Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a da
ablaţiune, ablatiúne s. f. 1. îndepartare chirurgicala din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereza, extirpare. 2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor. ♦ reducere a masei unui ghetar sau a zapezii prin topire si evaporare. 3. fenomen fizic în urma caruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanta datorita încalzirii sale pâna la incandescenta. (< fr. ablation, lat. ablatio)
abţigui, ABŢIGUÍ, abtiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbata. 2. Tranz. A da (cuiva) o bataie (usoara). ♦ Fig. A face cuiva un rau. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmarit); p.ext. a falsifica. – Et. nec. – abtiguíre s.f.; abtiguit, -a adj.
acatist, ACATÍST, acatiste, s.n. 1. Imn si slujba bisericeasca ortodoxa în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinti. 2. Lista de nume data preotului spre a se ruga, pentru a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ♢ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului sa rosteasca anumite rugaciuni pentru îndeplinirea unei dorinte. [Acc. si: acátist] – Din sl. akatistŭ.
accent, ACCÉNT, accente, s.n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.
acidula, ACIDULÁ, acidulez, vb. I. Tranz. A adauga o cantitate de acid; a da unei solutii proprietatile unui acid; a acri usor. – Din fr. aciduler.
aciua, ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-si gasi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adapost undeva sau pe lânga cineva; a se pripasi, a se oplosi, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adapost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. •accubiliare.
acord, ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Întelegere, învoiala, conventie etc. între doua sau mai multe parti în vederea încheierii, modificarii sau desfiintarii unui act juridic. Expr. A fi de acord sa... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înteles! (Pleonastic) De comun acord = în perfecta întelegere. 2. (În sintagmele) (Plata sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obtinute. Acord progresiv = plata muncii în proportie crescânda, în raport cu depasirea normei. Munca în acord = munca normata retribuita în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata pentru munca prestata în acord. 3. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (în persoana, numar, gen sau caz a) formei cuvintelor între care exista raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.
acorda, ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeasi înaltime. – Din fr. accorder.
acţiona, ACŢIONÁ, actionez, vb. I. 1. Intranz. A întreprinde o actiune, o fapta etc. ♢ Expr. (Tranz.) A actiona (pe cineva) în justitie (sau în judecata) = a intenta un proces, a da în judecata. ♦ A exercita o influenta asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune în miscare, a face sa functioneze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de functionare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ti-o] – Din fr. actionner.
adăpa, ADĂPÁ, adắp, vb. I. Tranz. A da apa de baut unui animal. ♦ Refl. (Despre animale) A bea apa. ♢ Fig. A se adapa la izvoarele stiintei sau ale culturii.[Prez. ind. si: adáp] – Lat. adaquare.
adăpost, ADĂPÓST, adaposturi, s.n. Loc ferit; constructie facuta ca sa apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adaposteste cineva. ♢ Adapost (antiaerian) = loc amenajat pentru apararea împotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adapost. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.
adăuga, ADĂUGÁ, adáug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face sa sporeasca. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. si tranz. A (se) alatura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -da-u-. – Var.: adaogá vb. I, adáoge vb. III, adaogí, adaugí vb. IV] – Lat. •adaugere.
administra, ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodari o întreprindere, o institutie etc. 2. A da unui bolnav un anumit medicament. ♦ (Ir.) A trage o bataie. 3. (Jur.: în sintagma) A administra o proba = a folosi un mijloc de proba într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare.
admite, ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevarat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngadui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi pe un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.
aduce, ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ♢ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ♢ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumita împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga într-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (În expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.
adulmeca, ADULMECÁ, adúlmec, vb. I. Tranz. si intranz. (Despre animale) A simti sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezenta unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A cauta sa afle; a da de urma, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmecá vb. I] – Et. nec.
aer, ÁER1 s.n. 1. Amestec de gaze care alcatuiesc straturile inferioare ale atmosferei si care este absolut necesar vietatilor aerobe. ♢ Aer lichid = lichid obtinut prin racirea aerului pâna sub temperatura de -183°C la presiune normala si folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferica obtinut cu compresoarele. Aer conditionat = sistem de ventilatie a aerului din încaperi în scopul pastrarii proprietatilor fizice normale ale acestuia. ♢ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afara. ♢ Expr. A lua aer = a iesi din casa pentru a respira aer curat. 2. Vazduh, atmosfera. ♢ Expr. A fi (sau a se simti) ceva în aer = a exista semne ca se pregateste ceva (în ascuns). A fi (sau a ramâne) în aer = a se afla într-o situatie critica, a nu avea nici o perspectiva. 3. Înfatisare, aspect, expresie. ♢ Expr. A avea aerul ca... (sau sa...) = a da impresia ca... A-si da (sau a-si lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se fali. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (si cu întelesurile fr. air).
monolog, MONOLÓG s. n. 1. scena dintr-o lucrare dramatica în care vorbeste un singur personaj. ♢ mica piesa comica recitata de un singur personaj. o ~ interior = modalitate specifica prozei de analiza psihologica, în care un personaj introspecteaza propriile stari sufletesti. 2. vorbire neîntrerupta a cuiva, fara a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)
aerosol, AEROSÓL, aerosoli, s.m. (Mai ales la pl.) Sistem prin care se realizeaza împrastierea mecanica în aer1 sau într-un gaz a unor particule solide sau lichide si care este folosit în medicina în tratamentul unor boli, în agricultura la combaterea daunatorilor etc. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérosol.
afară, AFÁRĂ adv. Dincolo de limitele unui spatiu închis sau apropiat; în exterior. ♢ Loc. conj. Afara numai daca nu... = numai cu conditia ca..., afara de cazul când... ♢ Loc. prep. (În) afara de... = fara a mai socoti si... ♢ Expr. A da afara = a scoate (cu forta) de undeva; a elimina, a exclude; a concedia dintr-un post. Afara din cale sau din cale-afara = peste masura, neobisnuit de... ♦ (Cu valoare de interjectie) Iesi! pleaca! du-te! – Lat. ad foras.
afuma, AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spatiu închis pentru a distruge sau a alunga vietatile dinauntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afuma. 3. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricatie. 4. Refl. (Despre mâncaruri) A capata gust neplacut de fum (când începe sa se arda). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbata usor; a se ameti. – Lat. affumare (= adfumare).
agrea, AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimtamântul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.
agrementa, AGREMENTÁ, agrementez, vb. I. Tranz. (Rar) A da culoare, relief, a înfrumuseta (prin adaugarea unei podoabe); a împodobi. – Din fr. agrémenter.
ajunge, AJÚNGE, ajúng, vb. III. I. 1. Intranz. A se afla într-un loc dupa parcurgerea unui drum, a atinge capatul unui drum; a sosi. ♢ Expr. A ajunge departe = a razbi prin greutati si a atinge scopul dorit. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cutitul la os = a ajunge la capatul puterii; a fi într-o situatie disperata. ♦ Intranz. si tranz. A atinge (o limita în timp), a apuca (o anumita vreme). 2. Tranz. A întâlni, venind din urma, o fiinta sau un vehicul în miscare; a prinde din urma. ♢ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbatrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... ♦ Fig. (Despre o stare sufleteasca) A cuprinde, a razbi. 4. Intranz. A se întinde pâna la...; a atinge. ♦ A reusi sa atinga ceva situat sus sau departe. ♢ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prajina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre preturi; p.ext. despre marfuri) A atinge un anumit nivel. II. 1. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. ♦ Fig. A se întelege, a se învoi. 2. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. si tranz. A fi în situatia de a... 3. Intranz. A deveni. ♢ Expr. A ajunge rau = a decadea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reusi, a izbuti. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discretia cuiva. ♦ Intranz. si refl. (Peior.) A parveni. III. Intranz. si refl. A fi în cantitate suficienta. ♢ Expr. (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a sti ce e de facut. – Lat. adjungere "a uni, a lipi".
alarma, ALARMÁ, alarmez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) nelinisti, a (se) îngrijora. ♦ Tranz. A pune în stare de alerta, de pregatiri, a da alarma (la apropierea unei primejdii). – Din fr. alarmer.
alăpta, ALĂPTÁ, alaptez, vb. I. Tranz. A hrani puii cu laptele propriu, secretat de glandele mamare; a da sa suga; a apleca. – A3 + lapte (dupa fr. allaiter).
alb, ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zapezii, a laptelui; (despre culori) ca zapada, ca laptele. ♢ Carne alba = carne de pasare sau de peste. Hârtie (sau coada) alba = hârtie care nu a fost scrisa. Rând alb = spatiu nescris între doua rânduri scrise. Arma alba = arma cu lama de otel. Rasa alba = unul dintre grupurile de popoare în care este împartita, conventional, omenirea si care se caracterizeaza prin culoarea alba-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la fata = palid. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici alba, nici neagra = a) nici asa, nici asa; b) fara multa vorba; deodata. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care apartine rasei albe. ♦ Carunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necaji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) pâna la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopti albe = nopti luminoase, obisnuite în perioada solstitiului de vara în regiunile situate între paralelele 50° si 65° nord si sud, în care nu se produce întunecare completa, din cauza ca soarele nu coboara suficient sub orizont. Noapte alba = noapte petrecuta fara somn. (Rar) Zile albe = viata tihnita, fericita. (În basme) Lumea alba = lumea reala. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fara rima. II. S.m. Denumire data, dupa revolutia franceza, contrarevolutionarilor si conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obtinuta prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisa mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare ca cele spuse sunt adevarate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscali un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplina. 2. Obiect, substanta etc. de culoare alba (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotica. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruza. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generica data unor rase de porcine de culoare alba (I 1) cu prolificitate si precocitate ridicate, crescute pentru productia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepa. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
albăstri, ALBĂSTRÍ, albastresc, vb. IV. 1. Tranz. A da unui obiect o culoare (mai) albastra; a clati rufele în apa amestecata cu albastreala. 2. Intranz. si refl. Fig. A capata, a avea sau a raspândi o lucire albastra. – Din albastru.
alcaliniza, ALCALINIZÁ, alcalinizez, vb. I. Tranz. A da unei substante proprietati alcaline. – Din fr. alcaliniser.
alcan, ALCÁN, alcani, s.m. Denumire generica data hidrocarburilor aciclice saturate; hidrocarbura parafinica, parafina. – Din fr. alcane.
alibi, ALIBÍ, alibiuri, s.n. 1. Dovada de nevinovatie rezultata din constatarea ca, la data savârsirii infractiunii, cel învinuit se afla în alta parte decât la locul savârsirii ei. 2. Mijloc de aparare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuza, justificare. ♢ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) detine (nici) o proba, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.
alimenta, ALIMENTÁ, alimentez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A consuma sau a da sa consume alimente; a (se) hrani. 2. Tranz. si refl. A (se) aproviziona. 3. Tranz. A furniza materiale, energie, utilaje etc. unor institutii, întreprinderi etc. pentru asigurarea functionarii sau activitatii acestora. – Din fr. alimenter.
alivanta, ALIVÁNTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita când cade cineva. ♢ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cadea, a veni etc. alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivánti interj.] – Probabil ngr. alla vanda ("într-o parte, la o parte").
almageste, ALMAGÉSTE s.f. pl. Culegere de operatii astronomice, facuta pentru prima data de Ptolemeu. – Din fr. almageste.
altoi, ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramura a unei plante în tesutul alteia, stabilind astfel un contact între tesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însusirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
amănunţi, AMĂNUNŢÍ, amanuntésc, vb. IV. Tranz. (Rar) 1. A farâmita, a marunti. 2. A da amanunte. – Din amanunt.
ambrozie, AMBRÓZIE s.f. (În mitologia greaca) Hrana aromata a zeilor, despre care se credea ca da nemurire si tinerete vesnica; p. ext. bautura minunata. – Din fr. ambroisie, lat. ambrosia.
monitoring, MONITÓRING s. n. 1. (med.) ansamblu de metode de supraveghere, control si analiza imediata a datelor psihopatologice; monitorizare. 2. dispozitiv care permite, într-un amplificator, a compara înregistrarea pe magnetofon cu cea originala. (< engl. monitoring)
anterior, ANTERIÓR, -OÁRĂ, anteriori, -oare, adj. (Adesea adverbial) 1. Care preceda o anumita data; precedent. 2. Care este asezat în partea de dinainte. 3. (Despre sunete) Articulat în partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. antérieur, lat. anterior.
arhaiza, ARHAIZÁ, arhaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da un aspect arhaic (stilului, limbii etc.). [Pron.: -ha-i-] – Din arhaic.
astigmatic, ASTIGMÁTIC, -Ă, astigmatici, -ce, adj. s.m. si f. 1. Adj. (Despre o imagine) Care e deformata datorita astigmatismului. 2. Adj., s.m. si f. (Persoana) care sufera de astigmatism. – Din astigmatism.
audiţie, AUDÍŢIE, auditii, s.f. 1. Faptul de a audia muzica; manifestare muzicala de amploare mai redusa decât concertul. ♢ Loc. adj. si adv. În prima auditie = (care se executa) pentru prima data în fata publicului. 2. Identificare a sunetelor prin simtul auditiv. 3. (Rad.) Receptionare de semnale audio. [Pr: a-u-] – Din fr. audition, lat. auditio, -onis.
aur, ÁUR s.n. 1. Metal pretios, de culoare galbena stralucitoare, foarte maleabil si ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoaba, de arta, monede (servind din aceasta cauza si ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, pretios. ♢ Aur alb = apa folosita ca izvor de energie. Aur negru = carbune de pamânt sau (mai rar) titei, considerate ca surse de energie. Aur verde = padurea ca bogatie vegetala. ♢ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbena a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ♢ Expr. Epoca de aur = perioada de înflorire si stralucire a vietii materiale si culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nunta de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrarii unei casatorii. ♦ Fig. Vapaie, stralucire ca a aurului (1). 2. Fir, ata facuta din aur (1) sau imitând aurul si folosita la cusut; p. ext. vesmânt tesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogatie; fig. belsug. ♢ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.
auri, AURÍ, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subtire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o stralucire ca de aur (1), a face sa para de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.
autohtoniza, AUTOHTONIZÁ, autohtonizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a lua caracter autohton. [Pr.: a-u-] – Autohton + suf. -iza.
autoritar, AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Caruia îi place sa uzeze (si uneori sa abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispozitii; care gaseste satisfactie în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replica. Atitudine autoritara. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.
autoritate, AUTORITÁTE, autoritati, s.f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintelor sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.
autoriza, AUTORIZÁ, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publica). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
avans, AVÁNS, avansuri, s.n. 1. Plata anticipata a unei parti dintr-o suma curenta datorata ca retributie sau salariu, ca acoperire a unei lucrari efectuate în contul unor zile-munca, la încheierea unui contract etc. 2. (În expr.) A face (cuiva) avansuri = a încerca sa obtina prietenia sau dragostea cuiva prin lingusiri, concesii (de ordin etic) etc. 3. Interval de timp, distanta etc. cu care cineva sau ceva se afla înaintea altuia. – Din fr. avance.
moderniza, MODERNIZÁ vb. I. tr. a da un caracter, o înfatisare moderna, a înnoi. ♢ a înzestra (o fabrica, o uzina etc.) cu instalatii si utilaje moderne. II. refl. a adopta obiceiurile moderne. (< fr. moderniser)
avertisment, AVERTISMÉNT, avertismente, s.n. 1. Înstiintare prealabila, prevenire, semnal (asupra unui risc sau a unei primejdii). 2. Sanctiune administrativa aplicata unui angajat pentru o abatere disciplinara si prin care se atrage atentia acestuia ca va fi sanctionat mai aspru la o noua abatere. ♢ Expr. A da cuiva un avertisment = a atrage atentia cuiva sa nu repete o greseala. ♦ Sanctiune aplicata de arbitru unui sportiv pentru joc neregulamentar si care, la repetarea abaterii, poate fi urmata de eliminarea din joc a sportivului. – Din fr. avertissement.
aviva, AVIVÁ, avivez, vb. I. Tranz. A da o nuanta mai vie culorii tesaturilor sau pieilor prin tratarea lor cu anumite substante. – Din fr. aviver.
axa, AXÁ, axez, vb. I. 1. Tranz. A aduce o piesa cilindrica în pozitia în care axa ei de simetrie sau de rotatie coincide cu o axa data. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) orienta, a (se) defasura într-un anumit sens, a (se) concentra în jurul a ceva. – Din fr. axer.
azvârli, AZVÂRLÍ, azvấrl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o miscare rapida si violenta. ♦ A da la o parte, a lepada (un lucru nefolositor sau vatamator). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi naravas. 3. Refl. A se repezi, a se napusti, a se avânta, a se arunca. – Contaminare între a[runca] si zvârli.
azvârlită, AZVÂRLÍTĂ, azvârlite s.f. (Pop.) Azvârlitura. ♢ De-a azvârlita = numele unui joc de copii, care consta în aruncarea cât mai departe a unei pietre, a unui bat etc. ♢ Loc. vb. A da de-a azvârlita = a azvârli; a rostogoli (azvârlind). – V. azvârli.
ăst, ĂST, ÁSTĂ, asti, aste, adj.dem. (antepus) (Pop. si fam.) Acest, aceasta. ♢ Loc. adv. (De) asta data = acum. Asta-noapte (sau iarna, primavara etc.) = în noaptea (sau iarna, primavara etc.) imediat precedenta. [Gen.-dat. sg.: astui, astei si astei; gen.-dat. pl.: astor]. – Lat. istum, ista.
modela, MODELÁ vb. tr. 1. a executa dintr-un material plastic modelul unei lucrari de sculptura. 2. a confectiona modele pentru turnatorie. 3. (fig.) a da expresia dorita. (< fr. modeler, it. modellare)
bacăul, BACẮUL s.n.art. (Pop.; în expr.) A-si gasi bacaul (cu cineva) = a da de bucluc (cu cineva), a o pati. – Cf. magh. bakó "calau".
backhand, BACKHAND s.n. Partea din afara a rachetei de tenis tinute corect în mâna; p.ext. lovitura data cu aceasta parte a rachetei; rever. [Pr.: béchend] – Cuv. engl.
balanţă, BALÁNŢĂ, balante, s.f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ♢ Balanta romana = cântar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al pârghiei inelate de al carei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântarit. ♢ Expr. A pune în balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport între mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ♢ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.
balet, BALÉT, balete, s.n. 1. Dans artistic figurativ executat dupa o compozitie muzicala. ♢ Corp de balet v. corp. •• Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini si balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.
baltă, BÁLTĂ, balti, s.f. 1. Întindere de apa statatoare, de obicei nu prea adânca, având o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri în care stagneaza apa; p. ext. lac. ♢ Expr. A ramâne (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat în parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) în parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în balta = a face un gest, a spune o vorba care stânjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata într-o adâncitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. b a l t ë.
bancruta, BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. A da faliment. – Din germ. bankrottieren.
bardă, BÁRDĂ, barzi, s.f. Secure cu taisul lat si cu coada scurta, întrebuintata mai ales la cioplitul lemnului si, odinioara, ca arma de lupta. ♢ Expr. A da (sau a zvârli) cu barda în luna sau a da cu barda în Dumnezeu = a fi nesocotit. Cioplit (numai) din barda (sau cu barda) = (cioplit) grosolan. – Din magh. bárd.
baricadă, BARICÁDĂ, baricade, s.f. Întaritura amenajata dintr-o aglomerare de materiale diferite (vehicule, arbori, saci cu nisip, bolovani etc.) pentru întreruperea circulatiei sau pentru aparare, de obicei în timpul luptelor de strada. ♢ Expr. A fi de cealalta parte a baricadei = a fi în tabara opusa. A muri pe baricade = a muri luptând pentru o idee. A fi pe baricada = a fi la datorie, a fi combativ. – Din fr. barricade.
baston, BASTÓN, bastoane, s.n. Bucata de lemn lunga (cam de un metru) si subtire, de obicei curbata la un capat, care se poate tine în mâna si are diverse utilizari. ♢ Baston de maresal = un fel de baston scurt, purtat de un maresal. ♦ Lovitura data cu aceasta bucata de lemn. – Din it. bastone.
bate, BÁTE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. si refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat si violent (cu palma, cu pumnul, cu batul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gura, peste picioare. A bate la palma, la talpi, la spate. A bate în cap. ♢ Expr. (Tranz.) A fi batut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Batut în cap = prost, nebun, ticnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi usor cu palma umarul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atentia, a-l reconforta sau a-i arata bunavointa; a lovi în acelasi fel o parte a corpului unui animal spre a-l linisti sau a-l mângâia. ♢ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicali, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burta cu cineva = a fi într-o intimitate familiara cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzactie, dând mâna cu el în semn de învoiala. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dusman în lupta, în razboi. ♢ Expr. A bate un record (sportiv) = a depasi un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se razboi. ♢ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ♢ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opozitie, în contradictie, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se lumineaza de ziua sau amurgeste. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul pâna-i cald. ♢ Loc. vb. (Fam.) A bate la masina = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ♢ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate moneda = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredintat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau masura) = a lovi (usor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucati muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multa cale) = a parcurge o distanta lunga. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o actiune, a nu înainta într-o problema. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discuta, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect tintuindu-l de ceva. A batut tablourile pe pereti. Batuse capacul lazii în cuie. ♦ A freca învârtind si lovind de peretii unui vas. Batem albusurile pâna se fac spuma. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apasa producând basici, rani sau bataturi. Ma bate un pantof. ♦ (La razboiul de tesut) A presa cu spata firele din bateala. II. Intranz. 1. A izbi în ceva facând zgomot; a ciocani (la poarta, la usa, la fereastra). Valurile bat de zidurile cetatii. Cine bate oare la fereastra mea? ♢ Expr. A bate la usa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropai. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gura degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trancani. 2. A face o miscare (relativ regulata). ♢ Expr. A bate din aripi = (despre pasari) a face miscarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate matanii = a îngenunchea si a atinge fruntea cu pamântul de mai multe ori la rând, în semn de pocainta sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului omenesc) A avea pulsatii ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frica. Îmi bat tâmplele. ♢ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A functiona dereglat, scotând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pâna la o anumita distanta, pâna într-un anumit punct. O pusca veche care nu mai batea decât la 100 de pasi. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A latra. ♦ Intranz.si tranz. (Despre astri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ti palaria, sa nu te bata soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critica la ceva. Bate în ciocoi. ♢ Expr. A-si bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fata, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindina, bruma) A cadea (lovind) peste semanaturi, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din lupta; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanta de... Bate în albastru. III. Intranz. si tranz. A emite zgomote ritmice care indica ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite tacanitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ♢ Expr. (Tranz.) A bate o telegrama (sau o depesa) = a da, a transmite o telegrama. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toaca etc.) A emite sunete ritmice cu o anumita semnificatie. – Lat. batt(u)ere.
băga, BĂGÁ, bag, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra2. ♢ Expr. (Tranz.) A baga ceva în gura = a mânca. A baga (pe cineva) sub masa = a) a face (pe cineva) sa cada sub masa din cauza ca i s-a dat prea mult de baut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discutie; a înfunda. A(-si) baga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discutie. A baga (ceva) în (sau la) cap = a tine minte un lucru. A baga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) sa înteleaga o problema, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) sa creada un lucru (curios), sa fie obsedat de ceva. A(-si) baga mintile în cap = a se cuminti, a reveni la o comportare conforma cu interesele sale. A baga (cuiva) frica în oase sau a baga pe cineva în sperieti (sau în racori) = a speria rau (pe cineva). A baga (pe cineva) în boala (sau în boale) = a înspaimânta (pe cineva). A baga (pe cineva) în draci = a necaji, a întarâta (pe cineva). (Fam.) A baga pe cineva în viteza = a face (pe cineva) sa lucreze repede, fara ragaz. (Refl.) A se baga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistenta observat de cineva spre a-i câstiga încrederea, a nu slabi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesata) etc. (Tranz.) A baga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari suparari. A o baga pe mâneca = a fi prins cu minciuna, a nu mai sti cum sa îndrepte o greseala, a o sfecli. A baga zâzanie (sau vrajba, intriga) (între oameni) = a învrajbi, a produce discordie. (Arg.) A baga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. si refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Îsi baga toti banii în carti de specialitate. S-a bagat slujbas la primarie. S-a bagat sluga. ♢ Expr. (Tranz.) A baga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujba. (Arg.) A baga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bataie (pe cineva). (Fam.) A baga actele (de casatorie) = a depune actele cerute pentru casatorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A baga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A baga în seama (ceva sau pe cineva) = a da atentie (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A baga de seama = a avea grija (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se baga de seama = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.
moara, MOARÁ vb. tr. a da reflexe de moar unei tesaturi, unei stofe, unor metale. (< fr. moirer)
bătaie, BĂTÁIE, batai, s.f. I. 1. Lovitura repetata data de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. ♢ Loc. vb. A (se) lua la bataie = a (se) bate. ♢ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bataie (sau în batai) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rau. (Fam.) A da bataie = a zori, a grabi. Bataie de cap = framântare a mintii; p. ext. truda, osteneala. Bataie de joc = batjocura; p.ext. fapta urâta, incalificabila. 2. (Înv.) Lupta, batalie. ♦ Bombardament cu artileria. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bataie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire, izbire (repetata) a unui obiect de altul. ♢ Bataie de aripa (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitura a vatalei la razboiul2 de tesut. ♦ (Concr.) Bateala. ♦ Stârnire a pestelui sau a vânatului. 2. Lovitura data într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) ♦ Fiecare dintre zvâcniturile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în functie. 4. Distanta pâna la care poate ajunge un proiectil, o sageata etc; felul cum trimite o arma proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. Distanta pâna la care poate ajunge vederea cuiva; raza vizuala. 5. (În legatura cu anumite fenomene ale naturii, a caror denumire determina sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere. b) Cadere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreala, arsita. d) Lumina. 6. (Reg.) Latrat (scurt si ritmic) al câinilor. 7. Boiste. ♦ Epoca în care se împerecheaza cocosii-de-munte. III. 1. (Sport) Izbire a pamântului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o saritura. 2. (În expr. si loc. adv.) (A cântari) cu bataie = (a cântari) cu putin peste greutatea exacta. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)allia.
băţ, BĂŢ, bete, s.n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ♢ Expr. A pune (cuiva) bete în roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramâne cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2.Fig. Lovitura cu batul (1). 3.Piesa în forma de vergea, care intra în alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.
bâţâi, BÂŢÂÍ, bấtâi, vb. IV. Intranz., tranz si refl. A tremura, a misca nervos si repede din mâini, din picioare sau din cap; a da repede din coada. – Bât + suf. -âi.
belea, BELEÁ, belele, s.f. (Fam.) Întâmplare neprevazuta care aduce necaz; pacoste, bucluc. ♢ Expr. A da de belea = a avea o suparare, un necaz. ♦ Fiinta care provoaca numai neplaceri, necazuri, încurcaturi. – Din. tc. belâ.
bici, BÍCI, bice, s.n. (Adesea fig.) Obiect alcatuit dintr-o curea sau o împletitura de curele, mai rar de cânepa, legata de un bat, cu care se lovesc sau se îndeamna animalele sa mearga. ♦ Lovitura data cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s.n.] – Din sl. biči.
bilanţ, BILÁNŢ, bilanturi, s.n. Tablou contabil al activului si pasivului unei intreprinderi sau al unei activitati financiare pentru o anumita perioada de timp. ♦ Fig. Rezultatul sintetic al unei activitati desfasurate într-o perioada data. – Din germ. Bilanz. Cf. it. b i l a n c i o.
biogeneză, BIOGENÉZĂ s.f.Teorie care sustine ca orice fiinta provine numai din alta fiinta (care i-a dat nastere). [Pr.: -bi-o-] – Din fr. biogenèse.
bir, BIR, biruri, s.n. 1. Impozitul principal perceput în statele feudale românesti de la tarani si mestesugari; p. gener. (pop.) impozit. ♢ Expr. A da bir cu fugitii = a disparea, a fugi (în mod las) dintr-un loc. 2. (Înv.) Tribut. – Din magh. bér.
bob, BOB1, (1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Samânta de cereale sau de legume care fac fructe pastai; graunte, boaba (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grija si rabdare; amanuntit. Din bob în bob = amanuntit. Bob numarat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a cauta tainele viitorului dupa cum se asaza bobii aruncati de ghicitor. ♦ Orice particica de materie friabila care seamana cu un graunte. Bob de nisip. 2. S.m. Planta leguminoasa cu flori albe sau trandafirii, cu pastai mari si cu seminte ovale, turtite (Vicia faba); mazariche (I). ♦ P. restr. Samânta acestei plante. – Din sl. bobŭ.
bobârnac, BOBÂRNÁC, bobârnace, s.n. Lovitura data peste nas, peste ureche etc. prin destinderea degetului aratator sau mijlociu dupa ce a fost încordat pe degetul mare. ♦ Fig. Aluzie rautacioasa, întepatura la adresa cuiva. – Et. nec.
boboc, BOBÓC, boboci, s.m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe sa se deschida. 2. Pui de gâsca sau de rata. ♢ Expr. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Începator într-un domeniu; om lipsit de experienta; ageamiu; p. restr. recrut; student în primul an. – Din ngr. bubúki.
boieri, BOIERÍ, boieresc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv.) A conferi cuiva titlul de boier, a da cuiva o boierie. 2. Refl. (Fam.) A trai, a se comporta ca un boier, a avea pretentii de boier. – Din boier.
bolti, BOLTÍ, boltesc, vb. IV.Tranz. A da (unei constructii) forma de bolta (1). ♦ Refl. A se deschide în forma de bolta (1). – Din bolta.
bomba, BOMBÁ, bombez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a lua o forma arcuita convexa. – Din fr. bomber.
bot, BOT, boturi, s.n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzând gura (si nasul). ♢ Expr. A bea la botul calului = a bea înca un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neasteptate, fata în fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trai în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; vârf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.
braţ, BRAŢ, brate, s.n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot si umar; partea de la umar pâna la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ♢ Loc. adv. În brate = cu bratele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Brat) la brat (sau de brat) = cu bratul trecut pe sub bratul altuia. ♢ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) bratul = a trece bratul sub bratul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) brat = a sprijini pe cineva, ducându-l de brat. (A primi sau a astepta etc. pe cineva) cu bratele deschise = (a primi sau a astepta etc. pe cineva) cu mare placere. A lua (pe cineva sau ceva) în brate = a apara, a sustine, a lauda (pe cineva sau ceva). A fi bratul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în bratele cuiva = a ajunge (sau a lasa pe cineva) la discretia cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde si duce în brate (1). Un brat de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brate de munca = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamana cu bratul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capat cu sistemul respectiv si care serveste la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei miscari. 5. Parâma legata la capatul unei vergi si care serveste la manevrarea laterala a acesteia. 6. Distanta de la un punct fix la linia de actiune a unei forte. 7. Ramificatie a cursului principal al unei ape curgatoare. ♢ Brat mort = ramificatie parasita a unei ape, alimentata numai la revarsari. – Lat. brachium.
brazdă, BRÁZDĂ, brazde, s.f. 1. Fâsie îngusta de pamânt, taiata si rasturnata cu plugul; urma ramasa în pamânt dupa plug; brazdatura. ♢ Loc. adj. Din (sau de) brazda = (despre vite de jug) din dreapta. ♢ Expr. A da sau a aduce (pe cineva) pe (sau la) brazda = a îndrepta pe cineva; a-l face sa se acomodeze. A se da pe brazda = a se îndrepta; a se deprinde cu o noua situatie, a se acomoda. 2. Bucata de pamânt înierbata, de forma paralelipipedica, desprinsa de pe terenurile acoperite cu iarba, care serveste la ornarea parcurilor, la protejarea taluzurilor etc. ♢ Brazda de udare = element provizoriu al sistemului de irigatie, prin care apa este adusa la radacina plantelor. 3. Rând de iarba, de grâu etc. cosit; polog1. 4. Strat de legume sau de flori; razor1. 5. Urma, dâra, pârtie. ♦ Crestatura. 6. Fig. Zbârcitura, cuta a fetei; rid. – Din sl. brazda.
mitiza, MITIZÁ vb. tr. a da un caracter mitic unei persoane, unui obiect etc.; a mitifica, a mitologiza. (< it. mitizzare)
brăcui, BRĂCUÍ, bracuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lasa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a ravasi, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
brâncă, BRẤNCĂ2, brânci, s.f. 1. (Reg., În limba literara numai în loc. si expr.) mâna ♢ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini si pe picioare, de-a busilea, târându-se. ♢ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini si pe picioare, de-a busilea. A cadea în (sau pe brânci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci pâna la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsatura, ghiont, izbitura. ♢ Expr. A-i da inima brânci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s.m.] – Lat. branca.
brec, BREC2, brecuri, s.n. 1. Comanda data de catre arbitrul unui meci de box atunci când loviturile nu sunt regulamentare si la care boxerii sunt obligati sa faca câte un pas înapoi pentru a se distanta unul de altul. 2. Punct obtinut de un jucator de tenis împotriva adversarului sau atunci când acesta are serviciul. – Din engl. break.
briantină, BRIANTÍNĂ s.f. Produs cosmetic gras, lichid sau de consistenta unei paste, care serveste pentru a da stralucire parului. [Pr.: bri-an-] – Var.: briliantína s.f.] – Din fr. brillantine.
bruto, BRÚTO adv. În total, fara a scadea daraua (dintr-o greutate), cheltuielile, impozitele etc. (dintr-un venit). – Din germ. Brutto, it. brutto.
bubă, BÚBĂ, bube, s.f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ♢ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ♢ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar în special la copii, în jurul gurii, pe cap etc.: buba-mânzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. b u b a.
bucăţică, BUCĂŢÍCĂ, bucatele, s.f. Diminutiv al lui bucata; bucatea. ♢ Expr. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica, se spune despre o persoana care seamana perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce serveste (în cantitate mica) de mâncare. ♢ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) pâna si de strictul necesar traiului. – Bucata + suf. -ica.
buciuma, BUCIUMÁ, búcium, vb. I. Intranz. A sufla, a cânta, a da semnale din bucium1. ♦ Tranz. Fig. A anunta, a vesti ceva. – Lat. bucinare.
bufni, BUFNÍ, bufnesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cadere, izbire, explozie etc.). 2. Intranz. (În expr.) A bufni în (sau de) râs (ori plâns) sau (tranz.) a-l bufni râsul (ori plânsul) = a începe sa râda (sau sa plânga) brusc, zgomotos, fara sa se poata stapâni. 3. Intranz. A bombani suparat, rau dispus. 4. Tranz. A izbi cu putere. 5. Intranz. A da buzna, a se napusti; a izbucni. – Buf1 + suf. -ni.
bui, BUÍ, buiesc, vb. IV. Intranz. A da navala, a navali, a se înghesui. – Cf. scr. b u j a t i.
burduf, BURDÚF, burdufuri, s.n. 1. Sac facut din piele netabacita, uneori din stomacul unui animal (capra, oaie, bivol), în care se pastreaza sau se transporta brânza, faina, apa etc. ♢ Expr. Burduf de carte = foarte învatat; toba de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât sa nu se poata misca; a lega fedeles, a lega cobza. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trasurile, descoperite. ♢ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsi de restul încaltamintei; bocanci facuti dintr-o singura bucata. 4. Învelitoare elastica de piele, pânza etc. a spatiului de comunicatie dintre doua vagoane de calatori. ♦ Garnitura de piele sau de cauciuc prin care se leaga doua conducte dintr-un motor. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se întrebuinta în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copca în gheata. [Var.: burdúv, burdúh, burdús s.n.] – Et. nec.
burtea, BÚRTEA s.m. invar. Porecla data unui om gras. [Voc.: burteo] – Burta + suf. -ea.
buzna, BÚZNA adv. (În expr.) A da (sau a intra) buzna = a navali (undeva) pe neasteptate, a se repezi sa intre sau sa iasa. [Var.: bústa adv.] – Cf. magh. b u s z m a.
buzni, BUZNÍ, buznesc, vb. IV. Intranz. (Rar) a da buzna; a ataca fara veste; a navali. – Din [a da] buzna.
buzunar, BUZUNÁR, buzunare, s.n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, în care se tin lucruri marunte. ♢ Loc. adj. De buzunar = care se poarta în buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar. ♢ Expr. A fi (tot) cu mâna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte ca va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunár s.n.] – Din ngr. buzunára.
cabalin, CABALÍN, -Ă, cabalini, -e, s.f., adj. 1. S.f. Denumire stiintifica generica data cailor. 2. Adj. Care apartine cailor, privitor la cai; cavalin. Rasa cabalina. – Din lat. caballinus.
miopatie, MIOPATÍE s. f. denumire generica data afectiunilor sistemului muscular. (< fr. myopathie)
calaican, CALAICÁN s.n. Denumire populara data sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat, solubil în apa, întrebuintat ca dezinfectant, colorant, în tabacarie si împotriva daunatorilor din agricultura. [Var.: calacán, calacán s.n.] – Din ngr. kalakánthi.
calofilie, CALOFILÍE s.f. (Lit.) Tendinta de a da expresiei literare o atentie deosebita sau excesiva; expresie (extrem sau excesiv de) cizelata într-o opera literara; calofilism. – Calofil + suf. -ie.
miocardopatie, MIOCARDOPATÍE s. f. denumire generica data afectiunilor miocardului. (< fr. myocardopathie)
canon, CANÓN, canoane, s.n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina în cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala în care doua sau mai multe voci, intrând succesiv, executa împreuna aceeasi melodie. ♦ Cântare bisericeasca; p. ext. cântec; glas. 6. Litera de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau în trecut cartile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.
canură, CÁNURĂ s.f. Nume dat firelor scurte de lâna ramase în dintii pieptenului dupa daracit, folosite (ca batatura) pentru tesaturi mai groase. – Lat. cannula.
cap, CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. S.n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap pâna-n picioare = de sus pâna jos, în întregime, cu desavârsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pâna) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, învins. Pe dupa cap = pe dupa gât, la ceafa. ♢ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pamânt; a da jos dintr-o situatie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a înghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuiala. A scoate capul în lume = a iesi între oameni, în societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creându-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara încetare pe lânga cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lânga sau la cineva (creându-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva în pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ♢ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale românesti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatâi; capatâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expr. Pe capete = care mai de care, în numar foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gândire, judecata; memorie. ♢ Loc. adj. si adv. Cu cap = (în mod) inteligent, destept. Fara cap = (în mod) necugetat. ♢ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ♢ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapâni mereu (acelasi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-si bate (sau a-si framânta, a-si sparge, a-si sfarâma etc.) capul = a se gândi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa înteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramâne, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se îndragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiaza acuzarea. 5. (Înv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi în expr.) Odata cu capul sau în ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S.m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care începe sau sfârseste ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ♢ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu partile extreme alaturate. ♢ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în sezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de saptamâna, de iarna etc.) = începutul unui an (sau al unei saptamâni etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate în ordinea valorii lor. ♢ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul noptii = dupa ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ♢ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfârsit. ♢ Expr. A o scoate la cap = a sfârsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a razbi. În cap = (dupa numerale) exact, întocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ♢ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pâna la un cap de ata = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric în variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de înregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).
capac, CAPÁC, capace, s.n. Acoperitoare care se asaza deasupra deschizaturii unui vas, a unei cutii, a unui cufar etc. ♢ Friptura la capac = friptura gatita, într-un vas acoperit. Oua la capac = ochiuri prajite. Cascaval la capac = cascaval prajit în tigaie. ♢ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un raspuns potrivit. A gasi capac la toate = a da întotdeauna raspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.
capăt, CÁPĂT, capete, s.n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfârsit1, istov. ♢ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfârsit; îndelungat, întins. ♢ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la început. În capat = a) în frunte; b) exact, deplin. Pâna la capat = pâna la sfârsit; pâna la ultimele consecinte, în mod consecvent. ♢ Expr. La capatul lumii (sau pamântului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa înceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfârsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se întelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pâna la (sau într-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).
capitula, CAPITULÁ, capitulez, vb. I. Intranz. (Despre o armata, p. ext. despre un stat) A înceta ostilitatile si a se preda învingatorului, în conditiile dictate de acesta. ♦ Fig. (Despre oameni) A da înapoi în fata piedicilor sau a greutatilor; a nu mai continua o actiune, o discutie; a ceda. – Din fr. capituler, lat. capitulare.
caracter, CARACTÉR, caractere, s.n. 1. Ansamblul însusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta în modul de comportare, în ideile si în actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Însusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita într-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractère, lat. character.
carantină, CARANTÍNĂ s.f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea si izolarea persoanelor, vaselor sau marfurilor venite dintr-o regiune bântuita de o epidemie. ♦ Izolare preventiva a unei persoane sau a unei colectivitati care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde exista o epidemie. ♢ Carantina fitosanitara = complex de masuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri patrunderea bolilor plantelor, a daunatorilor plantelor sau a unor buruieni din alte tari si pentru a se limita raspândirea acestora în cuprinsul tarii. ♦ Restrictii aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin (< fr.).
carda, CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la carda; a scarmana, a daraci. – Din fr. carder.
carioca, CARIÓCA1 s.f. 1. Dans popular din America Latina (Brazilia), cu ritm moderat; melodie dupa care se executa acest dans. 2. Instrument popular de percutie folosit la acompanierea ritmica a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca.
carne, CÁRNE, carnuri, s.f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor împreuna cu tesuturile la care adera. ♢ Carne de tun = masa de militari trimisi pe front spre a lupta si care sunt expusi macelului, cu pierderi mari de vieti omenesti. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♢ Expr. A taia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a taia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca sa curme un rau prin masuri foarte drastice. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) la o rana. În carne si oase = în persoana, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, ruda de sânge. A-si pune (sau a-si baga) carnea în (sau la) saramura = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizarii unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, întrebuintata ca aliment. 3. Partea interioara a pielii, opusa fetei acesteia. 4. (Bot.) Pulpa la fructe. – Lat. caro, carnis.
carte, CÁRTE, carti, s.f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tiparita si legata sau brosata în volum. ♢ Carte albastra (sau alba, neagra etc.) = publicatie oficiala a unui guvern care contine documente justificative privitoare la o problema politica. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învatat; a vorbi asa cum trebuie; a face caz de eruditia sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învatat. Cum scrie la carte = asa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoana care citeste, studiaza mult; carturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proportii mari. 2. Fig. Cunostinte de scriere si de citire; învatatura, stiinta, cultura. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Carnet cu date personale, care atesta sau confera unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ♢ Carte de munca = carnet de munca. 2. Bucata de carton, cu însemnari scrise sau tiparite, careia i se dau diferite întrebuintari: pentru corespondenta (carte postala), ca permis de intrare la un concert, la o biblioteca (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizita) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferentiate dupa culorile, semnele si figurile imprimate pe ele si întrebuintate la anumite jocuri de noroc. ♢ Expr. A da cartile pe fata = a-si arata gândurile sau planurile, a spune adevarul. A(-si) juca ultima carte = a face o ultima încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile si a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperata) în scopul atingerii unui ideal. A da în carti = A pretinde ca ghiceste viitorul cu ajutorul cartilor de joc. III. (Înv. si pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovada. ♢ Carte de judecata = hotarâre, sentinta judecatoreasca. – Refacut din carti (pl. lui •carta < lat. charta), prin analogie cu parte-parti; (II) din fr. carte.
cartelă, CARTÉLĂ, cartele, s.f. 1. Carnetel, bucata de hârtie sau de carton, cu bonuri detasabile, imprimate si numerotate, pe baza carora se pot obtine produse rationalizate sau se poate servi masa la o cantina. 2. Banda de carton perforata care indica desenul unei tesaturi. 3. (Inform.; în sintagma) Cartela perforata = suport de informatie imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automata a datelor si reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforatii. – Din it. cartella.
castanietă, CASTANIÉTĂ, castaniete, s.f. Instrument muzical de percutie (raspândit în Spania si în America Latina), format din doua placute de lemn sau de fildes, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta si folosit la acompanierea dansului si a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes.
castravete, CASTRAVÉTE, castraveti, s.m 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ♢ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii într-o problema cuiva mai bine informat decât cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).
cauză, CÁUZĂ, cauze, s.f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, în conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia îi serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere în valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ♢ Expr. În cunostinta de cauza = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea câstig de cauza = a i se da cuiva dreptate (într-o disputa etc.; a câstiga, a învinge. A da (cuiva) câstig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta în favoarea uneia dintre partile aflate în proces. (A fi) în cauza = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.
căciulă, CĂCIÚLĂ, caciuli, s.f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapânu-tau n-are gura)! se spune, în bataie de joc, unuia care nu saluta. ♢ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul în semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se urî asteptând; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula în câini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n câini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Câte cinci lei de caciula. 2. Obiect în forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamânt pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. k ë s u l ' ë.
călcâi, CĂLCẤI, calcâie, s.n. 1. Partea posterioara a talpii piciorului, formata din oasele astragal si calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încaltamintei care acopera aceasta portiune a piciorului. ♢ Expr. A se afla (sau a fi, a trai etc.) sub calcâi = a se afla (sau a fi, a trai) sub totala dominatie a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sari) într-un calcâi = a se misca repede, a fi iute la treaba; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) calcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) calcâiele (dupa cineva) = a) a fi foarte îndragostit (de cineva), a se îndragosti subit; b) a fi zorit, nerabdator. ♦ Lovitura data cu calcâiul (1). ♢ Expr. A da calcâie calului = (despre calareti) a lovi calul cu calcâiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcâiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesa mica de lemn, de forma prismatica, fixata de o grinda de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de constructie care se reazema pe grinda sau folosita ca piesa de rezistenta într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedica filarea unui lant sau a unei parâme. 5. Strat format între sapun si lesiile de glicerina la fabricarea sapunului. – Lat. calcaneum.
cămătărie, CĂMĂTĂRÍE, camatarii, s.f. Faptul de a da bani cu camata; ocupatia camatarului. – Camatar + suf. -ie.
minimiza, MINIMIZÁ vb. tr. 1. a minimaliza. 2. (mat.) a da unei cantitati valoarea sa minimala. (< fr. minimiser)
căpătâi, CĂPĂTẤI, capatâie, s.n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ♢ Loc. adj. si adv. Fara capatâi = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ♢ Expr. A sta la capatâiul cuiva = a veghea lânga o persoana bolnava. A nu avea capatâi = a nu avea nici un rost în viata. (Înv.) A face (cuiva) de capatâi = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatâi = a) carte fundamentala într-o disciplina sau în literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfârsit. ♢ Expr. A scoate ceva la capatâi sau a o scoate la capatâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatâi = a da de capat, a descurca. Lat. capitaneum.
căra, CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantitati mari). ♢ Expr. A cara apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fara rezultat. A cara cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravan pe cineva. A-l cara (pe cineva) pacatele = a se lasa dus, târât oarecum fara voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva; a se carabani. – Lat. •carrare.
cărăbăni, CĂRĂBĂNÍ, carabanesc, vb. IV. 1. Refl. (Fam.) A pleca repede (si pe furis) de undeva; a se cara, a o sterge. 2. Tranz. (Reg.) A cara (1). ♢ Expr. A carabani cuiva (la) pumni (sau palme, ciomege etc.) sau (intranz.) a carabani cu pumnii (sau cu palmele, cu ciomegele etc.) = a da cuiva lovituri multe si îndesate cu pumnul (sau cu palma, cu ciomagul etc.), a bate tare pe cineva. – Probabil din expr. tc. çek arabayi (literal "trage-ti caruta"), influentata de a (se) cara.
cărăbuşel, CĂRĂBUSÉL, carabusei, s.m. Insecta daunatoare din ordinul coleopterelor, asemanatoare cu carabusul, dar mai mica si mai paroasa decât acesta (Rhizotrogus solstitialis). – Carabus + suf. -el.
căuş, CĂÚS, cause, s.n. 1. Vas de lemn în forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ♢ Expr. A face mâna caus = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele si adâncind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra într-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca în cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. •cau (< cavus) + suf. -us.
căuta, CĂUTÁ, cáut, vb. I. I. Tranz. 1. A încerca sa gaseasca pe cineva sau ceva; a umbla dupa... ♢ Expr. A cauta cuiva cearta (sau pricina) cu lumânarea = a provoca cearta cu orice pret. N-ai ce cauta (undeva) = nu exista motiv, este interzis sa vii sau sa te afli undeva. A cauta (pe cineva sau ceva) cu ochii = a încerca sa descopere (pe cineva sau ceva) într-un grup, într-o multime etc. A cauta cu gândul = a se sili sa-si aduca aminte. A cauta privirile cuiva = a încerca sa întâlneasca privirile cuiva. ♦ Intranz. A cerceta, a scotoci, a cotrobai. ♦ A se deplasa undeva pentru a gasi pe cineva; a se interesa undeva de prezenta cuiva. 2. A încerca sa obtina ceva, a urmari ceva. ♦ Refl. (Despre marfuri) A avea cautare, a se cere. II. 1. Intranz. A se interesa, a se ocupa de... ♢ Expr. A-si cauta de treaba (sau de treburi, de nevoi, de cale, de drum) = a se preocupa numai de propriile treburi, a-si vedea de treaba. 2. Intranz. si tranz. A purta de grija (unui bolnav), a se îngriji de... ♢ Refl. Se cauta la doctor. ♦ A baga de seama, a fi atent. 3. Tranz. A-si da silinta, a se stradui sa... 4. Tranz. impers. A trebui, a se cuveni. III. 1. Intranz. A se uita, a privi, a urmari cu ochii. ♢ Expr. (Fam.) A-i cauta (cuiva) în coarne = a rasfata (pe cineva). ♦ Fig. A fi îndreptat, orientat spre...; (despre fiinte) a se îndrepta spre... 2. Tranz. A cerceta, a examina. 3. Intranz. A avea sau a da aspectul sau înfatisarea de... 4. Intranz. si tranz. Fig. A lua în consideratie, a se lua dupa... Nu cauta ca-s mic. 5. Intranz. (În superstitii) A cerceta pozitia stelelor, a bobilor etc. pentru a prezice viitorul. [Pr.: -ca-u-. – Var.: (pop.) catá vb. I] – Lat. •cautare.
câmp, CÂMP, câmpuri, s.n. si (1, astazi mai ales în expr.) câmpi, s.m. 1. Întindere vasta de pamânt fara accidente însemnate de teren; ses, câmpie; spec. întindere de pamânt cultivata, semanata; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♢ Munca câmpului = munci agricole. Artilerie de câmp = artilerie care foloseste tunul si obuzierul de calibru mic si care poate fi întrebuintata pe un teren fara accidente prea mari. ♢ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fara adapost. ♢ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, parasind drumul. A-si lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbeste, fara a sti încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pamânt în afara unei localitati (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheata = masa întinsa si neîntrerupta de gheata care acopera o suprafata (în regiunile polare). 2. Loc. Spatiu, portiune de teren în limitele carora se desfasoara o anumita activitate. Câmp de lupta. ♢ (Astazi rar) Câmpul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul în care cineva îsi desfasoara activitatea; activitate, munca, productie. Câmp vizual = portiune de spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spatiu în care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica determinata; marime care caracterizeaza o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spatiu în care se pot exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ♢ Câmp electric = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic corp încarcat cu electricitate, acesta ar fi supus actiunii unei forte care nu s-ar exercita daca corpul nu ar fi încarcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forte de aceeasi natura ca cele care se exercita între doi magneti vecini. 4. Forma a materiei prin intermediul careia are loc interactiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 5. (În sintagma) Câmp operator = portiune anatomica pe suprafata careia are loc o interventie chirurgicala. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Multime de valori ale uneia sau mai multor marimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.
când, CÂND adv., conj. I. Adv. (În propozitii interogative) În ce moment? în care perioada de timp? Când a sosit? ♢ Expr. Când si când sau din când în când = câteodata, uneori. Când..., când... = câteodata..., alta data...; ba..., ba...; uneori..., alteori... II. Conj. 1. (Introduce o propozitie temporala) a) În momentul sau în vremea în care... Când a vazut-o, s-a bucurat. b) Dupa ce. Când i-a pierdut din ochi, s-a ridicat. c) Înainte de (a)..., pâna (a) nu... Parada începuse când a sosit. d) Desi; în vreme ce. Când altul s-ar bucura, tu esti nepasator. e) Si (deodata). Au ajuns, când, ce sa vezi? 2. (Introduce o propozitie atributiva în legatura cu notiuni de timp) (În) care. Acum e timpul când vin copiii. ♢ Expr. A (nu) avea când sa... = a (nu) avea timpul material necesar sa... 3. (Introduce o propozitie cauzala cu nuanta temporala) Fiindca, deoarece, o data ce. Când stia ca trebuie sa plece nu mai putea dormi. 4. (Introduce o propozitie conditionala) Daca, de. Ce sa spui când nu ai nimic de spus? ♢ Expr. Ca si când = parca. 5. (Introduce o propozitie completiva directa) Spune-mi când sa vin. – Lat. quando.
câşti, CẤSTI, câstiuri, s.n. (Înv.) Suma de bani platita cuiva la date fixe si care reprezinta de obicei o rata din arenda unei mosii. – Din tc. kıst.
miniaturiza, MINIATURIZÁ vb. tr. a da (unui lucru) dimensiuni miniaturale; (p. ext.) a reda în proportii reduse. (< fr. miniaturiser)
ceasornicar, CEASORNICÁR, ceasornicari, s.m. 1. Persoana care repara sau vinde ceasuri (3). 2. Insecta daunatoare, mica de 4-5 mm, care face galerii în lemnul constructiilor si al mobilelor si produce zgomote asemanatoare cu tic-tacul ceasului (Anobium pertinax). – Ceasornic + suf. -ar.
ceda, CEDÁ, cedez, vb. I. 1. Tranz. A renunta (gratuit sau prin vânzare) la posesiunea asupra unui bun. ♦ (Despre persoane) A transmite un drept de creanta unei alte persoane. 2. Intranz. A da cuiva dreptate într-o discutie, a nu se mai împotrivi; a se supune; a renunta. ♦ (Sport) A se recunoaste învins (renuntând la lupta); a fi învins. 3. Intranz. (Despre boli) A scadea din intensitate, a se ameliora. 4. Intranz. (Despre lucruri) A nu rezista unei presiuni; a se încovoia; a se deforma; a se rupe. – Din fr. céder.
cens, CENS s.n. 1. (În Roma antica) Recensamânt al cetatenilor si al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca baza în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. 2. (În societatea feudala) Renta în bani sau în natura datorata seniorului de catre posesorul pamântului. 3. (În unele tari) Câtimea de impozit prevazuta de legile electorale necesara pentru acordarea dreptului de alegator. – Din lat. census, fr. cens.
centralizator, CENTRALIZATÓR, -OÁRE, centralizatori, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care centralizeaza. 2. S.n. Document în care se centralizeaza date. – Din fr. centralisateur.
cep, CEP, cepuri, s.n. 1. Dop de lemn, de forma tronconica, cu care se astupa gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaura de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se închide cu un cep (1) sau cu o canea. ♢ Expr. A da cep (unei buti, unui butoi etc.) = a începe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), facându-i o gaura. 2. Portiune din tulpina unui portaltoi, care se lasa deasupra altoiului pâna la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care creste ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori taranesti de apa. 4. Proeminenta prismatica sau cilindrica fasonata la capatul unei piese de lemn, cu care aceasta urmeaza a fi îmbucata în alta piesa. ♦ Capatul filetat în exterior al unei tevi, care serveste la îmbinare prin însurubare. – Lat. cippus.
mineraliza, MINERALIZÁ vb. I. tr., refl. (despre metale) a (se) transforma în mineral. II. tr. 1. a modifica apa prin descompunerea substantelor minerale. 2. a da aspect de mineral. (< fr. minéraliser)
cerca, CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. si refl. (Pop.) A se stradui, a se sili; a cauta sa... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. si reg.) A cauta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercari. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.
cerceta, CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) examina cu atentie; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A studia, a consulta. ♦ Tranz. A cauta. 2. Tranz. A cauta sa afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare; a ancheta. 4. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare "a da târcoale".
chelfăneală, CHELFĂNEÁLĂ, chelfaneli, s.f. (Pop. si fam.) Bataie zdravana data cuiva sau primita de cineva. – Chelfani + suf. -eala.
cheltui, CHELTUÍ, cheltuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da o suma de bani pentru a cumpara sau a plati ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.; (peior.) a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc. 2. A consuma, a folosi energie, timp etc. – Din magh. költeni.
cheltuială, CHELTUIÁLĂ, cheltuieli, s.f. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiti. ♢ Cheltuieli de judecata = suma de bani pe care este obligat s-o plateasca, pe baza unei hotarâri judecatoresti, partea care a pierdut un proces partii care a câstigat procesul. ♢ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace banesti oferite de altcineva. Bani de cheltuiala = bani destinati cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuiala = a cheltui mult (si nerational). A baga (sau a pune pe cineva) la cheltuiala = a face (pe cineva) sa cheltuiasca bani multi. (Fam.) A da cuiva de cheltuiala = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de munca, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligatii etc. ♦ (În contabilitate; la pl.) Rubrica dintr-un registru în care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eala.
chică, CHÍCĂ, chici, s.f. (Pop. si fam.) Parul de pe cap; spec. par lasat sa creasca lung pe ceafa sau pe spate; plete. ♢ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca în chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ♢ Compus: chica-voinicului = planta erbacee ornamentala, cu frunze despicate în lobi si cu flori albastre (Nigella damascena). - Din sl. kyka.
chilom, CHILÓM, (1) chiloame, s.n., (2) chilomi, s.m. (Înv.) 1. S.n. Maciuca. 2. S.m. Lovitura data cu pumnul; pumn. – Din tc. külünk(gü).
chiorâş, CHIORẤS, -Ă, chiorâsi, -e, adv., adj. I. Adv. (În expr.) A privi (sau a se uita) chiorâs = a) a privi sasiu; b) a se uita pe furis, încruntat, cu dusmanie, cu dispret. A da chiorâs prin ceva = a se repezi fara a lua seama peste ce calca. (Înv.) A da chiorâs la (sau în) ceva = a tinti. II. Adj. 1. Sasiu. 2 Fig. încruntat, suparat, îmbufnat. – Chior + suf. -âs.
chiorî, CHIORÎ, chiorasc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A-si pierde sau a face pe cineva sa-si piarda un ochi; p. ext. a-i slabi sau a face sa-i slabeasca cuiva vederea sau sa nu mai vada (temporar). ♦ (Reg.) A orbi. ♦ Tranz. Fig. A încerca sa însele sau a însela pe cineva (în legatura cu ceva care poate fi vazut). 2. Refl. (Fam.) A se uita foarte atent, cu curiozitate, facând ochii mari; a se holba. 3. Intranz. Fig. (Despre surse de lumina) A da o lumina foarte slaba. – Din chior.
chiulangiu, CHIULANGÍU, -ÍE, chiulangii, s.m. si f. (Fam.) Persoana care în mod sistematic trage chiulul, însala, se sustrage de la datorie. [La f. sg. si: chiulangioaica] – Chiul + suf. -angiu. Cf. tc. k ü l â h ç i.
chix, CHIX, chixuri, s.n. (Fam.) Nereusita, esec (rusinos) într-o actiune, într-o manifestare. ♢ Expr. A da chix = a nu izbuti. – Din germ. Kicks.
ciclu, CÍCLU, cicluri, s.n. 1. Succesiune de fenomene, stari, operatii, manifestari etc. care se realizeaza într-un anumit interval de timp si care epuizeaza, în ansamblul lor, evolutia unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, actiunilor etc. legate între ele. ♢ Ciclu anual = perioada de un an în care pamântul face o rotatie completa în jurul soarelui. Ciclu solar = perioada de 28 de ani dupa expirarea careia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleasi zile din saptamâna. Ciclu de conferinte (sau de lectii etc.) = serie de conferinte (sau de lectii etc.) care trateaza diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Si în sintagma ciclu menstrual) Menstruatie, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagrama care reprezinta un ciclu (1). ••Grup de productii (literare, muzicale) care au o tema comuna. 2. Lant închis de atomi din molecula unei substante. 3. Valorile succesive pe care le capata o marime periodica în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.; iesit din uz la noi; în constructia) Cicluri pe secunda = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.
clasiciza, CLASICIZÁ, clasicizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a dobândi caracter clasic. – Clasic + suf. -iza.
copil, COPÍL1, copii, s.m. 1. Baiat sau fata în primii ani ai vietii (pâna la adolescenta). ♢ Copil de scoala = copil care a depasit vârsta de 7 (sau 6) ani si merge la scoala. Copil mic (sau, pop., de tâta) = sugaci. ♢ Loc. adv. De (mic) copil = din copilarie. ♢ Expr. (Despre batrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-si pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânar, adolescent. ♢ (În trecut) Copil de casa = fiu de boier care facea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupa = copil (orfan) crescut si educat de o unitate militara. 3. Fiu, fiica. ♢ Copil legitim = copil nascut în cadrul casatoriei. Copil nelegitim = copil nascut în afara casatoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara casatoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ♢ Expr. Unde (si)-a întarcat dracul copiii = în locuri departate si pustii. 4. Fig. Om naiv, fara experienta. – Cf. alb. k o p i l.
crea, CREÁ, creez, vb. I. Tranz. 1. A face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a produce, a înfiinta; a organiza. ♦ A inventa, a nascoci; a concepe, a compune o opera literara, o bucata muzicala etc. 2. A pregati, a instrui pe cineva, a forma pentru o cariera sau pentru o misiune. 3. (Teatru, în expr.) A crea un rol = a da viata unui personaj, a interpreta cu pricepere si originalitate un rol dintr-o piesa de teatru, un film etc. [Prez. ind. pers. 1 pl. cream, ger. creând] – Din fr. créer, lat. creare.
dac, DAC, -Ă, daci, -ce, adj. s.m. si f. 1. Adj. Care se refera la Dacia sau la populatia ei, privitor la Dacia sau la populatia ei; dacic. 2. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Daciei. – Din lat. Dacus.
dacian, DACIÁN, -Ă, dacieni, -e, s.n., adj. 1. S.n. Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode si mamifere, precum si printr-un complex de nisipuri, argile, gresii etc., continând zacaminte bogate de petrol si de lignit. 2. Adj. Care apartine dacianului (1), privitor la dacian. [Pr.: -ci-an] – Din fr. dacien.
dacism, DACÍSM s.n. 1. (Livr.) Caracter specific dacilor. 2. Element lexical din limba dacilor. – Dac + suf. -ism.
dactilograf, DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s.m. si f. Persoana care are ca ocupatie de baza dactilografia. – Din fr. dactylographe.
dactilografiat, DACTILOGRAFIAT1 s.n. Faptul de a dactilografia; dactilografiere. [Pr.: -fi-at] – V. dactilografia.
dactilografic, DACTILOGRÁFIC, -Ă, dactilografici, -ce, adj. Care se refera la dactilografie; care se obtine prin dactilografiere. – Din fr. dactylographique.
dactilografiere, DACTILOGRAFIÉRE, dactilografieri, s.f. Actiunea de a dactilografia si rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.
dactilologic, DACTILOLÓGIC, -Ă, dactilologici, -ce, adj. Referitor la dactilologie. – De la dactilologie.
dactiloscopic, DACTILOSCÓPIC, -Ă, dactiloscopici, -ce, adj. Privitor la dactiloscopie. – Din fr. dactiloscopique.
dadaist, DADAÍST, -Ă, dadaisti, -ste, adj., s.m. si f. 1. Adj. Alcatuit dupa principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S.m. si f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.
dajnic, DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s.m. si f. (Înv.) (Persoana) care platea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.
dalac, DALÁC s.n., s.m. 1. S.n. (Med.) Antrax. 2. S.m. Planta erbacee otravitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreapta, terminata cu o unica floare verzuie si cu fructul o boaba neagra-albastrie de marimea unui bob de mazare; frunzele acestei plante sunt întrebuintate în popor pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak "splina".
damaschinare, DAMASCHINÁRE, damaschinari, s.f. Actiunea de a damaschina si rezultatul ei. – V. damaschina.
damnare, DAMNÁRE, damnari, s.f. Actiunea de a damna. – V. damna.
danez, DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Danemarcii sau este originara din Danemarca. 2. Adj. Care apartine Danemarcii sau populatiei ei; privitor la Danemarca sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba germanica vorbita de danezi. – Din it. danese.
danie, DÁNIE, danii, s.f. (Înv.) Faptul de a darui (avere, bani etc.); (concr.) dar2, donatie. ♢ Hrisov (sau act) de danie = act prin care se întareste în scris o donatie. ♢ Expr. A face danie (cuiva) = a darui averea (cuiva). – Din sl. danije.
dans, DANS, dansuri, s.n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii si având caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Îi place muzica si dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizând egalitatea în fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mâna care atrage în hora oameni de diferite vârste si conditii sociale si-i omoara. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facând anumite miscari, îsi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s.n.] – Din fr. danse. Cf. it. d a n z a, germ. T a n z.
dansa, DANSÁ, dansez, vb. I. Intranz. A executa, dupa muzica, un dans (1) ♢ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A salta în miscari usoare ca de dans (1), a se misca necontenit, a nu avea astâmpar. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) dantá vb. I] – Din fr. danser.
dantelare, DANTELARE, dantelari, s.f. Actiunea de a dantela si rezultatul ei. – V. dantela.
danturare, DANTURÁRE, danturari, s.f. Actiunea de a dantura si rezultatul ei; taiere la freza a dintilor unei roti. – V. dantura.
dar, DAR2, daruri, s.n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ♢ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ♢ Loc. adv. În dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ♢ Sfintele daruri = pâinea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Însusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ♢ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi în stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În conceptia crestina) Ajutor pe care îl acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ♢ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. darú.
darabană, DARABÁNĂ, darabane, s.f. 1. Toba (mica). ♢ Expr. A bate darabana = a divulga, a da în vileag un secret; a bate toba. A bate darabana în (sau pe) ceva = a bate ritmic în ceva. A vinde (sau a cumpara) la darabana = a vinde (sau a cumpara) la mezat. A face (cuiva) spatele darabana = a bate zdravan (pe cineva). 2. Roata de transmisie facuta din lemn, folosita în anumite instalatii de sapare a sondelor. – Din ucr., pol. taraban.
dare, DÁRE, dari, s.f. Actiunea de a da2. ♢ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mâna = înstarit, bogat. ♦ Dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. într-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplari etc. Dare la semn = tragere la tinta. Dare în judecata = chemare a unei persoane în fata unei instante judecatoresti în calitate de pârât. Dare la lumina = publicare, tiparire. Dare pe fata (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În evul mediu, la români) Nume generic pentru obligatiile în bani si în natura; impozit. – V. da2.
darnic, DÁRNIC, -Ă, darnici, -ce, adj. 1. Caruia îi place sa dea, sa faca daruri; generos, marinimos. 2. Fig. Bogat, roditor, manos. – Dar2 + suf. -nic.
dat, DAT1, daturi, s.n. I. Faptul de a da2; (urmat de determinari introduse prin prep. "la") efectuare a anumitor operatii de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Realitate ca punct de la care se pleaca într-un rationament, într-o discutie; fapt din care rezulta sau se deduc altele; notiune fundamentala. 2. (În superstitii) Boala care s-ar datora vrajilor, farmecelor. 3. (În expr.) Asa e datul (cuiva) = asa e soarta (cuiva). – V. da2.
dat, DAT2, -Ă, dati, -te, adj., s.f. I. Adj. Pus la dispozitie, oferit; înmânat, transmis, prezentat, daruit. ♢ Expr. La un moment dat = într-un anumit moment; în clipa aceea. În cazul dat = în acest caz, în cazul de fata. Dat fiind (ca...) = tinând seama de... (sau ca...), având în vedere (ca...); deoarece. Dat dracului (sau naibii) = destept, istet; smecher, siret. Dat uitarii = uitat, parasit. II. S.f. 1. Momentul, împrejurarea (repetabila) când se produce un fapt; oara, rând. ♢ Loc. adv. Data trecuta = cu prilejul anterior. Data viitoare = într-o împrejurare ulterioara. De data aceasta (sau asta) ori de asta data = de rândul acesta, acum. Pe data ce... (sau cum...) = îndata; pe loc, numaidecât. O data = într-un singur caz. Nu o data = de multe ori. Înca o data = din nou. 2. (La pl.) Fapte stabilite (de stiinta), elemente care constituie punctul de plecare în cercetarea unei probleme, în luarea unei hotarâri etc. III. S.f. (Reg.) Soarta, destin. ♢ Cum (sau precum) e data = dupa cum e obiceiul, datina. – V. da2.
datare, DATÁRE, datari, s.f. Actiunea de a data. – V. data.
datat, DATÁT, -Ă, datati, -te, adj. (Despre fapte, evenimente etc.) Caruia i s-a stabilit data. ♦ (Despre acte, scrisori etc.) Care poarta data. – V. data.
dator, DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de platit cuiva o datorie (baneasca). ♢ Expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datoreaza. ♦ Îndatorat fata de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceste sau prin lege, printr-o învoiala) sa faca ceva. – Lat. debitorius (dupa da2).
datorie, DATORÍE, datorii, s.f. 1. Suma de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ♢ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ♢ Expr. A se baga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligatie legala sau morala; îndatorire. ♢ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligatie, pentru ca trebuie. La datorie = în locul unde te cheama obligatiile (de serviciu). ♢ Expr. A fi de datoria cuiva sa... = a fi obligatia cuiva sa... A crede de datoria sa sa... = a se crede obligat sa... – Dator + suf. -ie.
dădăceală, DĂDĂCEÁLĂ, dadaceli, s.f. (Fam.) Faptul de a dadaci (2). – Dadaci + suf. -eala.
dăinuire, DĂINUÍRE s.f. Faptul de a dainui; persistenta; mentinere. – V. dainui.
dălcăuc, DĂLCĂÚC, dalcauci, s.m. Bataus, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Porecla data agentilor electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s.m.] – Din tc. dalkavuk.
dăltuire, DĂLTUÍRE, daltuiri, s.f. Actiunea de a daltui si rezultatul ei; sapare cu dalta în piatra, în lemn etc. – V. daltui.
dăngănire, DĂNGĂNÍRE, danganiri, s.f. Actiunea de a dangani si rezultatul ei. – V. dangani.
dăngănit, DĂNGĂNÍT s.n. Faptul de a dangani. – V. dangani.
dănţui, DĂNŢUÍ, dantuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ♢ Isaia dantuieste = numele unei cântari bisericesti care se cânta la sfârsitul cununiei; fig. casatorie. ♦ Fig. A salta. – Dant + suf. -ui.
dănţuire, DĂNŢUÍRE, dantuiri, s.f. Actiunea de a dantui si rezultatul ei; dantuit. – V. dantui.
dărăci, DĂRĂCÍ, daracesc, vb. IV. Tranz. A scarmana, a destrama, a pieptana lâna, cânepa etc. cu daracul; a da la darac, a trece prin darac. – Din darac.
dărăcire, DĂRĂCÍRE, daraciri, s.f. Actiunea de a daraci si rezultatul ei; daracit. – V. daraci.
dărăcitor, DĂRĂCITÓR, -OÁRE, daracitori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Muncitor specializat în daracit, care lucreaza la daracit. 2. S.n. Perie cu dinti rari de otel, folosita pentru daracit; darac. – Daraci + suf. -tor.
dărâma, DĂRÂMÁ, darấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pamânt, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prabusi, a se surpa; a se ruina, a se darapana (1). ♦ A demola o cladire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarba, cereale etc. [Var.: (reg.) darmá vb. I] – Lat. •deramare.
dărui, DĂRUÍ, daruiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da în dar2 ceva cuiva; a face cuiva un dar2; a cinsti pe cineva cu ceva. ♦ A înzestra pe cineva cu ceva; a dota. 2. Tranz. A da, a acorda. 3. Tranz. si refl. A (se) consacra, a (se) dedica (unei idei, unui scop). [Prez. ind. si: dắrui] – Din sl. darovati.
dăscăleală, DĂSCĂLEÁLĂ, dascaleli, s.f. Faptul de a dascali (2); cicaleala, dascalitura. – Dascali + suf. – -eala.
dăscăleşte, DĂSCĂLÉSTE adv. Ca dascalii. – Dascal + suf. -este.
dăscăli, DĂSCĂLÍ, dascalesc, vb. IV. 1. Tranz. A învata, a povatui, a sfatui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicali. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascal, a functiona ca dascal. – Din dascal.
dăscălime, DĂSCĂLÍME s.f. (Pop.) Multime de dascali (1), totalitatea dascalilor. ♦ (Înv.) Elevi care urmau o scoala de preoti. – Dascal + suf. -ime.
dăscălire, DĂSCĂLÍRE, dascaliri, s.f. Actiunea de a dascali si rezultatul ei. – V. dascali.
dumnezeu, DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinta supranaturala, considerata în credintele religioase drept creatoare a lumii si cea care determina destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Batut de Dumnezeu = napastuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplarii, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum da Dumnezeu = cum se întâmpla; p. ext. prost, rau. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sanatos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o actiune întreprinsa etc.) A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fara) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lasa (pe cineva) în plata (sau în stirea) lui Dumnezeu = a lasa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplarii. A (se) ruga (ca) de toti Dumnezeii = a se ruga cu insistenta; a implora. Parca (sau i se pare ca) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare si neasteptat noroc. (Punând accentul în fraza) Dumnezeu stie! = nu se stie! Dumnezeule! exclamatie de spaima, durere, deznadejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamatie de implorare, deznadejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamatie de necaz, de nemultumire. Sa dea Dumnezeu! = (formula de urare) sa se împlineasca ceea ce doresc (sau doresti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
eclator, ECLATÓR, eclatoare, s.n. Aparat electric folosit pentru masurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descarcare electrica daca tensiunea dintre ei depaseste o anumita valoare. – Din fr. éclateur.
efect, EFÉCT, efecte, s.n. 1. Fenomen care rezulta în mod necesar dintr-o anumita cauza, fiind într-o legatura indestructibila cu aceasta; rezultat, urmare, consecinta. ♢ Expr. A-si face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecinta scontata. 2. Impresie produsa de cineva sau de ceva asupra cuiva. ♢ Loc. adj. De efect = care atrage atentia, care produce o impresie puternica. ♢ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ♢ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultatorului senzatia unui sunet real sau oferindu-i sonoritati inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbracaminte militara, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comert. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu sensurile fr. effet).
gaj, GAJ, gajuri, s.n. Garantie depusa în contul unei datorii sau al executarii unei lucrari; bun care se depune drept garantie; amanet, zalog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de catre cel care a facut o greseala si care se rascumpara prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garantie morala data cuiva. – Din fr. gage.
garanta, GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina în stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.
garanţie, GARANŢÍE, garantii, s.f. Obligatie în virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ♢ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ♢ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi îndeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel încât sa trezeasca încrederea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.
microb, MICRÓB s. n. denumire generica data unor microorga-nisme vegetale sau animale (bacterii, ciuperci, virusuri), agenti transmitatori ai anumitor boli. (< fr. microbe)
gard, GARD, garduri, s.n. 1. Constructie de lemn, de metal, de zidarie etc. care împrejmuieste o curte, un teren, o gradina etc. ♢ Gard viu = plantatie deasa de arbusti, de forma unui gard (1), care serveste la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ♢ Expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oistea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafa, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a pacali (pe cineva). A sari peste garduri = a avea o comportare imorala, a umbla dupa aventuri amoroase. A sari peste (sau dincolo de) gard = a depasi limita admisa (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunta (la ceva). 2. împletitura de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezisul unei ape curgatoare pentru prinderea pestelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în forma de gard (1) de la unele probe atletice de alergari; (la pl.) proba atletica în care se folosesc aceste obstacole. – Cf. alb. g a r d h, sl. g r a d ŭ.
gata, GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a îndeplinit; ispravit, terminat, sfârsit. ♢ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ♢ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ♢ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., în stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. g a t.
găsi, GĂSÍ, gasesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau cautând anume); a descoperi, a afla. ♢ Expr. (Fam.) A-si gasi beleaua = a se afla într-o situatie neplacuta, a avea necazuri. (Intranz.) Ţi-ai gasit! = as! de unde! nici gând! A-si gasi (sau, refl., a se gasi) sa... = a-i veni (pe neasteptate si într-un moment nepotrivit) sa..., a se apuca sa... (Reg.) A (-i) gasi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ♢ (Loc. vb.) A-si gasi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. si refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.) A-si gasi omul (sau nasul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poti însela sau birui, care te obliga sa te comporti cum se cuvine. Sa te gasesc sanatos! formula de salut la despartire. ♦ A descoperi o noua metoda, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetari si studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neasteptate) pe cineva. ♢ Expr. Ce te-a gasit (de...)? = (exprima reprosul) ce ai? ce ti s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumita situatie, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de parere ca...; a socoti, a crede ca... – Cf. sl. g a s i t i "a stinge".
gândi, GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. A-si forma o idee despre un lucru, a patrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ♢ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) sa mediteze, sa se întrebe, sa discearna. ♦ Intranz. si tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. si intranz. A se îngriji, a-i pasa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. si intranz. A-i trece cuiva prin minte (ca...); a crede, a socoti (ca...). 4. Tranz. si refl. A lua în considerare (ca...), a-si da seama (ca...). 5. Refl. A intentiona (sa...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
gârbaci, GÂRBÁCI, gârbace, s.n. Bici facut din mai multe curele împletite (uneori cu vârfurile plumbuite) sau din vâna de bou. ♦ Lovitura data cu acest bici. – Din tc. kirbaç, bg. garbač.
gârlă, GÂRLĂ, gârle, s.f. 1. Apa curgatoare (mai mica); brat al unei ape curgatoare. ♢ Expr. (Fam.) A se duce pe gârla = a se pierde, a se risipi. A da pe gârla = a arunca, a risipi. ♦ (Adverbial) în mare cantitate, din belsug. 2. Depresiune alungita (si sinuoasa) aflata în lunca unei ape curgatoare si care, acoperita de apa, leaga de obicei un râu de lacurile sau de baltile din jurul acestuia. – Din bg. garlo.
gâscă, GÂSCĂ, gâste, s.f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gâtul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ♢ Gâsca salbatica = specie mai mica de gâsca, vânata pentru carne (Anser anser). ♢ Expr. A strica orzul pe gâste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.
gât, GÂT, gâturi, s.n. 1. Parte a corpului (la om si la unele animale) care uneste capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ♢ Expr. A se arunca (sau a se agata etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbratisa (cu caldura) pe cineva; b) a coplesi, a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A-si rupe (sau a-si frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-si pierde situatia (buna) în urma unor greseli; a fi arestat, condamnat în urma savârsirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhata) de gât (pe cineva) = a însfaca (pe cineva), a cere socoteala (cu violenta), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretentii (neîntemeiate); a face galagie, scandal. A da (o bautura) pe gât = a bea repede (dintr-o singura înghititura sau din câteva înghitituri). A fi satul pâna în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiti; b) a nu se putea împaca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de bautura câta se poate bea dintr-o singura înghititura. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezinta asemanare cu gâtul (1). ♢ Pruna cu gât = pruna gâtlana. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ "înghititura".
genera, GENERÁ, pers. 3 genereaza, vb. I. Tranz. A produce, a determina, a da nastere la... – Din lat. generare.
generaliza, GENERALIZÁ, generalizez, vb. I. 1. Tranz. A da o formulare sau o expresie sintetica mai multor situatii particulare care au unele trasaturi comune; a extinde mintal însusirile comune unui grup de obiecte sau de fenomene asupra tuturor obiectelor si fenomenelor din clasa respectiva. 2. Tranz. si refl. A face sa fie sau a deveni general2; a (se) extinde sfera de aplicare. ♦ Refl. (Despre boli) A se extinde în întregul organ sau organism. ♦ Tranz. A considera (de obicei fara temei) o întâmplare, o situatie ca fiind generala. – Din fr. généraliser.
generalizat, GENERALIZÁT, -Ă, generalizati, -te, adj. Caruia i s-a dat un caracter de generalitate, care a devenit general2. – V. generaliza.
generaţie, GENERÁŢIE, generatii, s.f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate sociala data) care sunt cam de aceeasi vârsta. ♢ Expr. Din generatie în generatie = din tata în fiu; de la o epoca la alta (pâna la noi). ♦ Perioada de timp care desparte vârsta tatalui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care apartin aceleiasi specii sau rase si care s-au nascut în acelasi an. 3. (în sintagma) Teoria generatiei spontanee = teorie materialista naiva conform careia din materii minerale sau organice pot lua nastere unele organisme vii în mod spontan. – Din fr. génération, lat. generatio.
genunchi, GENÚNCHI, genunchi, s.m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzând si rotula). ♢ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamânt. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (când cineva sade). ♢ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strâns. A cadea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamânt (înaintea cuiva) în semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genúnche s.m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).
geometriza, GEOMETRIZÁ, geometrizez, vb. I. Tranz. A da o forma geometrica, a aranja în forma geometrica; a raporta la geometrie. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géométriser.
german, GERMÁN, -Ă, germani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Denumire generala data unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul si nordul Europei; (si la sg.) persoana apartinând unuia dintre aceste popoare. 2. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Germaniei sau este originara de acolo. 3. Adj. Care apartine Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemtesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germana. – Din lat. Germanus.
get, GET, -Ă, geti, -te, s.m. si f. (La pl.) Nume dat de greci dacilor; (si la sg.) persoana care facea parte din populatia bastinasa a Daciei. ♢ (Adjectival) Triburi gete. – Din fr. Gétes, lat. Getae, -arum.
ghes, GHES, ghesuri, s.n. (În expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitura usoara (cu cotul); b) a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori (sa întreprinda ceva). – Et. nec.
ghiftui, GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. si refl. (Fam. si peior.) A da sa manânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
ghimpe, GHÍMPE, ghimpi, s.m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari si ascutite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte parti ale unor plante; spin1. ♢ Expr. A avea (sau a simti) un ghimpe la (sau în) inima (sau în cuget) = a avea un necaz, o suparare sau o nemultumire (nedestainuita nimanui). A sta (sau a sedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea rabdare, a fi extrem de nerabdator. 2. Fiecare dintre tepii care acopera corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-paduret = arbust totdeauna verde, cu ramurile latite si terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi si cu fructe în forma de boabe rosii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a doua dansuri populare românesti; melodie dupa care se executa fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. g j ë m p.
ghioc, GHIÓC2, ghiocuri, s.n. Gen de melci cu cochilia mare, ovala, cu aspect de portelan, care traiesc în marile calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuintata ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ♢ Expr. A da cu ghiocul sau a cata (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. •cloca (=cochlea).
ghiont, GHIONT, ghionti (ghionturi), s.m. (n.) Lovitura data cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atentia etc.); ghiold, brânci2. – Et. nec.
gigantiza, GIGANTIZÁ, gigantizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da proportii de gigant. – Din gigant.
giol, GÍOL, gioale, s.n. (La jocul de arsice) Cantitatea de arsice pe care trebuie sa o puna la un joc fiecare jucator. ♢ Expr. (Pop. si fam.) A face (sau a da) pui de giol = a) a câstiga toate arsicele adversarului; b) a fura, a sterpeli. – Din tc. cüll "totalitate".
glas, GLAS, glasuri, s.n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifica omului de a emite sunete articulate; voce. ♢ Loc. adv. Într-un glas = (toti) deodata; în unanimitate. ♢ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înalta) glasul = a vorbi, a raspunde cu un ton ridicat, tare, rastit; a protesta. A capata (sau a prinde) glas = a capata curaj, a-si reveni (si a începe sa vorbeasca). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-si pierde) glasul = a nu mai putea sa vorbeasca, sa raspunda; a nu mai avea ce raspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al pasarilor. ♦ Strigat produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apa etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, stire. 4. Denumire data scarii muzicale în cântarea bisericeasca rasariteana. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri (3) fundamentale dupa care se executa cântarile bisericesti. – Din sl. glasŭ.
glasa, GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prajitura, o bomboana, un fruct sau o mâncare cu o glazura (1); a glazura. 2. A da lustru1 sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.
metaliza, METALIZÁ vb. tr. 1. a acoperi cu o pelicula metalica suprafata unui obiect, prin pulverizare cu ajutorul unui jet de aer. 2. a da o stralucire metalica. (< fr. métalliser)
metaforiza, METAFORIZÁ vb. intr. a folosi metafore, a vorbi în metafore; a da unui cuvânt valoare metaforica. (< fr. métaphoriser)
metabioză, METABIÓZĂ s. f. (biol.) 1. simbioza în care unul dintre organisme transforma mediul nutritiv pentru a fi utilizat mai târziu de celalalt. 2. schimbare a conditiilor de viata datorita unor cauze externe. (< germ. Metabiose)
grai, GRAI, graiuri, s.n. 1. Glas, voce. ♢ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toti deodata. ♢ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotarî sa vorbeasca. A-i pieri (sau a-si pierde) graiul = a nu mai putea sa vorbeasca (de emotie, de frica etc.), a amuti; a nu mai avea ce sa spuna. 2. Facultatea de a vorbi. ♢ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limba. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistica subordonata dialectului, caracteristica pentru o regiune mai putin întinsa; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorba, cuvânt. – Din grai (derivat regresiv).
grămadă, GRĂMÁDĂ, gramezi, s.f. 1. Cantitate mare de obiecte, de materiale strânse ori aflate la un loc (unele peste altele); îngramadire. ♦ (Adverbial) În mare cantitate (la un loc), formând o gramada (1). ♢ Expr. A cadea (sau a se prabusi) gramada = a cadea jos (în nesimtire). A da (sau a face, a pune etc.) (pe cineva) gramada (jos) = a doborî; p. ext. a omorî (pe cineva). 2. Cantitate, numar mare de fiinte (strânse, aflate la un loc); multime. ♦ Spec. Îngramadire (organizata) de jucatori la rugbi; meleu. – Din sl. gramada.
grenadină, GRENADÍNĂ, grenadine, s.f. (Rar) Fir de matase naturala întrebuintat la fabricarea dantelelor. ♦ Ţesatura subtire si transparenta, de bumbac sau de matase, din care se confectioneaza rochii de vara, perdele etc. – Din fr. grenadine.
greş, GRES, gresuri, s.n. (Înv. si reg.; azi mai ales în loc. si expr.) Greseala. ♢ Loc. adv. Fara gres = în mod perfect, fara a comite vreo eroare. ♢ Expr. A da gres = a) a nu nimeri tinta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o actiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) gres = a-i imputa (cuiva) ceva, a gasi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea gres = a nu constitui o greseala, a nu aduce vatamare, a fi nimerit. – Din gresi (derivat regresiv).
greşi, GRESÍ, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se însela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a încurca, a confunda. ♢ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. grĕšiti.
greu, GREU, GREA, grei, grele, adj., GREU, adv., s.n. I. Adj. 1. Care apasa cu greutate asupra suprafetei pe care sta; care are greutate (mare); care cântareste mult. Corp greu. ♢ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unitatilor sale tunuri si obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de productie. (Sport) Categorie grea = categorie în care intra boxerii, luptatorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ♢ Expr. Pas greu = moment dificil, initiativa plina de greutati. Bani grei = suma mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovarat, îngreuiat, încarcat. Sac greu. ♢ Familie (sau casa) grea = familie numeroasa si greu de întretinut. ♦ (Pop.; la f.) Gravida. ♦ (Despre nori) De culoare neagra, aducator de ploaie si de furtuna. II. Adj. 1. (Despre parti ale corpului) Care pare ca apasa (din cauza oboselii, bolii, starii sufletesti etc.). Are capul greu. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimtiri rele. A avea mâna grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacientilor. 2. (Despre alimente) Care produce usor indigestie; care se asimileaza cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzatie de neplacere, de insuficienta respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rau; încarcat; p. ext. apasator, coplesitor. ♢ Atmosfera grea = atmosfera apasatoare care preceda declansarea unei furtuni, unei ploi torentiale; fig. atmosfera încarcata de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceata etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Munca grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi strabatut cu greutate. ♦ Care se întelege, se învata cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferinte, necazuri, împrejurari etc.) Care se suporta cu mari suferinte, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferinte si se vindeca cu mare greutate sau nu se mai vindeca; grav. ♢ Zile grele sau viata grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitura grea = lovitura morala dureroasa. ♢ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal si greu la vale, se spune când cineva este silit sa faca fata unei situatii dificile cu posibilitati (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ♢ Vorba grea = insulta, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toata greutatea. S-a lasat greu. ♢ Expr. A-i cadea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutatii, cantitatii). Cântareste greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu truda; anevoie. Munceste greu. ♢ Expr. A-i fi greu (sa)... = a simti dificultatea initierii unei actiuni. A-i veni (cuiva) greu (sa...) = a-i fi neplacut (sa...), a-i displacea; a se jena (sa...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi sila, a fi satul (de cineva sau de ceva); b) a se rusina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trai în lipsuri materiale, a avea o situatie materiala precara. ♦ Încet (si neplacut). Orele trec greu. 3. Rau, grav, tare. E greu bolnava. ♢ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plati greu = a) a plati scump, cu mari sacrificii; b) a nu plati la timp. V. S.n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificila; impas. ♢ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultati; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treaba anevoioasa. A greu = cu neplacere. ♢ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutati. 2. Povara, sarcina; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificila a unei munci, a unei situatii etc. 3. Partea mai numeroasa dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).
meningopatie, MENINGOPATÍE s. f. denumire generica data afectiunilor meningelor. (< fr. méningopathie)
grijă, GRÍJĂ, griji, s.f. 1. Teama sau neliniste simtite de cineva la gândul unei eventuale primejdii sau întâmplari neplacute pe care le-ar putea îndura; îngrijorare. ♢ Expr. A intra la griji = a începe sa fie îngrijorat. ♦ Cauza îngrijorarii cuiva. 2. Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atentie acordata unei fiinte, unei probleme etc. ♢ Loc. vb. A (nu) avea grija (de cineva sau de ceva) = a (nu) se îngriji (de cineva sau de ceva); a (nu) supraveghea, a (nu) pazi (pe cineva sau ceva). ♢ Expr. A avea grija (sa...) = a baga de seama, a fi atent (sa...). A da (sau a lasa) în grija (cuiva) = a da (sau a lasa) în directa supraveghere (a cuiva); a încredinta. – Din bg. griža.
grizuscop, GRIZUSCÓP, grizuscoape, s.n. (Min.) Aparat care arata daca procentul de metan din atmosfera unei exploatari subterane a atins limita periculoasa. – Din fr. grisouscope.
groapă, GROÁPĂ, gropi, s.f. Gaura, cavitate (mai adânca) în pamânt. ♢ Expr. A da în gropi (de prost ce e), se spune despre un om foarte prost. ♦ Mormânt; p. ext. moarte. ♢ Expr. A sapa (cuiva) groapa = a unelti (împotriva cuiva). A fi cu un picior în groapa = a fi aproape de moarte. – Cf. alb. g r o p ë.
melodramatiza, MELODRAMATIZÁ vb. tr. 1. a face sa devina melodramatic. 2. a da un caracter melodramatic. (< fr. mélodramatiser)
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
gust, GUST, gusturi, s.n. I. Simt prin care organismul primeste (cu ajutorul limbii si mucoasei bucale) informatii asupra proprietatilor chimice ale unor substante cu care vine în contact; senzatie produsa de o substanta (alimentara) prin excitarea limbii si mucoasei bucale; proprietatea unor substante (alimentare) de a provoca aceasta senzatie. ♢ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fara (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ♢ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe sa-ti placa (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a întelege sau de a aprecia frumosul (în natura, în arta). ♢ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simt estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestari, realizari ale oamenilor) care exprima, arata un asemenea simt. Fara (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simt estetic; (despre manifestari sau realizari ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arata lipsa simtului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ♢ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinatie, predispozitie, pornire. ♦ Preferinta. 3. Placere, dorinta, pofta. – Lat. gustus.
hait, HAIT2, haituri, s.n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apa care duce plutele. – Din ucr. hat'.
haldeu, HALDÉU, haldei, s.m. Porecla data de calugari preotilor de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĩnŭ.
hartoi, HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sanii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.
haşură, HASÚRĂ, hasuri, s.f. Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretaiate, egale ca grosime si trasate la distante egale pe o portiune de desen sau de gravura, pentru a marca semitonurile sau umbrele pe o harta sau pe un desen tehnic, pentru a da anumite indicatii etc. – Din fr. hachure.
maximiza, MAXIMIZÁ vb. tr. 1. a da unui fapt, unei idei cea mai înalta valoare posibila; a maximaliza. 2. (mat.) a da unei cantitati valoarea maxima. (< fr. maximiser)
hemopatie, HEMOPATÍE, hemopatii, s.f. Denumire generica data bolilor sângelui. – Din fr. hémopathie.
hepatită, HEPATÍTĂ, hepatite, s.f. Denumire generica data afectiunilor inflamatorii de natura virotica, microbiana sau toxica ale ficatului. – Din fr. hépatite.
materializa, MATERIALIZÁ vb. tr., refl. a da, a capata forma materiala, a (se) concretiza. (< fr. matérialiser)
material, MATERIÁL, -Ă I. adj. 1. alcatuit din materie; (fil.) care apartine realitatii obiective, existând independent de constiinta si în afara ei. ♢ palpabil, concret, real. 2. care consta în bunuri (economice). II. s. n. 1. materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. totalitatea informatiilor, a datelor necesare pentru întocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. (< fr. matériel, lat. materialis, germ. materiel)
matematiza, MATEMATIZÁ vb. tr. a da caracter matematic (unei stiinte, unei probleme etc.). ♢ a utiliza conceptele matematice în formularea ipotezelor si a procedeelor de deductie în diferite teorii stiintifice. ♢ a abstractiza. (< fr. mathématiser)
masculiniza, MASCULINIZÁ vb. I. tr., refl. a da, a capata trasaturi masculine; a (se) viriliza. II. tr. a transforma un substantiv feminin într-unul masculin. (< fr. masculiniser)
masaj, MASÁJ s. n. frecare a diferitelor parti ale corpului pentru a activa circulatia sângelui, a înviora nervii si a da suplete muschilor. (< fr. massage)
hiperboliza, HIPERBOLIZÁ, hiperbolizez, vb. I. Tranz. A da dimensiuni exagerate marimii, importantei etc. unui lucru, unui fapt etc. – Hiperbola + suf. -iza.
hipoaciditate, HIPOACIDITÁTE, hipoaciditati, s.f. Tulburare organica datorita scaderii secretiei sucului gastric sub valorile normale, întâlnita în unele boli de stomac. [Pr.: -po-a-] – Din fr. hypoacidité.
hipotiroidie, HIPOTIROIDÍE, hipotiroidii, s.f. Stare patologica datorita reducerii secretiei tiroide si manifestata clinic prin mixedem la adulti si cretinism la copii; hipotiroidism. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hypothyroïdie.
hipotiroidism, HIPOTIROIDÍSM s.n. Stare patologica datorita reducerii secretiei tiroide si manifestata clinic prin mixedem la adulti si cretinism la copii; hipotiroidie. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hypothyroïdisme.
hipovitaminoză, HIPOVITAMINÓZĂ, hipovitaminoze, s.f. Tulburare functionala sau organica datorita insuficientei din alimentatie a uneia sau a mai multor vitamine. – Din fr. hypovitaminose.
marmora, MARMORÁ vb. tr. a da aspect de marmura (unui material. (< germ. marmorieren)
hoanghină, HOÁNGHINĂ, hoanghine, s.f. (Rar) Denumire injurioasa data unei femei batrâne si rele; hoasca. – Et. nec.
hoaşcă, HOÁSCĂ, hoaste, s.f. Denumire injurioasa data unei femei batrâne si rele; hoanghina. – Din ucr. haška "vipera".
holendru, HOLÉNDRU, holendre, s.n. 1. Filtru pentru vin, constând dintr-un vas cu fundul alcatuit din saci de filtrare. 2. Denumire generica data unor instalatii de rafinare, de înalbire, de spalare etc., mai ales în industria hârtiei. 3. (În forma holender) Piulita care strânge doua capete de teava, însurubându-se într-unul din ele. 4. Masina folosita la operatiile de cojire, slefuire si polizare a cerealelor în procesul de fabricatie a crupelor. [Var.: holénder s.n.] – Din germ. Holländer.
holeră, HOLÉRĂ, holere, s.f. 1. Boala epidemica grava, adesea mortala, caracterizata prin crampe stomacale foarte dureroase, varsaturi si diaree, care duce la o puternica deshidratare a organismului. ♢ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boala infectioasa a pasarilor, cu evolutie grava, provocata de un microb; pasteureloza. 3. Epitet dat unei fiinte urâte si rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera.
marginaliza, MARGINALIZÁ vb. I. tr., refl. a (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. II. tr. a da la o parte, a diminua (pe nedrept) valoarea cuiva sau a ceva prin neglijare, în mod voit; a periferiza. (< fr. marginaliser)
hrăni, HRĂNÍ, hranesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Adesea fig.) A da cuiva sa manânce sau a mânca; a (se) nutri, a (se) alimenta. ♢ Expr. (Refl.) A se hrani cu vânt = a nu avea ce mânca; a mânca foarte putin, a ciuguli. 2. Refl. Fig. (Reg.; despre vinuri) A deveni tare datorita vechimii. [Var.: (pop.) haraní vb. IV] – Din sl. hraniti.
huideo, HUIDEÓ interj. Strigat cu care se alunga porcii; p. ext. strigat de ocara la adresa cuiva; huo. ♢ Expr. (Substantivat) A lua pe cineva (sau a da cuiva) cu huideo = a huidui (pe cineva). [Var.: uideó interj.] – Cf. bg., scr. u j d o.
hulubiţă, HULUBÍŢĂ, hulubite, s.f. Diminutiv al lui hulub. 1. (Reg.) Porumbita. 2. Denumire populara data mai multor specii de ciuperci, de obicei comestibile, cu palaria de diferite culori vii si atragatoare, cu carnea alba, cu gustul dulce-acrisor si cu mirosul placut (Russula). – Hulub + suf. -ita.
humui, HUMUÍ, humuiesc, vb. IV. Tranz. A unge, a lipi, a da cu huma. – Huma + suf. -ui.
iama, IÁMA s.f. art. (În expr.) A da iama = a da navala, a se repezi. A da iama prin... = a risipi, a distruge (un bun). – Din tc. yama.
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
iapă, IÁPĂ, iepe, s.f. 1. Femela calului. ♢ Expr. A bate saua (ca) sa priceapa (sau sa înteleaga) iapa = a da sa se înteleaga ceva în mod indirect, a face aluzie la ceva. 2. (Reg.) Talpig (la razboiul de tesut). – Lat. equa.
iarmaroc, IARMARÓC, iarmaroace, s.n. Târg tinut la date fixe; bâlci. – Din ucr. jarmarok.
ierta, IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea). Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi când vorbesc despre un mort. Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ♢ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ♢ Expr. Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie. 3. (Pop. si fam.) A îngadui, a permite, a da voie sa... ♢ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.
manşetă, MANSÉTĂ s. f. 1. capat (rasfrânt) al mânecii unei camasi barbatesti, al pantalonilor etc. 2. garnitura de etansare de forma unui inel rasfrânt, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagina a unui ziar (anuntând o stire importanta etc.). ♢ indicatie bibliografica în partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cu datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care trateaza aceeasi tema; spatiul rezervat. 5. (scrima) lovitura data cu antebratul. (< fr. manchette, germ. Manschette)
ieşi, IESÍ, ies, vb. IV. Intranz. 1. A parasi un loc, o încapere, un spatiu închis, limitat, plecând afara; a trece din interior în exterior. ♢ Expr. A iesi afara = a defeca (2). A-i iesi (cuiva) înainte sau a iesi în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasa. 2. A se ivi, a aparea, a se face vazut sau auzit. ♢ Expr. A iesi în relief = a) a fi mai în afara decât cele din jur, a fi proeminent; b) a se remarca, a se releva. A-i iesi (cuiva) ochii din cap (sau sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semanaturi) A rasari, a creste. ♦ A se naste din..., a-si trage originea; a proveni. 3. A parasi o pozitie, o situatie, o stare; a se desprinde, a se elibera. ♢ Expr. A-si iesi din sarite (sau din fire, din rabdari, din pepeni, din tâtâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotarâre, de la o decizie etc.; a încalca, a nu respecta. 4. A ajunge, a izbuti, a reusi (într-un anumit fel). A iesit primul. ♢ Loc. vb. A iesi biruitor (sau învingator) = a birui, a învinge. ♢ Expr. A-i iesi (cuiva ceva) dupa plac = a-i reusi (ceva cuiva) asa cum a dorit. Cum o iesi, (numai) sa iasa, exprima indiferenta sau resemnarea fata de un rezultat (nefavorabil) asteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge. A iesit ofiter. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activitati etc.; a obtine un câstig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie. 6. A se decolora; a se spalaci. – Lat. exire.
imigraţie, IMIGRÁŢIE, imigratii, s.f. Imigrare; p. ext. situatia, starea celui imigrat. ♦ Totalitatea imigrarilor dintr-o perioada data. – Din fr. immigration.
imoralism, IMORALÍSM s.n. Teorie care contesta valoarea normelor si judecatilor morale dintr-o epoca data, negând prin aceasta morala însasi. – Din fr. immoralisme.
imponderabilitate, IMPONDERABILITÁTE s.f. Caracterul sau starea unui corp a carui greutate se reduce datorita iesirii sale din câmpul gravitatiei terestre sau se anuleaza datorita interventiei unei forte de sens contrar. – Din fr. impondérabilité.
impresie, IMPRÉSIE, impresii, s.f. Efect lasat în constiinta omului de lucruri sau de întâmplari din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întiparite în amintire. ♢ Expr. A da (sau a face, a lasa) impresia ca... = a) a determina pe cineva sa-si formeze o parere despre cineva sau ceva; b) a parea ca... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atentia (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stapânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplari traite. ♦ Senzatie; parere. ♢ Expr. A avea impresia ca... = a banui, a crede, a presupune ca... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplari etc. ♦ (În forma impresiune) Urma, amprenta a desenului papilar al degetelor, palmelor si talpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s.f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.
impresie, IMPRÉSIE, impresii, s.f. Efect lasat în constiinta omului de lucruri sau de întâmplari din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întiparite în amintire. ♢ Expr. A da (sau a face, a lasa) impresia ca... = a) a determina pe cineva sa-si formeze o parere despre cineva sau ceva; b) a parea ca... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atentia (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stapânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplari traite. ♦ Senzatie; parere. ♢ Expr. A avea impresia ca... = a banui, a crede, a presupune ca... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplari etc. ♦ (În forma impresiune) Urma, amprenta a desenului papilar al degetelor, palmelor si talpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne, -i s.f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.
impulsiona, IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o miscare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. i m p u l s e r.
imunogen, IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substante) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
mandatar, MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel caruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoana careia i s-a încredintat administrarea unei unitati comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)
incarna, INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. si tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o forma concreta, reala. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesa. 2. (Despre unghii) A creste în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.
incendia, INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A atâta la razboi, la revolta, a îndemna la actiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.
incidenţă, INCIDÉNŢĂ, incidente, s.f. 1. Întâlnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumina între ele sau cu o suprafata. ♢ Punct de incidenta = punct în care o raza de lumina întâlneste un corp sau suprafata de separatie a doua medii. Unghi de incidenta = unghi format de raza incidenta cu perpendiculara în punctul de incidenta. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnavire provocate de o anumita boala infectioasa pe o perioada data, raportata la populatia totala. – Din fr. incidence.
mandat, MANDÁT s. n. 1. împuternicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele sau. o teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, încredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat în fata justitiei sau încarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. o ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)
incriminat, INCRIMINÁT, -Ă, incriminati, -te, adj. Care este acuzat de crima; care a dat nastere la o învinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoana învinuita de o crima. [Var.: încriminát, -a adj.] – V. incrimina.
manco, MÁNCO s. n. (fin.) lipsa de bani care se constata la încheierea unei socoteli; pierdere la o marfa datorata transportului etc. (< it. manco)
industrializa, INDUSTRIALIZÁ, industrializez, vb. I. Tranz. 1. A dezvolta industria; a da unei tari un caracter industrial, a face sa treaca la marea industrie mecanizata. ♦ A introduce tehnica masinista în locul tehnicii manuale; a mecaniza. 2. A promova metode, procedee (tehnice, organizatorice) industriale în diverse ramuri. [Pr.: -tri-a-] – Din fr. industrialiser.
infarct, INFÁRCT, infarcte, s.n. Boala care consta în distrugerea unui organ sau a unei parti dintr-un organ ca urmare a astuparii unei artere sau a unei vene terminale. ♢ Infarct miocardic = boala datorata producerii infarctului în miocard, în urma obstruarii unei ramuri a arterei coronare. – Din fr. infarctus, germ. Infarkt.
informa, INFORMÁ, informez, vb. I. Tranz. A da cuiva informatii despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut; a înstiinta. ♦ Refl. A cauta sa se puna la curent cu ceva, a lua, a strânge informatii, a se interesa, a se initia, a se documenta, a se edifica. – Din fr. informer, lat. informare.
inimă, ÍNIMĂ, inimi, s.f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stânga a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contractiile sale ritmice, circulatia sângelui în organism, la om si la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burta, pântece, rânza. ♢ Expr. A (mai) prinde (de) inima = a scapa de senzatia de slabiciune dupa ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) capata putere. Pe inima goala = cu stomacul gol, fara a fi mâncat ceva. A (se) simti greu la inima = a-i fi greata, a-i veni sa verse. 3. (La cartile de joc) Cupa2. 4. Piesa sau organ de masina care are forma asemanatoare cu o inima (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerata ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legatura cu bucurii, placeri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea buna. ♢ Loc. adv. Dupa (sau pe) voia (sau pofta) inimii = dupa plac, nestingherit, cum îi e dorinta. Cu (sau din) toata inima sau cu draga inima = cu tot sufletul, cu foarte mare si sincera placere. ♢ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfacut, multumit. A unge (pe cineva) la inima = a face (cuiva) placere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât pofteste, cât are placere. A-i merge (cuiva ceva) la inima = a-i placea (ceva) foarte mult. A-si calca pe inima = a renunta la propriul punct de vedere, la propria opinie sau placere. (A fi) cu inima usoara = (a fi) fara griji, bine dispus, cu constiinta împacata. b) (În legatura cu suferinte, dureri, necazuri) Îl doare la inima când vede atâta risipa. ♢ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inima = a provoca (cuiva) o durere morala, o suparare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi mila de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârsi la inima = a se îmbolnavi, a muri de durere, a fi colpesit de durere. A avea ceva pe inima = a fi chinuit de un gând neîmpartasit, a avea o taina în suflet. A-si racori inima = a spune ce are pe suflet, a-si descarca sufletul. A pune (ceva) la inima = a se supara (pentru ceva) mai mult decât merita. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispozitie, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A ramâne cu inima fripta = a ramâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parca mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau rosu) prin inima, se spune când cineva primeste pe neasteptate o veste trista sau când îl cuprinde o durere fizica în mod brusc. Inima albastra = suflet trist, îndurerat; tristete, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciuda, mânie, necaz. Inima rea = mâhnire, durere, amaraciune. A-si face (sau a-i face cuiva) inima rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legatura cu sentimente de iubire) Inima-mi zboara la tine. ♢ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inima = a iubi (pe cineva). A-i ramâne (cuiva) inima la... = a ramâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a placut. A avea tragere de inima (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima sa... = a se simti atras sa faca ceva. d) (În legatura cu bunatatea sau rautatea cuiva, în loc. si în expr.) Inima dreapta = om drept, cinstit, corect. Inima de aur = om bun. Slab de inima = milos, impresionabil, influentabil. Cu inima = bun, milos, întelegator, uman. A avea inima buna (sau de aur) sau a fi bun la inima (sau cu inima buna) = a fi bun, milos, întelegator, darnic. A avea inima deschisa = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inima = a spune cu toata sinceritatea, fara reticente, a vorbi deschis, fara rezerve. A avea inima larga = a fi marinimos, milos, darnic. A se muia la inima sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lasa pe cineva inima sa..., se spune când cineva nu-si poate opri pornirile bune, actiunile generoase. (A fi om) de inima = (a fi om) bun, saritor. A fi fara inima sau a fi rau (sau câinos, negru) la inima = a fi rau, înrait. (A avea) inima haina (sau salbatica) = (a fi) crud, neîntelegator, dusmanos, rau. (A avea) inima de piatra (sau impietrita) = (a fi) nesimtitor, rau, fara suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legatura cu instincte sau presimtiri) Îmi spune inima ca s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legatura cu curajul, cu îndrazneala sau cu energia, cu puterea de vointa sau de actiune a cuiva) Înfrunta pericolul cu inima rece. ♢ Cu inima = (loc. adv.) energic, cu viata; (loc. adj. si adv.) inimos, curajos; pasionat. ♢ Expr. A(-si) pierde inima = a-si pierde curajul, speranta, a se descuraja. A-si lua inima în dinti = a-si face curaj, a se hotarî sa întreprinda ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva îsi recapata calmul, echilibrul si curajul dupa un moment de emotie sau de spaima. A (mai) prinde (la) inima = a capata (din nou) putere, curaj, a se restabili sufleteste, a nu-i mai fi teama. A-i tine cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frica de ceva; a se descuraja. A i se taia inima = a-si pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerata ca centru si simbol al vietii sufletesti. L-am sters din inima. ♢ Loc. adv. Din inima sau din toata inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toata puterea sufleteasca. ♢ Expr. (A fi) cu inima împacata = (a fi) cu constiinta împacata, linistita, curata. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamana cu tatal lui la chip si la inima. 2. Fiinta, om, individ. Înflacararea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ♢ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpara ce este mai prost, a face o afacere proasta; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesa sau element de constructie care ocupa un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ♢ Inima carului (sau a carutei = partea din mijloc a carului (sau a carutei), care leaga osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importanta, esentiala a unui lucru. [Pl. si (înv) inime. – Var.: ínema s.f.] – Lat. anima.
iniţia, INIŢIÁ, initiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a capata primele cunostinte. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei actiuni, a organiza o miscare, o activitate. [Pr.: -ti-a] – Din fr. initier, lat. initiare.
inscriptibil, INSCRIPTÍBIL, -Ă, inscriptibili, -e, adj. Care poate fi înscris într-o suprafata, într-un cerc sau într-o sfera data. – Din fr. inscriptible.
integra, INTEGRÁ, integrez, vb. I 1. Tranz. si refl. A (se) include, a (se) îngloba, a (se) încorpora, a (se) armoniza într-un tot. 2. Tranz. (Mat.) A calcula dintr-o functie data alta functie a carei derivata este functia data. ♦ A calcula solutia unei ecuatii diferentiale sau a unei ecuatii cu derivate partiale. – Din fr. intégrer, lat. integrare.
interdict, INTERDÍCT, interdicte, s.n. Pedeapsa data în evul mediu de autoritatea bisericii catolice, prin care se interzicea temporar unui preot, unei biserici, unei regiuni sau unei tari sa oficieze cultul divin sau sa participe la el. – Din lat. interdictum.
interpreta, INTERPRETÁ, interpretez, vb. I. Tranz. 1. A da un anumit înteles, o anumita semnificatie unui lucru; spec. a comenta si a explica un text (vechi). 2. A reda prin mijloace adecvate continutul unei opere muzicale, dramatice, literare etc.; a juca un rol într-o piesa, într-un film etc., a executa o bucata muzicala. – Din fr. interpréter, lat. interpretari.
intitula, INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá, vb. II. – Din fr. intituler, lat. intitulare.
intona, INTONÁ, intonez. vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o fraza. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.
inventa, INVENTÁ, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a nascoci ceva nou care nu a existat pâna atunci, a imagina pentru prima data; a face o descoperire tehnica. 2. A prezenta drept adevarate lucruri imaginare, care nu exista, neadevarate; a scorni, a nascoci; p. ext. a minti. – Din fr. inventer.
io, IO pron. pers. 1 sg. v. eu (I.) 1. (La nominativ, tine locul numelui persoanei care vorbeste, cu functiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Povestile ispravilor lui înca nu mi le-a spus. ♢ (Indica posesiunea) Îmi recitesc pagina din urma. ♢ (Intra în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sarut mâna matusii, luându-mi ziua buna. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, ma, m-) Oamenii ma lauda. ♢ (Intra în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprima ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] [DEX '98]
ipoteză, IPOTÉZĂ, ipoteze, s.f. Presupunere, enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legaturi între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulata pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuitiei, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietatilor date într-o demonstratie si cu ajutorul carora se obtin noi propozitii. – Din fr. hypothèse.
islamiza, ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. si refl. A trece sau a face sa treaca la islamism; a da sau a capata caracter islamic. – Din fr. islamiser.
iţii, ÍŢII interj. (Rar; în expr.) A face itii, se zice despre cel care, într-un joc de copii, scoate putin capul pe afara din locul unde s-a ascuns, pentru a da un semnal conventional. [Var.: ítiiu interj.] – Onomatopee.
iuşcă, IÚSCĂ2, iusti, s.f. (Reg.) Bici; p. ext. Lovitura data cu biciul. – Cf. b i c i u s c a.
iuţi, IUŢÍ, iutesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A face sa se produca, sa mearga etc. sau a se produce, a merge etc. mai repede, mai prompt; a (se) grabi. Îsi iuteste pasii. ♦ Refl. A deveni mai tare, mai intens. Vântul s-a iutit. 2. Refl. (Rar) A se enerva, a se supara, a se mânia usor. 3. Tranz. si refl. A da sau a capata un gust întepator, usturator, picant. Mâncarea s-a iutit. – Din iute.
iveală, IVEÁLĂ s.f. (Rar) Ivire. ♢ Expr. A iesi la iveala = a aparea, a se înfatisa; a se descoperi. A scoate (sau a da) la iveala = a da pe fata, a face cunoscut, evident; a face sa fie vazut; a tipari. – Ivi + suf. -eala.
izgoni, IZGONÍ, izgonesc, vb. IV. Tranz. A sili pe cineva sa plece; a da afara; a alunga, a goni. – Din sl. izgoniti.
îmbuiba, ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. si tranz. A mânca si a bea (sau a da sa manânce si sa bea) peste masura, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.
împărtăşi, ÎMPĂRTĂSÍ, împartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua împartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împarti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "din") A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gând, o idee etc. – În + partas.
împărţi, ÎMPĂRŢÍ, împárt, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) separa în parti, a (se) desparti în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operatia de împartire a unui numar prin altul, a face o împartire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ♢ Expr. A nu avea ce împarti sau a nu avea nimic de împartit (cu cineva) = a nu avea nici o legatura, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se raspândi, a se împrastia. 3. Tranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A împartasi ceva cu cineva. – Lat. impartire.
împiedica, ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta în cale (si a cadea); a se poticni. ♢ Expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se împiedica la vorba = a gângavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A înfrâna rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine în loc pe cineva sau ceva; a se pune în calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) împiedecá vb. I] – Lat. impedicare.
împintena, ÎMPINTENÁ, împintenez, vb. I. Tranz. (Rar) A da pinteni calului. – În + pinten.
împleti, ÎMPLETÍ, împletesc, vb. IV. 1. Tranz. A reuni, a împreuna mai multe fire, jurubite etc. 2. Tranz. A strânge parul în cozi. 3. Tranz. A lucra diferite obiecte din fire textile rasucite sau toarse ori din nuiele, din flori etc.; spec. a face o împletitura din fire de lâna, de bumbac etc. prin tricotare cu andrele. ♦ A face colaci din bucati de aluat. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucisa, a se întretaia; a se îmbina. 5. Intranz. (Rar; în expr.) A împleti din picioare = a misca repede din picioare; a dansa. 6. Tranz. Fig. (Înv.) A unelti, a urzi. – În + pleata (pl. plete).
împodobi, ÎMPODOBÍ, împodobesc, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) gati, a(-si) pune podoabe. ♦ Tranz. A garnisi, a orna. ♦ Tranz. Fig. (Rar) A da culoare, relief (prin adaugarea unei podoabe); a agrementa. – În + podoaba.
împrumut, ÎMPRUMÚT, împrumuturi, s.n. 1. Faptul de a (se) împrumuta; (concr.) obiect sau suma de bani împrumutata. ♢ Loc. adj. De împrumut = care este împrumutat. ♢ Expr. A fi ca de împrumut sau aparea de împrumut = a nu i se potrivi cuiva. ♢ Loc. vb. A da (sau a lua) cu împrumut = a împrumuta (1). 2. Cuvânt, constructie lexicala etc. luata din alta limba. Împrumut lingvistic. – Lat. in promutuum.
împrumuta, ÎMPRUMUTÁ, împrumút, vb. I. Tranz. si refl.1. A da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmeaza sa fie restituit. 2. A adopta cuvinte, obiceiuri etc.; p. ext. a imita. – Lat. •impromutare sau din împrumut.
împuternici, ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. si refl. (Înv. si pop.) A da sau a prinde putere, a(-si) reface fortele, a (se) face mai puternic; a (se) întari. – În + puternic.
înainta, ÎNAINTÁ, înaintez, vb. I. 1. Intranz. A merge înainte în spatiu, a se misca spre cineva sau ceva aflat înainte; a avansa. ♦ Fig. A progresa. 2. Intranz. A merge înainte în timp; a se desfasura, a se dezvolta. 3. Tranz. A ridica pe cineva într-o functie mai importanta; a avansa în grad. ♦ Intranz. A obtine o functie mai importanta, un grad mai mare. 4. Tranz. A expedia, a trimite, a da un act, o petitie, o lucrare administrativa etc. 5. Tranz. (Înv.) A avansa o suma de bani. – Din înainte.
înapoi, ÎNAPÓI adv. 1. În directie contrara înaintarii; în spate, îndarat. ♢ Loc. vb. A da înapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (într-o discutie) într-o actiune; c) fig. a fi în declin, a regresa. ♦ (Înv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de provenienta; în locul unde a fost mai înainte. ♢ Loc. vb. A da (ceva) înapoi = a restitui; a înapoia. ♢ Expr. A-si lua vorba înapoi = a-si retrage vorba, fagaduiala facuta; a reveni asupra celor spuse, rectificându-le. 3. Cu o treapta îndarat, într-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o data anterioara celei prezente. – În + apoi.
înapoia, ÎNAPOIÁ2, înapoiez, vb. I. 1. Tranz. A da înapoi; a restitui. ♦ Refl. A reveni, a se întoarce la locul de unde a plecat. 2. Refl. si intranz. Fig. (Înv.) A fi în declin, a regresa; a decadea. [Var.: (reg.) napoiá vb. I] – Din înapoi.
înaripa, ÎNARIPÁ, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-si lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleti. – În + aripi.
înălbăstri, ÎNĂLBĂSTRÍ, înalbastresc, vb. IV. Intranz. si refl. A deveni albastru; p. ext. (despre oameni) a se învineti (de mânie). ♦ Tranz. A da unui obiect culoarea albastra; a colora, a vopsi în albastru. [Var.: (reg.) înalbastrí vb. IV] – În + albastri.
închina, ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-si manifesta evlavia catre divinitate prin practici religioase, specifice fiecarui cult. ♦ (În biserica crestina) A-si face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-si pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afectiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalti comeseni si a bea (facând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaste suzeranitatea cuiva; a accepta sa devina vasal. ♢ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A darui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunostinta. ♢ Expr. A închina o manastire = a subordona o manastire altei manastiri straine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofranda. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare.
închiria, ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosinta temporara un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.
încolţi, ÎNCOLŢÍ, încoltesc, vb. IV. I. Intranz. (Despre plante; la pers. 3) A da colt, a rasari din pamânt; a germina. ♦ Fig. (Despre idei, sentimente) A începe sa se dezvolte; a aparea, a se ivi, a se naste. II. Tranz. A înfige coltii spre a musca. ♦ A înconjura din toate partile, fara a mai da posibilitate de retragere. ♦ Fig. (Despre oameni) A prinde pe cineva la strâmtoare; (despre abstracte) a cuprinde, a coplesi. – În + colt.
încrede, ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A încredinta ceva cuiva. – În + crede.
încredere, ÎNCRÉDERE s.f. Actiunea de a (se) încrede si rezultatul ei; sentiment de siguranta fata de cinstea, buna-credinta sau sinceritate a cuiva; credinta. ♢ Expr. Om (sau persoana) de (mare) încredere = persoana careia i se poate încredinta orice secret, orice misiune. A pune chestiunea de încredere = a cere deputatilor sa-si precizeze în anumite împrejurari, prin vot, atitudinea fata de politica guvernului. A da vot de încredere = a aproba în parlament activitatea sau programul unui guvern. – V. încrede.
încredinţa, ÎNCREDINŢÁ, încredintez, vb. I. 1. Tranz. A da pe cineva sau ceva în grija sau în pastrarea cuiva demn de încredere. ♦ A împartasi cuiva o taina. 2. Tranz. A confirma, a garanta cuiva ceva. ♦ Refl. A se convinge de ceva. 3. Tranz. si refl. recipr. (Reg.) A (se) logodi. – În + credinta.
magnetiza, MAGNETIZÁ vb. I. tr. 1. a da unui metal proprietati magnetice. 2. (fig.) a exercita o mare influenta, o atractie irezistibila asupra cuiva; a fascina. II. refl. (fam.) a se ameti de bautura. (< fr. magnétiser)
încuraja, ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbarbata. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (dupa fr. encourager).
îndatora, ÎNDATORÁ, îndatorez, vb. I. 1. Tranz. A obliga, a impune ca o datorie. 2. Tranz. A obliga pe cineva la recunostinta printr-un ajutor dat la nevoie. 3. Refl. A face datorii; a se împrumuta; a se încurca în datorii. ♦ Tranz. A da un bun în gaj în schimbul unui împrumut. [Var.: îndatorí vb. IV] – În + dator.
îndărăt, ÎNDĂRẮT adv. I. 1. În spate, în urma, înapoi. ♢ Expr. (De-a) îndaratele(a) = a) cu spatele înainte; b) pe dos. 2. La locul de provenienta, în locul unde a fost înainte. 3. (În expr.) A da îndarat = a) a regresa; b) (despre lucruri) a restitui. A da pe cineva îndarat = a da pe cineva cu o treapta mai jos, a retrograda. II. Mai demult, (mai) înainte de timpul actual. [Var.: îndarắpt adv.] – Lat. in-de-retro.
îndesa, ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apasa, a presa ca sa încapa cât mai mult într-un spatiu restrâns, a vârî cu forta (într-un spatiu limitat); a înghesui, a bucsi. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-si aseza palaria, caciula, sapca, tragând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o multime de persoane sau de lucruri în miscare) A se aduna, a se îngramadi unul lânga altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grabi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.
îndestula, ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a satura (cu de-ale mâncarii). ♦ Refl. A avea dupa dorinta, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.
îndreptăţi, ÎNDREPTĂŢÍ, îndreptatesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.
înfăşura, ÎNFĂSURÁ, înfasór, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânza, cu o învelitoare, cu un material izolant etc. 2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învalui. 3. Tranz. si refl. A (se) încolaci. ♦ Tranz. A depana (pe un ghem, pe un fus etc.). 4. Refl. (Fam.) A se învârti de colo pâna colo; a da târcoale. [Prez. ind. si: infắsur] – Lat. in-fasciolare (< fascia).
înflori, ÎNFLORÍ, înfloresc, vb. IV. I. Intranz. A face, a da flori; a se acoperi de flori. II. 1. Intranz. Fig. A-si face aparitia, a se arata; a se ivi; a se dezvolta, a creste, a prospera. ♦ A fi în toata frumusetea, stralucirea. ♦ (Despre fata) A se îmbujora, a se lumina. 2. Tranz. A împodobi (prin cusaturi, desene, ornamente etc.), a înfrumuseta. ♦ Fig. A exagera. 3. Tranz. (Pop.) A face ca o pânza sau un obiect confectionat din pânza sa devina alb-stralucitor (prin spalare si uscare la soare). – Lat. inflorire.
înflorit, ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriti, -te, adj. I. (Despre plante) Care a facut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care si-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre fata; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care cauta sa impresioneze prin bogatia imaginilor. – V. înflori.
înfoca, ÎNFOCÁ, (rar) înfóc, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A înfierbânta, a încalzi ceva la foc; a da foc la ceva. 2. Refl. Fig. A se aprinde, a se înflacara (ca urmare a unui sentiment puternic). – În + foc.
înfrăţi, ÎNFRĂŢÍ, înfratesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. si tranz. A (se) lega printr-o dragoste frateasca, a (se) împrieteni. 2. Intranz. (Despre plante) A da nastere la lastari, a fi în faza de înfratire (2). – În + frate.
înfrăţit, ÎNFRĂŢÍT, -Ă, înfratiti, -te, adj. 1. Legat de altul prin relatii fratesti. 2. (Despre plante) Care a dat lastari din tulpina principala. – V. înfrati.
înfrunta, ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de fata cu altii; a certa, a ocarî. 2. A tine piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fata unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. •infrontare (< frons).
înfrunzit, ÎNFRUNZÍT, -Ă, înfrunziti, -te, adj. Caruia i-a dat frunza, plin de frunze. – V. înfrunzi.
îngădui, ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviinta, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lasa sa... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se întelege unul cu altul, a trai în armonie. 2. Tranz. si intranz. (Pop.) A avea rabdare; a astepta; a da ragaz; a amâna, a pasui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zabovi. [Prez. ind. si: îngaduiesc] – Din magh. engedni.
îngenunchea, ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se aseza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stapânire, a închina (unui dusman). [Prez. ind. si: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.
înghiţitură, ÎNGHIŢITÚRĂ, înghitituri, s.f. Înghitire. ♢ Expr. (A bea) dintr-o înghititura = (a bea) sorbind toata bautura dintr-o singura data. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de bautura care se poate înghiti dintr-o data. – Înghiti + suf. -tura.
îngrijire, ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s.f. Actiunea de a (se) îngriji si rezultatul ei. I. 1. Grija purtata unei fiinte, unui lucru; solicitudine. ♢ Personal de îngrijire = personal care se ocupa de curatenia dintr-o institutie. ♢ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Bagare de seama, atentie. II. (Înv.) Îngrijorare, teama. – V. îngriji.
înlătura, ÎNLĂTURÁ, înlắtur, vb. I. Tranz. A da la o parte, a îndeparta; a delatura; p. ext. a face sa dispara. – În + laturi (pl. lui latura).
înmâna, ÎNMÂNÁ, înmânez, vb. I. Tranz. A da2, a remite, a preda în mâna ceva cuiva. – În + mâna.
înmormânta, ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A aseza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitarii. – În + mormânt.
înnegri, ÎNNEGRÍ, înnegresc, vb. IV. 1. Tranz. A vopsi, a da cu negru; a negri; p. ext. a face sa devina de culoare închisa, a întuneca. ♢ Expr. (Fam.) A înnegri hârtia = a scrie. ♦ Intranz. si refl. A deveni negru; p. ext. a capata o culoare închisa, a se întuneca. ♦ Refl. (Despre oameni) A se bronza. ♦ A murdari, a pata. 2. Intranz. A aparea, a se detasa ca o pata întunecata pe un fond de culoare deschisa. 3. Tranz. Fig. A prezenta în culori sumbre, defaimatoare; a ponegri. – În + negru.
înnobila, ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I. 1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblete. ♦ Tranz. si refl. Fig. A face ca cineva sa devina sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înalta. 2. Tranz. si refl. (pas.) A (se) îmbunatati calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunatati proprietatile unor substante, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. – În + nobil (dupa fr. anoblir si ennoblir).
însărcina, ÎNSĂRCINÁ, însarcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredinta cuiva îndeplinirea unei actiuni; a da cuiva o sarcina. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcina. 2. A face ca o femeie sa devina gravida. – În + sarcina.
înseria, ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A aseza în serie; a da numar de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.
înspica, ÎNSPICÁ, pers. 3 înspíca, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.
înspicat, ÎNSPICÁT, -Ă, înspicati, -te, adj. 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre par) Cu fire albe; carunt; p. ext. (despre parul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisa; cu vârful în forma de spic. ♦ (Despre tesaturi, p. ext. despre obiecte confectionate din tesaturi) Cu fire de alta culoare, împestritat. – V. înspica.
însufleţi, ÎNSUFLEŢÍ, însufletesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viata. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viata; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.
înşela, ÎNSELÁ, însél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune saua pe cal, a înseua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credinta a cuiva; a amagi. ♢ Expr. A însela asteptarile = a dezamagi. ♦ (Despre simturi, facultati psihice) A nu (mai) functiona bine, a da o imagine eronata, neconforma realitatii. Ma însala memoria. 2. Refl. A-si forma o parere eronata despre cineva sau ceva; a gresi. 3. Tranz. A încalca fidelitatea conjugala; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fata, o femeie. – Lat. in-sellare.
înştiinţa, ÎNSTIINŢÁ, înstiintez, vb. I. Tranz. A aduce la cunostinta; a da de stire, a anunta; a informa. ♦ Refl. (Înv.) A lua cunostinta, a prinde de veste, a afla. – În + stiinta.
întări, ÎNTĂRÍ, întaresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mari rezistenta unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o pozitie strategica; a baricada. 3. Tranz. si refl. A face sa prinda sau a prinde puteri (de obicei dupa o boala), a face sa-si recapete sau a-si recapata puterile; a (se) întrema, a (se) înzdraveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. si refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o banuiala). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o actiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteti, a se intensifica. – În + tare.
întăritor, ÎNTĂRITÓR, -OÁRE, întaritori, -oare, adj. (Despre medicamente) Care da puteri, care fortifica organismul; tonic, fortifiant. ♢ (Substantivat, n.) Medicul i-a dat un întaritor. – Întari + suf. -tor.
întâi, ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de "mai") Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Sa ne-asezam întâi la masa. ♦ (Pentru) prima oara. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când preceda substantivul, în forma articulata întâiul, întâia) Care se afla în fruntea unei serii (în ceea ce priveste spatiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasa. E în clasa întâi. ♢ Loc. adv. (Pentru) întâia data (sau oara) = (pentru) prima data. ♢ Expr. Mai întâi si-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de "cel", "cea") Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul nascut = cel mai mare dintre fii. – Lat. •antaneus (< ante "înainte").
întâiaşi, ÎNTẤIASI num. ord. f. (În loc. adv.) Întâiasi data = prima data, întâia data. [Pr.: -tâ-iasi] – Întâia + si.
întâietate, ÎNTÂIETÁTE s.f. Însusirea de a fi primul; prioritate. ♢ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -atate.
întâlni, ÎNTÂLNÍ, întâlnesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. recipr. A da de cineva sau de ceva; a se afla în prezenta cuiva sau a ceva. ♦ (Despre linii geometrice sau topografice) A (se) atinge, a (se) intersecta într-un punct. 2. Refl. recipr. A se vedea cu cineva în urma unei întelegeri prealabile; a avea întrevedere cu cineva. 3. Tranz. A gasi; a descoperi. ♦ (De obicei în constructii negative) A da peste..., a avea parte de... 4. Tranz. si refl. A (se) gasi, a (se) afla. 5. Tranz. si refl. recipr. A avea pe cineva drept adversar într-o competitie sportiva; a se lupta, a se confrunta cu cineva într-o competitie sportiva. – În + tâlni (Înv. "a întâlni", probabil < magh.).
întinde, ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A îndrepta, a desfasura, tragând de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strâns, încolacit, înfasurat. ♢ Expr. A întinde (cuiva) o cursa (sau latul, un lat) = a întinde o cursa, un lat pentru a prinde un animal; fig. a pregati cuiva o capcana. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbracaminte) A se largi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâra vâscoasa, din cauza alterarii. 2. Tranz. A lungi, tragând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, bratul etc. (într-o directie oarecare). ♢ Expr. A întinde mâna (sau o mâna) = a face un gest cu bratul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomana. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta bratul catre o persoana pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pasi mari si grabiti. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în graba (la drum); a o sterge. 4. Refl. A-si destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înalta în vârful picioarelor ridicând bratele pentru a atinge un lucru asezat mai sus decât nivelul corpului. ♢ Expr. A se întinde dupa ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva si a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obtine. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrazni; a se obraznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ♢ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în actiuni, în cheltuieli care îi depasesc posibilitatile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relatii sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pamânt = a doborî pe cineva la pamânt. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a tinti (o arma) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate partile de cineva, a hartui. II. 1. Tranz. A desface, a desfasura pe toata suprafata, lungimea etc. un obiect strâns, împaturit. ♢ Expr. A întinde masa (sau masa) = a asterne masa pentru mâncare; a da o masa (cu oaspeti multi). ♦ A etala (o marfa). ♦ A aseza o pasta, un aluat etc. pe o suprafata mai mare, subtiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spatiu (întins); a se extinde. ♢ Expr. A se întinde ca o pomana tiganeasca = a se desfasura, a se extinde pe un spatiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfasura (într-o directie), a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o hora. ♦ (Despre suprafete, teritorii etc.) A ajunge pâna la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se raspândi; a se înmulti. 3. Tranz. Fig. A mari, a spori o putere, o stapânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se raspândi, a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ti-a fost încredintat ca un secret. ♦ Refl. (Despre actiuni, miscari sociale) A se dezvolta, a lua proportii. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dainui. ♢ Expr. A se întinde la vorba sau (tranz.) a o întinde la vorba = a se porni la vorba, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a starui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.
întineri, ÎNTINERÍ, întineresc, vb. IV. Intranz. A redeveni tânar (ca vitalitate, aspect etc.); a capata (din nou) un aspect de tinerete, de prospetime, de vitalitate. ♦ Tranz. A da o înfatisare (mai) tânara; a da vitalitate, prospetime, stralucire. ♦ Tranz. si refl. A (se) declara mai tânar decât este în realitate. – În + tânar.
întoarce, ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. si tranz. A se înapoia2 sau a face sa se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face sa revina. ♦ Tranz. (Despre o stare afectiva sau maladiva) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical directia initiala. 2. (Pop.) A-si schimba sau a face pe cineva sa-si schimbe parerea, a se razgândi sau a face pe cineva sa se razgândeasca. ♦ Tranz. A retrage o vorba, o promisiune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ♢ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supararea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispozitia, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limba în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a rasuci (de pe o parte pe alta). ♢ Expr. Tranz. si refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemultumi profund; a (se) supara foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-si) strica buna dispozitie, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a rasuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugani (un animal). 2. Tranz. si refl. A(-si) misca, a(-si) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în alta directie decât cea initiala. ♢ Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lânga cineva; a parasi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) matele sau stomacul pe dos = a i se face scârba, greata; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba pozitia unui obiect, asezându-l invers fata de pozitia anterioara sau fata de pozitia fireasca ♢ Expr. A întoarce casa pe dos = a rascoli totul în casa. A (o) întoarce si pe o parte (sau fata) si pe alta = a examina amanuntit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei carti, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a rasfoi. ♢ Expr. A întoarce foaia = a-si schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbraca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în fata. ♢ Expr. A(-si) întoarce cojocul (pe partea cealalta sau pe dos) = a-si schimba comportarea, atitudinea în rau fata de cineva. ♦ A învârti paiele, lanul etc. astfel încât partea umeda de la pamânt sa ajunga deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndarat, a restitui. ♢ Expr. A întoarce vizita = a raspunde printr-o vizita la o vizita primita anterior. ♦ Fig. A rasplati pe cineva pentru o fapta buna sau rea. ♦ (Determinat prin "cuvânt", "vorba" etc.) A raspunde, a replica (cu ostentatie, cu impertinenta). – Lat. intorquere.
întrupa, ÎNTRUPÁ, întrupez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A lua sau a da forma concreta (de trup omenesc), a (se) concretiza; a (se) încarna. 2. Tranz. (Înv.) A uni, a încorpora într-un singur tot. – În + trup.
înţelege, ÎNŢELÉGE, întelég, vb. III. 1. Tranz. A-si face, a avea o idee clara si exacta despre un lucru, a patrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ♢ Expr. Asa (mai) înteleg si eu = asa da, asa e pe placul meu. A întelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (si a aproba) cauzele comportarii cuiva. (Ma) întelegi?, se spune cuiva pentru a verifica întelegerea celor spuse. (Ma) întelegi!, marcheaza o situatie în care exista un substrat. (Refl.) Se întelege de la sine = este evident. (Intranz.) A întelege de gluma = a nu se supara pentru o gluma facuta pe socoteala lui. ♦ A-si da seama de ceva. ♦ A pricepe o limba straina. ♦ A constata, a vedea, a observa, a baga de seama. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoiala, a cadea de acord, a se împaca, a conveni cu cineva. ♦ A convietui în buna învoiala, a se întelege, a se învoi. 3. Tranz. (în expr.) A nu întelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. întelesei, part. înteles] – Lat. intelligere.
învârti, ÎNVÂRTÍ, învârtesc, vb. IV. 1. Tranz. refl. si intranz. A (se) misca în cerc, a (se) întoarce de jur împrejur, a determina sau a face o miscare de rotatie; a (se) roti, a (se) rasuci. ♢ Expr. (Refl.) A se învârti casa (sau locul, pamântul) cu cineva, se spune când cineva are ameteli sau când se simte foarte rusinat. (Tranz.) A-si învârti ochii = a misca ochii în toate directiile pentru a privi (înjur). (Refl. si tranz.) A se învârti în hora sau a învârti hora = a dansa, a juca. (Refl.) A se învârti pe lânga cineva (sau în jurul, împrejurul cuiva) = a cauta sa câstige simpatia, bunavointa cuiva. (Tranz.) A învârti (pe cineva) pe (sau dupa) deget(e) = a conduce (pe cineva) dupa plac. ♦ Tranz. A rasuci pe deget, între degete sau cu degetele. ♦ Tranz. A întoarce în toate felurile, a privi pe toate partile. 2. Tranz. A mânui (cu dibacie) o unealta, o arma. ♦ Intranz. A amesteca în ceva (cu lingura). 3. Refl. A umbla de colo pâna colo fara scop; a se misca de jur împrejur, a se întoarce (într-un spatiu îngust); a se foi. 4. Tranz. si refl. Fig. (Fam.) A se îndeletnici cu afaceri (dubioase); a câstiga, a dobândi ceva, a profita (pe cai laturalnice) de un concurs de împrejurari favorabile. [Prez. ind. si: învấrt] – Cf. sl. v r ŭ t e t i.
învesti, ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atributie: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.
învia, ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. si tranz. 1. A reveni sau a readuce la viata. ♦ Fig. A reveni sau a face sa revina în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetatie) A renaste dupa sfârsitul iernii, a începe sa se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a capata putere, vlaga, a (se) umple de viata; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a-. – Prez. ind. si: înviez] – În + viu.
înzestra, ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se marita). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursa de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o institutie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calitati morale, fizice etc. – În + zestre.
jalona, JALONÁ, jalonez, vb. I. Tranz. 1. A marca pe teren punctele unui traseu, ale unei alinieri etc. prin jaloane (1). 2. Fig. A indica punctele principale ale unei probleme sau etapele în desfasurarea unei activitati, a da o directie, a trasa în linii mari un plan. – Din fr. jalonner.
jap, JAP interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de o lovitura data cu repeziciune; jnap. – Onomatopee.
jart, JART interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de o palma data cuiva. – Onomatopee.
jertfă, JÉRTFĂ, jertfe, s.f. 1. (În unele ritualuri religioase) Ceea ce se aducea ca dar divinitatii (mai ales vietati sacrificate pe altar); ofranda. ♦ Fig. Victima. ♢ Expr. A cadea jertfa = a fi sacrificat; a muri. 2. Sacrificiu, jertfire. 3. (Pop.) Prisos, belsug (de bucate, vin etc.) Din sl. žrŭtyva.
jeteu, JETÉU, jeteuri, s.n. (În tricotaj) Ochi1 (II, 4) obtinut prin înfasurarea firului o singura data pe andrea, apucându-l din fata spre spate. – Din fr. jeté.
joimăriţă, JOIMĂRÍŢĂ, joimarite, s.f. Fiinta imaginara cu înfatisare de femeie respingatoare, despre care se credea în popor ca pedepseste, în noaptea care preceda Joia Mare, pe fetele si femeile tinere lenese la tors sau la daracit. ♢ Fig. (Pop.) Femeie foarte urâta. – Joi + mare + suf. -ita.
juca, JUCÁ, joc, vb. I. 1. Refl. A-si petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucarii; a se distra. ♢ Expr. A se juca cu focul = a trata în mod usuratic un lucru primejdios sau o problema grava. 2. Refl. Fig. A-si bate joc, a nu da importanta cuvenita, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi. ♢ Expr. A se juca cu sanatatea (sau cu viata) = a-si neglija sanatatea, a se expune primejdiei. ♦ Tranz. (Rar) A-si bate joc de cineva; a pacali, a hartui, a sicana. ♢ Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsa, a-l pacali. 3. Intranz. A-si petrece timpul cu jocuri de noroc sau de societate. ♦ Tranz. A pune în joc, a miza pe o carte, pe un numar etc.; fig. a-si asuma un mare risc. 4. Intranz. A participa ca jucator la o competitie sportiva. ♦ Tranz. A practica un anumit joc sportiv. 5. Intranz. si tranz. (Pop.) A dansa. 6. Intranz. Fig. (Despre lucruri vazute în miscare) A se misca (sau a da impresia ca se misca) repede si tremurat; a vibra. ♢ Expr. A-i juca (cuiva) ochii (în cap), se spune despre un om siret sau despre un om istet, cu privirea agera, inteligenta. ♦ Tranz. A misca repede, a clatina. 7. A interpreta un rol într-o piesa sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentatie. ♦ Tranz. A reprezenta o piesa, a prezenta un spectacol. ♢ Expr A juca un rol (important) = a avea însemnatate mare, a fi decisiv pentru cineva sau ceva. 8. Intranz. A nu sta bine fixat, a se misca; (despre piesele unei masini, ale unui angrenaj etc.) a se deplasa într-un spatiu restrâns. – Lat. pop. jocare.
jucăuş, JUCĂÚS, -Ă, jucausi, -e, adj. 1. Caruia îi place sa se joace. ♦ Caruia îi place sa danseze. 2. Fig. Care se misca repede si capricios; vioi, neastâmparat, zglobiu. – Juca + suf. -us.
judeca, JUDECÁ, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-si forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurarile, urmarile etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a pretui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauza sau o persoana în calitate de judecator si a da o hotarâre judiciara; p. ext. a hotarî, a decide ca arbitru, a solutiona un litigiu. ♢ Lucru judecat = caz asupra caruia s-a dat o hotarâre judiciara definitiva. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.
judecată, JUDECÁTĂ, judecati, s.f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; ratiune, inteligenta, gândire. ♢ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie în care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data într-un litigiu. ♢ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ♢ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema în fata justitiei. (În unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfârsitul lumii, pentru a le hotarî soarta (fericirea sau osânda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).
jurământ, JURĂMÂNT, juraminte, s.n. 1. Afirmare, promisiune, fagaduiala solemna facuta de o persoana (adesea printr-o anumita formula în care este invocata divinitatea) de a spune adevarul în legatura cu anumite fapte; jur3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumita formula, prin care cineva se obliga sa-si faca datoria (fata de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, fagaduiala ferma de a face ceva. – Din lat. juramentum.
justifica, JUSTIFICÁ, justífic, vb. I. 1. Tranz. A arata ca ceva este just (1), legitim, a demonstra justetea unui lucru; a îndreptati; a motiva. 2. Refl. A da explicatii cu privire la o atitudine, o actiune etc; a se dezvinovati. 3. Tranz. A dovedi întrebuintarea legala a unor sume de bani, a unor materiale etc. – Din lat. justificare, fr. justifier.
keramit, KERAMÍT s.n. Gresie ceramica obtinuta prin arderea amestecului de argila refractara cu marna dolomitica, folosita la fabricarea dalelor de pavaj. – Din fr. kéramite.
masă, MÁSĂ2, mese, s.f. 1. Mobila formata dintr-o placa dreptunghiulara, patrata sau rotunda, sprijinita pe unul sau mai multe picioare si pe care se manânca, se scrie etc. ♢ Masa verde = a) masa2 (1), de obicei acoperita cu postav verde, la care se joaca jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masa2 (1) în jurul careia stau diplomatii când duc tratative internationale. Masa rotunda = dezbatere libera pe o tema data, la care sunt chemati sa-si spuna cuvântul specialistii din domeniul respectiv (sau reprezentanti ai publicului larg). Sala de mese = încapere în care se serveste mâncarea într-o scoala, într-o cazarma, la o cantina, etc. Masa calda = un fel de tejghea metalica încalzita pe care sunt expuse si mentinute calde preparate alimentare, în localurile de alimentatie publica. ♢ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusa masa = pe neasteptate, pe nepregatite, deodata. ♢ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a asterne) masa = a aranja, a pregati si a pune pe masa2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masa2 (1) mâncarile ramase si farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masa = a nu avea cu ce trai, a fi sarac. Pune-te (sau întinde-te) masa, scoala-te (sau ridica-te) masa = a) se spune despre cei care duc o viata plina de desfatari, care traiesc fara griji, care asteapta totul de-a gata; b) se spune când esti obligat sa servesti mereu de mâncare. A întinde masa mare sau a tine masa întinsa = a primi invitati multi, a oferi ospete, banchete; p. ext. a se tine de petreceri. A pune (pe cineva) la masa cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiasi mese2 (1) si manânca; mesenii. 2. Ceea ce se manânca; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cina; ospat, banchet. ♢ Înainte de masa = a) în partea zilei care preceda prânzul; b) în fiecare dimineata. Dupa masa = a) în partea zilei care urmeaza dupa prânz; dupa-amiaza; b) în fiecare dupa-amiaza. ♢ Expr. A lua masa sau a sta (ori a sedea) la masa = a mânca de prânz sau de cina. A avea casa si masa = a avea ce-i trebuie pentru a trai. A-i fi (cuiva) casa casa si masa masa = a duce o viata ordonata, fara necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau parti de obiecte care seamana cu o masa2 (1) si se folosesc în diverse scopuri practice. ♢ Masa de operatie = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul interventiei chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = planta erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.
motiv, MOTÍV, motive, s.n. I. Cauza, ratiunea, pricina unei actiuni; imboldul care împinge la o actiune sau care determina o actiune; mobil. ♢ Loc. adv. Fara motiv = nejustificat. ♢ Loc. conj. Pentru motivul ca... = fiindca, deoarece. ♦ Pretext. ♢ Loc. conj. Pe motiv ca... = pretextând ca..., aducând argumentul ca... ♢ Expr. A da cuiva motiv sa... = a provoca pe cineva sa..., a da cuiva pretext sa... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea caruia ia nastere tema muzicala; tema, melodie, intonatie. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit într-o compozitie decorativa sau arhitecturala. 3. Idee fundamentala sau tema principala a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.
nuanţa, NUANŢÁ, nuantez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a da nuantele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuante. 2. Fig. A pune în evidenta (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.
nuia, NUIÁ, nuiele, s.f. 1. Vergea lunga, subtire si flexibila, obtinuta dintr-o tulpina sau dintr-o ramura tânara de copac; varga. 2. Lovitura data cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.
numai, NÚMAI adv. 1. (Indica restrictia sau exclusivitatea) Nu mai mult de(cât)..., nu altceva sau altcineva decât..., nimeni sau nimic în afara de..., nu altfel decât..., nu alta data sau în alta împrejurare decât..., nu în alt loc decât..., nu în alt scop sau din alta cauza decât...; doar; exclusiv. ♢ Loc. conj. numai sa... (sau de..., daca...) = doar daca, cu conditia sa... ♢ Expr. nu numai ca... = în afara de faptul ca..., pe lânga faptul ca... Numai asa = a) în mod simplu, fara complicatii; b) fara motiv, fara sens; c) în mod dezinteresat. ♦ (Adesea prin exagerare) În întregime, cu totul, complet; peste tot, cât vezi cu ochii. 2. (Indica modul) Pe punctul de a..., gata-gata sa...; chiar, tocmai. ♢ (Înv. si reg.) Numai cât... (sau ce...) = îndata ce..., imediat ce... 3. (Înv. si pop.; indica timpul) Brusc, pe neasteptate; imediat, numaidecât. 4. (Adversativ; adesea cu valoare de conjunctie) Însa, dar; totusi; (dupa constructii negative) ci. ♢ Loc. conj. Numai ca = doar (atâta) ca... [Var.: (pop.) núma adv.] – Nu + mai1 sau lat. non magis.
număra, NUMĂRÁ, númar, vb. I. Tranz. 1. A socoti câte unitati sunt într-un sir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numarul de elemente dintr-o multime; a afla, a înregistra, a verifica numarul unui sir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ♢ Expr. A-i numara (cuiva) îmbucaturile (sau înghititurile) = a tine cuiva socoteala de cât manânca, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A numara pe degete = a fi în numar foarte redus. 2. A enunta pe rând un sir de numere în ordine crescânda sau descrescânda. ♢ Expr. pâna numeri la trei = imediat, într-o clipa. 3. A da ceva cu numar, socotind; p.ext. a plati(în bani). 4. A considera, a pune ceva sau pe cineva în acelasi numar, în acelasi grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit numar. ♢ Expr. A nu numara zile multe = a mai avea putin de trait. ♦ Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.
numi, NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o porecla drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a capata o anumita denumire, porecla sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discutie; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva într-o functie; a angaja; a da cuiva o însarcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.
nupţialitate, NUPŢIALITÁTE s.f. (Rar) Actul casatoriei; numarul de casatorii pe o perioada data. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. nuptialite.
nutri, NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrani, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrana (si alte mijloace de existenta); a întretine pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întretine, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.
odihni, ODIHNÍ, odihnesc, vb. IV. 1. Refl. si (rar) intranz. A întrerupe temporar o activitate pentru a-si recâstiga energia, pentru a se reface; a se afla, a fi în repaus. ♢ Loc. adv. Pe odihnit(e) = a) dupa un interval de odihna, fara oboseala; fara zor, comod; b) în liniste, în tihna. ♦ Tranz. A lasa sa stea la odihna (1); a pune la repaus; a da, a oferi cuiva odihna; p. ext. a adaposti, a gazdui. 2. Refl. si (rar) intranz. A se reface prin somn; a dormi. 3. Intranz. si refl. A fi mort; a zacea în mormânt. ♢ Expr. (Tranz.) Domnul (sau Dumnezeu) sa-l odihneasca (în pace), formula prin care se invoca îndurarea lui Dumnezeu pentru cei morti. 4. Refl. (Înv.) A se potoli, a se calma, a se linisti. 5. Refl. si tranz. A (se) sprijini, a (se) rezema. 6. Refl. si intranz. Fig. A sta undeva, a-si avea locul, a fi situat undeva. [Forma gramaticala (în loc.): odihnite. – Var.: (reg.) hodiní, odiní vb. IV.] – Din bg. otdihna.
om, OM, oameni, s.m. 1. Fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gândire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mâinile libere si apte de a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prieteneste. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toti) oamenii = om obisnuit, care nu se deosebeste prin nimic esential de altii. Ca omul = cum se întâmpla sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestari obisnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = raspuns pe care îl da o persoana care bate la usa pentru a-l asigura pe stapânul casei ca vine cu intentii bune. ♦ Persoana integra, care întruneste calitati morale deosebite, care se remarca prin cinste si corectitudine. ♢ Expr. (A fi) un om (o data) si jumatate = (a fi) persoana de încredere înzestrata cu însusiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însusirile umane caracteristice; a asigura învatatura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situatie materiala sau sociala buna. A se face om = a) a se înstari, a se capatui, a se îmbogati; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinari care indica un raport de dependenta) Persoana care se afla în slujba cuiva; persoana de încredere. ♢ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treaba. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rau, viclean. 3. Persoana de vaza, de seama. ♦ Persoana matura. 4. Barbat. ♦ (Determinat de "meu", "tau" etc.) Sot. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresam unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoana oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelatiei boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
pâine, PẤINE, pâini, s.f. 1. Aliment de baza al omului, preparat dintr-un aluat de faina (de grâu, de secara etc.) si ingrediente, afânat prin fermentatia drojdiei, framântat cu apa si copt în cuptor; pita. ♢ Expr. A mânca pâine si sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trai împreuna cu cineva, a împarti cu cineva binele si raul. A iesi înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine si sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebita cinste. A avea (sau tine, a fi cu) pâinea si cutitul în mâna sau a pune mâna pe pâine si cutit = a avea la îndemâna toata puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) calda (sau buna) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine alba = a avea o situatie materiala buna, a o duce bine. Se cauta (sau se vinde) ca pâinea (cea) calda, se spune despre o marfa foarte cautata si care se vinde foarte usor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faina framântat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrana necesara pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existentei; existenta. ♢ Expr. O bucata de pâine sau pâinea zilnica, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existenta. A lua (cuiva) pâinea de la gura = a lasa pe cineva fara mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilitatile de existenta. ♦ Fig. Agoniseala. 3. (Reg.) Cereale, recolta de cereale, grâne, bucate; p. restr. graunte de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujba, functie, post. ♢ expr. A pune (sau a baga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slijba. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujba. A scoate (sau a da afara) din pâine = a da pe cineva afara din serviciu. – Lat. panis.
proces, PROCÉS, procese, s.n. 1. Actiune în justitie facuta pentru solutionarea unui diferend între doua parti care sunt în litigiu sau pentru constatarea si sanctionarea calcarii legilor statului; actiune judecatoreasca; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei actiuni. ♢ Expr. A face (sau a intenta) cuiva proces = a chema pe cineva în fata instantelor de judecata, a da pe cineva în judecata. A face procesul (cuiva sau a ceva) = a critica, a ataca (pe cineva sau ceva). A-i face cuiva proces de intentie = a învinui pe cineva de intentii reprobabile pe care nu poti dovedi ca le-a avut. A-si face proces(e) de constiinta = a regreta, a-si reprosa anumite atitudini sau actiuni. ♦ Proces-verbal = înscris (cu caracter oficial) în care se consemneaza un fapt de natura juridica; act cu caracter oficial în care se redau pe scurt discutiile si hotarârile unei adunari constituite. 2. Succesiune de operatii, de stari sau de fenomene prin care se efectueaza o lucrare, se produce o transformare; evolutie, dezvoltare, desfasurare; actiune. ♢ Proces de productie = a) (în teoria marxista) proces social în cadrul caruia oamenii intra în relatii reciproce determinate si actioneaza asupra obiectivului muncii pentru a crea bunuri materiale; b) proces de fabricatie; Proces de fabricatie = totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime si a semifabricatelor în produse finite. 3. Maladie (a unui organ sau a întregului organism) în evolutie (sau în regres). [Pl. si: (înv) procesuri] – Var.: (înv) protés s.n.] – Din it. processo, fr. procès, lat. processus.
robot, ROBÓT, roboti, s.m. Masina ale carei miscari pot fi programate astfel încât sa execute activitati similare cu cele efectuate de om. Termenul de robot apare prima data în 1921 în piesa scriitorului ceh Karel Čapek "Rossum's Universal Robots" si provine din slava (robota = munca fortata).
sălăşlui, SĂLĂSLUÍ, salasluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-si avea salasul, locuinta într-un anumit loc. ♦ A se adaposti. 2. Tranz. A da cuiva adapost; a gazdui. 3. Refl. A se aseza, a se stabili într-un loc. – Din magh. szállásolni.
şperlă, SPÉRLĂ s.f. (Reg.) Cenusa înca fierbinte care acopera carbunii; spuza ♢ Expr. A da pe cineva prin sperla = a se purta rau cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva într-o situatie penibila. A o da prin sperla = a o pati. – Et. nec.
tapa, TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obtine de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fara intentia de a-i restitui. 2. Tranz. si refl. A (se) pieptana în asa fel, încât sa poata da parului o forma înalta, înfoiata. – Din fr. taper.
ţâşni, ŢÂSNÍ, tâsnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A iesi cu presiune printr-o crapatura sau printr-o deschizatura. ♦ A sari, a împrosca. 2. (Despre fiinte) A aparea, a sari, a iesi de undeva pe neasteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se napusti. 3. A se ivi deodata, a izbucni cu putere, a irupe. – Din tâst.
ţâţă, ŢẤŢĂ, tâte, s.f. 1. (Pop.) Sân, mamela. ♢ Loc. adj. De tâta = (despre copii) sugar. ♢ Loc. adv. La tâta = la sân, la piept. ♢ Expr. A da tâta = a da sa suga, a alapta. A avea tâta = a avea lapte suficient pentru a-si alapta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apa. 3. (Pop.) Celula în care se dezvolta matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) tâta-caprei = a) barba-caprei; b) planta erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); tâta-oii = a) degetar; b) ciubotica-cucului; tâta-vacii = a) varietate de vita de vie care produce struguri cu boabe lunguiete, carnoase; razachie (Vitis); b) ciubotica-cucului; c) planta erbacee cu frunzele dispuse în rozeta si cu florile galbene, asezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); tâta-fiului = planta de munte cu rizom scurt si gros, tulpina înalta, frunze ovale si flori rosii (Polygonum bistorca); tâta-mielului = urechelnita; tâta-oilor = arnica. – Lat. •titia.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
ţipa, ŢIPÁ2, tip, vb. I. Tranz. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. ♦ Spec. A arunca de pe sine o haina, un obiect de îmbracaminte etc. 2. A scoate, a da afara. 3. A alunga, a goni. – Et. nec.
ţopăi, ŢOPĂÍ, tópai, vb. IV. Intranz. A face sarituri repetate, a salta, a sari de pe un picior pe altul, a se misca dezordonat si aruncând picioarele. ♦ Peior. A dansa, a juca (fara eleganta). [Var.: tupaí vb. IV] – Ţop + suf. -ai.
ţopârlăni, ŢOPÂRLĂNÍ, topârlanesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A da cuiva epitetul de topârlan. – Din topârlan.
uita, UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. si intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-si (mai) aduce aminte, a nu (mai) tine minte. ♢ Expr. (Fam.) A sti cât au uitat altii = a nu sti (mai) nimic. 2. Tranz. si intranz. A înceta sa se preocupe, sa se gândeasca la cineva sau ceva, a deveni indiferent fata de o persoana sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scapa din vedere, a omite; a nu tine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca si cum a încetat sa se gândeasca la ceva, a trece sub tacere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lasa undeva (din distractie, din nebagare de seama) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-si îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu tine la cineva; a refuza orice relatii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjectie, în forma uite) Iata! iaca! vezi! ♦ A baga de seama, a avea în vedere, a da atentie; a lua în considerare. [Imper. si: (II) uite !] – Lat. • oblitare (< oblitus).
uitare, UITÁRE, uitari, s.f. 1. Faptul de a uita, de a nu-si aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricarei amintiri. ♢ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepasare (altruista) fata de interesele proprii. ♢ Expr. A da (sau a lasa) uitarii (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta sa mai iubeasca sau sa-si aminteasca (de cineva sau de ceva), a se sili sa uite. ♦ Ratacire morala. 2.. Fig. Nefiinta, neant. – V. uita.
umăr, ÚMĂR, (1, 2, 3, 4) umeri, s.m., (5) umere, s.n. 1. S.m. Parte a corpului omenesc corespunzatoare articulatiei dintre mâna si trunchi. ♢ Expr. Umar la umar = alaturi, unul lânga altul; împreuna, uniti. A pune umarul = a ajuta efectiv la îndeplinirea unei actiuni; a sprijini. A da (sau a ridica etc.) din umeri = a-si exprima nedumerirea, nestiinta, indiferenta etc. printr-un gest de ridicare a umerilor (1). A se uita la cineva (sau a privi pe cineva) peste umar = a se uita la cineva dispretuitor, batjocoritor. (Pop.) A-si lua calcâiele (sau picioarele) de-a umeri = a fugi. A pune (cuiva ceva) pe umeri = a încarca, a împovara (pe cineva) cu o vina. ♦ Parte a unui obiect de îmbracaminte care acopera umarul (1). ♦ Fig. Culme a unui deal, a unui munte. 2. S.m. (În sintagma) Umarul obrazului (sau al fetei) = partea proeminenta, osoasa din mijlocul obrazului; pometi. 3. S.m. Partea bombata de lânga gâtul unui vas. ♦ Proeminenta pe suprafata unui obiect, care serveste ca reazem altui obiect. 4. S.m. Parte a jugului care se asaza pe gâtul vitelor. 5. S.n. Umeras. – Lat. humerus.
umbri, UMBRÍ, umbresc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A face, a tine umbra (I 1); a adumbri. 2. Refl. (Pop.) A sta la umbra (I 1), a se adumbri. 3. Tranz. si refl. A da sau a capata o nuanta mai închisa; a (se) întuneca, a (se) închide. 4. Intranz. si refl. (Rar) A se contura. 5. Tranz. Fig. A dezonora, a pata, a compromite. – Din umbra.
umple, ÚMPLE, úmplu, vb. III. 1. Tranz. A face ca un recipient, o cavitate etc. sa fie pline; a baga înauntru (pâna sus); p. ext. a face sa contina o cantitate oarecare din ceva. ♢ Expr. A-si umple burta (sau pântecele) = a mânca mult. A-si umple buzunarele = a câstiga bani multi. (Refl. pas.) S-a umplut paharul = s-au adunat prea multe necazuri; nu se mai poate suporta situatia de acum. 2. Tranz. Fig. A coplesi pe cineva, a face sa se simta apasat (de un sentiment, de o senzatie). ♢ Refl. I se umple inima de bucurie. 3. Tranz. A introduce într-un învelis de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregati anumite mâncaruri. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 4. Tranz. A raspândi un miros într-un anumit spatiu. ♦ A raspândi sunete, zgomote. ♢ Expr. A umple satul (ori lumea, urechile lumii) = a face sa stie, sa afle toata lumea. 5. Tranz. A ocupa, a acoperi o suprafata, o întindere, o încapere etc. ♢ Refl. S-a umplut gradina de flori. 6. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu o substanta daunatoare, murdara etc.; fig. a (se) contamina, a (se) molipsi. [Var.: (Înv. si pop.) umpleá vb. II, împle vb. III] – Lat. implere.
unge, ÚNGE, ung, vb. III. 1. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu un strat de material gras, unsuros sau lipicios; a (se) gresa. ♢ Expr. (Tranz.) A unge pe cineva la inima = a da, a crea cuiva o satisfactie deosebita. (Fam.) A unge (bine) pe cineva = a) a bate zdravan pe cineva; b) a mitui. (Fam.) A unge osia (sau ochii) sau a unge pe cineva cu miere = a mitui, a da mita. (Fam.) A fi uns cu toate unsorile = a fi trecut prin multe, a fi experimentat, versat, a nu putea fi dus de nas. (Refl.; fam.) A se unge pe gât = a bea. 2. Tranz. A învesti în functie un monarh sau un arhiereu. ♦ A mirui. 3. Tranz. A tencui un perete, a fatui, a varui, a spoi. ♦ A murdari, a mânji. – Lat. ungere.
uniformiza, UNIFORMIZÁ, uniformizez, vb. I. Tranz. A da un caracter uniform, a face sa fie uniform. – Din fr. uniformiser.
unul, ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui substantiv, fara a da o indicatie precisa asupra obiectului) Sa cântam una de jale. • Expr. Asta-i înca una! sau asta înca-i una! exclamatie de mirare (fata de comunicarea unui fapt surprinzator sau neobisnuit) sau de nemultumire (în legatura cu o întâmplare neplacuta). ♢ (În alternanta cu "altul" sau cu sine însusi) Unul are ureche muzicala, unul are glas frumos. ♢ (În corelatie cu "altul", exprima un raport de reciprocitate) Îsi luara ziua buna unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ♢ (Cu determinari care indica mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ♢ (Cu nuanta peiorativa, folosit de obicei pe lânga nume de persoana) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanta cu "altul") Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Niste, anumiti. 3. (Cu forma feminina si valoare neutra) Ceva. A-si pune una în gând. • Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreuna). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una.
urbaniza, URBANIZÁ, urbanizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata un caracter urban, citadin. – Din fr. urbaniser.
urca, URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. si tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos catre unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în panta suitoare. ♦ Intranz. si refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se catara. 2. Refl., intranz. si tranz. A (se) sui si a (se) aseza pe ceva mai ridicat. ♢ Expr. (Refl. si tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împaratiei = a începe sa domneasca sau a învesti în functia de suveran. 3. Refl., intranz. si tranz. A (se) ridica (pâna la o înaltime oarecare); a (se) înalta (în vazduh). ♢ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva bautura la cap = a se îmbata. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. si intranz. (Despre temperatura, presiune atmosferica; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparatie cu cele obisnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre marimi scalare) A suferi o variatie de crestere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, preturi, sume) A se ridica la..., a se mari. ♢ Tranz. A urca preturile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ♢ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. si intranz. A merge îndarat în timp pâna la..., a exista, a data din... – Probabil lat. •oricare (= oriri).
urecheat, URECHEÁT, -Ă, urecheati, -te, adj. Care are urechi mari. ♦ (Substantivat, m.) Denumire glumeata data iepurelui si magarului. – Din ureche.
urmă, ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lasat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinta a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari. ♢ Expr. A merge (sau a calca) pe urmele cuiva = a avea calitatile, defectele, apucaturile, comportarea (buna sau rea a) cuiva, a semana cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai sti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai sti nimic despre cineva. Nici urma sau fara urma (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a gasi) urma (sau urmele) cuiva = a obtine unele date cu privire la o persoana pe care o cauta. 2. Punct sau stadiu final; sfârsit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urma = a) de la sfârsit, ultim; b) precedent. Din urma = a) din spate, dindarat; b) de la locul unde a ramas. ♢ Loc. adv. În urma = a) în spate, îndarat; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urma = mai târziu, ulterior. (Pâna) la urma = la sfârsit de tot. În cele din (sau de pe) urma = la sfârsitul unui sir, unei succesiuni; în sfârsit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, dupa..., la sfârsitul...; b) drept urmare, datorita... De pe urma... = dupa moartea cuiva, drept mostenire de la cineva. ♢ Expr. A ramâne în urma = a se lasa întrecut de altii pe drum sau în activitate, în munca. A fi (sau a merge, a ramâne) în urma = (despre ceas) a merge mai încet, aratând o ora mai mica decât cea oficiala. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urma; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinta, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreapta intersecteaza o anumita suprafata. ♦ Dreapta de-a lungul careia o suprafata intersecteaza alta suprafata. – Lat. •orma.
localiza, LOCALIZÁ vb. I. tr., refl. a (se) limita; a (se) restrânge (la). II. tr. 1. a determina în spatiu sau în timp (un fapt, o actiune). 2. a da un caracter local, a adapta (o opera literara) la specificul unei tari, regiuni etc. (< fr. localiser)
valmă, VÁLMĂ, valmi, s.f. (Pop.) Multime, învalmaseala; p. ext. harmalaie, tumult. ♢ Loc. adj. si adv. De-a valma = (care este) laolalta; amestecat (în dezordine); claie peste gramada. ♢ Expr. A da valma = a da buzna, a se repezi, a da navala. – Cf. rus., ucr. v a l o m [=v a l i t] a veni buluc, a se îmbulzi.
valsa, VALSÁ, valsez, vb. I. Intranz. A dansa un vals. – Din fr. valser.
vameş, VÁMES, vamesi, s.m. 1. Functionar însarcinat cu controlul si cu taxarea marfurilor care trec prin vama. ♦ (În organizarea administrativa din trecut) Dregator însarcinat de domn cu încasarea veniturilor vamii. 2. Persoana care lua în arenda darile pe care trebuia sa le plateasca cetatenii Romei si locuitorii Imperiului Roman. 3. (În credintele populare) Fiinta imaginara care pazeste vamile vazduhului si careia sufletul mortului îi plateste vama ca sa poata trece spre cer. – Din magh. vámos.
varia, VARIÁ2, variez, vb. I. 1. Intranz. A fi felurit, diferit, deosebit (dupa locuri, împrejurari, situatii); a nu semana, a nu avea aceeasi înfatisare, structura, compozitie etc. cu altceva. 2. Tranz. A da o forma diferita, a schimba. 3.Intranz. si tranz. (Mat.) A(-si) schimba valoarea. [Pr.: -ri-a] – Din fr. varier, lat. variare.
vădi, VĂDÍ, vadesc, vb. IV. Tranz. A face sa fie evident, a dovedi, a demonstra, a arata. ♦ A da pe fata, a denunta, a demasca. – Din sl. vaditi.
vătăma, VĂTĂMÁ, vátam, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A dauna sanatatii, integritatii corporale (producând boli, raniri). ♦ Refl. Spec. A se îmbolnavi de hernie. 2. A cauza pagube, stricaciuni, prejudicii, neajunsuri; a atinge, a leza (moralmente). – Lat. victimare.
vânt, VÂNT, vânturi, s.n. 1. Deplasare pe orizontala a unei mase de aer provocata de diferenta de presiune existenta între doua regiuni ale atmosferei. ♢ Vânt rau = întâmplare nenorocita care loveste pe cineva. ♢ Loc adv. Ca vântul = foarte repede. ♢ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. A se asterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sarac. A arunca banii în vânt = a cheltui fara socoteala. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate partile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-si da seama de o situatie, înainte ca lucrurile sa se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slabit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prapadi. 2. Aer, vazduh. ♢ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fara folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificiala (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afara (dintr-o slujba); b) (fam.) a scapa de cineva. A-si face (sau, rar, a-si da) vânt = a-si lua avânt, a porni cu viteza, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteza mare (scapând de sub controlul conducatorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni si neutroni emisi continuu de Soare. – Lat. ventus.
vântura, VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturatoare sau a le face sa cada de la o mica înaltime pentru ca vântul sa împrastie impuritatile usoare. ♦ Fig. A împrastia, a risipi; a spulbera. 2. A varsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l raci, pentru a-l amesteca etc. 3. A misca încoace si încolo, a agita. ♦ Fig. A framânta, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ♢ Compus: vântura-lemne sau vântura-tara s.m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (=ventilare).
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
literariza, LITERARIZÁ vb. tr. a crea cu intentii literare, a cultiva în sens literar. ♢ a da o forma literara (unui cuvânt, unei expresii, unui text). – var. literaturiza vb. (< germ. literarisieren)
listare, LISTÁRE s. f. actiunea de a lista. ♢ (inform.) înregistrare (la imprimanta) a datelor, rezultatelor si programelor într-o forma accesibila operatorului uman. (< lista)
lisp, LISP s. n. (inform.) limbaj de programare de nivel înalt, în cercetare, acolo unde reprezentarea datelor prin liste este avantajoasa. (< fr., engl. lisp)
voi, VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuieste numele persoanelor carora li se adreseaza vorbitorul; la nominativ, are functie de subiect, adesea marcând insistenta asupra subiectului) Voi sa mergeti, nu ei. 2. (La dativ, în formele voua, va, v-, vi, are valoare posesiva) Voua va place sa calatoriti. ♢ (Cu valoare de pronume de politete, tinând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastra; în tara voastra de bastina. ♢ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acusi vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele va, v-) Unde v-ati întâlnit? ♢ (Cu valoare de pronume de politete, tinând locul pers. 2 sg.) Domnule presedinte, va rog, cerusem si eu cuvântul. ♢ (Precedat de prepozitii, în forma voi) Eu va am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însotind alt vocativ) Voi, mesteri zidari. [Forme gramaticale; dat. voua, va, v-, vi; acuz. (pe) voi, va] – Lat. vos.
liriciza, LIRICIZÁ vb. tr. a da (unei scrieri) un caracter liric. (< liric + -iza)
voinicesc, VOINICÉSC, -EÁSCĂ, voinicesti, adj., s.f. art. I. Adj. 1. De voinic, vitejesc; p. ext. eroic, legendar. ♢ Lupta voiniceasca (si substantivat, f.) = lupta corp la corp; trânta. ♦ Viguros, zdravan, puternic. 2. De flacau, de barbat; barbatesc. 3. (Înv.) Ostasesc. II. S.f. art. 1. Fel de a înota, care consta în întinderea alternativa a bratelor în laturi, fara a da din picioare. 2. Numele unui dans popular cu miscare vioaie, însotit de strigaturi la comanda si jucat de patru sau opt flacai; melodie dupa care se executa acest dans. – Voinic + suf. -esc.
vulpe, VÚLPE, vulpi, s.f. I. 1. Mamifer carnivor salbatic, de marimea unui câine, cu blana roscata, cu coada lunga si stufoasa, cu urechile ascutite si cu botul îngust; vulpoaica (Vulpes vulpes). ♢ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ♢ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea cautatura vicleana. A tocmi vulpea din padure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemâna). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoana vicleana, sireata. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, dupa datina de la nunti, mirele, daca este din alt sat, este obligat sa-l dea flacailor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare rosiatica. 3. Ferestruica în acoperisul caselor taranesti, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-desertului = fenec. [Var.: húlpe s.f.] – Din lat. vulpes.
wehrmacht, WEHRMACHT subst. Denumire oficiala data în Germania nazista fortelor armate. [Pr.: vérmaht] – Cuv. germ.
zadar, ZADÁR s.n. (Rar) Inutilitate, zadarnicie. ♢ Loc adv. (Curent) În zadar = degeaba, fara folos, zadarnic, în desert, în van. [Var.: zadár s.n.] – Din sl. za darŭ.
zaharisi, ZAHARISÍ, zaharisesc vb. IV. 1. Refl. (Despre dulceturi, miere etc.; la pers. 3) A capata o îngrosare specifica datorita cristalizarii zaharurilor continute. 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A-si pierde vigoarea, energia, vioiciunea gândirii; a se ramoli. 3. Tranz. Fig. (Rar) A îndulci tonul sau timbrul vocii; a face mieros. – Din ngr. zaharóso (viitorul lui zaharóno).
zapcială, ZAPCIÁLĂ, zapcieli, s.f. (Înv.) Încasare cu forta a darilor sau a datoriilor; executare. [Pr.: -ci-a-] – Zapcii + suf. -eala.
zapcii, ZAPCIÍ, zapciesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A încasa cu forta darile sau datoriile de la cineva; a executa. – Din zapciu.
zapciu, ZAPCÍU, zapcii, s.m. (Înv.) 1. Cârmuitor al unei plasi, subordonat ispravnicului (si însarcinat cu strângerea darilor). 2. Grad în armata, echivalent cu cel de capitan; persoana care avea acest grad. 3. Agent de politie; sergent de strada. – Din tc. zaptiye.
zăgneată, ZĂGNÉATĂ s.f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacara vie. ♢ Expr. A da zagneata focului = a înteti focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.
zălogi, ZĂLOGÍ, zalogesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A lasa, a da (sau a opri) ca amanet, gaj sau garantie un obiect; a amaneta. 2. A retine, a opri pe cineva ca gaj, ca ostatic. – Din zalog2.
zbârli, ZBÂRLÍ, zbârlesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre par, blana, pene etc.; la pers. 3) A se ridica (sau a da impresia ca se ridica) în sus (de spaima, de mânie etc.); a se amesteca dezordonat, a se încâlci. ♢ Tranz. Vântul îi zbârleste parul. 2. Tranz. A rascoli; a agita (suprafata unei ape). 3. Refl. Fig. (Despre fiinte) A se supara, a se mânia, a se zborsi. 4. Refl. Fig. (Despre vreme; la pers. 3) A se strica, a se înrautati. [Var.: zburlí vb. IV] – Et. nec.
zbranca, ZBRÁNCA s.f. art. (Reg.; în expr.) A face zbranca = a da iures, distrugând, nimicind. A da zbranca = a izgoni pe cineva, a-l lasa pe drumuri. – Et. nec.
zbura, ZBURÁ, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre pasari si insecte) A plana si a se misca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-si lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteza (fiind zvârlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica si a se mentine în vazduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a calatori cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A strabate spatii mari cu repeziciune; a se repezi pâna undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul sau, a pravali, a rasturna. ♢ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-si zbura creierii = a se sinucide prin împuscare. (Fam.) A zbura (sau a face sa zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afara de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi fortat sa paraseasca un loc (în special un post, o slujba). ♦ Intranz. (Rar) A cadea, a se prabusi, a se pravali. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune putin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca sa se aleaga brânza. – Lat. •exvŏlāre.
zgârci, ZGÂRCÍ2, zgârcesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) strânge, a (se) contracta din cauza frigului, a durerii etc. ♦ Refl. (Despre plante) A se chirci, a se micsora, a degenera. 2. Refl. A da dovada de zgârcenie, a se arata zgârcit; a se scumpi. – Din sl. sŭgrŭčiti.
zi, ZI, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an", "luna", pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede", "clar") foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de") Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
zor, ZOR1 S.n. 1. Activitate însufletita, febrila; graba mare, urgenta, sârguinta, febrilitate, însufletire. ♢ Loc. adv. Cu zor sau cu tot zorul = în graba, repede. De zor = din plin, din toate puterile; cu înfrigurare, cu însufletire, cu elan. Cu zorul = cu forta, fortat. ♢ Loc. vb. A avea zor = a se grabi. A da cuiva zor = a grabi, a îmboldi pe cineva sa faca ceva. ♢ Expr. Zor-zor = în mare graba. A da zor = a lucra, a actiona cu mare graba. A-i da zor cu (sau ca...) = a nu mai conteni cu ceva, a insista. A lua (pe cineva) la zor = a cere (cuiva) socoteala, a mustra. A lua (pe cineva) cu zorul = a constrânge, a forta (pe cineva). 2. Necesitate, nevoie; strâmtorare, necaz. ♢ Expr. A nu avea zor de ceva (sau de cineva) = a) a nu-i trebui, a nu-i fi necesar numaidecât; b) a nu-i pasa, a nu avea habar de ceva (sau de cineva). Ce zor ai? = ce-ti pasa? ce te intereseaza? ce-ti trebuie? A nu avea zor sa... (sau de a...) = a nu avea interes sa... – Din tc. zor "sila, forta".
zori, ZORI1 s.m. pl. 1. Lumina care se arata pe cer înainte de a rasari Soarele; timp al zilei când rasare Soarele; faptul zilei, aurora. ♢ Loc. adv. În zori de zi (sau de ziua) sau pâna-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, în (sau la) revarsatul zorilor sau o data cu zorile = dis-de-dimineata. Din zori si pâna-n seara (sau noapte) = toata ziua. Din zori în zori = ziua si noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. ♢ Expr. A se (re)varsa sau a (se) crapa, a se ivi, a se zari, a miji zorile (sau zorii, zori de zi, zori de ziua) sau a da în fapt (sau a se crapa, a se anunta) de zori = a aparea zorile, a începe sa se faca ziua, sa se lumineze. 2. (Art.) Numele unui dans popular care se joaca la nunta; melodie dupa care se executa acest dans; melodie care se cânta miresei la uncrop. [Art.: zorii si (f.) zorile] – Din sl. zorĩ (gen. pl. al lui zorja).
zori, ZORÍ2, zoresc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. A lucra cu graba, febril; a da zor, a se grabi. ♦ A merge iute, a iuti pasul, a se grabi (sa ajunga undeva). 2. Intranz. A insista pentru grabirea unei actiuni. 3. Tranz. A îmboldi, a îndemna, a constrânge (pe cineva) sa faca (ceva). ♦ (Rar) A sustine ceva în mod staruitor, a-i da zor cu ceva. – Din zor1.
zvârli, ZVÂRLÍ, zvârl, vb. IV. (În concurenta cu azvârli) I. Tranz. 1. A arunca ceva (printr-o miscare brusca). ♦ A da la o parte, a lepada un lucru (ne folositor sau vatamator). ♦ A proiecta în afara (ca urmare a unei impulsii launtrice). Vulcanul zvârle lava. 2. A risipi, a împrastia. ♦ Fig. A cheltui bani fara socoteala. II. Intranz. 1. A arunca cu ceva asupra cuiva (pentru a-l lovi, a-l alunga etc.). 2. (Despre animale) A izbi cu picioarele, a fi naravas; a lovi. III. Refl. A se repezi, a se precipita, a porni cu mare avânt. ♦ A se arunca, a sari. Se zvârle pe cal. – Cf. scr. v r l j i t i, bg. h v a r l j a m.
defula, DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendintelor refulate în subconstient. ♦ (Fam.) A-si descarca sufletul. – Din fr. défouler.
mandat, MANDÁT, mandate, s.n. 1. Împuternicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona în numele ei; act prin care se da aceasta împuternicire; procura. ♢ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o tara straina în baza unei hotarâri a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ♢ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (învinuit, martor sau expert) în fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p.ext. formular completat în acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. M a n d a t.
manichiură, MANICHIÚRĂ, manichiuri, s.f. Îngrijire speciala data unghiilor de la mâini prin taierea si pilirea lor, urmata de curatarea pielitelor (si de lacuire). – Probabil din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. m a n u c u r e,  m a n i c u r e "manichiurista".
amplifica, AMPLIFICÁ, amplífic, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata amploare, a (se) mari, a (se) largi, a (se) dezvolta (din punct de vedere cantitativ, intensiv etc.) – Din lat. amplificare, fr. amplifier.
antrepriză, ANTREPRÍZĂ, antreprize s.f. Întreprindere care executa lucrari industriale, comerciale, de constructii etc.; lucrarea propriu-zisa. ♢ Expr. A da în antrepriza = a da o lucrare spre executare unei întreprinderi sau unui antreprenor. A lua în antrepriza = a lua conducerea unei lucrari. – Din fr. entreprise.
aromatiza, AROMATIZÁ, aromatizez, vb. I. Tranz. 1. A da un miros sau un gust placut unei substante cu ajutorul aromatelor1. 2. A obtine (prin diverse procedee chimice) o hidrocarbura aromatica. – Din fr. aromatiser, lat. aromatizare.
asalt, ASÁLT, asalturi, s.n. 1. Atac (militar) decisiv pentru cucerirea unui loc întarit, a unui obiectiv sau pentru a sparge rezistenta inamicului. ♢ Loc. vb. A da asalt = a ataca; a navali. ♢ Expr. A lua cu asalt = a cuceri printr-un atac hotarâtor. ♦ (Fig.) Actiune sau lupta hotarâta. Asaltul împotriva analfabetismului. 2. Lupta, exercitiu, întrecere de floreta. – Din it. assalto.
atribuţie, ATRIBÚŢIE, atributii, s.f. Sfera de autoritate, de competenta, de activitate a cuiva; însarcinare, munca data cuiva spre îndeplinire. [Var.: atributiúne s.f.] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis.
mărturisi, MĂRTURISÍ, marturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a sustine. ♦ Spec. A face o depozitie în fata unei instante. ♦ (Înv.) A propovadui, a predica o credinta, o învatatura morala. 2. Intranz., Tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaste (ca adevarat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe fata, a arata fara ocol. 5. Tranz. si refl. A (se) destainui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.
marmora, MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmura hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmora (dupa fr. marbre).
modela, MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva dupa un anumit model (1); a da o anumita forma unui material plastic sau adus în stare plastica; a da materialului forma dorita; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetarii directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ (Fig.) A modifica dupa voie, a influenta. – Din fr. modeler, it. modellare.
moţăi, MOŢĂÍ, mótai, vb. IV. Intranz. 1. A atipi sezând; a adormi usor si intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmatie, de salut, de mustrare). [Prez. ind. si: motaiesc] – Mot1 + suf. -ai.
multimilenar, MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care dateaza de mai multe milenii, care a dainuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – suf. -Multi- + milenar.
muniţie, MUNÍŢIE, munitii, s.f. Denumire generica data cartuselor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviatie etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition.
verifica, VERIFICÁ, verífic, vb. I. Tranz. 1. A controla ceva pentru a constata daca corespunde adevarului, cerintelor, calitatii sau anumitor date. 2. A examina pe cineva pentru a vedea în ce, masura corespunde functiei sau calitatii pe care o detine sau care i se încredinteaza. – Din fr. vérifier, lat. verificare.
vinovat, VINOVÁT, -Ă, vinovati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care are o vina, care a savârsit o greseala, o fapta pedepsita de lege, o abatere de la datorie sau de la morala; culpabil; pasibil de o pedeapsa. 2. (Despre faptele, comportarile etc. oamenilor) Care este în afara de lege sau de bunele moravuri, care nu poate fi îngaduit, permis; nepermis. – Din sl. vinovatŭ.
materializa, MATERIALIZÁ, materializez, vb. I. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni material, a da sau a capata forma materiala, a (se) transpune în viata; a (se) concretiza. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiser.
civilizaţie, CIVILIZÁŢIE, civilizatii, s.f. Nivel de dezvoltare materiala si spirituala a societatii într-o epoca data, a unui popor, a unui stat etc., cultura (materiala sau spirituala); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societati. – Din fr. civilisation.
maximiza, MAXIMIZÁ, maximizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da valoare maxima2. – Din fr. maximiser.
măciucă, MĂCIÚCĂ, maciuci, s.f. 1. Bâta mare, mult îngrosata (si adesea ferecata) la un capat; chilom; maciulie. ♢ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) parul (sau chica) maciuca = a fi cuprins de o spaima puternica, a se îngrozi, a se înspaimânta. 2. Parte îngrosata si rotunjita a capatului unui ciomag sau, p.ext., a altor obiecte. ♦ P.ext. Lovitura data cu maciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsula. 4. (Sport) Aparat de gimnastica, de forma unei maciuci (1), cu care se executa exercitii de mobilitate, de îndemânare etc. – Lat. •matteuca.
publicitate, PUBLICITÁTE s.f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informatii în public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agentie (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate în ziare sau difuzate prin radio si televiziune, anunturi (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrica a unui cotidian în care se publica anunturi cu caracter particular. Agent de publicitate = persoana angajata de o firma comerciala pentru a face reclama marfurilor ei. ♢ Loc. vb. A da publicitatii = a publica. – Din fr. publicité.
decerna, DECERNÁ, decérn, vb. I. Tranz. A acorda, a da, a conferi (un premiu, o decoratie, o rasplata). [Var.: (înv.) decérne vb. III.] – Din fr. décerner, lat. decernere.
decreta, DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotarî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sententios; a emite o parere categorica. – Din fr. décréter.
colora, COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumita culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanta expresiva stilului, exprimarii etc., a nuanta, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare.
definitiva, DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o forma definitiva; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva sa fie sau sa ramâna definitiv într-un post. – Din definitiv.
mămăligă, MĂMĂLÍGĂ, mamaligi, s.f. Aliment preparat din faina de porumb (mai rar de mei, hrisca etc.) fiarta în apa. ♢ Expr. (Fam.) A o pune de mamaliga = a se afla sau a ajunge într-o situatie dificila, neplacuta; a o pati; a da gres. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie si de initiativa. [Var.: (reg.) malíga s.f.] – Et.nec.
concurs, CONCÚRS, concursuri, s.n. 1. Întrecere (sportiva) care se termina întotdeauna cu un clasament si cu acordarea unor premii celor mai buni dintre participanti. 2. Examen pentru dobândirea, în ordinea clasificarii, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-o institutie de învatamânt. 3. Ajutor, sprijin, colaborare. ♢ Concurs de împrejurari = totalitatea împrejurarilor care se întâlnesc într-un anumit moment; conjunctura. ♢ Loc. vb. A da (cuiva) concursul = a ajuta (pe cineva). A-si da concursul (la ceva) = a contribui (la ceva), a colabora (la ceva). – Din fr. concours, lat. concursus.
crescut, CRESCÚT, -Ă, crescuti, -te, adj. 1. (Despre aluat) Care si-a marit volumul prin dospire. 2. (Despre fiinte) Ajuns la un oarecare stadiu de maturizare. 3. (Despre unele legume) Care a dat, în timpul conservarii, lujeri, muguri. Ceapa crescuta. – V. creste.
deşerta, DESERTÁ, desért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul continut dintr-un recipient. ♢ Expr. A deserta sacul (pâna la fund) = a spune tot ce stii (noutati, glume, necazuri etc.). ♦ A bea pâna la fund bautura dintr-un vas; a da pe gât o bautura. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din desert.
mări, MĂRÍ1, maresc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A creste sau a face sa creasca în dimensiuni, în numar, în cantitate etc.; a spori sau a face sa sporeasca, a (se) înmulti. ♦ Refl. A creste în vârsta, a se face mai mare. 2. Tranz. A creste, a ridica (valoarea, pretul). 3. Tranz. si refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. si refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, consideratia cuvenita; a stima, a pretui, a slavi, a preamari pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. si pop.) A se îngâmfa, a se fali, a se mândri. – Din mare1.
mărita, MĂRITÁ, marít, vb.I 1. Refl. (Despre femei) A se casatori. ♦ Tranz. A da o fata în casatorie. ♢ Compus: (Bot.) marita-ma-mama = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un pret derizoriu un lucru nefolositor sau de proasta calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.
eşantion, ESANTIÓN, esantioane, s.n. 1. Cantitate mica luata dintr-un produs, pentru a da posibilitatea sa se examineze felul, cantitatea sau valoarea produsului; proba, mostra. 2. (Rad.) Impuls foarte scurt care defineste semnalul din care provine la un moment dat. [Pr.: -ti-on] – Din fr. échantillon.
exagera, EXAGERÁ, exagerez, vb. I. Tranz. A prezenta un fapt în dimensiuni marite fata de realitate, a da proportii, a amplifica peste masura; a deforma realitatea prin marirea proportiilor unui fapt. – Din fr. exagérer, lat. exagerare.
executa, EXECUTÁ, execut, vb. I. 1. Tranz. A face, a confectiona, a fabrica, a prelucra, a efectua. 2. Refl. A face ceea ce i s-a spus. 3. Tranz. A face exercitii de gimnastica sau figuri de balet. ♦ A cânta o bucata muzicala. 4. Tranz. A sili pe debitor sa-si îndeplineasca obligatiile. ♦ A aduce la îndeplinire o hotarâre judecatoreasca, un act al autoritatii, o masura etc. ♦ Refl. A se supune, a da ascultare. ♦ A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea; a aduce la îndeplinire o hotarâre de condamnare la moarte. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécuter.
expectora, EXPECTORÁ, expectorez, vb. I. Tranz. A elimina prin tuse, a da afara pe gura mucozitatile, flegma care se formeaza pe caile respiratorii. – Din fr. expectorer, lat. expectorare.
fasona, FASONÁ, fasonez, vb. I. Tranz. A da unui obiect o anumita forma (în urma unui proces de prelucrare). ♦ Fig. (Rar) A forma, a modela caracterul, personalitatea etc. cuiva. – Din fr. façonner.
măsluit, MĂSLUÍT, -Ă, masluiti, -te, adj. (Despre cartile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da masluitorilor posibilitatea de a însela la joc. ♦ P.gener. Falsificat; fals, prefacut. – V. maslui.
formula, FORMULÁ, formulez, vb. I. Tranz. A da o forma precisa unui gând, unei idei, unei hotarâri etc., a exprima prin cuvinte. – Din fr. formuler.
frate, FRÁTE, frati, s.m. 1. Persoana de sex masculin considerata în raport cu alta persoana (indiferent de sex), nascuta din aceiasi parinti sau din acelasi tata ori din aceeasi mama; fratâne. ♢ Frate bun (sau adevarat, drept sau, reg., dulce) = fiecare dintre fratii nascuti din acelasi tata si din aceeasi mama în raport unii cu altii. Frati de lapte = copii care au supt la aceeasi doica. Frate de mâna = baiat care serveste mireasa în timpul nuntii. Frate de cruce = fârtat. ♦ (La pl.) Nume dat copiilor (în cazul când se afla între ei si baieti) nascuti din aceiasi parinti sau numai din acelasi tata ori din aceeasi mama. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care cineva se adreseaza unei persoane (indiferent de sex). 3. Grad în ierarhia calugareasca dat unui calugar care nu este cleric si care ajuta la treburile gospodaresti; calugar care are acest grad. 4. Lastar care se formeaza la subsuoara frunzelor cerealelor paioase din nodurile de la baza tulpinii. 5. (Bot.; în compusul) Fratele-priboiului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori purpurii-violacee, care creste prin paduri sau locuri pietroase, umede si umbroase (Gerranium silvaticum). – Din lat. frater, -tris.
laitmotiv, LÁITMOTIV, laitmotive, s.n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de câte ori apare în scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata în mai multe rânduri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.
lărgi, LĂRGÍ, largesc, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) face (mai) larg; a da sau a capata largime; a (se) întinde. ♦ Fig. A da amploare, a extinde. ♦ Fig. A se împrastia, a se raspândi. – Din larg.
leac, LEAC, leacuri, s.n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ♢ Iarba (sau buruiana) de leac = planta medicinala. ♢ Expr. A cauta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (dupa cineva sau ceva) ca dupa iarba de leac = a cauta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A gasi (cuiva) leacul = a gasi mijlocul de a stapâni pe cineva, de a rezolva ceva, a gasi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fara (de) leac de... = fara nici un pic de... (În constructii negative) (Nici) de leac = câtusi de putin, deloc. – Din sl. lĕkŭ.
legaliza, LEGALIZÁ, legalizez, vb. I. Tranz. A atesta autenticitatea; a da forma legala unui act, unui document. ♦ A da caracter legal unui fapt, unei situatii, a face sa fie recunoscut în mod oficial. – Din fr. légaliser.
mătrăgună, MĂTRĂGÚNĂ, matragune, s.f. Planta erbacee otravitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care contin atropina si cu fructe negre, lucitoare, întrebuintata în medicina pentru proprietatile ei antiseptice si cardiace; beladona, doamna-codrului, doamna-mare (Atropa belladonna). ♢ Expr. Parca i-a dat cineva (sau a mâncat) matraguna = parca e nebun. – Cf. alb. m a t ë r g o n ë.
mătura, MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A curata o suprafata de praf, de gunoi etc. cu matura (1); a strânge, a îndeparta praful, gunoiul etc. cu matura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a strabate cu repeziciune o suprafata, îndepartând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlatura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din matura.
mătură, MẮTURĂ, maturi, s.f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui manunchi, facut din tulpinile plantei cu acelasi nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curata o suprafata. ♢ Loc. vb. A da cu matura = a matura (1). 2. Numele a doua plante erbacee întrebuintate la confectionarea maturilor (1); a) planta bogat ramificata, cu flori verzi si violete; mei-tataresc (Sorghum vulgare); b) planta înalta pâna la 2 metri, cu frunza lata si cu tulpina bogata în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de maturi (2). 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata, stufoasa, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosita la confectionarea maturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Maturi de vrajitoare = simptom de boala la pomii fructiferi si la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii si caracterizat prin aparitia pe ramurile atacate a unor ramificatii degenerescente subtiri si dese. – Et. nec.
legaliza, LEGALIZÁ vb. tr. a da valabilitate, forma legala (unui act). (< fr. légaliser)
lecţie, LÉCŢIE s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte într-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. o a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) în particular. ♢ tema, ceea ce elevul are de învatat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învatatura morala, experienta (culeasa în urma unei întâmplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
lopată, LOPÁTĂ, lopeti, s.f. 1. Unealta formata dintr-o placa de lemn sau de fier, usor concava, montata pe o coada de lemn, cu care se ridica sau se arunca pamânt, pietris, nisip etc. ♢ Loc. adv. Cu lopata = în cantitate mare, din belsug, din abundenta. ♢ Expr. (Fam.) Sapa si lopata = moartea. A da la lopata = (despre cereale) a vântura. ♦ Cantitate de material cât se poate lua o data cu aceasta unealta. ♦ Unealta de lemn cu care se baga pâinea în cuptor. 2. Vâsla1. – Din sl. lopata.
năpusti, NĂPUSTÍ, napustesc, vb. IV. 1. Refl. A se repezi asupra cuiva sau undeva (adesea cu intentii agresive); a navali, a tabarî; a da buzna. 2. Tranz. (Înv. si reg.) A lasa în parasire; a abandona; a neglija. – Din sl. napustiti.
mână, MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pâna la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mâna = a) facut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreapta (sau stânga) = pe partea dreapta (sau stânga). Pe sub mâna = pe ascuns, clandestin. În mâna = direct, personal. Mâna-n mâna = în colaborare, în întelegere, în perfect acord. Peste mâna = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se întelege cu cineva (în privinta unei tranzactii); a face un târg, a se învoi (din pret), strângându-si mâna (în semn de pecetluire a tranzactiei încheiate). A(-si) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mâna cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mâinile de burta (sau de pântece, de inima) de(-atâta) râs = a râde cu mare pofta, în gura mare. A pune (sau a baga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept = a muri. A se spala pe mâini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mâna = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care îti apartine sau de care esti sigur ca îl poti obtine. Cu mâna goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de carti) a-i veni rândul sa împarta cartile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucatorului urmator. (O) mâna de ajutor = (mai ales în legatura cu verbele "a da", "a cere", "a solicita", "a fi") sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mâna libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mâna = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-si însusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhata, a însfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a însfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face sa treaca boala (sau sa înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucisate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mâna de la mâna = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mâna usoara sau a fi usor de mâna = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mâna = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mâna buna sau a fi bun de mâna = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mâna buna la (sau pe lânga) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mâna si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mâna larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mâna sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mâna strânsa = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., împrejurarile (sa faca ceva). Una la mâna, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mâna dreapta a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în casatorie. Sarut mâna (sau mâinile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai în vârsta etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amândoua mâinile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mâna lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mâna = (a fi om) înstarit, bogat. (Pop.) A da din mâini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mâna curata (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mâna = a primi o suma neta. A duce de mâna (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mâna pâna la gura = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu caciula în mâna = într-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mâna pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-si lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mâna în mâna = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justitiei = a deferi justitiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a încapea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cadea, a încapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mâna = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mâna de fier (sau mâna forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mâna forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ♢ Mâna de lucru = muncitor. Mâna moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, în cont. 2. Cantinte mica din ceva, cât încape în palma. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leaga prin prep. "de", indica proportii foarte mici) O mâna de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrâns de elemente de acelasi fel) O mâna de oameni. 3. (În legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toata mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca întrebuintare, cu mâna (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mâna. ♢ Mâna curenta = balustrada. – Lat. manus.
testa, TESTÁ1, testez, vb. I. Tranz. A da dispozitii prin testament cu privire la transmiterea unor bunuri materiale; a lasa ceva prin testament. – Din fr. tester, lat. testari.
laviu, LAVÍU s. n. 1. mod de a da umbre unui desen cu tus diluat sau cu o culoare de apa. 2. desenul însusi. (< fr. lavis)
ondula, ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o miscare ondulatorie, a se legana ca udele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a serpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table forma de valuri, de ondulatii. 3. Tranz. A face cârlionti; a bucla, a încreti parul. ♢ Refl. S-a ondulat singura. [Var.: (pop.) undulá vb. I.] – Din fr. onduler.
ospăta, OSPĂTÁ, ospatez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casa ca oaspete, oferindu-i mâncare si bautura; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Tranz., intranz. si refl. (Înv. si pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Din lat. hospitare.
păsui, PĂSUÍ1, pasuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva ragazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva sa întârzie cu achitarea unei obligatii (banesti); a amâna, a îngadui. – Pas3 + suf. -ui.
pârgui, PÂRGUÍ, pers. 3 pârguieste, vb. IV. Refl. (Despre fructe, legume si cereale) A începe sa se coaca, a da în copt. – Pârga + suf. -ui.
pârjol, PÂRJÓL, pârjoluri, s.n. 1. Foc mare si iute; incendiu violent si mistuitor. ♢ Expr. A face pârjol = a nimici (prin foc); a face prapad, a prapadi. A da pârjol = a da foc, a distruge (prin foc); a incendia. A plânge cu foc si pârjol = a plânge cu desperare. A se face foc si pârjol = a-si iesi din fire, a se înfuria foarte tare. 2. Caldura mare si înabusitoare; arsita, zapuseala, zaduf. 3. Fig. Prapad, dezastru, calamitate, pustiire, urgie. – Din pârjoli (derivat regresiv).
piromanie, PIROMANÍE s.f. Forma de tulburare psihica în care bolnavul simte impulsul nestapânit de a da foc, de a distruge prin foc. – Din fr. pyromanie.
pluti, PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se mentine la suprafata unui lichid prin cufundare partiala în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafata unui lichid. ♦ (Despre mâncaruri) A fi înecat în grasime sau sos. 2. (Despre pasari, insecte etc.) A se mentine sau a se misca lin în aer sau într-un fluid fara interventia unei actiuni din exterior. ♢ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata sa se dezlantuie, a presimti aparitia; b) (despre o afirmatie, o situatie etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri ceresti; adesea fig.) A se misca pe bolta cereasca. ♦ (Despre sunete si mirosuri) A strabate prin aer, a se împrastia, a se raspândi. 3. (Adesea fig.) A se mentine sau a se misca lin într-un spatiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dainui, a starui, a predomina. – Din pluta1.
polar, POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s.f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pamântului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ♢ Noapte polara = noapte de iarna care se întâlneste în regiunile situate dincolo de cercul polar si care poate dura pâna la o jumatate de an. Steaua polara = steaua principala din constelatia Carului-Mic, situata pe prelungirea boreala a axei Pamântului, care serveste ca mijloc de orientare si dupa care se poate stabili directia nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezinta polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) ♢ Coordonate polare = coordonate al caror sistem de referinta este alcatuit dintr-un punct si o semiaxa care porneste din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se afla într-un raport de polaritate, care prezinta polaritate. 5. S.f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele doua puncte în care o dreapta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza conica data. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.
prăvăli, PRĂVĂLÍ, pravalesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) rasturna, a (se) rostogoli; a cadea sau a face sa cada, a (se) arunca în adâncime, a (se) prabusi, a (se) trânti. ♦ Refl. A fugi în goana mare, a se napusti la vale; a se repezi spre ceva, a tabarî, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, cazând de la înaltime; a se revarsa, a se întinde. ♦ Refl. Fig. A se întinde, a se raspândi, a se împrastia. ♦ Tranz. A arunca; a azvârli. 2. Refl. (Despre vânt, furtuna, ploaie etc.) A se dezlantui cu putere, a se porni cu violenta. 3. Tranz. si refl. A (se) surpa, a (se) narui, a (se) darâma, a (se) prabusi. – Din bg. provalja, scr. provaliti.
preda, PREDÁ, predáu, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva în primire un obiect, un bun care îi revine de drept sau de care trebuie sa raspunda; a înmâna, a încredinta, a remite, a transmite. 2. Refl. A se recunoaste învins si a se pune la dispozitia dusmanului, urmaritorului etc. ♦ Tranz. A da pe cineva în mâna cuiva care sa dispuna de el. 3. Tranz. A transmite cuiva în mod sistematic cunostintele unei discipline (în cadrul unei institutii de învatamânt, al unor cursuri speciale); a expune o lectie. – Din sl. prĕdati.
predica, PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predica. ♢ Expr. A predica în desert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le asculta. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistenta; a raspândi, a propaga idei, conceptii etc. – Din lat. praedicare.
preface, PREFÁCE, prefác, vb. III. 1. Tranz. si refl. A da sau a lua o forma noua, un continut nou; a (se) transforma, a (se) modifica, a (se) schimba, a (se) preschimba. 2. Tranz. A repara, a reface un obiect, schimbându-i (partial sau total) aspectul, înfatisarea. 3. Refl. A încerca (prin atitudine, comportare) sa de o impresie falsa, pentru a induce în eroare; a simula. – Pre2 + face (dupa sl. prĕtvoriti).
prefera, PREFERÁ, prefér, vb. I. Tranz. A da întâietate sau precadere unui lucru unei situatii sau unei fiinte, în raport cu altceva sau altcineva; a considera ceva sau pe cineva mai bun, mai valoros, mai important etc., în raport cu altceva sau cu altcineva; a aprecia mai mult ceva sau pe cineva. ♢ Loc. adv. De preferat = preferabil. [Var.: (înv.) preferí vb. IV.] – Din fr. préférer.
prezent, PREZÉNT2, -Ă, prezenti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care se afla în acelasi loc cu vorbitorul sau în locul la care se refera vorbitorul: de fata. ♦ (Cu valoare de interjectie) Formula prin care cei de fata raspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vietii vorbitorului sau în epoca la care el se refera; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de fata. ♦ De care esti constient, la care te gândesti sau care te preocupa la un moment dat. II. S.n. 1. Perioada de timp variabila, conceputa ca o unitate distincta între trecut si viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situatie actuala. ♢ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arata ca o actiune se petrece în momentul vorbirii sau ca este de durata. ♢ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuinteaza de obicei în naratiune pentru a da stilului o mai mare forta de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.
pungă, PÚNGĂ, pungi, s.f. 1. Saculet (cu baieri) de piele, mai rar de pânza, de material plastic etc., cu una sau mai multe despartituri, în care se tin în mod curent banii si alte obiecte mici. ♢ Expr. A-i sufla vântul în punga sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-si dezlega (sau a-si desface) punga = a fi darnic. A fi gros la punga = a fi foarte bogat. A(-si) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) punga = a) a avea sau a produce o senzatie de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a tine buzele strânse (în semn de nemultumire, de amaraciune etc.). ♦ Continutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Saculet cuprinzând 500 de galbeni, taleri sau lei vechi, cu care se faceau platile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, taleri sau lei vechi. 2. Saculet facut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Continutul unui astfel de saculet; 3. Umflatura a pielii de forma unui saculet (situata mai ales sub pleoapa inferioara); ♢ Punga de apa = denumire populara pentru ascita; pleurezie. 4. Saculet triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge si transporta polenul. 5. Cavitate naturala în scoarta pamântului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compususl) Punga-babei = planta erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.
rapel, RAPÉL, rapeluri, s.n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în pozitia initiala, sub actiunea greutatii proprii ori a unor forte elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mica de vaccin, pentru a-i întari si a-i prelungi imunitatea data de vaccinarea initiala. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coarda dubla. [Pl. si: rapele] – Din fr. rappel.
rasol, RASÓL, rasoluri, s.n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obtine din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vita sau din peste, prin fierbere în apa sarata (cu diferite ingrediente). ♢ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în graba, superficial, de mântuiala. [Pl. si: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, scr. rasola, rus. rassol.
răboj, RĂBÓJ, rabojuri, s.n. 1. Bucata de lemn în forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, în trecut, se însemnau, prin crestaturi, diferite calcule, socoteli (zilele de munca, banii datorati, numarul vitelor etc.). ♢ Expr. A sterge de pe raboj = a da uitarii; a ierta. (Reg.) A crede dupa raboj = a crede tot ce se spune. A(-si) iesi (sau a scoate pe cineva) din raboj (afara) = a (se) supara. 2. (Pop.) Socoteala, calcul. Pierdusem rabojul timpului. ♢ Expr. A i se uita cuiva rabojul = a i se uita numarul anilor. 3. Crestatura facuta, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: rabús s.n.] – Din bg., scr. raboš.
latiniza, LATINIZÁ vb. I. tr. a introduce într-o limba, pe cale savanta, cuvinte latine; a da cuvintelor de origine latina o forma apropiata de cea originara. ♢ a da o forma latina unor cuvinte de alta origine. II. tr., refl. a impune, adopta limba si cultura latina. (< fr. latiniser)
răspuns, RĂSPÚNS, raspunsuri, s.n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunica celui care întreba ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ♢ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) raspuns = a raspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunostintelor în fata unui examinator. ♦ Riposta, replica. ♦ Solutie, dezlegare. 2. Stire, veste, informatie. – Din lat. responsum.
rebus, RÉBUS, rebusuri, s.n. Joc în care un cuvânt sau o fraza sunt reprezentate printr-o combinatie de figuri, litere sau semne pe baza carora urmeaza sa gasesti cuvântul sau fraza data. ♦ Fig. Enigma, sarada. – Din fr. rébus, germ. Rebus.
rebuta, REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzator. – Din fr. rebuter.
recalifica, RECALIFICÁ, recalífic, vb. I. Tranz. si refl. A (se) pregati, a (se) instrui în vederea unei noi calificari profesionale; a da sau a obtine o noua calificare. – Re1- + califica.
retroceda, RETROCEDÁ, retrocedez, vb. I. Tranz. A da cuiva înapoi un drept, un bun, un teritoriu etc. pe care acesta îl cedase mai înainte; a face o retrocesiune. – Din fr. rétrocéder.
rindelui, RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fatui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ♢ Masina de rindeluit = masina care efectueaza în mod mecanic operatii cu rindeaua, la care cutitele au o miscare de rotatie, prelucrarea asemanându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -alui.
româniza, ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii straine introduse în limba româna o forma potrivita cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.
sac, SAC, saci, s.m. 1. Obiect confectionat din pânza, din hârtie rezistenta, din material plastic etc., folosit la pastrarea si la transportarea unor produse; continutul unui astfel de obiect; obiectul împreuna cu continutul lui. ♢ Sac de dormit = sac special prevazut de obicei cu un fermoar si cu o gluga, folosit mai ales de excursionisti pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = ranita; rucsac. ♢ Expr. Sac fara fund = a) om lacom, nesatios; b) om care stie si povesteste multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a saraci. A prinde (pe cineva) cu mâta (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când savârseste o fapta rea. A(-si) dezlega sacul = a se destainui. ♦ Fig. (Cu determinari introduse prin prep "cu" sau "de" care arata felul) Cantitate mare, gramada. 2. Pânza de fuior, de câlti sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geanta mare de pânza, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o calatorie. 4. Unealta de pescuit facuta dintr-o retea de sfoara în forma de sac (1) cu fundul adânc si cu gura tinuta deschisa printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în forma de sac (1), caracteristic pasarilor, care mentine ritmul de respiratie al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formeaza polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se afla mai multe celule, printre care si oosfera. – Din lat. saccus.
satisfacţie, SATISFÁCŢIE, satisfactii, s.f. 1. Sentiment de multumire, de placere. ♦ Ceea ce produce multumire; motiv, prilej de a fi satisfacut. 2. Act prin care cineva repara o ofensa adusa cuiva; act prin care cineva obtine sau da cuiva ceea ce pretinde, doreste sau i se cuvine. ♢ Expr. A cere (sau a da) satisfactie = a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere sa i se dea (sau a-i da cuiva) câstig de cauza; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Var.: (înv.) satisfactiúne s.f.] – Din fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.
săpa, SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a farâmita cu sapa1 (sau cu cazmaua) pamântul (pentru a însamânta, a prasi etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitura, o groapa, un sant în pamânt. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pamânt. 4. A scobi, a taia în piatra sau în lemn pentru a da materialului o anumita forma sau pentru a grava. ♦ Tranz. si refl. Fig. A lasa sau a ramâne o urma adânca; a (se) întipari, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi si alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a macina (surpând); a ruina, a darâma, a nimici. ♦ Tranz. si refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca sa(-si) faca rau. – Lat. sappare.
săra, SĂRÁ, sarez, vb. I. Tranz. A pune sau a presara sare în alimente sau în mâncaruri, cu scopul de a le potrivi gustul sau pentru a le conserva. ♢ Expr. A-si sara inima = a simti o satisfactie în urma unei razbunari sau a înfrângerii unui adversar. ♦ Tranz. si refl. A da sau a capata un gust (mai) sarat. [Prez. ind. si: sar] – Lat. salare.
sărindar, SĂRINDÁR, sarindare, s.n. (În religia crestina ortodoxa) Rugaciune de pomenire facuta de preot de patruzeci de zile în sir pentru morti, pentru iertarea pacatelor, pentru bolnavi etc. ♢ Expr. A da (sau a plati) sarindar (sau sarindare) = a plati preotului sa faca un sarindar (sau sarindare). ♦ Plata pentru aceste rugaciuni. – Din ngr. sarandári.
scadenţă, SCADÉNŢĂ, scadente, s.f. Termen de plata, soroc; expirare a datei la care trebuie onorata o datorie, o obligatie. ♦ P. gener. Termen pâna la care cineva este obligat sa faca ceva. – Din it. scadenza.
sechestra, SECHESTRÁ, sechestrez, vb. I. Tranz. A pune sechestru asupra unor bunuri aflate în litigiu sau apartinând unui debitor (ca masura de asigurare sau de încasare silita a datoriei). ♦ A retine o persoana cu forta si în mod ilegal. [Var.: (înv.) secfestrá vb. I] – Din fr. séquestrer, lat. sequestrare.
sictir, SICTÍR, interj. (Arg.; în expr.) Hai sictir! = pleaca! mars de aici! sterge-o!; A da cu sictir = a sictiri. – Din tc. siktir.
siliciu, SILÍCIU s.n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenusie, cu proprietati asemanatoare cu ale carbonului, care se gaseste în natura sub forma de silice sau de silicati si se întrebuinteaza pentru a da duritate si rezistenta aliajelor fierului. – Din fr. silicium.
slăbi, SLĂBÍ, slabesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre fiinte) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (1). 2. Intranz. (Despre fiinte) A pierde din forta, din putere, din rezistenta. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultati etc.) A nu mai functiona normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, actiuni) a-si încetini ritmul, a se domoli. 3. Tranz. A face sa fie mai putin strâns, mai putin încordat, a da drumul din strânsoare; a lasa liber, a slobozi. ♢ Expr. A nu slabi pe cineva = a nu lasa în pace pe cineva; a urmari de aproape, a tine din scurt. – Din slab. Cf. bg. s l a b j a, scr. s l a b i t i.
sociologie, SOCIOLOGÍE s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul descrierii structurii si fiziologiei societatii, al relatiilor interumane în cadrul grupurilor sociale, precum si al institutiilor din societatea data. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologie.
socoteală, SOCOTEÁLĂ, socoteli, s.f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerica. ♢ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plati (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-si gresi socotelile = a se însela în asteptari; a nu izbuti. A iesi la socoteala (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabila, favorabila (în legatura cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteala = a lua în consideratie (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva sa plateasca (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situatie (de venituri si cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operatii aritmetice fundamentale. ♦ Suma de bani datorata (pentru o consumatie, o cumparatura etc.); nota de plata. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilant. 2. Proiect, plan, gând; idee. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteala = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.); A-si da cu socoteala (ca)... = a fi de parere ca..., a crede ca... 3. În expr. A da socoteala cuiva (de ceva) = a raspunde în fata cuiva (de ceva). A tine socoteala de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legatura cu cineva. 4. Rost, ratiune; masura. ♢ Loc. adv. si adj. Cu (sau fara) socoteala = (ne)chibzuit, cu (sau fara) motiv. 5. (Fam.) Treaba, lucru. – Socoti + suf. -eala.
solidifica, SOLIDIFICÁ, solidífic, vb. I. Refl. si tranz. A trece sau a face sa treaca un corp din stare lichida în stare solida, prin racire sub o temperatura data; p. ext. a îngheta. ♦ (Despre grasimi) A se slei. ♦ Refl. A se întari. – Din fr. solidifier, it. solidificare.
spic, SPIC, spice, s.n. 1. Inflorescenta caracteristica plantelor graminee, alcatuita din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axa centrala lunga. ♢ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativa în forma de spic (1), frecventa în arta populara pe cusaturi, tesaturi etc. 3. Vârful firelor de par, mai lungi (si de alta culoare), din blana unor animale. 4. (În sintagma) Spic de zapada (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zapada amestecati cu stropi de ploaie, care cad pe pamânt. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înalta a acoperisului casei. [Pl. si: spicuri] – Lat. spicum.
laşa, LASÁ vb. tr. (rar) 1. a desface, a slabi (din strânsoare); a da drumul. 2. (fig.) a scapa, a lasa sa(-i) scape. (< fr. lâcher)
stârni, STÂRNÍ, stârnesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ca un animal (salbatic), o pasare etc. sa iasa din culcus, din ascunzatoare (pentru a le prinde, a le vâna); a scorni. 2. Tranz. A misca, a urni ceva din loc; a face sa se ridice în sus praful, frunzele etc. 3. Tranz. A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a atâta. 4. Refl. (Despre razboaie, conflicte, fenomene ale naturii) A se porni, a se isca, a se dezlantui, a izbucni. ♦ tranz. A da nastere la ceva; a pricinui, a cauza, a provoca. 5. Tranz. (Reg.) A nascoci, a scorni, a inventa. – Et. nec.
stimula, STIMULÁ, stimulez, vb. I Tranz. A face sa creasca energia, randamentul; a da avânt, a îndemna, a incita, a încuraja. ♦ A mari activitatea unei functii organice, a activa, a excita un organ, o functie. – Din fr. stimuler, lat. stimulare.
străluci, STRĂLUCÍ, stralucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a raspândi, a emite, a reflecta o lumina vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A parea ca raspândeste lumina datorita albetii, curateniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternica impresie (prin calitatile sale). – Stra + luci.
subintitula, SUBINTITULÁ, subintitulez, vb. I. Tranz. A da unei scrieri si un titlu secundar (în afara de cel principal). – Sub1- + intitula.
subnutriţie, SUBNUTRÍŢIE s.f. 1. Subalimentare. 2. Stare patologica cronica datorita reducerii ratiei alimentare, tulburarilor de absorbtie intestinala sau cresterii cheltuielilor energetice ale organismului. – Sub1- + nutritie.
subvenţiona, SUBVENŢIONÁ, subventionez, vb. I. Tranz. A ajuta, a sustine cu subventii; a da cuiva o subventie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. subventionner.
tărbacă, TĂRBÁCĂ s.f. (Fam.; în expr.) A da (sau a lua) în (sau la, prin) tarbaca = a) a bate zdravan; b) fig. a batjocori, a ocarî; a-si bate joc de cineva, a da în tarbaceala. – Din tarbaci (derivat regresiv).
telefona, TELEFONÁ, telefonez, vb. I. Intranz., Tranz. A comunica cu cineva prin intermediul telefonului. ♦ A da un telefon, a chema la telefon. – Din fr. téléphoner.
tipări, TIPĂRÍ, tiparesc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei masini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.), A lasa o urma; a întipari. 3. (Pop.) A apasa, a îndesa, a framânta ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumita forma. – Din tipar.
toacă, TOÁCĂ, toace, s.f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ♢ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca în (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe înteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (în imprecatii) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placa de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).
ton, TON2, tonuri, s.n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursa care vibreaza sinusoidal în timp; interval dintre doua sunete (muzicale) situate la o distanta de o secunda mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanta dintre treptele alaturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucati muzicale. ♢ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere functional, ale gamei în care este scrisa o bucata muzicala; a stabili tonalitatea unei cântari vocale, orientându-se dupa diapazon; b) a initia, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înaltimea cu care se pronunta o silaba. ♦ Felul în care urca sau coboara glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonatie; fel de a spune ceva. ♢ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanta felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-si schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosfera specifica rezultata din cuprinsul unei opere literare; nota dominanta a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanta a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-si da ton = a-si da importanta, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.
trânti, TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamânt, a doborî. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasându-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de îmbracaminte; a se îmbraca în graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trânta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. t a r t j a.
turneu, TURNÉU, turnee, s.n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localitati (sau tari), spre a da o serie de reprezentantii; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipa sportiva în diverse localitati (sau tari), pentru a sustine o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Calatorie oficiala pe care o face o personalitate (politica) în diverse localitati (sau tari), dupa un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée.
foliant, FOLIÁNT, foliante, s.n. Carte de dimensiuni mari, de obicei formata din coli îndoite o singura data, cu paginatia in folio (1). [Pr.: -li-ant] – Din germ. Foliant.
folio, FÓLIO s.n. 1. Format de hârtie sau de carte obtinut prin îndoirea colii de hârtie o singura data. 2. Fila de registru, de carte sau de manuscris numerotata o singura data, pe o singura fata, pentru ambele pagini. [Pr.: -li-o] – Din lat. [in]folio, fr. folio.
forma, FORMÁ, formez, vb. I. Tranz. 1. A da fiinta si forma unui lucru; a face. ♦ Refl. A lua fiinta, a lua nastere. 2. A educa, a creste. 3. (Despre mai multe elemente) A alcatui, a compune. ♦ A constitui, a reprezenta. 4. A confectiona forme de turnatorie, a îndeplini operatia de formare. (2) – Din fr. former, lat. formare.
formă, FÓRMĂ, forme, s.f. 1. (Fil.: În corelatie cu continut) Categorie care desemneaza structura interna si externa a unui continut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ♢ Forme ale constiintei sociale = forme distincte ale vietii spirituale ale societatii, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin functia lor sociala specifica si prin modul specific de reflectare a existentei sociale (filozofia, morala, arta, stiinta etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se tine seama de marimea ei. 2. Înfatisare, aspect (extern), contur, silueta. ♢ Expr. A fi în forma = a fi, a se gasi în ceele mai bune conditii (fizice si intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament, disciplina, viata sportiva etc. 3. (Geogr.: în sintagma) Forma de relief = neregularitate a suprafetei pamântului, rezultat al interactiunii agentilor geografici interni si externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a continutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea continutului de idei si de sentimente al unei compozitii muzicale; structura unei compozitii muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. ♢ Forma de guvernamânt = mod de organizare si de functionare a conducerii statului. 7. Dispozitie de procedura (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotarâri judecatoresti). ♢ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) forma = de ochii lumii, pentru a salva aparentele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprima un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o functie gramaticala. 9. Vas, tipar, model care serveste pentru a da unor materiale o anumita înfatisare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesa prevazuta cu o cavitate de o anumita înfatisare în care se toarna un material si care reprezinta negativul obiectului obtinut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagina de zat completata de jur împrejur cu material de albitura si închisa într-o rama metalica, gata de a fi introdusa în masina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.
fotoluminescenţă, FOTOLUMINESCÉNŢĂ, fotoluminescente, s.f. (Fiz.) Denumire comuna data fluorescentei, fosforescentei si altor fenomene asemanatoare, în care se produce o emisiune de lumina prin iluminarea prealabila a substantei emitatoare sau prin iradierea ei cu radiatii ultraviolete ori cu raze X. – Din fr. photoluminescence.
fotoluminescenţă, FOTOLUMINESCÉNŢĂ, fotoluminescente, s.f. (Fiz.) Denumire comuna data fluorescentei, fosforescentei si altor fenomene asemanatoare, în care se produce o emisiune de lumina prin iluminarea prealabila a substantei emitatoare sau prin iradierea ei cu radiatii ultraviolete ori cu raze X. – Din fr. photoluminescence.
fotomitralieră, FOTOMITRALIÉRĂ, fotomitraliere, s.f. Aparat folosit pentru verificarea tragerilor din avion, ale carui fotografii dau posibilitatea sa se vada daca s-a ochit bine în timpul tragerii. [Pr.: -li-e-] – Foto- + mitraliera.
frâu, FRÂU, frâie, s.n. Totalitatea curelelor, împreuna cu zabala, care se pun pe capul si în gura unui cal (de calarie) spre a-l supune si a-l putea mâna. ♢ Loc. adj. Fara frâu = neînfrânat, lasat (prea) liber; dezmatat. ♢ Expr. A-si pune frâu limbii (sau gurii) sau a-si pune frâu la limba = a vorbi cumpatat, cu prudenta; a se retine de la vorba. A tine (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A tine (pe cineva) în sapte (sau noua) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lasa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lasa în voie. A pune (în) frâu = a stavili; a înfrâna, a stapâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politica. [Pl. si frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.
fript, FRIPT, -Ă, fripti, -te, adj., s.f. art. 1. Adj. (Despre alimente) Care a fost gatit prin expunere directa la actiunea focului; p. ext. prajit. ♢ Expr. A mânca (pe cineva) fript = a distruge, a da gata (pe cineva). A face (cuiva) zile fripte = a necaji pe cineva (zi de zi); a hartui, a sicana. 2. Adj. (Despre fiinte) Ars, ranit prin actiunea focului sau a unui obiect fierbinte. ♦ Fig. Chinuit. 3. S.f. art. Numele unui joc de copii în care unul dintre jucatori încearca sa loveasca peste palme pe celalalt, iar acesta si le fereste în ultimul moment. – V. frige.
fructificaţie, FRUCTIFICÁŢIE, fructificatii, s.f. 1. Fructificare. ♦ Proprietate a plantelor de a produce fructe; proprietate a pomilor fructiferi si a vitei de vie de a da lastari fertili. 2. Totalitatea organelor reproducatoare la criptogame. 3. Perioada în care se formeaza fructele. – Din fr. fructification.
atribui, ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A da, a acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Din fr. attribuer, lat. attribuere.
atenţie, ATÉNŢIE, (3) atentii, s.f. 1. Însusire care consta în orientarea si în concentrarea activitatii psihice într-o anumita directie. 2. Interes, grija, preocupare speciala a cuiva pentru ceva. ♢ Expr. În atentia cuiva = reclamând luarea-aminte speciala a cuiva. A da (sau a acorda) atentie (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjectie) Asculta! baga de seama! ia seama! 3. Atitudine de bunavointa, de amabilitate; gest, fapta amabila. ♢ Loc. vb. A da (sau a acorda) atentie (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou.[Var.: atentiúne s.f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.
fugi, FUGÍ, fug, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa cu pasi repezi, a se misca iute într-o directie, a merge în fuga1; a alerga, a goni. ♢ Expr. A-i fugi (cuiva) pamântul de sub picioare, se spune când cineva îsi pierde echilibrul si este gata sa cada sau, fig., când cineva se simte pierdut, când îsi pierde cumpatul. ♦ (Despre lapte si despre alte lichide) A da în foc (când fierbe). ♦ (Urmat de determinari introduse prin prep. "dupa") A urmari în fuga1, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde. ♢ Expr. A-i fugi (cuiva) ochii dupa cineva = a nu-si mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admiratie, cu dor; a-i placea de cineva. A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-si putea fixa privirea pe ceva (din cauza stralucirii sau a unei îmbinari de culori) 2. Fig. (Despre vreme sau despre unitati de timp) A trece repede, a se scurge rapid. 3. Fig. (Despre peisaje din natura) A se perinda prin fata ochilor cuiva care trece în viteza (calare sau într-un vehicul). 4. A parasi în graba (si pe ascuns) un loc pentru a scapa de o primejdie, de o constrângere; (despre un detinut) a evada; (despre un ostas) a dezerta. ♢ Expr. A fugi în lume = a pleca de acasa (fara sa se stie unde). ♦ (Despre îndragostiti) A-si parasi pe ascuns familia, plecând sa traiasca împreuna. ♦ A se departa, a se retrage dintr-un loc. ♢ Expr. (Fam.) Fugi de-aici! = a) pleaca!; b) nu mai spune! Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând sa fie asa! ♦ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") A se sustrage, a se eschiva, a evita. ♢ Expr. A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mâna; b) (despre persoane) a se strecura cu dibacie dintr-o împrejurare, a nu se lasa prins. – Lat. pop. fugire (=fugere).
fuguţă, FUGÚŢĂ, fugute, s.f. Diminutiv al lui fuga1 ♦ (Adverbial, în forma fuguta) Degraba, fuga! ♢ Expr. A da fuguta = a se duce repede; a fugi. Fuguta-fuguta = foarte repede, repede de tot. – Fuga1 + suf. -uta.
labirint, LABIRÍNT1 s. n. 1. constructie cu foarte multe încaperi si galerii în care orientarea este dificila. ♢ gradina ornamentala din benzi înguste de arbusti. 2. dalaj meandric în unele catedrale din evul mediu, pe care credinciosii trebuiau sa-l urmeze ca pe un drum de expiere. 3. joc de inteligenta care cere a gasi iesirea dintr-o retea de linii întortocheate. ♢ joc constând dintr-un cub din plastic transparent, din 64 de camarute, la care unii pereti au câte un orificiu ce lasa sa treaca o bila de metal. 4. (fig.) încurcatura, încâlceala datorata unor dificultati, unei proceduri. ♢ situatie încurcata, fara iesire. 5. dispozitiv folosit în diverse instalatii pentru a obliga un fluid sa parcurga un drum lung, în scopul de a-i micsora viteza. 6. parte a urechii interne, formata din cavitati sinuoase. (< fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)
pace, PÁCE s.f. 1. Stare de buna întelegere între popoare, situatie în care nu exista conflicte armate sau razboi între state, popoare, populatii. 2. Acord al partilor beligerante asupra încetarii razboiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate sociala) Lipsa de tulburari, de conflicte, de vrajba; armonie1, împaciuire, întelegere. ♢ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împaca cu cineva. ♢ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formula familiara de salut. 4. Liniste sufleteasca, stare de calm sufletesc; tihna, repaus, odihna; lipsa de zgomot si de miscare; calm, liniste, tacere. ♢ Loc. adv. În (buna) pace = în liniste, fara sa fie tulburat, stingherit, suparat. ♢ Expr. A da (cuiva) buna pace sau a lasa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supara, a nu tulbura pe cineva. Da-i pace = nu te deranja, nu-ti bate capul; lasa-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umbla, du-te, ramâi etc.) în pace = (ca formula de urare la despartire) mergi (sau umbla, du-te, ramâi etc.) cu bine, cu sanatate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanenta) nelinistit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grija, linisteste-te! ♦ (În conceptiile religioase) Liniste vesnica a omului dupa moarte, odihna de veci. ♦ (Adverbial; pop. si fam.) Nimic, nici vorba, nici gând; s-a terminat, s-a sfârsit, gata. – Lat. pax, pacis.
paf, PAF interj. 1. Cuvânt care imita zgomotul produs de o apasare puternica, de o lovitura, de o pocnitura etc. 2. (Fam.; în expr.) A ramâne (sau a face pe cineva sa ramâna) paf = a ramâne (sau a face pe cineva sa ramâna) uimit, surprins, nemiscat. A face paf (pe cineva) = a uimi, a da gata, a învinge într-o discutie (pe cineva). – Onomatopee.
pahar, PAHÁR, pahare, s.n. 1. Vas de sticla, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau marimi, din care se bea apa sau alte lichide; p. ext. continutul unui asemenea vas; vasul împreuna cu continutul. ♢ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de tuica (îndulcit cu miere), care se ofera oaspetilor la nunta si pentru care acestia daruiesc mirilor bani. ♢ Loc. adj. Bun de pahar = care obisnuieste sa bea bauturi alcoolice; care rezista la bautura. ♢ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreuna cu altii), la bautura p. ext. la chef, la petrecere. ♢ Expr. A fi sau a tine etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a tine foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferinta, durere, chin. ♢ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferinte morale, a nu mai putea suporta durerea, suferinta etc. 3. (Pop.) Ventuza (pentru bolnavi). [Var.: (înv. si reg.) pahár s.n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.
pahiderm, PAHIDÉRM, pahiderme, s.n. Denumire generica data mai multor mamifere erbivore masive, cu pielea foarte groasa, cu par putin, cu pântecele mare si cu picioarele terminate cu copite. ♢ (Adjectival) Animal pahiderm. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana lipsita de bun-simt, obraznica. [Var.: pachidérm s.n.] – Din lat. pachyderma, fr. pachyderme.
palancă, PALÁNCĂ, palanci, s.f. 1. (Înv.) Palisada (1). ♢ Expr. A face (sau a da ceva) palanca (la pamânt) = a culca la pamânt, a doborî. 2. (Reg.) Nume dat unor constructii rudimentare, folosite ca gard, ca adapost pentru animale etc. – Din tc., pol. palanka, magh. palánk.
palcă, PÁLCĂ, palce, s.f. (Reg.) Varga, nuia. ♦ Lovitura data cu varga. – Din rus. palka.
labializa, LABIALIZÁ vb. tr. a da unui sunet valoarea labiala (pronuntându-l prin rotunjirea buzelor, ca în cazul vocalelor u sau o). (< fr. labialiser)
palisa, PALISÁ, palisez, vb. I. Tranz. A lega ramurile pomilor fructiferi de un suport, de un spalier pentru a împiedica ruperea lor în caz de furtuna sau pentru a da ramurilor o anumita forma. – Din fr. palisser.
palmetă, PALMÉTĂ, palmete, s.f. Motiv ornamental reprezentând o frunza de palmier sau de acant stilizata. ♦ Forma artistica data pomilor fructiferi ale caror ramuri, sustinute de spaliere, sunt îndreptate sa creasca vertical sau oblic, într-un singur plan. – Din fr. palmette.
pantalonar, PANTALONÁR, pantalonari, s.m. 1. Denumire depreciativa data de catre boierii conservatori în secolul trecut tinerilor progresisti care adoptasera îmbracamintea occidentala. ♦ (Pop.) Nume depreciativ dat de tarani celor îmbracati oraseneste; spec. orasean, târgovet. 2. (Rar) Croitor specializat în confectionarea pantalonilor. – Pantalon + suf. -ar.
papuc, PAPÚC1, papuci, s.m. 1. Încaltaminte usoara (fara calcâi), care se poarta în casa; p. gener. pantof usor de vara. ♢ Expr. (Fam.) A o lua (sau a o sterge) la papuc = a fugi. (Fam.) A fi (sau a pune, a tine etc.) sub papuc = a fi (sau a pune, a tine etc.) sub ascultarea deplina a cuiva, a se lasa sau a face sa se lase condus de cineva. (Rar) A lasa (pe cineva) la papuci = a saraci complet (pe cineva). A da (cuiva) papucii = a da (pe cineva) afara, a obliga (pe cineva) sa plece. 2. Piesa de lemn care se asaza la baza unui stâlp pentru a-i mari suprafata de sprijin. ♦ Piesa de otel fixata la capatul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea acestuia când este batut în pamânt. ♦ Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtator al unui funicular. ♦ Piesa folosita la legarea unui conductor electric la bornele unei instalatii electrice sau ale unui aparat electric în vederea stabilirii unui contact demontabil. 3. Compus: papucul-doamnei = planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunzele lungi, cu flori mari, galbene cu purpuriu (Cypripedium calceolus). [Var.: (reg.) papúc s.m.] – Din tc. papuç, magh. papucs.
parodontogramă, PARODONTOGRÁMĂ, parodontograme, s.f. (Med.) Diagrama a datelor obtinute prin parodontometrie. – Din fr. parodontogramme.
parodontometrie, PARODONTOMETRÍE, parodontometrii, s.f. (Med.) Masurare a pungilor gingivale, a retractiei si a mobilitatii dintilor; diagrama a datelor obtinute prin aceasta masurare. – Din fr. parodontométrie.
paraliza, PARALIZÁ, paralizez, vb. I. 1. Intranz. si refl. A se îmbolnavi de paralizie; a damblagi. ♦ Tranz. fact. A face sa-si piarda mobilitatea si sensibilitatea; a întepeni, a amorti. 2. Tranz. Fig. A împiedica, a face incapabil sa se miste, sa se manifeste, sa actioneze. ♦ Tranz. si intranz. A încremeni (de spaima, de emotie etc.). – Din fr. paralyser.
parazit, PARAZÍT, -Ă, paraziti, -te, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Organism animal sau vegetal) care traieste si se hraneste pe seama altui organism, caruia îi provoaca adesea daune, boli sau chiar moartea. 2. Adj., s.m. si f. Fig. (Persoana) care traieste din munca altora, care nu produce nimic. 3. Adj. Fig. Care nu are un rol util, efectiv; de prisos, inutil. 4. S.m. (La pl.) Perturbatii electromagnetice de origine externa în transmisiile radiofonice, de telecomunicatii etc., cauzate de fenomene din alte aparate electrice sau din atmosfera. – Din lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite.
parcă, PÁRCĂ1 adv. Se pare ca..., s-ar crede ca..., s-ar zice ca...; (în constructii negative) nu prea. Parca îl cunosc. ♦ Este posibil, se pare ca da. Ma cunosti? – Parca. ♦ (Cu valoare de conjunctie) Ca si cum, ca si când. Îmi raspunde parca n-ar avea gura. ♦ Ca si cum ar fi, ca si când ar fi. Venea parca o adiere. – Parea + ca.
parolă, PARÓLĂ, parole, s.f. 1. Cuvânt conventional secret sau formula conventionala secreta folosite de militarii care au anumite misiuni pentru a fi identificati de alti militari care cunosc consemnul. ♢ Expr. A da parola = a spune cuvântul secret sau formula secreta de recunoastere. ♦ Cuvânt secret de recunoastere folosit de membrii unei organizatii conspirative. 2. (Rar) Promisiune, legamânt, angajament; cuvânt de onoare. ♢ Loc. vb. A-si da parola (de onoare) = a se angaja în mod solemn; a promite. 3. (Înv.) Cuvânt, vorba; afirmatie, spusa. 4. (Înv.) Numele unui dans; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. parole, it. parola, germ. Parole.
parte, PÁRTE, parti, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucata, portiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare masura, partial; b) loc. adj. si adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. facând abstractie de ceilalti, aparte. ♢ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în buna masura. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... altii...; (despre lucruri) atât... cât si...; (în corelatie cu sine însusi) unii oameni..., alti oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componenta sau de esenta unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ♢ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate dupa sensul lor lexical fundamental si dupa caracteristicile morfologice si sintactice. Parte de propozitie = cuvânt sau grup de cuvinte din alcatuirea unei propozitii, care poate fi identificat ca unitate sintactica aparte dupa functia specifica îndeplinita în cadrul propozitiei. ♢ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupari. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecarui interpret sau fiecarui instrument dintr-o partitura muzicala scrisa pentru ansambluri. ♦ Spec. Portiune a corpului unui om sau al unui animal care formeaza o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împartire, printr-o învoiala, dintr-o mostenire etc. ♢ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câstig (realizat în comun), pe care si-o rezerva cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-si face parte (din...) = a-si însusi ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreuna cu altul de pe urma unui câstig. ♦ (Pop.) Ceea ce e harazit sau sortit (în bine sau în rau) cuiva; soarta, destin. ♢ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existenta cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea sa convietuiasca cu cineva drag. (Fam., ca formula de juramânt) Sa n-am parte de tine daca stiu. ♦ Noroc, sansa. ♦ (Concr.; pop.) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sotul sau sotia cuiva ori în legatura cu care se face un proiect de casatorie. 4. Contributie în bani sau în munca la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cota corespunzatoare din beneficiu; (concr.) cota respectiva care revine fiecarui participant. ♢ Loc. adj. si adv. În parte = a) (care se face) în mod proportional; b) (în sistemul de arendare a pamânturilor) (care se face) în dijma, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumita cota din beneficiul realizat. ♢ Expr. Parte si parte = în parti, în cote egale. II. 1. Regiune (geografica), tinut; loc; tara. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau partile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbeste; bastinas, originar (din...). Loc. adv. În (sau din, prin) toate partile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicaieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbeste; pe acolo. În alta parte = aiurea. 2. Margine, latura, extremitate a unui lucru, a corpului unei fiinte etc.; fiecare dintre cele doua laturi sau dintre fetele ori muchiile unui obiect. ♢ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de alta parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privinta..., în alta privinta..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, piezis. La o parte: a) într-o latura, la oarecare distanta, mai la margine; b) izolat, separat. ♢ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în laturi, a face loc sa treaca cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (sa actioneze, sa ia pozitie). La o parte! = fereste-te! fa loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndeparta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lasa la o parte = a renunta la..., a înceta sa... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zapacit, ticnit, nebun. 3. Directie, sens (în spatiu); 4. Fig. Punct de vedere într-o problema data; privinta. Din partea mea fa ce vrei. III. Categorie sociala, profesionala etc.; tabara, grup, colectivitate; persoanele care alcatuiesc o asemenea categorie, tabara etc. ♢ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatalui) = care face parte din familia mamei (sau a tatalui). ♢ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alaturi de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul sau. A lua (sau a tine) parte (sau partea) cuiva = a apara, a sustine; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semana cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) barbateasca = (fiinta de) sex masculin; totalitatea barbatilor. Parte(a) femeiasca = (fiinta de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o actiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ♢ Parte contractanta = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.
kinetografie, KINETOGRAFÍE s. f. sistem de notatie a dansurilor. (< germ. Kinetographie)
partiţie, PARTÍŢIE2, partitii, s.f. 1. (Mat.; în expr.) Partitie a unei multimi = multime formata din submultimi ale unei multimi date, disjuncte doua câte doua si a caror reuniune este multimea data. 2. (În lingvistica matematica) Clasificare a cuvintelor dupa flexiune. – Din fr. partition.
pas, PAS3, (1) pasi, s.m., (II) pasuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre miscarile alternative pe care le fac picioarele în mers obisnuit; p. ext. distanta astfel parcursa: p. gener. distanta mica. ♢ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice miscare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ♢ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercari; (a avea) initiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (sa...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngaduinta sa faca ceva. A face un pas gresit = a) a se poticni în mers; b) a savârsi o greseala. A ceda pasul = a lasa pe altul sa treaca înainte; a se lasa depasit (în mers, în actiuni, în realizari). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pasi. ♦ Fig. Stadiu, etapa. ♦ Fig. Înaintare, propasire, progres. ♦ Fig. Actiune, act, fapta; hotarâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, calcatura. ♢ Pas alergator = mers în fuga. Pas de front (sau de defilare) = mers ostasesc de parada, cu cadenta bine marcata. Pas de mars (sau de voie, de manevra) = mers ostasesc obisnuit, fara efortul de a pasi energic. ♢ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obisnuit; fara sa fuga. ♢ Expr. A tine pasul = a) a pastra cadenta, ritmul de mers cu cineva; b) a se mentine la acelasi nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeasi cadenta (cu cineva). (Rar) A se tine de pasul cuiva = a urmari pe cineva. (Rar) A da pas = a se grabi. A-si iuti pasul = a-si mari viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Miscare ritmica a picioarelor, caracteristica pentru fiecare dans. 3. Unitate de masura de lungime egala cu distanta dintre cele doua picioare ale omului departate în cursul mersului obisnuit; p. ext. distanta reprezentata de aceasta unitate de masura. 4. Urma lasata de talpa piciorului sau a încaltamintei în mers. ♢ Expr. (Înv.) A calca (sau a urma, a merge) pe pasii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanta creata între unul dintre parintii si unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o gena oarecare se înjumatateste datorita meiozei. II. S.n. 1. Distanta între doua elemente alaturate identice ale unui sistem tehnic, masurata în directia în care se repeta elementele. ♢ Pas de filet sau pasul filetului = distanta dintre laturile paralele a doua spire consecutive, masurata de-a lungul axei filetului. ♦ Distanta dintre doi dinti consecutivi ai unei roti dintate. 2. (Înv. si reg.) Unealta de lemn asemanatoare cu un compas, folosita în dulgherie, dogarie etc. – Lat. passus.
pasa, PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face sa ajunga sau sa treaca în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sita fructe sau legume; a zdrobi, a marunti. – Din fr. passer.
pascalie, PASCALÍE, pascalii, s.f. 1. Calendar bisericesc special, cu ajutorul caruia se poate stabili cu mult înainte data Pastilor si a altor sarbatori religioase care nu au loc la date fixe. 2. Carte astrologica populara cu ajutorul careia se crede ca se poate ghici viitorul cuiva. – Din ngr. pashálion.
pasteliza, PASTELIZÁ, pastelizez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A desena, a vopsi în culori pastel. ♦ A face sa aiba culorile atenuate. 2. A crea un pastel (1); a da impresia de pastel. – Pastel + suf. -iza.
paşaport, PASAPÓRT, pasapoarte, s.n. Document oficial care da cetatenilor unui stat dreptul de a se deplasa în alta tara, servindu-le acolo ca act de identitate; pas2, pasus. ♢ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pasaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afara din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editarii unei carti; dosar de carte. [Var.: (înv.) paspórt, paspórt s.n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.
pataramă, PATARÁMĂ, patarame, s.f. Întâmplare neplacuta sau neobisnuita; patanie. ♢ Expr. A sti patarama cuiva = a cunoaste slabiciunile sau defectele cuiva, a sti cât pretuieste cineva. A da (sau a cadea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o pati la fel cu altcineva. – Cf. p a t a r a n i e.
patina, PATINÁ1, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A capata patina1. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de arta) sa capete patina1, a da patina1. – Din fr. patiner.
pălărie, PĂLĂRÍE, palarii, s.f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pâsla, de paie, de pânza etc. (cu boruri). ♢ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în palarie = a spune cuiva o vorba întepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. anal. Partea superioara, în forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-închis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamânt metalifer. – Et. nec.
pălmui, PĂLMUÍ, palmuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi pe cineva cu palma1 (1) peste obraz, a da cuiva palme1. – Palma + suf. -ui.
păr, PĂR2, peri, s.m. 1. Totalitatea firelor subtiri de origine epidermica, cornoasa, care cresc pe pielea omului si mai ales pe a unor animale; spec. fiecare dintre firele de felul celor de mai sus sau (cu sens colectiv) totalitatea acestor fire, care acopera capul omului. ♢ În doi peri = a) loc. adj. (pop.) carunt; p. ext. care este între doua vârste; b) loc. adj. si adv. (care este) neprecizat, nedefinit bine, nehotarât, între doua stari; p. ext. îndoielnic, confuz, echivoc, neclar; c) loc. adj. si adv. (reg.) ametit de bautura; cherchelit. ♢ Loc. adv. În par = cu toti de fata. ♢ Expr. Din (sau de-a) fir în (ori a) par = de la un capat la altul si cu lux de amanunte; în întregime, în amanunt. Tras de par, se spune despre o concluzie fortata, la care ajunge cineva exagerând sau denaturând adevarul. A se lua cu mâinile de par sau a-si smulge parul din cap, se spune când cineva este cuprins de disperare. A se lua (sau a se prinde) de par cu cineva = a se certa foarte tare, a se încaiera cu cineva. A atârna de un fir de par = a depinde de o nimica toata. A se da dupa par = a se comporta dupa cum cere împrejurarea; a se acomoda. N-am par în cap sau cât par în cap, ca parul din cap = în numar foarte mare; foarte mult. Cât par în palma (sau pe broasca) = nimic; deloc. Când mi-o creste par în palma = niciodata. A avea par pe limba = a fi prost; a fi lipsit de educatie, necioplit. A i se ridica (sau a i se sui) (tot) parul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (ori a i se ridica, etc.) parul maciuca = a se înspaimânta, a se îngrozi, a-i fi foarte frica. A despica (sau a taia) parul (sau firul de par) în patru (ori în sapte etc.) = a cerceta ceva cu minutiozitate exagerata. A-i scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) multe necazuri; a sâcâi, a agasa (pe cineva). A-i iesi (cuiva) peri albi = a îmbatrâni din cauza prea multor necazuri. A-i iesi (sau a-i trece) cuiva parul prin caciula = a face eforturi deosebite, trecând peste multe greutati; a ajunge la limita rabdarii. ♦ (Pop.) Peri rai = numele unei boli de ochi, de obicei provocata de firele de gene mai lungi care irita globul ocular. ♦ (Fiecare dintre) firele chitinoase care acopera unele organe sau parti ale corpului insectelor. ♦ P. anal. Firele scurte, iesire în afara, care acopera suprafata unei tesaturi, în special a unui covor. 2. Denumire generala data fibrelor naturale de origine animala; p. ext. tesatura din aceste fibre. 3. P. anal. Fiecare dintre filamentele (fine), de origine epidermica, existente pe anumite organe ale unor plante. 4. Arc în forma de spirala la ceas. 5. Compuse: parul-fetei = planta criptogama înrudita cu feriga, întrebuintata ca planta medicinala si ornamentala (Adianthum capillus- Veneris); parul-Maicii-Domnului = planta erbacee cu frunze mate, crestate adânc (Asplenium adianthum nigrum); parul-porcului = planta erbacee cu frunze lungi si cu spiculete (Equisetum telmateja). 6. Compus: (Astron.) Parul Berenicei = numele unei constelatii din emisfera boreala. – Lat. pilus.
părea, PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. si refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenta de... ♢ Loc. vb. A-i parea (cuiva) bine = a se bucura. A-i parea (cuiva) rau = a regreta. ♢ Loc. adv. Pare ca = parca1. ♢ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se întelege. (Rar) (Impers., introduce o propozitie subiectiva) Parea ca ma aflam într-un mare oras. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atentia, a impune. 2. A avea impresia, a-si închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a gasi. 3. A se însela; a i se nazari. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.
keramit, KERAMÍT s. n. clincher ceramic prin arderea amestecului de argila refractata cu marna dolomitica, din care se fabrica dalele de pavaj. (< fr. kéramite)
păstru, PẮSTRU s.m. 1. (Înv. si reg.) Persoana sau colectivitate care pastreaza ceva, care face sa dainuiasca. 2. (Fam.) Închisoare. – Din pastra (derivat regresiv).
pătlagină, PĂTLÁGINĂ, patlagini, s.f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozeta la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albastrui, folosite în medicina datorita unor calitati expectorante si a unor proprietati care accelereaza cicatrizarea ranilor (Plantago); planta care apartine acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.
pătrat, PĂTRÁT, -Ă, patrati, -te, s.n., adj. I. 1. S.n. Patrulater cu laturile egale si cu unghiurile drepte. ♢ (Rar) Patrat de tipografie = patrisor. 2. Adj., s.n. (Obiect) care are forma de patrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ♢ Metru (sau decimetru etc.) patrat = unitate de masura pentru suprafete, echivalenta cu aria unui patrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ♢ Expr. Cap patrat = om marginit. 3. S.n. Sir, grup de obiecte, de fiinte etc. care sunt asezate în forma de patrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S.n. Produs obtinut prin înmultirea unui numar cu el însusi; numar ridicat la puterea a doua. ♢ Patrat perfect = numar întreg si pozitiv, a carui radacina patrata este tot un numar întreg. 2. Adj. (În sintagma) Radacina (sau radacina) patrata (a unui numar) = numar sau expresie algebrica care, înmultita cu sine însasi, reproduce numarul sau expresia algebrica data. – Din patru (Dupa lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).
păţi, PĂŢÍ, patesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplacut, iesit din comun), a da peste ceva neasteptat (si neplacut). ♢ Expr. A o pati = a avea neplaceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o pati cu cineva = a întâlni pe cineva care îti produce neplaceri, a-si gasi beleaua cu cineva. Din patite = din experienta. A fi patit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experienta. (Fam.) Ce-ai patit? = ce ti s-a întâmplat de faci asa ceva? ce te-a gasit? 2. Tranz. si intranz. (Înv. si pop.) A suferi, a patimi, a îndura. [Prez. ind. si: (pop.) pat] – Lat. pati.
pâc, PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care reda: a) sunetul exploziv surd produs de fumatori când trag fumul din lulea sau din tigara; b) sunetul produs de o lovitura data cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de ata, de o sfoara, de o coarda etc. când se rupe. – Onomatopee.
pârguială, PÂRGUIÁLĂ, pârguieli, s.f. Prima faza de coacere a fructelor, când acestea încep sa-si schimbe culoarea si când creste continutul lor în zahar. ♢ Loc. vb. A da în pârguiala = a începe sa se coaca. [Pr.: -gu-ia-] – Pârgui + suf. -eala.
pârguit, PÂRGUÍT2, -Ă, pârguiti, -te, adj. (Despre fructe, legume si cereale) Care începe sa se coaca, care a dat în copt. – V. pârgui.
pârî, PÂRÎ́, pârasc, vb. IV. Tranz. (Folosit si absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe fata în mod rautacios faptele cuiva, adesea exagerând sau mintind; a vorbi de rau; a denunta. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecata, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.
pârjoli, PÂRJOLÍ, pârjolesc, vb. IV. 1. Tranz. A da foc sau a pune foc cu scopul de a distruge. 2. Tranz. (Adesea fig.) A arde, a mistui în flacari o fiinta. 3. Intranz. (Despre soare) A încalzi peste masura; a arde, a dogorî. 4. Tranz. (Despre soare) A ofili, a vesteji, a usca din cauza arsitei prea mari. – Din magh. pörzsölui.
pârlitură, PÂRLITÚRĂ, pârlituri, s.f. 1. Pârleala (1). ♢ Expr. (Înv.) A da (pe cineva) pe (sau prin) pârlitura = a) a necaji (pe cineva), a face (cuiva) zile fripte; b) a ironiza, a lua în râs. 2. (Reg.; concr.) Loc ars de foc; portiune de padure cu copacii arsi. – Pârli + suf. -tura.
pe, PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indica o fiinta) Îl strig pe Ion. A împuscat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indica un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotarât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Pe cine sa chem? L-a adus si pe celalalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ♢ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe altii, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotarât "câti", "câte", cu valoare de pronume relativ) Pe câti i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am vazut. Aduna pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul "cel") I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparatie "ca") Ma priveste ca pe un strain. ♢ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravan. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legatura cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♢ (Cu o nuanta temporala si distributiva) în schimbul unei munci (de o zi, de o luna etc.); în timp de... Cât sa-ti dau pe an? III. (Introduce un complement circumstantial) 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) S-a oprit pe o treapta. ♢ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ♢ (Cu o nuanta instrumentala) Emisiune pe unde scurte. ♢ (Cu o nuanta temporala) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Da complementului pe lânga care sta o nuanta de aproximatie) Cauta pe dupa banci. ♢ Expr. Pe acasa = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuieste cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de laturi. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstantial de timp) Pe caldura asta o sa ne uscam de sete. ♢ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; pâna mâine. ♢ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanta adversativa) în acest timp însa, în schimb (în acest timp); iar. ♢ Loc. prep. Pe dupa... = cam dupa... aproximativ dupa... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durata de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare: într-o perioada de... Cantitate de carbune planificata pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primavara. Pe-nserate. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod) A plecat pe furis. ♢ Expr. (Pop.) A ramâne (sau a fi) pe a cuiva = a ramâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face dupa cum doreste (cineva). (Pop.) Duca-i pe aceea... = daca-i asa..., daca asa stau lucrurile... ♢ (Cu o nuanta locala) Munceau pâna cadeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu pretul..., cu... ♦ (Cu o nuanta instrumentala) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanta cantitativa; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în aceasta masura, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indica un raport de masura) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe saptamâna. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din doua. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstantial de cauza, adesea cu nuanta finala) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstantial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., sa... S-a asternut pe somn. 6. (În formule de juramânt) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toata viata. [Var.: (înv. si pop.) pre prep.] – Lat. super, per.
pârgă, PẤRGĂ s.f. 1. Faza de început a coacerii unor fructe, legume sau cereale, înainte de maturizare; starea fructelor, a legumelor si a cerealelor în aceasta faza. ♢ Loc. adj. În pârga = aproape copt. ♢ Expr. A da în pârga (sau în pârg) = a începe sa se coaca, sa se pârguiasca. 2. (Înv. si reg.; colectiv) Cele dintâi fructe sau roade dintr-un an; roade timpurii. [Var.: pârg s.n.] – Din sl. prŭga.
aliman, ALIMÁN, alimane, s.n. (Reg.) Apa adânca. ♢ Expr. A ajunge la aliman = a da (si a nu mai putea scapa) de un necaz. – Sb. alaman (< tc.).
provizion, PROVIZIÓN, provizioane, s.n. Remuneratie procentuala data celui care a mijlocit o afacere comerciala; comision, remiza. [Pr.: -zi-on] – Din germ. Provision.
cunoaşte, CUNOÁSTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunostinta de obiectele si de fenomenele înconjuratoare, reflectate în constiinta; a stabili în chip obiectiv natura, proprietatile unui lucru, relatiile dintre fenomene, a le da o interpretare conforma cu adevarul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunostinte pe baza studiului, experientei; a fi luat cunostinta de ceva. 3. Tranz. A sti, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi facut (personal) cunostinta cu cineva. ♢ Expr. A nu cunoaste moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-si cunoaste (sau a nu-si cunoaste) lungul nasului = a-si da (sau a nu-si da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de stire, a preveni, a avertiza. ♦ A sti felul de a fi al cuiva. ♢ Expr. A cunoaste lumea = a avea experienta vietii. ♦ A recunoaste, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplina cunostinta de cauza. Cunosc eu bunatatea ta. 4. Refl. A se baga de seama, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaste. ♢ Expr. (Tranz.) A cunoaste ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevarul; a nu tagadui. 6. Intranz. (Rar) A-si arata recunostinta pentru ceva; a rasplati. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-si da seama de ceva; a întelege, a sti. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).
aştepta, ASTEPTÁ, astépt, vb. I. Tranz. 1. A sta undeva pentru a fi de fata la ceva, pentru a vedea pe cineva etc.; a adasta. ♢ Loc. adv. La sfântu- (sau la mos-) asteapta = niciodata. 2. A avea rabdare, a da cuiva ragaz pentru a face ceva; a pasui. ♦ (În constructii negative) A sta la îndoiala; a ezita; a zabovi. 3. A lasa sa treaca timpul sperând sa... sau ca... ♦ Refl. A crede, a-si închipui; a prevedea; a conta (pe ceva). – Lat. •astectare (= adspectare).
anamneză, ANAMNÉZĂ s.f. 1. Reamintire a ideilor pe care sufletul le-ar fi cunoscut într-o existenta anterioara. 2. Totalitatea datelor pe care medicul le capata interogând bolnavul cu privire la aparitia si evolutia bolii de care sufera, la antecedentele ei etc. – Din fr. anamnèse.
anatocism, ANATOCÍSM, anatocisme, s.n. Operatie financiara prin care dobânda obtinuta la o suma data cu împrumut este transformata în capital. – Din fr. anatocisme.
arenda, ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arenda. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arenda.
asistent, ASISTÉNT, -Ă, asistenti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata la ceva. 2. S.m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ♦ Grad didactic în învatamântul superior, inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ Assistent.
angliciza, ANGLICIZÁ, anglicizez, vb. I. Tranz. A da un aer, un accent englezesc. – Din fr. angliciser.
asigura, ASIGURÁ, asígur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garantie pentru înfaptuirea unui lucru; a face ca înfaptuirea sa fie sigura; a pregati ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garantii asupra unui lucru; a încredinta. ♦ Refl. A-si lua toate masurile de precautie. 3. Tranz. si refl. A încheia un contract de asigurare a vietii, a unui bun. 4. Tranz. A realiza împiedicarea desfacerii sau deplasarii elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A3- + sigur (dupa fr. assurer).
asculta, ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. a-si încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cânta. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse de cineva, a lua în consideratie; a împlini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
arunca, ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) sa ajunga la o distanta oarecare, imprimându-i o miscare violenta; a azvârli. ♢ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-si) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacat; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorba (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacat. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în graba); a face sa cada. ♦ Refl. a se repezi, a se napusti; a se avânta, a sari; a se azvârli. 2. Tranz. a împrastia samânta pentru a semana. 3. Tranz. A îndeparta ceva rau, nefolositor; a lepada. 4. Tranz. A raspândi lumina, umbra etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva sa ajunga într-o anumita situatie (rea). ♢ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnita. ♢ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afara dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semana la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare.
anima, ANIMÁ, aním, vb. I. Tranz. si refl. A (se) face mai activ sau mai expresiv, a da sau a capata (mai multa viata; a (se) însufleti. [Prez. ind. si: animez] – Din fr. animer, lat. animare.
animat, ANIMAT, -Ă, animati, -te, adj. Însufletit, plin de animatie; viu. ♢ Desen animat = film constituit dintr-o suita de desene, a caror proiectie succesiva da impresia miscarii. – V. anima.
aniversa, ANIVERSÁ, aniversez, vb. I. Tranz. A sarbatori împlinirea unui numar de ani de la data la care s-a petrecut un eveniment. – Din aniversar (derivat regresiv).
arde, ÁRDE, ard vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a baga în foc. ♢ Expr. A arde cu fierul rosu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înrosit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. si intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la actiunea focului. ♢ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reactie chimica. 3. Tranz. si intranz. A încinge, a încalzi (tare). ♦ Tranz. A expune actiunii focului (în procesul de fabricare) obiecte de lut, de ceramica etc. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacara. ♦ Tranz. A cauteriza o rana. III. Intranz. 1. A raspândi lumina; a luci, a straluci. Lampa arde. 2. (Despre soare) A raspândi caldura mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. si refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. si tranz. A suferi sau a face sa sufere o durere vie, o arsura la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzatie asemanatoare cu o arsura. 2. Tranz. Fig. A da o lovitura. I-a ars o palma. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o hora. ♦ Tranz. si refl. (Fam.) A (se) pacali, a (se) însela. 3. Intranz. A se înrosi tare (din cauza unei stari emotive). ♦ A avea febra. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ♢ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simti o dorinta (arzatoare); a avea dispozitia sa..., a avea chef de... – Lat. ardere.
furniza, FURNIZÁ, furnizez, vb. I. Tranz. A procura marfuri prin vânzare sau a pune la dispozitie servicii, contra plata, în baza unei întelegeri prealabile; a livra. ♦ A da, a oferi o informatie, o stire etc. – Din furnizor. Cf. fr. f o u r n i r.
aprinde, APRÍNDE, aprínd, vb. III. 1. Tranz. A face sa arda focul sau un material combustibil; a da foc unui obiect. ♢ Expr. A-si aprinde paie în cap = a-si crea singur o neplacere; a o pati cu cineva, a nu putea scapa de cineva. ♦ Refl. A începe sa arda, a lua foc. 2. Tranz. (Înv.) A face sa ia foc o arma. 3. Refl. Fig. A izbucni, a se dezlantui. 4. Tranz. si refl. A face sau a începe sa lumineze. A aprins lampa. 5. Refl. Fig. (Despre oameni) A se înflacara, a se pasiona; a-si iesi din fire. ♦ A se înrosi, a se îmbujora (la fata). 6. Refl. (Despre fân, cereale, faina etc.) A se încinge1; a se altera. – Lat. appre[he]ndere.
arăta, ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intentionat privirilor cuiva; a da la iveala, a lasa sa se vada. ♢ Expr. (Refl.) A se arata doctorului = a se duce sa fie examinat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra caruia se atrage atentia. ♢ Expr. A arata (cuiva) usa = a da (pe cineva) afara dintr-un loc. A arata (pe cineva) cu degetul, se spune despre cineva pe care lumea îl dispretuieste pentru faptele sale. ♦ A indica o masura, o directie etc. ♦ A indica ora, minutele si secundele. 3. Tranz. A da o explicatie, a explica, a face o expunere (pentru a lamuri, a dovedi, a convinge). ♢ Expr. (Fam.) Îti arat eu tie! se spune pentru a ameninta pe cineva. 4. Tranz. si refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovada de...; a dovedi. ♦ Intranz. A parea (dupa înfatisare); a avea o anumita înfatisare. ♢ Refl. unipers. Se arata a fi vreme buna. 5. Refl. A aparea, a se ivi (pe neasteptate). – Lat. •arrectare.
ardezie, ARDÉZIE, ardezii, s.f. Gresie argiloasa sau argila cu granule fine, care se poate desface usor în foi subtiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli, în trecut la fabricarea tablitelor pentru scolarii începatori etc. – Din it. ardesia.
anticipa, ANTICIPÁ, anticipez, vb. I. Intranz. si tranz. A face sau a spune ceva înainte de o anumita data (fixata) sau înaintea timpului cuvenit. – Din fr. anticiper, lat. anticipare.
roată, ROÁTĂ1, roti, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spite sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în miscare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roata = caii (sau boii) rotasi. ♢ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zapacit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face sa se desfasoare sau a se desfasura în conditii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât sa functioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de masina sau ansamblu unitar de piese în forma de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemanatoare cu roata (1), având diverse întrebuintari. ♢ Roata olarului = masina de lucru rudimentara a olarului, construita dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeste lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câstigatoare, care este învârtit cu mâna de jucatorul care îsi încearca norocul. ♢ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situatia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în forma de roata (1), de cerc, de disc. Roata de cascaval. Roata de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figura pe care o formeaza mai multe fiinte sau lucruri asezate în forma de cerc. ♢ (Adverbial) Sedeau roata în jurul focului. 6. Miscare circulara; învârtitura, rasucire, rotocol. ♢ Expr. A da roata = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figura de acrobatie care consta în rotirea corpului prin sprijinirea succesiva pe mâini si pe picioare. ♢ Roata mortii = acrobatie care consta în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe peretii (aproape verticali ai) unei constructii special amenajate. ♢ Loc. Vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortura si executie de forma circulara, folosit în evul mediu. [Pl. si: roate] – Lat. rota.
jeteu, JETÉU s. n. ochi de tricotaj prin înfasurarea firului o singura data pe andrea, trecut din fata spre spate. (< fr. jeté)
propune, PROPÚNE, propún, vb. III. 1. Tranz. A supune o parere, o solutie, un proiect etc. discutiei si aprobarii cuiva. ♦ A da o sugestie, un sfat, a recomanda; a îndemna la ceva. 2. Tranz. A recomanda, a indica pe cineva pentru un post, într-un grad, într-o misiune etc. 3. Tranz. si refl. A-si manifesta intentia sa înfaptuiasca ceva; a (se) hotarî. 4. Refl. pas. (Înv.) A preda o materie într-o institutie de învatamânt. [Prez. ind. si: (pop.) propúi] – Din lat. proponere, fr. proposer (dupa pune).
rocadă, ROCÁDĂ, rocade, s.f. 1. Miscare la jocul de sah care nu se poate face decât o singura data în decursul unei partide si care consta în aducerea uneia dintre ture alaturi de rege si în trecerea regelui peste aceasta, pastrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciproca a pozitiei ocupate de doua elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicatie cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosita pentru regruparea si manevrarea trupelor, precum si pentru asigurarea materiala a acestora. ♦ Linie de rocada = linie pe care se misca rezervele unei armate în spatele frontului. Artera de rocada = artera rutiera destinata circulatiei de tranzit, amenajata în exteriorul unei localitati. – Din fr. rocade, germ. Rochade.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
dogori, DOGORÍ, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A raspândi o caldura puternica, arzatoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzatie de caldura arzatoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni si despre parti ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emotie, de boala etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.
ticlui, TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. si fam.) A aranja, a aseza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, nascocind). ♢ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmatii mincinoase aparenta de adevar. 2. A compune, a redacta (repede, usor). – Et. nec.
flux, FLUX, fluxuri, s.n. 1. Faza de ridicare periodica a nivelului apei oceanelor sau a marilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influenta miscarii de rotatie a Pamântului si a atractiei Lunii si a Soarelui. ♦ Fig. Revarsare puternica, suvoi; val1, navala. ♢ Flux verbal = afluenta (precipitata), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ♢ Flux de caldura = energie termica transferata dintr-o suprafata data în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumina pe care o emite un izvor de lumina într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate. Flux magnetic = produsul dintre inductia magnetica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulatia continua a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operatiilor dintr-un proces tehnologic. Productie în flux = forma de organizare superioara a productiei, în cadrul careia produsele se obtin în conditii de adânca divizare a procesului tehnologic. Flux de informatie = raportul dintre cantitatea de informatie si timpul în care ea este transmisa. – Din fr. flux.
arabiza, ARABIZÁ, arabizez, vb. I. Tranz. A face (sa devina) arab sau a da caracter (social-cultural) arab. – Din fr. arabiser.
pentru, PÉNTRU prep. I. (Exprima un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorita... Pentru asta a plecat. ♢ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din alta cauza, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Multumeste pentru buna gazduire. ♢ Expr. Pentru putin (sau nimic), se spune ca raspuns celui care multumeste când i s-a facut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu nici un pret, în nici un caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu ! exclamatie care însoteste o cerere sau o rugaminte sau care exprima uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprima un raport final) 1. (Introduce un complement circumstantial de scop) Cu scopul de..., în scopul.... în vederea... Scrie pentru bani. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apararea... Pledeaza pentru el. ♢ (În constructii eliptice) Cincizeci de voturi pentru si doua contra. ♦ Potrivit cu...; în masura sa... Serviciul nu era pentru el. ♦ Dupa. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Fata) de... Are o grija deosebita pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie si plic pentru o scrisoare. ♦ Cu directia..., cu destinatia... Autobuzul pentru Ploiesti. 4. (Intra în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprima un raport de relatie) Cu privire la..., referitor la..., în legatura cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Fata de..., în raport cu... Pentru unii muma, pentru altii ciuma. IV. (Exprima un raport temporal, introducând un complement circumstantial de timp) Pleaca pentru o clipa. ♢ Expr. Pentru moment = deocamdata. V. (Exprima un raport de compensatie, de echivalenta sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjunctie, constructia fiind echivalenta, cu o propozitie consecutiva negativa, când regenta e afirmativa, si invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o ora. 2. (Formeaza conjunctii compuse) Pentru ca sau pentru ca = fiindca, deoarece, din cauza ca; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, asadar, de aceea, drept care, din care cauza. – Din printru.
peon, PEÓN1, peoni, s.m. Muncitor agricol din America Latina, aflat într-o dependenta înrobitoare fata de mosieri (din cauza datoriilor). [Pr.: pe-on] – Din fr. péon, sp. peon.
perdaf, PERDÁF, perdafuri, s.n. Radere de jos în sus, în contra directiei în care creste parul. ♢ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.
roşu, RÓSU, -IE, rosii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ♢ Oua rosii = oua vopsite (cu rosu sau, p. gener., cu alta culoare), traditionale la crestini de Pasti. Pamânt rosu = pamânt de culoare rosiatica (întâlnit mai ales în tinuturile mediteraneene). 2. Roscat, roscovan, aramiu. 3. De culoare rumena aprinsa. ♦ Îmbujorat la fata. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înrosit în foc; incandescent. ♦ ♢ Fier rosu = bucata de fier incandescent cu care se însemneaza animalele (odinioara si sclavii, ocnasii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ♢ Garzile rosii = detasamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revolutiei din 1917. III. S.n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situata în marginea acestuia dinspre lungimile de unda mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Pâna la rosu = (despre metale) pâna la starea de incandescenta. ♢ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) rosu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea rosie. ♢ (Chim.) Rosu de Congo = colorant organic de sinteza, care se prezinta ca o pulbere rosie (I 1), foarte usor solubila în apa, folosit în vopsitorie si ca indicator în chimia analitica. 2. Fard de culoare rosie (I 1) pentru obraz si buze; ruj. 3. Ţesatura, panglica, broderie de culoare rosie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cartile de joc, în forma de inima rosie (I 1). IV. S.m. 1. Adept al comunismului. ♦ Porecla data de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumatate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupa de calareti sau de pedestrasi în vechea armata a Moldovei, compus din boierii de tara (cu uniforma de culoare rosie); (si la sg.) ostas din acest corp de trupa. V. S.f. Patlagica rosie, v. patlagica. VI. S.f. (În sintagmele) Rosie daneza = rasa de taurine obtinuta în Danemarca si crescuta pentru productia de lapte. Rosie de stepa = rasa de taurine buna producatoare de lapte, adaptata la conditiile de stepa. [Var.: (reg.) ros, -a adj., s.n.] – Lat. roseus.
piele, PIÉLE, piei, s.f. 1. Ţesut conjunctiv-epitelial care acopera întreaga suprafata a corpului animalelor vertebrate si a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau cu) pielea goala = complet dezbracat; gol, nud. ♢ Loc. adv. (Pâna) la piele = în întregime, de tot, complet. ♢ Expr. A sti (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a sti (sau a vedea) de ce e în stare, cât valoreaza cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici doua parale, nici o ceapa degerata) sau a nu-i plati pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-si) mai încapea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se baga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reusi sa câstige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingusiri, insistente, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de gaina (sau de gâsca) ori pielea gainii (sau a gâstii) = a i se încreti (cuiva) pielea (de frica, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (si) pielea (de pe el) sau sapte (ori noua) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmani. (A fi) numai piele(a) si os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se razbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plati cu pielea = a suporta o pedeapsa corporala. A-si lasa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-si pune pielea în saramura = a) a risca, a se expune; b) a-si impune anumite restrictii pentru a realiza ceva. A-si pune pielea pentru cineva = a se expune la neplaceri pentru cineva; a-si pune viata în primejdie pentru cineva. A-si iesi din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciuda etc.). A-i da (sau a-i iesi cuiva ceva) prin piele = a suporta consecintele unui fapt, a o pati, a-i iesi pe nas. A-si vinde (si) pielea de pe el = a-si vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scapa de o datorie, de o primejdie etc.). A-si vinde scump pielea = a lupta cu înversunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar daca nu mai sunt sorti de izbânda). A ramâne numai cu pielea = a ramâne foarte sarac. (A fi) vai (si amar) de pielea cuiva = (a fi) rau de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simti (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin si personal consecintele unei situatii. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeasi situatie (dificila) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-si satisface gusturi, a-si crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui stie, se spune despre cel care a rabdat si a suferit multe. A avea pielea groasa sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasa) = a fi lipsit de bun-simt, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea toba (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ♢ Compus: pieile-rosii = nume dat populatiei indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Fiinta, faptura; p. ext. viata. Ţine la pielea lui. 2. Piele (1) jupuita de pe un animal (si prelucrata); spec. blana. ♦ Piele de drac = tesatura deasa de bumbac, foarte rezistenta, cu o parte pufoasa (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.
piept, PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s.n., (3) piepti, s.m. 1. S.n. Parte superioara a corpului, de la abdomen pâna la gât, la om si la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioara (si exterioara) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavitatii toracice (inima sau plamân). ♢ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptis. ♢ Loc. adj. si adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfasoara) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baioneta. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, fata în fata, (aproape) ciocnindu-se. ♢ Expr. Cu pieptul deschis = fara teama, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rusine, de suparare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbratisa. Cu mâinile (încrucisate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A tine (cuiva) piept = a rezista, a nu se da batut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-si) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apara cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apara din rasputeri, a apara cu viata. A-si sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din rasputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoza, ♦ (Si în sintagma boala de piept) Tuberculoza pulmonara. ♦ Carne de pe partea anterioara a cavitatii toracice a unor animale, folosita ca aliment; mâncare preparata din aceasta carne. 2. S.n. Sân (al femeii). ♢ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alapta, a da sa suga. 3. S.m. Partea din fata a unei piese de îmbracaminte, care acopera pieptul (1). ♢ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteala, a sari la bataie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S.n. P. anal. Coasta de deal, de munte etc.; povârnis. – Lat. pectus.
pierzare, PIERZÁRE s.f. (Pop.) Pierzanie. ♢ Loc. vb. A da pierzarii = a ucide sau a lasa sa fie ucis. – V. pierde.
pinten, PÍNTEN, pinteni, s.m. 1. Obiect de metal în forma de potcoava, prevazut cu o rotita dintata, cu un vârf etc., pe care calaretii îl prind la calcâiul cizmelor si care le serveste pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitura data calului cu acest obiect. ♢ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face sa mearga mai repede; b) a (se) zori, a (se) grabi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi calcâiele unul de altul, facând sa sune pintenii, si a lua pozitia (reglementara) de drepti. A bate din pinteni (de bucurie) = a-si manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele pasari, mai ales la cocosi) Formatie cornoasa situata în partea de dinapoi si de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanta situata în partea de dinapoi si de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor parti de plante sau (cu determinari) al unor plante care au de obicei proeminente, protuberante, excrescente etc. 4. Proeminenta a unei piese care serveste la limitarea cursei altei piese în miscare sau ca punct de articulatie. ♦ Unealta cu care apicultorii fixeaza fagurele pe rama. 5. Constructie sau element de constructie care seamana cu un pinten (1) si care sustine sau întareste o zidarie, un terasament, consolideaza un mal etc. 6. Portiune de teren care depaseste nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. •pentĩnŭ.
piper, PIPÉR, (1, 2) piperi, s.m., (3) s.n. 1. S.m. Planta tropicala din familia piperaceelor, cu tulpina lunga si subtire, târâtoare sau agatatoare, ale carei fructe, în forma de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ♢ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), usor indecent, picant. ♢ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limba = a fi ironic, rautacios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supara, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supara, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii rautacioase. A face (pe cineva) cu sare si cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou si cu otet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorator sau plin de haz. 2. S.m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ♢ (în compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ♢ Piper rosu = boia de ardei. 3. S.n. Numele unui dans popular care se joaca la nunti; melodie dupa care se executa acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.
învesti, ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)
vomita, VOMITÁ, vomít, vb. I. Tranz. A da afara prin esofag si pe gura mâncarea ajunsa în stomac (si în intestinul subtire); a varsa, a voma, a borî. – Din it. vomitare.
politiza, POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da unui lucru un caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic. – Din germ. politisieren.
polisindeton, POLISÍNDETON s.n. Figura de stil care consta în repetarea unei conjunctii la începutul fiecareia dintre partile unei fraze sau înaintea fiecaruia dintre termenii unei enumerari, pentru a da discursului mai multa forta. – Din fr. polysyndéton.
vota, VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-si exprima prin vot (1) parerea asupra unei candidaturi, a unei hotarâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
vornici, VORNICÍ, vornicesc, vb. IV. 1. Intranz. (Înv.) A îndeplini functia de vornic (1). 2. Tranz. (Pop.) A anunta la nunta darurile primite de miri. – Din vornic.
vornicel, VORNICÉL, vornicei, s.m. 1. Slujbas subaltern al vornicului (1), însarcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin judete si sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flacau însarcinat cu poftirea si cinstirea oaspetilor la nuntile taranesti, cu conducerea alaiului nuntii, cu anuntarea darurilor si cu rostirea oratiei de nunta; vornic (3). – Vornic + suf. -el.
întreţine, ÎNTREŢÍNE vb. I. tr. 1. a pastra în stare buna. 2. a alimenta, a sustine (arderea). II. tr., refl. a da, a(-si) asigura mijloacele de trai necesare. III. refl. a sta de vorba cu cineva, a conversa. (dupa fr. /s'/entretenir)
polariza, POLARIZÁ, polarizez, vb. I. 1. Tranz. (Fiz.) A transforma lumina naturala prin fenomene de reflexie, refractie, birefringenta etc. ♦ Intranz. si refl. A dobândi proprietatea de a avea poli electrici sau magnetici. 2. Tranz. Fig. A aduna, a strânge, a concentra în jurul sau. 3. Refl. (Fil.) A da nastere unei polaritati (3), a forma extreme opuse care se conditioneaza reciproc. – Din fr. polariser.
poftim, POFTÍM interj. Formula de politete care se foloseste: a) pentru a da ceva cuiva; ia, na, tine; b) pentru a invita o persoana sa vina sau sa se aseze undeva; pentru a îndemna la actiune; c) (adesea precedat de exclamatia "ei") pentru a exprima indignare, ciuda, repros, nemultumire, necaz, revolta etc.; asta-i buna, na, uite. – Din pofti.
poetiza, POETIZÁ, poetizez, vb. I. Tranz. A da unui fapt, unui eveniment, unei idei etc. caracter poetic; a înfrumuseta, a idealiza. [Pr.: po-e-] – Din fr. poétiser.
program, PROGRÁM, programe, s.n. 1. Plan de activitate în care sunt stabilite (în ordinea desfasurarii lor) etapele propuse pentru o perioada data; desfasurare a activitatii (individuale, dintr-o institutie) dupa un astfel de plan. 2. Expunere (scrisa) a principiilor, scopurilor etc. unei organizatii politice, sociale, culturale etc. 3. Programa. 4. Ordinea dupa care se desfasoara o emisiune de radio sau de televiziune, un spectacol etc.; ansamblul partilor unei asemenea emisiuni, ale unui spectacol etc. ♦ Foaie de hârtie, publicatie, brosura în care este prezentat un program (4). 5. Ansamblu de instructiuni codate, folosit de un calculator pentru rezolvarea unei probleme. – Din fr. programme.
înseria, ÎNSERIÁ vb. tr. a aseza, a înscrie în ordine; a da numar de serie. (< în- + serie)
vinde, VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumparator dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ♢ Expr. A vinde pielea ursului din padure (sau pestele din balta) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legatura cu un lucru pe care nu-l posezi înca, care este nesigur. A-si vinde (si) pielea sau camasa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce poseda. A-si vinde scump viata (sau pielea) = a se apara cu îndârjire, cauzând pierderi mari dusmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau asa) am cumparat-o, asa o vând = o spun asa cum am auzit-o (fara sa-mi iau raspunderea autenticitatii). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce pret are? cu cât de plateste? ♦ A scoate un bun la licitatie (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comert. ♦ Refl. pas. (Despre marfuri) A gasi cumparatori, a avea cautare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trada sau a denunta, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. si: (reg.) vânz] – Lat. vendere.
poală, POÁLĂ, poale, s.f. I. 1. Partea de jos a unui vesmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbracaminte (încheiate în fata); tivitura a unui obiect de îmbracaminte; partea de la talie în jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ♢ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ♢ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dânsa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele în cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brâu = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se întorc peste umplutura, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa între brâu si genunchi, împreuna cu partea de îmbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa în sus si tinuta cu mâna sau prinsa în brâu, formând o adâncitura în care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ♢ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ♢ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de pânza frumos lucrata cu care se împodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.
plus, PLUS2, (1, 2) plusuri, s.n., (3) adv. 1. S.n. Ceea ce depaseste o cantitate data; prisos. ♢ Loc. adj. În plus = peste ceea ce este obisnuit; pe lânga aceasta, pe deasupra. 2. S.n. (Mat.) Semn grafic în forma de cruce, care indica operatia de adunare (a marimilor între care se gaseste) sau caracterizeaza numerele sau marimile pozitive (daca se gaseste înaintea acestora). (Cu valoare de prepozitie) Cinci plus trei fac opt. ♢ Plus infinit = simbol matematic care arata cresterea nelimitata a numerelor pozitive. ♦ Semn grafic în forma de cruce, care, pus pe lânga o nota data scolarilor, îi mareste valoarea. ♦ Semn grafic identic cu cel din matematica, indicând sarcinile electrice pozitive. 3. Adv. Mai mult, si înca. – Din lat. plus.
ploua, PLOUÁ, pers. 3 plóua, vb. I. 1. Intranz. impers. A cadea, a curge ploaia. ♢ Expr. A ploua cu galeata (sau ca din cofa) = a ploua foarte tare, cu picaturi mari si repezi. Ploua de varsa = ploua foarte tare. A ploua ca prin sita = a ploua marunt si des; a cerne, a bura. Parca tot îi ninge si-i ploua, se spune despre o persoana posomorâta si mereu nemultumita. (Fam.) A se face ca ploua = a da impresia ca nu observa un lucru sau un fapt neplacut. ♦ Tranz. impers. A cadea ploaia asupra cuiva sau a ceva; a uda. 2. Tranz. si intranz. P. anal. A cadea (de sus) sau a lasa sa cada ceva în cantitate sau în numar mare si în mod neîntrerupt. [Pr.: plo-ua] – Lat. plovere (= pluere).
plin, PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încaperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se afla ceva pâna la limita. ♢ Expr. Plin ochi = umplut pâna la limita capacitatii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o parere foarte buna despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri si nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuse; încarcat. 2. Fara goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, nestirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile si drepturile prevazute de lege. Catedra plina = catedra care are numarul de ore prevazut de regulament. 3. Care cuprinde, contine, are ceva în cantitate sau în numar mare. ♦ (Despre ochi) Napadit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încarcat total sau partial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinte, corpul lor sau parti ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grasut. 6. Care are amploare, intensitate; desavârsit. Luna plina = luna perfect rotunda, aflata în faza ei maxima. Voce plina = voce sonora, cu volum. ♢ Expr. În plin(a)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spatiu etc.; continut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care ramâne în permanenta într-o conducta de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenta. ♢ Loc. adj. si adv. În plin = în centru, la tinta. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reusi, a izbândi. A da o lovitura (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine tinta vizata, a-si ajunge scopul. A-i iesi cuiva cu plin(ul) = a-i iesi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinta populara ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzina pâna la refuz rezervorul unei masini. – Lat. plenus.
plimbare, PLIMBÁRE, plimbari, s.f. 1. Actiunea de a (se) plimba; mers în voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ♢ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva; b) a nu sta la discutie (cu cineva), a da afara; a concedia. ♦ Calatorie (de agrement), drum; peregrinare, umblatura. 2. (Înv.; concr.) Loc de promenada. [Var.: (reg.) preumbláre, primbláre s.f.] – V. plimba.
înnobila, ÎNNOBILÁ vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noblete. 2. a îmbunatati, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ♢ a îmbunatati calitatile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (dupa fr. ennoblir)
înfeuda, ÎNFEUDÁ vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feuda. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr. inféoder, lat. infeodare)
încuraja, ÎNCURAJÁ vb. tr. 1. a da curaj, a îmbarbata. 2. a sprijini, a stimula. (< fr. encourager)
aripă, ÁRIPĂ, aripi, s.f. 1. Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere, care serveste la zbor. ♢ Expr. A capata (sau a prinde) aripi = a capata independenta, curaj; a începe sa se înflacareze, sa se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face sa capete curaj; a însufleti (pe cineva). A taia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) sa-si piarda curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protectie. 2. (Iht.) Înotatoare. 3. Membrana a unor fructe si seminte care serveste la raspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, parti ale unor aparate etc. care au forma, functiunea sau pozitia aripilor (1). Aripa avionului. Aripa masinii. 5. Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala; fiecare dintre extremitatile unei constructii (în raport cu partea centrala). ♦ Fiecare dintre cele doua ziduri de sprijin care pleaca de la portalul unui tunel si sustin taluzurile de la capete. 6. Capat, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bataie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucatorii plasati în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fractiune cu o anumita orientare politica din cadrul unei organizatii, al unui partid. [Acc. si arípa] – Lat. alapa.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
peşin, PESÍN adv. 1. (Pop. si fam.; de obicei în legatura cu verbe ca "a da", "a plati") În numerar, cu plata pe loc. ♢ (Adjectival) Bani pesin. 2. (Înv.) Îndata, imediat, numaidecât. [Var.: (înv.) pesím adv.] – Din tc. pesin.
petrecanie, PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s.f. 1. (Înv.) Moarte. (Astazi fam.; în loc vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viata; a omorî, a ucide, a rapune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta sa se bage singur în primejdie (de moarte); a (-si) cauta moartea (cu lumânarea). A-si face de petrecanie = a se sinucide. 2. (Înv. si reg.) Întâmplare, eveniment; patanie. 3. (Înv. si reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.
perete, PERÉTE, pereti, s.m. 1. Element de constructie asezat vertical (sau putin înclinat), facut din zidarie, din lemn, din piatra etc., care limiteaza, separa sau izoleaza încaperile unei cladiri între ele sau de exterior si care sustine planseele, etajele si acoperisul. ♢ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampa de perete. ♢ Loc. adj. si adv. Perete în perete = cu unul din pereti comun sau lipit de cel al încaperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinatate a (locuintei) cuiva. ♢ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) usa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum usa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereti (sau de toti peretii) = a fi deznadajduit; a regreta enorm o greseala facuta. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereti = a) la adapost; b) în secret; izolat. Peretii au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atentia sa fie precaut, sa se fereasca atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereti = a vorbi zadarnic, fara sa fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalta (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamana cu un perete (1), marginind, izolând, protejând; piesa dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spatii sau sistemul tehnic de spatiile înconjuratoare. ♦ Element anatomic, membrana etc. care înconjura o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) paréte s.m.] – Lat. paries, -tis.
perghel, PERGHÉL, pergheluri, s.m. 1. (Înv. si reg.) Cerc; cirumferinta. ♢ Loc. adv. În perghel = circular. ♢ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arsice. 2. Instrument în forma de compas, folosit la masurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concava a unei bolti; zidarie în forma de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.
picior, PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pâna la vârful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea în spatiu. ♢ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ♢ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în pozitie verticala; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pâna în picioare = de sus si pâna jos, în întregime; cu desavârsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ♢ Expr. Unde-ti stau picioarele îti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atâtia...) ani pe un picior = are o vârsta mai mare decât cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a îngriji un bolnav si a-l însanatosi. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior în groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batrân, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a ramâne intact sau în pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) în picioare = seamana întocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe sa fuga (repede), a o lua la goana; a încerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcându-l pe încaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea într-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada între picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotarâta, a se opune energic. A da din mâini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfârsit, pentru a scapa dintr-o încurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apa rece = a se gândi profund si îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapâni (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute întâmplator, ocazional, fara sediu sau firma înscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamânt, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. anal. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamânt lasata neexploatata în scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi în unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.
persista, PERSISTÁ, persíst, vb. I. Intranz. 1. A ramâne neclintit în hotarârile, în atitudinile, în sentimentele etc. sale; a starui în continuare. 2. A continua sa existe, sa fie, sa se mentina; a se mentine, a dura, a dainui. – Din fr. persister.
permite, PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lasa, a accepta, a da voie ca un lucru sa se faca sau sa se produca într-un anumit fel (si a nu-l împiedica); a încuviinta, a îngadui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-si lua libertatea de a face ceva; a-si îngadui, a îndrazni. – Din fr. permettre, lat. permittere.
perniţă, PERNÍŢĂ, pernite, s.f. I. 1. Diminutiv al lui perna (1); pernuta (1), pernioara, pernisoara; spec. puisor. 2. (Urmat adesea de determinarea "de ace") Saculet de diferite forme, umplut cu câlti, vata, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi pastrate, ace si bolduri; pernuta (2). ♦ Piesa confectionata din vata de croitorie, care se aplica la umerii unor obiecte de îmbracaminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbracamintei respective forma corespunzatoare umarului. ♦ Mica perna (1) confectionata din tesatura de lâna sau de bumbac, cusuta cu sârma subtire de cupru, montata în cutia de osie inferioara a vehiculelor de cale ferata si folosita la ungerea fusului osiilor. II. (În forma perinita) Dans popular în care un baiat iese în centrul horei, îsi alege din hora o fata cu care îngenuncheaza (pe o perna sau o batista) si o saruta, fata urmând sa faca în continuare acelasi lucru cu alt baiat; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: periníta s.f.] – Perna + suf. -ita.
periodic, PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repeta (regulat) dupa anumite intervale de timp (egale); care consta în parcurgerea repetata a aceleiasi succesiuni de stari (în intervale de timp egale). ♢ Publicatie periodica (si substantivat, n.) = publicatie care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (sistem de) clasificare a elementelor chimice dupa proprietatile lor fundamentale. Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figureaza elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Functie periodica = functie care admite o perioada (4) Fractie periodica = fractie zecimala în care, dupa virgula, aceleasi cifre se repeta la infinit în aceeasi ordine. (Fiz.) Miscare periodica = miscare a unei particule care, dupa un anumit interval de timp, revine la aceeasi stare de miscare. ♦ (Despre boli si manifestarile lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se refera la perioada, privitor la perioada. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.
pertinent, PERTINÉNT, -Ă, pertinenti, -te, adj. 1. (Livr.) Care se potriveste exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea sa argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil; p. ext. care denota profunzime, competenta. ♦ (Jur.) Care se raporteaza exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. 2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumita functiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care serveste într-o limba data la diferentierea semnificatiilor. – Din fr. pertinent.
pestă, PÉSTĂ, peste, s.f. 1. Boala grava, infectioasa si epidemica, provocata de o bacterie si manifestata prin tumori, hemoragie, febra mare etc.; ciuma. 2. (Med. vet.; de obicei cu determinari care indica felul) Denumire generica data unui grup de boli (cu evolutie acuta) provocate de virusuri la taurine, porcine, cabaline si pasari. – Din fr. peste.
peşchegiu, PESCHEGÍU, peschegii, s.m. Functionar al seraiului care era însarcinat cu perceperea tributului si cu pastrarea darurilor facute sultanului. ♦ (Rar) Persoana care asteapta sa primeasca peschesuri (1), care este obisnuita sa primeasca peschesuri; p. ext. chilipirgiu. – Din tc. peskesči.
peşcheş, PESCHÉS, peschesuri, s.n. 1. (Înv., pop. si fam.) Plocon, dar, cadou. ♢ Expr. (Fam.) A da (sau a duce) pe cineva pesches (cuiva) = a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva dusmanului. 2. Spec. Dar anual, în bani sau în natura, pe care domnii tarilor române îl ofereau Portii Otomane (împreuna cu haraciul); p.ext. haraci; (la pl.) bunurile din care consta acest dar. ♦ Dar oferit de domnii tarilor române sultanului sau altor demnitari turci cu ocazia bairamului. [Var.: (înv.) peschís s.n.] – Din tc. peskes.
lovi, LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. si refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. A bate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. si refl. A (se) atinge (fara violenta). 3. Refl. A da peste o piedica, a se împiedica, a se izbi de... ♢ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experienta în urma unor întâmplari nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în tinta cu un proiectil, cu o sageata etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre tari, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stari fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a coplesi. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemana, a se potrivi. ♢ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti "a vâna, a prinde, a pescui".
vină, VÍNĂ, vini, s.f. Fapta care constituie o abatere de la ceea ce este (considerat) drept sau bun; greseala, vinovatie; pacat; culpa. ♢ Loc. adj. De vina = vinovat, responsabil. Fara vina = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestari) ireprosabil, perfect. ♢ Loc. conj. Din vina... = în urma greselii înfaptuite de...; din cauza, din pricina... ♢ Expr. (Pop.) Bata-l vina! exprima o mustrare cu o nuanta de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a baga (cuiva) vina = a învinovati, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vina din (sau pentru) ceva = a considera drept greseala o fapta a cuiva. A cadea în vina = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Fapta pedepsita de lege; infractiune; delict; crima. – Din sl. vina.
pleca, PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. si tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-si pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde sa(-si) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde sa se odihneasca. A(-si) pleca inima = a) a da ascultare pasului, suferintelor cuiva; b) a arata smerenie, evlavie fata de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-si) pleca urechea = a) a asculta cu atentie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în fata cuiva în semn de respect, de admiratie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pamânt, a (se) rasturna. 2. Refl. (Despre astri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane si despre forta, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influente, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fata unei forte, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în miscare pentru a se îndeparta (de un loc), a parasi pe cineva sau ceva spre a se duce în alta parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursa sportiva. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteza. Pleaca de la ideea ca trebuie sa reuseasca. – Lat. plicare.
ploşniţă, PLÓSNIŢĂ, plosnite, s.f. Insecta parazita, de culoare rosie, cu corpul turtit si cu miros urât caracteristic, care traieste prin crapaturile peretilor sau ale mobilelor si se hraneste cu sângele omului; paduche-de-lemn, stelnita, polusca (Cimex lectularius). ♢ Compuse: plosnita-de-pom = numele a doua insecte de culoare maslinie pe spate, cu antenele în dungi negre si galbene, care traiesc pe fragi, pe zmeura, pe capsuni etc. (Pentatoma baccarum si Dolycoris baccarum); plosnita-de-gradina = insecta de culoare albastrie, cu miros usturator, foarte daunatoare legumelor (Sirachia oleracea); plosnita-sura = insecta de culoarea bronzului, cu aripi înguste si cu capul în forma de cub, care împrastie un miros aromatic (Syromastes marginatus); plosnita-de-apa = a) insecta care înoata pe spate la suprafata apei si care are un ac otravitor (Notonecta glanea); b) racusor; c) cornatar; plosnita-de-câmp = insecta parazita verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosiatica pe burta, care traieste pe fructe si pe legume (Palomena prasina); plosnita-verzei = insecta daunatoare, de circa 8 mm lungime, rosie cu pete negre, care ataca varza si conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. p l o š č i c a.
drum, DRUM, drumuri, s.n. 1. Cale de comunicatie terestra, alcatuita dintr-o banda îngusta si continua de teren batatorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ♢ Drumul mare = sosea de mare circulatie, care leaga localitati principale. Hot (sau tâlhar) de drumul mare = hot care ataca oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferata. ♢ Loc. adv. Peste drum = în fata, vizavi. În drum = în mijlocul drumului; în calea drumetilor; în vazul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ♢ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva sa mearga mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a tine, a pazi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fara rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fara familie, fara locuinta stabila, fara rost în viata. A ramâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a ramâne fara adapost, fara slujba, fara mijloace de trai; a saraci, a scapata. A lasa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afara din casa sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a saraci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a da cuiva adapost, a pune pe cineva sub ocrotire. Pe drum = gata sa vina, sa soseasca, sa apara, sa se nasca. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a iesi) înaintea cuiva, împiedicându-l (sa înainteze, sa faca o treaba etc.); a împiedica pe cineva într-o actiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc sa treaca; a înceta sa mai împiedice pe cineva în actiunile sale. A-si face (sau a-si gasi, a-si croi) (un) drum (nou) în viata = a începe o (noua) cariera, un nou fel de viata, a-si gasi un rost; a reusi. A-si face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o multime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se initia în alt domeniu. A iesi cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lasa din mâna; b) a lasa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva sa intre sau sa iasa; c) a desface o cusatura, un tiv (pentru a largi sau a lungi o haina). A-si da drumul = a) a se lasa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe sa povesteasca, sa faca destainuiri; c) a izbucni (într-o avalansa de vorbe, în tipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; ruta, itinerar; traseu, cursa (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Calatorie. ♢ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapa. ♢ Expr. A-si cauta (sau a-si vedea) de drum = a) a-si continua calatoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresata cuiva care pleaca într-o calatorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., scr. d r u m.
pestilenţă, PESTILÉNŢĂ, pestsilente, s.f. (Livr.) 1. Boala contagioasa, molima; spec. ciuma. 2. Fig. Învatatura daunatoare. – Din fr. pestilence, germ. Pestilenz.
pesticid, PESTICÍD, pesticide, s.n. Substanta chimica cu toxicitate mare folosita în agricultura pentru distrugerea daunatorilor. ♢ (Adjectival) Substanta pesticida. – Din fr. pesticide.
pica, PICÁ1, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea de la o oarecare înaltime. ♢ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din luna, din nori, din stele) = a) a veni pe neasteptate; b) a fi dezorientat, a nu sti ce sa faca. A pica cerul pe cineva = a) a se simti foarte rusinat; b) a ramâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (cazând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbracaminte) A nu se mai tine (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrente. ♦ (Despre fiinte) A-si pierde pozitia verticala (cazând la pamânt); a se prabusi, a se rasturna, a se pravali. ♢ Expr. A pica de somn (sau de oboseala) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cadea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumusel) de pica = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre cladiri) A se darâma, a se surpa, a se narui. ♦ Fig. A muri (în lupta). ♦ Fig. (Fam.) A nu reusi la un examen, la un concurs etc. ♢ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A face sa cada în picaturi (un lichid, o materie topita). ♢ Expr. Sa-l (sau sa ma, sa ne etc.) pici cu ceara (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un pret, nicidecum. ♦ Intranz. A cadea în picaturi; spec. (impers.) (sens curent) a ploua usor, cu stropi rari. ♦ Refl., intranz., si tranz. A (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ♢ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discretia cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neasteptate; a se ivi, a aparea. 5. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumita data; a cadea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (tintindu-l cu ceva). – Din pic1.
sta, STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramâne pe loc; a se întrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramâna pe loc, sa nu se apropie (altfel riscând sa fie împuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, având si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ♢ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A ramâne nemiscat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ♢ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace si încolo, a nu avea astâmpar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astâmpara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cât asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramâne într-un serviciu, într-o slujba, într-o ocupatie. 4. A ramâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi într-un anumit loc. ♢ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în fata) = a) a se gasi la mica distanta în fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a iesi înaintea cuiva (împiedicându-l sa înainteze); b) a împiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta în fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbra = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine în rezerva. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coasta) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inima, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice când cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau când nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre gânduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat într-un anumit fel. ♢ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se îngramadi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ Expr. A sta piatra (sau teapan, înfipt în pamânt) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a mânca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta în picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da înapoi. ♢ Loc. vb. A sta împotriva (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotriva = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ♢ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) în pace pâna ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (În locutiuni verbale sau în legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ♢ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a sovai, a ezita. A sta la îndoiala (sau în cumpana) = a) a ezita înainte de a lua o hotarâre, a sovai; b) a se îndoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) pânda = a pândi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa înceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.
planor, PLANÓR, planoare, s.n. 1. Aparat de zbor fara motor, la care deplasarea se realizeaza datorita unor factori meteorologici (curenti de aer) sau de relief (zbor de panta). 2. Osatura generala a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra carora se exercita fortele aerodinamice. – Din fr. planeur.
şugubină, SUGUBÍNĂ, sugubine, s.f. 1. (Înv.) Pacat grav; nelegiuire, crima. 2. Amenda perceputa în timpul evului mediu, în tarile românesti, pentru omucidere, tâlharie sau adulter. 3. (Reg.) Necaz, nenorocire. ♢ Expr. A da (sau a fi) de sugubina = a da (sau a se face) de rusine, a (se) face de râs, de ocara. – Din sl. dušegubina.
omag, OMÁG s.m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otravitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuintate în medicina datorita unui alcaloid pe care îl contine rizomul (Aconitum); planta din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.
vileag, VILEÁG s.n. (Pop.; în loc. adv. si expr.) (A da sau a scoate, a iesi etc.) în vileag = (a face sau a deveni cunoscut) în fata lumii, a tuturor, în public. – Din magh. világ.
piua, PIUÁ, piuez, vb. I. Tranz. A da o tesatura de lâna la piua (1). [Pr.: pi-ua] – Din piua.
pisa, PISÁ, pisez, vb. I. Tranz. 1. A zdrobi, a sfarâma o substanta, un corp solid prin loviri repetate (cu pisalogul, cu ciocanul etc.), pentru a le face mai marunte sau a le preface în praf. 2. A batatori, a batuci, a framânta cu picioarele zapada, pamântul etc.; p. ext. a dansa, a juca. 3. Fig. A bate tare, a snopi în bataie. 4. Fig. A plictisi, a bate la cap, a sâcâi pe cineva, repetându-i acelasi lucru; a pisalogi. – Lat. pi(n)sare.
pont, PONT2, ponturi, s.n. I. 1. (Fam.) Aluzie rautacioasa, ironie, împunsatura. ♢ Expr. A vorbi în ponturi = a da sa se înteleaga, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) sa înteleaga ceva. 2. (În limbajul jucatorilor de carti) Numele uneia dintre cartile de joc (considerata de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ♢ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a însela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvalui (cuiva) un secret prin care poate obtine un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spatiu sau în timp); limita. ♢ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la tanc. ♢ Expr. A pune pont = a hotarî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o conventie; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Conditie de învoiala agricola impusa taranilor în trecut. 3. Problema sau parte a unei probleme în discutie; idee, principiu care sta la baza unei discutii; punct. – Din magh. pont.
popă, PÓPĂ, popi, s.m. 1. (Pop.) Preot. ♢ Expr. A plati ca popa = a plati sigur (si pâna la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popa tuns = a stârni vâlva cu o fapta neobisnuita; a se face mare zarva în jurul cuiva sau a ceva. A-si gasi popa = a gasi pe cineva pe care nu-l poti birui, însela, amagi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) sa se cuminteasca, a-i veni (cuiva) de hac; a învata (pe cineva) minte. A calca a popa = a) (mai ales la forma negativa) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-si da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cartile de joc, care are imprimata pe una dintre parti o imagine asemanatoare cu a unui rege; riga, crai, rege. ♢ Popa prostul = numele unui joc de carti, în care pierde jucatorul care ramâne cu popa (2). ♢ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoana nehotarâta sau care manifesta o atitudine inconsecventa, schimbându-si usor parerile, felul de a gândi sau de a actiona. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.
poponeţ, POPONÉŢ1, poponeti, s.m. (Reg.) 1. Soarece de câmp; soarece de padure. ♢ Expr. (Adverbial) A sta (sau a ramâne etc.) poponet = a sta (sau a ramâne) în picioare, teapan, nemiscat; a sta izolat de altii. A veni poponet = a veni, a aparea pe neasteptate; a da buzna (peste cineva). A sari poponet = a sari dintr-o data (cu vorba), a sari tam-nisam. 2. Sperietoare de pasari; momâie, popândau (2), popândet (2). [Var.: poponéte s.m.] – Et. nec.
porecli, PORECLÍ, poreclesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o porecla (1). 2. (Înv. si reg.) A da cuiva un nume; a numi. [Var.: (reg.) poroclí vb. IV] – Din porecla.
porni, PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Despre fiinte) A pleca din locul în care se afla, a se pune în miscare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ♢ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a nu avea succes într-o actiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o actiune initiata. ♦ Tranz. si intranz. (Despre mijloace de locomotie sau obiecte care se deplaseaza) A (se) pune în miscare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A începe sa se dezlantuie, sa se desfasoare; a se declansa, a se dezlantui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre masini, motoare etc.) A începe sa functioneze. ♦ Tranz. fact. A pune în functiune. ♦ (Despre actiuni si manifestari ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face sa înceapa o actiune. ♢ Expr. A porni judecata (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecata. 3. Intranz. si refl. (Despre oameni) A se apuca sa faca ceva, a începe o actiune de oarecare durata. ♢ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a ramâne însarcinata. ♦ A avea tendinta sa..., a fi înclinat sa... 4. Tranz. A îndemna pe cineva la un lucru; a-l determina sa faca ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întarâta, a atâta, a înversuna. – Din sl. porinonti.
porunci, PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva sa se îndeplineasca (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda sa se fabrice, sa se confectioneze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere sa i se aduca, sa i se puna la dispozitie ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorba, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stapân, a conduce în calitate de stapân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
şah, SAH, (1) sahi, s.m., (2) sahuri, s.n. 1. S.m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzator titlului de împarat; persoana care are acest titlu; sahinsah. 2. S.n. Joc de origine orientala care se disputa între doua persoane, pe o tabla împartita în 64 de patratele, alternativ albe si negre, cu 32 de piese, miscate dupa anumite reguli, scopul final fiind câstigarea regelui adversarului; p. ext. tabla si piesele care servesc la joc; satrange. ♦ Situatie în cursul jocului mai sus definit, în care regele uneia dintre parti este atacat de o piesa a adversarului; (cu valoare de interjectie) cuvânt însotind miscarea care creeaza aceasta situatie. ♢ Expr. A da sah = a pune în pericol regele adversarului. A tine (pe cineva) în sah = a limita jocul adversarului la apararea regelui; fig. a tine pe cineva în tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. sah. Cf. germ. S c h a c h.
tontoroi, TONTORÓI s.n. (În expr.) A juca (sau a sari) tontoroiul = a juca sau a dansa cu miscari bruste si cu sarituri, fara ritm; a topai. (Fam.; în expr.) A juca (pe cineva) tontoroiul = a obliga (pe cineva) sa se supuna dorintelor, capriciilor cuiva. [Var.: tontorói s.n.] – Din magh. tántorogni.
posomorî, POSOMORÎ́, posomorasc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fata, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ♢ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfatisare severa; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o nota de tristete; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.
post, POST2, posturi, s.n. 1. Functie, slujba. ♢ Loc. adv. La post sau la postul meu (ori tau etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligatiilor (de serviciu). 2. Loc unde se gaseste o formatie militara (restrânsa) care executa un ordin; p. ext. formatia militara respectiva. ♦ Unitate de politisti sau jandarmi (în trecut de militieni) însarcinata cu mentinerea ordinii publice într-o localitate rurala; p. ext. local unde functioneaza unitatea respectiva. ♦ Loc unde sta santinela în timpul serviciului de garda; p. ext. serviciul de garda al santinelei; (rar) santinela. ♦ Loc unde sta un politist însarcinat cu supravegherea circulatiei pe strazi. 3. Instalatie utilata cu aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. Post telefonic. ♦ Loc special amenajat în care se desfasoara o activitate practica sau pe care îl ocupa o persoana în timpul efectuarii unei asemenea activitati. Post de observatie. ♢ Post de miscare = loc pentru deservirea circulatiei trenurilor. Post (sanitar) de (prim) ajutor = ansamblul încaperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare si al personalului sanitar, organizat cu scopul de a da primele îngrijiri persoanelor accidentate sau bolnavilor. 4. Categorie în care sunt înscrise într-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzatoare dintr-un registru de contabilitate. – Din fr. poste.
postdata, POSTDATÁ, postdatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o data posterioara datei redactarii. – Din fr. postdater.
postula, POSTULÁ, postulez, vb. I. Tranz. (Livr.) A da unei afirmatii sau unei demonstratii caracter de postulat. – Din fr. postuler.
poştă, PÓSTĂ1, poste, s.f. I. 1. Institutie publica care asigura primirea, transportul si distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor postale si a coletelor; local în care se afla aceasta institutie. ♢ Loc. adj. De posta = postal. 2. Corespondenta primita, expediata sau distribuita în aceeasi zi sau într-o perioada data. ♢ Posta redactiei = rubrica într-o revista sau într-un ziar, în care se publica raspunsuri la scrisorile si la întrebarile cititorilor. ♢ Expr. Cu prima posta sau cu posta viitoare (sau urmatoare) = cu prima corespondenta care urmeaza sa vina sau sa plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) posta = a colporta stiri, aprecieri, pareri, zvonuri de la o persoana la alta, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor postal. 3. Serviciu de transport pentru calatori (si corespondenta), cu diligenta, folosit înainte de introducerea cailor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligenta, postalion. ♦ Loc de popas, han asezat pe parcursul unui drum, unde calatorii care foloseau posta1 (3) gaseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ♢ Cal de posta = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ♢ Expr. A fi sau a ajunge cal de posta = a fi foarte solicitat, a alerga de colo pâna colo. 4. Unitate de masura a distantelor folosita în trecut, egala cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanta (mare) nedeterminata. ♢ Expr. (Cale) de-o posta = distanta (relativ) mare. II. (Pop.) Bucata de hârtie unsa cu grasime, care se lipeste de talpa unui om adormit si care apoi se aprinde pentru a-l speria. ♢ Posta merge = numele unui joc de copii. III. Echipa de hamali pentru încarcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) pósta, (reg.) póstie s.f.] – Din rus. počta.
potcă, PÓTCĂ, potce, s.f. (Pop.) 1. Încurcatura, necaz, belea; vrajba, cearta. ♢ Expr. A da de potca = a o pati. 2. Epitet depreciativ pentru o persoana nedezvoltata din punct de vedere fizic, urâta sau schiloada; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoana fara caracter. – Din sl. potŭka.
potrivi, POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A avea sau a face sa aiba însusiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face sa fie la fel; a fi sau a pune pe acelasi plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A aseza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel, a face sa stea asa cum trebuie. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face sa corespunda, sa fie la fel cu altceva, a adapta, a da dupa... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atât cât trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mâncare din sare. 4. Tranz. A da forma dorita, necesara etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. si tranz. A fi sau a face pe masura cuiva, a-i veni sau a face sa vina bine. Haina i se potriveste. ♦ Refl. A fi în concordanta, a se armoniza. ♢ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în asa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpani. 7. Refl. (Pop. si fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimti. 8. Refl. (Înv. si pop.) A se împotrivi. – Din potriva.
poziţie, POZÍŢIE, pozitii, s.f. 1. Loc pe care îl ocupa cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este asezat cineva sau ceva (în spatiu); p. ext. peisaj din natura. ♦ Loc pe care îl ocupa o nota sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupa un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relatie existenta între doua fiinte, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operatiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupa aceste operatii. 2. Teren, loc pe care sunt asezate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare si folosit ca baza de atac sau de aparare. ♢ Expr. A lua pozitie = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-si exprima cu fermitate parerea într-o problema data. A sta (sau a ramâne, a se mentine) pe pozitie = a-si mentine parerile, hotarârile. A se gasi pe pozitii opuse (sau pe aceeasi pozitie etc.) = a fi de pareri contrare (sau de aceeasi parere). 3. Atitudine, tinuta. ♦ Spec. Atitudine de nemiscare a corpului (reglementara în armata, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reactioneaza, se comporta etc. într-o împrejurare data. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în pozitie – a fi gravida. 5. Conditie, situatie, stare în care se gasesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situatie (înalta) pe care o detine cineva în viata sociala, politica; rang. [Var.: (înv.) pozitiúne s.f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.
prag, PRAG, praguri, s.f. 1. Partea de jos, orizontala, a unui toc de usa sau a unei porti, putin mai ridicata de la pamânt, peste care se trece la intrare si iesire. ♢ Expr. A calca (sau a trece, a pasi) pragul (casei) = a) a iesi din casa; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aseza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune actiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigenta, a soma pe cineva sa faca ceva. ♦ Mica ridicatura special amenajata pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectueaza sariturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontala, a tocului usii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevaruri în urma unei triste experiente. ♦ Fig. Treapta sociala, rang. 2. Usa, poarta; p. ext. casa, locuinta; camin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casa în casa. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinari, a colinda. ♦ Portiune de teren din fata usii de la iesirea dintr-o casa. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situatii noi, limita care desparte doua situatii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicatura naturala a fundului albiei unei ape curgatoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apa; treapta mai înalta pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicatura de teren în forma de prag (1); treapta de stânca greu de trecut. ♦ Perete de piatra, stânca peste care trece o apa, formând o cascada. 5. Proeminenta în forma de treapta pe suprafata unei piese de lemn, care intra într-o scobitura facuta în alta piesa îmbinata cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor doua piese una fata de alta. ♦ P. gener. Proeminenta în forma de treapta executata sau formata (în urma uzurii) pe suprafata unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maxima sau minima a unei marimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul careia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minima a unui factor necesara pentru a determina aparitia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minima a unui excitant capabila sa provoace o stare de excitatie într-o celula sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = marime minima a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzatie abia perceptibila. 7. Bucatica de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxa perpendicular pe capatul superior al corpului unor instrumente muzicale si pe care se sprijina coardele. – Din sl. pragŭ.
cum, CUM adv., conj. A. Adv. I. (Interogativ). 1. În ce mod? Cum ai facut de ai venit? ♢ Expr. Cum si în ce chip sau cum si ce fel = în ce fel. A nu avea (sau a nu sti) cum = a nu avea posibilitate de a... ♦ (Repetat, în propozitii enuntiative) Într-un fel oarecare. ♦ De ce? Cum nu m-ai înstiintat? ♢ Expr. Cum de... = cum se face ca..., cum e posibil ca... (Da) cum (sa sau de) nu! = a) desigur! fireste!; b) (ir.) vorba sa fie! dá de unde! nici gând! Apoi (sau, pop., pai) cum! = desigur! fireste! se întelege! 2. (Exprima parerea de rau, contrarietatea, surpriza, mirarea, indignarea etc.) Se poate? adevarat sa fie? 3. Ce? poftim? 4. Cu cât? cu ce pret? Cum dai merele? II. (Explicativ) Cât de (mare, mult, bine, tare etc.) Cum îti plac florile! B. Conj. (Stabileste raporturi de subordonare) 1. (Introduce o completiva directa sau indirecta) Privind în urma lor cum se duceau, ramase gânditor. ♢ Loc. adj. si adv. Nu stiu cum = într-un fel oarecare; (în mod) ciudat, bizar. 2. (Introduce o propozitie modala) M-au vazut cum dormeam. ♦ (Introduce o propozitie comparativa) Precum. Va râde cum a râs si alta data. ♢ Expr. Cum nu este (sau nu se mai afla), se spune, despre cineva sau ceva care poseda în cel mai înalt grad anumite calitati. Cum s-ar zice = adica, va sa zica. 3. (Introduce o propozitie cauzala) Deoarece, întrucât; fiindca. Baiatul, cum e muncitor, va obtine nota maxima. 4. (Introduce o propozitie concesiva) Cu toate ca, desi. 5. În asa fel, încât. Sa se faca un palat cum seaman pe lume sa nu aiba. 6. În masura în care, pe cât. Nu ma vreti voi, cum înteleg? 7. Îndata ce. ♦ (Arata ca doua actiuni se petrec aproape simultan) Cum vor vedea ca vii cu daruri, îndata vor alerga. 8. (Introduce o propozitie atributiva) În care. Din ceasul cum te-am vazut, te-am recunoscut. 9. (Înv.; introduce o propozitie finala) Pentru ca. Îsi va pune toate puterile cum sa-si sfârseasca slujba. 10. (Introduce o propozitie subiectiva) Cum te porti nu e bine. – Lat. quomo[do].
praştie, PRÁSTIE, prastii, s.f. 1. Veche arma de lupta formata dintr-o bucata de piele legata cu doua sfori, cu care se aruncau pietre asupra dusmanului; (azi) jucarie facuta dintr-una sau doua fâsii de elastic la capatul carora se leaga o bucata de piele, de cârpa etc. în care se pune o pietricica spre a fi azvârlita. ♢ Loc adj. Ca din prastie = repede, cu viteza; în mod violent. 2. Aruncatura cu prastia (1); distanta pe care o strabate o piatra azvârlita cu prastia. ♢ Expr. Ca de o prastie sau cât dai (sau ajungi) cu prastia = la o distanta relativ mica. 3. Frânghie, funie care se leaga de leuca ori de capatul osiei unei carute si de care se prinde un cal laturas. ♢ Cal de prastie = cal laturas. ♢ Expr. (Reg.) A-si lua hamul si prastia = a-si cauta de lucru; a se apuca cu hotarâre de treaba; a-si gasi un rost. ♦ Frânghie sau capastru de care se tine un cal pentru a-l dresa. ♢ Expr. A da un cal la prastie = a dresa un cal, tinându-l de o frânghie si facându-l sa alerge în cerc. – Din sl. prašta.
preacuvios, PREACUVIÓS, -OÁSĂ, preacuviosi, -oase, adj. (În titulatura data unor clerici; adesea substantivat) Foarte cuvios, extrem de cucernic. [Pr.: -vi-os] – Prea + cuvios.
preafericit, PREAFERICÍT, -Ă, preafericiti, -te, adj. (În titulatura data ierarhilor care detin grade înalte; adesea substantivat) Foarte fericit; p. ext. sfânt. – Prea + fericit.
preaînălţat, PREAÎNĂLŢÁT, -Ă preaînaltati, -te, adj. (În titulatura data domnilor sau prelatilor) Preamarit. – Prea + înaltat.
preajmă, PREÁJMĂ s.f. Spatiu care înconjoara pe cineva sau ceva, loc sau regiune din apropierea sau din vecinatatea cuiva; împrejurime, vecinatate. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) preajma = a) (local) din apropiere, din jurul; b) (temporal) din ajun(ul), dintr-un timp apropiat. ♢ Loc. adj. În (sau prin) preajma sau (loc. prep.) în (sau prin) preajma... = a) (local) împrejur(ul), primprejur(ul), în apropiere(a)...; b) (temporal) în ajun(ul), într-un timp apropiat de... ♢ Loc. prep. Din (sau de prin) preajma = din apropierea..., de lânga... ♢ Expr. A umbla în (sau prin) preajma cuiva = a umbla dupa cineva, a se tine de cineva, a da târcoale cuiva. [Var.: (reg.) préjma, príjma s.f., preajm s.n.] – Cf. sl. p r ĕ ž d ĩ.
prealuminat, PREALUMINÁT, -Ă, prealuminati, -te, adj. 1. (Înv.) Care constituie un izvor (puternic) de lumina, care raspândeste (multa) lumina; (foarte) luminos, stralucitor. 2. (În titulatura data suveranilor) Marit, slavit, preamarit. 3. Fig. Plin de întelepciune. – Prea + luminat.
preamărit, PREAMĂRÍT, -Ă, preamariti, -te, adj. (În titulatura data suveranilor sau prelatilor) Laudat, marit, slavit, preaînaltat, prealuminat. – Prea + marit.
preaputernic, PREAPUTÉRNIC, -Ă, preaputernici, -ce, adj. (Înv.; în titulatura data suveranilor, demnitarilor etc. sau în formele de adresare) Foarte puternic, atotputernic. ♦ (Substantivat, m. art.) Dumnezeu. – Prea + puternic.
preastrălucit, PREASTRĂLUCÍT, -Ă, preastraluciti, -te, adj. (Înv.; în titulatura data suveranilor) Marit, slavit. – Prea + stralucit.
preaviza, PREAVIZÁ, preavizez, vb. I. Tranz. (Rar) A aviza în prealabil. ♦ Spec. A da cuiva preaviz. [Pr.: pre-a-] – Din fr. préaviser.
vorbă, VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Sir de cuvinte care exprima o cugetare; gând, idee exprimata prin cuvinte; spusa, zisa. ♢ Expr. Auzi vorba! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorba! = în adevar, fara îndoiala. A avea o vorba cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea sa comunici un secret cuiva. Cu vorba ca... = zicând ca..., sub pretext ca... Vorbe de claca = flecareala fara rost, fara miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ♢ Expr. Lasa vorba! sau (eliptic) vorba! = tacere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorba? = ce sa mai lungim discutia, sa curmam discutia. A (nu) da (cuiva) pas la vorba = a (nu) lasa cuiva posibilitatea sa vorbeasca. 4. Convorbire, conversatie; discutie, taifas. ♢ Loc. adv. Fara multa vorba = fara a crâcni, fara sa protesteze. Din doua vorbe = fara multa discutie; operativ, repede. Din vorba în vorba = din una în alta, din discutie în discutie. ♢ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., sa...) = a fi în discutie, a fi obiectul discutiei..., a se vorbi de... A-si face de vorba cu cineva = a gasi prilej de discutie cu cineva. A avea de vorba (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce stim sa ramâne între noi, sa nu afle nimeni. Nici vorba! = a) negresit, desigur; fara doar si poate; b) nici pomeneala. Nu-i vorba! (sau mai e vorba?) = fara îndoiala, fireste, e de la sine înteles. Vorba sa fie! = nu cred asa ceva, nici pomeneala. A schimba vorba = a schimba obiectul discutiei. ♦ Compus: vorba-lunga = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neîntelegere, cearta. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ♢ Expr. Daca ti-i vorba de-asa sau daca asa ti-i vorba = daca asa stau lucrurile. 6. Zicatoare, zicala, proverb, expresie. ♢ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipa folosita în povestire pentru a introduce o zicala, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = asa cum se stie din batrâni. 7. Îndemn, sfat, învatatura. ♦ Parere, convingere; hotarâre. 8. Promisiune, fagaduiala; angajament. ♢ Expr. Vorba-i vorba = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea data e datorie curata. A se tine de vorba = a-si respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorba mare = (mai ales în constructii negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebita. 9. Întelegere, învoiala; tocmeala; târguiala. ♢ Loc. adv. Din doua vorbe sau (rar) dintr-o vorba = fara multa discutie, repede. ♢ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peti. A-i face (cuiva) vorba cu cineva = a mijloci o întâlnire între un baiat si o fata (în vederea casatoriei). A fi în vorba = a fi în tratative pentru încheierea unei casatorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, stire, informatie. ♢ Expr. A se face vorba = a se raspandi o stire, un zvon. A spune (cuiva) doua vorbe = a comunica ceva cuiva. A lasa vorba = a lasa o dispozitie, a anunta ceva înainte de a pleca undeva. (Asa) umbla vorba = (asa) se vorbeste, (asa) se vorbeste, (asa) se spune. A trimite (sau a da) vorba = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeala, clevetire; calomnie. 11. Grai, limba. Strain la vorba. – Et. nec. Cf. sl. d v o r ĩ b a.
precorectură, PRECORECTÚRĂ, precorecturi, s.f. Corectura facuta înainte de a da un manuscris la tipar. – Pre1- + corectura.
precupeţi, PRECUPEŢÍ, precupetesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. (Rar) A practica meseria de precupet; p. ext. a vinde cu pret de specula; a trafica. 2. Tranz. Fig. (În propozitii negative) A nu cruta nimic, a face totul pentru reusita cuiva sau a ceva, a darui din plin, din belsug, cu generozitate. – Din precupet.
viriliza, VIRILIZÁ, virilizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata un caracter viril. – Din fr. viriliser.
pregăti, PREGĂTÍ, pregatesc, vb. IV. Tranz. 1. A aranja ceva din timp, a face ca ceva sa fie gata; a prepara. ♢ Expr. A pregati terenul = a crea conditii prielnice pentru... ♦ Refl. A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... 2. A instrui, a forma în vederea unei activitati; a da lectii, a medita. ♦ Tranz. si refl. A studia temeinic; a învata. 3. A preveni pe cineva cu privire la un eveniment (neplacut), a anunta cuiva un lucru pe ocolite. 4. A gati o mâncare. – Pre1- + gati (dupa lat. praeparare sau germ. vorbereiten).
punct, PUNCT, puncte, s.n. I. 1. Semn grafic mic si rotund, asemanator cu o întepatura de ac, folosit ca semn de punctuatie, pentru a indica pauze între propozitii sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor "i", "j" etc. ♢ Doua puncte = semn de punctuatie constând din doua puncte (I 1) asezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arata ca urmeaza o vorbire directa, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct si virgula = semn de punctuatie constând dintr-un punct (I 1) asezat deasupra unei virgule, folosit pentru a desparti partile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuatie constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) asezate în linie orizontala, folosit pentru a arata o întrerupere în sirul gândirii, al actiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ♢ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esential într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjectie) Gata! destul! 2. Semn conventional în forma de punct (I 1), care indica pe o harta asezarile omenesti, care marcheaza zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale pentru a-i prelungi durata cu înca o jumatate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematica, indicând efectuarea unei înmultiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croseta; model de cusatura, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de masura pentru lungime, folosita în tipografie, 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza departarii. ♦ Pata mica, rotunda, detasata pe un fond de alta culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din tinta în care tragatorul potriveste precis linia de ochire. II. 1. Figura geometrica plana fara nici o dimensiune (reprezentata prin partea comuna a doua linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafata, în spatiu. ♢ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, santiere etc. 2. Valoare a unei marimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinata în cadrul unei actiuni, al unei discutii, al unei probleme etc. ♢ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajeaza prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleaca cineva; b) începutul unei lucrari, al unei actiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregatit sa... Punct de vedere = aspectul sub care cineva priveste o problema sau atitudinea pe care o are fata de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privinta..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amanuntit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face sa functioneze în conditiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile asa cum trebuie, fara a neglija nici un amanunt; a restabili adevarul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbracat. A pune pe cineva la punct = a arata cuiva ce se cuvine si ce nu, a da cuiva o lectie de buna-cuviinta. 2. Moment, stadiu, faza, etapa de dezvoltare. ♢ Loc. adv. Pâna la un (sau la acest) punct = pâna la o anumita limita sau etapa; într-o anumita masura. ♢ Expr. Pâna la ce punct = în ce masura, pâna unde... Punct mort = situatie fara iesire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de masura luata ca baza de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de masura pentru indicarea situatiei participantilor la unele jocuri (zaruri, carti, biliard etc.). ♦ Unitate de masura pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursa. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru rationalizarea anumitor produse industriale; tichet detasat dintr-o astfel de cartela. ♢ Loc. adj. si adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartela; rationalizat; b) fig. fara a avea pregatirea corespunzatoare functiei pe care o ocupa. – Din lat. punctum (cu unele sensuri dupa fr. point).
proaşcă, PROÁSCĂ, proaste, s.f. (Pop.) 1. Cantitate de apa, de noroi etc. care tâsneste de undeva si împroasca. 2. (În expr.) A face (sau a da) proasca (sau proasca) (în, între sau prin...) = a face prapad, a se napusti, a da navala, a da iama (în, între sau prin, printre...). – Din [îm]prosca.
proba, PROBÁ, probez, vb. I. Tranz. 1. (Folosit si absol.) A supune ceva sau pe cineva la o proba, la o încercare, pentru a vedea daca este corespunzator unui scop, unor cerinte etc.; a încerca un obiect de îmbracaminte, de încaltaminte etc. 2. A dovedi, a demonstra (cu probe), a pune în evidenta. – Din lat. probare.
preşedinte, PRESEDÍNTE, -Ă, presedinti, -te, s.m. si f. 1. Persoana care conduce un organ de stat, o institutie, o organizatie de stat, o asociatie; persoana care prezideaza o adunare, o dezbatere, o comisie etc.; prezident. 2. Denumire oficiala data sefului de stat al unor republici. – Din fr. président, lat. praesidens, -ntis (dupa sedea).
prinde, PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ♢ Expr. Parca (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neasteptata. ♦ (Despre animale) A apuca cu dintii, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunostinta de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ♢ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a baga de seama (din timp). 3. Refl. A-si înclesta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agata. 4. Refl. recipr. A se lua de mâna cu cineva (pentru a forma o hora, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu bratele. II. Tranz. 1. A ajunge din urma (si a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se misca, alearga; a captura (un fugar, un raufacator, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) savârsite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vina, cu o neregula. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi ca cineva a mintit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face sa se încurce în raspunsuri (încercând sa ocoleasca adevarul). 3. A ajunge în ultima clipa spre a mai gasi o persoana, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ♢ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a gasi, a nu lasa sa scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipa neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stari fizice sau sufletesti) A cuprinde (pe neasteptate); a coplesi. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agatare. ♦ Refl. A ramâne fixat sau agatat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa si a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjuratoare. 2. Tranz. A înhama; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. si tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujba. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ♢ Expr. A se prinde chezas (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se masura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune ramasag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef sa lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. si tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbracamintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i sedea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe sa... ♢ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorba = a) a începe sa discute (cu cineva); b) a se întelege (unul cu altul), a cadea de acord sa... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treaba, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obtine, a capata, a dobândi. ♢ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrasa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câstiga experienta, a se face om de treaba. A prinde viata = a) a capata putere, tarie; a se înviora; b) a începe sa se realizeze, sa fie pus în practica. A prinde inima sau (intranz.) a prinde la inima = a capata curaj, a se îmbarbata. ♦ Fig. A-si însusi o cunostinta, o deprindere etc., a învata (de la altul). 2. Intranz. si refl. A se dezvolta dupa transplantare, a creste. ♢ Expr. (Tranz.) A prinde radacini (sau radacina) = a se fixa într-un loc, a capata stabilitate, forta, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevarat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substante) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. si: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.
primi, PRIMÍ, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua în posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a încasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se îndreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi în întâmpinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (în interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a încadra pe cineva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a îngloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A îmbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.
primire, PRIMÍRE, primiri, s.f. Faptul de a primi. 1. Luare în posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ♢ Loc. vb. A da (cuiva ceva) în primire = a preda, a încredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) în primire = a prelua (ceva); a receptiona. ♢ Expr. A lua (pe cineva) în primire = a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l întâmpina, de a-l trata. ♢ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) în care este permis accesul publicului într-un loc; b) (despre încaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie. – V. primi.
lup, LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blana sura, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul si urechile ascutite si cu coada stufoasa (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbracat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om siret, rau si prefacut. A intrat lupu-n cosar = pazeste-te de hot. Vorbesti de lup si lupul la usa = vorbesti despre cineva si acesta tocmai soseste. A da oile în paza lupului = a lasa pe cineva la discretia dusmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stâna = a-si aduce singur dusmani în casa sau în preajma. A trai ca lupul în padure = a trai la largul sau. A înghiti (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiti sau a mânca mult si cu lacomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scapa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situatie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hraparet si crud. 2. Compuse: lupul-baltii = (Iht.) stiuca; lup-de-mare = a) numele unei specii de foca; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasare acvatica de marimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrala alba în timpul iernii, care cuibareste în tinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peste teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinti puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrabiilor = pasare cu spinarea cenusie, cu aripile si cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândacel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albastrui si rosu, care traieste pe flori (Trichodes apiarius). 3. Bustean sustinut de o capra deasupra jilipului, folosit ca frâna pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecator = masina de destramat si de amestecat materia prima, care formeaza amestecul de fibre în filaturile de lâna si de vigonia. Lup batator = masina de lucru folosita în filaturile de bumbac, care executa destramarea si curatarea de impuritati a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destramator = masina de lucru folosita în filaturile de lâna si de vigonia pentru destramarea firelor si a tesaturilor, în vederea recuperarii fibrelor si a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
prezenta, PREZENTÁ, prezínt, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) face cunoscut celor de fata, spunând numele, ocupatia etc.; a face cunostinta (cu cineva); a (se) recomanda. ♦ Refl. A deveni prezent în memorie, a aparea în memorie ♦ Tranz. A înfatisa (publicului) un spectacol, aspectele unei activitati, rezultatul unor cercetari etc. 2. Refl. A aparea, a se înfatisa într-un anumit loc sau în fata cuiva pentru a raspunde unei anumite obligatii sau pentru a oferi ori a solicita ceva. ♢ Refl. si tranz. Spec. A (se) înfatisa la un examen, la un concurs, la alegeri etc. 3. Tranz. A pune înainte, a înmâna, a oferi, a da. ♢ Expr. A prezenta arma = a da onorul cu arma. 4. Tranz. (Despre lucruri supuse unei examinari) A avea o anumita însusire, caracteristica. ♦ Refl. A avea aparenta de..., a se înfatisa ca... – Din fr. présenter, lat. praesentare.
pricopseală, PRICOPSEÁLĂ, pricopseli, s.f. (Pop.) 1. Situatie materiala buna, bunastare, bogatie; câstig, profit (fara munca), chilipir. ♦ (Ir.) Isprava, scofala. 2. Stiinta de carte, învatatura. ♢ Expr. A lua (sau a avea, a da) pe cineva pe (sau spre) pricopseala = a lua (sau a avea, a da) pe cineva ca ucenic, ca elev. [Var.: procopseála s.f.] – Pricopsi + suf. -eala.
prilejui, PRILEJUÍ, prilejuiesc, vb. IV. Tranz. A permite, a da ocazia, a îngadui sa se faca, sa se întâmple etc. ceva; a favoriza; a da nastere, a produce, a cauza, a pricinui, a prileji. ♦ Refl. impers. A i se întâmpla cuiva ceva, a i se ivi o ocazie. – Prilej + suf. -ui.
probă, PRÓBĂ, probe, s.f. 1. Confirmare a unui adevar, dovedire; dovada, semn, marturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ♢ Proba cu martori = sustinere prin martori a unei afirmatii în fata instantelor de judecata. ♢ Loc. vb. A da proba (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Actiune întreprinsa pentru a constata daca ceva sau cineva îndeplineste conditiile cerute; încercare; verificare. ♢ Loc. adj. si adv. De proba = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbracaminte pentru a vedea daca se potriveste. ♦ Spec. Încercare a unei masini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor functionare). ♦ Fiecare dintre partile, dintre etapele din care consta un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competitii mai mari. 3. Repetitie (facuta în vederea unei reprezentatii artistice). ♦ (Rar) Numar dintr-un spectacol prezentat ca reclama. 4. Verificare a exactitatii unei operatii aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mica dintr-un material care poate sa serveasca la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; esantion, mostra ♦ Analiza medicala. ♦ Observare a functiei unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitiva pe hârtie. 6. Pilda, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri dupa fr. preuve).
probălui, PROBĂLUÍ, probaluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. si reg.) 1. A încerca, a cauta sa faca, sa realizeze ceva; a face tentative. 2. A supune ceva sau pe cineva la o proba, la o încercare pentru a vedea daca este corespunzator anumitor cerinte, unui anumit scop etc.; a încerca, a verifica, a experimenta, a proba (1). 3. A dovedi, a adeveri, a confirma, a proba (2). 4. A chibzui, a socoti; a presupune. [Var.: prubuluí vb. IV] – Din magh. próbálni.
procrea, PROCREÁ, procreez, vb. I. Intranz. si tranz. A da nastere, a da viata; a zamisli, a concepe; a se reproduce, a naste. [Pr.: -cre-a] – Din fr. procréer.
procurator, PROCURATÓR, procuratori, s.m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberti, însarcinat cu strângerea darilor si cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Venetiei si Genovei, în evul mediu. 3. Persoana care actioneaza în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.
prodiga, PRODIGÁ, prodíg, vb. I. Tranz. (Livr.) A cheltui fara masura, a risipi; a acorda cu generozitate, a darui din belsug. – Din fr. prodiguer.
produce, PRODÚCE, prodúc, vb. III. 1. Tranz. A realiza prin munca bunuri materiale, valori stiintifice sau artistice, a crea ceva (printr-o activitate oarecare); p. restr. a fabrica. 2. Tranz. (Folosit si absol.; despre pamânt, plante etc.) A da roade. 3. Tranz. A realiza un profit, un venit. 4. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a da nastere; a provoca. 5. Refl. (Despre evenimente, actiuni etc.; la pers. 3) A se înfaptui, a se realiza, a avea loc; a se întâmpla, a se petrece. 6. Refl. A se prezenta în fata spectatorilor cu un program artistic. 7. Tranz. (Livr.) A arata, a prezenta (ca dovada). – Din lat. producere.
loc, LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, portiune determinata în spatiu. ♢ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se afla cineva, stând nemiscat, fara a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeasi bucata de pamânt, acolo unde se afla cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipa. ♢ Expr. Pe loc repaus = comanda militara indicând iesirea din pozitia de nemiscare a soldatului si adoptarea unei pozitii mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se afla în fata unui lucru de neînteles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde statea de obicei. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emotia, a se linisti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta, a arata cuiva ce se cuvine si ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau miscarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispozitii (sau asupra unei miscari gresite). La un loc = împreuna, laolalta. Pâna într-un (sau la un) loc = pâna la un punct sau pâna la un moment; într-o masura oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo pâna colo, încoace si încolo; b) din distanta în distanta, ici si colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici si colo, pe alocuri. ♢ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-si (mai) afla (sau gasi) locul sau a nu-l (mai) tine (sau încapea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpar sau odihna; a fi nerabdator, nelinistit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se tine, a ramâne, a încremeni) tintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fara sa se miste. A sta la un loc = a sta linistit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în alta parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fata locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetari). O palma de loc = o distanta mica. ♦ (Pop.) Bucata de pamânt (cultivabil). ♢ Loc de casa = teren destinat pentru constructie. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva si destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; tinut; p. ext. tara. ♦ Asezare omeneasca, localitate; regiunea, tara, localitatea în care s-a nascut cineva. ♢ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se afla cineva. 2. Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ♢ Loc de munca (sau de productie) = parte din suprafata unei unitati economice în care un lucrator sau un grup de lucratori executa anumite operatii în vederea obtinerii productiei, folosind în acest scop utilaj si echipament tehnic corespunzator. Loc de munca = întreprindere sau institutie în care o persoana îsi desfasoara activitatea în mod obisnuit. ♢ Expr. A lua loc = a se aseza. Ia loc! = sezi! A-si face loc = a-si croi un drum, a razbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) asa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicatie în care a aparut un anumit lucru. II. 1. Slujba, post2; functie. 2. Situatie sociala a cuiva; p. gener. situatie. ♢ Loc comun v. comun. ♢ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situatia cuiva (pentru a-l putea întelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ♢ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arata o înlocuire, o substituire. În loc sa... (sau de a...), se spune pentru a arata raportul de opozitie dintre doua idei, doua actiuni etc. – Lat. locus.
lume, LÚME, lumi, s.f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ♢ Expr. De când (e sau cu) lumea (si pamântul) = de (sau din) totdeauna; vreodata; Cât (e) lumea (si pamântul) = vesnic; (în constructii negative) niciodata, nicaieri. (Reg.) Pâna-i lumea = vesnic; (în constructii negative) niciodata. Nici pentru toata lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un pret, cu nici un chip. Ca (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei sa convingi pe cineva ca un anumit lucru nu e prea greu de facut sau ca nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parca toata lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri ceresti format din Pamânt si astrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pamântesc (cu întreaga lui viata animala si vegetala), pamântul locuit de om. ♢ Lumea veche = pamântul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa si Africa). Lumea noua = cele doua Americi si Oceania. Lumea tacerii = universul adâncurilor marine si oceanice. ♢ Expr. În (sau prin) toata lumea (sau lumea toata) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toata lumea, în lumea larga) = a pleca departe, fara sa se stie unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea sa plece. A(-si) lua lumea în cap = a pleca (departe) parasind totul (mai ales din cauza unor suparari mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a calatori mult si în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (si de-a latul) = a cutreiera toata lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dusii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. si reg.) Lumina. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ♢ Expr. (Rar) A iesi la lume = a ajunge la lumina, la loc deschis, la larg. II. 1. Populatia globului pamântesc, omenirea întreaga; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viata etc. si care prezinta trasaturi specifice. Lumea artistilor. 3. Oameni, multime, public; societate, mediu social. ♢ Om de lume = persoana care are experienta vietii în societate, care cunoaste uzantele; persoana dornica de petreceri, exuberanta, vesela. ♢ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ♢ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalti; (a fi) cu rost, asezat, cu o viata chibzuita. Lume(a) de pe lume sau lumea toata, o lume (toata, întreaga) = multime nenumarata, foarte multi oameni. A purta lumea pe degete = a însela oamenii; a-si bate joc de ei, a fi smecher, abil. A iesi (sau a scoate capul) în lume = a aparea în societate, a lua contact cu oameni si situatii noi, a începe sa frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situatie degradanta; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfasoara existenta umana; viata, existenta. ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-si vedea (fiecare) de treburile sale. Nu stie pe ce lume e (sau se afla) = nu stie nimic din ce se întâmpla; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea draga = a-i placea (cuiva) sa traiasca; a-i fi foarte placut sa... Când ti-e lumea mai draga = când te simti mai bine; când nici nu te gândesti, când nici nu te astepti. Zi-i lume si te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viata laica; viata vesela, libera. ♢ Loc. adj. De lume = care se refera la viata de placeri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea alba = (în basme) viata pamânteasca, în care traiesc oamenii. Lumea neagra = (în basme) viata subpamânteana, în care ar trai duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealalta, ceea lume) = a) (în conceptiile religioase) viata de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginata dincolo de acest pamânt, celalalt tarâm. – Lat. lumen.
lumină, LUMÍNĂ, lumini, s.f. I. 1. Radiatie sau complex de radiatii electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fara flacara) sau luminescente si care impresioneaza ochiul omenesc; efectul acestei radiatii. ♢ Lumina alba = lumina mijlocie a zilei, care contine toate radiatiile spectrului vizibil. Lumina rece = lumina care contine un numar foarte mic de radiatii infrarosii si care are un efect termic redus. Lumina monocromatica = lumina formata din radiatii de o singura culoare spectrala. Lumina compusa = lumina care contine radiatii de mai multe lungimi de unda. Lumina naturala = lumina complet nepolarizata, caracterizata prin diversitatea directiilor de oscilatie ale radiatiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul directiei de propagare. Lumina polarizata = lumina alcatuita din radiatii electromagnetice ale caror directii de oscilatie nu sunt uniform distribuite în jurul directiei de propagare. (Astron.) Lumina antisolara = pata foarte slab luminoasa care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumina zodiacala = pata luminoasa care, la latitudinea noastra, se vede toamna spre est, înainte de rasaritul soarelui, si primavara spre vest, dupa apusul soarelui. (Fiziol.) Lumina animala = lumina produsa de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substante. ♢ Loc. adv. La lumina mare = fatis, în vazul tuturor. Pe lumina = în timpul zilei, de la rasaritul pâna la apusul soarelui, pâna nu se însereaza. ♢ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite conceptii), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ♢ Loc. vb. A da lumina = a lumina. ♢ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simtul vazului; a se naste. A rasari (sau a se arata) la lumina (sau la lumina zilei) = a aparea (dintr-o ascunzatoare), a iesi la vedere, a se arata. A iesi la lumina = a) a scapa de primejdie, a iesi dintr-o situatie grea; b) a iesi la iveala, a deveni evident, a se dezvalui. A scoate (pe cineva) la lumina = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcatura; b) a ajuta (pe cineva) sa dobândeasca o situatie, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumina = a scoate (ceva) în evidenta; a sublinia. A pune într-o lumina buna (sau rea, urâta etc.) = a scoate în evidenta aspectele pozitive (sau negative) din viata sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumina oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite conceptii. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a iesi la lumina = a fi publicat, tiparit. (Limpede) ca lumina zilei = de netagaduit, clar, evident. ♦ Fig. Stralucire; înseninare. 2. Izvor, sursa de lumina (I 1). ♢ Lumina electrica = iluminare pe baza de energie electrica. Lumina de control = indicatie luminoasa care serveste la controlul starii si al modului de functionare a unei instalatii de telecomanda, a macazurilor, a semnalelor de cale ferata etc. ♦ Spec. Sursa luminoasa (de obicei colorata) situata pe o nava, aeronava etc., folosita la indicarea pozitiei sau la semnalizare. ♦ Flacara, flacaruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de masura pentru fluxul luminos. 3. (Si în sintagma lumina ochiului) Pupila; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparatie) Fiinta, lucru, obiect etc. mai drag, mai de pret, mai scump. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a pazi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atentie. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omeneasca; învatatura, cultura, educatie. ♢ Expr. A arunca (o) lumina (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumina (într-o chestiune) = a lamuri, a clarifica (o problema). A se face lumina în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a întelege. III. 1. Distanta libera dintre fetele interioare a doua piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fetele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinari) Suprafata. 3. Stavilarul morii. [Pl. si: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) "lumina".
meliţă, MÉLIŢĂ, melite, s.f. Unealta de lemn cu ajutorul careia se zdrobesc tulpinile de cânepa si de in pentru a se alege fuiorul. ♢ Fig. (Fam.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). ♢ Expr. A da cu melita = a trancani, a flecari. – Bg. melica.
lună, LÚNĂ, (I 3, II) luni, s.f. I. 1. Astru, satelit al Pamântului, care se învârteste în jurul acestuia si pe care îl lumineaza în timpul noptii. ♢ Luna noua = momentul în care Luna este în conjunctie cu Soarele, când se vede o mica portiune din suprafata sa iluminata de acesta; înfatisarea Lunii în acest moment; crai-nou. Luna plina = momentul în care Luna este în opozitie cu Soarele si i se vede întregul disc iluminat de soare; Luna vazuta în întregime. ♢ Expr. A trai în luna sau a fi cazut din luna = a nu sti ce se petrece în jurul lui, a nu fi în tema, a fi rupt de realitate, lipsit de simt practic. A apuca luna cu dintii sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obtine un lucru foarte greu de capatat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (si) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (si) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n luna si-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împusca) în luna sau a fi un împusca-n luna = a fi nesocotit. A-i rasari (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, stralucitor. ♢ (Adverbial) Parchet lustruit luna. 2. Lumina reflectata de luna (I 1). ♢ Loc. adv. La (sau pe) luna = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Lunii (I 1) în jurul Pamântului. ♢ Luna calendaristica = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revolutie a lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Luna siderala = perioada de revenire a lunii în dreptul aceleiasi stele fixe. Luna sinodica = lunatie. Luna solara = interval de timp egal cu a douasprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durata de 28 pâna la 31 de zile. ♢ Luna de miere = prima luna dintr-o casatorie. ♢ Loc. adv. Pe luna = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plata lunara. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (pâna într-un an). – Lat. luna.
programa, PROGRAMÁ, programez, vb. I. Tranz. 1. A organiza o activitate potrivit unui program; a fixa, a stabili un program conform caruia urmeaza sa se desfasoare o activitate; a cuprinde pe cineva sau ceva într-un program de activitate. 2. A planifica pe cineva la o anumita data pentru rezolvarea unei probleme. 3. A introduce un program (5) într-un calculator în vederea rezolvarii unei probleme. – Din fr. programmer.
programatic, PROGRAMÁTIC, -Ă, programatici, -ce, adj. Care cuprinde un program (2), privitor la un program; înscris, fixat într-un program, care se desfasoara conform programului. ♢ Muzica (sau lucrare, compozitie etc.) programatica = muzica, lucrare, compozitie care îsi propune sa ilustreze o tema data. – Din germ. programmatisch.
pronunţa, PRONUNŢÁ, pronunt, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propozitii, fraze; a articula. ♦ A tine un discurs, o cuvântare etc. 2. Tranz. A da o hotarâre, o sentinta judecatoreasca; a declara ceva în virtutea autoritatii cu care este învestit. 3. Refl. A-si spune parerea, a-si da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer.
prosie, PRÓSIE, prosii, s.f. (Pop.) Ogor arat si semanat pentru prima data, dupa ce a fost necultivat doi sau trei ani. – Cf. sl. p r o s o.
prospecta, PROSPECTÁ, prospectez, vb. I. Tranz. 1. A cerceta un teren cu scopul de a descoperi si a localiza zacamintele minerale utile. 2. A cerceta cererea si oferta de marfuri de pe o piata data. – Din fr. prospecter.
promulga, PROMULGÁ, promúlg, vb. I. Tranz. A da caracter executoriu unei legi, atestându-i oficial existenta. – Din fr. promulguer, lat. promulgare.
vitaliza, VITALIZÁ, vitalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da viata, putere, vigoare. – Din fr. vitaliser.
psihodramă, PSIHODRÁMĂ, psihodrame, s.f. 1. (Psih.) Metoda de investigare si de diagnosticare precum si de terapeutica moderna care utilizeaza jocul dramatic improvizat pe o tema data pentru dezvaluirea gândurilor si a atitudinilor bolnavului psihic. 2. (În sociologie) Test folosit ca mijloc de selectie a candidatilor la anumite posturi care necesita multa dezinvoltura în contactul cu publicul. – Din fr. psychodrame.
pufni, PUFNÍ, pufnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinte) A expira pe nari cu zgomot, scurt si sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemultumirii). ♢ Expr. A pufni în (sau de) râs sau (tranz.) a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc si zgomotos. 2. (Despre masini) A da afara cu zgomot, scurt si sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a iesi cu zgomot. – Puf1 + suf. -ni.
mezozoic, MEZOZÓIC, -Ă, mezozoici, -e, adj., s.n. (Din) a treia era geologica, între paleozoic si neozoic, în care au aparut pentru prima data mamifere, pasari si pesti ososi; era secundara. (din fr. mésozoïque)
drac, DRAC, draci, s.m. 1. Fiinta imaginara, de sex masculin, întruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împielitat) sau a fi drac împielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rau, ticalos; b) om întreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tamâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un drac = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastâmparat. Parca a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) = a intimida, a înfricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii încurcate sau când se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) dracul coada, se zice când o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe dracul de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe dracul = a intra singur într-o încurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-si gasi) pe dracul = a o pati. A cauta pe dracul si a gasi pe tata-sau = a ajunge într-o situatie si mai rea decât aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pâna colo. A cere pe dracul si pe tata-sau (sau cât dracul pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face si pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecatii) a se duce fara sa se mai întoarca (si într-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o pati. La dracul! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe dracul! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamatii exprimând uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sanatos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extrema, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face si pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde si-a întarcat dracul copiii, unde si-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepartat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rau, pacatos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste masura de..., grozav; d) energic, descurcaret, razbatator. (Asa) de-al dracului! = fara nici un motiv, fiindca asa vreau! 2. Fig. Om plin de pacate, rau, crud; om poznas, istet, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peste marin de culoare cenusie-rosiatica, cu corpul si capul comprimate lateral, a carui prima aripioara dorsala este formata din tepi veninosi (Trachinus draco). – Lat. draco, "sarpe, balaur".
lac, LAC1, lacuri, s.n. Întindere mai mare de apa statatoare, închisa între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ♢ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrala, care constituie rezerva de apa necesara producerii energiei. ♢ Expr. A sari (sau a cadea, a da etc.) din lac în put = a da de un rau mai mare, încercând sa scape de un alt rau. ♦ Fig. Cantitate mare de apa sau de alt lichid. – Lat. lacus.
pumn, PUMN, pumni, s.m. 1. Palma închisa, cu degetele îndoite si strânse. ♢ Loc. adj. Cât pumnul (sau cât un pumn) = mic sau mare (dupa cum obiectul comparatiei este mai mic sau mai mare decât pumnul). ♢ Expr. A râde în pumni = a râde pe ascuns, pe înfundate si cu satisfactie. A plânge în pumni = a plânge pe ascuns, de necaz sau de durere. A arata (cuiva) pumnul = a ameninta (pe cineva). A-i pune (sau vârî) (cuiva) pumnul în gura = a împiedica (pe cineva) sa vorbeasca sau sa actioneze. Un pumn de... = o cantitate mica (sau mare); un numar redus (sau ridicat); ceva mic, firav. 2. Lovitura data cu pumnul (1). 3. Palma sau palmele facute caus pentru a putea retine ceva (de obicei un lichid); continutul palmei sau al palmelor facute caus. 4. Masura de lungime (întrebuintata azi numai de pescari) egala cu doua treimi de palma. – Lat. pugnus.
pune, PÚNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpana, în balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarâre întemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt = a avea o atitudine modesta, plecând privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si însela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunând, considerând ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pamânt. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind împotriva lui. A(-si) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lânga) cineva = a intra în voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga într-o anumita stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai multi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujba spre a-si câstiga existenta. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un anumit fel, într-o anumita pozitie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în doua (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea într-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza într-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhama. A pune în scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de îmbracaminte necesare; a (se) îmbraca sau a (se) încalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (în pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotriva. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata în fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabarî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. "pe") A începe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe lânga cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe lânga cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (În loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, însusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebari) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune în primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) în cineva sau ceva = a nadajdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la îndoiala = a se îndoi. A pune la socoteala = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.
sacagiu, SACAGÍU, sacagii, s.m. Persoana care transporta în trecut apa (potabila) cu sacaua, pentru a o vinde. ♦ Expr. A vinde apa la sacagiu = a încerca sa dai cuiva un lucru pe care îl are din belsug; a încerca sa înveti (sau sa înseli) pe cineva mai priceput (sau mai siret) decât tine. – Saca + suf. -giu.
şart, SART1 interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de o lovitura data cu palma. – Onomatopee.
istoriciza, ISTORICIZÁ vb. tr. a da un caracter istoric. (< engl. istoricize)
şfichi, SFÍCHI, (I) interj., (II) sfichiuri, s.n. I. Interj. Cuvânt care imita suieratul biciului. II. S.n. 1. Capatul subtire si neîmpletit al biciului; pleasna. ♦ Lovitura data cu vârful biciului. ♦ Fig. Vorba rautacioasa, rautate, împunsatura. ♢ Expr. A lua (pe cineva) în sfichi = a întepa cu vorba; a ironiza. 2. Manunchi, grup de fire de par. – Onomatopee.
şfichiuitură, SFICHIUITÚRĂ, sfichiuituri, s.f. Lovitura data cu sfichiul (II 1); fig. întepatura, zeflemea, ironie. [Pr.: -chiu-i-] – Sfichiui + suf. -tura.
comunica, COMUNICÁ, comúnic, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut, a da de stire; a informa, a înstiinta, a spune. ♦ Intranz. (Despre oameni, comunitati sociale etc.) A se pune în legatura, în contact cu...; a vorbi cu... 2. Intranz. A fi în legatura cu..., a duce la... Camara comunica cu pivnita. – Din fr. communiquer.
contra, CONTRÁ3, contrez, vb. I. Tranz. 1. A contrazice. 2. (La box, scrima, lupte, judo) A da o contra. 3. (La bridge) A se opune, a cere o amenda dubla. – Din fr. contrer.
sfară, SFÁRĂ s.f. Miros greu (si fum) rezultat din arderea grasimilor sau a carnii, de la lumânari de seu etc.; fum înecacios. ♢ Expr. A da sfara în tara (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de stire, a raspândi o veste. [Var.: sfára s.f.] – Din sl. skvara.
sfoară, SFOÁRĂ, sfori, s.f. 1. Fir lung obtinut din împletirea sau rasucirea mai multor fibre textile (de in, cânepa, bumbac etc.) si folosit în special la legat. ♢ Expr. A întinde sfoara (prea tare sau prea mult) = a forta lucrurile, a exagera în ceva. A trage pe cineva pe sfoara = a însela pe cineva (la socoteli). A trage sforile = a unelti în ascuns, cu abilitate. A da sfoara în tara = a raspândi o veste, un zvon; a da de stire. Tras cu sfoara = foarte drept, aliniat. ♦ Fâsie fibroasa si flexibila extrasa din anumite plante, cu care se poate lega un obiect. 2. Masura oficiala folosita altadata pentru suprafetele de teren (a carei valoare a variat dupa epoci). ♦ Bucata (mica) de teren agricol, de pamânt de cultura. ♢ Expr. Sfoara de mosie = mosie mica, mosioara. 3. Figura de gimnastica executata sezând, cu picioarele întinse orizontal, unul înainte si altul înapoi. ♢ Sfoara în fata = figura de gimnastica descrisa mai sus, executata cu picioarele departate lateral si cu pieptul înainte. [Var.: (reg.) sfára, sfoára s.f.]. Probabil din ngr. sfóra.
obicei, OBICÉI, obiceiuri, s.n. 1. Deprindere individuala câstigata prin repetarea frecventa a aceleiasi actiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obisnuinta, învat. ♢ Loc. adv. De obicei = de regula, în mod obisnuit, în genere. ♢ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obisnui. 2. Deprindere consacrata; mod de a se purta, de a se îmbraca, rânduiala, uz etc. comune unui popor sau unei comunitati omenesti; datina, traditie, uzanta, uz, rânduiala. 3. (Înv.) Lege nescrisa, drept sau obligatie statornicite prin traditie; cutuma. ♢ Obiceiul pamântului = denumire specifica data cutumei în tarile românesti în timpul orânduirii feudale. [Pl. si: obiceie] – Din bg. običaj.
islamiza, ISLAMIZÁ vb. tr., refl. a (se) converti la islamism; a da un caracter islamic. (< fr. islamiser)
oişte, ÓISTE, oisti, s.f. 1. Bara lunga de lemn fixata în crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se înhama caii (sau se înjuga boii). ♢ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate în prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vânt, cu ajutorul careia aceasta se întoarce în bataia vântului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oište.
şomer, SOMÉR, -Ă, someri, -e, s.m. si f. Persoana apta de munca dar fara un contract de munca si care cauta un loc de munca. – Din fr. chômeur.
odontometru, ODONTOMÉTRU, odontometre, s.n. Mic instrument din metal, celuloid, material plastic sau carton, care serveste la masurarea dantelurii unei marci postale. – Din fr. odontomètre, germ. Odontometer.
odorizant, ODORIZÁNT, odorizanti, s.m. Compus chimic cu miros puternic, folosit pentru a da miros gazelor combustibile (inodore) în scopul detectarii pierderilor accidentale de gaze din conducte, din recipiente etc. – Din fr. odorisant.
odrăsli, ODRĂSLÍ, odraslesc, vb. IV. Intranz. 1. A se naste, a se ivi; a creste, a se dezvolta. 2. (Înv. si pop.; despre plante; la pers. 3) A da mladite, a lastari; p. ext. a înmuguri, a înverzi. – Din odrasla.
odrăslit, ODRĂSLÍT, -Ă, odrasliti, -te, adj. 1. Nascut, zamislit, ivit; crescut, dezvoltat. 2. (Înv. si pop; despre plante) Care a dat lastari; p. ext. înmugurit, înverzit. – V. odrasli.
oferi, OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atentie, de bunavointa etc.) sa primeasca un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispozitie. ♦ Refl A se declara dispus sa faca un serviciu, a se pune la dispozitia cuiva. 2. A propune spre cumparare o marfa, un bun etc. ♦ A propune un pret pentru o marfa, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfatisa, a arata, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire.
oficializa, OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face sa dobândeasca un caracter oficial; a consfinti (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser.
semn, SEMN, semne, s.n. 1. Tot ceea ce arata, ceea ce indica ceva. ♢ Loc. adv. Pe semne = dupa cât se pare, dupa cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioara a unui fenomen care permite sa se presupuna sau sa se precizeze natura lui. ♢ Expr. (În superstitii) Semn bun (sau rau, prost) = fapt, fenomen caruia i se atribuie însusirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legatura cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viata = a se manifesta, a-si vadi existenta, a face sa se auda noutati despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstitiosi ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului. ♦ Proba, dovada. ♢ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovada de..., ca proba ca..., ca argument pentru... 2. Gest, miscare care exprima un gând, o intentie, o stare sufleteasca sau sugereaza cuiva o actiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de razboi. 3. Nota specifica, trasatura distinctiva dupa care se recunoaste un lucru, o fiinta; semnalment; însemnare facuta pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaste. ♦ Pata de alta culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect asezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a desparti ceva; indicator. ♢ Semn de hotar (sau, în trecut, de mosie) = piatra, stâlp etc. care marcheaza un hotar sau linia de demarcatie a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare facuta spre a nu uita ceva. ♢ Semn de carte = fâsie îngusta de matase, de carton, de piele etc. (special lucrata) care se pune între paginile unei carti pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, tinta pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva dupa o atingere sau apasare; urma, pata. ♦ Urma, cicatrice ramasa pe piele dupa o boala, o lovire, o rana etc. 6. Unitatea dintre un sens si o indicatie grafica. ♢ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuatie folosite în scriere. Semne de punctuatie = semne grafice (punct, virgula, doua puncte etc.) întrebuintate pentru a desparti, în scris, partile unei propozitii sau ale unei fraze sau propozitiile si frazele între ele. Semnele citarii = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operatiunilor matematice. Semne conventionale = figuri simbolice întrebuintate pentru a marca diferite notari pe harti, planse etc. Semn diacritic = semn adaugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectiva. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens si un complex sonor. Semn moale = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprima sau se graveaza pe o moneda; p. ext. moneda. 7. Simbol, emblema. ♢ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evoca o persoana, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.
şperţ, SPERŢ, sperturi, s.n. 1. (De obicei construit cu verbe ca "a da", "a lua", "a primi") Suma de bani sau daruri primite de cineva sau oferite, incorect si ilegal, cuiva, pentru a-i câstiga bunavointa, în special pentru a-l determina sa-si îndeplineasca (mai cu râvna) sau sa-si încalce obligatiile de serviciu; mita, mituiala. 2. Spertuiala. – Din germ. Sperrzeug "manunchi de speracle".
şperţui, SPERŢUÍ, spertuiesc, vb. IV. Tranz. A da spert; a mitui. – Spert + suf. -ui.
şperţuială, SPERŢUIÁLĂ, spertuieli, s.f. Faptul de a da sau de a primi spert; mituiala. – Spertui + suf. -eala.
octuplu, OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s.n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea data. 2. S.n. Multime, grup compus din opt unitati. – Din fr. octuple.
oboseală, OBOSEÁLĂ, oboseli, s.f. Stare de slabiciune generala datorata unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneala. ♦ P. anal. (Tehn.) Scadere a rezistentei unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eala.
obraz, OBRÁZ, (1) obraji, s.m., (2, 3, 4) obraze, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale fetei; pielea care acopera aceste parti. ♢ Expr. Sa-ti fie rusine obrazului! sau sa-ti fie în obraz!, se spune cuiva care a facut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva obrazul de rusine = a-i fi cuiva foarte rusine, a se rusina foarte tare. A fi gros de obraz = a fi fara rusine, îndraznet. (A fi) fara (de) obraz = (a fi) nerusinat, necuviincios. A avea obraz subtire = a fi bine crescut, a avea purtari frumoase. Obrazul subtire cu cheltuiala se tine = pentru a putea face fata unor pretentii mari trebuie sa dispui de mijloace corespunzatoare. 2. S.n. Partea anterioara a capului omenesc; fata, figura, chip. ♢ Expr. A iesi (sau a scapa, a o scoate) cu obraz curat = a iesi cu bine, onorabil dintr-o situatie dificila. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fara înconjur, direct, fara menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vadite, a cauta sa înseli (pe cineva) în chip grosolan. A-si scoate obrazul în lume = a aparea în societate, a se arata printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva dupa cum merita, a se razbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfatisa la cineva. A-si pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputatia proprie. A da (cuiva) obraz = a îngadui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrazneala? A (nu) (mai) avea obraz (sa...) = a (nu) (mai) avea îndrazneala (sa...). ♦ Fig. Valoare morala a unei persoane; cinste, reputatie; renume; demnitate. 3. S.n. (Înv.; adesea urmat de determinari adjectivale) Persoana, ins. Obraz subtire = persoana fina, pretentioasa, care traieste în lux. 4. S.n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, conditie, stare sociala. [Pl. si: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.
observare, OBSERVÁRE, observari, s.f. 1. Actiunea de a observa si rezultatul ei. ♦ (Rar) Observatie (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executata asupra inamicului si a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obtinerii unor date. 3. Prima faza a cercetarii statistice, care consta în înregistrarea unitara a datelor privind caracteristicile unitatilor unei colectivitati statistice. – V. observa.
verbalism, VERBALÍSM s.n. Tendinta de a da mai multa importanta cuvintelor decât ideilor exprimate prin ele; abuz de cuvinte în exprimarea unor idei. – Din fr. verbalisme.
şterge, STÉRGE, sterg, vb. III. 1. Tranz. A freca suprafata unui obiect pentru a face sa dispara un lichid sau o substanta straina care îl acopera. ♢ Expr. (Fam.) A sterge putina sau a o sterge = a pleca repede si pe neobservate. (Refl.; fam.) A se sterge pe (sau la) bot (de ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva), a-si lua gândul (de la ceva). 2. Tranz. A face sa nu se mai cunoasca, sa nu se mai vada un text scris, un desen, razând cu o guma, tragând linii deasupra etc. ♢ Expr. A sterge cu buretele = a da uitarii o greseala a cuiva, a ierta. ♦ A scoate din evidenta; a anula. 3. Refl. A-si pierde stralucirea, relieful, culoarea sub actiunea unor cauze exterioare. ♦ A-si pierde conturul; a se estompa, a se întuneca. 4. Tranz. si refl. A face sa nu mai existe sau a înceta sa mai existe, a (se) pierde fara urma, a face sa dispara sau a disparea din amintire, din minte. ♢ Expr. (Tranz.) A sterge de pe fata pamântului = a omorî; a distruge. 5. Refl. si tranz. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingându-l usor. ♦ Tranz. (Rar.) A lovi, a izbi. ♢ Expr. (Fam.) A sterge (cuiva) o palma = a da (cuiva) o palma. 6. Tranz. Fig. (Fam.) A fura, a sterpeli. [Perf. s. stersei, part. sters] – Lat. extergere.
occidentaliza, OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata caracter occidental. – Din fr. occidentaliser.
ocol, OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s.n. 1. Miscare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spatiu care nu urmeaza calea cea mai dreapta; înconjur, ocolire, ocoleala, ocolis. ♢ Loc. adj. De ocol = care ocoleste; ocolit, indirect. ♢ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ♢ Loc. adv. Fara ocol = fara ezitare, fara menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitura, cot. 2. (Înv.) Linie care delimiteaza un spatiu; p. ext. spatiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferinta. 3. (Concr.) Gard facut în jurul unui loc; împrejmuire, îngraditura; p. ext. loc îngradit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, tarc. 4. (Reg.) Curte, ograda. 5. (Rar) Spatiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativa (judiciara, agricola) de judet sau de tinut, de oras sau de sat; sediul ei; p. ext. institutie care conducea una dintre aceste forme de împartire administrativa. ♢ Ocol silvic = unitate silvica administrativa, împartita pe brigazi si cantoane, prin care se organizeaza si se executa lucrarile de cultura, de refacere, de protectie si de paza a padurilor, ocrotirea si valorificarea vânatului si a pestelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ştim, STIM subst. (Pop.) Fire de lâna (scurte si de proasta calitate) care ramân, dupa daracit, în coltii daracului. – Din scr. štim.
ştirb, STIRB, -Ă, stirbi, -e, adj. 1. Caruia îi lipseste unul sau mai multi dinti. ♢ Compus: stirba-baba-cloanta s.f. = a) vrajitoare batrâna din mitologia populara; porecla data unei femei batrâne si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune în gluma copiilor când le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia îi lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia îi lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.
ştire, STÍRE, stiri, s.f. 1. Veste, informatie; noutate. ♢ Expr. A sti de stirea (cuiva) sau a-i sti (cuiva de) stire = a avea vesti despre cineva, a sti unde se afla, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursa de informatie. 2. Cunoastere, cunostinta. ♢ Loc. adv. cu (sau fara) stirea cuiva = cu (sau fara) stiinta cuiva; p. ext. cu (sau fara) învoirea, încuviintarea cuiva. În stirea cuiva = în grija sau în paza cuiva. A da (cuiva) de stire = a vesti, a anunta. – V. sti.
ştirici, STIRICÍ, stiricesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A cauta sa afle ceva (cu siretenie), a cerceta, a se informa, a iscodi. 2. A comunica, a da de stire. – Stire + suf. -ici.
veste, VÉSTE, vesti, s.f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunostinta cuiva; stire, informatie. ♢ Loc. adv. Fara (de) veste = deodata, subit, pe neasteptate. ♢ Expr. A da de veste = a aduce la cunostinta, a înstiinta, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutati stii? 2. Zvon; p. ext. faima, renume. ♢ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ.
şuta, SUTÁ, sutez, vb. I. Tranz. A lovi (puternic) mingea cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument (la unele jocuri sportive); a da, a trage un sut2. – Din fr. shooter.
onoare, ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morala, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de lupta pe care si-au dat viata cei care au luptat pentru apararea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajeaza cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tau etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formula folosita pentru a întari o afirmatie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputatie, prestigiu, faima, vaza. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre lauda, spre fala; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Pretuire deosebita, consideratie, respect, stima. ♢ Garda de onoare = garda simbolica instituita în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnitati. (Iesit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (si fotografiile) salariatilor unei întreprinderi sau a unei institutii evidentiati în munca. Cavaler (sau domnisoara) de onoare = persoana care însoteste mirii la ceremonia cununiei. Doamna (sau dama) de onoare = doamna atasata unei regine, unei printese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. si adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politete) A avea onoarea sa... (sau a...) = a avea cinstea sa... A face (cuiva) onoarea sa... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (sa va salut), formula respectuoasa de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu stiu. 5. Manifestare a stimei, a consideratiei pentru cineva, exprimata prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnitati. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele "a da", "a prezenta"; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autoritati militare sau civile superioare, la parada, la înmormântare etc.; semnal de goarna care însoteste de obicei aceasta prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comanda pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-si îndeplini îndatoririle de gazda la o receptie, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Pozitie sociala, rang. ♦ (La pl.) Figura mare (dama, valet, riga, as) la unele jocuri de carti. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.
fiinţă, FIÍNŢĂ, fiinte, s.f. 1. Tot ceea ce are viata (si se misca); vietuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoana. 2. Existenta; viata. ♢ În fiinta = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ♢ Expr. A da fiinta = a) a da viata, a naste; b) a realiza, a fauri, a concretiza. – Fi + suf. -inta.
figură, FIGÚRĂ, figuri, s.f. 1. Înfatisare a fetei, a obrazului cuiva; chip, fata, obraz. ♢ Expr. A face figura buna (sau rea) = a face o impresie buna (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsa sau o surpriza neplacuta. A face figura de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a tine sa fie considerat) drept... 2. Imagine plastica a unei fiinte sau a unui obiect, redata prin desen, pictura, sculptura etc. ♢ Figura geometrica = ansamblu format din puncte, linii si suprafete. ♦ (La jocul de carti) Carte care reprezinta diverse personaje (valet, dama etc.). ♦ (La sah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Gramada de nisip, de pietris etc., care a fost cladita în forma de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai usor volumul. 3. Persoana; (în special) persoana purtatoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se modifica întelesul propriu al unui cuvânt sau se asociaza cuvintele în asa fel ca sensurile vechi sa se îmbogateasca, pentru a da mai multa forta imaginii sau expunerii prezentate. Figura etimologica = constructie sintactica în care se alatura doua cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb si un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. "Si-a trait traiul" reprezinta o figura etimologica. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele dupa locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Pozitie sau ansamblu de pozitii si de miscari la dans, la balet, la scrima, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.
subsol, SUBSÓL, subsoluri, s.n. 1. Partea de pamânt aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decât patura actuala de sol. 2. Totalitatea încaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. Loc în partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data în acest spatiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub1- + sol (dupa fr. sous-sol).
monumentaliza, MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. si refl. (Rar) A da sau a capata un caracter grandios, maret. – Din fr. monumentaliser.
dura, DURÁ3, pers. 3 dureaza, vb. I. Intranz. 1. (Despre actiuni în desfasurare) A tine un anumit timp, a se desfasura într-o anumita perioada de timp. ♦ A persista, a dainui, a se mentine. 2. (Despre lucruri) A se mentine (multa vreme) în stare buna; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
orienta, ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A sti încotro sa se îndrepte pentru a ajunge la destinatie, a recunoaste, a stabili directia, a gasi drumul; p. ext. a gasi calea cea mai buna de urmat într-o anumita împrejurare, atitudinea, solutia cea mai potrivita, a actiona adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumita directie. 2. Tranz. A aseza pe cineva sau ceva într-o anumita pozitie sau directie fata de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se calauzi dupa..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
ori, ORI conj., adv. I. Conj. (Cu functie disjunctiva, adesea cu nuanta copulativa) 1. Sau. ♦ (în propozitii interogative) Te duci ori ba? 2. (Dupa o regenta, uneori în corelatie cu "fie ca", "sau", introduce sau leaga doua propozitii subordonate opuse) Fie ca va da zapada, ori ca iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propozitie interogativa) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.
corobora, COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. A întari, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare.
ferchezui, FERCHEZUÍ, ferchezuiesc, vb. IV. Tranz. si refl. (Pop. si fam.) A da sau a capata un aspect îngrijit; a (se) îmbraca cu grija, elegant; a (se) gati, a (se) dichisi. – Cf. f e r c h e s.
ordona, ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.
feminiza, FEMINIZÁ, feminizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata însusiri specific feminine, a (se) accentua feminitatea cuiva. – Din fr. féminiser.
faţă, FÁŢĂ, fete, s.f. I. 1. Partea anterioara a capului omului si a unor animale; chip, figura. ♢ Loc. adj. Din fata = care se afla înainte. De fata = care se afla prezent; care apartine prezentului. ♢ Loc. adv. În fata = a) înainte; b) direct, fara înconjur, fara menajamente. Din fata = dinainte. De fata = în prezenta cuiva. Pe fata = direct, fara înconjur, fara menajamente; fara sa se fereasca. Fata în fata = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Loc. prep. În fata (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fata = dinaintea (cuiva sau a ceva). De fata cu... = în prezenta... Fata cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce priveste; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) fata = (în superstitii) a-i merge (cuiva) bine. A fi de fata = a fi prezent, a asista. A scapa cu fata curata = a scapa cu bine dintr-o situatie dificila. A face fata (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) fata (sau fata în fata) = a confrunta; a compara. A (se) da pe fata = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-si întoarce fata (de la...) = a nu mai vrea sa stie de... A privi (sau a vedea, a zari pe cineva) din fata = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu doua fete = om ipocrit, fatarnic. A-i prinde (pe cineva) la fata = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a fetei (I 1); mina, fizionomie. ♢ Expr. A schimba (sau a face) fete(-fete) = a) a-si schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jena, rusine etc.); b) a se simti foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situatii neplacute; a se tulbura, a se zapaci; c) (despre matasuri) a-si schimba reflexele, culorile. A prinde fata = a se îndrepta dupa o boala. ♦ Obraz. 2. Partea anterioara a corpului omenesc si a unor animale. Au cazut cu fata la pamânt. 3. (Pop.; determinat prin "de om" sau "pamânteana") Om. 4. Persoana, personaj. Fete simandicoase. ♢ Fata bisericeasca = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafetele plane care marginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formeaza un diedru. 2. Suprafata (în special a pamântului, a apei). ♢ Expr. La fata locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfatisare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusa vederii si mai aleasa, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expr. A-i iesi (unei pânze, unei stofe) fata (la soare, la spalat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruita, poleita, finisata atent etc. a unui obiect. ♢ Expr. A da fata (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face sa arate frumos (un lucru). ♦ Partea finita, expusa vederii, a unei tesaturi (în opozitie cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Fata de masa = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masa (când se manânca sau ca ornament). Fata de perna (sau de plapuma) = învelitoare de pânza în care se îmbraca perna (sau plapuma). 7. Prima pagina a fiecarei file. ♦ (Înv. si pop.) Pagina. 8. Fatada. 9. (În sintagma) Fata dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientata spre soare sau spre miazazi. – Lat. pop. facia (< facies).
fâlfâi, FÂLFÂÍ, pers. 3 fấlfâie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pasari) A da din aripi, producând zgomotul caracteristic care însoteste zborul. 2. Intranz. si tranz. A (se) legana (o pânza, un steag, o batista etc.) în bataia vântului sau prin miscarea mâinii; a flutura. 3. Intranz. (Despre o flacara) A pâlpâi. [Var.: fâlfaí vb. IV] – Fâl + f[âl] + suf. -âi.
fasonat, FASONÁT2, -Ă, fasonati, -te, adj. (Despre obiecte) Caruia i s-a dat, care a capatat o anumita forma (în urma unui proces de prelucrare). ♦ Fig. (Fam.) Care face nazuri, fasoane. – V. fasona.
orbiş, ORBÍS adv. Pe dibuite, la întâmplare, orbeste; fig. fara chibzuinta, nebuneste. ♢ Expr. A da orbis = a lovi fara crutare. – Orb2 + suf. -is.
orbilă, ORBÍLĂ s.m. (Glumet) Porecla data unei persoane care nu vede sau nu observa nimic în jurul sau, care se împiedica de tot ce-i sta în cale, care este lipsita de spirit de observatie. – Orb2 + suf. -ila.
după, DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. Îndaratul..., în dosul..., înapoia... Dupa casa se afla livada. 2. Mai departe de..., dincolo de..., Dupa gradina publica s-a oprit. 3. (exprima un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridica val dupa val. ♢ Loc. adv. Unul dupa altul= pe rând, în sir, succesiv. ♢ Expr. (În formule de politete) Dupa dumneavoastra! = (vin si eu) în urma dumneavoastra! (Pop.) A da (o fata) dupa cineva = A marita (o fata) cu cineva. 4.(Cu nuanta finala, dupa verbe de miscare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l pazi, a-l îngriji etc.). Fuge dupa vânat. ♢ Expr. A se lua (sau a se tine etc.) dupa cineva (sau ceva) = a) a urmari pe cineva (sau ceva); b) a nu lasa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect dupa masa. II (Introduce un complement circumstantial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasa dupa apusul soarelui. ♢ Loc. adv. (Si substantivat) Dupa-amiaza sau dupa-prânz, dupa masa = în partea zilei care începe în jurul orei 12. Dupa-amiaza sau dupa-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul dupa-amiezii. Dupa aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urma. Dupa toate... = pe lânga toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capatul..., la sfârsitul..., o data cu împlinirea... S-a dus dupa o saptamâna. ♦ Ca rezultat al... Dupa multa munca a reusit. ♢ A nu avea (nici) dupa ce bea apa = a fi foarte sarac. ♦ (În loc. conj.) Dupa ce, introduce o propozitie circumstantiala de timp, aratând ca actiunea din propozitia subordonata se petrece înaintea actiunii din propozitia regenta. III. (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu..., la fel cu... A plecat dupa propria lui dorinta. ♢ Loc. conj. Dupa cum sau cât = asa cum, precum. ♢ Expr. Dupa cum se întâmpla = ca de obicei. A se da dupa cineva = a cauta sa fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua dupa capul cuiva (sau dupa capul sau) = a urma sfatul cuiva (sau propriul sau îndemn). Daca ar fi dupa mine = daca ar depinde de mine. A se lua dupa ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ţinând seama de..., având în vedere..., luând în consideratie... Justetea propunerii se judeca dupa rezultate. ♢ Expr. Dupa toate probabilitatile = probabil. 3. În raport cu..., pe masura..., în proportia în care... Dupa fapta si rasplata. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictura dupa natura. IV. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru a gasi, a afla, a prinde, a obtine etc. Fuge dupa glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. Arata fiinta sau lucrul pe care cineva le iubeste, le doreste cu pasiune) Tremura dupa bani. 2. (Arata motivul, cauza care produce actiunea) A-i parea rau dupa ceva. VI. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limba dupa o anumita metoda.. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arata originea, descendenta) Din partea... Var dupa mama. 2. (Dupa un substantiv verbal sau cu sens verbal, indica obiectul actiunii) Adaptare dupa o nuvela. VIII. (În loc. conj.) Dupa ce (ca)... = (leaga doua propozitii copulative, aratând adaugarea unui fapt la alt fapt) în afara de faptul ca..., pe lânga ca..., nu-i destul ca... [Var.: (înv. si reg.) dúpre prep.] – Lat. de post.
corporal, CORPORÁL, -Ă, corporali, -e, adj. Care tine de corp (I 1), privitor la corp; aplicat corpului; trupesc. ♢ Perchezitie corporala = perchezitie facuta unei persoane pentru a vedea daca nu ascunde sub haine, în buzunarele hainelor etc. arme sau alte obiecte cu care ar putea ataca pe cineva sau distruge ceva. Pedeapsa corporala = sanctiune care consta în lovituri sau în torturi aplicate unui delincvent. – Din fr. corporel, lat. corporalis.
coropişniţă, COROPÍSNIŢĂ, coropisnite, s.f. Insecta daunatoare plantelor, cu corpul greoi si cu picioarele anterioare ca niste lopeti, care traieste în pamânt si care ataca, în special, culturile de gradinarie (Gryllotalpa vulgaris). [Var.: coropésnita s.f.] – Din bg. konopištica.
făţui, FĂŢUÍ, fatuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafata unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafetei) unui lucru. ♦ Spec. A netezi tencuiala asternuta pe un element de constructie. 2. (În industria tabacariei) A curata pielea de ultimele impuritati ramase dupa cenusarit. 3. Fig. (Pop.) A palmui pe cineva. – Fata + suf. -ui.
oră, ÓRĂ, ore, s.f. 1. Unitate de masura a timpului, egala cu a douazeci si patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ♢ Loc. adv. Pe ora = cât tine un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat si platit) dupa un tarif orar. Din ora în ora = la intervale regulate de un ceas. Ora de ora = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de parti în care este împartita o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marcheaza aceste momente. ♢ Loc. adj. De ultima ora = foarte actual, nou de tot. ♦ Distanta, spatiu care poate fi parcurs în timp de un ceas. ♦ Durata de timp nedeterminata; timp, epoca; moment. ♢ Expr. La ora actuala = în momentul de fata, în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei actiuni, timp dinainte hotarât când cineva poate fi primit undeva. 3. Lectie, curs. ♢ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lectii particulare de..., a lua (sau a da) meditatii. [Var.: oára s.f.] – Din lat. hora, it. ora.
ocazie, OCÁZIE, ocazii, s.f. 1. Situatie, împrejurare care provoaca, permite sau usureaza savârsirea unei actiuni; prilej, moment favorabil. ♢ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumita împrejurare; deosebii, de circumstanta; b) loc. adj. si adv. (ivit) întâmplator; cumparat sau vândut din întâmplare (si de obicei avantajos). ♢ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ♢ Expr. Cu alta ocazie = cu alt prilej, alta data. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de locomotie, de obicei gasit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s.f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis.
ocară, OCÁRĂ, ocari, s.f. (Pop.) Vorba sau fapta care mustra, cearta, rusineaza pe cineva; ocarâre; umilire, înfruntare; defaimare, jignire, insulta; situatie rusinoasa, dezonoranta în care se afla cineva; rusine, dezonoare. ♢ Loc. adj. De ocara = compromitator, jignitor, rusinos. ♢ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lasa, a ramâne de râs si de ocara = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispret, de batjocura; a (se) compromite. (Rar) A da de ocara cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocarî (derivat regresiv).
finisat, FINISÁT, -Ă, finisati, -te, adj. (Despre produse, lucrari etc.) Care a capatat forma definitiva datorita finisarii. – V. finisa.
ovin, OVÍN, -Ă, ovini, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Despre animale) Din familia oii si a caprei; (despre produse) care provin de la oi sau de la capre; de oaie sau de capra. 2. S.f. (La pl.) Denumire generica data oilor; (si la sg.) animal din familia oii. – Din fr. ovin.
fişă, FÍSĂ, fise, s.f. 1. Foaie (mica) de hârtie sau de carton pe care îsi face însemnari cel ce strânge material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. ♦ (În biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicatie periodica. ♦ Fisa personala = act în care se trec datele personale ale unui salariat. Fisa de sanatate = document în care se trec date în legatura cu sanatatea cuiva. Fisa de evidenta = foaie volanta folosita în lucrarile de evidenta contabila pentru urmarirea sistematica a fiecarui mijloc economic, proces sau sursa sub aspectul cresterii, al diminuarii si al existentei soldului la o anumita data. Fisa tehnologica = (formular care contine) totalitatea indicatiilor privitoare la fazele unui anumit proces de productie. 2. (Tehn.) Piesa de la capatul unui cordon de retea, care se introduce într-o priza, într-un cuplu etc. spre a stabili legatura cu o linie electrica, telefonica etc. – Din fr. fiche.
fişcă, FÍSCĂ, fisti, s.f. (Reg.) Biciusca; p. ext. lovitura data cu biciusca. – Formatie onomatopeica.
fit, FIT s.n. (Fam.; în expr.) A trage la fit = a lipsi de la datorie, în special de la orele de scoala; a chiuli. – Cf. rus. k  v  i  t, germ. q u i t t.
fitoterapie, FITOTERAPÍE s.f. 1. Ramura a fitopatologiei care se ocupa cu mijloacele de prevenire si de combatere a bolilor, a parazitilor si a daunatorilor plantelor cultivate. 2. (Med.) Tratament cu preparate din plante medicinale. – Din germ. Phytotherapie, fr. phytothérapie.
corupţie, CORÚPŢIE, coruptii, s.f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) coruptiune s.f.] – Din fr. coruption, lat. coruptio, -onis.
faliment, FALIMÉNT, falimente, s.n. Situatie de insolvabilitate în care se afla un comerciant, un industrias etc., declarata de o instanta judiciara; fig. ruina, esec total. ♢ Expr. A da faliment = a) a nu-si mai putea face platile (în calitate de comerciant, industrias etc.); b) a da gres, a nu reusi într-o actiune; a se prabusi. – Din germ. Falliment, it. fallimento.
cumineca, CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. si tranz. (În practicile religiei crestine) A primi sau a da cuminecatura; a (se) împartasi, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face sa fie iertate prin cuminecatura un pacat, o greseala. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. •comminicare (= communicare).
via, VIÁ2, viez, vb. I. Intranz. (Astazi livr.) A avea viata; a trai, a vietui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dainui. – Lat. vivere.
orz, ORZ, (1) s.m., (2, 3) orzuri, (3) oarze, s.n. 1. S.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung si cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere si industriale (Hordeum); planta care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrana pentru animale, în industrie si în alimentatia omului. ♢ Expr. A strica orzul pe gâste = a darui lucruri deosebite cuiva care nu stie sa le pretuiasca. 2. S.n. pl. Specii de orz (1). 3. S.n. Semanatura, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
ruşine, RUSÍNE s.f. 1. Sentiment penibil de sfiala, de jena provocat de un insucces sau de o greseala. ♢ Loc. adj. si adv. Fara rusine = fara jena, cu obraznicie. ♢ Expr. A muri de rusine sau a-i plesni cuiva obrazul de rusine, se spune când cineva se simte foarte rusinat. N-ai (sau n-are) rusine sau nu-ti (sau nu-i, nu le etc.) e rusine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simt, obraznic, nesimtit, nerusinat. 2. Rezerva, modestie, retinere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocara, batjocura, ofensa. ♢ Expr. A fi (sau a ramâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rusine sau a face cuiva rusine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situatie penibila. 4. Motiv de a se simti rusinat; necinste, dezonoare, umilinta. ♢ Expr. A pati (o sau vreo) rusine = a ajunge de ocara sau de batjocura, a suferi un lucru umilitor. (E) rusine sau (e) mai mare rusinea = (e) nepotrivit, necorespunzator, rusinos. A fi rusinea cuiva = a fi om de nimic, de ale carui fapte cineva se rusineaza, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om si la animale. ♢ Compus: rusinea-fetei = numele a doua plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperita de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov salbatic (Daucus carota si silvestris). – Cf. lat. r o s e u s.
swing, SWING, swinguri, s.n. 1. Lovitura laterala data la box cu bratul usor arcuit. 2. Numele unui dans modern, cu ritm si miscari rapide; melodie dupa care se executa acest dans. ♦ Maniera de executie a muzicii de jaz, caracterizata printr-o mare suplete, prin sincope, ritm leganat etc. [Pr. sŭing] – Din fr., engl. swing.
cuvânt, CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de baza a vocabularului, care reprezinta asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) si a unui complex sonor; vorba. ♢ Cuvânt simplu = cuvânt care contine un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care serveste ca element de baza pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matca = cuvânt care se afla în fruntea unei articol de dictionar, sub care se grupeaza si se gloseaza toate variantele si expresiile, uneori si derivatele si compusele. ♢ (Lingv.; în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dictionar respectiv. ♢ Expr. A nu gasi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stari afective puternice) sa exprimi ceea ce gândesti. Cu alte cuvinte = a) exprimând acelasi lucru altfel; b) deci, prin urmare, asadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, asadar. În putine cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fara nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea cuvintelor, calambur. Cuvinte încrucisate = joc distractiv-educativ în care trebuie gasite, pe baza unor indicatii date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figura geometrica împartita în patratele, încât cuvintele citite orizontal sa aiba o litera comuna cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimata prin vorbe; spusa. ♢ Cuvânt greu = vorba hotarâtoare; (la pl.) vorbe de dojana, de ocara. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefata, introducere (la o lucrare). Purtator de cuvânt = persoana autorizata sa exprime în mod public pareri care arata punctul de vedere al forului pe care îl reprezinta. ♢ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toata) puterea cuvântului = în întelesul adevarat, pe deplin, cu desavârsire. A taia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorba. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorba, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferinta. ♢ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedinta, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva sa-si mai continue afirmatiile (într-o adunare). 4. Învatatura, îndrumare, sfat: p. ext. dispozitie, ordin. ♢ Expr. A întelege (sau a sti) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispozitie data de un superior. 5. Promisiune, fagaduiala: angajament. ♢ Expr. Om de cuvânt = om care îsi tine fagaduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajeaza cinstea cuiva. A(-si) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotarât ca va face cu orice pret ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fara a mai controla exactitatea spuselor. A-si tine cuvântul sau a se tine de cuvânt = a-si îndeplini o promisiune facuta. 6. Parere, opinie exprimata: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discutie, cearta, ciorovaiala. ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta, sfada. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, ratiune, cauza. ♢ Expr. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Stire, veste, informatie: zvon. 10. (Înv.) Întelegere, pact, acord, conventie. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de biblioteca); b) termen al unei unitati frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedeta = termen ales din titlul unei lucrari sau al unei publicatii, care foloseste la orânduirea alfabetica a lucrarii în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Format standard în care se înscriu datele si instructiunile la (mini)calculatoare. – Lat. conventus "adunare, întrunire", conventum "întelegere".
fleaşcă, FLEÁSCĂ s.f. 1. Materie moale si apatoasa, fara consistenta; flescaiala. ♦ Fig. Om moale, lipsit de energie, molâu. 2. (Pop.) Palma, lovitura data cu palma. – Cf. f l e a s c.
osteoclazie, OSTEOCLAZÍE, osteoclazii, s.f. 1. Operatie chirurgicala care necesita sfarâmarea anumitor oase. 2. (Biol.) Proces lent de resorbtie osoasa datorita osteoclastelor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclasie.
cunoştinţă, CUNOSTÍNŢĂ, cunostinte, s.f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. În cunostinta de cauza = cunoscând bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni în cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).
laiciza, LAICIZÁ, laicizez, vb. I. Tranz. A reorganiza o institutie cu caracter religios dupa principii laice, a da caracter laic. [Pr.: la-i-] – Din fr. laïciser.
mirodenie, MIRODÉNIE, mirodenii, s.f. 1. Nume dat partilor unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncarurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanta aromatica alimentara. 2. Mireasma, aroma, parfum. 3. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu flori placut mirositoare: a) planta cu flori galbene-verzui, care creste la marginea padurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasa. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.
referent, REFERÉNT, -Ă, referenti, -te, s.m. si f. Specialist în cadrul unei institutii, a carui atributie este de a da îndrumari si informatii în domeniul specialitatii sale; consilier. ♦ Persoana care face un referat. – Din germ. Referent, lat. referens, -ntis.
invers, ÍNVERS, -Ă adj. (si adv.) contrar directiei initiale sau firesti; pe dos. o (mat.) marime ~a = marime egala cu raportul dintre 1 si marimea data; raport ~ (proportional) = raport între doua marimi care variaza astfel încât produsul lor sa râmâna constant. (< fr. inverse, lat. inversus)
credit, CRÉDIT, credite, s.n. 1. Relatie (economica) baneasca ce se stabileste între o persoana fizica sau juridica (creditor), care acorda un împrumut de bani sau care vinde marfuri sau servicii pe datorie, si o alta persoana fizica sau juridica (debitor), care primeste împrumutul sau cumpara pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil si conditionat de obicei de plata unei dobânzi); creanta creditorului; obligatia (baneasca), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedeaza cu titlu rambursabil debitorului sau. ♢ Scrisoare de credit = înscris care autorizeaza pe purtatorul sau sa primeasca un anumit credit. ♢ Expr. A da pe credit = a vinde fara a primi banii imediat (cu plata temporar amânata). A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispozitia cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele si în conditiile stabilite de mai înainte. A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfa pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a astepta cu încredere comportarea buna a cuiva. 2. Sector, sfera a circulatiei care cuprinde relatiile de credit (1). 3. Coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scaderile) de activ sau sporurile (cresterile) de pasiv. 4. Fig. Consideratie, încredere, stima, autoritate, influenta, trecere de care se bucura cineva. – Din fr. crédit.
limitator, LIMITATÓR, limitatoare, s.n. 1. Dispozitiv, aparat etc. care împiedica automat ca o marime fizica sa depaseasca o limita data; limitor. 2. (Rad.) Circuit electronic cu ajutorul caruia se realizeaza limitarea semnalelor. – Limita + suf. -tor.
otpust, OTPÚST, otpusturi, s.n. (Înv. si pop.; în biserica ortodoxa) Formula sacramentala de binecuvântare, rostita de preot la sfârsitul slujbei; p. ext. sfârsitul slujbei religioase. ♢ Expr. A-si da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.
otrăvit, OTRĂVÍT2-Ă, otraviti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Caruia i s-a dat sau care a luat otrava (1); care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otrava. 2. Care contine otrava (1); în care s-a pus otrava; otravitor, veninos. 3. Fig. Suparat, amarât, înveninat. – V. otravi.
otrocol, OTROCÓL, otrocoale, s.n. (Reg.; în legatura cu verbele "a da", "a face") Ocol, târcol, raita; vraiste, ravagii. – Cf. r o t o c o l,  t â r c o l.
flutura, FLUTURÁ, flútur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, pasari etc.) A misca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se misca, a se legana în vânt; a fâlfâi. 3. Intranz. (Reg.; cu determinarile "din cap" sau "din coarne") A misca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ♢ Compus: flutura- vânt s.m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A misca un obiect încoace si încolo, a agita în aer, a face sa fâlfâie; a flustura. ♦ A învârti prin aer (amenintator) o sabie, un bat etc. – Din fluture.
fuzee, FUZÉE, fuzee, s.f. Corp de forma aerodinamica, capabil sa înainteze în atmosfera datorita fortei de reactie a gazelor arse care ies dintr-un efuzor. – Din fr. fusée.
cinste, CÍNSTE s.f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ♢ Expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întari si garanta autenticitatea unei afirmatii facute. 2. Virtute, fidelitate, castitate. II. 1. Respect, stima, consideratie, pretuire. ♢ Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, dupa merit. ♢ Expr. A da cinstea pe rusine = a se face de rusine, a se compromite. 2. Onoare, favoare. ♢ Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamarirea (cuiva sau a ceva). ♢ Expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre lauda, a-i face onoare. 3. Ceremonial, parada, fast. III. (Concr.; pop.) 1. Dar, cadou, plocon. ♢ Loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strasnic. 2. Ospat, ospatare (în care predomina bautura). ♢ Expr. A face cinste = a oferi cuiva de baut (si de mâncat) într-un local, platindu-i consumatia; a trata, a cinsti. ♦ Bautura alcoolica. – Din sl. čĩstĩ.
cinsti, CINSTÍ, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a pretui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenita. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacsis. 3. (Fam.) A ospata, a trata (cu bautura); a plati consumatia cuiva ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o bautura alcoolica. Ne-am cinstit cu o tuica. – Din sl. čĩstiti.
libera, LIBERÁ, liberez, vb. I. 1. Tranz. si refl. (Pop.) A da drumul sau a pleca acasa dupa efectuarea stagiului militar, a unei concentrari etc. 2. Tranz. (Înv.) A elibera (o tara, un popor). – Din fr. libérer, lat. liberare.
dispozitiv, DISPOZITÍV, dispozitive, s.n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) si care îndeplineste o functie bine determinata într-un sistem tehnic. ♢ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreuna cu zona în care se afla). 3. Parte finala a unei hotarâri judecatoresti, în care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.
semnal, SEMNÁL, semnale, s.n. 1. Semn conventional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanta o înstiintare, o informatie, un avertisment, o comanda etc. ♢ Semnal topografic = constructie de lemn, de metal sau de piatra, vizibila la distanta, care fixeaza pozitia unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulatia în orase, pe caile ferate etc. Semnal de cale ferata = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comanda pentru circulatia pe caile ferate. Semnal rutier = indicator de circulatie. Semnal de alarma = dispozitiv, montat în fiecare vagon la trenurile de calatori care, în caz de primejdie, poate fi pus în functie de orice calator. ♦ Sunet conventional de recunoastere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ♢ Semnal orar = emisiune radio care da ora exacta cu mare precizie, dupa anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împuscatura prin care se anunta începerea sau încetarea bataii la vânatoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunta sau determina începerea unei actiuni ori îi serveste ca impuls. ♢ Expr. A da semnalul = a lua initiativa, a face începutul într-o actiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurator care, prin intermediul scoartei cerebrale, determina organismul sa reactioneze într-un anumit fel. [Var.: signál, tignal s.n.] – Din fr. signal (dupa semn).
termen, TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s.n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s.m. 1. S.n. Data fixa la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispozitii prealabile, se executa o obligatie (baneasca) sau se realizeaza ceva; soroc. ♢ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixata, prevazuta. ♦ Conditie, clauza într-un tratat, într-un acord. 2. S.n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita caruia trebuie sa se înfaptuiasca sau sa se întâmple ceva. ♢ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S.n. (Înv.) Limita, hotar, sfârsit. 4. S.m. (În loc. si expr.) În termen = care îsi face serviciul militar în conditiile prevazute de legi. A fi în termen = a-si face stagiul militar. 5. S.m. Cuvânt; expresie. 6. S.m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau rai) cu cineva = a fi în relatii bune (sau rele) cu cineva. 7. S.m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcatuiesc o progresie sau un raport. 8. S.m. Fiecare dintre cuvintele care au o acceptie specifica unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri dupa fr. terme).
furcă, FÚRCĂ, furci, s.f. 1. Unealta agricola formata dintr-o prajina de lemn sau de otel terminata cu doi sau trei dinti (încovoiati), folosita pentru strângerea fânului, claditul sirelor, strângerea gunoiului, a baligarului etc. s Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri asezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furca (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemanatoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care sta receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioara a sternului, cu cele doua cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioara a sternului, cu cele doua clavicule fixate de el; d) furca putului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijina cumpana; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = raspântie. ♦ (Înv.) Spânzuratoare în forma de furca (1) cu doi dinti. 3. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. ♢ Expr. A se certa furca = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furca = a face (pe cineva) sa-si bata capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furca cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultati. (Pop.) A avea stupit la furca = a avea usurinta la vorba, a vorbi mult si cu placere, a avea chef de vorba. 4. Furcarie. 5. Organ al masinii de filat, cu ajutorul caruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii grosi de stejar de care se prind cosoroabele si care sustin acoperisul si peretii caselor taranesti din paianta. – Lat. furca.
concerta, CONCERTÁ, concertez, vb. I. Intranz. 1. A da un concert (1). 2. (Mai ales despre sefi de state, diplomati etc.) A se consulta, a schimba puncte de vedere pentru a cadea de acord asupra unui proiect comun, pentru a lua o atitudine, o masura (politica) comuna. – Din it. concertare.
concesiona, CONCESIONÁ, concesionez, vb. I. Tranz. A da în concesiune. [Pr.: -si-o-] – Din concesiune.
concluzie, CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui sir de judecati; gândire dedusa dintr-o serie de argumente sau constatari. ♦ Judecata noua care rezulta din alte judecati date si al carei adevar depinde de adevarul judecatilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanti în cadrul unei dezbateri si a arata consecintele care se impun în legatura cu problemele dezbatute. 3. (Mat.) Judecata care confirma datele unei teoreme pe baza demonstratiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile partilor si ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apararea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis.
concoidă, CONCOÍDĂ, concoide, s.f. Curba plana obtinuta dintr-o curba data, cu ajutorul unui punct fix si al unei secante care se roteste, sprijinindu-se pe punctul fix. – Din fr. conchoïde.
dever, DÉVER s.n. sg. Volumul vânzarilor de marfuri pe o perioada data (exprimat în bani). ♢ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensa, cu afluenta mare de cumparatori; cu vad. – Din tc. devir.
coregrafie, COREGRAFÍE s.f. 1. Arta de a crea dansuri si spectacole de balet. 2. sistem de notare conventionala a pasilor si a figurilor de dans. [Var.: coreografíe s.f.] – Din fr. choréographie.
fecund, FECÚND, -Ă, fecunzi, -de, adj. 1. (Biol.) Care este apt sa se reproduca; (sens curent) care se înmulteste usor si repede; prolific. ♦ (Despre pamânt, terenuri) Care da multe roade, care produce mult; roditor, productiv, fertil, manos. 2. Fig. (Despre idei, imaginatie etc.) Bogat. 3. Fig. (Despre oameni) Care scrie, compune, produce, publica mult, care are capacitatea de a da, usor si repede, opere de creatie, productii artistice sau stiintifice. – Din fr. fécond, lat. fecundus.
fecunditate, FECUNDITÁTE s.f. Capacitate a animalelor si a plantelor de a se reproduce si de a da descendenti normal dezvoltati. ♦ Capacitatea unui teren de a produce (multe) roade; rodnicie, fertilitate. ♦ Fig. Capacitatea cuiva de a scrie, de a compune, de a publica mult, de a activa intens si pe planuri diverse. – Din fr. fécondité, lat. fecunditas, -atis.
lansa, LANSÁ, lansez, vb. I. Tranz. 1. A pune (pentru prima oara) în circulatie, a difuza, a raspândi, a face (larg) cunoscut. ♦ Spec. A da drumul pe apa unui vas nou construit sau reparat, a-l face sa pluteasca pentru prima oara (dupa construire sau reparare). ♦ A emite un decret, un mandat de arestare etc. 2. A arunca, a azvârli (spre un obiectiv). ♦ A arunca, a îndrepta spre tinta un anumit fel de armament. ♦ Refl. A se arunca cu putere, a face o saritura îndrazneata. ♦ Refl. Fig. A se angaja cu îndrazneala într-o actiune. – Din fr. lancer.
larg, LARG, -Ă, (I) largi, adj. (II) larguri, s.n. I. Adj. 1. Care ocupa o suprafata mare, care este extins în toate directiile; întins, vast. ♢ Expr. În lumea larga = a) în locuri departate, departe; b) pretutindeni. 2. De dimensiuni mari; lat. ♢ Loc. adv. Pe larg = în mod amplu, amanuntit. ♦ (Despre recipiente sau cavitati) Cu dimensiunea transversala mare; p. ext. cuprinzator, încapator. ♢ Expr. Mâna larga, se zice despre un om generos sau cheltuitor. ♦ (Despre vesminte) De o croiala bogata, care permite miscarea libera a corpului; care este prea mare fata de dimensiunile unei persoane. ♢ Expr. A da (ceva) cu mâneci largi = a da bucuros, cu voie buna; a fi darnic. ♦ (Despre gesturi, miscari etc.) Desfasurat în toata amploarea. ♦ Fig. Care nu este meschin, care este liber, generos, înaintat. Vederi largi. II. S.n. 1. (Articulat; urmat de determinari în genitiv care indica o suprafata) Întreaga suprafata (a unui loc); partea mai larga (a unui loc). ♦ Loc pe mare departat de tarm. ♢ Loc. adv. În larg = departe de tarm, pe apa. 2. Loc deschis care se întinde departe în toate directiile; întindere mare, spatiu vast. ♢ Expr. A fi (sau a se simti) la (sau în) largul sau = a fi (sau a se simti) în deplina libertate, nestingherit. – Lat. largus.
introduce, INTRODÚCE vb. I. tr. 1. a baga, a include, a îngloba. 2. a face sa fie primit de cineva. 3. a initia, a da cunostintele initiale într-un anumit domeniu. 4. a institui, a stabili. II. refl. a intra. (< lat. introducere, dupa fr. introduire)
lăsat, LĂSÁT2, lasati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Caruia i s-a dat drumul sau a fost scapat din mâna. 2. La care s-a renuntat, care a fost parasit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca mostenire. 4. (Despre mirosuri, caldura etc.) Care a ramas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, caldura) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lasa.
lăstări, LĂSTĂRÍ, lastaresc, vb. IV. 1. Intranz. (La pers. 3) A da lastari; a înfrati; fig. a încolti. 2. Tranz. A suprima lastarii de prisos. – Din lastar.
lustrui, LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face sa luceasca, sa sclipeasca suprafata unui obiect. ♢ Masina de lustruit = masina pentru lustruirea mecanizata a pieilor. Piatra de lustruit = piatra de fildes, de agat sau de onix, de forma unei lopatele sau a unui pinten, prevazuta cu un mâner de lemn, care serveste la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la carti si la reviste. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) gati, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumina favorabila; a (se) lauda. – Lustru1 + suf. -ui.
ciolan, CIOLÁN, ciolane, s.n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mâna = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ♢ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. članŭ.
ciopli, CIOPLÍ, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascutit, aschii dintr-o bucata de lemn, de piatra etc., pentru a da materialului o forma oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunatatiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrari (literare, stiintifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A capata deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, scr. čopljiti.
circulaţie, CIRCULÁŢIE, circulatii, s.f. Faptul de a circula. 1. Miscare, deplasare, de obicei pe o cale de comunicatie. ♦ Spec. Deplasare a sevei în plante sau a citoplasmei în interiorul celulelor. 2. Miscare, curgere a unui lichid, a unui gaz, a unui curent etc. în interiorul unui circuit sau al unei conducte. 3. Transmitere, schimb de bunuri, de marfuri (prin intermediul banilor), transformare a marfurilor în bani si a banilor în marfuri. ♢ Loc. adj. De mare circulatie = foarte raspândit. ♢ Expr. A fi în circulatie = a fi întrebuintat, a avea valoare. A pune (sau a introduce, a da) în circulatie = a face sa intre în uz, sa se raspândeasca, sa functioneze. (Fam.) A scoate (pe cineva) din circulatie = a obosi peste masura (pe cineva), a extenua. – Din fr. circulation, lat. circulatio, -onis.
rămâne, RĂMẤNE, ramấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre fiinte) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu parasi locul sau localitatea unde se afla; (despre lucruri) a fi lasat pe loc, a nu fi dus din locul în care se gaseste. ♢ Expr. Ramâi cu bine (sau sanatos, în pace), formula de salut adresata de cei care pleaca celor care ramân. A-i ramâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i ramâne cuiva ceva (sau cineva) la inima = a-i placea cuiva foarte mult un lucru sau o persoana. Sa ramâna între noi, se spune ca îndemn pentru discretie, pentru pastrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lasa în urma. Humulestii ramân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea "în urma") A se lasa sau a fi întrecut de altii; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ♢ Expr. (Pop.) A ramâne de ceva (sau de cineva) = a se razleti de o ceata, de o tovarasie, a nu mai prinde un vehicul care pleaca. (Reg.) A ramâne de cineva = a supravietui celui care trebuie sa-l sustina, sa-l îngrijeasca. ♦ A muri (pe un câmp de lupta). ♢ Expr. (Fam.) A-i ramâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepartate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se desparti de un obiect, de o parere, de o atitudine; a sta neclintit. ♢ Expr. A ramâne pe drumuri (sau de dârvala)= a-si pierde mijloacele de existenta, a saraci. 2. Intranz. A fi, a se gasi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumita situatie; a se opri într-o anumita atitudine, a se mentine sub un anumit aspect. ♢ Expr. A ramâne numai cu... = a nu mai avea decât... A ramâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A ramâne de minciuna = a se dovedi mincinos. A ramâne balta = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A ramâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A ramâne de rusine = a se face de râs. A ramâne ars (sau oparit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stapâni în fata unei situatii. A ramâne bun platit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plati considerate de una dintre parti ca insuficienta sau gresit calculata. A ramâne grea = a fi însarcinata. A ramas înteles sau ramânem întelesi, se spune ca încheiere a unei discutii, dupa ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A ramâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotarî un lucru dupa vointa cuiva, renuntându-se la punctele de vedere ale celorlalti. (Rar) A-i ramâne cuiva pe brate = a ajunge în sarcina cuiva. Cum ramâne (cu)...? = ce se întâmpla (cu)...? ce hotarâre luam în privinta...? 3. Intranz. A continua sa existe, a pastra aceeasi stare, a dainui, a nu se schimba. ♢ Expr. A ramâne cu zile = a continua sa traiasca, a scapa cu viata, a fi lasat în viata. ♦ A se pastra, a se mentine în constiinta oamenilor prin valoarea pe care o reprezinta. ♦ A supravietui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se mentine ca un rest dupa consumarea partii cu care forma un tot; a prisosi. ♢ Expr. Mult a fost, putin a ramas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) ramâne cuiva decât sa... = a nu se gasi pentru cineva alta solutie decât sa... A ramâne pentru alta data = a se amâna pentru o data ulterioara. Nu mai ramâne (nici o) îndoiala = exista siguranta ca... Nu (mai) ramâne vorba sau mai ramâne vorba ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legatura cu o actiune de întrecere, de concurenta etc.) A lasa pe cineva în urma; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf.s. ramasei, part. ramas. – Var.: ramâneá vb. II] – Lat. remanere.
situa, SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p.ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a activa de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza într-un anumit loc; a desemna locul cuiva. – Fr. situer.
reda, REDÁ, redáu, vb. I. Tranz. A da2 din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Din re- + da (dupa fr. redonner).
lepşi, LEPSÍ, lepsesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da cuiva palme, a palmui; a turti prin lovituri cu palma. – Din leapsa.
intitula, INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei carti). II. refl. a-si lua, a-si da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)
lepăda, LEPĂDÁ, lépad, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lasa ceva din mâna; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fara valoare, renuntând la el. ♢ Expr. A nu fi de lepadat = a fi vrednic de luat în seama; a avea pret, valoare. 2. Tranz. A darui, a da cuiva ceva de mica valoare. 3. Tranz. A-si dezbraca un vesmânt, a-si scoate haina, încaltamintea etc. ♢ Expr. A(-si) lepada masca = a înceta de a se mai preface, a se arata sub adevarata înfatisare morala. A-si lepada potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-si schimba parul, pielea, penele; a napârli. 4. Intranz. (Despre femei si despre femelele animalelor) A naste înainte de termen un fat mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pesti) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lasa ceva sau pe cineva undeva; a îndeparta, a alunga. 2. Tranz. A parasi ceva (pentru totdeauna si de buna voie), a renunta la... ♦ Refl. A se lasa de... 3. Refl. A rupe orice legatura cu cineva. ♦ A nu recunoaste ceva; a tagadui. [Prez. ind. si: leápad. – Var.: (reg.) lapadá vb. I] – Probabil lat. lapidare "a arunca cu pietre".
legendar, LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legenda, de domeniul legendei, care constituie o legenda. ♦ Care a intrat în legenda datorita faptelor sale exceptionale. – Din fr. légendaire.
stărui, STĂRUÍ, stắrui, vb. IV. Intranz. 1. A ruga insistent si în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista. 2. A ramâne statornic, neclintit (într-o actiune, într-un sentiment, într-o hotarâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverenta la ceva. 3. A continua sa fie, sa existe; a se mentine, a dainui. [Prez. ind. si: staruiesc] – Din bg. staraija se.
naftalină, NAFTALÍNĂ s.f. Substanta cristalizata, lucioasa, alba, cu miros patrunzator, extrasa din gudroanele de la distilarea uscata a carbunilor de pamânt si folosita în industria chimica, ca insecticid, la conservarea blanurilor si a materialelor textile etc. ♢ Expr. (Fam.) (Parc-ar fi) scos de la naftalina = a) se spune despre ceva învechit, demodat, desuet; b) se spune despre ceva revenit în atentie dupa o lunga uitare. A pune (ceva) la naftalina = a nu te mai interesa ceva; a da uitarii. – Din fr. naphtaline.
leapşă, LEÁPSĂ, lepse, s.f. (Pop. si fam.) Lovitura data cuiva cu palma. ♢ De-a leapsa = numele unui joc de copii. – Formatie onomatopeica.
lector, LÉCTOR2, lectori, s.m. 1. (Livr.) Cititor. 2. (Inform.) Dispozitiv periferic care permite introducerea informatiei dupa o cartela perforata într-un sistem de prelucrare automata a datelor; cititor de cartela. – Din fr. lecteur, lat. lector, -oris.
lecţie, LÉCŢIE, lectii, s.f. 1. Forma de baza a organizarii activitatii instructiv-educative din scoala, desfasurata cu o clasa de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învatator sau a unui profesor în conformitate cu programa de învatamânt; ora scolara consacrata unui obiect de studiu. ♢ Expr. A da lectii = a medita (elevii) în particular. A lua lectii = a studia o disciplina cu ajutorul unui profesor, în afara unei institutii de învatamânt. A iesi (sau a scoate) la lectie = a iesi sau a fi chemat în fata învatatorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat sa învete si sa scrie un scolar (acasa) la recomandarea învatatorului sau a profesorului. ♢ Expr. A spune lectia = a expune în fata învatatorului sau a profesorului cunostintele însusite. A-si face lectiile = a-si pregati temele scolare cuvenite. 3. (În forma lectiune) Forma sub care se prezinta un text, în diferitele lui manuscrise sau editii, datorita modului în care a fost citit si interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativa a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentica. 4. Sfat, povata, regula de conduita care se recomanda cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojana. 5. Învatatura folositoare trasa de cineva în urma unei întâmplari neplacute. [Var.: lectiúne s.f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.
lecui, LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sanatos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însanatosi. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu nici un pret sa faca ceva (în urma unei întâmplari neplacute). – Leac + suf. -ui.
limbă, LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se afla în gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la înghitirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ♢ Expr. A-si înghiti limba = a) a mânca cu pofta; b) a se abtine de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tacut. A alerga (sau a umbla) dupa ceva (sau dupa cineva) cu limba scoasa = a cauta cu orice pret sa obtina sau sa gaseasca ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i iesi) limba de-un cot = a) a-si pierde respiratia, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncarime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu pastra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate si fara prudenta, a spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai putin. A scurta (sau a taia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva sa vorbeasca. A prinde (la) limba = a capata curaj, a începe sa vorbeasca. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngrosa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grait) = a nu avea curajul sa vorbeasca. A-si pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga) limba (în gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tacea. (A avea) limba ascutita (sau rea, de sarpe) = (a fi) rautacios, malitios în tot ce spune. A întepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a cauta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fatarnic, prefacut. A-si musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia îsi exprima gândurile, sentimentele si dorintele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunitati umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ♢ Limba comuna = a) stadiu în evolutia unei limbi, anterior diferentierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente. Limba surdomutilor. 4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvânt; grai, glas. ♢ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorinta (exprimata pe patul mortii). A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin juramânt) sa-ti îndeplineasca o ultima dorinta, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situatiei armatei inamice. 6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba; popor, neam, natiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamana formal sau functional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agatata în interiorul clopotului, care, prin miscare, loveste peretii lui, facându-l sa sune. 2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesneste încaltarea pantofilor; încaltator. 4. Bucata de piele, de pânza etc. lunga si îngusta, care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde aceasta se încheie cu siretul. 5. Lama de metal a unui cutit, a unui briceag etc. 6. Flacara de forma alungita. ♦ Fâsie de lumina care strabate întunericul. 7. Fâsie lunga si îngusta de pamânt, de padure etc. 8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscarita; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albastruie-liliachie, care creste în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mieluselului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arariel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta erbacee cu frunze dintate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlastinoase (Cirsium canum); b) mica planta erbacee cu frunzele dispuse în rozeta si cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-pestelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori rosii, albe sau galbene; limba-sarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, raspândita prin locurile umede, prin tufisuri si paduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.
lovitură, LOVITÚRĂ, lovituri, s.f. 1. Atingere brusca si puternica, izbitura; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitura. ♢ Lovitura de gratie = (adesea fig.) lovitura finala, care rapune definitiv pe cel lovit. ♦ Bataie. 2. Fig. Suparare, durere sufleteasca; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui si al capturarii armamentului sau. ♦ Atac îndraznet venit prin surprindere. ♢ Expr. A da lovitura = a obtine un succes (important si) neasteptat. ♦ Descarcare a unei arme de foc; efect produs de aceasta descarcare. 4. (În sintagmele si expr.) Lovitura de stat = act de violare a constitutiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forta puterea într-un stat. Lovitura de trasnet = întâmplare, vorba neasteptata. Lovitura de teatru = actiune, întâmplare brusca si neasteptata, care socheaza, impresioneaza. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitura de berbec = crestere a presiunii unui lichid dintr-o conducta, produsa prin închiderea brusca a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de miscari rational coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obtinerii unui maxim de eficacitate. ♢ Lovitura de pedeapsa = sanctiune acordata de arbitru pentru o incorectitudine comisa de un jucator al unei echipe, care consta într-o lovitura executata de adversar în conditii avantajoase. Lovitura de colt = lovitura executata dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în aparare de catre un jucator al echipei în atac; corner1. Lovitura de picior cazuta = dropgol. – Lovi + suf. -tura.
lucra, LUCRÁ, lucrez, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A efectua, a presta o munca, a face un lucru; a munci. ♢ Expr. (Trans.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-si vedea de treaba. 2. Intranz. A fi în miscare, în actiune; a dezvolta o activitate într-o directie oarecare; a functiona. 3. Intranz. A actiona în chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut alta forma, facând din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A cladi, a construi. ♦ A face, a confectiona; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a împleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti împotriva cuiva. [Prez. ind. si: (reg.) lúcru] – Lat. lucubrare.
condimenta, CONDIMENTÁ, condimentez, vb. I. Tranz. A da gust mâncarii prin adaugare de condimente, a pune condimente în mâncare. – Din condiment.
condiţional, CONDIŢIONÁL, -Ă, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ♢ (Psih.) Excitant conditional = excitant care, sincronizat în mai multe repetitii cu un reflex înnascut, sfârseste prin a da nastere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) Propozitie conditionala = propozitie subordonata care exprima o actiune de a carei îndeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. Mod conditionat = mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de îndeplinirea unei conditii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conditionnel.
cislă, CÍSLĂ, cisle, s.f. (În orânduirea feudala) 1. Cota-parte de bir care revenea unei persoane sau unei comunitati dintr-o suma platita cin comun; repartizare a darilor fixata de obstea satului, proportional cu averea fiecaruia. 2. Întrunire, sfat (satesc), adunat de obicei pentru stabilirea cislei (1). – Din sl. čislo "numar".
cita, CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A mentiona, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o fapta, o întâmplare care trebuie sa serveasca de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instante judecatoresti în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.
citaţie, CITÁŢIE, citatii, s.f. 1. Invitatie oficiala scrisa, prin care o persoana este chemata sa se înfatiseze la o anumita data înaintea unei instante judecatoresti sau a unei autoritati; citare; p. ext. (concr.) hârtie oficiala care cuprinde aceasta invitatie. 2. (Înv.) Citat. [Var.: (înv.) citatiúne s.f.] – Din fr. citation, lat. citatio, -onis.
cititor, CITITÓR, -OÁRE, cititori, -oare, s.m. si f. 1. (Adesea adjectival) Persoana care citeste. 2. (În sintagma) Cititor în stele = astrolog. 3. (Inform.; în sintagma) Cititor de cartele = dispozitiv periferic care permite introducerea informatiei dupa o cartela perforata într-un sistem de prelucrare automata a datelor; lector. [Var.: (pop.) cetitór, -oare s.m. si f.] – Citi + suf. -tor.
ciur, CIUR, ciururi, s.n. 1. Unealta de cernut materiale pulverulente sau granulare, facuta dintr-o retea deasa de sârma sau dintr-o bucata de tabla ori de piele perforata, fixata pe o rama. V. sita. ♢ Expr. A vedea ca prin ciur = a vedea neclar. A trece (sau a da, a cerne) prin ciur si prin dârmon = a) a cerceta, a examina în amanunt, cu atentie; b) a cleveti, a bârfi pe cineva (scotându-i la iveala cât mai multe defecte); c) (mai ales cu verbul la participiu) a trece prin multe încercari, experiente, a capata multa experienta. A cara (sau a duce) apa cu ciurul = a face o munca zadarnica, a lucra fara spor; a nu face nici o treaba. ♦ Cantitate de material câta încape într-un ciur (1). ♦ Unealta speciala pentru sortarea pe dimensiuni a unor materiale granulare, formata dintr-o rama mare de lemn pe care este întinsa o retea de sârma, o tabla perforata etc. 2. Rama în forma de cerc pe care se întinde materialul ce se brodeaza. 3. Una dintre cele patru despartituri ale stomacului animalelor rumegatoare. – Lat. cibrum (= cribum).
colţ, COLŢ, (I, II 4) colturi, s.n. (II, III) colti, s.m. I. S.n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ♢ Coltul gurii = fiecare dintre cele doua extremitati laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de doua strazi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ♢ Expr. Colt cu... = în unghiul format de strazile... 2. Portiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsa între extremitatile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ♦ Margine, extremitate. ♢ Colt de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucata de pâine (taiata de la o margine). ♦ Portiune dintr-o încapere cuprinsa între extremitatile reunite ale peretilor. ♢ Expr. A da din colt în colt = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a iesi dintr-o încurcatura. A pune (un copil) la colt = a pedepsi un copil, asezându-l într-un ungher al camerei cu fata la perete. 3. Loc îndepartat, retras, dosnic; refugiu, ascunzis. ♢ Expr. În (sau din) toate colturile = în (sau din) toate partile. II. S.m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. si al oamenilor), în special caninul. ♢ Expr. A-si arata coltii = a manifesta o atitudine agresiva, apriga. A (se) lua la colti = a (se) certa, a fi gata de încaierare. A avea colti (sau un colt) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o masea rupta. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi si ascutite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemanatoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplica cineva pe talpa încaltamintei de iarna ca sa nu alunece pe gheata; tinta. 4. Vârf ascutit si proeminent de stânca, de gheata etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltarii lor, când încoltesc. 6. Compus: coltii-babei = planta erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene si cu fructe tepoase (Tribulus terrestris). III. S.m. 1. Fiecare dintre taieturile de forma aproximativ triunghiulara facute pe marginea unei stofe; dantela împletita în aceasta forma. 2. Suvita de par ondulata trasa pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.
copt, COPT1 s.n. Faptul de a (se) coace. ♢ Expr. A da în copt = a începe sa se coaca, a se pârgui. – V. coace.
exemplu, EXÉMPLU, exemple, s.n. 1. Ceea ce serveste drept model, ceea ce serveste pentru a ilustra ceva; persoana care, prin calitatile sale, poate servi drept model; pilda. ♢ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel încât sa trezeasca si în altii dorinta de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atentia asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a îndemna pe altii sa le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. Caz sau fapt tipic care întruneste caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lamuri, a sprijini o idee, o demonstratie. ♢ Loc. adv. De exemplu = de pilda, bunaoara. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. éxemple, lat. exemplum.
naiba, NÁIBA s.f. art. (Fam.; adesea în imprecatii) Dracul, diavolul. ♢ Loc. adj. si adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste masura (de...). ♢ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o pati, a da de bucluc, a-si gasi beleaua. A da (sau a lasa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunta la... A nu avea nici pe naiba = a se simti bine, a fi perfect sanatos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.
liftă, LÍFTĂ, lifte, s.f. 1. Termen injurios dat în trecut de românii ortodocsi popoarelor de alta religie; p. ext. termen de ocara dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rau, câinos sau, p. ext. pentru un animal rau. – Din sl. Litva "Lituania".
lăsa, LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strâns. ♢ Expr. A lasa (cuiva) sânge = a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasa-ma sa te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul sa cada; a lepada. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngadui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva sa ramâna într-o anumita stare, într-o anumita situatie, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ♢ Expr. A lasa (pe cineva) cu zile sau a-i lasa (cuiva) zilele = a cruta viata cuiva. A lasa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supara, a-l lasa sa faca ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lasa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lasa pe cineva în situatia în care se afla, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lasa (pe cineva) în voie = a da cuiva multa libertate sau întreaga libertate. A lasa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face sa ramâna indiferent. (Refl.) A (nu) se lasa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngadui sa fie întrecut de cineva; a (nu) se stradui sa ajunga pe cineva. A nu se lasa (cu una, cu doua, o data cu capul etc.) = a nu admite sa cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lasa pagubas = a renunta la ceva. ♦ Refl. A-si îngadui o anumita tinuta. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a astepta, a pasui1. 3. Tranz. A se îndeparta de cineva sau de ceva, a parasi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ♢ Expr. A lasa pe cineva (sau, refl., a se lasa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau prada cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau prada cuiva; a (se) încredinta cuiva. Lasa (sau, refl., lasa-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lasa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propozitie care cuprinde o concesie, o îngaduinta sau o amenintare) Asteapta sa vezi! ♢ Expr. Las' daca = a) desigur ca nu; b) (în legatura cu o negatie) nu mai încape îndoiala ca... Lasa ca... = în afara de faptul ca... ♦ (Despre facultati fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzeaza prin folosinta) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mica masura). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin "în urma"; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depasi, a întrece. ♦ Refl. A se dezbara de un obicei rau, de un narav. ♦ Refl. A renunta la o întreprindere proiectata. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin mostenire. ♦ A face sa ramâna, sa persiste, sa se mentina în urma sa; a degaja, a raspândi în urma; a provoca, a pricinui. ♦ A da o porunca, a transmite o dispozitie (în momentul plecarii, la despartire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotarî. ♢ Expr. A lasa cu limba de moarte (sau cu juramânt) = a da, în ultimele momente ale vietii, dispozitii care sa fie îndeplinite dupa moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o panta. ♦ A se aseza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, caldura etc.) A începe, a se produce, a veni. ♢ Expr. (Tranz.) A lasa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Pastelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Pastelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din pret, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povara); a se aseza; a se culca. ♢ Expr. A se lasa greu = a) a apasa cu toata greutatea corpului; b) a consimti cu mare greutate sa faca ceva. – Lat. laxare.
lipa, LÍPA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imita zgomotul produs de o lovitura data cu palma sau de picioarele cuiva care umbla descult sau în papuci. [Var.: lip interj.] – Onomatopee.
lipăit, LIPĂÍT s.n. Faptul de a lipai. ♦ Zgomot caracteristic produs de cineva care umbla descult sau în papuci ori de o lovitura data cu palma; cepait. ♦ Zgomot caracteristic pe care îl fac (cu limba) unele animale când beau sau când manânca ceva. – V. lipai.
literariza, LITERARIZÁ, literarizez, vb. I. Tranz. A da aspect literar unui cuvânt, unui text, unei constructii etc.; a literaturiza. – Literar + suf. -iza.
literarizat, LITERARIZÁT, -Ă, literarizati, -te, adj. (Despre cuvinte, constructii, texte etc.) Caruia i s-a dat o înfatisare literara. – V. literariza.
liturghie, LITURGHÍE, liturghii, s.f. Principala slujba bisericeasca crestina (oficiata în zilele de sarbatoare). ♢ Expr. A da (o) liturghie = a plati preotului o suma de bani spre a pomeni numele persoanelor (în viata sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s.f.] – Din sl. liturgija.
coadă, COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe lânga cineva; a se bucura. A-si vârî (sau baga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Îsi vâra (sau si-a vârât, îsi baga, si-a bagat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situatie se ivesc neîntelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâta (sau pe dracul) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se îmbata. ♦ Partea dindarat, mai îngusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi împletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se târaste pe jos) a unor obiecte de îmbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ♢ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fâsie foarte îngusta din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a începe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta în mâna dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfârsit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfârsit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara înteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care îsi asteapta rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coada = a sta într-un sir (lung) de oameni, asteaptând sa-i vina rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuintate în medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâtei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâtei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, înalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse în forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina târâtoare si cu fructele în forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au câte o prelungire în partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).
internaţionaliza, INTERNAŢIONALIZÁ vb. tr. a da un caracter international. (< fr. internationaliser)
rac, RAC, raci, s.m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagra-verzuie, care devine rosie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din fata este în forma de cleste (Astacus fluviatilis). ♢ Expr. A da înapoi (sau îndarat) ca racul = a-i merge rau, a nu mai progresa. Rosu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoana foarte rosie la fata. 2. (Art.) Numele unei constelatii în dreptul careia Soarele ajunge la solstitiul de vara. ♢ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pamântesc, la 23°27' nord de ecuator, care limiteaza zona tropicala de cea boreala. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agata ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de tevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea si readucerea la suprafata a unor piese scapate sau ramase accidental în gaura de sonda. 4. Ustensila de uz casnic, confectionata din otel, ascutita si prevazuta cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbuson. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.
domn, DÓMN, domni, s.m. 1. Termen de politete pentru un barbat. ♦ (Fam.; la voc.) Termen impersonal de adresare care însoteste de regula o fraza exclamativa, interogativa etc. ♦ Sot. ♦ (Pop.) Orasean. 2. Persoana care are autoritatea, posibilitatea de a face ceva; stapân. 3. Titlu purtat de suveranii Ţarii Românesti si ai Moldovei; voievod, domnitor; persoana care purta acest titlu. 4. Dumnezeu; Isus Cristos. ♢ Expr. A da (sau a lasa pe cineva) în plata (sau mila) domnului = a lasa (pe cineva) în pace, a(-l) lasa sa faca ce vrea; a ignora. ♦ (La voc.) Exclamatie, invocatie impersonala exprimând mirare, amaraciune, surpriza. Doamne, ce vorba ti-a iesit din gura! ♢ Expr. Vezi, doamne = chipurile, vorba vine. [Voc. (1-3) domnule, dom'le, (4) doamne; nom., voc. si (1) domnu, don', dom'] – Lat. dom(i)nus.
zăpsi, ZĂPSÍ vb. IV. ~. (prob. din sb. zabušiti = a gasi, a da peste)
megagraf, MEGAGRÁF, megagrafe, s.n. Planseta mare de desen, montata articular pe un suport special, pentru a i se putea da orice înclinatie. – Din fr. mégagraphe.
meditaţie, MEDITÁŢIE, meditatii, s.f. 1. Reflectare, cugetare adânca; meditare, reflectie. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflectii despre conditia umana. 3. Pregatire a lectiilor, a examenelor cu un meditator; lectie particulara data de un meditator; preparator (3). ♢ (Sala de) meditatie = sala într-un internat unde elevii îsi pregatesc lectiile. ♦ Perioada de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) îsi pregatesc temele. – Din lat. meditatio, fr. méditation.
medita, MEDITÁ, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adânc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Înv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Înv.) A pune ceva la cale; a planui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. sa-si pregateasca (în afara orelor de curs) lectiile, examenele; a da lectii particulare. – Din fr. méditer.
duce, DÚCE1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si al pune în altul. ♢ Expr. a duce (pe cineva) la groapa = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a însela (pe cineva) facându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zaharelul (sau de nas, cu cobza, cu presul) = a însela, a amagi (cu promisiuni mincinoase). A se lasa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lasa cuprins, coplesit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (sa faca ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gura. 4. A transmite vesti, vorbe, raspunsuri, salutari etc. 5. A-si petrece viata, zilele etc. într-un anumit fel; a trai. ♢ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o tine în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trait, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a rabda, a suferi. ♢ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat sa nu (i) se întâmple ceva rau; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simti lipsa unui lucru. 7. A purta razboaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o munca. ♢ Expr. A (o) duce la capat (sau la îndeplinire, la bun sfârsit) = a îndeplini (în bune conditii) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se misca, a pleca undeva sau catre cineva. ♢ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glont, pusca, întins)= a merge undeva repede, fara ocol. (Pop.) A se duce dupa cineva = a se marita. A se tot duce = a merge fara încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în stirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpa = a se prapadi, a se distruge; a se cheltui; a decadea. Du-te-ncolo! = exclamatie prin care se exprima neîncrederea fata de ceea ce spune cineva. (În imprecatii) Du-te (sau duca-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = miscare continua (si intensa) încoace si încolo. (Pop.) Duca-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fara tinta). ♦ A pluti pe apa sau a zbura în aer. 2. (Despre vesti, zvonuri etc.) A se raspândi, a se împrastia. 3. Fig. A trece; a disparea. 4. A muri; a se sfârsi. III. Intranz. A rezista la... – Lat ducere.
dos, DOS, dosuri, s.n. 1. Partea de dindarat a unui obiect, a unei constructii, a unei curti, a unei fiinte etc. ♢ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndaratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsa, în absenta, fara sa fie de fata. ♢ Expr. A scapa pe (sau prin) usa din dos = a scapa cu mare greutate (si pe cai necinstite) dintr-o încurcatura. A intra pe (sau prin) usa din dos = a obtine o favoare (pe cai necinstite, prin protectie). A da dos (la fata) sau a da dosul = a se retrage; a fugi; a o sterge. A întoarce cuiva dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de suparare; a rupe relatiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparente. ♦ Sezut, fund, fese. ♢ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fara motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afara a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai putin aratoasa (neîmpodobita si neexpusa vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinauntru a unei haine. ♢ Pe dos = a) loc. adv. (în legatura cu obiecte de îmbracaminte) cu partea de dinauntru în afara; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adapostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum).
tavă, TÁVĂ, tavi, s.f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, având forme diferite si marginile putin ridicate, pe care se aduc la masa farfuriile, tacâmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tabla sau de fier smaltuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncaruri si prajituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tava) = a tabarî asupra cuiva. 3. (Reg.) Servetel brodat care se asterne pe o tava (1) sau ca ornament pe o mobila. [Var.: (reg.) tavá s.f.] Tc. tava.
taxidar, TAXIDÁR, taxidari, s.m. (Înv.) Persoana care strângea darile. – Tc. tahsildar.
taxidărie, TAXIDĂRÍE, s.f. (Înv.) Încasarea darilor. – Din taxidar + suf. -ie.
deschide, DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în laturi o usa, o fereastra, un capac etc. care închide ceva. ♢ Expr. A(-i) deschide (cuiva) portile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) libera trecere. ♦ A descoperi deschizatura de acces într-o încapere sau într-un spatiu, dând la o parte usa sau capacul care o închide. ♢ Expr. A-si deschide sufletul (sau inima) = a face destainuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a capata) pofta de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre si usi) A lasa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndeparta terenurile sterile situate deasupra unui zacamânt, în vederea exploatarii lui. 2. Tranz. A desface, a face sa nu mai fie împreunat sau strâns. ♢ Expr. A deschide gura = a) a îndeparta buzele si falcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a sili pe cineva sa vorbeasca. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se destepta din somn; b) a se naste. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) sa-si dea seama de ceva. A-si deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a întelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide bratele = a întinde bratele în laturi pentru a îmbratisa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despaturi o scrisoare (pentru a lua cunostinta de continut). ♦ A întoarce coperta (împreuna cu una sau mai multe file ale) unei carti, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumita pagina. ♦ A face o incizie sau o interventie chirurgicala într-o rana, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pamânt sau formatii ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crapa. ♦ (Despre gauri sau crapaturi) A se forma. ♦ (Despre rani) A începe sa sângereze sau sa supureze; a înceta sa mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-si desface petalele. ♦ (Despre peisaje, privelisti) A se înfatisa vederii, a se desfasura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A sapa, a taia, a croi un drum, o sosea, o carare. ♢ Expr. A deschide cuiva cariera = a face cuiva posibila o cariera buna. 6. Tranz. A porni o actiune (juridica), a face începutul; a începe. ♢ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima miscare într-o partida de sah. ♦ A trece mingea unui coechipier pentru ca acesta sa întreprinda o actiune ofensiva. 7. Tranz. A face sa ia nastere, sa functioneze, a înfiinta, a organiza o scoala, o institutie etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteza = a pune primul dintre cele doua semne care formeaza o paranteza; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A capata o nuanta mai luminoasa, mai apropiata de alb. ♦ Tranz. si refl. Fig. A da sau a capata o înfatisare luminoasa, prietenoasa. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. si: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deschíde vb. III] – Lat. discludere.
locaş, LOCÁS, locasuri, s.n. 1. (Astazi rar) Încapere, casa; locuinta. ♢ Locas sfânt (sau dumnezeiesc) = biserica, manastire. ♢ Expr. (pop.) A da cuiva locas = a primi pe cineva în casa; a adaposti, a gazdui. 2. Spatiu lasat liber într-o piesa sau într-un sistem tehnic, în care urmeaza sa intre un element al unei alte piese sau al unui alt sistem tehnic pentru a forma un tot. [Var.: lacás s.n.] – Din magh. lakás (dupa loc).
localiza, LOCALIZÁ, localizez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) limita, a (se) restrânge la un anumit spatiu, la un anumit loc. ♦ Tranz. A determina în spatiu sau în timp un fapt, o actiune etc. 2. Tranz. (Cu privire la opere literare) A da un caracter local, a adapta la conditiile specifice, istorice, sociale etc. ale unei epoci, ale unei regiuni etc. – Din fr. localiser.
meliţă, MÉLIŢĂ, melite, s.f. 1. Unealta primitiva de lemn, folosita în industria casnica pentru melitare; zdrobitor. ♦ Masina de melitat, prevazuta cu cutite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. si depr.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). ♢ Expr. A da cu melita (sau din melita) = a trancani, a flecari. – Din bg. melica.
melodramatiza, MELODRAMATIZÁ, melodramatizez, vb. I. Tranz. A face sa devina melodramatic (2), a da caracter melodramatic (2). ♦ (Depr.) A exagera caracterul melodramatic (2). – Din fr. mélodramatiser.
menţine, MENŢÍNE, mentin, vb. III. Tranz. 1. A pastra ceva (în aceeasi stare sau forma în care se afla la un moment dat), a lasa neschimbat; p. ext. a face sa dureze. ♦ Refl. A continua sa existe sub acelasi aspect, a ramâne neschimbat; a dura, a dainui. 2. (Rar) A întretine o familie, o persoana etc. 3. (Frantuzism, rar) A afirma, a sustine ceva cu tarie. – Din fr. maintenir (dupa tine).
mer, MER, meri, s.m. (Chim.) Unitate elementara constitutiva cu structura si cu masa data invariabile, care se repeta în mod constant într-un lant macromolecular al unui polimer. – Din fr. mère.
mertic, MERTÍC, mertice, s.n. 1. Masura veche pentru cereale, egala cu circa 1-2 ocale. ♦ Cantitate de cereale sau de faina cuprinsa într-un mertic (1). 2. (Înv.) Plata în natura (sau în bani) care se lua la mori pentru macinat; p. restr. ratie, portie de mâncare. ♢ Expr. A(-si) lua (sau a da cuiva) merticul = a primi (sau a da) o bataie. [Pl. si: merticuri] – Din magh. mérték.
meschiniza, MESCHINIZÁ, meschinizez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni meschin, a da dovada de meschinarie. – Meschin + suf. -iza.
metaforiza, METAFORIZÁ, metaforizez, vb. I. Intranz. (Rar) A folosi mult metafore, a da unui cuvânt valoare metaforica. – Din fr. métaphoriser.
consacra, CONSACRÁ, consácru, vb. I. Tranz. 1. A pune la dispozitie, a darui cu totul; a închina, a destina. ♦ Tranz. si refl. A (se) dedica, a (se) devota. 2. A stabili; a consfinti. – Din fr. consacrer, lat. consecrare.
îmburda, ÎMBURDÁ, îmbúrd, vb. I. Tranz. (Trans.) A rasturna, a întoarce, a da peste cap, a ravasi, a rascoli. (din zburda cu pref. în- sau din lat. •imburdāre < burdus = catâr)
melc, MELC, melci, s.m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengatura molustelor, care au corpul moale, de obicei aparat de o cochilie rasucita în spirala, si patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ♢ Loc. adj. Ca melcul= a) rasucit, în spirala; b) foarte încet. ♢ Expr. A tacea ca melcul = a nu scoate nici un cuvânt. II. P. anal. 1. Partea osoasa a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor masini destinat sa transmita, sa transforme sau sa utilizeze în diferite feluri miscarea de rotatie. 3. Prajitura facuta din aluat încolacit în spirala, presarat cu nuca data prin masina. 4. (La pl.) Suvite de par rasucite în forma de ineluse. – Et. nec.
mula, MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da forma unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrite. ♦ Fig. A da forma dorita, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbracaminte) A se lipi de corp (scotându-i în evidenta formele). – Din fr. mouler.
micşora, MICSORÁ, micsorez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) face (mai) mic (ca dimensiune, volum, durata, intensitate etc.); a (se) diminua, a (se) mici. ♦ Tranz. (mat.) A da unui numar o valoare mai mica decât o are. 2. Tranz. A reduce, a scadea pretul, valoarea etc.; spec. a reduce ca numar, ca plafon etc. [Var.: (înv. si pop.) micsurá vb. I] – Din micsor.
milui, MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. l. A da cuiva de pomana. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a darui. 2. A se arata milostiv (1) fata de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.
milesim, MILÉSIM, milesime, s.n. 1. (Livr.) Cifra l care indica mia în exprimarea miilor în cifre. 2. Cifra (sau cifre) de pe o moneda, o marca postala etc. care indica data de emitere, o aniversare etc. [Var.: milézima s.f.] – Din fr. millésime.
minciună, MINCIÚNĂ, minciuni, s.f. 1. Denaturare intentionata a adevarului având de obicei ca scop înselarea cuiva; neadevar. ♢ Expr. A da (sau a face) (pe cineva) de minciuna sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi ca cineva a spus un neadevar. A purta (sau a duce, a tine) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fara a se tine de cuvânt; a duce cu vorba. ♦ Deprindere de a minti. ♦ Înselaciune, viclesug. ♦ Fictiune, nascocire, plasmuire. ♦ (La pl.) Fleacuri, nimicuri. 2. Minciunica (2). – Lat. mentio, -onis.
minut, MINÚT, -Ă, minute, s.n., s.f. I. S.n. 1. Unitate de masura a timpului, egala cu a saizecea parte dintr-o ora si care cuprinde saizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ♢ Loc. adj. si adv. La minut = (care se executa) pe loc, imediat. ♢ Loc. adv. Într-un minut = îndata, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmpla sau trebuie sa se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugala) pregatita pe loc. la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de masura pentru unghiuri si arcuri, egala cu a saizecea parte dintr-un grad. II. S.f. 1. Original (în creion) al unei harti, al unui plan topografic etc., pe baza caruia se întocmeste harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotarâre întocmita dupa terminarea deliberarii, care cuprinde solutia data de organul de justitie. 3. Document în care sunt consemnate hotarârile luate în urma unei consfatuiri. [Pl. si: (I 2) minuturi] – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.
mişca, MISCÁ, misc, vb. I. 1. Intranz., refl. si tranz. A iesi sau a face sa iasa din starea de repaus, de imobilitate; a(-si) schimba locul, pozitia; a (se) clatina. ♢ Expr. (Intranz.; fam.) A misca din urechi = a sugera cuiva ca îi dai un bacsis; a da cuiva un bacsis. ♦ Tranz. si refl. A pune sau a fi în functiune, a face sa functioneze sau a functiona. 2. Refl. si intranz. A porni din loc, a începe sa se deplaseze în spatiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumita societate, a veni în contact cu... 3. Refl. si intranz. A iesi din pasivitate; a actiona; a se stradui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivitati) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a sti sa se descurce. ♦ (Despre actiuni, întreprinderi) A da rezultate.satisfacatoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva sa actioneze; a îndemna, a însufleti. 6. Tranz. A impresiona sufleteste, a emotiona; a înduiosa. – Et. nec.
mitui, MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mita. – Mita + suf. -ui.
mixedem, MIXEDÉM s.n. Boala endocrina datorata unei grave insuficiente tiroidiene, care duce la scaderea functiilor organismului, – Din fr. myxoedème.
moarte, MOÁRTE, morti, s.f. 1. Încetare a vietii, oprire a tuturor functiilor vitale, sfârsitul vietii; raposare; deces. ♢ Loc. adj. Fara (de) moarte = a) vesnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ♢ De moarte = a) loc. adj. si adv. moral; b) loc. adj. (în textele bisericesti; despre pacate, greseli) care atrage osânda vesnica; c) loc, adj. si adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ♢ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-si face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ♢ Expr. Pe viata si pe moarte = a) din toate puterile, cu înversunare, punându-si viata în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul mortii = (a fi) în agonie. Între viata si moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica mortii = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; desperat, deznadajduit. A se da de ceasul mortii = a depune eforturi desperate; a se framânta, a se nelinisti extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în numar foarte mare. A azvârli (sau a baga) moartea-n tigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe altii; b) a lansa o idee, un proiect fara finalitate, care provoaca doar confuzie, deruta. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte batrân. A nu avea (sau a nu cunoaste) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarata = situatie juridica creata unei persoane disparute în împrejurari care fac sa se prezume moartea sa fizica. Moarte fizica = moarte constatata prin act de deces. ♦ Fig. Disparitie, pieire. 2. Omor, ucidere; crima, asasinat; p. ext. macel, masacru. ♢ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuiala, îmbulzeala. ♦ Pedeapsa capitala; executie. Expr. La moarte! formula cu care se cerea pedeapsa capitala pentru un vinovat. 3. (Înv. si pop.) Mortalitate provocata de un flagel; p. ext. molima, epidemie. 4. Ceea ce pricinuieste sau se crede ca pricinuieste moarte (1). ♢ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arata ca un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = planta erbacee din familia compozitelor, cu tulpina dreapta, ramificata, paroasa, cu flori galbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-gainilor = cobe. – Lat. mors, tis.
modelat, MODELÁT, -Ă, modelati, -te, adj. Caruia i s-a dat o anumita forma (dupa un model); spec. sculptat. – V. modela.
moderniza, MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerintele, la exigentele prezentului, a face sa corespunda acestor cerinte; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor si cerintelor actuale. ♦ Spec. A modifica limba unui text din trecut în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.
mofluz, MOFLÚZ, -Ă, mofluji, -ze, s.m. si f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) saracit, ruinat; (om) sarac. ♢ Expr. A iesi (sau a ramâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înselat, pagubit; p. ext. (om) nemultumit, dezamagit, blazat. [Pl. si: mofluzi. – Var.: muflúz, -a s.m. si f., adj.] – Din tc. müflüz.
mofluzi, MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a saraci. – Din mofluz.
mola, MOLA1 interj. Cuvânt folosit pentru a da comenzi pe vapoare; lasa! da-i drumul! – Din tc. mola.
mola, MOLÁ3, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.
moldoveniza, MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. si refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face sa capete sau a capata trasaturile caracteristice moldovenilor; a da sau a capata o forma corespunzatoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.
moşi, MOSÍ, mosesc, vb. IV. 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la nastere; a da nou-nascutului primele îngrijiri, a-i taia buricul. 2. Intranz. si refl. (Fam.) A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se cazni (fara succes); a se mocai, a se mocosi. – Din moasa.
instituţionaliza, INSTITUŢIONALIZÁ vb. tr. a da caracter institutional, oficial. (< fr. institutionnaliser)
zbranca, ZBRÁNCA s.f. art. ~ (Mold.) A da zbranca = a face zob, a distruge, a pustii, a risipi (5). (prob. din izbrani = a lichida)
zdupui, ZDUPUÍ, zdúpui, vb. IV. Tranz. A da (cu cineva) de pamânt. (zdup + suf. -ui)
zor, ZOR1 s.n. ~ ♦ A da cuiva zor = a grabi, a îndemna, a sili pe cineva; zor-nevoie = numaidecât, cu orice pret; a-si face zor mâniei = a se atâta singur, a-si face singur sânge rau, a se necaji.
ridica, RIDICÁ, ridíc, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos si a duce în sus (sustinând cu forta bratelor, cu spatele etc.); a salta. ♢ Expr. A ridica manusa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage în sus; a înhata. ♦ A desprinde din locul în care a fost pus sau fixat si a trage în sus. ♢ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) = a porni la lupta (împotriva cuiva); a începe un razboi. A ridica ancora = (despre vapoare) a parasi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a îndeparta, a înlatura. ♢ Expr. A ridica (cuiva) o piatra de pe inima = a scapa (pe cineva) de o grija apasatoare, a linisti pe cineva. A-si ridica palaria = a-si scoate palaria în semn de salut, de stima; a saluta. A ridica masa = a strânge masa dupa ce s-a terminat de mâncat. (Refl.) Întinde-te (sau pune-te) masa, ridica-te masa, se spune despre cei ce duc o viata de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca mânecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face sa înceteze, a desfiinta, a anula; a îndeparta. ♢ Expr. A ridica sedinta = a declara o sedinta închisa, terminata. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a rapi, a smulge. ♢ Expr. A ridica (cuiva) viata (sau zilele) = a omorî (pe cineva). 3. A lua si a duce în alt loc, a muta din loc. ♢ Expr. A ridica stâna = a coborî cu turmele si cu toate uneltele pastoresti, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Înv.) A se muta. ♦ A strânge de pe jos, a culege. ♦ A încasa o suma de bani. ♦ A lua pe cineva cu forta; a aresta. 4. A aseza în pozitie dreapta un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce în pozitie verticala. 5. (În expr.) A ridica un plan = a determina, prin masuratori de distante si unghiuri, pozitia punctelor dintr-o regiune si a le reprezenta pe o harta. II. 1. Refl. (Despre fiinte) A se scula de jos, parasind pozitia de asezat sau de culcat. ♢ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula si a sta asezat sau în picioare pe locul unde mai înainte fusese culcat. A se ridica în scari = a se înalta în scarile seii. ♦ Tranz. A sustine, a ajuta pe cineva sa se scoale în picioare. ♢ Expr. (Înv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se însanatosi, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre constructii înalte, copaci etc.) A avea o directie verticala, a se îndrepta în sus, a se înalta. 3. Tranz. A misca, a îndrepta în sus bratele, mâinile, capul, sprâncenele etc.; a da o miscare verticala, a duce mai sus. ♢ Expr. A(-si) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se afla mai sus; a privi. A(-si) ridica capul = a) a se arata dârz, plin de curaj; p. ext. a se razvrati; b) a-si reveni dintr-o situatie proasta; a se redresa. A-si ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat; a deveni obraznic. A ridica mâna (sau degetul) = a cere cuvântul. A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mâinile (catre cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprâncene = a face ochii mari de mirare, de surpriza; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-si arata nedumerirea sau indiferenta fata de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica parul (maciuca) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre pasari) A porni în zbor, a-si lua zborul; a se înalta în vazduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o miscare ascendenta, a se îndrepta în sus. ♦ (Despre astri; p. ext. despre lumina, zori etc.) A se înalta deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a rasari, a se ivi. ♦ (Despre ceata, negura etc.) A se împrastia, a se risipi; a disparea. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A iesi la suprafata. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar si puternic; a se raspândi în aer; a rasuna. ♦ Tranz. A face sa se auda, sa rasune cu putere. ♢ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrazneala sau protestând împotriva cuiva; a striga, a tipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. si refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, tari, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta împotriva, a se opune; a se razvrati, a se rascula, a porni la lupta. ♢ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-si) ridica pe cineva în cap = a proceda astfel încât sa produca nemultumiri, sa-si faca multi dusmani. 8. Tranz. Fig. A pune în miscare, a face sa porneasca o multime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strânge oameni. ♢ Expr. (Înv.) A ridica trupe (sau oaste, ostire) = a recruta oaste, a înrola soldati pentru a porni la lupta. 9. Refl. A se naste, a se isca, a se stârni. ♦ A aparea, a se arata. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidenta, a releva. III. 1. Refl. si tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a creste. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. si tranz. A (se) face mai înalt, a (se) înalta. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treapta superioara, a face sa progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ♢ Expr. A ridica din cenusa (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a îmbarbata, a întari (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treapta mai înalta din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a înalta în grad, în rang. ♢ Expr. A ridica (pe cineva) în slava (sau în slava cerului) = a lauda foarte tare (pe cineva). (Înv.) A ridica în scaun = a face domn, a înalta pe tronul tarii. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si face o situatie mai buna, a progresa. ♢ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situatie cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mari, a spori, a face sa creasca. A ridica productia. ♢ Expr. A ridica pretul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un numar la o putere = a înmulti un numar cu el însusi de atâtea ori de câte ori arata exponentul. A ridica un numar la patrat = a înmulti un numar cu el însusi. A ridica la cub = a înmulti patratul unui numar cu numarul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumita valoare, a ajunge la o anumita cantitate, suma etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a cladi locuinte, case etc. ♦ Fig. A fauri, a crea, a întemeia. 6. Tranz. A da nastere; a pricinui, a cauza, a provoca. ♢ Loc. vb. A ridica o învinuire (sau o acuzatie) = a formula o acuzatie; a învinui, a acuza. A ridica pretentii = a formula o pretentie, a pretinde sa i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiectie = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ♢ Expr. A ridica o problema (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discutie o problema. [Var.: (înv.) aridicá, (reg.) radicá vb. I] – Lat. eradicare "a dezradacina".
suflet, SÚFLET, suflete, s.n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale si volitionale ale omului; psihic. ♢ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fara) suflet = cu (sau fara) însufletire, cu (sau fara) elan. ♦ Trasatura de caracter (buna sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoana considerata din punct de vedere al trasaturilor de caracter. Era un suflet mare, care întelegea lumea. ♦ Omenie, bunatate, mila. Om fara suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrazneala. A prinde suflet. 2. Factor, element esential al unui lucru, al unei actiuni etc. 3. (În filozofia idealista si în conceptia religioasa) Substanta spirituala care da omului viata si care este socotita de origine divina si cu esenta vesnica. ♢ Expr. A-si încarca sufletul cu... = a comite o fapta rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lasa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i iesi (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gura = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseala sau de emotie. A-si stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-si cauta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericesti. A cauta de sufletul cuiva = a da ceva de pomana în amintirea unui mort. (Sa) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu sa-i ierte pacatele! A fi (sau a se face) trup si suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-si vinde sufletul = a pacatui foarte tare. 4. Viata. A avea sapte suflete ♢ Expr. A (mai) prinde (sau a capata) suflet = a se întrema (dupa o boala). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul sau = a avea ceva în posesiune. ♦ Inima. ♢ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) placea mult, a(-i) produce o mare satisfactie. 5. Persoana, ins, om; p. gener. orice fiinta. ♦ Locuitor. Oras de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respiratie. Pe nari el scoate suflet puternic. ♢ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ♢ Loc. vb. ♢ Loc. vb. A-si trage sufletul = a respira. ♢ Expr. A-si lua suflet = a respira adânc; a-si potoli respiratia. A-i veni sufletul la loc = a-si potoli respiratia; a se linisti. 7. (În sintagme si expr.) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-si ceda copilul unei persoane care îl adopta. – Lat. •suflitus (< suflare).
cliring, CLÍRING s.n. Sistem de plata (folosit mai ales în comertul exterior) prin compensarea reciproca a datoriilor si a creantelor. [Scris si: clearing] – Din engl. clearing[-house], fr. clearing.
monocarp, MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înfloreste si face fruct o singura data în timpul vietii. – Din fr. monocarpe.
moraliza, MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învataturi morale. 2. (Fam.) A face cuiva morala; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.
moratoriu, MORATÓRIU, -IE, moratorii, s.n., adj. 1. S.n. Amânare pe o anumita perioada a platii datoriilor unui debitor, acordata de o instanta judecatoreasca înainte sau dupa ajungerea lui în stare de faliment; amânare a platii datoriilor publice si particulare scadente, stabilita prin lege, pe un anumit timp. 2. Adj. Care tine de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acorda un termen de plata (amânat). ♢ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmeaza sa le plateasca cineva de la data acordarii moratoriului pâna la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despagubiri care se acorda creditorului în caz de întârziere de plata a unei obligatii si care se calculeaza din momentul trimiterii somatiei. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.
monolog, MONOLÓG, monoloage, s.n. 1. Scena dintr-o lucrare dramatica în care un personaj, fiind singur pe scena, îsi exprima cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiza psihologica, prin care personajul supune introspectiei propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatica de proportii reduse, destinata sa fie interpretata de catre un singur actor. 2. Vorbire neîntrerupta a cuiva, fara a da altuia timp pentru replica; vorbire cu sine însusi. [Pl. si: monologuri] – Din fr. monologue.
nas, NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminenta a fetei, situata între obraji, frunte si gura, servind ca organ al respiratiei si al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fata, sub ochii cuiva. (În legatura cu verbe ca "a vorbi", "a cânta" etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-si ridica nasul = a îndrazni, a cuteza. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a deveni prea îndraznet, a se obraznici. A (nu-) si cunoaste (sau vedea, sti) lungul nasului = a (nu-) si da seama cât e în stare sa faca cu puterile proprii; a (nu-) si da seama de masura pe care trebuie s-o pastreze fata de altii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cadea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-si pierde îndrazneala sau îngâmfarea, a ramâne rusinat, umilit. (Fam.) Nu-ti cade (sau pica) nasul daca... = nu ti se întâmpla nimic, nu-ti pierzi demnitatea daca... Nu-i ajungi (nici) cu prajina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se tine) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidator. A strâmba din nas = a fi nemultumit. A da nas (cuiva) = a îngadui prea multe (cuiva). A taia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rusina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reprosa (cuiva ceva) (cu rautate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) mustarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supara; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceara = a fi foarte susceptibil. A lasa (sau a pune) nasul în jos sau în pamânt = a se rusina, a se simti vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rusinat. (Fam.) Sa-ti fie în nas! = sa-ti fie rusine! (Fam.) A-si baga (sau a-si vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problema (care nu-l priveste). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stapâni, a conduce (pe cineva), determinându-l sa faca ceva (care nu este în interesul sau); b) a amagi, a însela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minti. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lânga) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fara menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în fata, batându-si joc de el. (Fam.) A-i iesi (sau a-i da) pe nas = a o pati, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) usa în nas = a) a refuza sa primeasca (pe cineva); b) a pleca suparat de la cineva, închizând usa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi marginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în graba sau întâmplator. (Fam.) A-si arata sau a(-si) scoate nasul (la iveala) = a aparea, a se înfatisa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neasteptate (si fara a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) fata în fata (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e fapta de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grasimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simt de orientare în împrejurari dificile, capacitate de intuire exacta a unei situatii. ♦ (Rar) Fata, obraz, cap. 2. Proeminenta a unei piese, care serveste la fixarea piesei într-o anumita pozitie sau la ghidarea, ridicarea sau distantarea unei alte piese. 3. Partea anterioara a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.
naş, NAS2, -Ă, nasi, -e, s.m. si f. 1. Persoana care tine în brate pruncul în timpul botezului, devenind astfel ruda cu familia respectiva. ♢ Expr. A fi nasul cuiva = a sti sa potoleasca, sa faca inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învata pe cineva minte. A-si gasi nasul = a da de o persoana care stie sa puna la punct (pe cineva), sa struneasca (pe cineva). 2. Nun(a). [Var.: (înv. si pop.) nanás, -a, (Înv. si reg.) nânás, -a s.m. si f.] – Nun + suf. -as.
naşte, NÁSTE, nasc, vb. III. 1. Tranz. A aduce pe lume un copil, a da viata unui copil. ♦ A fata. 2. Refl. A capata viata, a veni pe lume, a începe sa traiasca. ♢ Intranz. Ce naste din pisica soareci manânca. 3. Tranz. Fig. A crea, a plasmui, a produce; a provoca, a stârni. 4. Refl. Fig. A se forma, a se ivi, a se isca, a aparea. – Lat. nascere.
naştere, NÁSTERE, nasteri, s.f. Actiunea de a (se) naste si rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei fiinte; spec. act fiziologic prin care fatul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterina; parturitie. ♢ Casa de nasteri = maternitate (din mediul rural). Zi de nastere sau ziua nasterii = zi în care s-a nascut cineva; sarbatorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nasterea Domnului (sau lui Cristos) = Craciunul. Înainte de nasterea lui Cristos = înaintea erei noastre. Dupa (sau de la) nasterea lui Cristos = din (sau în) era noastra. ♢ Loc. adj. si adv. Din nastere = a) (înca) de când s-a nascut; b) conform unei predispozitii naturale. ♢ Loc. adv. Prin nastere = prin structura, prin înclinatiile înnascute. 2. Origine, provenienta. ♢ Loc. adv. De (sau din) nastere = originar din...; de nationalitate sau de origine etnica... 3. Fig. Aparitie, ivire, creare. ♢ Loc. vb. A lua nastere = a aparea, a se ivi. A da nastere = a crea, a produce, a cauza. – V. naste.
naţionaliza, NAŢIONALIZÁ, nationalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulara în proprietatea statului unele întreprinderi, pamântul, unele zacaminte etc. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter national, a adapta la specificul national. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. nationaliser.
noroc, NORÓC, (pop.) noroace, s.n. 1. Soarta, ursita, destin (favorabil). ♢ Cu sau fara (de) noroc = a) loc. adj. si adv. (care este) cu (sau fara) succes; b) loc. adj. care exprima, arata (ne)fericire, (in)succes. ♢ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fara a fi sigur de reusita. ♢ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce masura voi fi favorizat de soarta. A-i fi scris în noroc sa... = a-i fi sortit sa... 2. Întâmplare neasteptata sau concurs de împrejurari favorabile care asigura reusita unei actiuni, îndeplinirea unei dorinte etc.; sansa, bafta. ♢ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câstigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ♢ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurari în actiunile întreprinse. Noroc ca... = bine ca..., din fericire... A avea norocul sa.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul sa... = ce bine ar fi sa... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formula de salut sau de urare. 3. Stare sufleteasca sau situatie în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunastare. – Din sl. naroku.
nou, NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Facut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima data. ♢ Luna noua = faza a Lunii când aceasta este în conjunctie si când fata dinspre Pamânt, nefiind luminata, este invizibila; timpul când Luna este în aceasta faza. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei faza (când are forma unei seceri subtiri). (Azi rar) Lumea noua = America. ♢ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei fiinte etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltarii unui fenomen si care, în lupta cu elementele vechi, iese învingator. 3. Care a fost executat sau cumparat de curând; care se afla în buna stare; care nu a mai fost folosit sau a fost putin folosit. 4. Cu aspect si continut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refacut. ♦ Evoluat, perfectionat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ♢ Expr. Lume noua! exclamatie familiara cu care întâmpinam pe oaspetii rari. 6. Care se adauga (într-o succesiune) la ceva (de acelasi fel) ce exista de mai înainte, care este înca unul pe lânga cel existent. ♢ Loc. adv. Din nou = înca o data, iarasi, iar. II. Lipsit de experienta, neexperimentat (din cauza absentei unei practici suficiente). [Pl. si: (f.) noua] – Lat. novus, -a.
neglijat, NEGLIJÁT, -Ă, neglijati, -te, adj. Caruia nu i s-a dat atentia cuvenita; neîngrijit. – V. neglija.
năvăli, NĂVĂLÍ, navalesc, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi asupra cuiva sau undeva cu intentii agresive, dusmanoase, criminale etc. ♦ Spec. A se repezi asupra dusmanului sau asupra unui loc detinut de acesta. 2. A se repezi, a se napusti undeva, spre ceva, a fugi în graba la cineva, a da buzna. ♦ A intra sau a iesi în graba (si pe neasteptate, în neorânduiala ori în mare cantitate). 3. A reveni în mare graba si în mare numar undeva, la cineva; a se îngramadi, a se îmbulzi, a se înghesui. ♦ (Despre sânge) A se strânge în cantitate mare (într-un organ sau într-o parte a corpului). – Din sl. navaljati.
năvală, NĂVÁLĂ, navale, s.f. 1. Faptul de a se îngramadi (cu graba) undeva; înghesuiala, îmbulzeala; (concr.) multime de oameni sau de obiecte (în miscare). ♦ Loc. vb. A da navala = a navali. 2. Faptul de a se repezi undeva, spre sau în ceva; miscare impetuoasa, fuga. ♦ Graba, iuteala, zor. ♦ (Adverbial) în chip navalnic, impetuos. 3. Faptul de a se repezi la cineva cu intentii agresive. 4. Izbucnire, rabufnire (extrem de violenta); revarsare abundenta (si violenta). – Din navali (derivat regresiv).
inscriptibil, INSCRIPTIBIL, -Ă adj. care poate fi înscris într-un perimetru, într-o suprafata data, într-un cerc, într-o sfera. (< fr. inscriptible)
input, INPUT s. n. 1. intrare, introducere. •energie, forta introdusa într-un sistem tehnic. •elemente initiale ale unui anumit procedeu, proces, fenomen etc. 2. introducere de date într-un sistem electronic. o ~ out-put = raportul dintre energia sau forta introdusa într-un sistem tehnic, fizic sau natural si energia sau forta produse de acestea; ansamblu de operatii privind elaborarea datelor la un calculator electronic. (< engl. input)
năbuzna, NĂBÚZNA adv. (Reg.; în loc. vb.) A da nabuzna = a navali, a da buzna. – Din buzna.
nazaliza, NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunta nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanta nazala. ♦ Refl. A capata un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.
iniţia, INIŢIÁ vb. I. tr. 1. a primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♢ a îndruma în practica unei religii. 2. a începe, a pune bazele unei activitati etc. II. tr., refl. a da cuiva, a capata cunostintele necesare într-o stiinta, arta, meserie etc. (< fr. initier, lat. initiare)
cont, CONT, conturi, s.n. 1. Socoteala scrisa alcatuita din doua parti (debit si credit), care exprima valoric, în ordine cronologica si sistematica, existenta si miscarile unui anumit proces economic pe o perioada de timp determinata. ♢ Evidenta acestor operatii. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o nota. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lamuriri asupra faptelor sau intentiilor sale; a se justifica. A tine cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria raspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. K o n t o.
consumaţie, CONSUMÁŢIE, consumatii, s.f. 1. Faptul de a consuma1. ♢ Expr. A da (un produs) în consumatie = a pune (un produs) la dispozitia publicului. 2. Totalitatea alimentelor pe care le consuma cineva într-un local public. [Var.: (înv.) consumatiúne s.f.] – Din fr. consommation, lat. consummatio, -onis.
neînţelegere, NEÎNŢELÉGERE, neîntelegeri, s.f. Faptul de a nu (se) întelege, lipsa de întelegere. ♦ Dezacord; conflict, diferend; discordie, cearta. ♦ Confuzie creata datorita interpretarii gresite a unei afirmatii, a unei situatii etc. – Ne- + întelegere.
nonă, NÓNĂ1, none, s.f. (Muz.) Interval cuprins între doua sunete ale gamei aflate la distanta de noua trepte; treapta a noua de la o treapta data. – Din lat. nona. Cf. it. n o n o.
nectar, NECTÁR s.n. 1. Suc (dulce) secretat de glandele nectarifere ale plantelor si care, colectat de albine, este transformat în miere. 2. (În mitologia greaca) Bautura a zeilor despre care se credea ca da nemurire celor care o gusta. ♦ P. ext. Bautura minunata, delicioasa. 3. Bautura preparata pe baza sucului natural extras din fructe. Nectar de caise. – Din ngr. nektar, lat., fr. nectar, germ. Nektar.
informa, INFORMÁ vb. I. tr. a da cuiva informatii; a înstiinta. II. refl. a strânge informatii, stiri; a se interesa. (< fr. /s'/informer, lat. informare)
necunoscut, NECUNOSCÚT, -Ă, necunoscuti, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se stie nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artisti, creatori) Extrem de putin cunoscut (si apreciat); obscur; anonim. 2. S.n. Ceea ce nu este (înca) cunoscut, ceea ce depaseste cunostintele omului. 3. S.f. (Mat.) Marime a carei valoare nu este cunoscuta si care trebuie aflata pe baza datelor problemei sau ale exercitiului. – Ne- + cunoscut.
nedefinit, NEDEFINÍT, -Ă, nedefiniti, -te, adj. l. Care nu este definit; lipsit de contur sau de precizie; vag. 2. (Gram.; despre articole, adjective, pronume, numerale) Nehotarât. 3. ♢ (Mat.; în sintagma) Integrala nedefinita (a unei functii) = functie a carei derivata este functia data. – Ne- + definit (dupa fr. indéfini).
tăbărî, TĂBĂRÎ, tábar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în graba. 2. (Înv.) A-si aseza tabara; a poposi. 3. (Înv.) A cadea de oboseala. Ticalosul magar... au început supt sarcina a tabarî. (ŢICHINDEAL). – Din tabara.
tăblăci, TĂBLĂCÍ, tablacesc, vb. IV. Tranz. A da flexibilitate si lustru pieii argasite, întinzând-o în toate directiile. – Et. nec.
contrapregătire, CONTRAPREGĂTÍRE, contrapregatiri, s.f. Lovitura data gruparii principale a inamicului, cu ajutorul artileriei, aviatiei si al rachetelor, înainte de începerea ofensivei inamicului si în scopul zadarnicirii acesteia. – Contra1 + pregatire.
noi, NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza în vorbire) S-a înserat si noi tot pe loc stam. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; în tara, în regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarât. ♢ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
răspunde, RĂSPÚNDE, raspúnd, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A da un raspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (în mod satisfacator sau nesatisfacator) dovada cunostintelor sale în fata unui examinator. 2. Intranz. A reactiona prin vorbe, gesturi, atitudini la actiuni, solicitari, provocari etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni într-o discutie (publica), combatând (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicatie la o întrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemari, a se supune. ♦ A lamuri o problema la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (Înv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicatie cu..., a strabate pâna la... ♦ (Despre senzatii fizice sau psihice) A se face simtit, a se transmite; a razbate, a rasuna. 7. Refl. (Înv.) A comunica cu cineva, a tine legatura cu o persoana sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteala, a fi responsabil, a-si lua raspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (Înv.) A achita, a plati o suma de bani. [Prez. ind. si: (reg.) raspunz] – Lat respondere.
neto, NÉTO adv. (Si adjectival) Fara impozite, retineri sau alte cheltuieli; fara dara. – Din it., germ. netto.
elabora, ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o forma definitiva unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcatui1, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operatiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obtinerea unor aliaje în stare topita în vederea turnarii lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.
exploda, EXPLODÁ, explodez, vb. I. Tranz. 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub actiunea caldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc caldura si gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice si efectuare rapida de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care functioneaza cu gaze sub presiune) A se sfarâma datorita presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lava, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc si violent în discutie; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. e x p l o s e r.
expulza, EXPULZÁ, expulzez, vb. I. Tranz. A obliga sa paraseasca tara, a trimite peste granita un strain care a executat o pedeapsa sau a carui prezenta pe teritoriul statului nu mai este dorita. ♦ A da, a împinge afara, a sili sa iasa. – Din fr. expulser, lat. expulsare.
emisiune, EMISIÚNE, emisiuni, s.f. 1. Punere în circulatie de catre stat sau de catre o institutie, o societate autorizata etc. a hârtiilor de valoare, a bancnotelor, a actiunilor etc.; emitere. ♦ Punere în circulatie a unei noi serii de marci postale sau retiparirea la o anumita data a unei serii mai vechi. 2. Producere, de catre un corp sau un dispozitiv, a unor gaze, a unor unde etc. care se pot propaga în mediul înconjurator. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune într-o ordine dinainte stabilita. [Pr.: -si-u-. – Var.: emísie s.f.] – Din fr. émission, lat. emissio, -onis.
emite, EMÍTE, emit, vb. III. Tranz. 1. A enunta, a exprima, a lansa o parere, o teorie etc. ♦ A transmite, a anunta. 2. A elabora, a scoate, a da o lege, un decret etc. ♦ A pune în circulatie o bancnota, o hârtie de valoare etc. 3. A produce gaze, radiatii etc. care se pot propaga în mediul înconjurator. – Din lat. emittere. Cf. fr. é m e t t r e.
contraindica, CONTRAINDICÁ, contraindic, vb. I. Tranz. (Rar) A interzice ceva (mai ales unui bolnav); a da o indicatie contrara. [Pr. : -tra-in-] – Din fr. contre-indiquer.
elevaţie, ELEVÁŢIE, elevatii, s.f. 1. Reprezentare grafica, la o scara data, a fetelor exterioare ale unei constructii, masini etc. 2. Parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situata deasupra terenului. 3. Fig. Însusirea de a fi elevat. – Din fr. élévation, lat. elevatio.
elibera, ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlatura oprimarea (nationala, politica, sociala); a dezrobi, a descatusa, a emancipa. ♢ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat. ♦ Refl. (Despre militari) A fi lasat la vatra. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o molecula, ramânând în stare libera. 2. A scoate dintr-o functie. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfa. 4. A face libera o încapere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.
elimina, ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndeparta, a înlatura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afara din scoala. ♦ A îndeparta din plamâni aerul (în procesul respiratiei); a expira (1). – Din fr. éliminer, lat. eliminare.
epitet, EPITÉT, epitete, s.n. Determinant expresiv pus pe lânga un substantiv sau pe lânga un verb pentru a scoate în evidenta mai nuantat o trasatura a obiectului sau a actiunii si pentru a da mai multa expresivitate artistica creatiei respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton.
erizipel, ERIZIPÉL, erizipele, s.n. Boala infectioasa si contagioasa datorita unui streptococ, care se manifesta prin inflamarea si înrosirea unei portiuni delimitate a pielii, localizata cel mai adesea la fata si la membre; brânca, orbalt. – Din fr. érysipèle, lat. erysipelas.
indianiza, INDIANIZÁ vb. tr. a da un caracter indian. (< fr. indianiser)
enunţ, ENÚNŢ, enunturi, s.n. Formulare a datelor unei probleme, a unei judecati; formula prin care se exprima ceva. – Din enunta (derivat regresiv).
contraataca, CONTRAATACÁ, contraatac, vb. I. Tranz. A executa un contraatac. ♦ (Sport) A da o riposta. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-attaquer.
eşalona, ESALONÁ, esalonez, vb. I. Tranz. 1. A dispune, a repartiza un întreg în mai multe parti la intervale succesive dinainte stabilite. ♦ (Fin.) A repartiza o suma de bani în asa fel, încât plata sa se efectueze pe rând si la date succesive, dinainte fixate. 2. (Mil.) A dispune trupele pe esaloane. – Din fr. échelonner.
eşua, ESUÁ, esuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se aseza voit sau a se împotmoli în nisip sau într-un loc unde apa are o adâncime redusa. 2. A suferi un esec, a da gres, a nu reusi, a nu izbuti. [Pr.: -su-a] – Din fr. échouer.
eterniza, ETERNIZÁ, eternizez, vb. I. Tranz. A face sa dureze fara sfârsit, sa dainuiasca vesnic, sa ramâna în amintirea posteritatii. – Din fr. éterniser.
etiola, ETIOLÁ, etiolez, vb. I. Tranz. A da nastere unei etiolari. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. étioler.
evocator, EVOCATÓR, -OÁRE, evocatori, -oare, adj. Care are darul de a evoca, de a da viata, de a rechema în amintire; evocativ. – Din fr. évocateur, lat. evocatorius.
expoziţie, EXPOZÍŢIE, expozitii, s.f. 1. Prezentare organizata, publica a unor obiecte selectionate, pentru a pune în lumina specificul unei activitati, realizarile unui artist etc. sau în scop instructiv. 2. Loc sau cladire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte. 3. Parte a unei opere literare, în special dramatice, situata la începutul acesteia, în care se schiteaza datele fundamentale ale actiunii, personajele etc. [Var.: expozitiúne s.f.] – Din fr. exposition, lat. expositio, -onis.
sinteză, SINTÉZĂ, sinteze, s.f. 1. Metoda stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a doua sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie prin care se obtine formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. – Din fr. synthèse.
sânge, SÂNGE, (5) sângiuri, s.n. 1. Substanta lichida de culoare rosie, compusa din plasma si din globule (albe si rosii), care circula prin vine si artere, asigurând nutritia si oxigenarea organismului la animalele superioare. ♢ Animal cu sânge rece = animal (peste, reptila, batracian si nevertebrat) la care temperatura corpului se schimba în functie de temperatura mediului înconjurator. Frate de sânge = frate de la acelasi tata si de la aceeasi mama; frate bun. Legaturi de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare fireasca (si instinctiva) de dragoste pentru familie, pentru o ruda apropiata. ♢ Loc. adj. De sânge = a) de culoare rosie; b) (despre lacrimi) de durere, de suparare mare; c) de neam, de familie buna, aleasa. În sânge = (despre fripturi) care a ramas putin crud, care îsi pastreaza înca sângele. ♢ Loc. adj. si adv. Cu sânge rece = fara emotie; calm, linistit. Cu sânge iute = fara stapânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ♢ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; pâna la distrugere. ♢ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lasa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lasa sa i se scoata o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i navali, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în fata) = a) a se înrosi din cauza unei emotii puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picatura de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a pali de emotie, de frica etc. A-i îngheta (cuiva) sângele în vine sau a îngheta sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groaza, a înlemni de spaima. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supararii etc. A-si face (sau a-i face cuiva) sânge rau = a (se) supara foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu iesi) sânge din inima (sau din cineva), se spune pentru a arata ca cineva este foarte suparat. A avea (ceva) în sânge = a fi obisnuit cu ceva; a avea ceva înnascut. A bate (sau a zgâria) pâna la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (pâna când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fara nici o vina. Varsare de sânge = omor în masa, macel. A varsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigas. A se scalda în sânge sau a se adapa cu sânge = a omorî (în masa) din cruzime. A avea mâinile patate de sânge = a fi vinovat de o crima. A face sa curga sânge = a fi pricina unui razboi, a unei încaierari sângeroase. A-si da (sau a-si varsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-si da viata (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârsie; p. ext. familie, neam; progenitura 3. Fig. Soi, rasa (de animale). 4. Compuse : sânge-de-noua-frati sau sângele dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rasinos, de culoare rosie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor si care, arzând, raspândeste un miros placut; sângele-voinicului = a) planta agatatoare din familia leguminoaselor, cu flori rosii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a doua specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros placut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare rosie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealalta cu flori de culoare purpurie întunecata (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face sa sângereze). – Lat. sanguis.
slobod, SLÓBOD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurenta cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucura de deplinatatea drepturilor politice si cetatenesti : liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orase) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se gaseste în stare de libertate, care nu este închis, întemnitat. ♦ (Despre animale) Lasat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngradiri; care are posibilitatea de a actiona în anumite împrejurari dupa propria sa vointa sau dorinta, care nu este împiedicat sa faca un anumit lucru. ♢ Expr. E slobod = e permis, e îngaduit. A avea mâna sloboda = a fi darnic, generos. Cu inima sloboda = linistit, împacat. A ramâne pe voia sloboda a cuiva sau a ceva = a fi la dispozitia cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) În voie, nestingherit. 4. (Despre oameni si manifestarile, cuvintele lor) Lipsit de rezerva, de masura; prea familiar; indecent, licentios. ♢ Expr. A fi slobod la (sau de) gura = a vorbi prea mult si fara sfiala, depasind limitele bunei-cuviinte. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fara obstacole; pe care nu sunt impuse restrictii. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care esti scutit de obligatiile obisnuite. 7. (Despre lucruri care leaga, fixeaza, strâng etc.) Care permite miscarile, care nu strânge; p. ext. larg. ♢ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lasa (pe cineva) în voie, sa faca ce doreste. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fara bagaj, fara greutate sau încarcatura. – Din bg. sloboden.
stereotip, STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s.n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S.n. 1. Placa plana sau semicilindrica, turnata din metal, mulata în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui cliseu si întrebuintata ca forma de tipar la tiparirea editiilor unei lucrari de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe conditionate care se formeaza datorita repetarii în aceeasi succesiune a conditiilor din mediul înconjurator. II. Adj. 1. Tiparit dupa un stereotip (11). 2. Fig. Care se repeta în aceleasi conditii, care este mereu la fel, neschimbat, obisnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
strica, STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) transforma din bun în rau; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ♢ Expr. (Refl.) A se strica caruta în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplaceri când esti înca departe de tinta. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rau, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfarâma învelisul tare al unui lucru (pentru a scoate si a folosi continutul); a sparge. ♦ A sfarâma o usa, o încuietoare, a deschide cu forta (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub actiunea agentilor exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substante sau mirosuri neplacute, nocive. ♢ Tranz. Factor care strica aerul. 4. Tranz. si intranz. A pricinui stricaciuni, daune, lipsuri; a vatama. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, daunator într-o anumita situatie. ♢ Expr. Nu strica (sau n-ar strica) sa... = nu-i rau sa..., nu face rau cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, raspunzator. ♦ Tranz. A gresi; a se face vinovat de ceva. ♢ Expr. Ce strica? = de ce ar fi rau, de ce (sa) nu...? ♦ Tranz. A vatama un organ sau o functie organica, a dauna sanatatii. ♢ Expr. A-si strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stari sufletesti) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfasurare a unei actiuni, a unei stari; a se pune de-a curmezisul, a tulbura, a zadarnici. 6. Tranz. A influenta pe cineva în rau; a corupe. ♦ Refl. A decadea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva gresit, cum nu trebuie. 8. Tranz. si refl. A (se) darâma, a (se) narui, a (se) distruge (o constructie, o asezare etc. omeneasca). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ♢ Expr. (Refl.) Bea de se strica = bea mult, peste masura. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a calca conventii, învoieli, legi, obligatii. ♦ Tranz. (În superstitii) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. si tranz. A rupe sau a determina ruperea legaturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fara a obtine un folos sau un avantaj corespunzator). 11. Refl. (Despre adunari, petreceri etc.) A lua sfârsit (în mod nefiresc, prin împrastierea participantilor). – Lat. extricare.
consultaţie, CONSULTÁŢIE, consultatii, s.f. 1. Aviz, indicatie, lamurire data asupra unor chestiuni de specialitate în discutie. 2. Examinare a unui pacient de catre un medic pentru punerea diagnosticului bolii si indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuala sau colectiva data elevilor, studentilor sau doctoranzilor de catre un profesor în legatura cu problemele teoretice si practice pe care le învata sau le cerceteaza. – Din fr. consultation, lat. consultatio.
exclude, EXCLÚDE, exclud, vb. III. Tranz. A înlatura, a da afara, a elimina, a îndeparta, a excepta. ♦ Refl. recipr. (Despre doua elemente) A se respinge ca fiind incompatibile, contrare. – Din lat. excludere.
direct, DIRÉCT, -Ă, directi, -te, adj., s.f., adv. 1. Adj. Care duce la tinta, de-a dreptul, fara ocol; drept. ♢ În linie directa = din tata în fiu, în linie dreapta de rudenie. 2. S.f. Lovitura data de un boxer cu mâna întinsa drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fara ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fara intermediar sau fara ascunzisuri, fatis; nemijlocit. ♢ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urna a fiecarui cetatean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietatii, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determina un verb tranzitiv. Vorbire directa sau stil direct = procedeu sintactic si stilistic de redare fidela a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fara intermediar, în mod nemijlocit; fara ascunzisuri, fatis. ♢ Expr. A fi (sau a face) direct raspunzator (de ceva) = a raspunde (sau a face sa raspunda) personal si integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Marimi direct proportionale = marimi al caror raport este de asemenea natura încât cresterea sau scaderea uneia de un numar de ori provoaca cresterea sau scaderea celeilalte de acelasi numar de ori. – Din fr. direct, lat. directus.
duşcă, DÚSCĂ, duste, s.f. Cantitate de bautura (alcoolica) care se poate bea dintr-o singura înghititura. ♢ Expr. A da (de) dusca = a bea dintr-o singura înghititura sau fara sa se opreasca. – Din scr. dušak (gen. duška).
consumpţie, CONSÚMPŢIE, consumptii, s.f. Slabire, epuizare progresiva datorata unei boli îndelungate. [Var.: consumptiúne s.f.] – Din fr. consomption, lat. consumptio, -onis.
spaimă, SPAÍMĂ, spaime, s.f. 1. Emotie puternica si violenta provocata de ceva neprevazut si primejdios; groaza. ♢ Loc. adj si adv. De spaima = înfiorator, îngrozitor; extraordinar, neobisnuit. ♢ Loc. vb. A baga spaima (în cineva) = a înfricosa, a înspaimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricosa, a se înspaimânta. ♢ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspaimântat, se sperie usor (dupa ce a trecut printr-o sperietura mare). A trai cu frica-n sân = a fi stapânit continuu de frica. A trage o spaima = a trece printr-o sperietura mare ♦ (Pop.) Frica bolnavicioasa, nevroza. 2. Fiinta, lucru, fenomen care înfricoseaza. – Et. nec.
divorţ, DIVÓRŢ, divorturi, s.n. 1. Desfacere pe cale legala a unei casatorii. ♢ Loc. vb. A da divort = a intenta actiune de divort; a divorta. 2. Fig. Nepotrivire, dezacord între doua lucruri, actiuni, idei etc. – Din fr. divorce, lat. divortium.
divulga, DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taina sa fie cunoscuta de cineva sau de multa lume; a da în vileag, a da pe fata. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptatite sa le cunoasca. – Din fr. divulguer, lat. divulgare.
doborî, DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darâma (la pamânt). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atârnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborât suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. o b o r î.
incendia, INCENDIÁ vb. tr. 1. a da foc, a provoca un incendiu. ♢ (fig.) a începe un razboi. ♢ a atâta, a îndemna la violente. 2. (fig.) a împurpura. (< fr. incendier)
documentarist, DOCUMENTARÍST, -Ă, documentaristi, -ste, s.m. si f. 1. Persoana care are functia de a face documentarea stiintifica într-o problema data; functie ocupata de aceasta persoana. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste.
incarna, INCARNÁ vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ♢ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o forma precisa, materiala. 2. (despre unghii) a intra, a creste în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)
dona, DONÁ, donéz, vb. I. Tranz. A face o donatie, a darui un bun. – Din fr. donner, lat. donare.
sui, SUÍ, súi, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ♢ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge pâna la... 2. Refl., tranz. si intranz. A (se) aseza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) catara. ♢ Expr. A (se ) sui calare (pe cal sau în sa) = a încaleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau în scaun) = (despre împarati, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva sa ajunga la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunatatea cuiva, a pune stapânire pe cineva. 3. Refl. A se înalta, a se ridica (în vazduh). ♢ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înrosi la fata (de mânie, de rusine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameti de bautura, a se îmbata. A i se sui parul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspaimânta. 4. Refl. (Despre numere, preturi, sume) A creste, a urca, a se mari, a se ridica. ♢ Expr. A se sui (pâna) la... = a ajunge (pâna) la... ♦ Tranz. A face sa creasca, sa sporeasca. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântareti) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. – Lat. subire.
cocoloş, COCOLÓS, cocoloase, s.n. Bucata dintr-o substanta careia i s-a dat o forma aproape sferica; bulgare, bot1, ghemotoc. ♦ Bulgare mic si compact de faina, de malai etc. ramas întarit (si nefiert) într-o mâncare care nu a fost bine amestecata. [Pl. si: (m) cocolosi] – Probabil formatie onomatopeica.
dota, DOTÁ, dotéz, vb. I. Tranz. 1. A utila o institutie, o întreprindere etc. cu cele necesare desfasurarii activitatii; a înzestra. 2. A pune la dispozitia unei institutii sau unei întreprinderi fondurile banesti necesare desfasurarii activitatii. 3. A da dota unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calitati intelectuale, sufletesti. – Din fr. doter, lat. dotare.
dovadă, DOVÁDĂ, dovezi, s.f. 1. Fapt sau lucru care arata, demonstreaza ceva; proba convingatoare, marturie. ♢ Loc. adv. Ca (sau drept) dovada = ca semn ca..., pentru a dovedi ca... ♢ Loc. vb. A da dovada de... = a dovedi, a vadi, a arata, a manifesta. ♦ Spec. Proba juridica. 2. Act, document prin care se adevereste ceva; adeverinta. – Din dovedi (derivat regresiv).
dreptate, DREPTÁTE, (rar) dreptati, s.f. Principiu moral si juridic care cere sa se dea fiecaruia ceea ce i se cuvine si sa i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaste drepturile fiecaruia si de a acorda fiecaruia ceea ce i se cuvine. ♢ Loc. adv. Cu (sau dupa) dreptate = dupa lege, cum se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe buna dreptate = pe drept cuvânt, în mod întemeiat. ♢ Expr. A face cuiva dreptate = a repara o nedreptate savârsita cuiva; a recunoaste dreptul cuiva într-o chestiune oarecare. A avea dreptate = a fi întemeiat în ceea ce spune sau în ceea ce face. A da (cuiva) dreptate = a recunoaste ca ceea ce spune sau face (cineva) este întemeiat, îndreptatit, just. ♦ (Pop.) Judecata. – Din dreptatáte (înv. "dreptate" < drept + suf. -atate).
impulsiona, IMPULSIONÁ vb. tr. a da impuls. ♢ a imprima o miscare; a stimula, a îndemna, a îmboldi. (< impuls + -iona)
dublet, DUBLÉT, dublete, s.n. 1. Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marca etc.), pastrat într-o colectie. 2. Fiecare dintre cuvintele cu acelasi etimon, dar cu aspect fonetic si uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limba data în momente sau pe cai diferite. 3. (Fiz.) Dipol. 4. (Fiz.) Pereche de linii spectrale cu lungimi de unda apropiate. – Din fr. doublet.
dublu, DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de doua ori mai mare sau cuprinde de doua ori mai mult în raport cu o cantitate data; îndoit. ♢ Cuvânt (sau vorba, afirmatie etc.) cu dublu sens (sau înteles) = cuvânt (sau afirmatie etc.) cu doua întelesuri, echivoca. ♢ Compuse: dublu-decalitru, s.m. = unitate de masura de capacitate pentru cereale, egala cu 20 de litri; vas având aceasta capacitate; dublu-decimetru s.m. = rigla cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s.m. = unitate de masura pentru volumul lemnelor, egala cu doi metri cubi. 2. Alcatuit din doua elemente sau parti egale, identice ori asemanatoare; care are loc între doua elemente; care se face în doua locuri. ♢ Expr. (Substantivat) A da o dubla = (la unele jocuri cu zaruri) a cadea acelasi numar de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea doua imagini ale aceluiasi obiect; a vedea tulbure; b) a fi ametit de bautura. ♦ (Substantivat, m.) Dublu baieti (sau fete, mixt) (si eliptic) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dubla (si substantivat, f.) = miscare nereglementara constând (la volei si la handbal) în atingerea mingii de catre jucator de doua sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis si la tenis de masa) în lasarea mingii sa atinga de doua ori la rând aceeasi parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
scoate, SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afara) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se afla. 2. A extrage dintr-un spatiu, dintr-un învelis etc. pentru a elibera sau a utiliza. ♢ Expr. A scoate sabia (din teaca) = a începe vrajba, razboiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveala, a înfatisa, a expune. ♢ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitatie) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitatie). A scoate la iveala (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvalui. 4. A(-si) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbracaminte, de podoaba etc. ♢ Expr. Pe unde scot (sau scoti etc.) camasa? = cum as (sau ai etc.) putea sa scap (ori sa scapi etc.) din încurcatura sau necazul în care ma aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tractiune. 5. A trage afara cu forta; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o masea. ♢ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necaji, a supara foarte tare (pe cineva). A-si scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai facut; a reprosa (ceva cuiva). A-si scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-si imputa, a-si reprosa. ♦ Fig. A obtine, a capata (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afara dintr-un anumit loc. ♦ A face sa iasa în calea sau în întâmpinarea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) sa cunoasca societatea. 7. A îndeparta pe cineva dintr-o functie, a da afara. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o lista, dintr-un sir. ♢ Expr. A scoate din circuit = a) a face sa nu mai functioneze, întrerupând legaturile cu circuitul; b) a retrage din circulatie. A scoate corecturile = a îndrepta greselile indicate în corecturile unui text pregatit pentru tipar. 8. A face pe cineva sa iasa dintr-o anumita stare, a schimba starea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) din viata (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o porecla, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o actiune). 9. A conduce pe calatori într-un anumit loc; a duce pâna într-un loc. O poteca i-a scos din padure. ♢ Expr. A o scoate la capat = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reusi. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a pagubi (pe cineva). 10. A scapa, a salva, a ajuta (pe cineva) sa iasa dintr-o situatie grea. 11. A obtine un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câstiga, a obtine. ♢ Expr. A-si scoate pâinea (sau, rar, mamaliga) = a-si câstiga existenta, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obtine (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva sa parvina, sa obtina o situatie mai buna; a promova. Mesterul l-a scos calfa. ♢ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva sa devina om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipari, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, facând sa iasa în afara, a lasa sa se vada, a da la iveala. Scot capul pe geam. ♢ Expr. Fuge de-si scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face sa emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunta cuvinte; a striga, a tipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A nascoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre pasari) A cloci ouale si a face sa iasa pui. 5. (Despre plante) A face sa rasara, sa creasca, sa se dezvolte. – Lat. •excotere (= excutere).
simplu, SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împarti în elemente de natura diferita; care nu este amestecat. ♢ Floare simpla = floare a carei corola este compusa dintr-un singur rând de petale si un rând de stamine. Frunza simpla = frunza alcatuita dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjuga fara ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ, care exprima o actiune trecuta, terminata de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefacut; p. ext. care nu este complicat sau încarcat, care nu prezinta dificultati, care este usor de facut, de înteles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmpla o singura data. Contabilitate în partida simpla. ♦ (Sport; despre o partida) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca pret sau calitate; p. ext. fara valoare. 5. (Despre oameni si manifestarile lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefacatorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultura; p. ext. (peior.) necioplit, badaran. 6. (Precedând numele, înlocuieste un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ♢ Expr. (Fam.) Simplu ca buna ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obisnuit. – Din fr. simple.
impresie, IMPRÉSIE s. f. efect produs în constiinta de un factor din afara; gânduri, imagini etc. întiparite în amintire. o a face (sau a produce) ~ = a impresiona puternic; a da (sau a lasa, a face) a ca = a parea ca. ♢ senzatie; parere. o a avea a ca... = a banui, a crede ca... ♢ (pl.) pareri, puncte de vedere personale (asupra unei chestiuni, a unui fapt etc.). (< fr. impression, lat. impressio)
solie, SOLÍE, solii, s.f. 1. Misiune, însarcinare încredintata unui sol2. ♢ Expr. (Înv.) A-si da solia = a expune obiectul misiunii sale, a-si îndeplini însarcinarea de sol2; a da socoteala de misiunea avuta. ♦ P. gener. Misiune, însarcinare, sarcina. ♦ Fig. Menire. 2. (Concr.) Veste, mesaj (adus de un sol2). 3. (Concr.) Grup de persoane trimise ca soli2; delegatie. – sol2 + suf. -ie.
rade, RÁDE, rad, vb. III. 1. Tranz. si refl. A(-si) taia cu briciul sau cu masina de ras parul, barba sau mustatile de la radacina; a (se) barbieri. ♢ Exp. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fara sapun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Sa-mi razi (sau sa-mi radeti) mustata, se spune pentru a arata ca esti foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curata parul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un peste. 2. Tranz. A razui, a înlatura un strat subtire de deasupra unui lucru. ♦ A sterge, a îndeparta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe razatoare pentru a marunti. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a sterge de pe fata pamântului. ♢ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palma = a da cuiva o palma. [Perf. s. rasei, part. ras] – Lat. radere.
debarca, DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o nava; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca tarmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumet) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. A înlatura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de raspundere; a da afara, a concedia. – Din fr. débarquer.
impersonaliza, IMPERSONALIZÁ vb. tr. a da un caracter impersonal. (< engl. impersonalize)
rece, RÉCE, reci, adj. 1. Care are o temperatura (mai) scazuta fata de o limita data, fata de un mediu oarecare sau fata de caldura corpului omenesc; lipsit de caldura; care da senzatia de frig, care aduce frig. ♢ Clima rece = clima polara; p. ext. clima regiunilor situate în apropierea cercului polar, unde temperatura nu depaseste, de obicei, 10°C. Abces rece = abces fara caracter inflamator. ♦ (Substantivat, n. sg.) Temperatura scazuta, raceala, frig. ♢ Loc. adv. La rece = a) la o temperatura scazuta, în jurul lui 0°C; b) la temperatura normala, fara a încalzi; c) fig. neinfluentat de sentimente, nepartinitor, obiectiv. ♦ Fig. Care înfioara, care înfrigureaza. ♢ Expr. (Substantivat) A-i trece (cuiva) rece prin inima (sau prin spate) = a se înfiora. ♦ (Despre hrana) Care si-a pierdut caldura; racit; care se compune din alimente neîncalzite; care se consuma fara a fi în prealabil încalzit. ♦ (Despre produse de panificatie, în special despre pâine) Care nu e proaspat; vechi, uscat. ♦ (Despre îmbracaminte) Care nu tine cald. ♦ (Despre oameni, p. ext. despre organele sau membrele lor) Cu temperatura scazuta sub nivelul normal; p. ext. întepenit (de frig, de emotie). ♢ Expr. A(-i) fi (cuiva) inima rece = a-i fi mereu teama. (Cu) sânge rece = (cu) calm, (cu) prezenta de spirit. ♦ Care si-a pierdut sau e lipsit de caldura animala; inert, neînsufletit, teapan. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de caldura sufleteasca; insensibil, indiferent; neprietenos, distant. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care exprima ostilitate, indiferenta, lipsa de sensibilitate. ♦ Nepasator, impasibil, imperturbabil. ♦ (Despre gândire, idei, notiuni etc.; adesea peior.) Cu caracter obiectiv, bazat numai pe elemente logice. ♦ (Despre o încapere) Neprietenos, neospitalier, strain. – Lat. recens "proaspat, recent".
spate, SPÁTE, spate, s.n. 1. Partea posterioara a corpului omenesc, de la umeri pâna la sale; partea superioara a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulatiile membrelor; spinare. ♢ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsala a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fata în sus; b) spre ceafa. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urma. ♢ Expr. A întoarce cuiva spatele = a nu mai vrea sa stie de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haina este prea mica pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioara de frig sau de spaima ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu sti nici cu spatele = a nu sti nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protectie. A da (un pahar cu bautura) pe spate = a bea repede si dintr-o data, pe nerasuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Ma doare în spate = putin îmi pasa, ma lasa indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); proba sportiva de înot care foloseste acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusa fetei; parte a unei asezari, formatii etc., opusa directiei spre care este orientata. ♦ Parte a unei haine care acopera spatele (1). ♦ Ceea ce se afla în spatele (2) unei asezari, unui obiect etc. 3. Spatarul, speteaza scaunului; rezematoare. [Pl. si : spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).
spre, SPRE prep. 1. (Cu sens local) În directia..., înspre, catre, la. Pornesc spre scoala. ♦ (În numeralele de la 11 la 19, formate prin compunere) Adaugat la..., peste. Unsprezece. 2. (Cu sens temporal) În apropierea..., aproape de..., cam la vremea..., pe la... Spre iarna. ♦ Catre ziua de...; dintre ziua de...; si ziua de... Luni spre marti. ♦ (Arata o actiune ulterioara celei exprimate de verbul precedent, având valoare copulativa) Dupa aceea, si apoi. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) În vederea..., pentru a..., ca sa... Se duce spre a cerceta personal. ♢ Expr. Spre pilda = de pilda, de exemplu. 4. (Introduce un complement circumstantial de mod) (În asa fel) încât (sa produca, sa cauzeze cuiva ceva). I-a daruit o carte spre marea lui bucurie. 5. (Înv. si reg.; introduce un complement indirect) Echivalând cu..., drept, ca. Spre rasplata, cer doua lucruri. – Lat. super.
strânge, STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfasurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legatura sa fie mai strâmta. ♢ Expr. A strânge cureaua = a rabda (de foame); a fi obligat sa-si restrânga (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situatie dificila, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp partile unui vesmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A întari o prietenie, o alianta, o relatie etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu bratele, a tine, nelasând sa-i scape. ♢ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despartire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apasa din doua parti sau din toate partile pentru a apropia, a comprima etc. ♢ Expr. A strânge (pe cineva) cu usa (sau în cleste, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) sa faca ceva; a obliga (pe cineva) sa recunoasca ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbracaminte) A apasa asupra (unei parti a) corpului, provocând o senzatie de jena sau de durere (deoarece este prea strâmt). ♢ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frica) = a provoca (cuiva) sau a simti o senzatie neplacuta (de frig sau de frica). ♦ A fixa (mai bine) printr-o miscare de învârtire o piesa filetata a unui mecanism; a însuruba (mai tare). ♢ Expr. A strânge surubul = a întrebuinta mijloace (abuzive) de constrângere, a înaspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngramadi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea partilor componente. ♢ Expr. A-si strânge gura = a se retine; a tacea din gura. A(-si) strânge buzele (punga) sau (intranz.) a strânge din buze = a-si înclesta si a-si încreti buzele în semn de nemultumire, de dispret, de neîncredere etc. A-si strânge pumnii = a-si înclesta pumnii în semn de mânie (retinuta). A-si strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-si încreti fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurarii, nemultumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciuda, de necaz etc. sau din cauza unei senzatii de jena fizica. Cât ai strânge din ochi = într-o clipa, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispret, de nepasare, de nedumerire, de neputinta. 5. Tranz. A aduna laolalta punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, partile unui obiect de pânza, de hârtie etc.; a înfasura, a îndoi, a împaturi. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-si reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apa). 6. Refl. si tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ♢ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simti (sau a face pe cineva sa simta) o emotie puternica, o suparare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni putin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care contin lichide) A îngheta, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri cazute, risipite; a face gramada. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ♢ Expr. A se strânge (acasa) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasa. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva sa nu mai hoinareasca, sa stea acasa. (Tranz.) A nu-si (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinari întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngramadi. 4. Tranz. A lua si a pune la loc, a pune bine; a aseza în ordine. ♢ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casa (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.
suci, SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A rasuci un fir, o fibra textila etc., pentru a-i da o rezistenta mai mare sau pentru a confectiona anumite obiecte. ♦ Tranz. si refl. A (se) înfasura, a (se) încolaci. 2. Tranz. A da unui obiect o miscare de rotatie; a întoarce, a învârti. Suceste butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte si pe alta, pe toate partile. ♦ Fig. A hartui pe cineva cu întrebarile, cu insistentele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-si framânta mintea pentru a iesi dintr-o încurcatura, pentru a gasi o solutie. 3. Tranz. si refl. A face sa-si schimbe sau a-si schimba (brusc) pozitia corpului sau a unei parti a corpului; a (se) întoarce în alta directie. ♦ Tranz. A-si scrânti, a-si luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A rasuci cu o miscare violenta gâtul unei fiinte, pentru a o ucide. 4. Refl. si tranz. A lua sau a da o pozitie nefireasca; a (se) strâmba. ♢ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înteles convorbirii, pentru a-si ascunde gândurile, a ocoli adevarul. – Din sl. sucon, sukati.
deborda, DEBORDÁ, debordez, vb. I. 1. Intranz. (Despre ape curgatoare, la pers. 3) A iesi din albie; a se revarsa; (despre lichidul dintr-un vas) a da pe dinafara; (despre vase) a nu mai cuprinde continutul, a lasa sa curga pe dinafara; a fi prea plin. 2. Intranz. si tranz. A varsa, a vomita. – Din fr. déborder.
decadentism, DECADENTÍSM s.n. Denumire generica data tendintelor unor curente literar-artistice de la sfârsitul sec. XIX si începutul sec. XX de catre propriii protagonisti, care opun realitatii o lume a starilor de spirit subiective, considerata ca singura autentica. V. simbolism. – Din fr. décadentisme.
deosebi, DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferentia (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei fiinte sau unui lucru o nota aparte, specifica, a face sa se deosebeasca de altii. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalti); a se distinge, a se remarca, a se evidentia. 3. Tranz. A recunoaste un lucru sau o fiinta dintre altele asemenea; a deslusi, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.
depune, DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lasa un obiect din mâna, punându-l undeva. ♢ Expr. A depune bani (la o institutie bancara) = a lasa o suma de bani (în pastrare la o institutie bancara). A depune mandatul = a renunta la o însarcinare încredintata, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). A depune munca (sau efort, osteneala etc.) = a munci, a se stradui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune juramânt(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja sa spuna tot adevarul în legatura cu faptele unui proces; b) (despre unele categorii de oameni si despre militari) a se angaja solemn sa-si îndeplineasca îndatoririle cu respectarea legilor tarii. A depune marturie = (despre un martor) a face declaratii în fata unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala în legatura cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmultesc prin oua) A elimina ouale (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substante solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se aseza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer).
talcoză, TALCÓZĂ, talcoze, s.f. (Med.) Silicoza datorita inhalarii prelungite a pulberii de talc. – Din fr. talcose.
taluza, TALUZÁ, taluzez, vb. I. Tranz. (Rar) A da forma de taluz, de panta, a ridica în taluz. – Din fr. taluser.
tiflă, TÍFLĂ, tifle, s.f. Gest batjocoritor facut cu palma întinsa, cu degetul mare apropiat de vârful nasului si cu celelalte degete desfacute si agitate; bleanda2. ♢ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tifla = a) a face gestul descris mai sus; b) a dispretui, a desconsidera, a sfida; a renunta cu dispret la ceva. – Din ngr. tifla.
tipar, TIPÁR, tipare, s.n. 1. Ansamblul operatiilor de tiparire a unui text; tehnica, mestesugul de a tipari; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprima un text. ♢ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metoda de tiparire cu forme de tipar în relief. ♢ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregatire la tipografie pentru a aparea, (a fi sau a se afla) în curs de tiparire. 2. Model, prototip dupa care se confectioneaza sau se toarna diferite obiecte. ♦ Fig. Cliseu, sablon. ♦ Stanta pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urma, întiparire. – Din sl. tiparŭ.
tamburină, TAMBURÍNĂ, tamburine, s.f. Instrument muzical popular, folosit pentru acompanierea ritmica a dansului în Spania, Italia si în Orient, de forma unei tobe mici, portative, cu pielea întinsa pe o singura parte si cu placi de metal sau cu zurgalai de jur împrejur. [Var.: tamburín s.n.] – Din fr. tambourin, it. tamburino.
timp, TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s.n., (IV, înv. si II) timpi, s.m. I. S.n. Dimensiune a Universului dupa care se ordoneaza succesiunea ireversibila a fenomenelor. II. S.n. si (înv.) m. 1. Durata, perioada, masurata în ore, zile etc., care corespunde desfasurarii unei actiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesiva de momente; interval, rastimp, ragaz. ♢ Loc. conj. Cât timp... = în toata perioada în care... ♢ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe masura ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; pâna nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodata. (În) tot timpul = mereu, întruna. În acelasi timp = simultan; de asemenea. ♢ Expr. E timpul (sa...) = a venit momentul (sa...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (si asteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioada determinata istoric; epoca. ♢ Expr. Pe timpuri = demult, odinioara. ♦ (La pl.) Împrejurari. III. S.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioada data, determinata de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.m. si (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei miscari, ale unei operatii, ale unui fenomen, ale unei actiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei masini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcatuiesc o masura; bataie. V. S.n. Categorie gramaticala specifica verbului, cu ajutorul careia se exprima raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinta si momentul în care se petrece actiunea sau în care este adevarata o anumita stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprima categoria gramaticala a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.
taxidar, TAXIDÁR, taxidari, s.m. (Înv.) Persoana care strângea darile. – Din tc. tahsildar.
taxidărie, TAXIDĂRÍE s.f. (Înv.) Încasare a darilor. – Taxidar + suf. -ie.
tăbărî, TĂBĂRÎ, tábar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violenta, dusmanos), a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc si nepoliticos; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în graba. 2. (Înv.) A-si aseza tabara; a poposi. – Din tabara.
ignorantism, IGNORANTÍSM s. n. mod de a gândi al celor care considera instruirea ca daunatoare. (< fr. ignorantisme)
tărbăceală, TĂRBĂCEÁLĂ, tarbaceli, s.f. (Fam.) Faptul de a tarbaci. ♢ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tarbaceala = a da în tarbaca. – Tarbaci + suf. -eala.
tăvălug, TĂVĂLÚG, tavalugi, s.m. 1. Unealta agricola compusa din unul sau din mai multi cilindri, folosita la farâmarea bulgarilor de pamânt si la netezirea si tasarea solului înainte si dupa însamântare; cilindru greu, folosit la anumite masini pentru farâmare, îndesare, nivelare etc. ♢ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tavalugul (sau, adverbial, tavalug) = a se duce (sau a face pe cineva sa se duca) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. si: (n.) tavaluguri. – Var. tavalúc s.m.] – Tavali + suf. -ug.
târcol, TÂRCÓL, târcoale, s.n. (În expr.) A da târcoale (sau rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tarkalo "cerc, roata".
târcoli, TÂRCOLÍ, târcolesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A da târcoale. – Din bg. tarkolĩa.
teatraliza, TEATRALIZÁ, teatralizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face ceva în mod teatral (2); a da caracter teatral (2), emfatic. – Din fr. théâtraliser.
tehniciza, TEHNICIZÁ, tehnicizez, vb. I. Tranz. A da caracter (exclusiv) tehnic. – Tehnic + suf. -iza.
tehnologiza, TEHNOLOGIZÁ, tehnologizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A da (artei) caracter tehnologic. – Tehnologie + suf. -iza.
ideologiza, IDEOLOGIZÁ vb. tr. a da unui lucru caracter ideologic. (< fr. idéologiser)
sări, SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre fiinte) 1. A se desprinde de la pamânt, avântându-se în sus printr-o miscare brusca, si a reveni în acelasi loc; a salta. ♦ A dansa, a topai, a zburda. ♢ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau dragaica), se spune despre o persoana neastâmparata. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ♢ Loc. adv. Pe sarite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite parti, omitând anumite parti (la o lectura, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situatie în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o saritura; a escalada. ♢ Expr. A sari peste cal = a depasi limita admisa; a exagera. ♢ Tranz. A sarit din doi pasi cele patru trepte. (Expr.) A sari garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla dupa aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (si a porni). ♢ Expr. A sari (cuiva) de gât = a se repezi sa îmbratiseze pe cineva; a arata cuiva dragoste (exagerata). A-i sari (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grabi, a se repezi (sa faca ceva); a interveni grabnic într-o actiune, în ajutorul cuiva. ♢ Sariti! = cuvânt prin care se cere ajutor de catre o persoana desperata. ♦ A se repezi cu dusmanie la cineva; a ataca. ♢ Expr. A sari în capul cuiva sau a-i sari cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (si neasteptat) într-o discutie; a intra (brusc) în vorba. 5. A se ivi pe neasteptate; a rasari. ♢ Expr. A sari în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc si cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forte din afara. ♢ Expr. A sari în aer = a se distruge, a se preface în bucati (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafete dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinari locale introduse prin prep. "din" sau "de la"). A-si schimba brusc pozitia, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ♢ Expr. A-i sari (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emotiona tare. A-i sari (cuiva) tandara (sau tâfna, mustarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sari (cuiva) ochii (din cap) = a) exprima superlativul unei stari de suferinta fizica; b) (în imprecatii si în juraminte) Sa-mi sara ochii daca te mint. A-si sari din minti = a înnebuni. A-si sari din tâtâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A tâsni, a împrosca. [Prez. ind. si: (pop.) sar, sai] – Lat. salire.
teologiza, TEOLOGIZÁ, teologizez, vb. I. Tranz. (Rar) A da caracter teologic. [Pr.: te-o-] – Din fr. théologiser.
decava, DECAVÁ, decavez, vb. I. Refl. si tranz. (Fam.) A pierde sau a face sa piarda toti banii, a da sau a lua (cuiva) toti banii, a ramâne sau a lasa pe cineva fara un ban, a (se) ruina (la jocul de carti sau la alte jocuri de noroc). – Din fr. décaver.
topoclimatologie, TOPOCLIMATOLOGÍE s.f. Ramura a climatologiei care studiaza datele meteorologice din imediata apropiere a solului. – Topo- + climatologie.
tot, TOT, TOÁTĂ, toti, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s.n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipseste nimeni sau nimic; cât exista, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât dureaza, cât tine. Tot orasul. Tot timpul. ♢ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Da ideea de superlativ) Cum nu exista (altul) mai mare, mai mult. ♢ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repeta. ♢ Loc. adj. De toata ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmpla, se poarta în fiecare zi. ♢ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în numar complet, fara sa lipseasca nici unul; care este în serie completa, fara sa lipseasca ceva. ♢ Loc. adv. În toate partile = pretutindeni. ♦ (Alcatuieste, împreuna cu un num. card., numerale colective) Toti cinci. ♢ Expr. A vârî (sau a baga) pe cineva în toti sperietii = a înfricosa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanta de num. nehot.) Lucrurile sau fiintele câte intra în discutie sau care sunt de acelasi fel (fara sa lipseasca nici unul). ♢ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. "si", rezuma o enumeratie) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomina ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fara alegere. ♢ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însa...) = celelalte ar mai merge, dar...; treaca-mearga, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreuna, formeaza un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (si cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desavârsire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desavârsire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ♢ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreuna, la un loc. ♢ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (si nimic mai mult). 3. (Intra în compunerea unor adjective) Atotcuprinzator. III. Adv. (Exprima continuitatea, persistenta) 1. Si acuma, în continuare, înca; (în constructii negative) nici acuma, pâna acuma nu... ♦ Si mai departe, ca si alta data. 2. Mereu, tot timpul, toata vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ♢ Expr. Sa tot aiba...= ar putea sa aiba (cel mult)... Sa tot fie... = ar putea sa fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprima o gradatie a intensitatii) – Din ce în ce. IV. Adv. (Stabileste identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în acelasi chip. ♢ Expr. Tot asa (sau astfel, atâta, acelasi) = întocmai, exact asa (sau atâta, acelasi). ♢ (În corelatie cu "asa" sau"atât de...", formeaza gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ♢ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive si pronume, arata ca fiinta sau lucrul respectiv revine, apare într-o situatie similara) Iarasi, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Acelasi. ♦ (Urmat de numeralul "unu") Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ♢ Expr. Tot unul si unul = de seama, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fara exceptie, unul si unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare data, întotdeauna, regulat. – V. Adv. 1. Si astfel, si asa, oricum. 2. Totusi, si înca. VI. S.n. 1. Întreg, unitate (rezultata din totalitatea partilor), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esential (la care se reduc toate celelalte). ♢ Expr. Aici e totul = în asta consta tot, asta explica tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.
toxemie, TOXEMÍE, toxemii, s.f. Intoxicatie generala datorita acumularii în sânge a unei cantitati excesive de toxine, ca o consecinta a insuficientei functionale a organelor excretoare. – Din fr. toxémie.
toxidermie, TOXIDERMÍE, toxidermii, s.f. (Med.) Eruptie cutanata datorita unei substante toxice; toxicodermie. – Din fr. toxidermie.
toiag, TOIÁG, toiege, s.n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumânare care se asaza în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rând în mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.
transforma, TRANSFORMÁ, transfórm, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) schimba înfatisarea, a da sau a capata alt aspect, alta forma; a (se) schimba, a (se) preface. ♦ Spec. (A-si) schimba caracterul, comportarea, felul de a fi. 2. Tranz. (Mat.) A construi un corespondent, un echivalent al unei figuri date sau al unei valori, schimbând anumite elemente si pastrând altele, potrivit anumitor formule. ♦ A schimba în cantitati echivalente o forma de energie în alta forma de energie. 3. Intranz. (La unele jocuri sportive) A obtine, prin executarea reusita a unei lovituri (de pedeapsa), unul sau mai multe puncte în avantajul echipei sale. – Din fr. transformer, lat. transformare.
colocviu, COLÓCVIU, colocvii, s.n. Convorbire, discutie (pe o tema data). ♦ Forma de control al cunostintelor dobândite de studenti, care consta în discutii, lucrari de laborator, lucrari practice. – Din lat. colloquium.
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
transpune, TRANSPÚNE, transpún, vb. III. 1. Tranz. A muta, a schimba ceva dintr-un loc în altul, dintr-o stare sau dintr-o situatie în alta. ♦ Fig. A da expresie în scris, pe scena, pe ecran etc.; a reda, a pune pe hârtie, în versuri, pe scena etc. ♦ A transcrie sau a executa o compozitie muzicala în alta tonalitate decât aceea în care a fost scrisa initial. ♦ A muta un termen dintr-o parte a unei ecuatii în alta (schimbându-i semnul). 2. Refl. Fig. A se situa cu mintea, cu imaginatia etc. în alta situatie sau în alt timp. – Trans- + pune (dupa fr. transposer, lat. transponere).
transversal, TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care are directia perpendiculara pe lungimea unui corp, a unei suprafete; care taie ceva de-a curmezisul, care trece crucis peste ceva. ♦ Sectiune transversala = suprafata obtinuta prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S.f. (Mat.) Dreapta care intersecteaza laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figura data. 3. S.f. Galerie orizontala în interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezisul directiei stratului. – Din fr. transversal.
trăi, TRĂÍ, traiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viata; a exista, a vietui. ♢ (În formule de multumire, de salut, de urare etc.) Sa traiesti! ♢ Expr. (Formula de juramânt) Asa sa traiesc (sau sa traiesti etc.) = pe cuvânt de onoare, zau (asa). 2. Intranz. A dura, a se mentine, a dainui; a se perpetua. 3. Intranz. si tranz. A-si duce, a-si petrece viata. ♢ Expr. (Intranz.) A trai cu capul în nori = a nu-si da seama de realitate, a ramâne strain de ceea ce se petrece în jurul sau. (Tranz.) A-si trai traiul = a se bucura de viata, a duce un trai bun, fara griji. A-si trai traiul (si a-si mânca malaiul) = a îmbatrâni, a ajunge la capatul vietii. ♦ Intranz. (Cu determinari introduse prin prep. "pentru") A-si închina, a-si consacra viata unui scop. ♦ Intranz. A se bucura, a profita din plin de viata. 4. Intranz. (Cu determinari locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-si petrece viata împreuna cu cineva; a convietui. ♦ A avea relatii de dragoste cu cineva (fara a fi casatorit cu el, în afara casatoriei legale). 6. Intranz. A-si procura cele necesare traiului, a-si câstiga existenta, a se întretine. ♢ Expr. A trai pe spinarea cuiva = a se întretine din munca sau din câstigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinari introduse prin prep. "cu") A se hrani cu... 7. Tranz. Fig. A simti cu intensitate, a participa emotiv, sufleteste (la...). – Din sl. trajati.
trece, TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fara a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a strabate un loc fara a se opri, a-si urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloana; a se succeda, a se perinda. ♢ Expr. (Tranz.) A trece în revista = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumita formatie); b) a lua în consideratie fapte, evenimente în succesiunea si desfasurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumita directie, spre o anumita tinta, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgatoare, despre drumuri, sosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurta) vizita cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ♢ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seama (pe cineva sau ceva), a nu da importanta cuvenita, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rau, a nu tine seama de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depasi, a merge mai departe de..., a lasa în urma. 6. Tranz. A sari, a pasi peste un obstacol, peste o bariera, pentru a ajunge dincolo sau de cealalta parte. ♢ Expr. A trece hopul = a scapa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop pâna nu treci santul = nu te lauda prea devreme cu o izbânda înca nesigura. ♦ A strabate un drum de-a curmezisul; a traversa. ♦ Intranz. A pasi peste cineva sau ceva, calcând în picioare, zdrobind. ♢ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a dispretui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o miscare usoara de alunecare pe suprafata lui. ♢ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitarii ceva, a ierta greselile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe dupa... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ♢ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin "în cealalta lume", "din lume", "din viata" etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o actiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mâna în mâna. de la unul la altul, din om în om) pâna la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-si îndrepta atentia spre o noua îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe sa se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ♢ Expr. A trece la fapte = a actiona. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrica, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A sustine cu succes un examen; a declara reusit, admis; a fi promovat într-o clasa superioara. II. 1. Intranz. si tranz. A parcurge un drum sau un spatiu limitat, îngust. ♢ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasa sa-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec multi bani prin mâini, se spune când cineva cheltuieste fara socoteala, când risipeste bani multi. ♦ Tranz. A supune unei operatii de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A strabate greu un spatiu îngust, a-si face drum (cu greu) printr-un spatiu îngust; a razbate. ♢ Expr. A trece ca un câine prin apa = a nu se alege (din viata, din scoala etc.) cu nici o experienta, cu nici o învatatura. A trece prin foc si prin apa = a îndura multe nevoi si necazuri, a razbate prin multe greutati. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A iesi de partea cealalta (facând o spartura, o taietura, o deschizatura); a strapunge. ♢ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascutisul sabiei (sau sub sabie, sub palos) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenti fizici sau chimici; cu determinari introduse prin prep. "prin") A patrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stari fiziologice) A cuprinde, a coplesi pe cineva (fara a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unitati de timp) a se scurge, a se desfasura (apropiindu-se de sfârsit). ♢ Expr. Mai trece ce mai trece... = dupa o bucata de vreme..., dupa un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecuta) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârsit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A disparea, a pieri (dupa o bucata de vreme). ♦ (Despre suferinte, necazuri, boli etc.) A înceta sa mai existe, sa se mai faca simtit sa mai actioneze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epoca din viata. ♢ Expr. A-si trece vremea = a-si folosi vremea fara rost. A-si trece din vreme = a-si petrece timpul mai usor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depasi o anumita vârsta, o anumita limita de timp. 5. Refl. A-si pierde vigoarea, fragezimea tineretii; a îmbatrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se vesteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumita marime, valoare, cantitate; a depasi. ♢ Expr. Treaca de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge pâna dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. si reg.) A depasi limita obisnuita, normala. ♢ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din baut) = a bea prea mult; a se ameti de bautura. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emotiona. A trece masura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: în forma negativa) A nu putea fi luat în seama; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngadui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.
recenza, RECENZÁ1, recenzez, vb. I. Tranz. A face o scurta dare de seama, a analiza sau a prezenta critic o lucrare literara, stiintifica, un spectacol etc. – Din recenzie (derivat regresiv). Cf. germ. r e z e n s i e r e n.
trasa, TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafata linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesa bruta conturul suprafetelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei actiuni sau a unei activitati; a arata prin câteva idei generale ceea ce este esential într-o problema, într-o situatie etc.; a schita. – Din fr. tracer.
tribut, TRIBÚT, tributuri, s.n. Obligatie (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins si care se platea la date fixe; bir (2). ♢ Expr. A-si da (sau a-si aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.
tropăi, TROPĂÍ, trópai, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pamântul, podeaua cu picioarele sau cu copitele; a tropoti. ♦ (Fam.) A juca, a dansa (cu zgomot). – Trop1 + suf. -ai.
tu, TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ţine locul numelui persoanei careia i se adreseaza vorbitorul; cu functie de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu scoala, tu studii, si el un golan. ♢ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai astepta sa fie. 2. (La dativ, în formele tie, îti, ti, -ti, ti-) Nu ti-l dau. ♢ (Cu functie de complement indirect, indicând posesiunea) Taca-ti gura! ♢ (Cu functie atributiva, indicând posesiunea) Ai sa-ti vezi mama. ♢ (Impersonal) Ţi-ai gasit! ♢ (Cu valoare de dativ etic) Ţi le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând sa te marit. ♢ (Intra în compunerea unor verbe la diateza reflexiva) Unde te trezesti? ♢ (Impersonal) Ia te uita la el! ♢ (Precedat de prepozitii, în forma tine) Am în tine toata nadejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privesti încoace! 5. (Urmat de "unul", "una", la diferite cazuri, exprima ideea de izolare) Tu unul nu stii. [Dat. tie, îti, ti, -ti, ti-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
rând, RÂND, rânduri, s.n. 1. Sir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinte. ♢ Loc. adv. De-a rândul = a) unul dupa altul, fara întrerupere, în sir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capat la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul dupa altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul dupa altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un sir; b) a fi în fruntea unei activitati. ♦ Haina (încheiata) la doua rânduri = haina barbateasca cu doua siruri de nasturi, unul pentru a încheia si unul ca garnitura. ♦ Fiecare dintre sirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreapta într-un text scris sau tiparit. ♢ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se stradui sa priceapa) si ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Sir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un sir sau în cadrul unei activitati; momentul indicat pentru o activitate. ♢ Loc. adv. La rând = unul dupa altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ Expr. A lua pe cineva la (sau dupa) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A tine (sau a pastra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilita. A tine cuiva rândul = a pastra un loc pentru cineva lânga sine, într-un sir. A intra la rând = a începe sa actioneze la momentul potrivit, dupa ordinea stabilita, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alaturi de cineva; (a fi) pe aceeasi treapta, la acelasi nivel. A lasa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia sa ocupe locul sau sa actioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tau, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un sir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-si da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treaba sau la vorba. (Pop.) A nu-si putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capat cu cineva. A da rând la... = a tine seama de... Fara (de) rând = fara chibzuinta, fara seaman. 3. Cantitate, grup, numar care urmeaza dupa alte grupuri de acelasi fel. ♦ Grup de obiecte care formeaza un tot, o serie si care se folosesc deodata. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Data, oara. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formeaza un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie sociala. ♢ Loc. adv. De rând = a) din popor, fara rang; b) lipsit de stralucire; comun, obisnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduiala, fel (de a fi, de a trai); rost. ♢ Expr. A sti rândul = a sti rânduiala, a cunoaste rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grija de cineva, a purta de grija cuiva. – Din sl. rendŭ.
trimite, TRIMÍTE, trimit, vb. III. Tranz. 1. A dispune sau a ruga ca cineva sa se duca undeva. ♢ Expr. (Fam.) A trimite (pe cineva) pe cealalta lume (sau la moarte, în rai) = a ucide, a omorî. A trimite (pe cineva) la plimbare = a) a refuza sa mai stea de vorba (cu cineva), a nu da curs discutiei, a da pe usa afara; b) a concedia (pe cineva) din serviciu. A trimite (pe cineva) în judecata = a intenta (cuiva) un proces. A trimite (pe cineva) la ocna (sau la temnita, la închisoare) = a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea. 2. A delega, a alege într-un organ de conducere sau într-un organ reprezentativ. 3. A îndruma pe cineva, a da indicatii cuiva sa consulte un text în legatura cu o anumita problema. 4. (Despre divinitate) A face sa vina, sa se arate, sa se produca, sa se manifeste. 5. A dispune ca un obiect sa fie dus, transportat, predat la o anumita destinatie; a expedia. 6. A transmite prin cineva vesti, porunci, salutari etc. [Var.: triméte vb. III] – Lat. tramittere.
tun, TUN, tunuri, s.n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ♢ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune când cineva reuseste sa fuga (scapând de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ♢ (Pus pe lânga un verb, îi intensifica actiunea; pe lânga un adjectiv, îi da valoare de superlativ; adverbial) A înghetat tun. Sanatos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Înv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.
recompensa, RECOMPENSÁ, recompensez, vb. I. Tranz. A da o recompensa; a rasplati. – Din fr. récompenser.
reconvoca, RECONVOCÁ, reconvóc, vb. I. Tranz. A convoca pentru alta data. – Re1- + convoca (dupa fr. reconvoquer).
tapangea, TAPANGEÁ, tapangele, s.f. (Înv.) Lovitura data cu palma; palma, calcavura. – Din tc. tabanca "pistol".
tapă, TÁPĂ, tape, s.f. Scobitura, taietura care se face la capatul lemnelor de constructie pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Taietura care ramâne în trunchiul unui copac când taietorul loveste cu toporul o data piezis si alta data orizontal. – Et. nec.
respinge, RESPÍNGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndeparta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A tine piept unui atac armat, a sili pe dusman sa se retraga. 4. Fig. A înabusi un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.
respira, RESPIRÁ, respír, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plamâni, prin inspiratie, aer si a da afara, prin expiratie, bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderile care au loc în organism; a rasufla. 2. Fig. A raspândi, a revarsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.
responsabilitate, RESPONSABILITÁTE, responsabilitati, s.f. Obligatia de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva, de a accepta si suporta consecintele; raspundere. ♦ Functie, sarcina de responsabil. – Din fr. responsabilité.
redata, REDATÁ, redatez, vb. I. Tranz. A data din nou, dupa corectarea unei erori de datare. – Re1- + data.
rambursa, RAMBURSÁ, rambursez, vb. I. Tranz. A restitui cuiva o suma de bani datorata. ♦ A trimite, a da înapoi (prin ramburs). – Din fr. rembourser.
ranversa, RANVERSÁ, ranversez, vb. I. Tranz. (Rar) A da peste cap; a rasturna. – Din fr. renverser.
rasoli, RASOLÍ, rasolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face un lucru de mântuiala, a lucra superficial. – Din [a da] rasol.
rata, RATÁ, ratez, vb. I. 1. Tranz. A scapa, a pierde o ocazie. 2. Tranz. A nu reusi, a nu izbuti într-o împrejurare, a da gres. ♦ Refl. A nu reusi sa se afirme sau sa realizeze ceva la nivelul posibilitatilor sale. 3. Intranz. (Despre arme de foc) A nu lua foc când este declansata. – Din fr. rater.
ratina, RATINÁ, ratinez, vb. I. Tranz. (Text.) A da un aspect buclat fetei unei tesaturi. – Din fr. ratiner.
reda, REDÁ, redáu, vb. I. Tranz. 1. A da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Re1- + da (dupa fr. redonner).
redevenţă, REDEVÉNŢĂ, redevente, s.f. (Fin.) Datorie, obligatie, renta care se plateste periodic la date fixe si sub forma de cota fixa. – Din fr. redevance.
redresor, REDRESÓR, -OÁRE, redresori, -oare, s.n., adj. I. S.n. 1. Aparat sau dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine, dintr-un curent electric alternativ, un curent electric continuu. 2. Lentila, sistem de lentile sau de prisme, folosite pentru a îndrepta imaginea rasturnata data de obiectivul unui instrument optic. 3. Dispozitiv care readuce în directia initiala un curent de fluid abatut de un obstacol oarecare. II. Adj. Care redreseaza. – Din fr. redresseur.
reduplica, REDUPLICÁ, redúplic, vb. I. Tranz. A dubla. ♦ (Fon.) A repeta unul sau mai multe foneme din radacina unui cuvânt, pentru a da cuvântului alta valoare morfologica sau stilistica sau pentru a forma un cuvânt nou. – Din lat. reduplicare.
răbufni, RĂBUFNÍ, rabufnesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A produce prin izbire sau prin cadere un zgomot surd si puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A rasuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a tâsni, a navali. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrastia. ♦ A napadi. 3. Intranz. A-si exprima pe neasteptate si în mod violent nemultumirea, dupa ce tacuse mult timp. – Din razbufni (înv. "a rabufni" < raz- + bufni).
răbui, RĂBUÍ, rabuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da, a unge cu rabuiala (2). – Cf. germ. r e i b e n "a freca".
răsplăti, RĂSPLĂTÍ, rasplatesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensa, o plata (materiala sau morala) pentru ceea ce a facut; a recompensa. ♦ A despagubi. 2. (Rar) A plati pentru altul, a ispasi. – Din bg. razplatja, scr. rasplatiti.
răstoarce, RĂSTOÁRCE, rastórc, vb. III. Tranz. (Reg.) A da cuiva înapoi si în cantitate mai mare cele primite. – Ras- + [în]toarce.
răsturna, RĂSTURNÁ, rastórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facându-l sa cada într-o parte sau sa ajunga cu susul în jos. ♢ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ♢ Expr. A rasturna pe gât = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamânt, a pravali, a doborî. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlatura dintr-o situatie înalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza într-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.
răsuna, RĂSUNÁ, pers. 3 rasúna, vb. I. Intranz. 1. A produce un sunet în mod repetat si prelung, a suna tare, a se auzi pâna departe (sau de departe). 2. A se umple de sunete puternice; a vui. 3. Fig. A da impresia ca se mai aude, desi vibratiile au încetat; a produce rezonanta în sufletul cuiva, a avea ecou în inima cuiva. – Lat. resonare.
reeduca, REEDUCÁ, reedúc, vb. I. Tranz. A îndrepta educatia (gresita) a cuiva; a da cuiva o noua educatie. ♦ A deprinde un infirm sa se foloseasca din nou de acea parte a corpului sau de acea facultate psihica ce a suferit un traumatism sau un accident. ♦ A deprinde un infirm cu o noua meserie (adecvata situatiei sale). – Din fr. rééduquer.
rădăcină, RĂDĂCÍNĂ, radacini, s.f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixeaza de sol si îsi absoarbe substantele hranitoare; (pop.) parte a plantei aflata în pamânt, indiferent de structura si functiile pe care le are. ♢ Compus: (Bot.) Radacina vietii = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauza. ♢ Expr. A curma (sau a taia, a stârpi) raul din (sau de la) radacina = a desfiinta un rau cu totul si definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un tesut. Radacina unui dinte. ♦ Partea profunda a unei tumori. 3. Partea de lânga pamânt a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; baza, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Radacina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuatie; radical. ♢ Radacina patrata (a unui numar sau a unei expresii algebrice) = numar (sau expresie algebrica) care, înmultit cu sine însusi, reproduce numarul dat (sau expresia algebrica data). Radacina cubica (a unui numar sau a unei expresii algebrice) = numar (sau expresie algebrica) care, înmultit succesiv de doua ori cu sine însusi, reproduce numarul dat (sau expresia algebrica data). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeasi familie si care contine sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri dupa fr. racine).
refolosi, REFOLOSÍ, refolosesc, vb. IV. Tranz. A da o noua întrebuintare unor materiale, obiecte etc., dupa o prealabila prelucrare. ♦ A folosi din nou un procedeu, o metoda. – Re1- + folosi.
rări, RĂRÍ, raresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre obiecte de acelasi fel) A fi, a se afla, a deveni (mai) rar fata de celalalt (în timp sau în spatiu). ♦ (Despre oameni) A deveni mai putini la numar. 2. Refl. si tranz. A fi, a deveni sau a face sa fie, sa devina mai putin des sau mai putin compact. 3. Tranz. A încetini ritmul unor actiuni. ♢ Expr. A (o) mai rari cu ceva = a face, a da, a oferi ceva la intervale mai mari decât de obicei, a încetini ritmul unei activitati, a o lasa mai domol. A (o) mai rari de (pe) undeva (sau cu cineva) = a se duce undeva sau la cineva (tot) mai rar. – Din rar.
răsări, RĂSĂRÍ, rasár, vb. IV. Intranz. 1. (Despre astri; la pers. 3) A aparea pe cer, a se ivi la orizont. 2. (Despre plante; la pers. 3; adesea fig.) A încolti, a iesi din pamânt. ♢ Expr. (Glumet) Seamana dar nu rasare, se spune pentru a respinge afirmatia cuiva despre asemanarea dintre doua lucruri sau doua persoane. A rasari ca ciupercile (dupa ploaie) = a se înmulti peste masura, a aparea în numar mare. ♦ Fig. (Rar, despre oameni) A lua fiinta, a se naste. 3. A se ivi (din departare), a aparea (pe neasteptate). ♢ Expr. (Tranz.) A-i rasari (cuiva ceva) în minte = a-si aminti deodata ceva; a i se nazari. 4. A iesi în evidenta, a se ridica deasupra celor dimprejur. 5. (Despre copii) A creste. ♦ (Reg.; despre aluat) A dospi. 6. (Înv.) A se ridica, a sari brusc (în picioare); a tresari. ♦ Fig. A interveni brusc într-o discutie. – Lat. •resalire.
hipervitaminoză, HIPERVITAMINÓZĂ s. f. tulburare organica datorita administrarii excesive de preparate vitaminice sau ingerarii de alimente bogate în vitamine. (< fr. hypervitaminose)
răsură, RĂSÚRĂ3, rasuri, s.f. Cota aditionala la dari, în tarile românesti, în sec. XVIII-XIX, din care se facea plata dregatorilor. – Et. nec. Cf. r a d e.
răşinos, RĂSINÓS, -OÁSĂ, rasinosi, -oase, adj., s.f. 1. Adj. (Despre arbori) Care contine, care produce rasina. 2. S.f. pl. Denumire generica data unor arbori sau arbusti ale caror organe contin rasina si care formeaza singuri sau în asociatii paduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul si proprietatile rasinii; lipicios, cleios. – Rasina + suf. -os.
hipersplenism, HIPERSPLENÍSM s. n. stare patologica functionala datorita hipertrofiei splinei. (< fr. hypersplénisme)
răzbuna, RĂZBUNÁ, razbún, vb. I. I. 1. Refl. si intranz. A-si face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rau, o nedreptate. ♦ A-si varsa focul, mânia, necazul pe cineva. 2. Tranz. A da satisfactie cuiva care nu este în masura sa-si faca singur dreptate, pedepsind în numele lui pe cel de la care a suferit un rau. ♦ A rascumpara (4). II. (Pop.) 1. Refl. (La pers. 3) A se face vreme buna, a se lumina, a se însenina. ♦ (Despre nori) A se împrastia. 2. Tranz. (În expr.) A razbuna (pe cineva) de inima sau (refl.) a i se razbuna (cuiva) inima = a (se) înveseli. – Raz- + bun.
răzbunat, RĂZBUNÁT, -Ă, razbunati, -te, adj. Caruia i s-a facut dreptate, i s-a dat satisfactie (raufacatorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, platit. – V. razbuna.
răzda, RĂZDÁ, razdáu, vb. I. Tranz. (Rar) A da de mai multe ori, a da mereu; a da mai mult. – Raz- + da.
regala, REGALÁ, regalez, vb. I. Tranz. si refl. (Livr.) A (se) ospata bine, a (se) cinsti. ♦ Tranz. A desfata, a încânta. ♦ A darui. – Din fr. régaler.
rândui, RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza într-o succesiune regulata, într-un sir, într-un sirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul dupa altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau asezat unul în urma altuia, într-o anumita ordine; a se însirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însarcinare sau o dispozitie; a decide, a hotarî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujba; a repartiza într-o functie; a investi, a numi. – Rând + suf. -ui.
reactivant, REACTIVÁNT, -Ă, reactivanti, -te, adj., subst. 1. Adj. Care reactiveaza. 2. Subst. Reactiv chimic folosit în industria extractiva pentru a da particulelor de minereu proprietatea de a pluti într-un lichid. [Pr.: re-ac-] – Reactiva + suf. -ant.
reforma, REFORMÁ, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (în bine); a înnoi, a primeni o stare de lucruri, o conceptie etc.; a face o reforma (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealta, o masina etc.; a da la reforma (3) datorita degradarii totale sau partiale. 3. Tranz. A scoate o persoana din evidenta sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Înv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. réformer, lat. reformare.
regresa, REGRESÁ, regresez, vb. I. Intranz. A se întoarce de la o stare sau o forma superioara de dezvoltare la una inferioara; a decadea, a da înapoi. – Din fr. régresser.
regularisi, REGULARISÍ, regularisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A regula. ♦ Fig. A da o lectie cuiva, a pune la punct pe cineva. – Regula + suf. -arisi.
reinterpreta, REINTERPRETÁ, reinterpretez, vb. I. Tranz. A interpreta din nou (modificând sau îmbunatatind prima interpretare); a da o noua interpretare. – Din fr. réinterpréter.
reîncolţi, REÎNCOLŢÍ, pers. 3 reîncoltéste, vb. IV. Intranz. A încolti, a germina din nou, a da din nou colt. – Re1- + încolti.
reîntrupa, REÎNTRUPÁ, reîntrupez, vb. I. Tranz. si refl. (Adesea fig.) A da sau a lua din nou forma concreta. – Re1- + întrupa.
reînturna, REÎNTURNÁ, reîntórn, vb. I. (Pop.) 1. Refl. A se reîntoarce, a se înapoia, a reveni. 2. Tranz. A da înapoi, a înapoia. – Re1- + înturna (dupa fr. retourner).
relativiza, RELATIVIZÁ, relativizez, vb. I. Refl. A capata un caracter relativ. ♦ (Tranz.) A da, a imprima un caracter relativ (unei afirmatii). – Cf. germ. r e l a t i v i e r e n.
relaţie, RELÁŢIE, relatii, s.f. 1. Legatura, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însusirile acestora. ♦ (În logica matematica) Conexiune între doi sau mai multi termeni (în multimea perechilor ordonate de elemente ale unei multimi date). 2. (La pl.) Legatura între doua sau mai multe persoane, popoare, state etc. ♢ Relatii de productie = raporturi economice care se stabilesc între oameni în procesul de productie a bunurilor materiale. Relatii diplomatice = relatii politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin agentiile diplomatice ale acestora. ♦ Legaturi de prietenie (cu oameni de seama, influenti). 3. Expunere, informatie; povestire, relatare. ♢ Loc. vb. A da relatii = a informa, a referi, a relata. [Var.: (înv.) relatiúne s.f.] – Din fr. relation, lat. relatio, -onis, germ. Relation.
colorism, COLORÍSM s.n. Tendinta în pictura de a da o importanta deosebita coloritului. – Din germ. Kolorismus.
comanda, COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei miscari, a unei asezari etc.; a avea comanda unei unitati armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un mestesugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de baut într-un local de consum. – Din fr. commander.
hiperboliza, HIPERBOLIZÁ vb. tr. a da un caracter hiperbolic, a exagera dimensiunile, importanta unui lucru, fapt etc. (< engl. hyperbolize)
reanima, REANIMÁ, reaním, vb. I. Tranz. (Adesea fig.) A readuce la viata, a restabili (prin diverse mijloace terapeutice) functiile vitale ale organismului; a reînsufleti, a da vigoare. [Pr.: re-a-] – Re1- + anima (dupa fr. réanimer).
rezema, REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza astfel încât sa fie sustinut de ceva: a (se) sprijini, a (se) propti. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema peretii (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) razimá vb. I] – Et. nec.
remite, REMÍTE, remít, vb. III. Tranz. 1. A preda, a înmâna, a da. 2. A renunta la o suma de bani datorata unui debitor, a face sa se stinga o datorie. 3. (Rar) A amâna. – Din lat. remittere (cu sensuri dupa fr. remettre).
rezervă, REZÉRVĂ, rezerve, s.f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusa deoparte si pastrata pentru a fi întrebuintata mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate si centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de productie si necesitatile de consum ale populatiei, în cazul ivirii unor greutati neprevazute. Rezerve interne = posibilitati existente într-o întreprindere, a caror descoperire si folosire permit, fara investitii suplimentare mari, sa se realizeze caantitati sporite de produse. (Fin.) Rezerva-aur = cantitatea de aur pe care o pastreaza bancile de emisiune ca garantie pentru biletele de banca puse în circulatie si pentru lichidarea datoriilor catre alte tari, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrari de marfuri obisnuite. Rezerva lichida = a) totalitatea mijloacelor banesti, existente sub orice forma, negrevate de nici o sarcina, disponibile la o banca, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum si valutele si devizele liber convertibile în aur, destinate operatiilor internationale. Rezerva bugetara = parte din veniturile unui buget, constituita ca rezerva în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevazute sau în cazul nerealizarii integrale a veniturilor. (Jur.) Rezerva succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. (Fiziol.) Rezerva alcalina = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasma, exprimata în cm3 de bioxid de carbon care se degajeaza din 100 ml de plasma la presiunea partiala a bioxidului de carbon de 40 mm mercur si la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substante minerale utile pe care le contine un zacamânt. 2. Camera de spital în care se interneaza un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armata care nu se afla sub arme, formata din persoane care au satisfacut serviciul militar, si care este solicitata numai în caz de razboi sau de concentrare; trupe neangajate în lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♢ Ofiter de rezerva = ofiter care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoana, grup de persoane, obiect etc. destinate sa ia locul altora în anumite conditii sau împrejurari. ♢ Loc. adj. De rezerva = care poate înlocui, la nevoie, o piesa tehnica, un obiect, o persoana. ♦ Spec. (Sport) Jucator care înlocuieste, la nevoie, pe unul dintre jucatorii tilulari angajati în competitie. 4. Obiectie, îndoiala, lipsa de încredere. ♦ Loc. adv. Fara rezerva = fara reticente; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fara nici o garantie. Cu multa rezerva sau cu toata rezerva = cu îndoiala, fara siguranta, fara a-si lua raspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea,exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ♦ Loc. prep. Sub rezerva... = cu conditia... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declara ca vrea sa excluda sau sa limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori sa le atribuie un anumit înteles. ♦ Fig. Prudenta, circumspectie; discretie; reticenta; p. ext. raceala, indiferenta; jena. – Din fr. réserve.
reziliere, REZILIÉRE, rezilieri, s.f. Actiunea de a rezilia si rezultatul ei; desfacere a unor contracte, în cazul în care una dintre obligatiile reciproce nu a fost executata, mentinându-se acele efecte ale contractului care s-au produs pâna la data desfacerii lui. [Pr.: -li-e- – Var.: (înv.) reziliáre s.f.] – V. rezilia.
replica, REPLICÁ, réplic, vb. I. Tranz. A da o replica (1), a raspunde; a riposta. – Din fr. répliquer.
reviriment, REVIRIMÉNT, revirimente, s.n. Schimbare brusca în bine; înviorare. ♢ Reviriment de fonduri = mod de a achita o datorie prin transferul unei creante echivalente cu suma datorata. – Din fr. revirement.
repezi, REPEZÍ, repéd, vb. IV. 1. Refl. A porni în graba, a se duce repede spre..., a da fuga, a sari. ♦ A trece pe undeva în graba (si pentru scurt timp), a se abate pe la.., a da o fuga. ♦ Tranz. A trimite pe cineva în graba. 2. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în graba si adesea fara chibzuiala, a actiona în pripa; a se pripi (1). 3. Refl. A se napusti, a se arunca, a navali. 4. Tranz. A trânti, a izbi, a arunca, a azvârli. ♦ A da, a aplica cu violenta o lovitura cu pumnul, cu palma etc. 5. Tranz. Fig. A se rasti la cineva, a-i vorbi aspru, violent; a brusca. Refl. (Fam.; despre oameni) A face un lucru în graba si adesea fara chibzuiala, a actiona în pripa; a se pripi (1). – Din repede.
reşlefui, RESLEFUÍ, reslefuiésc, vb. IV. Tranz. A slefui din nou pentru a netezi mai bine, pentru a da o forma mai buna. – Re1- + slefui.
retenţie, RETÉNŢIE, retentii, s.f. 1. Oprire, retinere. ♢ (Jur.) Drept de retentie = drept pe care îl are creditorul de a pastra un gaj pâna la achitarea completa a datoriei de catre debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apa, în bazine special amenajate. 3. Retinere si acumulare în organism a unor substante (lichide sau gaze) care în mod obisnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substante de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retentiúne s.f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.
rezulta, REZULTÁ, pers. 3 rezúlta, vb. I. Intranz. A urma, a aparea ca o consecinta logica; a decurge din..., a reiesi, a izvorî. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a iesi, a da. – Din fr. résulter.
rezultat, REZULTÁT, rezultate, s.n. Ceea ce rezulta dintr-o actiune, dintr-un fapt, dintr-un calcul; consecinta, urmare, efect. ♦ Loc. adv. Fara rezultat = fara efect, inutil. ♢ Expr. A da rezultat (sau rezultate) = a produce efectul dorit, a da roade. ♦ Ceea ce se obtine printr-un sir de operatii aritmetice. – Din fr. résultat, germ. Resultat.
reticuloză, RETICULÓZĂ, reticuloze, s.f. (Med.) Boala datorita cresterii numarului reticulocitelor din sânge; reticulopatie. – Din fr. réticulose.
rundă, RÚNDĂ, runde, s.f. 1. Fiecare dintre seriile de partide din cadrul unui turneu de sah, în cursul careia un participant joaca o singura data. 2. Fiecare dintre reprizele (de trei minute) care compun un meci de box; repriza. 3. Repriza, tur (la un joc). [Var.: (2) rund s.n.] – Din germ. Runde, fr. round. Cf. engl. r o u n d.
rusticiza, RUSTICIZÁ, rusticizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata caracter rustic. – Din engl. rusticize.
sfânt, SFẤNT, -Ă, sfinti, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinitatii, considerata ca întruchipând suprema perfectiune si puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificati de biserica. ♢ Sfântul parinte = titlu dat papei de catre catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viata curata si cucernica. 2. Care tine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujba = liturghia. Locurile sfinte = tinuturile mentionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trait si propovaduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneratie; care se cuvine cinstit, slavit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor saptamânii. 5. Desavârsit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. "de" si exprimând ideea de superlativ) Strasnic, zdravan. O sfânta de bataie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o pati, a da de belea; b) a da peste un noroc neasteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zaboveste undeva prea mult (si degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. si f. Persoana recunoscuta ca un exemplu desavârsit al vietii crestine si consacrata ca atare, dupa moarte, de catre biserica. ♢ Expr. Pâna la Dumnezeu, te manânca sfintii = pâna sa ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbasii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfintii = a atipi, a adormi; a muri. A-i iesi (cuiva) un sfânt din gura = a vorbi foarte drept si întelept, a spune o vorba potrivita. A sta (ca un) sfânt = a sta nemiscat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinti sau a se ruga de toti sfintii = a se adresa la cei puternici cu rugaminti, a fi nevoit sa solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri si cu staruinte. La sfântu-asteapta = niciodata. ♦ Om care duce o viata curata si cucernica. 3. S.f. pl. art. (În credintele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
rindea, RINDEÁ, rindele, s.f. Unealta compusa dintr-unul sau mai multe cutite fixate cu ajutorul unor pene într-un corp de lemn, cu care se executa, manual sau mecanizat, netezirea si fasonarea pieselor de lemn prin aschiere. ♢ Loc. vb. A da la rindea = a prelucra cu rindeaua; a gelui, a rindelui. ♦ Unealta folosita la netezirea unor piese facute dintr-un metal sau dintr-un aliaj moale. [Var.: (reg.) rândeá s.f.] – Din tc. rende.
retrage, RETRÁGE, retrág, vb. III. 1. Tranz. A trage înapoi. ♦ A scoate, a lua înapoi un lucru. ♦ Refl. A iesi voluntar dintr-o institutie, dintr-o functie etc.; a renunta la... 2. Refl. A merge, a pleca (înapoi); a se îndeparta. ♦ A da înapoi din fata dusmanului, a efectua operatia de retragere. ♦ A se da deoparte. ♦ A parasi un loc, o încapere. ♦ A se izola. 3. Tranz. Fig. A retracta. 4. Refl. (Despre ape curgatoare) A reintra în albie dupa revarsare. – Re1- + trage (dupa fr. retirer).
densitate, DENSITÁTE, densitati, s.f. 1. Marime fizica definita prin raportul dintre masa si volumul unui corp; masa specifica. ♢ Densitate relativa = raportul dintre densitatea unei substante si densitatea apei. ♦ Numarul de obiecte sau de fiinte de pe o unitate de arie sau de lungime. ♢ Densitate de curent electric = raportul dintre intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor si sectiunea transversala a acestuia. Densitatea (medie) a populatiei = numarul de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafata a unui anumit teritoriu. Densitatea retelei hidrografice = raportul dintre lungimea retelei de râuri si canale si suprafata data. 2. Faptul de a fi dens; desime. – Din fr. densité, lat. densitas, -atis.
denumi, DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei fiinte sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – De4 + numi (dupa fr. dénommer).
ritornelă, RITORNÉLĂ, ritornele, s.f. 1. Revenire, într-o melodie, într-un cântec, a unui refren cu acelasi text dupa fiecare strofa cântata; fragment instrumental care preceda dansul sau alterneaza cu el. 2. Vers sau grup de versuri repetate, într-o poezie, la intervale regulate. [Var.: riturnéla s.f.] – Din it. ritornello, fr. ritournelle.
depista, DEPISTÁ, depistéz, vb. I. Tranz. A da de urma unui lucru ascuns, tainuit, necunoscut. – Din fr. dépister.
simţi, SIMŢÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simt, senzatia sau perceptia unui lucru, a unui fapt, a unei calitati, a percepe efectul unei excitatii; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-si da seama de propria stare fizica. 2. Tranz. A baga de seama, a prinde de veste, a observa prezenta unei fiinte sau o actiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitatie a simturilor decât cu ajutorul judecatii. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-si da seama, a fi constient, a întelege, a banui o actiune, o situatie etc., bazându-se atât pe informatii si elemente logice, cât si pe intuitie, instinct sau legaturi afective cu alta persoana. ♦ Refl. A fi constient de o însusire, de o dispozitie sau de o stare proprie. ♢ Expr. A se simti în stare (de ceva sau sa faca ceva) = a se sti, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau sa faca ceva). 4. Refl. A avea, a da dovada de bun-simt; a fi un om simtit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectiva, a încerca un sentiment, o emotie etc.; a fi miscat, impresionat, tulburat de ceva. ♢ Expr. A simti lipsa (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauza ca cineva sau ceva lipseste. A simti nevoia sa... = a dori sa... ♦ A avea impresia ca ..., a încerca sentimentul ca ... ♢ Expr. (Refl.) A se simti la (sau în) largul lui sau (ca) acasa (la el) = a încerca un sentiment placut, a avea impresia ca se afla într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuti; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simti bine. ♦ Refl. (Înv.) A se resimti de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situatie etc. [Prez. ind. si: (reg.) simtesc, simt] – Lat. sentire.
demola, DEMOLÁ, demolez, vb. I. Tranz. A darâma o constructie sau un element de constructie (desfacând piesa cu piesa). – Din fr. démolir.
descărca, DESCĂRCÁ, descárc, vb. I. Tranz. 1. A goli, partial sau în întregime, un vehicul de transport; a da jos încarcatura. 2. A suprima sau a micsora fortele care actioneaza asupra unei piese, unei constructii, unui sistem tehnic etc. care ar putea produce deformarea acestuia. 3. A scoate încarcatura dintr-o arma de foc. ♦ A face sa ia foc, a declansa o arma; a trage, a slobozi un foc de arma. ♦ A consuma energia înmagazinata de un acumulator electric. ♦ Tranz. si refl. A face sa-si piarda sau a-si pierde încarcatura electrica. ♦ Refl. (Despre trasnet sau furtuna) A se dezlantui. 4. Fig. A da curs liber unor stari sufletesti, a se elibera sufleteste (împartasind ceva cuiva). ♦ Refl. A se usura de o vina, de un pacat etc. ♢ Expr. (Tranz.) A-si descarca constiinta (sau inima) = a-si usura constiinta, facând confidente cuiva. 5. A declara în mod oficial ca o gestiune a fost corecta si ca nu e nimic de imputat gestionarului. – Lat. discarricare.
descentra, DESCENTRÁ, descentréz, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face sa-si piarda pozitia simetrica fata de centru, a deplasa astfel încât axa piesei sa nu mai coincida cu axa data. ♢ Refl. Roata s-a descentrat. – Des1- + centru (dupa fr. décentrer).
descentrat, DESCENTRÁT, -Ă, descentrati, -te, adj. (Tehn.; despre piesele unui aparat) Care si-a pierdut pozitia simetrica fata de centru, care s-a deplasat în asa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa data. – V. descentra.
roi, ROÍ3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A iesi din stup zburând în roiuri2 (1) spre a-si cauta un nou locas si a da nastere unui stup nou; (despre insecte sau pasari mici) a zbura în numar mare de colo pâna colo. ♦ (Despre oameni) A se raspândi în grupuri, pornind din acelasi loc; a umbla de colo pâna colo; a forfoti, a misuna. – Din bg. roja, scr. rojiti.
directivă, DIRECTÍVĂ, directive, s.f. Instructiune generala data de un organ superior organelor în subordine, cu scopul de a îndruma, a orienta sau a determina activitatea, atitudinea, conduita acestora. – Din fr. directive.
direcţie, DIRÉCŢIE, directii, s.f. I. 1. Orientare în spatiu a unei fiinte, a unui obiect, a unei actiuni, a unui fenomen, a unei miscari; sens în care se desfasoara ceva. ♢ Loc. adv. În toate directiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comuna a tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. Actiunea de a conduce, de a dirija (o institutie, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, functie de director2; p. ext. durata acestei functii. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, institutii, organizatii etc. ♢ Directie de scena = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumita ramura de activitate a institutiei respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Si în sintagma bara de directie) Bara de otel articulata la ambele capete de rotile unui vehicul si care serveste la orientarea rotilor într-o anumita directie. [Var.: directiúne s.f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.
decupare, DECUPÁRE, decupari, s.f. Actiunea de a decupa si rezultatul ei; decupat1, decupaj (1). ♦ (Tehn.) Taiere a unei piese în doua bucati; taiere a unui obiect dupa o forma data. – V. decupa.
roti, ROTÍ, rotésc, vb. IV. 1. Refl. A se misca descriind cercuri. 2. Tranz. A efectua o rotatie. ♦ Refl. (Pop.) A dansa miscându-se în cerc. ♢ Tranz. Rotesc hora. 3. Refl. (Despre ape) A forma ochiuri, vârtejuri. 4. Refl. A se învârti împrejurul cuiva sau a ceva. 5. Refl. Fig. A sta mereu în preajma cuiva, cautând sa-i câstige simpatia, bunavointa. 6. Tranz. A-si plimba ochii, privirea în toate partile, de jur împrejur. 7. Tranz. (Adesea fig.) A învârti în aer, deasupra capului o arma, un baston etc. 8. Refl. si tranz. (Despre pasari) A-si desface penele cozii si aripile (în perioada împerecherii); a (se) înfoia. [Var.: (rar) rotá vb. I] – Din roata.
rotocol, ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale, s.n., adj. (Pop.) 1. S.n. Imagine, contur, figura sau corp în forma de disc, de cerc sau de inel. ♢ Loc. adv. În rotocol = în spirala. 2. S.n. Miscare circulara; rotire, învârtire. ♢ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva)= a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogól, -oála adj., s.n.] – Roata + ocol.
rotunji, ROTUNJÍ, rotunjésc, vb. IV. 1. Tranz. A face rotund, a da unui obiect forma rotunda. ♦ A prelucra muchiile si colturile unui corp (prin taiere, aschiere etc.) pentru a obtine suprafete cât mai rotunde. ♦ A fixa hotarul unei regiuni în asa fel încât linia hotarului sa fie cât mai putin sinuoasa. 2. Refl. A capata forma rotunda, a se îngrasa, a se împlini. 3. Tranz. (Adesea fig.) A completa; a întregi, a mari. ♦ A elimina subdiviziunile unui numar, ale unei sume etc.; a face întreg. [Var.: (reg.) ratunjí, rotunzí vb. IV] – Din rotund.
decemvir, DECEMVÍR, decemviri, s.m. Fiecare dintre cei zece magistrati romani ce au alcatuit comisia care a dat Romei (în anii 451 si 450 a. Cr.) un cod de legi ("cele 12 table"). – Din lat. decemvir, fr. décemvir.
decimă, DÉCIMĂ, decime, s.f. (Muz.) Interval care cuprinde zece trepte, format dintr-o octava si o terta. ♦ Treapta a zecea de la o treapta data. – Din it. decima.
declara, DECLARÁ, declár, vb. I. 1. Tranz. A anunta ceva prin grai sau în scris; a spune, a afirma deschis, a face cunoscut. ♦ A face o comunicare cu caracter oficial în fata unei autoritati, ♦ A da pe fata, a marturisi cuiva un sentiment intim. 2. Tranz. A considera, a califica drept...; spec. a pronunta asupra cuiva o sentinta judecatoreasca. A declara pe cineva repetent. ♦ Refl. A marturisi despre sine ca..., a se recunoaste ca... Ma declar învins. 3. Tranz. (În expr.) A declara razboi = (despre state) a anunta în mod oficial începerea starii de razboi; fig. a lua o atitudine ostila, combativa fata de cineva sau de ceva. A declara greva = a anunta în mod oficial începerea unei greve. (Jur.) A declara apel = a face apel. 4. Refl. (Despre procese, fenomene) A lua nastere, a aparea, a se ivi, a începe. 5. Refl. A lua atitudine, a se pronunta pentru sau contra cuiva sau a ceva. – Din fr. déclarer, lat. declarare.
defila, DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o multime) A trece în pas cadentat în coloana (de mars) prin fata comandantilor sau reprezentantilor autoritatilor, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbari sau a unei inspectii; (despre persoane, cortegii) a trece în sir (prin fata cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.
defini, DEFINÍ, definesc, vb. IV. Tranz. A da o definitie. ♦ A determina, a delimita, a stabili cu precizie, a preciza; a contura, a caracteriza pe cineva. ♦ Refl. A se autocaracteriza. – Din fr. définir, lat. definire.
defulat, DEFULÁT, -Ă, defulati, -te, adj. (Adesea substantival) Care a dat curs liber ideilor sau tendintelor sale refulate înainte. – V. defula.
desluşi, DESLUSÍ, deslusesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larma de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaste, a observa, a vedea (în semiîntuneric sau într-un spatiu slab luminat). ♦ (Despre lumina) A face sa apara clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lamuri, a clarifica o problema, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lamuriri, a face pe cineva sa priceapa ceva. ♦ Refl. A se lamuri, a se edifica (asupra unui lucru); a întelege. – Din bg. doslušam.
heteroproteidă, HETEROPROTEÍDĂ s. f. denumire generica data substantelor organice compuse dintr-o parte proteica si una neproteica. (< fr. hétéroprotéide)
destăinui, DESTĂINUÍ, destainuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveala o taina, un gând ascuns; a marturisi, a divulga. 2. Refl. A-si da pe fata gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe fata, a iesi la iveala; a se trada. [Prez. ind. si: destắinui] – Des1- + tainui.
destupa, DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlatura ceea ce acopera un obiect, o gaura, o deschizatura; a descoperi, a dezveli; a deschide. ♢ Expr. (Fam.) A-si destupa urechile = a asculta cu atentie, a încerca sa înteleaga exact ceea ce aude. – Des1- + [a]stupa.
deszăvorî, DESZĂVORÎ, deszavorasc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zavorul pentru a deschide o usa, o poarta, o camera etc. încuiata. – Des1- + zavorî.
detenţiune, DETENŢIÚNE, detentiuni, s.f. (Jur.) 1. Retinere a cuiva în stare de arest, pentru cercetari. 2. Pedeapsa penala care priveaza pe cineva de libertate pentru o perioada data. 3. (Rar) Posedare, pastrare a unui bun, fara intentia de a deveni proprietarul lui. [Pr.: -ti-u-. – Var.: deténtie s.f.] – Din fr. détention, lat. detentio, -onis.
deviaţie, DEVIÁŢIE, deviatii, s.f. Abatere de la directia data sau normala, ♦ (Med.) Deviatie de sept = deformare a peretelui despartitor al cavitatii nazale. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. déviation.
dezlega, DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacând legatura cu care este închis; a desface. ♢ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl framânta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din strânsoare. ♢ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (În religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.
deznoda, DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A face sa nu mai fie înnodat, a desface un nod, o ata, o sfoara etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ♢ Expr. A deznoda punga (sau baierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuiala. ♦ Fig. A clarifica, a solutiona o situatie încurcata, un conflict. 2. Fig. A desela, a speti pe cineva cu bataia sau din cauza unor poveri prea grele. – Dez- + [în]noda.
dezvălui, DEZVĂLUÍ, dezvalui, vb. IV. 1. Tranz. A da la iveala, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini etc.); a arata. ♦ A destainui, a divulga. 2. Refl. A iesi în evidenta, a se arata; a se desfasura. [Prez. ind. si: dezvaluiesc] – Dez- + [în]valui (dupa fr. dévoiler).
dezveli, DEZVELÍ, dezvelesc, vb. IV. L Tranz. si refl. A da la o parte, a îndeparta din jurul cuiva, de pe cineva sau ceva, sau de pe sine o învelitoare; a (se) descoperi. ♦ Tranz. Spec. A despacheta. ♦ Tranz. A da jos acoperisul de pe o casa. ♦ Tranz. A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepartând învelitoarea care le acoperea). 2. Tranz. Fig. A face sa apara, a lasa sa se vada; a arata. ♦ Refl. (Rar) A aparea în fata cuiva; a se înfatisa. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) da în vileag; a (se) trada. 4. Refl. (Despre mugurii si bobocii plantelor; p. ext. despre plante; adesea fig.) A se deschide. – Dez- + [în]veli.
diafilm, DIAFÍLM, diafilme, s.n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o tema data si care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm.
diagnostic, DIAGNÓSTIC, diagnostice, s.n. Determinarea precisa a bolii de care sufera cineva, pe baza datelor clinice si a examenelor de laborator; diagnoza. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic.
dibol, DIBÓL s.n. (Inform.) Limbaj formalizat specializat în prelucrarea datelor din domeniul economic cu ajutorul calculatorului electronic. – Din engl. dibol.
dibui, DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranta, sovaielnic, cautând un drum. ♦ Tranz. si intranz. A cauta cu nesiguranta; a cauta pipaind prin întuneric. ♢ Expr. Pe dibuite = pipaind, cautând cu mâinile, fara sa vada; la întâmplare, la nimereala. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a gasi, a descoperi, a afla, a dibaci. [Prez. ind. si dibuiesc] – Et. nec.
kinetografie, KINETOGRAFÍE s.f. Sistem de notatie a dansurilor. [g.-d. art. kinetografíei] (din germ. Kinetographie) [def. MDN]
salva, SALVÁ, salvez, vb. I. Tranz. si refl. A scapa pe cineva sau a izbuti sa scape singur dintr-o primejdie, dintr-o încurcatura etc. ♢ Expr. (Tranz.) A salva situatia = a reusi sa îndrepte o situatie grea, neplacuta; a face fata unei situatii. A salva aparentele = a da unui lucru, unei situatii etc. o înfatisare capabila sa ascunda un rau launtric. – Din lat., it. salvare.
sanhedrin, SANHEDRÍN s.n. Tribunal suprem la vechii iudei; fig. grup de oameni care formeaza un cerc închis, având pretentia de a da, într-un anumit domeniu, sentinte infailibile. – Din fr. sanhédrin.
sanitar, SANITÁR, -Ă, sanitari, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care se refera la sanatate, privitor la sanatate; (despre legi, masuri, servicii etc.) destinat ocrotirii si îngrijirii sanatatii publice. Serviciu sanitar. ♦ Punct sanitar = cea mai mica unitate de asistenta medicala, functionând în întreprinderi sau în locuri de munca izolate. Agent sanitar (si substantivat, m.) = persoana din cadrul personalului medical mediu al unui spital sau al unui serviciu medical, care se ocupa (în mediul rural) cu îngrijirea bolnavilor, cu executarea masurilor de dezinfectie în cazuri de epidemii etc. Spirt sanitar = spirt folosit ca dezinfectant extern, impropriu pentru baut. 2. S.m. Soldat instruit pentru a da primul ajutor ranitilor si a se îngriji de ridicarea si transportarea lor de pe câmpul de lupta. – Din fr. sanitaire.
satisfăcut, SATISFĂCÚT, -Ă, satisfacuti, -te, adj. (Despre oameni) Care este plin de multumire, de satisfactie; ale carui dorinte, exigente au fost îndeplinite; caruia i s-a dat satisfactie; care exprima multumire; multumit. – V. satisface.
sau, SAU conj. 1. (Cu functie disjunctiva) Ori, fie: a) (Leaga notiuni sau propozitii care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjunctiei este o negatie) Sunt sau nu sunt? b) (Leaga notiuni sau propozitii care se exclud ca alternative) Doriti cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indica necesitatea de a alege între doua alternative) Sau luni, sau miercuri. ♢ (În enumerari, precedând fiecare element al enumerarii sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuinteaza sau rindeaua sau cioplitorul sau gealaul. 2. (Cu functie explicativa) Adica, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii tari. 3. (Cu functie copulativa) Precum, si. Nisipul se gaseste pe fundul râurilor, lacurilor sau marilor. 4. (În propozitii interogative, cu functie conclusiva, atenuata de o nuanta de îndoiala) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? – Sa + au1.
sălta, SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. Intranz. si refl. (Despre fiinte) A face un salt (sau salturi repetate); a sari. ♢ Expr. (Intranz.) A-i salta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresari de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (putin) de la pamânt, a se înalta în picioare pentru a se urca undeva. 2. Intranz. (Despre lucruri) A se misca (repetat) de jos în sus sub impulsul unei forte din afara. ♦ (Despre ape, valuri) A fi agitat, a se învolbura; a clocoti. 3. (Despre fiinte si despre lucruri) A se misca, a se deplasa în salturi. ♦ (Despre oameni) A merge sprinten. ♦ (Rar) A dansa. 4. Intranz. A trece peste ceva printr-un salt. ♦ A sari, a tâsni de undeva; a se ivi, a rasari (pe neasteptate si sarind). Izvoare salta de sub piatra. ♦ A se ridica în înaltime, a se înalta în vazduh. II. Tranz. A misca, a deplasa din loc ridicând (usor) în sus. ♦ Tranz., refl. si intranz. Fig. A(-si) îmbunatati situatia materiala, sociala. ♦ Refl. Fig. (Despre copii si plante) A creste în înaltime, a se înalta. – Lat. saltare.
sămeşie, SĂMESÍE s.f. (Înv.) Functia samesului; institutie care strângea darile în trecut; localul acestei institutii. – Sames + suf. -ie.
sarcină, SÁRCINĂ, sarcini, s.f. 1. Greutate, încarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusa în spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, îndatorire, raspundere (materiala sau morala). ♢ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. "de") Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cât o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea în jurul sau un câmp electric sau de a fi actionat atunci când se afla în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.
satara, SATARÁ, satarale, s.f. Dare exceptionala (în afara darilor obisnuite) perceputa în tarile românesti. – Cf. tc. m u s a d é r e "confiscare".
satina, SATINÁ, satinez, vb. I. Tranz. A da luciu hârtiei sau tesaturilor cu ajutorul calandrului. – Din fr. satiner.
hemipareunie, HEMIPAREUNÍE s. f. copulatie incompleta datorata malformatiei organelor genitale feminine. (< fr. hémiparéunie)
scorbut, SCORBÚT, scorbuturi, s.n. Boala datorata lipsei de vitamina C în alimentatie, care se manifesta prin slabirea fortei musculare, anemie, sângerarea gingiilor, caderea dintilor, aparitia unor plagi deschise etc. – Din fr. scorbut.
scrobi, SCROBÍ, scrobésc, vb. IV. Tranz. A da rigiditate, asprime, luciu firelor, produselor textile sau rufelor prin scufundarea lor într-o suspensie de amidon în apa; a apreta. – Din bg. skrobja, scr. skrobiti.
scuipa, SCUIPÁ, scúip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gura saliva, flegma etc. cu o miscare specifica a buzelor si a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispret; fig. a-si manifesta dispretul fata de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afara din gura, p. ext. din gâtlej sau din plamâni; a expectora. ♢ Expr. (Fam.) A-si scuipa plamânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoza care tusesc si expectoreaza des; b) se spune pentru a arata ca cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fara rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de saliva) un corp strain aflat sau introdus în gura. 3. Intranz. si tranz. Fig. A arunca ceva cu forta. – Lat. •scupire.
scatoalcă, SCATOÁLCĂ, scatoalce, s.f. (Fam.) Lovitura data cuiva cu palma sau cu dosul mâinii; p. gener. bataie. – Din rus. skatulka.
scăpa, SCĂPÁ, scap, vb. I. 1. Intranz. A se desprinde din...; a se elibera, a se salva (dintr-o cursa, dintr-o strânsoare etc.); a se descatusa. ♦ A se strecura prin..., a strabate. ♦ A iesi cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcatura, dintr-o situatie grea; a se feri de..., a evita, a se apara de... ♦ Intranz. si tranz. A reusi sa (se) elibereze de cineva sau de ceva suparator, neplacut; a (se) descotorosi, a (se) debarasa. ♦ Tranz. A nu mai putea prinde (fiindca a fugit smulgându-se din mâna cuiva, desprinzându-se din legaturile în care era legat etc.). 2. Tranz. A lasa un obiect sa cada din mâna fara voie (din cauza unei emotii, a neatentiei sau din cauza ca este prea greu); a da drumul din mâna involuntar la ceva. ♢ Expr. A scapa din mâna (pe cineva sau ceva) = a) a pierde de sub control (pe cineva sau ceva); b) a pierde un bun prilej de a face, de a obtine ceva. 3. Intranz. (Rar; despre Soare) A coborî spre asfintit; a fi în declin, a trece de... 4. Refl. A spune sau a face ceva fara voie, din greseala; a nu se putea stapâni de a spune sau de a face ceva. ♢ Expr. (Tranz.) A scapa o vorba = a face (din imprudenta) o indiscretie. 5. Tranz. A pierde un spectacol, o întâlnire, un tren etc.; a nu mai apuca, a nu mai prinde (întârziind), a sosi prea târziu. 6. Tranz. A lasa neobservat, a pierde din vedere, a nu lua în seama, a omite. ♢ Expr. A nu scapa (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din vedere) = a tine (pe cineva sau ceva) sub continua observatie. ♦ Intranz. A trece neobservat, neluat în seama. 7. Intranz. A nu reusi momentan sa-si aminteasca de... 8. Refl. A avea senzatia acuta de defecare sau de urinare, a simti imperios nevoia de a iesi afara. – Lat. •excappare.
schematiza, SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrari etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.
seamă, SEÁMĂ s.f. 1. (În loc. si expr.; exprima ideea de calcul mintal, o judecata, o constatare, o observatie) De buna seama = desigur, fara îndoiala. Mai cu seama = mai ales, îndeosebi. A-si da seama = a constata, a se lamuri, a pricepe. A lua seama (sau seama) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a întelege, a se lamuri. (Pop.) A-si lua seama = a se razgândi. 2. (În loc. si expr.; exprima ideea de folos, interes, grija) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lasa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seama (sau în seama cuiva) = a da (sau a lasa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A tine seama (sau, rar, seama) de cineva (sau de ceva) = a lua în consideratie, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnatate, importanta; vaza, faima. ♢ Loc. adj. De seama = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ♢ Expr. De-o seama (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeasi situatie, categorie sociala cu cineva; de aceeasi vârsta cu cineva. 5. Rost, rânduiala. ♢ Expr. A sti seama (la ceva) = a avea experienta unui lucru, a sti cum sa procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-si face (singur) seama (sau, rar, seama) = a se sinucide. 6. Socoteala, calcul; cont. ♢ Expr. A sti seama = a cunoaste situatia unui lucru. 7. Numar, cantitate (nehotarâta); câtiva. O seama de învatati. ♢ Loc. adj. si adv. Fara numar si fara seama = (care este) în numar mare; mult. Peste seama = peste masura, exagerat. ♦ (În legatura cu notiuni temporale) Interval, perioada (nehotarâta). Asa traia de o seama de vreme. – Din magh. szám.
seară, SEÁRĂ, seri, s.f. Parte de la sfârsitul zilei, când începe sa se întunece; interval de timp cuprins între sfârsitul zilei si momentul când cineva îsi încheie activitatea, se duce la culcare. ♢ Loc. adv. De cu seara = înca din timpul serii precedente; o data cu venirea serii, la începutul serii. Catre (sau spre, înspre, pe) seara = când se lasa seara. ♢ – Expr. Buna seara! formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul serii. A da (cuiva) buna seara sau a-si lua (de la cineva) buna seara (sau seara buna) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) în timpul de la sfârsitul zilei, când începe sa se întunece; în fiecare zi când începe sa se întunece. – Lat. sera.
selecţionist, SELECŢIONÍST, -Ă, selectionisti, -ste, s.m. si f. Persoana care adera la teoria darwinista a selectiei naturale. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. sélectionniste.
sentimentalism, SENTIMENTALÍSM, (2) sentimentalisme, s.n. 1. Tendinta de a exagera rolul si valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obisnuit precadere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic în literatura aparut la sfârsitul sec. XVIII ca o reactie împotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.
septimă, SÉPTIMĂ1, septime, s.f. Interval într-o gama diatonica, cuprinzând sapte note consecutive; treapta a saptea de la o treapta data. – Din germ. Septime, it. settima.
sfătui, SFĂTUÍ, sfatuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povatui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva parerea sau sfatul (1); a se consfatui, a se întelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorba, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.
sfeştanie, SFESTÁNIE, sfestanii, s.f. Slujba religioasa oficiata de preot la începerea unei activitati, la darea în folosinta a unei constructii etc. sau la diferite cerinte ale credinciosilor, constând în rugaciuni si în stropirea cu apa sfintita. [Var.: (reg.) festánie s.f.] – Din sl. [o]svenštenije.
schimba, SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeasi natura). ♢ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorba (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (putin) de vorba; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o suma de bani pentru a primi alta de aceeasi valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru alta forma, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ♢ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în alta directie. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc) = a-si modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimba vorba, se spune când intervine ceva care modifica situatia existenta. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rau). 4. Refl. si tranz. A (se) îmbraca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-si) pune alte haine decât cele purtate pâna atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în alta parte). – Lat. •excambiare.
semnaliza, SEMNALIZÁ, semnalizéz, vb. I. Tranz. A da, a transmite semnale (la distanta); a comunica prin semnale. – Semnal + suf. -iza.
semnalment, SEMNALMÉNT, semnalmente, s.n. Totalitatea datelor, caracteristicilor exterioare dupa care o persoana poate fi identificata. – Din fr. signalement (dupa semnal).
servi, SERVÍ, servesc, vb. IV. 1. Tranz. A îndeplini anumite functii, însarcinari, datorii fata de cineva; a sluji. ♦ Intranz. A face serviciu, a functiona ca... ♦ Intranz. A lucra în calitate de om de serviciu, a sluji. ♦ A lucra în interesul, în slujba cuiva; a sustine, a sprijini. Îmi servesc prietenii. ♦ A fi de folos, util cuiva. Cu ce te pot servi? 2. Intranz. (Despre lucruri) A folosi la..., a fi utilizat ca..., a avea rolul de... ♦ Refl. (Despre oameni) A se folosi, a face uz de... 3. Tranz. A pune, a aduce la masa mâncare, bautura etc. ♦ A prezenta cuiva o mâncare ca sa ia din ea, a trata pe cineva cu ceva; a da sa manânce. ♦ Refl. A lua sa manânce sau sa bea. Se servi cu câteva bomboane. ♦ Fig. A da, a transmite. Încearca sa-i serveasca ultimele noutati. ♦ (Despre vânzatori, functionari etc.) A oferi solicitantilor cele cerute; a executa o comanda. ♦ A asigura o prestare de serviciu; a deservi. Ascensorul serveste etajele de sus. 4. Tranz. (La unele jocuri sportive cu mingea si la jocul de carti) A pune mingea sau cartile în joc. ♦ A plati, a furniza. A servi o renta. – Din fr. servir.
sili, SILÍ, silésc, vb. IV. 1. Tranz. A obliga (prin violenta) pe cineva sa faca ceva; a constrânge, a forta. ♦ A determina, a convinge, a îndupleca. 2. Intranz. si refl. A da zor, a se grabi. ♢ Tranz. fact. Începu sa sileasca vitele. 3. Refl. si intranz. A-si da toata osteneala, a depune eforturi, a se stradui (pentru a realiza ceva). ♢ Expr. (Refl.; reg.) A se sili într-o parere = a se gândi în mod permanent la ceva. – Din sl. siliti.
hebetudine, HEBETÚDINE s. f. stare de toropeala datorita careia bolnavul este cufundat în amortire fara delir. (< lat. hebetudo, fr. hébétude)
soluţiona, SOLUŢIONÁ, solutionéz, vb. I. Tranz. A gasi, a da o solutie (2); a dezlega, a rezolva. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. solutionner.
simbrie, SIMBRÍE, simbrii, s.f. 1. (Pop.) Rasplata în bani (sau în natura) care se dadea unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafa. ♦ ♢ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) sluga fara simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fara nici un profit material. ♦ Spec. Solda pe care o primeau soldatii mercenari. ♦ Recompensa, rasplata (materiala sau morala). 2. (Reg.) Slujba platita cu simbrie (1). 3. (Înv. si reg.) Arenda; chirie; plata data pentru arenda sau chirie. – Sâmbra + suf. -ie.
sorbţie, SÓRBŢIE, sorbtii, s.f. Denumire generala data fenomenelor de absorbtie si adsorbtie. – Din fr. sorption.
stradă, STRÁDĂ, strazi, s.f. 1. Drum (pavat sau asfaltat) în interiorul unei localitati, de-a lungul caruia se însira, de o parte si de alta, trotuarele si casele. ♢ Expr. Omul de pe strada = un anonim, o persoana oarecare (reprezentând opinia publica). A arunca (pe cineva) în strada = a da (pe cineva) afara din casa; p. ext. a lua (cuiva) tot ce are, a saraci. 2. Locuitorii unei strazi (1). [Pl. si: (înv.) strade] – Din ngr. stráta, it. strada.
harddisk, HARD-DISK s. n. disc magnetic, de mare capacitate, pentru stocarea datelor la computere. (< engl. hard-disk)
stratifica, STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. si tranz. A (se) aseza, a (se) depune în mai multe straturi; a capata sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare.
sextă, SÉXTĂ, sexte, s.f. 1. Treapta a sasea a gamei diatonice. 2. Intervalul de la orice nota data pâna la cea de-a sasea, în ordinea gamei diatonice. – Din fr. sexte.
hapaxlegomenon, HÁPAX LEGÓMENON s. n. cuvânt, forma care apare într-un singur loc (în literatura sau într-un text); hapax. ♦ lucru spus o singura data. (< fr., gr. hapax legomenon)
simula, SIMULÁ, simulez, vb. I. Tranz. A face sa para adevarat ceva ireal; a da, în mod intentionat, o impresie falsa. ♦ A se preface bolnav, nebun, beat etc. (pentru a obtine un avantaj sau a evita o sanctiune). – Din fr. simuler, lat. simulare.
sinalagmatic, SINALAGMÁTIC, -Ă, sinalagmatici, -ce, adj. (Despre contracte juridice) Care impune obligatii reciproce pentru partile interesate chiar de la data încheierii lor. – Din fr. synallagmatique.
sincronoscop, SINCRONOSCÓP, sincronoscoape, s.n. 1. Instrument folosit pentru a indica daca doua fenomene periodice sunt sincrone. 2. Instrument folosit pentru determinarea momentului în care a fost realizata sincronizarea a doua tensiuni electrice alternative. ♦ Instrument alcatuit dintr-un oscilograf catodic, folosit pentru reprezentarea vizuala a formelor de unda. – Din fr. synchronoscope.
situa, SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a actiona de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer.
slobozi, SLOBOZÍ, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune în libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o strânsoare, dintr-o legatura care imobilizeaza. ♦ Refl. (Despre obiectul care leaga) A se slabi, a se desface. 2. A lasa un animal în libertate. 3. A permite cuiva sa plece, a da voie sa se departeze. ♢ A nu-l slobozi (pe cineva) inima sa... = a nu se îndura sa faca un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera dupa terminarea serviciului militar; a lasa la vatra. 4. A da drumul, a lasa sa cada. 5. A descarca o arma de foc; a arunca sageti dintr-un arc. 6. A raspândi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigat, un cuvânt. – Din slobod.
sminteală, SMINTEÁLĂ, sminteli, s.f. 1. Tulburare a mintii, scrânteala, nebunie; p. ext. greseala, abatere. 2. (Înv. si pop.) Stricaciune, pierdere, paguba; neplacere. ♢ Loc. adv. Fara sminteala = în mod absolut, negresit. ♢ Expr. A da (pe cineva) de sminteala = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eala.
smotoci, SMOTOCÍ, smotocesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A da, a trage cuiva o bataie buna; a parui, a chelfani, a scarmana. – Cf. scr. s m o t o k.
halogen, HALOGÉN, -Ă I. adj. care produce saruri. II. s. m. denumire generica data elementelor fluor, clor, brom si iod, care se pot combina direct cu metalele, dând saruri. (< fr. halogène)
spiritualiza, SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca sa dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un continut spiritual, a încerca sa le detaseze de materie. ♦ Refl. A capata o anumita adâncime spirituala. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.
statistic, STATÍSTIC, -Ă, statistici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Evidenta numerica, situatie cifrica referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numaratoare. 2. Culegere, prelucrare si valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Stiinta care culege, sintetizeaza, descrie si interpreteaza date referitoare la fenomene generale. ♦ Statistica matematica = ramura a matematicii care elaboreaza notiunile si metodele folosite în statistica (I) 4. Teorie fizica ce urmareste si descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care apartine statisticii (I), privitor la statistica, bazat pe statistica. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch.
stâng, STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre parti sau organe ale corpului) Asezat în partea corpului în care se afla inima. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1). b) (La f. sg. art.) Mâna stânga (1). 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii stângi (1) (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru sau o fiinta). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau directia stânga. (2). ♢ Expr. A tine stânga = a merge pe partea stânga a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. 3. Care reprezinta gruparea radicala a unui partid, a unei adunari, a unei organizatii politice; care se alatura unei astfel de grupari. ♦ (Substantivat, f. art.) Aripa radicala a unui partid, a unei scoli filozofice etc. ♢ Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. – Lat. •stancus (= stanticus) "obosit".
grizuscop, GRIZUSCÓP s. n. aparat care arata daca procentul de grizu din atmosfera unei exploatari subterane a atins limita periculoasa. (< fr. grisouscope)
stiliza, STILIZÁ, stilizez, vb. I. Tranz. 1. A da unui text o forma mai corecta, mai îngrijita. 2. (În artele plastice) A reproduce un obiect din natura în linii simplificate, esentiale, în scop decorativ. ♦ A prelucra un motiv de coregrafie sau de muzica populara, pastrând elementele originare esentiale. – Din fr. styliser.
sociodramă, SOCIODRÁMĂ, sociodrame, s.f. Test sociometric bazat pe improvizarea unui scenariu pe o tema data în care fiecare subiect primeste un anumit rol. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociodrame, engl. sociodrama.
sociogramă, SOCIOGRÁMĂ, sociograme, s.f Reprezentare grafica a datelor obtinute prin testul sociometric. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociogramme.
sving, SVING1 s.n. (Box) Lovitura data lateral. – Fr. swing (< engl.).
sofistica, SOFISTICÁ, sofistichez, vb. I. Tranz. 1. A folosi în mod constient rationamente false, care denatureaza adevarul. 2. A da un caracter cautat, artificial, complicat sau pretios. – Din fr. sophistiquer.
streche, STRÉCHE, streche, s.f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vatamatoare pentru animalele domestice: a) (si în sintagma strechea vitelor) insecta de marimea unei albine, cu corpul paros, negru sclipitor, ale carei larve traiesc ca paraziti sub pielea vitelor cornute mari, hranindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (si în sintagma strechea oilor) insecta mare de culoare bruna-cenusie, paroasa, care îsi depune larvele în narile oilor, de unde ajung în sinusurile fruntii, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (si în sintagma strechea cailor) insecta mare de culoare galbena-bruna, paroasa, care îsi depune ouale pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insecta cu abdomenul oval, cu picioarele paroase, care îsi depune ouale pe parul caprioarelor si al cerbilor (Hypoderma diana si actaeon). ♦ Neliniste, spaima provocata animalelor de insectele descrise mai sus. ♢ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniste; (în special) a fugi orbeste, fara motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fara motiv, a fi plin de neastâmpar. ♦ Furie subita, acces de nebunie. – Din bg. strak.
strechea, STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Despre animale) A porni în goana, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienatie; a înnebuni. – Din streche.
stricni, STRICNÍ1, stricnesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A cresta, a întepa cu stricneaua un animal bolnav, pentru a-i lua sânge. ♦ A plesni pe cineva cu biciul (pâna da sângele). 2. A spinteca pestele pentru a-l curata. – Din sl. strŭknonti.
strâmba, STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva sa nu mai fie drept, a da o pozitie strâmba; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face sa devieze de la pozitia normala, a apleca într-o parte. ♢ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-si strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a tine capul sau gâtul într-o pozitie fortata, sucita, pentru a putea privi într-o anumita directie. 3. Refl. si tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la fata) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispret, de nemultumire etc. ♦ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare pofta, a se prapadi de râs.(Intranz.) A strâmba din nas = a-si arata nemultumirea, dezaprobarea sau dispretul printr-o miscare caracteristica a fetei. ♦ Tranz. A imita în batjocura fizionomia, mimica cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.
structura, STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumita structura. – Din fr. structurer.
structuralism, STRUCTURALÍSM s.n. Teorie lingvistica contemporana care sustine ca limba este un sistem autonom, ca alcatuieste o structura în care diversele parti se afla în relatii si se conditioneaza reciproc. ♦ P. gener. Teorie si metoda aplicata în domeniul unor stiinte umaniste, care îsi propun sa descopere si sa descrie sistemele de relatii din stiinta data. – Din fr. structuralisme.
strunji, STRUNJÍ, strunjesc, vb. IV. Tranz. A prelucra un material cu ajutorul strungului; a da la strung; a struji, a strungari. – Din strung.
grafism, GRAFÍSM s. n. 1. redare în linii simple, grafice; simplitate; simplificare. ♢ maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel încât liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care îi da echilibru si unitate. 2. tendinta de a da prioritate elementelor grafice într-o opera de arta. 3. (muz.) gen de compozitie contemporan în care partitura contine desene ce trebuie sa sugereze interpretilor improvizarea muzicii. (< fr. graphisme)
subînchiria, SUBÎNCHIRIÁ, subînchiriez, vb. I. Tranz. A da cu chirie un imobil sau o parte dintr-un imobil închiriat pe seama sa. ♢ A lua cu chirie de la chiriasul principal o parte dintr-un imobil sau întregul imobil. [Pr.: -ri-a] – Sub1- + închiria (dupa fr. sous-louer).
subarenda, SUBARENDÁ, subarendéz, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arenda exploatarea unui bun pe care persoana care îl arendeaza îl detine tot cu arenda de la proprietar. – Sub1- + arenda.
supranumi, SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra- + numi (dupa fr. surnommer).
supraalimentat, SUPRAALIMENTÁT, -Ă, supraalimentati, -te, adj. Caruia i s-a dat sau care a consumat o cantitate de hrana mai mare si mai consistenta decât cea normala; supranutrit. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
supune, SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapânire sau în puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarâre. 4. (Înv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se încovoaie, sa îngenuncheze. – Lat. supponere.
surdomutism, SURDOMUTÍSM s.n. Deficienta audio-verbala complexa datorata absentei congenitale sau pierderii timpurii a auzului; surdomutitate. – Surd + mutism.
surprinde, SURPRÍNDE, surprínd, vb. III. Tranz. 1. A prinde pe cineva pe neasteptate asupra unui fapt. ♦ A gasi pe cineva nepregatit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere. 2. A mira, a uimi, a ului. 3. A baga de seama, a observa (pe furis), a sesiza; a remarca; a descoperi în mod brusc. – Din fr. surprendre (dupa prinde).
subzista, SUBZISTÁ, subzíst, vb. I. Intranz. (Livr.) 1. A ramâne în vigoare; a se mentine, a dainui, a dura. 2. A avea mijloace de existenta; a se întretine, a trai. – Din fr. subsister.
subtiliza, SUBTILIZÁ, subtilizez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A da subtilitate, rafinament, finete gândirii, gustului etc.; a face sa devina (prea) subtil (1). 2. (Fam.) A lua ceva pe furis, cu dibacie, pe nesimtite; a sustrage, a fura, a sterpeli. – Din fr. subtiliser.
composta, COMPOSTÁ, compostéz vb. I. Tranz. 1. A marca data cu compostorul. 2. A marca cu compostorul biletul de calatorie. – Din fr. composter.
compostor, COMPOSTÓR, compostoare, s.n. 1. Aparat mecanic, cu litere si cifre mobile, folosit pentru a imprima data si uneori numarul trenului (sau al altui vehicul) pe un bilet de calatorie. 2. Aparat pentru perforat biletele în vehiculele de transport în comun cu autotaxare. – Din fr. composteur.
compulsa, COMPULSÁ, compulsez, vb. I. Tranz. (Înv.) A cerceta acte, documente; a aduna date, a strânge informatii. – Din fr. compulser, lat. compulsare.
comput, COMPÚT, computuri, s.n. Calcul al timpului, facut pentru a fixa data Pastilor si pentru a socoti calendarul bisericesc. – Din fr. comput.
concedia, CONCEDIÁ, concediez, vb. I. Tranz. 1. A elibera dintr-o functie, a îndeparta din serviciu, a da afara. 2. (Rar) A îngadui cuiva sa se retraga; a pofti pe cineva sa iasa; a îndeparta. [Pr.: -di-a] – Din fr. congédier.
condamnare, CONDAMNÁRE, condamnari, s.f. Faptul de a condamna. 1. Obligatie impusa unei persoane, prin judecata, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecata, a unei sanctiuni penale; osânda la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severa; blam. – V. condamna.
conjunct, CONJÚNCT, -Ă, conjuncti, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) si pers. 3 sg. si pl. (-i, -s) al verbului "a fi" si formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ si acuzativ sg. si pl. (-mi sau mi-, -ti sau ti- etc.) – Din lat. conjunctus. Cf. fr. c o n j o i n t.
consfinţi, CONSFINŢÍ, consfintesc, vb. IV. Tranz. A da un caracter durabil, solid; a stabili, a consacra. – Con1- + sfinti (dupa fr. consacrer).
conspect, CONSPÉCT, conspecte, s.n. 1. Notare sintetica, schematica si sistematica a datelor esentiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generala, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizata într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt.
coş, COS1, cosuri, s.n. 1. Obiect de diferite forme, facut dintr-o împletitura de nuiele, de papura, de rafie etc., cu sau fara toarte, care serveste la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; cosarca. ♢ Expr. A arunca (sau a da) la cos = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Continutul unui cos1 (1). 2. Unealta de pescuit de forma ovala, cilindrica etc., facuta din împletitura de nuiele sau de mlaja si folosita la prinderea pestilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn si prevazut cu o plasa fara fund prin care trebuie sa fie trecuta mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalatia unei mori mici, în forma de lada cu gura larga si fara fund, în care se toarna grauntele de macinat. ♦ Pâlnie în forma de piramida la masina de treierat, în care se baga snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semintele etc. 5. Împletitura de nuiele care se asaza ca o lada pe fundul carului, înlocuind loitrele si codârla când se transporta lucruri marunte. 6. Acoperamânt de piele sau de pânza al unei trasuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Cosul pieptului = cavitate toracica; torace. ♢ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în cos = a fi foarte flamând. A fi tare în cos = a fi sanatos, zdravan. 8. Canal îngust, izolat sau facut în zid si trecut prin acoperisul unei case, prin care iese fumul de la soba, de la vatra etc.; horn, hogeac. ♦ Conducta verticala folosita la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalatie de încalzire cu focar. – Din sl. košĩ.
cot, CÓT, (I 1) coate si (I 2, 3, 4) coturi, s.n., (II) coti, s.m. I. S.n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioara a articulatiei dintre humerus si cubitus, care uneste bratul cu antebratul. ♢ Loc. adv. Cot la cot = alaturi; împreuna. ♢ Expr. A da din coate = a) a-si face loc împingând pe altii; b) a lupta (fara scrupule) pentru a iesi dintr-o încurcatura, pentru a obtine o situatie. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alaturi de altul). A-si da coate (sau cu cotul) = a-si face semne (cu cotul); a coti (2). A baga mâinile pâna-n (sau pâna la) coate = a fura mult si fara jena. (Fam.) A-i arata (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seama, a trata cu indiferenta. Ma doare-n cot! = putin îmi pasa! ♦ Compus: coate-goale s.m. invar. = (depr.) om sarac. ♦ Parte a mânecii care acopera cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte iesita în afara articulatiei de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc. portiune unde un drum, o vale etc. îsi schimba brusc directia; cotitura, întorsatura. ♦ Meandra (a unei ape curgatoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legatura între doua conducte cu directii diferite. 4. (Reg.) Colt, unghi, ungher. II. S.m. Veche unitate de masura pentru lungimi egala cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanta de la cot (I 1) pâna la încheietura palmei; p. ext. masura considerata, subiectiv, mare sau mica, dupa împrejurari. ♢ Expr. A scoate (sau a-i iesi cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste masura de mare. ♦ Bucata de material textil masurata cu aceasta unitate de masura. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru masurarea lungimii. – Lat. cubitus.
creion, CREIÓN, creioane, s.n. 1. Ustensila pentru scris sau desenat, constituita dintr-o mina neagra sau colorata, protejata de un învelis de obicei din lemn; betisor facut din argila combinata cu diferite substante, cu care se poate desena în diferite culori. 2. Desen realizat în creion (1). 3. Fig. Mod de a scrie, de a compune; usurinta de a scrie, de a compune ceva (valoros). 4. Obiect în forma de creion (1) preparat din substante cosmetice, folosit ca fard. 5. (În sintagma) Creion luminos = dispozitiv electronic folosit pentru introducerea datelor si informatiilor în minicalculatoare. – Din fr. crayon.
coregrafia, COREGRAFIÁ, coregrafiez, vb. I. Tranz. (Rar) A crea, aranja si regiza dansuri, balete. ♦ A face coregrafia unui spectacol. [Pr.: -fi-a] – De la coregraf.
crezare, CREZÁRE, (rar) crezari, s.f. 1. Încredere. ♢ Expr. A da crezare (cuiva sau la ceva) = a se încrede, a crede pe cineva pe cuvânt. 2. (Înv.) Credinta. – Crede + suf. -are.
crezământ, CREZĂMẤNT, crezaminte, s.n. (Înv.) 1. Crezare, încredere. ♢ Loc. adv. Cu crezamânt = cu adevarat, într-adevar. ♢ Expr. A da (sau a pune) crezamânt = a da crezare. A afla (sau a avea) crezamânt = a se bucura de încredere, a fi crezut. 2. Întelegere, fata de cineva sau de ceva; consideratie, mila. – Crede + suf. -amânt.
cristaliza, CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. si refl. (Despre substante) A se transforma dintr-o stare gazoasa, lichida sau solida-amorfa în stare solida-cristalina. 2. Refl. si tranz. Fig. A lua sau a da o forma precisa, potrivita; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser.
cronogramă, CRONOGRÁMĂ, cronograme, s.f. 1. Inscriptie în care literele, corespunzatoare cifrelor romane, formeaza data. 2. Informatie data de literele unei fraze, ale unui vers, ale unei inscriptii etc. care au si o semnificatie numerala, reprezentând cifre romane. 3. Reprezentare grafica a variatiilor unui parametru în functie de timp; historiograma. [Var.: cronográm s.n.] – Din fr. chronogramme.
cronologie, CRONOLOGÍE, cronologii, s.f. Disciplina auxiliara a istoriei, care se ocupa cu stabilirea epocilor si a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Lista care cuprinde o succesiune cronologica. – Din fr. chronologie.
crop, CROP s.n. (Reg.; despre lichide, în expr.) A da în crop = a începe sa se încalzeasca, a se încropi; a da în fiert. – Din uncrop.
glaciodislocaţie, GLACIODISLOCÁŢIE s. f. dislocare si deplasare a rocilor din pozitia initiala datorita presiunii exercitate de masa unui ghetar în miscare; glaciotectonica. (< fr. glaciodislocation)
curcan, CURCÁN, curcani, s.m. 1. Pasare domestica mare, originara din America, cu coada lata care se desfasoara în forma de evantai (Meleagris gallopavo); p. rest. masculul curcii. ♢ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-si da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de strada; vardist. 2. Fig. Porecla data dorobantilor români din razboiul de la 1877 – 1878. – Curca + suf. -an.
curs, CURS1, cursuri, s.n. I. 1. Miscare a unei ape curgatoare în directia pantei; p. ext. albia, întinderea sau directia unei ape curgatoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durata, interval (de timp). ♢ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât dureaza ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfasurare, mers, directie a unor evenimente. ♢ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Pret sau cost, la un moment dat, al unei hârtii de valoare în raport cu alta hârtie de valoare. ♢ Cursul actiunilor = pretul la care se vând si se cumpara actiunile la un moment dat. Cursul bursei = pretul la care este cotata la un moment dat, la bursa, o hârtie de valoare, o valuta straina etc. ♦ Putere de circulatie a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri dupa fr. cours).
cere, A cere ≠ a da, a oferi
clădi, A cladi ≠ a darâma, a demola, a distruge, a strica
construi, A construi ≠ a darâma, a demola, a distruge, a ruina
dăinui, A dainui ≠ a dispera, a pieri
dărâma, A darâma ≠ a cladi, a dura, a înalta, a ridica, a zidi
dăuna, A dauna ≠ a folosi
folosi, A folosi ≠ a dauna
lua, A lua ≠ a da
primi, A primi ≠ a alunga, a da, a refuza, a respinge
ridica, A ridica ≠ a coborî, a darâma, a pica
zidi, A zidi ≠ a darâma, a strica
vătăma, VĂTĂMÁ vb. 1. v. dauna. 2. a ataca, a distruge, a strica, a zdruncina, (fig.) a ruina. (Aceste eforturi i-au ~ sanatatea.) 3. a dauna, a prejudicia, (livr.) a leza, (fig.) a lovi. (~ intereselor lor.)
gerontomorfoză, GERONTOMORFÓZĂ s. f. transformare morfologica datorata îmbatrânirii organismului. (< fr. gérontomorphose)
ura, URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ "buna seara".) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îti ~ mult bine.)
unge, ÚNGE vb. 1. v. gresa. 2. a întinde. (~ untul pe pâine.) 3. a (se) mânji. (S-a ~ cu namol, la mare.) 4. a da. (Îsi ~ piciorul cu alifie.) 5. v. mirui. 6. v. înscauna.
geometriza, GEOMETRIZÁ vb. tr. 1. a da o forma geometrica. 2. (fig.) a aranja geometric. (< fr. géométriser)
generaliza, GENERALIZÁ vb. I. tr. 1. a da o formulare sintetica, generala; (log.) a efectua procesul de generalizare. 2. a aplica ceea ce este special unui caz altor cazuri asemanatoare; a largi, a mari sfera de aplicare. II. refl. (despre boli) a se extinde în întregul organism. (< fr. généraliser)
genera, GENERÁ vb. tr. a produce, a determina, a da nastere la... (< fr. générer, it., lat. generare)
trăi, TRĂÍ vb. 1. a vietui, (pop.) a haladui, a salaslui, (reg.) a labadui, a salasi, (Olt.) a sufleti, (înv.) a custa, a locui, a salasui, a via. (Au ~ fericiti pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a vietui, (rar) a fiinta, (reg.) a labadui, (înv.) a dainui. (Cât ~, omul învata.) 3. a o duce, a vietui. (Cum ~?) 4. v. coabita. 5. a vietui, (rar) a misca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o buna parte din viata.) 7. v. apuca. 8. a se tine, a vietui. (~ de azi pe mâine.) 9. v. întretine. 10. v. creste. 11. v. simti. 12. v. dainui.
trasa, TRASÁ vb. 1. a duce, a trage. (A ~ linii paralele.) 2. v. descrie. 3. (fig.) a jalona. (A ~ etapele obligatorii ale tacticii noastre.) 4. v. schita. 5. a arata, a indica. (A ~ cuiva calea de urmat) 6. a da. (A ~ o directiva.)
transpune, TRANSPÚNE vb. 1. a talmaci, a traduce, (livr.) a transla, (înv. si reg.) a tâlcui, (înv.) a da, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. (A ~ o poezie dintr-o limba în alta.) 2. a transcrie. (A ~ un text dintr-un alfabet în altul.)
transmite, TRANSMÍTE vb. 1. a comunica, a spune, a zice, (înv.) a parastisi, (fig.) a servi. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 2. a prezenta. (Îti ~ salutarile lui.) 3. a-i duce. (A-i ~ salutari de la ...) 4. v. înmâna. 5. v. preda. 6. v. împartasi. 7. v. anunta. 8. a da, a trece, (fam.) a pasa. (~ scrisoarea din mâna în mâna.) 9. a purta, a trece. (~ paharul din mâna în mâna.) 10. v. transfera. 11. a trece. (Maladia s-a ~ de la unul la altul.) 12. v. raspândi. 13. v. propaga. 14. v. emite.
trage, TRÁGE vb. 1. v. târî. 2. v. întinde. 3. a înfige. (~ în teapa.) 4. v. smulge. 5. v. suna. 6. a coborî, a lasa. (A ~ perdelele.) 7. v. încuia. 8. v. feri. 9. v. sufleca. 10. v. dezbraca. 11. v. îmbraca. 12. v. descalta. 13. v. încalta. 14. v. îndesa. 15. v. absorbi. 16. v. inspira. 17. v. inhala. 18. v. priza. 19. v. sufla. 20. v. bea. 21. v. frictiona. 22. v. masa. 23. v. ascuti. 24. v. arunca. 25. v. bate. 26. v. descarca. 27. v. izbi. 28. v. tipari. 29. v. trasa. 30. a da, (rar) a aplica, (fam. fig.) a arde, a cârpi, a lipi. (I-a ~ o palma.) 31. a-i plesni, (fam. fig.) a-i croi. (Îi ~ una peste obraz.) 32. v. poposi. 33. a mânea, (pop.) a salaslui, (reg.) a salasi, (prin Transilv.) a masalui, a salui, (înv.) a conaci, a salasui. (A ~ acolo vreo doua zile.) 34. v. instala. 35. v. slabi. 36. v. descinde. 37. v. proveni. 38. v. îndura.
traduce, TRADÚCE vb. a talmaci, a transpune, (livr.) a transla, (înv. si reg.) a tâlcui, (înv.) a da, a izvodi, a întoarce, a preface, a prepune, a primeni, a scoate. (A ~ o poezie dintr-o limba în alta.)
gardenparty, GÁRDEN-PÁRTY s. n. petrecere, receptie mondena data într-o gradina. (< engl. garden-party)
garanta, GARANTÁ vb. I. tr. a asigura, a încredinta pe cineva de ceva. II. tr., intr. a da garantie, a raspunde de ceva. III. intr. a raspunde de plata unei datorii facute de altul; a gira. (< fr. garantir)
gamba, GÁMBA s. f. (muz.) viola da ~ = viola tinuta pe picior, din care s-au dezvoltat ulterior violoncelul si contrabasul. (< it. /viola da/ gamba)
galeopitec, GALEOPITÉC s. m. mamifer insectivor nocturn din sud-estul Asiei, de marimea unor pisici, care poate plana datorita unei membrane laterale dintre membre si coada. (< fr. galéopithèque)
tipar, TIPÁR s. 1. v. tiparire. 2. (TIPOGR.) (înv.) stamba. (A da la ~.) 3. (TIPOGR.) tipar adânc v. calcografie; tipar înalt = pantografie. 4. v. zat. 5. v. presa. 6. v. stanta. 7. v. urma. 8. v. sablon. 9. v. calapod. 10. (rar) patron. (~ pentru un obiect de îmbracaminte.) 11. model, prototip. tip. (A construit templul dupa ~ele grecesti.) 12. model, (înv.) izvod. (Un ~ de scrisoare.) 13. v. cofraj. 14. v. forma. 15. tipar metalic v. cochila.
fuzee, FUZÉE s. f. corp aerodinamic, care poate înainta în atmosfera datorita fortei de reactie a gazelor arse evacuate printr-un efuzor. (< fr. fusée)
ftaleină, FTALEÍNĂ s. f. denumire generica data unor compusi organici prin condensarea anhidridei ftalice cu fenoli. (< fr. phtaléine)
fructificaţie, FRUCTIFICÁŢIE s. f. 1. proprietate a plantelor de a produce fructe; proprietate a pomilor si a vitei de vie de a da lastari fertili. 2. totalitatea organelor reproducatoare la criptogame. 3. perioada în care se formeaza fructele. (< fr. fructification, lat. fructificatio)
franciza, FRANCIZÁ vb. tr. a da caracter francez. (< fr. franciser)
fotometeor, FOTOMETEÓR s. m. efect luminos care apare în atmosfera datorita reflexiei, refractiei, difractiei si difuziunii luminii. (< engl. photometeor)
formator, FORMATÓR, -OÁRE I. s. m. f. 1. muncitor care confectioneaza forme de turnatorie; formar. 2. educator însarcinat cu formarea profesionala. II. s. n. 1. aparat de laborator pentru formarea foilor de pasta de hârtie sau de semifabricate fibroase, pe baza cercetarii carora se determina caracteristicile fizico-chimice ale acestora. 2. (inform.) program care realizeaza conversia de format a datelor. (< fr. formateur, engl. formatter)
format, FORMÁT2 s. n. 1. forma si dimensiunile unui obiect; dimensiunile unei pagini care rezulta în urma împaturirii unei coli de tipar; (p. ext.) dimensiune. 2. (inform.) mod de prezentare a datelor sau instructiunilor unui program pe un suport de informatie. (< fr. format)
formare, FORMÁRE s. f. 1. actiunea de a (se) forma; formaj; formatie (1); pregatire, instruire, educare. 2. confectio-nare si montare a unei forme de turnatorie. ♢ procedeu de fabricare prin vulcanizare a matritelor unor obiecte de cauciuc. 3. turnare si deshidratare a pastei fibroase pentru obtinerea unei benzi sau foi de hârtie. 4. operatia de a da unei piese de îmbracaminte sau de încaltaminte forma potrivita. (< forma)
formaliza, FORMALIZÁ vb. I. tr. a da un caracter formal unui sistem de cunostinte, unei teorii. ♢ (log.) a reduce la un sistem de cunostinte. II. refl. a se simti ofensat din cauza unei impoliteti. (< fr. formaliser)
formaj, FORMÁJ s. n. actiunea de a da forma unui obiect manufacturat; formare. (< fr. formage)
forfait, FORFAIT [FORFÉ] s. n. (sport) 1. suma pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursa este obligat s-o plateasca daca nu-l lasa sa alerge. 2. pierdere a unui drept ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de catre un concurent sau o echipa. 3. a declara ~ = a anunta ca nu va participa la competitia la care era angajat. (< fr. forfait, engl. forfeit)
folio, FÓLIO s. n. 1. foaie de hârtie îndoita o singura data si formând o coala de format mare, numerotata pe o singura parte. ♢ numar al unei pagini. 2. pelicula care, aplicata pe o hârtie subtire, serveste la imprimarea titlurilor pe copertele legate în pânza sau piele. (< fr. folio, lat. /in/folio)
folcloriza, FOLCLORIZÁ vb. tr. a da unei lucrari, unei compozitii, unui dans caracter folcloric. (< folclor + -iza)
stârni, STÂRNÍ vb. 1. v. haitui. 2. a scormoni, a scorni, (pop.) a scociorî. (~ prin padure în cautarea vânatului.) 3. a agita, a rascoli, a ridica. (Vântul ~ praful.) 4. v. asmuti. 5. v. instiga. 6. a atâta, (fig.) a scormoni, a zgândari. (Nu-i mai ~ durerea!) 7. a aparea, a se isca, a se ivi, a începe, a (se) porni, a se produce, (înv. si reg.) a se scociorî, (fig.) a se naste. (S-a ~ din senin o furtuna.) 8. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a provoca. (Injectia i-a ~ o senzatie de înviorare.) 9. a se declansa, a se dezlantui, a se isca, a izbucni, a (se) porni, (rar) a se pravali, (înv. si reg.) a se dezlega, a se scorni, (înv.) a se scula, a sc sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ un conflict.) 10. a cauza, a declansa, a determina, a dezlantui, a genera, a isca, a naste, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (înv. si reg.) a scomi, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discutii furtunoase.) 11. a isca, a naste, a produce, provoca, a ridica. (Cartea a ~ numeroase controverse.) 12. v. suscita. 13. a (se) face, a (se) produce, a (se) provoca. (Vestea a ~ vâlva.)
staţie, STÁŢIE s. 1. oprire. (~ de autobuze.) 2. v. gara. (Ma dau jos din tren la ~ urmatoare.) 3. (ASTRON.) statie cosmica v. statie spatiala; statie spatiala = statie cosmica.
fitoterapie, FITOTERAPÍE s. f. 1. ramura a fitopatologiei care studiaza mijloacele de prevenire si combatere a bolilor, a parazitilor si a daunatorilor plantelor cultivate. 2. terapie cu ajutorul plantelor medicinale. (< fr. phytothérapie)
speti, SPETÍ vb. a desela, a istovi, (Munt. si Transilv.) a daula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)
fisc, FISC s. n. organ de stat care stabileste si încaseaza darile si contributiile catre stat; serviciu de percepere a impozitelor. (< fr. fisc, it. fisco)
finisa, FINISÁ vb. tr. a da forma definitiva unui produs, unei lucrari. (dupa fr. finir)
filoxeră, FILOXÉRĂ s. f. 1. insecta daunatoare din ordinul homopterelor, care produce gale pe frunzele si radacinile vitei de vie. 2. boala cauzata vitei de vie de filoxera (1). (< fr. phylloxéra)
sânge, SÂNGE s. 1. rasa. (Cal de ~ arab.) 2. familie, neam. (E din ~le nostru.) 3. viata. (Si-a dat ~le pentru patrie.) 4. jertfa, sacrificiu. (Si-au dobândit libertatea prin ~.) 5. (BOT.) sângele-voinicului = a) (Lathyrus odoratus) indrusaim, (reg.) haragica, mazarata, mazarean, mazarica, mazariche, mazaroi, mazaruica, oresnita, pejma, floare-de-mazare; b) (Nigritella rubra) (reg.) musucel; c) (Nigritella nigra) (reg.) musucel, putoi.
figură, FIGÚRĂ s. f. 1. chip, fata, obraz. o (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. o (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♢ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ♢ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. o ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvânt, îmbogatindu-i-se semnificatia. o ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în functie de pozitia termenilor în premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)
fideiusor, FIDEIUSÓR s. m. (jur.) cel care garanteaza pentru altul, obligându-se sa-i plateasca datoriile. (< fr. fidéjusseur, lat. fideiussor)
fezanda, FEZANDÁ vb. I. tr. a da vânatului, pastrându-l în anumite conditii un timp, o aroma speciala (de fazan). II. refl. (despre carnea de vânat) a capata un anumit gust (în urma fezandarii). (< fr. faisander)
sfătui, SFĂTUÍ vb. 1. v. calauzi. 2. a îndemna, a povatui. (Îl ~ numai la bine.) 3. a îndruma, a învata, a povatui, (livr.) a consilia, (rar) a dascali, (înv.) a mângâia. (L-a ~ ce sa faca.) 4. a recomanda. (Te ~ sa-ti vezi de treaba.) 5. v. consulta.
fenomenologie, FENOMENOLOGÍE s. f. 1. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele în timp si spatiu. 2. (la Hegel) descrierea istoriei spirituale a constiintei, care se ridica de la certitudinea senzoriala la "stiinta absoluta". 3. curent filozofic idealist, întemeiat de E. Husserl, care reduce "obiectul" la "fenomen", considerat ca esenta de ordin spiritual si ca dat ultim si nemijlocit al constiintei, independent de existenta obiectiva si de experienta senzoriala. (< fr. phénoménologie)
serată, SERÁTĂ s. (înv.) soarea. (A da o ~.)
semnalment, SEMNALMÉNT s. (înv. si pop.) semn, (înv.) signal-ment. (I-a dat toate ~ele pentru a-l identifica.)
feminiza, FEMINIZÁ vb. I. tr., refl. a da, a capata caractere feminine. II. tr. a trece un cuvânt la genul feminin. (< fr. féminiser)
fasona, FASONÁ vb. tr. 1. a da o anumita forma unui lucru. ♢ a prelucra prin deformare plastica un material, în vederea realizarii unui obiect de o anumita forma. 2. (fig.) a modela caracterul cuiva. (< fr. fasonner)
scrânciob, SCRÂNCIOB s. dulap, leagan, (înv. si reg.) scârcium, (reg.) huit, (Transilv.) vârtej, (Ban.) vârtiloi, (prin Transilv.) zdrânca. (S-a dat în ~ la mosi.)
farmacibernetică, FARMACIBERNÉTICĂ s. f. utilizarea masinilor electronice de calcul pentru fixarea datelor privitoare la influenta medicamentelor asupra organismului. (< fr. pharmacybernétique)
scoate, SCOÁTE vb. 1. v. extrage. 2. v. exciza. 3. v. smulge. 4. a extrage, a lua. (A scoate apa din fântâna.) 5. v. dezgropa. 6. a desface, a desprinde. (A scoate o scândura de la gard.) 7. a arata. (Scoate limba!) 8. v. dezbraca. 9. a descalta, a trage, (reg.) a desculta. (A scoate pantofii din picioare.) 10. a lua. (Îsi scoate palaria de pe cap.) 11. v. ridica. 12. a încasa. (A scoate banii din banca.) 13. a retrage, (pop.) a trage. (A scoate o suma de bani de la CEC.) 14. v. elimina. 15. v. anula. 16. a departa, a elimina, a îndeparta, a înlatura. (A scoate petele de grasime de pe haine.) 17. v. suprima. 18. v. exclude. 19. v. concedia. 20. v. desarcina. 21. v. destitui. 22. v. emite. 23. a articula, a grai, a pronunta, a rosti, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blesti. (N-a scos nici un cuvânt.) 24. a da, a emite, (pop.) a slobozi. (A scoate un chiot, un tipat.) 25. v. produce. 26. v. emana. 27. v. publica. 28. a emite. (A scoate noi monede.) 29. v. desface. 30. v. elibera. 31. a salva, a scapa, (pop.) a mântui, (înv.) a mistui. (L-a scos dintr-un mare necaz.) 32. v. obtine. 33. a capata, a obtine, a primi, a vedea. (Nu mai scoate un ban de la el.) 34. v. recupera.
faliment, FALIMÉNT s. n. 1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscuta si declarata de o instanta judecatoreasca; bancruta. 2. (fig.) ruina, esec total. o a da ~ = a nu izbuti într-o actiune. (< it. fallimento, germ. Falliment)
falimenta, FALIMENTÁ vb. tr. 1. a da faliment. 2. a face pe cineva sa dea faliment. (< faliment)
falanger, FALANGÉR s. m. mamifer marsupial din Indonezia si Australia, care poate plana datorita unei membrane-parasuta laterale. (< fr. phalanger)
sărutare, SĂRUTÁRE s. 1. v. sarut. 2. gura, sarut, (pop. si fam.) pupatura, toc, (fam. si în limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat o ~.)
sărut, SĂRÚT s. 1. gura, sarutare, (pop. si fam.) pupatura, toc, (fam. si în limbajul copiilor) pusi, (fam.) pup. (I-a dat un sarut.) 2. sarutare, sarutat, (pop. si fam.) pupare, pupat, pupatura, tocait, (Ban., Transilv. si Maram.) tucare, tucat, (înv.) sarutatura. (Gata cu sarutul!)
sărindar, SĂRINDÁR s. (BIS.) (înv. si reg.) saracusta. (A da un ~.)
extemporal, EXTEMPORÁL, -Ă I. adj. în afara timpului. II. s. n. proba scrisa data elevilor pe neanuntate din lectia zilei pentru verificarea cunostintelor. (< germ. Extemporale, lat. extemporalis)
expulza, EXPULZÁ vb. tr. 1. a dispune, printr-un act al puterii de stat, ca cineva sa paraseasca teritoriul tarii în care se afla. 2. a scoate, a da, a împinge afara. (< fr. expulser, lat. expulsare)
exploda, EXPLODÁ vb. intr. 1. (despre explozive, proiectile) a face explozie. 2. (despre aparate) a se sfarâma datorita presiunii interioare. 3. (despre gaze) a izbucni (într-o eruptie). 4. (fig.) a izbucni, a rabufni. (< lat. explodere)
existent, EXISTÉNT, -Ă I. adj. care exista, traieste. II. s. n. 1. (fil.) manifestare concreta a existentei; ceea ce exista. 2. (jur.) orice categorie de bunuri apartinând unei întreprinderi la o anumita data. (< fr. existant)
exerciţiu, EXERCÍŢIU s. n. 1. activitate fizica sau intelectuala, repetata sistematic, spre a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ♢ mica piesa vocala sau instrumentala în scopul dezvoltarii deprinderilor tehnice. ♢ metoda de instruire a militarilor pentru formarea unor deprinderi sau însusirea modului de a lupta. ♢ tema data elevilor spre a-i familiariza cu unele cunostinte predate. 2. exercitare, îndeplinire. o ~ bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. o în ~l functiunii = în timpul sau în cadrul serviciului legal. (< fr. exercice, lat. exercitium)
rodi, RODÍ vb. 1. (reg.) a înrodi. (O planta care ~.) 2. a da, a face, a produce. (Pomul ~ multe mere.) 3. a produce, (înv. si pop.) a odrasli. (O regiune care ~ multe grâne.)
exclude, EXCLÚDE vb. I. tr. a da afara, a elimina, a nu admite. II. refl. (despre doua elemente) a se respinge ca fiind incompatibile, contrare. (< lat. excluder)
ripostă, RIPÓSTĂ s. raspuns, replica, (înv.) spunere. (La obraznicia lui i-a dat ~ cuvenita.)
rindea, RINDEÁ s. (TEHN.) (pop.) fatuitor, (înv. si reg.) tescherea, (reg.) strujnita. (A da o scândura la ~.)
evolvent, EVOLVÉNT, -Ă I. adj. (bot.) care se deschide prin rasucire. II. s. f. (mat.) curba care admite ca loc geometric al centrelor de curbura o curba data; curba desfasuratoare. (< lat. evolvens, fr., engl. evolcente, /II/ germ. Evolvente)
restitui, RESTITUÍ vb. 1. a da, a înapoia, a plati, (rar) a returna, (pop.) a întoarce, a înturna, (înv.) a reînturna. (Ţi-am ~ datoria) 2. v. rambursa. 3. v. înapoia.
evacua, EVACUÁ vb. tr. 1. a goli, a elibera (un imobil, o localitate etc.). ♢ a da afara pe cineva (dintr-o locuinta). 2. a elimina (dintr-un loc închis) gaze, reziduuri, fecale etc. (< fr. évacuer, lat. evacuare)
europiaţă, EUROPIÁŢĂ s. f. denumire generica data pietelor de capital, pe care se efectueaza depuneri bancare si împrumuturi în eurodolari. (< euro1- + piata)
eurobancă, EUROBÁNCĂ s. f. denumire generica data bancilor situate în Europa, care efectueaza si operatii în valuta straina (eurodolari). (< euro1- + banca)
euforiza, EUFORIZÁ vb. tr. a da o senzatie de euforie. (< fr. euphoriser)
eufemiza, EUFEMIZÁ vb. tr. a da (unui cuvânt) un caracter eufemistic. (< fr. euphémiser)
etnoiatrie, ETNOIATRÍE s. f. disciplina etnologica care se ocupa cu cunoasterea si explicarea datinilor, obiceiurilor si practicilor medicale populare. (< etno- + -iatrie)
răspândi, RĂSPÂNDÍ vb. 1. v. împrastia. 2. a (se) împrastia, a (se) razleti, a (se) risipi, (pop.) a (se) nasadi, (înv. si reg.) a (se) sparge, a (se) spargalui, (prin Olt. si Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turma.) 3. a (se) împrastia, a (se) prefira, a (se) presara, a (se) rasfira, a (se) risipi. (A ~ nisip peste tot.) 4. a împrastia, a presara, a semana, (rar) a scutura. (A ~ flori în calea cuiva.) 5. a (se) împrastia, a (se) revarsa, a (se) risipi, a (se) varsa. (Soarele ~ o caldura placuta.) 6. a arunca, a da, a împrastia. (Luna ~ sclipiri vii.) 7. a (se) difuza, a (se) împrastia, a (se) revarsa. (Lumina se ~ în toate ungherele.) 8. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) împrastia, a (se) întinde, a (se) lati, a (se) propaga, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (înv.) a (se) povesti, a (se) vesti. (Stirea s-a ~ peste tot.) 9. a circula, a se extinde, a se împrastia, a se întinde, a se lati, a se propaga, a se transmite, (înv.) a se raschira, a se tinde. (Zvonul s-a ~ din gura în gura.) 10. a difuza, a populariza, a propaga, a propovadui, (astazi rar) a vulgariza, (fig.) a semana. (A ~ o teorie.) 11. (BIS.) a predica, a propaga, a propovadui, (înv.) a binevesti, a marturisi, a povesti, a spune. (~ în lume crestinismul.) 12. v. emana. 13. v. propaga. 14. v. extinde.
etimologiza, ETIMOLOGIZÁ vb. intr. a cauta, a da etimologia unui cuvânt. (< it. etimologizzare)
eteroinfecţie, ETEROINFÉCŢIE s. f. boala infectioasa datorata introducerii în organism a unor germeni provenind din exterior. (< fr. hétéro-infection)
eşalona, ESALONÁ vb. tr. 1. a dispune trupele în adâncime, pe mai multe esaloane. ♢ a repartiza în rânduri succesive; a pune din distanta în distanta. 2. a distribui, a fixa la date succesive. (< fr. échelonner)
estetiza, ESTETIZÁ vb. tr. a da un caracter estetic (unui produs, unei constructii, limbii, stilului etc.). (< it. estetizzare)
purta, PURTÁ vb. 1. v. cara. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mâna în mâna.) 3. a avea, a tine. (~ în mâna un buchet de flori.) 4. a tine. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a sustine, a tine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluza subtire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a detine, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 12. a pastra, a retine. (~ în suflet icoana copilariei.) 13. a duce, a întretine. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 14. a da, a desfasura, a duce, a sustine, (înv.) a sta. (Au ~ o lupta continua cu inertia.) 15. a ademeni, a amagi, a încânta, a însela, a minti, a momi, a pacali, a prosti, a trisa, (livr.) a iluziona, (înv. si reg.) a juca, a planisi, a poticari, a prilesti, a sminti, a smomi, a sutili, (reg.) a sugui, (Transilv. si Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tasca, (înv.) a aromi, a blazni, a gâmbosi, a maguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a smecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încalta, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a praji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)
pumn, PUMN s. 1. mâna. (I-a dat un ~ de stafide.) 2. (pop. si fam.) scatoalca, (prin Olt. si Munt.) potârnog, (înv.) bus, chilom. (I-a tras un ~ zdravan.)
erotiza, EROTIZÁ vb. tr. 1. a face sa devina erotic. 2. a da un caracter, o coloratura erotica. (< fr. érotiser)
ermetiza, ERMETIZÁ vb. tr. a da un caracter ermetic (2). (< fr. hermétiser)
eritropatie, ERITROPATÍE s. f. denumire generica data bolilor globulelor rosii. (< fr. érythropathie)
provoca, PROVOCÁ vb. 1. v. instiga. 2. v. asmuti. 3. a chema, a invita, (înv.) a provocarisi. (Îl ~ la lupta.) 4. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a stârni. (Injectia i-a ~ o senzatie de înviorare.) 5. a cauza, a pricinui, a produce, (pop.) a casuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva o suparare.) 6. v. aduce. 7. v. stârni. 8. a isca, a naste, a produce, a ridica, a stârni. (Expozitia a ~ multe discutii.) 9. v. produce. 10. a (se) face, a (se) produce, a (se) stârni. (Vestea a ~ vâlva.) 11. a lasa, a produce. (I-a ~ o vie impresie.)
eritrasmă, ERITRÁSMĂ s. f. afectiune cutanata parazitara datorata unei ciuperci, caracterizata prin aparitia unor placarde rosii-brune, fin scuamoase. (< fr. érythrasma)
prostie, PROSTÍE s. 1. natângie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, (rar) natângeala, netotie, tontie, (frantuzism rar) sotiza, (înv. si reg.) nataraie, (înv.) narozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbiala.) 2. dobitocie, imbecilitate, natângie, neghiobie, nerozie, prosteala, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovada de o mare ~.) 3. (concr.) gogomanie, natângie, neghiobie, nerozie, nesocotinta, stupiditate, (rar) netotie, (înv. si reg.) nataraie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (Ce e ~ asta?) 5. v. absurditate. 6. gafa, pozna. (A comite o ~.) 7. v. copilarie. 8. v. maruntis.
eponim, EPONÍM, -Ă I. adj. care da numele sau unui loc, unui oras etc. II. s. m. 1. (ant.) magistrat care dadea numele sau anului; primul dintre cei noua arhonti ai Atenei sau unul dintre cei doi consuli ai Romei, care dadea numele sau anului. 2. termen pentru desemnarea unei statiuni arheologice unde a fost cercetata prima data o cultura materiala si care, ca urmare, a dat numele culturii. (< fr. éponyme, gr. eponymos)
produce, PRODÚCE vb. 1. v. fabrica. 2. v. confectiona. 3. v. turna. 4. v. rodi. 5. a da, a face. (Solul ~ rod bogat.) 6. a rodi, (înv. si pop.) a odrasli. (O regiune care ~ multe grâne.) 7. v. aduce. 8. v. degaja. 9. v. emite. 10. a scoate. (Potcoavele ~ scântei.) 11. v. provoca. 12. a cauza, a pricinui, a provoca, (pop.) a casuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva un necaz.) 13. a aduce, a cauza, a pricinui, a provoca. (A ~ mari daune statului.) 14. v. stârni. 15. a isca, a naste, a provoca, a ridica, a stârni. (Cartea a ~ multe discutii.) 16. v. suscita. 17. a (se) face, a (se) provoca, a (se) stârni. (S-a ~ mare vâlva.) 18. a lasa, a provoca. (S-a ~ o vie impresie.) 19. a aparea, a interveni, a se ivi, a se întâmpla, a surveni. (S-a ~ o schimbare.) 20. a aparea, a se isca, a se ivi, a începe, a se porni, a se stârni, (înv. si reg.) a se scociorî, (fig.) a se naste. (S-a ~ din senin o furtuna.) 21. v. întâmpla. 22. v. surveni. 23. v. înfaptui.
prânz, PRÂNZ s. 1. dejun, (pop.) namiaza, prânzare, (Ban., Transilv., Maram. si Mold.) gustare. (Luam împreuna ~ul?) 2. banchet, masa, ospat, praznic, praznuire, (livr.) festin, (rar) ospetie, (pop.) prânzare. (A dat un ~ în cinstea oaspetilor.) 3. v. amiaza.
epiciza, EPICIZÁ vb. tr. a da un caracter epic; a exprima, a expune în forma epica. (< epic + -iza)
pricinui, PRICINUÍ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stârni. (Injectia i-a ~ o senzatie de înviorare.) 4. v. aduce.
enzimopatie, ENZIMOPATÍE s. f. boala datorata absentei sau insuficientei unei enzime, participanta la metabolismul celular ori digestiv. (< fr. enzyumopathie)
enunţ, ENÚNŢ s. n. 1. formulare a unei idei, a unui înteles. 2. (mat.) formulare a datelor unei probleme. (< enunta)
enterococie, ENTEROCOCÍE s. f. stare de boala datorata infectiei prin enterococ. (< fr. entérococcie)
prejudicia, PREJUDICIÁ vb. 1. v. dauna. 2. v. afecta. 3. a dauna, a strica, a vatama. (Ceva care ~ sanatatii.)
preda, PREDÁ vb. 1. v. înmâna. 2. a depune, a înainta, a înmâna, a prezenta, a remite, a transmite, (pop.) a baga. (I-a ~ întreaga documentatie.) 3. a încredinta, a lasa, (frantuzism) a confia. (A ~ ceva cuiva.) 4. v. depune. 5. (MIL.) a se închina, a se pleca, a se supune, (înv.) a se cuceri, a se paradosi, a se supleca. (S-au ~ inamicului.) 6. (înv.) a darui, a trada. (Îl ~ pe cineva dusmanului.) 7. v. capitula. 8. (MIL.) a închina. (Au ~ cetatea.) 9. (înv.) a se da. (Hotul s-a ~) 10. (înv.) a paradosi, a propune, a teslimarisi. (A ~ o anumita disciplina.)
precis, PRECÍS adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. v. exact. 3. adv. v. exact. 4. adv. bine, corect, exact. (I-a dat ~ calculul.) 5. adv. v. drept. 6. adj. v. concret. 7. adj. v. riguros. 8. adv. exact, (înv.) sadea. (Mai ~ spus ...) 9. adv. exact, riguros, (înv. si reg.) nesmintit. (Judeca ~ lucrurile.) 10. adj. v. sigur. 11. adj. clar, deslusit, explicit, expres, inteligibil, lamurit, limpede, net, raspicat, (livr.) comprehensibil, (înv.) apriat, (fig.) neted, transparent. (Un sens ~; o afirmatie ~.) 12. adv. v. desigur. 13. adv. v. sigur.
endomorfism, ENDOMORFÍSM s. n. 1. totalitatea schimbarilor pe care le sufera o magma la contactul cu unele roci pe care le asimileaza. 2. (mat.) homomorfism la o multime cu o structura data de ea însasi. (< fr. endomorphisme)
eminescianism, EMINESCIANÍSM s. n. moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simtul absolut al limbii si al muzicalitatii poetice, a dat o maxima stralucire romantismului românesc. ♢ tendinta de a prelua si cultiva teme si motive eminesciene. (< eminescian + -ism)
elitiza, ELITIZÁ vb. tr. a da un caracter elitist unei profesiuni etc. (< elita + -iza)
elimina, ELIMINÁ vb. tr. a scoate, a îndeparta, a înlatura; (spec.) a da afara din scoala. (< fr. éliminer, lat. eliminare)
eleniza, ELENIZÁ vb. tr. a da un caracter elenic. (< fr. helléniser)
efect, EFÉCT s. n. 1. fenomen care succeda unui alt fenomen (cauza), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecinta. ♢ traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal), lovita dupa anumite procedee. 2. impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. o de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (vesminte) care apartin cuiva. ♢ (mil.) echipament. 4. denumire generala data cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite în operatiile comerciale, în relatiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, dupa fr. effet)
edicta, EDICTÁ vb. tr. a da un edict; a proclama. (< lat. edictare, fr. édicter)
permite, PERMÍTE vb. 1. v. aproba. 2. v. îngadui. 3. v. îndreptati. 4. v. prilejui. 5. a da, a îngadui. (Nu e ~ oricui sa faca asa ceva.) 6. v. astepta. 7. a cuteza, a îndrazni, a-si îngadui. (Cum îti ~ una ca asta ?)
păsui, PĂSUÍ vb. 1. a amâna, a astepta, a îngadui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 2. v. prelungi.
echipartiţie, ECHIPARTÍŢIE s. f. 1. repartizare egala a unei substante, forte etc. între diversele componente ale unui tot. 2. ipoteza potrivit careia datele se repartizeaza uniform în interiorul fiecarei clase a unei serii statistice. (< fr. équipartition)
eboşa, EBOSÁ vb. tr. 1. (metal.) a prelucra piese, lingouri etc. 2. a da o prima forma unei opere de arta; a schita. (< fr. ébaucher)
patimă, PÁTIMĂ s. 1. v. entuziasm. 2. v. pasiune. 3. narav, pasiune, viciu, (fam.) boala. (A dat în ~ jocului de carti.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahna, narav, viciu, (pop. si fam.) pârtag, (pop.) învat, (reg.) madea, natura, naravie, parfic, teahna, (prin Bucov.) basau. (Are ~ betiei.) 6. v. partinire. 7. v. chin. 8. v. tortura.
pasiune, PASIÚNE s. 1. v. entuziasm. 2. patima, (înv.) împatimire. (O iubeste cu ~.) 3. sentiment, simtire, (livr.) patos, (înv.) simt. (A cântat cu ~.) 4. slabiciune. (~ lui e teatrul.) 5. narav, patima, viciu, (fam.) boala. (A dat în ~ jocului de carti.) 6. v. patima.
dura, DURÁ vb. tr. 1. a tine, a se desfasura un anumit timp. 2. a dainui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr. durer, lat. durare)
paraliza, PARALIZÁ vb. 1. (MED.) (înv. si pop.) a seca, (pop.) a damblagi, a lua, (Ban.) a slogui, (înv.) a slabanogi. (I-a ~ piciorul drept.) 2. v. amorti. 3. v. înmarmuri. 4. a anihila, a anula, a neutraliza. (O sfiala îi ~ orice miscare.) 5. a imobiliza. (Prin forta i-a ~ orice miscare.)
os, OS s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.) 2. (ANAT.) os coxal v. os iliac; os de sepie v. sepion; os hioid = os hioidian; os hioidian v. os hioid; os iliac = os coxal; os molar v. zigoma; os sternal v. stern; os zigomatic v. zigoma. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dârmotin, salasitoare, salastioara, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) salasitoare, salastioara; c) (Ononis hircina) (reg.) salasitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea capului.
dramatiza, DRAMATIZÁ vb. tr. 1. a adapta o lucrare literara epica conditiilor reprezentarii scenice. 2. a face ca ceva sa devina impresionant. ♢ (ir.) a lua în tragic, a da prea multa importanta unui eveniment. (< fr. dramatiser)
dracon, DRACÓN s. n. emblema zoomorfa a dacilor, reprezentând un sarpe fantastic cu cap de lup si coama bogata. (< fr. drakon)
dota, DOTÁ vb. tr. 1. a utila (o institutie, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfasurarii activitatii. 2. (fig.) a înzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. a da dota unei fete la casatoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)
dona, DONÁ vb. tr. a face o donatie; a darui. (< fr. donner, lat. donare)
oferi, OFERÍ vb. 1. v. da. 2. a da. (Îsi ~ reciproc buchete de flori.) 3. v. darui. 4. (rar) a propune. (A ~ ceva spre vânzare.) 5. a da, a plati. (Cât ~ pe marfa mea?) 6. a înfatisa, a prezenta. (Valea Oltului ~ privelisti minunate.)
obol, OBÓL s. 1. (înv.) filer. (Vechea moneda greceasca numita ~.) 2. contributie, (grecism înv.) sinisfora. (Si-a dat ~ul.)
obiectivitate, OBIECTIVITÁTE s. impartialitate, nepartinire, (rar) nepartialitate, (iesit din uz) obiectivism. (A dat dovada de ~.)
divulga, DIVULGÁ vb. tr. a da în vileag, a trada, a face cunoscut (un secret). (< fr. divulguer, lat. divulgare)
nimeri, NIMERÍ vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept în tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (Cum de ai ~t-o atât de bine?) 7. a se întâmpla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (înv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se tâlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se întâmpla, (Munt.) a ragadui. (Îl lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.
disponendă, DISPONÉNDĂ s. f. totalitatea cartilor primite de la un editor în comision si care la o anumita data se afla în depozitul librarului, nevândute. (< germ. Disponende)
dispersional, DISPERSIONÁL, -Ă adj. referitor la dispersie. o analiza ~a = metoda statistica matematica de analiza cantitativa a datelor de observatie, care depind de mai multi factori cu actiune concomitenta, pentru a gasi factorii esentiali si a estima efectul lor. (< engl. dispersional)
neghiobie, NEGHIOBÍE s. 1. v. prostie. 2. dobitocie, imbecili-tate, nerozie, prosteala, prostie, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovada de o mare ~.) 3. go-gomanie, natângie, nerozie, nesocotinta, prostie, stupiditate, (rar) netotie, (înv. si reg.) nataraie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (Ce e ~ asta?)
năvăli, NĂVĂLÍ vb. 1. v. napusti. 2. a veni, (pop.) a da. (Stai putin ca doar nu ~ barbarii!) 3. v. îmbulzi. 4. a erupe, a irupe, a izbucni, a rabufni, a tâsni, (reg.) a nasadi, (prin Olt. si Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a busni, (Transilv. si Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pamânt.)
direcţie, DIRÉCŢIE s. f. I. 1. orientare în spatiu a unui obiect, a unei miscari fata de un punct de referinta: sens de desfasurare a unei actiuni. 2. (mat.) proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. (organ de) conducere a unei institutii, întreprinderi etc. o ~ de scena = regie. 2. functie de director; biroul directorului. ♢ subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumita ramura de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijeaza un vehicul. ♢ parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul în plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)
nărav, NĂRÁV s. 1. v. patima. 2. pasiune, patima, viciu, (fam.) boala. (A dat în ~ jocului de carti.) 3. (Transilv.) snaga, suca. (~ calului.) 4. (la pl.) v. comportare. 5. v. fire.
dibol, DIBÓL s. n. limbaj formalizat pentru prelucrarea datelor din domeniul economic la calculatorul electronic. (< engl. dibol)
diamantiza, DIAMANTIZÁ vb. tr. a da stralucirea diamantului. (dupa fr. diamanter)
menţine, MENŢÍNE vb. 1. v. pastra. 2. a pastra, (înv.) a pazi. (A ~ legaturile de prietenie cu cineva.) 3. v. dainui. 4. a dainui, a dura, a se pastra, a se perpetua, a persista, a starui. (Amintirea lui se ~ pâna astazi.) 5. v. întretine.
deviaţie, DEVIÁŢIE s. f. 1. abatere fata de o directie normal