Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a conduce
monopolist, MONOPOLÍST, -Ă I. adj. organizat pe baza de monopol (2). II. s. m. f. capitalist participant la conducerea unui monopol. (< fr. monopoliste)
administra, ADMINISTRÁ, administrez, vb. I. Tranz. 1. A conduce, a cârmui; a gospodari o întreprindere, o institutie etc. 2. A da unui bolnav un anumit medicament. ♦ (Ir.) A trage o bataie. 3. (Jur.: în sintagma) A administra o proba = a folosi un mijloc de proba într-un proces. – Din fr. administrer, lat. administrare.
modera, MODERÁ vb. I. tr., refl. 1. a (se) încetini, a (se) micsora, a (se) reduce. 2. (fig.) a (se) potoli, a (se) tempera. II. tr. a conduce, a îndruma o discutie (politica). (< fr. modérer, lat. moderari)
barcagiu, BARCAGÍU, barcagii, s.m. Cel care are meseria de a conduce o barca; luntras. – Barca + suf. -agiu.
buză, BÚZĂ, buze, s.f. l. Fiecare dintre cele doua parti carnoase care marginesc gura si acopera dintii. ♢ Buza de iepure = anomalie congenitala care consta în faptul ca buza este usor despicata (ca la iepure). ♢ Expr. (Fam.) A ramâne cu buzele umflate = a ramâne înselat, dezamagit în asteptarile sale. A-si musca buzele (de necaz sau de parere de rau) = a regreta foarte tare, a se cai. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a ramâne pagubas; a fluiera a paguba. A se sterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit sa renunte la ceva. A-i crapa (sau a-i plesni, a-i scapara, a-i arde cuiva) buza (de sau dupa ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-si linge buzele (dupa ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lasa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata sa izbucneasca în plâns. ♦ Margine a unei rani pricinuite de o taietura adânca. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza strachinii. ♢ Expr. (Rar) Plin (pâna în) buza = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui sant, a unei paduri etc. 4. Ascutis al unor instrumente de taiat; tais. 5. (În sintagma) Buza de bandaj = partea proeminenta a bandajului montat pe rotile autovehiculelor de cale ferata, care serveste la mentinerea si la conducerea vehiculului respectiv pe sina. – Cf. alb. b u z ë.
călăuzi, CĂLĂUZÍ, calauzesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce pe cineva pe un drum. 2. A îndruma, a învata, a povatui. ♦ Refl. A se orienta, a se conduce dupa... [Pr.: -la-u-] – Din calauza.
cârmui, CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârma + suf. -ui.
centraliza, CENTRALIZÁ, centralizez, vb. I. Tranz. 1. A uni, a concentra într-un singur tot elemente preexistente. 2. A face sa depinda de o singura conducere. 3. A înscrie date într-un centralizator (2). – Din fr. centraliser.
chivernisi, CHIVERNISÍ, chivernisesc, vb. IV. (Pop. si fam.) 1. Tranz. A administra, a conduce. 2. Tranz. si refl. A face economii; a agonisi. 3. Refl. si tranz. A ajunge sau a face sa ajunga la o situatie materiala buna; a (se) capatui, a (se) pricopsi. 4. Tranz. si refl. A (se) aproviziona; a (se) îndestula. – Din ngr. kivérnisa (aor. al lui kivernó).
gospodări, GOSPODĂRÍ, gospodaresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. si refl. A conduce sau a face treburile unei gospodarii, ale unei institutii, organizatii etc. 2. Refl. si tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva sa-si întemeieze o gospodarie (prin casatorie); a (se) capatui. – Din gospodar.
gospodărie, GOSPODĂRÍE, gospodarii, s.f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, îndeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa1. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (înrudite) care o locuiesc, traind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreuna, având buget comun si valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.
guverna, GUVERNÁ, guvernez, vb. I. Tranz. A conduce, a administra, a dirija un stat, un popor. ♦ (Rar) A conduce, a îndruma conduita cuiva. ♦ (Gram.) A impune, a cere un anumit caz, o anumita constructie. – Din fr. gouverner.
hăţ, HĂŢ1, haturi, s.n. 1. Parte a hamului alcatuita din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele capetelei, cu ajutorul carora se conduc caii înhamati. ♢ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în haturi = a tine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stapâni. A lua haturile în mâna = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângatoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scapa haturile din mâna = a pierde conducerea sau initiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stapâni spiritele. 2. (Reg.) Lat, juvat, streang de care este spânzurat cineva. – Cf. h a t.
manevra, MANEVRÁ vb. I. intr. 1. (despre trenuri) a executa o manevra (3). 2. (despre trupe) a executa diferite miscari tactice. 3. (fig.) a unelti. II. tr. 1. a conduce, a pune în miscare o nava. 2. a mânui, a folosi (fonduri, bani). (< fr. manoeuvrer)
management, MANAGEMENT [MÉ-NIGI-MENT] s. n. 1. activitatea, arta de a conduce. 2. stiinta organizarii si conducerii întreprinderilor, a valorificarii eficiente a resurselor umane, financiare si materiale ale unei organizatii. (< engl. management)
managerial, MANAGERIÁL, -Ă adj. referitor la conducerea (economica), la organizarea întreprinderilor; de manager. (< engl. managerial)
isprăvnici, ISPRĂVNICÍ, ispravnicesc, vb. IV. Intranz. A administra, a conduce în calitate de ispravnic. ♦ Tranz. si refl. A face sau a deveni ispravnic. – Din ispravnic.
îndrepta, ÎNDREPTÁ, îndrépt, vb. I. I. 1. Tranz. A face drept ceea ce era îndoit sau strâmb. ♦ Refl. (Despre oameni) A lua o tinuta dreapta. 2. Tranz. si refl. A (se) schimba din rau în bine; a (se) îmbunatati, a (se) ameliora. ♦ Refl. (Despre oameni) A se întrema dupa o boala; a capata o înfatisare buna. 3. Refl. si tranz. A(-si) corecta purtarile. II. 1. Refl. A porni într-o anumita directie. ♢ Tranz. Îndreapta masina spre oras. (Expr.) A-si îndrepta pasii = a merge spre... 2. Tranz. A arata cuiva drumul bun; a îndruma, a conduce în directia potrivita. ♢ Expr. A îndrepta pasii cuiva = a) a face pe cineva sa mearga spre... b) a calauzi, a conduce (în viata). A(-si) îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva (sau a ceva) = a se uita la cineva sau la ceva. A(-si) îndrepta gândul asupra cuiva (sau a ceva) = a i se duce gândul la cineva sau la ceva. ♦ A tinti cu o arma de foc asupra cuiva sau a ceva. [Prez. ind. si: îndreptéz] – În + drept.
învârti, ÎNVÂRTÍ, învârtesc, vb. IV. 1. Tranz. refl. si intranz. A (se) misca în cerc, a (se) întoarce de jur împrejur, a determina sau a face o miscare de rotatie; a (se) roti, a (se) rasuci. ♢ Expr. (Refl.) A se învârti casa (sau locul, pamântul) cu cineva, se spune când cineva are ameteli sau când se simte foarte rusinat. (Tranz.) A-si învârti ochii = a misca ochii în toate directiile pentru a privi (înjur). (Refl. si tranz.) A se învârti în hora sau a învârti hora = a dansa, a juca. (Refl.) A se învârti pe lânga cineva (sau în jurul, împrejurul cuiva) = a cauta sa câstige simpatia, bunavointa cuiva. (Tranz.) A învârti (pe cineva) pe (sau dupa) deget(e) = a conduce (pe cineva) dupa plac. ♦ Tranz. A rasuci pe deget, între degete sau cu degetele. ♦ Tranz. A întoarce în toate felurile, a privi pe toate partile. 2. Tranz. A mânui (cu dibacie) o unealta, o arma. ♦ Intranz. A amesteca în ceva (cu lingura). 3. Refl. A umbla de colo pâna colo fara scop; a se misca de jur împrejur, a se întoarce (într-un spatiu îngust); a se foi. 4. Tranz. si refl. Fig. (Fam.) A se îndeletnici cu afaceri (dubioase); a câstiga, a dobândi ceva, a profita (pe cai laturalnice) de un concurs de împrejurari favorabile. [Prez. ind. si: învấrt] – Cf. sl. v r ŭ t e t i.
ţară, ŢÁRĂ, tari, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papura-Voda) = loc fara stapân, unde fiecare face ce-i place, fara sa dea seama cuiva. (Fam.) Te joci cu tara în bumbi? formula prin care se atrage atentia cuiva ca greseste atunci când subestimeaza o persoana sau o problema. A plati (cât) un colt de tara = a valora foarte mult. A pune tara la cale = a) a conduce, a administra o tara; b) (ir.) a discuta o chestie importanta (de ordin politic) fara a avea competenta necesara; p. ext. a discuta multe si de toate. (Pop.) A se duce la tara (sau în tari) = a se duce în lume. Ţara e larga = esti liber sa faci ce vrei, sa pleci unde vrei. La colt de tara sau la mijloc de masa si la colt de tara = într-un loc ferit de primejdii. Peste noua (sau sapte) mari (si) peste noua (sau sapte) tari = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a ramâne) de poveste în tara = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomina. (Fam.) A sta prost (sau rau) cu tara = a nu avea bani. Ţara nimanui = a) (în basme) tara fara stapân; b) spatiu neocupat de armate între doua fronturi de lupta; zona neutra. ♦ (Intra în denumirea unor state sau tinuturi) Ţara Româneasca, Ţarile de Jos. ♦ (În vechea organizare politica si administrativa a României) Provincie. 2. Regiune, tinut, teritoriu. ♦ Ses. 3. Locul în care s-a nascut sau traieste cineva; patrie. 4. (În opozitie cu oras) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) tara = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei tari (I 1); popor; natiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul si tara = a afla toata lumea. A se pune cu tara = a intra în conflict cu toata lumea. 2. (Înv.) Populatie de la sate; taranime. [Var.: (înv.) teára s.f.] – Lat. terra.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
uluc, ULÚC, uluce, s.n. 1. Jgheab facut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatra, din care se adapa vitele sau în care li se pune nutretul. 2. Canal de lemn sau tabla pus de-a lungul stresinii caselor, pentru a aduna si a conduce spre burlane apa de pe acoperisuri. ♦ Canal, teava pentru captarea si scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în miscare o moara; laptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moara) faina macinata. 4. Scobitura, sant facut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu alta piesa. – Din tc. oluk.
vătăşi, VĂTĂSÍ, vatasesc, vb. IV. Tranz. A conduce, a administra (în calitate de vataf). [Var.: (reg.) vatají vb. IV.] – Din vatas.
zăbăluţă, ZĂBĂLÚŢĂ, zabalute, s.f. 1. Un fel de zabala (1) mai simpla, compusa din doua bare îmbinate între ele, servind pentru a conduce calul. 2. Zabala (2). – Zabala + suf. -uta.
management, MANAGEMENT s.n. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de organizare, de conducere si de gestiune a întreprinderilor. 3. Stiinta si tehnica organizarii si conducerii unei întreprinderi. [Pr.: me-nigi-ment] – Cuv. engl.
managerial, MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economica), la organizarea întreprinderilor, de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.
antrepriză, ANTREPRÍZĂ, antreprize s.f. Întreprindere care executa lucrari industriale, comerciale, de constructii etc.; lucrarea propriu-zisa. ♢ Expr. A da în antrepriza = a da o lucrare spre executare unei întreprinderi sau unui antreprenor. A lua în antrepriza = a lua conducerea unei lucrari. – Din fr. entreprise.
arbitra, ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A solutiona un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfasurarea unei competitii sportive. – Din fr. arbitrer.
egumeni, EGUMENÍ, egumenesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A conduce o manastire; a stareti. – Din egumen.
mână, MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pâna la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mâna = a) facut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreapta (sau stânga) = pe partea dreapta (sau stânga). Pe sub mâna = pe ascuns, clandestin. În mâna = direct, personal. Mâna-n mâna = în colaborare, în întelegere, în perfect acord. Peste mâna = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se întelege cu cineva (în privinta unei tranzactii); a face un târg, a se învoi (din pret), strângându-si mâna (în semn de pecetluire a tranzactiei încheiate). A(-si) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mâna cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mâinile de burta (sau de pântece, de inima) de(-atâta) râs = a râde cu mare pofta, în gura mare. A pune (sau a baga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept = a muri. A se spala pe mâini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mâna = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care îti apartine sau de care esti sigur ca îl poti obtine. Cu mâna goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de carti) a-i veni rândul sa împarta cartile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucatorului urmator. (O) mâna de ajutor = (mai ales în legatura cu verbele "a da", "a cere", "a solicita", "a fi") sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mâna libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mâna = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-si însusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhata, a însfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a însfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face sa treaca boala (sau sa înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucisate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mâna de la mâna = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mâna usoara sau a fi usor de mâna = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mâna = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mâna buna sau a fi bun de mâna = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mâna buna la (sau pe lânga) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mâna si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mâna larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mâna sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mâna strânsa = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., împrejurarile (sa faca ceva). Una la mâna, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mâna dreapta a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în casatorie. Sarut mâna (sau mâinile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai în vârsta etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amândoua mâinile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mâna lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mâna = (a fi om) înstarit, bogat. (Pop.) A da din mâini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mâna curata (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mâna = a primi o suma neta. A duce de mâna (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mâna pâna la gura = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu caciula în mâna = într-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mâna pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-si lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mâna în mâna = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justitiei = a deferi justitiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a încapea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cadea, a încapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mâna = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mâna de fier (sau mâna forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mâna forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ♢ Mâna de lucru = muncitor. Mâna moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, în cont. 2. Cantinte mica din ceva, cât încape în palma. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leaga prin prep. "de", indica proportii foarte mici) O mâna de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrâns de elemente de acelasi fel) O mâna de oameni. 3. (În legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toata mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca întrebuintare, cu mâna (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mâna. ♢ Mâna curenta = balustrada. – Lat. manus.
ocârmui, OCÂRMUÍ, ocârmuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A cârmui, a conduce, a guverna; a administra. [Var.: otcârmuí vb. IV.] – Cf. sl. o c r ŭ m i t i.
partid, PARTÍD, partide, s.n. (Adesea urmat de determinarea "politic" sau de alte determinari care arata caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea tarii noastre pâna la instaurarea regimului democrat-popular. – Dupa fr. parti.
pilota, PILOTÁ, pilotez, vb. I. 1. Tranz. A conduce în calitate de pilot1 o nava, a aeronava, o locomotiva etc. ♦ Fig. A conduce, a îndruma. 2. Intranz. (Despre nave, aeronave, locomotive etc.) A-si încetini mersul (din cauza nesigurantei parcursului); a face manevre. – Din fr. piloter.
planifica, PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza si a conduce pe baza de plan; a organiza o activitate, întocmind planul dupa care sa se desfasoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activitati. ♦ A repartiza timpul de munca (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – Dupa fr. planifier.
sul, SUL, suluri, s.n. 1. Cilindru de lemn, de metal sau din alt material solid, care se poate roti în jurul axei sale, servind la conducerea, presarea sau fasonarea unui material. ♦ Spec. Cilindru metalic sau de lemn pe care se înfasoara urzeala sau tesatura. ♢ Expr. Cu (rar prin) un sul subtire = printr-un calcul fin, cu istetime, cu siretenie. ♦ Bara folosita la gimnastica. 2. Perna lunga, de forma cilindrica, care se pune ca ornament sau ca rezematoare la capatul canapelei sau al patului. ♦ Un fel de perna cilindrica ce se pune între geamurile ferestrelor, pentru a împiedica patrunderea frigului în interiorul încaperii. 3. Bucata dintr-un material flexibil înfasurata în forma de cilindru. Sul de hârtie. ♦ Expr. A face (sau a strânge) sul = a înfasura în forma de cilindru. 4. Fig. Coloana de fum, de foc sau de praf; tromba. ♦ Val de frunze uscate, rostogolite de vânt. ♦ Manunchi de lumina, de raze sau de vapai. – Lat. pop. sub(u)lum (= insubulum).
formă, FÓRMĂ, forme, s.f. 1. (Fil.: În corelatie cu continut) Categorie care desemneaza structura interna si externa a unui continut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. ♢ Forme ale constiintei sociale = forme distincte ale vietii spirituale ale societatii, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin functia lor sociala specifica si prin modul specific de reflectare a existentei sociale (filozofia, morala, arta, stiinta etc.). ♦ (Geom., Fiz., Tehn.) Aspectul unei figuri în care nu se tine seama de marimea ei. 2. Înfatisare, aspect (extern), contur, silueta. ♢ Expr. A fi în forma = a fi, a se gasi în ceele mai bune conditii (fizice si intelectuale). ♦ (Sport) Stare de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament, disciplina, viata sportiva etc. 3. (Geogr.: în sintagma) Forma de relief = neregularitate a suprafetei pamântului, rezultat al interactiunii agentilor geografici interni si externi. 4. Totalitatea mijloacelor de exprimare a continutului unei opere artistice. ♦ Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea continutului de idei si de sentimente al unei compozitii muzicale; structura unei compozitii muzicale. 5. Fel, chip, mod. 6. Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. ♢ Forma de guvernamânt = mod de organizare si de functionare a conducerii statului. 7. Dispozitie de procedura (care poate atrage anularea unui act sau a unei hotarâri judecatoresti). ♢ Loc. adv. De (sau, rar, pentru) forma = de ochii lumii, pentru a salva aparentele; formal (1). 8. (Lingv.) Complex de sunete prin care se exprima un sens; aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o functie gramaticala. 9. Vas, tipar, model care serveste pentru a da unor materiale o anumita înfatisare, un anumit aspect exterior. ♦ (Tehn.) Piesa prevazuta cu o cavitate de o anumita înfatisare în care se toarna un material si care reprezinta negativul obiectului obtinut prin turnare. ♦ (Tipogr.) Pagina de zat completata de jur împrejur cu material de albitura si închisa într-o rama metalica, gata de a fi introdusa în masina de tipar. – Din fr. forme, lat. forma.
pasetă, PASÉTĂ, pasete, s.f. Piesa a unei masini de tricotat care serveste la conducerea firului. – Din fr. passette.
patrona, PATRONÁ, patronez, vb. I. Tranz. A ocroti, a sprijini, a sustine (pe cineva sau ceva); p. ext. a dirija, a conduce. – Din patron1. Cf. fr. p a t r o n n e r.
păstori, PĂSTORÍ, pastoresc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre oameni) A duce (animale erbivore, turmele etc.) la pasune, a duce sa pasca; a pazi în timp ce paste1 (2), a pasuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu pastoritul. 2. Fig. (Folosit si absol.) A conduce, a îndruma în spiritul dogmelor Bisericii. – Din pastor.
pilot, PILÓT1, piloti, s.m. 1. Persoana calificata care conduce în mod efectiv o aeronava. 2. Persoana calificata care manevreaza cârma unei nave (mai ales în regiunile în care navigatia este dificila). 3. Persoana care conduce sau ajuta la conducerea unor vehicule feroviare prin locuri dificile. 4. (În sintagmele) Pilot automat (de comanda) = sistem tehnic care conduce automat o aeronava sau o nava. Statie-pilot = inslalatie experimentala în care se fabrica de proba un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Stiinta pilot = stiinta care orienteaza alte discipline prin notiunile si metodele ei. – Din fr. pilote.
pilotaj, PILOTÁJ, pilotaje, s.n. 1. Faptul de a conduce o nava, o aeronava, o locomotiva în calitate de pilot1; pilotare; stiinta si tehnica acestei conduceri. 2. Încetinire a mersului unui vehicul aerian sau terestru din cauza unor conditii speciale (portiuni periculoase ale traseului, intrari în porturi, vizibilitate scazuta etc.). – Din fr. pilotage.
politic, POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Stiinta si practica de guvernare a unui stat; sfera de activitate social-istorica ce cuprinde relatiile, orientarile si manifestarile care apar între partide, între categorii si grupuri sociale, între popoare etc. în legatura cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, actiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne si externe; ideologie care reflecta aceasta orientare, activitate, actiune. ♢ Expr. A face politica = a lua parte în mod activ la discutarea si rezolvarea treburilor statului. 2. Tactica, comportare (abila) folosita de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care apartine politicii (I), care se refera la politica, de politica; politicesc1. ♢ Drepturi politice = drepturile de participare a cetatenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregatire a cuiva în probleme de politica generala; orientare justa în astfel de probleme. Om politic (si, înv., substantivat, m.) = persoana care are un rol important în activitatea politica, care îsi desfasoara activitatea principala în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viata politica. 2. Care are sau care exprima o comportare abila; dibaci, siret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.
poligon, POLIGÓN, poligoane, s.n. 1. (Geom.) Suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea "de tragere") Teren special amenajat în cuprinsul caruia se fac exercitii si se executa trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exercitii de tragere cu arma de vânatoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.
plutocrat, PLUTOCRÁT, -Ă, plutocrati, -te, s.m. si f. Persoana care, datorita averii de care dispune, participa la conducerea statului si a treburilor publice. – Din fr. ploutocrate.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
petrece, PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumita perioada); a trai. ♢ Expr. (Tranz.) A(-si) petrece noaptea (undeva) = a ramâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-si) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depana în gând firul amintirilor, a-si aduce aminte, a-si aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca gaina la moara = a trai bine, a avea un trai îmbelsugat. A petrece ca câinele în car = a trai rau. ♦ Refl. (Pop.; despre unitati de timp, viata etc.) A se scurge, a se desfasura, a trece. 2. Intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul în chip placut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfata; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplari, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumita desfasurare, o anumita evolutie, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfasura. 4. Refl. (Înv. si pop.) A se sfârsi, a se termina; a se epuiza; a disparea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncaruri, bauturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface marfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoti, a conduce pe cineva la plecare o bucata de drum; p. ext. a însoti, a întovarasi pe cineva pe un drum, într-o calatorie, într-o actiune. ♢ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmari cu privirea pe cineva sau ceva care pleaca, trece, se îndeparteaza; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoti, a conduce la groapa un mort. 2. (Pop.) A strabate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicatie, notite etc. 3. (Înv. si reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ♢ Expr. A petrece (ceva) din mâna în mâna = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-si petrece ochii la... = a-si plimba privirea asupra unor lucruri sau fiinte, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastra (sau din aceasta lume) = a muri. 4. A trece sau a face sa treaca prin..., printre..., pe dupa..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. si reg.) A strapunge, a gauri. ♦ (Înv. si reg.) A înfige. ♦ (Înv. si reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. si refl. A (se) suprapune marginile unei îmbracaminti pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor doua margini ale materialului. – Lat. •petraicere.
porni, PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Despre fiinte) A pleca din locul în care se afla, a se pune în miscare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ♢ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a nu avea succes într-o actiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o actiune initiata. ♦ Tranz. si intranz. (Despre mijloace de locomotie sau obiecte care se deplaseaza) A (se) pune în miscare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A începe sa se dezlantuie, sa se desfasoare; a se declansa, a se dezlantui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre masini, motoare etc.) A începe sa functioneze. ♦ Tranz. fact. A pune în functiune. ♦ (Despre actiuni si manifestari ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face sa înceapa o actiune. ♢ Expr. A porni judecata (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecata. 3. Intranz. si refl. (Despre oameni) A se apuca sa faca ceva, a începe o actiune de oarecare durata. ♢ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a ramâne însarcinata. ♦ A avea tendinta sa..., a fi înclinat sa... 4. Tranz. A îndemna pe cineva la un lucru; a-l determina sa faca ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întarâta, a atâta, a înversuna. – Din sl. porinonti.
porunci, PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva sa se îndeplineasca (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda sa se fabrice, sa se confectioneze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere sa i se aduca, sa i se puna la dispozitie ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorba, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stapân, a conduce în calitate de stapân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
povăţui, POVĂŢUÍ, povatuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A sfatui pe cineva sa faca într-un anumit fel. 2. A conduce, a calauzi, a îndruma pe cineva în viata sau, p. gener., pe un drum. ♦ (Înv.) A comanda o armata. – Povata + suf. -ui.
prezida, PREZIDÁ, prezidez, vb. I. Tranz. A conduce, în calitate de presedinte, o adunare, o dezbatere, o sedinta etc.; (fam.) a ocupa locul de frunte la o masa. – Din fr. présider.
lumina, LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre astri sau despre alte surse de lumina) A produce, a emite, a raspândi lumina; a fi luminos, a straluci. 2. Tranz. A revarsa, a arunca lumina asupra unui lucru (pentru a fi vazut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoti pe cineva cu o sursa de lumina spre a-l face sa vada în întuneric, a face cuiva lumina. ♢ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a calauzi, a conduce spre tinta. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumina, a capata mai multa lumina. ♢ Expr. A se lumina de ziua = a se face ziua. ♦ A se însenina. ♢ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, vazduh) a capata o lumina difuza care anunta venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. A raspândi stiinta si cultura în mase; a educa, a cultiva, a instrui. ♦ Tranz. si refl. A (se) lamuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A calauzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A raspândi multumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre fata, ochi etc.) A capata o expresie de multumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A aparea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumina.
colegiu, COLÉGIU, colegii, s.n. 1. Organ de conducere colectiva a ministerelor si a altor organe centrale ale administratiei de stat sau a anumitor întreprinderi ori institutii, care examineaza si hotaraste asupra problemelor de competenta acestora. ♢ Colegiu editorial = organ consultativ pe lânga conducerea unei edituri, format din specialisti. Colegiu de redactie (sau redactional) = organ consultativ de pe lânga redactorul-sef al unei publicatii; comitet de redactie. 2. Colectiv de judecatori cu atributii speciale pe lânga unele organe de jurisdictie. Colegiu penal. Colegiu civil. Colegiu disciplinar. 3. Organizatie de liber-profesionisti alcatuita cu scopul de a apara interesele profesionale ale membrilor ei. 4. Reuniune de persoane egale în functie. Colegiu de cardinali. Colegiu preotesc. ♢ Colegiu de avocati = colectiv al avocatilor dintr-o unitate administrativ-teritoriala. ♦ (În Roma antica) Corp sau asociatie de persoane care aveau aceeasi profesiune sau demnitate. 5. Categorie electorala (în unele state) stabilita dupa avere sau ocupatie. 6. Institutie de învatamânt mediu sau superior, cu internat, în unele state. – Din lat. collegium, fr. collège.
pupitru, PUPÍTRU, pupitre, s.n. Obiect de mobila având suprafata în plan înclinat si pe care se pune (la înaltimea vederii) o carte, o partitura etc.; (în special) banca de scoala cu fata înclinata; p. restr. partea de deasupra a unei astfel de banci. ♢ Loc. adv. La pupitru = la conducerea unei orchestre ca dirijor. ♦ (Tehn.) Pupitru de comanda = instalatie (în forma de masa înclinata) cu ajutorul careia se executa comanda, masurarea si controlul operatiilor unui proces tehnologic sau de alta natura. – Din fr. pupitre.
purta, PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a tine pe cineva sau ceva în mâna, în brate etc. pentru a-l transporta în alta parte; a duce. ♢ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arata cuiva o grija deosebita, a rasfata pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva dupa bunul sau plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în pozitia regulamentara de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mâna într-alta, din mâna în mâna, de la unul la altul) ♢ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a cara. ♦ (Despre animale) A trage dupa sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, calauzind, dirijând); a însoti. ♦ (Înv. si pop.) A induce în eroare; a amagi, a pacali. ♢ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fara a-si tine cuvântul (pentru a obtine un ragaz); a taragana. ♦ (Pop.) A mânui o unealta. 3. Tranz. A-si duce sarcina, a avea fat în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a rabda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo pâna colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A misca încoace si încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-si tine corpul într-o anumita pozitie. ♦ A face sa se miste de colo pâna colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a detine; a contine, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ♢ Loc. vb. A purta dusmanie (sau pica) = a dusmani. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frica de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a mosteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a tine asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbracaminte, o podoaba etc., a fi îmbracat, încaltat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte. ♢ Loc. adj. De purtat = care serveste ca îmbracaminte (de fiecare zi). ♢ Expr. A purta doliu = a umbla îmbracat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbracaminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natura sau datorita obiceiului, a modei etc.) Poarta un coc monumental. ♢ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre barbati) a fi înselat în casnicie. (Refl. impers.) Se poarta = e la moda, se obisnuieste, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbracamintea, accesoriile de îmbracaminte, parul etc. într-un anumit fel. Poarta parul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întretine. ♢ Expr. A purta de grija cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A detine o functie, un post, un titlu. ♢ Expr. A purta raspunderea = a fi raspunzator. 12. Tranz. A întretine, a duce, a sustine. ♢ Loc. vb. A purta (o) discutie = a discuta. A purta (o) conversatie = a conversa. A purta lupte (sau razboi) = a se lupta, a se razboi. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.
şofa, SOFÁ, sofez, vb. I. Intranz. A conduce un automobil. – Din sofer (derivat regresiv).
cornări, CORNĂRÍ1, cornaresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul tinându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ari.
otfel, OTFÉL, otfeli, s.m. (Reg.) Flacau care se afla în fruntea alaiului pentru a conduce mireasa la biserica. – Cf. magh. v ö f é l y.
stăpânire, STĂPÂNÍRE, stapâniri, s.f. Actiunea de a (se) stapâni si rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominatie. ♢ Expr. A avea stapânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezinta aceasta autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente, etc. ♢ Expr. Stapânire de sine = calm, sânge rece, cumpat. – V. stapâni.
stărosti, STĂROSTÍ, starostesc, vb. IV. Intranz. si tranz. (Pop). A peti o fata în numele altcuiva. ♦ A rosti oratiile de nunta; a conduce ceremonia nuntii. – Din staroste.
domni, DOMNÍ, domnesc, vb. IV. Intranz. A conduce un principat, o tara, o împaratie în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stapânitor, a stapâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grija. 3. Fig. (Despre o înaltime, o cladire etc.) A domina (2). – Din domn.
stăpâni, STĂPÂNÍ, stapânesc, vb. IV. Tranz. A detine un bun în calitate de proprietar, a avea ceva în proprietate, a poseda. 2. Tranz. A cunoaste foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrina; a poseda cunostinte temeinice (teoretice si practice) într-un anumit domeniu. ♢ Expr. A stapâni o limba (straina) = a vorbi corect si curent o limba (straina). 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se retine (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stapânire de sine. ♦ Tranz. A potoli, a tempera, a înabusi o pornire, un sentiment etc. ♦ Tranz. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a tine în frâu, a struni. 4. Intranz. A domni într-o tara, a guverna, a conduce. 5. Tranz. Fig. (Despre propriile idei, sentimente etc.) A tine pe cineva sub influenta sau stapânirea sa; a domina. – Din stapân.
stăreţi, STĂREŢÍ, staretesc, vb.IV. Intranz. A conduce o manastire în calitate de staret. – Din staret.
lichidator, LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s.m. si f. Persoana însarcinata a îndeplini sau a conduce operatiile de lichidare a unei întreprinderi, a unei banci etc. – Din fr. liquidateur.
lineal, LINEÁL, lineale, s.n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, masurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Rigla. 2. Dispozitiv (actionat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de otel forjat, care serveste la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bara de otel asezata în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneala. 3. Dispozitiv al masinii de cusut, care serveste la formarea cusaturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei masini de cardat bumbac, folosit la pieptanarea fibrelor scurte de pe toba. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.
duce, DÚCE1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si al pune în altul. ♢ Expr. a duce (pe cineva) la groapa = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a însela (pe cineva) facându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zaharelul (sau de nas, cu cobza, cu presul) = a însela, a amagi (cu promisiuni mincinoase). A se lasa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lasa cuprins, coplesit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (sa faca ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gura. 4. A transmite vesti, vorbe, raspunsuri, salutari etc. 5. A-si petrece viata, zilele etc. într-un anumit fel; a trai. ♢ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o tine în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trait, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a rabda, a suferi. ♢ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat sa nu (i) se întâmple ceva rau; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simti lipsa unui lucru. 7. A purta razboaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o munca. ♢ Expr. A (o) duce la capat (sau la îndeplinire, la bun sfârsit) = a îndeplini (în bune conditii) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se misca, a pleca undeva sau catre cineva. ♢ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glont, pusca, întins)= a merge undeva repede, fara ocol. (Pop.) A se duce dupa cineva = a se marita. A se tot duce = a merge fara încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în stirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpa = a se prapadi, a se distruge; a se cheltui; a decadea. Du-te-ncolo! = exclamatie prin care se exprima neîncrederea fata de ceea ce spune cineva. (În imprecatii) Du-te (sau duca-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = miscare continua (si intensa) încoace si încolo. (Pop.) Duca-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fara tinta). ♦ A pluti pe apa sau a zbura în aer. 2. (Despre vesti, zvonuri etc.) A se raspândi, a se împrastia. 3. Fig. A trece; a disparea. 4. A muri; a se sfârsi. III. Intranz. A rezista la... – Lat ducere.
zăvoi, ZĂVÓI2, zavói, s.m. (Var.) Zavod2. (prob. din sl. zavoditi = a conduce)
zăvod, ZĂVÓD2 s.m. ~. (prob. din sl. zavoditi = a conduce)
meşter, MÉSTER, -Ă, mesteri, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (în special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a îndruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ♢ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S.m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S.m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.
monopolist, MONOPOLÍST, -Ă, monopolisti, -ste, adj., s.m. si f. 1. Adj. Organizat pe baza de monopol, privitor la monopol. 2. S.m. si f. Persoana care detine un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.
nas, NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminenta a fetei, situata între obraji, frunte si gura, servind ca organ al respiratiei si al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fata, sub ochii cuiva. (În legatura cu verbe ca "a vorbi", "a cânta" etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-si ridica nasul = a îndrazni, a cuteza. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a deveni prea îndraznet, a se obraznici. A (nu-) si cunoaste (sau vedea, sti) lungul nasului = a (nu-) si da seama cât e în stare sa faca cu puterile proprii; a (nu-) si da seama de masura pe care trebuie s-o pastreze fata de altii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cadea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-si pierde îndrazneala sau îngâmfarea, a ramâne rusinat, umilit. (Fam.) Nu-ti cade (sau pica) nasul daca... = nu ti se întâmpla nimic, nu-ti pierzi demnitatea daca... Nu-i ajungi (nici) cu prajina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se tine) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidator. A strâmba din nas = a fi nemultumit. A da nas (cuiva) = a îngadui prea multe (cuiva). A taia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rusina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reprosa (cuiva ceva) (cu rautate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) mustarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supara; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceara = a fi foarte susceptibil. A lasa (sau a pune) nasul în jos sau în pamânt = a se rusina, a se simti vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rusinat. (Fam.) Sa-ti fie în nas! = sa-ti fie rusine! (Fam.) A-si baga (sau a-si vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problema (care nu-l priveste). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stapâni, a conduce (pe cineva), determinându-l sa faca ceva (care nu este în interesul sau); b) a amagi, a însela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minti. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lânga) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fara menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în fata, batându-si joc de el. (Fam.) A-i iesi (sau a-i da) pe nas = a o pati, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) usa în nas = a) a refuza sa primeasca (pe cineva); b) a pleca suparat de la cineva, închizând usa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi marginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în graba sau întâmplator. (Fam.) A-si arata sau a(-si) scoate nasul (la iveala) = a aparea, a se înfatisa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neasteptate (si fara a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) fata în fata (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e fapta de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grasimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simt de orientare în împrejurari dificile, capacitate de intuire exacta a unei situatii. ♦ (Rar) Fata, obraz, cap. 2. Proeminenta a unei piese, care serveste la fixarea piesei într-o anumita pozitie sau la ghidarea, ridicarea sau distantarea unei alte piese. 3. Partea anterioara a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.
nautic, NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care serveste la navigatie, privitor la navigatie. ♦ (Despre sporturi) Care se practica pe apa. 2. S.f. Stiinta si tehnica de a conduce o nava (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautice.
naviga, NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apa; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A calatori cu o nava sau cu o aeronava; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.
navigaţie, NAVIGÁŢIE, navigatii, s.f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spatial (1) pe apa, calatorie facuta cu o nava. 2. Stiinta si tehnica de a conduce o nava sau o aeronava. 3. Transport organizat de marfuri sau de persoane cu o nava sau o aeronava. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.
năstăvi, NĂSTĂVÍ, nastavesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A conduce, a îndruma, a sfatui, a povatui. – Din sl. nastaviti.
echipaj, ECHIPÁJ, echipaje, s.n. 1. Totalitatea personalului de conducere si de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Grup de sportivi care se gasesc pe o ambarcatie, un avion, un bob, o motocicleta etc. si care participa la conducerea acestora. 3. Partea fixa sau partea mobila a unui instrument. 4. (Iesit din uz) Trasura de lux (împreuna cu caii înhamati la ea). – Din fr. équipage.
editorial, EDITORIÁL, -Ă, editoriali, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care apartine editurii sau editarii, privitor la edituri sau la editare. 2. S.n. adj. (Articol de ziar, de revista etc., de obicei nesemnat) care exprima parerea conducerii unei publicatii fata de o problema actuala importanta. [Pr.: -ri-al] – Din fr. editorial.
striga, STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, tipete; a racni. ♦ A semnaliza ceva prin tipete; a cere ajutor prin tipete. 2. (Despre animale si pasari) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunta ceva cu glas puternic; a-si exprima cu glas puternic vointa. ♦ Intranz. A se vaicari, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se rasti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare si cu dusmanie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare sa vina, sa asculte etc. (spunându-i numele). ♢ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studentilor. ♦ (Înv.) A chema la armata; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anuntând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigaturi la joc; a conduce jocul prin strigate si chiuituri. – Lat. •strigare (< strix, -gis "bufnita").
domnie, DOMNÍE, domnii, s.f. 1. Autoritatea politica si juridica a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se afla la conducerea tarii. ♦ Regiune sau populatie stapânita de un domn (3). 2. Dominatie, stapânire, putere. 3. (Înv.; formeaza locutiuni pronominale cu valoare de pronume de reverenta) Vom face cum vei hotarî domnia-ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestatii) Maria-ta. – Domn + suf. -ie.
dribla, DRIBLÁ, driblez, vb. I. Intranz. (Sport) A conduce mingea sau pucul (cu piciorul, mâna, crosa etc.) în asa fel încât sa-si însele adversarul direct si sa poata trece de el. ♦ Tranz. A-si însela si a-si depasi adversarul direct printr-o conducere înselatoare a mingii sau a pucului. ♦ P. gener. (Fam.) A pacali, a însela. – Din fr. dribbler.
scoate, SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afara) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se afla. 2. A extrage dintr-un spatiu, dintr-un învelis etc. pentru a elibera sau a utiliza. ♢ Expr. A scoate sabia (din teaca) = a începe vrajba, razboiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveala, a înfatisa, a expune. ♢ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitatie) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitatie). A scoate la iveala (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvalui. 4. A(-si) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbracaminte, de podoaba etc. ♢ Expr. Pe unde scot (sau scoti etc.) camasa? = cum as (sau ai etc.) putea sa scap (ori sa scapi etc.) din încurcatura sau necazul în care ma aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tractiune. 5. A trage afara cu forta; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o masea. ♢ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necaji, a supara foarte tare (pe cineva). A-si scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai facut; a reprosa (ceva cuiva). A-si scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-si imputa, a-si reprosa. ♦ Fig. A obtine, a capata (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afara dintr-un anumit loc. ♦ A face sa iasa în calea sau în întâmpinarea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) sa cunoasca societatea. 7. A îndeparta pe cineva dintr-o functie, a da afara. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o lista, dintr-un sir. ♢ Expr. A scoate din circuit = a) a face sa nu mai functioneze, întrerupând legaturile cu circuitul; b) a retrage din circulatie. A scoate corecturile = a îndrepta greselile indicate în corecturile unui text pregatit pentru tipar. 8. A face pe cineva sa iasa dintr-o anumita stare, a schimba starea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) din viata (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o porecla, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o actiune). 9. A conduce pe calatori într-un anumit loc; a duce pâna într-un loc. O poteca i-a scos din padure. ♢ Expr. A o scoate la capat = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reusi. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a pagubi (pe cineva). 10. A scapa, a salva, a ajuta (pe cineva) sa iasa dintr-o situatie grea. 11. A obtine un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câstiga, a obtine. ♢ Expr. A-si scoate pâinea (sau, rar, mamaliga) = a-si câstiga existenta, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obtine (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva sa parvina, sa obtina o situatie mai buna; a promova. Mesterul l-a scos calfa. ♢ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva sa devina om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipari, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, facând sa iasa în afara, a lasa sa se vada, a da la iveala. Scot capul pe geam. ♢ Expr. Fuge de-si scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face sa emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunta cuvinte; a striga, a tipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A nascoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre pasari) A cloci ouale si a face sa iasa pui. 5. (Despre plante) A face sa rasara, sa creasca, sa se dezvolte. – Lat. •excotere (= excutere).
colegialitate, COLEGIALITÁTE s.f. 1. Atitudine, sentimente de (bun) coleg; camaraderesc. 2. Principiu potrivit caruia conducerea unor organe sau organizatii este exercitata de mai multe persoane, care iau împreuna hotarâri prin votul majoritatii. [Pr.: -gi-a-] – Colegial + suf. -itate (dupa germ. Kollegialität).
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
trenă, TRÉNĂ, trene. 1. Partea de dinapoi a unor rochii, care se târaste pe jos; coada lunga la o rochie. ♢ Expr. A duce trena = a urmari (pe cineva) pretutindeni, a se tine scai de cineva. 2. Viteza cu care alearga concurentii într-o cursa atletica, ciclista etc. ♢ Expr. A duce trena = a conduce plutonul concurentilor într-o cursa atletica, ciclista etc. – Din fr. traîne.
triumvirat, TRIUMVIRÁT, triumvirate, s.n. (În Roma antica) Forma de conducere politica reprezentând alianta a trei conducatori politici si militari; persoanele care detineau aceasta conducere. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumviratus, fr. triumvirat.
tantiemă, TANTIÉMĂ, tantieme, s.f. 1. Suma de bani încasata de membrii unui consiliu de administratie sau de functionari superiori ai unei societati comerciale (din beneficiul net al acesteia) pentru participarea la conducerea ei. ♦ Comision procentual acordat mijlocitorilor de afaceri. 2. Onorariu procentual cuvenit (în trecut) unui autor dramatic, calculat în raport cu încasarile realizate la reprezentatiile piesei sale. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. tantième.
comandă, COMÁNDĂ, comenzi, s.f. 1. Actiunea de a comanda; ordin de executare a unei miscari, a unui exercitiu; porunca. ♢ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale si le impune colaboratorilor fara a-i consulta. Ton de comanda = ton poruncitor. ♢ Expr. La comanda = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intentionat. Plânge la comanda. 2. Functie de conducere a unei unitati militare. ♦ Exercitare a functiei de comandant. ♢ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Operatie manuala, semiautomata sau automata, prin care se pune în functiune, se regleaza sau se opreste un sistem tehnic. ♢ Post de comanda = loc unde sunt concentrate organele si aparatele de actionare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a caror actiune conduce un sistem tehnic. 4. Constructia cea mai înalta de pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Frânghie subtire folosita la înfasurarea capatului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoana, o întreprindere etc. solicita livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. ♢ Loc. adj. De comanda = care este sau a fost executat dupa indicatiile date de client. – Din fr. commande.
regiza, REGIZÁ, regizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza, a conduce un spectacol din punct de vedere artistic si tehnic; a îndruma jocul actorilor si montarea unui spectacol (de teatru, de film etc.) conform unei conceptii si viziuni prealabile a regizorului; a pune în scena. 2. Fig. (Peior.) A pune la cale, a organiza, a conduce (din umbra) o activitate, o operatie etc. – Din regizor (derivat regresiv).
direcţie, DIRÉCŢIE, directii, s.f. I. 1. Orientare în spatiu a unei fiinte, a unui obiect, a unei actiuni, a unui fenomen, a unei miscari; sens în care se desfasoara ceva. ♢ Loc. adv. În toate directiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comuna a tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. Actiunea de a conduce, de a dirija (o institutie, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, functie de director2; p. ext. durata acestei functii. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, institutii, organizatii etc. ♢ Directie de scena = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumita ramura de activitate a institutiei respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Si în sintagma bara de directie) Bara de otel articulata la ambele capete de rotile unui vehicul si care serveste la orientarea rotilor într-o anumita directie. [Var.: directiúne s.f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.
dirigui, DIRIGUÍ, diriguiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A conduce, a dirija. – Din lat. dirigere (dupa cârmui).
dirija, DIRIJÁ, dirijéz, vb. I. Tranz. A conduce, a îndruma o institutie, o organizatie, o activitate etc. ♦ Spec. A conduce o orchestra, un cor (în calitate de dirijor). – Din fr. diriger.
secretar, SECRETÁR, -Ă, secretari, -e, subst. I. S.m. si f. 1. Persoana care conduce secretariatul (1) într-o întreprindere sau într-o institutie, lucrând pe lânga conducerea institutiei sau întreprinderii respective. ♢ Secretar de redactie = persoana însarcinata cu centralizarea si coordonarea materialului care se publica într-un ziar sau într-o revista si raspunde de felul cum se prezinta publicatia. ♦ Persoana care rezolva lucrarile curente si corespondenta privata a cuiva (în calitate de angajat particular al acestuia). 2. (În structura organizatorica a unor partide si organizatii) Denumire a unor functii eligibile de conducere. ♢ Secretar general = persoana aleasa în cadrul congresului sau conferintei unui partid politic pentru coordonarea activitatii acestuia. 3. Functionar sau demnitar care pregateste lucrarile si duce la îndeplinire hotarârile organului suprem al puterii sau al administratiei de stat, al conducerii altui organ central etc. ♢ Secretar de stat = (în unele tari) ministru al Afacerilor Externe. II. S.n. Mobila prevazuta cu sertare (în care se tin documente, acte etc.) si cu placa rabatabila care serveste la scris. [Scris, si: (II) secrétaire. = Var.: (II) secretér s.n.]. – Din fr. secrétaire.
tora, TÓRA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute în scriptura evreiasca, în celelalte scrieri sfinte si în traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit în sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = îndrumare, învatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a învata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvârli) [def. b. MW, et. TLF]
hegemonie, HEGEMONÍE s. f. drept al unui oras antic de a conduce treburile confederatiei din care facea parte. ♢ suprematie politica sau economica a unui oras într-o tara; suprematie, dominatie; rol conducator. (< fr. hégémonie, gr. hegemonia)
sfat, SFAT, sfaturi, s.n. 1. Vorbe, argumente spuse cuiva pentru a-l convinge sa procedeze într-un anumit fel, într-o împrejurare data; povata, îndemn, îndrumare. 2. Adunare de oameni întruniti pentru a delibera, a lua hotarâri sau (în trecut) a ajuta la conducerea tarii. ♢ (În trecut) Sfat popular = organ local al puterii de stat (în regiuni, raioane, orase si comune); cladirea în care îsi avea sediul acest organ. 3. Consfatuire, consiliu. ♦ (Pop.) Conversatie, taifas. 4. (Rar) Zvon, veste, vorba. [Var.: svat s.n.] – Din sl. sŭvĕtŭ.
guverna, GUVERNÁ vb. tr. 1. a exercita autoritatea politica; a conduce un stat. ♢ a dirija, a conduce o nava. 2. a-si domina, a-si stapâni (sentimentele, pasiunile etc.) 3. (despre sentimente, gânduri) a exercita o influenta puternica. 4. (gram.) a impune, a cere un caz, o anumita constructie. (< fr. gouverner)
struni, STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A tine în frâu un cal, a conduce sau a stapâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A tine din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leaga. – Din struna.
coti, COTÍ, cotesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre râuri, drumuri etc.) A schimba directia, a face un cot (I 2); (despre fiinte sau vehicule) a face o cotitura, a parasi drumul drept; a cârmi. ♦ Tranz. (Neobisnuit) A îndrepta în alta directie. ♦ Tranz. A conduce pe cineva pe un drum întortocheat. 2. Tranz. (Rar) A atinge, a lovi cu cotul (I 1) pentru a-si face loc. ♦ Refl. recipr. A-si face semn (reciproc) cu cotul. – Din cot.
gera, GERÁ vb. tr. a conduce, a administra în numele altcuiva. (< fr. gérer)
şofa, SOFÁ vb. a conduce. (~ cu multa siguranta.)
prezida, PREZIDÁ vb. a conduce, (înv.) a presedea, a prezidui. (Cine ~ sedinta?)
dribla, DRIBLÁ vb. I. intr. a conduce mingea cu abilitate, executând lovituri scurte cu piciorul (la fotbal), cu mâna (la handbal, baschet), sau cu crosa (la hochei), cu miscari înselatoare, pentru a putea evita adversarul. II. tr. a-si însela, a-si depasi adversarul. ♢ (p. ext.; fam.) a pacali, a-si însela (< fr. dribbler, engl. dribble)
dirijat, DIRIJÁT s. n. arta conducerii unui ansamblu muzical în procesul interpretarii: dirijorat. ♢ disciplina care studiaza tehnica acestei arte. (< dirija + -at)
dirija, DIRIJÁ vb. tr. 1. a conduce o orchestra, un cor. 2. a conduce, a îndruma. (< fr. diriger)
dinastie, DINASTÍE s. f. 1. familie ai carei membri se succed ereditar la conducerea unui stat; sir de suverani apartinând unei asemenea familii. 2. succesiune de personalitati a aceleiasi familii. (< fr. dynastie, gr. dynasteia, putere)
dinasticism, DINASTICÍSM s. n. 1. conceptie care sustine dreptul exclusiv al unei familii domnitoare la conducerea unei monarhii. 2. devotament fata de dinastie. (< fr. dynasticisme)
mâna, MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trasura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele cazute.)
democraţie, DEMOCRAŢÍE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. o ~ sclavagista = tip de democratie în care puterea era exercitata de stapânii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica orânduirii capitaliste, prin care se încearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor în fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta într-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, în care puterea apartine clasei muncitoare în alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. démocratie, gr. demokratia)
democratizare, DEMOCRATIZÁRE s. f. actiunea de a democratiza; proces menit sa permita o participare larga a cetatenilor la conducerea vietii politice, economice si sociale a tarii. o (ec.) a capitalului = teorie potrivit careia dezvoltarea societatilor pe actiuni si plasarea actiunilor în rândurile muncitorilor ar schimba natura capitalului, fiecare posesor al unei actiuni devenind coproprietar al unei întreprinderi si putând participa la conducerea ei. (< democratiza)
demers, DEMÉRS s. n. 1. interventie (pe lânga cineva) în vederea obtinerii unui anumit rezultat. 2. maniera de a conduce un rationament, de a progresa catre un scop; metoda. (dupa fr. démarche)
însoţi, ÎNSOŢÍ vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovarasi, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ pâna la poarta.) 2. a întovarasi, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. escorta. 4. v. asocia.
îndruma, ÎNDRUMÁ vb. 1. v. calauzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea buna.) 5. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.) 6. v. sfatui. 7. v. pregati.
debarca, DEBARCÁ vb. I. tr. 1. a coborî pe uscat dintr-o nava (pasageri, marfuri etc.). 2. (fam.) a înlatura, a înlocui (pe cineva) dintr-o functie, de la conducere. II. intr., tr. 1. a (se) transporta pe un litoral inamic trupe si materiale aduse pe nave (speciale). 2. a (se) coborî, a (se) da jos (din tren, din masina etc.). (< fr. débarquer)
guverna, GUVERNÁ vb. a cârmui, a conduce, a dirigui, a domni, a stapâni, (înv. si pop.) a obladui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povatui. (A ~ tara în pace.)
ghida, GHIDÁ vb. 1. v. calauzi. 2. v. îndruma. 3. a calauzi, a conduce, a duce, a îndruma. (O ~ prin toate muzeele.) 4. a calauzi, a conduce, a dirija, a îndruma, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.)
duce, DÚCE vb. 1. v. cara. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gura.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fata locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) misca, (înv. si reg.) a pasa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasa.) 13. v. ghida. 14. v. însoti. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mâna.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. raspândi. 20. v. desfasura. 21. v. purta. 22. a întretine, a purta. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trai, a vietui. (O ~ rau.) 26. a-i merge. (Stiu ca o ~ bine!) 27. v. sfârsi. 28. v. muri.
domni, DOMNÍ vb. (IST.) a cârmui, a conduce, a dirigui, a guverna, a stapâni, (înv. si pop.) a obladui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povatui. (Stefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.)
dirija, DIRIJÁ vb. 1. v. îndruma. 2. a îndruma, a regla. (~ circulatia.) 3. v. conduce. 4. a conduce, (rar) a dirigui. (~ o institutie.) 5. v. calauzi. 6. a îndrepta, a orienta, (livr.) a directiona, (fig.) a canaliza. (A ~ discutia în sensul dorit.)
confucianism, CONFUCIANÍSM s. n. doctrina filozofica si social-politica a lui Confucius si a adeptilor sai, devenita apoi doctrina religioasa, care sustinea ca problema conducerii armonioase a societatii si a statului este conditionata de perfectionarea propriei personalitati. (< fr. confucianisme)
călăuzi, CĂLĂUZÍ vb. 1. a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povatui. (A ~ pe un drum; dupa ce principii se ~?) 2. v. în-druma. 3. v. ghida. 4. a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.) 5. a initia, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.)
colegialitate, COLEGIALITÁTE s. f. 1. atitudine, sentimente colegiale; camaraderie. 2. principiu potrivit caruia conducerea unor organe sau organizatii se exercita colectiv. (< fr. collégialité)
cilindru, CILÍNDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ♢ corp în forma de sul. ♢ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrita; ~ central = tesut central din structura interna a radacinii si a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesa în forma de tub din componenta unui motor în care se deplaseaza pistonul. 3. piesa grea a unei masini, care se roteste în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valt ♦ ~ compresor = tavalug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)
administra, ADMINISTRÁ vb. 1. a cârmui, a conduce, a gospodari, (înv. si pop.) a obladui, a priveghea, a supraveghea, (înv.) ispravnici, a ocârmui. (~ un tinut.) 2. (înv.) a chivernisi. (~ un fond.) 3. a aplica, a face. (~ cuiva un tratament.)
oblădui, A OBLĂDU//Í ~iésc înv. 1. tranz. 1) A dirija, stând în frunte; a conduce; a cârmui; a guverna; a administra. 2) A lua sub ocrotire; a ocroti; a pazi; a supraveghea; a proteja. 2. intranz. A se afla la domnie; a domni. [Sil. -bla-] /<sl. obladovati
monopolist, MONOPOLÍ//ST2 ~sti m. Persoana care detine un monopol sau care participa la conducerea unui monopol. /<fr. monopoliste
lovitură, LOVITÚR//Ă ~i f. 1) Atingere brusca si puternica; izbitura. ♢ ~ de gratie lovitura care rapune definitiv adversarul. 2) Zgomot produs de o izbitura. 3) fig. Suferinta morala; durere sufleteasca; necaz. ~ile sortii. 4) Atac îndraznet efectuat prin surprindere. ♢ A da ~a a realiza pe neasteptate ceva foarte important. ~ de stat preluare a puterii într-un stat prin rasturnarea violenta a conducerii vechi. ~ de trasnet fapt, eveniment neasteptat. ~ de teatru actiune brusca, efectuata cu scopul de a impresiona puternic. 5): ~ de pedeapsa sanctiune data de arbitru unei echipe sportive pentru incorectitudine de joc, constând dintr-o lovitura executata de echipa adversa. [G.-D. loviturii] /a lovi + suf. ~tura
lopată, LOP//ÁTĂ ~éti f. 1) Unealta constând dintr-o placa de tabla sau de lemn (usor concava), fixata pe o coada si folosita la încarcarea sau descarcarea unor materiale (pamânt, nisip etc.). ♢ Cu ~ata în cantitate mare; fara masura. Sapa si ~ata moartea. A da la ~ a vântura. 2) Cantitate de material cât se poate lua cu aceasta unealta. 3) Unealta de lemn cu coada lunga cu care se da pâinea în cuptor. 4) Unealta de lemn constând dintr-o coada lunga cu o terminatie plata folosita pentru a conduce o ambarcatie; vâsla. [G.-D. lopetii] /<sl. lopata
întovărăşi, A ÎNTOVĂRĂS//Í ~ésc tranz. 1) A urma în calitate de tovaras; a însoti; a acompania; a conduce. 2) A face sa se întovaraseasca. /în + tovaras
însoţi, A ÎNSOŢ//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A urma în calitate de tovaras; a întovarasi; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escorta; a escorta. 3) rar (interpreti sau melodii interpretate de cineva) A sustine cântând aceeasi melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adauga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face sa se însoteasca. /în + sot
îndepărta, A ÎNDEPĂRT//Á ~éz tranz. 1) A face sa se îndeparteze. 2) (obiecte) A muta mai departe (unul de altul). 3) pop. (persoane) A scoate drept pedeapsa (dintr-o functie); a da afara; a destitui; a elibera; a concedia. L-au ~at de la conducere. 4) fig. A tine la distanta; a distanta. /în + a departa
împărăţi, A ÎMPĂRĂŢ//Í ~ésc intranz. pop. A conduce în calitate de împarat; a domni. /Din împarat
hăţ, HĂŢ ~uri n. mai ales la pl. Element de harnasament constând dintr-un complex de curele (sau frânghii) cu ajutorul carora se conduc caii înhamati. ♢ A tine în ~uri a tine din scurt pe cineva. A lua ~urile în mâna a prelua conducerea. /cf. hat
ghida, A GHID//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A conduce în calitate de ghid; a îndruma; a calauzi. 2) (functionarea unor mecanisme) A conduce prin ghidaj. /<fr. guider
frâu, FRÂ//U ~ie n. Element de harnasament constând dintr-un complex de curele, care, împreuna cu zabala, se îmbraca pe capul unui cal, servind la conducerea acestuia. ♢ A da cuiva ~ liber a lasa pe cineva sa procedeze dupa cum îi dicteaza constiinta. A tine în ~ a) a tempera actiunile cuiva; b) a împiedica (pe cineva) sa se manifeste. /<lat. frenum
duce, A DÚCE duc 1. tranz. 1) (obiecte, fiinte) A cara dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de locomotie); a transporta. 2) (fiinte) A însoti mergând alaturi sau din urma. ~ copilul la scoala. ~ vitele la pascut. ♢ ~ pe cineva de nas (sau cu vorba, cu zaharelul) a minti pe cineva, amânând tot timpul îndeplinirea unei promisiuni. A-l ~ capul (sau mintea) a se pricepe. 3) (linii) A imprima pe o suprafata plana; a trasa. ~ o perpendiculara. 4) (stiri, vesti, informatii) A comunica (printr-un intermediar); a transmite. 5):~ dorul a) a-i fi dor de cineva; b) a simti lipsa unui lucru. ~ grija a purta grija de; a avea raspundere pentru ceva sau cineva. ~ razboi, lupte a lupta; a se razboi. ~ la capat (sau la bun sfârsit) a îndeplini; a termina. ~ în ispita a face pe cineva sa savârseasca fapte rele. 2. intranz. 1) (despre drumuri) A avea directia; a conduce; a îndrepta. Soseaua duce la Chisinau. 2) (urmat, de obicei, de un circumstantial de mod) A avea un anumit mod de trai; a trai. A o ~ bine. A o ~ tot într-un chef. ♢ A o ~ cu chiu cu vai (sau ca vai de lume) a trai foarte greu. A n-o mai ~ mult a nu mai avea mult de trait; a fi pe patul de moarte. 3) A avea drept rezultat. Aceasta nu duce la ceva bun. /<lat. ducere
dribla, A DRIBL//Á ~éz 1. intranz. (la fotbal, handbal, baschet, hochei) A conduce mingea sau pucul cu abilitate, ocolind adversarii. 2. tranz. 1) (adversari) A depasi prin conducerea abila a mingii sau a pucului. 2) fam. (persoane) A face sa ia un neadevar drept adevar; a pacali; a amagi; a însela; a minti. /<fr. dribler
caimacam, caimacám (caimacámi), s.m. – 1. Loctiitor al marelui Vizir. – 2. În Muntenia si Moldova, loctiitor al domnitorului începînd din sec. XVIII. – 3. Loctiitor al banului Craiovei; în jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe ban, al carui titlu a fost de atunci doar onorific. – Mr., megl. caimacam. Tc. kaymakam (Roesler 594; Seineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg. kaimakam. – Der. caimacameasa, s.f. (nevasta de caimacam); caimacamesc, adj. (propriu unui caimacam); caimacami, vb. (a conduce în calitate de caimacam; a guverna în interegn); caimacamie, s.f. (guvernare).
dirija, A DIRIJ//Á ~éz 1. tranz. 1) (institutii, organizatii, colectivitati, activitati) A îndruma în calitate de dirijor; a conduce. 2) (orchestre, coruri etc.) A conduce în calitate de dirijor. 2. intranz. A fi dirijor; a practica ocupatia de dirijor. /<fr. diriger
dirigui, A DIRIGU//Í ~iesc tranz. înv. (institutii, organizatii, colectivitati, activitati) A îndruma în calitate de diriguitor; a conduce; a dirija. [Sil. -gu-i] /<lat. dirigere
coti, A COT//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre ape curgatoare, drumuri etc.) A face un cot; a lua alta directie. 2) (despre fiinte sau vehicule) A-si schimba directia initiala, luând-o într-o parte; a face o cotitura; a întoarce; a cârni. 2. tranz. 1) A îndrepta în alta directie. 2) (persoane) A conduce pe un drum cu multe cotituri. 3) rar A înghionti cu cotul pentru a-si face loc. /Din cot
corăbierie, CORĂBIERÍE f. înv. 1) Meseria de corabier. 2) Tehnica construirii si a conducerii corabiilor. [Sil. -bi-e-ri-e] /corabier + suf. ~ie
conducere, CONDÚCER//E ~i f. 1) v. A CONDUCE. 2) Persoana sau colectiv care conduce. ~ea institutului. ~ea adunarii. [G.-D. conducerii] /v. a conduce
conduce, A CONDÚCE condúc tranz. 1) (institutii, organizatii, colectivitati, activitati) A îndruma în calitate de sef; a orienta, stând în frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma în calitate de însotitor; a însoti; a întovarasi; a acompania. 3) (persoane) A însoti pe parcursul unui drum (din politete, pentru siguranta etc.); a petrece. 4) (vehicule) A face sa mearga într-o anumita directie (printr-o actiune continua). 5) fig. (discutii) A supraveghea în calitate de responsabil. /<lat. conducere
conducător, CONDUCĂT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care se afla la conducere; sef; cap. ~ de guvern. ~ de santier. ~ de garda. 2) Persoana sau organ care calauzeste, orienteaza; calauzitor; îndrumator. ~ politic. ~ stiintific. 3) Persoana care conduce un mijloc de transport pe o cale de comunicatie terestra, subterana, aeriana sau acvatica. ♢ ~ auto persoana care conduce un automobil. /a conduce + suf. ~ator
conducător, CONDUCĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care conduce; de conducere. A avea un rol ~. /a conduce + suf. ~ator
comandă, COM//ÁNDĂ ~énzi f. 1) Dispozitie, scrisa sau orala, emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala, spre a fi îndeplinita de cei vizati; ordin; porunca. A da ~. ♢ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea si dupa dorinta unui superior. 2) Functie de conducere militara. ♢ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei actiuni militare. 3) Cerere prin care se solicita livrarea unui produs, executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. 4) Marfa comandata. 5) Operatie prin care se manevreaza un sistem tehnic. ~ programata. ~ manuala. 6) Element al unui mecanism care asigura functionarea ansamblului. ♢ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfasurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placa pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comanda. [G.-D. comenzii] /<fr. commande
comanda, A COMANDÁ cománd tranz. 1) (armate, trupe, detasamente etc.) A conduce, exercitându-si autoritatea printr-o comanda. 2) (actiuni) A anunta printr-o comanda sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propozitie complementara) A cere în mod autoritar si oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbracaminte, încaltaminte, obiecte, lucruri) A cere sa produca la comanda; a porunci. 5) (mâncare, bauturi) A solicita, facând comanda într-un local de consum. /<fr. commander
chivernisi, A CHIVERNIS//Í ~ésc tranz. pop. 1) A conduce în calitate de administrator. 2) (avere, bunuri materiale) A dobândi prin munca si sârguinta; a aduna; a strânge; a agonisi. 3) A face sa se chiverniseasca. /<ngr. kyvérnisa
cap, CAP2 ~i m. Persoana care se afla la conducere; conducator; sef. ♢ ~ul familiei persoana care asigura traiul unei familii pe care o reprezinta juridic. ~ încoronat rege. /<lat. caput
bos, BOS bosi m. 1) (în S.U.A.) Supraveghetor la o întreprindere. 2) fig. Persoana care se afla la conducere; sef; conducator; cap. /<engl. boss
băbaică, BĂB//ÁICĂ ~aici f. pop. Unealta din lemn constând dintr-o coada lunga cu terminatie plata, folosita pentru a conduce o ambarcatie; vâsla; lopata. [Sil. ba-bai-ca] /<ucr. babajka
arbitra, A ARBITR//Á ~éz tranz. 1) (litigii, diferende etc.) A solutiona în calitate de arbitru. 2) (competitii sportive) A conduce în calitate de arbitru. [Sil. -bi-tra] /<fr. arbitrer
aeronautică, AERONAÚTICĂ f. 1) Tehnica construirii si a conducerii aeronavelor. 2) Stiinta care se ocupa cu studiul navigatiei aeriene. [G.-D. aeronauticii] /<fr. aéronautique
administra, A ADMINISTR//Á ~éz tranz. 1) (întreprinderi, institutii etc.) A conduce în calitate de administrator. 2) (medicamente) A introduce în organism (în scopuri curative). /<fr. administrer, lat. administrare
acompania, A ACOMPANI//Á ~éz tranz. 1) (interpreti sau melodii) A sustine printr-un acompaniament. 2) (persoane) A urma în calitate de însotitor; a însoti; a întovarasi; a conduce. /<fr. accompagner
petrece, A PETRÉCE petréc 1. tranz. 1) (persoane) A însoti pe parcursul unui drum (din politete, pentru siguranta etc.); a conduce. ~ (pe cineva) pâna la gara. ♢ ~ (pe cineva) cu ochii (sau cu privirea) a urmari de la distanta cu ajutorul vazului. 2) fam. (bunuri materiale) A face sa se petreaca; a consuma. 3) (timpul sau perioade de timp) A folosi pentru anumite preocupari. ~ o seara la restaurant. Ea îsi ~ timpul citind. 4) A face sa treaca dintr-o parte în alta. ~ ata prin urechea acului. 5) pop. (morti) A conduce la groapa. 6) pop. (nevoi, necazuri etc.) A avea de suferit. 7) (marginile unei haine) A suprapune pentru a încheia. 2. intranz. A consuma timpul în distractii; a se deda placerilor lumesti; a se veseli; a desfata; a se distra; a chefui; a se amuza. /<lat. petraicere
pilota, A PILOT//Á ~éz 1. tranz. 1) (nave, masini de curse etc.) A conduce în calitate de pilot. 2) fig. (persoane) A orienta în directia necesara (în calitate de ghid); a ghida; a calauzi; a îndruma; a îndrepta. 2. intranz. (despre nave, locomotive etc.) A încetini mersul din cauza unor obstacole sau a necunoasterii traseului. /<fr. piloter
pilotaj, PILOTÁJ ~e n. 1) v. A PILOTA. 2) Tehnica si iscusinta de a conduce nave. /<fr. pilotage
plenipotenţiar, PLENIPOTENŢIÁR ~a (~i, ~e) 1) Care are putere deplina; cu puteri depline. Comisie ~a. ♢ Ministru ~ diplomat care, dupa rang, este imediat inferior ambasadorului. 3) si substantival (despre diplomati) Care reprezinta conducerea unui stat pe lânga guvernele altor state, având împuterniciri depline. [Sil. -ti-ar] /<fr. plénipotentiaire
prezida, A PREZID//Á ~éz 1. tranz. (adunari, sedinte etc.) A conduce în calitate de presedinte al unui prezidiu. 2. intranz. fam. A ocupa locul în frunte (la o masa, la o manifestatie). /<fr. présider
pupitru, PUPÍTR//U ~e n. 1) Masa mica având partea de deasupra înclinata, la care se poate citi, scrie sau desena. 2) Suport pentru note muzicale. ♢ La ~ la conducerea unei orchestre în calitate de dirijor. 3) Suport pentru manuscrise, folosit de corectori. 4) : ~ de comanda panou pe care sunt instalate dispozitivele de comanda ale unui sistem tehnic; panou de comanda; tablou de comanda. /<fr. pupitre
putere, PUTÉR//E ~i f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a savârsi actiuni fizice; forta fizica; tarie. ♢ În ~ (sau ~i) puternic; voinic; tare. Din toate ~ile adunându-si toate fortele. A sta (sau a fi) în ~ea cuiva a avea posibilitatea sau capacitatea de a face ceva. 2) Capacitate de a realiza o munca intelectuala; forta spirituala. ~ creatoare. ~ de imaginatie. 3) (despre medicamente) Grad de influenta asupra organismului. 4) (despre sisteme tehnice) Capacitatea de a efectua un lucru mecanic. 5) (despre acte, documente, vize etc.) Caracter valabil; valabilitate. 6) (despre bani) Capacitatea de a servi la vânzare-cumparare; valoare. 7) (despre actiuni sau fenomene naturale) Grad de intensitate. ~ea cutremurului. ~ea vântului. ♢ În ~ea noptii în plina noapte; când noaptea este în toi. În toata ~ea cuvântului în adevaratul înteles al cuvântului. 8) Actiune dominanta exercitata asupra cuiva; stapânire; dominatie. ~ea religiei. ♢ A fi în ~ea cuiva a depinde de vointa sau de bunul plac al cuiva. 9) Libertate legala în actiuni; drept. ♢ Cu de la sine ~ fara a avea împuternicire; arbitrar; samavolnic. 10) Drept de a conduce. ~ parlamentara. ~ democratica. ♢ ~ legislativa drept al organelor superioare de stat de a emite legi. A veni (sau a ajunge) la ~ a deveni conducator. Marile ~i statele cu autoritate si influenta, care joaca un rol decisiv pe arena internationala. 11) mat. Indice care arata de câte ori un numar se înmulteste cu sine însusi. Cinci la ~ea a doua. [G.-D. puterii] /v. a putea
regiza, A REGIZ//Á ~éz tranz. 1) (spectacole) A organiza si a conduce (în calitate de regizor); a pune în scena. 2) fig. (actiuni, operatii ostile etc.) A organiza pe ascuns; a pune la cale din umbra; a unelti; a urzi; a tese. /Din regizor
stăpâni, A STĂPÂN//Í ~ésc 1. tranz. 1) (bunuri materiale) A detine în calitate de stapân; a avea în posesie; a poseda; a detine. 2) (activitati, specialitati, doctrine etc.) A cunoaste bine; a poseda. ~ tehnica. ~ o limba. 3) (tari, împaratii) A conduce în calitate de stapân. 4) fig. (despre gânduri, idei, sentimente etc.) A preocupa în permanenta si complet; a urmari; a obseda. 5) (porniri, sentimente etc.) A face sa nu se manifeste; a domoli; a potoli; a înfrâna. 6) (persoane) A face sa se stapâneasca. 2. intranz. A se afla în fruntea unei tari; a fi domn al unei tari; a domni; a guverna. /Din stapân
stărosti, A STĂROST//Í ~ésc 1. tranz. (fete) A cere în casatorie în calitate de staroste; a peti. 2. intranz. A fi staroste la nunta; a conduce ceremonia unei nunti. /Din staroste
sus, SUS1 adv. 1) Într-un loc situat la o înaltime mai mare decât altul; la înaltime; deasupra. ♢ De jos în ~ la deal; în ascensiune. Cu fundul în ~ a) întors cu fata în jos; rasturnat; b) în dezordine; c) morocanos; suparat; indispus. De ~ a) de deasupra; din partea mai ridicata; din înaltime; b) pornind de la conducere, de la centru; c) facând parte din clasele bogate; privitor la clasele privilegiate. De ~ si pâna jos din cap pâna în picioare; în întregime; tot. A se tine (sau a fi, a umbla) cu nasul pe ~ a fi înfumurat. A vorbi de ~ a vorbi arogant; a vorbi cu dispret. A lua (sau a privi) pe cineva de ~ a trata pe cineva ca pe un inferior; a privi cu dispret. A privi (sau a masura) cu ochii (pe cineva) de ~ în (sau pâna) jos a examina (pe cineva) cu atentie sau cu neîncredere. Cei de ~ sefii (unei colectivitati). Cele de mai ~ cele spuse sau scrise anterior. 2) În directie verticala; în înaltime; deasupra. ♢ În ~ a) ridicat; b) spre un loc mai înalt; la deal; c) în aer; în directia cerului; d) în directia izvorului unei ape curgatoare. Mai ~ a) spre o înaltime mai mare; b) mai spre nord. Mai ~ de mai mult de...; peste... A sari în ~ a-si manifesta brusc bucuria, spaima etc.; a tresari; a izbucni. Cu un cap mai ~ mult superior. Mâinile ~ ! ordin prin care cineva e prevenit sa se predea. ~! comanda adresata cuiva pentru a se ridica în picioare. Pe ~ a) pe deasupra; b) prin aer; c) purtat în brate; d) cu forta; fortat. 3) În cer; în rai. ♢ De ~ din cer; de la Dumnezeu. Cel de ~ Dumnezeu. 4) muz. Înaltat; ridicat. ♢ ~ si tare a) (în mod) hotarât, categoric, raspicat; b) în auzul tuturor; deschis. /<lat. susum
şef, SEF ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care se afla la conducere; conducator; cap. ~ de policlinica. 2) Persoana aflata într-un post înalt, luata în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucatar-~. Medic-~. /<fr. chef
şofa, A Sof//Á ~éz intranz. A conduce un automobil . ~ cu multa siguranta. /Din sofer
şoferie, SOFERÍE f. pop. 1) Tehnica a conducerii autovehiculelor. 2) Ocupatie de sofer. [Art. soferia; G.-D. soferiei; Sil. -ri-e] /sofer + suf. ~ie
trahee, TRAHÉ//E ~i f. 1) Tub prin care trece aerul spre plamâni în procesul respiratiei. 2) Fiecare dintre canalele din interiorul plantelor superioare care servesc la conducerea sevei. [G.-D. traheii] /<lat. trachea, fr. trachée
trona, A TRON//Á ~éz intranz. 1) A se afla la tron; a conduce un stat. 2) fig. A detine o pozitie de superioritate (prin volum, forta, intensitate, valoare etc.) în raport cu cele din jur; a domina. /<fr. trôner
vâslă, VÂSL//Ă ~e f. Unealta de lemn, constând dintr-o coada lunga cu o terminatie plata, folosita pentru a conduce o ambarcatie; lopata. [G.-D. vâslei] /<sl. veslo
vornic, VÓRNI//C ~ci m. 1) (în Moldova si în Muntenia medievala) Mare dregator al curtii domnesti având misiunea de a conduce treburile interne si cele gospodaresti. 2) Primar al unui sat sau oras. /<sl. dvorinicu
cibernetică, CIBERNÉTICĂ s.f. 1. Parte a politicii care se ocupa de mijloacele de guvernare, potrivit clasificarii lui Ampère. 2. Stiinta care studiaza principiile si legile comune ale functionarii sistemelor de legaturi, comanda si control în masini si în organismele vii. [Gen. -cii, var. chibernetica s.f. / < fr. cybernétique, engl. cybernetics, cf. gr. kybernan – a conduce].
cibernetică, CIBERNÉTICĂ s.f. 1. Parte a politicii care se ocupa de mijloacele de guvernare, potrivit clasificarii lui Ampère. 2. Stiinta care studiaza principiile si legile comune ale functionarii sistemelor de legaturi, comanda si control în masini si în organismele vii. [Gen. -cii, var. chibernetica s.f. / < fr. cybernétique, engl. cybernetics, cf. gr. kybernan – a conduce].
chiliarh, CHILIÁRH s.m. (Ant.) Comandant a o mie de militari în armatele Greciei antice. [Pron. -li-arh. / < fr. chiliarque, cf. gr. chilioi – o mie, archein – a conduce].
cilindru, CILÍNDRU s.m. 1. Corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ♦ Corp în forma de sul. ♦ Cilindri urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc în tuburile urinifere la bolnavii care sufera de nefrita; cilindru central = coloana de tesuturi care umple regiunea centrala din structura interna a radacinii si a tulpinii unei plante. 2. Piesa (componenta) a unei masini, care se roteste în jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valt. ♢ Cilindru compresor = tavalug. ♦ Încapere cilindrica (la motoare) în care se deplaseaza pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].
democratizare, DEMOCRATIZÁRE s.f. Actiunea de a democratiza si rezultatul ei. ♢ (Ec.) Democratizarea capitalului = Teorie potrivit careia dezvoltarea societatilor pe actiuni si plasarea actiunilor în rândurile muncitorilor ar schimba natura capitalului si a capitalismului, fiecare posesor al unei actiuni devenind coproprietar al unei întreprinderi si putând participa la conducerea ei. [< democratiza].
dinasticism, DINASTICÍSM s.n. 1. Conceptie care sustine dreptul exclusiv al unei familii domnitoare la conducerea unei monarhii. 2. Devotament fata de dinastie. [Cf. fr. dynasticisme].
guverna, GUVERNÁ vb. I. tr. 1. A conduce un stat, un popor. 2. A mentine sau a schimba directia de deplasare a unei nave cu ajutorul cârmei. [Cf. fr. gouverner, it. governare].
nautică, NAÚTICĂ s.f. Stiinta si tehnica de a conduce nave. [< fr. nautique].
navigaţie, NAVIGÁŢIE s.f. Faptul de a naviga, navigare; arta si tehnica de a conduce o nava sau o aeronava; ramura a transporturilor si a comunicatiilor pe apa si în aer. [Gen. -iei, var. navigatiune s.f. / cf. it. navigazione, lat. navigatio].
nomarh, NOMÁRH s.m. Nume dat de greci guvernatorului unei nome2. [< fr. nomarque, cf. gr. nomos – noma2, archein – a conduce].
pilotaj, PILOTÁJ1 s.n. 1. Stiinta si tehnica de a conduce o (aero)nava, o locomotiva etc.; pilotare. 2. Încetinire a mersului unui tren sau al unei nave din cauza nesigurantei parcursului. [< fr. pilotage].
radioghida, RADIOGHIDÁ vb. I. tr. A conduce sau a pilota la distanta cu ajutorul undelor radio. [Cf. fr. radioguider].
regenta, REGENTÁ vb. I. tr. (Frantuzism) A conduce dupa bunul sau plac, a dirija, a domina. [< fr. régenter].
regiza, REGIZÁ vb. I. tr. 1. A face regia (1) unei piese de teatru, a unui film. 2. (Fig.) A conduce, a dirija. ♦ A pune la cale, a organiza, a conduce (din umbra) o activitate, o operatie etc. [Var. regisa vb. I. / < regizor].
trenă, TRÉNĂ s.f. Coada lunga a unei rochii, care atârna pe jos. ♦ Viteza cu care alearga concurentii într-o cursa atletica, ciclista etc. ♢ A duce trena = a conduce plutonul concurentilor într-o cursa sportiva; a fi în frunte; trena falsa = initiativa aparenta a unui atlet sau a unui ciclist, în scopul derutarii adversarilor din cursa. [< fr. traîne].
arh, -ÁRH, -ARHÍE elem. "conducator, sef", "putere, autoritate". (< fr. -arque, -archie, cf. gr. archein, a conduce)
arbitra, ARBITRÁ vb. tr. 1. a solutiona un diferend ca arbitru. 2. a conduce desfasurarea regulamentara a unei competitii sportive. (< fr. arbitrer)
administra, ADMINISTRÁ vb. I. tr. 1. A conduce, a gospodari (o întreprindere, o institutie etc.). 2. A da un medicament unui bolnav. [Cf. lat. administrare, fr. administrer, it. amministrare].
aeronautică, AERONAÚTICĂ s.f. Tehnica construirii si a conducerii aeronavelor; stiinta navigatiei aeriene. [Gen. -cii. / < fr. aéronautique].
antrepriză, ANTREPRÍZĂ s.f. Forma de organizare si de executare a constructiilor capitale de catre o organizatie speciala de constructii; întreprindere comerciala sau industriala care preia executarea de lucrari (mari) al caror pret este platit cu anticipatie dupa un deviz întocmit dinainte; lucrare facuta de o astfel de întreprindere. ♢ A lua în antrepriza = a lua conducerea unei lucrari. [< fr. entreprise].
arbitra, ARBITRÁ vb. I. tr. A judeca o pricina ca arbitru. ♦ A conduce desfasurarea reglementara a unei competitii sportive. [< fr. arbitrer, cf. lat. arbitrari].
administra, ADMINISTRÁ vb. tr. 1. a conduce, a gospodari (o întreprindere). 2. a da un medicament unui bolnav. 3. (ir.) a trage o bataie. 4. (jur.) a ~ o proba = a folosi un mijloc de proba într-un proces. 5. a supraveghea încasarile. (< fr. administrer, lat. administrare)
centralism, CENTRALÍSM s.n. Sistem de subordonare administrativa a institutiilor locale fata de institutiile centrale. ♢ Centralism democratic = principiu de baza al organizarii si activitatii unor colectivitati, care consta în îmbinarea centralismului cu democratia, a conducerii centralizate cu participarea larga si activa a membrilor colectivitatii. [Cf. fr. centralisme].
cinegetic, CINEGÉTIC, -Ă adj. (Liv.) De vânatoare, vânatoresc. [< fr. cynégétique, cf. gr. kynegetikos < kyon – câine, agein – a conduce].
administra, administrá (administréz, administrát), vb. – A conduce, a gospodari o întreprindere, institutie etc. < Fr. administrer. – Der. (din fr.) administratie, s.f., cf. rus. administracija (Sanzewitsch 197); administrativ, adj.; administrator, s.m.
comandă, COMÁNDĂ s.f. 1. Ordin, porunca. ♢ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale fara sa-si consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unitati militare. ♢ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuarii ei. 4. Cerere de marfa, de efectuare a unei lucrari etc., facuta unui meserias, unui negustor etc. ♢ De comanda = executat dupa indicatiile clientului. 5. (Mar.) Constructia cea mai înalta pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Parâma de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].
comutativitate, COMUTATIVITÁTE s.f. (Mat.) Proprietate a unor operatii efectuate asupra unui sir de numere de a conduce la rezultate independente de ordinea în care s-a operat asupra diferitelor elemente ale sirului. [Cf. fr. commutativité].
cutia, Cutia de viteze automata in 5 trepte cu tiptronic ofera placerea de a conduce si sportivitatea unei cutii de viteze manuale combinata cu confortul specific cutiilor de viteze automate. Trecerea de la functionarea automata la actionarea manuala este posibila in orice moment, prin comutarea in pozitia "D". Toate procesele de comutare sunt realizate fara intreruperea fortei de tractiune. Acest lucru este un avantaj in special in cazul in care se ataseaza o remorca. Din motive de siguranta, la atingerea limitei de turatie, tiptronic trece la faza superioara automat si in modul manual (depasirea in tractiune nu este intrerupta prin utilizarea limitatorului de turatie). Nivelul tiptronic permite conducerea sport si utilizarea controlata a franei de motor prin coborarea intr-o treapta inferioara inaintea unei curbe. Cu ajutorul volanului sport acoperit cu piele si prevazut cu functie de comutare, treptele de viteza pot fi activate si prin apasarea cu degetul, fara a lua mainile de pe volan.
conducător, CONDUCĂTÓR, -OÁRE adj. Care conduce, de conducere. ♢ (Corp) bun (sau rau) conducator de electricitate (sau de caldura) = (Corp) prin care strabate usor (sau greu) electricitatea (sau caldura). // s.m. si f. Persoana, organ care este la conducere; sef politic si ideologic al unui partid, al unei miscari publice etc.; persoana care conduce o institutie, o întreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(a)tor].
debarca, DEBARCÁ vb. I. 1. tr. A coborî, a depune pe uscat dintr-o nava (pasageri, marfuri etc.). ♦ intr. A ataca tarmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). 2. intr. A se coborî, a se da jos (din tren, din masina etc.). 3. tr. (Fam.) A înlatura, a înlocui (pe cineva) dintr-o functie, de la conducere. [P.i. debárc. / < fr. débarquer].
dirigui, DIRIGUÍ vb. IV. tr. A conduce, a dirija. [P.i. -iesc, dirígui. / cf. lat., it. dirigere].
dirija, DIRIJÁ vb. I. tr. A conduce (mai ales o orchestra, un cor); a dirigui, a îndruma. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jând. / < fr. diriger].
dribla, DRIBLÁ vb. I. intr. (Sport) A conduce mingea cu abilitate, având un adversar care sta în cale. [< fr. dribbler, cf. engl. dribble].
elită, ELÍTĂ s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♢ De elita = ales, deosebit. 2. Parte a unei societati care are o pozitie superioara în ansamblul grupului social respectiv; ♢ teoria elitelor = teorie adoptata de unele curente sociologice care sustine ca în orice societate sarcina conducerii vietii sociale îi revine unui grup restrâns de oameni, superior dotati, elitei. [< fr. élite, cf. lat. eligere – a alege].
manduce, mandúce, mandúc, vb. III (înv.) a ghida, a conduce, a orienta.
hegemonie, HEGEMONÍE s.f. (Ist.) Dreptul unui oras antic de a conduce treburile confederatiei din care facea parte. ♦ Suprematie politica sau economica a unui oras într-o tara; (p. ext.) suprematie, dominatie; rol conducator. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hégémonie, gr. hegemonia – conducere].
monarhi, monarhí, monarhésc, vb. IV (înv.) a stapâni ca un monarh, a conduce.
baci, bací (bací), s.m. – 1. Cioban care conduce o stîna. – 2. Formula de reverenta cu care se adreseaza persoanelor în vîrsta sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arsice, copilul care arunca primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscuta. Opinia predominanta este ca avem a face cu un cuvînt de provenienta orientala, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenta sa în dialecte, si de asemenea prin aparitia sa constanta, ca nume de persoana, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combatut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de alta parte, calea de patrundere a cuvîntului iranian. Cert este ca termenul se afla în toate limbile balcanice slave care înconjoara teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca si ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însasi aria de raspîndire a cuvîntului pare a indica provenienta sa rom., caci numai rom. a fost direct legata de toate limbile mentionate mai sus, si faptul ca acest cuvînt nu se explica prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totusi, nu este posibil sa-l explicam, pîna în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveste, si dat fiind ca în orice caz ne aflam pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater si posibil acelasi care s-a pastrat în bade. Originea dacica a cuvîntului fusese postulata înca de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicatii vechi par prea putin plauzibile. Dupa Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legatura cu bašta "tata" (Slaw. Elem., 14) si cu baština "mostenire" (Lexicon, 12), ipoteza greu de sustinut, datorita dificultatilor fonetice. Seineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. bas "sef", care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despartiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 si derivat din mag. – Pentru provenienta rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 si Berneker 37; si din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indica numai identitatea rom. cu alb. Der. bacie, s.f. (casarie; ocupatia baciului); bacioi, s.m. (baci); bacit, s.n. (dijma care se plateste baciului); bacita, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stîna); baciui, vb. (a prepara brînza; a face pe baciul; a munci într-o doara, a trage chiulul; a conduce).
baci, bací (-i), s.m. – 1. Cioban care conduce o stîna. – 2. Formula de reverenta cu care se adreseaza persoanelor în vîrsta sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arsice, copilul care arunca primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscuta. Opinia predominanta este ca avem a face cu un cuvînt de provenienta orientala, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenta sa în dialecte, si de asemenea prin aparitia sa constanta, ca nume de persoana, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combatut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de alta parte, calea de patrundere a cuvîntului iranian. Cert este ca termenul se afla în toate limbile balcanice slave care înconjoara teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca si ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însasi aria de raspîndire a cuvîntului pare a indica provenienta sa rom., caci numai rom. a fost direct legata de toate limbile mentionate mai sus, si faptul ca acest cuvînt nu se explica prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totusi, nu este posibil sa-l explicam, pîna în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveste, si dat fiind ca în orice caz ne aflam pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater si posibil acelasi care s-a pastrat în bade. Originea dacica a cuvîntului fusese postulata înca de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicatii vechi par prea putin plauzibile. Dupa Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legatura cu bašta "tata" (Slaw. Elem., 14) si cu baština "mostenire" (Lexicon, 12), ipoteza greu de sustinut, datorita dificultatilor fonetice. Seineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. bas "sef", care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despartiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 si derivat din mag. – Pentru provenienta rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 si Berneker 37; si din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indica numai identitatea rom. cu alb. Der. bacie, s.f. (casarie; ocupatia baciului); bacioi, s.m. (baci); bacit, s.n. (dijma care se plateste baciului); bacita, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stîna); baciui, vb. (a prepara brînza; a face pe baciul; a munci într-o doara, a trage chiulul; a conduce).
năstăvi, nastaví, nastavésc, vb. IV (înv.; despre divinitate) 1. a conduce, a îndruma, a povatui, a sfatui, a calauzi. 2. a avea mila, a se îndura.
manevra, MANEVRÁ vb. I. 1. intr. A face miscarile necesare pentru compunerea sau descompunerea unui tren. ♦ tr. A conduce, a pune în miscare o corabie etc. 2. intr. (Despre trupe) A executa diferite miscari tactice. 3. intr. (Fig.) A unelti. 4. tr. A mânui, a folosi (fonduri, bani). [< fr. manoeuvrer, dupa manevra].
povăţi, povatí, povatésc, vb. IV (înv.) 1. a povatui; a sfatui. 2. a conduce, a calauzi pe un drum, într-un loc la cineva.
management, MANAGEMENT s.n. Activitatea sau arta de a conduce. ♦ Stiinta organizarii si conducerii întreprinderii. [Pron. menéigiment. / < engl. management].
prăvilnici, pravilnicí, pravilnicésc, vb. IV (înv.) a conduce conform legii, pe baza legii.
prezidirui, prezidiruí, prezidiruiésc, vb. IV (înv.; despre sedinte, dezbateri, adunari) a prezida, a conduce.
monopolist, MONOPOLÍST, -Ă adj. Referitor la monopol, propriu monopolurilor. // s.m. si f. Capitalist care participa la conducerea unui monopol. [Cf. rus. monopolist, it. monopolista].
schivernisi, schivernisí, schivernisésc, vb. IV (înv. si reg.) 1. a cârmui, a guverna, a conduce; a stapâni; a administra. 2. (despre oameni) a face, a crea o situatie (sociala, materiala) conventionala; a capatui.
călăuză, calaúza (-ze), s.f. – Ghid. – Var. calauz, s.m. Mr., megl. calauz. Tc. kila(v)uz (Seineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë), , bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din putinele cuvinte care apartin f. prin forma si m. prin sens, cum sînt: calfa, catana, sentinela. – Der. calauzi, vb. (a conduce, a îndruma); calauzitor, adj. (care calauzeste).
caimacam, caimacám (-mi), s.m. – 1. Loctiitor al marelui Vizir. – 2. În Muntenia si Moldova, loctiitor al domnitorului începînd din sec. XVIII. – 3. Loctiitor al banului Craiovei; în jurul lui 1783 l-a înlocuit definitiv pe ban, al carui titlu a fost de atunci doar onorific. – Mr., megl. caimacam. Tc. kaymakam (Roesler 594; Seineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg. kaimakam. – Der. caimacameasa, s.f. (nevasta de caimacam); caimacamesc, adj. (propriu unui caimacam); caimacami, vb. (a conduce în calitate de caimacam; a guverna în interegn); caimacamie, s.f. (guvernare).
căpăstru, capắstru (capéstre), s.n. – 1. Portiune de harnasament care se pune pe capul calului. – 2. Suvoi de apa de la titirezul cosului de moara. – Mr. capestru, caprestu, megl., istr. capestru. Lat. capῑstrum (Puscariu 272; Candrea-Dens., 243; REW 1631; DAR), cf. alb. kapistrë, it. capestro, prov., cat. cabestre, fr. chevêtre, sp. cabestro, port. cabresto. – Der. capastra (var. încapastra), vb. (a duce de capastru, a conduce;a înconjura ogorul cu o brazda care indica limitele acestuia; a înconjura un chenar cu un tiv de siguranta), care poate reprezenta lat. capῑstrāre (Candrea-Dens., 245; REW 1630); capastrui, vb. (a duce de capastru); capestreala, s.f. (însailare dubla în jurul unui petic). Din rom. provine rut. kapestra (Candrea, Elemente, 404; Berneker 485).
căra, cará (cár, át), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu caruta. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se carabani. – 6. (Arg.) A se face nevazut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. •carrāre, de la carrus (Puscariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însa formatia lat. nu pare normala. Ar fi de asteptat forma •carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil sa se fi produs o contaminare cu lat. chalāre "a coborî", de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totusi v. sard. carrare "a cara" (Atzori 90). La sensul 6 se poate sa fi intervenit o contaminare cu tig. kere "a casa", cf. carel. Der. carat, s.n. (actiunea de a cara, transport); carator, s.m. (hamal); carator, s.n. (cos, cosarca); caratura, s.f. (carat); carel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorita contaminarii cu tig. kere "a casa" (Graur 134); caraus, s.m. (persoana care cara, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -us; carausesc, adj. (propriu carausilor); carausi, vb. (a cara, a transporta cu carul; a face carausit); carausit, s.n. (carat). Din rom. provine bg. karam "a conduce" (Capidan, Raporturile, 205).
subocârmuitor, subocârmuitór, subocârmuitóri, s.m. (înv.) persoana subordonata unui ocârmuitor, care participa la conducerea si administrarea unui plai sau a unei plase; subcârmuitor; pretor.
pilota, PILOTÁ vb. I. tr. A conduce (o nava, o aeronava, o locomotiva etc.) ca pilot. ♦ intr. (Despre nave, trenuri) A merge mai încet, cu precautie, datorita greutatilor, nesigurantei drumului. [< fr. piloter].
planifica, PLANIFICÁ vb. I. tr. 1. A întocmi un plan, o programare; a organiza si a conduce pe baza de plan; a organiza o activitate, întocmind planul dupa care sa se desfasoare diferitele ei faze. 2. A prevedea, a include într-un plan. [P.i. planífic. / dupa rus. planirovati, cf. fr. planifier].
plenipotenţiar, PLENIPOTENŢIÁR adj.m. Ministru plenipotentiar = persoana care reprezinta conducerea unui stat pe lânga guvernele altor state, fiind investita pentru aceasta cu puteri depline. [Pron. -ti-ar. / cf. it. plenipotenziario, fr. plénipotentiaire].
plutocrat, PLUTOCRÁT, -Ă s.m. si f. (În orânduirile bazate pe exploatare) Persoana care apartine clasei dominante si care, datorita averii de care dispune, participa la conducerea statului si exercita o influenta politica importanta. [< fr. ploutocrate].
politic, POLÍTIC, -Ă adj. Care apartine politicii, referitor la politica. ♦ Nivel politic = grad de pregatire a cuiva în probleme de politica generala; orientare justa în astfel de probleme; drepturi politice = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii; economie politica = v. economie. [Cf. fr. politique, lat. politicus, gr. politikos < polis – oras].
prezida, PREZIDÁ vb. I. tr. A conduce ca presedinte (o sedinta, o dezbatere, o adunare); (fam.) a ocupa locul de frunte la o masa. [< fr. présider, cf. lat. praesidere].
prezidiu, PREZÍDIU s.n. Organ de conducere a unei adunari, a unei institutii etc.; persoanele care detin aceasta conducere. [Pron. -diu. / < lat. praesidium, cf. it. presidio, fr. présidium].
chema, chemá (chém, chemát), vb. – 1. A striga. – 2. A implora, a solicita. – 3. A invite, a pofti. – 4. A cita, a convoca. – 5. A evoca, a-si aminti. – 6. A numi, a angaja, a recruta, a încorpora. 7. A conduce, a îndrepta. – 8. (Pasiv) A avea misiunea sau vocatia de a face ceva, a fi nascut pentru ceva. – 9. (Refl.) A se numi. – 10. A trece drept, a avea reputatia de. 11. (Refl., impers.) A se zice, a se socoti. – Mr. (a)cl’em, cl’imare, megl., istr. cl’em. Lat. clamāre (Diez, I, 124; Puscariu 353; Candrea-Dens., 329; REW 1961; DAR); cf. it. chiamare, prov., cat. clamar, v. fr. clamer, sp. llamar, port. chamar. Pentru evolutia lui a › e, cf. Densusianu, GS, II, 391 si III, 451; si Puscariu, Dacor., V, 790. – Der. chemare, s.f. (actiunea de a chema; apel; invitatie; convocare; vocatie, misiune); chemator, adj. (care cheama, care invita; frapant); chemator, s.m. (la nuntile populare, persoana care organizeaza petrecerea); nechemat, adj. (care nu are vocatie, inapt); rechema, vb. (a revoca un diplomat în functie), pe baza fr. rappeler.
sm, s.m. si f., Persoana cu competenta de a conduce un audit. (ISO 9000:2000)
şufan, sufán, sufáne, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cei doi pari grosi si lungi, ascutiti la un capat, cu care se fixeaza navodul la fundul apei ca sa nu se scape pestele pe sub el. 2. (în forma: sifan) prajina folosita de pescari pentru a conduce luntrea.
chivernisi, chivernisí (chivernisésc, chivernisít), vb. – 1. A cîrmui, a conduce, a administra. – 2. A calauzi, a sfatui. – 3. A procopsi, a da cuiva mijloacele de trai. – 4. A aproviziona, a îndestula. – Mr. chivirnisire. Ngr. ϰυβερνῶ, aorist ὲϰιβέρνησα "a guverna" (Murnu 14; Meyer 228); cf. alb. kjiverĭs. Este dublet al lui guverna si al cuvîntului recent creat, cibernetica (‹ fr. cybernétique) "arta de a guverna". Pentru evolutie, cf. Seineanu, Semasiol., 215. – Der. chiverniseala, s.f. (guvernare, administrare; economie casnica, mijloace de trai, nivel de viata al casei; venituri; stare, situatie); chivernisitor, adj. (guvernator, administrator).
cîrmă, cîrma (cấrme), s.f. – 1. Piesa mobila care serveste la mentinerea sau schimbarea directiei unei nave. – 2. Guvernare, conducere. – 3. (Arg.) Nas. Sl. krŭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 43; Berneker 668), cf. slov. koromany, mag. kormány, de unde rom. cormana, s.f. (la plug, rasturnatoare; stavila). Der. cîrmaci, s.m. (persoana care manevreaza cîrma unei nave, pilot; conducator), cf. sl. krŭmĭčiči, bg. kŭrmač, rut. kormač; cîrmi, vb. (a guverna, a conduce; a o coti, a o lua în alta parte; a cauta pretexte, a se scuza; a se tîrgui), din sl. krŭmiti; cîrmitor, adj. (care cîrmeste); cîrmeala, s.f. (schimbare de directie); cîrmui, vb. (a guverna); cîrmuitor, s.m. (guvernator, conducator; demnitar); cîrmuitoresc, adj. (de guvernator); cîrni, vb. (a cauta pretexte, a face greutati); cîrneala, s.f. (sovaiala, tîrguiala); cîrnic, adj. (sovaielnic; persoana fara cuvînt; plîngacios); cîrnitura, s.f. (curba; ocol, ocolis); cîrnis, s.n. (schimbare de directie).
strategie, STRATEGÍE s.f. 1. Parte componenta a artei militare care se ocupa cu conducerea tuturor fortelor armate de uscat, aer si apa, pe toata durata razboiului si pe durata fiecarei campanii, organizând si conducând operatiile duse de mari grupari de forte. 2. Stiinta conducerii luptei revolutionare prin determinarea directiei principale a actiunilor si prin elaborarea planului de unire si de utilizare justa a fortelor revolutionare, a rezervelor revolutiei. 3. (Fig.) Arta de a folosi cu dibacie toate mijloacele disponibile în vederea asigurarii succesului într-o lupta. [Gen. -iei. / cf. fr. stratégie, lat., gr. strategia].
strateg, STRATÉG s.m. 1. Titlu dat generalilor care aveau conducerea treburilor militare în vechea Atena. 2. Comandant de osti cunoscator al strategiei. [Cf. fr. stratège, lat. strategus, gr. strategos < stratos – armata, ago – a conduce].
şofa, SOFÁ vb. I. tr. A conduce un automobil. [< fr. chauffer].
despune, despúne (-n, -ús), vb. – A guverna, a domina, a cîrmui, a conduce. Lat. dĭspōnĕre (Puscariu 527; REW 2682; Candrea-Dens., 1465; Tiktin; Rosetti, I, 166). Este înv (sec. XVI-XVII), si der. despuitor, s.m. (conducator, sef, capetenie); despus, s.n. (dominatie, cîrmuire). Cf. dispune.
dolie, dólie (dólii), s.f. – 1. Sant, unghi format la intersectia a doua versante de acoperis. – 2. (Mold.) Loc în care un rîu curge încet. Sl. dolĕ "în jos" (Tiktin; Candrea; Iordan, BF, VII, 241), cf. rut. doli. – Der. doli (var. dolii), vb. (a conduce pluta spre un loc linistit); dolina, s.f. (depresiune în forma de pîlnie), cuvînt stiintific, din sb., slov. dolina prin intermediul germ. Doline; dorna, s.f. (ochi de apa linistita), probabil alterare de la •dolna, conservat în Olt. si Trans. si în toponimul Dorna. Probabil aceleiasi radacini sl. îi apartine dulas, s.n. (carare pentru oi).
domn, domn (dómni), s.m. – 1. Titlu oficial al domnitorilor Ţarii Românesti si Moldovei. – 2. Nume dat lui Dumnezeu. – 3. Termen de politete pentru un barbat în general. – Mr., istr. domnu, megl. dom(n). Lat. dǒm(ĭ)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Puscariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it. donno, prov. dom, v. fr. dam(p), sp. don, dueño, port. dom. Cu sensurile 1 si 2 are vocativul Doamne (‹ lat. Dǒmĭne); pentru sensul 3 se foloseste vocativul domnule. Domnii sau domnitorii se bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se cuvine sa traducem cuvintele derivate prin termeni care în mod firesc se aplica ideii de regalitate (domnie "demnitate de Domn" etc.). – Der. doamna, s.f. (titlu dat sotiei domnitorului; termen de politete în general pentru o femeie), care reprezinta fara îndoiala lat. dǒm(ĭ)na (Diez, I, 157; Puscariu 537; REW 2733); domnesc, adj. (care apartine domnului); domni, vb. (a conduce o tara, un principat ca domn; a stapîni; a se adresa cu titlul de Domn); domnie, s.f. (demnitate de Domn; timpul cît se afla un Domn la conducerea tarii; regiune stapînita de un Domn; Curte; termen de politete, cu formele reduse dumneata ‹ domnia-ta, dumnealui, domneavoastra, dumnealor); domnisoara, s.f. (termen de politete pentru o fata); domnisor, s.m. (fiu de domnitor; print tînar; fiu al stapînului); domnita, s.f. (fiica de domnitor; printesa tînara); domnitor, s.m. (domnitor). Cf. domina, duminica.
drege, drége (drég, drés), vb. – 1. (Înv.) A conduce, a calauzi. – 2. A pune în miscare. – 3. A pregati, a aranja, a orîndui. – 4. A repara, a îndrepta. – 5. A condimenta, a asezona, a gati. – 6. A aranja, a farda, a sulemeni. – 7. A îndrepta, a îmbunatati, a corecta. – 8. (Înv.) A turna vin, a umple paharele. – Var. (înv.) direge. Mr. ndreg, ndreadzire, megl. (a)ndireg. Lat. dirĭgĕre "a conduce", care se folosea si în forma dĕrĭgĕre (Cihac, I, 81; Puscariu 548; Candrea-Dens., 512), cf. alb. dërgoń (Philippide, II, 640), cat. adergar. – Der. dregator (var. înv. diregator), s.m. (demnitar la curtea domnitorului, înalt functionar); d(i)regatorie, s.f. (functia, demnitatea de dregator); dregatorime, s.f. (clasa dregatorilor); dregatoresc, adj. (oficial); dires, s.n. (înv., document oficial, scriitura autentica; Mold., mîncare gatita, condiment); dres, s.n. (înv., ordine, functie; suliman, fard; aranjare, reparare); dresatura, s.f. (înv., reparare; Trans., actiunea de a îngrasa pamîntul cu balegar).
drum, drum (drúmuri), s.n. – 1. Cale de comunicatie terestra, strada, sosea. – 2. Calatorie, traseu, parcurs. – Megl. drum. Gr. δρόμος, direct (cf. sicil. drom, calabr. dromu) sau prin intermediul sl. drumŭ (cf. bg., sb., cr. drum, alb. dhrom). Filiera sl. era general admisa (Miklosich, Fremdw., 8; Tiktin; Conev 81; Sandfeld 29; Puscariu, Dacor., VIII, 283) si pare posibila, fara a fi necesara (cf. Murnu 19; Diculescu, Elementele, 420; Puscariu, Lr., 260; Rosetti, II, 67). Cuvîntul sl. este rar astazi (Vasmer, Gr., 54). Vocalismul din rom. s-ar putea explica prin forma ionica δροῦμος (Diculescu). Der. drumar, s.m. (Trans., calator, drumet); drumas, s.m.; drumator, s.m. (Trans., drumet); drumeag (var. drumeac), s.n. (carare); drumet, s.m. (Munt., calator); drumetie, s.f. (calatorie, excursie); îndruma, vb. (a arata drumul, a conduce; a calauzi, a sfatui; refl., a se îndrepta, a o lua spre); îndrumator, adj. (care îndruma; indicator). Ţig. sp. cunoaste dubletele drom, direct din ngr., si drum, din rom. (Besses 70).
navigaţie, NAVIGÁŢIE s. f. 1. conducere a unei (aero)nave; navigare. 2. stiinta si tehnica de a conduce o (aero)nava; nautica. 3. ramura a transporturilor si a comunicatiilor pe apa si în aer. (< fr. navigation, lat. navigatio)
pilota, PILOTÁ vb. I. tr. 1. a conduce o (aero)nava, o locomotiva, o masina etc. ca pilot1. 2. a conduce un vehicul sau o nava în conditii speciale. ♢ (fig.) a dirija, a calauzi, a ghida. ♢ (fig.; despre o stiinta) a orienta o disciplina prin notiunile si metodele proprii. II. intr. (despre nave, trenuri) a merge mai încet, cu precautie, datorita nesigurantei drumului. (< fr. piloter)
planifica, PLANIFICÁ vb. tr. a întocmi un plan (II, 6); a organiza, a coordona si a conduce (activitatea economico-sociala) pe baza de plan. ♢ a prevedea, a include într-un plan. (dupa fr. planifier)
poligon, POLIGÓN s. n. 1. suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte (laturi). o (fiz.) regula ŭlui = regula potrivit careia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din asezarea cap la cap a acestora. 2. portiune de instructie cu arme de foc. ♢ teren de tir. 3. teren special pentru învatarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafata plana pe care se realizeaza, în conditii de santier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)
politic, POLÍTIC, -Ă I. adj. referitor la politica. o nivel ~ = grad de pregatire a cuiva în probleme de politica generala; orientare justa în astfel de probleme; om ~ = cel care îsi desfasoara activitatea în domeniul politicii (II, 1); drepturi če = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)
prezbiterianism, PREZBITERIANÍSM s. n. 1. sistem ecleziastic preconizat de Calvin, care conferea conducerea bisericii unui corp mixt de pastori si laici. 2. confesiune protestanta, desprinsa din anglicanism, care nu recunoaste autoritatea episcopilor. (< fr. presbytérianisme)
prezida, PREZIDÁ vb. tr. a conduce ca presedinte (o sedinta, o dezbatere etc.); (fam.) a ocupa locul de onoare la o masa. (< fr. présider)
pupitru, PUPÍTRU s. n. 1. masa cu suprafata înclinata, pe care se poate scrie, citi etc. ♢ cutie cu capac înclinat, care se asaza pe o catedra, pe o masa. 2. suport pentru partiturile muzicale. o la ~ = la conducerea unei orchestre, cu dirijor. ♢ ~ de comanda = tablou, instalatie pe care sunt montate comenzile pentru controlul si dirijarea unui proces tehnologic. (< fr. pupitre)
radioghida, RADIOGHIDÁ vb. tr. a conduce prin radioghidaj. (< fr. radioguider)
regiza, REGIZÁ vb. tr. 1. a face regia (1) unui spectacol, a unui film, a pune în scena. 2. (fig.) a conduce, a dirija. ♢ a pune la cale, a conduce (din umbra) o activitate etc. (< regizor)
şofa, SOFÁ vb. tr. a conduce un automobil. (< sofer)
tantiemă, TANTIÉMĂ s. f. 1. indemnizatie speciala care se da unor functionari superiori si membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale pentru participarea la conducerea lor; (p. ext.) remuneratie (calculata procentual) acordata mijlocitorilor de afaceri; bonus. 2. onorariu cuvenit în trecut unui autor dramatic, o parte procentuala din încasarile unui teatru la reprezentatiile piesei sale. (< fr. tantième)
trenă, TRÉNĂ2 s. f. viteza cu care alearga concurentii într-o cursa atletica, ciclistica etc. o a duce a = a) a merge în urma unui grup de persoane; b) a conduce plutonul concurentilor într-o cursa sportiva; ~ falsa = initiativa aparenta a unui atlet, a unui ciclist, în scopul derutarii adversarilor din cursa. (< fr. traîn)
gospodar, gospodár (gospodári), s.m. – 1. Domn, titlu dat domnitorilor Munteniei si Moldovei, în documentele sl., ca traducere pentru domn. – 2. Stapîn. – 3. Stapînul casei, capul familiei. – 4. (Adj.) Harnic, priceput, care care stie sa se chiverniseasca, econom. – Var. (rar) hospodar. Sl. gospodarĭ (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 125), cf. ceh. hospodar "priceput", rus. gospodarĭ "gospodar". – Der. gospod, adj. (domnesc), abreviere de la sl. gospodini, termen administrativ fara circulatie reala; gospodareasa (var. gospodarita), s.f. (stapîna casei); gospodina, s.f. (femei care se ocupa de treburile casei, casnica), cf. sl. gospodynja; gospodaresc, adj. (economic, priceput; de calitate); gospodareste, adv. (serios, cum se cuvine); gospodaros, adj. (priceput); gospodari, vb. (a conduce o casa, a administra; a casatori, a deveni cap de familie; refl., a întemeia o familie); gospodarie, s.f. (menaj, activitate casnica; bunurile, averea unei case; pereche casatorita, familie); gospodin, s.m. (domn), din sl. gospodinŭ, înv., rar.
guverna, guverná (guvernéz, guvernát), vb. – A conduce un stat, un popor. Lat. gubernare, fr. gouverner. – Der. guvern, s.n., din it. governo; gubernie, s.f. (înv., guvern; provincie din Rusia), din rus. gubernija; guvernamînt, s.n., din fr. gouvernement; guvernabil, adj.; guvernamental, adj.; guvernor, s.m.; guvernanta, s.f.; guvernant, s.m., toate din fr.
îndemna, îndemná (îndémn, îndemnát), vb. – 1. (Înv.) A invita, a pofti. – 2. (Înv.) A obliga, a pricinui. – 3. A împinge, a da un impuls. – 4. A stîrni, a incita, a misca. – 5. A exorta, a înflacara. – 6. (Refl.) A se hotarî. – 7. (Refl.) A se multumi, a se simti bine. – Mr. îndemn. Origine incerta. Se considera în general (Puscariu 830; REW 4371; Tiktin; DAR; Iordan, Dift., 50; Candrea; Scriban) rezultat al unui lat. inde-mināre, cf. mîna "a conduce" sau fr. emmener. Aceasta explicatie, ce s-ar putea admite din punct de vedere semantic, este dificila din acela al fonetismului, întrucit nu se poate accepta pierderea lui i, care s-ar afla în pozitie forte în prezent eu •indemîn, cf. paralelismul cu îndemîna (Lambrior 375 crede ca îndemna este doar var. a lui îndemîna, ceea ce nu pare a fi mai probabil). Daca primele doua sensuri, care astazi apar înv., sînt originare este posibil sa fie vorba despre lat. dignāri "a binevoi", sau "a face vrednic, a face apt", de unde apoi "a pune în situatia de a face" ceea ce indica vb. urmator (cf. Coresi, îndemna Hristos ucenicii sa între). Rezultatul fonetic este normal, cf. signum › semn; în- trebuie sa fie pref. factitiv adaugat tîrziu. Der. îndemn, s.n. (invitatie, incitare; exortare; stimul), postverbal; îndemnatura, s.f. (înv., stimul); îndemnator, adj. (animat, stimulant).
judeca, judecá (júdec, judecát), vb. – 1. A examina o cauza, a da sentinta într-o cauza. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentinta. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-si forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntari. – 7. A exprima o parere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Puscariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecata, s.f. (înv., sentinta, hotarîre judecatoreasca; justitie, ratiune, bun simt; proces), care ar putea de asemenea sa fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (dupa Candrea-Dens., 911 si DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecator, s.m. (functionar de stat care solutioneaza procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecatoare, s.f. (tribunal, judecatorie), cu suf. -toare (dupa DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecatorie, s.f. (tribunal; profesiunea de judecator); judecatoreasa, s.f. (sotie de judecator); judecatoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotarî, a da o sentinta); rasjudeca, vb. (a-si schimba prima hotarîre, a-si schimba parerea; a da din nou o sentinta); prejudecata, s.f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudet, s.n. (înv., prejudecata) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejuditiu), s.n. (prejudecata; paguba, dauna, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier.
dirige, DIRÍGE, diríg, vb. III. Tranz. (Înv.) A conduce, a dirija. – Fr. diriger (lat. lit. dirigere).
mînă, mîna (mấini), s.f. – 1. Parte anterioara a bratului. – 2. Brat, membru superior al omului. – 3. Latura, parte. – 4. Pumn (continutul). – 5. Strat, învelis. – 6. (În jocurile de carti) Persoana careia-i vine rîndul sa joace sau sa dea cartile. – 7. Categorie, rang, clasa. – 8. Dibacie, abilitate. – Mr. mîna, mana, megl. mǫna, istr. mar(ę). Lat. manus (Puscariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. Dupa pl. mîni s-a format un sing. analogic, mîna, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. •mana, cf. Puscariu 1079, nu pare necesara). Este cuvînt de circulatie generala, numai în Crisana a fost înlocuit cu brînca (ALR, I, 49). Cf. mîner, mîneca, manuse, manuchi. Der. mînuta, s.f. (mîna mica), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format dupa fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuieste); înmîna, vb. (a remite, a pune în mîna), formatie literara din sec. XIX; îndemîna, adv. (la mîna, usor; adj., usor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemanos, adj. (accesibil, usor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispozitie; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amîna, adv. (înv., în apropiere); sumîna, s.f. (subsuoara), cu pref. sub-; mînatura, s.f. (vraja, farmec); mînastergura, s.f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mîna si sterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s.n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s.m., din fr. manipulateur; cf. manevra, manivela.
mîna, mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmari. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre "a ameninta" (Diez, I, 270; Puscariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
năstav, nastáv (nastávuri), s.n. – 1. Întemeiere. – 2. Impuls, inspiratie. Sl. nastavŭ "întemeiere; dirijare" (Cihac, II, 723). Sec. XVIII. – Der. nastavi, vb. (a dirija, a conduce, a inspira), din sl. nastaviti; nastavnic, s.m. (sef, director), sec. XVII, înv.; nastavitor, s.m. (conducator, sef), înv.
petrece, petréce (petréc, cút), vb. – 1. A trece, a strabate. – 2. A introduce, a face sa treaca, a patrunde. – 3. A conduce, a însoti. – 4. A vinde, a desface o marfa. – 5. A-si duce viata, a trai, a-si umple timpul. – 6. A se mentine, a se dainui. – 7. A se distra, a se desfata. – 8. (Refl., înv.) A se sfîrsi, a muri. – 9. (Refl.) A se întîmpla, a avea loc. – Mr., megl. pitrec. Lat. pertraicĕre (Tiktin; REW 8842) cu disimularea primului r. – Der. petrec, s.n. (joc de copii, în care un grup încearca sa patrunda într-un loc aparat de grupul advers), deverbal; petrecanie, s.f. (petrecere, sarbatorire; chef, ospat; moarte); petrecator, s.m. (însotitor, escorta), înv.; petrecare, s.f. (înv., mod de trai, viata); petrecatoare, s.f. (cheotoare).
ploua, plouá (-ua, plouát), vb. impers. – 1. A cadea ploaie. – 2. A cadea ceva din abundenta. – 3. A plictisi, a supara. – Var. ortogr. ploa. Mr. ploae, istr. plou. Lat. plovĕre, forma populara a lui pluĕre (Puscariu 1342; Candrea-Dens., 1413; Densusianu, Hlr., 78; REW 6610), cu schimb de conjug., cf. it. piovere (senes. piovare, cf. Max Steffens, Die Ausdrücke für Regen, Zürich 1935, 5), prov., cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, port. chover. Mai exista urme de conjug. în -ere: sa ploua, în Trans., sa ploaie; ploua, în Olt., ploaie. Var. ploa, este înv. si incorecta. Der. ploaie, s.f. (precipitatie atmosferica; abundenta, încarcatura de alice), mr. ploae, megl. ploaia, istr. ploie, din lat. •plovia ‹ pluvia (Diez, I, 322; Diez, Gramm., I, 155; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin; REW 6620), cf. it. pioggia, prov. ploja, fr. pluie, sp. lluvia, port. chuva (reducerea ploja în lat., propusa de Puscariu 1340; Candrea-Dens., 1415, nu putea conduce la rezultatul rom., cf. Pascu, Beiträge, 19); ploicica (var. ploita), s.f. (rapaiala); ploier, s.m. (pasare, Squatarola squatarola); plointe, adj. (Olt., timp ploios), pe care Candrea îl leaga de lat. pluentem, nu pare o ipoteza necesara; ploios, adj. (cu ploaie); plouat, adj. (ud; obosit, fara chef).
porni, porní (pornésc, pornít), vb. – 1. A misca, a pune în miscare. – 2. A se misca, a se pune în miscare. – 3. A începe, a initia. – 4. A conduce, a comanda. – 5. A incita, a îndemna. – 6. A pleca. – 7. (Refl.) A da frîu liber. – Megl. paraiés, parairi "a zbura". Sl. porinati "a îndemna" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 318), cf. sb., cr. prinuti "a îndemna". Semantismul se explica plecînd de la sensul tranzitiv, de "a da apa la moara, a da frîu, a îndemna pentru a pune în miscare". Der. din gr. ἀπόρνυμαι (Diculescu, Elementele, 493) pare îndoielnica. – Der. porneala, s.f. (plecare, iesire; început; miscare); pornit, adj. (plecat; început; aplicat, dispus; vehement, furios); pornitura, s.f. (iesire, deplasare; început; violenta, avalansa); poarna, s.f. (cascada, cadere), sec. XVIII, pare creatie personala a lui Dosoftei. – Din rom. provin rut. purnjaty "a pasuna turma noaptea", rut. pornjala "a pasuna turma pe pîrloage" (Candrea, Elemente, 400).
povaţă, pováta (povéte), s.f. – 1. (Înv.) Calauzitor, persoana care conduce. – 2. (Înv.) Actiunea de a îndruma. – 3. Sfat, îndemn, orientare. Sl., cf. pol. powodca "calauza", rus. povodec "calauza", bg. povodica, din sl. povesti, povedą "a conduce" (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 284; Weigand, BA, III, 109). Pentru fonetism (povata), cf. Graur, BL, III, 47. Legatura cu sl. pavĭcĭ "drum" (Cretu 358) este improbabila. – Der. povat, s.n. (Mold., sfat); povatui, vb. (a sfatui; a conduce, a calauzi); povatuitor, s.m. (înv., comandant; sfetnic).
purta, purtá (pórt, purtát), vb. – 1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage dupa sine, a tine, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbraca. – 6. A îmbraca pe altcineva, a întretine (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A sustine, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se misca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Puscariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter. – Der. purtare, s.f. (actiunea de a se purta; conduita); purtaret, adj. (usor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtator, s.m. (aducator), pe care Candrea-Dens., 1484 si REW 6674 îl deriva direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s.m., din germ. Porto; port-altoi, s.n. (planta care poarta altoiul), dupa fr. porte-greffe; port-drapel, s.m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s.n., din fr. porte-monnaie; portofel, s.n., dupa fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s.n. (functie ministeriala, titlu); port-tigar, s.n., înv., din fr. porte-cigares; port-tigareta, s.f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s.n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanta, s.f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc.
răbda, rabdá (rábd, rabdát), vb. – 1. A rezista, a îndura. – 2. A suporta, a tolera, a admite, a suferi. – Var. înv. si Trans. rebda. Mr. aravdu, aravdare. Lat. •re-e(n)mendāre "a îmbunatati", cf. sp. remendar "a întari cu un petic", ca si mr. amindari "a îmbunatati, a cîstiga". Tranzitia semantica de la "a face rezistent" la "a rezista" este aceeasi cu a lui îndura. Fonetic, rezultatul •remda a dezvoltat a consoana auxiliara, •rambda, cf. fr. chambre, sp. hombre si rom. cam dogit › cambdogit, exemplu citat de Ţicaloiu, ZPRh., LI, 280-91. Nu lipsesc alte explicatii, care nu par convingatoare: din sl. raditi, raždą "a avea grija de" (Cihac, II, 302); din lat. •re-obdurāre (Cihac, I, 224; Koerting 7958; Weigand, BA, II, 260; cf. împotriva Densusianu, Rom., XXXIII, 284; din lat. rῑgĭdāre (E. Herzog, Dacor., I, 222-4 si Dacor., V, 495-97; cf. împotriva Graur, BL, V, 111 si Rosetti, 175); din lat. rĕgĕre "a conduce" (Giuglea, Dacor., IV, 380); din lat. rabĭdāre "a turba" (Puscariu, Dacor., VIII, 127-31) sau •rubĭdāre "a turba" (Puscariu, Lr., 122); din lat. repĕdāre "a se retrage" (Scriban). Der. rabdare (mr. ravdare), s.f. (calm; resemnare, îndurare); rabdator, adj. (calm, suferitor); rabdariu, adj. (blînd, încercat); nerabadtor, adj. (nelinistit); nerabdare, s.f. (neliniste).
scoate, scoáte (scot, scos), vb. – 1. A extrage, a lua, a îndeparta. – 2. A face sa iasa. – 3. A conduce, a face sa porneasca, a purta. – 4. A însoti, a iesi împreuna. – 5. A arunca, a desparti, a alunga. – 6. A înlatura, a suprima, a face sa dispara. – 7. A jefui, a deposeda. – 8. A desface, a dezlega. – 9. A produce, a da, a restitui, a valora. – 10. A obtine, a cîstiga. – 11. A produce, a concepe; a aparea, a creste. – 12. A copia. – 13. A fotografia. – 14. (Înv.) A traduce. – 15. A broda, a lucra. – 16. A procura, a obtine. – 17. A elibera. – 18. A concedia, a destitui. – 19. A inventa. – 20. A aplica, a atribui (un nume sau o porecla). – 21. A institui, a stabili, a crea. – 22. A deduce, a conclude, a conchide. – 23. A dovedi, a demonstra. – Mr. scot, scos, scoatire, istr. scot, scos. Lat. excŭtĕre "a scutura", prin intermediul unei forme vulgare •excotĕre, dificil de explicat (Puscariu 1562; Meyer, Alb. St., IV, 50; Meyer-Lübke, Ital., 41; REW 2998; Puscariu, Dacor., II, 715; Graur, BL, V, 96), dar care se confirma si prin it. scuotere "a scutura" fata de sard. iškudere ‹ lat. excŭtĕre. Schimbul semantic se explica prin actiunea de a scutura paiele sau pomul, pentru a scoate grîul sau fructele: cf. lat. excŭtĕre "a treiera" (Nyermeyer 390), calabr. scotulare "a scutura" si "a iesi afara". – Der. scos, s.n. (scoatere); scosatura, s.f. (scoatere); nescos, adj. (fara a scoate). Cf. scutura.
şti, sti (-íu, -iút), vb. – A avea cunostinta, a cunoaste. – Mr. stiu, stiut, stire, megl. stiu, stiri, istr. stiwu. Lat. scῑre (Diez, I, 365; Puscariu 1648; REW 7722), cf. logud. iskire (Wagner 112) si stiinta. – Der. stire, s.f. (stiinta, cunostinta: notita, aviz; cunoastere, preocupare); stirici, vb. (a cauta, a cerceta, a iscodi; a comunica, a face sa se stie) în Trans. si Banat de la stire cu suf. expresiv; stiut, adj. (cunoscut; faimos; expert, experimentat); nestiut, adj. (ignorant); stiutor, adj. (care stie); nestiutor, adj. (ignorant); atotstiutor, adj. (care le stie pe toate); stiutura, s.f. (cunoastere), înv.; nestire, s.f. (inconstienta). Expresia nu stiu, cînd nu poarta accent stilistic se abreviaza de regula nus’, cel putin în Munt., nus cu ce ‹ nu stiu cu cine. De aici niste, pron. indef. (unii, unele, anumiti, anumite, cîtiva, cîteva) în loc de nus’ce, REW 5899; nestine (var. nescine, nuscine), pron. indef. (oarecare); nescit (var. neschit), adv. (ceva); niscai (var. niscaiva, nescai, nescare, niscare), pron. indef. (ceva, unii). Toate aceste comp., sau cel putin unele dintre ele ar putea conduce direct la lat., respectiv la nescio quid, nescio quem, nescio quantum, nescio qualem; dar aceasta ipoteza poate nu este necesara.
toarce, toárce (-orc, -órs), vb. – 1. (Înv.) A vira, a schimba directia. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torsu, toarsa, toarcere; megl. torcu, tors, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare •tǒrquĕre (Puscariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer. – Der. torcator, s.m. (filator); torcatoare, s.f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s.n. (actiunea de a toarce; tort); tort, s.n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, tortel), s.m. (catina, inita, Cuscuta); tortotel (var. întortel), s.m. (tortel); întoarce, vb. (a suci, a rasuci; a schimba directia; a face pe cineva sa-si schimbe parerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despagubi; a converti; a castra, a jugani; a da o alta fata unei haine uzate; refl., a se îndrepta catre, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Puscariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcator, s.n. (tindeche la razboiul taranesc); întorcatura, s.,f. (înv., rascoala, razvratire; Trans., prima vizita a tinerilor însuratei la parintii unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, rasucit; rasturnat; strîmb; castrat; întarcat; se spune si despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o calatorie si care nu se manînca); întors, s.n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlatura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsatura, s.f. (cotitura; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsura, s.f. (schimb; plug); toarta, s.f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibra sau sfoara rasucita, cf. calabr. torta "legatura de fir între jug si oistea plugului", sicil. tòrta "batatura"; rastoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a rascumpara).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc