Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru NECAST
armăsar, ARMĂSÁR, armasari, s.m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmasár s.m.] – Lat. [equus] admissarius.
vier, VIÉR2, vieri, s.m. 1. Porc necastrat. 2. Porc mistret mascul. – Din lat. verres.
taur, TÁUR, tauri, s.m. 1. Masculul necastrat al vacii, apt pentru reproductie (Bos taurus).• Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrazneala o dificultate, a lua lucrurile pieptis. 2. (Entom.) Radasca. 3. (Art.) Constelatie boreala, reprezentând unul dintre cele douasprezece semne ale zodiacului, în dreptul caruia trece soarele între 21 aprilie si 21 mai. – Lat. taurus.
taur, TÁUR, tauri, s.m. 1. Mascul necastrat din specia taurinelor, cu capul mare, pielea groasa, parul de pe frunte lung si adesea cret; buhai (Bos taurus). ♢ Expr. A lua (sau a prinde) taurul de coarne = a înfrunta cu îndrazneala o dificultate, a lua lucrurile pieptis. 2. (Entom.) Radasca. 3. (Art.) Constelatie boreala în dreptul careia trece Soarele între 21 aprilie si 21 mai. ♦ Al doilea dintre cele douasprezece semne ale zodiacului. – Lat. taurus.
armăsar, ARMĂSÁR ~i m. Cal mascul necastrat. /<lat. admissarius
vier, VIER ~i m. 1) Porc necastrat, tinut special pentru reproducere. 2) Porc mistret mascul. [Monosilabic] /<lat. verres
coci, coci s.m. (reg.) berbec necastrat.
ireu, iréu, iréi, s.m. (reg.) berbece necastrat; batal.
armăsar, armasár (armasári), s.m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα "atelaj, tractiune de cai". REW 177 presupune ca din alb. a intrat în rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).
jug, jug (júguri), s.n. – 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. – 2. Suprafata pe care o poate ara o pereche de vite într-o zi. – 3. Povara, tiranie, robie. – 4. Gîtar, hamut. – 5. Jujeu. – 6. Cadru la ferastraul actionat de forta apei. – 7. Grinda. – 8. Dispozitiv de prindere la razboiul de tesut. – 9. Suport de lemn pentru navod. – Var. (Mold.) giug. Mr. giug, megl., istr. jug. Lat. iŭgum (Puscariu 916; Candrea-Dens., 913; DAR; REW 4610), cf. it. giogo, prov. jo, fr. joug, cat. jou, sp. yugo, port. jugo. Der. jugan, s.m. (bou; cal castrat), în sensul de "devenit bun de jug", întrucît taurii si caii necastrati nu sînt buni ca animale de povara (dupa Tiktin, de la procedeul castrarii, care se facea cu ajutorul unui cleste în forma de jug; însa acest uz nu pare sa poata fi documentat); jugani, vb. (a castra); juganeala, s.f. (castrare); juganitor, s.m. (persoana care castreaza animale); juganar, s.m. (persoana care castreaza animale); jugar, adj. (bun de jug), cu suf. -ar (dupa Puscariu 917, REW 4604 si Candrea-Dens., 916, din lat. iŭgārius); jugarit, s.n. (pret al lemnului pe care îl pot cara din padure o pereche de boi înjugati); jugarel (var. jugurel, juguret), s.m. (dumbet, sclipet, Teucrium Chamaedrys); jugului, vb. (a pune la jug, a înjuga); înjuga, vb. (a pune la jug, a înjuga, a subjuga, a înrobi; refl., a se dedica în exclusivitate; refl., a se uni; Arg., a fugi, a scapa), cf. lat. iŭgāre; înjugatura, s.f. (pereche de animale înjugate); înjugator, adj. (bun de jug, bou destinat aratului); desjuga, vb. (a scoate din jug); subjuga, vb. (a oprima, a împila), format pe baza fr. subjuguer; jugastru, s.m. (arbore cu lemnul alb si tare, Acer campestre), mr. giugastru, megl. jugastru, de la jug cu suf. -astru, sau poate de la un lat. •iŭgāster (Puscariu 918; Candrea-Dens., 917; REW 4605; DAR), deoarece se folosea la confectionarea jugurilor (este gresita der. propusa de Cihac, II, 511, din mag. javor ‹ sl. javorŭ; dupa Diculescu, Elementele, 482, din gr. ζύγαστρον, de la ζυγόν "ulm"; cf. Rosetti, I, 168).
necastrat, NECASTRÁT adj. v. ARMĂSAR. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [DEX '98]
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc