Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru CAE
albiliţă, ALBILÍŢĂ, albilite, s.f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a carui larva traieste pe frunzele de varza si este foarte stricatoare; fluture-de-varza, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -ilita.
buhă, BÚHĂ, buhe, s.f. 1. (Ornit.) Bufnita. 2. (Entom.; în compusele) Buha-semanaturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenusie, care dauneaza semanaturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenusie, ale carui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). – Formatie onomatopeica.
cainozoic, CAINOZÓIC, -Ă, cainozoici, -ce, s.n. adj. (Geol.) Neozoic. (1). 2. Adj. Care se refera la cainozoic (1), care apartine cainozoicului. [Pr.: ca-i-no-zo-ic] – Din fr. caenozoïque, engl. cainozoic.
ceapă, CEÁPĂ, cepe, s.f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana în forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescente dese (Allium cepa). ♢ Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza în acelasi an în care s-a semanat. Ceapa de samânta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit în alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ♢ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cât) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.
ceaţă, CEÁŢĂ, ceturi, s.f. 1. Particule de apa rezultate din vaporizarea apei de pe pamânt, aflate în suspensie în atmosfera, la suprafata solului, si care îngreuiaza vizibilitatea; negura, pâcla. 2. (Impr.) Aburii care se condenseaza pe o sticla, pe o suprafata neteda. – Lat. caecia (< caecus "orb").
cec, CEC2, cecuri, s.n. Prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsa între intestinul subtire si colon. [Var.: cécum s.n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum.
cecal, CECÁL, -Ă, cecali, -e, adj. Care apartine cecului2, privitor la cec2. – Din fr. caecal.
cecitate, CECITÁTE s.f. Absenta a vederii datorita unor leziuni ale mediilor transparente oculare, ale retinei, ale cailor nervoase sau ale centrilor vederii; ablepsie, orbire. ♢ Cecitate psihica = pierdere a capacitatii de recunoastere a obiectelor cu ajutorul vazului. Cecitate verbala = pierdere a capacitatii de a citi sau de a întelege sensul limbajului scris; alexie. Cecitate nocturna = hemeralopie. – Din fr. cécité, lat. caecitas, -atis.
celest, CELÉST, -Ă, celesti, -ste, adj. (Livr.; poetic) Ceresc; fig. foarte frumos, minunat, divin. – Din fr. céleste, lat. caelestis.
celibat, CELIBÁT s.n. Faptul de a fi celibatar, starea unei persoane necasatorite. – Din fr. célibat, lat. caelibatus.
cer, CER2, ceruri, s.n. 1. Spatiu cosmic nesfârsit în care se afla astrii; (mai ales) parte din acest spatiu vazuta deasupra orizontului, care are o forma aparent emisferica; bolta cereasca, firmament. ♢ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuinte, afara. Pâna-i cerul = niciodata. Ca cerul de pamânt sau ca de la cer la pamânt, se spune despre o deosebire extrem de mare între doua lucruri, doua puncte de vedere, doua situatii etc. A rascoli cerul si pamântul = a face tot posibilul (pentru a gasi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (si) cu pamântul = a se ruga cu cea mai mare staruinta. A pica (sau a cadea) din cer = a) a sosi pe neasteptate; b) a nu putea întelege; a fi strain de aceea ce se întâmpla în jur. Nu pica din cer = nu vine de-a gata. Parca a picat (sau a cazut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprima supararea, rusinea, uimirea cuiva în fata unei situatii neasteptate (si neplacute). Nu s-o face gaura (sau borta) în cer = n-o sa fie cine stie ce paguba, n-o sa se întâmple nici un rau. A fagadui (sau a promite) cerul si pamântul = a promite lucruri nerealizabile. ♢ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavitatii bucale, palatul bucal. 2. Aer, vazduh, atmosfera. ♢ Pasarile cerului = pasarile zburatoare. 3. Rai1, eden, paradis. ♢ Expr. A fi (sau a se crede) în al saptelea (sau în al noualea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divina, divinitate, providenta. – Lat. caelum.
ceremonial, CEREMONIÁL, ceremoniale, s.n. Totalitatea regulilor sau a formulelor de eticheta întrebuintate la o anumita ceremonie. ♦ (Adjectival; rar) Ceremonios. [Pr.: -ni-al. – Pl. si: ceremonialuri]. - Din fr. cérémonial, lat. caerimonialis.
ceremonie, CEREMONÍE, ceremonii, s.f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obisnuite la solemnitati; parada, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoana însarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. ♦ Totalitatea formelor de politete folosite în relatiile dintre membrii societatii. ♦ Forma exterioara a unui cult (religios); slujba. [Var.: (Înv.) teremónie s.f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.
cest, CEST1, cesturi, s.n. Manusa de piele, armata cu plumb si cu fier, de care se serveau atletii din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
cetaceum, CETACÉUM s.n. Grasime extrasa din cavitatile pericraniene ale unei specii de balene, utilizata în cosmetica si în farmacie. – Din lat. caetaceum.
cezar, CEZÁR, cezari, s.m. Titlu dat împaratilor romani; p. gener. împarat. [Acc. si: cézar] – Din lat. caesar.
cezură, CEZÚRĂ, cezuri, s.f. Pauza ritmica înauntrul unui vers, care împarte versul în parti de obicei egale (emistihuri), pentru a usura recitarea si a sustine cadenta. – Din lat caesura, fr. césure.
marsuin, MARSUÍN, marsuini, s.m., s.n. 1. S.m. Specie de mamifer cetaceu, asemanator cu delfinul, cu spatele negru, partile laterale gri si abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S.n. (Mar.) Împletitura din parâma, fixata la prora si la pupa remorcherelor, folosita ca aparatoare. – Din fr. marsouin.
scenic, SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care apartine scenei (1), privitor la scena. ♢ Spatiu scenic = parte a scenei expusa vederii publicului, unde se desfasoara jocul actorilor. Perspectiva scenica = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.
perişor, PERISÓR2, perisori, s.m. 1. Diminutiv al lui par2. 2. Planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fata superioara si paroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mica planta erbacee cu tulpina fina, cu frunze late, acoperite cu peri scurti, si cu flori mici rosietice (Circaea alpina). – Par2 + suf. -isor.
iulian, IULIÁN adj. calendarul ~ = calendar pus în vigoare de Caius Iulius Caesar în anul 46 a. Chr. (< fr. julien, lat. iulianus)
şerpar, SERPÁR (1) serpare, s.n., (2) serpari, s.m. 1. S.n. Brâu lat de piele (prevazut cu buzunare) pe care îl poarta taranii; chimir. 2. S.m. Pasare rapitoare, asemanatoare cu acvila, cu spatele de culoare bruna-cenusie si cu pântecele alburiu, care se hraneste mai ales cu serpi, sopârle si broaste (Circaëtus gallicus). – Sarpe + suf. -ar.
fluture, FLÚTURE, fluturi, s.m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit si catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi marunti de culori diferite si un aparat bucal adaptat pentru supt, a caror larva este o omida. ♢ Compuse: fluture-de-matase = fluture a carui larva produce firele de matase; vierme-de-matase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varza = albilita; fluture-rosu = fluture cu aripi rosii si cu baza aripilor neagra (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam; la pl.) Idei curioase si extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic si sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbracaminte (femeiesti); fluturas, paieta. 3. (Tehn.) Disc care se roteste în jurul unui diametru si care, montat într-o conducta, serveste la reglarea cantitatii de carburant care intra într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin miscarea simetrica si simultana a bratelor, asemanator cu fluturarea unor aripi: proba de înot în care se foloseste acest procedeu. [Var.: flútur s.m.] – Probabil lat. •flutulus. Cf. alb. f l u t u r ë.
muscă, MÚSCĂ, muste, s.f. I. 1. Denumire data mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscuta (Musca domestica) traieste pe lânga casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricarei insecte mici, zburatoare, careia nu i se cunoaste numele. ♢ Expr. Sa se auda musca! = sa fie tacere deplina, sa fie liniste perfecta. Rau de musca = a) (despre cai) naravas; b) (despre oameni) care nu-si poate înfrâna simturile; senzual. A cadea (sau a se baga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rau ales sau interveni într-o discutie în mod nepotrivit. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a fi (sau a se sti, a se simti) vinovat. A se aduna (sau se strânge, a veni) ca mustele (la miere) = a se aduna undeva în numar mare. A muri ca mustele = a muri în numar foarte mare. A se speria de toate mustele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ♢ Compuse: musca-tete = insecta din Africa ecuatoriala, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); musca-columbaca = insecta de circa 5 mm lungime, care inoculeaza la vite si la oameni o substanta foarte toxica (Simulium columbaezensis); musca-verde = insecta de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouale pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); musca-cenusie-de-carne = insecta de culoare cenusie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); musca-de-cal = insecta de culoare bruna-roscata, parazita pe suprafata corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireselor = insecta de culoare neagra care depune oua în cirese în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); musca-de-varza = insecta ale carei larve ataca varza si alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); musca-mare (sau -albastra, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de musca mare, cu abdomenul albastru lucios, care îsi depune ouale pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); musca-betiva = insecta foarte mica, care traieste în roiuri si îsi depune ouale în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Musca artificiala = imitatie de insecte sau de larve, montata pe cârligul de pescuit si folosita ca momeala pentru pesti. 2. (Înv. si pop.) Albina. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de par lasat sa creasca sub buza inferioara. ♦ Mustata foarte mica. 2. (Reg.) Cavitate înnegrita pe care o prezinta dintii calului, dupa care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vâna neagra la radacina nasului (evidenta la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul tintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusaturile cu motive nationale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrati sportivii între 48 si 51 kg la box, iar la lupte juniorii pâna la 49 kg si seniorii pâna la 52 kg. – Lat. musca.
etcetera, ETCÉTERA adv. (Arata ca enumerarea ar putea fi continuata) Si altii, si altele, si ceilalti, si asa mai departe. [Prescurtat: etc. – Var.: etétera adv.] – Din lat. et caetera.
dodecaedric, DODECAÉDRIC, -Ă, dodecaedrici, -ce, adj. De dodecaedru, privitor la dodecaedru, care formeaza un dodecaedru. – Din fr. dodécaédrique.
dodecaedru, DODECAÉDRU, dodecaedre, s.n. Poliedru cu douasprezece fete. ♢ Cristal care are aspectul unui astfel de poliedru. – Din fr. dodécaèdre.
scenă, SCÉNĂ, scene, s.f. 1. Parte mai ridicata si special amenajata în incinta unei sali de spectacole sau în aer liber, unde se desfasoara reprezentatiile. ♢ Expr. A pune în scena = a regiza. ♦ Teatru. ♢ Expr. A parasi scena = a) a parasi profesiunea de actor; b) a se retrage dintr-o activitate. 2. Subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj. 3. Fig. Loc unde se petrece ceva. 4. Fig. Actiune capabila de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atentia; întâmplare interesanta. ♦ (Concr.) Compozitie plastica în care sunt de obicei înfatisate mai multe personaje. 5. Fig. Cearta, iesire violenta. ♢ Expr. (Fam.) A-i face cuiva o scena = a aduce cuiva imputari violente (cu amenintari, cu lacrimi etc.). – Din fr. scène, it. scena, lat. scaena.
decaedru, DECAÉDRU, decaedre, s.n. Poliedru cu zece fete. [Pr.: -ca-e-] – Din fr. décaèdre.
tilişcă, TILÍSCĂ, tilisti, s.f. Planta erbacee cu rizomul târâtor, cu tulpina acoperita de peri moi, cu flori trandafirii dispuse în ciorchine (Circaea lutetiana). – Et. nec.
ileocecal, ILEOCECÁL, -Ă adj. referitor la ileon si la cec2. (< fr. iléo-caecal)
saducheu, SADUCHÉU, saduchei, s.m. (În antichitate) Adept al partidului marelui cler mozaic, reprezentând interesele marilor proprietari de pamânt si ostil fariseilor. – Din lat. Sadducaei.
tilişcă, TILÍSCĂ s. (BOT.; Circaea lutetiana) (reg.) vrajitoare, vrotilica, iarba-vrajitoarei.
focenide, FOCENÍDE s. f. pl. familie de mamifere acvatice: marsuinul. (< lat. phocaenidae)
scorţar, SCORŢÁR s. (ORNIT.) 1. (Certhia familiaris) scortaras, scortarel, (reg.) cojaita, cojar, cojoaica, pasare-mânuitoare. 2. (Sitta europeaea caesia) (reg.) bocanitoare, cataratoare, ciocârlet, ticlau, ticlete, toi, ciocanitoare-mica.
etcetera, ETCÉTERA abr. etc. / adv. si altii, si altele, si asa mai departe. (< lat. et caetera)
păiuş, PĂIÚS s. (BOT.) 1. (Aira caespilosa) (pop.) pais, (reg.) pipiriguta, târsoaca, iarba-baltii, iarba-lunga. 2. (Festuca ovina) (pop.) pais. 3. (Festuca vaginala) (reg.) parul-porcului.
dodecaedru, DODECAÉDRU s. n. 1. poliedru cu douasprezece fete. 2. forma cristalina apartinând sistemului cubic. (< fr. dodécaèdre)
decaedru, DECAÉDRU s. n. poliedru cu zece fete. (< fr. décaèdre)
fluture, FLÚTURE s. 1. (ENTOM.) lepidopter. 2. (ENTOM.) fluture-cap-de-mort (Acherontia atropos) v. cap-de-mort; fluture-de-matase v. vierme-de-matase; fluture-de-varza v. albilita; fluture-inelat v. inelar; fluture-rosu (Vanessa urticae) = (reg.) urzicar. 3. v. paieta.
bohoci, BOHÓCI s. (ENTOM.; Mamestra brassicae) (reg.) suflet, buha-de-curechi.
albiliţă, ALBILÍŢĂ s. (ENTOM.; Pieris brassicae) fluture de varza, (reg.) fluture-alb, (Bucov.) curechita.
cezură, CEZÚRĂ s. f. 1. pauza ritmica în interiorul unui vers mai lung. ♢ mica pauza între doua propozitii sau fraze ori între doua sectiuni ale unei lucrari muzicale. 2. (tehn.) diviziune a unei scari functionale în dreptul careia se schimba treapta acesteia. (< fr. césure, lat. caesura)
cezarism, CEZARÍSM s. n. sistem de guvernare dictatoriala militara asemanator celui instituit de Caesar în vechea Roma. (< fr. césarisme)
cezar, CEZÁR s. m. titlu dat împaratilor romani; (p. ext.) împarat. (< lat. caesar, fr. césar)
cest, CEST1 s. n. (ant.) manusa de piele armata cu plumb sau fier, de care se serveau atletii în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)
cesiu, CÉSIU s. n. metal alcalin monovalent, moale, asemanator cu potasiul. (< fr. césium, cf. lat. caesius, verzui)
ceremonie, CEREMONÍE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♢ forma exterioara a unui cult (religios). ♢ ansamblul regulilor de politete, prescrise în raporturile dintre membrii unei societati, sau grupari sociale. (< fr. cérémonie, lat. caeremonia)
celo, CELO1- elem. "cer", "soare". (< lat. caelum)
celibat, CELIBÁT s. n. starea civila a celibatarului. (< fr. célibat, lat. caelibatus)
celest, CELÉST, -Ă adj. 1. ceresc. 2. (fig.) splendid, minunat, divin. (< fr. céleste, lat. caelestis)
cecotomie, CECOTOMÍE s. f. incizie chirurgicala la nivelul cecului2. (< fr. caecotomie)
cecostomie, CECOSTOMÍE s. f. creare chirurgicala a unui anus artificial la nivelul cecului2; tiflostomie. (< fr. caecostomie)
cecorafie, CECORAFÍE s. f. suturare chirurgicala a cecului2. (< fr. caecorraphie)
cecoptoză, CECOPTÓZĂ s. f. coborâre patologica a cecului2 în bazinet. (< fr. caecoptose)
cecoplicatură, CECOPLICATÚRĂ s. f. micsorare operatorie a cecului2 marit. (< fr. caecoplicature)
cecopexie, CECOPEXÍE s. f. fixare a cecului2 la planul posterior al abdomenului. (< fr. caecopexie)
cecocel, CECOCÉL s. n. hernie cu continut format din cec2. (< fr. caecocèle)
cecitate, CECITÁTE s. f. 1. slabire a capacitatii vizuale; orbire. o ~ psihica = pierdere a capacitatii de a recunoaste obiectele cu ajutorul vazului; ~ verbala = alexie. 2. (fig.) orbire intelectuala. (< fr. cécité, lat. caecitas)
cecal, CECÁL, -Ă adj. referitor la cec2. (< fr. caecal)
cec, CEC3(O)- elem. "orb", "cec"2. (< fr. caec/o/-, cf. lat. caecus)
cec, CEC2 s. n. primul segment al intestinului gros, între intestinul subtire si colon.-var. cecum s. n. (< fr., lat. caecum)
decaedru, decaédru s. n. (sil. -ca-e-dru), art. decaédrul; pl. decaédre
dodecaedric, dodecaédric adj. m. (sil. -e-dric), pl. dodecaédrici; f. sg. dodecaédrica, pl. dodecaédrice
dodecaedru, dodecaédru s. n. (sil. -e-dru), art. dodecaédrul; pl. dodecaédre
etcetera, ETCÉTERA adv. Si altii; si altele; si ceilalti; si asa mai departe. /<lat. et caetera [scris prescurtat etc.]
dodecaedric, DODECAÉDRI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de dodecaedru; propriu dodecaedrului. Figura ~ca. /<fr. dodécaédrique
dodecaedru, DODECAÉDR//U ~e n. 1) Poliedru cu douasprezece fete. 2) Cristal cu aspectul unui astfel de poliedru. [Sil. -ca-e-] /<fr. dodécedre
decaedru, DECAÉDR//U ~e n. Poliedru cu zece fete. [Sil. -ca-e-] /<fr. décaedre
cezură, CEZÚR//Ă ~i f. 1) Pauza ritmica în interiorul unui vers, care-l împarte în doua emistihuri, pentru a sustine cadenta poeziei. 2) Pauza scurta între doua fragmente ale unei lucrari muzicale. /<lat. caesura, fr. césure
cezar, CEZÁR ~i m. 1) (în Roma antica; folosit si ca titlu pe lânga numele respectiv) Conducator absolut al tarii; suveran; monarh; rege; riga. 2) Mostenitor imperial. /<lat. caesar
cetaceum, CETACÉUM n. Grasime cu aspect de ceara, extrasa din craniul unor cetacee si întrebuintata în industria farmaceutica si cosmetica, la fabricarea lumânarilor; spermantet. [Sil. -ce-um] /<lat. caetaceum
ceremonial, CEREMONIÁL ~e n. Ansamblu de ritualuri dupa care se desfasoara o ceremonie. Conform ~ului. [Sil. -ni-al; Pl. si ceremonialuri] /<fr. cérémonial, lat. caerimonialis
ceremonie, CEREMONÍ//E ~i f. 1) Sarbatoare solemna; solemnitate. ~ nuptiala. ♢ ~ religioasa serviciu divin. 2) Eveniment solemn care se desfasoara dupa anumite reguli. 3) Respectare exagerata a convenientelor; eticheta excesiva. Ţinuta de ~. ♢ Cu ~i în mod prea festiv. Fara ~i simplu; familiar. [Art. ceremonia; G.-D. ceremoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cérémonie, lat. caerimonia
cer, CER1 ~uri n. 1) Spatiu infinit de deasupra pamântului, ce pare a avea forma emisferica; bolta cereasca; firmament. ~ plin de stele. ♢ Sub ~ pe pamânt. În înaltul ~ului la o înaltime foarte mare. Sub ~ul liber în aer liber; afara. A fi departe ca ~ul de pamânt (sau ca ~ul si pamântul) a constitui un contrast izbitor; a se deosebi foarte mult; a contrasta. A cadea (sau a pica) din ~ a) a veni pe neasteptate; b) a nu fi la curent cu ceea ce se petrece în jur. Nu pica din ~ nu se obtine fara eforturi, fara munca. A fagadui (sau a promite, a jurui) ~ul si pamântul a fagadui lucruri irealizabile. Cât îi ~ul si pamântul niciodata. ~ul gurii peretele superior al cavitatii gurii; palatul bucal. 2) Învelis gazos care înconjoara Pamântul; atmosfera; aer; vazduh. ♢ ~ senin atmosfera fara nouri. A ridica pe cineva pâna la ~ (sau în slava ~ului) a lauda foarte mult pe cineva; a proslavi; a glorifica. A fi (sau a se crede) în al saptelea (sau în al noualea) ~ a avea o bucurie foarte mare; a fi foarte fericit. 3) (în credintele religioase) Lacas al lui Dumnezeu. ♢ A se ruga cu ~ul, cu pamântul a ruga foarte tare (din tot sufletul); a implora. Împaratia ~urilor raiul. Nedreptate strigatoare la ~ nedreptate evidenta care provoaca revolta. /<lat. caelum
celibat, CELIBÁT n. Stare civila a celibatarului; burlacie. /<fr. célibat, lat. caelebatus
cecitate, CECITÁTE f. med. Lipsa a vederii; ablepsie; orbire. ~ nocturna. ♢ ~ psihica boala caracterizata prin incapacitatea bolnavului de a recunoaste obiectele cu ajutorul vazului. ~ verbala incapacitatea de a citi sau de a întelege cele scrise; alexie. /<fr. cecïté, lat. caecitas, ~atis
cec, CEC2 ~uri n. anat. Parte initiala a intestinului gros, situata între intestinul subtire si colon. /<fr. caecum
ceaţă, CEÁŢĂ céturi f. 1) Fenomen meteorologic care consta dintr-o aglomeratie de particule de apa, ce plutesc în atmosfera (reducând vizibilitatea). ♢ A vedea ca prin ~ a nu vedea limpede. 2) fig. rar Abureala aparuta pe o sticla. [G.-D. cetii; Sil. cea-ta] /<lat. caecia
ceapă, CEÁP//Ă cépe f. 1) Planta erbacee legumicola, comestibila, cu tulpina subterana în forma de bulb, la exterior cu frunze lungi tubulare, având flori albe dispuse în inflorescente dese. ~ verde. 2) Bulbul acestei plante folosit în alimentatie. ♢ ~ de samânta arpagica. A nu face nici (cât) o ~ degerata a nu valora nimic. ~a-ciorii planta erbacee perena, cu tulpina subterana în forma de bulb, cu frunze lanceolate si flori divers colorate. [G.-D. cepei; Sil. cea-pa] /<lat. caepa
cainozoic, CAINOZÓIC n. Era geologica, care cuprinde timpul de la sfârsitul mezozoicului pâna în zilele noastre; neozoic. [Sil. ca-i-] /<fr. caenozoïque, engl. cainozoic
scenă, SCÉN//Ă ~e f. 1) Parte în forma de platforma a unei sali de spectacole, special amenajata pentru reprezentatii artistice. ♢ A pune în ~ a monta o piesa; a înscena. 2) Activitate desfasurata de un actor; arta teatrala. ♢ A parasi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru. 4) fig. Loc unde se desfasoara o actiune sau o activitate; arena. 5) Fapt care atrage atentia cuiva. 6) Manifestare violenta a unei atitudini fata de cineva sau ceva. ♢ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputari pe un ton rastit si pretentios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena
virulicid, VIRULICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care poate distruge virusurile. [< fr. virulicide, cf. lat. virus – virus, caedere – a omorî].
arboricid, ARBORICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care serveste pentru combaterea anumitor plante lemnoase sau la devitalizarea radacinilor. [Cf. fr. arborocide < lat. arbor – arbore, caedere – a omorî].
caen, CAEN abr. Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala cuprinse în Ordinul Presedintelui Institutului National de Statistica nr. 601/ 2002
ceco, CECO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "orb". [Var. cec-. / < fr. caeco-, cf. lat. caecus].
cecopexie, CECOPEXÍE s.f. (Med.) Interventie chirurgicala constând în fixarea cecului. [< fr. caecopexie].
cecostomie, CECOSTOMÍE s.f. (Med.) Interventie chirurgicala constând în a crea un anus artificial la nivelul cecului. [< fr. caecostomie].
cecotomie, CECOTOMÍE s.f. (Med.) Deschidere a cecului pe cale chirurgicala. [< fr. caecotomie].
celo, CELO1- Element de compunere savanta cu semnificatia "cer", "soare". [Cf. lat. caelum – cer].
cainozoic, CAINOZÓIC s.n. Neozoic. [Pron. ca-i-no-zo-ic, var. cenozoic s.n. / cf. caenozoïque, engl. cainozoic, rus. kainozoiskii < gr. kainos – nou, zoe – viata].
cezar, CEZÁR s.m. Titlu dat împaratilor romani dupa numele lui Caius Iulius Caesar; (p. ext.) împarat. [< Caesar – celebru general roman, ultimul dictator din vechea Roma].
cezură, CEZÚRĂ s.f. 1. Pauza ritmica, care împarte versul în doua emistihuri. 2. Pauza de respiratie între fraze sau între doua sectiuni înrudite ale unei lucrari muzicale. 3. (Tehn.) Diviziune a unei scari functionale în dreptul careia se schimba treapta scarii. [< fr. césure, lat. caesura – taiere].
parce, Párce s. f. pl. (mit. lat.) Cele trei divinitati ale destinului, despre care se credea ca prima toarce, a doua deapana, iar a treia taie firul vietii omului. (< lat. Parcae)
cid, -CID Element secund de compunere savanta cu semnificatia "care ucide", "ucigas". [< fr. -cide < lat. -cida < caedere – a ucide].
ciment, CIMÉNT s.n. 1. Praf fin, obtinut prin calcinarea unui amestec de calcar si argila, care se pietrifica prin amestecarea cu apa. 2. Material care leaga între ele fragmente de roci detritice. [Pl. -turi. / cf. it. cimento, fr. ciment, lat. caementum – pietris].
reclama, - reclama! [CM] – CATIA (Computer Aided Three dimensional Interactive Applications), produs al companiei Dassault Systemes este, în prezent, unul dintre cele mai utilizate sisteme integrate CAD/CAM/CAE pe plan mondial, cu aplica ii în domenii diverse, de la industria construc iilor de masini, la cea aeronautica si de automobile. Programul CATIA furnizeaza o varietate larga de solu ii integrate pentru a satisface toate aspectele legate de design si fabrica ie. Dintre numeroasele func ionalita i de baza se pot aminti: concep ia avansata a pieselor mecanice, realizarea interactiva a ansamblurilor, ob inerea automata a proiec iilor piesei sau ansamblului curent, posibilitatea de a proiecta în mod parametrizat etc. De asemenea, CATIA permite conceperea pieselor si ansamblurilor direct în trei dimensiuni, fara a desena întâi plansele în reprezentare bidimensionala.
deicid, DEICÍD, -Ă s.m. si f. (Liv.) Ucigas al unui zeu sau al lui Dumnezeu. // s.n. Ucidere a unui zeu sau a lui Dumnezeu. [Pron. de-i-. / < fr. déicide, cf. lat. Deus – zeu, caedere – a ucide].
erbicid, ERBICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care distruge ierburile daunatoare pentru agricultura. [Var. ierbicid, -a adj., s.n. / < fr. herbicide, cf. lat. herba – iarba, caedere – a ucide].
etcetera, ETCÉTERA adv. Si altii, si altele, si asa mai departe. [Pron. et-ce-te-ra, abrev. etc. / < lat. et caetera].
feticid, FETICÍD s.n. Omorârea unui fat în pântecele mamei. [< fr. foeticide, cf. lat. foetus – fat, caedere – a omorî].
filipică, FILÍPICĂ s.f. (Liv.) Discurs, cuvântare cu caracter acuzator pronuntata împotriva cuiva. [< lat. philippicae, fr. philippique, cf. Philippicae – discursurile lui Demostene împotriva regelui Filip al II-lea al Macedoniei].
ide, ÍDE s.f.pl. (Ist.) A cincisprezecea zi a lunilor martie, mai, iulie si octombrie si a treisprezecea zi a celorlalte luni din calendarul roman. ♢ Idele lui Marte = data mortii lui Iulius Caesar; data fatidica. [< lat. idus, fr. ides].
ileocecal, ILEOCECÁL, -Ă adj. (Med.) Referitor la ileon si la cecum. [Pron. -le-o-. / < fr. iléo-caecal].
insecticid, INSECTICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care ucide insectele. [< fr. insecticide, cf. lat. insectum – insecta, caedere – a omorî].
kaizer, KÁIZER s.m. (Ist.) Denumire data împaratilor germani (mai ales în cel de-al doilea Reich). [< germ. Kaiser, cf. lat. Caesar].
parce, PÁRCE s.f.pl. (În mitologia latina) Cele trei divinitati din infern (Clotho, Lachesis si Atropos), despre care se credea ca prima toarce, a doua deapana, iar a treia taie firul vietii omului. [< lat. parcae].
pericecal, PERICECÁL, -Ă adj. (Anat.) Situat în jurul cecului. [Cf. fr. péricaecal].
prefice, PREFÍCE s.f.pl. Bocitoare tocmite pentru a plânge mortii si a le proslavi însusirile. [< lat. praeficae].
raticid, RATICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care stârpeste rozatoarele; rodenticid. [< fr. raticide, cf. fr. rat – soarece, lat. caedere – a ucide].
scenă, SCÉNĂ s.f. 1. Parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ♢ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune în scena = a organiza felul în care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa în desfasurarea unei opere literare în care se consuma o singura întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (În forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia "(referitor la) scena". [Pron. sce-. / < fr. scène, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].
actiunea, actiunea prin cae bunurile si banii sunt folistie pt a produce alte bunuri .in loc sa fie condumate direct
cecitate, CECITÁTE s.f. Lipsa de vedere; orbire. ♢ Cecitate verbala = pierdere a capacitatii de a citi sau de a întelege sensul limbajului scris. [Cf. fr. cécité, lat. caecitas].
vermicid, VERMICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care omoara viermii paraziti. [< fr. vermicide, cf. lat. vermis – vierme, caedere – a ucide].
cec, CEC2 s.n. Prima parte a intestinului gros, cuprinsa între intestinul subtire si colon. [Pl. -curi, var. cecum s.n. / < fr., lat. caecum].
cecal, CECÁL, -Ă adj. Referitor la cec2. [< fr. caecal].
cecograf, CECOGRÁF s.n. Instrument de care se servesc orbii pentru a scrie. [< fr. caecographe, cf. lat. caecus – orb, gr. graphein – a scrie].
cecografie, CECOGRAFÍE s.f. Metoda speciala prin care orbii sunt învatati sa scrie. [Gen. -iei. / < fr. caecographie].
celest, CELÉST, -Ă adj. 1. Ceresc. 2. (Fig.) Foarte frumos, splendid, minunat. [< fr. céleste, it. celeste, cf. lat. caelestis].
celibat, CELIBÁT s.n. Situatie a celui necasatorit; burlacie. [Pl. -turi. / < fr. célibat, cf. lat. caelibatus].
celostat, CELOSTÁT s.n. Aparat cu ajutorul caruia se fac cercetari solare, permitând a urmari astrele pe parcursul miscarii lor aparente si a transmite neîncetat imaginea cu ajutorul unui sistem de oglinzi plane. [< fr. caelostat].
ceruleu, CERULÉU s.n. Culoare minerala albastra, obtinuta dintr-un amestec de oxizi de cobalt si staniu. [< fr. céruléum, cf. lat. caeruleus].
cest, CEST s.m. (Ant.) Manusa de piele armata cu plumb si cu fier, de care se serveau atletii în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].
cezarism, CEZARÍSM s.n. Guvernare dictatoriala militara, instituita de Caius Iulius Caesar în vechea Roma. ♦ Guvernamânt despotic sprijinit pe armata. [< fr. césarisme].
decaedru, DECAÉDRU s.n. Poliedru cu zece fete. [Pron. -ca-e-. / cf. fr. décaèdre < gr. deka – zece, hedra – baza].
dodecaedric, DODECAÉDRIC, -Ă adj. De dodecaedru, referitor la dodecaedru. [Pron. -ca-e-. / < fr. dodécaédrique].
dodecaedru, DODECAÉDRU s.n. Poliedru cu douasprezece fete. ♦ Cristal care are douasprezece fete. [< fr. dodécaèdre, cf. gr. dodeka – douasprezece, hedra – baza].
iproci, ipróci adv. (înv.) si celelalte, si asa mai departe, etcaetera.
fratricid, FRATRICÍD, -Ă s.m. si f. Ucigas de frate sau de sora. // s.n. Ucidere de frate sau de sora. // adj. (Despre razboaie) Care se desfasoara între membrii aceleiasi natiuni. [< fr. fratricide, cf. lat. fratricida < frater – frate, caedere – a omorî].
fungicid, FUNGICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care distruge ciupercile daunatoare plantelor. [< fr. fongicide, cf. lat. fungus – ciuperca, caedere – a ucide].
genocid, GENOCÍD s.n. Exterminare intentionata a unei comunitati nationale, etnice, rasiale sau religioase, constituind o crima împotriva umanitatii. [Pl. -duri, -de. / cf. fr. génocide < gr. genos – neam, lat. caedere – a ucide].
germicid, GERMICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care distruge germenii patogeni. [< fr. germicide, cf. lat. germen – germen, caedere – a omorî].
infanticid, INFANTICÍD s.n. Ucidere a propriului copil nou-nascut; pruncucidere. [< fr. infanticide, cf. lat. infans – copil, caedere – a ucide].
iulian, IULIÁN adj.n. Calendarul iulian = calendar pus în vigoare de Caius Iulius Caesar în anul 46 î.e.n. [Pron. iu-li-an. / < fr. julien, cf. Iulius Caesar – dictator roman].
kleampa, Kleampa, klempe, s.f. 1. Jargon folosit pentru a identifica o persoana cae isi insuseste neautorizat munca altora, cu scopuri diverse.
lapicid, LAPICÍD s.m. Lucrator care graveaza inscriptii pe piatra. [< fr. lapicide, cf. lat. lapicida < lapis – piatra, caedere – a taia].
brace, bráce s.f. pl. – (Bucov., rar) Indispensabili. – Var. braci, s.m. pl. Lat. bracae (Candrea-Dens., 173; DAR). Cuvînt practic nefolosit, supravietuind în bracire, bracinar, îmbraca. Cf. alb. brekë "indispensabili", it. brache "pantalon", prov., sp., port. braga, fr. brayes, ngr. βραϰί.
matricid, MATRICÍD, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care-si ucide mama. // s.n. Omor, ucidere de mama; crima aceluia care îsi ucide mama. [Pl. -izi, -ide. / < fr. matricide, cf. lat. matricida < mater – mama, caedere – a ucide].
cădea, cadeá (cád, cazút), vb. – 1. A se lasa în jos, a pica. – 2. (Despre timp, precipitatii) A se lasa, a veni, a se apropia. – 4. A se arunca, a se precipita. – 5. A deceda, a sucomba. – 6. A nu reusi, a da gres. – 7. A se preda, a se da batut. – 8. A fi înlocuit, a-si pierde functia. – 9. A decadea, a ajunge la o situatie de inferioritate. – 10. A nu rezista ispitei, a ceda. – 11. (Înv.) A deveni, a ajunge într-o situatie (care nu este în mod obligatoriu de inferioritate). – 12. A nimeri întîmplator, a da de cineva sau ceva. – 13. A pica pe neasteptate, a deranja. – 14. A ajunge în acelasi punct, a coincide. – 15. A recadea, a reveni la. – 16. A suna armonios (se spune despre ritmul final al unei perioade retorice). – 17. (Refl., impers.) A sedea bine; a se potrivi. – Mr. cad, cadeare; megl. cad, cadeari; istr. cǫdu. Lat. cadēre (Puscariu 249; REW 1451; Candrea-Dens., 207; DAR); cf. it. cadere, prov. cazer, fr. choir, cat. causer, sp. caer, port. cair. Din fr. cheoir der. v. fr. cheance, fr. change › rom. sansa. Sensul 17 coincide cu it. accadersi, abruz. accadé. La conjunctiv prezent, forma normala de pers. 2, sa cazi, a dat nastere unei oscilari între formele corecte sa cad, sa cada, si formele analogice sa caz, sa caza, ca la alte vb. al caror radical se termina cu -d. Cf. scadea. Der. cadenie, s.f. (convenienta, uz stabilit); cadere, s.f. (actiunea de a cadea; convenienta; cascada); cadinta, s.f. (convenienta); cazatura, s.f. (cadere; batrîn ramolit; femeie pierduta, prostituata; taietura de ziar, rest); cazator, adj. (care cade); cazut, adj. (înfundat în cap; potrivit; pofticios, pasionat); decadea, vb., formatie neol.; precadere, s.f. (prioritate, preferinta).
caier, caíer (cáiere), s.n. – Manunchi, cantitate de lîna sau cînepa de tors. – Mr. caer, megl. cair, istr. caier. Lat. •calērus. Acest cuvînt apare numai în lat. în forma galērus, cu sensul de "caciula de blana cu parul pe din afara", considerata a fi der. de la galea, si necesita o explicatie. Ideea de baza a lui galērus nu trebuie sa fie cea de "coif", ca în galea, ci aceea de "coc de par", ca în lat. caliendrum "coc fals, coc de par care serveste de podoaba", de unde abruz. kelyendrę "boboc de floare" (REW 1514). Se stie ca caliendrum reprezinta gr. ϰάλλυντρον, cuvînt obscur, pe care Bailly îl interpreteaza ca "tout ce qui sert à nettoyer", de unde "pamatuf, coama, smoc, suvita de par, mot" si îl pune în legatura cu ϰαλλύνω "a curata, a înfrumuseta". Pare a fi mai probabil sa se plece de la χαλαρός "moale, flescait", χαλᾶν "a slabi"; astfel încît ar însemna "obiect flasc, fara consistenta", explicîndu-se astfel mai bine sensurile secundare ale lui ϰάλλυντρον. De la aceeasi familie provine ϰάλανδρος "ciocîrlie", numita astfel datorita motului, cf. numele sau lat., galērῑ tus, de la galērus dupa Boissacq, origine necunoscuta; Walde 83 se gîndeste la χαράδριος "specie de pasare". Presupunem ca galērus, care trebuie sa reprezinte un •calĕrus, este corespondentul lat. al gr. χαλαρòς "flescait" tot asa cum caliendrum este al lui ϰάλλυντρον; caz în care este evident ca a însemnat probabil "mot, ciuf", cf. galērῑtus "(pasare) motata", fiind secundara acceptia de "caciula". Celelalte explicatii nu sînt convingatoare. Sl. kǫdrĭ "încretit" (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 329) sau kǫdrjavŭ "încretit" (Cihac, II, 37) nu pot fi admise. Puscariu 251 (si ZRPh., XVIII, 689 si DAR) a propus un lat. •carium, de la carĕre "a scarmana", al carui fonetism este dificil; acelasi autor Dacor., III, 669, de la lat. •cavabile, pe care nu-l întelegem. Pascu, Archiva, XV, 439, (repetat în Lat., 256 si Pascu, I, 192) presupune un lat. •cairum, de la gr. ϰαĩρος "fir". În sfîrsit, Giuglea, Contributions, 15-19, de gîndeste la lat. caia "par", cf. gasc. cay, sp. cayado prin intermediul unui dim. de tipul •caiulus (cf. Densusianu, GS, VII, 275); în afara de acesta dificultate fonetica, acesta explicatie pare a admite o confuzie nefireasca între caier si furca. Der. încaiera, vb. (a pedepsi; refl., a se parui, a se bate, a se lua la bataie); încaieratura, s.f. (bataie). Sensul se explica pornind de la notiunea de "încurcatura". Totusi DAR prefera sa plece de la un lat. •incavellare, de la cavella "cos", ipoteza dificila si totodata inutila, pe cînd Spitzer, Dacor., IV, 654, propune un lat. •incavulare.
paricid, PARICÍD, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care si-a ucis tatal sau mama. // s.n. Ucidere a parintilor. [< fr. parricide, cf. lat. parricidium < parens – parinte, caedere – a ucide].
ceapă, ceápa (cépe), s.f. – 1. Planta leguminoasa comestibila. – 2. Bulb de planta. – 3. (Arg.) Ceas de buzunar. – Mr. teapa, megl. tępa. Lat. caepa (Puscariu 327; Candrea-Dens., 297; REW 1817; DAR); cf. alb. kjepë (Meyer 223; Phillippide, II, 636), friul. tševe, prov. sebo, fr. cive, cat. ceba, sp. cebolla). Der. cepar, s.m. (vînzator de ceapa), pe care Puscariu 334; Candrea-Dens., 298 si REW 1818 îl considera reprezentant al lat. caeparius, dar care pare mai curînd der. intern; cepar, s.n. (placinta cu ceapa); cepesc, adj. (ca ceapa; se spune despre o varietate de mere); ceparie, s.f. (loc semanat cu ceapa).
ceaţă, ceáta (céturi), s.f. – 1. (Înv.) Nor, negura, albeata care întuneca vederea. – 2. Negura, pîcla. – 3. Praf care acopera unele fructe proaspete. Lat. vulgar. •caecia "albeata a ochiului" de la caecus "orb" (Puscariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Puscariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevazuta înca de autorii Lexiconului de la Buda, se bazeaza dupa Cretu 313 pe un der. •caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad "fum", opinie acceptata de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilitatii sale reduse. – Der. cetos, adj. (cu ceata); cetosa (var. încetosa, cetui), vb. (a se lasa ceata; a (se) împaienjeni vederea).
pesticid, PESTICÍD, -Ă adj., s.n. (Substanta) care combate daunatorii culturilor. [< fr. pesticide, cf. lat. pestis – pesta, caedere – a ucide].
cer, cer (céruri), s.n. – 1. Spatiu cosmic, în care se afla astrii. – 2. Palatul gurii. – 3. Baldachin la pat. – Mr., megl. ser, istr. cer. Lat. caelum (Puscariu 335; Candrea-Dens., 305; REW 1466; DAR); cf. alb. kjelj, it., sp. cielo, prov., cat., cel, fr. ciel, port. ceo. – Der. ceresc, adj. (celst, divin). Din rom. provine tig. čero (Miklosich, Zig., 189), čeroros (cf. Wlislocki 79), ultima forma pe baza pl. ceruri.
ceremonie, ceremoníe (ceremoníi), s.f. – Parada, fast, eticheta. – Var. ceremónie, teremonie, terimonie, toate înv. – Mr. tirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), în parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 si DAR, nu este posibil, avînd în vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. čeremonie, bg. ceremonija. – Der. ceremonial (var. teremonial), s.n. (totalitatea regulilor sau formelor de eticheta întrebuintate la o ceremonie); ceremonios, (var. teremonios), adj. (care se comporta cu politete, solemn).
cezar, cézar (-ri), s.m. – Împarat. Lat. Caesar (sec. XIX). – Der. cezarian, adj.; cezaricesc, adj. (înv., imperial), tradus din germ. kaiserlich (sec. XVIII); cezarocraesc, adj. (înv., care apartine sau se refera la împaratul Austriei si rege al Ungariei), traducere a ferm. kaiserlich-königlich.
regicid, REGICÍD, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care a ucis un rege; asasin, ucigas al unui rege. // s.n. Asasinarea unui rege. [< fr. régicide, cf. lat. rex – rege, caedere – a ucide].
chior, chiór (chioára), adj. – 1. Care vede numai cu un ochi. – 2. Sasiu. – 3. Miop. – 4. Opac, care da o lumina slaba. – 5. (Arg.) As, carte de joc cu numarul unu. – 6. (Arg.) Sarac, nevoias. – Mr., megl. chior. Tc. kör "orb" (Roesler 596; Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Berneker 680; Seineanu, II, 114; Meyer 140; Lokotsch 1207); cf. alb. kjor, sb. cór, si de asemenea alb. göre "nenorocit". Nu circula în Trans. (cf. ALR, I, 57). Pentru expresia apa chioara, cf. chiar. Dubletul ceur (sasiu), care circula în Banat si pe care Cretu 312 îl deriva din lat. caeculus, reprezinta sb. cór. Der. chioara, s.f. (para), în loc de para chioara (s-a spus despre monedele gaurite, care încetau sa mai aiba valoare de circulatie); chiorî, vb. (a scoate un ochi; a orbi, a-si pierde vederea; a se uita sasiu; a indica); chiorie, s.f. (defectul de a fi sasiu; miopie); chiorila, s.m. (porecla pentru miopi); chiorîs, adv. (cu un singur ochi, închizînd un ochi; piezis; orbeste, fara sa se uite).
scenic, SCÉNIC, -Ă adj. 1. În legatura cu scena, referitor la scena. ♦ Spatiu scenic = partea scenei expusa vederii publicului; perspectiva scenica = vedere generala a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului; de teatru. [Pron. sce-. / cf. fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus, gr. skenikos].
ciocni, ciocní (ciocnésc, ciocnít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în usa. – 3. A închina, a lovi usor paharele înainte de a bea. – 4. A tabarî, a navali, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucaes, megl. ciucnes. Formatie spontana, plecîndu-se de la cioc "zgomot produs de o izbitura", care prezinta un paralelism perfect cu ciocani. Se considera, totusi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), ca trebuie sa provina din vreo forma sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, daca se ia în consideratie aceeasi posibilitate expresiva, aplicata identic boc(a)ni si poc(a)ni. Der. ciocnas, s.m. (miner care munceste într-o salina), cf. ciocanas, probabil prin contaminare cu ocnas; ciocneala s.f. (izbitura); ciocnet, s.f. (izbitura); ciocnitura, s.f. (izbitura).
ciocni, ciocní (-nésc, -ít), vb. – 1. A bate, a izbi. – 2. A bate în usa. – 3. A închina, a lovi usor paharele înainte de a bea. – 4. A tabarî, a navali, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucaes, megl. ciucnes. Formatie spontana, plecîndu-se de la cioc "zgomot produs de o izbitura", care prezinta un paralelism perfect cu ciocani. Se considera, totusi (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), ca trebuie sa provina din vreo forma sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, daca se ia în consideratie aceeasi posibilitate expresiva, aplicata identic boc(a)ni si poc(a)ni. Der. ciocnas, s.m. (miner care munceste într-o salina), cf. ciocanas, probabil prin contaminare cu ocnas; ciocneala s.f. (izbitura); ciocnet, s.f. (izbitura); ciocnitura, s.f. (izbitura).
uxoricid, UXORICÍD s.n. Ucidere a sotiei de catre sot. // s.m. Sot care si-a ucis sotia. [< fr. uxoricide, cf. lat. uxor – sotie, caedere – a omorî].
pericecal, PERICECÁL, -Ă adj. situat în jurul cecului2. (< fr. péricaecal)
prefice, PREFÍCE s. f. pl. bocitoare tocmite pentru a plânge mortii si a le proslavi însusirile. (< lat. praeficae)
saducheu, SADUCHÉU s. m. membru al unei secte religioase mozaice, ostila fariseismului si favorabila elenismului, care nega nemurirea sufletului si viata viitoare si dispretuia practicile religioase. (< it. sadduceo, lat. sadducaei)
sceno, SCEN(O)- elem. "scena, teatru". (< fr. scén/o/-, cf. lat. scaena, gr. skene)
scenă, SCÉNĂ s. f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. teatru; arta dramatica. o a parasi a = a) a se retrage din teatru; b) a se retrage dintr-o activitate; a pune în ~ = a organiza felul în care se va reprezenta o piesa de teatru. ♢ decorurile pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea unei piese sau a unui film. 3. subdiviziune a unui act dintr-o opera dramatica, marcata prin intrarea sau iesirea unui personaj; succesiune de cadre dintr-un film care înfatiseaza o actiune distincta. ♢ scurta etapa în desfasurarea unei opere literare în care se consuma o singura întâmplare, într-un cadru neschimbat. 4. loc unde se petrece o actiune, o activitate. 5. actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. cearta, iesire violenta, scandal. o a-i face cuiva ~ (sau ĕ) = a aduce cuiva reprosuri cu vorbe violente, amenintari, plâns. (< fr. scène, it. scena, lat. scaena)
scenic, SCÉNIC, -Ă adj. 1. în legatura cu scena, referitor la scena. 2. adaptat teatrului; de teatru. (< fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus)
genune, genúne (genúni), s.f. – 1. (Înv.) Mare. – 2. Ochi de apa linistita, alinatura. 3. Prapastie. – 4. (Înv.) Multime, puzderie. – Var. genuna, gerune, (înv.) gerure, (înv.) geroe. Lat. caerŭla "mare, albastrul marii" (var. geroe se explica prin var. lat. caerŭlea). Sensul 2 provine de la culoarea caracteristica, albastra-verzuie, a alinaturilor, cf. lat. caerulea fons; sensul 4 este o metafora, ca în mare. Rezultatul normal, gerure, a fost disimilat în gerune, care se mai aude înca în Trans. de Nord; genune se datoreaza unei asimilari sau, mai curînd, unui fals de-rotacism. Apare de la primele texte din sec. XVI si a fost reactualizat poetic de Eminescu. – Dupa Cihac, II, 580, din lat. tîrzie gehenna, ipoteza putin probabila. Candrea-Dens., 924, propunea lat. •gironem "vîrtej", cf. REW 3938 si DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20. Dupa Hasdeu, Cuv. din Batrîni, II, 201, ar fi cuvînt dacic.
etcetera, et cétera / et caetera (lat.) [pron. etcétera] (cae-) loc.; abr. etc.
îmbrăca, îmbracá (îmbrác, îmbracát), vb. – 1. A (-si) acoperi corpul cu vesminte. – 2. A acoperi, a înveli. – 3. A împarti, a distribui. – 4. (Rar) A (se) întoarce, a (se) inversa. Lat. •imbracāre, de la bracae, cf. brace, bracire (Puscariu 780; Candrea-Dens., 147; REW 4281; DAR), cf. it. (im)bricare. Pentru sensul lat. bracāre "a-si pune pantaloni", cf. Castro 178 (DAR crede ca trebuie plecat de la sensul cuvîntului it. "a înfasura în scutece"). – Der. îmbracaciune, s.f. (înv., vesmînt); îmbracatura, s.f. (actiunea de a se îmbraca); neîmbracat, adj. (gol, fara haine); îmbracaminte, s.f. (haina, vesmînt; placenta); desbraca, vb. (a scoate hainele; a despuia), pe care Candrea-Dens., 178, îl deriva direct din lat.
pai, pái (páie), s.n. – Tulpina uscata de cereale. – Mr., megl. pal’u. Lat. palea (Diez, I, 301; Puscariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refacut dupa pl. paie (Byck-Graur 36). Cf. si Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetari, 19), este o ipoteza inutila pe care Puscariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. paios, adj. (cu paie multe); paia, vb. (a dezmiristi; refl., a se face fibros); paiosenie, s.f. (miriste); pais (var. paius), s.m. (miriste; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); paiste, s.f. (gramada de paie, stog); paisita, s.f. (planta, Nardus stricta); paiut, s.n. (Banat, chibrit); împaia, vb. (a umple cu paie pielea jupuita de pe un animal), format dupa fr. empailler; împaia, vb. (a creste o lîna noua pe oi), probabil datorita culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; dupa ipoteza improbabila a lui Giuglea, urmat de DAR si Puscariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. •impalliare, din pallium, cf. paioara).
reteza, retezá (retéz, át), vb. – 1. A scurta, a taia, a transa. – 2. A curata stupul. – Var. rateza. Origine îndoielnica. Nici una din multele ipoteze prezentate nu este acceptabila. Din sl. rĕzati "a scurta" (Cihac, II, 310) nu este posibil din punct de vedere fonetic; din sl. otrĕzati (Cretu 362; Weigand, BA, II, 258; Pascu, Beiträge, 12) nu este mai simplu. Din lat. •recaediāre ‹ caedĕre (Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 305; Puscariu 1457; REW 7106; Puscariu, Dacor., I, 325; Rosetti, I, 171) nu are nici o probabilitate, cf. Tiktin; lat. •recidiāre ‹ recidĕre (Giuglea, Dacor., II, 221) prezinta aceeasi problema fonetica, care pare insolubila. Altii au pornit de la lat. •retundiāre, cf. fr. rogner (Candrea, GS, III, 227; Candrea); din lat. •retizāre "a taia crengile care atîrna deasupra apei", de la retae (Graur, BL, IV, 110); din gr. αίρετίζω "a alege" (Scriban), a carui explicatie semantica pare deficienta; din sl. retęzŭ "zavor" (Conev 80); toate aceste ipoteze sînt neverosimile. Explicatia lui P. Papahagi, Dunarea, IV, 122-4 (Lozovan 250) nu este accesibila. În cercetarea originii acestui cuvînt, trebuie sa se tina seama de sensul lui foarte special, acela de "a taia potrivind" sau "a taia alegînd", cum se face de exemplu la taierea parului, la curatirea unui copac etc. Daca se ia în consideratie aceasta nuanta, ne putem gîndi ca nu este o var. a lui •neteza, din lat. •nitidiāre "a curata nivelînd"; cf. netezi, care este un der. interior, pornind de la neted. Schimbarea initialei nu este clara; dar coincide cu cea de la rîncheza › nincheza. Der. retez, s.n. (tais, custura; diametru); retezatura, s.f. (taiere, taietura; unealta de marcat vitele).
urzicar, URZICÁR2, urzicari, s.m. (Reg.) 1. Pasare mica, cu pene negricioase, care traieste mai ales prin urzici. 2. Fluture mic, rosiatic, cu pete mari, negre, a carui omida, de culoare neagra, traieste pe urzici (Vanessa urticae). – Din urzica + suf. -ar.
rug, rug (-guri), s.n. – 1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufa spinoasa în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea b › g, cf. neg, negura. – Der. ruget, s.n. (loc de rugi).
şarpe, sárpe (sérpi), s.m. – Reptila tîrîtoare cu corpul cilindric. – Var. Mold. serpe. Mr. sarpe, megl. sarpi, istr. sǫrpe. Lat. sĕrpes în loc de sĕrpens (Diez, I, 380; Puscariu 1527; REW 7855), cf. it., port. serpe. – Der. serpoaica (var. serpoaie), s.f. (femela sarpelui; harpie, femeie perfica); serpama, s.f. (Banat, multime de serpi); serpar, s.m. (anghila, Cobitis fossilis; varietate de acvila, Circaetus gallicus); serpar, s.n. (brîu lat de piele); serpesc, adj. (de sarpe); serpeste, adv. (ca serpii); serpiu, adj. (de sarpe); serpînta, s.f. (gentiana, Gentiana cruciata); pe care Puscariu 1583 si REW 7856 îl deriva de la un lat. •sĕrpentia; serparita, s.f. (planta, Polygala vulgaris); serpos, adj. (de sarpe); serpui, vb. (a merge ca sarpele); serpuitor, adj. (care serpuieste); serpuitura, s.f. (sinuozitate). – Der. neol. serpentin, adj.; serpentina, s.f., din fr.
scădea, scadeá (-ad, -azút), vb. – 1. A coborî, a reduce, a diminua, a descreste. – 2. A împutina. – 3. A descreste luna. – 4. A decadea, a se strica. – 5. A lega, a îngrosa un sos. – 6. A sustrage, a scoate. – 7. A ajunge la scadenta. – Mr. scad, scîdzui, scîdeari. Lat. excadĕre (Densusianu, Hlr., 169; Puscariu 1536; REW 2944), cf. it. scadere, prov. escazer, fr. échoir (v. fr. escheer), v. sp. escaecer, port. esquecer. Ultimul sens este un împrumut modern din it. – Der. scadere, s.f. (reducere, diminuare; sustragere; lipsa, lacuna); scazamînt, s.n. (reducere; rabat, ieftinire); scazator, s.m. (numar care se scade din altul); descazut, s.m. (primul termen al unei scaderi). Der. neol. scadenta, s.f., din it. scadenza; scadentar, s.n. (registru în care se înscria scadentele).
scară, scára (-ắri), s.f. – 1. Obiect care serveste la urcat si coborît. – 2. Sir de trepte. – 3. Pîine de forma speciala, care se da de pomana. – 4. Scarita de trasura. – 5. Scarita de sa. – 6. Grad, esalon, rang. – 7. Gradatie. – 8. Sumar, indice. – 9. (Înv.) Gama. – Mr., megl. scara. Lat. scala (Puscariu 1543; REW 7637), cf. alb. škalë (Philippide, II, 653), it. scala, prov., cat., sp. escala, fr. échalle; cf. scala. – Der. scarar, s.m. (lemnar care face scari si scarite; planta, Polemonium caeruleum); scarila, s.f. (scara de trasura); scarita, s.f. (scara mica; scara de sa, de trasura; osul urechii); scaris, adv. (gradat).
schinduf, schindúf (-fi), s.m. – Cimbrisor (Thymus serpyllum). – Var. schindufa. Bg. sminduh "Trigonella caerulea" (Conev 46); schimbul fonetic e destul de ciudat. – Var. schinduc, s.m. (Mold., planta, Conioselinum tataricum).
scoarţă, scoárta (-te), s.f. – 1. Coaja. – 2. Crusta. – 3. Loitra, corlata. – 4. Cuvertura, învelitoare, pres. – 5. Covor, tapet. – 6. Coperta. – 7. (Olt.) Portofel. – Istr. scortĕ. Lat. scortea "de piele" (Diez, I, 374; Densusianu, Hlr., 158; Puscariu 1557; REW 7742), confundata cu cortex "coaja", cf. it. scorza, prov., cat. escorsa, fr. écorce, sp. escuerzo. Pentru evolutie, cf. coaje-cojoc. Der. scortar, s.m. (bocanitoare, Sitta caesia); scortar, s.n. (covor); scortaras (var. scortarel), s.m. (arbore, Cinnamonum zeylanicum); scortisoara, s.f. (scoarta scortisorului; varietate de pere); scortos (var. scortoros, scorturos), adj. (tare, uscat; aspru, dur; morocanos, iritabil); scortosa (var. înscortosa), vb. refl. (a se întari, a se înaspri); scortolina (var. scortotina), s.f. (prostituata); înscorti, vb. refl. (a creste scoarta; a se usca, a se înaspri).
strica, stricá (-c, -a't), vb. – 1. A rupe, a frînge. – 2. A desface, a descompune. – 3. A distruge, a deteriora, a face nefolositor. – 4. A prejudicia, a dauna. – 5. A jefui, a fura. – 6. A ucide, a omorî. – 7. A viola, a silui, a dezonora. – 8. A deprava, a corupe. – 9. A nimici, a prapadi, a zdrobi, a terfeli, a vatama. – 10. A dezbina, a învrajbi. – 11. A rupe un pact, a încalca, a contraveni. – 12. A consuma, a cheltui fara rost. – 13. A fi de vina, a constitui cauza. – 14. (Refl.) A se altera, a se putrezi. – Megl. stri(cari). Lat. extrῑcāre "a eviscera" (Tiktin; Capidan 277; Puscariu, Lr., 199), cf. calabr. stricare "a freca", sp. estregar. Pentru semantismul din rom., trebuie sa se porneasca de la sensul primitiv al lui trῑcae "contrarietate, neplacere", trῑcāri "a face dificultati", de unde extrῑcāre "a desface (ceea ce rezista)". Dupa Battisti, V, 3655, it. striccare "a-l durea spatele în urma ostenelii", umbr. strica "a distruge", v. it. stricare, strigare "a desface", a carui identitate cu cuvîntul romanic nu ridica îndoiala, s-ar explica prin longod. strikkan "a închide cu o tinta"; dar aceasta explicatie nu poate servi pentru rom., si nu pare suficienta pt. it. Der. stricacios, adj. (care strica; coruptibil; daunator, vatamator); stricaciune, s.f. (dauna; coruptie); stricator, adj. (daunator, nociv).
tilişcă, tilísca (-sti), s.f. – Iarba-vrajitoarei (Circaea luteniana). – Var. telisca. Origine necunoscuta. Explicatia pornind de la sl. tĕlo "imagine" (Cihac, II, 407) sau de la sl. tĕlĭste (Conev 48), bg. teleški "de juncan" (Scriban) nu satisface. Poate este o simpla var. cu schimb. de suf. de la tilinca "fluier", daca s-a dezvoltat vreun sens din radacina cu aceasta semnificatie, cf. trulisca.
tîrş, tîrs (-si), s.m. – 1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufisuri care ramîn la destelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscaturi. Sl. trŭsĭ "lastar" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs "vita-de-vie", sb., slov. trš "buruiana, teren necultivat". Modificarea pl. se explica pornind de la rezultatul •tîrs, care este normal, pl. tîrsi. Este dubletul lui tîrsa, sf. (curatura, destelenire; Mold., barba încîlcita), cf. rut. tyrsa. – Der. tîrsi, vb. (a defrisa, a desteleni; a grebla, a grapa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, facuta cu un smoc de maracini; tîrsi, vb. (a curata un teren), în Trans.; tîrsoaca (var. tîrsoaga), s.f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barba încîlcita); tîrsar, s.m. (arbust, tufa); tîrsîi (var. Mold. tîrsi), vb. (a-si tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrs cu tîrî; tîrsiitura, s.f. (tîrîre); tîrseala, s.f. (lasitate, teama), fara îndoiala de la tîrsî(i)t "josnic, decazut" (dupa Vasiliu, GS, VII, 128. din tig. traš- "grija"); tîrselos, adj. (fricos, las). Tîrsita, s.f. (sapa) se afla fata de tîrs în aceeasi pozitie ca tîrnacop fata de tîrn; der. sa din sl. krušiti "a rupe" (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabila. Tros (var. trus), s.m. (Munt., încaltaminte veche, uzata) trebuie sa existe în loc de tîrs "papuc fara staif, tîrît" (dupa Scriban, legat de it. dialectal troš "cizmulita").
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc