Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru CM
abia, ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) foarte putin, aproape de loc. 3. (Temporal) De foarte putina vreme; de îndata ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel putin; macar, barem. – Lat. ad vix.
absolut, ABSOLÚT, -Ă, absoluti, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice conditii si relatii, care nu este supus nici unei restrictii, care nu are limite; neconditionat, perfect, desavârsit. ♢ Monarhie absoluta = forma de guvernamânt în care puterea legislativa, puterea executiva si cea judecatoreasca se afla în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care, dupa unele conceptii filozofice, ar sta la baza universului. ♢ (Filoz.) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat în raport cu sine însusi si nu în comparatie cu alte fenomene asemanatoare; care se afla pe treapta cea mai de sus. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile în care a fost masurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînteles. II. Adv. (Serveste la formarea superlativului) Cu totul, cu desavârsire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justa. ♢ (Întarind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).
act, ACT, acte, s.n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa întocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentând o etapa în desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.
adlitteram, AD LÍTTERAM adv. Cuvânt cu cuvânt, litera cu litera; întocmai, literal, textual. – Loc. lat.
aerocartograf, AEROCARTOGRÁF, aerocartografe, s.n. Aparat automat pentru întocmirea hartilor si a planurilor topografice dupa fotograme aeriene. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérocartographe.
aerocartografie, AEROCARTOGRAFÍE s.f. Tehnica de întocmire a hartilor si a planurilor topografice cu ajutorul aerocartografului. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérocartographie.
alcătui, ALCĂTUÍ1, alcatuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua fiinta, a se forma. 2. A forma împreuna; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.
alcătuire, ALCĂTUÍRE, alcatuiri, s.f. Actiunea de a (se) alcatui1 si rezultatul ei; întocmire, compunere, constituire, alcatuiala. ♦ Compozitie, structura. – V. alcatui1.
amblistoma, AMBLISTÓMA s.f. Gen de amfibieni cu corpul lung de 15 – 25 cm, de culoare caramizie cu pete mari deschise, raspânditi în America de Nord (Amblystoma). – Din fr. amblystome.
amfiox, AMFIÓX, amfiocsi, s.m. Acraniat cu corpul transparent, lung de 3-7 cm, cu scheletul de sustinere format numai din notocorda (Branchiostoma lanceolatum). [Pr.: -fi-ox] – Din fr. amphioxus.
monetar, MONETÁR, -Ă I. adj. referitor la moneda. o sistem ~ = ansamblul reglementarilor legale privind moneda unui stat. II. s. n. inventar al banilor sortati dupa valoare, întocmit de un casier la predarea casei. (< fr. monétaire)
arpentaj, ARPENTÁJ, s.n. 1. (Metoda de) întocmire a unui plan topografic prin folosirea instrumentelor de masurat lungimi. 2. Tehnica masurarii pe teren a parcelelor cadastrale. – Din fr. arpentage.
aşaşi, ASÁSI adv. (Înv. si reg.) 1. (Modal) Chiar, întocmai; chiar asa. ♦ Asa încât. 2. (Temporal) Îndata, numaidecât, imediat. – Asa + si.
autentic, AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevarul, a carui realitate nu poate fi pusa la îndoiala; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Despre acte) Întocmit cu toate formele legale. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.
azi, AZI adv. 1. În ziua de fata, în ziua care e în curs; astazi. ♢ Azi noapte = în noaptea care tocmai a trecut. ♦ (Substantivat, m. invar.) Ziua care e în curs. ♦ (În corelatie cu "mâine") a) Zi cu zi, zi dupa zi. b) Când..., când. ♢ Expr. De ieri pâna azi = într-un timp neasteptat de scurt. Ba azi, ba mâine, exprima ideea de amânare continua. Azi-mâine = în curând, zilele acestea; astazi-mâine. A trai de azi pe mâine = a trai necajit, strâmtorat, în saracie. (Rar) Cu azi cu mâine = încet-încet. 2. În epoca prezenta, în timpul sau în vremea de acum. – Lat. hac die.
baba, BABÁ, babale, s.f. Dispozitiv de 40-60 cm în forma de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leaga parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.
babuşcă, BABÚSCĂ, babuste, s.f. Peste de apa dulce, lung de 10-12 cm, argintiu pe spate, alb pe abdomen si cu înotatoarele rosii; ocheana, balos (2) (Rutilus rutilus). – Din bg. babuska.
barn, BARN, barni, s.m. Unitate de suprafata, de 10-24 cm2, în fizica nucleara. – Din fr. barn.
baş, BAS2, adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš.
bizam, BIZÁM, bizami, s.m. Mamifer rozator lung de circa 30 cm, care traieste în preajma apelor si a carui blana, castanie-roscata, este utilizata în blanarie (Ondatra zibethica) ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam.
bob, BOB1, (1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Samânta de cereale sau de legume care fac fructe pastai; graunte, boaba (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grija si rabdare; amanuntit. Din bob în bob = amanuntit. Bob numarat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a cauta tainele viitorului dupa cum se asaza bobii aruncati de ghicitor. ♦ Orice particica de materie friabila care seamana cu un graunte. Bob de nisip. 2. S.m. Planta leguminoasa cu flori albe sau trandafirii, cu pastai mari si cu seminte ovale, turtite (Vicia faba); mazariche (I). ♦ P. restr. Samânta acestei plante. – Din sl. bobŭ.
boiştean, BOISTEÁN, boisteni, s.m. Peste de 8-12 cm cu spinarea si partile laterale de culoare verde-închis, cu pete si puncte întunecate, alb pe burta, care traieste în apele din zona de munte si de coline (Phoxinus phoxinus). [Pr.: bo-is-] – Boiste + suf. -ean.
bugetar, BUGETÁR, -Ă, bugetari, -e, adj. Care apartine bugetului1, privitor la buget1, prevazut în buget1, de buget 1. ♢ Institutie bugetara = institutie ale carei cheltuieli sunt acoperite în întregime sau partial de la buget1. An (sau exercitiu) bugetar = perioada de timp (de un an) pentru care se întocmeste si se executa bugetul1 unui stat. [Var.: (rar) budgetár, -a adj.] – Din fr. budgétaire.
bujor, BUJÓR, bujori, s.m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor de gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor de câmp) are flori rosii ca sângele (Paeonia). ♢ Bujor românesc = specie de bujor ocrotita de lege, cu tulpina înalta de 50-80 cm si cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.
cadra, CADRÁ, pers. 3 cadreaza, vb. I. Intranz. A se potrivi, a corespunde (întocmai) cu ceva sau într-o anumita împrejurare. – Din fr. cadrer.
cap, CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. S.n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap pâna-n picioare = de sus pâna jos, în întregime, cu desavârsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pâna) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, învins. Pe dupa cap = pe dupa gât, la ceafa. ♢ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pamânt; a da jos dintr-o situatie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a înghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuiala. A scoate capul în lume = a iesi între oameni, în societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creându-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara încetare pe lânga cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lânga sau la cineva (creându-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva în pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ♢ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale românesti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatâi; capatâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expr. Pe capete = care mai de care, în numar foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gândire, judecata; memorie. ♢ Loc. adj. si adv. Cu cap = (în mod) inteligent, destept. Fara cap = (în mod) necugetat. ♢ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ♢ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapâni mereu (acelasi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-si bate (sau a-si framânta, a-si sparge, a-si sfarâma etc.) capul = a se gândi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa înteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramâne, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se îndragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiaza acuzarea. 5. (Înv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi în expr.) Odata cu capul sau în ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S.m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care începe sau sfârseste ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ♢ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu partile extreme alaturate. ♢ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în sezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de saptamâna, de iarna etc.) = începutul unui an (sau al unei saptamâni etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate în ordinea valorii lor. ♢ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul noptii = dupa ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ♢ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfârsit. ♢ Expr. A o scoate la cap = a sfârsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a razbi. În cap = (dupa numerale) exact, întocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ♢ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pâna la un cap de ata = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric în variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de înregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).
caplama, CAPLAMÁ s.f. Mod de prindere a scândurilor la un perete exterior, la un acoperis etc., astfel încât fiecare scândura sa acopere scândura precedenta pe o latime de 2 cm. – Din tc. kaplama.
caracudă, CARACÚDĂ, caracude, s.f. 1. Peste de balta, cu corpul turtit lateral, lung de 20-35 cm (Carassius carassius). 2. Nume generic dat pestilor mici; peste-tiganesc. ♦ Fig. Oameni fara valoare, fara însemnatate (într-un partid, într-o adunare). – Din bg. karakuda.
caret, CARÉT, careti, s.m. Broasca testoasa comestibila din marile calde lunga de 60-80 cm, înotatoare, din a carei carapace cornoasa se obtine bagaua (Eretmochelys imbricata). – Din fr. caret.
cartografie, CARTOGRAFÍE s.f. Disciplina care studiaza tehnica de întocmire a hartilor si a planurilor topografice. – Din fr. cartographie.
casă, CÁSĂ2, case, s.f. 1. Dulap sau ladita de fier în care sunt tinuti bani, hârtii de valoare etc. Casa de fier. Casa de bani. 2. Masa, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achita costul cumparaturilor. ♦ Ghiseu sau încapere într-o întreprindere sau într-o institutie, unde se fac încasarile si platile, unde se elibereaza biletele de calatorie, de spectacol etc. ♦ Suma de bani de care dispune la un moment dat casieria unei institutii sau a unei întreprinderi. ♢ Plus (sau minus) de casa = diferenta în plus (sau în minus) rezultata la stabilirea încasarilor si platilor. Registru de casa = registru în care se trec sumele încasate si cele platite. ♢ Expr. A face casa = a întocmi bilantul încasarilor si al platilor unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.
castor, CÁSTOR, (1) castori, s.m., (2) s.n. 1. S.m. Mamifer rozator semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate si cu coada latita, care traieste în colonii, cladindu-si cu maiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S.n. Blana castorului (1). ♦ Postav facut din parul acestui animal. – Din fr., lat. castor.
catalografie, CATALOGRAFÍE s.f. Tehnica a alcatuirii cataloagelor de biblioteca sau de muzeu; ramura a biblioteconomiei care studiaza principiile si metodele întocmirii cataloagelor de biblioteca. – Din fr. catalographie.
călţun, CĂLŢÚN, caltuni, s.m. 1. (Înv. si pop.) Încaltaminte de sarbatoare (asemanatoare cu cizmele); ciorap de lâna. 2. Compus: caltunul-doamnei = planta erbacee din familia rozaceelor, înalta de 10-15 cm, cu flori galbene cu vinisoare violete; cerentel (Geum urbanum). - Din ngr. kalstóni (dupa încalta).
căluţ, CĂLÚŢ, caluti, s.m. 1. Diminutiv al lui cal; calusel (1). 2. Compus: calut-de-mare = peste teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de înotatoare codala si cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). 3. Nume dat mai multor insecte din familia lacustelor; calusel (3). – Cal + suf. -ut.
cânta, CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un sir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ♢ Expr. Joaca cum îi cânta = face întocmai cum îi porunceste altul. ♦ (Despre pasari, insecte etc.) A scoate sunete placute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. si tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a însira vorbe goale. – Lat. cantare.
câr, CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imita sunetul caracteristic scos de unele pasari (ciori, gaini etc.); strigat cu care se alunga unele pasari. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) cearta, (cu) tocmeala. Ca-i câr, ca-i mâr, se zice când cineva se încurca în explicatii neconvingatoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
cecmegea, CECMEGEÁ, cecmegele, s.f. (Turcism înv.) Sertar la tejghea, unde se tineau banii. – Din tc. çekmece.
chiar, CHIAR, -Ă, chiari, -e, adv., adj. I. Adv.1. Tocmai, întocmai, exact. Porneste chiar acum. ♦ Însusi, singur, nu altcineva sau altceva decât... Era chiar copilul lui. 2. Pâna si, înca si. Chiar prin somn tot simtea. ♦ Înca; deja. Chiar de la început. ♦ (Precedat de "nici") Macar. ♦ (Urmat de propozitie concesiva introdusa prin "daca" sau "de") Si în cazul. Ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni. 3. În realitate, cu adevarat, într-adevar. Iata ca chiar vine. 4. (Înv.) În mod clar, lamurit. II. Adj. (Înv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.
chitanţier, CHITANŢIÉR, chitantiere, s.n. Carnet sau registru cu foi detasabile pentru întocmirea chitantelor. [Pr.: -ti-er] – Chitanta + suf. -ier.
dată, DÁTĂ, date, s.f. I. Timpul precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmeaza sa se produca un eveniment. ♦ Indicatia acestui timp pe un act, pe o scrisoare etc. (pusa la întocmirea lor). II. Fiecare dintre numerele, marimile, relatiile etc. care servesc pentru rezolvarea unei probleme sau care sunt obtinute în urma unei cercetari si urmeaza sa fie supuse unei prelucrari. – Din fr. date.
echidnă, ECHÍDNĂ, echidne, s.f. Animal insectivor lung de circa 25 cm, cu corpul acoperit cu spini si cu botul carnos foarte ascutit (Tachyglossus aculeata). – Din fr. échidné.
economie, ECONOMÍE, (2, 3) economii, s.f. 1. Ansamblul activitatilor umane desfasurate în sfera productiei, distributiei si consumului bunurilor materiale si serviciilor. ♦ Economie nationala = totalitatea activitatilor si interdependentelor economice la nivel macro- si microeconomic, coordonat pe plan national prin mecanisme proprii de functionare. Economie politica = stiinta a administrarii unor resurse si mijloace limitate, care studiaza, analizeaza si explica comportamentele umane legate de organizarea si utilizarea acestor resurse. Economie de schimb = economie în cadrul careia produsele muncii iau cu precadere forma de marfuri. Economie naturala = economie în care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fara intermediul schimbului. ♦ Ramura, sector de activitate (productiva). 2. Folosire chibzuita a mijloacelor materiale sau banesti, limitata la strictul necesar în cheltuieli; cumpatare, chibzuiala, masura. 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiti si pastrati pentru satisfacerea anumitor trebuinte. 4. Mod de întocmire, de orânduire a planului sau a partilor unei lucrari, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcatuire, compozitie. [Var.: (înv.) iconomíe, -ii s.f.] – Din fr. économie.
microfişă, MICROFÍSĂ s. f. 1. fotografie care reproduce la scara redusa pagini de carte, sau alte materiale; microfilm. 2. fisa sumar întocmita. (< fr. microfiche)
francmason, FRANCMASÓN, francmasoni, s.m. Membru al unei organizatii (loji) francmasonice; adept al francmasonilor; mason. – Din fr. franc-mason.
garofiţă, GAROFÍŢĂ, garofite, s.f. 1. Diminutiv al lui garoafa. 2. Planta erbacee cu frunze lanceolate si flori purpurii; garoafa de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Planta erbacee ornamentala cu tulpina ramificata, cu flori mari, rosii, albe sau pestrite (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofita de munte = planta erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofita Pietrei Craiului = planta erbacee a carei tulpina de 10-20 cm poarta o singura floare purpurie brazdata radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafa + suf. -ita.
genealogie, GENEALOGÍE, genealogii, s.f. Urmarire sistematica a filiatiei existente între membrii unei familii (marcante), facuta pentru a stabili originea si gradul lor de înrudire. ♦ Disciplina auxiliara a istoriei, care se ocupa cu întocmirea unor astfel de filiatii si legaturi pentru familiile domnitoare, nobiliare etc. [Pr.: -ne-a-] – Din fr. généalogie, lat. genealogia.
glagolitic, GLAGOLÍTIC, -Ă, glagolitici, -ce, adj. (În sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitica = alfabet întocmit dupa modelul literelor mici grecesti si folosit în unele scrieri slave bisericesti. Litera glagolitica = litera care apartine alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.
grefă, GRÉFĂ1, grefe, s.f. Serviciu din cadrul unei instante judecatoresti, care întocmeste, pastreaza, comunica etc. actele de procedura. – Din fr. greffe.
grefier, GREFIÉR, grefieri, s.m. Functionar judecatoresc însarcinat cu înregistrarea dezbaterilor instantei, cu redactarea hotarârilor, cu întocmirea, pastrarea si comunicarea actelor de procedura [Pr.: -fi-er] – Din fr. greffier.
gregorian, GREGORIÁN, gregoriene, adj.n. (În sintagmele) Calendar gregorian = calendar întocmit la sfârsitul sec. XVI din ordinul papei Grigore al XIII-lea si adoptat în prezent de toate tarile Europei. Cânt gregorian = cânt liturgic folosit în Biserica romano-catolica. [Pr.: -ri-an] – Din fr. grégorien.
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
hapcă, HÁPCĂ, hapci, s.f. Cârlig de undita de 8-10 cm, folosit la pescuitul somnului. ♢ Expr. (Fam.) A lua cu hapca = a lua cu forta, cu de-a sila, pe nedrept, abuziv. – Din bg. hapka.
hartă, HÁRTĂ, harti, s.f. Reprezentare grafica în plan orizontal a suprafetei pamântului (totala sau partiala), generalizata si micsorata conform unei anumite scari de proportie si întocmita pe baza unei proiectii cartografice. ♢ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = harta care indica limitele reale ale fusurilor orare. Harta geologica = harta pe care este reprezentata raspândirea diferitelor formatii geologice. Harta hidrologica = harta pe care sunt reprezentate repartitia proprietatilor fizice si chimice si conditiile de zacamânt ale apelor subterane. Harta lingvistica = harta rezultata din cartografierea faptelor de limba. Harta sinoptica = harta facuta din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Harta de anomalii = harta care indica abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, fata de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis.
hatişerif, HATISERÍF, hatiserifuri, s.n. (Turcism înv.) Ordin sau decret emis de cancelaria Portii otomane catre marii demnitari ai imperiului si catre domnii tarilor românesti, purtând pecetea sultanului pentru a fi executat întocmai. – Din tc. hatti-serif.
maxwell, MAXWELL [MAX-UÉL] s. m. unitate de masura a fluxului magnetic, egal cu fluxul produs de o inductie magnetica de 1 gauss care strabate o suprafata de 1 cm2. (< fr. maxwell, germ. Maxwell)
hering, HÉRING, heringi, s.m. Peste marin asemanator cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albastrie si cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.
material, MATERIÁL, -Ă I. adj. 1. alcatuit din materie; (fil.) care apartine realitatii obiective, existând independent de constiinta si în afara ei. ♢ palpabil, concret, real. 2. care consta în bunuri (economice). II. s. n. 1. materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. totalitatea informatiilor, a datelor necesare pentru întocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. (< fr. matériel, lat. materialis, germ. materiel)
masonic, MASÓNIC, -Ă adj. francmasonic. (< fr. masonnique)
masonerie, MASONERÍE s. f. 1. francmasonerie. 2. lucrare de zidarie din diverse materiale, unite cu un liant. (< fr. masonnerie)
mason, MASÓN s. m. francmason. (< fr. mason)
identic, IDÉNTIC, -Ă, identici, -ce, adj. Care coincide întru totul cu ceva sau cu cineva; la fel cu altceva sau cu altcineva; aidoma, întocmai. – Din fr. identique, lat. identicus.
imita, IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca de exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.
imprimat, IMPRIMÁT, -Ă, imprimati, -te, adj., s.n. 1. Adj. Care este tiparit. ♦ (Despre tesaturi) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S.n. Formular-tip folosit în întreprinderi si în institutii pentru întocmirea de acte oficiale; publicatie cu caracter administrativ (adresa, registru etc.) folosita în întreprinderi si institutii. 3. S.n. (La pl.) Publicatii tiparite; tiparituri. – V. imprima. Cf. fr. i m p r i m é.
impus, IMPÚS, -Ă, impusi, -se, adj. Care trebuie urmat întocmai; care trebuie facut, îndeplinit; obligatoriu. – V. impune.
inch, INCH s.m. Unitate de masura pentru lungime, egala cu 2,54 cm, folosita în Anglia si în Statele Unite ale Americii. [Pr.: inci] – Cuv. engl.
indexa, INDEXÁ, indexez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A întocmi un index (1). 2. A introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index (1). 3. (Economie) A corela variatiile unei valori cu valoarea elementului de referinta. ♦ Spec. A corela salariile cu nivelul preturilor. – Din fr. indexer.
inventaria, INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.
iută, IÚTĂ s.f. 1. Planta anuala cu tulpina înalta pâna la 3 m si groasa de 1-2 cm, cu frunze galbene, ovale, cultivata în regiunile tropicale pentru fibrele textile extrase din tulpina (Corchorus olitorius si capsularis). 2. Fibra textila obtinuta din tulpina iutei (1), întrebuintata la fabricarea pânzei de sac, a covoarelor etc. – Din germ. Jute, it. iuta.
închipui, ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-si face o parere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-si imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însusi într-o situatie sau împrejurare. 2. A plasmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.
însumi, ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întarire. 1. (Pe lânga un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fara ajutorul altuia. [Forme gramaticale; pers. 2 sg. însuti, însati, pers. 3 sg. însusi, însasi, pers. 1 pl. însine, însene, pers. 2 pl. însiva, înseva, pers. 3 pl. însisi, însesi] – Îns(ul) + -mi, -ti, -si.
întocma, ÎNTÓCMA adv. v. întocmai.
întocmai, ÎNTÓCMAI adv. 1. Exact, la fel, chiar. 2. Da, desigur. [Var.: (pop.) întócma adv.] – În + tocmai.
întocmi, ÎNTOCMÍ, întocmesc, vb. IV. Tranz. A elabora, a alcatui1. ♦ A face, a constitui; a organiza. – Cf. î n t o c m a i si t o c m a i.
întocmire, ÎNTOCMÍRE, întocmiri, s.f. Actiunea de a întocmi si rezultatul ei. – V. întocmi.
întruchipa, ÎNTRUCHIPÁ, întruchipez, vb. I. Tranz. 1. A înfatisa în forme concrete, a reprezenta. ♦ Refl. A-si gasi o expresie concreta în cineva sau în ceva, a lua forma concreta, a se realiza. 2. A întocmi; a forma, a alcatui. – Întru + chip sau într-un chip.
învoi, ÎNVOÍ, învoiesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A ajunge la o întelegere, a cadea de acord, a se întelege cu cineva. ♦ Refl. (Pop.) A se angaja, a se tocmi. 2. Refl. A se declara de acord cu ceva, a consimti la ceva. 3. Refl. recipr. (Pop.) A trai în buna întelegere cu cineva, a se întelege, a se împaca. 4. Tranz. A acorda cuiva ceea ce cere; a permite, a îngadui. ♦ A permite cuiva sa lipseasca (pentru scurt timp) de la serviciu, de la scoala, de la cazarma etc. – În + voie.
învoială, ÎNVOIÁLĂ, învoieli, s.f. 1. Întelegere, conventie, aranjament, acord. 2. Târg, tocmeala; p. ext. angajare. ♢ Învoiala agricola = tocmeala agricola. 3. Permisie, îngaduire. – Învoi + suf. -eala.
jaf, JAF, jafuri, s.n. 1. Furt savârsit prin violenta; jefuire, jecmaneala. ♢ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prada. ♢ (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, prada. 2. (Fam.) Consum, cheltuiala fara masura, risipa; distrugere. ♢ Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arata nepasare fata de o paguba considerata neînsemnata. [Var.: (înv.) jac s.n.] – Din pol. žak.
jăcmăneală, JĂCMĂNEÁLĂ s.f. v. jecmaneala.
jăcmăni, JĂCMĂNÍ vb. IV. v. jecmani.
jecmăneală, JECMĂNEÁLĂ, jecmaneli, s.f. Actiunea de a jecmani si rezultatul ei; jaf, jefuire. [Var.: (înv. si reg.) jacmaneála s.f.] – Jecmani + suf. -eala.
jecmăni, JECMĂNÍ, jecmanesc vb. IV. tranz. A jefui (2). [Var.: jacmaní]. – Din jacmán (înv. si reg. "jaf mare" < magh.).
jefui, JEFUÍ, jefuiesc, vb. IV. tranz. 1. A fura bani sau obiecte în cantitati mari (facând uz de violenta); a savârsi un jaf (1), a prada. 2. A stoarce pe cineva de bani sau de alte bunuri materiale prin forta sau prin înselaciune; a jecmani. [Var.: (înv.) jecuí vb. IV]. – Jaf + suf. -ui.
khmer, KHMER, -Ă, khmeri, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cambodgiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Cambodgiei sau populatiei ei, privitor la Cambodgia sau la populatia ei. [Pr.: cmer] – Din fr. khmer.
kiwi, KÍWI s.f. invar. 1. Pasare acarinata din Noua Zeelanda, pe cale de disparitie, înalta de 30 cm, cu aripile atrofiate, lipsita de clavicula, care se hraneste cu larve de insecte si duce o viata nocturna (Apteryx australis). 2. Fruct comestibil al plantei Actinidia chinensis din Asia, cu forma ovala, de marimea unui mar mijlociu, cu miezul verde, carnos, acrisor si cu coaja pufoasa, verde-maronie. – Din fr. kiwi, engl. kiwi[fruit].
macmahon, MACMAHÓN, macmahoane, s.n. (Înv.) Sprit1. – Din n.pr. Mac Mahon.
numai, NÚMAI adv. 1. (Indica restrictia sau exclusivitatea) Nu mai mult de(cât)..., nu altceva sau altcineva decât..., nimeni sau nimic în afara de..., nu altfel decât..., nu alta data sau în alta împrejurare decât..., nu în alt loc decât..., nu în alt scop sau din alta cauza decât...; doar; exclusiv. ♢ Loc. conj. numai sa... (sau de..., daca...) = doar daca, cu conditia sa... ♢ Expr. nu numai ca... = în afara de faptul ca..., pe lânga faptul ca... Numai asa = a) în mod simplu, fara complicatii; b) fara motiv, fara sens; c) în mod dezinteresat. ♦ (Adesea prin exagerare) În întregime, cu totul, complet; peste tot, cât vezi cu ochii. 2. (Indica modul) Pe punctul de a..., gata-gata sa...; chiar, tocmai. ♢ (Înv. si reg.) Numai cât... (sau ce...) = îndata ce..., imediat ce... 3. (Înv. si pop.; indica timpul) Brusc, pe neasteptate; imediat, numaidecât. 4. (Adversativ; adesea cu valoare de conjunctie) Însa, dar; totusi; (dupa constructii negative) ci. ♢ Loc. conj. Numai ca = doar (atâta) ca... [Var.: (pop.) núma adv.] – Nu + mai1 sau lat. non magis.
ţigan, ŢIGÁN, -Ă, tigani, -e, s.m., adj. I. S.m. 1. Persoana ce face parte dintr-o populatie originara din India si raspândita în mai toate tarile Europei, traind în unele parti înca în stare seminomada. ♢ Expr. A arunca moartea în tigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca tiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca tiganul la mal = a nu reusi, a esua într-o actiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârsit. Tot tiganul îsi lauda ciocanul, se spune despre cei care se lauda cu ceea ce le apartine. E învatat ca tiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinsi cu nevoile. 2. Epitet dat unei persoane brunete. 3. Epitet dat unei persoane cu apucaturi rele. II. Adj. (Rar) Ţiganesc. – Din sl. ciganinŭ. Cf. rus. t â g a n.
ţigăni, ŢIGĂNÍ, tiganesc, vb. IV. Refl. A insista mult (si în mod dizgratios) pentru a obtine ceva; a cere ceva cu încapatânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalageste). – Din tigan.
ţigănos, ŢIGĂNÓS, -OÁSĂ, tiganosi, -oase, adj. 1. Negricios, oaches. 2. Fig. (Fam.) Care are maniere urâte; care se tocmeste mult; calic, zgârcit. – Ţigan + suf. -os.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
lojă, LÓJĂ s. f. 1. fiecare dintre despartiturile amenajate în jurul unei sali de spectacol. 2. camera în care sta portarul unei institutii în timpul serviciului. 3. organizatie francmasonica. 4. (bot.) locul (2). 5. cavitate în care se afla un organ sau alta formatie anatomica. 6. fiecare dintre cavitatile în care e împartit corpul hexacoralierilor sau madreporilor. (< fr. loge)
următor, URMĂTÓR, -OÁRE, urmatori, -oare, adj. 1. Care urmeaza dupa cineva sau ceva (în spatiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoana chemata (dupa alta) sa fie servita, întrebata etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmas, succesor. ♦ Care este aratat în cele ce urmeaza. 2. (Înv.) Care urmeaza întocmai un sfat, o porunca. – Urma + suf. -ator.
listă, LÍSTĂ s. f. 1. foaie, tabel, act care contine o enumerare de nume, date etc.; serie de nume însemnate pe ceva. o ~ civila = totalul sumei alocate pentru un suveran. 2. lucrare întocmita la calculatorul electronic, cuprinzând pe cartele perforate rezultatele prelucrarii datelor. (< fr. liste)
lista, LISTÁ vb. 1. a înscrie într-o lista. 2. (inform.) a întocmi o lista (2). (< fr. lister)
vulpe, VÚLPE, vulpi, s.f. I. 1. Mamifer carnivor salbatic, de marimea unui câine, cu blana roscata, cu coada lunga si stufoasa, cu urechile ascutite si cu botul îngust; vulpoaica (Vulpes vulpes). ♢ Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagra cu luciu argintiu. ♢ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea cautatura vicleana. A tocmi vulpea din padure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemâna). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoana vicleana, sireata. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, dupa datina de la nunti, mirele, daca este din alt sat, este obligat sa-l dea flacailor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare rosiatica. 3. Ferestruica în acoperisul caselor taranesti, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-desertului = fenec. [Var.: húlpe s.f.] – Din lat. vulpes.
zbate, ZBÁTE, zbat, vb. III. Refl. 1. (Despre fiinte) A face miscari bruste, violente sau convulsive (din cauza durerii sau pentru a scapa de o strânsoare); a se zvârcoli; a se smuci. ♢ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat (sau ca musca în pânza paianjenului), se zice despre cineva care se sileste din toate puterile sa scape dintr-un mare impas. A se zbate de moarte = a se zvârcoli foarte tare; a se lupta cu moartea, a trage sa moara. ♦ Fig. A se chinui, a se zbuciuma, a suferi cumplit. ♦ (Despre parti ale corpului) A se misca, a zvâcni, a palpita. ♦ A face tot ce-i sta în putinta, a se stradui din rasputeri pentru a realiza ceva, pentru atingerea unui scop. 2. A se misca cu putere încoace si încolo; a se învolbura, a se învârteji. 3. (Reg.) A se târgui, a se tocmi. ♦ Tranz. (Înv.) A reduce, a scadea din pretul unei marfi prin târguiala. – Lat. pop. exbattere (= battuere).
mal, MAL, maluri, s.n. 1. Margine (îngusta) de pamânt situata (în panta) de-a lungul unei ape; tarm; p.ext. regiune de lânga o apa. ♢ Expr. A iesi la mal = a duce ceva la bun sfârsit, a o scoate la capat. A se îneca (ca tiganul) la mal = a renunta sau a fi obligat sa renunte la ceva tocmai când telul era aproape atins. 2. Perete, margine (abrupta) a unui râu, a unui sant, a unei gropi. ♦ Râpa, prapastie. ♦ (Reg.) Ridicatura de pamânt mai putin înalta decât dealul, având coastele cu povârnisuri repezi sau abrupte. ♢ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un barbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre fiinte) mare, matahalos. – Cf. alb. m a l l "munte".
angaja, ANGAJÁ, angajez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A lua pe cineva sau a intra în slujba; a (se) încadra într-un loc de munca; a (se) tocmi. ♦ Tranz. A primi sa efectueze o lucrare, o însarcinare speciala etc. în conditii determinate. A angaja o lucrare de arhitectura. ♦ Tranz. A lua cu chirie un vehicul. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-si lua un angajament. ♦ Tranz. si refl. A atrage dupa sine o obligatie. Articolul nu angajeaza revista. 3. Tranz. si refl. A (se) antrena într-o actiune; a apuca sau a face sa apuce într-o anumita directie. ♦ Refl. A o lua pe un anumit drum. ♦ Tranz. (Mil.) A începe o actiune etc. Trupele au angajat lupta. 4. Tranz. (La hochei sau la baschet) A pune pucul sau mingea în joc. – Din fr. engager.
asemănare, ASEMĂNÁRE, asemanari, s.f. Faptul de a (se) asemana; analogie, similitudine. ♢ Loc. adv. Dupa chipul si asemanarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ♢ Loc. adv., adj. Fara asemanare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondenta între punctele a doua figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemana.
martor, MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s.m. si f. 1. Persoana care asista sau a asistat la o întâmplare, la o discutie, la un eveniment etc. (si care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ♢ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur ca spun adevarul! 2. Persoana chemata sa declare în fata unei instante judecatoresti sau a altui for de cercetare, tot ce stie în legatura cu un fapt pe care îl cunoaste direct. ♦ Persoana chemata, conform legii, sa asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaste direct. ♦ Persoana chemata, conform legii, sa asiste la întocmirea unor acte, pe care le semneaza pentru a le da valoare legala. 3. Fiecare dintre reprezentantii celor doua persoane care urmeaza sa se bata în duel. ♢ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Proba de referinta folosita la experientele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înaltime de dimensiuni variabile, care reprezinta restul unei suprafete atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -a s.m. si f.] – Lat. martyr.
mason, MASÓN, masoni, s.m. Francmason. – Din fr. maçon.
masonerie, MASONERÍE s.f. Francmasonerie. – Din fr. maçonnerie.
masonic, MASÓNIC, -Ă, masonici, -ce, adj. Francmasonic. – Din fr. maçonnique.
viciu, VÍCIU, vicii, s.n. 1. defect, cusur, neajuns (de constructie, de functionare etc.). ♢ Viciu de conformatie = dispozitie anormala a unor parti sau organe ale corpului; diformitate fizica. ♦ Fig. Pornire nestapânita si statornica spre rau, apucatura rea, patima; desfrâu, dezmat, destrabalare. 2. Neîndeplinire a unor conditii legale de forma sau de continut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) vítiu s.n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
viu, VÍU, VÍE, vii, adj., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat), Care se afla în viata, care traieste; înzestrat cu viata. ♢ Loc. adj., adv. De viu = fiind înca în viata. ♢ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ♢ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fara mila fata de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmani, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viata sau mort; cu orice pret. ♢ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca si mort. Nici cu viii, nici cu mortii, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdraveneste. Mortii cu mortii si viii cu viii, se spune ca îmbarbatare celor care se consoleaza greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simtire. ♢ Rana (sau carne) vie = rana (sau carne) a unui organism în viata care sângereaza, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persista, care dainuieste înca. Traditie vie. ♢ Limba vie = limba care se vorbeste în mod curent în prezent, limba în circulatie. ♦ (În conceptia crestina) Etern, nemuritor, vesnic. 2. Plin de viata, de neastâmpar; cu miscari iuti, vioaie. ♦ Animat, însufletit. Discutie vie. ♦ (Despre ochi) Care denota vioiciune, inteligenta; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de seva, sanatos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flacari mari. 4. (Despre sunete) Rasunator, puternic. ♦ (Despre lumina; p. ext. despre surse de lumina) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; stralucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S.n. (Rar) Viata. – Lat. vivus.
taman, TAMÁN adv. (Pop.) 1. Tocmai, întocmai, chiar, exact. 2. În special, mai ales. 3. De-abia, într-un târziu, numai. – Din tc. tamam.
coincide, COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în acelasi loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafete) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere.
lexicografie, LEXICOGRAFÍE s. f. 1. ramura a lingvisticii care stabileste principiile si metodele întocmirii dictionarelor. 2. totalitatea dictionarelor de care dispune o limba, un domeniu. (< fr. lexicographie)
factură, FACTÚRĂ2, facturi, s.f. Act justificativ privind vânzarile si cumpararile de marfuri, lucrarile executate si serviciile prestate, precum si marfurile lasate în pastrare; formular tiparit pe care se întocmeste un astfel de act. – Din fr. facture.
leit, LEÍT, -Ă, leiti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semana etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbracaminte) care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbracat într-o haina care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre par) Rasfirat pe spate si pe umeri. – Din sl. lejon, lejati.
literă, LÍTERĂ, litere, s.f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slova. ♢ Litera mare = majuscula. Litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentând în relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Întelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ♢ Expr. Litera cu litera = pâna în cele mai mici amanunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramâne (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ♢ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.
planifica, PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza si a conduce pe baza de plan; a organiza o activitate, întocmind planul dupa care sa se desfasoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activitati. ♦ A repartiza timpul de munca (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – Dupa fr. planifier.
radiodifuziune, RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s.f. Radiocomunicatie unilaterala care consta în transmiterea sistematica prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor si vizual) destinat receptiei publice. ♦ Institutie care se ocupa cu întocmirea si cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.
smicea, SMICEÁ, smicele, s.f. (Bot.) Ramura roditoare, specifica marului si parului, subtire, flexibila, lunga pâna la 30 cm, cu toti mugurii vegetativi; p. gener. mladita, ramurica (rupta) dintr-o planta sau dintr-o arbore. – Probabil lat. •sumicella "vârfulet".
topografie, TOPOGRAFÍE s.f. Ramura a geodeziei care se ocupa cu tehnica masuratorilor unei portiuni a scoartei Pamântului, cu determinarea pozitiei elementelor scoartei terestre pe suprafete mici (considerate plane), precum si cu tehnica reprezentarii grafice sau numerice a suprafetelor masurate, în scopul întocmirii de harti si planuri. ♦ Descriere amanuntita a unui loc sub raportul asezarii, configuratiei etc.; mod în care sunt dispuse în spatiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.
formaţie, FORMÁŢIE, formatii, s.f. 1. Alcatuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format în anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel în care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (în coloana sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiúne s.f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.
formular, FORMULÁR, formulare, s.n. 1. Imprimat cu mai multe spatii albe, care se completeaza în vederea întocmirii unui act, a unui tabel, etc. 2. Brosura sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramura a stiintei; culegere de formule. – Din fr. formulaire.
fotocartare, FOTOCARTÁRE, fotocartari, s.f. Tehnica întocmirii planurilor si a hartilor topografice, dupa fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. – Foto- + cartare.
fotocartografiere, FOTOCARTOGRAFIÉRE, fotocartografieri, s.f. Întocmire de harti cu ajutorul fotogramelor. [Pr.: -fi-e-] – De la fotocartograf.
francmasonerie, FRANCMASONERÍE s.f. Asociatie secreta raspândita în diverse tari, ai carei membri, organizati în loji, sunt adeptii principiului fraternitatii si se recunosc între ei prin semne si embleme; masonerie. – Din fr. franc-maçonnerie.
francmasonic, FRANCMASÓNIC, -Ă, francmasonici, -ce, adj. Care tine de francmasonerie, privitor la francmasonerie; care are legatura cu francmasoneria; masonic. – Din fr. franc-maçonnique.
lambert, LAMBÉRT s. m. unitate de masura pentru luminanta, egala cu radiatia unei surse de lumina care emite un flux luminos de un lumen pentru fiecare cm2 din suprafata ei. (< fr. lambert)
palmac, PALMÁC, palmace, s.n. Veche unitate de masura pentru lungime, folosita mai ales în Moldova, egala cu 3,4 cm si echivalând aproximativ cu a opta parte dintr-o palma1 (1). – Din tc. parmak (dupa palma1).
palmă, PÁLMĂ1, palme, s.f. 1. Partea dinauntru a mâinii, de la încheietura cu antebratul pâna la vârful degetelor. ♢ Loc. adj. si adv. Ca în palma = a) cu suprafata neteda, plana; b) (care este) foarte bine; c) (care este) în cele mai mici amanunte. ♢ Loc. adv. (Rar) Ca din palma = usor, repede. ♢ Expr. (A lucra) cu palma (sau cu palmele) = (a lucra numai) cu bratele, manual. A tine sau a duce, a purta (pe cineva ca) pe (sau ca în) palma (sau palme) = a îngriji foarte bine pe cineva, a avea grija sa nu duca lipsa de nimic; a rasfata. A avea (pe cineva) în palma = a avea (pe cineva) la discretie, în puterea sa. A cadea în palma cuiva = ajunge la discretia cuiva. A juca (pe cineva) pe palma = a dispune (de cineva) dupa bunul plac. Când va creste par în palma = niciodata. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a avea chef sa bata pe cineva. Batând (sau cât ai bate) din palme = imediat, foarte repede. 2. Lovitura aplicata cuiva (peste obraz) cu palma1 (1). ♢ Loc. vb. A lua (pe cineva) la (sau în) palme = a palmui. 3. Veche unitate de masura pentru lungime (de aproximativ 25-28 cm), egala cu distanta dintre extremitatea degetului mare si a celui mic bine întinse în laturi. ♢ Palma îngenuncheata (sau domneasca) = veche unitate de masura pentru lungime, mai mare cu aproximativ 3 cm decât palma1 (3). Un lat de palma = latimea unei palme1, când degetele sunt lipite între ele. ♢ Loc. adj. De o palma = de dimensiuni neobisnuite, foarte mic sau foarte mare (în raport cu cât ar trebui sau cât ne-am astepta sa fie). ♢ Expr. O palma de loc = a) o distanta mica; b) o suprafata (mica) de pamânt cultivabil. 4. Batator de covoare. 5. Obiect de cauciuc în forma de înotatoare, fixat de picior, folosit la înotul subacvatic. – Lat. palma.
aşa, ASÁ adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ♢ Loc. adj. Asa-zis sau asa-numit = pe nedrept sau conventional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ♢ Expr. Asa o fi = e posibil; poate. Si asa = în orice caz; oricum, tot. Si asa, si asa = si într-un fel, si într-altul. Ori asa, ori asa = ori într-un fel, ori într-altul. Asa..., asa = dupa cum..., astfel. Asa si asa = nu prea bine; potrivit. Azi asa, mâine asa = continuând mereu în acest fel. Nici asa, nici asa = nici într-un fel, nici într-altul. ♦ (Concluziv) În concluzie. ♢ Loc. conj. Asa ca = deci. ♢ Expr. Asa-zicând = pentru a spune astfel. 2. În acelasi fel, în acelasi mod. Asa sa faci si tu. ♢ Expr. Si asa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; întocmai, exact. Ai sa faci asa? ♢ Expr. Asa e? sau nu-i asa? = am dreptate? (sau nu am?) Asa? sau cum asa? = adevarat sa fie? Asa? sau asa sta treaba?! = va sa zica astfel stau lucrurile?! Asa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. si fam.) Mai asa = a) desigur, fireste; b) nu prea tare. Cam asa = dupa cum zici, ai (macar în parte) dreptate. 4. Atât de... Te uiti asa de trist! 5. (Cu sensul reiesind din context) a) La întâmplare, la nimereala, într-o doara. Vorbeste si el asa. b) Dupa bunul plac, oricum. Am vrut sa fac asa. c) Dintr-o data, ca din senin; pe nesimtite, fara asi da seama. I-a venit asa un gând II. Adj. invar. (Preceda substantivul) Asemenea, atare...; care este atât de mare, de mult, de frumos etc. Asa nunta mai rar. ♢ Expr. Mai asa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.
asculta, ASCULTÁ, ascúlt, vb. I. 1. Tranz. a-si încorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se cânta. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (într-un proces) 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse de cineva, a lua în consideratie; a împlini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face întocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
arvuni, ARVUNÍ, arvunesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A aconta. 2. Refl. A se angaja, a se tocmi în slujba cuiva. [Var.: arvoní vb. IV] – Din arvuna.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
ticlui, TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. si fam.) A aranja, a aseza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, nascocind). ♢ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmatii mincinoase aparenta de adevar. 2. A compune, a redacta (repede, usor). – Et. nec.
jacmar, JACMÁR s. n. figura alegorica de metal sau de lemn la orologiile monumentale, care bate orele. (< fr. jaquemart)
piele, PIÉLE, piei, s.f. 1. Ţesut conjunctiv-epitelial care acopera întreaga suprafata a corpului animalelor vertebrate si a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau cu) pielea goala = complet dezbracat; gol, nud. ♢ Loc. adv. (Pâna) la piele = în întregime, de tot, complet. ♢ Expr. A sti (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a sti (sau a vedea) de ce e în stare, cât valoreaza cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici doua parale, nici o ceapa degerata) sau a nu-i plati pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-si) mai încapea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se baga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reusi sa câstige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingusiri, insistente, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de gaina (sau de gâsca) ori pielea gainii (sau a gâstii) = a i se încreti (cuiva) pielea (de frica, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (si) pielea (de pe el) sau sapte (ori noua) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmani. (A fi) numai piele(a) si os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se razbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plati cu pielea = a suporta o pedeapsa corporala. A-si lasa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-si pune pielea în saramura = a) a risca, a se expune; b) a-si impune anumite restrictii pentru a realiza ceva. A-si pune pielea pentru cineva = a se expune la neplaceri pentru cineva; a-si pune viata în primejdie pentru cineva. A-si iesi din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciuda etc.). A-i da (sau a-i iesi cuiva ceva) prin piele = a suporta consecintele unui fapt, a o pati, a-i iesi pe nas. A-si vinde (si) pielea de pe el = a-si vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scapa de o datorie, de o primejdie etc.). A-si vinde scump pielea = a lupta cu înversunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar daca nu mai sunt sorti de izbânda). A ramâne numai cu pielea = a ramâne foarte sarac. (A fi) vai (si amar) de pielea cuiva = (a fi) rau de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simti (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin si personal consecintele unei situatii. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeasi situatie (dificila) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-si satisface gusturi, a-si crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui stie, se spune despre cel care a rabdat si a suferit multe. A avea pielea groasa sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasa) = a fi lipsit de bun-simt, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea toba (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ♢ Compus: pieile-rosii = nume dat populatiei indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Fiinta, faptura; p. ext. viata. Ţine la pielea lui. 2. Piele (1) jupuita de pe un animal (si prelucrata); spec. blana. ♦ Piele de drac = tesatura deasa de bumbac, foarte rezistenta, cu o parte pufoasa (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.
şi, SI adv., conj. A. Adv. (Sta înaintea partii de vorbire la care se refera; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, sta între auxiliar, pron. refl. etc. si verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevar, cu adevarat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, asa a si facut. 2. Pe deasupra, în plus, înca. Dupa ce ca e urâta o mai cheama si Neacsa. 3. Chiar, înca, pe lânga acestea, de asemenea. Vezi sa nu patesti si tu ca mine. ♦ (Pe lânga un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifica gradatia) O camera si mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Si mai si = mai grozav, mai strasnic. 4. (În propozitii negative) Nici. Însa si de voi nu ma îndur ca sa va parasesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndata, pe loc. Cum îl zari, îi si spuse. 2. Deja. Masa se si pune în gradina. B. Conj. I. (Marca a coordonarii copulative) 1. (Leaga doua parti de acelasi fel ale unei propozitii) Este voinic si tânar. 2. (Împreuna cu prep. "cu" exprima relatia operatiei matematice a adunarii) Plus. Doi si cu trei fac cinci. ♦ (Ajuta la formarea prin aditie a numeralelor de la douazeci si unu pâna la nouazeci si noua) Saizeci si opt. ♦ (Ajuta la formarea numeralelor care exprima numere zecimale, legând partea zecimala de întreg) Trei si paisprezece. ♦ (Indica adaugarea unei cantitati) Plus. Unu si jumatate. 3. (Leaga doua substantive între care exista o corespondenta sau o echivalenta) Binele si raul. 4. (Asezat înaintea fiecarui termen al unei enumerari, ajuta la scoaterea lor în evidenta) A adus si vin, si mâncare, si carti. ♦ (În repetitii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul si vorbeste si vorbeste. 5. (Leaga doua propozitii de acelasi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare noua) Deschide usa si intra. 6. (Accentuat, în corelatie cu sine însusi) Atât..., cât...; nu numai..., ci si... Are în mâna si pâinea, si cutitul. 7. (În stilul epic si popular, mai ales în povestire, se asaza la începutul frazei, indicând continuitatea desfasurarii faptelor) Si a plecat fiul de împarat mai departe. ♦ (Întrebuintat înaintea unei propozitii interogative sau exclamative, subliniaza legatura cu cele povestite anterior) Si ce vrei sa faci acum? ♢ Expr. Ei si? = ce-mi pasa? ce importanta are? (Întrebuintat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva batând în usa... – Si? – Ma duc sa deschid. (Precedat de adv. "ca" are functie comparativa) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca si la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca si sfârsita. II. (Marcheaza coordonarea adversativa) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se si nu pricepe nimic. 3. (Marca a coordonarii concluzive) Deci, prin urmare. E o gluma si nu o lua în serios. – Lat. sic.
plevuşcă, PLEVÚSCĂ, plevusti, s.f. 1. Pestisor de balta din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi marunti, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbena-verzuie si cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat pestilor marunti de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de putina însemnatate. – Pleava + suf. -usca.
viespoi, VIESPÓI, viespoi, s.m. Augmentativ al lui viespe. ♦ Specie de viespe mare, cu pântecele rosu, lunga de 2-4 cm. (Sirex gigas). – Viespe + suf -oi.
picior, PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pâna la vârful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea în spatiu. ♢ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ♢ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în pozitie verticala; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pâna în picioare = de sus si pâna jos, în întregime; cu desavârsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ♢ Expr. Unde-ti stau picioarele îti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atâtia...) ani pe un picior = are o vârsta mai mare decât cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a îngriji un bolnav si a-l însanatosi. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior în groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batrân, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a ramâne intact sau în pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) în picioare = seamana întocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe sa fuga (repede), a o lua la goana; a încerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcându-l pe încaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea într-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada între picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotarâta, a se opune energic. A da din mâini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfârsit, pentru a scapa dintr-o încurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apa rece = a se gândi profund si îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapâni (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute întâmplator, ocazional, fara sediu sau firma înscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamânt, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. anal. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamânt lasata neexploatata în scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi în unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.
sta, STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramâne pe loc; a se întrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramâna pe loc, sa nu se apropie (altfel riscând sa fie împuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, având si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ♢ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A ramâne nemiscat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ♢ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace si încolo, a nu avea astâmpar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astâmpara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cât asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramâne într-un serviciu, într-o slujba, într-o ocupatie. 4. A ramâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi într-un anumit loc. ♢ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în fata) = a) a se gasi la mica distanta în fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a iesi înaintea cuiva (împiedicându-l sa înainteze); b) a împiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta în fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbra = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine în rezerva. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coasta) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inima, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice când cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau când nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre gânduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat într-un anumit fel. ♢ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se îngramadi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ Expr. A sta piatra (sau teapan, înfipt în pamânt) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a mânca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta în picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da înapoi. ♢ Loc. vb. A sta împotriva (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotriva = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ♢ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) în pace pâna ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (În locutiuni verbale sau în legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ♢ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a sovai, a ezita. A sta la îndoiala (sau în cumpana) = a) a ezita înainte de a lua o hotarâre, a sovai; b) a se îndoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) pânda = a pândi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa înceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.
planarie, PLANÁRIE, planarii, s.f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm, si cu mare putere de regenerare, care traieste mai ales în râuri de munte si de deal (Planaria). – Din fr. planaire.
planificator, PLANIFICATÓR, -OÁRE, planificatori, -oare, adj. Care planifica. ♦ (Substantivat) Specialist în întocmirea planurilor de desfasurare a unor activitati economice. – Planifica + suf. -tor.
pisică, PISÍCĂ, pisici, s.f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu blana deasa si moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice si cu ghearele retractile si ascutite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ♢ Pisica salbatica = specie de pisica (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roscata-cenusie cu dungi negre, care traieste în padure (Felis silvestris). ♢ Expr. A trai (sau a se întelege, a se iubi) ca câinele (sau ca soarecele) cu pisica = a nu se întelege, a trai rau cu cineva. A umbla cu pisica-n traista = a cauta sa înseli, sa pacalesti pe cineva. A cumpara pisica în traista = a se însela la cumparaturi (luând marfa pe nevazute). A avea ochi de pisica = a) a avea privire agera; b) a fi viclean. (Fam.) A avea noua suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisica plouata = a fi abatut, descurajat, fara chef; a arata prost, a avea o tinuta necorespunzatoare. A se spala ca pisica, se spune despre cei care se spala superficial si, p. ext., despre cei neglijenti. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arata ca se petrece ceva neobisnuit, de importanta deosebita. 2. Blana de pisica (I 1) prelucrata. 3. Compus: pisica-de-mare = specie de peste marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal si cu coada terminata cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, parti ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agatare si de desprindere a berbecului din capatul cablului de ridicare de la sonetele cu cadere libera. 2. Carucior deplasabil pe o grinda sau pe un pod rulant, prevazut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; carucior de macara. 3. Manunchi de sârme de otel, folosit pentru curatarea de noroi sau de pamânt a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ica.
factura, FACTURÁ, facturez, vb. I. Tranz. A întocmi factura2 pentru o marfa. – Din fr. facturer.
popândău, POPÂNDẮU, popândai, s.m. 1. Specie de mamifer rozator mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung pâna la 20 cm, cu blana de culoare galbena-cenusie si cu coada stufoasa, dar mai scurta decât a veveritei; popândoc (1), popândet (1) (Citellus citellus). ♢ Expr. (Adverbial) A sta popândau = a sta drept, nemiscat în fata sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de pasari; momâie, popândet (2). – Et. nec. Cf. p o p 1.
poruncă, PORÚNCĂ, porunci, s.f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata întocmai; ordin, decizie, hotarâre. ♢ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrângere, în sila. ♢ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armata. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (În religia crestina; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. si pop.) Lege morala; învatatura, precept. [Var.: (reg.) porónca s.f.] – Din porunci (derivat regresiv).
porunci, PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva sa se îndeplineasca (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda sa se fabrice, sa se confectioneze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere sa i se aduca, sa i se puna la dispozitie ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorba, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stapân, a conduce în calitate de stapân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
potrivit, POTRIVÍT2, -Ă, potriviti, -te, adj. 1. Care are însusiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizeaza cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzator (scopului urmarit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanta cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, asezat; întocmit, mestesugit. ♢ Cheie potrivita = cheie de care se serveste cineva pentru a deschide broasca unei usi, a unei cutii etc. straine; cheie falsa. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o departare potrivita. – V. potrivi.
pravilă, PRÁVILĂ, pravile, s.f. (Înv.) 1. Lege (sau corp de legi), dispozitie, regulament, hotarâre (cu caracter civil sau bisericesc). ♢ Loc. adv. Dupa pravila = conform legii, legal; just, drept. Peste pravila = (pe) nedrept, ilegal. ♢ Expr. A pune (sau a rândui) pravila = a stabili o regula. ♦ Lege naturala, lege a firii; p. ext. destin. ♦ Carte care contine astfel de legi. ♢ Pravila împarateasca = corp de legi si de dispozitii juridice întocmit initial pe vremea împaratului Iustinian. 2. Norma dupa care se produce sau se alcatuieste ceva; regula. 3. Regula de comportare. ♦ Obicei, traditie, datina. [Pl. si: pravili] – Din sl. pravilo.
prea, PREA adv. 1. Mai mult decât (este necesar), din cale afara de..., peste masura, extrem de..., foarte (mult). ♢ Expr. Nu (sau nici) prea = nu chiar, nu tocmai, nu foarte; potrivit. A fi prea din cale-afara (sau prea de tot) = a depasi orice limita admisa. A nu sti prea multe = a fi suparacios, irascibil, a reactiona impulsiv; a nu sti de gluma. (Fam.) Asta e prea-prea = asta întrece masura. Mult prea... = excesiv, exagerat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte = asa si asa, nici bine, nici rau; potrivit; mediocru. ♢ (Ajuta la formarea superlativului absolut) Nu e nici prea mult, nici prea putin. 2. Element de compunere care înseamna "foarte", "peste masura" si care serveste la formarea unor substantive, a unor adjective si a unor verbe. – Din sl. prĕ.
vorbă, VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Sir de cuvinte care exprima o cugetare; gând, idee exprimata prin cuvinte; spusa, zisa. ♢ Expr. Auzi vorba! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorba! = în adevar, fara îndoiala. A avea o vorba cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea sa comunici un secret cuiva. Cu vorba ca... = zicând ca..., sub pretext ca... Vorbe de claca = flecareala fara rost, fara miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ♢ Expr. Lasa vorba! sau (eliptic) vorba! = tacere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorba? = ce sa mai lungim discutia, sa curmam discutia. A (nu) da (cuiva) pas la vorba = a (nu) lasa cuiva posibilitatea sa vorbeasca. 4. Convorbire, conversatie; discutie, taifas. ♢ Loc. adv. Fara multa vorba = fara a crâcni, fara sa protesteze. Din doua vorbe = fara multa discutie; operativ, repede. Din vorba în vorba = din una în alta, din discutie în discutie. ♢ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., sa...) = a fi în discutie, a fi obiectul discutiei..., a se vorbi de... A-si face de vorba cu cineva = a gasi prilej de discutie cu cineva. A avea de vorba (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce stim sa ramâne între noi, sa nu afle nimeni. Nici vorba! = a) negresit, desigur; fara doar si poate; b) nici pomeneala. Nu-i vorba! (sau mai e vorba?) = fara îndoiala, fireste, e de la sine înteles. Vorba sa fie! = nu cred asa ceva, nici pomeneala. A schimba vorba = a schimba obiectul discutiei. ♦ Compus: vorba-lunga = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neîntelegere, cearta. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ♢ Expr. Daca ti-i vorba de-asa sau daca asa ti-i vorba = daca asa stau lucrurile. 6. Zicatoare, zicala, proverb, expresie. ♢ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipa folosita în povestire pentru a introduce o zicala, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = asa cum se stie din batrâni. 7. Îndemn, sfat, învatatura. ♦ Parere, convingere; hotarâre. 8. Promisiune, fagaduiala; angajament. ♢ Expr. Vorba-i vorba = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea data e datorie curata. A se tine de vorba = a-si respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorba mare = (mai ales în constructii negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebita. 9. Întelegere, învoiala; tocmeala; târguiala. ♢ Loc. adv. Din doua vorbe sau (rar) dintr-o vorba = fara multa discutie, repede. ♢ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peti. A-i face (cuiva) vorba cu cineva = a mijloci o întâlnire între un baiat si o fata (în vederea casatoriei). A fi în vorba = a fi în tratative pentru încheierea unei casatorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, stire, informatie. ♢ Expr. A se face vorba = a se raspandi o stire, un zvon. A spune (cuiva) doua vorbe = a comunica ceva cuiva. A lasa vorba = a lasa o dispozitie, a anunta ceva înainte de a pleca undeva. (Asa) umbla vorba = (asa) se vorbeste, (asa) se vorbeste, (asa) se spune. A trimite (sau a da) vorba = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeala, clevetire; calomnie. 11. Grai, limba. Strain la vorba. – Et. nec. Cf. sl. d v o r ĩ b a.
prinde, PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ♢ Expr. Parca (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neasteptata. ♦ (Despre animale) A apuca cu dintii, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunostinta de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ♢ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a baga de seama (din timp). 3. Refl. A-si înclesta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agata. 4. Refl. recipr. A se lua de mâna cu cineva (pentru a forma o hora, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu bratele. II. Tranz. 1. A ajunge din urma (si a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se misca, alearga; a captura (un fugar, un raufacator, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) savârsite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vina, cu o neregula. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi ca cineva a mintit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face sa se încurce în raspunsuri (încercând sa ocoleasca adevarul). 3. A ajunge în ultima clipa spre a mai gasi o persoana, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ♢ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a gasi, a nu lasa sa scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipa neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stari fizice sau sufletesti) A cuprinde (pe neasteptate); a coplesi. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agatare. ♦ Refl. A ramâne fixat sau agatat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa si a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjuratoare. 2. Tranz. A înhama; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. si tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujba. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ♢ Expr. A se prinde chezas (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se masura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune ramasag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef sa lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. si tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbracamintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i sedea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe sa... ♢ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorba = a) a începe sa discute (cu cineva); b) a se întelege (unul cu altul), a cadea de acord sa... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treaba, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obtine, a capata, a dobândi. ♢ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrasa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câstiga experienta, a se face om de treaba. A prinde viata = a) a capata putere, tarie; a se înviora; b) a începe sa se realizeze, sa fie pus în practica. A prinde inima sau (intranz.) a prinde la inima = a capata curaj, a se îmbarbata. ♦ Fig. A-si însusi o cunostinta, o deprindere etc., a învata (de la altul). 2. Intranz. si refl. A se dezvolta dupa transplantare, a creste. ♢ Expr. (Tranz.) A prinde radacini (sau radacina) = a se fixa într-un loc, a capata stabilitate, forta, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevarat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substante) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. si: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.
lup, LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blana sura, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul si urechile ascutite si cu coada stufoasa (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbracat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om siret, rau si prefacut. A intrat lupu-n cosar = pazeste-te de hot. Vorbesti de lup si lupul la usa = vorbesti despre cineva si acesta tocmai soseste. A da oile în paza lupului = a lasa pe cineva la discretia dusmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stâna = a-si aduce singur dusmani în casa sau în preajma. A trai ca lupul în padure = a trai la largul sau. A înghiti (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiti sau a mânca mult si cu lacomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scapa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situatie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hraparet si crud. 2. Compuse: lupul-baltii = (Iht.) stiuca; lup-de-mare = a) numele unei specii de foca; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasare acvatica de marimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrala alba în timpul iernii, care cuibareste în tinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peste teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinti puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrabiilor = pasare cu spinarea cenusie, cu aripile si cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândacel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albastrui si rosu, care traieste pe flori (Trichodes apiarius). 3. Bustean sustinut de o capra deasupra jilipului, folosit ca frâna pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecator = masina de destramat si de amestecat materia prima, care formeaza amestecul de fibre în filaturile de lâna si de vigonia. Lup batator = masina de lucru folosita în filaturile de bumbac, care executa destramarea si curatarea de impuritati a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destramator = masina de lucru folosita în filaturile de lâna si de vigonia pentru destramarea firelor si a tesaturilor, în vederea recuperarii fibrelor si a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
programator, PROGRAMATÓR, -OÁRE, programatori, -oare, s.m. si f. Persoana specializata în întocmirea programului (5) unui calculator. – Din fr. programmateur.
proiect, PROIÉCT, proiecte, s.n. 1. Plan sau intentie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus în aplicare. ♢ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica întocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ♢ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfârsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.
proiectant, PROIECTÁNT, -Ă, proiectanti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj. (Care serveste la proiectie, de proiectie. ♢ Dreapta proiectanta (si substantivat, f.) = dreapta dusa prin fiecare punct al unui obiect, al unei figuri etc. carora li se construieste proiectia pe o dreapta, pe un plan, pe o suprafata. 2. S.m. si f. Persoana care întocmeste proiecte (3). ♢ (Adjectival) Inginer proiectant. [Pr.: pro-iec-] – Din germ. Projektant.
punctual, PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respecta întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arata ca actiunea se petrece într-un singur moment. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (dupa punct).
şalău, SALẮU1, salai, s.m. Peste rapitor de apa dulce, lung de 30-70 cm si având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi marunti de culoare cenusie si cu gura mare cu dinti ascutiti (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.
obligatoriu, OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie facut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.
şti, STI, stiu, vb. IV. I. 1. Tranz si intranz. (Folosit si absol.) A avea cunostinta (de...), a fi informat (în legatura cu...), a cunoaste. ♢ Loc. adv. Pe stiute = în cunostinta de cauza. Pe nestiute = a) fara sa-si dea seama; b) în ascuns, pe furis, tiptil. ♢ Expr. (Tranz., absol.) Nu stiu, n-am vazut = sunt cu totul strain de ceva, nu am idee de nimic. Stiu eu (sau stii tu etc.) ce stiu (sau stii etc.) sau las' ca stiu eu, se spune pentru a arata ca cineva cunoaste bine o situatie si ca nu poate fi indus în eroare. Stii ce? sau stii ceva?, stii una? = fii atent la ce-ti spun, asculta ceea ce am sa-ti spun. (Numai) Dumnezeu stie sau stie Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmatie sau o negatie. Dumnezeu (mai) stie sau dracul (mai) stie, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputinta de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranta. (Intranz.) A-i sti (cuiva) de urma = a sti unde se afla cineva. Pe cât (sau dupa cât) stiu = dupa informatiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunostinta de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaste pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaste pe sine, a avea cunostinta ca este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaste unul pe altul; a avea legaturi de prietenie. 4. Intranz. A tine seama de ceva, a lua în consideratie; a avea teama sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaste pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunostinte sistematice într-un domeniu, a stapâni o stiinta, o arta etc. ♢ Expr. A sti carte = a sti sa scrie si sa citeasca; p. ext. a avea cunostinte temeinice într-un domeniu, a fi învatat. A sti pe de rost (sau pe dinafara, ca pe apa, ca apa, ca pe Tatal nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fara greseala. ♦ A vorbi si a întelege o anumita limba. ♦ A se pricepe sa faca ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesara într-o anumita împrejurare. ♢ Expr. A nu (mai) sti ce sa (se) mai faca = a nu mai gasi nici o solutie pentru a iesi dintr-o încurcatura. A nu mai sti ce sa faca de... = a fi coplesit de... A nu sti de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde sa înceapa un lucru. (Absol.) Stiu eu? exprima o îndoiala, o nesiguranta, o sovaire. 2. A putea, a fi în stare sa faca ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotarât sa faca ceva. ♢ Expr. A nu sti ce vrea = a nu putea lua o hotarâre, a fi nedecis; a sovai. 3. A tine minte, a-si aminti. 4. A-si da seama, a întelege, a pricepe. ♢ Expr. A nu (prea) sti multe = a riposta îndata (la provocarea cuiva). Mai stii sau mai stiu (si) eu, mai stii pacatul, de unde stii!? = se prea poate, nu poti fi sigur ca nu e asa. Nu stiu cum = în mod inexplicabil. A fi nu stiu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu stiu cum sa... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil sa... (Substantivat) Un nu stiu cum sau un nu stiu ce = ceva nelamurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu sti de gluma = a fi suparacios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a banui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ♢ Expr. Sa stiu (bine) ca... sau de-as sti ca... = chiar daca... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.
cosmofotogrammetrie, COSMOFOTOGRAMMETRÍE s.f. Metoda a fotogrammetriei care masoara si reprezinta grafic mari portiuni din suprafata terestra sau din a celorlalte planete, întocmind harti pe baza fotografiilor luate din sateliti artificiali. – Din fr. cosmophotogrammétrie.
observator, OBSERVATÓR2, -OÁRE, observatori, -oare, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care observa, cerceteaza sau studiaza ceva. ♦ Persoana cu spirit de observatie. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizatii internationale care participa la lucrarile unor conferinte sau organisme internationale, fara drept de vot si de semnatura a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discutii. ♦ Militar care executa observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observa, scruteaza; patrunzator, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atentia asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greseli etc. savârsite. Nota observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator.
ştevie, STÉVIE, stevii, s.f. Planta erbacee cu tulpina puternica, cu frunze ovale, comestibile, a carei radacina este folosita în medicina pentru proprietatile ei astringente si depurative (Rumex patientia). ♢ Compus: stevie-de-munte = planta erbacee perena, cu tulpina înalta de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescente (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.
ocheană, OCHEÁNĂ, ochene, s.f. Peste lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsala cenusie-albastrie, iar cea ventrala alba si cu aripioarele rosii; babusca (Rutilus rutilus). ♦ Rosioara. [Var.: (reg.) ocheán s.m.] – Ochi1 + suf. -ean.
ştiucă, STIÚCĂ, stiuci, s.f. Peste rapitor de apa dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmata cu multi dinti si cu botul turtit ca ciocul de rata; mârlita (Esox lucius). ♢ Compus: stiuca-de-mare = peste de 50-80 cm, cu corpul asemanator cu al sarpelui, cu spinarea verzuie si pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka.
organiza, ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o institutie etc. sa functioneze sau sa actioneze organic (repartizând însarcinarile si coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili si a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât sa permita executarea în conditii optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic si ordonat în actiunile sale, a-si coordona actiunile orientându-se dupa un plan; a-si strânge si a-si întari fortele. ♦ A pregati temeinic o actiune dupa un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcatui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser.
fidel, FIDÉL, -Ă, fideli, -e, adj. 1. Statornic în sentimente, în convingeri etc.; foarte devotat, credincios. 2. Care reproduce, urmeaza cu exactitate un model, o norma, un obicei; care pastreaza (ceva) întocmai. Traducere fidela. ♦ (Adverbial) În mod exact, cu exactitate. – Din fr. fidèle, lat. fidelis.
ordin, ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispozitie obligatorie, scrisa sau orala, data de o autoritate sau de o persoana oficiala pentru a fi executata întocmai; porunca. ♢ Expr. La ordinele cuiva = la dispozitia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = va stau la dispozitie. ♦ (Concr.) Act care contine o dispozitie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unitati militare se adreseaza întregii unitati în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispozitie scrisa a unei autoritati militare, prin care o persoana din cadrele de rezerva ale armatei este chemata la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeste o însarcinare oficiala; delegatie. Ordin de plata = dispozitie data de catre o banca pentru a plati o suma de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoratie superioara medaliei. 3. Categorie sistematica în zoologie si în botanica, superioara familiei si inferioara clasei. 4. Sistem arhitectonic ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios si regulat. 5. Comunitate monahala întâlnita în diverse religii, care sustine o propaganda activa în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievala de cavaleri-calugari care participau la actiuni razboinice. 6. Rang, categorie (dupa importanta). ♢ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regula, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
orânduire, ORÂNDUÍRE, orânduiri, s.f. Actiunea de a orândui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare într-o anumita ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. si reg.) Hotarâre, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile "sociala" si "social-economica") Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ♢ Orânduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al împartirii administrativ-teritoriale, determinata, în esenta, de caracterul orânduirii sociale. – V. orândui.
orânduială, ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s.f. 1. Rânduiala, ordine, întocmire, organizare. ♢ Loc. adv. Cu orânduiala = în mod organizat, cu rost. ♢ Loc. vb. A pune în (buna) orânduiala sau a pune orânduiala = a orândui. 2. (Înv.) Hotarâre, dispozitie, ordin; (concr.) act care contine o hotarâre. 3. Orânduire sociala. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eala.
fişa, FISÁ, fisez, vb. I. Tranz. A extrage pe fise însemnari dintr-o lucrare (stiintifica) scrisa, în vederea documentarii, a elaborarii unei opere etc. ♦ A extrage pe fise datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la un periodic, pentru a le aseza în catalogul bibliotecii, a întocmi o bibliografie etc. – Din fisa.
excerpta, EXCERPTÁ, excerptez, vb. I. Tranz. A extrage un anumit material dintr-un text, dintr-o lucrare etc. în vederea studierii lui, a întocmirii unei lucrari stiintifice etc. – Din excerpte.
exerciţiu, EXERCÍŢIU, exercitii, s.n. 1. Actiune fizica sau intelectuala, facuta sistematic si repetat, în scopul dobândirii sau perfectionarii unor deprinderi sau îndemânari. ♦ Instruire a militarilor pentru mânuirea armelor si executarea actiunilor de lupta. ♦ Tema servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânarii, cunostintelor etc. într-un anumit domeniu. 2. (Despre un functionar, o persoana oficiala; în sintagma) în exercitiul functiunii = în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. 3. (Ec.; în sintagma) Exercitiu bugetar = perioada de timp, de obicei de un an, pentru care se întocmeste si se executa bugetul unui stat. [Pr.: eg-zer-] – Din fr. exercice, lat. exercitium.
cincinal, CINCINÁL, -Ă, cincinali, -e, adj. Care se întinde pe o perioada de cinci ani. ♦ (Substantivat, n.) Plan (economic) întocmit pe o perioada de cinci ani. – Din fr. quinquennal, lat. quinquennalis (dupa cinci).
fus, FUS2, fusuri, s.n. (În industria pielariei) Unitate de masura pentru piele, egala cu 929 cm2; bucata de piele având aceasta suprafata. [Pl. si: fuse] – Din germ. Fuss.
osebire, OSEBÍRE, osebiri, s.f. (Înv. si pop.) Actiunea de a (se) osebi si rezultatul ei; deosebire, diferenta; p. ext. inegalitate. ♢ Loc. adv. Fara osebire = a) fara exceptie, fara deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seama, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi.
fel, FEL, feluri, s.n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ♢ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ♢ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, întocmai, aidoma. ♢ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... În felul cuiva = într-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omorî, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a dezvirgina. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mâncare sau de bautura. – Din magh. féle.
laţ, LAŢ1, laturi, s.n. 1. Nod larg la capatul unei sfori, întocmit în asa fel încât sa se poata strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins pasari sau animale, constând dintr-un ochi de sfoara, de sârma etc. – Lat. •laceus (= laqueus).
ciocmăni, CIOCMĂNÍ, ciocmanesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate la cap; a cicali; a pisalogi. ♦ Refl. recipr. A se certa. – Cf. c i o c n i.
lexicografie, LEXICOGRAFÍE s.f. Disciplina a lingvisticii care stabileste principiile si metodele practice de întocmire a dictionarelor. ♦ Totalitatea dictionarelor (dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-un domeniu etc.). – Din fr. lexicographie.
locma, LOCMÁ, locmale, s.f. (Înv.) 1. Mâncare gustoasa. 2. Câstig, chilipir. – Din tc. lokma.
lori, LÓRI s.m. Mamifer lemurian din India si Ceylon, lung de circa 25 cm, care se hraneste mai ales cu fructe si cu seminte (Loris gracilis). – Din fr. loris.
confecţionare, CONFECŢIONÁRE, confectionari, s.f. Actiunea de a confectiona; lucrare, întocmire, alcatuire, fabricare. [Pr.: -ti-o-] – V. confectiona.
cita, CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A mentiona, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o fapta, o întâmplare care trebuie sa serveasca de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instante judecatoresti în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.
citat, CITÁT, citate, s.n. Fragment dintr-o lucrare scrisa, reprodus întocmai si de obicei cu indicarea exacta a izvorului, în scopul de a întari si a ilustra o idee sau o argumentare; citatie. – Din germ. Zitat (refacut dupa cita).
configura, CONFIGURÁ, pers. 3 configureaza, vb. I. Refl. A se întocmi într-un anumit fel, a lua o anumita forma. – Din fr. configurer, lat. configurare.
exact, EXÁCT, -Ă, exacti, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este conform cu realitatea, care este în deplina concordanta cu adevarul. ♢ Stiinte exacte = stiinte în care formularile se pot prezenta în forma matematica. ♦ Care reproduce întocmai un model, care reda întocmai originalul. 2 Punctual. II. Adv. 1. În concordanta cu realitatea. Spune exact ce s-a întâmplat. ♦ Tocmai, chiar. Avem exact noua sute. 2. În conformitate cu un program, fara abatere, cu punctualitate. [Pr.: eg-zact] – Din fr. exact, lat. exactus.
liştai, LÍSTAI adv. (Reg.) Întocmai, aidoma, exact. – Et. nec.
copie, CÓPIE, copii, s.f. 1. Reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitatie servila si fara valoare, facuta uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ♢ Copie legalizata = copie despre care un organ de stat competent atesta ca este conforma cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.
mânca, MÂNCÁ, manấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gura si a-l înghiti; a folosi în alimentatie, a consuma. ♢ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trai. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întretinut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine si sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) convietui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenesti cu cineva. A-si mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minti; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) ratele (sau câinii) din traista (sau din buzunar) = a) a fi mic de statura; b) a fi bleg, prost. (Parca) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parca) si-a pierdut mintile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede ca tot ce zboara se manânca = a fi naiv, credul; a-si face iluzii. (Pop.) Manânca-l fript sau manânc-o fripta, se spune pentru a exprima dispretul fata de cineva sau de ceva, precum si renuntarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-si mânca cu cineva sau cu ceva) viata (sau zilele, tineretele etc.) = a(-si) irosi, a(-si) distruge viata, tineretea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supara, a necaji, a chinui (pe cineva) peste masura. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-si mânca credinta (sau omenia, lefteria) = a-si pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare placere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent si dragastos. Sa-l (sau s-o) manânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoana frumoasa, atragatoare, iubita. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare pofta (la ceva). (Pop.) Mânca-ti-as ochii sau mânca-te-as, se spune pentru a-si exprima afectiunea fata de persoana careia i se adreseaza (cautând sa-i câstige bunavointa). A mânca bataie (sau trânteala, chelfaneala etc.) = a fi batut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o lupta, într-o competitie, la un joc de societate etc.). A mânca (o) sapuneala (sau papara) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pamântul sau a mânca pamântul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrani, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trai din... ♦ Fig. A lua, a-si însusi (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmani pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a patimi, a îndura, a înghiti. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale si despre pasari salbatice) A rupe prada în bucati, a sfâsia (si a devora). ♢ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rau. crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenti fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a macina, a mina. 3. (Despre insecte) A pisca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre parti ale corpului) A produce o senzatie de mâncarime. ♢ Expr. (Glumet) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pieha) = a se comporta ca si cum ar vrea sa fie batut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef sa bata pe cineva. (În superstitii) A-I mânca (pe cineva) palma dreapta = a avea o senzatie de mâncarime în palma dreapta, semn ca va trebui sa dea o suma de bani. (În superstitii) A-l mânca (pe cineva) palma stânga = a avea o senzatie de mâncarime în palma stânga, semn ca va primi o suma de bani. A-l mânca (pe cineva) talpile = a nu avea astâmpar sa stea într-un loc. a fi nerabdator sa plece. Te manânca cojocul = nu te astâmperi. nu te potolesti, vrei sa te bat; cauti bataie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) sa... = a simti impulsul, îndemnul irezistibil sa... a fi tentat sa... 5. A roade cu dintii un lucru necomestibil, a-si înfige dintii într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face sa dispara; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stari sufletesti etc.) A face pe cineva sa sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rau (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dusmani, a se sapa, a-si face rau unul altuia. – Lat. manducare.
lojă, LÓJĂ, loji, s.f. I. 1. Compartiment cuprinzând un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, în jurul incintei unei sali de spectacole. ♢ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rând de scaune (într-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, în care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de paza. 3. (În sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.
convent, CONVÉNT, conventuri, s.n. 1. Consiliul unei manastiri sau al unui ordin calugaresc la catolici. 2. For suprem alcatuit din clerici si laici la protestanti. 3. Adunare generala a francmasonilor. – Din lat. conventus, fr., engl. convent.
microundă, MICROÚNDĂ, microunde, s.f. (Fiz.) Unda hertziana a carei lungime de unda este cuprinsa între l cm si l m. [Pr.: -cro-un-] – Din fr. micro-onde.
milacop, MILACÓP, milacopi, s.m. Peste de mare cu corpul lung pâna la 65 cm, de culoare argintie dungata cu brun, acoperit cu solzi mari (Umbrina cirrhosa). – Et. nec.
minut, MINÚT, -Ă, minute, s.n., s.f. I. S.n. 1. Unitate de masura a timpului, egala cu a saizecea parte dintr-o ora si care cuprinde saizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ♢ Loc. adj. si adv. La minut = (care se executa) pe loc, imediat. ♢ Loc. adv. Într-un minut = îndata, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmpla sau trebuie sa se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugala) pregatita pe loc. la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de masura pentru unghiuri si arcuri, egala cu a saizecea parte dintr-un grad. II. S.f. 1. Original (în creion) al unei harti, al unui plan topografic etc., pe baza caruia se întocmeste harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotarâre întocmita dupa terminarea deliberarii, care cuprinde solutia data de organul de justitie. 3. Document în care sunt consemnate hotarârile luate în urma unei consfatuiri. [Pl. si: (I 2) minuturi] – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.
instrumenta, INSTRUMENTÁ vb. I. intr. a întocmi contracte, procese-verbale si alte acte publice. II. tr. 1. a aranja o bucata muzicala pe grupuri de instrumente. 2. a efectua o instrumentatie (1). 3. a manipula. (< fr. instrumenter)
coală, COÁLĂ, coli, s.f. Foaie dreptunghiulara de hârtie (alba sau colorata), de celofan, de carton etc. ♦ (Si în sintagma coala de tipar) Unitate de masura pentru volumul unei carti, unui articol etc., egala cu 16 pagini tiparite. ♦ (Si în sintagma coala editoriala) Unitate de masura pentru volumul unei carti, unui articol etc., egala de obicei cu 20 de pagini dactilografiate. Coala de autor = coala editoriala egala cu 40 000 de semne tipografice sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea marcilor sau timbrelor tiparite pe aceeasi foaie dreptunghiulara de hârtie si nedesprinse unele de altele. [Pl. si: coale] – Din ngr. kólla.
monetar, MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s.n., s.m. 1. Adj. Care apartine monedei, privitor la moneda. ♢ Sistem monetar = ansamblul reglementarilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S.n. Inventar al banilor, sortati dupa valoare, pe fisicuri si monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S.rn. Persoana care lucreaza la baterea de monede. – Din fr. monétaire.
năpârcă, NĂPẤRCĂ, napârci, s.f. 1. 1. Specie de sopârla lipsita de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenusie, acoperit cu solzi stralucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Sopârla. 2. (Pop.) Vipera. ♢ Expr. Pui de napârca = om rau, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. anal. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui gârbaci. 2. Luntre mica si îngusta. [Pl. si: (reg.) napârce] – Cf. alb. n e p e r k e,  n e p e r t k e.
năimi, NĂIMÍ, naimesc, vb. IV. (Înv. si pop.) 1. Tranz. si refl. A (se) angaja, a (se) tocmi pentru o munca platita. 2. Tranz. A închiria; a arenda. [Pr.: na-i-. – Var.: namí vb. IV] – Din naiem (înv. "chirie" < sl.).
neguţa, NEGUŢÁ, negutez, vb. I. Tranz. (Înv. si pop.) 1. A face negot. ♦ Refl. recipr. A se tocmi, a se târgui; fig. a duce tratative cu cineva pentru a-i smulge o favoare, oferindu-i în schimb altceva. 2. A cumpara. – Lat. negotiari sau din negot.
neobligatoriu, NEOBLIGATÓRIU, -IE, neobligatorii, adj. Care nu trebuie urmat întocmai; care nu este impus. [Pr.: ne-o-] – Ne- + obligatoriu.
nomografie, NOMOGRAFÍE s.f. Disciplina matematica având ca obiect întocmirea si folosirea nomogramelor. – Din fr. nomographie.
elabora, ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o forma definitiva unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcatui1, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operatiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obtinerea unor aliaje în stare topita în vederea turnarii lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.
contestaţie, CONTESTÁŢIE, contestatii, s.f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotarâri (judecatoresti) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptata catre un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicita revizuirea sau anularea hotarârii respective. – Din fr. contestation, lat. contestatio.
indexa, INDEXÁ vb. tr. 1. a întocmi un index. ♢ a introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index. 2. a atribui un indice de clasificare unui document. 3. a modifica salariile, pensiile etc. în functie de un indice economic sau monetar; a compensa; a corela veniturile cu preturile. 4. (inform.) a indica, într-o instructiune, ca trebuie adaugat continutul unui index (I, 1). (< fr. indexer)
expertiză, EXPERTÍZĂ, expertize, s.f. 1. Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos în conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist în cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.
inchinci, INCH INCI/ s. m. unitate de masura pentru lungimi, egala cu 2,54 cm, în Anglia si SUA.; tol. (< engl. inch)
improviza, IMPROVIZÁ vb. tr. a face ceva în graba, pentru nevoile momentului; a întocmi pe nepregatite (un discurs, versuri etc.). (< fr. improviser)
smarid, SMARÍD, smarizi, s.m. Peste marin migrator, lung pâna la 20 cm, cu corpul alungit, usor turtit lateral, cu botul ascutit si gura larga (Spicara smaris flexuosa). – Din lat. smaris, -idis.
codicil, CODICÍL, codicile, s.n. Act întocmit în forma testamentara prin care se modifica sau se completeaza continutul initial al unui testament. – Din fr. codicille, lat. codicillus.
structură, STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componentilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma si dimensiunile fiecarui element component, cum si prin aranjarea lor unul fata de celalalt. ♦ Spec. Dispozitie a atomilor în molecula unei substante. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanta minerala. 2. Mod de asezare si asamblare a partilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale tesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factura, alcatuire, conformatie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcatuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societatii din punct de vedere economic, social-politic si cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de productie, a unui domeniu de activitate, a unei institutii, organizatii etc. – Din fr. structure, lat. structura.
debreţin, DEBREŢÍN, debretini, s.m. Cârnat preparat dintr-un amesec de carne tocata de vita si de porc, introdus în intestine subtiri de porc si segmentat prin rasucirea unor bucati de circa 10 cm. – Din germ. Debreziner.
tahigraf, TAHIGRÁF1, tahigrafe, s.n. Aparat folosit în topografie, cu care se întocmesc planuri cu ajutorul unui creion-trasor actionat de aparat în timpul observatiilor. – Din germ. Tachygraphe.
târg, TÂRG, târguri, s.n. 1. Loc mai întins si special amenajat într-un oras sau la marginea unui oras, unde se vând si se cumpara (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ♢ Târgul de fete = serbare populara anuala, traditionala, care are loc pe Muntele Gaina, în Ţara Motilor, si cu care prilej tinerii îsi aleg adesea miresele. 2. Operatie de vânzare si cumparare care are loc într-un târg (1); p. gener. operatie de vânzare si cumparare; tocmeala, târguiala. ♢ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârsit de tot, târziu. ♢ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva, o tranzactie comerciala. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cadea de acord asupra pretului unei vânzâri sau cumparari, a cadea la învoiala, a se învoi din pret. ♦ (Pop.) Învoiala, acord, întelegere. 3. Asezare oraseneasca (mai mica). ♦ (Pop.) Centrul unui oras; partea orasului unde se afla centrul comercial. – Din sl. trŭgŭ.
târgui, TÂRGUÍ, târguiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face cumparaturi; a cumpara. 2. Refl. recipr. A se tocmi (1); p. ext. a discuta în contradictoriu, a nu ajunge la o întelegere. [Prez. ind. si: tấrgui] – Din sl. trŭgovati.
târguială, TÂRGUIÁLĂ, târguieli, s.f. 1. Târguire; tocmeala; p. ext. disputa, ciorovaiala. 2. (Concr.) Cumparatura. – Târgui + suf. -eala.
identifica, IDENTIFICÁ vb. I. tr. 1. a constata, a stabili identitatea unei persoane, a unui lucru; a recunoaste. 2. a considera mai multe obiecte, fiinte, marimi etc. ca fiind identice. II. refl. a se transpune în situatia cuiva, a simti sau a actiona întocmai ca cineva, a-si însusi întru totul ideile cuiva. (< fr. identifier, lat. identificare)
identic, IDÉNTIC, -Ă adj. exact, la fel, asemanator în totul cu ceva sau cu cineva; aidoma, întocmai. o (mat.) functie ~a = functie care asociaza oricarui element din domeniul de definitie acelasi element. (< fr. identique, lat. identicus)
topometrie, TOPOMETRÍE s.f. Ramura a topografiei care se ocupa cu tehnica masuratorilor si a calculelor necesare pentru întocmirea hartilor si a planurilor. – Din fr. topométrie.
tot, TOT, TOÁTĂ, toti, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s.n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipseste nimeni sau nimic; cât exista, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât dureaza, cât tine. Tot orasul. Tot timpul. ♢ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Da ideea de superlativ) Cum nu exista (altul) mai mare, mai mult. ♢ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repeta. ♢ Loc. adj. De toata ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmpla, se poarta în fiecare zi. ♢ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în numar complet, fara sa lipseasca nici unul; care este în serie completa, fara sa lipseasca ceva. ♢ Loc. adv. În toate partile = pretutindeni. ♦ (Alcatuieste, împreuna cu un num. card., numerale colective) Toti cinci. ♢ Expr. A vârî (sau a baga) pe cineva în toti sperietii = a înfricosa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanta de num. nehot.) Lucrurile sau fiintele câte intra în discutie sau care sunt de acelasi fel (fara sa lipseasca nici unul). ♢ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. "si", rezuma o enumeratie) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomina ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fara alegere. ♢ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însa...) = celelalte ar mai merge, dar...; treaca-mearga, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreuna, formeaza un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (si cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desavârsire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desavârsire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ♢ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreuna, la un loc. ♢ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (si nimic mai mult). 3. (Intra în compunerea unor adjective) Atotcuprinzator. III. Adv. (Exprima continuitatea, persistenta) 1. Si acuma, în continuare, înca; (în constructii negative) nici acuma, pâna acuma nu... ♦ Si mai departe, ca si alta data. 2. Mereu, tot timpul, toata vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ♢ Expr. Sa tot aiba...= ar putea sa aiba (cel mult)... Sa tot fie... = ar putea sa fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprima o gradatie a intensitatii) – Din ce în ce. IV. Adv. (Stabileste identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în acelasi chip. ♢ Expr. Tot asa (sau astfel, atâta, acelasi) = întocmai, exact asa (sau atâta, acelasi). ♢ (În corelatie cu "asa" sau"atât de...", formeaza gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ♢ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive si pronume, arata ca fiinta sau lucrul respectiv revine, apare într-o situatie similara) Iarasi, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Acelasi. ♦ (Urmat de numeralul "unu") Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ♢ Expr. Tot unul si unul = de seama, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fara exceptie, unul si unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare data, întotdeauna, regulat. – V. Adv. 1. Si astfel, si asa, oricum. 2. Totusi, si înca. VI. S.n. 1. Întreg, unitate (rezultata din totalitatea partilor), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esential (la care se reduc toate celelalte). ♢ Expr. Aici e totul = în asta consta tot, asta explica tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.
testament, TESTAMÉNT, testamente, s.n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viata, prin care cineva îsi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi împlinite dupa moarte, mai cu seama în legatura cu transmiterea averii sale. ♢ Testament olograf = testament scris în întregime, datat si semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de catre un functionar de stat, cu formalitatile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credintele religioase si la viata poporului evreu (pâna la nasterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile si alte scrieri religioase (de dupa nasterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.
tocma, TÓCMA adv. v. tocmai.
tocmagi, TOCMÁGI s.m. pl. (Reg.) Taitei. – Din tc. tokmak.
tocmai, TÓCMAI adv. 1. În mod exact, precis. ♢ Expr. (Fam.) Tocmai pe tocmai = exact asa, în totul. 2. Abia, chiar atunci. 3. Nu mai aproape decât... 4. Chiar asa de..., prea (mult). [Var.: (pop.) tócma adv.] – Din sl. tŭkŭma.
tocmăgei, TOCMĂGÉI s.m. pl. 1. (Reg.) Diminutiv al lui tocmagi. 2. Numele mai multor specii de ciuperci cu corpul subtire si foarte ramificat, care cresc de obicei la baza trunchiurilor unor copaci (Cavaria). – Tocmagi + suf. -ei.
tocmeală, TOCMEÁLĂ, tocmeli, s.f. 1. Discutie, tratative purtate pentru stabilirea pretului unei marfi; târguiala. 2. Învoiala, acord, conventie. ♢ Tocmeala agricola = (în România între anii 1866 si 1945) contract încheiat între mosieri (sau mari arendasi) si tarani la luarea în arenda de catre acestia din urma a unor parcele de pamânt; învoiala agricola. ♦ Conditie. 3. (Înv.) Organizare, rânduiala, orânduire. [Pl. si: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eala.
tocmi, TOCMÍ, tocmesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A discuta asupra pretului unei marfi, pentru a cadea la învoiala; a se târgui. 2. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) angaja ca sluga, lucrator etc. 3. Tranz. A închiria un obiect, un mijloc de transport etc. 4. Tranz. (Înv.) A pune ordine; a orândui, a aranja. 5. Tranz. (Reg.) A repara; a reface. 6. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a organiza, a constitui. – Din sl. tŭkŭmiti.
tocmire, TOCMÍRE s.f. Actiunea de a (se) tocmi si rezultatul ei. – V. tocmi.
recenza, RECENZÁ2, recenzez, vb. I. Tranz. A întocmi tabele cu datele necesare recensamântului; a face un recensamânt. – Din fr. recenser.
trapezan, TRAPEZÁN, trapezani, s.m. Nume dat salaului mic, sub 30 de cm lungime. – Et. nec.
trotteur, TROTTEUR, trotteuri, s.m., adj. 1. S.m. Cal cu trapul întins si ridicat; trapas. 2. Adj. (Despre încaltamintea de dama) Cu toc gros, înalt de trei-patru cm, si cu model sport, comod si rezistent. [Pr.: -tör] – Din fr. trotteur.
tur, TUR1, tururi, s.n. 1. Miscare circulara a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuata pâna la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanta egala cu lungimea pistei, considerata de la punctul de plecare al sportivului; miscare liniara pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tura1 (2). ♦ Tur-retur sau tur si retur = dus si întors, plecare si sosire. Tur de orizont = observare succesiva, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei portiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schita etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ♢ Expr. A trage primul tur de manivela = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurta pe un anumit traseu; raita. ♦ Actiune, initiativa, întreprindere care cere efort, perseverenta, îndemânare. Un tur de forta. 3. Parte dintr-o competitie sportiva organizata dupa anumite norme, constând dintr-un sir de etape, care reprezinta prima jumatate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportiva, mai ales de ciclism, în cursul careia se parcurge un circuit pe distanta lunga, cu scurte opriri. 4. (La jocul de carti) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cartile. [Pl. si: ture] – Din fr. tour.
redacta, REDACTÁ, redactez, vb. I. Tranz. 1. A compune, a formula în scris, a scrie, a întocmi (un studiu, un act etc.). 2. A asigura (la un ziar, la o editura etc.) finisarea, în continut si forma, a unor manuscrise primite de la autori si destinate publicarii. – Din fr. rédiger, lat. redigere (dupa redactie, redactor).
redactor, REDÁCTOR, -OÁRE, redactori, -oare, s.m. si f. 1. Persoana care lucreaza în redactia unui ziar, a unei reviste etc. sau care redacteaza (2). 2. Persoana care scrie, care întocmeste, care compune un articol, un act etc. – Din fr. rédacteur.
reambulare, REAMBULÁRE, reambulari, s.f. Operatie de actualizare a planurilor topografice, prin punerea de acord între teren si plan, cu toate modificarile care au intervenit fata de întocmirea initiala a planului. [Pr.: re-am-] – Et. nec.
rezervă, REZÉRVĂ, rezerve, s.f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusa deoparte si pastrata pentru a fi întrebuintata mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate si centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de productie si necesitatile de consum ale populatiei, în cazul ivirii unor greutati neprevazute. Rezerve interne = posibilitati existente într-o întreprindere, a caror descoperire si folosire permit, fara investitii suplimentare mari, sa se realizeze caantitati sporite de produse. (Fin.) Rezerva-aur = cantitatea de aur pe care o pastreaza bancile de emisiune ca garantie pentru biletele de banca puse în circulatie si pentru lichidarea datoriilor catre alte tari, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrari de marfuri obisnuite. Rezerva lichida = a) totalitatea mijloacelor banesti, existente sub orice forma, negrevate de nici o sarcina, disponibile la o banca, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum si valutele si devizele liber convertibile în aur, destinate operatiilor internationale. Rezerva bugetara = parte din veniturile unui buget, constituita ca rezerva în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevazute sau în cazul nerealizarii integrale a veniturilor. (Jur.) Rezerva succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. (Fiziol.) Rezerva alcalina = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasma, exprimata în cm3 de bioxid de carbon care se degajeaza din 100 ml de plasma la presiunea partiala a bioxidului de carbon de 40 mm mercur si la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substante minerale utile pe care le contine un zacamânt. 2. Camera de spital în care se interneaza un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armata care nu se afla sub arme, formata din persoane care au satisfacut serviciul militar, si care este solicitata numai în caz de razboi sau de concentrare; trupe neangajate în lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♢ Ofiter de rezerva = ofiter care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoana, grup de persoane, obiect etc. destinate sa ia locul altora în anumite conditii sau împrejurari. ♢ Loc. adj. De rezerva = care poate înlocui, la nevoie, o piesa tehnica, un obiect, o persoana. ♦ Spec. (Sport) Jucator care înlocuieste, la nevoie, pe unul dintre jucatorii tilulari angajati în competitie. 4. Obiectie, îndoiala, lipsa de încredere. ♦ Loc. adv. Fara rezerva = fara reticente; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fara nici o garantie. Cu multa rezerva sau cu toata rezerva = cu îndoiala, fara siguranta, fara a-si lua raspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea,exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ♦ Loc. prep. Sub rezerva... = cu conditia... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declara ca vrea sa excluda sau sa limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori sa le atribuie un anumit înteles. ♦ Fig. Prudenta, circumspectie; discretie; reticenta; p. ext. raceala, indiferenta; jena. – Din fr. réserve.
reorganiza, REORGANIZÁ, reorganizez, vb. I. Tranz. A organiza pe baze noi; a întocmi, a orândui din nou. – Din fr. réorganiser.
rupe, RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub actiunea unor solicitari mecanice; a desparti (intentionat) un obiect în doua sau în mai multe bucati. ♢ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rarunchii) = a produce (cuiva) sau a simti o mare durere. ♦ A(-si) fractura o mâna, un picior etc. ♢ Expr. A-si rupe picioarele = a umbla mult (fara folos). A-si rupe gâtul = a-si pierde viata, cinstea, averea. A-si rupe pieptul = a-si obosi plamânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tacerea, relatiile cu cineva. ♢ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capat unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legaturi. A rupe pretul (sau târgul) = a ajunge la învoiala dupa o tocmeala îndelungata. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuintare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfarâmare, spargere etc. Apele rup stavilarele. ♢ Expr. A rupe frontul = a strapunge linia de aparare a inamicului. 4. Tranz. A sfâsia un lucru smulgând bucati dintr-însul. ♦ A sfâsia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ♢ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva tragându-l de urechi. A-si rupe de la gura = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obtine (cu greu) o suma de bani. 6. Refl. si tranz. A (se) departa, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupsera din gramada. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivitati) A se împrastia. ♢ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui sir aliniat. A o rupe la (sau de) fuga (rar, la goana, la sanatoasa sau de-a fuga) = a o lua la fuga. ♦ Tranz. A-si deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limba straina, a sti foarte putin o limba straina. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.
rigolă, RIGÓLĂ, rigole, s.f. 1. Sant mic sau amenajare speciala facuta de-a lungul strazilor, între marginea partii carosabile si bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale si de a le dirija la un punct de descarcare. 2. Canal mic sau brazda prin care este condusa apa de irigatie la plante. 3. Forma de eroziune în adâncime (pâna la 50 cm) a solului ca rezultat al actiunii suvoaielor de apa. – Din fr. rigole (cu unele sensuri dupa germ. Rigole).
dinafară, DINAFÁRĂ adv. (În loc. adv.) Pe dinafara = pe de rost, reproducând (întocmai) din memorie. – De4 + în afara.
rost, ROST, rosturi, s.n. 1. Sens, înteles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atributie, rol, misiune, sarcina. 2. Mod de a-si întocmi viata; stare, situatie sociala, materiala, familiala; p. ext. gospodarie. ♢ Expr. A (nu) sti rostul cuiva = a (nu) sti unde se afla si cum îsi organizeaza cineva viata. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a gasi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obtinut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activitati; ordine dupa care se desfasoara o actiune; plan de desfasurare, de executare a ceva. ♢ Expr. A nu-si afla rostul = a nu-si gasi locul, a nu-si gasi astâmpar. A-si pierde rostul = a-si pierde cumpatul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine sa fie. ♦ Ordine stabila, stare de lucruri; rânduiala. 4. Spatiu în forma de unghi, format la razboiul de tesut între firele de urzeala ridicate de ite si cele ramase jos, prin care se trece suveica cu firul de batatura. 5. Spatiu îngust lasat între doua constructii alaturate sau între doua parti ale unei constructii, pentru a permite miscarea lor relativa sub actiunea fortelor interioare sau a variatiilor de temperatura. Rost de etansare. Rost de lucru. ♦ Jgheab sapat în lemn, pe care aluneca o ferestruica, o usa, un capac. 6. (Înv.) Gura; (azi livr.) grai, vorbire. ♢ Loc. adv. Pe de rost = fara un text în fata, din aducere-aminte, din memorie. ♢ Expr. A învata pe de rost = a învata un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. ♦ (Înv. si arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.
karibu, KARIBÚ s.m. Ren din Canada. (cf. germ. Karibu < micmac, lb. algonkiana, amerind. din E Canadei γalipu) [def. MDN]
desman, DESMÁN, desmani, s.m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blana pretioasa; sobolan moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman.
dicta, DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunta rar si deslusit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultatorul sa le poata scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva sa accepte ceva fara conditii; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o actiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.
scobar, SCOBÁR, scobari, s.m. Peste de apa dulce, lung de 25-30 cm, cu botul proeminent, verde-cenusiu pe spate si argintiu pe laturi si pe burta; scobai (Chondrostoma nasus). – Din bg. skobar.
scrumbie, SCRUMBÍE, scrumbii, s.f. 1. (Adesea cu determinarea "de Dunare") Specie de peste teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit si turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primavara intra din mare în Dunare, unde îsi depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea "albastra") Specie de peste teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi marunti, albastri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.
scumpi, SCUMPÍ, scumpesc, vb. IV. 1. Tranz. A mari pretul unei marfi, a vinde mai scump. ♢ Refl. pas. Se scumpise hârtia. ♦ Refl. (Despre oameni) A cere preturi (mai) mari. 2. Refl. (Despre oameni) A se tocmi mult; a se calici, a se zgârci (când vinde sau cumpara ceva). – Din scump.
semiarticulaţie, SEMIARTICULÁŢIE, scmiarticulatii, s.f. Articulatie între doua piese care permite o deplasare relativa a acestora în lungul unei axe. [Pr.: -mi-ar-] – Semi- + articulatie.
sicar, SICÁR, sicari, s.m. (Rar) Asasin, ucigas tocmit. – Din it. sicario, fr. sicaire.
simbrie, SIMBRÍE, simbrii, s.f. 1. (Pop.) Rasplata în bani (sau în natura) care se dadea unei persoane angajate pentru un timp în serviciul cuiva; salariu, leafa. ♦ ♢ Expr. A fi (sau a intra, a se tocmi etc.) sluga fara simbrie = a munci (din greu) pentru cineva fara nici un profit material. ♦ Spec. Solda pe care o primeau soldatii mercenari. ♦ Recompensa, rasplata (materiala sau morala). 2. (Reg.) Slujba platita cu simbrie (1). 3. (Înv. si reg.) Arenda; chirie; plata data pentru arenda sau chirie. – Sâmbra + suf. -ie.
sincer, SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprima întocmai ceea ce gândeste, care actioneaza fara prefacatorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, actiuni, manifestari ale oamenilor) Care reflecta sau dovedeste sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus.
sinoptic, SINÓPTIC, -Ă, sinoptici, -ce, adj. (Despre rubrici, date, tabele etc.) Care este întocmit astfel încât permite o privire generala asupra tuturor partilor componente. ♢ Harta sinoptica = harta cu date meteorologice culese simultan în diferite localitati, servind la stabilirea timpului probabil pentru urmatoarele ore sau zile. – Din fr. synoptique. Cf. germ. s y n o p t i s c h.
slimui, SLIMUÍ, slimuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A pune la cale; a întocmi, a urzi. – Et. nec.
slimuit, SLIMUÍT, -Ă, slimuiti, -te, adj. (Înv.) Întocmit, urzit, pus la cale. – V. slimui.
stadimetrie, STADIMETRÍE s.f. Operatie topografica pentru întocmirea planurilor si a hartilor, în care distantele terestre se determina pe cale optica. – Din fr. stadimétrie.
stereocartografie, STEREOCARTOGRAFÍE s.f. Procedeu de întocmire a hartilor cu ajutorul stereogramelor. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréocartographie.
stereoplanigraf, STEREOPLANIGRÁF, stereoplanigrafe, s.n. Aparat care serveste la întocmirea hartilor si a planurilor topografice. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréoplanigraphe.
gregorian, GREGORIÁN adj. 1. (despre modificari liturgice) introdus de papa Grigore I, în sec. VII. o cânt ~ = cânt liturgic al bisericii romano-catolice, codificat de catre papa Grigore I; rit ~ = schimbari introduse în liturghie de papa Grigore I. 2. calendar ~ = calendar întocmit în 1582 din ordinul papei Grigore al XIII-lea. (< fr. grégorien)
grefier, GREFIÉR s. m. functionar judecatoresc care întocmeste, comunica si pastreaza actele de procedura, consemneaza dezbaterile si sedintele de judecata etc. (< fr. greffier)
strâns, STRÂNS2, -Ă, strânsi, -se, adj., adv., s.f. I. Adj. 1. Legat, înfasurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbracaminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relatii între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe parti; înghesuit. ♦ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre parti ale corpului omenesc) închis sau înclestat. ♢ Expr. A fi strâns la mâna sau a fi cu mâna strânsa = a fi zgârcit; a fi cumpatat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânza, hârtie etc.) Înfasurat, împaturit. 6. (Despre fiinte sau parti ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ♢ Expr. Cu inima strânsa = stapânit de o emotie puternica; cu teama. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngramadit. 2. (Despre bani, avutii) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Asezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indica gradul cel mai înalt al unor actiuni) a) Foarte tare, foarte puternic (ca sa nu se mai poata desface). b) Foarte mult, cu toata puterea. 2. În mod strict, cu strictete, întocmai. IV. S.f. (Pop.) Ceea ce agoniseste, aduna cineva; avere; provizie, recolta. – V. strânge.
striat, STRIÁT, -Ă, striati, -te, adj. Care prezinta striatii. ♦ Muschi striati sau musculatura striata = muschii scheletului, constituiti din fibre lungi pâna la 12 cm care, la microscop, prezinta dungi transversale (unele luminoase si altele întunecoase). [Pr.: stri-at] – V. stria. Cf. fr. s t r i é.
suman, SUMÁN, sumane, s.n. 1. Haina taraneasca lunga (pâna la genunchi), facuta din panura, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentata cu gaitane); tundra, zeghe, dulama (1). 2. Ţesatura groasa de lâna lucrata în casa, din care se fac sumane (1); panura, aba, dimie. [Pl. si: (2, m.) sumani. = Var.: sucmán s.n.] – Din bg. sukmanŭ.
sucman, SUCMÁN s.n. v. suman.
configurat, CONFIGURÁT, -Ă, configurati, -te, adj. Care a fost întocmit într-un anumit fel; care a luat o anumita forma. – V. configura.
conspecta, CONSPECTÁ, conspectéz, vb. I. Tranz. A întocmi conspecte (1). – Din conspect. Cf. rus. k o n s p e k t i r o v a t.
cuşmă, CÚSMĂ, cusme, s.f. (Reg.) 1. Caciula. 2. Patura groasa de lâna. – Din ucr. kučma.
curat, CURÁT, -Ă, curati, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Lipsit de murdarie, de praf, de pete etc. ♢ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fara greseala sau corectura, pe alta foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impuritati; proaspat. ♦ (Despre o încapere, o casa) Bine întretinut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre fiinte) Care iubeste curatenia. 2. Fig. Fara vina, decent, ireprosabil (ca tinuta, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, vazduh) Fara nori; senin, clar. ♦ (Despre apa, lacrimi, pietre pretioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lamurit, deslusit, clar, deschis. ♢ Expr. (Fam.) Vorba curata = vorba spusa fara înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevarat. 9. (În superstitii) Asupra caruia nu apasa un blestem sau o vraja; care nu este sub influenta diavolului. ♢ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Chiar, precis, întocmai, exact. – V. cura2.
strica, A strica ≠ a drege, a repara, a tocmi, a zidi
veni, VENÍ vb. v. angaja, avea, baga, cadra, cadea, cântari, conveni, corespunde, costa, cuveni, decurge, face, fi, intra, încadra, întelege, învoi, merge, potrivi, preface, proveni, reiesi, reveni, rezulta, schimba, tocmi, transforma, urma, vârî.
urzi, URZÍ vb. v. afla, alcatui, complota, concepe, conjura, conspira, constitui, crea, ctitori, descoperi, elabora, face, funda, gasi, gândi, imagina, institui, inventa, înfiinta, întemeia, întocmi, nascoci, organiza, planui, plasmui, proiecta, realiza, scorni, ticlui, unelti.
geodezie, GEODEZÍE s. f. stiinta aplicata care studiaza forma si dimensiunile Pamântului, pentru întocmirea hartilor si planurilor. (< fr. géodésie)
genetliac, GENETLIÁC, -Ă adj. 1. care întocmea horoscopul dupa pozitia astrilor la nasterea cuiva. 2. facut dupa reguli astrologice. (< fr. généthliaque, gr. genethliakos)
tomite, TÓMITE adv. v. tocmai.
tocmitor, TOCMITÓR s. v. cap, calauza, capetenie, comandant, conducator, creator, fau-ritor, fondator, îndrumator, înteme-ietor, mai-mare, povatuitor, sfatuitor, sfetnic, sef.
tocmire, TOCMÍRE s. v. acord, aranjament, combina-tie, contract, conventie, întelegere, învoiala, învoire, legamânt, ordine, organizare, orânduiala, pact, regula, rânduiala, tranzactie.
tocmi, TOCMÍ vb. v. afla, alcatui, aranja, asemana, asemui, aseza, calauzi, clasa, clasifica, compara, compune, concepe, conduce, consolida, constitui, conveni, crea, da, descoperi, desemna, destina, dichisi, dirija, dispune, distribui, elabora, face, ferchezui, fixa, forma, gasi, gati, ghida, gândi, grupa, harazi, hotarî, imagina, institui, inventa, împarti, împodobi, închiria, îndrepta, îndruma, înfiinta, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, întelege, învoi, înzdraveni, lecui, logodi, meni, nascoci, numi, ordona, organiza, orienta, orândui, planui, plasmui, potrivi, predestina, pregati, proiecta, pune, realiza, redacta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, scorni, scrie, sistematiza, sorti, spilcui, stabili, statornici, tamadui, ursi, vindeca.
tocmi, TOCMÍ vb. 1. a se târgui, (înv. si pop.) a se negustori, a se neguta, (pop.) a se pogodi, a se precupeti, (reg.) a se ogodi, (prin Transilv.) a (se) razbate. (S-a ~ cu negustorul.) 2. v. angaja.
tocmeală, TOCMEÁLĂ s. v. acord, aranjament, asezamânt, chibzuiala, chibzuinta, chibzuire, ciclu, clauza, combinatie conditie, contract, conventie, creare, cumintenie, cumpat, cumpatare, datina, dispozitie, facere, fel, fundatie, institutie, intriga, întelegere, întelepciune, înteles, învoiala, învoire, judecata, legamânt, logodna, masinatie, masura, menstruatie, minte, moderatie, norma, obicei, ordine, organizare, orânduiala, pact, period, petire, petit, precept, prevedere, principiu, punct, ratiune, regula, rânduiala, rost, semnificatie, sens, socoteala, socotinta, stipulare, stipulatie, tact, termen, testament, tâlc, traditie, tranzactie, uneltire, unitate, uz, uzanta, zidire .
tocmăgel, TOCMĂGÉL s. v. creasta-cocosului, ramurele.
tocmeală, TOCMEÁLĂ s. târg, târguiala, (rar) precupetire, (reg.) tocma. (~ a tinut mult.)
tocmă, TÓCMĂ s. v. întelegere, învoiala, logodna, târg, târguiala, tocmeala.
tocmăgel, TOCMĂGÉL s. (BOT.; Clavaria crispula) (reg.) opintici (pl.), barba-caprei, burete-cret.
tocmai, TÓCMAI adv. v. absolut, aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
tocmagi, TOCMÁGI s. pl. v. taitei.
tocmai, TÓCMAI adj. v. drept, neted, plan, plat, ses.
tocmai, TÓCMAI adv. 1. chiar, exact, întocmai, (înv. si pop.) savai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) asasi. (~ asa s-a întâmplat.) 2. chiar, drept, exact, întocmai, precis, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereste ~ în frunte.) 3. chiar, numai. (E ~ buna de mâncat.) 4. chiar, îndeosebi, (înv. si pop.) osebit. (~ asta-i place lui.) 5. chiar, înca. (~ de anul trecut trebuia sa ...) 6. chiar, (prin Ban. si Transilv.) bas. (Nu s-a întâmplat ~ de multa vreme.) 7. (pop.) hat, taman, (prin Olt.) tomite. (~ în Banat.) 8. abia, doar, numai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ în zori.) 9. prea. (Nici ~ tânara, nici ~ batrâna.)
tocmac, TOCMÁC s. v. mai.
târguială, TÂRGUIÁLĂ s. 1. v. cumparatura. 2. v. tocmeala.
târgui, TÂRGUÍ vb. 1. v. cumpara. 2. v. tocmi.
târg, TÂRG s. 1. v. piata. 2. bâlci, iarmaroc, (pop.) dragaica, (înv.) zbor. (~ul de la Buzau.) 3. v. obor. 4. târguiala, tocmeala, (rar) precupetire, (reg.) tocma. (~ul a tinut mult.) 5. v. orasel.
tixlim, TIXLÍM adv. v. absolut, aidoma, aievea, ase-menea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
tistaş, TÍSTAS adv. v. absolut, aidoma, aievea, ase-menea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
gal, GAL s. m. unitate de masura a acceleratiei egala cu acceleratia de 1 cm/s2. (< fr. gal)
tij, TIJ adv. v. absolut, aidoma, aievea, aseme-nea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
testament, TESTAMÉNT s. (JUR.) 1. (înv.) diata, tocmeala. (Bun lasat prin ~.) 2. testament mistic = testament secret; testament secret v. testament mistic.
tăiţei, TĂIŢÉI s. pl. (Transilv.) laste (pl.), (Transilv. si Maram.) rastaute (pl.), (Mold. si Transilv.) tocmagi (pl.).
tam, TAM adv. v. chiar, drept, exact, întocmai, precis, tocmai.
taman, TAMÁN adv. v. abia, chiar, doar, drept, exact, întocmai, numai, precis, tocmai.
francmasonic, FRANCMASÓNIC, -Ă adj. referitor la francmasonerie; masonic. (< fr. franc-masonnique)
francmasonerie, FRANCMASONERÍE s. f. asociatie internationala secreta de persoane unite printr-un ideal de fraternitate si solidaritate si care practica unele ritualuri oculte, implicata în miscari de schimbare a regimurilor politice din multe tari; masonerie. (< fr. franc-masonnerie)
francmason, FRANCMASÓN s. m. membru al francmasoneriei; mason. (< fr. franc-mason)
şpriţ, SPRIŢ s. (înv.) macmahon, (fam. rar) mismas. (A bea un ~.)
fotoperspectograf, FOTOPERSPECTOGRÁF s. n. aparat fotogrammetric cu ajutorul caruia se poate obtine fotoplanul sau fotoperspectiva unei regiuni, în vederea întocmirii de harti topografice. (< fr. photoperspectographe, engl. photoperspectograph)
şef, SEF s. 1. v. superior. 2. v. conducator. 3. v. conducator. 4. (MUZ.) sef de orchestra = dirijor. 5. (MIL.) cap, capetenie, comandant, conducator, mai-mare, (înv. si reg.) tist, (Transilv.) birau, (înv.) calauz, capitan, comandir, nacealnic, povatuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al ostirii.) 6. v. conducator.
fotocartografie, FOTOCARTOGRAFÍE s. f. întocmirea de harti cu ajutorul fotogramelor. (< fr. photocartographie)
fotocartograf, FOTOCARTOGRÁF s. n. aparat fotogrammetric pentru întocmirea automata a hartilor pe faza de fotograme. (< fr. photocartographe)
fotocartare, FOTOCARTÁRE s. f. tehnica întocmirii planurilor si hartilor topografice dupa fotograme. (< foto1- + cartare)
fot, FOT1 s. m. unitate de masura a iluminarii, reprezentând iluminarea unei suprafete de 1 cm2 pe care cade un flux luminos de un lumen, repartizat uniform. (< fr. phot)
formularistic, FORMULARÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la formularistica. II. s. f. activitatea de întocmire a formularelor. (< formular + -istic/a/)
formular, FORMULÁR s. n. 1. imprimat care se completeaza în vederea întocmirii unui act. 2. carte cuprinzând formule uzuale dintr-un anumit domeniu; culegere de formule. (< fr. formulaire)
formaţie, FORMÁŢIE s. f. 1. întocmire, organizare; constituire. 2. cuvânt format pe terenul limbii proprii prin mijloace interne. 3. componenta unei echipe sportive; ansamblu, echipa, colectiv. 4. combinatie de cifre, figuri sau pozitii la unele jocuri (loto, sah etc.). 5. pregatire într-un domeniu. (< fr. formation, lat. formatio)
foot, FOOT s. m. unitate de lungime engleza, de 30,48 cm; picior (= 12 toli). (< engl. foot)
stabili, STABILÍ vb. 1. a se aseza, a se fixa, a se instala, a se opri, a se statornici, (pop.) a se salaslui, (înv. si reg.) a se salasui, (înv.) a se sadi, a se stavi. (S-au ~ în acele câmpii manoase.) 2. v. amplasa. 3. a (se) statornici, (fig.) a (se) întrona. (Între cele doua state s-au ~ relatii prietenesti.) 4. v. calcula. 5. v. determina. 6. a defini, a determina, a preciza, (înv.) a margini, a raspica. (A ~ proprietatile unui metal.) 7. v. fixa. 8. v. fundamenta. 9. v. descoperi. 10. v. constata. 11. v. institui. 12. v. consfinti. 13. a face, a institui. (A ~ lege.) 14. v. constitui. 15. a fixa, a hotarî, a institui, a întocmi, a orândui, a rândui, a statornici, (înv.) a aseza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 16. a determina, a fixa, a hotarî, a preciza, a statornici, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 17. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotarî, v. ordona. 18. v. alege. 19. a aranja, a orândui, a reglementa, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Si-a ~ situatia neclara.) 20. v. decide. 21. v. instaura. 22. v. prevedea. 23. a obtine, a realiza. (A ~ un record atletic.) 24. v. confirma.
fişier, FISIÉR s. n. 1. colectie de fise. ♢ catalog, repertoriu întocmit pe fise. 2. dulap, cutie unde se tin fise (1). 3. (inform.) colectie de date de acelasi tip detinând o explicatie, reprezentate pe un suport. (< fr. fichier)
situaţie, SITUÁŢIE s. 1. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, împrejurare, postura, pozitie, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejurstare, (fig.) context. (În aceasta ~ nu poate actiona.) 2. v. împrejurare. 3. v. dispozitie. 4. stare, (înv.) stepena. (~ înfloritoare.) 5. soarta, stare. (Nu stie nimic de ~ lor.) 6. etapa, faza, punct, stadiu. (În ce ~ se afla lucrarile începute?) 7. (concr.) raport, referat, dare de seama, (prin Transilv.) samadas, (înv.) doclad, otnosenie, tacrir, (rusism înv.) predstavlenie. (A întocmit o ~ despre ...) 8. conditie, pozitie, stare, (înv. si pop.) obraz, (Transilv.) prindoare. (~ sociala.) 9. v. rang. 10. loc, pozitie. (Ocupa o ~ onorabila în societate.) 11. pozitie, (înv.) pusaciune. (O ~ de indiviat.) 12. rost, stare. (Avea acum si el o ~.) 13. v. avere.
fidel, FIDÉL, -Ă adj. 1. statornic în sentimente; credincios, devotat. 2. exact; care pastreaza, reproduce (ceva) întocmai. (< fr. fidèle, lat. fidelis)
sfetnic, SFÉTNIC s. 1. consilier, povatuitor, sfatuitor. (~ al domnitorului.) 2. calauza, îndrumator, povatuitor, sfatuitor, (livr.) mentor, (înv. si fam.) dascal, (înv.) povata, tocmitor. (X îi serveste drept ~.)
semnificaţie, SEMNIFICÁŢIE s. 1. (LINGV.) acceptie, continut, însemnare, înteles, sens, valoare, (rar) semantica, semantism, (înv.) noima, simt, tâlc. (~ unui cuvânt.) 2. (SEMIOTICĂ) denotatie. (~ si conotatie.) 3. înteles, ratiune, rost, sens, tâlc, (înv. si pop.) mestesug, (pop.) noima, (Mold. si Munt.) merchez, (înv.) tocmeala. (Ce ~ are aceasta afirmatie?) 4. înteles, mesaj, sens, tâlc, (înv.) socoteala. (~ adânca a unei poezii.) 5. sens, tâlc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~ii noi.) 6. importanta, însemnatate, sens, valoare, (fig.) pret. (a actului Unirii.)
scris, SCRIS s. 1. condei, grafie, scriitura, (pop.) slova. (Are un ~ regulat.) 2. (rar) caligrafie. (~ îngrijit, clar.) 3. scriere, (rar) scriitura, (înv. si pop.) scrisoare, slova, (înv.) scriptura. (Avea un ~ frumos.) 4. grafie, scriere, (rar) scriitura. (I-a recunoscut ~ul.) 5. alcatuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, (înv.) izvodire, redactie, redijare. (~ul unei opere literare.) 6. stil. (Are un ~ nervos, vioi.)
scorni, SCORNÍ vb. v. agita, atâta, cauza, declansa, destepta, determina, dezlantui, fixa, genera, hotarî, incita, instiga, institui, isca, izbucni, întarâta, întocmi, naste, orândui, porni, pricinui, prilejui, produce, provoca, râcâi, rândui, scormoni, scula, scurma, stabili, statornici, stârni, trezi, tulbura.
scoate, SCOÁTE vb. v. copia, excepta, fixa, hotarî, institui, inventa, izbavi, întocmi, mântui, nascoci, orândui, plasmui, purifica, rascumpara, reproduce, retrage, rândui, salva, scadea, scorni, stabili, statornici, talmaci, ticlui, traduce, transpune.
factura, FACTURÁ vb. tr. a întocmi o factura. (< fr. facturer)
săvai, SĂVÁI adv. v. barem, chiar, exact, întocmai, macar, tocmai.
rânduială, RÂNDUIÁLĂ s. 1. v. aranjare. 2. v. alcatuire. 3. v. or-dine. 4. v. întocmire. 5. ordine, organizare, rost. (~ lumii nu se schimba usor.) 6. v. disciplina. 7. ordine, regula, rost, socoteala, (pop.) seama, (înv. si reg.) soroc. (Stie ~ lucrurilor.) 8. v. datina. 9. v. uzanta. 10. rost, (pop.) seama, (prin Transilv.) agod. (Stie ~ nuntii.) 11. v. ceremonial. 12. norma, precept, principiu, regula, (înv.) pravila, tocmeala. (~ de viata.)
exact, EXÁCT, -Ă adj. 1. (si adv.) conform cu realitatea, întocmai, chiar. o stiinte ĕ = stiinte în care formularile se pot prezenta în forma matermatica. ♢ care reproduce întocmai un model; fidel. 2. (despre oameni) punctual. (< fr. exact, lat. exactus)
reproducere, REPRODÚCERE s. 1. citare, redare. (~ întocmai a unui text.) 2. v. mimare. 3. v. copiere. 4. v. copie. 5. v. multiplicare. 6. v. replica. 7. v. reproductie. 8. prasila, reproductie, (reg.) praseala. (Cai de ~.) 9. (EC.) reproductie.
reproduce, REPRODÚCE vb. 1. a cita, a reda. (Îti voi ~ întocmai vorbele lui.) 2. v. mima. 3. v. copia. 4. a copia, (înv.) a scoate, a scrie. (A ~ un act, un document.) 5. v. multiplica. 6. a se înmulti, a se prasi, a procrea, (înv. si reg.) a se plodi, (reg.) a se puiti, (Mold.) a se puiezi, (înv.) a se propaga. (Cum se ~ aceste animale?) 7. (BIOL.) a se înmulti, (pop.) a (se) împuia, (înv. si reg.) a (se) plodi. (Se ~ prin oua.)
repara, REPARÁ vb. 1. (pop.) a drege, (înv. si reg.) a tocmi, (prin Ban. si Transilv.) a tartazi. (A ~ un obiect stricat.) 2. v. depana. 3. v. regla. 4. v. drege. 5. a reface, (pop.) a drege, a mesteri, a mesterui, (înv. si reg.) a meremetisi, (reg.) a rapalui. (A ~ o casa.)
regulă, RÉGULĂ s. 1. v. uzanta. 2. v. canon. 3. v. indicatie. 4. norma, precept, principiu, rânduiala, (înv.) pravila, tocmeala. (~ de viata.) 5. v. ceremonial. 6. v. precept. 7. v. disciplina. 8. v. ordine. 9. v. rân-duiala.
redija, REDIJÁ vb. v. alcatui, compune, crea, elabora, întocmi, realiza, redacta, scrie.
redijare, REDIJÁRE s. v. alcatuire, compunere, cre-are, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris.
redacţie, REDÁCŢIE s. v. alcatuire, compunere, cre-are, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris.
redactare, REDACTÁRE s. 1. compunere, concepere, elabo-rare, formulare, întocmire. (~ unei scrisori.) 2. v. dresare. 3. v. creare.
redacta, REDACTÁ vb. 1. a alcatui, a compune, a concepe, a elabora, a face, a formula, a întocmi. (El a ~ raportul.) 2. v. dresa. 3. v. crea.
răzbate, RĂZBÁTE vb. v. bate, birui, colinda, coplesi, cuprinde, cutreiera, înfrânge, întrece, învinge, parcurge, razbi, strabate, târgui, tocmi, vântura.
rămurea, RĂMUREÁ s. (BOT.) 1. v. ramurica. 2. (la pl.; Clavaria botrytis) (reg.) melosel, opintici (pl.), tocmagel, verzisoara, barba-caprei, burete-cret, creasta-co-cosului. 3. (la pl.; Ramaria botrytis) burete-de-co-nopida.
erg, ERG1 s. m. unitate de masura pentru energie, lucru mecanic si caldura egala cu lucrul mecanic efectuat de o forta de o dina care îsi deplaseaza punctul de aplicatie cu 1 cm. (< fr. erg, gr. ergon)
epistolar, EPISTOLÁR, -Ă I. adj. referitor la arta de a redacta scrisori; compus în stil de scrisoare. II. s. n. carte cu sfaturi si modele de cum se întocmesc scrisorile. ♢ colectie de scrisori publicate. (< fr. épistolaire, lat. epistolaris)
prisne, PRÍSNE adv. v. chiar, drept, exact, întocmai, precis, tocmai.
prinde, PRÍNDE vb. v. accepta, admite, angaja, aprecia, aproba, asocia, astâmpara, baga, calcula, calma, capata, concepe, consimti, contracta, cuceri, dobândi, domoli, estima, evalua, face, fagadui, folosi, grupa, intra, intui, încadra, încerca, închiria, încuviinta, îndatora, îndupleca, înfrunta, îngadui, îngheta, însarcina, însoti, întovarasi, întrebuinta, întrece, întelege, învoi, lasa, linisti, lua, masura, obliga, obtine, ocupa, paria, permite, potoli, pretui, prii, primi, procrea, promite, pune, recurge, rumeni, servi, sesiza, sluji, socoti, solidifica, tempera, tocmi, uni, utiliza, uza, vârî.
principiu, PRINCÍPIU s. 1. v. baza. 2. v. precept. 3. norma, precept, regula, rânduiala, (înv.) pravila, tocmeala. (~ de viata.) 4. v. criteriu. 5. v. conceptie.
prici, PRICI adv. v. absolut, aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
prepara, PREPARÁ vb. 1. v. pregati. 2. a aranja, a pregati. (~ cele necesare pentru drum.) 3. a (se) pregati, (înv. si reg.) a (se) griji. (A ~ totul.) 4. v. gati. 5. v. învata. 6. v. medita. 7. a se pregati. (Tocmai se ~ sa ia cuvântul.)
pregăti, PREGĂTÍ vb. 1. a (se) prepara, (pop.) a (se) gati, (înv.) a (se) gotovi. (Se ~ de drum.) 2. a aranja, a prepara. (~ cele necesare pentru drum.) 3. (înv.) a tocmi. (I-a ~ primirea.) 4. a (se) prepara, (înv. si reg.) a (se) griji. (A ~ totul.) 5. v. gati. 6. v. pune. 7. a aranja, a face. (~ patul.) 8. v. forma. 9. v. instrui. 10. v. învata. 11. v. medita. 12. a se prepara. (Tocmai se ~ sa ia cuvântul.)
precupeţire, PRECUPEŢÍRE s. v. târg, târguiala, tocmeala.
precupeţi, PRECUPEŢÍ vb. v. târgui, tocmi.
prea, PREA adv. 1. cam, exagerat, excesiv. (Rochie ~ scurta.) 2. tocmai. (Nici tocmai tânara, nici ~ batrâna.)
potrivi, POTRIVÍ vb. 1. v. adapta. 2. v. ajusta. 3. a (se) nimeri, (Ban. si Transilv.) a (se) pasali. (Potcoava nu se ~.) 4. a-i veni, (Transilv.) a i se vâji. (Pantoful i se ~.) 5. v. veni. 6. v. aranja. 7. a îndrepta, (prin Transilv.) a aiepta. (A ~ cuvertura.) 8. a doza, a proportiona. (A ~ substantele într-un amestec.) 9. a aranja, a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împarti, a întocmi, a ordona, a organiza, a orândui, a pune, a repartiza, a rândui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 10. v. regla. 11. v. acorda. 12. a aprecia, a calcula, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 13. v. asorta. 14. v. concorda. 15. v. prinde. 16. v. asemana. 17. v. corespunde. 18. a cadra, a corespunde, a merge, (înv. si reg.) a veni. (Ce faci tu nu se ~ cu momentul ales.) 19. v. preta. 20. v. nimeri. 21. a aranja, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile încât ...) 22. a se întâmpla, a se nimeri, (pop.) a se brodi, (înv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se tâlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fie acolo.) 23. v. cadea.
politici, POLITICÍ vb. v. circula, civiliza, cultiva, fixa, folosi, hotarî, institui, întocmi, întrebuinta, obisnui, orândui, rafina, rândui, stabili, statornici, stila, utiliza, uzita.
pogodi, POGODÍ vb. v. conveni, împaca, întelege, învoi, târgui, tocmi, vorbi.
pecmez, PECMÉZ s. v. dulceata, magiun.
ecmnezie, ECMNEZÍE s. f. tulburare a memoriei, trairea unor evenimente trecute la modul prezent. (< fr. ecmnésie)
ecmnezic, ECMNÉZIC, -Ă adj. de natura ecmneziei; ecmnetic. (< fr. ecmnésique)
ecmnetic, ECMNÉTIC, -Ă adj. ecmnezic. o delir ~ = delir în care bolnavul situeaza evenimentele actuale în trecut. (< fr. ecmnétique)
dresa, DRESÁ2 vb. tr. a întocmi un proces-verbal, un act oficial. (< fr. dresser)
osebit, OSEBÍT adv. v. chiar, îndeosebi, tocmai.
orânduire, ORÂNDUÍRE s. 1. v. întocmire. 2. aranjare, reglementare, stabilire, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 3. v. formatiune. 4. orânduire economica v. baza economica. 5. regim, sistem, societate. (~ capi-talista.) 6. (IST.) orânduire feudala = feudalism, feudalitate, societate feudala.
orânduială, ORÂNDUIÁLĂ s. 1. v. ordine. 2. v. întocmire.
organizator, ORGANIZATÓR s. (înv.) întocmitor, orânduitor. (E un bun ~.)
organizare, ORGANIZÁRE s. 1. v. constituire. 2. v. înfiintare. 3. ordonare, sistematizare, structurare. (~ materialului documentar.) 4. v. structura. 5. struc-tura. (~ unei celule.) 6. v. ordine. 7. v. întocmire. 8. ordine, rânduiala, rost. (~ lumii.)
ordine, ÓRDINE s. 1. organizare, orânduiala, regula, rânduiala, (înv.) tocmeala, tocmire. (O ~ desavârsita domnea acolo.) 2. v. rânduiala. 3. succesiune. (O ~ descrescânda a elementelor sirului.) 4. ordine de zi = agenda. (Ce puncte figureaza pe ~?) 5. organizare, rânduiala, rost. (~ lumii nu se schimba cu pamflete.) 6. v. disciplina.
opintici, OPINTÍCI s. pl. v. burete-de-conopida, ghebe, ramurele, râscov, tocmagel.
dorifor, DORIFÓR s. m. 1. soldat în corpul de garda al vechilor regi persi, purtator de lance. 2. insecta coleoptera, lunga de 1 cm, având elitrele ornate cu zece linii negre. (< fr. doryphore, gr. doryphoros)
ogodi, OGODÍ vb. v. accepta, admite, aproba, con-simti, încuviinta, îndupleca, îngadui, învoi, lasa, permite, primi, târgui, tocmi.
oblu, ÓBLU adv. v. ata, chiar, direct, exact, întocmai, neocolit, precis, sfoara, tocmai.
numai, NÚMAI adv., conj. I. adv. 1. v. abia. 2. doar, exclusiv. (~ atâta pot spune.) 3. v. doar. 4. tot. (La ospat, ~ oaspeti rari.) 5. v. tocmai. II. conj. 1. v. ci. 2. v. însa.
normă, NÓRMĂ s. 1. v. dispozitie. 2. v. directiva. 3. v. canon. 4. v. precept. 5. precept, principiu, regula, rânduiala, (înv.) pravila, tocmeala. (~ de viata.) 6. v. criteriu.
dispaşă, DISPÁSĂ s. f. (mar.) document de lichidare a unei avarii, întocmit de dispasor. (< fr. dispache)
neguţa, NEGUŢÁ vb. v. achizitiona, cumpara, lua, procura, târgui, tocmi, vinde.
negustori, NEGUSTORÍ vb. v. comercializa, târgui, tocmi.
năimi, NĂIMÍ vb. v. angaja, arenda, baga, intra, încadra, închiria, lua, numi, primi, tocmi, vârî.
dină, DÍNĂ1 s. f. unitate de masura pentru forta egala cu forta imprimata de acceleratia de 1 cm/sec2 asupra unui punct material cu masa de un gram. (< fr. dyne)
merge, MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, baga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lati, pica, picura, prelinge, propaga, raspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî.
menstruaţie, MENSTRUÁŢIE s. (FIZIOL.) ciclu, period, (pop.) luna, soroc, (înv. si reg.) poala, (reg.) belea, fire, regula, sarbatori (pl.), (Transilv., Ban. si Mold.) rând, (înv.) menstruale (pl.), menstrua, tocmeala, (eufemistic) indispozitie.
masonic, MASÓNIC adj. v. francmasonic.
mason, MASÓN s. v. francmason.
masonerie, MASONERÍE s. v. francmasonerie.
descriptor, DESCRIPTÓR s. m. 1. scriitor cu talent la descriere. 2. simbol al unei notiuni, exprimat prin cifre arabe. 3. termen, expresie cuprinzând notiuni principale, caracteristice unei teme date, care sta la baza unui cod întocmit în vederea automatizarii operatiilor de documentare. (< fr. descripteur, lat. descriptor)
mai, MAI s. 1. maciuca. (~ pentru tasarea terenului.) 2. (prin Transilv.) apasator, (înv.) tocmac. (~ de batut pari.) 3. (Maram., Transilv. si Bucov.) pranic. (~ de batut rufele, când se spala.)
magiun, MAGIÚN s. (reg.) dulceata, (Transilv.) lictar, (Transilv. si Ban.) miere, pecmez, (Mold. si Bucov.) povidla, (Transilv.) silvoiz. (A mâncat ~ cu pâine.)
macmahon, MACMAHÓN s. v. sprit.
logodnă, LOGÓDNĂ s. (reg.) ciaiz, tocma, tocmeala, (Transilv. si Bucov.) credinta, încredintare, (înv.) aravon, asezamânt, logodinta, sponsalie. (~ unor tineri.)
logodi, LOGODÍ vb. (reg.) a (se) tocmi, (Transilv.) a (se) credinti, a (se) încredinta, (înv.) a (se) aravonisi, a (se) fidanta, a (se) jurui. (Tinerii s-au ~.)
locma, LOCMÁ s. v. chilipir.
liştai, LÍSTAI adv. v. absolut, aidoma, aievea, ase-menea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
leit, LEÍT adj. v. întocmai.
lega, LEGÁ vb. v. angaja, decreta, dispune, fagadui, fixa, hotarî, institui, încheia, îndatora, însarcina, întocmi, obliga, orândui, paria, promite, rândui, stabili, statornici.
jupuit, JUPUÍT adj. v. jecmanit, jefuit.
jupuire, JUPUÍRE s. v. jecmaneala, jefuire.
jupui, JUPUÍ vb. v. jecmani, jefui.
jumulit, JUMULÍT adj. v. jecmanit, jefuit.
jumulire, JUMULÍRE s. v. jecmaneala, jefuire.
jumuli, JUMULÍ vb. v. jecmani, jefui.
jefuit, JEFUÍT adj. v. jecmanit, jumulit.
jefuit, JEFUÍT adj. 1. v. deposedat. 2. pradat, rapit. (Bunuri ~.) 3. devastat, pradat, (livr.) devalizat. (O banca ~.) 4. jecmanit, (fig.) jumulit, jupuit. (Client ~.)
jefuire, JEFUÍRE s. 1. v. jaf. 2. devastare, pradare, spargere, (livr.) devalizare. (~ unei banci.) 3. v. deposedare. 4. v. jecmaneala.
jefui, JEFUÍ vb. 1. a prada, (rar) a tâlhari, (înv. si reg.) a plescui, (înv.) a globi, a goli, a plenui, a strica, a tâlhui. (Banditii l-au ~ la drumul mare.) 2. a devasta, a prada, a sparge, (livr.) a devaliza. (Au ~ banca.) 3. v. deposeda. 4. v. rapi. 5. v. jecmani.
jecmănit, JECMĂNÍT adj. jefuit, (fig.) jumulit, jupuit. (Cli-ent ~.)
jăpcăni, JĂPCĂNÍ vb. v. jecmani, jefui.
jecmăneală, JECMĂNEÁLĂ s. jefuire, (fig.) jumulire, jupuire. (~ clientilor.)
jecmăni, JECMĂNÍ vb. a jefui, (reg.) a japcani, (fig.) a jumuli, a jupui. (Un negustor care îsi ~ clientii.)
învoială, ÎNVOIÁLĂ s. 1. întelegere, (reg.) tocma, (prin Ban.) pogoada, (prin Olt. si Ban.) pogodeala. (Au ajuns la ~ în privinta pretului.) 2. v. întelegere. 3. acord, întelegere, vorba. (Asa ne-a fost ~?) 4. v. încuviintare.
învoi, ÎNVOÍ vb. v. angaja, baga, concilia, intra, împaca, încadra, întelege, tocmi, vârî.
înţelegere, ÎNŢELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepatura, stiutura. (~ situatiei.) 2. cunoastere, perceptie, pricepere. (Proces de ~.) 3. patrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebita.) 4. v. judecata. 5. v. constiinta. 6. bunavointa, îngaduinta, marinimie, mila, (înv. si pop.) milostenie, (înv.) priinta, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multa ~.) 7. (pop.) îngaduinta. (~ fata de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinatie, contract, conventie, învoiala, învoire, legamânt, pact, tranzactie, (înv. si pop.) legatura, (pop.) târg, tocmeala, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) asezamânt, cuvânt, simfonie, sulf, sart, (arg.) susta. (Conform ~...) 10. v. învoiala. 11. acord. 12. acord, învoiala, vorba. (Asa ne-a fost ~?)
înţelege, ÎNŢELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a patrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ sa ma lasi în pace?) 6. a-si explica, a pricepe. (Pur si simplu nu ~ cum a disparut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaste, a pricepe, a sti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pateste.) 10. a se împaca, (pop.) a se îngadui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se barabari, (Transilv. si Ban.) a se naravi. (Se ~ bine împreuna.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogati, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristani, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra pretului.) 13. v. pactiza.
întrema, ÎNTREMÁ vb. (MED.) 1. a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) însanatosi, a (se) înzdraveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tamadui, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. si fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. si reg.) a (se) sanatosa, a (se) tocmi, a (se) zdraveni, (reg.) a (se) razbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. si Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vraciui. (S-a ~ complet dupa o lunga boala.) 2. a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întari, a (se) înzdraveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifica, (înv. si pop.) a (se) împuternici, (pop. si fam.) a (se) drege, (pop.) a (se) scula, (înv. si reg.) a (se) zdraveni, (reg.) a (se) vânjosa, (Mold.) a (se) priboli. (S-a mai ~ putin dupa scarlatina.)
întocmitor, ÎNTOCMITÓR s. v. organizator.
întocmire, ÎNTOCMÍRE s. 1. v. creare. 2. v. redactare. 3. v. dre-sare. 4. v. alcatuire. 5. v. formatie. 6. organizare, orânduiala, orânduire, rânduiala, (înv.) asezamânt. (Noua ~ a lucrurilor.)
întocmi, ÎNTOCMÍ vb. v. alcatui, compune, constitui, forma.
întocmi, ÎNTOCMÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. dresa. 4. v. alcatui. 5. v. aranja. 6. a fixa, a hotarî, a institui, a orândui, a rândui, a stabili, a statornici, (înv.) a aseza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.)
întocmai, ÎNTÓCMAI adv. 1. v. ad litteram. 2. absolut, aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotriva, exact, identic, leit (înv. si pop.) asijderea, (Mold. si Bucov.) listai, (prin Bucov.) prici, (Transilv.) tistas, (prin nord-estul Olt.) tixlim, (înv.) atocma, tij, tocmai. (Este ~ ca tata-sau.) 3. v. drept. 4. v. exact. 5. v. chiar.
întemeietor, ÎNTEMEIETÓR s. 1. v. fondator. 2. creator, fauritor, fondator, (înv.) tocmitor. (~ de scoala.)
însănătoşi, ÎNSĂNĂTOSÍ vb. a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întrema, a (se) înzdraveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tamadui, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. si fam.) a (se) drege, a (se) doftori, a (se) doftorici, (pop.) a (se) scula, (înv. si reg.) a (se) sanatosa, a (se) tocmi, a (se) zdraveni, (reg.) a (se) razbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. si Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vraciui. (S-a ~ complet dupa o lunga boala.)
îndrumător, ÎNDRUMĂTÓR s., adj. 1. s. v. ghid. 2. s. calauza, ghid, (livr.) cicerone. (X este ~ într-un muzeu.) 3. s. calauza, povatuitor, sfatuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. si fam.) dascal, (înv.) povata, tocmitor. (X îi serveste drept ~ în viata.) 4. adj., s. calauzitor, povatuitor, sfatuitor, (înv.) îndreptator, purtator. (I-a fost un excelent ~.) 5. adj. v. indicator. 6. adj. povatuitor, sfatuitor, (înv.) învatator. (Carte ~.)
îndruma, ÎNDRUMÁ vb. 1. v. calauzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea buna.) 5. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.) 6. v. sfatui. 7. v. pregati.
îndeosebi, ÎNDEOSÉBI adv. v. tocmai.
închiria, ÎNCHIRIÁ vb. (înv. si pop.) a tocmi, (înv. si reg.) a naimi, (înv.) a prinde. (A ~ o camera, o trasura.)
încă, ÎNCĂ adv. 1. chiar, tocmai. (~ de anul trecut trebuia sa ...) 2. deja. (~ de copil...) 3. v. tot. 4. tot, totusi. (Cât îi da si ~ i se pare putin.) 5. v. mai.
încadra, ÎNCADRÁ vb. 1. v. înrama. 2. v. margini. 3. a chenarui, a împrejmui, a înconjura, a margini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumina poiana.) 4. v. an-gaja. 5. a se angaja, a se baga, a intra, a se tocmi, a se vârî, (pop.) a se învoi, a merge, a se naimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. si Bucov.) a se apuca. (S-a ~ tractorist.)
izvodire, IZVODÍRE s. v. alcatuire, compunere, con-cepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, întocmire, nascocire, pla-nuire, plasmuire, proiectare, realizare, redactare, scornire, scriere, scris.
izvodi, IZVODÍ vb. v. afla, alcatui, compila, compune, concepe, copia, crea, descoperi, elabora, face, gasi, gândi, imagina, intentiona, inventa, întocmi, nascoci, planui, plasmui, proiecta, realiza, redacta, reproduce, scorni, scrie, talmaci, traduce, transcrie, transpune.
invers, ÍNVERS adj., adv. 1. adj. contrar, opus. (Sens ~ celui initial.) 2. adv. dimpotriva. (Lucrurile s-au petrecut tocmai ~.) 3. adv. viceversa. (Lucrurile sunt valabile si ~.)
inventa, INVENTÁ vb. 1. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a gasi, a gândi, a imagina, a nascoci, a planui, a plasmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. si pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naste, a urzi, a zamisli. (A ~ un nou sistem de ...) 2. v. scorni.
intrigă, ÍNTRIGĂ s. 1. masinatie, uneltire, (livr.) cabala, (înv. si reg.) marghiolie, (Munt. si Olt.) scoala, (Bucov. si Transilv.) scort, (înv.) marafet, tehna, tocmeala, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevra, manopera, urzeala, (fig. rar) mreaja, retea, trama, tesatura, (fam. fig.) mâncatorie, panglicarie, sforarie. (Umbla cu tot felul de ~i.) 2. v. complot. 3. v. actiune.
instituţie, INSTITÚŢIE s. unitate, (astazi rar) asezamânt, (înv.) stabiliment, tocmeala. (~ publica.)
institui, INSTITUÍ vb. 1. v. constitui. 2. a fixa, a hotarî, a întocmi, a orândui, a rândui, a stabili, a statornici, (înv.) a aseza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 3. a face, a stabili. (A ~ legi.) 4. a introduce, a stabili. (A ~ o anumita practica.) 5. v. proclama. 6. v. înfiinta.
identic, IDÉNTIC adj., adv. 1. adj. v. conform. 2. adv. v. întocmai. 3. adj. v. egal. 4. adj. v. sinonimic.
hăt, HĂT adv. v. foarte, tare, tocmai.
hărăzi, HĂRĂZÍ vb. 1. a da, a destina, a hotarî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. v. predestina. 3. v. destina. 4. v. consacra.
găti, GĂTÍ vb. 1. a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a (se) spilcui, (pop. si fam. depr.) a (se) sclivisi, (pop.) a (se) drege, a (se) mota, (înv. si reg.) a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, (reg.) a (se) câstiga, (prin Transilv. si Maram.) a (se) padai, (prin Mold.) a (se) putui, (prin Transilv. si Mold.) a (se) putului, (Ban.) a (se) schili, (înv.) a (se) stoli, a (se) stolisi, (arg.) a (se) sucari. (S-a ~ pentru vizita.) 2. v. împodobi. 3. a face, a pregati, a prepara, (înv. si pop.) a preface, (Transilv. si Ban.) a pazi, (Transilv.) a socaci. (~ mâncarea.)
cronistic, CRONÍSTIC, -Ă adj. întocmit în forma de cronica. o vers ~ = vers care alcatuieste o cronograma. (< germ. chronistisch)
fundaţie, FUNDÁŢIE s. 1. baza, fundament, temelie, (rar) substructie, (prin Munt.) arca, (înv.) radacina, temei. (~ unei constructii.) 2. asezamânt, (iesit din uz) stabiliment, (înv.) asezare, tocmeata. (O ~ culturala.)
francmasonic, FRANCMASÓNIC adj. masonic. (Loja ~.)
francmason, FRANCMASÓN s. mason.
francmasonerie, FRANCMASONERÍE s. masonerie.
formaţie, FORMÁŢIE s. 1. alcatuire, compunere, întocmire. (Grupul mergea în urmatoarea ~ ...) 2. v. ansamblu. 3. v. echipa. 4. pregatire. (De ~ clasica.)
exact, EXÁCT adj., adv. 1. adj. adevarat, corect, drept, just. (Concluzii ~.) 2. adv. bine, corect, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. fidel. (Reproducere ~.) 4. adv. întocmai, literal, textual, ad litteram. (A reprodus ~ cele citite.) 5. adj. fix, precis. (A batut ora ~.) 6. adv. fix, precis, punct, (fig.) matematic. (~ la ora 9.) 7. adv. normal, regulat. (Trenul soseste ~.) 8. adj. v. punctual. 9. adj. v. riguros. 10. adv. v. precis. 11. adv. v. riguros. 12. adv. v. întocmai. 13. adv. v. drept. 14. adv. asa, întocmai. (Este ~ cum spui; ai sa faci ~ cum ti-am spus?) 15. adv. v. chiar.
cracment, CRACMÉNT s. n. (med.) senzatie auditiva sau palpatorie de crepitatie. (< fr. craquement)
dulceaţă, DULCEÁŢĂ s. (Transilv. si Ban.) pecmez, (Transilv.) silvoiz. (~ de caise.)
dresa, DRESÁ vb. I. a deprinde. (A ~ un animal, la circ.) II. a întocmi, a redacta. (A ~ un act, un proces-ver-bal.)
dresare, DRESARE s. 1. v. dresura. II. întocmire, redactare. (~ unui proces-verbal.)
drept, DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. ata, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dunga, linie dreapta.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înalta drept înaintea noastra.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreapta.) 9. adj. v. teapan. 10. adv. v. teapan. 11. adj. neted, plan, plat, ses, (pop.) oblu, (reg.) sesos, (Olt. si Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, sters. (O întinsa suprafata dreapta; un loc drept.) II. 1. adj. impartial, nepartial, nepartinitor, obiectiv, (înv.) nefatarit. (Om drept.) 2. adj. v. adevarat. 3. adv. adevarat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreapta.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreapta.) 6. adj. v. îndreptatit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereste drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenita.) III. s. 1. jurisprudenta, (înv. si pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învata dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (JUR.) drept de preferinta = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socoteste-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.
drege, DRÉGE vb. v. aranja, aseza, calauzi, clasa, clasifica, conduce, contraface, depana, dichisi, dirija, dispune, distribui, falsifica, farda, ferchezui, fortifica, gati, ghida, grupa, împarti, împodobi, îndrepta, îndruma, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, înzdraveni, lecui, machia, ordona, organiza, orândui, potrivi, povatui, pune, reconforta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, sfatui, sistematiza, spilcui, tamadui, ticlui, tonifica, vindeca, vopsi.
cosmogramă, COSMOGRÁMĂ s. f. harta a pozitiei astrilor pe bolta cereasca, în functie de care astrologii întocmesc horoscopul. (< fr. cosmogramme)
cosmofotogrammetrie, COSMOFOTOGRAMMETRÍE s. f. metoda fotogrammetrica de masurare si de reprezentare grafica a unor mari portiuni din suprafata terestra sau din suprafata celorlalte planete, întocmind harti pe baza fotografiilor luate din sateliti artificiali. (< fr. cosmophotogrammétrie)
doar, DOAR adv., conj. 1. adv. abia, numai, tocmai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ în zori.) 2. adv. exclusiv, numai. (~ atâta stiu.) 3. adv. exclusiv, numai, singur. (~ el m-a înteles.) 4. adv. poate. (Asteapta ~ o face vreo greseala.) 5. conj. (adversativ si restrictiv) ca. (~ nu mi-oi festeli onoarea!)
deopotrivă, DEOPOTRÍVĂ adv., adj. 1. adv. v. întocmai. 2. adj. invar. v. egal.
denota, DENOTÁ vb. a arata, a atesta, a indica, a releva, a trada, a vadi. (Proiectul întocmit ~ competenta autorului lui.)
copie, CÓPIE s. f. 1. reproducere exacta a unui text, a unei opere de arta etc.; (peior.) înscris care reproduce întocmai un alt înscris ce constata un act juridic. 3. ~ standard = film care contine pe aceeasi pelicula imaginea cât si coloana sonora, pentru proiectie. (< fr. copie, lat. copia)
datină, DÁTINĂ s. 1. fel, obicei, rânduiala, traditie, uz, uzanta, (înv. si pop.) rând, (pop.) data, lege, (înv. si reg.) pomana, (reg.) orânda, (Transilv.) suca, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravila, predanie, sart, tocmeala, (turcism înv.) adat. (Asa-i ~ din batrâni.) 2. v. cutuma.
dare, DÁRE s. 1. v. trasare. 2. dare de seama = raport, referat, situatie, (prin Transilv.) samadas, (înv.) doclad, otnosenie, tacrir, (rusism înv.) predstav-lenie. (A întocmit o ~ despre ...) 3. v. bir.
convent, CONVÉNT s. n. 1. consiliu al unei manastiri, al unui ordin calugaresc. 2. for suprem în biserica protestanta, format din clerici si laici. 3. adunare generala a francmasonilor. (< fr., engl. convent, lat. conventus)
curat, CURÁT adv. v. chiar, drept, exact, explicit, expres, întocmai, precis, raspicat, tocmai.
creastă, CREÁSTĂ s. 1. (GEOGR.) coama, crestet, culme, muchie, spinare, sprânceana, (pop.) culmis. (O ~ prelunga de munte.) 2. v. vârf. 3. v. coama. 4. v. spinare. 5. (BOT.) creasta-cocosului = a) (Clavaria flava) (reg.) melosel, opintic, tocmagel, barba-caprei, burete-cret, laba-mâtei; b) (Celosia cristata) (înv.) amaranta. 6. (ANAT.) creasta epidermica v. creasta papilara; creasta papilara = creasta epidermica.
creare, CREÁRE s. 1. v. inventare. 2. v. faurire. 3. (BIS.) facere, zidire, (înv.) tocmeala. (~ lumii, dupa Biblie.) 4. v. înfiintare. 5. v. constituire. 6. alca-tuire, compunere, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scriere, scris, (înv.) izvodire, redactie, redijare. (~ unei opere valoroase.) 7. v. formare. 8. v. provocare.
crea, CREÁ vb. 1. v. inventa. 2. v. fauri. 3. (BIS.) a face, a zidi. (Biblia scrie ca Dumnezeu a creat lumea.) 4. v. înfiinta. 5. v. constitui. 6. a alcatui, a compune, a elabora, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, (înv.) a izvodi, a redija, a tocmi. (A crea o opera valoroasa.) 7. v. forma. 8. v. provoca. 9. v. aduce.
conveni, CONVENÍ vb. 1. a-i placea, a prefera. (Ţi-ar ~ sa te muti la noi?) 2. a se întelege, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogati, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristani, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra pretului.) 3. v. întelege. 4. a accepta, a se învoi, (înv.) a pristani. (A ~ sa vina la nunta.)
constitui, CONSTITUÍ vb. 1. v. alcatui. 2. a alcatui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înfiinta, a numi, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie.) 3. v. înfiinta. 4. a fi, a forma, a însemna, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esentiala a lucrarii.)
consolida, CONSOLIDÁ vb. 1. (CONSTR.) a (se) întari, (pop.) a (se) întepeni, (înv. si reg.) a (se) tocmi. (S-a ~ fundatia unui imobil.) 2. v. întari. 3. a se întari, a se stabiliza. (Situatia lor s-a ~.) 4. a întari, (înv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.)
compune, COMPÚNE vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. alcatui. 4. v. culege. 5. a alcatui, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a savârsi. (Elemente care ~ un ansamblu.) 6. a (se) alcatui, a avea, a consta. (Blocul este ~ din doua corpuri.)
comandant, COMANDÁNT s. cap, capetenie, conducator, sef, mai-mare, (înv. si reg.) tist, (Transilv.) birau, (înv.) calauz, capitan, comandir, nacealnic, povatuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al ostirii.)
conspecta, CONSPECTÁ vb. tr. a întocmi un conspect; a rezuma. (< conspect)
clauză, CLÁUZĂ s. (JUR.) conditie, dispozitie, prevedere, punct, stipulare, stipulatie, termen, (înv. si pop.) tocmeala, (înv.) sart. (~ dintr-o conventie.)
ciocmăni, CIOCMĂNÍ vb. v. bodogani, cicali, dascali, plictisi, sâcâi.
cicăli, CICĂLÍ vb. a bodogani, a dascali, a plictisi, a sâcâi, (pop. si fam.) a boscorodi, (pop.) a dondani, a prociti, a sucali, (reg.) a ciocmani, a morcoti, a tocani, a tolocani, (Mold.) a cihai, (Transilv. si Bucov.) a cincai, (Mold. si Bucov.) a moronci, (fam.) a bârâi, a bâzâi, a bombani, a socri, (fig.) a ciocani, a cârâi, a pisa, a pisalogi, a toca. (Nu-l mai ~ atâta !)
chiti, CHITÍ vb. v. aprecia, aranja, arunca, aseza, avânta, azvârli, chibzui, clasa, clasifica, considera, crede, dispune, distribui, gasi, gândi, grupa, intentiona, împarti, întocmi, judeca, ochi, opina, ordona, organiza, orândui, planui, potrivi, precipita, proiecta, pune, repartiza, repezi, rândui, sari, sistematiza, socoti, tinti, viza, zvârli.
chilipir, CHILIPÍR s. 1. (pop. si fam.) pleasca, pomana, (înv.) ghelir, locma, (fig.) sfârâiala. (Cumpara-l, e un adevarat ~.) 2. v. avantaj.
chibzuială, CHIBZUIÁLĂ s. chibzuinta, chibzuire, cumintenie, cumpat, cumpatare, întelepciune, judecata, judiciozitate, masura, minte, moderatie, ratiune, socoteala, socotinta, tact, (livr.) continenta, (rar) cumintie, ponderatie, temperanta, (pop.) scumpatate, (înv. si reg.) sfat, (înv.) samaluire, socoata, tocmeala, (fam.) schepsis, (fig.) cumpaneala, cumpanire. (Procedeaza cu multa ~.)
chiar, CHIAR adv. 1. exact, întocmai, tocmai, (înv. si pop.) savai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) asasi. (~ asa s-a întâmplat.) 2. v. drept. 3. v. în-tocmai. 4. v. tocmai. 5. îndeosebi, tocmai, (înv. si pop.) osebit. (~ asta-i place lui.) 6. v. înca. 7. tocmai, (prin Ban. si Transilv.) bas. (Nu s-a întâmplat ~ de multa vreme.)
confecţiona, CONFECŢIONÁ vb. tr. a lucra, a produce; a întocmi. ♢ a fabrica în serie îmbracaminte sau încaltaminte. (< fr. confectionner)
călăuză, CĂLĂÚZĂ s. 1. v. ghid. 2. v. îndrumator. 3. îndrumator, povatuitor, sfatuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. si fam.) dascal, (înv.) povata, tocmitor. (X îi serveste drept ~.)
buretecreţ, BURETECRÉŢ s. v. burete-de-conopida, creasta-cocosului, ramurele, tocma-gel.
coincide, COINCÍDE vb. intr. 1. a se întâmpla, a se produce în acelasi timp. 2. a fi identic, a se potrivi; a corespunde întocmai. ♢ (despre linii, figuri) a se suprapune perfect. (< fr. coïncide, lat. coincidere)
baş, BAS adv. v. chiar, tocmai.
barbacaprei, BARBA-CÁPREI s. v. aglica, burete de conopida, creasta-cocosului, cretusca, ramurele, tocmagel.
atocma, ATÓCMA adv. v. absolut, aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
aşijderea, ASÍJDEREA adv. v. absolut, aidoma, aievea, asemenea, chiar, deopotriva, exact, identic, întocmai.
aşezământ, ASEZĂMÂNT s. v. acord, amplasament, aranjament, astâmpar, asezare, calm, combinatie, contract, conventie, descalecare, dispozitie, hotarâre, institutie, întocmire, întelegere, învoiala, învoire, legamânt, liniste, loc, logodna, odihna, ordin, organizare, orânduiala, orânduire, pace, pact, porunca, pozitie, repaus, rânduiala, temperatura, tihna, tranzactie, unitate.
aşeza, ASEZÁ vb. v. astâmpara, baza, bizui, calma, coloniza, conta, domoli, fixa, fundamenta, hotarî, institui, intentiona, împaca, încheia, încrede, înfiinta, întemeia, întocmi, limpezi, linisti, orândui, planui, potoli, proiecta, rândui, sprijini, stabili, statornici, tempera.
aşaşi, ASÁSI adv. v. acum, chiar, exact, imediat, îndata, întocmai, numaidecât, tocmai.
asemenea, ASÉMENEA adv., adj. 1. adv. v. întocmai. 2. adj. invar. v. asemanator. 3. adj. invar. astfel, asa, atare. (O ~ problema ...)
citat, CITÁT s. n. 1. pasaj dintr-o scriere, dintr-un autor etc., reprodus întocmai, cu indicarea exacta a sursei. 2. (muz.) figura melodica sau ritmica împrumutata altei lucrari. (< germ. Zitat)
aranja, ARANJÁ vb. 1. a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împarti, a întocmi, a ordona, a organiza, a orândui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rândui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. v. pregati. 3. v. pune. 4. a face, a pregati. (~ patul.) 5. (a-si) aseza, a(-si) potrivi. (Îsi ~ cravata.) 6. a aseza, a îndrepta, a netezi. (Îsi ~ parul.) 7. v. regla. 8. a potrivi, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a o brodi. (A ~ astfel lucrurile încât...) 9. v. rezolva. 10. v. reglementa. 11. v. gati.
apuca, APUCÁ vb. v. angaja, baga, cere, deveni, elibera, face, fagadui, intra, încadra, îndatora, însarcina, libera, obliga, pretinde, promite, salva, scapa, scoate, tocmi, vârî.
angaja, ANGAJÁ vb. 1. a baga, a încadra, a lua, a numi, a primi, (înv. si pop.) a naimi. (Îl ~ într-un serviciu.) 2. a se baga, a intra, a se încadra, a se tocmi, a se vârî, (pop.) a se învoi, a merge, a se naimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. si Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat.) 3. a fagadui, a se îndatora, a se însarcina, a se obliga, a promite, (înv. si reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a se adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (Se ~ sa faca urmatoarele...)
alcătuire, ALCĂTUÍRE s. 1. v. creare. 2. v. constituire. 3. v. structura. 4. aranjament, asezare, dispunere, distributie, întocmire, rânduiala, structura. (O anumita ~ a materiei, într-o carte.) 5. v. componenta. 6. v. formatie.
alcătui, ALCĂTUÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. a concepe, a întocmi, a plasmui, a realiza, (fig.) a urzi. (A ~ o colectie de folclor.) 4. a compune, a construi. (A ~ o fraza.) 5. v. constitui. 6. a compune, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a savârsi. (Elementele care ~ un ansamblu.) 7. v. compune.
aievea, AIÉVEA adv., adj. 1. adv. v. întocmai. 2. adj. v. adevarat. 3. adv. v. real. 4. adj. concret, palpabil, pipaibil. (O realitate ~.)
aidoma, AÍDOMA adv. v. întocmai.
ciclomotor, CICLOMOTÓR s. n. bicicleta cu un motor de un cilindru, cu o capacitate de pâna la 50 de cm3. (< fr. cyclomoteur)
adlitteram, ADLÍTTERAM adv. exact, întocmai, literal, textual. (A reprodus ~ cele citite.)
adeveri, ADEVERÍ vb. 1. v. confirma. 2. a se confirma, a se împlini, a se îndeplini, a se realiza. (Previziunile lui s-au ~ întocmai.) 3. a verifica. (Realitati pe care stiinta le ~.)
acurat, ACURÁT adv. v. chiar, clar, evident, exact, întocmai, limpede, precis, tocmai.
abia, ABIÁ adv. 1. doar, numai, tocmai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ a doua zi.) 2. anevoie, greu. (~ a scapat cu viata.)
chestionar, CHESTIONÁR s. n. 1. lista sistematica de întrebari întocmita cu scopul de a obtine informatii, lamuriri. 2. metoda de investigare psihologica bazata pe întrebari si raspunsuri. (< fr. questionnaire)
vârî, VÂRÎ vb. 1. v. baga. 2. a baga, a introduce, a pune. (~ vinul în damigeana, gaina în traista.) 3. a baga, a introduce, a trece. (~ ata prin urechea acului.) 4. a se baga, a intra, a se introduce. (S-a ~ în spartura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. amesteca. 10. a se angaja, a se baga, a intra, a se încadra, a se tocmi, (pop.) a se învoi, a merge, a se naimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. si Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat la un mosier.) 11. v. investi.
centimetru, CENTIMÉTRU I. s. m. masura subdivizionara de lungime, a suta parte dintr-un metru. II. s. n. panglica lunga de 1 cm (si jumatate) cu diviziuni zecimale, pentru masurat în croitorie, în magazine de textile etc. (< fr. céntimètre)
acmee, acmée s. f., g.-d. art. acméei
acmolit, acmolít s. n.
cecmegea, cecmegeá s. f., art. cecmegeáua, g.-d. art. cecmegélei; pl. cecmegéle
centimetru, centimétru (unitate de masura) s. m. (sil. -tru), art. centimétrul; pl. centimétri, art. centimétrii; simb. cm
ciocmăni, ciocmaní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. ciocmanésc, imperf. 3 sg. ciocmaneá; conj. prez. 3 sg. si pl. ciocmaneásca
curiu, curiu s. n. [pron. cüriu], art. curiul; simb. Cm
francmason, francmasón s. m. (sil. mf. franc-), pl. francmasóni
francmasonerie, francmasoneríe s. f. (sil. mf. franc-) → masonerie
francmasonic, francmasónic adj. (sil. mf. franc-) → masonic
întocmi, întocmí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. întocmésc, imperf. 3 sg. întocmeá; conj. prez. 3 sg. si pl. întocmeásca
întocmire, întocmíre s. f., g.-d. art. întocmírii; pl. întocmíri
jacmar, jacmár s. n.
jecmăneală, jecmaneála s. f., g.-d. art. jecmanelii; pl. jecmanéli
jecmăni, jecmaní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. jecmanésc, imperf. 3 sg. jecmaneá; conj. prez. 3 sg. si pl. jecmaneásca
locma, locmá s. f., art. locmáua, g.-d. art. locmálei; pl. locmále
macmahon, macmahón s. n., pl. macmahoáne
catalografie, CATALOGRAFÍE s. f. ramura a biblioteconomiei care studiaza principiile si metodele întocmirii cataloagelor de biblioteca, de muzeu. (< fr. catalographie)
sic, sic (întocmai) adv.
tocmagi, tocmági s. m. pl.
tocmai, tócmai adv.
tocmăgel, tocmagél s. m., pl., tocmagéi, art. tocmagéii
tocmeală, tocmeála s. f., g.-d. art. tocmélii; pl. tocméli
tocmi, tocmí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. tocmésc, imperf. 3 sg. tocmeá; conj. prez. 3 sg. si pl. tocmeásca
tocmire, tocmíre s. f., g.-d. art. tocmírii; pl. tocmíri
observa, A OBSERVÁ obsérv tranz. 1) A fixa cu vazul într-un fragment scurt de timp; a distinge fugitiv cu privirea; a zari. 2) A sesiza atragând atentia; a remarca. ~ un detaliu artistic. 3) A privi cu atentie, pentru a-si forma o parere. 4) A urmari pe ascuns; a pândi. 5) înv. (legi, obiceiuri etc.) A lua în consideratie, acordând atentia cuvenita; a îndeplini întocmai; a respecta. ~ datinele stramosesti. /<fr. observer, lat. observare
nu, NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativa) Îi apartin cinci inventii, nu trei. Nu am stiut de asta. 3) si substantival (tine locul unei parti de propozitie, unei propozitii sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (tine locul predicatului negativ într-o propozitie eliptica) Cine doreste, ramâne, cine nu, pleaca. ♢ Nu si nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugaminte repetata sau nereusita. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întari un consimtamânt. Cum de nu (sau ba bine ca nu) a) desigur; fara îndoiala; fireste; b) vorba sa fie! nici când! (ei) as! A spune ca nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intra în componenta locutiunilor adverbiale si conjunctionale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentueaza ideea exprimata de îmbinarea de cuvinte precedenta). ♢ Nu o (singura) data în repetate rânduri; deseori. Nu zabava peste putin timp; repede. Nu gluma (sau nu saga) cu adevarat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în constructia Si unde nu, urmata de un verb, capata sens afirmativ afectiv) Si unde nu începe a juca. /<lat. non
notariat, NOTARIÁT ~e n. Organ de stat unde se întocmesc si se autentifica acte sau se legali-zeaza copii. [Sil. -ri-at] /<fr. notariat, germ. Notariat
notarial, NOTARIÁL ~a (~i, ~e) Care tine de com-petenta unui notar (public); întocmit de un notar (public). Act ~. [Sil. -ri-al] /<fr. notarial
nimeri, A NIMER//Í ~ésc 1. tranz. 1) A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat. ♢ A-l ~ pe cineva a-i face cuiva pe plac; a satisface hatârul cuiva. A o ~ bine a) a (nu) da gres; b) a spune ceva potrivit. 2) A gasi pe baza unor informatii prealabile. ~ drumul. 2. in-tranz. A ajunge pe neasteptate (într-un loc sau într-o situatie); a se trezi; a se pomeni; a cadea; a pica. ~ în încurcatura. ♢ ~ tocmai bine (sau la tanc) a veni la momentul potrivit. /<bulg. nameria
năimi, A SE NĂIM//Í ma ~ésc intranz. (despre persoane) A intra într-un serviciu în schimbul unei plati; a se tocmi; a se angaja. [Sil. na-i-] /<sl. naimu
năimi, A NĂIM//Í ~ésc tranz. pop. 1) (persoane) A lua la lucru (printr-o întelegere); a tocmi; a angaja. 2) A lua cu chirie; a închiria. 3) A lua în arenda; a arenda. [Sil. na-i-] /<sl. naimu
mult, MULT2 adv. 1) În numar mare; în cantitate mare; un timp îndelungat. A produce ~. A cânta ~. ♢ Cu ~ în mare masura; considerabil. Mai ~ mai cu seama; îndeosebi. Cel ~ a) maximum; b) în cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decât viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frica; b) a fi peste masura de istovit. Din ~ în mai ~ într-o masura tot mai mare; din ce în ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai putin într-o masura oarecare; întrucâtva. Nici mai ~, nici mai putin a) atât, cât se cuvine; tocmai cât trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta întrece orice masura; asta-i prea-prea. ~ si bine a) mult timp; timp îndelungat; b) degeaba; în zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La departare mare; departe. A lasa ~ în urma. 3) (deseori urmat de prea) În cel mai înalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus
meşteri, A MESTER//Í ~ésc tranz. 1) A face cu îndemânare si pricepere (de mester); a mestesugi. ~ o masa. 2) rar A readuce la starea initiala; a repune în functiune; a drege; a repara; a tocmi. /Din mester
mână, MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extrema a acestor membre care cuprinde palma si degetele. ♢ Cu amândoua mâinile din toata inima; fara nici o rezerva. A-si spala mâinile (sau a se spala pe mâini) a nu lua asupra sa nici o raspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toata ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeala. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mâna; b) a-si uni eforturile în vederea unor actiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-si musca mâinile a se cai amarnic. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goala a pleca (a se întoarce) fara a obtine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromitator despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini si de picioare) a face pe cineva sa nu poata actiona. A avea ~ libera a dispune de libertate deplina. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-si pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca sa loveasca pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în solduri, încrucisate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ sparta a fi risipitor; a cheltui fara socoteala. A avea (sau a fi cu) ~ larga a fi darnic. A fi cu ~a lunga (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul sa fure. A fi ~a dreapta a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în casatorie. A avea ~ de fier a fi autoritar si sever. A uita de la ~ (pâna) la gura a uita foarte repede. O ~ spala pe alta (si amândoua obrazul) se spune când una din parti cauta sa justifice actiunile alteia pentru ca sa nu iasa la iveala lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciuna se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o actiune (adunând bani de la toti). A lua cu o ~ si a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ si a lua cu doua a fi hraparet. 3) fig. Persoana, individ ca autor al unei actiuni. ♢ ~ de lucru forta de lucru. 4) Cantitate mica de ceva, atât cât încape în palma. O ~ de faina. 5) fig. Numar redus de unitati; cantitate mica. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasa sociala; treapta. ♢ De toata ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus
măsură, MĂSÚR//Ă ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ♢ În mare ~ în mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cât. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pâna la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ♢ Cu ~ atât cât trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ♢ Cu aceeasi ~ la fel, în acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor într-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizarii unui anumit scop. ♢ A lua ~i a dispune, a hotarî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura
masonic, MASÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de masonerie; francmasonic. /<fr. maçonnique
mason, MASÓN ~i m. Membru al organizatiei masonice; francmason. /<fr. maçon
mal, MAL ~uri n. 1) Margine de pamânt de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ♢ Din ~ în ~ a) pe toata întinderea, cât tine apa de la un capat la celalalt; b) de la un capat la celalalt; de la început pâna la sfârsit. ♢ A iesi (sau a ajunge) la ~ a scapa teafar; a scapa din încurcatura. ♢ A se îneca tocmai la ~ a suferi o nereusita tocmai când scopul parea atins. /Cuv. autoht.
lup, LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemanator câinelui, care are blana sura, cap mare cu bot ascutit, gât gros si coada stufoasa. ♢ ~ în piele de oaie om rau si nesincer. Vorbesti de ~ si ~ul la usa se zice când vorbesti despre cineva si acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lasa pe cineva sau ceva la dispozitia rauvoitorilor. ~ul îsi schimba parul, dar naravul ba deprinderile rele nu se uita (usor). ~ batrân om hâtru si cu experienta bogata. A scapa ca din gura ~ului a scapa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult si cu lacomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gura de ~ a disparea repede si fara urme. Si ~ul satul si oaia întreaga se spune când se face dreptate ambelor parti aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna înca nu s-a sfârsit. 2): ~ul-baltii stiuca. ~-de-mare a) peste marin cu dinti puternici; b) specie de foca; c) marinar experimentat. ~ul-vrabiilor pasare rapitoare cu spinarea cenusie, cu aripile si coada neagra. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blana cenusie si cu dungi pe spate. 3) art. Constelatie din emisfera sudica. /<lat. lupus
logofăt, LOGOF//ẮT ~éti m. 1) (în evul mediu în Ţara Româneasca si în Moldova; folosit si ca titlu pe lânga numele respectiv) Boier cu functia de presedinte al divanului, care avea în grija pecetea domneasca si întocmirea hrisoavelor domnesti. 2) Sef al cancelariei domnesti. 3) înv. Slujbas într-o cancelarie însarcinat cu copierea si întocmirea actelor; copist; pisar; scrib. 4) Supraveghetor al slugilor de la o curte boiereasca. /<ngr. logothétis
literă, LÍTER//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre semnele grafice care alcatuiesc un alfabet; buche. ♢ ~ mare majuscula. ~ mica minuscula. 2) fig. Înteles strict, formal al unui text. ~a legii. ♢ ~ cu ~ în toate amanuntele; întocmai; exact. 3) la pl. Studii umanistice, în special filologice. Facultate de ~e. [G.-D. literei] /<lat. littera
literalmente, LITERALMÉNTE adv. În mod literal; în sensul strict al cuvântului; exact; întocmai. /<fr. litteralement
literal, LITERÁL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care este reprodus întocmai ca în textul original; litera cu litera; ad-litteram; textual. 2) mat. (despre expresii sau marimi) Care este reprezentat prin litere; notat cu litere. /<fr. littéral, lat. litteralis
jupui, A JUPUÍ jupói tranz. 1) (animale moarte) A curata de piele; a beli; a jumuli; a despuia 2) (arbori, plante) A curata de coaja; a coji. 3) fig. (persoane) A lipsi de avere; a prada; a jecmani; a jefui; a despuia. /<bulg. župia
jumuli, A JUMUL//Í ~ésc tranz. 1) (pasari taiate) A lipsi de pene si de puf prin smulgere; a peni. 2) (par) A smulge din radacina. 3) (animale moarte) A curata de piele; a beli; a jupui; a despuia; 4) fig. (persoane) A priva (de bani sau de alte bunuri materiale) prin exploatare sau prin sustragere; a jecmani; a jefui. /cf. ung. gymbálni
jefui, A JEFU//Í ~iésc tranz. (persoane) 1) A lipsi (complet) de avere; a prada; a jupui; a jecmani; a despuia. 2) A lipsi de bani sau de bunuri materiale (prin exploatare sau prin violenta); a jecmani; a jumuli. /jaf + suf. ~ui
jecmăneală, JECMĂN//EÁLĂ ~éli f. Delict constând în lipsirea cuiva de bunuri materiale prin folosirea fortei sau a anumitor privilegii sociale. /a jecmani + suf. ~eala
jecmăni, A JECMĂN//Í ~ésc tranz. (persoane) 1) A lipsi (complet) de avere; a prada; a jefui; a despuia; a jupui. 2) A priva (de bani sau de alte bunuri materiale) prin exploatare sau prin violenta; a jefui; a jumuli. /Din jecman
jecman, JECMÁN n. pop. Furt însotit de violenta; jaf. /<ung. zsákmány
jălbar, JĂLBÁR ~i m. înv. Persoana care se ocupa cu întocmirea jalbelor în schimbul unei remunerari. /jalba + suf. ~ar
întocmi, A ÎNTOCM//Í ~ésc tranz. 1) A face sa ia fiinta si sa capete forta definitiva; a alcatui; a elabora. ~ un proiect (sau un plan). ~ actele. 2) A pune la cale temeinic, pe baze trainice. ~ o gospodarie. /în + a tocmi
întocmai, ÎNTÓCMAI adv. Întru totul; exact; asa. /în + tocmai
îngâna, A ÎNGÂNÁ îngân tranz. 1) (vorbirea altora) A imita în bataie de joc; a lua în râs prin imitare; a strâmba. 2) (glasurile animalelor si ale pasarilor) A imita, reproducând întocmai. 3) A cânta încet si fara cuvinte ca pentru sine; a murmura; a fredona. ~ o melodie. /<lat. ingannare
grefă, GRÉF//Ă1 ~e f. Serviciu în cadrul instantelor judecatoresti unde se întocmesc si se pastreaza actele de procedura. /<fr. greffe
globi, A GLOB//Í ~ésc tranz. înv. 1) A pedepsi prin aplicarea unei gloabe; a amenda. 2) A lipsi de bunuri materiale; a jecmani; a jefui; a despuia; a prada. /Din gloaba
glagolitic, GLAGOLÍTI//C ~ca (~ci, ~ce): Alfabet ~ alfabet vechi slav, întocmit dupa modelul literelor mici grecesti si folosit în scrierile religioase. Litera ~ca litera din acest alfabet. /<fr. glagolitique
gal, GAL2 ~i m. fiz. Unitate de masura a acceleratiei (egala cu 1 cm pe secunda la patrat). /<fr. gal
fus, FUS3 ~uri n. 1) Unitate de masura a suprafetei pieilor (egala cu 929 cm2). 2) Bucata de piele având o astfel de suprafata. /<germ. Fuss
francmasonic, FRANCMASÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de francmasonerie; propriu francmasoneriei. Loja ~ca. Societate ~ca. /<fr. franc-maçonnique
francmason, FRANCMASÓN ~i m. Membru al organizatiei francmasonice. /<fr. franc-maçon
francmasonerie, FRANCMASONERÍE f. Curent religios si filozofic care se caracterizeaza prin ritualuri mistice si prin îmbinarea lor cu principiile etico-morale si politice. [G.-D. francmasoneriei] /<fr. franc-maçonnerie
fotogrammetrie, FOTOGRAMMETRÍE f. Ramura a topografiei care se ocupa cu masurarea dimensiunilor si formei obiectelor de pe teren cu ajutorul fotogramelor în vederea întocmirii hartilor si ridicarii planurilor. [Art. fotogrammetria; G.-D. fotogrammetriei; Sil. -tri-e] /<fr. photogrammétrie
fotocartare, FOTOCART//ÁRE ~ari f. Tehnica întocmirii planurilor si hartilor dupa fotograme. /foto- + cartare
formă, FÓRM//Ă ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ♢ (A fi) în ~ a se afla în conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ♢ ~ gramaticala aspect luat de un cuvânt pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act întocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este în contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, în care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
formalitate, FORMALIT//ÁTE ~ati f. 1) Norma formala de conduita impusa de regulile de politete. 2) Operatie prescrisa, folosita la întocmirea unor acte legale. 3) Act legal lipsit de importanta, a carui eliberare nu prezinta dificultati. [G.-D. formalitatii] /<fr. formalité
fidel, FIDÉL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care manifesta un atasament constant; caracterizat prin statornicie în convingeri, atitudini si sentimente; credincios; devotat. 2) Care reproduce întocmai un model; conform originalului. Traducere ~a. /<fr. fidele, lat. fidelis
factură, FACTÚR//Ă2 ~i f. 1) Act contabil sau comercial care indica cantitatea, calitatea si pretul marfurilor sau a serviciilor executate. 2) Nota de plata. 3) Formular tiparit pe care se întocmeste un astfel de act sau o astfel de nota de plata. [G.-D. facturii] /<fr. facture
excerpta, A EXCERPT//Á ~éz tranz. (pasaje sau date) A extrage dintr-un text în vederea studierii sau a întocmirii unei lucrari stiintifice [Sil. ex-cerp-ta] /<fr. excepter
exact, EXÁC//T ~ta (~ti, ~te) 1) (despre lucruri) Care corespunde întru totul adevarului; în totala conformitate cu realitatea; întocmai; precis. 2) Care reproduce cu fidelitate realitatea, originalul sau modelul. Copie ~ta a unui text. 3) (despre instrumente de masura) Care indica cu exactitate; precis. Valoare ~ta. 4) (despre persoane) Care face cele promise la timpul cuvenit; punctual. /<fr. exact, lat. exactus
elabora, A ELABOR//Á ~éz tranz. 1) (planuri, idei, texte, opere etc.) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a alcatui; a întocmi. 2) (legi, decrete) A pune în vigoare în mod oficial; a emite. 3) (aliaje, otel) A obtine ca urmare a efectuarii unor operatii speciale. /<fr. élaborer, lat. elaborare
echidnă, ECHÍDN//Ă ~e f. Mamifer insectivor, lung de circa 25 cm, cu tepi pe corp si botul cornos, foarte ascutit. /<fr. échidné
dresa, A DRES//Á2 ~éz tranz. (acte, procese verbale) A întocmi în scris. /<fr. dresser
drege, A DRÉGE dreg tranz. 1) (obiecte stricate, defectate) A repune în functiune; a repara; a tocmi. ♢ A-si ~ gustul a lua ceva în gura pentru a face sa dispara un gust neplacut. A-si ~ glasul (vocea) a tusi usor pentru a-si limpezi vocea. 2) fig. A modifica în bine; a corecta; a corija. 3) A întocmi cu îndemânare, aranjând si potrivind. 4) (bucate, bauturi) A îmbunatati la gust prin adaugarea condimen-telor. 5) fig. (bauturi) A turna în pahare; a umple paharele. 6) pop. (persoane) A învata minte; a pune la punct. 7) fam. (obrajii) A colora cu fard (pentru a da un aspect placut). /<lat. dirigere
direct, DIRÉC//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) Care duce la tinta fara cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~ta. 2) fig. Care se exprima sau spune adevarul deschis, fara ascunzisuri. 3) Care asigura o legatura nemijlocita. Comunicatie ~ta. 4) Care se face sau are loc fara trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~ta. 5): Complement ~ parte secundara a propozitiei, care determina un verb tranzitiv si indica obiectul asupra caruia trece actiunea. 6): Vorbire ~ta reproducere întocmai a formei si a continutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus
deviz, DEVÍZ ~e n. Situatie întocmita în prealabil, în care se prezinta detaliat cheltuielile în vederea realizarii unei lucrari. /<fr. devis
despuia, A DESPUIÁ despói tranz. 1) A face sa se despoaie. 2) (persoane) A deposeda de tot ce are, cu forta; a prada; a jefui; a jecmani; a jupui. 3) (animale moarte) A curata de piele; a jumuli; a ecarisa; a jupui. 4) rar (arbori, plante etc.) A curata de coaja; a coji; a jupui. 5) (materiale dintr-un text, dosar sau dintr-o lucrare, publicatie) A extrage în vederea studierii sau întocmirii unui studiu stiintific; a excerpta. ♢ ~ scrutinul a extrage din urna buletinele de vot pentru a stabili rezultatele unei alegeri. [Sil. -pu-ia] /<lat. dispoliare
decemvir, DECEMVÍR ~i m. ist. (în Roma antica) Fiecare dintre cei zece magistrati care în anii 451-450 î.e.n. au întocmit codul de legi, cunoscut sub numele de "cele 12 table". /<lat. decemvir, fr. décemvir
curat, CURÁT2 adv. 1) Întru totul; exact; precis; întocmai; chiar. ~ vorba ceea: sezi binisor, nu-mi da pace. 2) Bine; cu maiestrie. A scrie ~. A spala ~. 3) (construit cu verbul a spune) Pe înteles; limpede; deslusit. /cf. lat. curare
cot, COT3 coti m. înv. Veche unitate de masura pentru lungimi egala cu aproximativ 60 cm. ♢ A scoate limba de-un ~ a) a se sufoca de oboseala; b) a depune eforturi ce depasesc propriile puteri. /<lat. cubitus
copie, CÓPI//E ~i f. 1) Reproducere exacta a ceea ce este facut într-un singur exemplar. ♢ ~ legalizata copie pe care un organ de stat o atesta ca fiind conforma cu originalul. 2) depr. Imitatie lipsita de originalitate si de valoare. 3) Înscris care reproduce întocmai un alt înscris, constatator al unui act juridic. [Art. copia; G.-D. copiei; Sil. -pi-e] /<fr. copie, lat. copia
coincide, A COINCÍDE pers. 3 coincíde intranz. 1) (despre actiuni, evenimente, fenomene) A se produce simultan; a avea loc în acelasi timp. 2) (despre scopuri, sarcini etc.) A se potrivi întocmai; a corespunde exact. 3) (de-spre figuri geometrice) A se suprapune perfect. [Sil. co-in-] /<fr. coïncider, it. coincidere
chiar, CHIAR1 adv. 1) Tocmai; întocmai; anume; exact. ~ el. ~ acum. 2) Pâna si; înca si. Si-ar da ~ si viata. 3) Într-adevar; cu adevarat; în realitate. ~ pleaca! 4) Înca. ~ din prima zi. 5) (precedat de nici) Nici macar. Nici ~ parintii n-au ce-i face. 6) (urmat de o propozitie concesiva introdusa prin daca) Si daca. Intru ~ daca nu ma pofteste nimeni. /<lat. clarus
centimetru, CENTIMÉTR//U2 ~i m. Unitate de masura a lungimii (egala cu a suta parte dintr-un metru). ♢ ~ patrat (cm2) unitate subdivizionara de masura a suprafetei, egala cu aria unui patrat ale carui laturi au lungimea de un centimetru. ~ cub (cm3) unitate subdivizionara de masura a volumului, egala cu volumul unui cub ale carui laturi au lungimea de un centimetru. /<fr. centimetre
catalografie, CATALOGRAFÍE f. 1) Ramura a biblioteconomiei care studiaza principiile si metodele de întocmire a cataloagelor. 2) (în biblioteca, în muzeu etc.) Tehnica de alcatuire a cataloagelor. /<fr. catalographie
cartografie, CARTOGRAFÍE f. Disciplina care se ocupa de arta si tehnica întocmirii, redactarii si editarii hartilor si a planurilor topografice. [Art. cartografia; G.-D. cartografiei; Sil. -fi-e] /<fr. cartographie
cartografia, A CARTOGRAFI//Á ~éz tranz. (harti sau planuri topografice) A întocmi, reprezentând pe plan suprafete ale scoartei terestre. [Sil. -fi-a] /Din cartografie
caplama, CAPLAMÁ ~le f. (la un perete, un acoperis etc.) Mod de prindere a scândurilor astfel încât fiecare scândura sa acopere scândura precedenta pe o latime de 2 cm. /<turc. kaplama
calendaristic, CALENDARÍSTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de calendar; propriu unui calendar. 2) Care este întocmit în conformitate cu calendarul; conform calendarului. ♢ An ~ an socotit de la 1 ianuarie pâna la 31 decembrie. Plan de munca ~ plan de munca alcatuit dupa zile si saptamîni. /calendar + suf. ~istic
bob, BOB1 ~i m. 1) Planta leguminoasa cu fructul pastaie, cu seminte mari, ovale si plate. 2) Samânta acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de seminte ale acestei plante. ♢ A da (sau a ghici) în ~i a prezice viitorul cuiva dupa felul cum se aranjeaza bobii aruncati de catre ghicitor. ~ cu ~ amanuntit, luând fiecare element în parte; fir cu fir. Din ~ în ~ fara graba si foarte atent. ~ numarat exact; întocmai. /<sl. bobu
băga, A BĂGÁ bag tranz. 1) A face sa intre (înauntru); a introduce; a vârî. ♢ ~ (ceva) în cap a tine minte; a memora. ~ (ceva) în gura a mânca. ~ (cuiva) mintile în cap a cuminti (pe cineva). A(-i) ~ cuiva în cap a) a face pe cineva sa fie preocupat de ceva; b) a face pe cineva sa înteleaga ceva complicat, inaccesibil. ~ (cuiva) frica în oase a speria foarte tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în sân a apropia mult (pe cineva); a trata cu atentie si cu dragoste. ~ mâna în buzunarul cuiva a jecmani (pe cineva). 2) A pune într-o situatie neplacuta. ♢ ~ (pe cineva) în boala (sau în boale) a înspaimânta (pe cineva). ~ (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) a speria tare (pe cineva); b) a mânia tare (pe cineva). ~ (pe cineva) în pacat a face (pe cineva) sa comita o fapta condamnabila. ~ (pe cineva) în nevoi a face sa aiba neplaceri. ~ (pe cineva) la apa a pune în mare încurcatura. ~ în mormânt a pricinui moartea cuiva. 3) A face sa îmbratiseze o slujba, o meserie; a plasa. ~ la scoala de meserii. 4): ~ de seama a fi atent la ceva; a avea grija. /Orig. nec.
autentic, AUTÉNTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este conform cu adevarul, cu realitatea; veridic; veritabil. Fapte ~ce. 2) (despre acte) Care a fost întocmit prin respectarea tuturor formelor legale. Un testament ~. [Sil. a-u-] /<lat. authenticus, gr. authentikós
aşa, ASÁ1 adv. 1) În felul acesta; în modul acesta; astfel. ♢ ~-zis sau ~-numit conventional numit astfel; pretins; fals; aparent; impropriu. Si ~, si ~ si într-un fel, si într-altul. Ori ~, ori ~ sau într-un fel, sau într-altul. ~ si ~ nu prea bine; potrivit. Azi ~, mâine ~ mereu în felul acesta. 2) În acelasi fel; în acelasi mod. 3) Întru totul; întocmai; exact. O fapta ~ de frumoasa. /<lat. eccum-sic
ascarid, ASCARÍ//D ~zi m. Vierme parazit lung de 15-30 cm care traieste mai ales în intestinul subtire al omului si al unor animale; limbric. /<fr. ascaride, lat. ascarida
angaja, A SE ANGAJ//Á ma ~éz intranz. 1) A intra în slujba (în schimbul unei plati); a se tocmi. 2) A se încadra într-o actiune. 3) A-si asuma o obligatie; a-si lua un angajament. 4) A o apuca într-o anumita directie. /<fr. engager
alcătui, A ALCĂTU//Í ~iésc tranz. 1) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instructiune. 2) (totalitati, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni
aidoma, AÍDOMA adv. 1) La fel; întocmai; egal. A fi ~ la chip. 2) În realitate; aievea; într-adevar. /a + sl. vidomu
aerofotogrammetrie, AEROFOTOGRAMMETRÍE f. Tehnica întocmirii hartilor si a planurilor topografice pe baza fotografierii din avion; aerocartografie. /<fr. aérophotogrammétrie
aerocartografie, AEROCARTOGRAFÍE f. tehn. Metoda de întocmire a hartilor si a planurilor topografice pe baza fotogramelor aeriene; aerofotogrammetrie. /<fr. aérocartographie
aerocartograf, AEROCARTOGRÁF ~e n. tehn. Aparat pentru întocmirea hartilor si a planurilor topografice dupa fotografierea din avion. /<fr. aérocartographe
acoperi, A SE ACOPERÍ se acópera intranz. 1) A corespunde perfect; a se potrivi întocmai; a coincide. 2) fig. A fi cuprins total; a se umple. ~ de glorie. ~ de rusine. /<lat. acco[o]perire
papagal, PAPAGÁL ~i m. 1) Pasare exotica de talie medie sau mica, cu cioc încovoiat, cu penaj divers si viu colorat, care, fiind dresata, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ♢ ~-tiganesc stanca mica; stancuta. ~-de-brazi pasare de talie mica, cu cioc scurt, încovoiat, cu penaj brun, având vârfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuta. A avea ~ a fi bun de gura. 2) fig. Persoana care repeta întocmai spusele cuiva, fara sa le patrunda. 3) fam. Organ al vorbirii; gura. 4) Cleste dintat folosit la montarea sau repararea tevilor. /<ngr. papaghálos, it. pappagallo
păzi, A PĂZ//Í ~ésc tranz. 1) (persoane, lucruri, bunuri materiale etc.) A avea în paza; a lua sub ocrotire; a supraveghea; a veghea; a proteja; a ocroti; a apara. 2) rar (reguli, norme, legi etc.) A traduce cu strictete în viata; a îndeplini întocmai; a respecta. 3) înv. (persoane) A urmari pe ascuns. 4) (persoane, lucruri) A apara pe toate caile (punând la adapost); a feri. ♢ Pazea! fereste! da-te la o parte. De-ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi de-ar sti omul ce primejdie îl asteapta, s-ar feri la timp de ea. ~ ca lumina ochilor (sau ca ochii din cap) a pastra cu multa grija, cu sfintenie (ca pe un lucru sfânt). A lua la trei pazeste a dojeni aspru; a lua la trei parale. /<sl. paziti
picătură, PICĂTÚR//Ă ~i f. 1) Particica globulara de lichid; strop; pic. ♢ ~ cu ~ putin câte putin; treptat. Pâna la ultima ~ de sânge pâna la ultima suflare; pâna la moarte. A semana cu cineva ca doua ~i de apa a semana întocmai cu cineva. 2) Cantitate foarte mica din ceva; pic; farâmitura; strop; gram. ~ de dulceata. 3) la pl. Medicament lichid, care se administreaza dozat cu pipeta. /a pica + suf. ~atura
pisar, PISÁR ~i m. înv. Slujbas într-o cancelarie care avea în însarcinarea sa copierea si întocmirea actelor; copist; scrib. /<sl. pïsari, pol. pisarz
prăda, A PRĂD//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A lipsi (complet) de avere; a jecmani; a despuia; a jupui; a jefui. 2) (bunuri, avere) A fura în cantitati mari. 3) (oameni dependenti) A ruina prin exploatare. /<lat. praedare
prăşitor, PRĂSIT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care praseste. 2) Om tocmit la prasit. /a prasi + suf. ~tor
program, PROGRÁM ~e n. 1) Plan de activitate, întocmit dupa etape. 2) Ansamblu de principii, de scopuri si de sarcini, care privesc activitatea unui partid politic, a unui guvern sau a unei organizatii obstesti. 3) Continut al unei reprezentatii (de teatru, de concert, de radio etc.). 4) Publicatie în care este prezentat continutul unei asemenea reprezentatii. 5) Ansamblu de instructiuni codate cu ajutorul carora un calculator electronic rezolva o problema data. /<fr. programme
proiecţie, PROIÉCŢI//E ~i f. 1) Operatie geometrica de reprezentare a unui obiect din spatiu pe un plan sau pe o dreapta (prin ducerea perpendicularelor din toate punctele acestuia). ♢ ~ cartografica mijloc matematic de reprezentare plana a suprafetei terestre sau a unei parti din ea în scopul întocmirii hartilor. 2) Figura obtinuta printr-o asemenea operatie. 3) v. A PROIECTA si A SE PROIECTA. ♢ Aparat de ~ aparat pentru proiectarea imaginilor de pe o pelicula cinematografica pe ecran. [G.-D. proiectiei; Sil. -iec-ti-e] /<fr. projection, lat. projectio, ~onis
radio, RÁDIO radióuri n. 1) Instalatie de transmitere si de receptie la distanta a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice. 2) Aparat de receptie a emisiunilor difuzate de o astfel de instalatie; radioreceptor. Asculta muzica la ~. 3) Sistem de difuzare a programelor prin radioreceptor. 4) Institutie care dirijeaza întocmirea si difuzarea programelor informative si culturale prin aceasta instalatie; radiodifuziune. ~ul moldovenesc. [Sil. -di-o] /<fr. radio, germ. Radio
rău, RĂU1 adv. (în opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ♢ A se pune ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi în cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ♢ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus
repara, A REPARÁ repár tranz. 1) (obiecte defec-tate) A repune în functiune; a drege; a tocmi. 2) fig. A modifica în bine; a îndrepta; a corecta; a corija. ~ o pierdere. 3) (daune, pagube) A plati atât cât costa; a despagubi; a compensa. /<fr. réparer, lat. reparare
respecta, A RESPECTÁ respéct tranz. 1) (persoane sau valori umane) A trata cu respect; a stima. 2) (conditiile unui contract, prevederile legii etc.) A îndeplini întocmai. ~ prescriptiile medicului. /<fr. respecter
rupe, A RÚPE rup tranz. 1) (obiecte tari sau materiale) A face sa se rupa. 2) (oase sau membre) A supune unei leziuni prin actiunea violenta a unei forte; a frânge; a fractura. ~ coastele. ♢ A-si ~ picioarele a alerga mult (si fara rost). A-si ~ gâtul (sau grumajii) a suferi un insucces. A-si ~ pieptul a vorbi sau a striga mult si tare, fara a fi ascultat. ~ în batai a bate foarte tare. 3) (stari de lucruri) A opri brusc; a curma. ~ relatiile. ♢ A (o) ~ cu cineva (sau cu ceva) a pune capat lega-turilor cu cineva sau a înceta de a se ocupa cu ceva. ~ pretul (sau târgul) a se învoi în privinta pretului dupa o tocmeala îndelungata. A (o) ~ la (sau de) fuga a porni iute la fuga. 4) A strica fortând; a sparge. ♢ ~ frontul a strapunge linia de aparare a dusmanului. ~ rândurile a se împrastia, stricând ordinea. 5) A supune unei farâmitari, smulgând bucati. Lupul a rupt o oaie. 6) (flori, frunze etc.) A desprinde de pe tulpina sau de pe creanga. ♢ A fi (ca) rupt din soare a fi foarte frumos. ~ (cuiva) urechile a pedepsi (pe cineva), tragând de urechi. A-si ~ (ultima bucatica) de la gura a da altuia din putinul pe care îl are. 7) fig. (bunuri materiale) A lua aproape cu forta de la cineva; a smulge. ~ bani datorati. 8) (limbi straine) A vorbi slab. A o ~ frantuzeste. /<lat. rumpere
sfânt, SFÂNT2 sfinti m. 1) (la crestini) Persoana care si-a consacrat viata apararii religiei si care dupa moarte este considerata facatoare de minuni. ♢ La ~ul asteapta niciodata. Parca i-a iesit un ~ din gura se spune despre cineva care a enuntat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toti sfintii a) a se adresa cu rugaminti tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Fiinta suprema, care a creat lumea; Dumnezeu. ♢ Ferit-a ~ul în nici un caz. /<sl. sventu
sfinţenie, SFINŢÉNIE f. rel. Însusirea de a fi sfânt, atribuita unei persoane sau unui obiect de biserica. ♢ Cu ~ a) cu pietate; cu evlavie; b) cu exactitate; întocmai. [G.-D. sfinteniei] /a sfinti + suf. ~enie
socoti, A SOCOT//Í ~ésc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de parere; a gasi de cuviinta; a gândi; a crede; a considera. 3) A pretui printr-o judecata favorabila; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta în acelasi mod; a trata întocmai. ~ ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere
stereocartograf, STEREOCARTOGRÁF ~e n. Aparat pentru întocmirea hartilor si planurilor topografice (pe baza de stereograme). /<fr. stéréocartographe, germ. Stereokartograph
strica, A STRICÁ stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face sa se strice. 2) A preface din bun în rau. Grindina ~t via. 3) A face în mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (actiuni, stari de lucruri etc.) A face sa nu-si continuie desfasurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fara folos; a irosi. ~ mâncarea cu cineva. 6) fig. (întelegeri, relatii între diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legaturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeala. 2. intranz. A face rau; a fi nefolositor. Fumatul strica. ♢ Nu strica (sau n-ar ~) nu-i rau (sau n-ar fi rau). /<lat. extricare
strict, STRIC//T2 ~ta (~ti, ~te) 1) (despre prescriptii si despre alte actiuni codificate) Care necesita a fi respectat întocmai; aplicat în conformitate cu prevederile de rigoare; sever. Regim ~. Evidenta ~ ta. ♢ (În) sensul ~ al cuvântului în sensul de baza, cel principal, al cuvântului. 2) Care exclude orice abatere de la norma; exigent în aplicarea regulilor; aspru; sever. /<fr. strict, lat. strictus
taman, TAMÁN adv. pop. 1) În momentul acela; chiar atunci; tocmai. 2) Abia; tocmai. /<turc. tamam
tăiţei, TĂIŢÉI m. pl. Preparat alimentar din aluat nedospit, taiat în suvite subtiri care se consuma fiert; tocmag. [Var. taietei] /taiati (a taia) + suf. ~ei
testator, TESTAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Persoana care a întocmit un testament; autor al unui testament. /<lat. testator, fr. testateur
textual, TEXTUÁL ~a (~i, ~e) si adverbial Care este reprodus întocmai ca în textul original; litera cu litera; ad litteram; literal. Traducere ~a. [Sil. -tu-al] /<fr. textuel
ticlui, A TICLU//Í ~iésc tranz. 1) A întocmi în mod iscusit. ~ o plângere. 2) fig. A crea în imaginatie; a nascoci; a izvodi; a inventa; a broda; a fabrica. [Sil. ti-clu-] /Orig. nec.
tocmag, TOCMÁ//G ~gi m. mai ales la pl. Preparat culinar din aluat nedospit, taiat în forma de suvite subtiri, care se consuma fiert; taitei. /<turc. tokmak
tocmai, TÓCMAI1 adv. 1) În momentul acela; chiar atunci. 2) Abia. /<sl. tokma
tocmai, TÓCMAI2 adv. 1) (atribuie o nuanta de surprindere) ~ acolo. ~ atâta. 2) (subliniaza exactitatea) Precis; exact. ~ în tinta. /<sl. tokma
tocmi, A TOCM//Í ~ésc tranz. 1) rar (mijloace de transport) A lua un timp în chirie; a închiria. 2) (persoane) A lua la lucru (în baza unei întelegeri); a naimi; a angaja. 3) pop. (obiecte defectate) A repune în functiune; a drege; a repara. /<sl. tukumiti
tocmi, A SE TOCM//Í ma ~ésc intranz. 1) pop. A discuta pentru a conveni asupra pretului (prin concesii reciproce); a se târgui. 2) (despre persoane) A intra în slujba (în schimbul unei plati); a se naimi; a se angaja. /<sl. tukumiti
topografie, TOPOGRAFÍE f. 1) Ramura a geodeziei care se ocupa cu reprezentarea grafica pe un plan a formelor de relief în vederea întocmirii hartilor geografice. 2) Descriere a configuratiei unui loc. /<fr. topographie
topometrie, TOPOMETRÍE f. Ramura a topografiei care se ocupa cu tehnica efectuarii masuratorilor si calculelor necesare pentru întocmirea hartilor si a planurilor topografice. [G.-D. topometriei; Sil. -me-tri-] /<fr. topométrie
torr, TORR torri m. Unitate de masura a presiunii egala cu presiunea exercitata de o coloana de mercur înalta de 1 mm pe o suprafata de 1 cm2, la temperatura de 00 C. /<fr. torr
traduce, A TRADÚCE tradúc tranz. 1) (texte) A transpune (dintr-o limba în alta), încercând realizarea echivalentei de sens si de valoare; a talmaci. 2) tehn. (mesaje telegrafice) A restabili întocmai pe baza semnalelor receptionate. 3) fig. A reda în alta forma sau cu alte mijloace (decât cele initiale); a transpune. ♢ ~ în viata a înfaptui în practica. ~ (pe cineva) în fata justitiei a aduce (pe cineva) în fata instantelor judecatoresti; a deferi justitiei. /<lat. traducere, fr. traduire
ţigan, ŢIGÁN ~i m. 1) Persoana care face parte dintr-un grup etnic originar din India, raspândit aproape în toata lumea, ducând (în unele zone) o viata seminomada; rom. ♢ A se muta ca ~ul cu satra (sau cu cortul) a se muta foarte des; a nu avea un loc stabil de trai. A se deprinde ca ~ul cu scânteia (sau cu ciocanul) a se deprinde cu greutatile, cu nevoile. A se îneca ca ~ul la mal a suferi o nereusita tocmai la sfârsitul unei actiuni. Tot ~ul îsi lauda ciocanul se spune despre o persoana care se lauda (fara motiv) cu ce are. Calea ~ului Calea Lactee. 2) pop. iron. Persoana bruneta. 3) peior. Persoana cu apucaturi urâte. /<bulg. tiganin
viciu, VÍCI//U ~i n. 1) Imperfectiune grava care face ca un lucru sa nu corespunda modelului sau ideal sau destinatiei sale. ♢ ~ de forma neglijare a unor cerinte si formalitati obliga-torii la întocmirea unui act juridic. 2) Obis-nuinta anormala nedirijata de vointa si de ratiune; patima. ~ul fumatului. [Sil. vi-ciu] /<fr. vice, lat. vitium, it. vizio
walkman, WALKMAN [pr.: uócmen] n. Minicasetofon la care auditia se realizeaza cu ajutorul castilor. /Cuv. engl.
acmee, ACMÉE s.f. Punct culminant al unui eveniment, al unei stari morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acmé, cf. gr. akme – vârf].
acmeist, ACMEÍST, -Ă adj. Referitor la acmeism. // s.m. si f. Adept al acmeismului. [< rus. akmeist].
acmeism, ACMEÍSM s.n. Curent decadent în literatura burgheza din Rusia la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul. [< rus. akmeizm].
sa, sa ma cak pe voi de profesionisti......francmasoni
rupere, RÚPERE, rúperi, s.f. ~ Ruperea cablurilor. ♢ (Loc. adv.) Cu rupere de inima. = ~ ♢ Ruperea pretului = fixarea pretului unei vânzari (prin tocmeala). Ruperea frontului = strapungerea liniei de aparare a inamicului. ♦ Încetare a unei actiuni, curmare a unor raporturi, a unor legaturi, a unor negocieri. Ruperea cu romantismul de tip vechi.
amenaja, AMENAJÁ vb. I tr. A orândui, a dispune, a întocmi într-un anumit scop; a aranja. ♦ A organiza astfel punerea în valoare a padurilor încât sa se realizeze o productivitate optima. [P.i. 4 -jam, ger. -jind. / < fr. aménager].
amenajare, AMENAJÁRE s.f. Actiunea de a amenaja; organizare, întocmire rationala. ♢ Amenajarea padurilor = îngrijire rationala a padurilor. ♦ Sistem de lucrari în vederea utilizarii apelor. [< amenaja].
cartografie, CARTOGRAFÍE s. f. 1. disciplina care studiaza metodele si procedeele de a întocmi harti si planuri topografice. 2. metoda de înregistrare a prezentei, frecventei etc. unui fenomen, prin cartograme si harti. 3. (med.) reprezentare ecografica a potentialelor electrice ale corpului. (< fr. cartographie)
dublat, - dublat [cm] – ANORMALITÁTE s.f. (Rar) Faptul sau însusirea de a fi anormal ; infirmitate ; anomalie. [< anormal + -itate].
dublat, - dublat [cm] – ANTAGONÍSM s.n. 1. Contradictie antagonista. 2. (Fiziol.) Actiune a organelor cu functie opusa. ♦ Antagonism microbian = tip de relatii între microorganisme prin care una dintre specii împiedica dezvoltarea celeilalte. [Pl. -me. / cf. rus. antagonizm < gr. antagonisma].
antecalculaţie, ANTECALCULÁŢIE s.f. Lista întocmita la o proiectare, cuprinzând toate materialele si preturile necesare pentru o lucrare ; antecalcul ; antedeviz. [Gen. -iei. / < ante- + calculatie]
antologa, ANTOLOGÁ vb. I tr. (liv., rar) A întocmi o antologie. [Et. incerta].
ataşament, ATASAMÉNT s.n. 1. Afectiune puternica pentru cineva sau ceva ; prietenie, simpatie, dragoste. 2. Carnet de atasament = registru de santier în care se noteaza lucrarile executate în vederea întocmirii situatiilor de plata. [Pl. -te. / cf. fr. attachement].
dublu, - dublu [cm] – ÁTRIU s.n. v. atrium.
dublu, - dublu [cm] – BAIONÉTĂ s.f. 1. Arma alba cu lama scurta, taioasa, ascutita la vârf si prevazuta la mâner cu un dispozitiv care o poate fixa la teava pustii, pentru a putea fi folosita în lupta corp la corp. ♢ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baioneta = lupta corp la corp cu baioneta, pusa la pusca. ♦ (Fig. ; la pl.) Purtatori ai acestor arme ; (p. ext.) armata, trupa, efectiv de soldati. 2. Taietura în segmentii pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oras în Franta, unde s-ar fi fabricat prima data aceasta arma].
chestionar, CHESTIONÁR s.n. Lista de întrebari întocmita cu scopul de a obtine informatii, lamuriri asupra unei persoane sau a unor lucruri. ♦ Metoda de examinare psihologica bazata pe întrebari si raspunsuri. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. questionnaire].
ciclomotor, CICLOMOTÓR s.n. Bicicleta cu un motor, de un cilindru, cu o capacitate pâna la 50 cm3. [< fr. cyclomoteur].
citat, CITÁT s.n. 1. Pasaj dintr-o scriere, dintr-un autor etc., reprodus întocmai, cu indicatiile respective. 2. (Muz.) Figura melodica sau ritmica împrumutata altei lucrari. [< germ. Zitat].
conspecta, CONSPECTÁ vb. I. tr. A întocmi un conspect; a rezuma. [<conspect].
reclama, - reclama! [CM] – CATIA (Computer Aided Three dimensional Interactive Applications), produs al companiei Dassault Systemes este, în prezent, unul dintre cele mai utilizate sisteme integrate CAD/CAM/CAE pe plan mondial, cu aplica ii în domenii diverse, de la industria construc iilor de masini, la cea aeronautica si de automobile. Programul CATIA furnizeaza o varietate larga de solu ii integrate pentru a satisface toate aspectele legate de design si fabrica ie. Dintre numeroasele func ionalita i de baza se pot aminti: concep ia avansata a pieselor mecanice, realizarea interactiva a ansamblurilor, ob inerea automata a proiec iilor piesei sau ansamblului curent, posibilitatea de a proiecta în mod parametrizat etc. De asemenea, CATIA permite conceperea pieselor si ansamblurilor direct în trei dimensiuni, fara a desena întâi plansele în reprezentare bidimensionala.
cracment, CRACMÉNT s.n. (Med.) Senzatie auditiva sau palpatorie de crepitatie. [< fr. craquement].
decimetru, DECIMÉTRU s.m. Unitate subdivizionara de masura pentru lungimi, reprezentând a zecea parte dintr-un metru. ♢ Dublu-decimetru = instrument de desen în forma unei rigle, cu lungimea de 20 cm. // s.n. Rigla gradata, lunga de un decimetru. [Pl. (s.m.) -ri, (s.n.) -re. / cf. fr. décimètre].
descriptor, DESCRIPTÓR s.m. (Rar) Scriitor cu talent la descrieri. // s.n. Termen, expresie cuprinzând notiuni principale, caracteristice unei teme date, care sta la baza unui cod întocmit în vederea automatizarii operatiilor de documentare. ♦ Simbol al unei notiuni, exprimat prin cifre arabe. [< fr. descripteur].
ecmnezie, ECMNEZÍE s.f. (Med.) Forma de amnezie constând în uitarea evenimentelor recente si evocarea unor fapte anterioare. [< fr. ecmnesie, cf. gr. ek – în afara, mneme – memorie].
antricot, ANTRICÓT s.n. 1. Carne de vita sau de porc, din regiunea intercostala (termen macelaresc). 2. Transa de carne de vaca, de categoria întâi, din regiunea intercostala, de aprox. 1,5 cm grosime, preparata la gratar sau prajita la tigaie (termen gastronomic; fr., engl. entrecote; germ Entrecote).
merlan, MERLAN, merlani, s.m. Peste din fam. gadidae (cod), de 30-40 cm lungime, având corp alungit cu solzi mici si netezi, pescuit în Oceanul Atlantic si în Mediterana, cu subspecie si în Marea Neagra; foarte apreciat pentru carnea alba si gustoasa; fr. merlan; germ. Merlan, Wittling; engl. whiting (Odontogadus merlangus, ssp. euxinus / Merlangius merlangus)
biban, BIBAN, bibani, s.m. 1. Peste rapitor de apa dulce, lung de 25-30 cm, cu carne alba si gustoasa; sin. costres; fr. perche; engl. perch; germ. Barsch (Perca fluviatilis); 2. Biban-de-mare. Nume uzual pentru nenumarati pesti marini din familia serranidae (bibani-de-mare), foarte bogata în specii si subspecii, unele de 20-30 cm lungime (Serranus scriba si cabrilla din Mediterana), altele pot atinge 1-1,5 m lungime; fr. perche de mer; germ. Seebarsch; engl. sea bass. v. lavrac
engineering, ENGINEERING s.n. (Anglicism) Studiere a unui proiect industrial sub toate aspectele sale (tehnic, economic, financiar, social etc.). ♦ Întocmire a unei lucrari de sinteza coordonând munca mai multor echipe de specialisti în vederea stabilirii masurilor necesare pentru obtinerea unei eficiente ridicate. [Pron. enginiring. / < engl. engineering].
calcan, CALCÁN s.m. În general, peste plat din familia scophtalmidae, având conturul corpului aproape rombic, cu ochii asezati pe partea stânga. 1. Calcanul-mare (Scophtalmus sau Rhombus maximus), pescuit în Marea Nordului, Baltica si Mediterana, poate fi lung de 1-3 m si atinge o greutate de 35 kg, cel din Marea Neagra (Scophtalmus maeoticus) de 75-90 cm si 15 kg. 2. Calcanul mic, numit si calcan-neted (Scophtalmus rhombus sau Rhombus laevis) ajunge cel mult la 40 cm lungime si 4 kg greutate, fiind preponderent în Marea Nordului.
cambulă, CÁMBULĂ s.f. În general, peste plat din familia pleuronectidae, având corpul dreptunghiular sau oval, cu ochii de regula pe partea dreapta. 1. Cambula propriu-zisa (Pleuronectes flesus) poate ajunge la 30-50 cm lungime, populeaza marile nordice, dar se gaseste si în Marea Neagra de unde patrunde în apele salmastre litorale. 2. Cambula-aurie sau cambula-de-mai (Pleuronectes platessa), de 25-65 cm, prezenta în aceleasi mari, este deosebit de apreciata ca peste de consum. 3. Limanda (Pleuronectes limanda), de 35-40 cm lungime, se deosebeste de celelalte specii prin solzii rugosi, dentoizi si regulati; fr. limande. 4. Cambula uriasa (Hippoglossus hippoglossus), prezenta exclusiv în marile nordice, poate atinge o lungime de 1,5-2 m, fiind numita si limba-de-cal sau calcan-sfânt; germ. Heilbutt, engl. halibut.
limbădemare, LIMBĂ-DE-MARE, limbi-de-mare, s.f. Peste plat din fam. soleidae, cu corp alungit, bot rotunjit în forma de cioc, ochii asezati pe partea dreapta, de aprox. 60 cm lungime, prezent pe toate tarmurile Europei occidentale, în marile nordice si în Marea Mediterana, foarte apreciat ca peste de consum (Solea solea); varietatea din Marea Neagra (Solea nasuta) este mult mai mica.
chateaubriand, CHATEAUBRIAND s.n. Bucata de carne de vaca (din mijlocul fileului), de aprox. 3 cm grosime, pregatita la gratar sau prajita la tigaie, servita cu sos bearnez si cartofi château.
chefal, CHEFÁL s.m. În general, peste din fam. mugilidae (chefali), având corpul alungit, solzi mari, cicloizi, capul usor turtit, cu gura lata si obtuza si dintisori ca niste perii; populeaza apele dulci sau salmastre, legate de mare, în Oceanul Atlantic, Marea Nordului, Mediterana si lacurile litorale ale Marii Negre; Chefal-mare sau platarin (Mugil capito) de 40-50 cm lungime; Chefal-cu-cap-mare sau laban (Mugil cephalus) de pâna la 55 cm; Chefal-auriu sau singhil (Mugil auratus), de 20-35 cm; Ostreinos (Mugil saliens) de 20-30 cm.
eglefin, EGLEFIN (Iht.) Peste marin din fam. gadidae (cod), de 50-90 cm lungime, foarte apreciat ca peste de consum (Gadus aeglefinus / Melanogrammus aeglefinus). Eglefinul eviscerat, sarat si afumat, se comercializeaza sub denumirea engl. haddock, consumat traditional în Marea Britanie si SUA.
epistolar, EPISTOLÁR, -Ă adj. Referitor la arta de a scrie scrisori; compus în forma, în stil de scrisoare. // s.n. Carte cu sfaturi si modele de cum se întocmesc scrisorile. [Cf. fr. epistolaire, lat. epistolaris].
candelă, CÁNDELĂ s. f. unitate de masura a intensitatii luminoase, a 60-a parte din intensitatea luminoasa a unui cm2 de corp absolut negru la temperatura de solidificare a platinei. (< fr., lat. candela)
doradă, DORÁDĂ (Iht.) Peste marin din fam. sparidae (sparosi), obisnuit pe coastele Mediteranei si în Atlantic, de 30-40 cm lungime, având o coloratie galben-aurie minunata, foarte apreciat ca peste de consum; fr. daurade, dorade; it. orata; germ. Goldbrasse.
crevetă, CREVETĂ, crevete, s.f. Rac de mare cu coada lunga (macrura înotatoare), fara clesti, apartinând mai multor specii si genuri (crangonide, penaeide, palaemonide); sunt foarte variate în ceea ce priveste coloritul, de la cele incolore, transparente sau gri, la cele frumos colorate în roz, dar si ca marime, unele mici de 4-5 cm, altele de pâna la 16 cm, iar cele uriase de 25-30 cm; se comercializeaza pe plan mondial sub denumirile: fr. crevette, bouquet; engl. shrimp, prawn, king-prawn; it. gamberetto, gamberone, mazzancolla, pannocchia, cicala di mare; germ. Garnele, Krevette, Granat, dar si Nordseekrabbe (crab din Marea Nordului), în functie de provenienta si aspect (ca termen comercial, si masc. crevete, creveti).
julien, JULIÉN adj., s.n. (În gastronomie) 1. Adj. Mod de a taia alimentele (legume, ciuperci, coaja de citrice, limba afumata etc.), cu cutitul sau robotul, în fâsii subtiri, ca niste filamente, lungi de circa 3 cm. ♢ (În sint.) a taia sau taiat julien. 2. S.n. Alimentele astfel taiate. ♢ (În expr.) Julien de .... – Din fr. julienne.
maghiran, MAGHIRAN, maghirani, s.m. 1. Planta erbacee cultivata, înalta de 20-30 cm, cu flori albe sau rosietice (Origanum majorana sau Majorana hortensis), pop. magheran; utilizata în farmacie si parfumarie, iar în tarile scandinave, în Germania si Austria si ca planta condimentara pentru asezonarea preparatelor din carne cu sos; 2. Maghiranul salbatic, pop. sovârf, arigan (Origanum vulgare), mult mai piperat la gust, este preferat ca planta condimentara în tarile mediteraneene, mai ales în Italia si Grecia, numit (it.) origano sau (ngr.) rigani; se comercializeaza ca (engl.) oregano.
pomelo, POMELO s.m. Fructul citric cel mai mare (Citrus maxima sau Citrus grandis), un fel de grepfrut de forma unei pere imense, de pâna la 20 cm lungime, de culoare galben-verzuie, cu coaja groasa de 1,5 cm, cu pulpa galbuie, acidulata si mai putin amara; se comercializeaza ca pomelo sau pompelmo (exceptie, fr. pomelo = grepfrut).
formularistică, FORMULARÍSTICĂ s.f. Arta întocmirii de formulare. [Et. incerta].
fotoplan, FOTOPLÁN s.n. Plan întocmit prin procedeul fotoredresarii. [< fr. photoplan].
sardea, SARDEÁ, sardele, s.f. (Iht.) Peste marin, numit si sardina (pl. sardine), din subordinul clupeizi, din care fac parte si heringul, sprotul, hamsia si scrumbia, foarte asemanatoare unele cu altele în anumite stadii de dezvoltare. Sardeaua este de culoare alba-albastra-verde, atinge o lungime de 18-25 cm, iar la maturitate are corpul gros si carnea foarte grasa (Sardina pilchardus). Pestele matur se comercializeaza ca pilchard. Pestii de max. 16 cm apar în comert sub forma de conserve de sardine, dar acestea contin adesea si heringi de mici dimensiuni sau sprot. Prin sardela (pl. sardele) sau sardeluta se întelege, de obicei, hamsia, si nu niste sardine de mici dimensiuni.
scorţişoară, SCORŢISOARĂ s.f. Scoarta aromatica a unor arbori exotici vesnic verzi (Cinnanomum zeylanicum si Cinnamomum cassia), comercializata uscata sub forma de batoane de aproximativ 10 cm lungime, sub forma de bucatele sau gata macinata, de culoare maronie-roscata. Se utilizeaza în bucataria occidentala mai ales pentru aromatizarea produselor de cofetarie, dar în tarile orientale si la condimentarea preparatelor culinare (carne, pui, peste), în special în amestecuri traditionale.
scrumbie, SCRUMBÍE s.f. (Iht.) În general, peste marin migrator din fam. clupeizi, genul Alosa, înrudit cu heringul si cu sardina. Scrumbia-de-Dunare (Alosa pontica), de 35-45 cm lungime si o greutate de pâna la 1 kg, scrumbia-de-mare (Alosa maeotica), de pâna la 35 cm lungime si rizeafca (Alosa caspica) populeaza Marea Neagra si Caspica, urcând si pe Dunare; scrumbia mediteraneana (Alosa finta) de pâna la 45 cm si pestele-de-mai (Alosa vulgaris) de pâna la 60 cm sunt prezente în marile care scalda coastele europene, de unde migreaza în râurile aferente.
macrou, MACRÓU s.n. (Iht.) Peste din fam. scombridae, numit si scrumbie-albastra, cu corp alungit, de 40-50 cm lungime, cu dungi transversale de culoare închisa pe fond albastru-viu, cu luciu auriu, iar partea inferioara alba-argintie; este un peste de consum cu carne foarte gustoasa, întâlnit în Marea Neagra, în Mediterana, în Oceanul Atlantic si în marile nordice (Scomber scomber).
francmason, FRANCMASÓN s.m. Membru al francmasoneriei; mason. [< fr. franc-maçon].
franklin, FRÁNKLIN s.m. (Fiz.) Unitate de masura a sarcinii electrice, egala cu sarcina unui corp punctual care, la distanta de 1 cm de un alt corp punctual încarcat cu aceeasi sarcina, este supus în vid unei forte de o dina. [< fr., engl. franklin, cf. (Benjamin) Franklin – fizician american].
cegă, CÉGĂ, cegi, s.f. Peste din fam. acipenseridae (sturioni), un sturion mai mic, de 60-80 cm si 6-7 kg, caracterizat prin botul lung, ascutit si întors în sus, cu mustati ca niste franjuri, adaptat la viata în apele dulci aferente Marii Negre si Marii Caspice; ofera icre negre cu bob mic, de culoare cenusie-verzuie; se comercializeaza în Occident ca sterlet (Acipenser ruthenus). – V. sturion.
şprot, SPROT s.m. (La sg., cu sens colectiv) Peste mic din fam. clupeizilor (heringi), de 15 cm lungime, de culoare albastruie-verzuie, unul din pestii cei mai importanti din marile nordice, prezent si în Marea Neagra (Sprattus sprattus); se comercializeaza de obicei afumat, în conserve, dar în tarile occidentale se consuma si pestii proaspeti, întregi, împreuna cu heringi mici(numiti "albitura", engl. whitebait), prajiti în ulei, la fel ca hamsiile la noi; din germ. Sprotte.
turnedou, TURNEDOU, turnedouri, s.n. În gastronomie, transa rotunda de muschi file de vaca, de 6-8 cm diametru si 2 cm grosime, sotata sau fripta la gratar.
vanilie, VANÍLIE s.f. Fructul aromat, având forma unei pastai, al unei varietati de orhidee (Vanilla planifolia) din America Centrala, cu bogat continut de vanilina, utilizat ca mirodenie mai ales în cofetarie. Se comercializeaza ca batoane de vanilie, reprezentând pastaile fermentate si uscate, de culoare maronie-neagra, lungi de 10-20 cm, dar si ca esenta sau extract natural de vanilie, obtinut din aceste fructe.
carambola, CARAMBOLA s. Fructul unui arbore exotic, originar din Asia de sud-est (Averrhoa carambola), de culoare galben-verzuie, de 7-12 cm lungime, caracterizat prin cinci nervuri longitudinale adânci, astfel ca taiat transversal se obtin felii de forma unor stele (engl. starfruit), cu miezul galbui si cu putine seminte, având gust acrisor si aroma de iasomie; se consuma natur, în salate si cocteiluri de fructe, feliile fiind utilizate si ca elemente de decor.
gurmet, GURMÉT, gurmeti, s.m. [si f.? – CM] Persoana care are gusturi rafinate în ceea ce priveste mâncarurile. A nu se confunda cu gurmand (persoana careia îi place sa manânce mult). [Nota CM: deosebirea se face numai in franceza; in romana, gurmand acopera ambele sensuri]
şmenar, SMENÁR, smenari, s.m. Smecher, inteligent, destept, care sa descurca. [cuv. foarte folosit, dar definitia e incompleta (chiar incorecta); si nu avem definitie nici pt. SMEN ! (pacaleala, afacere dubioasa?) – CM]
identifica, IDENTIFICÁ vb. I. tr. 1. A constata, a stabili identitatea unei persoane sau a unui lucru, a recunoaste. 2. A stabili identitatea dintre doua marimi, a le considera identice. ♦ refl. A se transpune în situatia cuiva, a simti sau a actiona întocmai cu cineva, a-si însusi întru totul ideile cuiva. [P.i. identific, 3,6 -ca. / cf. fr. identifier].
indexa, INDEXÁ vb. I. tr. 1. A întocmi un index. 2. A atribui un indice de clasificare unui document. [< fr. indexer].
inventariere, INVENTARIÉRE s.f. Operatia de întocmire a unui inventar. [Pron. -ri-e-. / < inventaria].
jacmar, JACMÁR s.n. Figura alegorica de metal sau de lemn la orologii monumentale, care bate orele. [< fr. jaquemart].
lambert, LAMBÉRT s.m. (Fiz.) Unitate de masura pentru luminanta, egala cu radiatia unei surse de lumina care emite un flux luminos de un lumen pentru fiecare cm2 din suprafata ei. [< fr. lambert, cf. Lambert – fizician german].
fledere, FLÉDERE (s.n. pl?) Traduc un standard de calitate pentru cherestea. Acest cuvant ar insemna un defect al lemnului. In dictionar nu a fost gasit [probabil de la masinile Fladder (marca), folosite la finisarea lemnului? – CM]
lojă, LÓJĂ s.f. I. 1. Fiecare dintre despartiturile amenajate în jurul unei sali de spectacol, în care încap fotolii numai pentru un numar mic de spectatori. 2. Camera în care sta portarul unei institutii în timpul serviciului. 3. (Determinat prin "masonica") Unitate a unei asociatii francmasonice. II. 1. Cavitate în floarea unei plante (unde se afla ovulele sau polenul) sau în fructul ei (unde se afla semintele). 2. Cavitate în care se afla un organ sau alta formatie anatomica. [Pl. -ji, -je. / < fr. loge].
masonerie, MASONERÍE s.f. 1. Francmasonerie. 2. Lucrare de zidarie compusa din diverse materiale unite cu un liant. [Gen. -iei. / < fr. maçonnerie].
maxwell, MAXWELL s.m. (Fiz.) Unitate de masura a fluxului magnetic, egala cu fluxul produs de o inductie magnetica de 1 gauss care strabate o suprafata de 1 cm2. [Pron. maxuél. / < fr. maxwell, germ. Maxwell, cf. C. Maxwell – fizician englez].
regolit, REGOLÍT s.n. Stratul de la suprafata lunii si a planetelor de tip terestru fara atmosfera, format din praf si bucati de pietre slab cementate în vid. [se pare ca regolitul e si pe Pamînt... – CM]
din, [din csúcs = culme, vârf, nu csík, care are sensuri diferite...] CIUC s.n.? CIUCĂ s.f.? Vârf muntos – Din magh. csik [în DAR si în NODEX e ciuca; nu se poate sti care e forma pe care a trimis-o autorul, pentru ca a scris cuv. numai în cîmpul de titlu... si acolo, daca a scris cu diacritice, a-ul n-a iesit... – CM]
sustenabilitate, SUSTENABILITÁTE s.f. Sustinere [gresit – CM]
bondiţă, BONDIŢĂ s.f. [var. de la bundita? – CM] Cojoc de miel, fara mâneci si scurt pâna la brâu.
impersonare, IMPERSONÁRE, impersonari, s.f. Asumarea unei identitati false (în mediul virtual, cu referire la internet) [de fapt, personificare... de ce-ar fi nevoie de un cuv. special pentru internet? – CM].
textualitate, TEXTUALITÁTE s.f. 1. proprietate fundamentala a textului; ansamblu de caracteristici formale (sintactice), semantice si pragmatice care fac ca o configuratie de unitati lingvistice (de cele mai multe ori propozitii) sa constituie un text. – Sursa: DSL, p.59 (Dictionarul de sinonime al limbii române, Luiza Seche, Mircea Seche, Buc. 1982) [OBS CM: Nu poate fi din sinonime!]
composesorat, COMPOSESORAT --- poate, COPOSESORAT! – [CM] --- s.n. Forma de asociere în care proprietatile sunt administrate împreuna de persoane desemnate în urma votului majoritatii, fiecare membru pastrându-si dreptul de proprietate asupra terenurilor.
loisir, LOISIR s.n. Paradoxal, timpul liber era numit în greaca schole. Tocmai pentru ca dispuneau de timpul lor, tinerii greci din înalta societate ateniana puteau merge la scoala. Spre deosebire de lenevire, care desemneaza absenta unei ocupatii, loisir-ul poate însemna, în societatea contemporana, supraabundenta activitatilor, inclusiv a activitatilor captivante sau anevoioase. Mentalitatea moderna a transpus la timpul traditional gratuit [?] al loisir-ului criteriile constringente [?] de organizare si de randament ale activitatilor productive. Una din cauzele acestui mimetism este faptul ca loisir-ul unora a devenit industrie pentru altii. Totusi, noile conceptii ale folosirii timpului cadrelor din întreprinderi arata ca influenta nu este cu sens unic: ca îl câstigi sau îl pierzi, a dispune de timpul tau este unul din criteriile reusitei. D. Hamehne (D. F.)
omisiune, OMISIUNE s.f. In teoria detectiei semnalului, omisiunea este una dintre cele patru categorii de raspunsuri posibile, corespunzatoare non-detectiei unui semnal prezentat efectiv. In domeniul conditionarii operante, omisiunea este o procedura experimentala care consta în a nu prezenta stimulul întaritor asteptat. Ocazionala [?], ea produce reactii complexe, eventual o activitate operanta [?] crescuta, ceea ce l-a facut pe [?] Gray sa vorbeasca de frustrative non-reward (non-recompensa frustranta). Sistematica, ea corespunde stingerii. In acelasi context al conditionarii operante, omisiunea desemneaza si o procedura de control experimental, care urmareste ca debitul raspunsului operant observat sa fie rezultatul întaririi sale. Consta în prezentarea întaririi la subiectii de control care au omis sa actioneze dispozitivul de raspuns timp de n secunde. [traducere proasta – CM]
globalizare, GLOBALIZARE s.f. [definitia? – CM] Fenomenele globalizarii si integrarii implica renuntarea de catre statele membre la o parte din atributele lor suverane, unul din fundamentele dreptului international.
denominare, DENOMINARE [cuv. gresit pt. denominalizare! – CM] ACTIUNEA DE REDUCERE A VALORII NOMINALE A INSEMNELOR MONETARE
ardenic, ARDÉNIC, -Ă, ardenici, -ce, adj. Referitor la muntii Ardeni. ♢ Faza ardenica (STRAT.) Totalitatea miscarilor orogenice ale scoartei care s-au manifestat la sfârsitul silurianului în Irlanda, Ţara Galilor, Scandinavia, Spitzbergen, Groenlanda, în nordul Americii, precum si în regiunea muntilor Ardeni, în Masivul Renan, în muntii Harz, în Turingia, Moravia si Polonia. Aceste miscari au dat nastere si Muntilor Grampiani (Scotia), Muntilor Scandinavi s.a. Faza ardenica este penultima faza a orogenezei caledoniene. --- sursa?? [CM]---
arcturus, ARCTURUS [s.pr.! – CM] (< gr. arkturos, din arktos "urs" si oura "coada", ASTR.) una din cele mai luminoase stele din emisfera boreala. Face parte din constelatia Boarul si este de marimea stelara zero.
poise, POISE s.m. (Fiz.) Unitate de masura a viscozitatii dinamice, reprezentând viscozitatea unui fluid în care, pentru a deplasa tangential cu viteza de 1 cm/s o suprafata plana de 1 cm2, este necesara o forta de o dina. (< fr. poise)
tărnăsuire, TĂRNĂSUIRE [? probabil târnosire? gresit, sau varianta? – CM] sfintirea unei biserici
letric, LETRIC = in scris [gresit – CM]
prefice, PREFÍCE s.f.pl. Bocitoare tocmite pentru a plânge mortii si a le proslavi însusirile. [< lat. praeficae].
droid, DROID, droizi, s.m. vezi android --- hmmm... [CM]
programator, PROGRAMATÓR, -OÁRE adj. Care programeaza, face programe. // s.m. si f. Specialist care întocmeste programele (4) [în DN] pentru calculatoarele electronice. [Cf. fr. programmateur, it. programmatore].
proiecta, PROIECTÁ vb. I. tr. 1. A planui, a avea de gând. 2. (Tehn.) A întocmi un proiect pentru o constructie etc. 3. (Mat.) A reprezenta un corp pe o suprafata potrivit anumitor reguli. ♦ refl. A se desena, a se profila, a se contura. ♦ A reproduce pe ecran imaginile înregistrate pe un film (cinematografic). 4. A arunca cu forta un corp; a împrastia cu presiune un lichid sau un material pulverulent. ♦ A trimite un fascicul de raze de lumina. [Pron. pro-iec-. / cf. fr. projeter, it. proiettare, lat. proicere – a arunca].
motostivuitor, MOTOSTIVUITOR, motostivuitoare, s.n. masinarie de ridicat, mutat si stivuit marfa, utilaj greu. [nu cumva e motostivuitoare, motostivuitori, s.f.? – CM]
recipe, RECÍPE s.n. (Med.) Termen folosit în prescriptiile medicale pentru a arata ca trebuie sa se respecte întocmai compozitia farmaceutica si dozele specificate. [Abrev. rp. / < lat. recipe – primeste].
nu, Nu cred în originea ungureasca (hatar) a cuvîntului hotar. Se pare ca originea e foarte veche (mii de ani); radacina se regaseste în indo-europeana, în sanscrita (hotra – ministrul care hotara ceremonia de sacrificii, trecerea "hotarului" spre lumea cealalta); de asemenea, exista vechiul cuvînt hat, cu aproape aceeasi semnificatie, si probabil ungurii, venind tîrziu în aceste locuri, care aveau nume împamîntenite pentru cele necesare... [au împrumutat cuvîntul românesc hat. – completare CM] Aceeasi situatie e si pentru cuvîntul plug, caruia i se considera fals origine slava: este o radacina veche indo-europeana, se regaseste si în vechea engleza (plough). Întîmplarea face ca ma cheama chiar Hotar...
rula, RULÁ vb. I. 1. tr. A înfasura, a face sul. ♦ (Croitorie) A rotunji reverul unei haine, o piesa din stofa etc. 2. intr. A se proiecta pe ecran. 3. tr. A deplasa un corp prin rostogolire. ♦ A merge pe roti. ♦ A parcurge un anumit numar de kilometri cu un autovehicul. 4. tr. A face sa circule (fonduri banesti). 5. intr. (Despre ciclisti si atleti) A alerga relaxat si uniform. 6. intr. (Despre avioane) A parcurge o distanta pe roti. ♦ (Despre nave, avioane) A se înclina dintr-un bord într-altul, a avea ruliu. 7. tr. (Frantuzism) A însela, a escroca, a jecmani pe cineva. [< fr. rouler].
stereoautografie, STEREOAUTOGRAFÍE s.f. Metoda de întocmire a hartilor cu ajutorul stereoautografului. [Pron. -re-o-a-u-, gen. -iei. / < fr. stéréoautographie].
stilb, STILB s.m. Unitate de masura a luminantei, egala cu stralucirea unei surse luminoase cu aria de un cm
rollbar, ROLLBAR, rollbaruri, (de ce cu 2 de L? – CM] s.n. Bara de otel arcuita transversal pe caroseria unui automobil, conceputa pentru protectia ocupantilor în caz de rasturnare. Se utilizeaza, în general, la masinile de curse, jeepuri si autoutilitare tip pick-up. Se mai numeste si bara antirostogolire sau bara pentru rasturnare. – Din engl. rollbar.
tahigraf, TAHIGRÁF s.n. 1. (Mec.) Aparat înregistrator de viteze. 2. Tahograf folosit la întocmirea de planuri si harti topografice. [Var. taheograf s.n. / < fr. tachygraphe, cf. gr. tachys – rapid, graphein – a scrie].
harapastru, HARAPASTRU [sau harapastru? – CM] s.m. Armasar mitic înaripat, de mari dimensiuni, circa de 9 ori dimensiunea unui armasar normal, comparabil cu zmeul înaripat, capabil de zboruri cosmice; (Fig.) = atribut, sinonim cu : de mari dimensiuni, urias, impresionant, terifiant [acum e adj.?? – CM]
nu, --- nu e din DN, nici din MDN [CM] --- GLETÍERĂ, gletiere, s.f. Unealta formata dintr-o placa dreptunghiulara de otel cu mâner de lemn sau plastic, folsita la aplicarea unui strat de glet peste tencuiala. – Din germ. Glätt[putz].
nu, --- nu e din DOR [CM] --- gletiera, s.f., pl. glétiere
cronosecţiune, CRONOSECŢIÚNE, cronosectiuni, s.f. (Auto) Caracteristica functionala a mecanismului de distributie al unui motor cu ardere interna, exprimata prin raportul dintre volumul de gaze care circula pe lânga oricare dintre supape si viteza de curgere si se exprima în cm2·s; sectiune-timp.
shiclu, SHICLU [poate siclu? – CM] s.n. Staniol, în unele graiuri ardelenesti.
feleagă, FELEÁGĂ, (pl. ? – CM), s.f. Stergar, în graiul crisan.
custa, CUSTÁ, cust, v.b. I intranz. A trai, a o duce, folosit în graiul crisan: Uomu-aiesta nu mai custa mult. – Din lat. constare [sursa etimologica? – CM]
cobârcăli, COBÂRCĂLÍ, [sau cobarcali? – CM] vb. IV. peiorativ, a cauta, în Crisana.
cotătoare, COTĂTOARE (? – probabil, pronuntarea ardeleneasca a cuv. CAUTATOARE, cf. "a (se) cauta" = a (se) privi – CM) s.f. (Reg., Crisana) Oglinda.
cotireş, COTIRÉS [? s.n.? – CM] (Reg., Crisana) Radacina si o parte din tulpina porumbului, care ramân în pamânt dupa taierea tuleilor (stiuletilor).
tindeu, TINDÉU, (pl. tindeie? -CM) s.n. Stergar de pus pe perete, în Crisana.
zardă, ZÁRDĂ, zoarde s.f. [?sursa, forma – tavi] [zarda sau zoarda? – CM] Brânza grasa obtinuta din smântâna încalzita coagulata si cartofi, într-o zona restrânsa, mai ales în comunitatea ceangailor.
abia, ABIÁ adv. 1. De foarte pu ina vreme, tocmai (introduce o ac iune care tocmai s-a terminat) 2. Cu greu, anevoie. -Din mr. avia, lat. ad vix
barn, BARN s. m. unitate de suprafata, de 10-24 cm2, în fizica nucleara. (< fr. barn)
ienupariţă, IENUPÁRIŢĂ [sau ienuparíta? – CM] s.f. Pasare din neamul vrabiei care manânca boabe de ienupar
barie, BÁRIE s. f. unitate de masura a presiunii, de o dina de cm2; microbar. (< fr. barye)
julien, JULIÉN s.n. În gastronomie, alimente (legume, ciuperci, trufe, coaja de citrice etc.) taiate în fâsii subtiri, lungi de circa 3 cm; în expresii: julien de...; taiat julien. Din fr. julienne.
pomelo, POMÉLO s. Fructul citric cel mai mare (Citrus maxima sau Citrus grandis), de forma unei pere uriase de pâna la 20 cm lungime, de culoare galbena-verzuie, cu coaja groasa de 1,5 cm, cu pulpa galbuie, acidulata si usor amara. Este adesea considerat o varietate de grepfrut, în fapt diversele varietati de grepfrut fiind hibrizi dintre pomelo si diferite soiuri de portocal.
subcontractare, SUBCONTRACTÁRE s.f. Întocmire, realizare a unui subcontract. (< subcontract)
acmac, ACMÁC adj. Începator, novice, fara experienta -Din tc. Akmak
arpentaj, ARPENTÁJ s. n. 1. întocmire a planurilor topografice cu ajutorul instrumentelor de masurat lungimi. 2. tehnica masurarii si evaluarii suprafetelor de teren. (< fr. arpentage)
antrepriză, ANTREPRÍZĂ s. f. 1. sistem de executare a lucrarilor de constructii-montaj, în care preturile unitare pe care beneficiarul urmeaza sa le plateasca constructorului se stabilesc prin deviz întocmit dinainte. 2. întreprindere care executa lucrari de antrepriza (1). (< fr. entreprise)
endorfine, ENDORFINE s.f. pl. [este necesar pluralul? – CM] Substante chimice produse de creier ca raspuns la o varietate de stimuli care (care "care"? – CM) reprezinta o modalitate de reducere a stresului. Pe lânga scaderea senzatiei de durere, secretia de endorfine creeaza euforie si da apetit, elibereaza hormonii sexuali si îmbunatateste sistemul imunitar.
grefier, GREFIER s. m. Functionar judecĂ?toresc care întocmeste, comunicĂ? si pĂ?streazĂ? actele de procedurĂ?, consemneazĂ? dezbaterile si sedintele de judecatĂ? etc. -Din fr. Greffier
gregorian, GREGORIAN adj. 1. (despre modificĂ?ri liturgice) Introdus de papa Grigore I, în sec. VII. o cânt ~ = cânt liturgic al bisericii romanoâ??catolice, codificat de cĂ?tre papa Grigore I; rit ~ = schimbĂ?ri introduse în liturghie de papa Grigore I. 2. calendar ~ = calendar întocmit în 1582 din ordinul papei Grigore al XIIIâ??lea. -Din fr. GrĂ?gorien
compactdisc, COMPACT-DISC s. n. disc optic, de proportii reduse (12 cm diametru), continând date digitalizate, decodabil prin sistem laser. (<engl. compact-disk)
absolut, ABSOLÚT, -Ă adj. (op. r e l a t i v). 1. Care nu este supus unei restrictii, neconditionat. ♢ Monarhie absoluta = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu vesnic , imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealista) Spirit absolut , (idee) absoluta = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însusi si nu în comparatie cu alte persoane asemanatoare. ♢ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoasterea completa a realitatii; element al cunoasterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) miscare absoluta = deplasarea unui corp fata de un sistem de referinta fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (-273 ºC). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ♢ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavârsit, complet, perfect. // adv. Cu desavârsire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu].
adlitteram, AD LÍTTERAM loc. adv. Cuvânt cu cuvânt, fara nici o schimbare, întocmai; literal. [< lat. ad litteram – cum este scris].
aerocartograf, AEROCARTOGRÁF s.n. (Tehn.) Aparat automat folosit la întocmirea hartilor si a planurilor topografice pe baza de fotograme aeriene. [< fr. aérocartographe].
aerofotogrammetrie, AEROFOTOGRAMMETRÍE s.f. Ramura a fotogrammetriei care studiaza masurarea suprafetelor terestre si întocmirea hartilor si a planurilor topografice pe baza fotogramelor aeriene. [Gen. -iei. / < fr. aérophotogrammétrie].
amenajament, AMENAJAMÉNT s.n. 1. Disciplina care are ca obiect amenajarea padurilor. ♦ Lucrare continând descrierile, planurile si dispozitiile privitoare la padurile amenajate. 2. (Rar) Organizare, întocmire rationala. [< fr. aménagement].
linter, LÍNTER [sau linter? – CM] s.n. Placinta cu dovleac (regionalism)
saceac, SACEAC [saceac? – CM] s.n. Partea dintre streasina casei si zid, facuta din blani de lemn sau chituci, prinse între ele, si folosita ca protectie împotriva vântului, a pasarilor, a rozatoarelor.
antetitlu, ANTETÍTLU s.n. Datele înscrise înaintea titlului unei carti, cuprinzând denumirea institutiei care s-a ocupat de întocmirea ei. [< ante- + titlu, dupa fr. avant-titre].
antologa, ANTOLOGÁ vb. I. tr. (Liv., rar) A întocmi o antologie. [Et. incerta].
hipernucleu, HIPERNUCLÉU, hipernuclee, s.n. Nucleu în care unul sau mai multi nucleoni sunt înlocuiti cu unul sau mai multi hiperioni. [CM – ? hiperoni?]
antrepriză, ANTREPRÍZĂ s.f. Forma de organizare si de executare a constructiilor capitale de catre o organizatie speciala de constructii; întreprindere comerciala sau industriala care preia executarea de lucrari (mari) al caror pret este platit cu anticipatie dupa un deviz întocmit dinainte; lucrare facuta de o astfel de întreprindere. ♢ A lua în antrepriza = a lua conducerea unei lucrari. [< fr. entreprise].
atmosferă, ATMOSFÉRĂ s.f. I. 1. Stratul de aer care înconjoara Pamântul. 2. (Fig.) Stare de spirit; situatie, stare, mediu în care traieste cineva, ceva. II. Unitate de masura a presiunii gazelor, egala cu greutatea unei coloane de mercur la 0° cu o sectiune de 1 cm2, înalta de 76 cm. [Cf. fr. atmosphère, it. atmosfera < gr. atmosphaira < atmos – abur, sphaira – sfera].
deopotrivă, DEOPOTRÍVĂ adv. În mod egal, la fel, fara deosebire. ♢ (Adjectival) Constitutia viitoare sa întocmeasca un stat de cetateni. . . deopotriva unii cu altii (BĂLCESCU). [Pr.: deo- – Var.: (reg.) dopotríva adv.] – De4 + o + potriva.
autentic, AUTÉNTIC, -Ă adj. Sigur, neîndoielnic, evident, de netagaduit; al carui autor este incontestabil; original. ♦ (Despre acte) Întocmit prin respectarea tuturor formelor legale. [Pron. a-u-. / cf. it. autentico, lat. authenticus, gr. authentikos – de netagaduit < authentes – autor].
bar, BAR s.m. Unitate de masura a presiunii, reprezentând presiunea exercitata de o forta de o megadina pe o suprafata de 1 cm². [< fr. bar].
barn, BARN s.m. (Fiz.) Unitate de suprafata egala cu 10-24 cm², întrebuintata în fizica atomica pentru a exprima valoarea sectiunii eficace a moleculei unui atom. [< fr. barn, cf. engl. big as a barn – mare cât o sura].
aerofotogrammetrie, AEROFOTOGRAMMETRÍE s. f. ramura a fotogrammetriei care studiaza masurarea suprafetelor terestre în vederea întocmirii hartilor topografice prin fotograme aeriene. (< fr. aérophotogrammétrie)
aerocartografie, AEROCARTOGRAFÍE s. f. tehnica întocmirii planurilor si hartilor topografice pe baza de aerofotograme. (< fr. aérocartographie)
acmee, ACMÉE s. f. 1. apogeu, punct culminant. 2. faza în care o boala atinge intensitatea maxima. 3. cea mai evoluata faza de adaptare în filogenie si ontogenie. (< fr. acmé)
abia, abiá, adv. – 1. De foarte putina vreme, tocmai (introduce o actiune care tocmai s-a terminat). – 2. Cu greu, anevoie. Mr. avia < Lat. •ad vĭx (Cipariu, Arhiv.., 109; Philippide, Principii, 91; Puscariu, 3; Candrea-Dens., 2; REW 224; DAR); cf. surs. vess, v.sp. abés, avés, v.port. tamalavés. A paragogic este normal cu functii adv., cf. aci(ia), aiure(a), acole(a); este deci inutila explicatia lui Candrea-Dens., care pleaca de la relatii sintactice. Este gresita ipoteza ca s-ar baza pe sl. abije "imediat" (Cihac). – Din rom. provine sas. (d)abja.
caducitate, CADUCITÁTE s.f. Însusirea, faptul de a fi caduc; gubrezenie, netrainicie. ♦ Ineficacitate a unui act juridic ca urmare a unui fapt posterior întocmirii lui. [Pl. -tati. / cf. fr. caducité].
atocmire, atocmíre, atocmíri, s.f. (înv.) armonie, potrivire
cartografie, CARTOGRAFÍE s.f. Tehnica si arta de a întocmi harti si planuri topografice. [< fr. cartographie].
gal, gal s. m. unitate de mãsurã a acceleratiei egalã cu acceleratia de 1 cm/s2. (din fr. gal)
acmac, acmác, adj. – Începator, novice, fara experienta. < Tc. akmak (‹ arab. ahmaķ), cf. Lokotsch 35. Sec. XVIII, azi înv.
cataloga, CATALOGÁ vb. I. tr. A înregistra într-un catalog (carti, tablouri etc.); a întocmi un catalog. ♦ (Fig.; depr.) A considera pe cineva drept... [< fr. cataloguer].
catalografie, CATALOGRAFÍE s.f. Ramura a biblioteconomiei care studiaza principiile si metodele întocmirii cataloagelor. ♦ Tehnica alcatuirii acestor cataloage. [Gen. -iei. / < fr. catalographie].
acum, acúm, adv. – 1. În prezent, în momentul acesta. – 2. Înainte cu ... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amó, megl. (a)cmo, mo(ti), istr. acmo(te). Acu este reprezentant al lat. •eccum hῡc; acum deriva de la un compus de tipul •eccum hῡc modo; în sfîrsit, •eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Puscariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din •eccum modo › acmu; acesta din urma ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; si de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetica sintactica, la acu. Roesler 564 se gîndea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -si) (cf. acelasi): acumusi, acusi, cu var. (fam.) acusa, acusica.
acurat, acurát, adv. – Exact, întocmai. – Mr. acurat. < It. accurato › germ. akkurat. În limba literara (Balcescu, Ion Ionescu) este împrumut din it., în Trans. a intrat prin germ. Pascu, I, 73, deriva mr. din lat.; este însa mai probabil sa fie un împrumut facut din it. (lipseste la Ruffini). – Der. acuratete, s.f. (grija deosebita), din it. accuratezza.
potestar, POTESTAR (lat. potestas – putere) – [sursa? – CM] notiune prin care sunt desemnate organele administrative sau institutiile sociale ce exercita functii de administrare sau cârmuire în societatea preistorica (primitiva).
identaţie, IDENTAŢIE [poate INDENTAŢIE ? – CM] s.f. crestatura (creasta marine; zona stancoasa de litoral) cu aspect de muscatura; ruptura cu aspect de muscatura
enipostaziază, ENIPOSTAZIAZĂ [poate ENIPOSTAZĂ? – CM] lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în creație
teopaschism, TEOPASCHISM [sursa? – CM] doctrina care considera ca moartea lui Hristos este rascumparatoare pentru omenire.
versificabil, VERSIFICABIL [sursa? – CM] Care poate fi pus în versuri
fiamare, FIAMARE [sursa? – CM] Arderea cu flacara (fiamare). Se aplica pe granite cu continut mare de cuart si pe anumite tipuri de roci sedimentare.
facilitate, FACILITATE [hmm..., barbarism – CM] Amenajare (sau mijloac material sau tehnic) aflat la dispozitia publicului sau a unei categorii restranse de utilizatori potentiali ... in vederea usurarii (facilitarii) unei activitati. De exemplu facilitate de cazare, facilitate pentru recreere, facilitate pentru comunicare.
tiramisu, TIRAMISÚ s.n. Desert traditional de origine italiana : Prajitura [... descriere? – CM]
neleapcă, NELEAPCĂ [sursa? pl.? – CM] bovina cagestanta inainte de a atinge varsta maturitatii
bucmea, bucmeá s.f. (înv.) gaitanas, snur cusut ca chenar, ornament la haine taranesti.
adins, adíns, adv. – Intentionat, expres. Se întrebuinteaza numai în loc. compuse: din adins, înadins (intentionat), mai cu dinadinsul (în special), cu tot dinadinsul (cu adevarat). < Lat. ad idipsum "întocmai pentru aceasta" (cf. Cesar: cohortes ad idipsum instructae); cf. cat. adés "atunci", REW 4541 si DAR presupun un •ad ipsum illum; explicatia bazata pe •ad de ipso (Candrea) nu este posibila, caci ipsum (neutru) nu se putea întrebuinta singur. La început folosit ca pron., în sec. XVII a devenit adv. Este curioasa caracteristica de a nu putea fi întrebuintat singur (ci în limba veche cu un pron. pers. si astazi cu prep.), ca lat. ipsum.
adjudeca, adjudecá (-c, -át), vb. – A atribui un bun scos la licitatie persoanei care ofera pretul cel mai mare. Pe baza lui a judeca, întocmai ca fr. adjuger sau lat. adjudicare. – Der. adjudecar, s.m. (persoana careia i se adjudeca un bun); adjudecatie, s.f. (adjudecare).
cecmigea, cecmigeá (cicmigeá), cecmigéle (cicmigéle), s.f. (reg., înv.) ladita sau cutie în care s-arunca banii vânzarii zilnice într-o pravalie.
chez, chez adv. (înv.) chiar, tocmai.
chidinc, chidínc, chidíncuri, s.n. (reg.) tocmeala.
confecţionare, CONFECŢIONÁRE s.f. Actiunea de a confectiona; întocmire, fabricare. [Pron. -ti-o-. / < confectiona].
configura, CONFIGURÁ vb. I. refl. (Rar) A lua o anumita forma, a se întocmi într-un anumit fel. [< fr. configurer, it. configurare].
cicmigea, cicmigeá (cecmegea), cicmigéle, s.f. (înv.) ladita sau cutie (la o masa, la un dulap, la o tejghea); chichita, caseta.
ciocmăgi, ciocmagí, ciomagésc, vb. IV (reg.) a certa maltratând (pe cineva).
ciucmam, ciucmám, ciucmáne, s.f. (reg.) fusta de stamba.
convent, CONVÉNT s.n. 1. Întrunire a membrilor cu drept de vot ai unei manastiri sau ai unui ordin calugaresc. ♦ For suprem în biserica protestanta, compus din clerici si laici. 2. Adunare generala a francmasonilor. [Pl. -turi. / < lat. conventus, cf. fr., engl. convent].
cosmofotogrammetrie, COSMOFOTOGRAMMETRÍE s.f. Metoda fotogrammetrica de masurare si de reprezentare grafica a unor mari portiuni din suprafata terestra sau din a celorlalte planete, întocmind harti pe baza fotografiilor luate din sateliti artificiali. [Gen. -iei. / < fr. cosmophotogrammétrie].
cominţie, comintíe, comintíi, s.f. (reg.) învoiala, tocmeala, conventie în scris.
alcătui, alcatuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A face, a întocmi, a compune. – 2. A organiza, a aranja. Mag. alkotni (Cihac, II, 475; DAR). – Der. alcatuiala, (var. alcatuinta), s.f. (alcatuire); alcatuitor, s.m. (organizator, care aranjeaza ceva).
cranţ, crant, cránturi, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucati de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi asezati fata în fata la 40 cm departare; între rândurile de paiente se pune pamânt pentru formarea zidului unei case de tara.
fluieroi, fluierói, fluieroáie, s.n. (reg.) fluier mare (de 70-100 cm lungime si de 3-4 mm grosime); caval.
foastăn, foástan, foástane, s.n. (reg.) scândura (groasa de 4 cm).
dină, DÍNĂ s.f. Unitate de masura pentru forta, egala cu forta imprimata de acceleratia de 1 cm pe secunda a unui punct material cu masa de un gram. [< fr. dyne, cf. gr. dynamis – forta].
haut, haút, haúti, s.m. (reg.) peste rapitor cu solzi mici, de 35-40 cm lungime; lupul-pestelui, vrespere, vâlcan, vâigan, vâlsan, boulean.
iort, iort adv. (înv.) întocmai (în expr a se plati iort = a se plati întocmai).
ipen, ípen adj. invar. si adv. (înv.) 1. (adj. invar.; despre persoane) întreg, sanatos. 2. (adv.) tocmai.
erg, ERG s.m. (Fiz.) Unitate de masura a energiei, a lucrului mecanic si a cantitatii de caldura, egala cu lucrul mecanic efectuat de forta de o dina care îsi deplaseaza punctul de aplicatie cu 1 cm în directia ei. [< fr. erg, cf. gr. ergon – lucru].
exact, EXÁCT, -Ă adj. 1. Întocmai, adevarat, conform cu o norma, cu realitatea. ♢ Stiinte exacte = stiinte în care formularile se pot prezenta în forma matematica. ♦ Care reproduce întocmai un model; fidel. 2. Punctual. // adv. Conform realitatii, normei, adevarului. ♦ Tocmai, chiar. [Pron. eg-zact. / < fr. exact, cf. lat. exactus – împlinit].
factura, FACTURÁ vb. I. tr. A face, a întocmi factura unei marfi. [< fr. facturer].
fidel, FIDÉL, -Ă adj. 1. Care pastreaza credinta; credincios, devotat. ♦ (Despre soti) Care nu se însala, care nu au legaturi extraconjugale. 2. Exact; care pastreaza, reproduce (ceva) întocmai. [< fr. fidèle, cf. lat. fidelis].
jambor, jambór, jambóri, s.m. (reg.) popic de lemn de 15 cm lung cu care se joaca copiii.
fişier, FISIÉR s.n. Colectie de fise; catalog, repertoriu întocmit pe fise. ♦ Dulap, cutie unde se tin fise (1). [Pron. -si-er. / < fr. fichier].
jăcman, jacmán, jacmánuri, s.n. (înv.) jaf mare; jacmanie.
jăcmănie, jacmaníe (jecmaníe), s.f. (înv.) jaf mare; jacman.
jăpcăneală, japcaneála, (jepcaneála), s.f. (reg.) luare cu japca, jacmaneala, japcanire, hotie, furt.
jăpcănire, japcaníre (jepcaníre), s.f. (reg.) luare cu japca, jacmaneala, hotie, jaf, japcaneala.
jăpcănit, japcanít (jepcanít), japcaníta, adj. (reg.) jefuit, jacmanit.
jăpcănitor, japcanitór (jepcanitór), japcanitoáre, adj. (reg.) care ia cu japca, japcan, japcas, jacmanitor, jefuitor.
formaţie, FORMÁŢIE s.f. 1. Întocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamântului depuse într-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare în vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].
formular, FORMULÁR s.n. 1. Imprimat care se completeaza în vederea întocmirii unui act. 2. Carte care cuprinde o culegere de formule dintr-un anumit domeniu; culegere de formule. [Cf. fr. formulaire].
fotocartare, FOTOCARTÁRE s.f. Tehnica întocmirii planurilor si hartilor topografice dupa fotograme. [Dupa fr. photocartographie].
francmasonerie, FRANCMASONERÍE s.f. Asociatie internationala cu principii politice proprii si cu ritualuri oculte; masonerie. [Gen. -iei. / < fr. franc-maçonnerie].
francmasonic, FRANCMASÓNIC, -Ă adj. Referitor la francmasonerie; masonic. [< fr. franc-maçonnique].
gal, GAL s.m. (Fiz.) Unitate de masura a acceleratiei, egala cu acceleratia de 1 cm pe secunda la patrat. [< fr. gal].
genealogist, GENEALOGÍST, -Ă s.m. si f. Cel care întocmeste genealogii. ♦ Specialist în genealogie. [Pron. -ne-a-. / cf. fr. généalogiste].
geodezie, GEODEZÍE s.f. Stiinta aplicata care studiaza forma si dimensiunile Pamântului si întocmirea hartilor cu ajutorul unor operatii geometrice si trigonometrice. [Gen. -iei. / < fr. géodésie, cf. gr. ge – pamânt, daiein – a împarti].
locma, locmá s.f. (înv.) un fel de clatite; prajituri bune.
gregorian, GREGORIÁN adj.n. Cânt gregorian = cânt liturgic al bisericii romano-catolice, reglementat în sec. VII de papa Grigore I; calendar gregorian = calendar întocmit în 1582 din ordinul papei Grigore al XIII-lea. [Pron. -ri-an. / < fr. grégorien].
atît, atît adj., adv. – 1. În asemenea masura, asa de mult, de tare etc. – De atîtea ori, asa de des, de multe ori. – Nici atîta, si mai putin. – Atîta tot, nimic mai mult. – Cu atît mai mult, tocmai de aceea. – Ce mai atîta, pe scurt. – Atîta paguba, n-are nici o importanta. – (Înca) pe atît, de doua ori mai mult. – Tot atît, tot aia e; e totuna. – Atît ti-a fost, o sa-ti para rau. – 2. Exprima o relatie de egalitate, al carui al doilea termen este cît. – 3. Exprima o relatie de proportie, al carui al doilea termen este cît (fata de pe atît). – 4. Exprima o relatie de la cauza la efect. – Mr. ahtîntu, ahît, ahat, atînt, megl. tantu. Lat. eccum tantum (Puscariu 162; Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Candrea-Dens., 110; REW 8562); cf. it. (co)tanto, v. prov. aitan, v. fr. itant (fr. tant), v. sp. atanto (sp. tanto), port. tanto. Fazele evolutiei rom. sînt indicate de mr. ahtîntu, atînt, atît. Decl. atît (f. atîta), pl. atîti (f. atîtea), gen. atîtor. Fie prin analogie cu acel, acest, fie cu uzul adv., adj. primeste uneori un -a paragogic, dar în mod neregulat si în ciuda uzului antepus; astfel încît se spune fara nici o diferenta atîti(a) oameni, atîte(a) femei. Limba moderna prefera în general formele cu -a. Cazurile oblice sînt înlocuite de obicei de cazurile prepozitionale: atîtor copii, de preferinta la atîti(a) copii. Cînd determina adj. sau adv., se construieste cu prep. de : atît de frumos, atît de bine.
nealcătuit, nealcatuít, -a, adj. (înv.) rau întocmit, rau potrivit.
neatocma, neatócma adj. invar. (înv.) care nu se poate compara cu altcineva sau cu altceva.
index, ÍNDEX s.n. 1. Lista (alfabetica) a numelor, a termenilor sau a materiilor cuprinse într-o lucrare; indice. ♦ Lucrare de sine statatoare cuprinzând liste de publicatii, institutii, adrese etc. 2. Lista a cartilor interzise de biserica catolica, întocmita de un organ special format din cardinali si numit Congregatia indexului. ♢ A pune la index = a trece o lucrare în lista cartilor interzise; (fig.) a exclude pe cineva de la cinstirea cuvenita, a socoti pe cineva nedemn, a-l nesocoti. 3. Degetul aratator. [Pl. -exuri, (3, s.m.) -ecsi. / cf. fr. index, lat. index].
neguţare, negutáre s.f. (înv. si pop.) negociere, tocmire, târguire.
netocma, netócma conj. (înv.) daramite, cu atât mai mult (sau mai putin); cu toate ca, chiar daca.
netocmeală, netocmeála, netocméli, s.f. (înv.) lipsa de întelegere; neîntelegere, disensiune, dezacord, cearta, vrajba, discordie.
netocmire, netocmíre, netocmíri, s.f. (înv.) lipsa de întelegere; neîntelegere, disensiune, dezacord, cearta, vrajba, discordie.
instrumenta, INSTRUMENTÁ vb. I. 1. intr. A întocmi contracte, procese-verbale si alte acte publice. 2. tr. (Rar) A aranja o bucata muzicala pe grupuri de instrumente. 3. A face instrumentatia (2) unei piese ramase într-un put de petrol. [< fr. instrumenter].
baligă, báliga (báligi), s.f. -Baligar. – Var. balega, s.f.; balig,, vb.; mr. baliga, s.f.; istr. (am)balig, vb. Origine necunoscuta. Coincide cu alb. baigë, bag(ël)jë (care dupa Barič, AAS, II, 80, provine dintr-un baljëgë, identic cu cuvîntul rom.), sb. , cf. baloga, balega; astfel încît este considerat uneori drept cuvînt care apartine fondului primitiv balcanic. Explicatiile date pîna în prezent nu sînt suficiente. Miklosich, Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) considera ca rom. provine din sb.; dar acelasi autor, Fremdw., 76, afirma ca sb. depinde de rom., ca si der. sai balegara "baligar" si balegati "a se baliga", si rut. bal’oh, bal’yga (cf. Candrea, Elemente, 407 si Berneker 41). Nici explicatia prin intermediul alb. nu poate satisface (cf. Capidan, Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atît timp cît nu se cunoaste istoria cuvîntului alb. Lambrior 370 propunea o der. putin probabila de la bale "saliva, cu suf. -ca. Hasdeu 2384 (cf. Seineanu, I, 268 si DAR) semnaleaza tat. balgaš, balgas, cu acelasi sens, dar al carui fonetism prezinta dificultati. Cretu 307 sugereaza un •caballica, avînd o afereza putin explicabila (cf. Scriban, care crede numai ca recunoaste în terminatie suf. -icus). În sfîrsit, G. Meyer, IE, VI, 116 (urmat de DAR si Pascu, I, 223) se refera la it. bagola "boaba, baca" din lat. baca, si care a trecut probabil în Peninsula Balcanica în timpul Evului Mediu, explicatie care prezinta mari dificultati din punct de vedere istoric si semantic (cf. Treimer, ZRPh., XXXVIII, 285) si care în nici un caz nu se potriveste pentru rom., unde excrementele animale care ar putea sugera o comparatie cu ideea de "boaba, baca" au tocmai alt nume , cf. cacareaza. Der. baliga, vb. (a face baliga); baligar, s.n. (baliga; îngrasamînt); baligar, s.m. (gîndac negru, Geotrupes stercorarius, Scaraboeus fimentarius); baligos, adj. (plin de baligar; prost, bleg; las, fricos); îmbalega, vb. (a baliga; a umple cu baligar).
baş, bas adv. – Chiar, tocmai, exact asa. – Var. abes. Sb. bas. Necunoscut în afara de Banat si Olt.
nunti, nuntí, nuntésc, vb. IV (pop.) 1. a face nunta, a (se) casatori, a (se) cununa; a se pregati de nunta. 2. a se tocmi prea mult, a se târgui. 3. (despre animale) a se împerechea.
bazar, bazár (-re), s.n. – Var. înv. pazar (cu der. sai). Mr. pazare "tîrg, piata", megl. pazari "tîrguiala, tocmire". Fr. bazar, din per. bazar. A intrat de asemenea din tc. pazar direct; cf. ngr. παζάρι, alb., sb., rus. bazar, bg. pazarĭ. – Der., împrumutati direct din tc., sînt înv.; bazarghidean, s.m. "servitor însarcinat cu cumparaturile" (‹ tc. pazargiden); bazarlîc, s.n. (cumparatura), din tc. pazarlik (Roesler 588; Seineanu, III, 16; Ronzevalle 44).
bea, beá (beáu, baút), vb. – 1. A înghiti un lichid. – 2. A cheltui bautura, a-si prapadi banii, a mînca, a fuma. – 3. A fuma. – Mr. beau (beari), megl. bęu, istr. beut (mbeare). Lat. bĭbĕre (Puscariu 192; REW 1074; Candrea-Dens., 152; DAR); cf. it. bere, prov. beure, fr. boire, sp., port. beber. Este cuvînt cu raspîndire foarte generala (ALR 81). Conjug. sa se caracterizeaza în Mold. prin tendinta de a suprima în toate formele diftongul ea: beau › beu, sa beu › sa bee. Expresia a bea tutun (sens 3) este traducerea tc. tütün icmek, ngr. πίνω ϰαπνόν. Cf. si bautura, beat. Der. baut, adj. (beat); bautor, adj. (betiv), pe care REW si Pascu, Lat. Elem., 275, le fac sa provina direct din lat. bibitor,, cf. it. bibitore, fr. buveur, prov., cat. bevedor, sp., port. bebedor.
părăleală, paraleála, paraléli, s.f. (reg. Si fam.) jecmaneala de parale.
părăli, paralí, paralésc, vb. IV (înv. si fam.) a jecmani de parale.
cărigă, Cariga, -i = cercuri concentrice facute din fonta pentru a astupa ochiurile plitei de la diverse tipuri de sobe. Ele se pot ridica tocmai pentru a asigura o crestere a temperaturii la gatitul diverselor mâncaruri. Se foloseste în zona Brasovului. Etmologia. necunoscuta.
pecmez, pecméz, pecmézuri, s.n. 1. (înv.) must de fructe. 2. (reg.) magiun; dulceata; marmelada.
pe, Pe lânga explicatia dvs., cel putin în Maramures, se mai foloseste si pentru a desemna un drum foarte abrupt, chiar daca el nu duce la malul unui râu. Deci este si un drum pe o râpa (desi rapa are tocmai sensul de mal abrupt).
pocmete, pocméte, pocméti, s.m. (reg.) prajina lunga si subtire.
lexicografie, LEXICOGRAFÍE s.f. Stiinta si practica întocmirii dictionarelor. [Gen. -iei. / < fr. lexicographie, cf. gr. lexikon – lexic, graphein – a scrie].
pogodire, pogodíre, pogodíri, s.f. (reg.) 1. întelegere, învoire; sfatuire. 2. potrivire (cu cineva, ca preocupari si mentalitate). 3. evaluare; tocmire, târguire.
pomneată, pomnéata, pomnési, s.f. 1. (pop.) servet, batista sau fâsie de pânza alba, având legate la un capat un ban, iar la celalalt o lumânare, care se pune în mâna mortului sau se da de pomana celor care iau parte la înmormântare. 2. (reg.; în forma: pomneta) bucata de pânza în care se învelesc oasele unui mort când sunt dezgropate. 3. (reg.) colac împletit care se da de pomana la înmormântari. 4. (reg.; în forma: pocmet) manseta la camasile barbatesti taranesti. 5. (reg.; în forma: pogmata) fâsie împodobita la poalele unei fuste femeiesti. 6. (reg.; în formele: pocmata, pogmata) cingatoare de fata împodobita cu cusaturi. 7. (reg.) guler la o camasa barbateasca. 8. (reg.) fiecare dintre cele doua ate cu care se leaga camasa barbatesca la gât.
ponter, pontér, pontére, s.n. 1. (reg.) unitate de masura de capacitate (între 1 decilitru si 1 decalitru). 2. (înv. si reg.) unitate de masura de lungime egala cu 7-8 cm. 3. (înv. si reg.) unitate de timp egala cu 7-8 minute.
posledui, posleduí, posleduiésc, vb. IV (înv.) 1. a respecta, a urma întocmai. 2. a confrunta, a colationa (pentru a stabili conformitatea cu originalul).
postelnică, postélnica2, postélnice, s.f. (reg.) bucata de lemn de 25 de cm lungime, prevazuta cu 3 gauri, folosita la sania sau caruciorul cu care se transporta lemne de foc.
material, MATERIÁL s.n. 1. Materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. Totalitatea lucrarilor, a informatiilor si a datelor folositoare pentru întocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. [Pron. -ri-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. matériel].
mason, MASÓN s.n. Francmason. [< fr. maçon – zidar].
masonic, MASÓNIC, -Ă adj. Francmasonic. [< fr. maçonnique].
prisnă, prísna, prísne, s.f. 1. (înv.) candela la biserica. 2. (adj. invar.; reg.) curat, pur, neamestecat; veritabil, autentic, adevarat. 3. (adj.; înv. si reg.) în întregime, cu totul, complet; exact, întocmai, tocmai, chiar.
monetar, MONETÁR, -Ă adj. De moneda, referitor la moneda. // s.n. Inventar al banilor sortati dupa valoare întocmit de un casier la predarea casei. [Cf. fr. monétaire, lat. monetarius].
bucmea, bucmeá (-éle), s.f. – Siret, lat. Tc. bökme (Seineanu, II, 60), înv.
rif, rif, rífi, s.m. si rífuri, s.n. (înv. si reg.) unitate de masura pentru lungimi egala cu circa 77 cm.
reprezinta, reprezinta o platforma din lemn sau din alte materiale pe care se asigura un spatiu de 100 cm latime pentru fiecare turist.
oratorie, ORATORÍE s.f. Arta de a întocmi si de a tine discursuri; elocventa; oratorism, retorica. [Gen. -iei. / < lat. oratoria, cf. it. oratoria].
vehiculul, vehiculul cu doua, trei sau patru roti, a carui viteza maxima prin constructie nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala este de cel mult 4 kW (sursa:noul cod rutier,legea 49/2006)
seimen, seimén, seiméni, s.m. (înv.) 1. (la pl.) diviziune a corpului ienicerilor în armata turceasca, compusa din 34 de regimente. 2. (la pl.) corp de armata întocmit de Matei Basarab, compus din 2000 de lefegii straini (sârbi, bulgari, greci si albanezi) sub comanda unui polcovnic, pentru paza Curtii domnesti. 3. soldat din acest corp de ostasi, înarmat cu sâneata (pusca). 4. (adj.; reg.; în forma: seiman) viteaz.
cap, cap (-pete), s.n. – 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfatisare. – 3. Minte, inteligenta, spirit. – 4. Viata, existenta. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avutie. – 7. Sef, capetenie, conducator. – 8. Partea cea mai înalta, mai importanta. – 9. Început, parte initiala. – 1O. Extremitate, parte extrema cu care se sfîrseste ceva. – 11. Fata, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomana din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morti; se face de obicei chiar în ziua mortii (capul de tarîna) la 6 si la 12 saptamîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Lat. •capum, forma vulgara de la caput (Puscariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezinta, deci, o faza arhaica, întocmai ca sp. cabeza, fata de fr. si it. Cf. capatîi, capatîna, capcaun, capîntortura. Pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totusi, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se foloseste numai cu sensul 7, si într-un mod destul de oscilant: Balcescu scrie indiferent capetele armatei si capii armatei. Der. capat, s.n. (parte extrema; sfîrsit, deces, moarte; bucata, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se da de pomana pentru odihna sufletului mortilor; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul a se explica prin labiala precedenta cf. omat-ometi, fat-feti; capes, adj. (tenace; încapatînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; capetel, s.m. (înv., început; capat, fragment, crîmpei; colac de pomana), dim. al lui capat cu suf. -el (Dupa Candrea-Dens., 237; REW 1636 si DAR, din lat. capĭtĕllum "capsor"; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugeram); capetea (var. capatea(la), capetea, capeteala), s.f. (parte a frîului care trece peste capul si botul calului), der. de la capetel (cf. cel-cea; purcel-purcea; catel-catea etc.), asa cum pe drept a observat Candrea (pentru Puscariu 277; REW 1637 si DAR, din lat. capĭtium al carui rezultat •capet s-a format probabil cu suf. -ea); capetenie, s.f. (capetenie, sef), de la capete, cu suf. abstract -enie; capui (var. încapui) vb. (a pune stapînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împarti pomana numita cap sau capetel), cuvînt pe care DAR; Puscariu, Dacor., I, 595 si Scriban îl deriva de la mag. kapni "a capata, a obtine", dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel putin cu ultimul sau sens; este totusi probabil sa se fi produs o contaminare între cele doua cuvinte, singura care ar explica celelalte acceptii din rom. De aceeasi provenienta trebuie sa fie capuse, s.f. (mugure, mai ales de vita de vie; paduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. capusa, prin intermediul suf. dim. -us, f. -use (ca manuse, piciorus, etc.). Der. propusa de Puscariu, Dacor., I, 594, a fost acceptata de REW 1658 si DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare ca reprezinta vreo dificultate ; cf. sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl deriva de la caput si care are acelasi sens. Celelalte explicatii sînt mai putin convingatoare (din bg., dupa Pascu, II, 184; de la •cap, postverbal de la capēre, su sensul de "(lucru) care se sterpeleste", dupa Giuglea, Contributions). Alb. këpušë ("capusa" si "fraga"), bg. kapuš, sb. kapuša trebuie sa provina din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relatiile cu alb., Philippide, II, 703 si Capidan, Meglonoromînii, 59). Der. capusi (var. încapusa), vb. (a înmuguri); capusnic, s.m. (fraguta, Cirsium oleraceum); capsuna, s.f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasa nici o îndoiala (cf. alb. si mr. capusa "capusa" si "fraga"); pentru suf. Puscariu, Dacor., I, 593, propune -una, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la •capusun, cu suf. -un, cf. gargaun, si cu sing. refacut pe baza pl. Der. capsunica, s.f. (fraguta; specie de planta); capsuniu, adj. (culoarea capsunii). Capsoman, s.m. (prost, natîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hotoman etc. Der. nu este clara; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- "sarac" sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotosman.
cărturar, carturár (carturári), s.m. – Învatat, persoana culta, erudit. De la carte, prin intermediul unei der. neclare. Tocmai datorita acestei dificultati, se explica de obicei cu der. de la ngr. ϰαρτουλάριος "secretar, condeier" (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; DAR). Totusi, semantismul este dificil si, pe de alta parte carturareasa se poate explica numai plecînd de la carti "carti de joc". Trebuie plecat probabil de la imaginea unui pl. •carturi (la fel cu carnuri) care, chiar fara sa se fi folosit, a permis der. cu ajutorul suf. -ar. Derivarile pe baza pl. sînt frecvente, cf. gînd › gînduri, › îngîndurat, timp › timpuri › timpuriu etc. V. si înfasura, înhainura. – Der. carturareasa, s.f. (femeie care ghiceste în carti); carturaresc, adj. (cult); carturarie, s.f. (întelepciune).
sorta, sortá adv. (înv.) tocmai.
spegma, spegmá, spegméz, vb. I 1. (înv.) a se destrama. 2. (reg.; în forma: specma) a pleca repede; a fugi.
strapazan, strapazán, strapazáne, s.n. si strapazáni, s.m. (reg.) 1. (s.n.) cui de lemn sau de metal, fixat pe marginea barcii, de care se sprijina vâsla; ujba, opac, scarmos. 2. (s.n.) parmaclâc de lemn la prispa; prispa. 3. (s.m.) pui de salau sau de crap (pâna la 30 de cm).
sucmăza, sucmazá, vb. I refl. (reg.) a merge afectat.
sucmăzat, sucmazát, -a, adj. (reg.) neastâmparat.
planifica, PLANIFICÁ vb. I. tr. 1. A întocmi un plan, o programare; a organiza si a conduce pe baza de plan; a organiza o activitate, întocmind planul dupa care sa se desfasoare diferitele ei faze. 2. A prevedea, a include într-un plan. [P.i. planífic. / dupa rus. planirovati, cf. fr. planifier].
planificator, PLANIFICATÓR, -OÁRE s.m. si f. Specialist în întocmirea planurilor de productie. [< planifica + -tor].
precis, PRECÍS, -Ă adj. 1. Exact; determinat; fix. 2. Lamurit, clar, limpede; concis. // adv. Cu precizie, sigur, întocmai. [< fr. précis, it. preciso, cf. lat. praecisus].
ştrocmaist, strócmaist s.n. (reg.) aparat de luat masuri mici.
şuc, suc1, súcuri, s.n. 1. (înv.; reg.) unitate de masura a lungimii, egala cu a sasea parte dintr-un stânjen; picior. 2. (reg.; în forma: suh) compas folosit în zidarie. 3. (reg.; în forma: suh) papuc. 4. (reg.) întaritura care se face la malul unui râu, pentru a nu se surpa din cauza apei. 5. (reg.) masura de lungime folosita de tesatoare. 6. (reg.) masura de lungime de aproximativ 15-16 cm. 7. (reg.) masura de lungime egala cu lungimea degetului mare.
şuntaimuntai, súntai-múntai adv. (reg.) 1. ori una, ori alta. 2. taman pe taman; tocmai pe tocmai.
tantoi, tántoi adv. (reg.) întocmai.
chiar, chiár adv., adj. – 1. (Înv.) Clar, pur, curat. – 2. Clar, evident. – 3. Exact, tocmai, întocmai. – 4. Realmente, efectiv, într-adevar. – 5. Însusi, singur, nu altcineva. – 6. Pîna si, înca si. – Istr. kl’or. Lat. clarus, claro (Puscariu 356; Candrea-Dens., 334; REW 1963; DAR), cf. it. chiaro, prov. clar, fr. clair, sp., port. claro, în sp. cu acelasi uz adv. Uzul adj., este frecvent si comun în textele vechi; s-a pastrat în cîteva expresii, din chiar senin, sau apa chioara (în loc de apa chiara): îndepartîndu-se de sensul curent, cuvîntul a fost confundat cu chior "cu un singur ochi", ceea ce, pe lînga alterarea fonetica, a modificat si sensul, astfel încît astazi apa chioara înseamna "zeama lunga" sau "posirca" (totusi, dupa P. Tanase, RLR, LXX, 41-5, este vorba de chior "cu un singur ochi"; si, dupa Buescu, RPF, II, 337, de un cuvînt diferit, în legatura cu sp. chirla, port. chilra). Pentru semantismul lui chiar, adv., cf. it. (ep)pur(e), lat. pure, germ. rein, si uzul adv. al lui curat (Seineanu, Semasiol., 182). – Din rom. provine rut. tjar (Candrea, Elemente, 407).
autentic, AUTÉNTIC, -Ă adj. a carui autoritate sau realitate nu poate fi pusa la îndoiala; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafacut. ♢ (despre acte) întocmit cu toate formele legale. (< fr. authentique, lat. authenticus)
tocmag, tocmág, tocmási, s.m. (reg.) 1. ciocanas. 2. (la pl.) taitei, tocmagei.
tocmaş, tocmás, tocmási, s.m. (reg.) 1. flacau conducator de joc. 2. cel ce se tocmeste, se târguieste.
tocmitură, tocmitúra, tocmitúri, s.f. (înv.) înfatisare, alcatuire.
reproduce, REPRODÚCE vb. III. 1. tr. (Despre memorie) A readuce în constiinta reprezentari fixate anterior. ♦ A reda întocmai prin mijloace plastice un model; a imita. 2. tr. A produce, a multiplica în serie. 3. refl. (Despre fiinte) A se înmulti. [P.i. reprodúc. / cf. fr. reproduire].
ţiclui, ticlúi, ticlus, ticman, ticmắn, ticui, s.n.; ticma, s.f. (reg.) vârf ascutit de deal, de stânca.
cicmigea, cicmigéa (-éle), s.f. – Sertar. – Var. cecmegea. Mr. cicmige, megl. cecmedzeu. Tc. çekmece (Cihac, II, 560; Seineanu, II, 100; Lokotsch 405).
secretariat, SECRETARIÁT s.n. 1. Serviciu într-o institutie, într-o întreprindere etc. care se ocupa cu rezolvarea lucrarilor curente de birou, de cancelarie. 2. Organ al unei organizatii internationale având atributii administrative si executive. ♦ Denumire data persoanelor însarcinate sa întocmeasca procesul-verbal asupra dezbaterilor unei sedinte. 3. Birou unde lucreaza un secretar si subalternii sai. [Pron. -ri-at. / < fr. secrétariat, germ. Sekretariat, rus. sekretariat].
ciocan, ciocán (-ne), s.n. – 1. Unealta formata dintr-un corp de metal, prevazuta cu mîner, folosita la batut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poarta. – 4. Tîrnacop, sapaliga. – 5. Pivot de de vîrtelnita. – 6. Ciocanel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, stiulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpina de porumb, care ramîne în pamînt dupa recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varza. – 11. Parte interioara necomestibila, resturi de para sau mar. – 12. Picior de ciuperca. – 13. Pahar înalt în care se servesc bauturile, mai ales tuica de prune, toi. – 14. Peste-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în acelasi timp cu posibilitatile expresive ale radacinii cioc, si cu formatiile mai mult sau mai putin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legatura si filiatia acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 si DAR presupun ca rom. provine din sl. (dupa Conev 66, din bg.; dupa Skok 63, din sb.); însa tot Miklosich, Wander., 14, deriva forma rut. din rom. Dupa Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie cautat în tc.; dupa Philippide, Bausteine, 57, în ngr., si dupa Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 si Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare sa provina din sl., unde este vorba de o formatie relativ moderna (cf. Berneker 135, care crede ca formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, sa fie formatii spontane, care pot coincide în sl. si în rom., caci în ambele exista conditiile necesare pentru producerea lor, respectiv radacina expresiva čok- si suf. -an. Pentru sensurile de "trunchi, tulpina", cf. der. lui bot; sensul de "pahar, toi" vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adica în acele întrebuintari în care coincide si se confunda cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocanas, s.m. (ciocanel; bat de toba; ciocanel de pian); ciocanas, s.m. (miner care munceste într-o salina; planta, conduras, Tropaeolum maius); ciocanel, s.n. (ciocan mic; bat de toba; pahar de baut, toi; broderie le mînecile iilor si camasilor tipice); ciocani, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în usa; a închina; despre pasari, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, si de asemenea cu rus. čekaniti; ciocana, s.f. (dans tipic); ciocanarie, ciocaniste, s.f. (porumbiste dupa ce s-a cules porumbul); ciocaneala, s.f. (actiunea de a ciocani); ciocanitoare, s.f. (pasare, ghionoaie, Dryocopus Martius; morisca, huruitoare); ciocanitor, adj. (care ciocaneste); ciocanitura, s.f. (ciocaneala, bataie); ciocanea, s.f. (sitar, Scolopax rusticola), a carui der. nu este clara. Ramîne de lamurit si legatura cu ciocmani, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmaneala, s.f. (cearta), care cer o forma •ciocman.
unealtă, unealta de gradinarie de circa 20 cm lungime în forma de tarus cu care se fac gauri în pamânt în care se cultiva plantele tinere, rosii, ardei etc.
semnal, SEMNÁL s.n. 1. Semn conventional folosit pentru transmiterea de informatii, de avertismente, de comenzi la distanta. ♦ Semnal topografic = baliza; exemplar, numar semnal = exemplar dintr-o carte sau o publicatie periodica, întocmit înainte de difuzare. ♦ Sunet conventional dupa care se recunosc anumite posturi de radio. 2. (Fig.) Tot ceea ce anunta, determina sau serveste ca impuls la încetarea unei actiuni. 3. Aparat, instrument pentru emiterea semnalelor. 4. Ceea ce indica un fenomen sau un obiect din lumea înconjuratoare si care, cu ajutorul scoartei cerebrale, face organismul sa actioneze într-un anumit fel; semn, indiciu. [Pl. -le, -luri. / cf. fr. signal, it. segnale, dupa semn].
sic, SIC adv. Cuvânt (care se pune de obicei între paranteze într-un text citat) pentru a arata ca e întocmai dupa original, cu greseala sau cu ciudatenia sa. [< lat. sic – asa, întocmai].
sicar, SICÁR s.m. (Rar) Asasin, ucigas tocmit. [Cf. it. sicario, fr. sicaire < lat. sicarius < sica – pumnal].
cîrciumă, cîrciuma (-mi), s.f. – Local unde se consuma bauturi alcoolice (si mîncaruri). – Var. cîrcima, crîcima, crîsma, crîjma (cu der. sai). Sl. krŭčĭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 318; Cihac, II, 41; Meyer 207; Berneker 666; Conev 88); cf. bg. krŭčma, sb., slov. krčma, mag. korcsima. Der. cîrciumar, s.m. (proprietar de cîrciuma); cîrciumareasa, s.f. (nevasta de cîrciumar; femeie care are o cîrciuma; planta ornamentala, Zinnia elegans); cîrciumari, vb. (a fi cîrciumar; a trafica, a specula); cîrciumarie, s.f. (îndeletnicirea de cîrciumar); cîrciumarit, s.n. (îndeletnicirea de cîrciumar; înv., în Mold., contributie pe cîrciumi, care reprezenta cinci lei pe an în sec. XVIII); cîrciumarita (mai adesea crîsmarita), s.f. (cîrciumareasa). Der. reprezinta adesea forme sl., cf. bg. krŭčmar, krŭčmarica, slov., cr. krčmariti (‹ sl. kručĭmiti).
stereocartografie, STEREOCARTOGRAFÍE s.f. Metoda de întocmire a hartilor cu ajutorul stereogramelor. [Gen. -iei. / < fr. stéréocartographie].
stereoplanigraf, STEREOPLANIGRÁF s.n. Aparat folosit pentru întocmirea de harti si planuri topografice, dupa stereograme aeriene si terestre. [Cf. fr. stéréoplanigraphe].
stereotipic, STEREOTÍPIC, -Ă adj. Care se repeta întocmai, neschimbat; stereotip. [< fr. stéréotypique].
termografie, TERMOGRAFÍE s.f. (Med.) Metoda de diagnostic, în special al cancerului, care se bazeaza pe întocmirea unor zone de temperatura a suprafetei corpului, pe care unele tumori pot aparea ca niste pete. [Gen. -iei. / < fr. thermographie].
torr, TORR s.m. Unitate de masura a presiunii, egala cu presiunea exercitata de o coloana de mercur înalta de 1 mm pe o suprafata de 1 cm² la 0° C. [< fr., engl. torr, cf. Torricelli – fizician si matematician italian].
crohmeală, crohmeála (crohméli), s.f. – Amidon, scrobeala. – Var. crohmala, crohmoala, crocmal(a). Pol., rut., rus. krachmal (Cihac, II, 84; Iordan, Dift., 82; Sanzewitsch 201; Iorga, Revista istorica, XXVI, 88; Graur, BL, III, 49), din germ. Kraftmehl. – Der. crohmoli, vb. (a scrobi), cf. rus. krachmalitĭ.
cuşmă, cúsma (cúsme), s.f. – 1. Caciula de blana. – 2. (Banat) Patura de lîna. – 3. (Mold.) Varietate comestibila de ciuperca. Sl. kučĭma, în parte prin intermediul mag. kucsma (Cihac, II, 494; Gáldi, Dict., 88); cf. rut., slov. kučma, pol. kuczma. – Der. cusmar, s.m. (fabricant de caciuli).
drept, drept (-eápta), adj. – 1. Direct, care merge de la un punct la altul fara ocol. – 2. Care are o pozitie verticala. – 3. Întemeiat, justificat. – 4. Legitim, autentic. – 5. Situat în partea dreapta. – 6. (Adv.) Direct, fara ocolisuri. – 7. (Adv.) Deschis, sincer. – 8. (Adv.) Tocmai, întocmai, exact. – 9. (Prep., înv.) Pentru. – 10. (Prep.) În loc de. – Var. (înv.) derept. Mr. (a)direptu, dreptu, megl. dirept. Lat. •derectus, în loc de dῑrectus (Puscariu 550; Candrea-Dens., 513; REW 2648); cf. alb. d(ë)retjë (Philippide, II, 640), it. d(i)ritto, prov. dre(i)t, fr. droit, sp. derecho. Este dublet de la drit, s.n. (înv., Mold., drept, jurisprudenta), din it. dritto. Der. drept, s.n. (totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale într-un stat, în toate acceptiile sale); dreptul, s.m. art. (piciorul drept); dreapta, s.f. art. (mîna dreapta; directia spre dreapta; aripa dreapta a unei adunari); dirip, prep. (Trans., pentru; în dreptul, în fata); dreptar, s.n. (echer, rigla; piulita care regleaza viteza rotii la moara de grîu), dupa Cihac, I, 82 si Candrea-Dens., 514, ar proveni din lat. •directārium, dar mai probabil este un der. intern, cu suf. -ar; dreptate (var. înv. direptate, mr. (a)ndriptate), s.f. (justitie; ratiune; legalitate, legitimitate; înv., drept; înv., tribunal; Arg., minister fiscal), der. de la drept ca bunatate de la bun (•dreptaate › dreptate; dupa Puscariu, Conv. Lit., XXXIX, 63 si Puscariu 551, de la un lat. •direc(ti)tatem, ceea ce nu pare posibil); dreptati, vb. (rar, a da dreptate, a face dreptate); dreptatie, s.f. (înv., justitie, echitate); îndreptati, vb. (a da dreptate, a face dreptate; a autoriza, a da dreptul; refl., a se justifica, a se apara); îndritui, vb. (Mold., a autoriza, a permite, a îngadui), format pe baza lui drit; nedrept, adj. (injust); nedreptate, s.f. (injustitie); nedreptati, vb. (a face o nedreptate). Cf. drege, îndrepta. Comp. dreptunghiu, s.n. (patrulater cu toate unghiurile drepte si laturile opuse egale), traducere a fr. rectangle; dreptunghiular, adj. Din rom. provine mag. dreptál (Edelspacher 13), si bg. (rar) draptano (Capidan, Raporturile, 229).
face, fáce (fác, facút), vb. – 1. A înfaptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da forma. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plasmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naste, a da viata, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A savîrsi, a faptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se gasi. – 16. A pregati, a aranja. – 17. A curata. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A gati, a pregati. – 21. A împarti cartile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A tine, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vraji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A creste, a se forma. – 34. (Refl.) A se arata. – 35. (Refl.) A parea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndeparta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a capata. – 38. (Refl., impersonal) Merita, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-si cauta: îsi facea de lucru pe lînga vatra (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. si acuz.) A i-o plati cuiva, a se razbuna: eram în adevar hotarîta sa i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprima un imperativ atenuat: pîna una alta, fa de te spala (Galaction). – Mr. fac, fapta, fatire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Puscariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. si Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de "a naste, a da viata" (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s.f. (fapt, act; actiune; înv., opera; creatie; nastere); facas, s.m. (înv., vrajitor, vraci); facator, s.m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ator, l-a înlocuit pe faptor si este la rîndul lui deplasat de faptuitor, pastrat numai în comp. binefacator, adj. (care face bine); raufacator, s.m. (criminal); facatura, s.f. (vraja, farmec); facut, s.n. (munca, activitate; nastere; vraja); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legatura), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeatire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifatire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), dupa Puscariu 1371 reprezinta un lat. •per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formatie neologica, din sec. XIX, ca prefira, pregati, etc.); prefacatorie, s.f. (simulare; ipocrizie); prefacut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formatie neol. Cf. fapt, faptura. Der. neol. factaj, s.n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; factiune, s.f. (banda; grupare politica), din fr. faction; factios, adj. (care face parte dintr-o factiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s.m. (postar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentueaza fáctor si factór, pentru sensul 2); factorie, s.f. (agentie), din sp. factotum, s.m., din lat., prin intermediul fr.; factura, s.f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s.n., din fr. facturier.
oratorie, ORATORÍE s. f. arta de a întocmi si de a tine discursuri; elocventa, retorica. (< lat., it. oratoria)
planifica, PLANIFICÁ vb. tr. a întocmi un plan (II, 6); a organiza, a coordona si a conduce (activitatea economico-sociala) pe baza de plan. ♢ a prevedea, a include într-un plan. (dupa fr. planifier)
planificator, PLANIFICATÓR, -OÁRE I. adj. care planifica. II. s. m. f. specialist în întocmirea planurilor de productie. III. s.n. (inform.) program specializat al sistemului de operare al unui calculator, destinat alocarii resurselor sistemului în vederea desfasurarii unor activitati. (< planifica + -tor, /III/ dupa engl. scheduler)
poise, POISE [pron. POAZ] s. m. unitate de masura a viscozitatii dinamice, reprezentând viscozitatea unui fluid în care, pentru a deplasa tangential cu viteza de 1 cm/s o suprafata plana de 1 cm2, este necesara o forta de o dina. (< fr. poise)
prefice, PREFÍCE s. f. pl. bocitoare tocmite pentru a plânge mortii si a le proslavi însusirile. (< lat. praeficae)
programator, PROGRAMATÓR, -OÁRE I. s. m. f. 1. specialist care se ocupa cu întocmirea programului (4) unui calculator. 2. cel care stabileste un program de radio, cinema, tv. etc. II. s. n. 1. aparat, echipament ale carui semnale de iesire comanda executarea unei suite de operatii corespunzatoare unui program (4). 2. hârtie, tabel continând o programare. (< fr. programmateur)
proiecta, PROIECTÁ vb. I. tr. 1. a planui, a intentiona, a avea de gând. 2. a întocmi un proiect (3). 3. a face o proiectie (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafata potrivit anumitor reguli. ♢ a reproduce pe ecran imaginile înregistrate pe un film (cinematografic). 4. a arunca cu forta un corp; a împrastia cu presiune un lichid, un material pulverulent. ♢ a trimite un fascicul de raze de lumina. II. tr., refl. a (se) reflecta, a (se) profila, a (se) contura. (dupa fr. projeter)
proiectant, PROIECTÁNT, -Ă I. adj. (mat.) care serveste la proiectie. o dreapta ~a (si s. f.) = dreapta care uneste un punct cu proiectia sa pe un plan. II. s. m. f. cel care întocmeste proiecte (3). (< germ. Projektant)
prozopografie, PROZOPOGRAFÍE s. f. 1. întocmirea de liste, lucrari, repertorii privitoare la personajele istorice de seama dintr-o epoca data. 2. figura de compozitie, descrierea trasaturilor exterioare, a tinutei unui om sau animal. (< fr. prosopographie)
punctual, PUNCTUÁL, -Ă adj. 1. (si adv.) care respecta întocmai termenul fixat; facut la momentul hotarât; exact, precis. 2. (despre aspectul verbelor) care arata ca actiunea se refera la un singur moment al desfasurarii. 3. (mat.) referitor la un punct. (< engl. punctual, dupa fr. poncuel)
recipe, RECÍPE s. n. (în prescriptiile medicale; abr. rp.) sa se respecte întocmai compozitia farmaceutica si dozele specificate! (< lat. recipe)
redactor, REDÁCTOR, -OÁRE s. m. f. 1. cel care scrie, întocmeste (un act, un articol). ♢ scriitor, publicist care redacteaza o carte, un ziar etc. 2. cel care pregateste manuscrisele pentru a putea fi publicate. (< fr. rédacteur)
reproduce, REPRODÚCE vb. I. refl. (despre fiinte) a se înmulti. II. tr. 1. (despre memorie) a readuce în constiinta reprezentari fixate anterior. ♢ a reda întocmai prin mijloace plastice un model; a imita. 2. a produce în serie, a multiplica. (< fr. reproduire)
röntgenroentgen, RöNTGEN1/ROENTGEN Rö'NT-GHEN/ I. s. m. unitate de masura a dozelor de radiatie X, cantitatea de radiatii care, în conditii fizice normale, produce, prin ionizarea unui cm3 de aer, o sarcina electrica de un franklin. II. s. n. aparat cu care se produc raze X. (< fr. röntgen)
secretariat, SECRETARIÁT s. n. 1. functie, titlu de secretar. ♢ serviciu într-o institutie, întreprindere etc. care se ocupa cu rezolvarea lucrarilor curente de birou, de cancelarie. ♢ birou unde functioneaza acest serviciu. 2. organ al unei organizatii internationale având atributii administrative si executive. 3. organ al unui partid comunist sau muncitoresc care organizeaza si controleaza îndeplinirea hotarârilor partidului. 4. denumire data persoanelor însarcinate sa întocmeasca procesul-verbal asupra dezbaterilor unei sedinte. (< fr. secrétariat)
sic, SIC adv. (între paranteze într-un text citat) întocmai dupa original. (< lat. sic)
sicar, SICÁR s. m. asasin, ucigas tocmit. (< it. sicario, fr. sicaire, lat. sicarius)
stadimetrie, STADIMETRÍE s. f. masurare indirecta a distantelor cu ajutorul tahimetrului si al stadiei, pentru întocmirea planurilor si a hartilor; taheometrie. (< fr. stadimétrie)
stereoautografie, STEREOAUTOGRAFÍE s. f. metoda de întocmire a hartilor cu ajutorul stereoautografului. (< fr. stéréoautographie)
stereocartografie, STEREOCARTOGRAFÍE s. f. procedeu de întocmire a planurilor si hartilor cu ajutorul stereogramelor. (< fr. stéréocartographie)
stereofotocartograf, STEREOFOTOCARTOGRÁF s. n. aparat fotogrammetric de stereorestitutie folosit la întocmirea grafica automata de planuri si harti. (< fr. stéréophotocartographe)
stereopantograf, STEREOPANTOGRÁF s. n. aparat de stereorestitutie la întocmirea de harti topografice dupa stereograme aeriene si terestre. (< fr. stéréopantographe)
stereoplanigraf, STEREOPLANIGRÁF s. n. aparat pentru întocmirea de harti si planuri topografice dupa stereograme aeriene si terestre. (< fr. stéréoplanigraphe)
stereotop, STEREOTÓP s. n. aparat de stereorestitutie pentru întocmirea de harti la scari mici. (< fr. stéréotope)
stereotopografie, STEREOTOPOGRAFÍE s. f. tehnica a întocmirii hartilor topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor la scari mici. (< fr. stéréotopographie)
stereotopometrie, STEREOTOPOMETRÍE s. f. tehnica a determinarii coordonatelor în spatiu si a întocmirii de planuri topografice cu ajutorul stereorestitutoarelor. (< fr. stéréotopométrie)
stilb, STILB s. m. unitate de masura a luminantei, reprezentând stralucirea unei surse luminoase cu aria de 1 cm2 si intensitatea de o candela. (< engl. stilb)
stokes, STOKES STOCS/ s. m. unitate de masura a viscozitatii cinematice, raportul dintre viscozitatea dinamica de un poise si densitatea de un gram pe cm3. (< fr., engl. stokes)
taheograf, TAHEOGRÁF/TAHIGRÁF s. n. aparat topografic la întocmirea de planuri si harti. (< fr. tachéographe, germ. Tachygraph)
taheografie, TAHEOGRAFÍE s. f. întocmirea de harti si planuri topografice cu ajutorul taheografului. (< fr. tachéographie)
termografie, TERMOGRAFÍE s. f. metoda de diagnostic (al cancerului) bazata pe întocmirea unor zone de temperatura a suprafetei corpului, pe care unele tumori pot aparea ca niste pete. (< fr. thermographie)
topometrie, TOPOMETRÍE s. f. ramura a topografiei, având ca obiect tehnica masuratorilor si a calculelor necesare întocmirii hartilor si a planurilor. (< fr. topométrie)
torr, TORR s. m. unitate de masura a presiunii egala cu presiunea exercitata de o coloana de mercur înalta de 1 mm pe o suprafata de 1 cm2. (< fr. torr)
zero, ZÉRO s. n. 1. numar în sistemul numeric înainte de unu. ♢ simbol numeral (0), care, pus la dreapta unei cifre, îi mareste valoarea de zece ori. 2. (fig.) om de nimic; nulitate. 3. valoarea unei marimi de la care se începe masurarea acelei marimi. ♢ (adj.; despre afixe, desinente) care lipseste, dar constituie o marca tocmai prin absenta. (< fr. zéro)
fus, fus (fúse), s.n. – Unitate de masura folosita în comertul cu piei, echivalînd cu un patrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.
votul, Votul uninominal este un tip de scrutin mentionat în legislatia sistemelor electorale, practicat în SUA si Marea Britanie. Acest tip de scrutin reprezinta modul de alegere direct al unor candidati individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de catre partidele din viata politica a unui stat. Votul uninominal este un sistem de vot majoritar, se bazeaza pe o procedura majoritara (votul pe liste fiind un sistem proportional) si este întâlnit si sub formula "Câstigatorul ia totul". Principalele caracteristici ale acestui tip de vot constituie faptul ca permite aparitia unor guverne stabile ca urmare a majoritati stabilite prin vot, dar si faptul ca are drept consecinta nereprezentarea segmentului de electorat care a votat candidatul (sau lista) învins.
bokm, bokmål (norv.) [pron. búcmol] s.n.
întîmpla, întîmplá (-lú, întâmplát), vb. refl. – 1. A se petrece, a se produce, a avea loc. – 2. A se ivi prilejul, a se nimeri. – 3. A se afla întîmplator. Origine incerta. Se considera în general der. din lat. •templāre, de la templum "spatiu desenat ideal pe cer de prezicator" (Sulica, Antropomorfisme, Brasov 1900, 77; Puscariu 884; DAR; Rosetti, I, 168; Puscariu Lr., 356). Acel templum era, deci, spatiul în cadrul caruia prezicatorul îsi facea observatiile, si de aici contemplare. Se presupune ca zborul pasarilor care intrau în templum arata ceea ce avea sa se întîmple, de unde vb. •(in)templāre. Aceasta explicatie nu este cu desavîrsire imposibila; ne este însa greu sa admitem ca sensul de "întîmplare, hazard" tocmai pentru acele evenimente care fusesera prezise si anuntate de augur. Dosoftei (sec. XVII) foloseste o singura data acest vb. cu un sens foarte special: tîmplîndu-l la mijloc de cale o boala, "surprinzîndu-l (sau coplesindu-l) o boala în mijlocul drumului". Dosoftei este un scriitor la care apar din belsug improprietatile; daca aceasta n-ar fi una din ele, s-ar putea presupune ca întîmpla provine efectiv din lat. templum, dar nu din limbajul tehnic al augurilor, ci din sensul sau etimologic, care pare a fi cel al unui dim. al lui tempus, ca în extemplo; în acest caz, sensul primitiv al lui întîmpla trebuie sa fi fost cel de "a se petrece, a se produce cu timpul". Der. de la lat. intempĕrāre (Cretu 339) sau de la •temporāre (Koerting 5065; Byhan 32), nu pare posibila. Der. întîmplare, s.f. (hazard; ceea ce se întîmpla, fapt, eveniment, accident; aventura; circumstanta); întîmplator, adj. (incidental, accidental).
jaf, jaf (jáfuri), s.n. – Jaf, pradaciune. – Var. (înv.) jac, jah. It. sacco, prin intermediul mag. zsák (Philippide, Principii, 297; DAR), sau al pol. žak (Cihac, II, 155; Tiktin), cf. jaca. Der. nu este clara, întrucît cuvîntul pol. este rar si cel mag. înseamna numai "sac", însa cf. mag. zsákolni "a prada". Nu este normala nici alterarea c › h › f, pe care Tiktin încearca sa o explice printr-o veche pronuntare germana cu k aspirat si DAR printr-o încrucisare cu rut. žah "groaza"; dar este vorba fara îndoiala de o transformare în interiorul limbii rom., deoarece cele trei forme sînt amplu reprezentate: cf. doctor › doftor. Der. jacas, adj. (înv., jefuitor); jefui, vb. (a prada), cu var. înv. jecui, jacui; jefuitor, adj. (care jefuieste); jefuiala, s.f. (jaf; stoarcere de impozite); jecmani (var. jacmani), vb. (a jefui, a prada), din mag. zsákmány "jefuire" ‹ it. saccomanno (Cihac, II, 155; DAR); jecman, s.n. (jefuire), deverbal al cuvîntului anterior; jecmaneala, s.f. (jaf; stoarcere de impozite). Jac apare de la începutul sec. XVII, jecmani de la începutul sec. XVIII.
jeg, jeg (jéguri), s.n. – 1. Jar, spuza. – 2. Murdarie, rapan. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Puscariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg "caldura". Primul sens, rar, se pastreaza înca în Banat si Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, rapanos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s.n. (fier, marcare a vitelor, marca facuta cu fierul; arsura, piroza; anghina), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati si žigati "a arde" (Cihac, II, 510, crede ca sensul de "piroza" si cel de "anghina" provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s.n. (jeg, murdarie), probabil prin încrucisarea lui jep sau jig cu lip (dupa Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigala (var. jivala, jihala, juvala, juhala), s.f. (vatrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Puscariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s.f. (insecta; lighioana), probabil din sb. žiganja "întepatura", cf. rus. žigalka "musca ce înteapa" din sl. žuželica, dupa Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek "insecta", dupa Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti "a trai", cu finala de la dihanie, gînganie, dupa Tiktin si Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adaugat în rom., dupa Puscariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. •žeganije "usturime", dupa DAR); jigadina, s.f. (lighioana), încrucisare a lui jiganie, cu gadina, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigaraie (var. jigaranie, jigoare, jighireala), s.f. (piroza, senzatie de arsura; boala a cîinilor, ftizie), de la jig "piroza" cu diverse suf. (din sl. žigati "a arde", dupa Tiktin; din bg. žegorĭ "cîine ce sufera de caldura" si din mag. zsigora "ardere", dupa Puscariu, Dacor., VIII, 123 si DAR); jigari, vb. refl. (a slabi, a se sfriji), de la jigaraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar "slab", szigorodni "a slabi", dupa Cihac, II, 510 si DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigareala, s.f. (slabiciune fizica, lipsa de vlaga); tigarit, adj. (slab, jigarit), prin încrucisare cu ngr. τσιγαρίζω "a praji, a arde", cf. mr. tigarita "slaba"; jegal, s.n. (piroza), din bg. žeglo; jigodie, s.f. (piroza; lighioana, termen depreciativ întrebuintat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. putin clare, probabil cu un suf. sl. (dupa Cihac, II, 510; Tiktin; DAR si Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora "ftizie a cîinilor", explicatie ce pare insuficienta fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grasimi, a rîncezi; a rani; a ofensa, a jigni), din sl. •zignuti "a arde", cf. sb. žignuti "a întepa" (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronuntarea gresita jigni drept greseala similara celei de a pronunta ogna în loc de ocna sau togmi în loc de tocmi); jigneala, s.f. (ofensa, insulta; usturime, mîncarime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) si probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.
jumuli, jumulí (jumulésc, jumulít), vb. – 1. A smulge fulgii de la o pasare, a curata de pene. – 2. A escroca, a jefui, a jecmani. – 3. A ciomagi, a face praf. Mag. gyomlálni "a smulge" (DAR; Scriban). Sînt gresite relatiile pe care le stabilesc Cihac, II, 161, cu juli, si Philippide, II, 719, cu alb. humëljoń "a distruge". Din acelasi etimon provine jimui, vb. (Trans., despre porci, a scurma pamîntul cu rîtul). – Der. jumuleala, s.f. (actiunea de a jumuli; furt; jupuire, jecmanire); jumulitor, adj. (care jumuleste; care vinde scump); jumulitura, s.f. (jumuleala). Cf. jimi.
nedesprins, NEDESPRÍNS adj. v. COALĂ. Foaie dreptunghiulara de hârtie (alba sau colorata), de celofan, de carton etc. ♦ (Si în sintagma coala de tipar) Unitate de masura pentru volumul unei carti, unui articol etc., egala cu 16 pagini tiparite. ♦ (Si în sintagma coala editoriala) Unitate de masura pentru volumul unei carti, unui articol etc., egala de obicei cu 20 de pagini dactilografiate. Coala de autor = coala editoriala egala cu 40 000 de semne tipografice sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea marcilor sau timbrelor tiparite pe aceeasi foaie dreptunghiulara de hârtie si nedesprinse unele de altele. [DEX '98]
lăuză, laúza (laúze), s.f. – Femeie care tocmai a nascut. – Var. lahuza, l(e)huza, cu der. ngr. λεχούσα, din gr. λεχώ, -ους "lauza" (Roesler 571; Tiktin; DAR), cf. tc. löǵusa, bg. lehusa, mr. lihoana ‹ ngr. λεχῶνα (dupa Conev 59, rom. ar proveni din bg.). – Der. lauzie, s.f. (nastere, stare postnatala), din ngr. λεχουσία; lauzi, vb. (a se scula dupa nastere).
locma, locmá (locmále), s.f. – 1. Prajitura orientala semanînd cu uscatelele. – 2. Sinecura; mîncare buna. – Mr. locmae. Tc. (arab.) lokma (Seineanu, II, 239; Meyer 231; Lokotsch 1335), cf. ngr. λοϰμᾶς, bg., sb. lokma, alb. lokmë.
walkman, walkman (angl.) [pron. ŭócmen] s. n., pl. walkmenuri
mason, mason (masóni), s.m. – Francmason. Fr. (franc-)maçon. Sec. XIX (loja cea mai veche din Bucuresti a fost Steaua Dunarii, 1857; de la 1880 la 1914, marea loja din Bucuresti le-a condus pe cele din Austria si Grecia). – Der. masonic, adj.; masonerie, s.f. Cf. farmazon. Se foloseste si în formele autentice, francmason si der. lui.
negoţa, NEGOŢÁ, negotez, vb. I. Refl. (Rar) A se târgui, a se tocmi. – V. neguta.
codal, CODÁL adj. v. CĂLUŢ (2). Compus: calut-de-mare = peste teleostean marin cu corpul de 8-10 cm, lipsit de înotatoare codala si cu capul asemanator cu cel al calului; cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). [DEX '98]
este, Este o sintagma care semnifica o actiune de genul "traieste clipa", un semn al oamenilor care stiu sa se bucure de viata, sa fie fericiti. Înseamna sa culegi “fructele" zilei, sa te bucuri de ce ti-a oferit ziua care tocmai se termina.
para, pará (parále), s.f. – 1. Veche moneda divizionara turca, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Moneda divizionara rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centima. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. para. Tc. para (Roesler 601; Seineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para. – Der. paraleste, adv. (în numerar); paralet, s.n. (banet); paraleala, s.f. (extorcare, paguba); parali, vb. (a jecmani); paralîc, s.n. (banet; maruntis); paraluta, s.f. (centima, ban; banus, Bellis perennis).
pecmez, pecméz (-zuri), s.n. – (Banat) Marmelada. – Var. înv. petmez. Tc., bg., sb. petmez (Candrea; Scriban).
plin, plin (plína), adj. – 1. Umplut, ocupat. – 2. Compact, masiv. – 3. (S.n.) Întîlnire întîmplatoare cu o persoana care duce un vas plin cu apa; se considera de bun augur, iar daca vasul este gol, de rau augur. – Cu plin, în mod fericit; în plin, perfect; din plin, întocmai, exact. – Mr. plin, megl. (am)plin, istr. pl’ir. Lat. plenus (Puscariu 1337; Candrea-Dens., 1405; REW 6596), cf. it. pieno, prov. ple, fr. plein, sp. lleno, port. cheio. – Der. plinatate, s.f. (plenitudine), format dupa fr. plénitude; plineala, s.f. (înv., îndeplinire, executare silita); plinut, adj. (aproape plin; durduliu); împlini (var. plini), vb. (a umple, a face plin; a completa; a satisface; a executa, a îndeplini; a atinge o vîrsta sau o cantitate; refl., a se realiza, a se verifica; refl., a ajunge la soroc, la scadenta; refl., a-si gasi nasul, a i se înfunda), se considera îndeobste ca der. din lat. (im)plenῑre (Densusianu, Hlr., 150; Candrea-Dens., 1407; Puscariu 789), în timp ce Cihac, II, 265, îl deriva din sl. (na)plŭniti; neîmplinit, adj. (neexecutat; imperfect); împlinitor, s.m. (înv., executor); deplin, adv. (împlinit; adj., complet); deplinatate, s.f. (plenitudine); îndeplini, vb. (a executa). – Cf. suplini.
precupeţ, precupét (precupéti), s.m. – 1. Vînzator ambulant de verdeturi si produse de casa. – 2. Negustor, comerciant. – Var. înv. precupici. Sl. prĕkupici sau bg. prĕkupec (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 77), cf. cupet. – Der. precupeata, s.f. (vînzatoare); precupi, vb. (înv., a negustori, a face comert), din sl. prikupiti, sb. prekupiti; precupeti, vb. (a face negot; a specula; a vinde scump; a economisi; a se tocmi); precupeteala, s.f. (tocmeala; specula).
actiunea, Actiunea notariala prin care se preia creanta unui debitor in fata altui creditor prin intocmirea Actului de fidejusiune autentificat in fata notarului public. Dim momentul acesta fidejusiuorul este beneficiarul creantzei in fata creditorului, minim pe aceeasi termeni initiali ai contractului initial, eventual cu mentionarea unor clauze suplimentare. Acest act se noteaza in cartea funciara aferenta imobilului prin opertii si acte similare notarii ipotecare.
eroare, eroare gramaticala (si de stil) care consta în continuarea unui enunt cu alta structura decît cea cu care a început; vorbirea unor personaje din Caragiale e plina de anacoluturi. Exemplu de anacolut: "Cartea era la Vasile, care ma costase 50.000 de lei, si nici nu era acasa, ca avea coperta de carton si sta tocmai în Giulesti si nici maica-sa". (Înca un exemplu, prea frumos ca sa nu-l reproduc, din Academia Catavencu, 20, 18 mai 2004: "Cei ce nu inchid geamurile de la ghena si se sparg din cauza curentului, vor plati toti studentii ce locuiesc pe acel etaj").
putea, puteá (pot, putút), vb. – 1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negatia nu mai). A muri de, a arde în, a crapa; ironic, a nu-i pasa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. •pŏtēre, forma vulgara analogica a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Puscariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Puscariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s.f. (tarie; forta, vigoare; stapînire, conducere; înv., armata, forta militara; înv., multime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autoritati ale statului; putere executiva, guvern; stat suveran; mijloc, inima; partea centrala a trunchiului) ale carui ultime sensuri se explica prin localizarea ideei de putere în inima si prin echivalenta cu ea, cf. sp. corazón "parte centrala"; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întari, a fortifica); putinta, s.f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -inta, ca staruinta, adeverinta etc.; putirinta (var. puterinta), s.f. (putere, posibilitate), formatie glumeata si familiara, rezultata din contaminarea lui putere cu putinta; neputinta, s.f. (impotenta, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-si exercita puterea); puternicie, s.f. (forta, tarie); atotputernicie, s.f. (omnipotenta); puternice, s.f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s.f. (mandat; procura); împuternicit, s.m. (delegat; plenipotentiar); rasputea, vb. (a face ceva cu toata puterea); rasputere, s.f. (toata forta). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).
tocmală, TOCMÁLĂ s.f. v. tocmeala.
rocman, rocmán (-ni), s.m. – (Bucov.) Locuitor al unei regiune orientale nedeterminate, cunoscut în mitologia populara prin bunatatea lui. – Var. rohman. Sl. rachmanŭ din arab. rahman "brahman" (Scriban).
şaşma, sasmá (-ále), s.f. – (Mold., Dobr.) Plasa mala. Tc. saçma.
searbăd, seárbad (-da), adj. – 1. Fara gust, neplacut, flasc. – 2. Insipid, nesarat, fad. – 3. Palid, decolorat, pricajit. – Var. sarbad, s(e)arbed. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. fervĭdus "cald", deoarece mîncarea se strica sub efectul caldurii, cf. încins. Schimbarea lui f › s nu este normala si pare greu de explicat; poate se datoreaza unei forme intermediare; •sfearbad, cu s- expresiv, redus ca în sfii › sii. Ultimul sens este normal, cf, sp. desazonada "flasc" si "indispus", dar nu este de uz popular si ideea de culoare este si nepotrivita, absolut secundara astfel ca e o greseala de metoda sa se caute originea cuvîntului pornind de la aceasta idee. Cu toate astea, asa au încercat sa-l explice diferiti cercetatori, pornind de la lat. •subalbidus "albicios" (Candrea, Éléments; REW 2934, art. suprimat) sau ••exalbidus (Puscariu 1521; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Iordan, Dift., 153; Rosetti, II, 122). – Der. din lat. •salvidus, de la salvia (Loewe 39) nu este mai usoara. Legatura cu alb. tharpëd nu este clara: dar trebuie sa fie remarcat ca th alb. poate reproduce întocmai un f lat. Der. serbezi (var. sarbezi), vb. refl. (a deveni searbad; a fi indispus), cf. înfierbaza, care se explica tot prin fervĭdus (Capidan, Dacor., III, 758; REW 3265aN); sarbusca, s.f. (Mold., terci pregatit cu lapte acru).
spegmă, spégma s.f. – (Trans.) Fir, bucata de fir. – Var. Mold. specma. Ngr. πλέγμα "plasa, grilaj". Legatura cu ngr. σπάγος (Cihac, II, 700) este improbabila. – Der. specma, vb. (Mold., a umbla repede).
organul, organul sexual femeiesc (vagin) care este rulat peste 10.000 de km ,forjat...fapt care determina si explica lungimea clitorisului alungit (in medie 7-10cm)
şuc, suc (-ci), s.m. – (Trans.) Masura de lungime, echivalînd cam 33 cm. – Var. Banat suh, suf. Germ. Schuh (Tiktin; Candrea).
suman, sumán (-ne), s.n. – 1. Ţundra, zeghe. – 2. Panura, aba. – Var. sucman. Sl., cf. bg., rus. sukman, din sl. sukno "postav" (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 3790, sau poate din tc. sükmän (Seineanu, II, 327), cf. mag. szokman. – Der. sumanar, s.m. (vînzator de sumane); sumanarie, s.f. (meseria de sumanar, atelier de sumane).
taman, tamán adv. – Precis, exact. – Mr., megl. tamam. Tc. tamam (Roesler 603; Seineanu, II, 347; Lokotsch 2010; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμάμου, alb., mag., sb. taman. Der. de la tocmai › tocman (Lambrior 109) nu este probabila.
tăia, taiá (tái, taiát), vb. – 1. A diviza ceva cu un obiect taios. – 2. A fi ascutit, taios. – 3. A divide, a separa. – 4. A ciopli, a slefui, a da forma. – 5. A desparti un grup de carti de joc cu o alta carte. – 6. A simti nevoia defecarii. – 7. A retine, a împiedica, a întrerupe. – 8. A scurta drumul. – 9. A bate cu o carte mai mare la jocurile de carti. – 10. A amesteca cu apa, a boteza. – 11. A curata de ramuri uscate, a emonda. – 12. A suprima. – 13. A ucide, a executa, a sacrifica. – 14. A hotarî, a stabili. – 15. A valora, a costa. – 16. (Înv.) A falsifica moneda. – 17. (Refl.) A se brînzi (laptele). – 18. (Refl.) A se încrucisa. – 19. (Refl.) A se slabi, a i se sterge efectul. Mr. tal’u, tal’are, megl. tal’u, tal’ari, istr. tal’u. Lat. talĭāre (Cipariu, Gram., 33; Puscariu 1711; REW 8542), cf. vegl. tal’uor, it. tagliare, prov., port. talhar, fr. tailler, cat. tallar, sp. tajar. Der. taiat, s.n. (actiunea de a taia); taiere, s.f. (actiunea de a taia; ucidere, sacrificare); taietor, s.m. (persoana care taie ceva; padurar, calau); taietor, s.n. (fagas, tais; bustean de taiat lemne; stiva, magazie de lemne); tai(e)toare, s.f. (topor, secure); tai(e)tura, s.f. (sapatura, incizie; decupaj, retezatura; stersatura; întepatura, zvîcnet; curatura, teren despadurit); tai(e)tei, s.m. pl. (paste fainoase, tocmagi); taios, adj. (care taie, ascutit); tai(u)s, s.n. (partea ascutita a unei unelte; Arg., briceag); taimalai, s.n. (joc de copii); taie-baba (var. taie-paie, taie-fuga), s.m. (laudaros, fanfaron); strataia, vb. (a taia, a întrerupe), inventie nefericita a lui Vlahuta, dupa fr. entrecouper (Tiktin).
tîrg, tîrg (-guri), s.n. – 1. Loc întins într-o localitate unde se vînd vite, cereale, lemne etc., obor. – 2. Contract, afacere încheiata. – 3. Piata, hala. – 4. Oras, orasel. – 5. Tranzactie, vînzare-cumparare. – 6. Învoiala, întelegere, discutie, sume date si primite. Sl. trŭgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 401; Conev 77), cf. rus. torg "obor", alb. treg. Legatura cu un preromanic •terg (Lozovan, ZRPh., LXXXIII, 128 si 134) este posibila, dar nu pare suficient documentata. Prima organizare administrativa a tîrgurilor este cea a lui Alexandru Lapusneanu, în 1561. Der. tîrgar, s.m. (înv., zaraf, bancher; Trans., cumparator, client); tîrgovet, s.m. (orasean, locuitor al orasului), din sl. trŭgovĭcĭ; tîrgoveata, s.f. (oraseanca); tîrgoveti, vb. refl. (a se face orasean); tîrgui, vb. (a cumpara; refl., a se tocmi, a discuta pretul; înv., a cadea la învoiala), din sl. trŭgovati; tîrguiala, s.f. (învoiala; cumparatura). De aici si Tîrgoviste, numele unui oras, vechea capitala a Munteniei, cf. bg. tèrgovište, si expresia gura de Tîrgoviste "gura-rea", pe care Weigand, Jb., XVI, 76, o interpreteaza gresit pornind de la întelesul Tîrgoviste "tîrg în general", cf. Tiktin; e sigur ca acest cuvînt se folosea înainte ca nume comun, dar la fel de clar este ca expresia se datoreaza reputatiei de care se bucurau femeile din orasul cu acelasi nume.
tocmac, tocmác (-ci), s.m. – Mai, ciocan de lemn mai ales al plapumarilor. – Var. tocmag. Tc. tokmak (Tiktin). În Mold.
tocmag, tocmág (-gi), s.m. – Pasta fainoasa, taitel. – Var. togmag. Mr. tumagiu. Tc. (per.) tutmac (Bogrea, Dacor., IV, 853), cf. rus. tukmačĭ (Vasmer, III, 150). Der. din mag. tögmag "samînta de dovleac" (Scriban, Arhiva, 1913, 237) este improbabila si a fost parasita de autor. În Mold. – Der. tocmagel (var. togmagel), s.m. (ciuperca din genul Clavaria).
tocmai, tócmai adv. – 1. Aidoma, la fel, asemanator. – 2. Precis, just, exact. – 3. Numai, abia, chiar. – 4. Pîna, pîna acolo, pîna unde. – Tocmai si, pîna si (înv.). – Var. (în)tocma(i), (în)togma(i), înv. atocma(i), tomna. Sl. tŭkŭmŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 416), cf. bg. takmo, cr. takmen, rus. tokmo. – Der. tocmi, vb. (înv., a ordona, a dispune, a regla; înv., a aranja, a repara; a fixa, a stabili; a contracta; refl., a se aseza, a se stabili; refl., a conveni, a fi de acord; refl., a fixa pretul, a se învoi; refl., a întra în slujba, a servi ca; refl., a dezbate pretul), din sl. tŭkŭmiti "a asemui, a compara"; tocmeala (var. înv. tocmala), s.f. (înv., rînduiala, ordine, dispozitie; înv., dispozitie, testament; înv., decizie, decret; înv., regula, norma, lege; înv., menstruatie, acord, învoiala; conventie, contract; discutie, dezbatere asupra pretului); tocmelnic, s.m. (înv., imputernicit); întocmi, vb. (a aranja, a regla, a dispune; a organiza, a institui); (în)tocmitor, s.m. (organizator; autor). Rut. tokma, tokmyty sa pare sa provina din rom. (Miklosich, Wander., 11).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc