Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a compatimi
căi, CĂÍ, caiesc, vb. IV. Refl. A-i parea cuiva rau, a regreta, a recunoaste ca a gresit. ♦ Tranz. (Rar) A compatimi pe cineva; a caina. – Din sl. kajati sen.
căina, CĂINÁ, cainez, vb. I. Refl. A se tângui, a se vaita, a se plânge. ♦ Tranz. A compatimi, a deplânge. [Var.: cainí vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).
jeli, JELÍ, jelesc vb. IV. 1. Refl. A se plânge, a se vaita; a se tângui, a se caina, a se jelui (1). 2. Tranz. si intranz. A boci un mort. 3. Tranz. A deplânge, a compatimi; a regreta. – Din sl. žaliti.
jelui, JELUÍ, jeluiésc (jélui), vb. IV. 1. Refl. (adesea fig.) A se jeli (1). ♦ Refl. si tranz. A cere dreptate, a adresa o plângere (cuiva); a se plânge (la...). 2. Tranz. A deplânge, a compatimi, a jeli (3). – Din sl. žalovati.
milă, MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de întelegere si de compasiune fata de suferinta sau de nenorocirea cuiva; compatimire; îndurare; milostenie. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) mila = crud, nemilos, neîndurator. ♢ Loc. adv. De mila sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compatimire (fata de cineva). ♢ Loc. conj. De mila sa nu... = de teama ca nu cumva sa... ♢ Expr. De sila, de mila sau de mila, de sila = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de mila = (a se afla) într-o situatie jalnica, (a fi) demn de compatimit. A-i plânge (cuiva) de mila = a fi cuprins de parere de rau pentru suferintele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) mila = a provoca compatimirea, a fi vrednic de plâns. A avea mila de... = a se purta cu grija, cu menajamente fata de cineva sau de ceva. (Ţi-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se afla într-o stare demna de compatimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fara mila de pacat = fara teama de a gresi. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomana, milostenie. ♢ Expr. A cere mila = a) a cersi; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnica, de compatimit în care se afla cineva; mizerie. ♦ Tristete, melancolie, jale. 4. Bunavointa, bunatate, indulgenta, întelegere. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) mila (undeva sau la cineva) = a nu gasi bunavointa (undeva sau la cineva). ♦ (În credintele religioase) Bunavointa si ajutor pe care Dumnezeu le acorda omului; gratie divina, îndurare. ♢ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune si Dumnezeu mila, se spune despre acela caruia îi merg toate din plin. (Formula întrebuintata mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) sa-si faca mila (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu sa se îndure (de cineva). A lasa (pe cineva) în mila Domnului = a lasa (pe cineva) în voia sortii, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamatie care exprima satisfactia sau adeziunea cuiva) slava Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formula de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.
sărăcan, SĂRĂCÁN, -Ă, saracani, -e, s.m. si f., adj. (Pop.) 1. Om sarac (1), nevoias. 2. Adj. (Exprima compatimire fata de cineva sau ceva) Biet, sarman, nenorocit, sarac (7). [Var.: saracán, -a, sireicán, -a s.m. si f., adj., aracán, iracán, îracán s.m.] – Sarac + suf. -an. Cf. s a r a c a - m i  [ d e  m i n e ].
văita, VĂITÁ, váit, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se vaiera. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ♦ Tranz. A plânge, a compatimi pe cineva. ♦ Refl. A-si exprima (în cuvinte) necazul, nemultumirea, durerea. [Var.: vaietá vb. I] – Din vai.
sărac, SĂRÁC, -Ă, saraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vietii; sarman, nevoias. ♢ Expr. Sarac si curat, se spune despre cei care prefera sa ramâna saraci (1) decât sa se îmbogateasca prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cersetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflecta saracia; saracacios. 2. (Despre tari, orase) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni putin avuti. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este putin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinari introduse p. prep. "de") Lipsit de..., fara... ♢ Loc. adj. Sarac cu duhul = lipsit de inteligenta, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinari introduse prin prep. "în") Care poseda ceva în cantitate nesatisfacatoare. ♦ Care este în cantitate mica, putin, insuficient. ♦ (Despre limba) Care are vocabular redus, care poseda insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de continut; inexpresiv. Stil sarac. 4. (Despre surse de lumina) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetatie) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprima compatimire fata de cineva sau ceva) Biet, sarman, nenorocit, saracan. [Var.: (pop.) sireác, -a adj.] – Din bg., scr. sirak.
plânge, PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A varsa lacrimi (de durere, de întristare, de emotie sau de bucurie); a lacrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoana moarta, un lucru pierdut, o situatie dureroasa, varsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o fiinta sau un lucru pierdut (varsând lacrimi). ♢ Expr. A-si plânge pacatele = a se cai, a regreta ceva. ♦ A avea mila de cineva, a deplânge pe cineva; a compatimi. ♢ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de mila = a-i parea foarte rau de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-si arata nemultumirea, a se vaita, a se tângui, a se lamenta, a se caina. ♦ A face o reclamatie, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.
tângui, TÂNGUÍ, tânguiesc, vb. IV. 1. Refl. A vorbi plângându-se, jeluindu-se, vaicarindu-se. ♦ Fig. A scoate sunete jalnice, plângatoare. 2. Tranz. A jeli, a deplânge, a compatimi pe cineva. 3. Refl. (Înv.) A se plânge de cineva; a reclama. [Prez. ind. si: tấngui] – Din sl. tongovati.
sărman, SĂRMÁN, -Ă, sarmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sarac (1). 2. (Înv. si reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprima compatimire fata de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sarac (7). [Var.: (reg.) sarimán, -a, sirimán, -a, sirmán, -a adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.
sărăci, SĂRĂCÍ, saracésc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A ajunge sau a face pe cineva sa ajunga sarac (1), a-si pierde sau a face pe cineva sa-si piarda avutul. 2. Tranz. si intranz. A face sau a deveni neroditor. 3. Tranz. A lua (cuiva) ceva, a lipsi (pe cineva) de un bun material. 4. Intranz. si tranz. A (se) împutina. 5. Tranz. (Reg.) A compatimi. – Din sarac.
compătimire, COMPĂTIMÍRE, compatimiri, s.f. Actiunea de a compatimi si rezultatul ei; parere de rau, mila fata de starea, de suferintele cuiva. – V. compatimi.
compătimitor, COMPĂTIMITÓR, -OÁRE, compatimitori, -oare, adj. Care simte sau manifesta compatimire fata de cineva. – Compatimi + suf. -tor.
deplânge, DEPLÂ'NGE vb. tr. a plânge, a jeli, a compatimi (pe cineva sau ceva); a deplora. (dupa fr. déplorer)
jelui, JELUÍ vb. v. acuza aspira, cai, caina compatimi, denunta, deplânge, dori, învinovati, învinui, jindui, nazui, pârî, plânge, pocai, pofti, pretinde, reclama, regreta, râvni, spune, tinde, tinti, urmari, visa, viza.
căina, cainá (-néz, -át), vb. – 1. A compatimi. – 2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl. kajati sę (› cai), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 si 175, unde îl considera de origine expresiva. Dupa Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compatimit).
jeli, A JEL//Í ~ésc 1. tranz. 1) (morti) A plânge cu jale conform ritualului; a boci. 2) (persoane) A trata cu compasiune; a compatimi; a deplora; a deplânge; a caina. 3) (fapte sau actiuni) A îndura cu greu, fiind cuprins de regret; a regreta. 2. intranz. rar A plânge un mort; a boci. /<sl. žaliti
deplora, A DEPLORÁ deplór tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compatimi; a deplânge; a jeli; a caina. /<fr. déplorer
deplânge, A DEPLÂNGE deplâng tranz. (oameni, situatii, destine etc.) A trata cu compasiune; a compatimi; a deplora; a jeli; a caina. /de + a plânge.
compătimitor, COMPĂTIMIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care exprima compatimire; plin de compatimire. Atitudine ~oare. /a compatimi + suf. ~tor
căina, A CĂIN//Á ~éz tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compatimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. ca-i-] /<sl. kajanu
plânge, A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A varsa lacrimi scotând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletesti). ~ de ciuda. ♢ A-i ~ cuiva de mila a-i parea rau cuiva de cineva care se afla într-o stare penibila. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situatii) A regreta cu îndurerare (varsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ♢ A-si ~ pacatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu mila compatimind; a deplora; a caina; a deplânge. /<lat. plangere
tângui, A TÂNGU//Í ~iésc tranz. (persoane) A jeli adânc; a compatimi; a deplânge; a caina. ♢ De tânguit de plâns. /<sl. tongovati
văita, A VĂITÁ váit tranz. (persoane) A regreta cu îndurerare; a compatimi; a plânge. [Sil. va-i-; Var. a vaieta] /Din vai
compătimire, COMPĂTIMÍRE s.f. Actiunea de a compatimi si rezultatul ei; compasiune. [< compatimi].
compătimitor, COMPĂTIMITÓR, -OÁRE adj. Care simte, care manifesta compatimire fata de cineva. [< compatimi + -tor].
deplânge, DEPLÂNGE vb. III. tr. A plânge, a jeli, a compatimi (pe cineva sau ceva). [P.i. deplâng. / < de- + plânge, dupa fr. déplorer].
căi, caí (-aésc, -ít), vb. – 1. A caina, a compatimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i parea rau, a avea remuscari. Sl. kajati sę, kajǫ sę "a face penitenta" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. caina si pocai. Der. caiala, s.f. (regret, remuscare); cainta, s.f. (parere de rau); necainta, s.f. (lipsa de cainta).
şăinăli, sainalí, sainalésc, vb. IV (reg.) 1. a compatimi. 2. a regreta, a-i parea rau. 3. a menaja. 4. a privi pe furis.
crede, créde (-d, -ezút), vb. – 1. A socoti, a-si imagina, a-si închipui. – 2. A fi de parere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credinta religioasa. – 5. A da credit parerii altcuiva. – 6. A întelege, a compatimi, a fi întelegator fata de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o parere buna despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Puscariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer. – Der. crez, s.n. (totalitatea principiilor cuiva, conceptia de viata); crezut, s.m. (persoana de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezator, adj. (încrezator; credul); crezare, s.f. (încredere); crezamînt, s.n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredinta ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranta, a spera); încrezut, adj. (încrezator; fidel; mîndru, înfumurat); încrezator, adj. (încrezator, credul); neîncrezator, adj. (incredul; banuitor); încredere, s.f. (siguranta, credinta; credulitate); neîncredere, s.f. (lipsa de încredere, suspiciune); încrezamînt, s.n. (înv., credinta). Cf. credinta. Der. neol. creanta, s.f. (credit), din fr. créance; credenta, s.f. (înv., bufet, mobila), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credent, din germ. Kredenz(tisch); credit, s.n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditiva, s.f., din germ. Akkreditiv; creditor, s.m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s.f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s.f.
jale, jále (-jéli), s.f. – Chin, durere, mîhnire, amar, necaz. – Mr. jale, megl. Jal’. Sl. žalĭ "durere" (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 155; Tiktin; DAR; Conev 101), cf. bg. žalja. Se foloseste în Arg. cu un sens mai mult sau mai putin echivalent celui de "treaba proasta". Sensul înv. de "dorinta, dor" indicat de DAR nu pare sa fi existat în realitate; ex. citat, din Codicele Voronetean, pare o stîngacie a traducatorului, care a folosit jale "dorinta" în loc de dor, ce are într-adevar cele doua sensuri de "durere" si "dorinta". Der. jalet, s.n. (durere); jelie, s.f. (chin); jaloste, s.f. (înv., chin), din sl. žalosti; jelcui, vb. refl. (a se lamenta), din rut. žalkuvati; jalnic, adj. (trist, dureros, chinuitor; care stîrneste mila; de doliu), cf. bg. žalnik; jelalnic, adj. (rar, necajit); jelnici, vb. (a se lamenta, a se jelui); jelanie, s.f. (dorinta; durere, chin, necaz; plîngere, lamentatie), din sl. želanije "dorinta", confundat în parte cu sl. želenije "doliu, durere" (DAR), cf. bg. želanie "dorinta"; jeli (mr. jilescu, jilire), vb. (a plînge, a se jelui), din sl. zaliti, cf. bg. žalja; jelitor, adj. (mîhnit, întristat); jelit, s.n. (jeluire, plînset); jelui, vb. (a compatimi, a simti compasiune, a regreta, a deplora; înv., a dori, a-i fi dor; refl., a se plînge), din sl. žalovati; jeluitor, adj. (plîngacios); jeluitor, s.m. (reclamant); jalovanie, s.f. (bocet; reclamatie), din sl. (rus.) žalovanije, înv.
sirman, SIRMÁN adj. v. SĂRMAN. 1. (Adesea substantivat) Sarac (1). 2. (Înv. si reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprima compatimire fata de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sarac (7). [Var.: (reg.) sarimán, -a, sirimán, -a, sirmán, -a adj.] [DEX '98]
milă, míla (míle), s.f. – 1. Compasiune, pietate. – 2. Gratie, ajutor divin. – 3. Pomana. – Mr. nila. Sl. milŭ, f. mila "demn de compasiune" (Miklosich, Lexicon, 368; Cihac, II, 196; Berneker, II, 58; Tiktin). – Der. milos, adj. (cu mila); milog, s.m. (care cerseste), cu suf. -og, ca olog, slabanog, sontorog; milogi, vb. refl. (a cere de pomana; a se ruga, a se umili); milogeala, s.f. (cersetorie); milogie, s.f. (cersetorie); milogime, s.f. (multime de milogi); milui, vb. (a avea mila, a compatimi; a da de pomana); nemiluit, adj. (care nu a primit de pomana; nemilos, neomenos; excesiv, enorm); milosîrdie, s.f. (înv., mila), din sl. milosrŭdije; milosîrd, adj. (milos), din sl. milosrŭdŭ; milosîrdi, vb. refl. (a avea mila), din sl. milosrŭditi; miloste, s.f. (înv., mila), din sl. milostĭ; milostenie, s.f. (pomana, caritate), din sl. milostyni; milostiv, adj. (clement, caritativ), din sl. milostivŭ; milostiva, s.f. (avrameasa, Gratiola officinalis; duh rau); milostivenie, s.f. (clementa, mila), încrucisare între milostenie si milostiv; milostivi, vb. refl. (a avea mila, a compatimi pe; refl., a binevoi, a catadicsi); milostivnic, adj. (milos); nemilos, adj. (inuman, fara mila); nemilostiv, adj. (fara mila); înmilosa, vb. refl. (înv., a i se face mila, a catadicsi); milcui, vb. refl. (a cere, a cersi), din bg. milkam se, care apare numai cu sensul modern de "a se rasfata"; milcuitura, s.f. (înv., implorare), din milcui cu suf. expresiv -si. Cf. umili.
plînge, plînge (plấng, plấns), vb. – 1. A varsa lacrimi. – 2. A compatimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (Refl.) A se tîngui, a se vaita. – Mr. plîngu, plînsu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. Lat. plangĕre (Puscariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngacios, adj. (plîngator, gata sa plînga); plîngator (var. rara plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s.f. (actiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamatie; cerere); plîngatoare, s.f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s.n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s.f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compatimi, a deplora), format dupa fr. déplorer, cf. deplora.
sărac, sarác (saráca), adj. – 1. Nevoias, sarman. – 2. Amarît, nenorocit. – 3. Redus, meschin. – 4. Orfan. – Var. sireac. Sl. sirakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 326; Phlippide, II, 732; C. C. Giurescu, R. istorica, XIII, 23-43), cf. bg., sb. sirak "orfan". – Der. saracan, s.m. (sarac); aracan (var. ara, ira), interj. (vai), forma abreviata de la sarac (de mine), cf. Graur, BL, IV, 110-2; saracacios, adj. (sarac, umil); saracesc, adj. (saracacios); saraceste, adv. (ca saracii); saraci, vb. (a deveni sarac, a se ruina; a lasa pe cineva fara resurse, a priva; a compatimi); saracie, s.f. (mizerie; lipsa, amaraciune; cu prep. de, în functie adj., nenorocit, prapadit); saracila, s.m. (porecla pentru un sarac; calic); saracime, s.f. (multime de saraci). Din rom. provine rut. saraka (Miklosich, Fremdw., 124).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc