auda tot mai putin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viata; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A disparea fara a lasa urmasi. ♦ Fig. A disparea fara urma; a pieri. 5. Tranz. A sterge de pe fata pamântului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capat unei obligatii, unei actiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apa (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lasând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca doua substante al caror contact produce o efervescenta, cu dezvoltare de caldura, care înceteaza când solutia devine saturata. ♢ Expr. A stinge var = a turna apa peste piatra de var arsa, pentru ca, în urma reactiei chimice produse, sa se obtina var pentru constructii. – Lat. stinguere.
dispariţie, DISPARÍŢIE, disparitii, s.f. Faptul de a nu mai (putea) fi vazut sau gasit; faptui de a înceta sa mai existe, sa mai traiasca. ♢ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de disparitie = a fi pe punctul de a disparea. – Din fr. disparition.
topi, TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A trece sau a face ca un corp sa treaca, prin încalzire, din stare solida în stare lichida; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-si pierde consistenta, a se muia (sub efectul caldurii). ♦ Tranz. si refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduiosa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. si refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apa sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânari; p. ext. despre obiecte supuse actiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slabi, a se usca, a se vlagui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevazut, a disparea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârsi, a se prapadi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ♢ Expr. A se topi dupa cineva = a tine foarte mult la cineva, a iubi cu patima pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare pofta. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin mentinerea în apa, sub zapada sau la roua, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se sterge, a se estompa; a.se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desfiinta. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sanatate etc. – Din sl. topiti.
trece, TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fara a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a strabate un loc fara a se opri, a-si urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloana; a se succeda, a se perinda. ♢ Expr. (Tranz.) A trece în revista = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumita formatie); b) a lua în consideratie fapte, evenimente în succesiunea si desfasurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumita directie, spre o anumita tinta, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgatoare, despre drumuri, sosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurta) vizita cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ♢ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seama (pe cineva sau ceva), a nu da importanta cuvenita, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rau, a nu tine seama de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depasi, a merge mai departe de..., a lasa în urma. 6. Tranz. A sari, a pasi peste un obstacol, peste o bariera, pentru a ajunge dincolo sau de cealalta parte. ♢ Expr. A trece hopul = a scapa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop pâna nu treci santul = nu te lauda prea devreme cu o izbânda înca nesigura. ♦ A strabate un drum de-a curmezisul; a traversa. ♦ Intranz. A pasi peste cineva sau ceva, calcând în picioare, zdrobind. ♢ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a dispretui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o miscare usoara de alunecare pe suprafata lui. ♢ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitarii ceva, a ierta greselile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe dupa... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ♢ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin "în cealalta lume", "din lume", "din viata" etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o actiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mâna în mâna. de la unul la altul, din om în om) pâna la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-si îndrepta atentia spre o noua îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe sa se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ♢ Expr. A trece la fapte = a actiona. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrica, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A sustine cu succes un examen; a declara reusit, admis; a fi promovat într-o clasa superioara. II. 1. Intranz. si tranz. A parcurge un drum sau un spatiu limitat, îngust. ♢ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasa sa-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec multi bani prin mâini, se spune când cineva cheltuieste fara socoteala, când risipeste bani multi. ♦ Tranz. A supune unei operatii de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A strabate greu un spatiu îngust, a-si face drum (cu greu) printr-un spatiu îngust; a razbate. ♢ Expr. A trece ca un câine prin apa = a nu se alege (din viata, din scoala etc.) cu nici o experienta, cu nici o învatatura. A trece prin foc si prin apa = a îndura multe nevoi si necazuri, a razbate prin multe greutati. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A iesi de partea cealalta (facând o spartura, o taietura, o deschizatura); a strapunge. ♢ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascutisul sabiei (sau sub sabie, sub palos) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenti fizici sau chimici; cu determinari introduse prin prep. "prin") A patrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stari fiziologice) A cuprinde, a coplesi pe cineva (fara a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unitati de timp) a se scurge, a se desfasura (apropiindu-se de sfârsit). ♢ Expr. Mai trece ce mai trece... = dupa o bucata de vreme..., dupa un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecuta) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârsit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A disparea, a pieri (dupa o bucata de vreme). ♦ (Despre suferinte, necazuri, boli etc.) A înceta sa mai existe, sa se mai faca simtit sa mai actioneze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epoca din viata. ♢ Expr. A-si trece vremea = a-si folosi vremea fara rost. A-si trece din vreme = a-si petrece timpul mai usor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depasi o anumita vârsta, o anumita limita de timp. 5. Refl. A-si pierde vigoarea, fragezimea tineretii; a îmbatrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se vesteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumita marime, valoare, cantitate; a depasi. ♢ Expr. Treaca de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge pâna dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. si reg.) A depasi limita obisnuita, normala. ♢ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din baut) = a bea prea mult; a se ameti de bautura. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emotiona. A trece masura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: în forma negativa) A nu putea fi luat în seama; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngadui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.
recesiv, RECESÍV, -Ă, recesivi, -e, adj. (Rar) Care da îndarat, pe cale de a disparea; retras. – Din fr. récessif.
tunde, TÚNDE, tund, vb. III 1. Tranz. si refl. A(-si) scurta, a(-si) reteza, a(-si) taia parul, barba sau mustata. ♦ Tranz. A taia lâna sau parul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. anal. A taia în mod egal fibrele unei tesaturi, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (În ritualul bisericii ortodoxe) A taia parul de pe capul unui barbat înainte de a-l calugari; p. ext. a calugari. 3. Tranz. (Fam.; în expr.) A o tunde = a fugi (pe furis), a disparea, a o sterge. – Lat. tondere.
resorbi, RESORBÍ, pers. 3 resoárbe, vb. IV. Refl. (Med.) A disparea prin resorbtie. – Din fr. résorber, lat. resorbere (dupa sorbi).
redispărea, REDISPĂREÁ, redispár, vb. II. Intranz. (Rar) A disparea din nou. – Re1- + disparea.
scufunda, SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul în apa sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pamânt) A se prabusi, a se surpa. ♢ Expr. N-are sa se scufunde pamântul = nu se va întâmpla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.
seca, SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. si intranz. A face sa dispara sau a disparea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a disparea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, seminte) A-si pierde seva, germenele de viata; a se vesteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emotie puternica, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.
cufunda, CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a face sa intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a disparea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitura. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbra, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre astri) A trece dincolo de orizont; a apune (dupa linia orizontului). ♦ (Despre pamânt) A se prabusi. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare.
ivi, A (se) ivi ≠ a disparea
apărea, A aparea ≠ a (se) scufunda, a disparea, a (se) ascunde, a (se) pierde, a pieri, a muri
arăta, A arata ≠ a ascunde, a disparea
dispărea, A disparea ≠ a (se) ivi, a supravietui, a se naste, a arata, a se isca, a (se) arata
arăta, A se arata ≠ a disparea
risipi, RISIPÍ vb. 1. v. împrastia. 2. a (se) împrastia, a (se) raspândi, a (se) razleti, (pop.) a (se) nasadi, (înv. si reg.) a (se) sparge, a (se) spargalui, (prin Olt. si Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turma.) 3. a împrastia, a spulbera, a vântura, (înv.) a spârcui. (A-i ~ pe dusmani în cele patru zari.) 4. a (se) destrama, a (se) împrastia, a (se) spulbera, (Olt.) a (se) varzui, (înv.) a (se) raschira, (pop. fig.) a (se) razbuna. (Dupa ploaie, norii s-au ~.) 5. a se împrastia, a se ridica. (Ceata s-a ~.) 6. a disparea, a pieri. (Noaptea s-a ~.) 7. a împrastia, a spulbera, (pop.) a zburataci. (Vântul ~ frunzele.) 8. v. raspândi. 9. a (se) împrastia, a (se) raspândi, a (se) revarsa, a (se) varsa. (Soarele ~ o caldura placuta.) 10. a îndeparta, a spulbera. (I-a ~ toata temerea.) 11. v. cheltui. 12. v. irosi. 13. v. darâma.
evapora, EVAPORÁ vb. I. tr., refl. (despre lichide) a (se) transforma în vapori. II. refl. (fig.) a disparea, a pieri deodata. (< fr. évaporer, lat. evaporare)
potoli, POTOLÍ vb. 1. a (se) astâmpara, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linisti, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stâmpara, (înv. si reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) aseza, (fig.) a (se) stinge. (Si-a ~ setea.) 2. v. alina. 3. v. domoli. 4. v. calma. 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linisti, a (se) stapâni, a (se) tempera. (Te rog sa te ~!) 6. v. cuminti. 7. v. linisti. 8. v. tempera. 9. v. atenua. 10. v. înceta. 11. a amuti, a disparea, a înceta, a se linisti, a muti, a se stinge. (Toate zgomotele s-au ~ în strada.)
pieri, PIERÍ vb. 1. v. disparea. 2. a disparea, a se pierde, (reg.) a se prapadi, (fig.) a se mistui, a se scufunda. (A ~ în noapte.) 3. v. muri. 4. v. cadea. 5. v. apune. 6. v. risipi. 7. v. disparea. 8. v. sfârsi.
eclipsa, ECLIPSÁ vb. I. tr. 1. a întuneca lumina unui astru. 2. (fig.) a umbri, a lasa în umbra. II. refl. (fam.) a disparea, a ramâne în umbra. (< fr. éclipser)
dizolva, DIZOLVÁ vb. I. tr., refl. 1. (despre un corp, o substanta) a (se) dispersa într-un lichid, într-un gaz, obtinând(u-se) o solutie omogena. 2. (despre o societate, o adunare etc.) a (se) desfiinta, a-si înceta activitatea. II. refl. (fig.) a înceta sa mai existe; a disparea. (< lat., it. dissolvere)
dispariţie, DISPARÍŢIE s. f. faptul de a disparea; pieire, stingere; moarte. (< fr. disparition)
muţi, MUŢÍ vb. 1. (MED.) a amuti. 2. a amuti, a disparea, a înceta, a se linisti, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în strada.)
muri, MURÍ vb. 1. a deceda, a disparea, a se duce, a pieri, a se prapadi, a raposa, a (se) sfârsi, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. si pop.) a se savârsi, (înv. si reg.) a se pristavi, (înv.) a se proslavi, (ir.) a crapa, a plesni, (înv. si reg. ir.) a se sparge, (fig. si fam.) a se curata, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. si pop. fig.) a pica, (înv. si reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (A ~ în urma unui atac de cord.) 2. v. cadea.
înceta, ÎNCETÁ vb. 1. a(-si) întrerupe, a(-si) opri, a(-si) sista, a(-si) suspenda. (Uzina si-a ~ activitatea.) 2. a conteni, a (se) întrerupe, a (se) opri, a parasi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. v. opri. 4. v. întrerupe. 5. a amuti, a disparea, a se linisti, a muti, a se potoli, a se stinge. (Toate zgomotele au ~ în strada.) 6. a disparea, a trece, (astazi rar) a se sparge. (Primejdia, durerea a ~.) 7. v. sfârsi. 8. a conteni, a se curma, a se opri, a se potoli, a se sfârsi, a sta, a se termina, (înv. si pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)
fugi, FUGÍ vb. 1. a alerga, a goni, (înv. si reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a se cara, (fam.) a se carabani, a se matrasi, a o sterge, a o tuli. (Au ~ de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v. dezerta. 6. a disparea, (pop.) a lipsi, (fig.) a o sterge. (~ din fata mea!) 7. v. feri. (~ din calea lui!) 8. v. sustrage.
apune, APÚNE vb. a asfinti, a coborî, a disparea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scadea, (pop.) a scapata, a sfinti, (fig.) a se culca, a se înclina, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele dealului.)
nevăzut, NEVĂZÚ//T2 ~ta (~ti, ~te) (negativ de la vazut): A se face ~ a pleca brusc; a disparea. /ne- + vazut
neîntors, NEÎNT//ÓRS ~oársa (~órsi, ~oárse) (negativ de la întors): A dormi ~ a dormi dus; a dormi adânc. A se duce pe drum ~ (sau pe cale ~oarsa) a) a face ultimul drum; a muri; b) a disparea fara urma. /ne + întors
muri, A MURÍ mor intranz. 1) A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a se sfârsi; a deceda; a raposa; a sucomba. ♢ ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a tine foarte mult la cineva (sau la ceva); a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). ~ de foame a) a fi foarte flamând; b) a fi foarte sarac. ~ de dor (frica, tristete) a fi covârsit de dor (frica, tristete). ~ cu zile a muri înainte de vreme (în împrejurari nefaste sau neglijând o boala). A trage sa moara a fi în agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de seceta, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A înceta de a mai fi perceput cu organele de simt; a disparea treptat; a se pierde. 4) fig. A înceta de a mai exista (printr-o evolutie lenta); a ajunge în declin; a apune. Civilizatie, limba care moare. /<lat. moriri
mistui, A SE MISTUÍ ma místui intranz. 1) A se distruge prin ardere; a se transforma în cenusa. 2) A înceta sa mai fie în câmpul de vedere al cuiva; a se face nevazut; a se evapora; a disparea; a eclipsa. 3) fig. A pierde treptat vigoarea fizica si/sau morala (sub influenta unor factori nocivi). /<ung. emészt
lup, LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemanator câinelui, care are blana sura, cap mare cu bot ascutit, gât gros si coada stufoasa. ♢ ~ în piele de oaie om rau si nesincer. Vorbesti de ~ si ~ul la usa se zice când vorbesti despre cineva si acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lasa pe cineva sau ceva la dispozitia rauvoitorilor. ~ul îsi schimba parul, dar naravul ba deprinderile rele nu se uita (usor). ~ batrân om hâtru si cu experienta bogata. A scapa ca din gura ~ului a scapa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult si cu lacomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gura de ~ a disparea repede si fara urme. Si ~ul satul si oaia întreaga se spune când se face dreptate ambelor parti aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna înca nu s-a sfârsit. 2): ~ul-baltii stiuca. ~-de-mare a) peste marin cu dinti puternici; b) specie de foca; c) marinar experimentat. ~ul-vrabiilor pasare rapitoare cu spinarea cenusie, cu aripile si coada neagra. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blana cenusie si cu dungi pe spate. 3) art. Constelatie din emisfera sudica. /<lat. lupus
lecui, A SE LECU//Í ma ~iésc intranz. 1) (despre oameni) A reveni la starea normala dupa o boala; a deveni sanatos; a se vindeca; a se însanatosi; a se îndrepta. 2) (despre leziuni, boli) A disparea în urma unui tratament; a se vindeca. 3) fig. (despre persoane) A înceta de a mai avea dorinte; a pierde pofta (de ceva). /leac + suf. ~ui
gură, GÚR//Ă ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioara a fetei, delimitata de buze. ♢ ~-casca a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care sta nedumerita, neîntelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepasatoare si distrate. ~-de-lup defect congenital al fetei omului, constând dintr-o fisura la buza si gingia superioara, prin care cavitatea bucala comunica cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emotie, de oboseala etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a saruta pe cineva. 2) (la om si la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. ♢ De-ale ~ii alimente; hrana. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca putin. A da si bucatica de la ~ a da si putinul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existenta. A da (cuiva) mura-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a disparea fara urma. A tipa (sau a striga) ca din ~ de sarpe a striga disperat. ~a-leului planta erbacee decorativa cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului planta erbacee cu frunze alungite si cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singura data; îmbucatura. 4) Persoana (membru al unei familii) care trebuie hranita. 5) Parte a aparatului de vorbire. ♢ A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva sa taca. A tacea din ~ a nu vorbi. Cu jumatate de ~ fara mare dorinta. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea sa spuna altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destainui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ sparta a fi prea vorbaret. A avea o ~ cât o sura a) a avea gura mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fara sa se tina de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rau. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua dupa ~a cuiva a actiona dupa sfatul cuiva. A sari cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A nu i se auzi ~a a fi tacut. A striga (sau racni, a tipa) cât îl tine ~a, a striga (sau a racni, a tipa) în ~a mare a striga foarte tare, din rasputeri. A nu avea ~ (sa raspunda, sa vorbeasca ceva) a nu îndrazni sa raspunda sau sa vorbeasca. 7) Deschizatura (a unei încaperi, instalatii, a unui obiect etc.) prin intermediul careia se introduce sau se evacueaza ceva. ~a camasii. ~ de canal. ~a beciului. ♢ ~ de foc arma grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. 8) Loc unde se varsa o apa (curgatoare). ~a râului. ♢ ~ de incendiu gura de apa la care se racordeaza un furtun pentru a lua apa aflata sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula
face, A SE FÁCE ma fac intranz. I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume! ♢ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A începe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ♢ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragându-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ♢ ~ mort în papusoi a se preface. II. (în îmbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ pârtie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare în alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere
evapora, A SE EVAPORÁ ma evápor intranz. 1) (despre lichide) A se transforma în vapori; a trece din stare lichida în stare gazoasa; a se vaporiza. 2) fig. fam. (despre persoane) A se face nevazut; a înceta sa mai fie în câmpul vizual; a disparea; a pieri; a se eclipsa. [Si evaporez] /<fr. évaporer, lat. evaporare
eclipsa, A SE ECLIPS//Á ma ~éz intranz. fam. A se face nevazut; a înceta sa mai fie în câmpul vizual; a disparea; a pieri. [Sil. e-clip-sa î /<fr. éclipser
dispariţie, DISPARÍŢI//E ~i f. Faptul de a disparea (din viata din fata ochilor, din actualitate). [Art. disparitia; G.-D. disparitiei; Sil. -ti-e] /<fr. disparition
disparent, DISPARÉN//T ~ta (~ti, ~te) Care se afla pe cale de disparitie; în stare de disparitie. /a disparea + suf. ~ent
cufunda, A SE CUFUNDÁ ma cufúnd intranz. 1) A intra cu totul (într-un lichid, într-o substanta moale etc.); a se lasa la fund; a se afunda. 2) fig. A se lasa cuprins (de ceva); a se adânci. ~ în vise. 3) fig. A se face nevazut; a disparea; a se afunda. 4) (despre pamânt) A se lasa în jos, formând o adâncitura. /<lat. confundare
copcă, CÓP//CĂ2 ~ci f. 1) Gaura pe suprafata înghetata a unei ape, facuta pentru a prinde peste sau pentru a lua apa. ♢ A se duce pe ~ a) a disparea fara urma; a se duce fara întoarcere; b) a o pati. 2) Scobitura mica facuta într-un mal, servind drept treapta pentru urcus. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka
călători, A SE CĂLĂTOR//Í ma ~ésc intranz. reg. A înceta de a mai fi; a se sfârsi; a disparea. Vara se ~este. /Din calator
afunda, A SE AFUNDÁ ma afúnd intranz. 1) A se lasa la fund; a intra cu totul (într-un lichid, într-o substanta moale etc.); a se cufunda. 2) A patrunde adânc cu mintea. 3) fig. A se face nevazut; a disparea; a se cufunda. /<lat. affundare
pământ, PĂMÂNT ~uri n. 1) Planeta din sistemul solar pe care a aparut si se dezvolta viata. ♢ La capatul ~ului foarte departe; neînchipuit de departe. Ca de la cer la ~ de un contrast izbitor. Cât (sau de când) e lumea si ~ul a) (din) totdeauna; vesnic; b) niciodata; nicicând. A se crede (sau a se socoti) buricul ~ului v. BURIC. A nu sti (sau a nu afla, a nu auzi) nici ~ul a nu sti (a nu afla, a nu auzi) nimeni. 2) Învelis extern solid (neacoperit cu ape) al acestei planete; uscat. 3) Strat superior afânat al acestui învelis caracterizat prin fertilitate, în care se dezvolta plantele; sol. ♢ ~ galben lut. ~ negru cernoziom. Ca ~ul a) negru; b) de culoarea pamântului; pamântiu. La ~ a) culcat jos; b) distrus moraliceste. A face una cu ~ul sau a sterge (sau a rade) de pe fata ~ului a nimici complet. A lasa ochii în ~ a privi în jos (de rusine, de emotie etc.). A fugi mâncând ~ul a fugi foarte tare. A-i fugi ~ul de sub picioare a) a-si pierde echilibrul; b) a-si pierde sustinerea, sprijinul. A iesi (sau a aparea, a rasari) ca din ~ a se ivi pe neasteptate. Parca a intrat în ~ (sau parca l-a înghitit ~ul) a disparea brusc. A baga (pe cineva) (de viu) în ~ a chinui (pe cineva) sistematic, pricinuindu-i moartea prematura. A intra în ~ de rusine a simti o rusine foarte mare. A scoate (sau a aduce) din ~ (sau din fundul ~ului) a gasi neaparat (pe cineva sau ceva). A nu-l primi pe cineva nici ~ul a fi un mare nemernic. ~uri rare grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, având proprietati asemanatoare. 4) Teritoriu apartinând unei tari. A acapara ~uri straine. ♢ Obiceiul ~ului obicei traditional, nescris, al unei colectivitati, transmis din generatie în generatie. 5) Teren cultivabil, folosit în agricultura; câmp. ♢ Sarac lipit ~ului foarte sarac. 6) Populatie a acestei planete; lume; omenire; umanitate. /<lat. pavimentum
pierde, A SE PIÉRDE ma pierd intranz. 1) A înceta de a mai fi perceput cu organele de simt. Pasarea s-a pierdut în înaltul cerului. 2) A înceta sa mai existe (în mod fatal); a disparea fara urma; a se prapadi. S-a pierdut în timpul deportarilor. Multe cântece vechi se pierd. 3) (despre persoane) A deveni incapabil de a judeca drept (pentru un timp scurt); a nu mai sti de sine; a se zapaci; a se nauci. /<lat. perdere
pieri, A PIERÍ pier intranz. 1) (despre fiinte) A înceta sa mai traiasca; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violenta. ~ de ciuma. ♢ Nu piere lumea nu se întâmpla nimic. 3) (despre vegetatie) A-si pierde seva cu totul (de frig, de seceta etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stari, senzatii) A înceta de a mai persista; a lua sfârsit (subit). I-a pierit dorinta de plecare. ♢ A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frica, de emotie etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumina) A scadea treptat în intensitate; a deveni din ce în ce mai slab, disparând complet; a se stinge. 6) A disparea brusc; a se face nevazut. ♢ Piei din ochii mei (sau fata mea)! sa nu te mai vad! /<lat. perire
potârniche, POTÂRNÍCH//E ~i f. Pasare de câmpie, de talie medie, cu penaj divers colorat, care traieste în stoluri mici prin holde si prin tufisuri. ♢ A se împrastia (sau a fugi) ca ~ile (sau ca puii de ~) a disparea repede si fara urma. /<lat. coturnicula
prăpădi, A SE PRĂPĂD//Í ma ~ésc intranz. A înceta sa mai existe (în mod fatal); a disparea fara urma; a se pierde; ♢ ~ de râs a râde mult si cu pofta. ~ de rusine a se rusina foarte tare. ~ dupa cineva (sau ceva) a-i placea nespus de mult cineva (sau ceva). /<bulg. propadam
pulveriza, A SE PULVERIZ//Á pers. 3 se ~eáza intranz. A se distruge complet; a disparea. /<fr. pulvériser, lat. pulverizare
resorbi, A SE RESORBÍ se resoárbe intranz. med. A disparea prin resorbtie. /<fr. résorber, lat. resorbere
seca, A SECÁ sec 1. tranz. 1) (râuri, mlastini, terenuri etc.) A face sa devina sec; a asana; a usca. ♢ ~ de puteri (sau de vlaga) a face sa-si epuizeze toata forta fizica; a istovi; a vlagui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a ramâne fara apa; a se usca. 2) fam. (despre parti ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A disparea complet; a secatui; a se epuiza. /<lat. siccare
secătui, A SECĂTU//Í ~iésc 1. tranz. 1) A face sa nu mai dispuna; a slei. ~ de puteri. 2) (soluri fertile) A face sa se secatuiasca. 2. intranz. (despre rezerve) A disparea complet; a seca. /a seca + suf. ~ui
şterge, A SE STÉRGE ma sterg intranz. 1) (despre fiinte) A trece foarte aproape, atingându-se usor (de cineva sau de ceva). 2) (despre obiecte colorate) A-si pierde culoarea initiala (sub actiunea unor factori externi); a se spalaci; a se decolora. 3) fig. A nu mai fi perceput (cu ajutorul simturilor). 4) fig. A înceta de a mai exista; a disparea. ~ din memorie. ♢ ~ pe buze (sau pe bot) a-si lua nadejdea de la ceva râvnit. /<lat. extergere
tămădui, A SE TĂMĂDU//Í ma ~iésc intranz. pop. 1) A reveni la starea normala (dupa o boala); a deveni sanatos; a se însanatosi; a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) (despre rani) A disparea în urma unui tratament; a se lecui; a se vindeca. 3) fig. (despre stari sufletesti apasatoare) A înceta de a se mai manifesta; a disparea. /<ung. támadni
topi, A SE TOP//Í ma ~ésc intranz. 1) A trece din stare solida în stare lichida. 2) fig. A deveni din ce în ce mai putin vizibil, disparând. 3) (despre obiecte supuse actiunii focului) A disparea prin ardere; a se mistui. 4) fig. (despre oameni) A se slei de puteri (sub actiunea unui sentiment puternic sau a unei boli latente). ♢ ~ din picioare (sau vazând cu ochii) a slabi foarte repede. A i ~ cuiva inima a fi cuprins de sentimente chinuitoare. /<sl. topiti
urmă, ÚRM//Ă ~e f. 1) Semn lasat de cineva sau de ceva pe o suprafata oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ♢ A da de ~ a dispune de informatia necesara. A-i da (cuiva) de ~ (sau a sti de ~a cuiva) a gasi locul unde se afla cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A disparea fara ~ a pleca fara a lasa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Faza de la sfârsitul unei actiuni sau al unui fenomen. ♢ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârsit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viata. La ~ a) cel de pe urma; ultimul; b) în încheiere; la sfârsit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau pâna la ~) în (la) sfârsit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndaratul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A ramâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea tine de altii; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rau decât altii într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma
vânt, VâNT ~uri n. 1) Miscare naturala a maselor de aer, provocata de diferenta de temperatura si presiune atmosferica dintre doua regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazazi. ♢ A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorba-n ~ vorba fara rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin punga) a nu avea nici o para chioara; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fara rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrastia; a se pierde; a disparea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situatii, fara a tine seama de principii. A se da în ~ dupa cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-si face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificiala (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afara pe cineva; c) a accelera o actiune. A-si lua ~ a o porni cu viteza. 2) Învelis gazos care înconjoara Pamântul; atmosfera; aer. ♢ În ~ a) în gol; b) în zadar, fara nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus
vindeca, A SE VINDECÁ ma víndec intranz. 1) A reveni la starea normala (dupa o boala); a deveni sanatos; a se însanatosi; a se îndrepta; a se lecui. 2) (despre rani, leziuni) A disparea în urma unui tratament; a se lecui. /<lat. vindicare
volatiliza, A SE VOLATILIZ//Á ma ~éz intranz. 1) (despre lichide) A deveni volatil; a capata proprietati volatile. 2) fig. A se face nevazut; a disparea fara urma. /<fr. volatiliser
disimila, DISIMILÁ vb. I. tr., refl. (Lingv.; despre sunete) A (se) modifica, a disparea sau a face sa dispara datorita influentei unui alt sunet identic, asemanator. [< fr. dissimiler].
dispariţie, DISPARÍŢIE s.f. Faptul de a disparea; pieire, stingere; moarte. ♢ A fi pe cale de disparitie = a disparea încetul cu încetul. [Gen. -iei, var. disparitiune s.f. / cf. fr. disparition].
neantiza, NEANTIZÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) A (se) pierde, a (se) transforma în neant; a disparea. [Pron. ne-an-. / cf. fr. néantiser].
recesiv, RECESÍV, -Ă adj. Care da îndarat, pe cale de a disparea; care exista în stare latenta; retras. ♢ Caracter recesiv = caracter ereditar sau gena care nu se manifesta decât în absenta genei contrare, dominante. [< fr. récessif].
redispărea, REDISPĂREÁ vb. II. intr. (Rar) A disparea din nou, a pieri dinaintea ochilor. [< re- + disparea].
volatiliza, VOLATILIZÁ vb. I. refl. A se evapora repede. ♦ (Fig.) A disparea complet, fara urma. [< fr. volatiliser].
aneantiza, ANEANTIZÁ vb. I. tr. a distruge în întregime, a nimici. II. refl. (fig.) a se spulbera, a disparea. (dupa fr. anéantir)
eclipsa, ECLIPSÁ vb. I. tr. 1. A întuneca (partial sau total) lumina unui astru. 2. (Fig.) A umbri, a lasa în umbra. ♦ refl. A disparea, a ramâne în umbra. [< fr. éclipser].
eclipsă, ECLÍPSĂ s.f. 1. Disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru între observator si corpul ceresc care dispare. ♦ Intermitenta luminii unui far sau a unei geamanduri; (concr.) instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 2. (Fig.) Disparitie sau trecere în umbra temporara a unei persoane sau a unui lucru. ♦ Întunecare, pierdere temporara a cunostintei. [< fr. éclipse, cf. gr. ekleipsis < ekleipein – a disparea].
evapora, EVAPORÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre lichide) A (se) transforma în vapori la o temperatura inferioara temperaturii sale de fierbere. 2. refl. (Fig.) A disparea, a pieri deodata. [P.i. evápor si -rez, 3,6 evápora si -reaza. / < fr. évaporer, it., lat. evaporare].
asfinţi, asfintí (-tésc, asfintít), vb. – 1. (despre astri) A apune, a scapata. – 2. (Despre sursele de lumina) A disparea, a se întuneca. Var. sfinti. Probabil un der. de tipul •affingĕre sau •exfingĕre, cu schimbarea moderna a conjug. (datorita conjug. incoative), si cu alterarea fonetismului, datorata falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvînt la familia sfînt si sfinti. Fingere înseamna în principal "a da forma" (cf. figura, effigies); în lat. ca si în rom. a ajuns sa însemne "a da forma falsa" sau "a se preface"; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a pastrat, specializat în mod ciudat, "a da forma aluatului pentru pâine", prin cat. fenyer, sp. heñir si mr. asfindzere "a creste aluatul", desfindzere "a pune aluatul la rece, pentru a-l împiedica sa creasca" (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). În rom. acest sens este propriu vb. a creste, dar a existat probabil în vechime un verb •asfinge, ca în mr., care ulterior a devenit •asfingi. Evolutia semantica poate fi interpretata în mai multe feluri. Plecînd de la affingere "a creste aluatul" se poate sa fi ajuns la "a se revarsa" sau "a da pe de laturi", caz în care am avea o evolutie (de la "a creste" la "a pleca") paralela cu cea care apare la lat. mergere "a adînci, a cufunda" › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere sa fi fost interpretat ca un •de ex fingere. Însa cel mai probabil este faptul ca însusi vb. fingere sa fi ajuns, printr-o evolutie normala, de la sensul de "a da forma falsa" , la acela de "a nu da nicio forma" sau "a disparea"; aceasta ipoteza se sprijina si pe morv. foedre "a scoate, a da jos". Cf. semantismului lui "apune" si, pentru proteza lui s, (s)farîma, (s)frintie. În general se considera ca asfinti provine de la sfînt (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzatoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 si M. Kriaras, REB, III, 462-8). Am aratat ca este evidenta contaminarea lui •asfingi cu asfinti; pare însa evident si faptul ca o asemenea asociere nu poate fi conceputa decît a posteriori, adica sugerata de consonanta ambelor cuvinte. Etimonul asfinti ‹ sfînt s-ar baza pe asocierea ideii de "apus" cu cea de "dincolo", fundamentala în mitologia populara în general. Cu toate acestea, a presupune ca imaginatia populara a conceput apusul soarelui ca o "sanctificare" a astrului implica un proces intelectual prea complicat, si în acelasi timp neclar. Dimpotriva, s-ar putea afirma ca imaginatia populara vede "sfîntul" ca o entitate vie si actuala (sfîntul soare este o expresie foarte cunoscuta, dar numai pentru soarele prezent), si refuza sa asocieze ideea de "sfintenie" cu aceea de "moarte" sau "disparitie", care la urma urmelor înseamna neputinta fireasca a umanitatii noastre obisnuite. Pe de alta parte, este curios sa observam ca vb. asfinti, popular si de uz curent, nu apare în nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce ca evolutia semantica pe care am indicat-o a ramas nesigura pîna într-o epoca relativ moderna. Adaugam ca Scriban se gîndeste la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influenta lui sfînt; însa sensul lui svjetiti "a straluci" se opune acestei der. (dificultate pe care autorul încearca s-o biruie, presupunînd ca numele s-a aplicat poate mai întîi rasaritului, si apoi apusului astrilor). Mai importanta decît etimologia propusa, care ni se pare gresita, este intuitia autorului ca originea cuvîntului trebuia sa fie cautata altundeva în afara de sfînt. -Der. asfintit, s.n. (apus al astrilor; occident).
neînturnat, neînturnát, -a, adj. 1. (pop.; în expr.) a se duce pe drum neînturnat = a muri, a disparea. 2. (fig.; înv.) neînduplecat.
oşeni, osení, osenésc, vb. IV (reg.) a se alina (o durere), a se stinge, a disparea (o molima).
bîşt, bîst anterj. – Exprima miscarea rapida cu care dispar anumite animale, de ex. broasca ce se arunca în apa, iepurele în tufis etc. – Var. bîschi, huschi. Creatie expresiva, comparabila cu hîs sau us, cu care se gonesc pasarile din ograda. – Der. bîsti, vb. (a scapa, a fugi, a disparea).
muribund, MURIBÚND, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care se afla pe moarte, în agonie. ♦ (Fig.) (Cel) care este pe punctul de a disparea; (p. ext.) (om) slab. [< lat. moribundus, cf. fr. moribond].
carabă, carába (carábe), s.f. – 1. Fluier. – 2. Tubul cimpoiului. – 3. Femur. Pare a fi vorba de un cuvînt balcanic, din fondul tracic. Coincide cu sb. karabe "fluier", carabatak "partea de sus a pulpei de pasare"; însa nu se poate explica prin sb. (cum sustin DAR si Scriban), deoarece este împrumut în sl. si datorita raspîndirii rom. a cuvîntului si a der. sai. În plus, este cuvînt care a proliferat si în gr., fara ca radacina sa apartina acestei limbi, cf. gr. ϰαραβίς "lacusta"; ϰάραβος "gîndac" si, mai tîrziu, "nava", care, dupa Boissacq 411, trebuie sa fie cuvînt strain în gr.; ϰαρβατίνη "învelitoare de blana pentru picioare", a carui origine este necunoscuta, tot dupa Boissacq 412; ϰαρβατιών "masinarie de aruncat sulite". Toate aceste cuvinte s-ar putea explica pe baza unui cuvînt strain (probabil trac), cu sensul de "tulpina", apoi devenit "picior", si poate în legatura cu gr. ϰάλαμος. lat. calamus. Acest ipotetic •caraba nu poate fi gr., caci rezultatul rom. al lui b intervocalic ar fi fost diferit; si, întrucît nu este nici sl., se cuvine sa-l atribuim fondului primitiv balcanic. Animalele care au primit nume derivate de la acest cuvînt, se caracterizeaza, toate, prin faptul ca au multe picioare; ϰάραβος "nava" (lat. carabus, de unde sp., cáraba, carabela, cf. rom. corabie) se explica prin aspectul barcii cu vîsle, care are o oarecare asemanare cu un gîndac. Trecerea semantica de la "fluier" la "os" si "picior" este fireasca, cf. lat. tibia, fr. flûte, rom. fluier si ciolan. Der. caraban, s.m. (nasicorn); carabana, s.f. (nasicorn; femur); carabani, vb. (a o întinde, a fugi, a disparea; a da lovituri), cuvînt pe care Pascu, Etimologii, 63, DAR si Scriban îl pun în legatura cu caravana, ipoteza imposibila istoric si fonetic si care trebuie sa se interpreteze ca "a pleca pe picioare", cf. fr. carapater; carabaneala, s.f. (fuga, plecat); carabete, s.m. (larva de tîntar sau taune), pe care Diculescu, Elementele, 489, îl pun în legatura cu un gr. •ϰαραββίς, si care este un der. cu suf. -ete, cf. carete. Din acelasi grup face parte fara îndoiala carabus, s.m. (insecta, Melolontha vulgaris), format cu suf. -us (mr. carabus, megl. carabatšca, cf. bg. karabacka, care trebuie sa provina din rom.), si care prezinta un paralelism perfect cu gr. ϰάραβος. Pentru acest cuvînt rom. s-au sugerat numeroase etimoane. Puscariu 286 pleaca de la lat. scarabaeus (sard. carrabusu, piem. rabastabüsa, cf. REW 1225), despre care presupune ca s-a contaminat cu lat. buscus "padure", si propune de asemenea o legatura cu alb. karabuš "rac" (cf. Meyer 177 si Papahagi, Etimologii). REW 1671 presupune un lat. •carabus, pe care el însusi îl califica drept incert cu acest sens, si care n-ar fi dat rezultatul rom. Scriban îl leaga direct de lat. scarabaeus, si Diculescu, Elementele, 487, de un gr. •ϰάρραβος, cu finala expresiva. În sfîrsit, DAR leaga acest cuvînt cu carabas, fara sa fie clara ratiunea acestei apropieri. Pare mai sigur sa nu îl separam de caraban sau carabete; caz în care si alb. ar proveni din rom. Var. caradasca, s.f. (nasicorn) indica o contaminare a lui carabus cu radasca. ♦ Caravani, s.m. pl. (pantaloni tipic orientali), din bg. karavani (DAR) si caravei, s.n. (par, bat), folosit în Olt., par a fi în legatura cu acelasi cuvînt primitiv, fara îndoiala prin intermediul sl. ♦ Carîmb, s.m. (drug de loitra în care intra spetezele carului; parte a cizmei care îmbraca piciorul de la genunchi la glezna, în Bucov. si Maram., bat pentru a masura laptele muls) face parte din aceeasi familie, si reprezinta acelasi cuvînt cu infixul nazal vechi (cf. gr. ϰαράμβιος "gîndac" si glosa lui Hesiquio ϰαράμβος, citata de Capidan, LL, II, 224). Ipotezele în legatura cu originea sa sînt si mai numeroase decît în cazul lui carabus; din mag. karina (Cihac, II, 487); de la carri umbo (Philippide, ZRPh., XXXI, 302); din sl. •karǫbŭ "coaja", provenind din gr. ϰόρυμβος (Weigand, Jb, XVI, 222); din sl. korubati "a dezghioca" (Miklosich, Et. Wb., 132); din lituan. karābas (Scriban, Arhiva, 1921, p. 238); din lat. calamulus cu un b dezvoltat între consoanele rezultatului primitiv •carîmlu (Puscariu, Dacor., II, 596; cf. REW 1485); aceasta ipoteza, admisa de Densusianu, GS, 363; Candrea si DAR, prezinta mari dificultati fonetice (Cf. Graur, BL, V, 91). În sfîrsit, Capidan, LL, II, 224-7, bazîndu-se pe glosa lui Hesiquio mentionata, crede ca este vorba de un cuvînt anterior introducerii lat. în Dacia. – Cf. încaibara.
resorbi, RESORBÍ vb. IV. refl. A disparea prin resorbtie. [P.i. 3 resoárbe. / cf. fr. résorber, lat. resorbere].
cotorosi, cotorosí (-sésc, -ít), vb. refl. – 1. A scapa de ceva sau de cineva, a se degaja, a se dezbara. – 2. A disparea, a se face nevazut. – Mr. cutursire. Formatie expresiva (Graur, BL, IV, 105); probabil fara legatura cu tc. kurtarmak "a elibera" (Seineanu, II, 146; Densusianu, Rom., XXVIII, 76; Cihac, II, 77; Pacu, II, 129). Var. cortorosi, pe care DAR o indica drept forma de baza este destul de rara. – Der. descotorosi, vb. (a scapa de ceva sau cineva); cotoroseala, s.f. (actiunea de a disparea). Cf. cotroci.
duce, dúce (dúc, dús), vb. – 1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A calauzi, a orienta. – 3. A trasa, a schita. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva si a-l pune în alt loc. – 5. A cara. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dainui. – 8. A face sa reziste, a face sa dainuie. – 9. (Arg.) A însela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trai. – 12. (Cu pron. compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (Refl.) A pleca, a porni. – 14. (Refl.) A merge. – 15. (Refl.) A face drumul. – 16. (Refl.) A trece, a se scurge. – 17. (Refl.) A pieri, a disparea, a se face nevazut. – 18. (Refl.) A muri. – Mr. duc, dusa, dutire; megl. ducu, dus. Lat. dūcĕre (Cihac, I, 83; Puscariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); cf. it. durre, prov., v. fr. duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, cf. aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, cf. Densusianu, Hlr., I, 182. – Der. duca, s.f. (plecare, mers); duca-se pe pustii, s.m. (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adj. (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, s.m. (persoana absenta; mort, defunct); dus, s.n. (plecare). Cf. aduce.
muribund, MURIBÚND, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care se afla pe moarte, în agonie; (om) foarte slabit. 2. (fig.) (cel) care este pe punctul de a disparea. (< lat. muribundus, fr. moribond)
recesiv, RECESÍV, -Ă adj. pe cale de a disparea; care exista în stare latenta. o caracter ~ = caracter ereditar sau gena care nu se manifesta decât în absenta genei contrare, dominante. (< fr. récessif)
redispărea, REDISPĂREÁ vb. intr. a disparea din nou. (< re1- + disparea)
resorbi, RESORBÍ vb. refl. a disparea prin resorbtie. (< fr. résorber, lat. resorbere)
volatiliza, VOLATILIZÁ vb. I. refl. 1. (despre lichide) a se evapora repede. 2. (fig.) a se face nevazut, a disparea. II. tr. (fam.) a sterpeli, a subtiliza, a fura. (< fr. volatiliser)
ieşi, iesí (iés, iesít), vb. – 1. A parasi un loc plecînd afara. – 2. A pleca de acasa, a se duce. – 3. A parasi o pozitie, o situatie dificila. – 4. A se elibera, a scapa. – 5. A se distinge, a se evidentia. – 6. A defeca. – 7. A aparea, a se ivi, a se manifesta. – 8. A se naste, a rasari, a creste. – 9. A proveni, a rezulta. – 10. A se publica, a se face cunoscut. – 11. A parasi, a abandona, a pune capat. – 12. A avea o izbucnire neasteptata. – 13. A întrece masura, a depasi limitele. – 14. (Despre pete) A se sterge, a disparea. – 15. A ajunge la un rezultat, a obtine, a cîstiga ceva. – 16. A se întîmpla, a avea loc, a se produce. – 17. A manifesta anumite calitati. – 18. A juca la un joc de carti cînd vine rîndul cuiva. – 19. A interveni cu o declaratie. – 20. La unele jocuri, a cîstiga. – Var. (înv.) esi. Mr. es, isii, isita; megl. ies. Lat. exῑre (Diez, I, 164; Puscariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018; DAR), cf. it. escire (calabr. ssi, escere), prov., v. fr. eissir, cat., v. sp. exir. – Der. iesire, s.f. (actiunea de a iesi si rezultatul ei; încetare; parasire; rezultat); iesitura, s.f. (parte iesita în afara, proeminenta); iesitoare, s.f. (înv., iesire, poarta; privata).
încet, încét (înceáta), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fara graba, domol, binisor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. întet. Lat. quetus, în loc de quietus (Puscariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauza, a domoli; a fi eliberat din functie; a termina; a disparea; a scadea, a se micsora), der. intern, sau din lat. quetãre (Puscariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fara întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slabi, a opri, a face mai lent); încetineala, s.f. (lipsa de iuteala); încetinitor, s.n. (care micsoreaza viteza); încetinel (var. încetisor), adv. (agale; usurel).
încet, încét (-eáta), adj. – 1. Lent, lin. – 2. (Adv.) Fara graba, domol, binisor. – 3. (Adv.) Cu glas coborît, molcom. – Var. cet. Mr. întet. Lat. quetus, în loc de quietus (Puscariu 813; Densusianu, Hlr., 89; Candrea-Dens., 844; REW 6958; DAR; pentru fonetism, cf. Meyer-Lübke, Ital., 16), cf. alb. kjet, it. chetto (v. it. cetto), prov. quet, fr. coi, sp., port. quedo; pentru comp. cu în-, cf. împrejur, înainte, etc. – Der. înceta, vb. (a se opri, a face o pauza, a domoli; a fi eliberat din functie; a termina; a disparea; a scadea, a se micsora), der. intern, sau din lat. quetãre (Puscariu 814; Candrea-Dens., 845; DAR); neîncetat, adv. (fara întrerupere, în mod continuu); încetini, vb. (a slabi, a opri, a face mai lent); încetineala, s.f. (lipsa de iuteala); încetinitor, s.n. (care micsoreaza viteza); încetinel (var. încetisor), adv. (agale; usurel).
îneca, înecá (înéc, înecát), vb. – 1. A sufoca, a omorî fara varsare de sînge. – 2. A strangula, a sugruma. – 3. A sufoca prin scufundare. – 4. A inunda. – 5. A sufoca, a asfixia. – 6. (Refl.) A disparea. – 7. (Refl.) A mu mai putea înghiti, a i se pune un nod în gît. – Var. neca. – Mr. nec, necare; megl. nec, nicari "a omorî". Lat. nĕcāre "a ucide fara varsare de sînge" (Puscariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca si în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de "a omorî prin scufundare", cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Aceasta evolutie se explica poate datorita obiceiului curent de a omorî puii de cîine si pisica prin înecare, si, de asemenea, datorita vechiului obicei de a-i omorî pe condamnati prin acelasi procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Daca acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul sa explicam prin rom. dublul sens de "a omorî" si "a îneca" ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecator, adj. (care îneaca); înecacios, adj. (asfixiant, sufocant; care sta în gît, greu de înghitit, tare; varietate de pere si de prune); înecatura, s.f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundatie); înecaciune, s.f. (înv., asfixie; înv., inundatie); înec, s.n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundatie; diluviu).
pieri, pierí (piér, ít), vb. – 1. A disparea. – 2. A muri. – 3. A muri naprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Puscariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s.f. (disparitie, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fara motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vatamator, stricator), pe care Tiktin îl considera în mod echivoc ca format dupa lat. pernĭciōsus; pieire, s.f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieri › piei; pierit (var. perit), adj. (disparut, sfîrsit; palid); pierit, s.n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritura, s.f. (cazatura, mortaciune; Trans., semanatura cu plante pipernicite, rare); raspieri, vb. (a disparea), rar.
prăpădi, prapadí (prapadésc, prapadít), vb. – 1. A distruge, a anihila, a extermina. – 2. A (se) strica, a (se) deteriora. – 3. (Mold.) A pierde, a rataci. – 4. (Refl.) A disparea, a muri, a pieri. – 5. (Refl.) A izbucni, a nu mai putea sa. Sl. propasti, propadą "a se crapa" (Miklosich, Lexicon, 702; Cihac, II, 211), cf. rus. propadatĭ "a pieri" si prapastie. – Der. prapad, s.n. (exterminare, distrugere; catastrofa); prapadenie, s.f. (distrugere); prapadit, s.m. (istovit, lefter); prapaditor, adj. (distrugator). Din rom. provine bg. din Trans. propodenie (Miklosich, Bulg., 131).
roi, rói (-iuri), s.n. – Grup, familie de albine. – Megl. (roiac). Sl. roi (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 318; Conev 74), cf. bg., sb., slov. roj. – Der. roi, vb. (a pleca în roi; a misuna; a furnica; a disparea, a zbura), mr. (a)ruescu, (a)ruire, megl. ruiés, ruiri, cf. bg. roja; roinic, adj. (mobil, care se misca de colo colo, care roieste); roinita, s.f. (stup mic în care se prinde roiul; melisa, Melissa officinalis), pe care Conev 46 îl trimite inutil la un bg. •roinica; roiste, s.f. (roire; melisa); roit, s.n. (roire).
storî, storî (-rắsc, -ít), vb. – (Banat) A disparea, a pieri. Origine îndoielnica. Dupa Candrea, din lat. •extorrêre.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc