Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a alina
adormi, ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. Fig. A alina, a potoli. Cântând si-a mai adormit foamea. – Lat. addormire.
turna, TURNÁ1, torn, vb. 1, Tranz. I. 1. A varsa un lichid sau, p. ext., un fluid în, pe sau peste ceva. ♢ Expr. A turna ulei pe rana = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu întelegere si compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torential. 2. A varsa un material lichid într-un tipar (pentru ca, prin racire sau în urma unei reactii chimice, sa se obtina un obiect solid de forma tiparului). II. Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeala). ♦ A formula ceva (în scris sau verbal) pentru a însela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la închisoare; a închide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pârî, a denunta pe cineva. – Lat. tornare "a învârti, a rasuci".
mângâia, A MÂNGÂIÁ mângâi tranz. 1) (mai ales copii) A netezi usor cu palma în semn de afectiune; a dezmierda; a alinta. 2) A alina cu vorbe pline de afectiune durerea, mâhnirea, suferintele etc.; a consola. 3) fig. fam. A lovi cu putere si brutalitate; a bate. 4) fig. A umple de bucurie si admiratie; a fermeca; a încânta; a vraji; a fascina. Peisajul îti mângâie privirea. /<lat. manganeare
alinător, ALINĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care alina; care linisteste. Medicament ~. /a alina + suf. ~ator
alina, A ALINÁ alín tranz. A face sa se aline; a linisti; a calma; a potoli. ~ durerea. /<lat. allenare
adormi, A ADORMÍ adórm 1. intranz. 1) A trece din starea de veghe la cea de somn. 2) bis. A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a raposa; a deceda; a se sfârsi. 2. tranz. 1) A face sa treaca de la starea de veghe la cea de somn. ~ un copil. 2) fig. A aduce în stare de liniste; a linisti; a potoli; a alina. ~ setea. /<lat. addormire
pacifica, A PACIFICÁ pacífic tranz. 1) (popoare, tari aflate în litigiu) A face sa încheie pace; a readuce la pace. 2) rar (persoane) A face sa recapete pacea sufleteasca, linistea, calmul; a alina; a linisti. /<fr. pacifier, it. pacificare
turna, A TURNÁ1 torn tranz. 1) (substante lichide, pulverulente, granuloase) A face sa curga prin rasturnarea unui recipient (în, pe sau peste ceva); a varsa. ~ apa în pahar. ♢ ~ ulei pe rana a alina durerea cuiva. ~ gaz în foc a atâta si mai tare spiritele. ~ cu galeata (sau ca din galeata) a ploua torential. 2) tehn. (obiecte) A obtine, varsând un amestec special într-un tipar. ~ o statuie de bronz. 3) fam. A compune la repezeala. ~ o scrisoare. ♢ ~ la gogosi (sau verzi si uscate) a spune minciuni.4) fam.(persoane) A învinui de lucruri considerate reprobabile si tinute în taina, dându-le în vileag cu intentii rele (în fata unor persoane sau a unor organe oficiale); a denunta; a pârî; a declara. /<lat. tornare
ulei, ULÉ//I ~iuri n. Lichid gras, vâscos, insolubil în apa si mai usor decât aceasta, de provenienta vegetala, animala sau minerala, având diferite întrebuintari (în alimentatie, în industrie, în tehnica, în pictura etc.). ~ de masline. ♢ Pictura (sau tablou) în ~ pictura sau tablou pictat în culori amestecate cu un ulei special (de in, de mac etc.). A turna ~ pe rana a alina durerile cuiva. /<sl. olej
adormi, adormí (adórm, adormít), vb. – 1. A aduce pe cineva în starea de somn. – 2. A linisti, a potoli, a alina. – 3. A însela, a zapaci. – 4. A trece în starea de somn. 5. A muri, a-si da duhul. – Mr. adormu, adurnire. < Lat. addormire (Puscariu 27; Candrea-Dens., 509; REW 157; DAR); cf. it. addormire, prov., cat., v. sp., port. adormir. Cf. dormi. Der. adormita, vb. (a dormita); adormitele, s.f. pl. (deditei); adormitor, adj. (care adoarme); neadormit, adj. (treaz).
alean, aleán (aleánuri), s.n. – Suferinta, necaz, suparare. Mag. ellén "contra" (DAR). Cihac propune sl. alinŭ "insidios", care pare mai putin convingator. Limba actuala începe sa confunde alean cu der. de la a alina "a consola"; cf. în farmacia mea a tot lecuitoare aleanuri am la chinurile-abia simtite (Arghezi). – Der. alensug, s.n. (dusmanie), din mag. ellenség.
lina, liná vb. I (pop.) 1. a potoli, a alina. 2. a se adaposti.
dulce, dulce (dúlce), adj. – 1. Care are gustul mierii sau zaharului. – 2. Blînd, gingas. – 3. Placut, bun la gust. – 4. Moale, linistit, molcom. – 5. (Trans.) Legitim. – 6. (Adv.) Cu blîndete, cu gingasie. – Mr. dulte, megl. dulti, istr. dul’te. Lat. dŭlcis (Cihac, I, 84; Puscariu 554; Candrea-Dens., 520; REW 2792), cf. it. dolce, prov. dolz, dous, fr. doux, cat. dols, sp. dolce. – Der. dulce, s.m. (dulceata, însusirea de a fi dulce, perioada a anului cînd este îngaduit credinciosilor sa manînce carne si produse lactate; produse lactate); dulce (pl. colectiv dulciuri), s.n. (preparat dulce care se manînca, cofeturi); dulceag, adj. (cu gust cam dulce), a carui der. nu este clara; dulcegarie, s.f. (vorba, purtare dulceaga); dulceata, s.f. (însusirea de a fi dulce, placut; produs dulce de mîncare; actiunea de a mînca produse lactate si carne, interzisa în perioadele de post; preparat alimentar facut din fructe sau petale fierte în sirop de zahar), cf. abruz. dulgiázze; dulciu, adj. (pe jumatate dulce); dulcetar, s.m. (cofetar); dulcetareasa, s.f. (cofetareasa, care înainte era îndeletnicire obisnuita în casele boieresti); dulcoare, s.f. (dulceata), cuvînt rar care, dupa Puscariu 555 si REW 2793, provine din lat. dŭlcōrem; dedulci, vb. (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învata prost, a se naravi), format pe baza expresiei de dulce "interzis în post" (Tiktin); îndulci, vb. (a face ceva sa fie dulce; a alina, a domoli; refl., a se deprinde, a se obisnui), cf. mr. (î)ndultescu (dupa Puscariu 833; Densusianu, Hlr., 169 si Candrea-Dens., 521, ar reprezenta direct. lat. •indulcῑre); îndulcitor, adj. (care îndulceste; calmant); îndulcitura, s.f. (bomboana). Din rom. provine rut. doljčyca (Candrea, Elemente, 403).
genune, genúne (genúni), s.f. – 1. (Înv.) Mare. – 2. Ochi de apa linistita, alinatura. 3. Prapastie. – 4. (Înv.) Multime, puzderie. – Var. genuna, gerune, (înv.) gerure, (înv.) geroe. Lat. caerŭla "mare, albastrul marii" (var. geroe se explica prin var. lat. caerŭlea). Sensul 2 provine de la culoarea caracteristica, albastra-verzuie, a alinaturilor, cf. lat. caerulea fons; sensul 4 este o metafora, ca în mare. Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat în gerune, care se mai aude înca în Trans. de Nord; genune se datoreaza unei asimilari sau, mai curînd, unui fals de-rotacism. Apare de la primele texte din sec. XVI si a fost reactualizat poetic de Eminescu. – Dupa Cihac, II, 580, din lat. tîrzie gehenna, ipoteza putin probabila. Candrea-Dens., 924, propunea lat. •gironem "vîrtej", cf. REW 3938 si DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20. Dupa Hasdeu, Cuv. din Batrîni, II, 201, ar fi cuvînt dacic.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc