Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru Radacina
rădăcină, RĂDĂCÍNĂ, radacini, s.f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixeaza de sol si îsi absoarbe substantele hranitoare; (pop.) parte a plantei aflata în pamânt, indiferent de structura si functiile pe care le are. ♢ Compus: (Bot.) Radacina vietii = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauza. ♢ Expr. A curma (sau a taia, a stârpi) raul din (sau de la) radacina = a desfiinta un rau cu totul si definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un tesut. Radacina unui dinte. ♦ Partea profunda a unei tumori. 3. Partea de lânga pamânt a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; baza, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Radacina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuatie; radical. ♢ Radacina patrata (a unui numar sau a unei expresii algebrice) = numar (sau expresie algebrica) care, înmultit cu sine însusi, reproduce numarul dat (sau expresia algebrica data). Radacina cubica (a unui numar sau a unei expresii algebrice) = numar (sau expresie algebrica) care, înmultit succesiv de doua ori cu sine însusi, reproduce numarul dat (sau expresia algebrica data). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeasi familie si care contine sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri dupa fr. racine).
rădăcină, RĂDĂCÍNĂ s. v. baza, fundament, fundatie, scorbura, temelie.
rădăcină, RĂDĂCÍNĂ s. 1. (BOT.) radacina laterala v. radicela; radacina secundara v. radicela, radacina laterala. 2. radacina-vietii v. ginseng. 3. cotor, (reg.) macau. (~ cozii calului.) 4. (MED.) (pop.) tâtâna. (~ unui furuncul.) 5. (LINGV.) radical. (~ unui cuvânt.) 6. (MAT.) radical. (~ unui numar.) 7. v. solutie.
rădăcină, radacína s. f., g.-d. art. radacínii; pl. radacíni
rădăcină, RĂDĂCÍN//Ă ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care îndeplineste functia de fixare în sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ♢ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili într-un loc pe un timp îndelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat într-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ♢ A curma (sau a stârpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a înlatura un rau în mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvânt dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obârsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina
rădăcină, radacína (radacíni), s.f. – Parte a plantei aflata în pamînt. – Mr. (a)radatina. Lat. radῑcῑna (Puscariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine. – Der. radacinos, adj. (cu multe radacini); înradacina, vb. (a prinde radacini); desradacina, vb. (a fi smuls din radacini, a extirpa).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc