Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a certa
cicăli, CICĂLÍ, cicalesc, vb. IV. Tranz. A certa mereu, a face cuiva reprosuri repetate pentru fapte marunte. – Et.nec.
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
înfrunta, ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I. Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de fata cu altii; a certa, a ocarî. 2. A tine piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fata unei primejdii). ♦ Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. – Lat. •infrontare (< frons).
oropsi, OROPSÍ, oropsesc, vb. IV. Tranz. 1. A asupri, a urgisi, a prigoni, a persecuta. 2. (Pop.) A izgoni, a alunga. ♦ A lasa la voia întâmplarii; a parasi. 3. (Înv. si reg.) A certa, a ocarî, a blestema. [Var.: (reg.) horopsí vb. IV] – Et. nec.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
mascara, MASCARÁ, mascarale, s.f. (Înv.) Bufon, paiata, mascarici; p.ext. om neserios, puslama. 2. (Pop.) Batjocura, ocara. ♢ Expr. A face (pe cineva) de mascara = a) a face (pe cineva) de râs, de rusine; b) a certa cu asprime, a mustra cu severitate, a face de doua parale (pe cineva). – Din tc. maskara.
măscări, MĂSCĂRÍ, mascaresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocarî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A injosi, a pângari o idee, un sentiment. – Din mascara.
ridiche, RIDÍCHE, ridichi, s.f. Planta erbacee legumicola din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu radacina sferica sau conica, alungita, carnoasa, umflata, comestibila (Raphanus sativus); p. restr. radacina comestibila a plantei. ♢ Ridiche salbatica = buruiana anuala, daunatoare plantelor de cultura, cu tulpina acoperita de peri, cu frunze ovale si cu flori albe, rosii, violete, rar galbui (Raphanus raphanistrum). ♢ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.
pană, PÁNĂ1, pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formatiile epidermice cornoase care acopera corpul pasarilor, servind la protectia lui si la zbor, compusa dintr-un cotor pe care sunt asezate simetric, de-o parte si de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Usor în pene = îmbracat subtire, sumar; p. ext. prost îmbracat, zdrentaros. Smuls de pene = rusinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburatorului = planta erbacee cu frunze paroase, si cu flori mari, violete sau albe, fara miros (Lunaria annua); pana-gâstei = specie de muschi cu tulpina dreapta, cu ramuri arcuite si inegale, formând tufe mari, verzi sau galbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene1 (I 1) sau aripa care serveste la diverse scopuri practice gospodaresti. 2. (La pl.) Pene1 (I 1) de pasare sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. asternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pana1 (I 1) de gâsca, ascutita si despicata la vârf, întrebuintata altadata ca instrument de scris cu cerneala; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveste la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv facut din cotor de pana1 (I 1), care serveste sa tina cârligul unditei la adâncimea dorita. 5. Podoaba din pene1 (I 1), care se poarta la palarie, în par etc. ♦ (Pop.) Podoaba pentru palarie facuta din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pana = categorie în care intra boxerii între 54 si 57 kg, luptatorii între 57 si 63 kg etc. II. 1. Piesa de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuintata la despicarea lemnelor, la detasarea unor bucati dintr-un material, la fixarea sau la întepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de masini, a unor elemente de constructie etc. ♦ (Tipogr.) Piesa care se intercaleaza între matritele de linotip, pentru a le spatia. ♦ Felioara de slanina cu care se împaneaza carnea ce urmeaza sa fie fripta. 2. Partea ciocanului, opusa capului, prelungita si subtiata spre vârf. ♦ Partea lata, plata a unor obiecte, instrumente etc.; lama. 3. Betisor cu care se strânge frânghia ferastraului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana capastrului sau pana de capastru = streang sau curea cu care se priponeste calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotita în jurul unui ax vertical si asupra careia se exercita presiunea apei când se schimba directia de miscare a navei. 6. Placa mica de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pana de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. si reg.) peána s.f.] – Lat. pinna.
para, PARÁ3, parale, s.f. 1. Moneda divizionara egala cu a suta parte dintr-un leu vechi; mica moneda turceasca de argint care a circulat si în tarile românesti; (astazi) ban de valoare mica. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para (chioara) = a nu avea (nici) un ban. Pâna într-o para sau pâna la (o) para = pâna la ultimul ban; exact (din punct de vedere banesc). Nu face nici o para (chioara sau nici doua parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de doua parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteala pentru ceea ce a facut. ♦ P. gener. Moneda (metalica). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ♢ Expr. Parale bune = bani multi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de pret. A sti câte parale face cineva = a fi bine lamurit în privinta caracterului, a meritelor sau a capacitatii cuiva. – Din tc. para.
pe, PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indica o fiinta) Îl strig pe Ion. A împuscat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indica un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotarât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Pe cine sa chem? L-a adus si pe celalalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ♢ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe altii, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotarât "câti", "câte", cu valoare de pronume relativ) Pe câti i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am vazut. Aduna pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul "cel") I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparatie "ca") Ma priveste ca pe un strain. ♢ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravan. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legatura cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♢ (Cu o nuanta temporala si distributiva) în schimbul unei munci (de o zi, de o luna etc.); în timp de... Cât sa-ti dau pe an? III. (Introduce un complement circumstantial) 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) S-a oprit pe o treapta. ♢ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ♢ (Cu o nuanta instrumentala) Emisiune pe unde scurte. ♢ (Cu o nuanta temporala) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Da complementului pe lânga care sta o nuanta de aproximatie) Cauta pe dupa banci. ♢ Expr. Pe acasa = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuieste cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de laturi. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstantial de timp) Pe caldura asta o sa ne uscam de sete. ♢ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; pâna mâine. ♢ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanta adversativa) în acest timp însa, în schimb (în acest timp); iar. ♢ Loc. prep. Pe dupa... = cam dupa... aproximativ dupa... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durata de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare: într-o perioada de... Cantitate de carbune planificata pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primavara. Pe-nserate. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod) A plecat pe furis. ♢ Expr. (Pop.) A ramâne (sau a fi) pe a cuiva = a ramâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face dupa cum doreste (cineva). (Pop.) Duca-i pe aceea... = daca-i asa..., daca asa stau lucrurile... ♢ (Cu o nuanta locala) Munceau pâna cadeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu pretul..., cu... ♦ (Cu o nuanta instrumentala) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanta cantitativa; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în aceasta masura, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indica un raport de masura) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe saptamâna. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din doua. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstantial de cauza, adesea cu nuanta finala) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstantial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., sa... S-a asternut pe somn. 6. (În formule de juramânt) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toata viata. [Var.: (înv. si pop.) pre prep.] – Lat. super, per.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
perdaf, PERDÁF, perdafuri, s.n. Radere de jos în sus, în contra directiei în care creste parul. ♢ Expr. (Fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah.
porc, PORC, porci, s.m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de forma conica, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu par aspru, scurt si relativ rar, crescut pentru carnea si grasimea lui (Sus scrofa domestica). ♢ Porc salbatic (sau mistret) = mistret. ♢ Expr. A tacea ca porcul în papusoi (sau în cucuruz) = a tacea prefacându-se ca este preocupat de ceva foarte important spre a nu raspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforaind tare. N-am pazit (sau n-am pascut) porcii împreuna = nu suntem egali spre a-ti permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrasa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) sa recuperezi în ultimul moment timpul multa vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troaca) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozatoare, salbatice, de talie mijlocie, cu spatele si partile laterale acoperite de spini lungi, puternici si cu pieptul si abdomenul prevazute cu peri tari (Hystrix); (si la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = peste marin de culoare neagra, cu corpul acoperit de solzi ascutiti care contin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerusinat, josnic, ticalos, misel. ♢ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticalos. – Lat. porcus.
praftură, PRÁFTURĂ, prafturi, s.f. (1.) Praftorita. ♢ Expr. A face (pe cineva) praftura sau a-i face (cuiva) o praftura = a face (pe cineva) de râs; a certa, a ocarî. [Var.: pleáftura s.f.] – Et. nec.
primire, PRIMÍRE, primiri, s.f. Faptul de a primi. 1. Luare în posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ♢ Loc. vb. A da (cuiva ceva) în primire = a preda, a încredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) în primire = a prelua (ceva); a receptiona. ♢ Expr. A lua (pe cineva) în primire = a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l întâmpina, de a-l trata. ♢ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) în care este permis accesul publicului într-un loc; b) (despre încaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie. – V. primi.
pricină, PRÍCINĂ, pricini, s.f. 1. Cauza care determina ori explica o actiune, o situatie, un fenomen; motiv. ♢ Loc. adv. Fara (nici o) pricina = fara justificare, nemotivat. ♢ Loc. conj. Din pricina ca... = pentru ca..., deoarece, fiindca. ♢ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ♢ Expr. (Înv.) A pune pricina = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei actiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de cearta, de neîntelegere; problema litigioasa, conflict; spec. proces. ♦ Expr. (Pop.) A se pune de pricina = a) a se împotrivi, a se opune; b) a cauta cearta, a face gura; a se lua la harta, la bataie. A cauta (cuiva) pricina (cu lumânarea) = a cauta (cuiva) motiv de cearta, a cauta nod în papura. A gasi (cuiva) pricina = a gasi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricina (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnata hotarârea luata într-un proces. 3. Întâmplare (neplacuta), chestiune; necaz, suparare. ♦ Problema; afacere. ♢ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorba, respectiv. [Acc. si: pricína] – Din bg. prična.
probozi, PROBOZÍ, probozesc, vb. IV. Tranz. (Înv., reg. si fam.) A mustra, a dojeni, a certa pe cineva; a face de rusine; a ocarî. – Din sl. proobraziti.
prociti, PROCITÍ, procitesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A reciti, a repeta. 2. A examina (recapitulativ) un elev. 3. A certa, a mustra; a cicali. [Var.: procetí vb. IV] – Din rus. pročitat'.
trei, TREI num. card. 1. Numar care are în numaratoare locul între doi si patru si care se indica prin cifra 3 sau III. ♢ (Adjectival) Trei carti. ♢ (Substantivat) Scrie un trei pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ♢ (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De trei ori. ♢ (Formeaza numeralul multiplicativ corespunzator) De trei ori pe atâta. ♢ (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte trei parti. ♢ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de "toate" sau "câte") Toate trele. 2. Compuse: trei frati s.m. = planta erbacee cu flori galbene, placut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frati-patati s.m. = a) gen de toporasi (din care s-a obtinut, prin încrucisare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-rai s.m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-lesestile s.m. = dans popular batrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pasi simpli spre dreapta si sarituri cu bataia calcâielor pe loc; melodie dupa care se executa acest dans; trei-pazeste s.m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de barbati în formatie liniara, stând cu mâinile încrucisate la spate; melodie dupa care se executa acest dans. ♢ Expr. A lua (pe cineva) la trei-pazeste = a cere (cuiva) explicatii pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.
omenie, OMENÍE s.f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blânda, întelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ♢ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (în mod) cinstit, corect. ♢ Expr. (Reg.) A învata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata blând si întelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.
obrăznici, OBRĂZNICÍ, obraznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-si lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocarî pentru o obraznicie. – Din obraznic.
ocărî, OCĂRÎ́, ocarasc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. si pop.) A vorbi de rau, a defaima, a denigra. [Var.: (înv. si pop.) ocarí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
fabrică, FÁBRICĂ, fabrici, s.f. Întreprindere industriala care foloseste un sistem de masini si de instalatii tehnice în vederea executarii operatiilor de transformare a materiei prime în produse finite, în serie si în cantitati mari. ♢ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în fabrica = a certa, a reprosa, a cere socoteala (cuiva); a bate (pe cineva). A intra în fabrica cuiva = a fi certat de cineva, a i se reprosa, a i se cere socoteala; a fi batut de cineva. [Pl. si: (pop.) fabrici] – Din fr. fabrique, rus. fabrika, germ. Fabrik.
corn, CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatarile cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obraznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a însela, a amagi (pe cineva), a-i impune (cuiva) vointa. A se lua în coarne cu cineva = a se încaiera, a se lua la harta. A-si arata coarnele = a-si manifesta rautatea, dusmania. A cauta(cuiva) în coarne sau a cauta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a rasfata. A pune coarne = a calca credinta conjugala: a însela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile si vizuale ale melcului; fiecare dintre cele doua excrescente chitinoase de lânga ochii unor carabusi. 2. (La sg.) Substanta chitinoasa din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosita pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Si în sintagma corn de vânatoare) Instrument de suflat, folosit la vânatoare sau pentru chemari, semnalizari etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alama sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dubla. 4. Obiect facut din corn1 (I 2) sau în forma de corn1 (I 1), în care se pastreaza praful de pusca, sarea etc.; p. ext. continutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundentei = simbol al belsugului, reprezentat printr-un vas în forma de corn1 (I 1), umplut cu fructe si cu flori. 5. Produs de panificatie din faina alba, de mici dimensiuni si în forma de semiluna. 6. (La pl.) Nume generic dat partilor unor constructii, organe de masini, unelte etc. în forma de corn1 (I 1). ♦ Corn1 (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pana de gâsca prin care se scurge huma colorata, folosita în ceramica populara pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire data unur formatii anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul si în ultimul patrar, când are forma de secera. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secara = ciuperca parazita care traieste în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boala provocata de aceasta ciuperca si manifestata prin aparitia în spic a unor formatii tari, negricioase, întrebuintate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colt, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripa de oaste, de tabara. III. (La pl.) Capriorii casei. – Lat. cornu.
ciondăni, CIONDĂNÍ, ciondanesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri fara a-si spune vorbe grele, a se împunge cu vorba; a se ciorovai. ♦ Tranz. A certa pe cineva în mod repetat sau insistent. – Cf. sas. s c h ä n d e n.
muştrului, MUSTRULUÍ, mustruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldatii cu exercitiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învata cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Mustru + suf. -ului.
zabrac, ZABRÁC, zabrácuri, s.n. (din sl. zazrakŭ [din zazrjeti = a certa])
morocăni, MOROCĂNÍ, morocanesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicali. – Cf. magh. m o r o g.
dulce, DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n., (B 1) s.n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zaharului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahar etc.). 2. (Despre lapte) Proaspat; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sarat sau care a fost sarat foarte putin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apa) De râu, de izvor, de fântâna. II. Fig. 1. Frumos, dragut, gingas. Zâmbet dulce. ♢ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Placut la auz; melodios. ♦ (Despre lumina) Putin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Linistit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, actiuni) Usor, delicat, gingas. 4. (Despre terenuri) Putin înclinat, cu panta redusa, usor de urcat. 5. (Despre clima si agenti fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre fiinte) Simpatic, placut la înfatisare sau în comportari. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, întelegator. ♦ Care procura multumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfata, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbad, fad. B. S.n. 1. Ceea ce e placut, bun; ceea ce produce placere, bucurie. ♢ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii crestine; despre mâncaruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngaduit sa se manânce orice fel de aliment. ♢ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reprosa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioada de timp cât este îngaduit credinciosilor crestini sa manânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se manânca. – Lat. dulcis.
tătărî, TĂTĂRÎ́, tatarasc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a mustra; a blestema. – Din tatar.
sări, SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre fiinte) 1. A se desprinde de la pamânt, avântându-se în sus printr-o miscare brusca, si a reveni în acelasi loc; a salta. ♦ A dansa, a topai, a zburda. ♢ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau dragaica), se spune despre o persoana neastâmparata. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ♢ Loc. adv. Pe sarite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite parti, omitând anumite parti (la o lectura, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situatie în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o saritura; a escalada. ♢ Expr. A sari peste cal = a depasi limita admisa; a exagera. ♢ Tranz. A sarit din doi pasi cele patru trepte. (Expr.) A sari garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla dupa aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (si a porni). ♢ Expr. A sari (cuiva) de gât = a se repezi sa îmbratiseze pe cineva; a arata cuiva dragoste (exagerata). A-i sari (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grabi, a se repezi (sa faca ceva); a interveni grabnic într-o actiune, în ajutorul cuiva. ♢ Sariti! = cuvânt prin care se cere ajutor de catre o persoana desperata. ♦ A se repezi cu dusmanie la cineva; a ataca. ♢ Expr. A sari în capul cuiva sau a-i sari cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (si neasteptat) într-o discutie; a intra (brusc) în vorba. 5. A se ivi pe neasteptate; a rasari. ♢ Expr. A sari în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc si cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forte din afara. ♢ Expr. A sari în aer = a se distruge, a se preface în bucati (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafete dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinari locale introduse prin prep. "din" sau "de la"). A-si schimba brusc pozitia, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ♢ Expr. A-i sari (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emotiona tare. A-i sari (cuiva) tandara (sau tâfna, mustarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sari (cuiva) ochii (din cap) = a) exprima superlativul unei stari de suferinta fizica; b) (în imprecatii si în juraminte) Sa-mi sara ochii daca te mint. A-si sari din minti = a înnebuni. A-si sari din tâtâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A tâsni, a împrosca. [Prez. ind. si: (pop.) sar, sai] – Lat. salire.
rapanghel, RAPANGHÉL, rapanghele, s.n. (Pop.; în expr.) A lua (pe cineva) la rapanghel (sau rapanghele) = a certa, a lua (pe cineva) la bataie. – Din ngr. paranghelía "instructie".
descânta, DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însotite de anumite gesturi magice pentru a obtine îndepartarea unui farmec, vindecarea de o boala. ♦ Tranz. A fermeca, a vraji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.
săpuni, SĂPUNÍ, sapunésc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) freca cu sapun, a (se) acoperi cu clabuci de sapun. ♦ Spec. A (-si) muia barba cu clabuci de sapun înainte de a o rade. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A face cuiva observatii aspre; a mustra; a certa. – Din sapun.
scandal, SCANDÁL, scandaluri, s.n. 1. Zarva, vâlva produsa de o fapta reprobabila, rusinoasa; indignare, revolta provocata de o asemenea fapta. ♦ Zgomot mare, galagie, taraboi. ♢ Expr. (Fam.) A face cuiva scandal = a mustra aspru, a certa pe cineva cu vorbe aspre pe ton ridicat. 2. Întâmplare care tulbura ordinea publica; fapta urâta, rusinoasa, care provoaca indignare. ♦ Situatie rusinoasa; rusine. – Din fr. scandale, lat. scandalum.
scărmăna, SCĂRMĂNÁ, scárman, vb. I. Tranz. 1. A smulge si a rasfira (cu mâna sau cu masini speciale) lâna bruta sau alte materiale fibroase, pentru a desface fibrele, a le curata de impuritati si a le înfoia. ♦ A smulge fulgii penelor pentru a face puf. 2. Fig. (Fam.) A bate sau a certa pe cineva. – Et. nec.
scutura, SCUTURÁ, scútur, vb. I. I. 1. Tranz. A clatina, A agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face sa cada ori sa iasa ceva de pe (sau din) el. ♢ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toti banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curata de praf, de noroi, de zapada etc. ♦ Intranz. A face curatenie, a deretica, a sterge praful de pe obiectele din casa. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepada, a îndeparta ceva. ♦ Refl. A scapa, a se elibera de ceva suparator, nefast. 3. Refl. si tranz. A ramâne sau a face sa ramâna fara frunze, petale, rod; a cadea sau a face sa cada, a (se) împrastia. ♦ Refl. A se desprinde si a cadea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. si intranz. A misca cu putere încoace si încolo, a zgâltâi, a hâtâna, a zdruncina; a agita. ♢ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ♢ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. •excutulare.
sudui, SUDUÍ, súdui, vb. IV. Intranz. si tranz. (Pop.) A spune ocari la adresa cuiva; a înjura. ♦ Tranz. (Înv. si reg.) A certa, a mustra, a dojeni. – Din magh. szidni.
certa, A certa ≠ a lauda
pedepsi, PEDEPSÍ vb. 1. (JUR.) a sanctiona. (L-a ~ cu amenda.) 2. v. condamna. 3. (Transilv.) a strofalui, (înv.) a cerca, a vedea. (L-a ~ exemplar pentru minciuna lui.) 4. a bate, (înv.) a certa, a oblici. (L-a ~ Dumnezeu pentru faptele sale.) 5. v. razbuna. 6. a rasplati. (Vei fi ~ pentru ingratitudinea ta.)
instrui, INSTRUÍ vb. 1. a învata, (rar) a scoli, (înv.) a certa, a mustrui, a mustrului, a pedepsi. (A ~ elevii.) 2. v. culturaliza. 3. v. studia. 4. a citi, a se cultiva. (Se ~ sistematic.) 5. a (se) initia, a (se) învata. (A ~ pe cineva într-o disciplina.) 6. v. pregati. 7. (MIL.) (înv.) a smotri. (A ~ ostasii.) 8. v. ancheta.
dăscăli, DĂSCĂLÍ vb. 1. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. si fam.) a besteli, a mustrului, a ocarî, a probozi, (pop.) a sfadi, a su-dui, (înv. si reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocani, (prin Mold.) a(-i) banui, (Olt.) a docani, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. si Bucov.) a moronci, (Bucov.) a putui, (Mold.) a smotri, (Olt. si Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrazi, a prihani, a probazui, a prociti, (fam. fig.) a sapuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 2. v. cicali.
condamna, CONDAMNÁ vb. 1. (JUR.) a osândi, a pedepsi, (înv. si reg.) a judeca, (înv.) a bintatui, a certa, a hotarî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. v. dezaproba. 3. v. constrânge.
ocărî, A OCĂR//Î́ ~asc tranz. A trata cu vorbe de ocara; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati
manifest, MANIFÉ//ST2 ~sta (~sti, ~ste) 1) Care este declarat direct; prezentat fara ocolisuri. 2) Care se caracterizeaza prin existenta certa; indiscutabil. /<lat. manifestum, fr. manifeste
lua, A LUÁ iau 1. tranz. 1) A apuca (cu mâna sau cu un instrument) pentru a avea în posesie. ♢ ~ armele a se înarma. ~ (pe cineva) la ochi a) a suspecta (pe cineva); a avea banuieli; b) a supraveghea (pe cineva). ~ pasarea din zbor a fi un bun ochitor. ~ alta vorba a schimba subiectul discutiei. ~ foc cu gura a face tot posibilul si imposibilul. ~ jaratic cu mâna altuia a întreprinde o actiune riscanta, folosind în acest scop o alta persoana. 2) A apropia de sine, asezând pe o parte a corpului. ~ în brate. ~ pe genunchi. ~ în cârca. ♢ ~ (pe cineva) în unghii a certa cu brutalitate (pe cineva). 3) (alimente, medicamente etc.) A pune în gura, înghitind. ~ un ceai. ♢ ~ o gustare a servi în fuga o mâncare usoara. ~ masa a sta la masa; a mânca. A nu ~ nici roua în gura a nu mânca absolut nimic. ~ aer a se plimba putin în aer liber. 4) (obiecte de îmbracaminte) A pune pe sine; a îmbraca. 5) (portiuni, cantitati dintr-un lucru) A face sa iasa din interiorul sau. ♢ ~ (cuiva) sânge a face sa curga sânge printr-o incizie, pentru analiza sau în scopul descongestionarii. 6) (lucruri, drepturi, favoruri etc.) A face sa nu mai fie în posesia (cuiva). ♢ A-i ~ (cuiva) comanda a înlatura (pe cineva) dintr-un post de raspundere. A-i ~ (cuiva) apa de la moara a-l priva (pe cineva) de avantajele pe care le-a avut. A-i ~ (cuiva) durerea (sau suferinta) a face (pe cineva) sa simta momentan o usurare. A-i ~ (cuiva) viata (sau zilele) a omorî (pe cineva). A-i ~ (cuiva) mintea (sau mintile) a face (pe cineva) sa-si piarda dreapta judecata. A-i ~ (cuiva) auzul a asurzi (pe cineva). 7) A-si asuma, intrând în stapânire. 8) (sume de bani) A primi în calitate de venit; a încasa. 9) A gasi pentru a duce cu sine. ♢ Ia-l de unde nu-i se spune despre cineva sau despre ceva care nu se mai gaseste la locul unde se afla mai înainte. 10) A obtine în schimbul a ceva; a cumpara. ♢ ~ pilda a urma exemplul (cuiva). 11) (lucruri straine) A sustrage, însusindu-si. A-i ~ cuiva banii. ♢ A-i ~ (cuiva) pâinea de la gura a lipsi (pe cineva) de sursa de existenta. 12) (fortificatii, terenuri straine) A pune stapânire (prin forta armata); a cuceri, a ocupa. ~ un oras. 13) (mijloace de transport) A folosi drept mijloc de deplasare. ~ trenul. 14) (persoane) A trata într-un anumit fel. ~ cu binisorul (pe cineva). ♢ ~ (pe cineva) pe sus a lua cu forta (pe cineva). ~ (pe cineva) pe nepusa masa a ataca (pe cineva) pe neasteptate. 15) (persoane) A primi în familie, stabilind legaturi de rudenie. ~ de nevasta. ~ de barbat. ♢ ~ de suflet (un copil) a înfia. 16) (despre stari fizice sau psihice) A pune stapânire în întregime (pe cineva). A-l ~ frica (pe cineva). ♢ A o ~ din loc a pleca repede (de undeva). A o ~ la fuga a porni în fuga. A-si ~ zborul a porni în zbor. 2. intranz. (despre cai de comunicatie, ape curgatoare) A-si schimba directia (spre)... Râul a luat-o în dreapta. [Sil. lu-a] /<lat. levare
gură, GÚR//Ă ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioara a fetei, delimitata de buze. ♢ ~-casca a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care sta nedumerita, neîntelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepasatoare si distrate. ~-de-lup defect congenital al fetei omului, constând dintr-o fisura la buza si gingia superioara, prin care cavitatea bucala comunica cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emotie, de oboseala etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a saruta pe cineva. 2) (la om si la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. ♢ De-ale ~ii alimente; hrana. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca putin. A da si bucatica de la ~ a da si putinul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existenta. A da (cuiva) mura-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a disparea fara urma. A tipa (sau a striga) ca din ~ de sarpe a striga disperat. ~a-leului planta erbacee decorativa cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului planta erbacee cu frunze alungite si cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singura data; îmbucatura. 4) Persoana (membru al unei familii) care trebuie hranita. 5) Parte a aparatului de vorbire. ♢ A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva sa taca. A tacea din ~ a nu vorbi. Cu jumatate de ~ fara mare dorinta. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea sa spuna altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destainui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ sparta a fi prea vorbaret. A avea o ~ cât o sura a) a avea gura mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fara sa se tina de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rau. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua dupa ~a cuiva a actiona dupa sfatul cuiva. A sari cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A nu i se auzi ~a a fi tacut. A striga (sau racni, a tipa) cât îl tine ~a, a striga (sau a racni, a tipa) în ~a mare a striga foarte tare, din rasputeri. A nu avea ~ (sa raspunda, sa vorbeasca ceva) a nu îndrazni sa raspunda sau sa vorbeasca. 7) Deschizatura (a unei încaperi, instalatii, a unui obiect etc.) prin intermediul careia se introduce sau se evacueaza ceva. ~a camasii. ~ de canal. ~a beciului. ♢ ~ de foc arma grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. 8) Loc unde se varsa o apa (curgatoare). ~a râului. ♢ ~ de incendiu gura de apa la care se racordeaza un furtun pentru a lua apa aflata sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula
duş, DUS ~uri n. 1) Instalatie de baie alcatuita dintr-un tub la capatul caruia este fixata o pâlnie închisa, prevazuta cu gauri dese, prin care tisneste apa. 2) Jet de apa, care tâsneste din astfel de instalatie. 3) fig. Vorba sau veste neplacuta si neasteptata. ♢ A-i face (cuiva) un ~ a certa pe cineva; a face cuiva morala. /<fr. douche
descânta, A DESCÂNTÁ descânt 1. intranz. A fi descântator; a se ocupa cu descântecele. 2. tranz. (persoane) 1) A supune actiunii unui descântec. 2) pop. A trata cu vorbe de ocara; a ocarî; a certa; a batjocori. /<lat. discantare
certa, A CERTÁ cert tranz. 1) A trata cu vorbe de ocara; a batjocori; a ocarî. 2) (persoane) A face sa se certe; a sfadi. /<lat. certare
batjocori, A BATJOCOR//Í ~ésc tranz. 1) A trata cu vorbe de batjocura; a ocarî; a certa. 2) A pune într-o situatie de inferioritate, lezând demnitatea cuiva; a face de batjocura; a umili; a înjosi. 3) A supune actului sexual prin violenta; a silui; a necinsti; a viola. /Din batjocura
ou, OU oua n. 1) Celula sexuala feminina la organismele animale sau vegetale din care, în urma fecundarii, se poate dezvolta un organism nou. 2) Corp format din albus si galbenus si învelit într-o coaja calcaroasa, eliminat din organism de pasari si de alte animale ovipare, în care se dezvolta (prin clocire) puiul si care se poate folosi, în majoritatea cazurilor, ca aliment. ♢ A face (pe cineva) cu ~ si cu otet a certa foarte tare. A umbla cu cineva ca cu ~l (moale) a acorda atentie exagerata unei persoane susceptibile. ~l lui Columb problema usor rezolvabila, dar care anterior parea foarte complicata. 3) Obiect de forma ovoida. ♢ ~l genunchiului rotula. ~l piciorului glezna. /<lat. ovum
primire, PRIMÍR//E ~i f. 1) v. A PRIMI. ♢ Sala de ~ încapere pentru musafiri, vizitatori. A da în ~ a înceta de a mai fi responsabil. A lua în ~ a) a lua (pe cineva sau ceva) pe raspunderea sa; b) a începe a certa (pe cineva). 2) Mod de a primi pe cineva. /v. a primi
refec, REFÉC ~uri n. Cusatura prin care se îmbina doua bucati de tesatura, îndoind marginile ca sa nu se destrame. ♢ A lua pe cineva la ~ a certa rau pe cineva; a lua la trei parale. /cf. a refeca
sfădi, A SFĂD//Í ~ésc tranz. rar (persoane) A face sa se sfadeasca; a certa. /Din sfada
trei, TREI2 m. 1) Numar constând din trei unitati. ♢ A lua la ~ pazeste (sau la ~ parale) a certa cu asprime (pe cineva); a cere (cuiva) socoteala pe un ton ridicat. 2) Cifra 3 sau III. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. /<lat. tres
vizibil, VIZÍBIL ~a (~i, ~e) 1) Care poate fi vazut; în stare sa fie vazut. 2) Care poate fi perceput, sesizat; în stare sa fie perceput; perceptibil; sesizabil. 3) fig. Care se manifesta deplin; caracterizat prin evidenta certa; manifest. /<fr. visible, lat. visibilis
vorbă, VÓRB//Ă ~e f. 1) Unitate de baza a limbii constituita dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotata cu sens; cuvânt. ♢ În (sau din) doua ~e fara multe explicatii, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ♢ ~e de claca vorbe multe si fara folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fara îndoiala; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori sa-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorbi în zadar. A-si cântari bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ buna a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaste ca ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a tine de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de pareri, de idei pe cale orala; conversatie; convorbire. ♢ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-si lua ~a (sau ~ele) înapoi a-si retrage spusele. Fara multa ~ fara a lungi discutia. A aduce (sau a începe) ~a a începe discutia. A se deparata cu ~a a se abate de la tema discutiei. A lua alta ~ a schimba tema discutiei. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce sa mai continuam discutia! A lua ~a din gura a se grabi sa spuna ceea ce voia sa spuna altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discutie cu cineva. A cauta capat de ~ a) a dori sa discute; b) a cauta motive de cearta. A fi bun de ~ a fi vorbaret. A fi scump la ~ a fi tacut din fire; taciturn. Fie ~a între noi sa nu mai afle nimeni; sa stim numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i taia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumatate de cuvânt; b) a face pe cineva sa taca. A spune cuiva doua ~e a) a comunica cuiva ceva în graba; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ♢ A fi întepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe întelepte. daca ti-i ~a de asa (sau daca asa ti-i ~a) daca asa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite sa faca cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fara sa îndeplineasca; a tine cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoiala; întelegere. ♢ A se întelege din doua ~e (sau dintr-o ~) a se întelege foarte repede, fara multa discutie. 7) Informatie orala si neverificata; zvon; veste. ♢ A lasa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lasa o dispozitie. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înstiintare. Asa umbla ~a asa se aude. 8) Vorbire de rau pentru a defaima pe cineva; calomniere; clevetire. ♢ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrastia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputatie proasta. A-i iesi cuiva ~e se spune atunci când se vorbeste de rau despre cineva. 9) pop. Învatatura menita sa calauzeasca pe cineva în diferite situatii; povata; îndrumare. 10) Expresie concisa, deseori figurata, care cuprinde o generalizare sub forma de povata sau gând întelept; aforism popular; proverb. ♢ ~a ceea formula folosita înainte de a spune un proverb, o zicatoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba
brezi, brezí, brezésc, vb. (reg.) 1. a pata, a murdari. 2. a înfrunta, a certa.
ciocmăgi, ciocmagí, ciomagésc, vb. IV (reg.) a certa maltratând (pe cineva).
ciorăi, cioraí, pers. 3 sg. cióraie, vb. IV 1. (reg.; despre ciori, corbi, tarci si curci) a cârâi, a croncani, a cloncani. 2. (reg.) a certa, a ocarî, a înjura. 3. (reg; despre râuri, pâraie) a curge murmurând, susurând.
şmotrui, SMOTRUÍ, smotruiésc, vb. IV. Tranz. (Arg.) 1. A certa, a mustra, a smotri. 2. A munci din greu, a se trudi. 3. A face curatenie. (din smotru + suf. -ui)
hui, huí2, huiésc, vb. IV (reg.) a ocarî, a certa, a cicali; a huidui.
libăzui, libaz(u)í, libaz(ui)ésc, vb. IV (reg.) a certa, a mustra.
obrăzi, obrazí, obrazésc, vb. IV (înv.) a se face de ocara; a certa, a ocarî; a se supara.
otrăţi, otratí, otratésc, vb. IV (reg.) 1. a ocarî, a certa. 2. a se strâmba, a se otarî.
boci, bocí (bocésc, bocít), vb. – 1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. •vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. •vōceāre, de unde it. bociare "a publica", gal. abujar "a zapaci cu strigate", port. bocear "a vorbi, a striga" (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, si datorata conjug. sale incoative. Dupa Puscariu 208 si DAR, ar deriva direct din boace, forma locala a lui voce, astazi pe cale de disparitie; însa acesta ipoteza pare mai putin credibila,daca se iau în vedere redusa raspîndire si vitalitate a lui boace, si absenta formei corespunzatoare a voci. Der. boceala, s.f. (plînset, lamentatie); bocet, s.n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentatie improvizata), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigat, tipat de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. •vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care boceste); bocitoare, s.f. (femeie care se îndeletniceste cu bocitul la înmormîntari). Din rom. provine sb. bočitise "a certa" (Cihac, I, 26).
pocnet, pocnét, pocnéti, s.m. (reg.) 1. persoana neîndemânatica, stângace, care sparge multe vase. 2. persoana certareata.
bomb, bomb- – Radacina expresiva onomatopeica, ce reprezinta ideea unui zgomot confuz si neîncetat, si în general a unui zumzet. Creatie spontana, proprie multor limbi, cf gr. βόμβος, lat. bombus, bombire, bombizare, sl. bǫbnǫti "a bate toba". Der. bombani (var. bombai, bomboni, bumba(n)i), vb. (a bombani, a bodogani; a certa, a dojeni), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 54; si Byhan, JB, IV, 305, încearca sa-l explice prin sl. bǫbnǫti; bombaneala, s.f. (bombaneala, mîrîiala); bombanitor, adj. (care mîrîie); bombanitura, s.f. (mîrîiala); bombar, s.m. (bondar, barzaun); bondani, bondari, vb. (a zumzai; a bodogani); bondaneala, s.f. (zumzet); bondar (var. bandar, bîndar, bundar), s.m. (bondar, barzaun); bonzai, vb. (a zumzai); bonzalau, s.m. (taune); bonzar, s.m. (bondar, barzaun); dondani, vb. (a bombani, a bodogani); dondaneala, s.f. (mîrîiala). Bombar si bondar sînt fara îndoiala un singur cuvînt; totusi, REW 1199 deriva pe bombar din lat. bombus si REW 1203a îl deriva pe bondar de la bond-. Cf. si mr. bumbar, megl. bumbar, din bg. b(r)umbar, creatie care poate fi la fel de bine der. din rom., sau spontana, ca ngr. μπούμπουνας "viespe", μπουμπουνάρης "bondar".
pontălui, pontaluí, pontaluiésc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a plictisi. 3. (refl.) a se împunge cu vorba, a se ciondani, a se ciorovai.
preobrăzi, preobrazí, preobrazésc, vb. IV (înv.) 1. (refl.) a se schimba, a se transforma (la fata), a se transfigura. 2. a mustra, a certa aspru.
probozi, probozí, probozésc, vb. IV 1. (înv., reg. si fam.) a certa, a dojeni, a mustra; a face de rusine; a ocarî. 2. (refl.; despre frunze, iarba, vegetatie) a începe sa se ofileasca, sa se vestejeasca, sa se îngalbeneasca. 3. (refl.) a se întrista; a se rusina.
spumui, spumuí, spúmi si spumuiésc, vb. IV 1. (înv.; despre sapun, detergenti etc. sau despre lichide) a face multa spuma, a se umple de spuma; a spuma, a clabuci, a spumega. 2. (pop.; despre mâncaruri sau lichide date în fiert si fermentate) a curata de spuma; a spuma. 3. (reg.; despre rufe) a spala cu multa spuma; a albi. 4. (fig.; reg.) a certa (pe cineva).
stroflocit, stroflocít s.n. (reg.; în loc vb.) a lua la stroflocit (pe cineva) = a bate, a certa.
surchidi, surchidí, surchidésc, vb. IV (reg.) 1. a plictisi. 2. a hartui, a sâcâi. 3. a mustrului, a certa. 4. a smuci, a trânti. 5. a chinui. 6. a bate. 7. a arunca arsicele sau zarurile, facându-le sa se învârteasca. 8. (despre distante; în forma: surchida) a masura cu palmele.
certa, certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la cearta, a se ciorovai. – 2. (Refl.) A se dusmani, a se învrajbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învata minte. – Mr. ntertare, megl. (an)tertu, istr. certu. Lat. certāre "a certa" (Puscariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. cearta, s.f. (cearta, conflict, încaierare; mustrare; pedeapsa), deverbal; certaret, adj. (gîlcevitor, artagos); certator, adj. (care cearta, mustrator); certas, s.m. (certaret, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Cearta ar putea fi o formatie anterioara rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
toi, toí, toiésc, vb. IV (reg.) 1. a certa, a mustra. 2. a face zgomot. 3. a (se) calma, a (se) linisti.
ciocan, ciocán (-ne), s.n. – 1. Unealta formata dintr-un corp de metal, prevazuta cu mîner, folosita la batut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poarta. – 4. Tîrnacop, sapaliga. – 5. Pivot de de vîrtelnita. – 6. Ciocanel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, stiulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpina de porumb, care ramîne în pamînt dupa recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varza. – 11. Parte interioara necomestibila, resturi de para sau mar. – 12. Picior de ciuperca. – 13. Pahar înalt în care se servesc bauturile, mai ales tuica de prune, toi. – 14. Peste-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în acelasi timp cu posibilitatile expresive ale radacinii cioc, si cu formatiile mai mult sau mai putin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legatura si filiatia acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 si DAR presupun ca rom. provine din sl. (dupa Conev 66, din bg.; dupa Skok 63, din sb.); însa tot Miklosich, Wander., 14, deriva forma rut. din rom. Dupa Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie cautat în tc.; dupa Philippide, Bausteine, 57, în ngr., si dupa Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 si Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare sa provina din sl., unde este vorba de o formatie relativ moderna (cf. Berneker 135, care crede ca formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, sa fie formatii spontane, care pot coincide în sl. si în rom., caci în ambele exista conditiile necesare pentru producerea lor, respectiv radacina expresiva čok- si suf. -an. Pentru sensurile de "trunchi, tulpina", cf. der. lui bot; sensul de "pahar, toi" vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adica în acele întrebuintari în care coincide si se confunda cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocanas, s.m. (ciocanel; bat de toba; ciocanel de pian); ciocanas, s.m. (miner care munceste într-o salina; planta, conduras, Tropaeolum maius); ciocanel, s.n. (ciocan mic; bat de toba; pahar de baut, toi; broderie le mînecile iilor si camasilor tipice); ciocani, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în usa; a închina; despre pasari, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, si de asemenea cu rus. čekaniti; ciocana, s.f. (dans tipic); ciocanarie, ciocaniste, s.f. (porumbiste dupa ce s-a cules porumbul); ciocaneala, s.f. (actiunea de a ciocani); ciocanitoare, s.f. (pasare, ghionoaie, Dryocopus Martius; morisca, huruitoare); ciocanitor, adj. (care ciocaneste); ciocanitura, s.f. (ciocaneala, bataie); ciocanea, s.f. (sitar, Scolopax rusticola), a carui der. nu este clara. Ramîne de lamurit si legatura cu ciocmani, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmaneala, s.f. (cearta), care cer o forma •ciocman.
ciondăni, ciondaní (-nésc, ít), vb. – 1. A bombani, a bodogani. – 2. A certa, a dojeni. – Var. ciondrani. Creatie expresiva ca dondani, bombani. Dupa Cihac, II, 490, din mag. civódni; însa fonetismul este dificil. DAR propune sas. schäden "a certa", care nu pare mai convingator (cf. Draganu, Dacor., III, 1089). Der. cioandra (var. cioanda), s.f. (disputa, cearta), pentru a carui terminatie cf. buleandra, fleandura; hoandra; ciondaneala, s.f. (cearta); ciondanit, s.n. (cearta).
ciorsăi, ciorsaí (-aésc, -ít), vb. – 1. A razui, a curata cu raspelul. – 2. A taia, a ciopîrti cu instrumente proaste. – Var. giorsai. Sl. čirta, čersti "a taia", cf. rut. čersati "a rade" (Cihac, II, 56; DAR). – Der. ciors, interj. (zgomot facut de secure taind lemne); cioarsa, s.f. (instrument taios uzat si nefolositor), var. gioarsa; ciorsait, s.n. (taiere facuta cu greu, cu instrumente nefolositoare), var. ciorsaiala, ciorsaitura, s.f.; ciort, s.n. (la cai, radacina cozii; bot; cioc); certi, vb. (a curata de coaja; a cizela); certat, adj. (despre boi, cu un corn rupt). Aceste ultime forme au provocat probabil o confuzie între certi si certa "a dojeni"; în felul aceste ne explicam existenta lui ciorti "a certa", pe care DAR o pune în legatura cu rut. čort "diavol" (› ciort, s.m., diavol; tigan). Ciortan, s.n. (os cu carne) este o confuzie între ciort "obiect taiat" si hartan. Cf. cirta.
dîrdîi, dîrdîí (-iésc, -ít), vb. – 1. A tremura. – 2. A vibra. – 3. A bombani, a bodogani. – 4. A palavragi, a bîrfi. – Mr. dardarire, "a palavragi", megl. dardares "taifas". Creatie expresiva, cf. bîr, si armen. drduem "a scutura". Sensurile 2 si 3 par a indica o influenta a tc. dirdir "vorbaret, guraliv", cf. ngr. δyρδyρ "guraliv"; bg. durdorĭa "a palavragi" (› mr., megl.). – Der. dîrdala, s.m. (Mold., slobod la gura); dîrdîiala, s.f. (tremur, tremurici); dîrdîis, s.n. (pista pentru sanii), cf. derdelus. De la cuvîntul tc. semnalat pare a proveni dardar, s.n. (joc de carti). Aceleiasi radacini expresive îi apartine dîrlîi, vb. (a fredona), cf. bg. darlĭa se "a certa" (Candrea), cu der. dîrlui, s.n. (Trans., tub de fluier; corn din coaja de trestie); dîrlu, s.n. (bat cu care se curata hornul); dîrloi, s.n. (Mold., flaut).
dojeni, dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ "a lua", de la gnati, goniti "a urmari" (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, si ceh. doženiti "a urmari". – Der. dojana, s.f. (cearta, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojeneste).
gălăgi, galagí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a tipa. Sl., cf. rus. galačitĭ "a certa", pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. galagie, s.f. (zgomot, larma); galagios, adj. (zgomotos; certaret).
ghiovăsi, ghiovasí (-sésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A certa, a dojeni. – 2. (Înv.) A citi. Ngr. διαβάζω (Gáldi 93), cf. alb. ǵabas (Meyer 82). Sec. XVIII.
măgar, magár (magári), s.m. – 1. Asin (Equus asinus). – 2. Creasta de acoperis la casele taranesti. – 3. Lichea, secatura. – Megl. magar. Lat. ǒnāgrārius, disimilat în •onagarius, al carui rezultat •unagariu a trebuit sa sufere alta disimilare de ordin sintactic un •nagar › un magar; cf. fr. onagrier (Rabelais, I, 12). Despre prezenta magarilor salbatici în România în vechime, cf. Giurescu, Istoria românilor, I, 7 si Iordan, BF, III, 165. Mai înainte se mentinuse aproape peste tot der. din ngr. γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw. Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz. Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Puscariu, Lr., 278), cf. alb. gomar (dupa Tiktin, ngr. si alb. duc la arab. himar). Numai Berneker, II, 2, considera originea acestui cuvînt drept necunoscuta; dupa Lahovary 333, ar trebui cautata în limbile preindo-europene. Der. magareata, s.f. (magarita); magarita, s.f. (femela magarului); magarar, s.m. (pazitor de magari); magaresc, adj. (de magar); magareste, adv. (ca magarii); magari, vb. (a maltrata, a umili); magarie, s.f. (murdarie, nedelicatete); magaroi, s.m. (magar mare); magaroi, s.n. (stog, gramada). Din rom. provin alb. magar, f. magarits, bg. magare "asin", magareški "magaresc", magareština "magarie", magarica "magarita", magarija "magarie", magarosvam "a certa", sb., cr., slov. magarac, f. magarica (sec. XVII), magaričar "varietate de stejar", magarčev "magaresc", magarčiti "a insulta, a-l face magar".
mustra, mustrá (mústru, át), vb. – A certa, a dojeni, a admonesta. Lat. monstrāre (Puscariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665), cf. it. mostrare, cat., sp., port. mostrar. Pentru semantism, cf. Seineanu, Semasiol., 183. – Der. mustrator, adj. (reprobativ).
obraz, obráz (obráji), s.m. – 1. Individ, persoana. – 2. Fata, figura. – 3. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale fetei. – 4. Rang, categorie. – 5. Importanta, consideratie, influenta. – 6. Îndrazneala, cutezanta, vioiciune. – 7. Aplomb, nerusire, impertinenta. – Var. (1, pl.) obraze. Megl. ubraz. Sl. obrazu (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 222; Conev 88), cf. bg., sb., cr. obraz. De uz general (ALR, I, 22). – Der. obraza, s.f. (ochelari de cal); obrazar, s.n. (masca; val cu care se acopera fata mortilor); obraznic, adj. (insolent, impertinent, nerusinat), cu suf. -nic (Bogrea, Dacor., III, 416; Spitzer, Dacor., IV, 563-8) sau din sl. obraziniku (Graur, Rom., LIII, 384); obraznici, vb. (a certa, a dojeni; refl., a se face obraznic); obraznicie, s.f. (insolenta, aroganta, impertinenta, prostie); obraznicesc, adj. (impertinent); obrazniceste, adv. (în mod nerusinat); obrazui (var. obrazi), vb. (înv., a înfatisa), cf. sl. obraziti "a forma"; neobrazare, s.f. (nerusinare); neobrazat, adj. (nerusinat); preobrazi (var. probazi, (îm)probozi, pobrozi), vb. (a certa, a dojeni), înv. si Mold.; (Pre)obrajenie (var. Pobre(a)jeni, Bobre(a)jeni), s.f. (Schimbarea la fata), din sl. preobrazenije "schimbarea la fata"; obrazovanie, s.f. (înv., orînduire), din rus. obrazovanije, sec. XIX.
perdaf, perdáf (perdáfuri), s.n. – 1. Lustru, luciul unei stofe. – 2. Radere în raspar. – 3. Dojana, ocara. – Mr. pirdahe. Tc. (per.) perdah (Roesler 601; Seineanu, II, 289; Lokotsch 1637), cf. bg. perdah, sb. perdaf. – Der. perdafui, vb. (a da luciu unei stofe; a certa, a dojeni).
pildă, pílda (pílde), s.f. – 1. Parabola, alegorie, fabula. – 2. Proverb, zicatoare. – 3. Exemplu, model. Mag. példa (Cihac, II, 520; Bogrea, Dacor., III, 409), din germ. Bild. Sec. XVII. – Der. pild(u)i, vb. (a da ca exemplu; a certa, a dojeni; refl., a lua exemplu, a imita); nepilduit, adj. (fara exemplu); pilduitor, adj. (exemplar).
ponc, ponc (-oánca), adj. – 1. (Banat) Piezis, crucis. – 2. (Olt.) Ţicnit, zapacit. – Var. Mold. ponci. Origine îndoielnica. Pare un der. din sl. pęti, piną "a încrucisa", în forma •ponca, cf. sponca, din sŭpęti (Cihac, II, 268). Legatura cu mag. ponk "colina" (Draganu, Dacor., III, 722) este incerta. – Der. poanca, s.f. (înclinatie, pozitie oblica; Banat, ghiont); poncis, adv. (crucis); (îm)poncisa, vb. (a strabate; a încrucisa); împonci, vb. refl. (a certa, a se lupta).
probozi, probozí (probozésc, probozít), vb. – A certa, a mustra, a dojeni. Var. (îm)probozi, pobrozi, probazi, pobrazi. Sl., cf. sb. preobrazati "a reforma, a transforma"; dupa Tiktin din sl. poobrazati "a reprezenta". În Mod., rar. – Der. probozeala, s.f. (mustrare, dojana); probazitura, s.f. (insulta).
prociti, procití (procitésc, procitít), vb. – 1. A citi. – 2. A repeta. – 3. A recita. – 4. A examina un elev. – 5. A certa, a cicali. – Var. proceti. Sl. pročitati (Tiktin). – Der. pocitanie (var. prociteala), s.f. (lectura; repetitie), din sl. pročitanie, înv.
răpşti, rapstí (rapstésc, rapstít), vb. – 1. A murmura. – 2. (Refl.) A certa, a mustra. Sl. rŭpŭtati, rŭpŭstą (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 306; Conev 102), cf. ceh. rep(o)tati "a face zgomot", rus. roptatĭ "a face zgomot". – Der. rapste, s.f. (înv., cearta); rapstitor(iu), s.m. (înv., cîrtitor).
stropoli, stropolí (-lésc, -ít), vb. – A se ocupa cu ceva, a roboti. – Var. stroboli. Creatie expresiva, dupa cum o indica suf. -li; legatura cu bg. tropolja "a tropai" (Candrea) nu este convingatoare. – Der. stropoleala, s.f. (roboteala prin jurul casei). Aceleiasi radacini trebuie sa-i apartina stropsi (var. Trans. strocsi), vb. (a calca, în picioare, a turti, a stîlci; a pisa, a deforma; a strica, a distruge; refl., a certa, a dojeni), fara îndoiala în loc de •troposi (dupa Cihac, II, 422 si Candrea, din sl. sŭtrašiti "a calca în picioare", bg. strošvam "a marunti"); stropsala (var. stropsitura), s.f. (strivire; cearta).
tărbăci, tarbací (c-esc, ít), vb. – 1. A certa, a sapuni. – 2. A bate, a chelfani, a ocarî. – 3. A se murdari, a se umple de noroi. Creatie expresiva putin clara, poate pornind de la tabaci "a argasi", cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar "a argasi" si "a da bice". – Der. tarbaca, s.f. (obicei vechi, care consta în a chinui cîinii batîndu-i) pe care Tiktin îl lega gresit de it. trabucco si Popescu-Ciocanel 42 de tc. debek "piulita"; tarbaceala, s.f. (bataie; cearta; chinuire); tabîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tabîrceala, s.f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdari; a mesteca în cafeaua turceasca); tîrboseala, s.f. (zatul de la cafeaua turceasca), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tarbaci. – Cf. tava, tearfa, tabuet.
tala, tála interj. – Încet! (se zice despre mers sau despre extenuari facute în graba si prolix). – Var. tala-tala. Creatie expresiva, cf. lela, hala-bala, tura-vura. – Der. tala, s.f. (trancaneala); talalai (var. Olt. talai), vb. (a sporovai); talaf, s.n. (discutie, sueta), contaminare cu laf; talalau (var. teleleu, Banat tolalau, Mold. tololoi), s.n. (zarva, larma, harmalaie; s.m., palavragiu; zapacit, zanatic, smintit, vagabond), explicat de Cihac, ca pornind de la telal; de Bogrea, Dacor., IV, 173-81 si Tagliavini, Arch. Rom., XII, 197, ca pornind de la numele de martir Talaleo; de Densusianu, GS, II, 350, din mag. tél "iarna", telelő "de iarna"; si de Draganu, Dacor., IV, 765-67, din mag. találó. Este dubletul lui tiuliuliu (var. triuliuliu(c)), adv. (cu nas mare; adj., nebun, smintit). – Alte der. teleleica, s.f. (femeie mincinoasa, vagaboanda), pe care Candrea îl lega de telal; Talasman, s.m. (nume de bou), cu suf. -man (dupa Tiktin, din tc. talasmak "a certa"); talimb, adj. (mocait); teleap-teleap (var. talap-talap), interj. (exprima ideea de mers greoi si apasat), pe care Bogrea, Dacor., IV, 853 îl explica prin rut. taljap-taljap; tararai, s.n. (Banat, cîntec monoton); tararaie, s.f. (poveste lunga, odisee); tarasi, vb. (Olt., a relata pe larg); tarasenie (var. tirisenie), s.f. (povestire, relatare). Rus. dialectal teleljuj "lenes" (cf. Vasmer, III, 90) si rut. tal(j)ap trebuie sa provina din rom.
toi, tói (-iuri), s.n. – 1. Zgomot, galagie, harmalaie. – 2. Punct, maxim, culme, moment de maxima intensitate. Cuman., tc. toy "chef, ospat" (Puscariu, Lr., 315; cf. Seineanu, II, 363). Primul sens azi înv., supravietuieste în Mold. si Trans. de V. – Der. toi, vb. (a face zgomot; Trans., a certa, a dojeni).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc