Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a aluneca
alunecare, ALUNECÁRE, alunecari, s.f. Actiunea de a aluneca; alunecatura, alunecus (2). [Var.: lunecáre s.f.] – V. aluneca.
aterizor, ATERIZÓR, aterizoare, s.n. Dispozitiv al unui avion care serveste la alunecarea pe sol în scopul aterizarii sau al decolarii. – Din fr. atterrisseur.
cardioidă, CARDIOÍDĂ, cardioide, s.f. Curba descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste în exterior, si fara alunecare, pe un alt cerc, imobil si de aceeasi raza cu primul cerc. [Pr.: -di-o-] – Din germ. Kardioide.
călcâi, CĂLCẤI, calcâie, s.n. 1. Partea posterioara a talpii piciorului, formata din oasele astragal si calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încaltamintei care acopera aceasta portiune a piciorului. ♢ Expr. A se afla (sau a fi, a trai etc.) sub calcâi = a se afla (sau a fi, a trai) sub totala dominatie a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sari) într-un calcâi = a se misca repede, a fi iute la treaba; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) calcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) calcâiele (dupa cineva) = a) a fi foarte îndragostit (de cineva), a se îndragosti subit; b) a fi zorit, nerabdator. ♦ Lovitura data cu calcâiul (1). ♢ Expr. A da calcâie calului = (despre calareti) a lovi calul cu calcâiele, ca sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ (Livr.) Calcâiul lui Ahile = partea vulnerabila, latura slaba a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat partii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesa mica de lemn, de forma prismatica, fixata de o grinda de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de constructie care se reazema pe grinda sau folosita ca piesa de rezistenta într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedica filarea unui lant sau a unei parâme. 5. Strat format între sapun si lesiile de glicerina la fabricarea sapunului. – Lat. calcaneum.
cicloidă, CICLOÍDĂ, cicloide, s.f. Curba plana descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe o dreapta fixa. – Din fr. cycloïde.
glisa, GLISÁ, glisez, vb. I. Intranz. 1. (Mai ales despre piese tehnice) A aluneca, a se deplasa de-a lungul altei piese (printr-o frecare minima). 2. (Despre hidroavioane) A aluneca la suprafata apei. – Din fr. glisser.
glisieră, GLISIÉRĂ, glisiere, s.f. Bara fixa, neteda, de-a lungul careia aluneca o piesa, un element mobil etc. [Pr.: -si-e-] – Din fr. glissière.
hartoi, HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sanii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.
hipociclu, HIPOCÍCLU, hipocicluri, s.n. Cerc care se rostogoleste fara alunecare în interiorul unui cerc de baza fix. – Din fr. hypocycle.
luneca, LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-si pierde echilibrul, calcând pe o suprafata lucioasa; p. ext. a cadea. 2. Intranz. A se misca, a se deplasa cu usurinta, lin, fara zgomot; a se strecura usor. ♦ (Despre pasari) A zbura lin, cu usurinta. ♦ (Despre mâncaruri sau bauturi) A se deplasa usor pe gât; a se înghiti usor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv) A se lasa ispitit, a se amagi, a se însela; a gresi. – Lat. lubricare.
pluti, PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se mentine la suprafata unui lichid prin cufundare partiala în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafata unui lichid. ♦ (Despre mâncaruri) A fi înecat în grasime sau sos. 2. (Despre pasari, insecte etc.) A se mentine sau a se misca lin în aer sau într-un fluid fara interventia unei actiuni din exterior. ♢ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata sa se dezlantuie, a presimti aparitia; b) (despre o afirmatie, o situatie etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri ceresti; adesea fig.) A se misca pe bolta cereasca. ♦ (Despre sunete si mirosuri) A strabate prin aer, a se împrastia, a se raspândi. 3. (Adesea fig.) A se mentine sau a se misca lin într-un spatiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dainui, a starui, a predomina. – Din pluta1.
prelinge, PRELÍNGE, prelíng, vb. III. Refl. 1. (Despre lichide) A se scurge foarte încet, picatura cu picatura (de-a lungul unui obiect); a curge domol. ♦ Tranz. A lasa sa curga încet. 2. (Fam.), A se strecura, a se furisa; a aluneca. – Pre2 + linge.
schia, SCHIÁ, schiez, vb. I. Intranz. A aluneca pe zapada cu schiurile; a face schi (2). [Pr.: schi-a] – Din fr. skier.
pantă, PÁNTĂ, pante, s.f. 1. Portiune de teren cu suprafata înclinata fata de planul orizontal, care formeaza de obicei versantul unei forme de relief; povârnis, coasta. ♢ Loc. adv. si adj. În panta = înclinat, piezis. ♢ Expr. A cadea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o panta...) = a) a se lasa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta catre..., a duce catre... 2. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrica a acestui unghi; înclinare fata de orizontala. – Din fr. pente.
patina, PATINÁ2, patinez, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheata cu patinele2; a practica patinajul. 2. (Despre rotile vehiculelor) A se învârti în loc fara sa înainteze; p. ext. (despre vehicule) a nu putea sa înainteze sau a aluneca, abatându-se de la directia de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafata lucie. 3. (Tehn.) A glisa. – Din fr. patiner.
redan, REDÁN, redane, s.n. 1. Lucrare simpla de fortificatie, alcatuita dintr-un zid în forma de unghi iesit în afara, folosita în trecut pentru apararea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat în forma de dinti alaturati, folosit în arhitectura evului mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate în partea superioara a unui zid construit pe un teren înclinat. 4. Aliniere a cladirilor de-a lungul unei strazi, astfel încât un colt al lor sa fie iesit mai mult în strada. 5. Suprafata proeminenta, în forma de treapta, pe fundul cocei unei ambarcatii sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigura alunecarea acestora pe apa cu o rezistenta redusa la înaintare. – Din fr. redan.
merge, MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se misca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre pasari, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) A putea fi înghitit usor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a actiona necugetat, a-si periclita existenta. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-si relua treburile obisnuite, a-si vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inima (sau la suflet) = a(-i) placea foarte mult. A merge ata = a se duce drept la tinta. De-i merge (sau sa-i mearga) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legatura cu verbul "a bate " sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbiala) zdravan, tare, violent. A merge pe... = (despre vârsta) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe masura ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei institutii de învatamânt. ♦ (Înv. si reg.; despre fiinte si lucruri) A intra, a patrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers pâna la a crede ca-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-si îngadui prea multe, a depasi limitele îngaduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujba). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgatoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoti, a întovarasi, a acompania. ♢ Expr. A merge mâna în mâna (cu...) = a fi în strânsa legatura, a se desfasura concomitent, a se înlantui. A merge dupa (cineva) = a) (despre femei) a se marita; b) a urma sfaturile, povetele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de carti) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pamânt, drumuri etc.) A se întinde pâna la...; a duce la... 2. (Despre stiri, evenimente etc.) A ajunge la cunostinta cuiva; a se raspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeste. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el ca... Mearga-i numele! = sa nu se mai auda despre el, sa dispara definitiv. III. 1. (Despre actiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfasura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A functiona. 2. (Despre fiinte) A o duce, a-i fi (bine sau rau). ♦ A reusi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe masura ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinta (într-o anumita cantitate). 2. (Înv. si pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt numar. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Asa mai merge = asa se potriveste, e bine, îmi convine. Treaca (si mearga)! sau treaca-mearga! = fie! sa zicem ca se poate! sa admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbracat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere "a se scufunda".
epicicloidă, EPICICLOÍDĂ, epicicloide, s.f. Curba plana descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe un alt cerc fix. – Din fr. épicycloïde.
hipociclu, HIPOCÍCLU s. n. cerc care se rostogoleste fara alunecare în interiorul unui cerc cu baza fix. (< fr. hypocycle)
hipocicloidă, HIPOCICLOÍDĂ s. f. curba descrisa de un punct de pe un cerc care se rostogoleste fara alunecare în interiorul unui cerc fix. (< fr. hypocycloïde)
colţar, COLŢÁR, (1, 2, 3, 4, 5) coltare, s.n., (6) coltari, s.m. 1. S.n. Polita asezata în coltul dintre doi pereti ai unei camere; dulapior în forma de prisma triunghiulara, asezat într-un colt al camerei. 2. S.n. (Reg.) Soba de caramida, cu coloane, instalata în coltul unei camere. 3. S.n. Piesa metalica sau din lemn, cu doua aripi sau laturi asezate în unghi drept, utilizata la consolidarea si la protejarea unor îmbinari de colt. 4. S.n. Echer. 5. S.n. Calibru folosit la controlul înaltimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alama sau de plumb, folosit la formarea coltului unui chenar. 6. S.m. Rama metalica prevazuta cu cuie lungi si ascutite, care se ataseaza la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheata, pe busteni. – Colt + suf. -ar.
deplasa, DEPLASÁ, deplaséz, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se misca din pozitia initiala; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer.
derapa, DERAPÁ, pers. 3 derapeaza, vb. I. Intranz. (Despre roti de cauciuc si despre vehicule cu asemenea roti) A aluneca într-o directie înclinata fata de directia normala de mers. – Din fr. déraper.
deget, DEGET, degete, s.n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcatuite din falange, cu care se sfârseste mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget si-ti ia mâna toata. Sunt cinci degete la o mâna si nu seamana unul cu altul. ♢ Expr. A se ascunde (sau a se da) dupa deget = a cauta în zadar sa-si ascunda o vina evidenta, a fugi de raspundere. A sti sau a cunoaste (ceva) (ca) pe degete = a sti sau a cunoaste ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poti numara) pe degete = sunt foarte putini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-si da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scapa, a (se) strecura printre degete = a scapa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimtite. A sta cu degetul în gura = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitala în loc de iscalitura. A pune degetul pe rana = a gasi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a pasi, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furis, tiptil, fara zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-si linge degetele =a-i placea foarte mult (ceva de mâncare). (Rar) A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaste foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privinta capacitatii, comportarii etc. 2. Compus: cinci-degete = planta erbacee târâtoare, ale carei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesa componenta a aparatelor de taiere la cositori, seceratori, combine de cereale etc., care separa si sprijina plantele în momentul taierii. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, având aproximativ latimea unui deget (1). [Var.: (pop.) dest. s.n.] – Lat. digitus.
rostogol, ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s.n., (II) s.m. I. S.n. 1. (Adesea fig.) Miscare de rostogolire. ♢ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Panta cu înclinare mare într-o mina, care permite transportarea materialului prin simpla alunecare sau rostogolire, sub actiunea greutatii proprii. II. S.m. Planta erbacee melifera din familia compozeelor, cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate, paroase si flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. r o t o c o l.
scăpăta, SCĂPĂTÁ, scápat, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre Soare, Luna si alti astri; la pers. 3) A coborî spre asfintit; a apune, a asfinti. ♦ A aluneca în jos, a cadea, a se cufunda. ♦ (Despre ochi, priviri) A luneca, a se abate de pe obiectul fixat (din cauza oboselii). 2. A saraci. – Lat. •excapitare.
slipmetru, SLIPMÉTRU, slipmetre, s.n. Sistem folosit la masurarea mecanica a alunecarii motoarelor asincrone. – Din fr. slipmètre.
surf, SURF s.n. Placa plutitoare de lemn sau de material plastic care serveste la alunecarea pe suprafata apei a celui care practica surfingul. [Pr.: sarf] – Cuv. engl.
glisieră, GLISIÉRĂ s. f. 1. piesa metalica sau de lemn în forma de patina, de-a lungul careia aluneca o piesa mobila. 2. ~ de siguranta = parapet metalic din tabla ondulata, amplasat la limita acostamentelor, pe portiunile de drum în rambleu, pe sectoarele din drum cu curbe strânse etc. (< fr. glissière)
glisant, GLISÁNT, -Ă adj. 1. (tehn.; despre o piesa, un corp etc.) care aluneca (cu ajutorul unui dispozitiv). 2. (despre sol) alunecos. 3. (mat.) vector ~ = vector sustinut de o dreapta care nu are decât libertatea de a aluneca de-a lungul acestuia. (< fr. glissant)
glisa, GLISÁ vb. intr. 1. (despre piese tehnice) a aluneca în lungul altei piese; a culisa. ♢ a aluneca lin (pe suprafata apei). 2. (fig.) a trece repede, a nu insista. (< fr. glisser)
culisă, CULÍSĂ, culise, s.f. 1. Spatiu scenic situat în spatele decorurilor, de unde intra actorii în scena. 2. Fig. (La pl.; peior.) Dedesubturile unor actiuni sau ale unei stari de fapt; masinatie, înscenare, intriga. ♢ Loc. adv. În culise = în ascuns, în secret. 3. Scobitura rectilinie de-a lungul careia aluneca o piesa mobila; p. ext. piesa care aluneca de-a lungul acestei scobituri. – Din fr. coulisse.
derapa, DERAPÁ vb. intr. 1. (despre vehicule) a aluneca într-o directie deviata, în lipsa unei aderente suficiente. 2. (despre ancora) a se deplasa pe fundul apei, datorita vântului, valurilor care actioneaza asupra navei. 3. (despre avioane) a se deplasa lateral la aterizare sau în timpul unui viraj cu înclinare laterala prea mica. 4. (schi) a practica o glisada laterala voluntara. 5. (fig.; despre o situatie) a se schimba defavorabil si neprevazut. (< fr. déraper)
deplasa, DEPLASÁ vb. I. tr., refl. 1. a(-si) schimba locul, a (se) misca din loc. 2. a face sa alunece, a aluneca; a (se) disloca. II. refl. a pleca undeva pentru un timp limitat. (< fr. déplacer)
culisa, CULISÁ vb. intr. (despre piese mobile) a aluneca pe culise (2); a glisa. (< fr. coulisser)
gâtlej, GÂTLÉJ s. (ANAT.) beregata, (pop.) înghititoare, (reg. si fam.) gusa, (reg.) gâtita, guster, (înv.) grumaz. (Lichidul i-a alunecat pe ~.)
crampon, CRAMPÓN s. n. 1. piron cu care se fixeaza de traversa sina de cale ferata. 2. mica bucata de talpa sau de cauciuc care se aplica pe talpa bocancilor de sport pentru a împiedica alunecarea. 3. radacina adventiva a unei plante agatatoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. ♢ pedicel de fixare situat pe fata interioara a talului lichenilor. 4. (fig.) persoana insistenta si inoportuna. (< fr. crampon)
deplasa, DEPLASÁ vb. 1. v. merge. 2. v. muta. 3. a se da, a se duce, a merge. (Se ~ cu doi pasi înapoi.) 4. v. duce. 5. a (se) clatina, a (se) clinti, a (se) misca, a (se) muta, a (se) urni, (înv. si pop.) a (se) sminti, (înv. si reg.) a (se) clati, (Mold. si Transilv.) a (se) vâsca. (N-a putut ~ piatra de la locul ei.) 6. a duce. (A ~ lingura la gura.) 7. a misca, a muta, a plimba. (~ bomboana prin gura.) 8. v. circula. 9. v. trece. 10. a împinge, a mâna. (Vântul ~ departe frunzele cazute.) 11. a aluneca. (Un strat de roci s-a ~.) 12. v. luxa. 13. v. actiona. 14. v. schimba.
cicloid, CICLOÍD, -Ă I. adj. 1. asemanator unui cerc. 2. dispus în cerc sau în verticile concentrice. II. s. f. curba descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe o dreapta fixa; trohoida. (< fr. cycloïde)
glisa, A GLIS//Á pers. 3 ~eáza tranz. 1) (despre piese tehnice) A aluneca de-a lungul altei piese. 2) (despre hidroavioane) A se deplasa alunecând pe suprafata apei. /<fr. glisser
disloca, A SE DISLOCÁ ma dislóc intranz. 1) A se misca din loc. 2) (despre oase sau membre) A iesi din articulatie; a se dezarticula; a se luxa; a se scrânti. 3) (despre straturi geologice) A-si schimba pozitia initiala (sub actiunea miscarilor tectonice); a se deplasa; a aluneca. /<fr. disloquer, lat. dislocare
derapa, A DERAP//Á pers. 3 ~eáza intranz. (despre roti de cauciuc sau despre vehicule cu astfel de roti) A aluneca pe sol din cauza aderentei reduse. /<fr. déraper
deplasa, A SE DEPLAS//Á ma ~éz intranz. 1) (despre persoane) A pleca în alta localitate (în interes de serviciu). 2) (despre terenuri, obiecte) A-si schimba pozitia initiala; a se disloca; a aluneca. /<fr. déplacer
culisa, A CULIS//Á ~éz intranz. (despre piese mobile) A aluneca pe o culisa. /<fr. coullisser
crampon, CRAMP//ÓN ~oáne n. 1) Cui de otel cu care se fixeaza pe traverse sinele de cale ferata. 2) Bucata mica de piele, cauciuc, lemn sau cuie de metal fixate pe talpa unor bocanci de sport pentru a împiedica alunecarea. 3) Radacina adventiva a plantelor agatatoare, cu ajutorul careia se agata de corpurile din apropiere. /<fr. crampon
colţ, COLŢ2 ~i m. 1) Dinte cu vârf ascutit, situat între dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ♢ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea întelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele în forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa încaltamintei de sport sau de iarna pentru a împiedica alunecarea. 5) Vârful unei plante, mai ales al ierbii, când rasare din pamânt. ♢ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a încolti. 6) Proeminenta cu vârf ascutit. ~ de stânca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stâncoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac
cicloidă, CICLOÍD//Ă ~e f. geom. Linie curba plana, descrisa de un punct al unui cerc, care se rostogoleste (fara alunecare) pe o dreapta fixa situata în planul cercului. [Sil. -clo-i-] /<fr. cycloïde
alunecos, ALUNEC//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) (despre suprafete) Pe care se aluneca usor. Parchet ~. 2) Care aluneca. Teren ~. /a aluneca + suf. ~os
alunecător, ALUNECĂT//ÓR ~oáre n. Piesa metalica la unele masini, care se misca prin alunecare. /a aluneca + suf. ~ator
alunecare, ALUNEC//ÁRE ~ari f. 1) v. A ALUNECA. 2): ~ de teren deplasare a terenului aflat în panta sub actiunea apelor în special dupa ploi îndelungate. /v. a aluneca
aluneca, A ALUNECÁ alúnec intranz. 1) A calca (din neatentie) pe o suprafata lucioasa, pierzându-si echilibrul (si cazând). 2) A se misca lin. 3) (despre doua corpuri în contact) A se deplasa tangential unul fata de celalalt fara rostogolire. ♢ ~ printre degete a) a fi greu de prins; b) a scapa de sub supraveghere. 4) fig. A încalca anumite norme, principii; a gresi. /<lat. lubricare
pantă, PÁNT//Ă ~e f. 1) Portiune de teren cu suprafata înclinata; povârnis; coasta; versant. ♢ A aluneca (sau a cadea) pe o ~ a se lasa atras. 2) fig. Tendinta spre viata usoara si spre rau. 3) mat. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangenta trigonometrica a acestui unghi. /<fr. pante
patina, A PATIN//Á1 ~éz intranz. 1) A merge cu patinele pe gheata; a face patinaj. 2) (despre rotile unui vehicul) A se învârti pe loc sau a aluneca fara sa se învârteasca din cauza lipsei de aderenta la sol. 3) A se deplasa alunecând pe o suprafata neteda si lucioasa. 4) (despre piese de masini) A aluneca pe suprafata altei piese; a glisa. /<fr. patiner
pornitură, PORNITÚR//Ă ~i f. pop. Bucata dintr-un povârnis pornita la vale în urma alunecarilor de teren. /a (se) porni + suf. ~tura
scăpăta, A SCĂPĂTÁ scápat intranz. 1) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a asfinti; a declina; a coborî; a apune. 2) A aluneca liber în jos. 3) fig. A deveni sarac; a pierde averea; a se ruina; a saraci. 4) înv. fig. A se afla în declin; a decadea; a regresa. /<lat. excapitare
schi, SCHI ~uri n. 1) Obiect în forma de patina lunga din lemn, din metal sau din material plastic, folosita pentru a aluneca pe zapada. 2) Sport de iarna practicat cu astfel de patine. A face ~. /<fr. ski, germ. Ski
ameriza, AMERIZÁ vb. I intr. (Despre hidroavioane, nave cosmice) A lua contact cu apa, pe suprafata careia aluneca pâna la oprire. [< fr. amerrir].
antiderapant, ANTIDERAPÁNT, -Ă adj. Contra deraparii si patinarii autovehiculelor, împotriva alunecarii schiurilor lateral sau înapoi. // S.n. Dispozitiv care se adapteaza la roti sau la schiuri pentru a evita derapajul. [Cf. fr. antidérapant].
astroidă, ASTROÍDĂ s.f. Curba plana descrisa de un punct al unui cerc care se roteste fara alunecare într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare. [Pron. -tro-i-. / < fr. astroïde, cf. gr. astron – astru, eidos – aspect, forma].
cardioidă, CARDIOÍDĂ s. f. curba descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe un cerc fix exterior si de aceeasi raza. (< fr. cardioïde)
cardioidă, CARDIOÍDĂ s.f. Curba descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe un cerc fix exterior si de aceeasi raza. [Pron. -di-o-i-. / < fr. cardioïde, cf. gr. kardia – inima, eidos – forma].
culisa, CULISÁ vb. I. intr. (Tehn.; despre piese mobile) A aluneca pe culise (2) [în DN]. [< fr. coulis-mobile].
derapa, DERAPÁ vb. I. intr. (Despre rotile unui vehicul; despre vehicule) A aluneca pierzând aderenta cu solul, a aluneca într-o parte în raport cu directia de înaintare. ♦ (Mar.; despre ancora) A aluneca pe fund. [< fr. déraper].
patina, PATINÁ1 vb. I. intr. 1. A merge cu patinele (pe gheata etc.) 2. (Despre vehicule) A nu putea înainta pe un teren alunecos, rotile învârtindu-se pe loc fara a deplasa vehiculul înainte. ♦ (Tehn.) A aluneca pe o piesa de ghidare. [< fr. patiner].
astroidă, ASTROÍDĂ s. f. curba plana descrisa de un punct al unui cerc care se roteste fara alunecare într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare. (< fr. astroïde)
antiglisant, ANTIGLISÁNT, -Ă adj. care are proprietatea de a împiedica alunecarea. (dupa fr. antiglissant)
cicloidă, CICLOÍDĂ s.f. Curba descrisa de un punct al unui cerc mobil, care se rostogoleste fara alunecare pe o dreapta fixa situata în planul cercului. [Pron. -clo-i-. / < fr. cycloïde, cf. gr. kyklos – cerc, eidos – forma].
ciopritor, ciopritór, ciopritoáre, s.n. (reg.) butuc fixat în coada plutei, pentru încetinirea alunecarii sau pentru oprirea plutei.
crampon, CRAMPÓN s.n. 1. Piron cu care se fixeaza de traversa sina de cale ferata. 2. Mica bucata de talpa sau de cauciuc care se aplica pe talpa bocancilor de sport pentru a împiedica alunecarea. 3. Radacina adventiva a unei plante agatatoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. ♦ Pedicel de fixare situat pe fata interioara a talului lichenilor. [< fr. crampon].
deplasa, DEPLASÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-si) schimba locul, a (se) misca din loc; a (se) muta. ♦ A aluneca sau a face sa alunece; a (se) disloca. 2. refl. A merge, a pleca undeva pentru un timp limitat (în interes de serviciu). [< fr. déplacer].
deraia, DERAIÁ vb. I. intr. (Despre un vehicul pe sine: tren, tramvai etc.) A aluneca, a sari de pe sine, de pe linie. ♢ (Fig.; despre oameni) A devia (într-o discutie etc.); a înnebuni, a se sminti. [Pron. -ra-ia, p.i. 3,6 -iaza, ger. -ind. / < fr. dérailler].
fărtoi, fartoí, fartoiésc, vb. IV (reg.) 1. a da carul într-o parte, apucându-l de partea dindarat; a cârmi carul din drum. 2. (refl.; despre sanie) a aluneca cu fundul într-o parte din cauza drumului aplecat.
hăpăga, hapagá, hapắg, vb. I (reg., înv.) a aluneca, a rapaga.
glisa, GLISÁ vb. I. intr. (Despre piese) A aluneca în lungul altei piese. ♦ A aluneca lin (mai ales pe suprafata apei). [< fr. glisser].
glisieră, GLISIÉRĂ s.f. Piesa metalica sau de lemn în forma de patina, de-a lungul careia aluneca o piesa mobila. [Pron. -si-e-. / < fr. glissière].
mâzgar, mâzgár, mâzgári, s.m. (înv.) 1. loc noroios; teren cu mâzga. 2. lemn rotund, pe tarm, care ajuta alunecarea plutelor. 3. laturoaie.
hipocicloidă, HIPOCICLOÍDĂ s.f. Curba plana descrisa de un punct de pe un cerc care se rostogoleste fara alunecare în interiorul unui alt cerc fix. [Pron. -clo-i-. / < fr. hypocycloïde].
hipociclu, HIPOCÍCLU s.m. si n. Cerc care se rostogoleste fara alunecare în interiorul unui cerc de baza fix. [Pl. -li, -luri. / < fr. hypocycle].
pornări, pornarí, pers. 3 sg. pornaréste, vb. IV refl. (reg.; despre terenuri) a aluneca la vale, a se surpa, a se deplasa.
răpega, rapegá, rắpeg, vb. I (reg.) a aluneca (în laturi).
scobâlţi, scobâltí, scobâltésc, vb. IV (reg.) a aluneca, a cadea; a se clatina.
scovârda, scovârdá, pers. 3 sg. scovârdeáza, vb. I refl. 1. (înv. si reg.; despre lemn sau despre obiecte de lemn) a se îndoi, a se curba, a se încovoia, devenind concav; a se scorfi. 2. (reg.; despre oameni) a se gârbovi, a se cocosa. 3. (înv. si reg.; despre suprafete de pamânt) a se lasa, a se scufunda; a aluneca în jos. 4. (reg.; despre dinti) a se strâmba, a creste neregulat. 5. (reg.; despre obraji, ochi sau fata) a se scofâlci, a se adânci (în orbite).
caia, caiá (caiéle), s.f. – Cui de potcoava. Tc. kaye, cf. kayar "potcoava cu tepi, împotriva alunecarii" (Seineanu, II, 76; Tiktin; DAR). Dupa Scriban, din germ. Keil, ipoteza putin probabila (dupa Philippide, Principii, 33, din lat. •clavella).
şferui, sferuí, pers. 3 sg. sferuiéste, vb. IV refl. (reg.; despre carute) a aluneca cu rotile dinapoi într-o parte.
cerne, cérne (cérn, cernút), vb. – 1. A trece prin sita sau ciur. – 2. A ploua marunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (Refl.) A aluneca, a patrunde. – Mr. nternu, ntearnire, istr. cernu. Lat. cĕrnĕre (Puscariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernator, s.m. (persoana care cerne); cernator, s.n. (ciur pentru nisip); cernut, s.n. (actiunea de a cerne).
şpriţ, sprit1, sprituri, s.n. (reg.) 1. (în exploatarea lemnului) apa care se toarna pe uluc (jilip) pentru a usura alunecarea bustenilor. 2. mortar. 3. temelia casei.
şpriţuială, sprituiála2, sprituiéli, s.f. (reg.; în exploatarea lemnului) udare cu apa a ulucului (jilipului), pentru a usura alunecarea bustenilor.
ştiuldica, stiuldicá, stiúldic, vb. I (reg.) 1. (refl.) a se cufunda cu zgomot în apa. 2. (în forma: stiulbica) a aluneca. 3. (despre pesti) a stârni cu stiulbucul (cu prajina).
şubui, subuí, súbui si subuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre busteni) a târî cu ajutorul tapinelor. 2. (refl.; despre carute) a aluneca cu rotile dinapoi într-o parte.
şuneca, sunecá, súnec, vb. I (reg.) a aluneca.
ruletă, RULÉTĂ s.f. 1. Panglica de pânza sau de otel gradata, care se poate înfasura pe un ax metalic înauntrul unei cutii plate si care serveste la masurarea distantelor. 2. Obiect folosit în unele jocuri de noroc, format dintr-un disc împartit în compartimente colorate si numerotate si dintr-o bila care se învârteste odata cu discul, indicând la oprire numarul câstigator; (p. ext.) jocul însusi. 3. Mic instrument format dintr-o rotita dintata, folosit în croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofa, la taierea aluatului etc. 4. Curba descrisa de un punct al unei curbe plane care se rostogoleste fara alunecare pe o alta curba fixa cu care este coplanara. [< fr. roulette].
colţ, colt (-ti), s.m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistret sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminenta a unui obiect. – 4. Zimt de ferastrau. – 5. Fiecare din vîrfurile ascutite ale greblei. – 7. Extremitati ale taisului securii. – 8. Stift, bolt, bulon. – 9. Cui, tinta care împiedica alunecarea pe gheata. – 10. Cîrlig, scoaba. – 11. Vîrf, tanc, stînca ascutita. – 12. Crestatura, semn. – 13. Zuluf, cîrliont. – 14. Mugure, vlastar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de doua strazi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capat, extremitate. – 19. Intersectie, rascruce. – 20. Extremitatile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ "a întepa" (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec "tarus", sb. kolac "tarus", rut. kolecĭ "germen", pol. kolec "ghimpe". – Der. coltui, s.m. pl. (broderie în forma de triunghi, la camasa); coltisor, s.n. (ungher; ornament triunghiular; bucla, cîrliont; planta, Dentaria bulbifera); coltoi, s.m. (coltui); coltaris, s.n. (stîncarie); coltos (var. coltat), adj. (cu dintii canini mari; trufas, înfumurat, mîndru; certaret, scandalagiu); colturos, adj. (stîncos; aspru; coltat, ascutit); colturat, adj. (colturos, rar); colta, s.f. (Trans. de Sud, agrafa de par), cu toata incertitudinea DAR care nu crede ca este vorba de un der. de la colt, datorita lipsei diftongarii; coltan, s.m. (persoana sau animal cu dintii canini mari; libarca; gîndac; castana de apa, Trapa natans; vîrf, tanc); coltan, s.m. (gogoasa de stejar); coltar, s.m. (bîrna ce formeaza unghi sau colt exterior; dinte canin; Trapa natans; colt de strada; polita, masa ori canapea asezate în coltul camerei; zgarda cu ghimpi, pentru cîinii de paza; darac, daracitor; bocanc cu tinte pentru alpinisti); coltar, s.n. (echer; culegator, culegar; piesa a razboiului de tesut; gogoasa de stejar); clotan, s.m. (stînca; tanc), metateza a lui coltan; încolti, vb. (a înfige dintii, a musca; a haitui; a germina; a înmuguri).
patina, PATINÁ1 vb. intr. 1. a se deplasa cu patinele. 2. (despre vehicule) a nu putea înainta pe un teren alunecos, rotile învârtindu-se pe loc. ♢ (tehn.) a aluneca pe o pista de ghidare. (< fr. patiner)
redan, REDÁN s. n. 1. iesitura în zidul unei fortificatii. ♢ serie de iesinduri din loc în loc într-un zid ridicat pe un teren în panta în vederea asigurarii planeitatii. 2. motiv decorativ sculptat în forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei în scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. proeminenta pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcatii care asigura alunecarea pe apa cu o rezistenta redusa la înaintare. (< fr. redan)
ruletă, RULÉTĂ s. f. 1. panglica de pânza sau de otel gradata, folosita pentru masurarea distantelor, care se poate înfasura pe un ax metalic înauntrul unei cutii plate. 2. obiect în unele jocuri de noroc, dintr-un disc împartit în compartimente colorate si numerotate si dintr-o bila care se învârteste o data cu discul, indicând la oprire numarul câstigator; (p. ext.) jocul însusi. o ~ ruseasca = joc de noroc cu puternica implicatie psihopatologica, în care partenerii mizeaza pe însasi viata lor, îndreptând spre tâmpla un pistol automat încarcat cu un singur glonte, care are o pozitie necunoscuta. 3. mic instrument dintr-o rotita dintata, în croitorie pentru desenarea tiparelor pe stofa, în bucatarie la taierea aluatului etc. 4. curba descrisa de un punct al unei curbe plane care se rostogoleste fara alunecare pe o alta curba fixa, cu care este coplanara. (< fr. roulette)
scapular, SCAPULÁR, -Ă I. adj. referitor la umar; umeral. o centura ~a = centura din clavicule si omoplati. II. s. m. 1. (chir.) bucata de pânza care, trecuta peste umeri, împiedica alunecarea unui bandaj ce înfasoara corpul. 2. bucata de stofa purtata de unele ordine calugaresti peste umar, peste vesminte. (< fr. scapulaire)
slipmetru, SLIPMÉTRU s. n. sistem pentru masurarea mecanica a alunecarii motoarelor asincrone. (< fr. slipmètre)
linge, línge (líng, líns), vb. – 1. A atinge cu limba. – 2. A linchi. – 3. A maguli, a peria, a adula. – Mr. (a)lingu, (a)limsu, (a)lindzire, megl. ling, istr. ling, lins, linje. Lat. lĭngĕre (Puscariu 978; Candrea-Dens., 999; REW 5066; Pascu, I, 32), cf. v. it. lingere (friul. lenzi, sicil. lingiri, sard. linghere, cf. Battisti, III, 2238). Der. lingau, s.m. (linge-blide; parazit); linge-talere, s.m. (lipitoare, parazit); lingai, vb. (Trans., a lingusi); lingaret, adj. (lacom, hulpav); lingari, vb. (a fi parazit, a mînca pe spinarea altuia; a pacali, a lingusi); lingaritura, s.f. (înv., lingusitura, magulitura); lingusi, vb. (a peria, a însela, a adula), cu suf. expresiv -si; linguseala, s.f. (lingusire, adulatie, josnicie); lingusitor, adj. (mincinos, care linguseste); prelinge, vb. (a linge; a se scurge, a curge un lichid care scapa dintr-un recipient poros sau spart, refl., a aluneca), cu pref. pre-.
repede, répede adj. – 1. Rapid, iute. – 2. Abrupt, piezis. – 3. (Adv.) Curînd, degraba, rapid. – 4. (S.m.) Insecta (Cicindella campestris). – Var. Mold. rapede. Trans. de V. rapad. Istr. rapede. Lat. rapĭdus (Puscariu 1455; REW 7054), cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie sa fie moderna, cf. rapad (Todoran, Dacor., XI, 128), asa ca ipoteza unui lat. •rapĭdis (Puscariu) nu pare necesara; cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminari cu lat. rῑpĭdus "abrupt", de unde it. ripido si probabil fr. raide "rigid" ‹ rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a raspîndi; a alunga, a da afara; a expedia, a trimite repede; a pregati în graba; a reprosa, a mustra; refl., a se grabi; refl., a se napusti, a tabarî; refl., a fugi); repezeala, s.f. (repeziciune; mustrare, cearta); repezit, s.m. (grabit; agitat); repezitura, s.f. (pornire, impuls); repezis, s.n. (panta, povîrnis); repeziciune, s.f. (promtitudine); repejune (var. repegiune), s.f. (Mold., repezeala); repejor (var. repegior), adv. (prompt, în graba); repega (var. rapaga), vb. (a aluneca, a cadea), este cu repezi (› repegiune) în aceeasi relatie ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai ‹ mucezi (de la un lat. •rapĭcāre, dupa Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. •rĕpĭcāre ‹ rĕpĕns, dupa Giuglea, Dacor., IV, 381; din lat. •rĕpĭgāre ‹ rĕpĕre, dupa Buescu, R. Études roum., III, 168; legatura cu mag. repegetni "a se crapa", sugerata de Scriban, nu e posibila); rapag, s.n. (Banat, alunecus, patinoar); repegus (var. rapagus), s.n. (lunecus; povîrnis); repezina, s.f. (abis, tau, repezis), cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din rom. provine sas. repezin, vb.
scăpa, scapá (-ap, -át), vb. – 1. A se elibera, a evada. – 2. A scuti, a descarca. – 3. A spune ceva, din greseala. – 4. A evita, a eluda. – 5. A lasa, a se elibera de o persoana sau de o obligatie sau obicei. – 6. A nu împlini, a nu reusi ceva. – 7. (Refl., înv.) A pierde, a înceta sa cîstigi. – 8. (Refl.) A aluneca, a lasa sa se duca. – 9. (Refl.) A comite o greseala, a gresi. – 10. (Refl., fam.) A se murdari, a face pe el. – Mr. ascap, ascapare, megl. scap, scapari. L
scăpa, scapá (-ap, -át), vb. – 1. A se elibera, a evada. – 2. A scuti, a descarca. – 3. A spune ceva, din greseala. – 4. A evita, a eluda. – 5. A lasa, a se elibera de o persoana sau de o obligatie sau obicei. – 6. A nu împlini, a nu reusi ceva. – 7. (Refl., înv.) A pierde, a înceta sa cîstigi. – 8. (Refl.) A aluneca, a lasa sa se duca. – 9. (Refl.) A comite o greseala, a gresi. – 10. (Refl., fam.) A se murdari, a face pe el. – Mr. ascap, ascapare, megl. scap, scapari. Lat. excappāre (Diez, I, 368; Puscariu 1542; REW 2952), cf. it. scappare, prov., cat., sp., port. escapar, fr. échapper. Din rom. provin rut. skapaty (Candrea, Elemente, 408), mag. szkepál (Edelspacher 22).
sclifă, sclífa (-fe), s.f. – (Trans.) Sanie. Germ. schleifen "a aluneca si a ascuti". Este dubletul lui scleafa, s.f. (Trans., aschie).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc