Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru BLU
abataj, ABATÁJ, abataje, s.n. 1. Operatie de taiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zacamânt; p. ext. loc unde se executa aceasta operatie. 2. Operatie de doborâre a arborilor (În exploatarile forestiere). 3. Taiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operatii facute la abator de la introducerea animalelor în sala de taiere pâna la transarea carnii. 4. Operatie de înclinare a unei nave mici în vederea repararii, curatirii etc. – Din fr. abattage.
abator, ABATÓR, abatoare, s.n. Ansamblu alcatuit din cladirile, instalatiile, terenul etc. unde se taie vitele destinate consumului si se prelucreaza carnea proaspata. – Din fr. abattoir.
ablutomanie, ablutomaníe s. f. tendinta obsesiva de a se spala. (dupa fr. ablutiomanie, lat. ablutio)
abluţiune, ablutiúne s. f. 1. spalare a corpului, prescrisa de unele religii orientale si la catolici, pentru purificare. 2. (fam.) îmbaiere prin dus. 3. eroziune exercitata de curentii marini de adâncime. (< fr. ablution, lat. ablutio)
abluţiune, ABLUŢIÚNE, ablutiuni, s.f. 1. Spalare rituala pe corp sau pe o parte a lui, prescrisa de unele religii pentru purificare. 2. Spalare sau îmbaiere cu ajutorul dusului. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. ablution, lat. ablutio, -onis.
abstract, abstráct, -a I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. ♢ în ~ = pe baza de deductii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înteles; (mat.) numar ~ = numar caruia nu i se alatura obiectul numarat; arta ~a = curent aparut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizeaza prin intelectualizarea, reductia abstracta si încifrarea imaginii; abstractionism. II. s. n. 1. parte de vorbire provenita prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o alta parte de vorbire, având un sens abstract. ♢ ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind actiunea acestuia. 2. categorie filozofica desemnând cunoasterea proprietatilor esentiale si generale. (< germ. abstrakt, lat. abstractus)
monotaster, MONOTÁSTER s. n. ansamblu mecanic al monotipului (II, 1), care executa culegerea. (< fr. monotaster)
acces, ACCÉS, accese, s.n. 1. Posibilitatea de a patrunde, drept de ajunge pâna într-un loc sau pâna la o persoana; p. ext. intrare. ♢ Cale (sau drum, sosea) de acces = drum care face legatura cu o sosea importanta, cu o localitate etc. Rampa de acces = portiune de drum în panta care permite urcarea vehiculelor pe o sosea mai înalta, pe un pod etc. ♢ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea sa mearga undeva, a (nu) avea voie sa patrunda undeva. 2. Ansamblu de tulburari clinice ale organismului care se manifesta brusc, în stare de sanatate aparenta, si care se repeta de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violenta (si trecatoare) a unei stari sufletesti. – Din fr. accès, lat. accessus.
acompaniament, ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s.n. 1. Însotire a unei melodii cu alta melodie potrivita. 2. Parte muzicala, instrumentala sau ochestrala, care însoteste si sustine un solist sau un ansamblu coral. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.
activitate, ACTIVITÁTE, activitati, s.f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute în scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii într-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, îndeletnicire, lucru. ♦ Sârguinta, harnicie. 2. (În sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc în paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activité, lat. activitas, -atis.
aerogeologie, AEROGEOLOGÍE s.f. Ansamblu de informatii geologice culese din avion. [Pr.: a-e-ro-ge-o-] – Din germ. Aerogeologie.
aeroport, AEROPÓRT, aeroporturi, s.n. Ansamblu constituit din terenul, cladirile si instalatiile necesare decolarii, aterizarii, manevrarii, adapostirii si întretinerii avioanelor. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéroport.
afabulaţie, AFABULÁŢIE s.f. 1. Ansamblul întâmplarilor care constituie intriga unei opere literare epice sau dramatice; fabulatie. 2. Morala unei fabule. – Din fr. affabulation, lat. affabulatio.
afurcă, AFÚRCĂ, afurci, s.f. Ansamblu de manevre si de cabluri folosite la afurcarea unei nave. – Din afurca (derivat regresiv).
ajusta, AJUSTÁ, ajustez, vb. I. Tranz. A adapta, a potrivi o piesa la un ansamblu, un obiect de îmbracaminte pe corp etc. – Din fr. ajuster.
alaun, ALAÚN s.n. 1. Sulfat dublu al unui metal trivalent si al unui metal monovalent. 2. P. restr. Sulfat dublu de aluminiu si potasiu; piatra-acra. – Din germ. Alaun.
alexandrinism, ALEXANDRINÍSM s.n. 1. Ansamblu de manifestari ale civilizatiei elenistice, semigrecesti, semiegiptene, cu centrul în orasul Alexandria (sec. III î.Hr. – III d.Hr.). 2. Caracterul operei poetilor alexandrini; p. ext. caracterul rafinat, erudit, subtil, ezoteric al artei si filozofiei în perioadele sale de declin. – Din fr. alexandrinisme.
algoritm, ALGORÍTM, algoritme, s.n. Ansamblu de simboluri folosite în matematica si în logica, permitând gasirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operatii necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. si: (m.) algoritmi] – Din fr. algorithme.
amara, AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcatie cu un cablu de tarm sau de alta nava. 2. A fixa un obiect pe o ambarcatie astfel încât acesta sa nu se deplaseze din pricina balansului ambarcatiei. – Din fr. amarrer.
amară, AMÁRĂ, amare, s.f. Funie, cablu cu care se leaga o ambarcatie de tarm sau de o alta nava. – Din fr. amarre.
ambielaj, AMBIELÁJ, ambielaje, s.n. Ansamblu alcatuit din bielele arborelui cotit al unui motor. [Pr.: -bi-e-] – Din fr. embiellage.
monitoring, MONITÓRING s. n. 1. (med.) ansamblu de metode de supraveghere, control si analiza imediata a datelor psihopatologice; monitorizare. 2. dispozitiv care permite, într-un amplificator, a compara înregistrarea pe magnetofon cu cea originala. (< engl. monitoring)
amenajare, AMENAJÁRE, amenajari, s.f. 1. Actiunea de a amenaja si rezultatul ei. 2. Ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse si utilizate astfel încât sistemul sa corespunda cât mai bine scopului pentru care a fost realizat. ♢ Amenajare hidraulica = amenajare pentru prevenirea actunilor daunatoare ale unui curs de apa si pentru valorificarea resurselor lui potentiale. – V. amenaja.
amfibiu, AMFÍBIU, -IE, amfibii, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre fiinte) Care poate trai si în apa si pe uscat sau care are o faza de dezvoltare în apa si una pe uscat. 2. Fig. Care are o natura sau un aspect dublu. II. S.n., adj. (Avion, automobil sau tanc) care este special construit, spre a putea fi utilizat atât pe uscat, cât si pe apa. – Din fr. amphibie.
ancablură, ANCABLÚRĂ, ancabluri, s.f. Unitate de masura pentru lungime egala cu a zecea parte dintr-o mila marina. – Din fr. encablure.
monetar, MONETÁR, -Ă I. adj. referitor la moneda. o sistem ~ = ansamblul reglementarilor legale privind moneda unui stat. II. s. n. inventar al banilor sortati dupa valoare, întocmit de un casier la predarea casei. (< fr. monétaire)
aparat, APARÁT, aparate, s.n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie în alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la îndeplinirea unei functiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ♢ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc functiile acestuia; totalitatea angajatilor acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ♢ Aparat stiintific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = totalitatea notelor si comentariilor care însotesc o editie critica. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ Apparat (cu unele sensuri dupa fr. appareil).
apartenenţă, APARTENÉNŢĂ, apartenente, s.f. Faptul de a tine, de a fi legat de cineva sau de ceva; proprietatea de a fi un element al unui ansamblu. – Din fr. appartenance.
autodeterminare, AUTODETERMINÁRE, autodeterminari, s.f. Principiu potrivit caruia o natiune are dreptul sa-si aleaga singura statutul politic si calea de dezvoltare economica, sociala si culturala; p.ext. ansamblu de masuri care pun în practica acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto1- + determinare (dupa fr. autodétermination, rus. samoopredelenie).
moletă, MOLÉTĂ s. f. 1. unealta în forma de rotita cu muchia zimtuita, pentru a imprima pe suprafata unei piese forma negativa a zimturilor; randalina. 2. roata cu sant pe care se înfasoara un cablu. (< fr. molette, germ. Molette)
autohtonism, AUTOHTONÍSM s.n. Ansamblu de trasaturi autohtone; p. ext. exagerare a trasaturilor specifice unei colectivitati nationale. [Pr: a-u-] – Autohton + suf. -ism.
modular, MODULÁR, -Ă adj. 1. referitor la un modul. 2. constituit dintr-un ansamblu de module. (< fr. modulaire, engl. modular)
modul, MODÚL s. n. 1. (mat.) valoare absoluta a unei marimi reale. ♢ numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor componentelor unui numar real. ♢ (stat.) varianta a caracteristicii (4), înregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. 2. coeficient care caracterizeaza o proprietate mecanica oarecare. ♢ raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. o ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal si lungimea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate de întindere sau încovoiere. 3. debitul anual al unui curs de apa. 4. parte componenta a unui ansamblu cu functionalitate proprie. ♢ fiecare din partile detasabile ale unei nave spatiale. 5. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care îndeplineste functia de etaj sau de celula într-un aparat, ori într-o instalatie electronica. 6. (arhit.) unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unui edificiu. (< engl., fr. module, lat. modulus)
autotransformator, AUTOTRANSFORMATÓR, autotransformatoare, s.n. Transformator electric în care înfasurarile (primara si secundara) sunt cuplate în mod dublu. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotransformateur.
bait, BAIT, baiti, s.m. (Inform.) Ansamblu de biti (de obicei 8) folosit pentru examinarea capacitatii de memorie (3). – Din engl. byte.
balcanistică, BALCANÍSTICĂ s.f. Ansamblu de studii si cercetari referitoare la limbile, folclorul, etnografia si istoria popoarelor balcanice. – Balcani (n.pr.) + suf. -istica (dupa lingvistica, folcloristica etc.).
balet, BALÉT, balete, s.n. 1. Dans artistic figurativ executat dupa o compozitie muzicala. ♢ Corp de balet v. corp. •• Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini si balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.
bandă, BÁNDĂ2, benzi, s.f. 1. Fâsie de stofa, hârtie, de piele etc. cu care se înfasoara, se leaga sau se întareste ceva; banta. ♦ Fâsie cu care se împodobeste, de obicei pe margini, un articol de îmbracaminte. 2. (în sintagmele) Banda de magnetofon= fâsie magnetizata pe care se imprima si de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Banda rulanta(sau de transport, continua)= fâsie lata de piele, de cauciuc, de placi metalice etc., pe care se transporta automat materiale sau piese fabricate sau în curs de fabricatie; conveier. Lucru pe (sau la) banda (rulanta) = sistem de lucru constând din operatii executate succesiv de un sir de lucratori asupra unui obiect aflat pe o banda rulanta care trece prin fata fiecaruia dintre ei. Banda de imagini= pelicula cinematografica. Banda de circulatie= fâsie lunga delimitata din partea carosabila a unui drum, pe care pot circula în acelasi sens numai un sir de vehicule. Banda de rulment= partea de cauciuc din anvelopa unei roti de autovehicul care vine în contact cu pamântul. 3. Margine elastica a mesei de biliard.•• Margine a terenului de popice. 4. Sina care leaga cele doua tevi ale unei arme de vânatoare. 5. Grup de frecvente vecine sau apropiate ale unei radiatii electromagnetice sau sonore. 6. (în sintagmele) Banda etalon = banda magnetica cu înregistrari speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon sau magnetoscop. Banda de frecvente = a) interval de frecventa în care un aparat electronic îsi mentine caracteristicile specificate; b) ansamblu de frecvente radioelectrice atribuite diferitelor servicii de radiocomunicatii prin reglementari nationale si internationale. Banda X = banda de frecvente cuprinse în domeniul microundelor. – Din fr. bande.
baracament, BARACAMÉNT, baracamente, s.n. Ansamblu de baraci. – Din fr. baraquement, it. baraccamento.
baschină, BASCHÍNĂ, baschine, s.f. (Reg.) Bluza de stamba ajustata pe talie, pe care o poarta femeile de la tara. – Din fr. basquine.
baterie, BATERÍE, baterii, s.f. 1. Subunitate de artilerie compusa din patru, sase sau opt tunuri, cu mijloacele de tractiune, utilajul si personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executarii unei operatii. ♢ Baterie electrica = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solara = sursa de energie formata dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transforma energia radiatiei solare în energie electrica. 3. Ansamblul instrumentelor de percutie (într-o orchestra). 4. Vas cu gheata în care se afla sticle cu bautura. ♦ P. ext. Un litru de vin si o sticla de sifon luate împreuna. – Din fr. batterie.
batisferă, BATISFÉRĂ, batisfere, s.f. Cabina în forma de sfera în care cercetatorii pot coborî pâna la mari adâncimi submarine, pastrând legatura prin cablu cu nava-mama. – Din fr. bathysphère.
moază, MOÁZĂ s. f. 1. element de constructie din doua grinzi de lemn, legate între ele prin buloane. 2. piesa orizontala fixata la cele doua extremitati de peretii unui put de extractie. 3. ansamblu de doua piese de lemn care prind între ele parii aflati fata în fata ai unui cleionaj. (< fr. moise)
mnemotehnic, MNEMOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la mnemotehnica; mnemonic. II. s. f. ansamblu de procedee pentru întiparirea în memorie a unor informatii necesare; mnemonica (II, 1), mnemotehnie. (< fr. mnémotechnique)
bifilar, BIFILÁR, -Ă, bifilari, -e, adj. 1. (Despre circuite) Format din doua fire. 2. (Tehn.; despre cabluri electrice) Format din doi conductori separati. – Din fr. bifilaire, engl. biphilar.
biocomplex, BIOCOMPLÉX, biocomplexe, s.n. Ansamblu de specii de organisme vegetale si animale instalate într-o nava spatiala pentru cercetari în cosmos sau pentru asigurarea unui sistem ecologic la bordul acesteia. [Pr.: bi-o-] – Bio- + complex.
bioelectricitate, BIOELECTRICITÁTE s.f. Ansamblu de fenomene electrice care însotesc unele manifestari biologice. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectricity.
biserică, BISÉRICĂ, biserici, s.f. 1. Cladire destinata celebrarii unui cult crestin. ♢ Expr. A lua calea bisericii = a deveni evlavios, pios. A (nu) fi usa de biserica = a (nu) respecta morala religioasa, a (nu)-si îngadui abateri de la morala religioasa, a (nu) duce o viata pioasa; p. ext. a (nu) fi cinstit, a (nu) fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la biserica = a nu da importanta convenientelor sociale; a nu se sfii sa spuna cuiva în fata lucruri neplacute. 2. Institutia crestinismului în ansamblu. 3. Comunitate religioasa de acelasi cult. Biserica ortodoxa. - Lat. basilica.
blazon, BLAZÓN, blazoane, s.n. Ansamblu de elemente conventionale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oras, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason.
blocadă, BLOCÁDĂ, blocade, s.f. Ansamblu de masuri destinate izolarii unui oras, a unui stat sau a unui grup de state. ♢ Blocada economica = izolare a unei tari sau a unui grup de tari, întreprins de o alta tara sau de alte tari, în scopul subminarii economiei nationale a primelor. – Din germ. Blockade.
blucă, BLÚCĂ, bluci, s.f. (Reg.) Bulgaras, cocolos, bulz.
blues, BLUES subst. Dans lent, cu caracter visator, melancolic; melodia dupa care se danseaza acest dans, care îsi are originea în cântecele negrilor din America. [Pr.: bluz] – Cuv. engl.
bluf, BLUF, blufuri, s.n. (Livr.) Atitudine neîntemeiata prin care se urmareste intimidarea cuiva. [Pr.: si: blaf] – Din engl. bluff.
blugi, BLUGI s.m. pl. Pantaloni strâmti, confectionati dintr-un material special, foarte rezistent (purtati de tineri). – Din engl. bluejeans.
blum, BLUM, blumuri, s.n. Otel semilaminat în forma de bara, cu sectiune în general patrata. – Din fr. bloom.
bluming, BLÚMING s.n. Laminor de blumuri. – Din engl. blooming.
bluza, BLUZÁ, pers.3 bluzeaza, vb. I. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni bluzat. – Din bluzat (derivat regresiv).
bluzat, BLUZÁT, -Ă, bluzati, -te, adj. (Despre corsajul unei rochii) Facut mai lung si mai larg si lasat sa atârne putin peste cingatoare. – Bluza + suf. -at.
bluză, BLÚZĂ, bluze, s.f. îmbracaminte pentru partea superioara a corpului, asemanatoare cu o camasa barbateasca. – Din fr. blouse.
bluziţă, BLUZÍŢĂ, bluzite, s.f. Bluzulita. – Bluza + suf. -ita.
bluzon, BLUZÓN, bluzoane, s.n. Obiect de îmbracaminte (de sport), larg si comod, pentru partea superioara a corpului. – Din fr. blouson.
bluzuliţă, BLUZULÍŢĂ, bluzulite, s.f. Diminutiv al lui bluza; bluzita. – Bluza + suf. -ulita.
bobina, BOBINÁ, bobinez, vb. I. Tranz. A înfasura, a încolaci, a învârti un fir, un cablu etc. (în jurul unui mosor, al unei bobine). – Din fr. bobiner.
bobină, BOBÍNĂ, bobine, s.f. Mosor de diverse forme, pe care se înfasoara ata, sârma, cablu electric etc.; p. ext. mosorul împreuna cu spirele înfasurate pe el. ♦ Spec. Ansamblu de spire format prin înfasurarea în serie a unuia sau a mai multor conductoare electrice. – Din fr. bobine.
bonjurism, BONJURÍSM s.n. Ansamblul conceptiilor si manifestarilor caracteristice bonjuristilor. – Bonjur + suf. -ism.
boogiewoogie, BOOGIE-WOOGIE s.n. Dans de origine nord-americana, asemanator cu blues-ul; melodie dupa care se danseaza acest dans. [Pr.: búghi-úghi] – Cuv. engl.
mitologie, MITOLOGÍE s. f. 1. totalitatea miturilor, a legendelor care apartin unei civilizatii. 2. studiu stiintific al miturilor, al originii si semnificatiei lor. 3. ansamblu de credinte, de idei care se refera la aceeasi natiune si care se impun membrilor unei colectivitati. (< fr. mythologie, lat. mythologia)
mitogramă, MITOGRÁMĂ s. f. ansamblu de semne carora li se acorda o anumita semnificatie grafica, ideologica sau simbolica. (< mito2- + -grama)
brăţară, BRĂŢÁRĂ, bratari, s.f. 1. Podoaba în forma de veriga, facuta din metal pretios sau din alt material si purtata de femei la încheietura mâinii sau pe brat; bratea. 2. Manseta brodata la mânecile camasilor taranesti. 3. (Tehn.) Piesa de metal alcatuita din una sau mai multe bucati, care se strânge în jurul altor piese pentru a le asambla. ♦ Cerc de metal care serveste la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 4. (Arhit.) Inel de metal care strânge o coloana; ornament iesit în relief cu asemenea forma. – Lat. brachiale.
bucată, BUCÁTĂ, (I) bucati, (II) bucate, s.f. I. 1. Parte taiata, rupta, desfacuta dintr-un corp solid, dintr-un întreg; darab. ♦ (Determinat prin "de drum", "de cale" sau presupunând aceasta determinare) Distanta, portiune. ♦ (Determinat prin "de vreme", "de timp" sau presupunând aceasta determinare) Interval, perioada. ♦ (În limbajul comercial si în cel industrial) Exemplar, piesa, parte, unitara dintr-un ansamblu, dintr-o multime de obiecte de acelasi fel. ♢ Expr. A vinde (sau a cumpara) cu bucata = a vinde (sau a cumpara) cu amanuntul, în detaliu. A plati cu bucata (sau, rar bucata) = a plati munca dupa numarul de piese executate; a plati în acord. A face ceva din bucati = a confectiona, a încropi ceva din parti sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucata = om integru. 2. Opera (sau fragment unitar) literara sau muzicala de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ♢ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intentie un lucru neplacut, un rau, a-i provoca o încurcatura. ♦ (Pop.) (Recolta de) grâne, cereale. – Lat. buccata.
buclă, BÚCLĂ, bucle, s.f. I. 1. Suvita de par rasucita în spirala; zuluf, cârliont. 2. Portiune de fir textil, rasucita în timpul tricotarii, în forma de bucla (I 1). II. 1. Curba dintr-un drum în serpentina. ♦ Cot al unui curs de apa. 2. Piesa metalica pe care se fixeaza, prin îndoire, capatul unui cablu. 3. (În sintagma) Bucla digitala = aparat electronic folosit pentru redarea infinita a unei secvente sonore înregistrate. – Din fr. boucle.
bulgar, BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. pl. Populatie turcica, asezata la sfârsitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilata de slavi. 2. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bulgariei. 3. Adj. Care apartine Bulgariei sau populatiei ei, privitor la Bulgaria sau la populatia ei; bulgaresc. + (Substantivat, f.) Limba bulgara. – Din sl. blŭgarinŭ.
bulz, BULZ, bulzi, s.m. 1. (Pop.) Cocolos. ♦ Cocolos de mamaliga calda în care s-a pus brânza de oaie sau urda. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obtinute prin debitarea unui bustean si asezate astfel încât sa reconstituie trunchiul. [Pl. si: (n.) bulzuri] – Cf. alb. b u l e z.
butaforie, BUTAFORÍE s.f. Ansamblu de obiecte confectionate din paste maleabile, din hârtie si clei, folosite la realizarea decorurilor. – Din rus. butaforiia.
cabestan, CABESTÁN, cabestane, s.n. Troliu cu ax vertical pe care se înfasoara cablul de tractiune, folosit la deplasarea sarcinilor si a vehiculelor pe distante relativ scurte. – Din fr. cabestan.
cabla, CABLÁ, cablez. vb. I. Tranz. 1. A confectiona un cablu prin rasucirea sau împletirea firelor în manunchiuri si unirea manunchiurilor între ele. 2. A aseza, a instala cabluri de telecomunicatii. ♦ A face legatura (unui bloc, unei case etc.) cu un cablu de telecomunicatii. – Din fr. câbler.
cablaj, CABLÁJ s.n. 1. Mod de rasucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor si a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalatii sau ale unui aparat de telecomunicatii. ♢ (Electron.) Cablaj imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub forma de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage.
cablier, CABLIÉR, cabliere, s.n. Nava care transporta si instaleaza cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier.
cablogramă, CABLOGRÁMĂ, cablograme, s.f. Comunicare transmisa prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme.
cablu, CÁBLU, cabluri, s.n. 1. Funie groasa obtinuta prin rasucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosita la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conducta electrica formata din mai multe fire izolate (acoperite cu un învelis vegetal sau metalic). 3. Unitate de masura pentru distante, egala cu a zecea parte dintr-o mila marina, adica cu 185,2 m; ancablura. – Din fr. câble.
calcul, CÁLCUL, (I) calcule, s.n., (II) calculi, s.m. I S.n. 1. Ansamblu de operatii matematice facute cu scopul de a gasi valoarea uneia sau a mai multor marimi; socoteala. ♢ (În sintagmele) Calcul grafic = (Mat.) rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor constructii geometrice. ♢ Calcul logic = ansamblu de operatii prin care anumite expresii logice sunt derivate din alte expresii logice. 2. Plan, combinatie, proiect, apreciere, socoteala. II. S.m. (Med.) Concretiune de forma unei pietricele, rezultata din precipitarea sarurilor organice sau anorganice, care se formeaza în anumite organe interne; piatra. – Din fr. calcul, lat. calculus.
cale, CÁLE, cai, s.f. I. 1. Fâsie de teren special amenajata pentru a înlesni circulatia oamenilor, a vehiculelor si a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afara sau afara din cale = peste masura, neobisnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a iesi) înaintea cuiva, împiedicându-l (sa înainteze, sa faca un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o actiune, a i se împotrivi. A iesi (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A gasi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti ca este nimerit. Calea-valea = treaca-mearga, asa si asa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo si încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregati ceva, a aranja; a sfatui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau sa...) = a fi aproape sa..., pe punctul sa..., gata de a... ♦ Cale ferata = mijloc de transport terestru, destinat circulatiei vehiculelor prin rulare pe sine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinari care indica numele) Nume dat unor strazi lungi si largi. ♦ Caile respiratorii = aparatul respirator. 2. Artera de patrundere într-un oras, facând legatura cu o sosea importanta. 3. Element al unei constructii pe care se deplaseaza un aparat sau o masina. 4. Succesiune de linii si centrale intermediare prin care se realizeaza legatura telefonica sau telegrafica între doua localitati. 5. Calatorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsa = a se întoarce din drum. Cale buna! formula de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanta, departare. A mers cale de doua ceasuri. II. Fig. Directie luata de o dezvoltare, de o actiune, de o miscare; linie. ♦ Metoda, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemultumita de hotarârea unui organ de jurisdictie sesizeaza organul competent în vederea desfiintarii hotarârii si rejudecarii litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativa. – Lat. callis.
miogenie, MIOGENÍE s. f. ansamblu de procese prin care unele elemente diferentiate ale mezodermului se transforma în fibre musculare netede sau striate. (< fr. myogénie)
canalizare, CANALIZÁRE, canalizari, s.f. Actiunea de a canaliza si rezultatul ei. ♦ Ansamblu de lucrari tehnice executate pentru colectarea, epurarea si evacuarea apei întrebuintate într-o localitate, într-un sistem tehnic, pe un teren etc., sau a apei de ploaie, în vederea pastrarii salubritatii solului si a aerului; canalizatie. – V. canaliza.
canevas, CANEVÁS, canevasuri, s.n. 1. Schita sau linii generale ale unui desen. 2. Retea de meridiane si de paralele trasate în vederea alcatuirii unei harti. 3. Ansamblul triunghiurilor, liniilor poligonale si punctelor care servesc ca baza masuratorilor terestre. – Din fr. canevas.
canon, CANÓN, canoane, s.n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina în cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala în care doua sau mai multe voci, intrând succesiv, executa împreuna aceeasi melodie. ♦ Cântare bisericeasca; p. ext. cântec; glas. 6. Litera de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau în trecut cartile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.
cantitate, CANTITÁTE, cantitati, s.f. 1. Câtime, numar, marime. ♢ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabila = lucru (sau persoana) de mica importanta, de care nu trebuie sa se tina seama. 2. Proprietate care poate fi reprezentata printr-un numar obtinut dintr-o masurare sau dintr-o numarare. 3. Ansamblul determinarilor care exprima gradul de dezvoltare al însusirilor unui obiect susceptibile de a fi masurate si traduse numeric. ♦ Însusire a obiectelor a carei schimbare nu produce la început modificari radicale în calitatea lor, ci numai pregateste aceste modificari. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis.
capela, CAPELÁ, capelez, vb. I. Tranz. A lega un cablu sau o parâma de un catarg. – Din fr. capeler.
capelat, CAPELÁT, -Ă, capelati, -te, adj. (Mar.; despre cabluri, parâme) Legat de un catarg. – V. capela.
capilaritate, CAPILARITÁTE s.f. Proprietate pe care o au lichidele de a se ridica sau de a coborî, fara interventii din afara, în tuburi foarte subtiri; ansamblu de fenomene care se produc (în tuburile capilare) la suprafata unui lichid. – Din fr. capillarité.
captare, CAPTÁRE, captari, s.f. Actiunea de a capta; captatie. ♢ Captare a sunetului = ansamblu de operatii care asigura transformarea informatiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajarilor, constructiilor si instalatiilor necesare pentru operatia de captare a unui fluid. – V. capta.
captiv, CAPTÍV, -Ă, captivi, -e, adj. Prins si lipsit de libertate; prizonier; prins2 (1). ♢ Balon captiv = balon legat prin cabluri de un punct de pe sol. – Din fr. captif, lat. captivus.
carabină, CARABÍNĂ, carabine, s.f. 1. Pusca (cu teava ghintuita) mai scurta si mai usoara decât pusca obisnuita. 2. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixeaza la extremitatea unui lant sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea usoara a cablului. – Din fr. carabine.
caracter, CARACTÉR, caractere, s.n. 1. Ansamblul însusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta în modul de comportare, în ideile si în actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Însusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita într-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractère, lat. character.
cataractă, CATARÁCTĂ, cataracte, s.f. I. Cadere naturala de apa produsa pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascada. II. Boala de ochi, care consta în opacifierea cristalinului si care poate duce la orbire totala sau partiala. – Din fr. cataracte, lat. cataracta.
catazonă, CATAZÓNĂ, catazone, s.f. Ansamblul sisturilor cristaline formate în conditiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone.
catenară, CATENÁRĂ, catenare, adj.f. (În sintagma) Suspensie catenara = sistem de sustinere a firului aerian de contact pentru tractiunea electrica, prin care acesta este suspendat de un cablu purtator prin intermediul unor fire verticale sau înclinate. – Din fr. caténaire.
cazacă, CAZÁCĂ, cazace, s.f. Bluza cu mâneci largi, lunga pâna mai jos de talie, încheiata la gât într-o parte. – Din fr. casaque. (< it.).
cazarmă, CAZÁRMĂ, cazarmi, s.f. 1. Ansamblu de cladiri, constructii si instalatii afectat militarilor. 2. (În sintagma) Cazarma echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de lupta, destinat odihnei echipajului. – Din rus. kazarma.
minimal, MINIMÁL, -Ă adj. minim (I). o program (sau plan) ~ = program (sau plan) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime, ce trebuie îndeplinite în prima urgenta; pret ~ = pretul cel mai mic cu care se poate vinde o marfa; arta ~a = curent artistic care îmbina pictura cu sculptura, reducând totul la elementele esentiale (formele geometrice). (< fr. minimal)
cărucior, CĂRUCIÓR, carucioare, s.n. 1. Trasurica în care sunt plimbati copiii mici; carut (3). 2. Vehicul de dimensiuni reduse, cu roti de rulare, care se poate deplasa pe linii ferate, pe cabluri sau pe drumuri obisnuite si care este folosit la transporturi de sarcini relativ mici pe distante scurte; carut (2). 3. Subansamblu al unei masini-unelte, al unei masini de lucru sau al unui utilaj, folosit pentru deplasarea uneltei, a obiectului de prelucrat etc. – Carut + suf. -ior.
căuş, CĂÚS, cause, s.n. 1. Vas de lemn în forma de cupa sau de lingura mare, folosit pentru a lua apa, faina, graunte etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au aceasta forma. ♢ Expr. A face mâna caus = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele si adâncind palma. ♦ Cantitatea de apa, faina, graunte etc. care intra într-un caus (1). 2. Lingura mare de lemn cu care se toarna vinul din pritoaca în cada. 3. Lingura de forma speciala folosita la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se asaza si se amesteca coagulul. 4. Lingura de tabla sau de lemn cu ajutorul careia se scoate apa din barca. 5. Piesa din tabla folosita pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a doua cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcatiuni. – Lat. •cau (< cavus) + suf. -us.
celular, CELULÁR, -Ă, celulari, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care apartine celulei (1), de natura celulei; alcatuit din celule. ♢ Teorie celulara = teorie dupa care celula (1) constituie elementul fundamental al organizarii interne a plantelor si animalelor. 2. (Jur.; în sintagma) Regim celular = regim special la care sunt supusi, pe anumite perioade, detinutii în închisori, prin izolare severa în celule (4) individuale. 3. (În telecomunicatii; în sintagma) Telefonie celulara = sistem de telefonie fara cablu care pentru transmiterea semnalelor digitale utilizeaza aparate de emisie-receptie de mica putere, emitatoare-receptoare de tip releu, fiecare acoperind o celula (7), si echipamente computerizate pentru prelucrarea si comutarea semnalelor. Telefon celular = aparat de emisie-receptie, folosit în telefonia celulara; telefon mobil. II. S.n. Telefon celular, telefon mobil. Nu uita sa-ti iei celularul. – Din fr. cellulaire (I 1, 2), engl. cellular [telephone] (I 3, II).
celulă, CELÚLĂ, celule, s.f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentând cea mai simpla unitate anatomica. 2. (În sintagma) Celula de partid = (în trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, în care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Încapere (strâmta) în închisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. 7. (În telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, în cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.
central, CENTRÁL, -Ă, centrali, -e, adj., s.f. I. Adj. 1. Care se afla (aproximativ) în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupa o pozitie principala, care constituie un nucleu în jurul caruia se grupeaza elementele secundare. ♦ Care se conduce sau se dirijeaza de la un centru. II. S.f. 1. Institutie, unitate economica care coordoneaza si controleaza activitatea si buna desfasurare a muncii într-o anumita ramura de activitate. ♦ (Si în sintagma centrala industriala) = (iesit din uz) unitate industriala caracteristica sistemului economic centralizat, care reunea întreprinderi cu profil similar, institute de cercetare si proiectare si care coordona întreaga lor activitate. 2. Instalatie sau ansamblu de instalatii tehnice în care se produce, în mod centralizat, energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica centralizata etc. 3. Statie unde se efectueaza punerea în legatura a posturilor unei retele de electrocomunicatii. – Din fr. central, lat. centralis.
centură, CENTÚRĂ, centuri, s.f. 1. Curea (lata) de piele, de pânza etc. cu care se încinge talia; cordon, cingatoare. ♢ Expr. Pâna, la centura = (de la umeri) pâna la talie. ♦ Centura de campion = centura, panglica lata etc. cu care se încinge mijlocul câstigatorului unui campionat la box sau la lupte. Centura de gimnastica = cingatoare lata, folosita pentru a sustine corpul la unele exercitii de gimnastica. Centura ortopedica = dispozitiv folosit în unele afectiuni ale sistemului osos, pentru mentinerea corpului în pozitie corecta. Centura de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc. facut din placi de pluta învelite în pânza, care serveste la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei; colac de salvare. Centura de siguranta = echipament individual de protectie folosit de muncitorii care lucreaza pe stâlpi la înaltime, constituit dintr-o cingatoare lata si o frânghie de sustinere. ♦ (Mil.) Curea lata de piele (rar de pânza) care se pune în jurul taliei si de care se agata sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâsie lata de pânza, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l sustine sau pentru a-l mentine în pozitie corecta. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitatile se leaga de trunchi. ♢ Centura pelviana = centura formata din oasele coxale si care leaga membrele inferioare de trunchi. Centura scapulara = centura formata din clavicule si omoplati si care leaga membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontala, imaginara, la nivelul ombilicului, care marcheaza limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centura de radiatie = fiecare dintre zonele din jurul Pamântului în care radiatia corpusculara ionizanta este atât de intensa, încât prezinta nocivitate pentru cosmonauti. 5. (În sintagma) Centura de fortificatii = linie de lucrari de aparare din beton armat si metal, construita în jurul unei localitati. 6. Grinda orizontala rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile unei cladiri, în vederea realizarii legaturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor. 8. Fâsie continua de tabla de otel care formeaza bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.
cerculeţ, CERCULÉŢ, cerculete, s.n. 1. Diminutiv al lui cerc; cercusor. 2. (Mai ales la pl.). Fiecare dintre cutele (înguste, cusute) care se fac ca garnituri la rochii, la bluze etc.; cercurel. – Cerc + suf. -ulet.
ceremonie, CEREMONÍE, ceremonii, s.f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obisnuite la solemnitati; parada, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoana însarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. ♦ Totalitatea formelor de politete folosite în relatiile dintre membrii societatii. ♦ Forma exterioara a unui cult (religios); slujba. [Var.: (Înv.) teremónie s.f.] – Din pol. ceremonia, fr. cérémonie, lat. caerimonia.
chimonou, CHIMONÓU, chimonouri, s.n. 1. Croiala de haina femeiasca, cu mâneca dintr-o singura bucata cu restul hainei. ♢ (Adjectival, invar.) Bluza chimono. 2. Îmbracaminte japoneza în forma de halat cu mâneci foarte largi sau, p. ext., haina femeiasca de casa croita în acest fel. [Var.: chimonó s.n.] – Din fr. kimono.
milanez, MILANÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Milano. II. s. n. tricot (de matase) pentru lenjerie, bluze etc. III. adj. inv. confectionat din milanez (II). (< it. milanese)
ciclu, CÍCLU, cicluri, s.n. 1. Succesiune de fenomene, stari, operatii, manifestari etc. care se realizeaza într-un anumit interval de timp si care epuizeaza, în ansamblul lor, evolutia unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, actiunilor etc. legate între ele. ♢ Ciclu anual = perioada de un an în care pamântul face o rotatie completa în jurul soarelui. Ciclu solar = perioada de 28 de ani dupa expirarea careia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleasi zile din saptamâna. Ciclu de conferinte (sau de lectii etc.) = serie de conferinte (sau de lectii etc.) care trateaza diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Si în sintagma ciclu menstrual) Menstruatie, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagrama care reprezinta un ciclu (1). ••Grup de productii (literare, muzicale) care au o tema comuna. 2. Lant închis de atomi din molecula unei substante. 3. Valorile succesive pe care le capata o marime periodica în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.; iesit din uz la noi; în constructia) Cicluri pe secunda = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.
clasă, CLÁSĂ, clase, s.f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de fiinte, de fenomene care au însusiri comune. 2. (De obicei cu determinarea "sociala") Ansamblu de persoane grupate dupa criterii economice, istorice si sociologice. ♢ Loc. adj. De clasa = care se refera la o clasa sociala sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mica decât încrengatura si mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorica de baza în sistemul învatamântului, compusa dintr-un numar de elevi care au aceeasi vârsta, o pregatire scolara egala si învata împreuna în cursul unui an pe baza aceleiasi programe de învatamânt. ♦ Unitate organizatorica într-un institut de arta, cuprinzând pe toti elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se afla. ♦ Sala în care se tin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Frantuzism) Timpul în care se tine o lectie; ora de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (dupa confort si tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru calatoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acorda unui salariat potrivit functiei avute. 8. (În expr.) De (mare) clasa sau (de) clasa întâi = de calitate superioara, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv) clas s.n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.
clasem, CLASÉM, claseme, s.n. (Lingv.) Ansamblu al trasaturilor semantice minimale ale unei unitati lexicale. – Din fr. classeme.
clasicism, CLASICÍSM s.n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent în arta si literatura europeana, aparut în sec. XVII în Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.
creştinism, CRESTINÍSM s.n. Ansamblul religiilor la baza carora se afla credinta în persoana si învataturile lui Iisus Cristos. – Crestin + suf. -ism (dupa fr. christianisme).
dalaj, DALÁJ, dalaje, s.n. Ansamblu de dale care alcatuiesc o pardoseala sau un pavaj. – Din fr. dalage.
dans, DANS, dansuri, s.n. 1. Ansamblu de miscari ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii si având caracter religios, de arta sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de miscari artistice conventionale care constituie baza tenhica a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Actiunea de a dansa. Îi place muzica si dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = tema alegorica simbolizând egalitatea în fata mortii prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mâna care atrage în hora oameni de diferite vârste si conditii sociale si-i omoara. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, facând anumite miscari, îsi comunica gasirea unei surse de hrana, directia si distanta acestei surse. [Var.: (pop.) dant s.n.] – Din fr. danse. Cf. it. d a n z a, germ. T a n z.
dantură, DANTÚRĂ, danturi, s.f. 1. Totalitatea dintilor unei persoane; p. ext. felul în care sunt însirati si alcatuiti dintii; dentitie. ♢ Dantura (falsa) = proteza dentara. 2. Ansamblu format din dintii unor organe de masini sau scule (roti dintate, freze, brose etc.). – Din fr. denture.
microrelief, MICRORELIÉF s. n. ansamblul formelor de relief de dimensiuni mici. (< fr. microrelief, rus. mikrorelief)
microreceptor, MICRORECEPTÓR s. n. ansamblu dintr-un microfon si un receptor. (< fr. microrécépteur)
microraion, MICRORAIÓN s. n. ansamblu urbanistic: locuinte, magazine, scoli etc. (< rus. mikroraion)
economie, ECONOMÍE, (2, 3) economii, s.f. 1. Ansamblul activitatilor umane desfasurate în sfera productiei, distributiei si consumului bunurilor materiale si serviciilor. ♦ Economie nationala = totalitatea activitatilor si interdependentelor economice la nivel macro- si microeconomic, coordonat pe plan national prin mecanisme proprii de functionare. Economie politica = stiinta a administrarii unor resurse si mijloace limitate, care studiaza, analizeaza si explica comportamentele umane legate de organizarea si utilizarea acestor resurse. Economie de schimb = economie în cadrul careia produsele muncii iau cu precadere forma de marfuri. Economie naturala = economie în care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fara intermediul schimbului. ♦ Ramura, sector de activitate (productiva). 2. Folosire chibzuita a mijloacelor materiale sau banesti, limitata la strictul necesar în cheltuieli; cumpatare, chibzuiala, masura. 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiti si pastrati pentru satisfacerea anumitor trebuinte. 4. Mod de întocmire, de orânduire a planului sau a partilor unei lucrari, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcatuire, compozitie. [Var.: (înv.) iconomíe, -ii s.f.] – Din fr. économie.
ecosez, ECOSÉZ adj. invar. (Despre tesaturi, obiecte de îmbracaminte etc.) Care prezinta un ansamblu de carouri, de obicei în culori vii si variate. – Din fr. écossais.
fenomenologie, FENOMENOLOGÍE s.f. 1. Curent în filozofie care îsi propune sa studieze fenomenele constiintei prin prisma orientarii si a continutului lor, facând abstractie de omul real, de activitatea lui psihica concreta si de mediul social. 2.(La Hegel) Teorie filozofica în care se afirma primatul constiintei asupra existentei si se încearca în mod rational descrierea procesului dezvoltarii constiintei. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele în timp si spatiu. – Din fr. phénoménologie.
fonaţiune, FONAŢIÚNE, fonatiuni, s.f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. phonation.
microdiagnostic, MICRODIAGNÓSTIC s. n. (inform.) microprogram destinat testarii unui subansamblu. (< engl. microdiagnostic)
gară, GÁRĂ, gari, s.f. Ansamblu de constructii, instalatii, amenajari etc. situat pe o linie ferata, unde opresc trenurile pentru urcarea si coborârea calatorilor si pentru încarcarea si descarcarea marfurilor. ♢ Gara maritima (sau fluviala) = ansamblu de constructii, instalatii, amenajari etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcarii si debarcarii calatorilor si bagajelor. – Din fr. gare.
garlin, GARLÍN, garline, s.n. (Mar.) Parâma sau cablu de sârma, folosite pentru manevrare în port. – Cf. fr. g r e l i n.
garnitură, GARNITÚRĂ, garnituri, s.f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constând din legume, salata etc., care se serveste la friptura. 2. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care completeaza, întaresc sau protejeaza o piesa, micsorându-i uzura; piesa care asigura îmbinarea perfecta a doua elemente prin care circula un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de acelasi gen care împreuna formeaza un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de acelasi fel folosite într-un atelier sau într-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi gen ale unei masini. ♢ Garnitura de litere = serie de litere si de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzând toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucatorilor care alcatuiesc o echipa sportiva; formatie. – Din fr. garniture.
garnizoană, GARNIZOÁNĂ, garnizoane, s.f. 1. Unitate sau ansamblu de unitati si de institutii militare stabilite într-o localitate sau (în timp de razboi) într-un loc întarit pentru a-l apara; p. ext. localitate în care sunt stabilite aceste unitati si institutii. 2. Conducere a unei garnizoane (1). – Din fr. garnison.
geamblac, GEAMBLÁC, geamblacuri, s.n. Ansamblu format din mai multi scripeti ficsi si o rama, montat pe turla unei sonde. – Probabil din n. pr. James Blake (numele unei firme englezesti, care figura pe dispozitivul de pe turla sondelor), apropiat prin etimologie populara de geam.
general, GENERÁL2, -Ă, generali, -e, adj. 1. Care este comun tuturor (sau marii majoritati a) fiintelor sau obiectelor dintr-o anumita categorie. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este comun tuturor (sau marii majoritati a) fiintelor sau obiectelor dintr-o anumita categorie; spec. categorie filozofica reflectând trasaturile esentiale comune obiectelor dintr-o clasa. ♦ (Despre un fenomen sau o situatie) Care priveste pe toti, care cuprinde pe toti, la care participa toti (sau marea majoritate). 2. Care priveste ceva în ansamblu, în trasaturile fundamentale, care se ocupa în linii mari de ceva. ♢ Cultura generala = cultura bazata pe cunoasterea elementelor fundamentale ale creatiilor din diferite domenii ale stiintei si artei. ♢ Loc. adv. în general = în linii mari; fara referire la un caz anumit. 3. Care se întâmpla, care exista pe o întindere mare, care cuprinde o arie foarte larga sau totul. 4. Care are toata raspunderea în conducerea unei anumite diviziuni dintr-o institutie, dintr-o întreprindere etc. Director general. – Din fr. général, lat. generalis.
geneză, GENÉZĂ, geneze, s.f. Proces de nastere si de formare a unei fiinte sau a unui lucru; nastere, origine. ♦ Ansamblu de fapte, de împrejurari, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. Geneza unui roman. ♦ Prima carte a Bibliei. – Din fr. genèse.
genitourinar, GENITO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se refera la ansamblul de organe de reproducere si urinare, care apartine acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire.
metodologie, METODOLOGÍE s. f. 1. parte a filozofiei care se ocupa cu analiza teoretica a metodelor în stiinta moderna; stiinta si teorie despre metoda. 2. ansamblul metodelor de cercetare într-o anumita stiinta. (< fr. méthodologie)
metodă, METÓDĂ s. f. 1. ansamblu de mijloace proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♢ totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♢ manual care contine principiile de învatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si societatii. (< fr. méthode, lat. methodus, gr. methodos, germ. Methode)
geotactism, GEOTACTÍSM, geotactisme, s.n. (Biol.) Ansamblul fenomenelor prezentate de protoplasma din celulele anumitor plante, sub influenta gravitatiei; geotaxie. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géotactisme.
gestică, GÉSTICĂ s.f. Ansamblu de gesturi folosite de un actor în interpretarea unui rol ori în recitarea sau în lectura unei opere poetice. – Gest + suf. -ica.
gestiune, GESTIÚNE, gestiuni, s.f. Administrare a bunurilor unei întreprinderi, institutii sau persoane; raspunderea pastrarii bunurilor si a mânuirii fondurilor unei întreprinderi, institutii sau persoane; ansamblu de operatii privind primirea, pastrarea si eliberarea unor bunuri materiale apartinând altcuiva; (concr.) totalitate a bunurilor încredintate cuiva în vederea administrarii lor. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. gestion, lat. gestio, -onis.
gimnastic, GIMNÁSTIC, -Ă, gimnastici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ansamblu de exercitii fizice care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc, la corectarea unor deficiente sau care constituie o ramura sportiva. 2. Adj. Care tine de gimnastica (1), privitor la gimnastica. ♢ Pas gimnastic = mers cadentat si vioi, care se executa dupa anumite reguli, de obicei la deplasarea în grup. – Din fr. gymnastique.
glas, GLAS, glasuri, s.n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifica omului de a emite sunete articulate; voce. ♢ Loc. adv. Într-un glas = (toti) deodata; în unanimitate. ♢ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înalta) glasul = a vorbi, a raspunde cu un ton ridicat, tare, rastit; a protesta. A capata (sau a prinde) glas = a capata curaj, a-si reveni (si a începe sa vorbeasca). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-si pierde) glasul = a nu mai putea sa vorbeasca, sa raspunda; a nu mai avea ce raspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al pasarilor. ♦ Strigat produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apa etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, stire. 4. Denumire data scarii muzicale în cântarea bisericeasca rasariteana. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri (3) fundamentale dupa care se executa cântarile bisericesti. – Din sl. glasŭ.
global, GLOBÁL, -Ă, globali, -e, adj. Care ia în consideratie toate elementele unui ansamblu, care rezulta prin însumarea tuturor elementelor de acelasi fel; total. – Din fr. global.
globalitate, GLOBALITÁTE s.f. (Livr.) Caracter global, de ansamblu. – Global + suf. -itate (dupa engl. globality).
metagalaxie, METAGALAXÍE s. f. 1. sistem ipotetic în care ar fi înglobate galaxiile. 2. ansamblul nebuloaselor extragalactice de la care se pot receptiona radiatii. (< fr. métagalaxie)
gospodărie, GOSPODĂRÍE, gospodarii, s.f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobila a) unui locuitor, îndeosebi a unui taran (si a familiei sale); casa1. ♦ Unitate formata dintr-o locuinta si din persoanele (înrudite) care o locuiesc, traind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreuna, având buget comun si valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnica (a gospodinei); menaj. 3. (Iesit din uz) Unitate de productie agricola, de prestari de servicii etc. (de stat, cooperatista sau particulara). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei institutii (publice) etc.; institutie sau ansamblu de institutii care asigura aceasta conducere, administrare. Gospodarie comunala. – Gospodar + suf. -ie.
graf, GRAF2, grafe si grafuri, s.n. (Mat.) Ansamblu a doua multimi disjuncte, între care s-a stabilit o corespondenta. ♢ Teoria grafelor = disciplina care studiaza proprietatile topologice ale structurii grafelor. – Din fr. graphe, engl. graph.
graifer, GRÁIFER, graifere, s.n. 1. Organ al unor masini de cusut care are rolul de a prinde, de a deplasa etc. ata. 2. Bena (de transportat, de ridicat) prevazuta cu cablu. [Var.: gráifar s.n.] – Din germ. Greifer.
gramatică, GRAMÁTICĂ, gramatici, s.f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor si la îmbinarea lor în propozitii; ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiaza aceste elemente. – Din lat. grammatica.
gratie, GRÁTIE, gratii, s.f. Fiecare dintre vergelele care se asaza (paralel) în tocul (sau în fata) usilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcatuind împreuna un ansamblu fix sau semimobil, care serveste ca masura de siguranta sau ca motiv arhitectonic. – Lat. •gratis (= cratis).
grătar, GRĂTÁR, gratare, s.n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucisate sau placa de tabla gaurita, alcatuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea patrunderii aerului si înlaturarea cenusii în (sau din) instalatiile de ardere, pentru separarea de impuritati a unor materii prime, pentru împiedicarea patrunderii corpurilor straine în instalatiile hidrotehnice, pentru separarea bucatilor mari de minereuri dupa marime etc. 2. Obiect alcatuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, peste, ciuperci etc.; p. ext. friptura astfel preparata. ♢ Loc. adj. La gratar = (despre carne, peste, ciuperci etc.) fript pe gratar (2). 3. Obiect alcatuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept stergatoare pentru talpa încaltamintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în forma de scara înclinata fixata de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grila (1). – Probabil lat. •gratarium (< •gratis = cratis).
greement, GREEMÉNT, greemente, s.n. Ansamblu format din catargele, velele si parâmele unei nave sau ale unei ambarcatii cu pânze. – Din fr. gréement.
greu, GREU, GREA, grei, grele, adj., GREU, adv., s.n. I. Adj. 1. Care apasa cu greutate asupra suprafetei pe care sta; care are greutate (mare); care cântareste mult. Corp greu. ♢ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unitatilor sale tunuri si obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de productie. (Sport) Categorie grea = categorie în care intra boxerii, luptatorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ♢ Expr. Pas greu = moment dificil, initiativa plina de greutati. Bani grei = suma mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovarat, îngreuiat, încarcat. Sac greu. ♢ Familie (sau casa) grea = familie numeroasa si greu de întretinut. ♦ (Pop.; la f.) Gravida. ♦ (Despre nori) De culoare neagra, aducator de ploaie si de furtuna. II. Adj. 1. (Despre parti ale corpului) Care pare ca apasa (din cauza oboselii, bolii, starii sufletesti etc.). Are capul greu. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimtiri rele. A avea mâna grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacientilor. 2. (Despre alimente) Care produce usor indigestie; care se asimileaza cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzatie de neplacere, de insuficienta respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rau; încarcat; p. ext. apasator, coplesitor. ♢ Atmosfera grea = atmosfera apasatoare care preceda declansarea unei furtuni, unei ploi torentiale; fig. atmosfera încarcata de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceata etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Munca grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi strabatut cu greutate. ♦ Care se întelege, se învata cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferinte, necazuri, împrejurari etc.) Care se suporta cu mari suferinte, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferinte si se vindeca cu mare greutate sau nu se mai vindeca; grav. ♢ Zile grele sau viata grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitura grea = lovitura morala dureroasa. ♢ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal si greu la vale, se spune când cineva este silit sa faca fata unei situatii dificile cu posibilitati (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ♢ Vorba grea = insulta, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toata greutatea. S-a lasat greu. ♢ Expr. A-i cadea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutatii, cantitatii). Cântareste greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu truda; anevoie. Munceste greu. ♢ Expr. A-i fi greu (sa)... = a simti dificultatea initierii unei actiuni. A-i veni (cuiva) greu (sa...) = a-i fi neplacut (sa...), a-i displacea; a se jena (sa...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi sila, a fi satul (de cineva sau de ceva); b) a se rusina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trai în lipsuri materiale, a avea o situatie materiala precara. ♦ Încet (si neplacut). Orele trec greu. 3. Rau, grav, tare. E greu bolnava. ♢ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plati greu = a) a plati scump, cu mari sacrificii; b) a nu plati la timp. V. S.n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificila; impas. ♢ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultati; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treaba anevoioasa. A greu = cu neplacere. ♢ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutati. 2. Povara, sarcina; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificila a unei munci, a unei situatii etc. 3. Partea mai numeroasa dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).
gros, GROS1, GROÁSĂ, grosi, groase, adj., GROS adv., s.n., GROS, grosi, s.m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferinta mai mari decât dimensiunile obisnuite. Trunchi gros. ♢ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu sectiunea mai mare cuprinsa între ileon si anus. ♦ (Despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Dezvoltat mult în latime. ♦ (Pop.; la f.) Gravida, însarcinata. 2. Care are volum mare, care depaseste prin volum dimensiunile obisnuite; voluminos. Carte groasa. ♢ Expr. Gros la punga = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obisnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafata în adâncime sau de la suprafata pâna la baza. Strat gros. ♢ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimtit. Gros la piele sau cu pielea groasa = nesimtit. Gros la (sau în) ceafa sau cu ceafa groasa = badaran. ♦ Care este tesut2 din fire groase ( I 1). Haina groasa. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrastie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbra, ceata etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, badaran; incult; care tradeaza pe omul badaran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. si fam.) Mult, din plin, din belsug. Câstiga gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S.n. 1. Partea cea mai numeroasa dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de acelasi fel); greu. ♢ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belsug. 2. (Pop. si fam.) Închisoare. V. S.m. (Reg.) Bustean, trunchi; bârna (groasa). – Lat. grossus.
grossomodo, GROSSO MÓDO loc. adv. În caracteristicile cele mai generale, judecând în ansamblu. – Loc. lat.
grup, GRUP, grupuri, s.n. 1. Ansamblu de obiecte, de animale sau de plante asemanatoare, aflate laolalta. ♦ Ansamblu de obiecte, de piese etc. de acelasi fel, reunite pe baza caracteristicilor functionale si alcatuind un tot. Grup electrogen. ♢ Grup sanitar = încapere prevazuta cu closet, chiuveta (si, uneori, cu cada de baie). 2. Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese, de conceptii etc.; grupa, colectiv. ♢ Loc. adv. În grup = mai multi laolalta, în colectiv. În grupuri de câte... = câte (atâtia) deodata. ♢ Expr. Grupuri-grupuri = (în) mai multe cete sau gramezi. ♦ Spec. Fractiune politica; grupare formata din reprezentantii unui partid sau ai unui curent politic. 3. (Mat.) Multime de elemente în care fiecarei perechi de elemente îi corespunde un element din aceeasi multime, în care este adevarata asociativitatea oricare ar fi elementele multimii, în care exista un element neutru si un element opus legii de compunere a multimii. – Din fr. groupe.
grupă, GRÚPĂ, grupe, s.f. 1. Colectiv restrâns de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativa dintr-o întreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (în stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ♢ Grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sângelui, întemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subîmpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice în sistemul periodic, grupând elementele cu proprietati înrudite. – Din fr. groupe.
grus, GRUS s.n. (Constr.) Varietate de criblura. – Din germ. Grus.
melopee, MELOPÉE s. f. 1. (la vechii greci) ansamblu de reguli referitoare la cânt. 2. declamatie muzicala, de forma libera; (p. ext.) melodie monotona lenta. (< fr. mélopée)
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
ham, HAM2, hamuri, s.n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ♢ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gâtul calului si din cele doua sleauri. ♢ Expr. A trage în (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.
haşişism, HASISÍSM s.n. Ansamblu de tulburari provocate de intoxicatia cu hasis. – Din fr. hachischisme.
havan, HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s.f. 1. Adj. De culoare maro deschis (ca aceea a tutunului). 2. S.f. Ţigara de foi fabricata din tutun de calitate superioara, provenit din Cuba; p. gener. tigara de foi. 3. S.f. Pluta de mare alcatuita din trunchiuri de brad dispuse în forma unei tigari de foi si legate cu cabluri. – Din fr. havane.
mediteranean, MEDITERANEÁN, -Ă I. adj. referitor la Marea Medi-terana. o clima ~a – clima temperata, cu ierni blânde, caracteristica regiunilor din jurul Mediteranei. II. s. n. 1. neogen. 2. ansamblu de etaje ale miocenului. (< fr. méditerranéen)
heliogravură, HELIOGRAVÚRĂ, heliogravuri, s.f. 1. Ansamblu de procedee fizice si chimice cu care se executa cliseele de cupru pentru imprimarea heliografica; heliografie. ♦ Gravura obtinuta printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu fotomecanic de gravare a formelor de tipar adânc; fotogravura. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliogravure.
mecanism, MECANÍSM s. n. 1. sistem tehnic din piese fixe si mobile care sunt în contact si ale carui elemente mobile antreneaza miscarea celorlalte. 2. ansamblul elementelor care formeaza un întreg, functionând ca un organism. ♢ sistem, mod de organizare. (< fr. mécanisme, germ. Mechanismus)
matrice, MATRÍCE s. f. 1. organ al mamiferelor în care se dezvolta fatul pâna la nastere; uter. ♢ (fig.) origine. 2. substanta fundamentala a tesutului conjunctiv. 3. partea fundamentala, nediferentiata, a citoplasmei, a cromozomilor etc. 4. substanta în care este inclusa o fosila. 5. (mat.) tablou dreptunghiular dintr-un anumit numar de linii sau rânduri dispuse în coloane. 6. (stat.) aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente. (< fr. matrice, lat. matrix, -icis)
hertzian, HERTZIÁN, -Ă, hertzieni, -e, adj. Referitor la undele electromagnetice radio. ♢ Unda (sau raza) hertziana = unda electromagnetica prin care se fac transmisiile radiofonice. Cablu hertzian = sistem de transmisie a mesajelor prin unde hertziene. [Pr.: -ti-an] – Din fr. hertzien.
matisa, MATISÁ vb. tr. 1. a împreuna doua frânghii, cabluri prin împletirea firelor care le compun. 2. a finisa tesaturile de matase artificiala si de celofibra prin micsorarea luciului. (dupa fr. matir)
hexacord, HEXACÓRD, hexacorduri, s.n. 1. Lira cu sase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de sase trepte succesive ale unei scari muzicale. – Din fr. hexacorde.
maşinărie, MASINĂRÍE s. f. ansamblu de piese ale unei masini; mecanism. (< fr. machinerie)
hidroameliorativ, HIDROAMELIORATÍV, -Ă, hidroameliorativi, -e, adj. Referitor la ansamblul de lucrari hidrotehnice de ameliorare a solului. [Pr.: -dro-a-me-li-o-] – Hidro- + ameliorativ.
hidroelectric, HIDROELÉCTRIC, -Ă, hidroelectrici, -ce, adj. (Despre instalatii) Care transforma energia hidraulica în energie electrica. ♢ Centrala hidroelectrica =ansamblu de instalatii, cladiri si amenajari în care se produce energie electromagnetica prin transformarea din alte forme de energie; hidrocentrala. ♦ (Despre centrale electrice) Care foloseste debitul si caderea unui râu sau al unui fluviu. [Pr.: -dro-e-] – Din fr. hydro-électrique.
masiv, MASÍV, -Ă I. adj. 1. care constituie o masa compacta, densa. 2. solid; voluminos, mare; (p. ext.) impresionant. 3. în cantitate mare, amplu. II. s. n. 1. ansamblu de culmi muntoase si deluroase care formeaza o unitate de relief. 2. arboret în care coroanele arborilor se ating. ♢ grup de paduri de acelasi fel. 3. morman, gramada mare. (< fr. massif, germ. Massiv)
hidromecanizare, HIDROMECANIZÁRE, hidromecanizari, s.f. Ansamblul procedeelor de mecanizare, cu ajutorul curentilor de apa, a lucrarilor de excavare, transportare si depunere a materialelor rezultate, aplicat în exploatarile din cariere, în mine, la constructia de terasamente, diguri, canale etc. – Hidro- + mecanizare. Cf. fr. h y d r o m é c a n i s a t i o n.
masculinitate, MASCULINITÁTE s. f. ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin; virilitate. (< fr. masculinité)
hipnopedie, HIPNOPEDÍE s.f. Ansamblu de procedee care permit usurarea memorarii în timpul somnului. – Din fr. hypnopédie.
marketing, MÁRKETING s. n. 1. conceptie privind organizarea si desfasurarea activitatii economice, potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa le satisfaca cu maximum de eficienta. 2. ansamblul metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia. 3. disciplina stiintifica având acest obiect. (< engl., fr. marketing)
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
identitate, IDENTITÁTE, identitati, s.f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însusi. ♢ Principiul identitatii = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice sa pastreze unul si acelasi sens în decursul aceleiasi operatii. ♦ Asemanare, similitudine perfecta. 2. Ansamblu de date prin care se identifica o persoana. 3. (Mat.) Relatie de egalitate în care intervin elemente variabile, adevarata pentru orice valori ale acestor elemente. – Din fr. identité, lat. identitas, -atis.
manual, MANUÁL, -Ă I. adj. 1. de mâna, facut cu mâna. 2. care munceste cu mâinile. II. s. n. 1. carte de scoala care contine o prezentare succinta a notiunilor unei discipline. 2. claviatura, ansamblu al claviaturilor la instrumentele cu taste (orga, clavecin), la care se cânta cu mâinile. (< fr. manuel, lat. manualis, it. manuale)
idiolect, IDIOLÉCT, idiolecte, s.n. (Lingv.) Ansamblu al particularitatilor verbale ale unui vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.
ie, ÍE, ii, s.f. 1. Bluza femeiasca caracteristica portului national românesc, confectionata din pânza alba de bumbac, de in sau de borangic si împodobita la gât, la piept si la mâneci cu cusaturi alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu margele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentata printr-o îndoitura a pielii. – Lat. [vestis] linea.
igienă, IGIÉNĂ s.f. 1. Ramura a medicinii care elaboreaza normele de aparare a sanatatii oamenilor si formele de aplicare a acestor norme pe baza studierii interdependentei si interactiunii dintre om si mediul înconjurator, a conditiilor de trai, precum si a relatiilor sociale si de productie. 2. Ansamblu de reguli si de masuri practicate pe care cineva le respecta pentru a-si pastra sanatatea. [Pr.: -gi-e-. – Var.: higiéna s.f.] – Din fr. hygiène.
iluzionism, ILUZIONÍSM s.n. 1. Profesiunea iluzionistului; spectacol, numar prezentat de iluzionist; scamatorie. 2. Ansamblu de procedee tehnice în artele plastice menite sa creeze iluzia realitatii pâna la confundarea operei de arta cu obiectul reprezentat. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. illusionnisme.
imagism, IMAGÍSM s.n. Tendinta în poezia si proza moderna de a sugera mesajul prin imagini (vizuale sau auditive) si nu discursiv. ♦ Ansamblu de imagini existent într-o creatie literara imagistica. – Din engl. imagism, fr. imagisme.
imagistic, IMAGÍSTIC, -Ă, imagistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la imagini, de imagini, cu imagini. ♦ (Substantivat, f.) Gen de poezie sau de proza în care predomina imaginile; ansamblu de imagini care exista în asemenea creatii. – Din fr. imagistique.
manierism, MANIERÍSM s. n. 1. lipsa de naturalete în comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decât în realitate. ♢ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste în realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales în Italia în sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresându-se unei minoritati cultivate în materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. maniérisme)
manieră, MANIÉRĂ s. f. 1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corecta si cuviincioasa. 2. fel, mod, procedeu. ♢ ansamblu de procedee si mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc. 3. afectare, artificialitate în stil. (< fr. manière)
imunitate, IMUNITÁTE s.f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapânilor de pamânt de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ♢ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.
inervaţie, INERVÁŢIE, inervatii, s.f. 1. Ansamblul formatiilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui tesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologica caracteristica nervilor. – Din fr. innervation.
inflorescenţă, INFLORESCÉNŢĂ, inflorescente, s.f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante carora le apartine. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.
infrastructură, INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s.f. 1. Ansamblul elementelor care sustin partea principala a unei constructii, care o fixeaza de teren si care transmite acestuia fortele. 2. Ansamblul instalatiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adapostirea si întretinerea avioanelor. 3. Sistem de relatii între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.
instalaţie, INSTALÁŢIE, instalatii, s.f. 1. Faptul de a (se) instala. 2. Ansamblu de constructii, de masini etc. montate astfel încât sa formeze un tot în scopul executarii unei anumite functiuni sau operatii în procesul de productie. ♢ Instalatie electrica = ansamblu unitar de conductoare, aparate, masini etc. destinate producerii sau utilizarii energiei electrice. [Var.: instalatiúne s.f.] – Din fr. installation.
instrucţie, INSTRÚCŢIE s.f. 1. Ansamblu de cunostinte, priceperi si deprinderi, predate cuiva sau capatate de cineva, prin care se urmareste însusirea unei culturi generale si a unei specializari profesionale; învatatura; învatamânt; instructiune (2). 2. Pregatire a ostasilor în vederea însusirii teoriei si practicii militare. 3. (Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ♢ Judecator de instructie = (în unele tari) magistrat însarcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din fr. instruction.
instrumentist, INSTRUMENTÍST, -Ă, instrumentisti, -ste, s.m. si f. Persoana care cânta la un instrument muzical (într-un ansamblu). – Din fr. instrumentiste.
interconexiune, INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s.f. 1. Legatura stabilita între mai multe retele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrica; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.
interferometrie, INTERFEROMETRÍE, interferometrii, s.f. Ansamblul metodelor de masurare a unor marimi fizice, care se bazeaza pe fenomenul de interferenta. – Din fr. interférométrie.
interval, INTERVÁL, intervale, s.n. 1. Distanta în timp între doua fenomene, între doua perioade, între doua evenimente consecutive; rastimp. 2. Distanta în spatiu între doua puncte, între doua lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între doua valori date. 3. Diferenta de înaltime între doua sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.
intrare, INTRÁRE, intrari, s.f. 1. Actiunea de a intra si rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afara înauntru; permisiune, încuviintare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localitati, a unei suprafete circumscrise etc. 2. Momentul interventiei unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfasurarea unei actiuni muzicale. 3. Strada mica (înfundata la un capat); fundatura. 4. (Cont.) Valoare care se înregistreaza în patrimoniul unei institutii sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o institutie. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influentelor, informatiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) si raspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s.f.] – V. intra.
ipoteză, IPOTÉZĂ, ipoteze, s.f. Presupunere, enuntata pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legaturi între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenta fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulata pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuitiei, impresiei etc. ♦ (Mat.) Ansamblul proprietatilor date într-o demonstratie si cu ajutorul carora se obtin noi propozitii. – Din fr. hypothèse.
irigaţie, IRIGÁŢIE, irigatii, s.f. Ansamblu de lucrari de îmbunatatiri funciare care asigura aprovizionarea dirijata cu apa a culturilor agricole în vederea sporirii productivitatii. [Var.: irigatiúne s.f.] – Din fr. irrigation, lat. irrigatio.
îmbinare, ÎMBINÁRE, îmbinari, s.f. 1. Actiunea de a (se) îmbina si rezultatul ei; unire într-un tot; împreunare, împletire, îngemanare. ♦ (Concr.) Ansamblu rezultat în urma unirii, împreunarii sau asocierii mai multor elemente. 2. Loc unde se realizeaza o îmbinare (1). – V. îmbina.
încastra, ÎNCASTRÁ, încastrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o legatura între doua elemente ale unui ansamblu pentru a împiedica miscarea lor. – Din fr. encastrer.
încă, ÎNCĂ adv. I. (Cu sens modal) 1. în plus, pe deasupra. Au venit înca doua persoane. ♢ Expr. Ba înca (sau si înca) = chiar mai mult decât atât. Dar înca = a) cu atât mai mult; b) (dupa o propozitie negativa) cu atât mai putin. (Si) înca cum = foarte mult, în mare masura. Înca pe atât(a) = dublu. 2. (Reg.) De asemenea. 3. (Reg.) Chiar. II. (Cu sens temporal) 1. (Arata repetarea actiunii) Din nou, iarasi. 2. Si acum, în continuare, mai. Înca dureaza. 3. (În propozitii negative) Pâna acum; pâna atunci. Înca nu mi-a raspuns. ♦ Deja. – Lat. unquam.
încălzire, ÎNCĂLZÍRE, încalziri, s.f. 1. Actiunea de a (se) încalzi si rezultatul ei. ♢ Încalzire centrala = sistem de ridicare a temperaturii aerului dintr-o cladire prin folosirea unei surse unice producatoare de caldura, care difuzeaza, sub presiune, apa calda sau aer încalzit în radiatoare special amenajate. ♦ Ansamblu al procedeelor de încalzire. 2. Complex de exercitii fizice efectuate înaintea unui antrenament, a unei competitii etc. pentru adaptarea organismului la potential maxim. – V. încalzi.
încorda, ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) contracta muschii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-si concentra atentia, memoria, vointa etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întari. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coarda, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele vitei de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maxima), a se înaspri. – În + coarda.
îndoit, ÎNDOÍT, -Ă, îndoiti, -te, adj. I. 1. Strâns prin îndoire; care pastreaza urma unei împaturiri; cu îndoituri. 2. Curbat, încovoiat. II. 1. Care este de doua ori mai mare sau mai mult decât altceva; dublu2; dublat; p. ext. înmultit, sporit, marit. ♢ (Substantivat, n.) Îndoitul unei sume. 2. Amestecat (în parti egale) cu alt lichid; subtiat. III. Care este nesigur de parerea sa, care sta la îndoiala. – V. îndoi.
înfăşurare, ÎNFĂSURÁRE, înfasurari, s.f. Actiunea de a (se) înfasura si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Fiecare dintre ansamblurile de bobine sau de bare care alcatuiesc circuitele electrice ale unor masini si aparate electrice. – V. înfasura.
înfăşurător, ÎNFĂSURĂTÓR, -OÁRE, înfasuratori, -oare, adj. (Rar) Care serveste la înfasurare, care înfasoara. ♦ (Substantivat, n.) Cilindru pe care se înfasoara hârtia la iesirea din masina de fabricat. ♦ (Substantivat, f.) Curba tangenta la fiecare dintre curbele unui ansamblu. – Înfasura + suf. -ator.
întregime, ÎNTREGÍME, întregimi, s.f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ♢ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.
macrosocial, MACROSOCIÁL, -Ă adj. referitor la marile colectivitati umane. o nivel ~ = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul întregii societati. (< fr. macrosocial)
jabou, JABÓU, jabouri, s.n. Accesoriu de îmbracaminte (astazi femeiasca), care consta dintr-unul sau mai multe volane de dantela, de matase etc. fixate la baza gîtului unei bluze, al unei rochii etc. si care se etaleaza pe piept ca o cravata. – Din fr. jabot.
jachetă, JACHÉTĂ, jachete, s.f. Haina (tricotata) femeiasca încheiata în fata, care acopera partea de sus a corpului si care se poarta peste bluza sau peste rochie. ♢ Haina barbateasca de ceremonii, croita pe talie, lunga pâna aproape de genunchi. – Din fr. jaquette.
joc, JOC, jocuri, s.n. 1. Actiunea de a se juca (1) si rezultatul ei; activitate distractiva (mai ales la copii); joaca. ♢ Joc de societate = distractie într-un grup de persoane care consta din întrebari si raspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea de sunete dintre doua cuvinte cu înteles diferit; calambur. 2. Actiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populara la care se danseaza; hora. ♦ Melodie dupa care se joaca. ♦ Fig. Miscare rapida si capricioasa (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibratie. 3. Competitie sportiva de echipa careia îi este proprie si lupta sportiva (baschet, fotbal, rugbi etc.) ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportiva. 4. Actiunea de a interpreta un rol într-o piesa de teatru; felul cum se interpreteaza. ♢ Joc de scena = totalitatea miscarilor si atitudinilor unui actor în timpul interpretarii unui rol. 5. (Si în sintagma joc de noroc) = distractie cu carti, cu zaruri etc. care angajeaza de obicei sume de bani si care se desfasoara dupa anumite reguli respectate de parteneri, câstigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ♢ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-si pune capul (sau viata, situatia etc.) în joc = a întreprinde o actiune riscanta. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intentiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (constient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situatie critica, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formeaza un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativa maxima pe o directie data între doua piese asamblate, considerata fata de pozitia de contact pe directia respectiva. 7. Model simplificat si formal al unei situatii, construit pentru a face posibila analiza pe cale matematica a acestei situatii. ♢ Teoria jocurilor = teorie matematica a situatiilor conflictuale, în care doua sau mai multe parti au scopuri, tendinte contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopotei = glockenspiel. – Lat. jocus.
jonctor, JONCTÓR, jonctori, s.m. Muncitor specializat în legarea cablurilor electrice. – Jonct[iune] + suf. -tor.
macroeconomie, MACROECONOMÍE s. f. ramura care studiaza relatiile economice la nivelul ansamblului economiei nationale. (< fr. macroéconomie)
jurisdicţie, JURISDÍCŢIE, jurisdictii, s.f. 1. Putere, competenta de a judeca a unui judecator sau a unei instante. 2. Totalitatea instantelor judecatoresti de acelasi grad. 3. Ansamblul organelor care au competenta de a judeca pricini de aceeasi categorie. 4. Teritoriu în care un judecator sau o instanta judecatoreasca îsi exercita puterea. – Din fr. jurisdiction, lat. jurisdictio.
jurisprudenţă, JURISPRUDÉNŢĂ, jurisprudente, s.f. 1. Totalitatea hotarârilor pronuntate de organele de jurisdictie într-un anumit domeniu; spec. ansamblu de decizii ale unui tribunal; felul în care judeca în mod obisnuit un tribunal un litigiu. 2. Stiinta dreptului. – Din fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia.
justiţie, JUSTÍŢIE s.f. 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat; ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti; sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta în judecarea pricinilor civile sau penale si în aplicarea pedepselor prevazute de lege. ♢ Expr. A chema (sau a se prezenta) în fata justitiei = a cita (sau a se prezenta) la judecata. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justitia.
knowhow, KNOW-HOW s.n. Ansamblu al informatiilor si al experientei privind un nou proces tehnologic si modul de exploatare al unor utilaje noi. [Pr.: nau-hau] – Cuv. engl.
macaronism, MACARONÍSM s.n. 1. Miscare literara din sec. XVI-XVII care parodia si satiriza pedantismul moravurilor cavaleresti într-un stil burlesc plin de cuvinte latine si latinizate ridicol. 2. Ansamblu de aspecte care caracterizeaza macaronismul. 3. Apartenenta la macaronism. – Din fr. macaronisme.
macrobiotic, MACROBIÓTIC, -Ă, macrobiotici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Disciplina medicala bazata pe un ansamblu de reguli de igiena (alimentara) a caror respectare se considera ca poate prelungi viata omului. 2. De macrobiotica. ♦ (Despre organisme) Longeviv. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Makrobiotik, fr. macrobiotique.
macroeconomie, MACROECONOMÍE s.f. Economia, relatiile economice la nivelul ramurilor si al ansamblului economiei nationale. [Pr.: -cro-e-] – Macro1 + economie.
margaretă, MARGARÉTĂ, margarete, s.f. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescenta compusa din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, si din flori marginale cu o corola lunga, alba; margarita (Chrysamthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.
masă, MÁSĂ1, mase, s.f. 1. Multime compacta de oameni, considerata ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populatiei. ♢ Loc. adj. De masa = care cuprinde, care antreneaza o (întreaga) colectivitate umana. ♢ Cântec de masa (sau de mase) = cântec cu continut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngramadire de elemente (de aceeasi natura ori diferite) care alcatuiesc împreuna un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngramadire de elemente. ♢ Masa verde = nutret pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masa de aer = portiune imensa, relativ omogena, a troposferei, cu proprietati distincte fata de portiunile înconjuratoare. ♢ Loc. adj. si adv. În masa = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masa; b) cu totii; în numar mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ♢ Masa vocabularului = partea cea mai mare si mai mobila a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerata ca o marime caracteristica (în raport cu volumul). ♢ Masa atomica = greutate atomica. Masa moleculara = greutate moleculara. Masa specifica = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau datoriilor unui falit; fond banesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.
maşină, MASÍNĂ, masini, s.f. 1. Sistem tehnic alcatuit din piese cu miscari determinate, care transforma o forma de energie în alta forma de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, masinarie. ♢ Masina-unealta = masina de lucru care prelucreaza materiale prin operatii mecanice. 2. Locomotiva. 3. Autovehicul, automobil. 4. Soba de bucatarie, care serveste la pregatirea mâncarii. 5. Fig. (De obicei urmat de determinari) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucreaza mult si cu miscari automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.
morală, MORÁLĂ, morale, s.f. 1. Ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror încalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica; etica. ♦ Comportare (laudabila); moravuri. 2. Disciplina stiintifica care se ocupa cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etica. 3. (Fam.) Dojana, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsa într-o scriere, mai ales într-o fabula; învatatura. – Din lat. moralis, fr. morale.
mufă, MÚFĂ, mufe, s.f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care serveste la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manson. 2. Partea largita de la capatul unui tub care serveste la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe.
nucleu, NUCLÉU, nuclee, s.n. 1. (Fiz.) Particula centrala a unui atom alcatuita din protoni si neutroni, purtatoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrata aproape toata masa atomului. ♢ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care serveste ca centru de depunere în cursul cristalizarii unei solutii sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometa = parte a capului unei comete formata dintr-un conglomerat de bucati de gheata si materie solidificata. Nucleu de galaxie = portiune centrala a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formeaza scheletul moleculelor unei substante si care ramâne neschimbat la toti derivatii substantei respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de forma sferica sau ovoidala, situat în plasma, având o structura proprie si îndeplinind functii însemnate în viata celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervosi sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esential, central al unui lucru, al unei actiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care actioneaza în mod organizat si în jurul caruia se formeaza sau tinde sa se formeze o grupare mai mare. [Pl. si: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
obleţ, OBLÉŢ, obleti, s.m. Peste mic, zvelt, de culoare alba-argintie, cu gura oblica, fara mustati, care traieste în apele dulci; albisoara, albita, sorean (Alburnus alburnus) ♢ Oblet mare = peste migrator, asemanator cu obletul, lung, cu carnea grasa si gustoasa; tuscov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: obléte s.m.] – Oblu + suf. -et.
somatic, SOMATIC, -Ă, somatici, -ce, adj. (Biol.) Care tine de corp, privitor la corp (considerat un ansamblu unitar). ♢ Celule somatice = celulele corpului (cu exceptia celor sexuale). – Din fr. somatique.
supervizor, SUPERVIZÓR, supervizoare, s.n. (Tel.) Ansamblul de programe ale unui monitor2 (2). – Din engl. supervisor, fr. superviseur.
tradiţie, TRADÍŢIE, traditii, s.f. Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datini si de credinte care se statornicesc istoriceste în cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie în generatie, constituind pentru fiecare grup social trasatura lui specifica. ♦ Obicei, uzanta; datina. ♦ Informatie (reala sau legendara) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisa pe cale orala. [Var.: (înv.) traditiúne s.f.] – Din fr. tradition.
troliu, TROLÍU, troliuri, s.n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcatuit din una sau din doua tobe care se pot roti în jurul axelor lor si pe care se înfasoara un cablu fixat cu un capat de toba si cu celalalt de sarcina pe care trebuie sa o deplaseze. – Dupa fr. treuil.
ţesut, ŢESÚT1, tesuturi, s.n. 1. Faptul de a tese; mestesugul tesatoriei. 2. Ţesatura (1). 3. Ansamblu de celule animale sau vegetale având aceeasi structura si aceleasi functii într-un organism. Ţesut nervos. – V. tese.
losanj, LOSÁNJ s. n. ansamblu decorativ alcatuit din romburi. (< fr. losange)
umbla, UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ♢ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gura = a nu-si putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umbla sanatos! (sau cu bine!), urare adresata cuiva care pleaca. (Pop.) A umbla dupa cineva = a cauta cu insistenta sa obtina simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A strabate (ca drumet) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinari, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se misca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umbla la scoala. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umbla în carausie. 4. A se purta (îmbracat sau încaltat) într-un anumit fel. Umbla întunecat si încruntat. II. 1. (Pop; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în functiune; a functiona. 2. (Despre gura, ochi etc.) A se misca continuu. ♢ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gura) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mâna în mâna), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulatie, a avea valoare, curs. IV. 1. A cauta, a scotoci, a cotrobai (pentru a gasi ceva). 2. A lua în mâna; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A cauta, a se stradui sa obtina ceva; a se sili, a încerca sa... ♢ Expr. A umbla dupa cai verzi (pe pereti) = a cauta sa obtina lucruri nerealizabile. A umbla dupa doi iepuri deodata = a urmari în acelasi timp doua scopuri, doua avantaje diferite. ♦ A intentiona, a fi gata sa... [Var.: (înv si pop.) îmblá vb. I.] – Lat. ambulare.
unealtă, UNEÁLTĂ, unelte, s.f. 1. Piesa, ansamblu de piese, dispozitiv actionat manual sau de un mecanism, care serveste pentru a efectua o operatie tehnica de prelucrare mecanica, de montare, manevrare etc.: p. ext. piesa auxiliara care serveste la efectuarea unei lucrari. 2. Fig. Mijloc folosit pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil); persoana, grup sau organizatie de care se serveste cineva pentru atingerea unui anumit scop (reprobabil). 3. (În sintagma) Unealta gramaticala = instrument gramatical, v. instrument. – Une[le] + alte[le].
locativ, LOCATÍV, -Ă I. adj. referitor la casele de închiriat. o valoare ~a = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spatiu ~ = ansamblul încaperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arata locul unde se petrece actiunea verbului. (< fr. locatif)
urzeală, URZEÁLĂ, urzeli, s.f. 1. Ansamblul firelor textile paralele montate în razboiul de tesut, printre care se petrece firul de batatura pentru a se obtine tesatura. 2. Fig. (Rar) Alcatuire, conformatie, structura. 3. Fig. Intriga, uneltire, complot. – Urzi + suf. -eala.
uşă, ÚSĂ, usi, s.f. 1. Deschizatura de forma regulata lasata în peretele unei cladiri, la un vehicul, la o mobila, pentru a permite intrarea (si iesirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tablie mobila de lemn sau de metal care închide sau deschide aceasta deschizatura; p. restr. tablia din acest ansamblu. ♢ Usa domneasca (sau împarateasca) sau usa raiului = intrarea principala a altarului. ♢ Loc. adv. La usa = foarte aproape. ♢ Loc. prep. La usa... = în imediata apropiere (a...). ♢ Expr. A(-si) deschide (larg sau amândoua) usile = a lasa intrarea libera; a primi cu bucurie pe cineva în casa. A lasa (pe cineva) dupa usa = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atentie. A sta dupa usa = a fi nebagat în seama; a sta deoparte, izolat. A bate la usa = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casa, locuinta. ♢ Expr. (A bate, a cere, a creste etc.) pe la usile oamenilor = (a munci) pe la altii, (a trai) din mila altora. A umbla din usa-n usa = a cersi. – Lat. •ustia (pl., devenit sg., al lui •ustium = ostium).
vagonet, VAGONÉT, vagonete, s.n. Vagon (1) de dimensiuni mici, care circula pe sine cu ecartament îngust, folosit pentru transportul de materiale la lucrari forestiere si de terasament, în fabrici, în mine, pe santiere etc. ♦ Vehicul de funicular care circula suspendat pe un cablu. – Din fr. wagonnet.
valvă, VÁLVĂ, valve, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua parti (simetrice) ale cochiliei unei scoici. 2. Fiecare dintre peretii exteriori ai unor fructe, care se desfac la maturitate, permitând caderea semintelor din interior. 3. Ansamblu de piese sau armatura care serveste la stabilirea, întreruperea sau reglarea circulatiei unui fluid printr-o conducta, printr-un tub etc. – Din fr. valve, lat. valva.
vasalitate, VASALITÁTE s.f. 1. (În evul mediu, în apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite între membrii societatii, pe baza acordarii de catre seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligatii reciproce; calitatea de vasal. 2. Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta, cu pastrarea autonomiei. – Din fr. vassalite.
voalură, VOALÚRĂ, voaluri, s.f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. Curbura suprafetei unei parasute deschise; p. ext. pânza parasutei. – Din fr. voilure.
voce, VÓCE, voci, s.f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ♢ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Însusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a cânta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cânta. ♢ Voce calda = voce în care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, în care predomina componentele de frecventa înalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente înalte, specifica cântaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica încredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.
volieră, VOLIÉRĂ, voliere, s.f. Cusca sau ansamblu de custi de dimensiuni mari, confectionate din plasa de sârma, în care se tin pasari în gradinile zoologice. [Pr.: -li-e-] – Din fr. volière.
waterbalast, WATERBALÁST, waterbalásturi, s.n. Tanc de apa situat în fundul dublu al unei nave, continând lestul lichid al acesteia. [Pr.: uóter-] – Cuv. engl.
yoga, YÓGA s.f. Scoala filozofica indiana care urmareste adâncirea cunoasterii eului în scopul eliberarii lui de viata materiala si al contopirii cu spiritul universal; p. ext. ansamblu de exercitii care duc la stapânirea deplina a organismului uman prin încetinirea la maximum a respiratiei, a batailor inimii si prin realizarea starii de insensibilizare totala. – Din engl., fr. yoga.
zăvorî, ZĂVORÎ, zavorasc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) încuia cu zavorul. ♦ Tranz. A bloca intentionat, cu ajutorul unui zavor, deplasarea unui obiect sau a unei piese dintr-un ansamblu fata de un alt obiect sau fata de o alta piesa. ♦ Tranz. A închide, a întemnita pe cineva. 2. Tranz. (Pop) A lega pe cineva în catuse, în fiare [Var.: zavorí vb. IV] – Din zavor.
zeonifer, ZEONIFÉR, zeonifere, s.n. Funicular cu cablu folosit pentru transportul persoanelor si al marfurilor. [Pr.: ze-o-] – Et. nec.
linou, LINÓU s. n. olanda subtire pentru batiste, bluze etc. (< fr. linon)
zonă, ZÓNĂ, zone, s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate în functie de poli, de cercurile polare si de tropice si caracterizate printr-o clima specifica. Zona temperata. Zona ecuatoriala. ♦ (Astron.) Fiecare dintre partile cerului corespunzatoare celor cinci zone (1) ale Pamântului. 2. Portiune dintr-o întindere, dintr-un ansamblu, dintr-un tot, delimitata pe baza unor caracteristici distinctive, a unor împrejurari speciale, a unei destinatii determinate etc. 3. (Geom.) Parte din suprafata unei sfere cuprinsa între doua paralele. 4. (Fiz.) Banda de frecventa în care oscilatiile au anumite caractere comune. – Din fr. zone.
zoonomie, ZOONOMÍE s.f. (Rar) Ansamblul legilor dupa care se desfasoara viata animala. – Din fr. zoonomie.
liniatură, LINIATÚRĂ s. f. ansamblul liniilor imprimate pe caiete, pe registre etc. (< it. lineatura, germ. Lineatur)
feromagnetism, FEROMAGNETÍSM s.n. 1. Proprietate a unor metale de a fi atrase puternic de câmpul magnetic si de a capata astfel o magnetizare permanenta, intensa si de acelasi sens cu câmpul magnetic. 2. Ansamblul fenomenelor feromagnetice. – Din fr. ferromagnétisme.
magnetism, MAGNETÍSM s.n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ♢ Magnetism terestru (sau pamântesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pamântului. Magnetism animal = fluid universal care ar strabate toate corpurile însufletite si care s-ar transmite (în anumite conditii) de la om la om; conceptie si ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietatile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiaza proprietatile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.
ocultism, OCULTÍSM s.n. Ansamblul stiintelor si al practicilor oculte; p.ext. conceptiile care stau la baza stiintelor oculte. – Din fr. occultisme.
management, MANAGEMENT s.n. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de organizare, de conducere si de gestiune a întreprinderilor. 3. Stiinta si tehnica organizarii si conducerii unei întreprinderi. [Pr.: me-nigi-ment] – Cuv. engl.
manevră, MANÉVRĂ, manevre, s.f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizata si rapida a unor unitati militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. lupta. ♦ Pregatire tactica a unei armate sau a unei flote, în conditii asemanatoare cu cele de razboi. 2. Ansamblu de operatii executate pentru a alcatui sau a desface o garnitura de tren, pentru a deplasa vagoanele în directia voita etc. ♦ Ansamblu de operatii executate pentru deplasarea unei nave în directia voita, în special la acostare sau la iesirea din port. ♦ (Concr.) Parâma folosita la legarea si la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea miscarilor executate, dupa un plan dinainte stabilit, în cursul unei interventii. Manevra obstetricala. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsa de cineva pentru a-si atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.
manieră, MANIÉRĂ, maniere, s.f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, tinuta. ♢ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ♢ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = în (asa) chip..., în (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, în arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice într-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.
mansardă, MANSÁRDĂ, mansarde, s.f. Încapere sau ansamblu de încaperi locuibile, asezate imediat sub acoperis (având tavanul si peretii oblici si neregulati); etaj situat imediat sub acoperisul unei cladiri. – Din fr. mansarde.
manşetă, MANSÉTĂ, mansete, s.f. 1. Partea de jos a mânecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (rasfrânta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, în forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau într-o publicatie periodica., la începutul unui articol, care contine în rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ♢ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica în partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p.ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.
tirant, TIRÁNT, tiranti, s.m. Element de constructie confectionat din cabluri, lanturi, bare de otel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forte de întindere. – Din fr. tirant
tirolez, TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tirolului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tirolului sau la populatia lui. 3. S.f. Model de rochie alcatuita din trei piese; o bluza alba, un fel de sarafan imprimat si un sortulet (alb). – Din it. tirolese.
artilerie, ARTILÉRIE, artilerii, s.f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta; parte a armatei care mânuieste acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia.
metodă, METÓDĂ, metode, s.f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii obiective. ♢ Loc. adv. Cu metoda = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Maniera de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli si principii normative pentru învatarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli si principii. [Var.: (înv.) metód s.n.] – Din fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode.
minimal, MINIMÁL, -Ă, minimali, -e, adj. Minim. ♢ Program (sau plan etc.) minimal = program (sau plan etc.) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime care trebuie înfaptuite cu precadere. Pret minimal = pretul cel mai mic cu care poate fi pusa în vânzare o marfa. – Din fr. minimal.
modul, MODÚL, module, s.n. 1. Unitate de lungime conventionala, folosita în arhitectura clasica pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absoluta a unui numar real (fara a se tine seama de semnul algebric). ♦ Numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor elementelor unui numar complex. 3. Fiecare dintre partile principale (si detasabile) ale unei nave cosmice. ♢ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunara. 4. Parte componenta a unui ansamblu (cu functionalitate proprie). – Din fr. module.
mulţime, MULŢÍME, multimi, s.f. 1. (La sg., adesea cu determinari) Numar mare de fiinte sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multa strânsa laolalta, gramada de oameni; spec. masele largi ale populatiei; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietati caracteristice lor si numai lor. ♢ Multime vida = multime care nu contine nici un element. Multimi disjuncte = multimi care nu au nici un element comun. Multimi echivalente = multimi între care se poate stabili o corespondenta biunivoca. – Mult + suf. -ime.
masculinitate, MASCULINITÁTE s.f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul unui barbat; p.ext. vigoare barbateasca, virilitate. – Din fr. masculinité.
vestă, VÉSTĂ, veste, s.f. Obiect de îmbracaminte scurt, fara mâneci si fara guler, purtat de barbati sub haina si de femei peste bluza. – Din fr. veste.
matisi, MATISÍ, matisesc, vb. IV. Tranz. (Mar.) A îmbina capetele a doua parâme sau a doua cabluri, prin împletirea suvitelor din care sunt alcatuite. – Cf. fr. m a t i r.
matisire, MATISÍRE, matisiri, s.f. Împreunare a doua capete de frânghie sau a doua cabluri prin împletirea suvitelor din care sunt alcatuite. – Cf. fr. m a t i r.
matisit, MATISÍT, -Ă, matisiti, -te, adj. (Despre capetele a doua frânghii, a doua cabluri) Îmbinat prin împletirea suvitelor din care sunt facute. – V. matisi.
liberti, LÍBERTI s. n. tesatura de matase si bumbac, pentru rochii, bluze etc. (< engl., fr. liberti)
dependinţă, DEPENDÍNŢĂ, dependinte, s.f. Încapere accesorie a unei case de locuit (bucatarie, baie etc.); (la pl.), ansamblul acestor încaperi. – Din fr. dépendances.
măreţie, MĂREŢÍE s.f. 1. Faptul de a fi maret; ansamblu de calitati care trezesc admiratie si respect; grandoare, splendoare, fast1. 2. (Înv. si reg.) Mândrie, semetie, trufie. – Maret + suf. -ie.
comportament, COMPORTAMÉNT, comportamente, s.n. 1. Modalitate de a actiona în anumite împrejurari sau situatii; conduita, purtare, comportare. 2. Asamblul manifestarilor obiective ale animalelor si ale oamenilor prin care se exterorizeaza viata psihica. – Din fr. comportement.
contabilitate, CONTABILITÁTE, contabilitati, s.f. 1. Ansamblul operatiilor de înregistrare, pe baza unor norme si reguli speciale, a miscarii fondurilor si materialelor într-o institutie; evidenta contabila. ♦ Sectie, birou într-o întreprindere unde se fac lucrarile de contabilitate (1). 2. Stiinta care se ocupa cu teoria acestor operatii. – Din fr. comptabilité.
cordon, CORDÓN, cordoane, s.n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de pânza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii înalte; gradul cel mai înalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâsie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare însarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea în cazul unei afluente de oameni. ♢ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bântuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Înv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.
factură, FACTÚRĂ1, facturi, s.f. Structura, constitutie (intelectuala, psihica, morala etc.). ♦ Caracter, aspect exterior, specific al unei opere de arta plastica. ♦ Ansamblul mijloacelor de expresie care determina specificul unei opere literare sau muzicale. – Din fr. facture, lat. factura.
fermă, FÉRMĂ2, ferme, s.f. Ansamblu format din bare de lemn, de metal sau de beton armat, destinat sa sustina acoperisul unei constructii. – Din fr. ferme.
feudalism, FEUDALÍSM s.n. 1. Ansamblul raporturilor, întemeiate pe fidelitatea personala, dintre suzeran si vasal. 2. Organizare social-economica care, în conceptia materialist-istorica, urmeaza dupa sclavagism si preceda capitalismul si în care baza relatiilor o constituie stapânirea feudala asupra pamântului si dependenta personala a taranilor fata de stapânii feudali. [Pr.: fe-u-] – Din it. feudalismo, fr. féodalisme.
foraj, FORÁJ, foraje, s.n. 1. Ansamblul operatiilor care se efectueaza pentru a construi o sonda; forare. 2. Ansamblul operatiilor de farâmare sau de aschiere a rocilor din pragul gaurii de sonda, care se executa în vederea adâncirii acesteia. 3. (Rar) Gaura de sonda. – Din fr. forage.
funicular, FUNICULÁR, funiculare s.n., adj. 1. S.n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circula cabinele cu pasageri si carucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = constructie grafica de forma unei linii poligonale, care serveste, în mecanica, la studiul unui sistem de forte. – Din fr. funiculaire.
legalitate, LEGALITÁTE, legalitati, s.f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu potrivit caruia toate organizatiile de stat sau obstesti si cetatenii sunt obligati sa respecte, în activitatea lor, legea. ♢ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea si cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe baza de legi; ansamblul legilor unei tari. – Din fr. légalité.
legitate, LEGITÁTE, legitati, s.f. (Fil.) Însusire a fenomenelor de a se desfasura în conformitate cu anumite legi (obiective); ansamblul legilor din natura, din societate si din gândire. – Lege + suf. -itate (dupa rus. zakonomernost').
organizare, ORGANIZÁRE, organizari, s.f. Actiunea de a (se) organiza si rezultatul ei; p. ext. rânduiala, disciplina, ordine. ♦ Orânduire, alcatuire. ♢ Organizarea productiei = ansamblu de masuri privind stabilirea, asigurarea si coordonarea mijloacelor de productie si a fortei de munca în vederea desfasurarii productiei cu maximum de eficienta economica. Organizarea muncii = ansamblu de masuri privind asigurarea si utilizarea eficienta a fortei de munca. – V. organiza.
palier, PALIÉR, paliere, s.n. 1. (Tehn.) Lagar. 2. Portiune orizontala în cuprinsul scarii interioare a unei cladiri, la nivelul fiecarui etaj; odihna. ♦ Ansamblul planseelor unei constructii, aflate la acelasi nivel al ei. 3. Portiune orizontala din traseul unei cai ferate sau a unui drum rutier. 4. Parcurs executat de avion, la decolare, imediat dupa dezlipirea de la sol. [Pr.: -li-er] – Din fr. palier.
pantomim, PANTOMÍM, -Ă, pantomimi, -e s.f., s.m. 1. S.f. Exprimare a ideilor si a sentimentelor prin gesturi, mimica, dans; p. ext. ansamblu de gesturi, de miscari prin care se exprima anumite idei si sentimente. 2. S.f. Gen de reprezentatie teatrala în care actorii exprima diverse actiuni dramatice (numai) prin gesturi sau mimica; scenariul unei astfel de reprezentatii. 3. S.m. Actor de pantomima (2); mim. – Din fr. pantomime, germ. Pantomime, it. pantomimo.
pavilion, PAVILIÓN, pavilioane, s.n. 1. Cladire mica, pitoreasca, situata într-o gradina, într-un parc sau la extremitatile unui edificiu; cladire izolata într-o padure, pe malul unui lac etc. ♦ Fiecare dintre cladirile de sine statatoare ale unui ansamblu de cladiri care alcatuiesc o unitate administrativa sau sunt destinate unui singur scop (la spitale, scoli, cazarmi etc.). ♦ Cort mare, cu vârful ascutit, care servea ca locuinta capeteniilor armatei în timpul campaniilor. 2. Drapel arborat de unele autoritati portuare pe fatada sediului lor. ♦ Drapel sau stegulet, de forme si de culori diferite, arborat la pupa sau pe catargul unei nave pentru a-i identifica apartenenta la o anumita tara sau care este folosit pentru anumite semnalizari pe mare. ♦ Stindard al unor organizatii, asociatii etc., care se înalta la anumite festivitati. 3. Segment cartilaginos, acoperit de piele, care face parte din urechea externa si în care se deschide canalul auditiv; p. ext. portiune dilatata de la extremitatea unui conduct organic. Pavilionul trompei uterine. 4. Cornet acustic. 5. Partea larga ca o pâlnie a instrumentelor muzicale de suflat. ♦ Pâlnie acustica a unui receptor telefonic, a unui megafon etc. [Pr.: -li-on] – Din fr. pavillon, germ. Pavillon.
păsui, PĂSUÍ2, pasuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta, a potrivi (o piesa, o parte a unui ansamblu etc.) pentru a obtine o buna îmbinare; a fixa, a încheia. – Din germ. passen.
penal, PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. (Despre dispozitii cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupa de infractiuni si prevede pedepsele care trebuie aplicate. ♢ Drept penal (si substantivat, n.) = ramura a stiintei dreptului care se ocupa de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. Proces penal sau actiune penala = actiune în justitie pornita împotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infractiune. Sanctiune penala = pedeapsa prevazuta de legile penale. Clauza penala = clauza prin care partile unui contract evalueaza anticipat daunele ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, executarea cu întârziere sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. pénal.
filozofie, FILOZOFÍE, filozofii, s.f. 1. Stiinta constituita dintr-un ansamblu închegat de notiuni si idei, care interpreteaza si reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. 2. Totalitatea conceptiilor si a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei stiinte. 3. (Rar) Atitudine (înteleapta) fata de întâmplarile vietii; mod specific de a privi problemele vietii. 4. (Fam.) Lucru greu de facut, problema greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.
pictură, PICTÚRĂ, (2) picturi, s.f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, pânza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (într-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.
pilă, PÍLĂ2, pile, s.f. 1. Dispozitiv (alcatuit din doi electrozi introdusi într-un electrolit) care transforma energia dezvoltata de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrica. 2. (În sintagma) Pila atomica = ansamblu de instalatii care serveste la producerea treptata si reglabila a fisiunii nucleare în lant; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) ♢ Pila electrochimica = pila de curent continuu. 4. (Iesit din uz) Teanc, gramada formata din lucruri de acelasi fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidarie, din piatra, din beton sau din metal; contrafort de beton care întareste un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. ♢ Expr. (Fam.) A pune (sau a baga) o pila = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protectie (ilegala) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protectia cuiva. – Din fr. pile.
plancton, PLANCTÓN, planctonuri, s.n. Totalitatea organismelor vegetale si animale, în general microscopice, care traiesc în apa pâna la o adâncime de 200 m si care constituie hrana pestilor si a altor animale acvatice. ♢ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide si lichide care se gasesc în suspensie în atmosfera. – Din fr. plancton.
politeţe, POLITÉŢE, (2) politeti, s.f. 1. Atitudine, comportare conforma cu buna-cuviinta, amabila, politicoasa; amabilitate. ♢ Pronume personal (sau posesiv) de politete = pronume care se foloseste în vorbirea cu sau despre o persoana careia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect. ♢ Loc. adj. De politete = a) care exprima politete; b) politicos, amabil; protocolar. ♢ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politete = fiind obligat de anumite cerinte (formale) de conduita, de eticheta. ♦ Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviinte, al amabilitatii si al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprima politetea (1) (exagerata a) cuiva fata de cineva. [Pl. si: (2) politeturi. – Var.: politéta s.f.] – Din fr. politesse.
populaţie, POPULÁŢIE, populatii, s.f. 1. Totalitatea locuitorilor unei tari, ai unei regiuni, ai unui oras etc., poporatie, poporime. ♦ Totalitatea indivizilor animali sau vegetali (din aceeasi specie) raspânditi pe un anumit teritoriu. 2. (În sintagma) Populatie de stele = ansamblu de stele grupate dupa vechime, pozitie, compozitie chimica etc. [Var.: (înv.) populatiúne s.f.] – Din fr. population.
regim, REGÍM, regimuri, s.n. 1. Sistem de organizare si de conducere a vietii economice, politice si sociale a unui stat; forma de guvernamânt a unui stat. ♢ Regim parlamentar = forma de guvernamânt în care puterea suprema în stat este detinuta de un parlament. Regim preferential = acordare de avantaje în relatiile de comert exterior de catre un stat altui stat, pe baza de reciprocitate. ♦ Perioada de guvernare a unui rege, a unui partid politic etc. 2. Sistem de norme sau de reguli proprii activitatii sau vietii dintr-o institutie, dintr-o întreprindere etc., conventie prin care se stabilesc anumite drepturi si obligatii. ♦ Mod de viata, totalitatea conditiilor de viata, de lucru etc. dintr-un anumit loc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata sau de alimentare a unei persoane (suferinde). ♢ Regim alimentar = folosire a alimentelor în conformitate cu anumite reguli impuse de conditiile de sanatate sau de boala a unei persoane. 3. (Tehn.) Ansamblu de conditii externe invariabile care, pentru un anumit interval de timp, determina dispozitia, functionarea sau modul de utilizare a unor sisteme tehnice. ♦ Regim hidrologic = ansamblu marimilor variabile caracteristice unei ape sau unui bazin hidrografic. Regim hidric = ansamblu fenomenelor de miscare si de retinere a apei în sol. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte care sunt în asa fel legate între ele, încât unul depinde de celalalt si capata forma ceruta de cuvântul de care depinde. – Din fr. régime.
reparaţie, REPARÁŢIE, reparatii, s.f. 1. Ansamblu de operatii efectuate asupra unui lucru stricat, uzat, defectat, pentru a-l mentine sau a-l readuce în starea normala de functionare. ♢ Reparatii capitale = înlocuirea sau refacerea completa a unor elemente principale ale utilajelor, agregatelor, cladirilor etc., Fig. supunerea organismului unor analize si tratamente generale în vederea restabilirii sanatatii. 2. (Jur.) Acoperire a unui prejudiciu de catre persoana raspunzatoare de pricinuirea lui, despagubire a unei pagube. ♦ Fig. Satisfactie pentru o ofensa. [Var.: reparatiúne s.f.] – Din fr. réparation, lat. reparatio, -onis, germ. Reparation.
scenic, SCÉNIC, -Ă, scenici, -ce, adj. 1. Care apartine scenei (1), privitor la scena. ♢ Spatiu scenic = parte a scenei expusa vederii publicului, unde se desfasoara jocul actorilor. Perspectiva scenica = vedere de ansamblu a unui decor. 2. Care este adaptat teatrului, de teatru. – Din fr. scénique, it. scenico, lat. scaenicus.
set, SET, seturi, s.n. 1. Fiecare dintre partile în care se împart unele jocuri sportive, determinate de câstigarea unui anumit numar de puncte în favoarea unei echipe sau a unui jucator. 2. Serie de obiecte sau de instrumente tehnice care se vând împreuna. 3. Ansamblul de obiecte de îmbracaminte (în special pulover si jacheta) ale carui piese sunt confectionate din acelasi material; garnitura (3). – Din engl., fr. set.
sincronie, SINCRONÍE s.f. Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate într-o anumita perioadei a istoriei unei limbi. – Din fr. synchronie.
soluţie, SOLÚŢIE, solutii, s.f. 1. Amestec omogen compus din doua sau mai multe substante chimice (dintre care una este de obicei lichida) dispersate la scara moleculara în diverse proportii. 2. Operatie mintala care, analizând o pluralitate, o complexitate de elemente care se întrepatrund, rezolva o dificultate, o problema teoretica sau practica; ansamblul deciziilor si actelor care pot rezolva o dificultate; mod de a rezolva o dificultate, o problema. ♦ Raspuns la o problema. 3. (În sintagma) Solutie de continuitate = întrerupere a continuitatii; separare a partilor care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) solutiúne s.f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.
soma, SÓMA1 s.f. Ansamblul celulelor diploide ale organismului viu. – Din fr. soma.
spectacol, SPECTÁCOL, spectacole, s.n. 1. Reprezentatie (teatrala, cinematografica etc.). 2. Ansamblu de elemente, de lucruri, de fapte care atrag privirile sau atentia, care impresioneaza, care provoaca reactii. ♢ Expr. A se da în spectacol = a atrage atentia printr-o purtare nepotrivita, a se face de râs. – Din fr. spectacle, lat. spectaculum.
staţie, STÁŢIE, statii, s.f. 1. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea si coborârea calatorilor, a marfurilor etc. ♦ Statie interplanetara = statie-releu ipotetica pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul catre alte planete, pastrându-si viteza. 2. Loc (în oras) unde stationeaza unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a astepta calatorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas facut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma statiune) Ansamblu de cladiri si de instalatii care servesc la îndeplinirea unor observatii, operatii, cercetari etc. ♦ Asezare, centru special amenajat pentru cercetari experimentale sau pentru diverse operatii tehnice. ♦ Statie cosmica (sau spatiala) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbita în jurul Pamântului, folosit de obicei pentru cercetari. 2. (În forma statiune) Localitate în care se gasesc conditii climaterice, ape minerale etc. prielnice sanatatii. III. (În forma statiune) Pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). Omul are o statiune bipeda si verticala. [Var.: statiúne s.f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.
sufertaş, SUFERTÁS, sufertase, s.n. Ansamblu alcatuit din câteva vase asezate unul peste altul si fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transporta mâncarea (calda). – Din tc. sefertas.
scrânciob, SCRẤNCIOB, scrâncioburi, s.n. Leagan de lemn care se balanseaza (sau ansamblu de leagane care se învârtesc în cerc), servind ca mijloc de distractie.
tabelă, TABÉLĂ, tabele, s.f. 1. Ansamblu de termeni, numere si simboluri asezate în linii si coloane, executat în cadrul unei tiparituri; p. ext. tabel (1). ♢ Tabela de logaritmi = tabela matematica în care sunt cuprinse valorile functiilor exponentiale elementare. 2. (Reg.) Tabla1 (3). – Din lat. tabella, germ. Tabelle.
tehnologie, TEHNOLOGÍE, tehnologii, s.f. 1. Stiinta a metodelor si a mijloacelor de prelucrare a materialelor. 2. Ansamblul proceselor, metodelor, operatiilor etc. utilizate în scopul obtinerii unui anumit produs. – Din fr. technologie.
temperament, TEMPERAMÉNT, temperamente, s.n. Ansamblul trasaturilor fiziologice si nervoase ale unei persoane, care determina diferentieri psihice si de comportament între indivizi; fire. ♦ Energie vitala, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune. – Din fr. tempérament, lat. temperamentum.
topografie, TOPOGRAFÍE s.f. Ramura a geodeziei care se ocupa cu tehnica masuratorilor unei portiuni a scoartei Pamântului, cu determinarea pozitiei elementelor scoartei terestre pe suprafete mici (considerate plane), precum si cu tehnica reprezentarii grafice sau numerice a suprafetelor masurate, în scopul întocmirii de harti si planuri. ♦ Descriere amanuntita a unui loc sub raportul asezarii, configuratiei etc.; mod în care sunt dispuse în spatiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.
tren, TREN, trenuri, s.n. 1. Convoi de vagoane de cale ferata legate între ele si puse în miscare de o locomotiva. ♢ Tren subteran = metrou. ♢ Expr. A scapa (sau a pierde) trenul = a scapa o ocazie favorabila. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tractiune animala etc. ♢ (Înv.) Tren de lupta = convoi de vehicule care aprovizioneaza cu munitii trupele aflate în linia de lupta. 3. Ansamblu de dispozitive sau de masini-unelte care îndeplinesc împreuna un anumit rol functional, o anumita operatie tehnica etc. ♢ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbatorului de viteze, format din axul intermediar si pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al masinilor din filatura de bumbac, care serveste la descretirea si paralelizarea fibrelor si la subtierea produselor intermediare de fabricatie. Tren de roti = sistem de roti dintate montate pe acelasi arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul carora un avion (sau un hidroavion) aluneca pe pamânt (sau pe apa) înainte de a-si lua zborul sau dupa ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.
turneu, TURNÉU, turnee, s.n. Deplasare pe care o face un artist sau un ansamblu artistic în mai multe localitati (sau tari), spre a da o serie de reprezentantii; deplasare pe care o face un sportiv sau o echipa sportiva în diverse localitati (sau tari), pentru a sustine o serie de meciuri, de întâlniri. ♦ Calatorie oficiala pe care o face o personalitate (politica) în diverse localitati (sau tari), dupa un program dinainte stabilit. – Din fr. tournée.
amovibil, AMOVÍBIL, -Ă, amovibili, -e, adj. 1. (Despre functionari) Care poate fi mutat, revocat, concediat. 2. (Despre obiecte, piese, organe de masini etc.) Care poate fi separat de restul ansamblului fara ca acesta sa se defecteze. – Din fr. amovible.
fond, FOND, fonduri, s.n. I. 1. (În corelatie cu forma) Continut. ♢ Articol de fond = articol care trateaza o problema actuala importanta; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esentiala a vocabularului unei limbi, caracterizata printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecventa care denumesc, de obicei, notiuni fundamentale si care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate si cu multe expresii si locutiuni. ♢ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trasaturilor esentiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. pe care se contureaza desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care serveste drept decor în desfasurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprima cu o culoare mata pe suprafata hârtiei, folosite la tiparirea actiunilor si a altor actiuni de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfasoara pe distante mari si care necesita o deosebita rezistenta fizica. 5. (Fiz.) Radiatie greu de înlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, în prezenta careia se efectueaza o experienta sau o masurare. II. 1. Valoare materiala reprezentata prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. Fond de acumulare v. acumulare. ♢ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de baza dintr-un domeniu al culturii. ♢ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. – Din fr. fond.
format, FORMÁT1, formate, s.n. Ansamblul dimensiunilor care caracterizeaza forma si marimea unui corp plat; p. gener. dimensiune. ♦ Totalitatea dimensiunilor unei tiparituri în functie de modul în care sunt împaturite colile de tipar care o alcatuiesc; dimensiunile zatului pe o pagina. – Din fr. format.
formaţie, FORMÁŢIE, formatii, s.f. 1. Alcatuire, întocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format în anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel în care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (în coloana sau în linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiúne s.f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.
fosilizare, FOSILIZÁRE, fosilizari, s.f. Actiunea de a se fosiliza si rezultatul ei; ansamblu de fenomene fizice, chimice si biologice care intervin dupa moartea unui organism si care fac posibila conservarea lui în straturile geologice. – V. fosiliza.
fotomontaj, FOTOMONTÁJ, fotomontaje, s.n. 1. Ansamblu de fotografii si de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obtine un nou cliseu fotografic. 2. Mijloc de agitatie vizuala care consta dintr-o serie de fotografii si de ilustratii aranjate pe un panou, spre a ilustra un subiect sau o problema. – Din fr. photomontage.
fotomozaic, FOTOMOZAÍC, fotomozaicuri, s.n. Ansamblu de fotografii si de fotograme dispuse într-un tablou unic. – Foto- + mozaic.
fotoperiodism, FOTOPERIODÍSM s.n. Ansamblu de reactii ale plantelor fata de lungimea zilelor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. photopériodisme.
fotoreproducere, FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s.f. Ansamblu de operatii prin care se executa pe cale fotografica, dupa un original, negativele si pozitivele necesare obtinerii cliseelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.
fracţionare, FRACŢIONÁRE, fractionari, s.f. 1. Actiunea de a fractiona. 2. Separare a unor componenti dintr-un lichid sau dintr-o substanta gazoasa prin distilare fractionata, cristalizare fractionata etc. 3. Procedeu de constructie a unei aeronave din subansambluri si ansambluri partiale. [Pr.: -ti-o-] – V. fractiona.
francatură, FRANCATÚRĂ, francaturi, s.f. Ansamblul marcilor postale si al stampilelor aplicate pe o corespondenta. – Franca + suf. -tura.
frescă, FRÉSCĂ, fresce, s.f. 1. Tehnica de a picta cu culori dizolvate în apa de var pe un zid cu tencuiala înca uda. ♦ Pictura murala decorativa, de dimensiuni mari, realizata prin aceasta tehnica. 2. Fig. Compozitie literara de dimensiuni mari, care înfatiseaza tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societati etc. – Din fr. fresque.
fretaj, FRETÁJ, fretaje, s.n. Ansamblu constituit din doua sau din mai multe tuburi coaxiale, montate fortat unul în altul. – Din fr. frettage.
fretă, FRÉTĂ, frete, s.f. 1. Tub sau inel metalic montat la exteriorul unui tub sau al unui ansamblu de piese, pentru a le consolida. 2. Fir metalic înfasurat pe un tub sau pe un ansamblu de piese pentru a le mari rezistenta. 3. Piesa de metal în forma de inel sau de elice, care înconjoara barele armaturii longitudinale ale unei piese de beton armat. – Din fr. frette.
front, FRONT, fronturi, s.n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de razboi; totalitatea fortelor militare care opereaza pe câmpul de lupta sub o comanda unica. ♢ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de aparare a inamicului, a patrunde fortat în linia de aparare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operatii al unui stat aflat în stare de razboi, pusa sub comanda unica. ♦ Mare unitate operativa, compusa din mai multe armate. 2. Formatie de militari, scolari, sportivi etc. aliniati cot la cot, cu fata la persoana care da îndrumari, comenzi etc. ♢ Loc. adv. În front = asezat în linie, în pozitie de drepti sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forte solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de lupta. 4. Portiune dintr-un zacamânt de substante minerale unde se face taierea rocilor, a minereurilor sau a carbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fatada unei cladiri sau fatadele unui ansamblu de cladiri. ♦ Latura a unei parcele, care coincide cu alinierea caii de circulatie. 6. (Met.) Zona de tranzitie între doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste, cu consecinte directe asupra mersului vremii. ♢ Front atmosferic = zona de contact între doua mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de unda = ansamblul punctelor pâna la care ajunge o oscilatie la un moment dat. – Din fr. front.
lacunar, LACUNÁR adj. care prezinta lacune. ♢ (despre minerale) cu interstitii în punctele de jonctiune. o sistem ~ = ansamblu de cavitati discontinue care umplu interstitiile celulelor, tesuturilor si organelor. (< fr. lacunaire)
amplificator, AMPLIFICATÓR, amplificatoare, adj., s.n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S.n. Aparat sau masina electrica ce mareste valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursa separata. ♢ Amplificator de antena = amplificator montat în imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei receptii îmbunatatite a posturilor locale sau pentru receptia posturilor îndepartate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din doua sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonica a sunetului. – Din fr. amplificateur.
amprentă, AMPRÉNTĂ, amprente, s.f. Imagine a unui obiect întiparita prin presare pe o suprafata (plastica). ♢ Amprente digitale = urme lasate de degete pe o suprafata si care servesc la identificarea autorului unei infractiuni. Amprenta vocala = ansamblu al particularitatilor vocale specifice unui individ. ♦ Fig. Urma lasata de o idee, de o stare psihica etc. – Din fr. empreinte.
atât, ATẤT, ATẤTA, atâti(a), atâtea, adv., pron. nehot., adj. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea masura, asa de mult, de tare, de bine, de scump etc. ♢ Expr. Atât..., cât... = în acelasi grad, numar, pret etc. ca si... Atât..., cât si... = si..., si...; nu numai..., ci (si)... Tot atât = acelasi lucru, totuna, egal; indiferent. Înca pe atât = dublu. 2. (Indica o gradatie; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rau) = e mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ti-a etc.) fost, se spune pentru a arata ivirea iminenta a unei neplaceri, a unui pericol etc. Atât (numai sau doar) ca... = numai ca..., doar ca..., cu singura deosebire ca... Cu cât..., cu atât = pe masura ce..., tot mai mult... Atât..., atât... = în masura în care... 3. Numai acest (singur) lucru, mai mult nu. Eu atât îti spun. II. Pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. (Înlocuieste un nume sau o propozitie, exprimând o masura, o cantitate etc.) Cum dai merele...? – Atâta ! ♢ Expr. Nici atâta = si mai putin. Atâta(-i) tot sau atâta si nimic mai mult = asta e ! cu asta am încheiat ! sa nu astepti mai mult ! 2. (Înlocuieste un singur sau ultim lucru care mai trebuie realizat) Atâta mai am de facut. III. Adj. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. Care este asa de mult, de tare, de bine etc. Atâta lume. ♢ Loc. adv. De atâtea ori = asa de des, adeseori. 2. Care este numai acesta, care este ultimul. Atâta lucru pot sa spun. ♢ Expr. Atâta lucru = lucru de nimic; motiv neînsemnat. [Gen.-dat.: atâtor si atâtora] – Lat. eccum-tantum.
atelaj, ATELÁJ, atelaje, s.n. Ansamblu format din animalele de tractiune si harnasamentul acestor animale; (impr.) animalele împreuna cu vehiculul pe care îl trag (sau numai vehiculul). – Din fr. attelage.
atomism, ATOMÍSM s.n. 1. Conceptie materialist-mecanicista care considera ca materia este formata din atomi indivizibili. 2. Teoria stiintifica moderna a structurii si proprietatilor atomilor. 3. Cercetare stiintifica sau conceptie care reduce un ansamblu la elementele lui simple. – Din fr. atomisme.
funcţie, FÚNCŢIE, functii, s.f. (Si în forma functiune) 1. Activitate administrativa pe care o presteaza cineva în mod regulat si organizat într-o institutie, în schimbul unui salariu; serviciu, slujba, post2. ♦ Grad pe care îl detine cineva într-o ierarhie administrativa. 2. Sarcina, rol; destinatie. 3. (Gram.) Rolul sintactic pe care îl indeplineste un cuvânt într-o propozitie. 4. Ansamblu de proprietati chimice ale unui compus, determinat de o anumita grupa de atomi din molecula. 5. (Fiziol.) Activitate proprie a fiecarui organ, aparat, tesut din organismele vii ale vietuitoarelor. 6. (Mat.) Marime variabila care depinde de una sau de mai multe marimi variabile independente. 7. (Log.) Operatie care, prin aplicarea asupra unui argument îi confera acestuia o valoare corespunzatoare. 8. (În expr.) A fi în functie de... = a depinde de... [Var.: functiúne s.f.] – Din fr. fonction, lat. fonctio, -onis. Cf. it. f u n z i o n e.
fundament, FUNDAMÉNT, fundamente, s.n. 1. Element de constructie sau ansamblu de astfel de elemente prin intermediul carora se sprijina o constructie, o lucrare etc.; fundatie, baza, temelie. ♦ Placa de metal a preselor de imprimat, pe care se asaza formele tipografice; planseta de lemn pe care se pastreaza sau se transporta formele tipografice. 2. Fig. Element care serveste de sprijin, pe care se întemeiaza ceva; baza, temei, temelie. – Din fr. fondement, lat. fundamentum.
pachet, PACHÉT, pachete, s.n. 1. Obiect sau grup de obiecte strânse la un loc sau înfasurate într-o învelitoare de protectie (si legate) pentru a se putea pastra sau transporta mai usor; legatura. ♢ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid si fara voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alaturate si legate între ele pentru a forma o singura piesa folosita într-un sistem tehnic. – Din fr. paquet, germ. Paket.
pafta, PAFTÁ, paftale, s.f. 1. Încheietoare ornamentala la haine sau la cingatori, lucrata de obicei din metal (pretios si împodobita cu pietre pretioase). ♦ Cingatoare alcatuita din placi de metal legate între ele cu lantisoare sau fixate între ele cu tinte. ♦ Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). 2. Piesa din tabla de otel folosita pentru fixarea cablurilor pe zidurile cladirilor. – Din tc. pafta.
pagină, PÁGINĂ, pagini, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua fete ale unei foi de hârtie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., fata; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fete; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ♢ Loc. vb. A pune în pagina = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de retinut, data importanta; episod însemnat din viata unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.
panarab, PANARÁB, -Ă, panarabi, -e, adj. Care se refera la ansamblul tarilor de limba araba si la civilizatia acestora. – Din fr. panarabe.
panoramă, PANORÁMĂ, panorame, s.f. 1. Priveliste din natura cu orizont larg, vazuta de departe si de la înaltime. ♦ Fig. Privire de ansamblu consacrata unui domeniu, unei probleme etc. Panorama literaturii române. 2. Tablou de proportii mari desfasurat de jur împrejurul unei încaperi circulare si iluminat de sus numai pe anumite sectoare, astfel încât spectatorul aflat în mijlocul încaperii, în semiobscuritate, sa aiba iluzia unei imagini reale; p. ext. cladire circulara în care se afla un asemenea tablou. 3. Spectacol popular de bâlci cu scamatorii, acrobatii, expozitie de animale exotice etc.; p. ext. baraca, constructie, amenajare în care se poate vedea un astfel de spectacol. 4. Panoptic (2). [Var.: (reg.) panaráma s.f.] – Din fr. panorama, germ. Panorama, it. panorama.
papuc, PAPÚC1, papuci, s.m. 1. Încaltaminte usoara (fara calcâi), care se poarta în casa; p. gener. pantof usor de vara. ♢ Expr. (Fam.) A o lua (sau a o sterge) la papuc = a fugi. (Fam.) A fi (sau a pune, a tine etc.) sub papuc = a fi (sau a pune, a tine etc.) sub ascultarea deplina a cuiva, a se lasa sau a face sa se lase condus de cineva. (Rar) A lasa (pe cineva) la papuci = a saraci complet (pe cineva). A da (cuiva) papucii = a da (pe cineva) afara, a obliga (pe cineva) sa plece. 2. Piesa de lemn care se asaza la baza unui stâlp pentru a-i mari suprafata de sprijin. ♦ Piesa de otel fixata la capatul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea acestuia când este batut în pamânt. ♦ Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtator al unui funicular. ♦ Piesa folosita la legarea unui conductor electric la bornele unei instalatii electrice sau ale unui aparat electric în vederea stabilirii unui contact demontabil. 3. Compus: papucul-doamnei = planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunzele lungi, cu flori mari, galbene cu purpuriu (Cypripedium calceolus). [Var.: (reg.) papúc s.m.] – Din tc. papuç, magh. papucs.
paracăzător, PARACĂZĂTÓR, paracazatoare, s.n. Dispozitiv de siguranta pentru oprirea din cadere a coliviei ascensorului, în cazul ruperii cablului sau al defectarii instalatiei. – Para2- + cazator.
paradă, PARÁDĂ, parade, s.f. 1. Festivitate militara la care defileaza trupele; defilare a trupelor cu prilejul acestei festivitati; p. ext. alai, ceremonie; solemnitate, pompa. ♢ Loc. adj. De parada = de sarbatoare, festiv; pentru ocazii deosebite. ♦ Fig. Atitudine, comportare etc. ostentative, prin care cineva încearca sa faca impresie, sa atraga atentia asupra sa. ♢ Loc. adj. si adv. De parada = (care se face) de forma, de ochii lumii. ♢ Loc. adv. Cu parada = cu ostentatie, cu importanta exagerata, ostentativ. ♢ Expr. A face parada de (sau cu) ceva = a face ceva în mod ostentativ, pentru a produce efect, a se fali cu ceva, a face caz. 2. Miscare sau ansamblu de miscari prin care un sportiv (scrimer, boxer etc.) pareaza o lovitura a adversarului si încearca sa dea o riposta. [Var.: (înv. si reg.): parádie s.f.] – Din germ. Parade, fr. parade.
paralel, PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s.f., (5, 7) paraleluri, s.n. 1. Adj., s.f. (Dreapta, plan) care are toate punctele la aceeasi distanta de o alta dreapta sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ♢ Legatura (electrica) în paralel = ansamblu de doua sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeasi tensiune electrica la borne. 2. Adj. Care exista, se produce, evolueaza concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În acelasi timp, concomitent. 3. S.f. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralelism (2). ♢ Loc. vb. A (se) pune în paralela (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Varianta a portretului, care consta în prezentarea simultana a doua personaje si în compararea lor în scopul stabilirii trasaturilor specifice fiecarui personaj. 4. S.f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeasi latitudine de pe suprafata Pamântului si care rezulta din intersectarea suprafetei Pamântului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S.n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafata de rotatie, obtinut prin intersectia acestei suprafete cu un plan perpendicular pe axa ei de rotatie. ♢ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cereasca descris de o stea în miscarea ei diurna. 6. S.f. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare orizontale si paralele asezate (la înaltimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele doua bare ale acestui aparat. 7. S.n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesa a) unor distante sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.
paratuberculoză, PARATUBERCULÓZĂ, paratuberculoze, s.f. 1. (Med.) Ansamblul tulburarilor observate la unii tuberculosi. 2. (Med. vet.) Boala infectioasa la rumegatoare. – Din fr. paratuberculose.
parâmă, PARẤMĂ, parâme, s.f. Frânghie ori cablu textil, metalic sau din material plastic. folosit la bordul unei nave. – Din tc. parima.
parcelare, PARCELÁRE, parcelari, s.f. Actiunea de a parcela si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup de parcele alcatuind un ansamblu; teren împartit în parcele. – V. parcela.
knowhow, KNOW-HOW [pron. NĂU-HAU] s. n. ansamblu de formule, definitii tehnice, documente, desene si modele, retete tehnice, procedee, experienta de productie etc. la fabricarea unui produs dat. (< engl. know-how)
parietal, PARIETÁL, -Ă, parietali, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care se refera la peretele unei cavitati a organismului, care apartine acestui perete. Pleura parietala ♢ Os parietal (si substantivat, n.) = fiecare dintre oasele pereche, simetrice, care formeaza partea de mijloc a boltii cutiei craniene. 2. Adj. (Rar) Care tine de perete, care se executa pe pereti; mural. 3. S.f. (La pl.) Ordin de plante erbacee si lemnoase cu învelis floral dublu si cu ovulele dispuse pe peretii ovarului; (si la sg.) planta din acest ordin. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. pariétal.
kit, KIT s. n. ansamblu, set. (< engl. kit)
parte, PÁRTE, parti, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucata, portiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare masura, partial; b) loc. adj. si adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. facând abstractie de ceilalti, aparte. ♢ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în buna masura. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... altii...; (despre lucruri) atât... cât si...; (în corelatie cu sine însusi) unii oameni..., alti oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componenta sau de esenta unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ♢ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate dupa sensul lor lexical fundamental si dupa caracteristicile morfologice si sintactice. Parte de propozitie = cuvânt sau grup de cuvinte din alcatuirea unei propozitii, care poate fi identificat ca unitate sintactica aparte dupa functia specifica îndeplinita în cadrul propozitiei. ♢ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupari. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecarui interpret sau fiecarui instrument dintr-o partitura muzicala scrisa pentru ansambluri. ♦ Spec. Portiune a corpului unui om sau al unui animal care formeaza o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împartire, printr-o învoiala, dintr-o mostenire etc. ♢ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câstig (realizat în comun), pe care si-o rezerva cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-si face parte (din...) = a-si însusi ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreuna cu altul de pe urma unui câstig. ♦ (Pop.) Ceea ce e harazit sau sortit (în bine sau în rau) cuiva; soarta, destin. ♢ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existenta cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea sa convietuiasca cu cineva drag. (Fam., ca formula de juramânt) Sa n-am parte de tine daca stiu. ♦ Noroc, sansa. ♦ (Concr.; pop.) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sotul sau sotia cuiva ori în legatura cu care se face un proiect de casatorie. 4. Contributie în bani sau în munca la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cota corespunzatoare din beneficiu; (concr.) cota respectiva care revine fiecarui participant. ♢ Loc. adj. si adv. În parte = a) (care se face) în mod proportional; b) (în sistemul de arendare a pamânturilor) (care se face) în dijma, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumita cota din beneficiul realizat. ♢ Expr. Parte si parte = în parti, în cote egale. II. 1. Regiune (geografica), tinut; loc; tara. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau partile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbeste; bastinas, originar (din...). Loc. adv. În (sau din, prin) toate partile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicaieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbeste; pe acolo. În alta parte = aiurea. 2. Margine, latura, extremitate a unui lucru, a corpului unei fiinte etc.; fiecare dintre cele doua laturi sau dintre fetele ori muchiile unui obiect. ♢ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de alta parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privinta..., în alta privinta..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, piezis. La o parte: a) într-o latura, la oarecare distanta, mai la margine; b) izolat, separat. ♢ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în laturi, a face loc sa treaca cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (sa actioneze, sa ia pozitie). La o parte! = fereste-te! fa loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndeparta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lasa la o parte = a renunta la..., a înceta sa... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zapacit, ticnit, nebun. 3. Directie, sens (în spatiu); 4. Fig. Punct de vedere într-o problema data; privinta. Din partea mea fa ce vrei. III. Categorie sociala, profesionala etc.; tabara, grup, colectivitate; persoanele care alcatuiesc o asemenea categorie, tabara etc. ♢ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatalui) = care face parte din familia mamei (sau a tatalui). ♢ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alaturi de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul sau. A lua (sau a tine) parte (sau partea) cuiva = a apara, a sustine; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semana cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) barbateasca = (fiinta de) sex masculin; totalitatea barbatilor. Parte(a) femeiasca = (fiinta de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o actiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ♢ Parte contractanta = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.
partidă, PARTÍDĂ, partide, s.f. 1. Desfasurare completa a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele lui succesive, în urma carora se stabilesc câstigatorii; întrecere sportiva; meci. ♢ Expr. (Fam.) A pierde partida = a nu reusi într-o actiune sau într-o întreprindere, a suferi un esec, a nu avea nici o sansa. ♦ Petrecere, distractie în grup, organizata dupa un anumit program. O partida de vânatoare. 2. Casatorie sau proiect de casatorie (avantajos); p. ext. persoana vizata pentru un proiect de casatorie. 3. (Înv.) Partid; grupare, tabara. ♢ Expr. A fi de partida cuiva = a fi partizanul unei grupari. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua apararea cuiva. 4. (Cont.) Cont. ♢ (Contabilitate în) partida dubla = metoda de evidenta contabila în care înregistrarea operatiilor se face concomitent în debitul unui cont si în creditul altui cont. (Contabilitate în) partida simpla = metoda de evidenta contabila în care înregistrarea se face fie numai în debitul unor conturi, fie numai în creditul altor conturi. 5. Cantitate de marfuri vânduta sau cumparata o data. 6. Parte dintr-o compozitie muzicala executata de unul dintre membrii unui ansamblu, care executa aceasta parte. [Pl. si: (4) partizi] – Din ngr. partídha, it. partita, fr. partie.
parură, PARÚRĂ, paruri, s.f. 1. Podoaba de lamâita (2) si beteala pe care o pun miresele pe cap. 2. Ansamblu de obiecte de podoaba executate cu aceleasi motive ornamentale (si din acelasi material). – Din fr. parure.
pasiv, PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care nu reactioneaza în nici un fel, care este lipsit de initiativa si de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosita în mod frecvent în vorbire. Aparare pasiva = ansamblul masurilor luate pentru a feri un oras, o cladire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) Care arata ca subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasiva (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezinta fenomenul de pasivitate (2). II. S.n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat si al destinatiei lor. ♦ Parte a bilantului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei institutii la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcatuita din datorii sau din alte obligatii ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
patognomonie, PATOGNOMONÍE s.f. (Med.) Ansamblul simptomelor caracteristice unei boli, pe baza carora se poate stabili diagnosticul. – Dupa fr. pathognomonie.
pavoaz, PAVOÁZ, pavoaze, s.n. Ansamblu de drapele sau de lumini pe care le arboreaza o nava cu ocazia unor solemnitati. – Din fr. pavois.
păianjen, PĂIÁNJEN, paianjeni, s.m. 1. (La pl.) Grup de animale arahnide, caracterizate prin cefalotorace cu opt picioare lungi si cu abdomenul nesegmentat, care se hranesc cu insecte mici, prinse de obicei într-o pânza subtire tesuta de ele cu ajutorul unui lichid cleios pe care îl secreta; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. 2. (La pl.) Pânza de paianjen (1); paienjenis. 3. Unealta folosita pentru prinderea si extragerea pieselor de dimensiuni mici sau a bucatilor de cablu ramase într-o sonda. 4. (Sport) Fiecare dintre colturile de sus ale portii la fotbal, handbal, polo sau hochei. 5. (Reg.) Prajina care se asaza pe vârful clailor, al stogurilor sau al acoperisurilor de paie ca sa le apere de vânt. [Pr.: pa-ian-. – Var.: (reg.) paiájen, paiájen, paínjen, paíngan, paínjen, s.m.] – Din sl. •pajončina. Cf. bg. P a j a š i n a.
păsuit, PĂSUÍT, -Ă, pasuiti, -te, adj. (Despre piese, parti ale unui ansamblu etc.) Care este ajustat, potrivit (pentru a obtine o buna îmbinare sau fixare). – V. pasui2.
peisaj, PEISÁJ, peisaje, s.n. 1. Parte din natura care formeaza un ansamblu artistic si este prinsa dintr-o singura privire; priveliste; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creati de om. 2. Gen de pictura sau de grafica având ca obiect reprezentarea cu precadere a privelistilor din natura; (concr.) tablou, fotografie care reprezinta un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compozitie literara descriptiva. [Pr.: pe-i-. – Var.: peiságiu s.n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.
pânză, PẤNZĂ, pânze, s.f. I. 1. Ţesatura facuta din fire de bumbac, de in, de cânepa etc., din care se confectioneaza albituri de corp, de pat etc.; bucata din aceasta tesatura. ♢ Pânza de casa = pânza tesuta la razboiul manual; pânza taraneasca. ♢ Loc. adv. Pâna în pânzele albe = fara încetare, pâna la capat; pâna la ultima limita; necrutator. ♢ Expr. A zari ca printr-o pânza = a nu vedea limpede, a deslusi cu greu; a vedea ca prin sita. Ţine-te (sau sa te tii) pânza (sa nu te rupi), se spune pentru a arata ca este vorba de o actiune grea si de durata, de un lucru care se desfasoara cu mare intensitate si care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, rabdare etc. A i se ridica (sau a-i cadea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe sa înteleaga limpede lucrurile, a înceta sa mai priveasca eronat un anumit lucru, o anumita situatie; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânza = a curge fara întrerupere. A tese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reusi planurile facute. ♦ Plasa deasa de pescuit. ♦ Fig. Sir, rând (de oameni). ♦ Fig. Suvita; fascicul. 2. Bucata de pânza (1) cu diferite întrebuintari; a) tesatura cu care se acopera fata sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parca i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe fata), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucata mare de tesatura rezistenta care se fixeaza de vergelele catargelor unui vas si care, împinsa de vânt, face sa înainteze vasul; vela; c) bucata de tesatura deasa fixata pe un cadru, pe care se picteaza; p. ext. tablou: d) (în sintagma) pânza de cort = foaie de cort; e) tesatura pe care se proiecteaza imagini de la un aparat de proiectie; ecran. 3. Ţesatura pe care o face paianjenul pentru a prinde prada. 4. Ţesatura sau împletitura speciala din fire textile sau metalice, folosita în industrie, în laboratoare etc. ♢ Pânza de calc = pânza subtire si transparenta pe care se deseneaza planuri tehnice. II. 1. Lama sau taisul de metal al unor instrumente. ♢ Pânza de ferastrau = taisul de metal al unui ferastrau. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânza de sariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate si împinse prin miscarile tectonice peste altele mai noi; suprafata pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânza eruptiva = forma de zacamânt a rocilor vulcanice, rezultata prin consolidarea curgerilor de lave. Pânza de apa subterana = strat acvifer. 3. Desis (de copaci) lung si îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.
ancoraj, ANCORÁJ, ancoraje, s.n. 1. Ancorare. 2. Loc unde se ancoreaza. 3. Ansamblu de piese care serveste la ancorare. ♦ Sistem de cabluri, sfori etc. prin care se fixeaza un stâlp, o constructie înalta etc. – Ancora + suf. -aj (dupa fr. ancrage, it. ancoraggio).
ancoră, ANCORĂ, ancore, s.f. 1. Piesa grea de metal cu bratele ca niste gheare, care se coboara cu un lant, o frânghie sau o parâma de pe o nava în fundul apei, unde se agata pentru a tine nava în loc. ♢ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în calatorie (cu o nava). 2. Bara (de metal) în forma de T sau de X care împiedica un zid sa se darâme. ♦ Cablu care fixeaza stâlpi, cosuri înalte de fabrica. – Din it., lat. ancora.
jurisprudenţă, JURISPRUDÉNŢĂ s. f. 1. totalitatea hotarârilor pronuntate de organele de jurisdictie într-un anumit domeniu; (spec.) ansamblu de decizii ale unui tribunal. 2. stiinta dreptului. (< fr. jurisprudence, lat. jurisprudentia)
arc, ARC, arcuri, si (2) arce, s.n. 1. Arma (primitiva) de aruncat sageti, alcatuita dintr-o varga flexibila usor încovoiata si o coarda prinsa de extremitatile vergii. ♦ P.anal. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Portiune dintr-o circumferinta sau dintr-o linie curba. Arc de cerc. ♦ (Element de) constructie în forma arcuita. ♢ Arc de triumf = monument în forma de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sarbatorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei masini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma initiala dupa ce a fost supus unei solicitari. Arc de automobil. ♢ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoana supla, sprintena. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descarcare electrica foarte luminoasa care are loc între doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigura realizarea reflexelor. – Lat. arcus.
asceză, ASCÉZĂ s.f. Ascetism; p. ext. ansamblu de exercitii fizice si spirituale (considerate purificatoare) practicate de unii calugari. – Din fr. ascèse.
ansamblu, ANSÁMBLU, ansambluri, s.n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de acelasi gen); totalitate. ♢ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ♢ Loc. adv. În ansamblu = în esenta, în general, în linii mari. 2. Colectiv de artisti. 3. Compozitie muzicala scrisa pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.
antenă, ANTÉNĂ, antene, s.f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele doua firisoare mobile care se afla la capul unor insecte, al crustaceelor si al miriapodelor si care serveste ca organ de simt. 2. Conducta sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formeaza un circuit electric (folosit în radiocomunicatii). ♢ Antena colectiva sau de bloc = antena (combinata) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea receptiei radio sau de televiziune la mai multi abonati asociati. Antena de camera = antena de receptie situata în interiorul încaperii în care se afla radioul sau televizorul. Antena încorporata = antena inclusa în caseta radioului. 3. Bara lunga si mobila prinsa transversal de catarg, spre a tine o parte din pânzele unei corabii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursa de informatii. – Din fr. antenne, lat. antenna.
jonctor, JONCTÓR s. m. muncitor specialist în legarea cablurilor electrice. (< jonct/iune + -tor)
armă, ÁRMĂ, arme, s.f. 1. Obiect, unealta, aparat, masina care serveste în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive etc. ♢ Expr. A fi (sau a se afla) sub arme = a face serviciul militar. ♦ Parte dintr-o armata specializata si dotata pentru un anumit fel de lupta; serviciu militar specializat în acest sens. 2. (La pl.) Armament. 3. (În sintagma) Arma ecologica = nume generic dat metodelor si tehnicilor de razboi destinate modificarii conditiilor normale ale mediului înconjurator al inamicului. 4. Fig. Mijloc de lupta (pe planul ideilor, al politicii etc.). ♢ Expr. A bate (pe cineva) cu propriile arme = a învinge (pe cineva) cu propriile argumente. 5. (La pl.) Ansamblul semnelor simbolice de pe o stema, de pe un blazon etc. – Lat. arma.
armătură, ARMĂTÚRĂ, armaturi, s.f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întaresc o constructie (de beton armat). ♦ Constructie care sustine o galerie subterana. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unei instalatii alcatuite din tevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor si dispozitivelor de comanda, de control, de siguranta etc., montate la o instalatie, la o masina etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Învelis protector al unui cablu electric. 4. (Biol.; în sintagma) Armatura bucala = totalitatea pieselor anatomice care alcatuiesc aparatul bucal al insectelor si crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (dupa arma).
roată, ROÁTĂ1, roti, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spite sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în miscare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roata = caii (sau boii) rotasi. ♢ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zapacit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face sa se desfasoare sau a se desfasura în conditii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât sa functioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de masina sau ansamblu unitar de piese în forma de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemanatoare cu roata (1), având diverse întrebuintari. ♢ Roata olarului = masina de lucru rudimentara a olarului, construita dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeste lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câstigatoare, care este învârtit cu mâna de jucatorul care îsi încearca norocul. ♢ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situatia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în forma de roata (1), de cerc, de disc. Roata de cascaval. Roata de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figura pe care o formeaza mai multe fiinte sau lucruri asezate în forma de cerc. ♢ (Adverbial) Sedeau roata în jurul focului. 6. Miscare circulara; învârtitura, rasucire, rotocol. ♢ Expr. A da roata = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figura de acrobatie care consta în rotirea corpului prin sprijinirea succesiva pe mâini si pe picioare. ♢ Roata mortii = acrobatie care consta în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe peretii (aproape verticali ai) unei constructii special amenajate. ♢ Loc. Vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortura si executie de forma circulara, folosit în evul mediu. [Pl. si: roate] – Lat. rota.
telefonie, TELEFONÍE s.f. Transmitere, de obicei bilaterala, la distanta a sunetelor (transformate în unde electromagnetice) cu ajutorul aparatelor de telefon, legate între ele prin cabluri conducatoare. – Din fr. téléphonie.
arboradă, ARBORÁDĂ, arborade, s.f. Ansamblu format din catargele si vergile unei nave. – Din arbore.
aranjament, ARANJAMÉNT, aranjamente, s.n. 1. Faptul de a aranja (într-un anumit fel); felul în care este aranjat ceva. 2. Acord, întelegere, învoiala. 3. Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voce. 4. (Mat.) Fiecare dintre grupele de obiecte luate dintr-un ansamblu si care se deosebesc între ele prin natura sau prin ordinea obiectelor. – Din fr. arrangement.
rochie, RÓCHIE, rochii, s.f. Îmbracaminte femeiasca la care bluza si fusta (din acelasi material) formeaza o singura piesa. [Var.: (reg.) róche s.f.] – Din bg., scr. roklja.
jerbă, JÉRBĂ s. f. 1. buchet de flori asezat în asa fel încât toate sa aiba fata orientata în aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fântâni arteziene al caror jet da împreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)
antisepsie, ANTISEPSÍE s.f. Ansamblu de masuri antiseptice. – Din fr. antisepsie.
apeduct, APEDÚCT, apeducte, s.n. Ansamblu de constructii si de instalatii care servesc la transportarea apei de la locul de captare pâna la cel de folosire. – Din lat. aquaeductus (dupa apa).
jeans, JEANS s. m. 1. pânza groasa, de cânepa, de obicei albastra. 2. (pl.) blue-jeans (< amer. blue-jeans)
echipament, ECHIPAMÉNT, echipamente, s.n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbracaminte, de încaltaminte si de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive si de mecanisme, împreuna cu elementele de legatura, apartinând unei instalatii, unei masini etc. si îndeplinind o anumita functie în cadrul acestor sisteme tehnice. ♢ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme si instalatii care serveste pentru controlul zborului si functionarii motorului unui avion, precum si pentru asigurarea conditiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poarta soldatii pe front sau la instructie. – Din fr. équipement.
linie, LÍNIE, linii, s.f. 1. Trasatura simpla si continua (de forma unui fir) facuta pe o suprafata cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisa de un punct material într-o miscare continua sau de intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura reala sau imaginara care indica o limita, o directie sau leaga (pe o harta, pe un plan etc.) diferite puncte în spatiu. ♢ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafata exterioara a unei nave în timpul plutirii. ♢ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuta. 4. Rigla. 5. Unitate de masura de lungime folosita în tarile românesti, egala cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în sir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagina scrisa. 8. Succesiune, serie a stramosilor sau a descendentilor; filiatie. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificatii, de adaposturi si de baraje militare destinate sa întareasca apararea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ♢ Linie de bataie (sau de lupta) = desfasurare sistematica a unor forte militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care lupta. Linie de aparare = întarire alcatuita din fortificatii si trupe. 10. (Adesea urmat de determinari care arata felul) Ansamblu al instalatiilor si al retelei de sine pe care circula trenurile, tramvaiele sau metrourile; portiune delimitata dintr-o asemenea retea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Directie, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legatura între doua sau mai multe puncte. ♢ Linie electrica = ansamblul conductelor, dispozitivelor si constructiilor care asigura transmiterea la distanta a energiei electrice. Linie telefonica (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legatura între mai multe posturi telefonice sau între posturi si centralele telefonice. Linie telegrafica = totalitatea conductelor si instalatiilor dintre un emitator si un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologica = a) organizare a procesului de fabricatie, în care operatiile sunt efectuate la locuri de munca dispuse în ordinea succesiunii operatiilor de fabricare; b) ansamblu de masini de lucru, instalatii si mijloace de transport dintr-o fabrica sau uzina, dispuse în ordinea succesiunii operatiilor prevazute de procesul tehnologic. Linie automata = complex de masini-unelte sau agregate care executa în mod automat operatiile de prelucrare a unor piese, organe de masini, produse etc. si care asigura transportul acestora de la o masina la alta fara interventia muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trasatura caracteristica ce da forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trasatura fundamentala, punct esential (ale unei probleme). ♢ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fara a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principala, directie a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduita. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.
piesă, PIÉSĂ, piese, s.f. 1. Parte demontabila a unei masini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei constructii; organ de masina sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. ♦ Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata special pentru disectie si pentru studii anatomice. 2. Obiect sau fiinta care face parte dintr-o categorie, dintr-o serie de obiecte sau de fiinte identice sau asemanatoare. ♦ Spec. Fiecare dintre obiectele de îmbracaminte care fac parte dintr-un ansamblu vestimentar. ♦ Spec. Fiecare dintre figurile sau obiectele unor jocuri sportive sau de societate. ♦ Spec. Fiecare dintre armele de artilerie aflate în dotarea unei unitati, a unui stat etc. ♦ Moneda metalica. 3. Fiecare dintre actele, documentele, însemnarile cuprinse într-un dosar sau într-o colectie. 4. Obiect de valoare sau opera de arta, expuse într-un muzeu sau facând parte dintr-o colectie. 5. Opera literara compusa în forma de dialog si destinata reprezentarii pe scena; opera dramatica. ♦ P. gener. Opera literara. 6. Compozitie muzicala. – Din fr. pièce.
pinten, PÍNTEN, pinteni, s.m. 1. Obiect de metal în forma de potcoava, prevazut cu o rotita dintata, cu un vârf etc., pe care calaretii îl prind la calcâiul cizmelor si care le serveste pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitura data calului cu acest obiect. ♢ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face sa mearga mai repede; b) a (se) zori, a (se) grabi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi calcâiele unul de altul, facând sa sune pintenii, si a lua pozitia (reglementara) de drepti. A bate din pinteni (de bucurie) = a-si manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele pasari, mai ales la cocosi) Formatie cornoasa situata în partea de dinapoi si de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanta situata în partea de dinapoi si de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor parti de plante sau (cu determinari) al unor plante care au de obicei proeminente, protuberante, excrescente etc. 4. Proeminenta a unei piese care serveste la limitarea cursei altei piese în miscare sau ca punct de articulatie. ♦ Unealta cu care apicultorii fixeaza fagurele pe rama. 5. Constructie sau element de constructie care seamana cu un pinten (1) si care sustine sau întareste o zidarie, un terasament, consolideaza un mal etc. 6. Portiune de teren care depaseste nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. •pentĩnŭ.
teorie, TEORÍE, teorii, s.f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ♢ Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ. 3. (În sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate într-o forma valabila atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. théorie, lat. theoria.
ornament, ORNAMÉNT, ornamente, s.n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectura, în tipografie pentru a întregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ♢ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, însemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.
polistiren, POLISTIRÉN, polistireni, s.m. Material plastic solid, incolor sau slab galbui, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic si electric, care se întrebuinteaza în electrotehnica, în industria cablurilor si la fabricarea multor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrène, engl. polystyrene, rus. polistiren.
poliptic, POLIPTÍC, polipticuri, s.n. Pictura alcatuita din mai multe panouri (articulate) care cuprind fiecare o scena a compozitiei de ansamblu. – Din fr. polyptyque.
poligrafie, POLIGRAFÍE, poligrafii, s.f. 1. Ansamblul procedeelor de reproducere grafica si de multiplicare a unui text sau a unei figuri; ramura a tehnicii care se ocupa cu reproducerea grafica si cu multiplicarea unui text sau a unei figuri; tehnica grafica. 2. Ansamblul întreprinderilor care se ocupa cu imprimarea si cu raspândirea cartilor sau a altor imprimate; industrie poligrafica. 3. (Rar) Totalitatea lucrarilor unui poligraf (1); calitatea de poligraf a unui scriitor; caracteristica a operelor scrise de un poligraf. – Din fr. polygraphie.
polifonie, POLIFONÍE, polilonii, s.f. Arta si stiinta a suprapunerii coordonate a mai multor linii melodice care se afla în relatii armonice, fara ca în ansamblu ele sa-si piarda individualitatea melodica; p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie.
polarizaţie, POLARIZÁŢIE, polarizatii, s.f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezinta proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ♢ Polarizatie electrica = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care poseda cel putin doi poli electrici (plus si minus). Polarizatia luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiatiile electromagnetice componente au aceeasi directie de oscilatie. Polarizatie cromatica = ansamblul figurilor de interferenta, colorate viu, obtinute la cercetarea în lumina polarizata a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Marime vectoriala care caracterizeaza starea de polarizatie a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.
poetic, POÉTIC, -Ă, poetici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care apartine poeziei, privitor la poezie. ♦ De poet. 2. Adj. Fig. Care poate inspira pe poeti, demn de a fi motiv de inspiratie; p. ext. impresionant, fermecator. 3. S.f. (Si adjectival, în sintagma arta poetica) Tratat despre creatia poetica; ansamblu de reguli pentru alcatuirea unei opere literare; ramura a teoriei literaturii care se ocupa de creatia poetica. 4. S.f. Ansamblu de forme si de principii poetice (1) caracteristice unei epoci sau unui curent literar; maniera poetica caracteristica unui poet. – Din ngr. poiitkós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique.
telegraf, TELEGRÁF, (1, 2) telegrafe, s.n., (3) telegrafi, s.m 1. S.n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare în acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor. 2. S.n. (Înv.) Aparat situat pe înaltimi sau în turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S.m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungând pâna la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia virginica). – Din fr. télégraphe.
program, PROGRÁM, programe, s.n. 1. Plan de activitate în care sunt stabilite (în ordinea desfasurarii lor) etapele propuse pentru o perioada data; desfasurare a activitatii (individuale, dintr-o institutie) dupa un astfel de plan. 2. Expunere (scrisa) a principiilor, scopurilor etc. unei organizatii politice, sociale, culturale etc. 3. Programa. 4. Ordinea dupa care se desfasoara o emisiune de radio sau de televiziune, un spectacol etc.; ansamblul partilor unei asemenea emisiuni, ale unui spectacol etc. ♦ Foaie de hârtie, publicatie, brosura în care este prezentat un program (4). 5. Ansamblu de instructiuni codate, folosit de un calculator pentru rezolvarea unei probleme. – Din fr. programme.
circuit, CIRCUÍT, circuite, s.n. 1. Ansamblu de fire si dispozitive bune conducatoare de electricitate care, împreuna cu sursa curentului, formeaza un traseu închis pentru trecerea unui curent. ♢ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legatura si unele componente sunt realizate sub forma de benzi înguste sau suprafete conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Miscare a capitalului industrial sau a fondurilor unei întreprinderi în sfera productiei si a circulatiei (de la forma baneasca la forma productiva, apoi la forma marfa si din nou la forma baneasca). ♦ Miscare a marfurilor. ♦ Proces de transformare si de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanta de strabatut pe un traseu mai mult sau mai putin circular, stabilit dinainte, pentru o proba sportiva; drum, distanta parcursa de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit si cu întoarcerea la punctul de plecare). ♢ Circuitul apei în natura = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporatie, de nori, de precipitatii, de formare a apelor de suprafata si subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus.
plutitor, PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s.n., s.f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafata unui lichid; flotabil. ♢ Pod plutitor = platforma care serveste la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celalalt al unei ape; bac. Insula plutitoare sau ostrov plutitor = îngramadire de pamânt, nisip sau namol, mai ales în apele curgatoare, formând o insulita acoperita cu vegetatie. ♦ Care se mentine în vazduh. ♦ (Înv.; despre ape curgatoare) Navigabil. 2. S.n. Corp care pluteste la suprafata unui lichid si care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indica si uneori regleaza nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcatuit dintr-un material cu densitate mai mica decât a apei, care serveste la masurarea vitezei unui curent de apa. 3. S.n. Constructie care pluteste, prevazuta cu un echipament cu ajutorul caruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosita în navigatie. 4. S.f. (Bot.) Rourica. 5. S.f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.
încorda, ÎNCORDÁ vb. I. tr., refl. a(-si) aduce muschii, corpul într-o stare de tensiune. II. refl. (fig.) a face un efort deosebit pentru a întelege, pentru a-si aduce aminte. III. tr. a întinde un arc, un cablu; (p. ext.) a înstruna un instrument muzical. (< în- + coarda)
personalitate, PERSONALITÁTE, personalitati, s.f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ♢ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese însusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta în mod practic prin reusite într-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta în viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalité, germ. Personalität.
pericarp, PERICÁRP, pericarpe, s.n. Ansamblul straturilor de tesuturi care alcatuiesc peretii unui fruct. [Pl. si: pericarpuri] – Din fr. péricarpe.
pichetaj, PICHETÁJ, pichetaje, s.n. Ansamblul pichetilor3 (II) care marcheaza un traseu, o aliniere, un drum etc. – Din fr. piquetage.
peristil, PERISTÍL, peristiluri, s.n. Galerie interioara sau exterioara formata dintr-un sir de coloane sau de stâlpi, care margineste o cladire, o gradina, o sala; ansamblul acestor coloane. ♦ A doua curte interioara a cladirilor romane, închisa si marginita de porticuri si rezervata vietii familiale. – Din fr. péristyle.
perturbaţie, PERTURBÁŢIE, perturbatii, s.f. 1. Tulburare produsa în viata unui individ sau a unei colectivitati. 2. Modificare, neregularitate, deranjament în functionarea unui sistem, a unei masini, în evolutia unui fenomen etc.; perturbare. ♢ Perturbatii atmosferice = ansamblu de fenomene electromagnetice din atmosfera care preceda stricarea vremii. [Var.: (înv.) perturbatiúne s.f.] – Din fr. perturbation, lat. perturbatio, -onis.
plastic, PLÁSTIC1, -Ă, plastici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. Caruia i se poate da, prin modelare, forma dorita, care poate fi usor deformat fara a crapa sau a se sfarâma. ♢ Masa plastica sau material plastic = produs sintetic de natura organica, anorganica sau mixta care se poate prelucra usor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fara presiune. Deformatie plastica = deformatie a unui material sub actiunea unei solicitari peste limita lui de elasticitate, care creste chiar daca solicitarea ramâne constanta. ♦ Care este facut, realizat sau reprodus dupa un anumit model, prin modelarea tuturor materiale. 2. Care se refera la sculptura si la pictura; care se ocupa de aceste arte; care este asemanator cu o sculptura sau cu o pictura, care sugereaza o sculptura sau o pictura. ♢ Arta plastica (si substantivat, f.) = (mai ales la pl.) arta care are ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizari literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastica = ramura a chirurgiei care se ocupa cu îndreptarea unor deformari ale corpului omenesc (în special ale fetei), provenite din nastere sau dintr-un accident. II. S.f. Tehnica executarii unor obiecte de arta prin modelarea unor substante maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. ♦ Ansamblul calitatilor de volum si de aspect exterior al unei lucrari de arhitectura, de urbanism sau de arta decorativa. – Din fr. plastique.
plastron, PLASTRÓN, plastroane, s.n. 1. Partea din fata apretata (detasabila) a unei camasi barbatesti. ♦ Partea din fata (detasabila) a unei bluze, rochii etc., care constituie o garnitura. 2. Un fel de cravata lata care acopera pieptul. 3. Bucata de piele groasa, captusita, care protejeaza pieptul la jucatorii de scrima. – Din fr. plastron.
platcă, PLÁTCĂ2, platci, s.f. Partea de sus a unei camasi barbatesti, a unei rochii, a unei bluze etc., croita separat de rest si de care se prinde gulerul. – Din rus. platka.
pneu, PNEU, pneuri, s.n. Ansamblu format dintr-o camera de aer comprimat si o anvelopa, fixat la rotile anumitor vehicule. – Din fr. pneu, germ. Pneu.
izotopie, IZOTOPÍE s. f. 1. proprietate a unor elemente chimice de a fi formate din mai multi izotopi. 2. (lingv.) ansamblu redundant de categorii semantice, care face posibila lectura coerenta a unui text. (< fr. isotopie)
armură, ARMÚRĂ, armuri, s.f. 1. Echipament metalic pentru protectia individuala a unui razboinic din antichitate si din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeala cu firele de batatura într-o tesatura. 3. Învelis protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alteratie asezate la începutul unui portativ, care indica tonalitatea lucrarii muzicale respective; armatura. – Din fr. armure.
pica, PICÁ1, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea de la o oarecare înaltime. ♢ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din luna, din nori, din stele) = a) a veni pe neasteptate; b) a fi dezorientat, a nu sti ce sa faca. A pica cerul pe cineva = a) a se simti foarte rusinat; b) a ramâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (cazând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbracaminte) A nu se mai tine (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrente. ♦ (Despre fiinte) A-si pierde pozitia verticala (cazând la pamânt); a se prabusi, a se rasturna, a se pravali. ♢ Expr. A pica de somn (sau de oboseala) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cadea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumusel) de pica = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre cladiri) A se darâma, a se surpa, a se narui. ♦ Fig. A muri (în lupta). ♦ Fig. (Fam.) A nu reusi la un examen, la un concurs etc. ♢ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A face sa cada în picaturi (un lichid, o materie topita). ♢ Expr. Sa-l (sau sa ma, sa ne etc.) pici cu ceara (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un pret, nicidecum. ♦ Intranz. A cadea în picaturi; spec. (impers.) (sens curent) a ploua usor, cu stropi rari. ♦ Refl., intranz., si tranz. A (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ♢ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discretia cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neasteptate; a se ivi, a aparea. 5. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumita data; a cadea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (tintindu-l cu ceva). – Din pic1.
ştiinţă, STIÍNŢĂ, stiinte, s.f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ♢ Loc. adv.Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, având cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamântul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; învatatura, eruditie. ♢ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gândire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ♢ Om de stiinta = savant, învatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).
pisică, PISÍCĂ, pisici, s.f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu blana deasa si moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice si cu ghearele retractile si ascutite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ♢ Pisica salbatica = specie de pisica (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roscata-cenusie cu dungi negre, care traieste în padure (Felis silvestris). ♢ Expr. A trai (sau a se întelege, a se iubi) ca câinele (sau ca soarecele) cu pisica = a nu se întelege, a trai rau cu cineva. A umbla cu pisica-n traista = a cauta sa înseli, sa pacalesti pe cineva. A cumpara pisica în traista = a se însela la cumparaturi (luând marfa pe nevazute). A avea ochi de pisica = a) a avea privire agera; b) a fi viclean. (Fam.) A avea noua suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisica plouata = a fi abatut, descurajat, fara chef; a arata prost, a avea o tinuta necorespunzatoare. A se spala ca pisica, se spune despre cei care se spala superficial si, p. ext., despre cei neglijenti. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arata ca se petrece ceva neobisnuit, de importanta deosebita. 2. Blana de pisica (I 1) prelucrata. 3. Compus: pisica-de-mare = specie de peste marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal si cu coada terminata cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, parti ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agatare si de desprindere a berbecului din capatul cablului de ridicare de la sonetele cu cadere libera. 2. Carucior deplasabil pe o grinda sau pe un pod rulant, prevazut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; carucior de macara. 3. Manunchi de sârme de otel, folosit pentru curatarea de noroi sau de pamânt a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ica.
conştiinţă, CONSTIÍNŢĂ, (rar) constiinte, s.f. 1. (Fil.) Sentiment, intuitie pe care fiinta umana o are despre propria existenta; p. ext. cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care o are fiecare despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. 2. Faptul de a-si da seama; întelegere. ♢ Constiinta sociala = ansamblu de reprezentari, idei, conceptii, cunostinte, mentalitati ale unei colectivitati umane, care reflecta conditiile de existenta ale acesteia, precum si psihologia sociala a oamenilor. Constiinta de clasa = parte a constiintei sociale care reflecta existenta sociala a unei clase determinate. 3. (În opozitie cu existenta, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilitatii morale fata de propria sa conduita. ♢ Caz (sau proces) de constiinta = dificultatea de a hotarî într-o problema morala greu de rezolvat. Mustrare de constiinta = remuscare, regret. ♢ Expr. A fi cu constiinta împacata sau a nu avea nimic pe constiinta = a fi convins ca nu a savârsit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fara constiinta = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe constiinta = cu toata sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pr.: -sti-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (dupa sti).
piramidă, PIRAMÍDĂ, piramide, s.f. 1. Poliedru cu baza poligonala si fetele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatra în forma de piramida (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. gener. edificiu arhitectonic monumental în forma de piramida (1). 3. Gramada (mare) de obiecte aranjate în forma de piramida (1). ♦ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti, de carabine) = grup de pusti sau de alte arme de foc asezate cu talpa patului pe pamânt si sprijinite una de alta la vârful tevii. ♦ Figura de gimnastica executata de mai multe persoane, care se asaza în rânduri suprapuse tot mai înguste pe masura ce se apropie de vârf, în forma de piramida (1); ansamblu de persoane astfel asezate. 4. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stâlp înalt din vârful caruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un tarus lânga fiecare butuc de vita. 5. (Anat.; în sintagma) Piramida bulbara = fiecare dintre proeminentele cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.
pondere, PÓNDERE, ponderi, s.f. (Livr.) Greutate; spec. greutate specifica. Pondere atomica. ♦ Fig. Importanta, valoare (în cadrul unui ansamblu de elemente si în raport cu acestea). – Din lat. pondus, -eris.
pitiatism, PITIATÍSM, pitiatisme, s.n. (Med.) Ansamblu de tulburari nervoase (isterice) vindecabile prin sugestie. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. pithiatisme.
moral, MORÁL, -Ă, morali, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care apartine moralei, conduitei admise si practicate într-o societate, care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care contine o învatatura; moralizator. 2. Care apartine psihicului, spiritului, intelectului, care se refera la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S.n. 1. Ansamblul facultatilor sufletesti si spirituale. 2. Stare afectiva, dispozitie sufleteasca temporara care priveste puterea, dorinta, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultatile. ♦ Curaj, tarie sufleteasca. ♢ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbarbata (pe cineva). A(-i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
post, POST2, posturi, s.n. 1. Functie, slujba. ♢ Loc. adv. La post sau la postul meu (ori tau etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligatiilor (de serviciu). 2. Loc unde se gaseste o formatie militara (restrânsa) care executa un ordin; p. ext. formatia militara respectiva. ♦ Unitate de politisti sau jandarmi (în trecut de militieni) însarcinata cu mentinerea ordinii publice într-o localitate rurala; p. ext. local unde functioneaza unitatea respectiva. ♦ Loc unde sta santinela în timpul serviciului de garda; p. ext. serviciul de garda al santinelei; (rar) santinela. ♦ Loc unde sta un politist însarcinat cu supravegherea circulatiei pe strazi. 3. Instalatie utilata cu aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. Post telefonic. ♦ Loc special amenajat în care se desfasoara o activitate practica sau pe care îl ocupa o persoana în timpul efectuarii unei asemenea activitati. Post de observatie. ♢ Post de miscare = loc pentru deservirea circulatiei trenurilor. Post (sanitar) de (prim) ajutor = ansamblul încaperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare si al personalului sanitar, organizat cu scopul de a da primele îngrijiri persoanelor accidentate sau bolnavilor. 4. Categorie în care sunt înscrise într-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzatoare dintr-un registru de contabilitate. – Din fr. poste.
design, DESIGN s.n. Domeniu multidisciplinar interesat de ansamblul factorilor (social-economici, functionali, tehnici, ergonomici, estetici etc.) care contribuie la aspectul si calitatea produsului de mare serie. 2. Aspect exterior, fel în care se prezinta un lucru (din punct de vedere estetic). [Pr.: dizáin] – Din engl., fr. design.
preleva, PRELEVÁ, prelév, vb. I. Tranz. (Livr.) A detasa, a extrage, a lua (cu anticipatie) o parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu. [Prez. ind. si: prelevez] – Din fr. prélever.
prelevat, PRELEVÁT, -Ă, prelevati, -te, adj. (Livr.) Care este detasat, extras dintr-un tot, dintr-un ansamblu. – V. preleva.
privire, PRIVÍRE, priviri, s.f. Actiunea de a (se) privi si rezultatul ei. 1. Functia organica a ochilor, vaz; mod de a privi, cautatura, uitatura. ♦ (Concr.) Organul vederii; ochii. 2. Examinare, apreciere, considerare (fugara, de ansamblu). 3. (În loc. prep.) Cu privire la... = referitor la..., în privinta..., în ceea ce priveste... – V. privi.
priză, PRÍZĂ, prize, s.f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul caruia se realizeaza legatura electrica a unui receptor mobil la o retea electrica prin intermediul unei fise de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, facut în peretele unei încaperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizeaza legatura electrica. ♢ Priza aeriana de curent = priza în forma de bara, de lira etc., prin care se realizeaza legatura dintre o linie electrica aeriana si un tramvai, o locomotiva electrica etc. Priza de pamânt = dispozitiv prin intermediul caruia se realizeaza o legatura electrica conducatoare directa cu pamântul. 2. Deschizatura în peretele exterior al unei constructii prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a doua roti dintate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastica în stare rigida a amestecurilor hidratate de lianti care se fololosesc în constructii. 5. (În sintagma) Priza de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priza la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influenta (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mica de tutun care se trage pe nas. 8. Doza (mica) de medicament. 9. Modul în care este prinsa mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atletii tin sulita sau prajina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare si proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priza directa = tehnica de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretarii actoricesti. – Din fr. prise.
prepeleac, PREPELEÁC, prepeleci, s.m. 1. Par cu cracane scurte, înfipt în pamânt, în care se pun, la tara, oalele spalate ca sa se scurga sau de care se atârna diferite obiecte. ♢ Expr. A fi gol prepeleac = a fi sarac, neîmbracat. Cu mustatile în prepeleac = cu mustatile rasucite si întoarse în sus, în furculita. 2. Prajina sau ansamblu de prajini pe care se cladesc capitele. ♦ Capita cladita pe o astfel de prajina. 3. Scara rudimentara formata dintr-un stâlp prin care sunt petrecute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. [Var.: prepeleág s.m.] – Et. nec.
preselector, PRESELECTÓR, preselectoare, s.n. 1. Dispozitiv care pregateste schimbarea de viteza. 2. Mecanism de comutatie din ansamblul unui schimbator telefonic automat, cu preselectie directa, pentru fiecare abonat chemator. – Din fr. présélecteur.
prevedere, PREVEDÉRE, prevederi, s.f. 1. Faptul de a (se) prevedea. ♦ (Mai ales la pl.) Indicatie, dispozitie dintr-un tratat, dintr-un act normativ etc. ♦ Prevederi sociale = ansamblu de masuri privitoare la acordarea asistentei sociale unor persoane care si-au pierdut capacitatea de munca sau minorilor ramasi fara sustinatori. 2. Prudenta, precautie. – V. prevedea.
problematic, PROBLEMÁTIC, -Ă, problematici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Îndoielnic, nesigur, ipotetic. ♦ P. ext. Dubios, suspect, necurat. 2. Adj. Care constituie o problema, o enigma. ♦ (Log.; despre judecati) Care anunta un raport posibil între termenii judecatii. 3. S.f. Ansamblu de probleme (I 3) cu privire la acelasi subiect; tematica. – Din fr. problématique.
profil, PROFÍL, profiluri, s.n. 1. Contur, aspect al fetei cuiva, privit dintr-o parte. ♢ Loc. adv. Din (sau în) profil = dintr-o parte. ♦ Fig. Portret, figura. 2. Înfatisare, aspect, forma. ♦ Caracter predominant al cuiva sau a ceva. ♦ Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ♢ Profil geologic = reprezentare grafica a structurii geologice a unei portiuni din scoarta terestra. Profil morfologic = reprezentare grafica în plan vertical, la o anumita scara, a reliefului unei regiuni. 3. Conturul unei sectiuni plane a unui obiect, a unui edificiu, a unui corp geometric. ♦ Conturul aparent al unui obiect, rezultat dintr-o proiectie ortogonala pe un plan. 4. Desen care reprezinta o sectiune verticala facuta într-o constructie sau în sol, pentru a indica distributia sau structura acestora. ♢ Plan de profil = plan perpendicular pe doua plane de proiectie si pe linia de pamânt. ♦ Dispozitiv sau ansamblu de piese folosit pentru a indica, într-un plan vertical, limitele pâna la care trebuie sa se întinda o lucrare. 5. Piesa decorativa, în relief, folosita la ornamentarea unei cladiri, la consolidari aparente, la îmbunatatirea acusticii unei sali etc. 6. Obiectivul de baza al productiei unei întreprinderi, al activitatii unei institutii, caruia îi corespunde un anumit mod de organizare. – Din fr. profil.
profilaxie, PROFILAXÍE, profilaxii, s.f. Ansamblul masurilor medico-sanitare care se iau pentru prevenirea aparitiei si a raspândirii bolilor. ♦ Ramura a medicinei care se ocupa cu studierea si aplicarea masurilor profilactice. – Din fr. prophylaxie.
lume, LÚME, lumi, s.f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ♢ Expr. De când (e sau cu) lumea (si pamântul) = de (sau din) totdeauna; vreodata; Cât (e) lumea (si pamântul) = vesnic; (în constructii negative) niciodata, nicaieri. (Reg.) Pâna-i lumea = vesnic; (în constructii negative) niciodata. Nici pentru toata lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un pret, cu nici un chip. Ca (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei sa convingi pe cineva ca un anumit lucru nu e prea greu de facut sau ca nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parca toata lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri ceresti format din Pamânt si astrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pamântesc (cu întreaga lui viata animala si vegetala), pamântul locuit de om. ♢ Lumea veche = pamântul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa si Africa). Lumea noua = cele doua Americi si Oceania. Lumea tacerii = universul adâncurilor marine si oceanice. ♢ Expr. În (sau prin) toata lumea (sau lumea toata) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toata lumea, în lumea larga) = a pleca departe, fara sa se stie unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea sa plece. A(-si) lua lumea în cap = a pleca (departe) parasind totul (mai ales din cauza unor suparari mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a calatori mult si în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (si de-a latul) = a cutreiera toata lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dusii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. si reg.) Lumina. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ♢ Expr. (Rar) A iesi la lume = a ajunge la lumina, la loc deschis, la larg. II. 1. Populatia globului pamântesc, omenirea întreaga; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viata etc. si care prezinta trasaturi specifice. Lumea artistilor. 3. Oameni, multime, public; societate, mediu social. ♢ Om de lume = persoana care are experienta vietii în societate, care cunoaste uzantele; persoana dornica de petreceri, exuberanta, vesela. ♢ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ♢ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalti; (a fi) cu rost, asezat, cu o viata chibzuita. Lume(a) de pe lume sau lumea toata, o lume (toata, întreaga) = multime nenumarata, foarte multi oameni. A purta lumea pe degete = a însela oamenii; a-si bate joc de ei, a fi smecher, abil. A iesi (sau a scoate capul) în lume = a aparea în societate, a lua contact cu oameni si situatii noi, a începe sa frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situatie degradanta; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfasoara existenta umana; viata, existenta. ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-si vedea (fiecare) de treburile sale. Nu stie pe ce lume e (sau se afla) = nu stie nimic din ce se întâmpla; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea draga = a-i placea (cuiva) sa traiasca; a-i fi foarte placut sa... Când ti-e lumea mai draga = când te simti mai bine; când nici nu te gândesti, când nici nu te astepti. Zi-i lume si te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viata laica; viata vesela, libera. ♢ Loc. adj. De lume = care se refera la viata de placeri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea alba = (în basme) viata pamânteasca, în care traiesc oamenii. Lumea neagra = (în basme) viata subpamânteana, în care ar trai duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealalta, ceea lume) = a) (în conceptiile religioase) viata de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginata dincolo de acest pamânt, celalalt tarâm. – Lat. lumen.
simbolic, SIMBÓLIC, -Ă, simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s.f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care serveste de simbol; care nu are eficacitate sau valoare în sine, ci prin ceea ce simbolizeaza. 2. S.f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificatie simbolica (1); simbolistica. 3. S.f. Teorie generala asupra simbolurilor (în care notiunile logice si raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne conventionale). 4. S.f. Ramura a teologiei consacrata studiului comparativ al simbolurilor de credinta ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik.
protecţie, PROTÉCŢIE, protectii, s.f. 1. Faptul de a proteja, de a ocroti, de a apara; ansamblu de masuri care protejeaza; persoana, institutie etc. care protejeaza; dispozitiv, sistem tehnic etc. care serveste la protejare. ♢ Protectia muncii = ansamblu de masuri luate pentru ocrotirea vietii si a sanatatii celor ce muncesc, pentru asigurarea desfasurarii muncii în conditiile cele mai bune. ♢ Loc. adj. De protectie = protector. ♦ Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. 2. (Înv.) Protectorat. – Din lat. protectio, -onis, fr. protection.
proiectivitate, PROIECTIVITÁTE s.f. Ansamblu de proprietati functionale ale unui sistem de a se proiecta sau reflecta în altul. [Pr.: pro-iec-] – Din engl. projectivity.
prolegomene, PROLEGÓMENE s.n. pl. (Livr.) Parte introductiva care precede expunerea propriu-zisa într-o opera stiintifica. ♦ Ansamblu de notiuni preliminare apartinând unui domeniu stiintific. – Din fr. prolégomènes.
prospecţiune, PROSPECŢIÚNE, prospectiuni, s.f. Ansamblul cercetarilor efectuate (pe teren si în laborator) pentru a descoperi si a localiza zacamintele de minerale utile dintr-o regiune. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. prospection.
psihanaliză, PSIHANALÍZĂ s.f. 1. Ansamblul conceptiilor lui Freud privind viata psihica constienta si inconstienta, dupa care tendintele sau dorintele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale si sunt alungate în subconstient, de unde tind sa reapara sub o forma travestita. 2. Metoda de analiza psihologica si de tratament al bolilor neuropsihice, care îsi propune, prin diverse probe (asociatii de cuvinte, relatari de vise, interpretari de figuri confuze etc.), sa descopere cauzele nevrozelor si psihozelor si sa vindece aceste boli. – Din fr. psychanalyse.
pijama, PIJAMÁ, pijamale, s.f. Îmbracaminte formata din pantaloni si bluza, care se poarta mai ales noaptea (în timpul somnului). – Din fr. pyjama.
public, PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, s.n. sg., adj. 1. S.n. sg. Colectivitate mare de oameni; multime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asista la un spectacol, la o conferinta etc. ♢ Loc. adj. si adv. În public = (care are loc) în fata unui anumit numar de persoane, în vazul lumii. ♢ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care apartine unei colectivitati umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care priveste pe toti, la care participa toti. ♢ Opinie publica = parere, judecata a colectivitatii; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezenta unui mare numar de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care priveste întregul popor; pus la dispozitia tuturor. ♢ Viata publica = viata politica-administrativa a unui stat; activitatea cuiva în legatura cu functiile de stat pe care le ocupa. Gradina publica = parc. Drept public = subîmpartire mai veche a dreptului, care se ocupa de relatiile persoanelor cu statul. Forta publica = politie. Datorie publica = datorie a statului, rezultata din împrumuturi interne si externe. Învatamânt public sau instructie, scoala publica = învatamânt sau scoala organizate si controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupa o functie în stat. – Din lat. publicus, fr. public.
pulover, PULÓVER, pulovere, s.n. Obiect de îmbracaminte tricotat care acopera partea de sus a corpului si se poarta de obicei peste camasa sau peste bluza. [Var.: pulóvar s.n.] – Din fr., engl. pull-over.
şa, SA, sei, s.f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ♢ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta în timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ♢ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, în care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentând o depresiune cuprinsa între doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s.f.] – Lat. sella.
şarnieră, SARNIÉRĂ, sarniere, s.f. 1. Balama, tâtâna. 2. Dispozitiv format din doua piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane, permit suspendarea întregului ansamblu pe un reazem. 3. (Geol.) Locul de îmbinare între cele doua flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. 4. Locul de îmbinare între cele doua valve care formeaza cochilia unui lamelibranhiat. 5. Fâsie de hârtie gumata pe care o folosesc filatelistii pentru a lipi marcile postale în albume. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. charnière.
şemizetă, SEMIZÉTĂ, semizete, s.f. (Rar) Bluza femeiasca simpla, cu croiala asemanatoare cu cea a camasilor barbatesti. – Din fr. chemisette.
oblu, ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezinta ca o linie dreapta; fara cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înaltimi, urcusuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet si uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreapta; drept; p. ext. (în legatura cu verbe de miscare) fara înconjur, fara ocol, direct. – Din sl. oblŭ.
şnur, SNUR, snururi, s.n. 1. Sfoara (îmbracata în matase colorata, în fir etc.), de obicei rasucita în doua sau în trei, întrebuintata mai ales ca ornament la îmbracaminte; siret1 (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele si strânse într-un învelis protector, folosit pentru racordarea la retea a lampilor portative, a fiarelor de calcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur.
isadelf, ISADÉLF s. m. monstru dublu ai carui indivizi sunt egal dezvoltati. (< fr. isadelphe)
octet, OCTÉT, octete, s.n. octeti, s.m. 1. S.n. Formatie compusa din opt persoane (instrumentisti sau cântareti) care executa împreuna o lucrare muzicala; lucrare muzicala scrisa pentru aceasta formatie. 2. S.n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S.m. (Inform.) Grup de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
odgon, ODGÓN, odgoane, s.n. Funie groasa si lunga, îmbibata, de obicei, cu gudron si întrebuintata în marina, la pescuit, în transporturi etc.; cablu, parâma, palamar2; p. gener. orice funie groasa. [Var.: otgón s.n.] – Et. nec.
irizaţie, IRIZÁŢIE s. f. ansamblu de culori si nuante variabile pe care le reflecta unele cristale prin interferenta; descompunerea luminii albe prin difractie, dispersie sau interferenta; iridescenta. (< fr. irisation)
cosă, CÓSĂ, cose, s.f. Obiect protector din tabla care se introduce in interiorul unei bucle formate la capatul unui cablu. – Din fr. cose.
nod, NOD, noduri, s.n. 1. Loc în care se leaga doua fire, doua sfori, doua fâsii de pânza etc. ca sa se tina strâns împreuna; loc în lungul sau la capatul unui fir, al unei sfori, al unei fâsii de pânza etc. unde s-a facut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete si s-a strâns tare; legatura obtinuta astfel. ♢ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersectie a doua sau a mai multor cai de comunicatie având directii diferite. ♢ Nod de cale ferata = punct de intersectie a cel putin trei linii principale de cale ferata, prevazut cu instalatii speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încarcarea si descarcarea marfurilor, deservirea calatorilor etc. ♦ Loc de legatura, de întretaiere, de întâlnire a doua sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei constructii etc. 2. Proeminenta pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep sa creasca crengile pe tulpina sau frunzele pe lujer. ♢ Expr. A cauta (sau a gasi) (cuiva) nod în papura = a cauta sau a gasi cu orice pret greseli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovati pe nedrept. ♦ Portiune mica, rotunda, compacta, foarte tare dintr-o bucata de lemn, într-o scândura reprezentând locul de ramificatie a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locala de material în masa unui corp, cu o structura mai compacta sau de culoare diferita fata de rest. 3. (Înv. si pop.) Articulatie, încheietura (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = marul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator si a carui lezare are ca urmare moartea imediata prin oprirea respiratiei. 5. Umflatura, tumoare, nodozitate, gâlca rezultata dintr-o stare patologica. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeasi ramura a curbei se intersecteaza pe ea însasi. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispusi atomii, moleculele unei retele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde stationare în care amplitudinea oscilatiei are mereu o valoare nula. 8. Fiecare dintre cele doua puncte în care orbita unui astru intersecteaza planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite fata de împrejurimi. ♢ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a carui suprafata sunt asezate o centrala hidroelectrica si constructiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzatie de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emotie sau de o enervare puternica. ♢ Expr. A înghiti (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amaraciune o durere, o umilinta (fara a putea spune nimic); b) a mânca în sila, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esential de care depinde solutionarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsa pentru solutionarea unei probleme. Nod gordian = problema foarte grea sau cu neputinta de rezolvat. ♢ Expr. A taia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situatii careia nu i se poate gasi o solutie. ♦ Moment culminant în desfasurarea actiunii unei opere literare. 12. Unitate de masura pentru viteza navelor, egala cu viteza unei nave care se deplaseaza cu o mila marina (1852 m) pe ora. – Lat. nodus.
orogeneză, OROGENÉZĂ, orogeneze, s.f. Ansamblu de procese tectonice care se produc în zonele mobile ale scoartei terestre si care au drept rezultat formarea unui lant muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogénèse.
ornamentaţie, ORNAMENTÁŢIE, ornamentatii, s.f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentarii; totalitatea elementelor care ornamenteaza ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation.
orizont, ORIZÓNT, orizonturi, s.n. 1. Linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei Pamântului cu bolta cereasca; parte a cerului sau a Pamântului pe care o margineste aceasta linie; limita pâna la care ajunge vederea noastra; zare. ♢ Orizont adevarat = cercul de intersectie a sferei ceresti cu un plan perpendicular pe verticala locului si care trece prin centrul Pamântului. ♦ Fig. Întindere, sfera a cunostintelor, a unei activitati intelectuale; perspectiva; capacitate, putere de întelegere, de orientare; nivel intelectual. ♢ Loc. adj. Fara orizont = cu vederi înguste, cu conceptii înapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formatia unui sol, care prezinta caracteristicile conditiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeasi origine, de aceeasi vârsta, de aceeasi roca si având aceeasi pozitie geometrica în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrarilor de exploatare dintr-o mina, situate în acelasi plan orizontal. 3. (În artele plastice si în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s.n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon.
figură, FIGÚRĂ, figuri, s.f. 1. Înfatisare a fetei, a obrazului cuiva; chip, fata, obraz. ♢ Expr. A face figura buna (sau rea) = a face o impresie buna (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsa sau o surpriza neplacuta. A face figura de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a tine sa fie considerat) drept... 2. Imagine plastica a unei fiinte sau a unui obiect, redata prin desen, pictura, sculptura etc. ♢ Figura geometrica = ansamblu format din puncte, linii si suprafete. ♦ (La jocul de carti) Carte care reprezinta diverse personaje (valet, dama etc.). ♦ (La sah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Gramada de nisip, de pietris etc., care a fost cladita în forma de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai usor volumul. 3. Persoana; (în special) persoana purtatoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se modifica întelesul propriu al unui cuvânt sau se asociaza cuvintele în asa fel ca sensurile vechi sa se îmbogateasca, pentru a da mai multa forta imaginii sau expunerii prezentate. Figura etimologica = constructie sintactica în care se alatura doua cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb si un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. "Si-a trait traiul" reprezinta o figura etimologica. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele dupa locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Pozitie sau ansamblu de pozitii si de miscari la dans, la balet, la scrima, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.
figuraţie, FIGURÁŢIE, figuratii, s.f. Ansamblul figurantilor (într-o reprezentatie, într-un film etc.) ♢ Expr. A face figuratie = a avea rol de figurant. – Din fr. figuration, lat. figuratio.
oxidimetrie, OXIDIMETRÍE s.f. Ansamblul metodelor de dozare volumetrica a unor compusi, bazat pe folosirea ca reactivi a solutiilor de oxidanti. – Din germ. Oxydimetrie.
ipoteză, IPOTÉZĂ s. f. 1. presupunere, supozitie enuntate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relatia dintre anumite fenomene sau la legaturile dintre acestea si cauzele launtrice care le determina. 2. figura retorica constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecinta. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza carora se dezvolta o demonstratie. (< fr. hypothèse)
fereastră, FEREÁSTRĂ, ferestre, s.f. 1. Deschizatura de forma regulata lasata în peretele unei cladiri, al unui vehicul etc. pentru a permite sa intre aerul si lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix si din cercevele în care se fixeaza geamuri, montat în deschizatura amintita; ansamblu format de aceasta deschizatura, împreuna cu cercevelele care o încadreaza si cu geamul fixat în cercevele. ♢ Fereastra oarba v. orb. ♢ Expr. A arunca banii pe fereastra = a cheltui în mod exagerat, a fi risipitor. 2. Loc în care se întâlneste un put de mina cu o rampa subterana. 3. Fig. (Fam.) Ora libera intercalata între doua ore de curs în programul zilnic al unui profesor sau al unui student. – Lat. fenestra.
fenotip, FENOTÍP s.n. (Biol.) Ansamblu de însusiri si caractere care se manifesta în mod vizibil la un individ si care este determinat de baza ereditara si de conditiile de mediu. – Din fr. phénotype.
ordine, ÓRDINE, ordini, s.f. 1. Dispozitie, succesiune regulata cu caracter spatial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, însiruire, rând, rânduire, orânduiala. ♢ Ordine de bataie = dispozitiv de lupta. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmeaza sa fie discutate într-o sedinta, într-o adunare. ♢ Loc. adj. si adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlva; important. 2. Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte de ordin practic si estetic, rânduiala; p. ext. conformitate cu o cerinta, cu o norma, cu o disciplina, cu o regula. ♢ Loc. adv. În ordine = asa cum se cuvine; în regula. ♢ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva sa respecte anumite norme (de conduita) încalcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ♢ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire sociala, politica, economica; regim; spec. stabilitate sociala, respectul institutiilor sociale stabilite. ♢ Ordine publica = ordine politica, economica si sociala dintr-un stat, care se asigura printr-un ansamblu de norme si masuri deosebite de la o orânduire sociala la alta si se traduce prin functionarea normala a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor si a respectarii drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.
ordin, ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispozitie obligatorie, scrisa sau orala, data de o autoritate sau de o persoana oficiala pentru a fi executata întocmai; porunca. ♢ Expr. La ordinele cuiva = la dispozitia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = va stau la dispozitie. ♦ (Concr.) Act care contine o dispozitie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unitati militare se adreseaza întregii unitati în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispozitie scrisa a unei autoritati militare, prin care o persoana din cadrele de rezerva ale armatei este chemata la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeste o însarcinare oficiala; delegatie. Ordin de plata = dispozitie data de catre o banca pentru a plati o suma de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoratie superioara medaliei. 3. Categorie sistematica în zoologie si în botanica, superioara familiei si inferioara clasei. 4. Sistem arhitectonic ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios si regulat. 5. Comunitate monahala întâlnita în diverse religii, care sustine o propaganda activa în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievala de cavaleri-calugari care participau la actiuni razboinice. 6. Rang, categorie (dupa importanta). ♢ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regula, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
orchestră, ORCHÉSTRĂ, orchestre, s.f. 1. Colectiv de instrumentisti care executa împreuna compozitii muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cânta membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei sali de spectacol destinata orchestrantilor, situata între scena si sala, sub nivelul parterului. ♢ Fotoliu de orchestra = loc în primele rânduri într-o sala de concert sau, p. ext., în orice sala de spectacol. 3. Spatiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscena si gradenuri. [Var.: orhéstra s.f., (înv.) orchéstru s.n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.
feminitate, FEMINITÁTE s.f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului feminin. – Din fr. féminité.
cordaj, CORDÁJ, cordaje, s.n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor si parâmelor unei corabii. 2. Ansamblu de operatii efectuate de o masina de extractie în timpul unei curse a coliviilor în putul de mina. – Din fr. cordage.
coronulă, CORONÚLĂ, coronule, s.f. Ansamblul apendicelor care se gasesc la petalele unor corole. – Din fr. coronule.
opal, OPÁL, opale, s.n. 1. Piatra semipretioasa, cu luciu sticlos, incolora sau variat colorata (verde, albastru, rosu, alb etc.), transparenta sau opalescenta. 2. Ţesatura de bumbac subtire si stravezie, alba sau colorata în nuante deschise, din care se fac bluze, camasi, batiste etc. [Pl. si: opaluri] – Din germ. Opal, lat. opalus, fr. opale.
faţetă, FAŢÉTĂ, fatete, s.f. 1. Fiecare dintre fetele (slefuite ale) unei pietre pretioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ♦ Fig. Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrari, care împreuna alcatuiesc un ansamblu. 2. (În sintagma) Fateta de cutit = tesitura a muchiei taietoare la cutitele de prelucrare prin aschiere. 3. (Tipogr.) Placa de fonta care serveste ca fundament pentru un cliseu sau pentru o placa de stereotipie. – Din fr. facette (refacut dupa fata).
fascicul, FASCÍCUL, fascicule, s.n. Grup format din mai multe elemente de acelasi fel, asezate în forma de manunchi. ♢ (Mat.) Fascicul de drepte = totalitatea dreptelor care trec prin acelasi punct fix. ♦ (Fiz.) Manunchi de raze luminoase sau vizuale cu sectiune bine delimitata; ansamblu de particule aflate în miscare ordonata. ♦ (Anat.) Grup de fibre care au aceeasi asezare si aceeasi distributie. ♦ (Bot.) Ţesut conducator format din fibre care strabat în acelasi sens partile unei plante. [Var.: fascícol s.n.] – Din fr. fascicule, lat. fasciculus.
farmec, FÁRMEC, farmece, s.n. 1. (În basme si în superstitii) Actiunea de a vraji si rezultatul ei; transformare miraculoasa a lucrurilor (în urma unor vraji); mijloace magice întrebuintate pentru o asemenea transformare; vraja, vrajitorie. ♢ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neasteptate, dintr-o data. 2. Ansamblu de calitati (frumusete, gratie etc.) care încânta, atrage pe cineva. Farmecul padurii. ♦ Desfatare, placere, încântare pe care o simte cineva în fata unui lucru fermecator. – Lat. pharmacum.
oralitate, ORALITÁTE s.f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a parea vorbit, dând expunerii un caracter spontan si viu atât în dialogurile care noteaza particularitatile vorbirii personajelor, cât si în naratiunea propriu-zisa; ansamblu de particularitati ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralitatii = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit caruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. o r a l i t á.
orografic, OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care tine de orografie, privitor la orografie. ♢ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o retea hidrografica complexa. – Din fr. orographique.
fals, FALS, -Ă, (I) falsi, -se, adj., (II) falsuri, s.n. I. Adj. 1. Care este contrar adevarului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparenta adevarului, autenticitatii; imitat, artificial. ♢ (Anat.) Coasta falsa = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizeaza articularea pe stern a trei perechi de coaste. Usa (sau fereastra) falsa = usa (sau fereastra) aparenta, care nu poate fi folosita, facuta numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni si manifestarile lor) Prefacut, fatarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care suna contrar legilor armoniei; distonant. ♢ (Adverbial) Cânta fals. II. S.n. (Jur.) Infractiune savârsita prin alterarea adevarului într-un act scris, prin adaosuri sau stersaturi facute cu rea-credinta, prin imitarea semnaturii, denaturarea continutului, substituire de persoane etc. ♢ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fata justitiei ca neautentic, contrafacut; a contesta formal valabilitatea unei declaratii. [Var.: (I) fals, -a adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
fanfară, FANFÁRĂ, fanfare, s.f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cânta la instrumente de suflat (din alama) si de percutie. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alama (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compozitie muzicala executata de o fanfara (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.
facultate, FACULTÁTE, facultati, s.f. 1. Capacitate, posibilitate, însusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Însusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa în cadrul unei institutii de învatamânt superior, condusa de un decan si cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.
fachirism, FACHIRÍSM s.n. Ansamblu de fapte aparent extraordinare savârsite de fachiri; arta de a savârsi asemenea fapte; p. ext. scamatorie. – Din fr. fakirisme.
viaţă, VIÁŢĂ, vieti, s.f. 1. Sinteza a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizeaza organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ♢ Loc. adj. Plin de viata sau cu viata = energic, viguros, vioi; vesel. Fara (pic de) viata = fara vlaga, fara vigoare. De viata = vesel, sociabil; caruia îi place sa petreaca. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata si pe moarte = în chip deznadajduit; cu înversunare, din toate puterile, cu riscul vietii. ♢ Loc. adv. Cu viata = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafar. Cu pretul vietii = cu orice risc. ♢ Expr. A fi în viata = a trai. A trece (sau a se trece) din viata = a muri. A aduce (pe cineva) la viata = a face (pe cineva) sa-si recapete cunostinta, sanatatea; a însanatosi. A fi între viata si moarte = a fi în pericol sa moara. A mântui (cuiva) viata = a scapa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-si pune viata în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vietii, a risca foarte mult. A lua (sau a capata) viata = a lua fiinta, a se naste; a se produce. ♦ Epitet dat unei fiinte iubite, care reprezinta totul în existenta cuiva. ♦ Existenta umana, petrecere a omului pe pamânt. ♢ Expr. Când ti-e viata mai draga = când nici nu te astepti, când nici nu te gândesti. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (crestere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezinta organismele animale sau vegetale de la nastere pâna la moarte. ♦ Fig. Vietate, fiinta; spec. om. 2. (În credintele religioase; determinat prin "de apoi", "de veci" etc.) Existenta de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de conditii materiale si morale ori mediu în care se desfasoara existenta unei fiinte sau a unei colectivitati; totalitatea actelor savârsite de cineva în timpul existentei sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existenta zilnica a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nasterea si moartea cuiva; sirul evenimentelor întâmplate în acest timp. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata = (care este) pentru tot timpul cât traieste cineva. Din viata = (care este) din timpul când traieste (cineva), când este înca viu. ♢ Loc. adv. În viata mea (sau ta, lui etc.) = (în constructii negative) niciodata. ♢ Expr. O viata de om = vreme foarte îndelungata. ♦ Biografie (relatata oral sau în scris). – Lat. •vivitia (< vivus).
estetic, ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, subst., adj. 1. S.f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai înalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S.n. art. Ansamblul însusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthétique.
montaj, MONTÁJ, montaje, s.n. 1. Montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesiva logica si într-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., în vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.
fliş, FLIS, flisuri, s.n. (Geol.) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argila si marna, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se gasea într-o continua ridicare spre a deveni un lant muntos. – Din fr. flysch.
osmoreglare, OSMOREGLÁRE, osmoreglari, s.f. Ansamblul proceselor prin care se asigura o valoare relativ constanta a presiunii osmotice a lichidelor din organism. – Osmo[za] + reglare.
fundaţie, FUNDÁŢIE, fundatii, s.f. 1. Element sau ansamblu de elemente de constructie care serveste ca suport sau ca baza de sustinere a unei constructii, a unui utilaj, a unei masini etc.; fundament, baza, temelie. ♦ (La pl.) Ramura a tehnicii care se ocupa cu proiectarea si cu executarea fundatiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijina o constructie cu o baza foarte mare. 3. Institutie cu caracter obstesc careia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afecteaza un fond special; asezamânt. ♦ Fond constituit pentru întretinerea unei activitati de interes public. [Var.: fundatiúne s.f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.
weltanschauung, WELTÁNSCHAUUNG s.n. Ansamblu de cunostinte despre gândirea, sentimentele, vointa si comportamentul omului, despre experienta; imaginea despre lume si existenta umana ca un tot unitar. [Pr. velt-án-sa-] (din germ. Weltanschauung)
corifeu, CORIFÉU, -ÉE, corifei, -ee, subst. 1. S.m. si f. Persoana cu rol conducator într-un domeniu de activitate; fruntas, capetenie. 2. S.m. Conducatorul corului în tragedia si comedia greaca antica. ♦ Cântaret solist într-un cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphée
dispozitiv, DISPOZITÍV, dispozitive, s.n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) si care îndeplineste o functie bine determinata într-un sistem tehnic. ♢ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreuna cu zona în care se afla). 3. Parte finala a unei hotarâri judecatoresti, în care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.
ortoepie, ORTOEPÍE s.f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronuntarea corecta (literara) a cuvintelor; disciplina care se ocupa cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie.
ortografie, ORTOGRAFÍE, ortografii, s.f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. – Din lat. orthographia.
concertant, CONCERTÁNT, -Ă, concertanti, -te, adj. Cu caracter de concert (1). ♢ Simfonie concertanta = simfonie în care doua sau mai multe instrumente au, alternativ, un rol dominant în orchestra. Voce concertanta = voce principala cu caracter solistic-virtuos într-un ansamblu coral. – Din fr. concertant.
lupă, LÚPĂ, lupe, s.f. 1. Instrument optic alcatuit dintr-o lentila convergenta sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind asezate în fata unui obiect, dau o imagine marita a acestuia. 2. (În siderurgie) Bucata de otel buretos amestecat cu zgura, obtinuta prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe.
circ, CIRC, circuri, s.n. 1. Gen de spectacol care cuprinde numere de gimnastica de acrobatie, prezentare de animale dresate, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizeaza astfel de spectacole. 2. Constructie de forma rotunda, cu locurile pentru spectatori asezate în amfiteatru si având la mijloc o arena circulara, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incinta neacoperita, în forma de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara (cu aspect de amfiteatru) formata prin actiunea de eroziune a unui ghetar, de obicei în regiunile muntoase înalte; caldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus.
circulator, CIRCULATÓR, -OÁRE, circulatori, -oare, adj. Care apartine circulatiei sângelui, privitor la circulatia sângelui. ♢ Aparat (sau sistem) circulator = ansamblu anatomic format din inima, vene, artere si capilare, care asigura circulatia sângelui în organism. [Var.: circulatóriu, -ie adj.] – Din fr. circulatoire, lat. circulatorius.
concepţie, CONCÉPŢIE, conceptii, s.f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ♢ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea înconjuratoare, care tinde sa îmbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gândirea, omul si locul omului în lume etc. într-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, în urma fecundarii ovulului de catre spermatozoid; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiúne s.f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.
zoonimie, ZOONIMÍE s.f. Ansamblul numelor de animale [art. zoonimía, g.-d. zoonimíi, art. zoonimíei]
mut, MUT, -Ă, muti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ♢ Expr. (Substantivat; fam.) Asta sa i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmatiile caruia n-ai încredere, care exagereaza, care minte. Unde a dus (surdul roata si) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre actiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tacere, care nu se exprima prin cuvinte. ♢ Cor mut = ansamblu vocal care executa o melodie fara cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistreaza numai imagini, fara sunete sau vorbirea personajelor. Scena muta = scena dintr-o lucrare dramatica în care personajele nu vorbesc, ci îsi exprima sentimentele prin gesturi, atitudini, mimica etc. Litera muta = litera din cadrul unui cuvânt care nu se pronunta. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate sa vorbeasca la un moment dat sau în anumite împrejurari; p. ext. caruia nu-i place sa vorbeasca (mult), care este tacut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fara zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tacut, linistit. 5. S.m. si f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, natâng. – Lat. mutus, -a, -um.
intertextualitate, INTERTEXTUALITÁTE s. f. concept în critica moderna, raportul existent între texte diferite care alcatuiesc împreuna un ansamblu. (< fr. intertextualité)
lovitură, LOVITÚRĂ, lovituri, s.f. 1. Atingere brusca si puternica, izbitura; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitura. ♢ Lovitura de gratie = (adesea fig.) lovitura finala, care rapune definitiv pe cel lovit. ♦ Bataie. 2. Fig. Suparare, durere sufleteasca; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui si al capturarii armamentului sau. ♦ Atac îndraznet venit prin surprindere. ♢ Expr. A da lovitura = a obtine un succes (important si) neasteptat. ♦ Descarcare a unei arme de foc; efect produs de aceasta descarcare. 4. (În sintagmele si expr.) Lovitura de stat = act de violare a constitutiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forta puterea într-un stat. Lovitura de trasnet = întâmplare, vorba neasteptata. Lovitura de teatru = actiune, întâmplare brusca si neasteptata, care socheaza, impresioneaza. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitura de berbec = crestere a presiunii unui lichid dintr-o conducta, produsa prin închiderea brusca a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de miscari rational coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obtinerii unui maxim de eficacitate. ♢ Lovitura de pedeapsa = sanctiune acordata de arbitru pentru o incorectitudine comisa de un jucator al unei echipe, care consta într-o lovitura executata de adversar în conditii avantajoase. Lovitura de colt = lovitura executata dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în aparare de catre un jucator al echipei în atac; corner1. Lovitura de picior cazuta = dropgol. – Lovi + suf. -tura.
lucrare, LUCRÁRE, lucrari, s.f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ♢ Expr. A pune în lucrare = a începe executarea, a pune în practica. ♦ (Înv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, în vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ♢ Lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate în vederea crearii unor conditii optime de încoltire si de crestere a plantelor. Lucrarea pamântului = agricultura. 2. Înfaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.
concret, CONCRÉT, -Ă, concreti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simturile; real; care exprima obiecte perceptibile prin simturi. ♢ Muzica concreta = muzica realizata pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatura electronica. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofica, opusa abstractului, care desemneaza latura palpabila, vizibila a fenomenelor sau ansamblul desfasurarii lor în timp si în spatiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr. concret.
conductă, CONDÚCTĂ, conducte, s.f. Ţeava, ansamblu de tevi din metal, beton, lemn etc. sau instalatie destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe un anumit traseu. ♢ Conducta electrica = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal si cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legaturilor conductive în instalatiile electrice. – Din lat. conductus.
clachetă, CLACHÉTĂ, clachete, s.f. Dispozitiv de semnalare folosit în filmarile sincrone, care indica locul ocupat de scena respectiva în ansamblul filmului. – Din fr. claquette.
liniatură, LINIATÚRĂ, liniaturi, s.f. Ansamblul liniilor orizontale sau verticale imprimate pe o foaie, un caiet, un registru etc. [Pr: -ni-a-] – Din germ. Lineatur.
linou, LINÓU, linouri, s.n. Olanda subtire pentru batiste, bluze, lenjerie de dama etc. [Var.: linó, linón s.n.] – Din fr. linon.
lipsă, LÍPSĂ, lipsuri, s.f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit sa fie în mod obisnuit); absenta. ♢ Loc. adv. (Jur.) În lipsa = în contumacie. ♢ Loc. prep. În (sau din) lipsa de... = nefiind, neavând ceva, din pricina ca lipseste. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipseste. ♢ Expr. Mai bine lipsa = mai bine deloc, mai bine renunt. A duce lipsa (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficienta). ♦ (Adjectival) Care lipseste, absent. Lipsa la apel. 2. Lucru care lipseste dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scaderi, deficiente, defecte; lacuna, scadere, deficienta, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, saracie. 5. (Înv. si reg.) Necesitate, trebuinta. ♢ Loc. adj. De lipsa = necesar, indispensabil. Am însirat toate cele ce-mi sunt de lipsa. [Pl. si: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).
litogeneză, LITOGENÉZĂ s.f. Ansamblu de procese care au dus la formarea rocilor sedimentare. – Din fr. lithogenèse.
ecran, ECRÁN, ecrane, s.n. 1. Suprafata mata, de obicei alba, de pânza, de hârtie etc., întinsa vertical, pe care se proiecteaza imagini produse de aparate de proiectie, folosita în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ♢ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasa, rama si ecranul propriu-zis, confectionat din pânza acoperita cu o solutie speciala. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticla, plan sau usor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidenta cu fasciculele de radiatii electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalatii de raze X etc. 2. (Tehn.) Perete sau învelis de protectie împotriva anumitor actiuni fizice. – Din fr. écran.
megafon, MEGAFÓN, megafoane, s.n. 1. Difuzor de mare putere, folosit pentru transmiterea programelor sonore în piete, pe stadioane etc. 2. (Nav.) Ansamblu format dintr-un amplificator si un difuzor, de forma unei pâlnii, folosit pentru transmiterea la distanta a comenzilor; portavoce. 3. Instrument de forma unei pâlnii, folosit pentru comunicari verbale la distanta. – Din fr. mégaphone.
locativ, LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s.n., adj. 1. S.n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arata locul unde se petrece actiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ♢ Valoare locativa = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spatiu locativ = ansamblul încaperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.
intereuropean, INTEREUROPEÁN, -Ă adj. comun, în ansamblu, continentului european. (< inter1- + european)
interconexiune, INTERCONEXIÚNE s. f. 1. interconectare. 2. ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea unei legaturi. (< fr. interconnexion)
conveier, CONVÉIER, conveiere, s.n. 1. Mijloc de transport cu miscare continua, format din elemente flexibile de tractiune (benzi, cabluri, lanturi etc.) si folosit la deplasarea obiectelor în timpul prelucrarii lor; banda rulanta. 2. (În sintagma) Conveier verde = sistem de organizare a producerii nutreturilor verzi pentru a se asigura hranirea continua a animalelor din primavara pâna toamna.[Pr.: -ve-ier] – Din engl. conveyer, rus. konveier.
interclasa, INTERCLASÁ vb. tr. (inform.) a combina doua sau mai multe ansambluri de date într-un singur ansamblu, într-o ordine specificata. (< fr. interclasser)
interamerican, INTERAMERICÁN, -Ă adj. comun, în ansamblu, continentului american. (< fr. interaméricain)
interafrican, INTERAFRICÁN, -Ă adj. comun, în ansamblu, continentului african. (< fr. interafrican)
convecţie, CONVÉCŢIE, convectii, s.f. 1. Miscare ascendenta a aerului, de natura termica sau dinamica. 2. Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ♢ Convectia caldurii = transmiterea caldurii cu ajutorul curentilor de fluid naturali sau artificiali. Curenti de convectie = miscare pe verticala a partilor unui fluid, determinata de inegalitatea densitatilor acestor parti. Convectie electrica = deplasare macroscopica a unui mediu încarcat cu electricitate. – Din fr. convection.
microreceptor, MICRORECEPTÓR, microreceptoare, s.n. Ansamblu format de microfonul si receptorul telefonic cu legaturile aferente, reunite printr-un mâner si legate de aparatul telefonic printr-un cordon. – Micro1 + receptor.
mimic, MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Arta de a exprima pe scena, prin miscarile fetei (si prin gesturi), sentimente si idei. ♦ Ansamblu de modificari ale fizionomiei, care exteriorizeaza anumite sentimente sau gânduri; expresie a fetei, mina2. 2. Adj. Care se refera la mim (2) sau la mimica (1); de mim (2). – Din fr. mimique.
mijlocaş, MIJLOCÁS, -Ă, mijlocasi, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Iesit din uz) (Ţaran sau taranime) care poseda pamânt si alte mijloace de productie cu ajutorul carora îsi asigura existenta. II. S.m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, fiinte sau unor parti ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupa locul din centru sau care sunt situate între obiecte, fiinte de acelasi fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucatorii) care actioneaza între înaintarea si apararea unei echipe. – Mijloc + suf. -as.
integrator, INTEGRATÓR, -OÁRE I. adj. care integreaza, armonizeaza diverse elemente într-un ansamblu unitar. II. s. n. masina de calcul pentru rezolvarea integralelor, a ecuatiilor diferentiale etc. III. s. m. f. cel care lucreaza la aceasta masina. (< fr. intégrateur)
mireasă, MIREÁSĂ, mirese, s.f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma casatoriei sale. ♢ (Bis.) Mireasa Domnului = calugarita. ♢ Expr. A plânge ca o mireasa = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasa = a mânca foarte putin. A sta ca o mireasa = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Planta erbacee cu frunzele verzi-galbui pe margini si rosu-aprins în centru, cu flori albe si rosii dispuse în spice, cultivata ca planta ornamentala (Coleus blumei). – Mire + suf. -easa.
mnemotehnic, MNEMOTÉHNIC, -Ă, mnemotehnici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ansamblu de procedee care înlesnesc memorarea cunostintelor pe baza unor asociatii dirijate; mnemotehnie. 2. Adj. Care apartine mnemotehnicii (1), privitor la mnemotehnica. – Din fr. mnémotechnique.
mobilier, MOBILIÉR, mobiliere, s.n. Totalitatea mobilelor dintr-o încapere, dintr-o locuinta, dintr-o cladire; mobila. ♦ Ansamblul mobilelor caracteristice unei epoci sau unui stil. [Pr.: -li-er] – Din fr. mobilier.
modenatură, MODENATÚRĂ, modenaturi, s.f. Proportia si forma diferitelor profiluri care decoreaza un element de arhitectura; ansamblul mulurilor unei constructii. – Din fr. modénature.
moletă, MOLÉTĂ, molete, s.f. 1. Instrument prevazut cu o rotita cu muchia zimtuita, folosit la moletare. 2. Roata de cablu cu diametru mare, folosita pentru ghidare în instalatiile de extractie sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalatiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.
instrumentaţie, INSTRUMENTÁŢIE s. f. 1. repartizare a sonoritatilor unei compozitii orchestrale pe diferite instrumente; orchestratie. 2. ramura a muzicii care studiaza posibilitatile tehnice si expresive ale instrumentelor muzicale. 3. ansamblu de instrumente sau de aparate care echipeaza o instalatie (de rafinare). (< fr. instrumentation)
motoplug, MOTOPLÚG, motopluguri, s.n. Plug mecanic pus în miscare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto1- + plug.
instrucţie, INSTRÚCŢIE s. f. 1. ansamblu de cunostinte predate sau capatate prin studiu organizat; învatatura, învatamânt. 2. pregatire a ostasilor în vederea însusirii teoriei si practicii militare. 3. (jur.) faza procedurala în desfasurarea proceselor constând în adunarea si cercetarea probelor. o judecator de ~ = (în unele tari) magistrat care cerceteaza cauzele penale. (< fr. instruction, lat. instructio)
zatcă, ZÁTCĂ, zatci, s.f. (Banat, Olt.; La razboaiele de tesut) Ansamblul firelor de urzeala din planul orizontal. (prob. din sl. zadĩ = înapoi)
mondoramă, MONDORÁMĂ, mondorame, s.f. Emisiune (3), rubrica (2) ce ofera o viziune de ansamblu asupra evenimentelor de pe glob. – Mondo- (< fr. monde)+ [pano]rama.
climacteriu, CLIMACTÉRIU s.n. Perioada care marcheaza sfârsitul maturitatii unei persoane si care se caracterizeaza printr-un ansamblu de modificari fiziologice, functionale si psihice. [Pr.: -ri-u] – Din germ. Klimakterium.
instalaţie, INSTALÁŢIE s. f. 1. instalare (I,1). 2. ansamblu de constructii, aparate, masini etc. montate împreuna pentru a îndeplini anumite operatii sau functii. (< fr. installation)
monodie, MONODÍE, monodii, s.f. Cântec pe o singura voce, solo sau amplificat de un ansamblu la unison sau la octava. – Din fr. monodie.
monetar, MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s.n., s.m. 1. Adj. Care apartine monedei, privitor la moneda. ♢ Sistem monetar = ansamblul reglementarilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S.n. Inventar al banilor, sortati dupa valoare, pe fisicuri si monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S.rn. Persoana care lucreaza la baterea de monede. – Din fr. monétaire.
natură, NATÚRĂ, naturi, s.f. 1. Lumea materiala; univers, fire; totalitatea fiintelor si a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizica înconjuratoare, cuprinzând vegetatia, formele de relief, clima. ♢ Stiintele naturii = stiinte care au ca obiect fenomenele lumii înconjuratoare, lumea anorganica si organica; stiintele naturale. Natura moarta = grup de obiecte marunte, neînsufletite, de uz curent (fructe, flori, vânat etc.), natura statica; p. ext. pictura care înfatiseaza un astfel de grup. ♢ Loc. adj. si adv. Dupa natura = având ca model obiectele din realitate. ♢ În natura = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoana; b) (loc. adj. si adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor dupa care se dezvolta Universul; Universul considerat ca o forta activa, creatoare, condusa dupa anumite legi. 3. Ansamblu de însusiri pe care o fiinta le are din nastere, care rezulta din conformatia sa si care o caracterizeaza, constituind esenta sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însusire caracteristica; calitate. ♢ Loc. adj. De natura sa... = capabil sa..., apt sa..., potrivit sa... ♢ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înteles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.
normativ, NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care serveste ca norma sau stabileste o norma, care are caracterul unei norme. 2. S.n. Îndrumare, dispozitie (sau ansamblu de îndrumari) cu caracter de norma. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.
input, INPUT s. n. 1. intrare, introducere. •energie, forta introdusa într-un sistem tehnic. •elemente initiale ale unui anumit procedeu, proces, fenomen etc. 2. introducere de date într-un sistem electronic. o ~ out-put = raportul dintre energia sau forta introdusa într-un sistem tehnic, fizic sau natural si energia sau forta produse de acestea; ansamblu de operatii privind elaborarea datelor la un calculator electronic. (< engl. input)
infrastructură, INFRASTRUCTÚRĂ s. f. 1. ansamblu de elemente care sustin partea principala a unei constructii, a unui drum. 2. parte a unei nave care se afla sub corpul principal al vasului. 3. totalitatea instalatiilor tehnice si a constructiilor la sol necesare activitatii de zbor. 4. ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materiala a unei societati. 5. ansamblu de elemente ori relatii care conditioneaza sau determina pe cele de la nivelul structurii unui sistem sau domeniu de sisteme. (< fr. infrastructure)
niplu, NÍPLU, nipluri, s.n. Piesa în forma de tub, cu ajutorul careia se realizeaza asamblarea a doua conducte, tevi, cabluri etc. – Din engl. nipple.
noosferă, NOOSFÉRĂ s.f. (Fil.) Ansamblu al sistemelor de informatie, cunoastere si valorizare specifice fiintei umane. [Pr.: no-o-] – Din fr. noosphère.
informating, INFORMÁTING s. n. ansamblu de activitati cu caracter de servicii în domeniul informaticii, prestate de firme specializate. (< engl. informating)
tăblui, TĂBLUÍ, tabluiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o casa cu tabla1. – Tabla1 + suf. -ui.
tăbluit, TĂBLUÍT, -Ă, tabluiti, -te, adj. Acoperit cu tabla1. – V. tablui.
contrapartidă, CONTRAPARTÍDĂ, contrapartide, s.f. Dublura a unui cont, a unui registru, tinuta pentru verificare. – Cf. fr. c o n t r e p a r t i e.
echipartiţie, ECHIPARTÍŢIE, echipartitii, s.f. Repartizare egala a unei substante, a unei forte etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.
econometrie, ECONOMETRÍE s.f. Ansamblul metodelor matematice si statistice folosite ca instrument de studiere a corelatiilor cantitative ale fenomenelor si proceselor economice. – Din fr. économétrie.
ecosistem, ECOSISTÉM, ecosisteme, s.n. Ansamblu format din biotop si biocenoza, în care se stabilesc relatii strânse atât între organisme, cât si între acestea si factorii abiotici. – Din fr. écosystème.
educaţie, EDUCÁŢIE, educatii, s.f. Ansamblu de masuri aplicate în mod sistematic în vederea formarii si dezvoltarii însusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata în societate. ♢ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ♢ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, întarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atât pentru munca, cât si pentru activitatea sportiva. [Var.: (înv.) educatiúne s.f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.
nervatură, NERVATÚRĂ, nervaturi, s.f. (Tehn.) Ansamblul nervurilor de pe suprafata unui obiect, a unui sistem tehnic; nervatie (2). – Din it. nervatura.
nervaţie, NERVÁŢIE, nervatii, s.f. 1. (Bot.) Ansamblul nervurilor (1) de pe o frunza. ♦ Mod în care sunt dispuse nervurile (1) la o frunza. 2. (Tehn.) Nervatura: 3. (Zool.) Ansamblul nervurilor (2) de pe aripa unei insecte. ♦ Mod de dispunere a nervurilor (2). [Var.: nervatiúne s.f.] – Din fr. nervation.
nervos, NERVÓS, -OÁSĂ, nervosi, -oase, adj. 1. Care se refera la nervi (1), care apartine nervilor (1); alcatuit din nervi (1); care este provocat de nervi (1); p. ext. de natura nevrotica. ♢ Sistem nervos = totalitatea centrilor nervosi si a cailor de transmisiune centripeta si centrifuga din organism. Sistem nervos central = ansamblu anatomic alcatuit din creier, cerebel, bulb si maduva spinarii. Boala nervoasa = boala care afecteaza psihicul (fara a fi cauzata de vreo leziune organica cunoscuta); boala de nervi. 2. Care nu-si poate pastra calmul, care se enerveaza usor; iritabil, mânios, nevricos; p. ext. emotiv. ♦ Care se gaseste într-o stare de încordare, de surescitare; enervat, iritat. ♦ (Despre gesturi, manifestari) Care tradeaza nervozitate, enervare, iritare, nerabdare. ♦ (Adverbial) Cu nervozitate. 3. Care are nervi (3), musculos, vânos; fig. puternic, viguros, plin de nerv (4), energic. – Din lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso.
nervuraţie, NERVURÁŢIE, nervuratii, s.f. (Rar) Ansamblu de nervuri; mod de dispunere a nervurilor. – Nervura + suf. -atie.
cocă, CÓCĂ2, coci, s.f. 1. Structura a fuzelajului unui avion, formata numai din pereti periferici. 2. Ansamblu format din scheletul unei nave si din învelisul ei exterior. – Din fr. coque.
electricitate, ELECTRICITÁTE s.f. 1. Una dintre proprietatile fizice fundamentale ale materiei, care se manifesta prin ansamblul fenomenelor legate de aparitia, de miscarea si de interactiunea corpurilor purtatoare de sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ♦ Electricitate atmosferica = ansamblul fenomenelor electrice din atmosfera (fulgere, trasnete etc.) Electricitate animala = energie electrica produsa de tesuturile vii. ♦ Lumina electrica. 2. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.
electrificare, ELECTRIFICÁRE, electrificari, s.f. Actiunea de a electrifica si rezultatul ei; ansamblu de lucrari efectuate pentru introducerea si extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei nationale, în activitatea social-culturala si în consumul casnic, pe calea sporirii productiei de energie electrica. – V. electrifica. Cf. fr. é l e c t r i f i c a t i o n.
enciclopedie, ENCICLOPEDÍE, enciclopedii, s.f. 1. Tip de lucrare lexicografica de proportii diferite care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunostinte, fie în ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti. ♢ (Fam.) Enciclopedie ambulanta = persoana care are cunostinte multe, diverse si precise. – Din fr. encyclopédie.
electrogen, ELECTROGÉN, -Ă, electrogeni, -e, adj. Care produce energie electrica prin transformarea altor forme de energie. ♢ Grup electrogen = ansamblu format dintr-un motor si unul sau mai multe generatoare electrice actionate de acesta. – Din fr. électrogène.
electrometrie, ELECTROMETRÍE s.f. Ansamblu de metode de analize chimice cantitative care folosesc ca indicator pentru observarea sfârsitului reactiei variatiei potentialului electric al unui electrod cufundat în solutia de analizat. – Din fr. électrométrie.
individualitate, INDIVIDUALITÁTE s. f. 1. ansamblul particularitatilor specifice unui individ, prin care acesta se distinge de ceilalti indivizi. ♢ ansamblul particularitatilor unui obiect, fenomen. etc. 2. persoana deosebit de înzestrata, de talentata. (< fr. individualité)
element, ELEMÉNT, elemente, s.n. si (rar) elementi, s.m. 1. Parte componenta a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesa sau ansamblu de piese care formeaza o constructie. ♦ S.m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 2. Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 3. (În filozofia antica) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apa, aer, pamânt) despre care se credea ca stau la baza tuturor corpurilor si fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifesta ca o forta puternica. 4. Mediu în care traieste o fiinta. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 5. (Chim.) Substanta care nu poate fi descompusa în alte substante mai simple prin mijloace fizice sau chimice obisnuite si care poate forma, prin combinare chimica, diverse substante compuse. 6. Pila electrica; fiecare celula a unei pile electrice. 7. (În legatura cu o disciplina oarecare) Principiu de baza, notiune fundamentala. – Din fr. élément, lat. elementum.
elimina, ELIMINÁ, elímin, vb. I. Tranz. A îndeparta, a înlatura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); spec. a da pe un elev afara din scoala. ♦ A îndeparta din plamâni aerul (în procesul respiratiei); a expira (1). – Din fr. éliminer, lat. eliminare.
individualism, INDIVIDUALÍSM s. n. 1. ansamblu de conceptii (etice) care iau ca punct de plecare individul izolat de societate. 2. conceptie si atitudine morala retrograda, manifestata prin situarea intereselor individului mai presus de cele colective. (< fr. individualisme)
energetic, ENERGÉTIC, -Ă, energetici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Privitor la producerea si la folosirea diferitelor forme de energie. ♢ Sistem energetic = ansamblu de instalatii organizat unitar în scopul producerii, transmisiunii si distributiei energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. 2. S.f. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformarilor de energie dintr-o forma în alta; ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul surselor si al posibilitatilor tehnico-economice de exploatare si de utilizare a diferitelor forme de energie. – Din fr. énergétique.
epizonă, EPIZÓNĂ, epizone, s.f. Ansamblul sisturilor cristaline formate în conditiile unui metamorfism regional slab. – Din fr. épizone.
eruptivism, ERUPTIVÍSM s.n. Ansamblu de fenomene care conduc la producerea eruptiei magmei în scoarta terestra. – Din fr. éruptivisme.
contencios, CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contenciosi, -oase, s.n., adj. 1. S.n. (În unele state) Serviciu pe lânga o institutie publica sau o întreprindere particulara, însarcinat cu apararea drepturilor si intereselor institutiei respective la încheierea de acte juridice sau în fata organelor de jurisdictie. ♢ Contencios administrativ = a) organ de jurisdictie care se ocupa cu rezolvarea litigiilor dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de norme dupa care se rezolva litigiile de catre acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare în contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (dupa fr. contentieux).
contextură, CONTEXTÚRĂ, contexturi, s.f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei tesaturi care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlantuire, legatura. – Din fr. contexture.
eon, EÓN, eoni, s.m. Ansamblul fortelor eterne emanate de o fiinta, care fac posibila actiunea sa asupra lucrurilor, în filozofia neoplatonicienilor si a gnosticilor. [Pr.: e-on] – Din fr. éon.
esplanadă, ESPLANÁDĂ, esplanade, s.f. 1. Suprafata (plantata cu arbori, iarba si flori) aflata, de obicei, în fata unei cladiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Strada larga având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarba si flori. – Din fr. esplanade.
estral, ESTRÁL, -Ă, estrali, -e, adj. De estru, privitor la estru. ♢ Ciclu estral = ansamblul modificarilor periodice ale uterului si ale vaginului. – Din fr. oestral.
eşafodaj, ESAFODÁJ, esafodaje, s.n. 1. Constructie provizorie alcatuita din bare de lemn sau de metal legate între ele, pentru a sustine o platforma cu materiale, instalatii, muncitori etc. în timpul executarii unei constructii. 2. Fig. Ansamblu de date, de argumente, de exemple etc. pe care se bazeaza o opera, o conceptie, o ipoteza, o teorie. – Din fr. échafaudage.
eşapament, ESAPAMÉNT, esapamente, s.n. Ansamblul organelor care asigura evacuarea gazelor arse dintr-un motor cu ardere interna sau a gazelor si a aerului din unele pompe pentru servicii auxiliare, precum si reducerea zgomotului. – Din fr. échappement.
etanşor, ETANSÓR, etansoare, s.n. Ansamblul organelor si partilor unui sistem tehnic, care asigura etanseitatea într-o zona de asamblare. – Din etansa.
etnicitate, ETNICITÁTE s.f. Ansamblul particularitatilor etnice specifice unui popor, unei culturi. – Din engl. ethnicity.
etos, ÉTOS s.n. 1. Ansamblu de trasaturi specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morala, moralitate. 2. Specific cultural al unei colectivitati. [Scris si: ethos] – Din lat. ethos, gr. éthos.
spectru, SPÉCTRU, spectre, s.n. 1. Ansamblu de valori fizice pe care le poate lua, în conditii determinate, o marime data. ♦ Ansamblul imaginilor obtinute prin descompunerea, cu un instrument optic, a radiatiei electromagnetice complexe. ♦ Totalitatea liniilor de fluid în miscare, a liniilor de câmp dintr-un magnet etc. ♦ Totalitate a radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc, dispuse în functie de lungimea lor de unda sau de frecventa (si înregistrate). 2. Fantasma, fantoma. ♦ Fig. Ceea ce produce îngrijorare, spaima; pericol iminent. – Din fr. spectre, germ. Spektrum.
stil, STIL, stiluri, s.n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activitatii omenesti, pentru anumite scopuri ale comunicarii; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseste un scriitor pentru a obtine anumite efecte de ordin artistic. ♦ Greseala de stil = greseala de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuintare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile si sentimentele într-o forma aleasa, personala. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Constructia caracteristica a frazei într-o limba. 2. Ansamblul particularitatilor de manifestare specifice unui popor, unei colectivitati sau unui individ. ♢ Loc. adj. De stil = executat dupa moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a actiona, de a se comporta. ♢ Loc. adj. si adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele doua principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care exista o diferenta de 13 zile. ♢ Stil nou = metoda de socotire a timpului calendaristic dupa calendarul gregorian. Stil vechi = metoda de socotire a timpului calendaristic dupa calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascutit la un capat si turtit la celalalt, cu care se scria în antichitate pe tablitele de ceara. III. (Bot.) Portiune subtire si cilindrica a pistilului, care porneste de la ovar si se termina cu stigmatul. [Pl. si: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus.
neuropsihiatrie, NEUROPSIHIATRÍE s.f. Ramura a medicinii care studiaza în ansamblu afectiunile sistemului nervos, incluzând si bolile psihice. [Pr.: ne-u-ro-psi-hi-a-] – Din fr. neuropsychiatrie.
disjunge, DISJÚNGE, disjúng, vb. III. Tranz. (Jur.) A desparti doua litigii care fusesera unite, spre a le cerceta si solutiona în mod separat. ♦ P. gener. A separa o chestiune de alta (apartinând aceluiasi ansamblu). – Din lat. disjungere.
disocia, DISOCIÁ, disociez, vb. I. Tranz. 1. (Chim.) A scinda în mod reversibil o molecula în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar si reversibil o combinatie. ♢ Refl. Atomii se disociaza. 2. A desparti, a separa, a delimita între ele notiuni, probleme, idei care formeaza de obicei un ansamblu unic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. dissocier, lat. dissociare.
distona, DISTONÁ, pers. 3 distoneaza, vb. I. Intranz. A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul. ♦ Spec. (Despre sunete muzicale) A suna fals. – Din it. distonare.
duş, DUS, dusuri, s.n. 1. Instalatie sanitara sau tehnica prin care se asigura tâsnirea reglabila si concomitenta a mai multor jeturi mici de apa. 2. Ansamblu de jeturi de apa realizate cu ajutorul dusului (1); p. ext. spalare etc. facuta prin acest mijloc. ♦ Fig. Vorba, veste, întâmplare neasteptata si neplacuta. – Din fr. douche.
distribuţie, DISTRIBÚŢIE, distributii, s.f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesa, dintr-o opera etc. la actori, la cântareti; p. ext. ansamblul actorilor, cântaretilor care joaca într-o piesa, într-o opera etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a aparea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinatatilor unui element. 2. Ansamblul organelor unei masini care comanda automat efectuarea diferitelor faze de functionare a masinii. – Din fr. distribution, lat. distributio.
dixtuor, DIXTUÓR, dixtuoare, s.n. Lucrare muzicala compusa pentru zece voci sau zece instrumente; ansamblu vocal sau instrumental care executa o asemenea lucrare. [Pr.: -tu-or] – Din fr. dixtuor.
doc, DOC2, docuri, s.n. Bazin portuar (împreuna cu constructiile si instalatiile aferente), în care vapoarele sunt încarcate, descarcate sau reparate; ansamblu de constructii, de instalatii, de servicii tehnice si administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depoziteaza cerealele si alte marfuri. ♢ Doc plutitor = instalatie plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock.
draglină, DRAGLÍNĂ, dragline, s.f. Dispozitiv, montat pe un excavator, format dintr-un brat metalic mobil la capatul caruia atârna o cupa manevrata cu cabluri si care serveste la sapatul si încarcatul pamântului. – Din fr. dragline.
dramatic, DRAMÁTIC, -Ă, dramatici, -ce, adj. 1. Care tine de drama sau de teatru, privitor la drama sau la teatru. ♢ Arta dramatica = ansamblu de principii privitoare la interpretarea si la punerea în scena a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scena. ♦ (Despre vocea cântaretilor) Care are o sonoritate ampla, intensa, capabila sa exprime situatii zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre întâmplari, împrejurari, situatii, momente etc.) Bogat în contraste si în conflicte; zguduitor, impresionant. ♢ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situatii. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.
dualitate, DUALITÁTE, dualitati, s.f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezinta o natura dubla; coexistenta a doua principii sau a doua elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din doua elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] – Din fr. dualité, lat dualitas.
dublă, DÚBLĂ, duble, s.f. (Pop.) 1. Masura de capacitate pentru cereale egala cu un dublu-decalitru; banita. 2. Pâine de doua ori mai mare decât cea obisnuita. [Var.: dúblu s.n.] – Refacut din dublu[-decalitru].
dublu, DÚBLU1 s.n. v. dubla.
dublu, DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de doua ori mai mare sau cuprinde de doua ori mai mult în raport cu o cantitate data; îndoit. ♢ Cuvânt (sau vorba, afirmatie etc.) cu dublu sens (sau înteles) = cuvânt (sau afirmatie etc.) cu doua întelesuri, echivoca. ♢ Compuse: dublu-decalitru, s.m. = unitate de masura de capacitate pentru cereale, egala cu 20 de litri; vas având aceasta capacitate; dublu-decimetru s.m. = rigla cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s.m. = unitate de masura pentru volumul lemnelor, egala cu doi metri cubi. 2. Alcatuit din doua elemente sau parti egale, identice ori asemanatoare; care are loc între doua elemente; care se face în doua locuri. ♢ Expr. (Substantivat) A da o dubla = (la unele jocuri cu zaruri) a cadea acelasi numar de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea doua imagini ale aceluiasi obiect; a vedea tulbure; b) a fi ametit de bautura. ♦ (Substantivat, m.) Dublu baieti (sau fete, mixt) (si eliptic) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dubla (si substantivat, f.) = miscare nereglementara constând (la volei si la handbal) în atingerea mingii de catre jucator de doua sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis si la tenis de masa) în lasarea mingii sa atinga de doua ori la rând aceeasi parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
dublură, DUBLÚRĂ, dubluri, s.f. 1. Actor, cântaret etc. care înlocuieste într-un spectacol pe titularul rolului. ♦ Persoana care înlocuieste un actor de film în scenele periculoase, la unele repetitii, când se regleaza lumina pentru filmare etc. 2. Ţesatura (subtire), vatelina, vata, blana etc. care serveste la captusirea unui obiect de îmbracaminte. – Din fr. doublure.
dribling, DRÍBLING, driblinguri, s.n. Driblare. ♦ Procedeu sau ansamblu de procedee tehnice folosite de un sportiv spre a-si dribla adversarul. – Din engl. dribbling.
solist, SOLÍST, -Ă, solisti, -te, s.m. si f. 1. Cântaret sau instrumentist care executa o compozitie muzicala (sau o parte dintr-o compozitie muzicala) conceputa pentru o singura voce sau pentru un singur instrument. 2. Dansator care executa singur o piesa coregrafica sau care detine un rol principal într-o compozitie coregrafica de ansamblu. – Din fr. soliste.
somieră, SOMIÉRĂ, somiere, s.f. 1. Retea elastica de sârma, de arcuri etc. fixata pe cadrul patului, peste care se asaza salteaua; p. ext. parte a unui pat formata dintr-un schelet care sustine un ansamblu de elemente elastice, un material de umplutura si o tesatura de acoperire. 2. Bloc de piatra care sustine o bolta. 3. Fiecare dintre grinzile principale pe care sunt rezemate grinzile secundare ale unui planseu. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. sommier.
cocserie, COCSERÍE, cocserii, s.f. Ansamblul instalatiilor sau sectie într-o întreprindere în care se fabrica cocsul. – Cocs + suf. -erie. (dupa fr. cokerie).
cod, COD2, coduri, s.n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematica de reguli juridice privitoare la o anumita ramura a dreptului. Cod penal. Codul muncii ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale conventionale care serveste la transmiterea unui mesaj, a unei comunicari. ♢ Cod postal = numar atribuit unei localitati sau strazi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezinta parametrii principali ai rezistorilor si condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism prin care se înregistreaza, se conserva si se transmite informatia ereditara. – Din fr. code.
supletiv, SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completeaza, care întregeste ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o norma legala) Care se aplica în masura în care partile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif.
suprastructură, SUPRASTRUCTÚRĂ, suprastructuri, s.f. 1. Totalitatea conceptiilor si institutiilor politice, juridice, religioase, artistice, filozofice etc. dintr-o anumita formatiune social-economica, generate de baza economica a acestei formatiuni. 2. Totalitatea elementelor care formeaza partea utila a unei constructii. 3. Constructie metalica sau de lemn situata deasupra puntii principale a unei nave , care cuprinde încaperile de locuit si de deservire. ♦ Ansamblu format din sasiul si caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra- + structura (dupa fr. superstructure).
tablou, TABLÓU, tablouri, s.n. I. 1. Pictura, desen, gravura etc. executate pe o pânza, pe un carton etc.; p. ext. pictura, desen, gravura, fotografie etc. înramate si asezate (în scop decorativ) pe peretii unei încaperi. ♢ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemiscate într-o anumita pozitie, pentru a înfatisa sau a evoca o scena simbolica. ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A ramâne tablou = a ramâne surprins, înlemnit. 2. Priveliste de ansamblu din natura, care evoca o reprezentare picturala si impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare facuta prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marcheaza schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în siruri si coloane). II. 1. Placa de marmura, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la actionarea unui sistem tehnic sau la controlul functionarii lui; placa împreuna cu aparatura respectiva. ♢ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. Placa prevazuta cu cârlige de care se agata fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.
debleiere, DEBLEÍERE, debleieri, s.f. Ansamblul de operatii efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pr.: -ble-ie-] – Din debleu (dupa fr. déblayage).
tacâm, TACẤM, tacâmuri, s.n. 1. 1. Serviciu de masa complet, care se asaza în dreptul fiecarui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveste o persoana când manânca. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operatii sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnasament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasare (2). II. 1. (Înv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poama. – Din tc. takim.
tachelaj, TACHELÁJ, tachelaje, s.n. Ansamblul parâmelor folosite la fixarea arborilor sau la manevrarea pânzelor si a vergilor pe o nava. – Din germ. Takelage, rus. takelaj.
timonerie, TIMONERÍE, timonerii, s.f. 1. Loc cu vizibilitate buna de pe bordul unei nave, unde se gaseste timona si unde îsi face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frâna = ansamblu de piese (pârghii, bare si tije) care actioneaza frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria.
tipar, TIPÁR, tipare, s.n. 1. Ansamblul operatiilor de tiparire a unui text; tehnica, mestesugul de a tipari; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprima un text. ♢ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metoda de tiparire cu forme de tipar în relief. ♢ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregatire la tipografie pentru a aparea, (a fi sau a se afla) în curs de tiparire. 2. Model, prototip dupa care se confectioneaza sau se toarna diferite obiecte. ♦ Fig. Cliseu, sablon. ♦ Stanta pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urma, întiparire. – Din sl. tiparŭ.
imagistic, IMAGÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la imagism. II. s. f. creatie literara în care predomina imaginile; ansamblu de imagini care exista în asemenea creatii. (< fr. imagistique)
tipic, TIPÍC1, tipicuri, s.n. 1. Formula obisnuita, stereotipa; obicei, traditie, norma, regula. 2. Carte care cuprinde ansamblul regulilor dupa care se oficiaza slujbele religioase; norma, regula pentru oficierea serviciului divin. – Din sl. tipikŭ.
imaginar, IMAGINÁR, -Ă I. adj. 1. plasmuit de imaginatie; închipuit, nereal, fictiv. 2. (mat.; despre numere) al carui patrat este un numar negativ. II. s. n. 1. domeniu al imaginatiei; ceea ce este imaginat. 2. (poet.) imaginatie; ansamblul manifestarilor acesteia. (< fr. imaginaire)
imagerie, IMAGERÍE s. f. ansamblu de imagini reprezentând fapte, personaje etc. având aceeasi origine sau sursa. (< fr. imagerie)
iluzionism, ILUZIONÍSM s. n. 1. profesiunea iluzionistului. ♢ prestidigitatie. 2. (în artele plastice) ansamblu de procedee tehnice care urmaresc sa creeze iluzia realitatii. 3. tendinta psihologica de a explica un fenomen prin iluziile pe care acesta le provoaca. (< fr. illusionnisme)
timp, TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s.n., (IV, înv. si II) timpi, s.m. I. S.n. Dimensiune a Universului dupa care se ordoneaza succesiunea ireversibila a fenomenelor. II. S.n. si (înv.) m. 1. Durata, perioada, masurata în ore, zile etc., care corespunde desfasurarii unei actiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesiva de momente; interval, rastimp, ragaz. ♢ Loc. conj. Cât timp... = în toata perioada în care... ♢ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe masura ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; pâna nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodata. (În) tot timpul = mereu, întruna. În acelasi timp = simultan; de asemenea. ♢ Expr. E timpul (sa...) = a venit momentul (sa...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (si asteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioada determinata istoric; epoca. ♢ Expr. Pe timpuri = demult, odinioara. ♦ (La pl.) Împrejurari. III. S.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioada data, determinata de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.m. si (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei miscari, ale unei operatii, ale unui fenomen, ale unei actiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei masini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcatuiesc o masura; bataie. V. S.n. Categorie gramaticala specifica verbului, cu ajutorul careia se exprima raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinta si momentul în care se petrece actiunea sau în care este adevarata o anumita stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprima categoria gramaticala a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.
terţet, TERŢÉT, tertete, s.n. 1. Ansamblu compus din trei voci sau din trei instrumente care executa împreuna o bucata muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; trio. 2. Tertina. – Din it. terzetto.
igienă, IGIÉNĂ s. f. ramura a medicinei umane care studiaza mijloacele de pastrare a sanatatii si de prevenire a bolilor. ♢ ansamblu de reguli si de masuri menite sa apere sanatatea. (< fr. hygiène)
teatru, TEÁTRU, teatre, s.n. I. 1. Cladire sau loc special amenajat în vederea reprezentarii de spectacole; p. ext. institutie de cultura care organizeaza spectacole. 2. Spectacol, reprezentatie dramatica. ♢ Loc. adj. De teatru = care se reprezinta la teatru (I 1), destinat a fi reprezentat pe scena. ♢ Expr. A face (sau a juca) teatru = a se preface. ♦ (Fam.) Discutie aprinsa între mai multi, cearta care atrage pe curiosi. 3. Arta de a prezenta în fata unui public un spectacol, o piesa. ♦ Profesiunea de actor, de regizor. 4. Literatura dramatica; culegere de piese. ♦ Ansamblul operelor dramatice care prezinta caractere comune sau au o origine comuna. II. Loc unde se petrece un eveniment, unde are loc o actiune. ♢ Teatru de operatii (sau de razboi) = câmp de lupta; teritoriu, loc unde au loc actiuni militare ample în timp de razboi. – Din fr. théâtre, lat. theatrum.
idiomatic, IDIOMÁTIC, -Ă I. adj. caracteristic unui idiom, referitor la un idiom. II. s. f. ansamblul caracteristicilor limbii unui popor. (< fr. idiomatique, /II/ germ. Idiomatik)
teism, TEÍSM2 s.n. (Med.) Ansamblul tulburarilor produse de consumul abuziv al ceaiului. – Din fr. théisme.
telecabină, TELECABÍNĂ, telecabine, s.f. 1. Teleferic amenajat cu cabine pentru transportul persoanelor. 2. Cabina suspendata prin bare fixate pe cablu la intervale fixe. – Din fr. télécabine, it. telecabina.
ideologie, IDEOLOGÍE s. f. ansamblul ideilor, conceptiilor si teoriilor care reflecta, într-o forma generalizata, interesele si aspiratiile unei clase sau categorii sociale, determinate de conditiile istorice obiective ale existentei acesteia. (< fr. idéologie)
telefon, TELEFÓN, telefoane, s.n. 1. Telecomunicatie în care se realizeaza convorbiri la distanta prin mijlocirea undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor necesare pentru acest scop. 2. Aparat prevazut cu un transmitator si un receptor si care, legat de o instalatie telefonica centrala, permite convorbiri la distanta. ♦ Chemare telefonica. ♦ Numarul pe care îl poarta telefonul (2) unui abonat. – Din fr. téléphone.
identitate, IDENTITÁTE s. f. 1. însusirea a ceea ce este identic. ♢ asemanare, similitudine perfecta. 2. ansamblu de date prin care se identifica o persoana. 3. (mat.) egalitate între doua expresii algebrice, adevarata, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun. (< fr. identité, lat. identitas)
telegondolă, TELEGONDÓLĂ, telegondole, s.f. Banca cu doua locuri, amenajate pentru transportul pe cablu al persoanelor. – Tele- + gondola.
telescaun, TELESCÁUN, telescaune, s.n. 1. Teleferic amenajat cu un fel de scaune pentru transportul persoanelor. 2. Scaun suspendat prin bare fixate pe cablu la intervale egale. – Tele- + scaun.
teleschi, TELESCHÍ, teleschiuri, s.n. Instalatie de teleferic în care cablul poarta la urcus persoanele pe schiuri. – Din fr. téléski.
iconografie, ICONOGRAFÍE s. f. 1. disciplina care studiaza operele realizate în diverse arte plastice. 2. ansamblu de imagini referitoare la o anumita tema, epoca, problema etc. ♢ totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o carte. (< fr. iconographie)
tensometrie, TENSOMETRÍE s.f. Ansamblul metodelor experimentale utilizate pentru determinarea tensiunilor din piesele finite supuse la solicitari, prin masurarea deformatiilor în câteva puncte de pe suprafata piesei. – Din fr. tensométrie.
tendor, TENDÓR, tendoare, s.n. Dispozitiv pentru întinderea unor cabluri de ancorare, alcatuit din doua tije filetate în sens invers si un manson. – Din fr. tendeur.
coloană, COLOÁNĂ, coloane, s.f. 1. Stâlp cilindric de marmura, piatra, lemn etc., destinat sa sustina o parte dintr-un edificiu sau sa-l înfrumuseteze. ♦ (Anat.) Coloana vertebrala = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de sustinere a scheletului la animalele vertebrate; sira spinarii. 2. (Fiz.) Masa cilindrica a unui fluid, închisa într-un tub sau tâsnind cu putere dintr-o conducta sau dintr-un rezervor. Coloana de mercur. 3. Fiecare dintre sectiunile verticale în care se împarte o pagina tiparita de ziar, revista etc. si care este despartita de celelalte printr-o linie neagra verticala sau printr-un spatiu alb; p. ext. continutul unei astfel de despartituri. ♢ Expr. A pune (pe cineva) pe doua coloane = a demonstra ca cineva a plagiat, expunând, în coloane alaturate, textul plagiatorului si originalul folosit de acesta. ♦ Rubrica într-un formular, registru etc. 4. Sir de cifre asezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie si în industria chimica, alcatuite dintr-o manta cilindrica verticala de metal, de sticla etc. care contine materiale adsorbante sau talere de forma speciala, materiale filtrante etc. 6. Formatie realizata prin dispunerea în adâncime a unitatilor militare în vederea deplasarii lor. ♦ (Si în sintagma coloana de mars) Grup de oameni, de soldati, de vehicule etc. care se deplaseaza pe acelasi itinerar în siruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloana sonora = ansamblu de sunete (cuvinte, muzica etc.) care însotesc imaginile unui film; pista sonora. – Din fr. colonne.
termoconvecţie, TERMOCONVÉCŢIE, termoconvectii, s.f. Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid datorita unei diferente de temperatura din regiunile acestuia. – Din fr. thermoconvection.
termoprotecţie, TERMOPROTÉCŢIE, termoprotectii, s.f. Ansamblu de operatii si mijloace tehnice care protejeaza de efectele încalzirii excesive. – Termo- + protectie.
tonalitate, TONALITÁTE, tonalitati, s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scari muzicale fata de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înaltime caracteristica a unei vocale în scara normala a tonurilor. ♦ Intonatie deosebita în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ♦ Ambianta cromatica specifica unui tablou. – Din fr. tonalité.
toron, TORÓN1, toroane, s.n. 1. Manunchi de fire subtiri, rasucite împreuna în acelasi sens, din care se fabrica funii, cabluri etc. 2. (Arhit.) Ciubuc mare, rotund, asezat la extremitatea unei suprafete drepte. – Din fr. toron.
tot, TOT, TOÁTĂ, toti, toate, adj. nehot., pron. nehot., adv., s.n. I. Adj. nehot. 1. (La sg.) Întreg; integral, complet; din care nu lipseste nimeni sau nimic; cât exista, cât este, cât are; cât e de mare, cât se întinde, cât cuprinde; cât dureaza, cât tine. Tot orasul. Tot timpul. ♢ Loc. prep. Cu tot... = în ciuda... 2. (La sg.) Perfect. ♦ (Da ideea de superlativ) Cum nu exista (altul) mai mare, mai mult. ♢ Loc. adj. De tot... = cum nu se poate mai mult. 3. (La sg.) Fiecare (dintre...), oricare; care se repeta. ♢ Loc. adj. De toata ziua sau de toate zilele = care se face, se întâmpla, se poarta în fiecare zi. ♢ Loc. adv. Peste tot = pretutindeni. 4. (La pl.) Care este în numar complet, fara sa lipseasca nici unul; care este în serie completa, fara sa lipseasca ceva. ♢ Loc. adv. În toate partile = pretutindeni. ♦ (Alcatuieste, împreuna cu un num. card., numerale colective) Toti cinci. ♢ Expr. A vârî (sau a baga) pe cineva în toti sperietii = a înfricosa. II. Pron. nehot. 1. (La pl.; cu nuanta de num. nehot.) Lucrurile sau fiintele câte intra în discutie sau care sunt de acelasi fel (fara sa lipseasca nici unul). ♢ Loc. adv. Înainte de toate = în primul rând, mai presus de orice altceva. ♦ (Precedat de conj. "si", rezuma o enumeratie) Restul care n-a fost amintit; celelalte. ♦ (Predomina ideea de varietate, de diversitate) Orice lucru, fara alegere. ♢ Expr. Toate ca toate (sau toatele), dar... (sau însa...) = celelalte ar mai merge, dar...; treaca-mearga, dar... 2. Lucrurile care, considerate împreuna, formeaza un ansamblu. ♦ Loc. adv. Cu totul (si cu totul) = pe de-a-ntregul, în întregime. Cu totul = a) în total; b) cu desavârsire, în întregime. În tot sau (în) totului tot = a) la un loc, una cu alta; în total; b) într-un cuvânt, la urma urmelor. Tot în tot = pe de-a-ntregul. De tot = a) (cu sens modal) cu desavârsire, în întregime; b) (cu sens temporal) pentru totdeauna, definitiv; c) foarte, extrem de... ♢ Loc. prep. Cu tot cu... sau cu (cineva sau ceva) cu tot = împreuna, la un loc. ♢ Expr. Asta-i tot sau atâta (ori atâta-i) tot = doar atât (si nimic mai mult). 3. (Intra în compunerea unor adjective) Atotcuprinzator. III. Adv. (Exprima continuitatea, persistenta) 1. Si acuma, în continuare, înca; (în constructii negative) nici acuma, pâna acuma nu... ♦ Si mai departe, ca si alta data. 2. Mereu, tot timpul, toata vremea, totdeauna, pururea; necontenit, neîncetat, întruna. ♢ Expr. Sa tot aiba...= ar putea sa aiba (cel mult)... Sa tot fie... = ar putea sa fie (cel mult)... ♦ Statornic, permanent. 3. De repetate ori, adeseori, de multe ori. 4. (Exprima o gradatie a intensitatii) – Din ce în ce. IV. Adv. (Stabileste identitatea, similitudinea, simultaneitatea) 1. (De) asemenea, la fel; în acelasi chip. ♢ Expr. Tot asa (sau astfel, atâta, acelasi) = întocmai, exact asa (sau atâta, acelasi). ♢ (În corelatie cu "asa" sau"atât de...", formeaza gradul de egalitate al comparativului) Tot atât de bun. ♢ Expr. Mi-e tot atâta = mi-e perfect egal. 2. (Urmat de substantive si pronume, arata ca fiinta sau lucrul respectiv revine, apare într-o situatie similara) Iarasi, din nou (sau ca totdeauna). ♦ (Urmat de un substantiv precedat de art. nehot.) Acelasi. ♦ (Urmat de numeralul "unu") Unu singur. 3. Numai, în mod exclusiv. ♢ Expr. Tot unul si unul = de seama, de frunte, ales. ♦ (Urmat de un adjectiv sau de un substantiv la pl.) Fara exceptie, unul si unul. ♦ De tot, cu totul, în întregime, pe de-a-ntregul, complet. 4. De fiecare data, întotdeauna, regulat. – V. Adv. 1. Si astfel, si asa, oricum. 2. Totusi, si înca. VI. S.n. 1. Întreg, unitate (rezultata din totalitatea partilor), totalitate. ♦ Fig. Lume, univers. 2. Fig. (Art.) Lucru esential (la care se reduc toate celelalte). ♢ Expr. Aici e totul = în asta consta tot, asta explica tot. [Gen.-dat. pl. (a) tuturor, (a) tuturora] – Lat. totus, -a, -um.
totalitate, TOTALITÁTE, totalitati, s.f. Numarul complet al lucrurilor sau al fiintelor în discutie; ansamblul lucrurilor sau al fiintelor legate între ele. ♦ Tot (VI 1). – Din fr. totalité.
totemism, TOTEMÍSM s.n. Ansamblu de credinte si obiceiuri religioase primitive legate de totem; credinta în totemuri. – Din fr. totémisme.
tobă, TÓBĂ, tobe, s.f. 1. Instrument muzical de percutie, format dintr-un cilindru scurt, larg si gol, de lemn sau de metal, pe fundurile caruia este întinsa câte o membrana de piele, care, lovita (cu doua baghete), produce sunete. ♢ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerabdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tusi; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de stiri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfatui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) toba de bataie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) toba = a bate zdravan (pe cineva). A fi (sau a iesi) toba de carte (sau de învatatura) = a fi foarte învatat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitatie publica. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în forma de cilindru gol. ♢ Toba de esapament = cutie cilindrica la motoarele cu ardere interna, care amortizeaza zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de masina folosit pentru transmiterea unei forte de tractiune prin intermediul unui cablu sau al unui lant. ♦ Cutie metalica de forma rotunda sau dreptunghiulara, în care se bobineaza filmul pentru unele aparate de proiectie. 3. Mezel preparat din bucatele de carne, de slanina, de maruntaie etc. introduse în membrana care formeaza stomacul porcului. 4. (La jocul de carti) Caro. [Var.: (înv. si pop.) dóba s.f.] – Din magh. dob.
transmisiune, TRANSMISIÚNE, transmisiuni, s.f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiatiilor, a undelor dintr-un loc în altul, fara deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonica. ♦ Trupe (sau unitati etc.) de transmisiuni = trupe specializate în executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoana la alta. II. (În forma transmisie) Ansamblu de organe de masini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul carora se transmite miscarea de la un organ de masina la altul sau de la o masina la alta. [Pr.: -si-u-, – Var.: transmísie s.f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.
colonadă, COLONÁDĂ, colonade, s.f. Ansamblu de coloane dispuse într-unul sau mai multe siruri, formând, în cadrul unui edificiu, un peron ori o galerie sau fiind constituit dintr-o unitate independenta cu rol decorativ. – Din fr. colonnade.
tractus, TRÁCTUS s.n. (Anat.) Ansamblu de fibre sau de organe care urmeaza unul dupa celalalt, alcatuind un sistem – Din fr., lat. tractus.
trai, TRAI s.n. 1. Viata, existenta. ♢ Mod de trai = ansamblul conditiilor materiale si spirituale specifice vietii unei persoane, unui grup social, unei societati. ♢ Expr. A nu mai fi de trai sau a nu mai avea trai = a nu mai putea trai din cauza cuiva sau a ceva, a nu mai putea îndura ceva. 2. Viata buna, fericita si îmbelsugata; desfatare, petrecere. 3. Convietuire. – Din trai (derivat regresiv).
trailă, TRÁILĂ, traile, s.f. Pod umblator care aluneca de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o nava sau de forta curentului de pe un mal pe celalalt al unei ape curgatoare. – Din fr. traille.
tratament, TRATAMÉNT, tratamente, s.n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare fata de cineva. 2. Îngrijire medicala; ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se trateaza o boala; spec. mod, metoda, mijloc terapeutic folosit în combaterea bolilor. 3. Ansamblul operatiilor tehnice, fizice, chimice, biologice etc. executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obtine modificari de calitate, de forma, de structura etc. în scop industrial, economic sau stiintific. 4. (Fon.) Evolutie, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement.
traumatism, TRAUMATÍSM, traumatisme, s.n. 1. Leziune suferita de un organism viu prin loviri violente, taieturi, întepaturi etc.; trauma (1); p. ext. ansamblul tulburarilor de ordin local si general care apar în urma actiunii unui agent extern violent; p. restr. soc traumatic. 2. Stare psihica patologica a unui organism care, nemaiputând sa suporte o excitatie excesiva, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reactioneaza în nici un fel, devenind insensibil la orice alt excitant. – Din fr. traumatisme.
trapez, TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s.n., (3) trapezi, s.m. 1. S.n. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. S.n. Aparat de gimnastica format dintr-o bara mobila, legata la extremitati cu doua frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de alta bara, fixa. ♦ Leagan improvizat pentru pasari si animale tinute în colivii sau custi. 3. S.m. Muschi în forma de patrulater asezat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze.
treiera, TREIERÁ, tréier, vb. I. Tranz. 1. A separa (prin batere, cu masini speciale etc.) boabele, semintele de restul unei plante. ♢ Aparat de treierat = ansamblu, la o batoza sau la o combina, în care se efectueaza operatia de treierare a cerealelor. 2. Fig. (Rar) A cutreiera. [Pr.: tre-ie-. – Var.: (reg.) trierá vb. I] – Lat. tribulare.
trenaj, TRENÁJ s.n. 1. (Min.) Transport minier în care vagonetele sunt trase de un cablu care se înfasoara pe un troliu. 2. (Tel.) Perturbatie în functionarea unor tuburi analizoare care se manifesta sub forma unei cozi în urma partilor în miscare pe imaginea de televiziune. – Din fr. traînage.
trening, TRÉNING, treninguri, s.n. Îmbracaminte (sportiva) de flanela, alcatuita din bluza si pantaloni din tricot. [Scris si: training] – Din engl. training.
triangulaţie, TRIANGULÁŢIE, triangulatii, s.f. Ansamblu de operatii geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisa a coordonatelor unui numar de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale caror vârfuri sunt aceste puncte. ♦ Retea de triunghiuri stabilita pe teren, care constituie baza oricarei masuratori topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.
troleu, TROLÉU, trolee, s.n. 1. Dispozitiv instalat pe vehicule cu tractiune electrica si care permite alimentarea cu energie electrica direct de la un cablu aerian. 2. (Impr.) Troleibuz. – Din fr. trolley.
tropicalizare, TROPICALIZÁRE, tropicalizari, s.f. Ansamblu de operatii executate pentru ca o piesa, un aparat, o instalatie etc. sa poata rezista la oscilatiile de temperatura din zonele tropicale. – Dupa fr. tropicalisation.
trupă, TRÚPĂ, trupe, s.f. 1. Totalitatea militarilor care îsi fac serviciul militar. ♦ (La pl.) Fortele armate ale unei tari, ale unei regiuni, ale unei specialitati etc.; oaste. 2. Colectiv de actori ai unui teatru sau ai unui circ; ansamblu. – Din fr. troupe.
tur, TUR1, tururi, s.n. 1. Miscare circulara a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuata pâna la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanta egala cu lungimea pistei, considerata de la punctul de plecare al sportivului; miscare liniara pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tura1 (2). ♦ Tur-retur sau tur si retur = dus si întors, plecare si sosire. Tur de orizont = observare succesiva, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei portiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schita etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ♢ Expr. A trage primul tur de manivela = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurta pe un anumit traseu; raita. ♦ Actiune, initiativa, întreprindere care cere efort, perseverenta, îndemânare. Un tur de forta. 3. Parte dintr-o competitie sportiva organizata dupa anumite norme, constând dintr-un sir de etape, care reprezinta prima jumatate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportiva, mai ales de ciclism, în cursul careia se parcurge un circuit pe distanta lunga, cu scurte opriri. 4. (La jocul de carti) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cartile. [Pl. si: ture] – Din fr. tour.
triptic, TRIPTÍC, triptice, s.n. Tablou compus din trei parti separate (prinse în balamale în asa fel încât partile laterale sa se închida peste cea din mijloc), pe care sunt pictate scene sacre si chipuri de sfinti, de zei etc. sau sunt scrise, sub forma de pomelnic, nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcatuit din trei parti distincte. – Din fr. triptyque.
tubulatură, TUBULATÚRĂ, tubulaturi, s.f. Ansamblu de tevi care comunica între ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic. – Din it. tubulatura.
tuior, TUIÓR, tuioare, s.n. Remorcher care se deplaseaza dc-a lungul unui lant sau al unui cablu întins pe fundul apei. – Din fr. toueur.
hipoxidoză, HIPOXIDÓZĂ s. f. (med.) ansamblu de tulburari tisulare produse prin lipsa de oxigen. (< engl. hypoxidosis)
radiostaţiune, RADIOSTAŢIÚNE, radiostatiuni, s.f. Ansamblu format dintr-un radioemitator, o antena de emisiune, instalatii si cladiri anexe, destinat efectuarii radioemisiunilor. [Pr.: -di-o-sta-ti-u-] – Dupa rus. radiostantiia.
respiraţie, RESPIRÁŢIE, respiratii, s.f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii si mediul înconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continând oxigenul necesar întretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ♢ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta în efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopa etc., în vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamâni. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.
rest, REST, resturi, s.n. 1. Ceea ce ramâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu din care cea mai mare parte a fost consumata, îndepartata, luata, scoasa; ramasita. 2. Tot ceea ce nu face parte din rândul lucrurilor mentionate anterior. 3. Suma de bani care se înapoiaza celui care face o plata cu monede ori cu bancnote reprezentând o suma mai mare decât cea cuvenita. 4. (Mat.) Numar care reprezinta rezultatul unei scaderi; diferenta. ♦ Parte care ramâne nedivizata la o împartire si care, adaugata produsului dintre împartitor si cât, ne da deîmpartitul. – Din ngr. résto, fr. reste. Cf. it. r e s t o, germ. R e s t.
rambleiere, RAMBLEIÉRE, rambleieri, s.f. Actiunea de a rambleia si rezultatul ei; rambleiaj. 1. Ansamblul operatiilor de umplere cu steril, cu deseuri rezultate de la prepararea substantelor minerale utile, cu nisip, cu prundis etc. a golurilor ramase în urma unor excavari subterane. 2. Ansamblul operatiilor de executare a unei umpluturi de pamânt sau a unui rambleu de drum sau de cale ferata. [Pr.: -ble-ie-] – V. rambleia.
ranfort, RANFÓRT, ranforturi, s.n. Piesa sau ansamblu de piese care servesc pentru a întari o constructie sau anumite parti ale unei constructii, asigurând rigiditatea acestora. – Din fr. renfort.
rastel, RASTÉL, rastele, s.n. 1. Suport compartimentat, facut din bare de lemn sau de metal, pentru pastrarea armelor, a schiurilor, a bicicletelor etc. 2. Subansamblu al unor masini de filat si al masinilor de rasucit firele textile având rolul de a sustine materialul cu care sunt alimentate aceste masini1. [Pl. si: rasteluri] – Din it. rastello, germ. Rastel.
rastru, RÁSTRU s.n. Ansamblul liniilor (orizontale) în care este descompusa o imagine de televiziune. – Cf. germ. R a s t e r.
radiaţie, RADIÁŢIE, radiatii, s.f. Emisie de unde sonore, electromagnetice etc. sau de particule care se propaga sub forma de raze în toate directiile; ansamblul particulelor emise de un corp; radiere. [Pr.: -di-a-] – Din fr. radiation.
hipocorticism, HIPOCORTICÍSM s. n. ansamblu de tulburari provocate de o secretie insuficienta a corticosuprarenalei. (< fr. hypocorticisme)
refractometrie, REFRACTOMETRÍE s.f. Ansamblul procedeelor utilizate pentru determinarea indicilor de refractie ai substantelor si pentru studierea altor proprietati legate de valorile acestor indici. – Din fr. réfractométrie.
hipnopedie, HIPNOPEDÍE s. f. ansamblu de procedee menite sa transmita cunostinte în timpul somnului prin sugestie. (< fr. hypnopédie)
hipertimie, HIPERTIMÍE s. f. 1. ansamblu de tulburari atribuite functionarii exagerate a timusului, la copii si adolescenti. 2. crestere exagerata a bunei dispozitii, în starile maniacale. (< fr. hyperthymie)
hiperplan, HIPERPLÁN s. n. (mat.) ansamblu de puncte ale caror coordonate scalare, într-un spatiu vectorial de n dimensiuni, raportat la o origine fixa, verifica o relatie de gradul întâi. (< fr. hyperplan)
regată, REGÁTĂ, regate, s.f. 1. Denumire data unei competitii sportive nautice (caiac, canoe, iahting, canotaj) în ansamblul ei tehnic. ♦ Proba în competitiile de iahting, care are mai multe etape în cadrul aceluiasi program. 2. Forma de cravata care se înnoada si cade vertical de-a lungul plastronului camasii. – Din fr. régate.
hipercorticism, HIPERCORTICÍSM s. n. ansamblu de tulburari provocate de o secretie în exces a corticosuprarenalei. (< fr. hypercorticisme)
releveu, RELEVÉU, relevee, s.n. Masurarea, desenarea si reprezentarea la scara a elementelor unei constructii, ale unui ansamblu de constructii sau ale unui detaliu constructiv. ♦ Schita în care sunt reprezentate la scara aceste elemente.[Pl. si: relevéuri] – Din fr. relevé.
comandă, COMÁNDĂ, comenzi, s.f. 1. Actiunea de a comanda; ordin de executare a unei miscari, a unui exercitiu; porunca. ♢ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale si le impune colaboratorilor fara a-i consulta. Ton de comanda = ton poruncitor. ♢ Expr. La comanda = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intentionat. Plânge la comanda. 2. Functie de conducere a unei unitati militare. ♦ Exercitare a functiei de comandant. ♢ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Operatie manuala, semiautomata sau automata, prin care se pune în functiune, se regleaza sau se opreste un sistem tehnic. ♢ Post de comanda = loc unde sunt concentrate organele si aparatele de actionare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a caror actiune conduce un sistem tehnic. 4. Constructia cea mai înalta de pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Frânghie subtire folosita la înfasurarea capatului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoana, o întreprindere etc. solicita livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. ♢ Loc. adj. De comanda = care este sau a fost executat dupa indicatiile date de client. – Din fr. commande.
registru, REGÍSTRU, registre, s.n. 1. Condica, caiet, sistem de fise etc. în care se înregistreaza diferite date si acte cu caracter administrativ, comercial etc. ♢ Registru de bord = jurnal de bord pe o nava. Registru de casa = condica ce se tine obligatoriu de catre fiecare casierie si în care se înscriu zilnic, în ordine cronologica, încasarile si platile facute de aceasta. Registru de stare civila = condica în care sunt trecute acte de stare civila privitoare la nastere, casatorie, deces etc. 2. Sertar sau clapa de otel, de fonta, de material ceramic etc., care serveste la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum de la caldarile de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafata cuprinsa între doua profiluri orizontale care se întind pe toata lungimea unei fatade. ♦ Fiecare dintre zonele în care este împartita o suprafata decorativa. 4. Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hârtiei. 5. (În sintagma) Registrul navelor = institutie de stat sau particulara organizata în scopul stabilirii normelor tehnice de constructie, de receptie si de exploatare a navelor comerciale. 6. Dispozitiv utilizat în centralele telefonice automate la înregistrarea automata a numarului telefonului chemat. 7. Întinderea scarii muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsa între nota cea mai de jos si nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectiva, fara schimbarea timbrului. ♦ (Concr.) Grupul tuburilor sau butoanelor de acelasi timbru ale unui instrument muzical. 8. (Inform.) Dispozitiv folosit în calculatoarele electronice, destinat pastrarii temporare a informatiei. – Din fr. régistre, it. registro, germ. Register.
reglementare, REGLEMENTÁRE, reglementari, s.f. Actiunea de a reglementa si rezultatul ei. ♦ Ansamblu de norme juridice aplicabile într-un anumit domeniu. ♦ Operatie de stabilire a acestor norme. – V. reglementa.
regletă, REGLÉTĂ, reglete, s.f. Element auxiliar de montaj al unei instalatii electrice, construit dintr-un material izolant pe care sunt fixate piese de contact si prin intermediul caruia se face legatura între cablul fix al instalatiei si diferitele aparate mici. – Din fr. réglette.
remorca, REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. A trage dupa sine legat (cu un cablu) un vapor; a târî cu sila; a atasa pe cineva unui grup. [Prez. ind. si: remórc] – Din fr. remorquer.
remorcă, REMÓRCĂ, remorci, s.f. 1. Vehicul fara autopropulsie, tras de un vehicul motor si destinat transportului de persoane sau de marfuri. ♢ Loc. adj. La remorca = remorcat. ♢ Expr. A fi la remorca cuiva (sau a ceva) = a depinde cu totul de cineva (sau de ceva), a fi condus, dominat (de cineva sau de ceva). 2. Odgon, cablu cu care se remorcheaza o nava sau o ambarcatie. – Din fr. remorque.
renovare, RENOVÁRE, renovari, s.f. Actiunea de a renova si rezultatul ei; ansamblu de lucrari tehnice, partiale sau generale executate la un sistem tehnic existent (masini, cladiri, instalatii etc.), fara a-i schimba în esenta destinatia, pentru a-l ameliora din punctul de vedere al confortului, al folosirii, al igienii sau al esteticii; renovatie. ♦ Fig. Înnoire, schimbare. – V. renova.
revistă, REVÍSTĂ, reviste, s.f. 1. Publicatie periodica ce cuprinde articole, studii, dari de seama, note din domenii variate sau dintr-o anumita specialitate. 2. (În sintagme si expr.) Trecere în revista = solemnitate constând în trecerea unui comandant sau a unei persoane oficiale de-a lungul frontului unei subunitati sau unitati militare, care da onorul stând pe loc. A trece în revista = a examina pe rând, a cerceta succesiv elementele unui ansamblu. 3. Reprezentatie teatrala constând dintr-o succesiune variata de dansuri, cântece, scenete vesele cu subiecte din actualitate; spectacol de varietati. – Din it. rivista. Cf. fr. r e v u e.
revizie, REVÍZIE, revizii, s.f. Cercetare noua, control, verificare, revizuire. ♦ Corectura facuta în pagini unui text ce urmeaza sa fie tiparit. ♦ Inspectie. ♦ Forma de control (întreprinsa de obicei de organe speciale de control) care consta în revederea sau reverificarea documentelor de evidenta privitoare la operatii (contabile) care au avut loc anterior. ♦ Ansamblul operatiilor executate asupra unei instalatii, a unei masini etc., care consta în reglarea pieselor si aparatelor, în înlaturarea jocurilor survenite prin uzura etc. [Var.: reviziúne s.f.] – Din fr. révision, lat. revisio, -onis.
revoluţie, REVOLÚŢIE, revolutii, s.f. I. 1. (Fil.) Ansamblul transformarilor calitative profunde care cuprind fie un sistem în întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia. 2. Schimbare brusca si de obicei violenta a structurilor sociale, economice si politice ale unui regim dat. 3. (Pop.) Rascoala, revolta. 4. Fig. Schimbare, transformare radicala într-un anumit domeniu. ♢ Revolutie industriala = procesul înlocuirii radicale a productiei manufacturiere (manuale) cu productia bazata pe masini. II. 1. Miscare periodica continua a unui corp având ca traiectorie o curba închisa. ♢ Perioada de revolutie = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotatie completa a unei roti în jurul osiei sale. [Var.: (înv.) revolutiúne s.f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.
reţea, REŢEÁ, retele, s.f. 1. Împletitura de fire de ata, de sfoara, de sârma etc., lucrata cu ochiuri mari; plasa, fileu; p. ext. tesatura rara imitând acest fel de împletitura. ♦ (Înv.) Dantela. 2. Obiect facut din retea (1). 3. Întaritura în fata transeelor sau îngraditura la un teren facuta din sârma ghimpata, întinsa între stâlpi sustinatori. 4. Sistem de conducte, galerii, strazi, drumuri etc. cu multe ramificatii si întretaieri. ♢ Retea de distributie = ansamblu de ramificatii prin care se distribuie consumatorilor dintr-un oras apa, gazele, electricitatea. Retea de telecomunicatii = ansamblul liniilor, statiilor de amplificare, centralelor etc. care realizeaza comunicatiile pe un anumit teritoriu. Retea de radiodifuziune = ansamblu de instalatii destinat sa asigure radiodifuzarea programelor de radio. 5. (Fiz.) Ansamblu format din mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; obiect situat la întretaierea acestor sisteme. ♢ Retea de difractie = placa transparenta care are sapate pe suprafata ei linii foarte fine, la distante egale, folosita în locul prismei pentru dispersarea luminii si producerea unui spectru. 6. (În sintagma) Retea hidrografica = totalitatea apelor curgatoare de pe un anumit teritoriu. 7. Ansamblu de institutii, de scoli etc. raspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 8. (Zool.) Unul dintre cele patru compartimente ale stomacului rumegatoarelor, asemanator cu un fagure, cu rol de depozitare si de farâmitare a furajelor; ciur. – Lat. •retella.
reper, REPÉR, repere, s.n. 1. Corp sau sistem de corpuri la care se raporteaza pozitia unui corp fix sau mobil; semn sau obiect care usureaza orientarea. ♦ Semn trasat pe un obiect, pentru a permite recunoasterea pozitiei pe care trebuie sa o ocupe acel obiect într-un ansamblu; semn trasat pe diferite piese care trebuie sa fie asamblate. ♢ Punct de reper = semn care serveste la recunoasterea unui loc, la orientare. ♦ (Top.) Indicator de nivel servind la calcularea sau la verificarea altitudinii unui punct de pe teren. 2. (Tehn.) Mecanism, aparat de orientare. – Din fr. repère.
reţetar, REŢETÁR, (1, 2, 3) retetare, s.n., (4) retetari, s.m. 1. S.n. Bloc cu formulare pe care se scriu retete (1). 2. S.n. Lista prin care se stabilesc, pe baza unor retete (2), componentele unor mâncaruri, dulciuri etc. 3. S.n. Normativ continând un ansamblu de alimente si ratiile alocate echipajului unei nave comerciale. 4. S.m. Persoana care executa retetele într-o farmacie. – Reteta + suf. -ar.
reţetă, REŢÉTĂ, retete, s.f. 1. Formulare în scris a unei doctorii si a modului de a o prepara; prescriptie a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hârtia pe care medicul a scris aceasta prescriptie medicala. 2. Ansamblu de indicatii privind materiile prime, proportia, modul de preparare pentru obtinerea unui anumit produs, a unei mâncari, a unei bauturi etc. 3. Fig. Solutie practica pentru rezolvarea unui lucru, a unei situatii dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Suma de bani realizata din vânzarea unui spectacol. – Din ngr. reséta. Cf. it. r i c e t t a, fr. r e c e t t e.
reţinător, REŢINĂTÓR, retinatoare, s.n. Ansamblu de conducte si de dispozitive care permite circulatia fluidului dintr-o instalatie într-un singur sens. ♦ Caseta cu organe de retinere care comanda aspiratia sau refularea fluidului la o pompa cu piston sau la un compresor cu piston. – Retine + suf. -ator.
reticul, RETÍCUL, reticule, s.n. (Fiz.) Ansamblu de linii încrucisate, de scari gradate sau de alte semne, care intra în constructia unor instrumente optice si are rolul de a permite vizarea unei directii, efectuarea unei masuratori etc. – Din fr. réticule, lat. reticulum.
rumen, RÚMEN1, rumene, s.n. Primul si cel mai mare compartiment al stomacului rumegatoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupa întreaga cavitate abdominala stânga si o parte din cavitatea abdominala dreapta si în care se înmagazineaza alimentele si se macereaza sub influenta florei bacteriene, a fermentilor si a miscarii peretilor; ierbar2. – Din fr. rumen.
dejalen, DEJALÉN, dejalenuri, s.n. Ţesatura de bumbac mercerizat, de calitate superioara, din care se confectioneaza camasi barbatesti, bluze etc.; (la pl.) varietati din aceasta tesatura. [Pl. si: dejalene. – Var.; dejaléna s.f.] – Cf. engl. d e l a i n e.
retoric, RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justetea ideilor expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajuta la însusirea acestei arte. ♢ Figura retorica = forma expresiva a vorbirii, care înfrumuseteaza stilul, dându-i mai multa vigoare si caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamatie emfatica, elocventa ampla si afectata. 2. Adj. Care apartine retoricii (1), privitor la retorica. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórica s.f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, ngr. ritorikós, germ. rhetorisch.
densimetrie, DENSIMETRÍE s.f. Ansamblul metodelor de masurare a densitatii substantelor, mai ales a lichidelor. – Din fr. densimétrie.
ritmic, RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care are ritm; cadentat, regulat. ♢ Gimnastica ritmica = ramura a gimnasticii în care exercitiile se executa cadentat si cu acompaniament muzical. ♦ Care se refera la ritm. 2. S.f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie si, mai rar, în proza; ritm. ♦ (Muz.) Stiinta care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a diferitelor valori de note într-o compozitie muzicala. ♦ Întrebuintarea ritmului; totalitalea ritmurilor. – Din fr. rythmique.
depresa, DEPRESÁ, depreséz, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de doua piese care au contact fortat. 2. A rari puietii crescuti prea des, pentru a se dezvolta normal. 3. A modifica proprietatile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser.
depresaj, DEPRESÁJ, depresaje, s.n. 1. Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de doua piese care au contact fortat. 2. Actiune de rarire a puietilor dintr-o pepiniera. 3. Modificare a proprietatilor superficiale ale minerurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépressage.
hidroamelioraţie, HIDROAMELIORÁŢIE s. f. 1. (pl.) ansamblu de lucrari hidrotehnice de ameliorare a solului pentru a obtine productii agricole mari. 2. disciplina care studiaza lucrarile de hidroamelioratii (1). (< fr. hydroamélioration)
studio, STUDIÓ, studiouri, s.n. I.1. Atelier special amenajat în care lucreaza pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de cladiri, de instalatii si de amenajari speciale care serveste în procesul de turnare a filmelor. 3. Încapere special amenajata din punctul de vedere al acusticii (si iluminatului) si echipata cu utilajul necesar captarii unor programe sonore sau de sunete si imagini, destinata transmisiunii sau înregistrarii în vederea unei transmisiuni ulterioare la radio si televiziune. 4. Teatru de capacitate mica, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentarii de spectacole în scopul valorificarii unor artisti (tineri) sau al prezentarii unor spectacole experimentale. II. Divan prevazut cu o lada pentru pastrarea asternutului (si cu polite sau rafturi pentru carti). [Pr.: -di-o]
romantism, ROMANTÍSM s.n. Miscare artistica si literara aparuta la începutul sec. XIX ca o reactie împotriva clasicismului si regulilor lui formale, care a preluat traditiile nationale si populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia si libertatea de expresie. ♢ Ansamblu de aspecte care caracterizeaza curentul romantic; înclinare spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. ♦ Romantism economic = curent utopic aparut în economia politica, în secolul trecut. – Din fr. romantisme.
diploid, DIPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu numar dublu de cromozomi. ♢ Faza diploida = perioada în dezvoltarea unor organisme în care numarul de cromozomi ai celulelor obisnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. – Din fr. diploïde.
direcţie, DIRÉCŢIE, directii, s.f. I. 1. Orientare în spatiu a unei fiinte, a unui obiect, a unei actiuni, a unui fenomen, a unei miscari; sens în care se desfasoara ceva. ♢ Loc. adv. În toate directiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comuna a tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. Actiunea de a conduce, de a dirija (o institutie, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, functie de director2; p. ext. durata acestei functii. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, institutii, organizatii etc. ♢ Directie de scena = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumita ramura de activitate a institutiei respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Si în sintagma bara de directie) Bara de otel articulata la ambele capete de rotile unui vehicul si care serveste la orientarea rotilor într-o anumita directie. [Var.: directiúne s.f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.
dirijism, DIRIJÍSM s.n. Conceptie economica care sustine interventia larga a statului în ansamblul vietii economice. – Din fr. dirigisme.
hadith, HADÍTH s.n. 1. Ansamblu de traditii privind faptele si învataturile profetului Mahomed (si ale însotitorilor lui). 2. Povestiri care relateaza cugetarile si practicile lui Mahomed si ale însotitorilor lui. (cf. fr. hadith < cuv. ar. discurs, comunicare) [def. 2. si etim. MW]
decor, DECÓR, decoruri, s.n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfasoara un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianta în care se petrece o actiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce serveste pentru a decora ceva; ornament, podoaba; ornamentatia interioara sau exterioara a unei cladiri, a unei sali, a unui obiect etc. – Din fr. décor.
dedublat, DEDUBLÁT, -Ă, dedublati, -te, adj. Dublu; (despre persoane si manifestarile lor) cu doua aspecte, cu doua înfatisari diferite. – V. dedubla.
decolteu, DECOLTÉU, decolteuri, s.n. Rascroiala de diferite forme facuta în jurul gâtului, la o rochie, la o bluza etc. ♦ Parte a corpului care apare descoperita din rascroiala de la gât a unei haine femeiesti. – Din fr. décolleté.
defectoscopie, DEFECTOSCOPÍE, defectoscopii, s.f. Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor si a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. – Din fr. défectoscopie.
heterotip, HETEROTÍP, -Ă I. adj. tiparit cu planse ale caror caractere sunt mobile; schimbat, cu totul altfel. II. s. m. monstru dublu în care fatul parazit atârna de peretele ventral al antozitului. (< fr. hétérotype)
detaliu, DETÁLIU, detalii, s.n. Amanunt. ♢ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amanunt luat aparte; b) cu de-amanuntul, în mod detaliat. ♢ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantitati mici, cu bucata, cu amanuntul. ♦ Circumstanta de amanunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru marunt, lipsit de importanta, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail.
detaşa, DETASÁ, detasez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalti concurenti în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar si în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A iesi în evidenta, a se evidentia. – Din fr. détacher.
dezarmare, DEZARMÁRE, dezarmari, s.f. Actiunea de a dezarma; ansamblu de masuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor si a fortelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masa. – V. dezarma.
diapazon, DIAPAZÓN, diapazoane, s.n. 1. Mic instrument acustic format dintr-o bara de otel în forma de U, care vibreaza la lovire, emitând de obicei nota muzicala "la" si servind la acordarea instrumentelor muzicale sau la indicarea tonului pentru un ansamblu coral. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) la acelasi diapazon cu cineva = a se afla în aceeasi dispozitie, în aceeasi stare sufleteasca cu cineva; a fi (sau a se pune) de acord cu cineva. 2. (Adesea fig.) Totalitatea sunetelor pe care le poate produce vocea omeneasca sau un instrument muzical, de la sunetul cel mai jos pâna la cel mai înalt; întindere, registru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapason.
diblu, DÍBLU, dibluri, s.n. Mica bucata de lemn sau de metal introdusa într-un zid, în care se fixeaza un cui pentru prinderea obiectelor. – Din germ. Dübel.
byte, BYTE, byti, s.m. (Inform.) Ansamblu de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie; bait. [Pr.: bait] (cuv. engl. < prob. alter. din bite = muscatura, (p. ext.) portie, parte) [etim. MW]
kit, KIT, kíturi, s.n. Ansamblu, set. (din engl. kit) [def. MDN]
knowhow, KNOW-HOW s.n. Ansamblu de formule, definitii tehnice, documente, desene si modele, retete tehnice, procedee, experienta de productie etc. la fabricarea unui produs dat. [Pr. nau
saharian, SAHARIÁN, -Ă, saharieni, -e, adj., s.f. 1. Adj. Referitor la Sahara, al Saharei. 2. S.f. Bluza sport cu epoleti si cu mâneci scurte. [Pr.: -ri-an] – Din fr. saharien, -enne.
saltea, SALTÉA, saltele, s.f. Obiect facut dintr-un fel de sac de pânza, de material plastic etc. în care se introduce (si se fixeaza prin cusaturi din loc în loc) un strat gros de lâna, de iarba-de-mare, de paie, de vata sau care se umple cu aer si care se aseaza pe pat (pentru a forma un asternut moale) sau pe apa (pentru a pluti). ♦ Saltea de apa = mic rezervor de apa creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = constructie de protectie a albiei râurilor, alcatuita din placi de beton sau de beton armat. Saltea de piatra = strat de piatra uscata care are rolul de a colecta infiltratiile de apa din galeriile de tunel. Saltea de protectie = Învelis al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorarile care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés.
sistem, SISTÉM, sisteme, s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente între ele si formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului într-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ♢ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a întreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ♢ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (În sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistéma s.f.]
sarafan, SARAFÁN, sarafane, s.n. Obiect de îmbracaminte femeiasca, în forma de rochie decoltata, fara mâneci (si fara umeri), care se poarta peste bluza. – Din rus. sarafan.
hertzian, HERTZIÁN, -Ă adj. referitor la undele electromagnetice radio. o unde ĕne = unde electromagnetice care transmit semnalele radiofonice; cablu ~ = sistem de transmisie prin unde hertziene a mesajelor. (< fr. hert-zien)
hermeneutic, HERMENEÚTIC, -Ă I. adj. referitor la hermeneutica. II. s. f. 1. stiinta sau arta de a interpreta vechile texte religioase, obscure, criptice; (p. ext.) rezultatul interpretarii. 2. stiinta sau metoda interpretarii fenomenelor culturii spirituale. ♢ ansamblul tehnicilor de descifrare a unui dat simbolic, teorie a procesului de interpretare a semnelor. (< fr. herméneutique, gr. hermeneutike, /II/ germ. Hermeneutik)
sân, SÂN, (1) sâni, s.m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele doua mamele ale femeii; piept. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se afla între cele doua brate si care formeaza exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ♢ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S.m. Parte a camasii sau a bluzei care acopera pieptul; spatiul dintre piept si camasa sau bluza (în care se pot tine lucruri ca într-o punga). ♢ Expr. A creste (sau a încalzi, a tine) sarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscator. A-i trece (cuiva) un sarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frica, de spaima. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fatarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trai ca) în sânul lui Avram = a trai bine, a fi fericit. A-si scuipa (sau, reg., a-si stupi) în sân, gest prin care superstitiosii cred ca se pot feri de o primejdie sau ca le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al navodului, în forma de buzunar larg, în care se aduna pestele. 4. S.n. Locul din corpul femeii unde se formeaza si în care este purtat fatul; pântece. 5. S.n. Piept, inima (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S.n. Fig. Parte interioara, parte centrala; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pamântului. 7. S.n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf2. [Var.: (înv. si reg.) sin s.m. si n.] – Lat. sinus.
scripete, SCRÍPETE, scripeti, s.m. Mecanism alcatuit dintr-o roata cu un sant periferic, care serveste la transmiterea unei forte prin intermediul unui cablu sau al unui lant ce ruleaza pe sant; dispozitiv bazat pe mecanismul descris mai sus, care serveste la ridicarea unor greutati; mufla. ♦ Dispozitiv pentru miscarea itelor la tesaturile simple, format din doua roti cu diametre diferite dispuse pe acelasi ax si formând un bloc comun situat deasupra razboiului de tesut. [Var.: (reg.) scrípet s.m.] – Din bg. skripec.
scampolo, SCÁMPOLO, scampolouri, s.n. (Rar) Bluza de dama, confectionata din tricot, având la gât o deschizatura, prevazuta cu nasturi sau fermoar. – Din it. scampolo "cupon".
samizdat, SAMIZDÁT s.n. Ansamblu de mijloace folosite în fosta URSS pentru difuzarea operelor interzise de cenzura. (cuv. rus. < sam- = auto1- + izdatel'stvo = editura; cf. fr., engl. samizdat) [et. MW]
tora, TÓRA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute în scriptura evreiasca, în celelalte scrieri sfinte si în traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit în sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = îndrumare, învatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a învata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvârli) [def. b. MW, et. TLF]
schelet, SCHELÉT, schelete, s.n. 1. Totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat în pozitia sa naturala. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.
schemă, SCHÉMĂ, scheme, s.f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrari. 2. Reprezentare grafica simplificata a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei masini, ale unei instalatii, ale unui proces etc. ♢ (Tehn.) Schema bloc = reprezentare schematica simpla a unui aparat, sistem sau instalatie, prin blocuri functionale, folosita pentru studiul principiilor de functionare ale acestora. Schema logica = organigrama. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor si a salariilor respective dintr-o institutie sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.
sensitometrie, SENSITOMETRÍE s.f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilitatii materialelor fotografice în raport cu intensitatea si compozitia spectrala a radiatiei luminoase, cu durata si caracterul expunerii, precum si în raport cu modul de prelucrare a materialului. – Din fr. sensitométrie.
septet, SEPTÉT, septete, s.n. Ansamblu format din sapte voci sau din sapte instrumente care executa împreuna o piesa muzicala; p. ext. bucata compusa pentru a fi executata de un astfel de ansamblu. – Din germ. Septett.
serie, SÉRIE, serii, s.f. 1. Însiruire de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; succesiune neîntrerupta de lucruri, de fapte etc. de acelasi fel, care formeaza un ansamblu sau care sunt considerate astfel; sir; p. ext. multime, suma. ♢ Loc. adj. De serie = (despre marfuri, obiecte) fabricat, confectionat dupa acelasi tip, împreuna cu alte obiecte asemanatoare; comun, obisnuit, banal. ♢ Loc. adv. În serie = în multe exemplare dupa acelasi tip, în numar mare. ♦ Grup, transa, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli si care sunt legati între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compusi organici caracterizati prin faptul ca fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Numar de ordine care se aplica pe marfurile fabricate într-un numar mare de exemplare de acelasi tip. ♢ Seria zero = primele cantitati dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însusirii fabricatiei în serie a produsului respectiv. ♦ Numar caracteristic unuia dintre tipurile de fabricatie a unor produse finite. 5. Complex de straturi care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. – Din fr. série, lat. séries.
sferă, SFÉRĂ, sfere, s.f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea "cereasca") Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele în cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = întindere, spatiu, domeniu în cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda însusirile reflectate în continutul acesteia. – Din fr. sphère, lat. sphaera.
semirigid, SEMIRIGÍD, -Ă, semirigizi, -de, adj. (Tehn.; despre ansambluri) Alcatuit din piese care se pot misca sau departa din pozitia initiala. – Din fr. semi-rigide.
sens, SENS, sensuri, s.n. 1. Înteles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (În semiotica) Întelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Îmi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ♢ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ♢ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor într-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putându-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.
siderurgie, SIDERURGÍE s.f. 1. Ansamblu de operatii constând în extragerea fierului, elaborarea aliajelor sale, precum si în prelucrarea acestora (pentru laminare si forjare); metalurgia fierului. 2. Ramura a metalurgiei care se ocupa cu studiul proprietatilor fizice si chimice ale fierului si ale aliajelor lui si cu studiul metodelor siderurgiei (1). – Din fr. sidérurgie.
silvoamelioraţii, SILVOAMELIORÁŢII s.f. pl. Ansamblu de procedee si de lucrari pentru îmbunatatirea regimului hidrologic, pentru prevenirea si combaterea degradarii solurilor pe terenurile patrimoniului forestier. [Pr.: -vo-a-] – Silvo- + amelioratii.
solidariza, SOLIDARIZÁ, solidarizéz, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (fata de cineva), a se uni cu cineva într-o actiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin constructie) doua sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât sa forrneze un tot, sa preia în ansamblu solicitarile. – Din fr. solidariser.
somatometrie, SOMATOMETRÍE s.f. Ansamblul masuratorilor efectuate pentru a determina forma si dimensiunile corpului (animalelor). – Din fr. somatométrie.
havan, HAVÁN I. adj. inv., s. n. (de) culoarea tutunului, maro-deschis, tabac. II. s. f. 1. tigara de foi de calitate superioara. 2. pluta de mare din trunchiuri de brad dispuse în forma unei tigari de foi si legate cu cabluri. (< fr. havane)
simetrie, SIMETRÍE, simetrii, s.f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie între partile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) între partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinând aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie.
simfonie, SIMFONÍE, simfonii, s.f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compozitie muzicala instrumentala (cu solisti, cor); (sens curent) compozitie muzicala ampla pentru orchestra, care cuprinde de obicei trei sau patru parti. ♦ Simfonie concertanta = compozitie muzicala rezultata din îmbinarea simfoniei si a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concura la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasa de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie.
hardware, HARDWARE [-UER] s. n. ansamblu de elemente (circuite, masini, dispozitive) care compun un calculator electronic; hard. (< engl. hardware)
sextet, SEXTÉT, sextete, s.n. 1. Compozitie muzicala pentru sase voci sau sase instrumente. ♦ Ansamblu de sase voci sau sase instrumente care executa împreuna o compozitie muzicala. 2. Echipa de volei sau de gimnastica alcatuita din sase jucatori sau jucatoare. – Din germ. Sextett.
simulator, SIMULATÓR, simulatoare, s.n. 1. Sistem tehnic destinat rezolvarii ecuatiilor care caracterizeaza un anumit obiect sau fenomen. 2. Ansamblu de aparate si dispozitive care simuleaza situatiile posibile într-o activitate, folosit pentru antrenarea si verificarea reactiilor operatorilor umani. – Din fr. simulateur.
sincronizator, SINCRONIZATÓR, sincronizatoare, s.n. 1. Aparat cu care se pune în concordanta pelicula cinematografica pe care este imprimata imaginea cu banda sonora corespunzatoare. 2. Ansamblu de dispozitive folosit pentru sincronizarea automata a masinilor sincrone. – Sincroniza + suf. -tor (dupa fr. synchroniseur).
sistematizare, SISTEMATIZÁRE, sistematizari, s.f. Actiunea de a sistematiza si rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) dupa un anumit sistem. ♦ Ansamblu de masuri tehnice, economice si legislative referitoare la spatiile de locuit, la desfasurarea activitatii, la repaus, la circulatia oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor conditii de viata optime pentru populatia de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramura a urbanismului care se ocupa cu proiectarea si reorganizarea stiintifica a asezarilor urbane si rurale în scopul crearii conditiilor optime de viata pentru populatie. – V. sistematiza.
sortilegiu, SORTILÉGIU, sortilegii, s.n. (În superstitii) Ansamblu de vraji, farmece, profetii. – Din it. sortilegio.
sortiment, SORTIMÉNT, sortimente, s.n. Ansamblu de marfuri de acelasi fel, de acelasi gen; p. ext. sort. – Din germ. Sortiment.
hagiologie, HAGIOLOGÍE s. f. ansamblu de scrieri care trateaza despre sfinti sau despre lucruri sfinte. (< fr. hagiologie)
habitat, HABITÁT s. n. 1. biotop. 2. ansamblu echilibrat si unitar al conditiilor de locuit, necesare omului civilizat, modern; (p. ext.) mediu în care traieste omul. (< fr. habitat)
spectrometrie, SPECTROMETRÍE s.f. Ansamblul procedeelor de utilizare a spectrometrelor. ♦ Comparare a intensitatilor luminoase a doua radiatii monocromatice. – Din fr. spectrométrie.
standard, STÁNDARD, standarde, s.n. 1. Norma sau ansamblu de norme care reglementeaza calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document în care sunt consemnate aceste norme. ♦ (Concr.) Produs realizat pe baza unui standard (1). ♦ Fig. (Adjectival) Lipsit de originalitate, facut dupa un sablon; comun. 2. (În sintagma) Standard de viata = grad de dezvoltare a conditiilor de viata caracteristice unei persoane sau unei colectivitati; nivel de trai. – Din fr., engl. standard.
gujon, GUJÓN s. n. 1. tija filetata în acelasi sens pe toata lungimea sa sau numai la cele doua capete, la îmbinarea demontabila a doua piese. 2. bara de otel îngropata în stratul de rezistenta al unei îmbracaminti rutiere din beton, paralela cu axa drumului la rosturile transversale de dilatatie ale planselor. 3. piesa îngropata în zidarie pentru a permite fixarea prin cuie sau suruburi a tocului unei usi ori ferestre; diblu, ghermea. (< fr. goujon)
statut, STATÚT, statute, s.n. 1. Act sau ansamblu de dispozitii cu caracter oficial, prin care se reglementeaza scopul, structura si modul de functionare al unei organizatii, societati, asociatii etc.; p. gener. lege, regulament. ♢ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplica cetatenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplica bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (În sociologie; si în sintagma statut social) Locul pe care îl ocupa un individ într-un sistem social dat si la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constitutie. – Din fr. statut, lat. statutum.
grupare, GRUPÁRE s. f. 1. actiunea de a (se) grupa. 2. grup de persoane unite prin idei, conceptii, interese comune. ♢ (mil.) întrunire temporara de subunitati, unitati sau mari unitati diferite, sub o comanda unica, în vederea unei misiuni de lupta. 3. ansamblu de atomi legati între ei, a caror prezenta în molecula unei substante determina o functie chimica. (< grupa)
grupaj, GRUPÁJ s. n. asezare sistematica pe categorii; ansamblu, grup (de stiri). (< fr. groupage)
grup, GRUP s. n. 1. ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni cu însusiri asemanatoare; ceata. o~ social = colectivitate de indivizi între care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun; ~ de armate = mare unitate operativ-strategica din mai multe armate. 2. (mat.) multime în care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functionale. o ~ sanitar = încapere prevazuta cu closet, chiuveta etc. (< fr. groupe)
stebluţă, STEBLÚŢĂ, steblute, s.f. (Pop.) Diminutiv al lui stebla. – Stebla + suf. -uta.
greement, GREEMÉNT s. n. ansamblul arborilor, velaturii si manevrelor de la bordul unei nave. (< fr. gréement)
socialism, SOCIALÍSM s.n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la orânduirea capitalista la orânduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea orânduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (În teoria marxista) Orânduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa". [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.
societate, SOCIETÁTE, societati, s.f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii între oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita într-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, în vederea obtinerii unor beneficii comune. ♢ Societate în nume colectiv = asociatie între un numar limitat de persoane, care întemeiaza o întreprindere comerciala sau industriala, depunând fiecare capital si contributie în munca si raspunzând solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreuna; tovarasie, companie. ♢ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.
gravidism, GRAVIDÍSM s. n. ansamblul simptomelor care însotesc graviditatea. (< fr. gravidisme)
granulat, GRANULÁT1 s. n. ansamblu de constituenti inerti (nisip, pietris) ai mortarurilor si betoanelor. (< fr. granulat)
granularitate, GRANULARITÁTE s. f. stare a unui corp granular. ♢ ansamblu de caracteristici care definesc aceasta stare. (< fr. granularité)
stres, STRES, stresuri, s.n. 1. (Med.) Nume dat oricarui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoaca organismului uman o reactie anormala; p. ext. efect nefavorabil produs asupra organismului uman de un factor de mediu. 2. (Geol.) Presiune laterala tangentiala care se produce în sinclinale si determina formarea cutelor muntoase. – Din engl., fr. stress.
gramatică, GRAMÁTICĂ s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la îmbinarea lor în propozitii. 2. ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. anal.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. ♢ (inform.) multime finita de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)
strofă, STRÓFĂ, strofe, s.f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate înre ele prin elemente prozodice (masura, ritm, rima). ♦ (În tragedia greaca antica) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scena. – Din fr. strophe, lat. stropha.
stuficultură, STUFICULTÚRĂ s.f. Ansamblul lucrarilor de amenajare a terenurilor stuficole, de cultura si de exploatare a stufului. – Stuf + cultura.
sublunar, SUBLUNÁR, -Ă, sublunari, -e, adj. Care este situat între Pamânt si orbita Lunii. – Din fr. sublunaire.
subluxaţie, SUBLUXÁŢIE, subluxatii, s.f. (Med.) Luxatie partiala, usoara. – Din fr. subluxation.
subansamblu, SUBANSÁMBLU, subansambluri, s.n. Grup de piese care alcatuiesc o parte componenta a unei masini, a unui sistem tehnic etc., actionând în cadrul acestora ca o unitate functionala distincta. – Sub1- + ansamblu (dupa fr. sous-ensemble).
styroflex, STYROFLÉX, s.n. Material izolant obtinut din polistiren, folosit la izolarea cablurilor de înalta frecventa si ca dielectric pentru condensatori cu stabilitate la temperatura. – Din fr. styroflex.
gospel, GÓSPEL s. n. muzica religioasa a negrilor înrudita cu bluesul si jazul. (< engl. gospel)
gonogeneză, GONOGENÉZĂ s. f. ansamblu de procese biologice care duc la formarea si la maturizarea organelor sexuale. (< fr. gonogenèse)
suspendat, SUSPENDÁT, -Ă, suspendati, -te, adj. 1. Atârnat (în aer). ♢ Pod suspendat = pod la care calea este suspendata de elemente flexibile (cabluri, lanturi etc.). Gradini (sau terase) suspendate = a) gradini construite în terasa; b) gradini cu solul sprijinit de stâlpi. 2. Fig. Întrerupt, oprit; interzis. – V. suspenda.
suspensie, SUSPÉNSIE, suspensii, s.f. 1. Întrerupere (intentionata) a sirului gândirii, a frazei. ♢ Loc. adj. si adv. În suspensie = amânat, oprit, suspendat (temporar). 2. (Chim.) Sistem dispers solid-fluid, în care faza solida dispersa este în echilibru sau are un ritm de depunere neglijabil. 3. (Tehn.) Fel de sustinere a partii mobile a unui instrument; ansamblul pieselor care sustin echipamentul mobil al unui instrument. 4. Legatura elastica sau flexibila între un sistem tehnic si elementele pe care se sprijina. ♦ Spec. Legatura elastica dintre sasiul unui vehicul si osiile lui, care amortizeaza socurile puternice si asigura mobilitatea si stabilitatea vehiculului. [Var.: suspensiúne s.f.] – Din fr. suspension.
complex, COMPLÉX, -Ă, complecsi, -xe, adj., s.n. 1. Adj. Format din mai multe parti; care îmbratiseaza, care întruneste în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Numar complex = numar alcatuit prin însumarea unui numar real cu un numar imaginar. 2. S.n. Întreg, unitate formata din mai multe parti, din mai multe elemente; sistem care întruneste în sine mai multe laturi, care îmbratiseaza mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stari de lucruri etc. ♦ Ansamblu de constructii, de unitati industriale sau comerciale etc. cu functii deosebite, grupate teritorial, care alcatuiesc un tot unitar servind aceluiasi scop. ♦ Complex sportiv = baza sportiva special amenajata pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S.n. Ansamblu de tendinte inconstiente formate în copilarie pe baza anumitor relatii familiale si sociale, care determina comportarea ulterioara a persoanei. ♦ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în fortele proprii, care se formeaza de obicei în copilarie, uneori în legatura cu o deficienta fizica sau psihica. (Psih.) Complexul lui Oedip = atasament erotic al copilului fata de parintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus.
conspect, CONSPÉCT, conspecte, s.n. 1. Notare sintetica, schematica si sistematica a datelor esentiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generala, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizata într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt.
contextualitate, CONTEXTUALITÁTE s.f. (Rar) Ansamblu de împrejurari, de circumstante într-un anumit moment. [Pr.: -tu-a-] – Contextual + suf. -itate,
craniu, CRÁNIU, cranii, s.n. Ansamblul oaselor scheletului capului care adaposteste creierul la vertebrate; teasta. ♦ Cap descarnat de om mort; hârca. – Din lat. cranium. Cf. fr. c r â n e.
cvartă, CVÁRTĂ, cvarte, s.f. 1. (Muz.) Intervalul dintre patru note consecutive. 2. Grup de patru conducte electrice, izolate între ele si rasucite, utilizat la cablurile electrice de telecomunicatii. 3. (La scrima) A patra dintre cele opt pozitii principale de aparare [Var.: cuárta s.f.] – Din it. quarto, fr. quarte.
cver, CVER s.n. Ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formular. – Din germ. Quer[stellung].
cvintet, CVINTÉT, cvintete, s.n. 1. Formatie muzicala alcatuita din cinci voci sau din cinci intrumentisti care executa împreuna o compozitie muzicala; compozitie scrisa pentru o asemenea formatie. ♢ Cvintet cu pian = cvintet de coarde si pian. Cvintet de suflatori = ansamblu alcatuit din flaut, oboi, clarinet, corn si fagot. 2. Stofa alcatuita din cinci versuri. 3. Linie de înaintare, formata din cinci jucatori, a unei echipe sportive (mai ales la fotbal). – Din it. quintetto, fr. quintette.
crapan, CRAPÁN, crapane, s.n. Dispozitiv pentru prinderea si ridicarea butoaielor sau baloturilor, format din patru lanturi sau cabluri prinse cu câte un capat de un inel, iar la capatul liber având cârlige. – Et. nec.
cotă, CÓTĂ, cote, s.f. 1. Parte cu care cineva contribuie la formarea unui fond, la o cheltuiala comuna etc.; parte care îi revine cuiva în urma unei repartizari, a unei împarteli etc. ♢ (Ec.) Cota bursei = a) nivelul cursului la bursa; b) lista valorilor cotate la bursa. ♦ Parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie sau care este supusa unui anumit regim; p. ext. raport sau numar abstract care reprezinta aceasta parte. 2. (iesit din uz) Contributie obligatorie pe care statul o impunea producatorilor si care consta în predarea unor cantitati de produse dinainte stabilite la termenele si preturile fixate de stat. ♢ Cota de întretinere = suma de bani cu care fiecare dintre colocatari contribuie la cheltuielile comune de întretinere a imobilului respectiv. 3. (Concr.) Loc pe un teren, corespunzator unei altitudini marcate pe o harta; nivel la care se afla un loc, o constructie etc. ♢ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 4. Fiecare dintre valorile numerice ale dimensiunilor unui obiect reprezentat prin desen. 5. Ansamblu de semne, simboluri, cifre, litere care indica locul unor carti, al unor documente etc. într-o biblioteca, într-un inventar etc. – Din fr. cote.
crez, CREZ, crezuri, s.n. 1. Totalitatea principiilor sau convingerilor cuiva, conceptia despre viata a cuiva. 2. Ansamblu de învataturi sau dogme fundamentale de credinta, folosit ca simbol al credintei comune sau ca formula de botez. – Din crede (derivat regresiv).
criblură, CRIBLÚRĂ, cribluri, s.f. Piatra dura, sparta marunt, folosita la lucrari de asfaltare. – Din fr. criblure.
cristalin, CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s.n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munti etc.) Care este format din sisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezinta sub forma de cristale (2). 4. S.n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, asezata îndaratul irisului si care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distante. 5. S.n. Ansamblu sau formatie de sisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. si: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin.
critic, CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciaza calitatile si defectele (unor oameni, stari, fapte, opere etc.). Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcatuita editia respectiva. Editie critica = editie a unui text sau a unei lucrari însotita de un aparat critic. 2. Care se refera la un punct sau la un moment de criza, care premerge o schimbare brusca (în rau); care poate determina o schimbare decisiva (în rau). Temperatura critica = temperatura maxima la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critica = stare a unui fluid aflat la temperatura critica, în care lichidul si vaporii acelui fluid au aceeasi densitate, astfel încât nu se poate spune daca este lichid sau gaz. II. S.m. Specialist în problemele de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele artistice. III. S.f. Analiza, apreciere a unor opere artistice, literare, a activitatii unor persoane sau a unor colective. ♦ Critica literara (si artistica) = ramura a stiintei literaturii care analizeaza, interpreteaza, apreciaza si orienteaza fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei conceptii estetice. Critica de texte = comentarii si discutii asupra formei si continutului unui text. ♢ Expr. (A fi) sub orice critica = (a fi) de o calitate extrem de scazuta. (A fi) mai presus de orice critica = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critica (III). – Din fr. critique, lat. criticus.
cromatic, CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. Care se refera la culori sau la colorit. ♢ (Fiz.) Aberatie cromatica = defect al imaginilor obtinute prin lentile, constând în formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gama cromatica = gama formata dintr-o serie succesiva de semitonuri. Interval cromatic = interval alcatuit din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S.f. 1. Arta prepararii si folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictura, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique.
cromit, CROMÍT, cromiti, s.m. Oxid natural dublu de fier si crom, cubic, metalic, negru, întâlnit în rocile eruptive. – Din fr. chromite.
curent, CURÉNT, -Ă, curenti, -te, adj., s.m., s.n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgator, usor, fluent. 2. (Despre an, luna) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrari curente. ♢ Cont curent = cont deschis la banca de o întreprindere, de o institutie sau de persoane particulare, unde se depun si de unde se ridica sumele pentru a fi utilizate dupa nevoie. 3. (Despre preturi) Existent într-un moment dat; în curs. ♢ Moneda curenta = moneda cu valoare circulatorie. ♦ Care circula; obisnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apa curenta = instalatie de apa potabila care poate fi folosita în permanenta în locuinte. II. S.m. 1. (Si în sintagma curent de aer) Deplasare, miscare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzata de o diferenta de temperatura; flux. 2. Miscare a apei în directia pantei; curs. ♢ Curent marin (sau oceanic) = miscare a apei în mari si oceane. 3. (Si în sintagma curent electric) Deplasare ordonata, într-o anumita directie, a purtatorilor de sarcina electrica. ♢ Curent electric continuu = curent electric al carui sens si a carui intensitate nu variaza periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al carui sens si a carui intensitate variaza periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S.n. Ansamblu de idei, opinii (politice, stiintifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un numar mai mare de oameni. ♢ Curent literar (sau artistic) = miscare artistica sau literara care reuneste un numar de scriitori sau de artisti în baza unui program estetic si a unor înclinatii (relativ) comune. ♢ Expr. A pune (sau a tine pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se tine, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se tine, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.
girandolă, GIRANDÓLĂ s. f. 1. candelabru cu mai multe brate. 2. ansamblu de pietre pretioase care formeaza cercei, pandantive etc. (< fr. girandole)
gimnastic, GIMNÁSTIC, -Ă I adj. referitor la gimnastica. II. s. f. ansamblu de exercitii fizice variate care contribuie la dezvoltarea armonioasa si la întarirea corpului omenesc. o (fig.) a mintii = totalitatea exercitiilor care dezvolta facultatile intelectuale. (< fr. gymnastique, lat. gymnasticus, /II/ gr. gymnastike)
ghirlandă, GHIRLÁNDĂ s. f. 1. împletitura de frunze sau de flori în forma de lant sau de cununa; ornament de aceasta forma, în arhitectura sau în artele decorative. 2. (mar.) înfasurari ale unei parâme, la anumite distante, pentru a-i mentine forma. 3. ansamblu de piese de legatura în forma de V, care îmbina etrava cu bordajul. (< fr. guyrlande, it. ghirlanda)
gestoză, GESTÓZĂ s. f. ansamblul manifestarilor patologice care apar în timpul unei sarcini; disgravidie. (< germ. Gestose)
gestic, GÉSTIC, -Ă I. adj. referitor la gestica. II. s. f. ansamblu de gesturi, de miscari (in)voluntare care, alaturi de mimica, constituie forma nonverbala a comunicarii. (< germ. Gestik)
geroigienă, GEROIGIÉNĂ s. f. ansamblu de reguli privind modul de viata rational al batrânilor. (< gero- + igiena)
genetic, GENÉTIC, -Ă I. adj. referitor la genetica sau la geneza; referitor la ereditate, la gene, la geneza (1); ereditar. o inginerie ~a = ansamblu de operatii efectuate "in vitro" cu gene, cromozomi si, uneori, cu celule întregi, în scopul "construirii" genetice de organisme cu proprietati ereditare premeditate. II. s. f. stiinta care studiaza ereditatea si variabilitatea în organismele vii. (< fr. génétique)
trupă, TRÚPĂ s. 1. (la pl.) v. armata. 2. v. ansamblu.
gemaţie, GEMÁŢIE s. f. 1. formare, dispunere sau ansamblu al mugurilor unei plante. 2. înmultire asexuata, la animalele inferioare, caracterizata prin formarea unui grup de celule care se desprind de organismul parental. (< fr. gemmation)
garnitură, GARNITÚRĂ s. f. 1. accesoriu pentru împodobirea sau completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. element plastic de etansare între piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formeaza un asortiment complet. ♢ totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ♢ echipa (completa). o ~ de tren = ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)
totalitate, TOTALITÁTE s. 1. total. (~ vitelor vândute.) 2. suma. (~ imaginilor dintr-o poezie.) 3. integritate, întregime. (~ bunurilor.) 4. (JUR.) universalitate. (Lasa cuiva prin testament ~a bunurilor sale.) 5. v. unanimitate. (A obtinut ~ voturilor.) 6. v. ansamblu.
tot, TOT adj., s., adv. 1. adj. v. total. 2. adj. v. întreg. 3. s. v. ansamblu. 4. adv. înca. (~ mai ploua.) 5. adv. v. înca, totusi. (Cât îi da si ~ i se pare putin.) 6. adv. iar. (El avea o fata si ea ~ o fata.) 7. adv. v. numai. (La ospat, ~ oaspeti rari.) 8. adj. v. fiecare.
garderobă, GARDERÓBĂ s. f. 1. loc special amenajat într-un local public, într-un teatru etc. unde se lasa paltoanele, palariile etc. 2. totalitatea lucrurilor de îmbracaminte ale unei persoane. ♢ totalitatea costumelor din depozitul unui teatru, ale unui ansamblu de spectacole. (< fr. garde-robe)
gară, GÁRĂ s. f. statie de cale ferata. o ~ maritima (sau fluviala) = ansamblu cladirilor si instalatiilor portuare amenajate pentru îmbarcarea-debarcarea marfurilor si calatorilor. (< fr. gare)
tocmai, TÓCMAI adv. 1. chiar, exact, întocmai, (înv. si pop.) savai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) asasi. (~ asa s-a întâmplat.) 2. chiar, drept, exact, întocmai, precis, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereste ~ în frunte.) 3. chiar, numai. (E ~ buna de mâncat.) 4. chiar, îndeosebi, (înv. si pop.) osebit. (~ asta-i place lui.) 5. chiar, înca. (~ de anul trecut trebuia sa ...) 6. chiar, (prin Ban. si Transilv.) bas. (Nu s-a întâmplat ~ de multa vreme.) 7. (pop.) hat, taman, (prin Olt.) tomite. (~ în Banat.) 8. abia, doar, numai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ în zori.) 9. prea. (Nici ~ tânara, nici ~ batrâna.)
tiplu, TÍPLU s. v. canea, cep, diblu, leat, sipca.
gablu, GÁBLU s. n. fronton triunghiular ascutit care încununeaza un portal (în arhitectura gotica). (< fr. gable)
funky, FUNKY FÁN-KY/ s. n. stil de interpretare instrumentala a bluesului, cu expresivitate aspra, fara artificii, cu contratimpi accentuati, ca o reactie la stilul cool. (< engl. funky/style/)
funicular, FUNICULÁR, -Ă I. adj. referitor la cordonul ombilical sau spermatic, al funiculului. o (fig.) poligon ~ = constructie grafica de forma unei linii poligonale, pentru studiul unui sistem de forte. II. s. n. 1. mijloc de transport aerian pentru materiale sau oameni, din cabluri purtatoare de vagonete ori cabine. 2. (alp.) frânghie întinsa peste o prapastie pentru a trece oameni si materiale. (< fr. funiculaire)
tartrat, TARTRÁT s. (CHIM.) tartrat dublu de sodiu si potasiu v. sare Seignette; tartrat mixt de sodiu si potasiu v. sare Seignette.
fretă, FRÉTĂ s. f. 1. tub, inel metalic la exteriorul unei piese tubulare pentru a-i mari rezistenta la presiuni interioare. 2. fir metalic înfasurat fortat pe o piesa tubulara sau pe un ansamblu de piese pentru a le mari rezistenta la solicitari din interior sau la forte centrifuge. 3. piesa inelara din otel care înconjura barele armaturii longitudinale ale unei piese de beton armat. 4. (arhit.) mulura dispusa în linii frânte pe o mulura plata. (< fr. frette)
fretaj, FRETÁJ s. n. ansamblu constituit din doua sau mai multe tuburi coaxiale montate fortat unul în altul. (< fr. frettage)
frangleză, FRANGLÉZĂ s. f. ansamblu de neologisme de origine engleza introduse în limba franceza. (< fr. franglais)
francitate, FRANCITÁTE s. f. ansamblul caracterelor proprii culturii franceze. (< fr. francité)
fracţionare, FRACŢIONÁRE s. f. 1. actiunea de a fractiona. 2. separare a unui amestec lichid sau gazos în fractiuni bogate în anumiti componenti. 3. procedeu de constructie a unei aeronave din (sub)ansambluri partiale. (< fractiona)
fotostereogramă, FOTOSTEREOGRÁMĂ s. f. ansamblu de doua fotograme corespondente care contin acelasi obiectiv din fotoperspectiva realizata din doua puncte de statie diferite. (< fr. photostéréogramme)
fosilizare, FOSILIZÁRE s. f. actiunea de a se fosiliza; ansamblu de fenomene fizice si chimice care conduc la conservarea resturilor si a urmelor de organisme în straturile geologice. (< fosiliza)
fosfocalcic, FOSFOCÁLCIC, -Ă adj. 1. referitor la fosfor si calciu. 2. metabolism ~ = ansamblul fenomenelor de absorbtie, fixare si excretie a fosforului si a calciului în organism. (< fr. phosphocalcique)
opal, OPÁL s.n. 1. Varietate de cuart amorf, incolor sau de culori variate, folosit ca piatra semipretioasa. 2. Ţesatura subtire si stravezie de bumbac, din care se fac bluze, camasi etc. [Pl. opale, opaluri. / < fr. opale, cf. germ. Opal, lat. opalus].
formă, FÓRMĂ s. f. 1. înfatisare, aspect exterior; contur. 2. modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. o ĕle constiintei sociale – ansambluri distincte de reprezentari, idei, conceptii determinate social si istoric, care alcatuiesc constiinta sociala; ~ logica = structura mintala în conformitate cu principiile gândirii si având drept functie organizarea continutului acesteia. ♢ stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, prin antrenament; conditie fizica buna; a fi în ~ = a fi capabil de randament maxim. 3. totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta. 4. fel, chip, mod. ♢ mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 5. dispozitie legala de procedura. o viciu de ~ = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarâri judecatoresti. 6. aspect pe care îl ia un cuvânt pentru a îndeplini o functie gramaticala. 7. stare de agregare a corpurilor. 8. tipar, calapod, model. ♢ (poligr.) cutie de otel în care se toarna literele; zat al unei pagini. 9. ~ de relief = neregularitate a suprafetei Pamântului, rezultat al interactiunii agentilor geografici interni si externi; (mat.) fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. (< fr. forme, lat. forma)
formaţie, FORMÁŢIE s. f. 1. întocmire, organizare; constituire. 2. cuvânt format pe terenul limbii proprii prin mijloace interne. 3. componenta unei echipe sportive; ansamblu, echipa, colectiv. 4. combinatie de cifre, figuri sau pozitii la unele jocuri (loto, sah etc.). 5. pregatire într-un domeniu. (< fr. formation, lat. formatio)
subţiere, SUBŢIÉRE s. (FIZ.) strictiune. (~ unui cablu.)
fonoconfort, FONOCONFÓRT s. n. ansamblu de conditii care fac o locuinta comoda, placuta din punctul de vedere al izolarii fonice. (< engl. phonoconfort)
fonaţiune, FONAŢIÚNE s. f. ansamblul factorilor de producere a vocii. (< fr. phonation)
flux, FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamântului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. o ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina într-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor într-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul în care ea este transmisa. ♢ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara în alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, împrumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sânge, seva). 7. pulbere folosita în sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)
stamboală, STAMBOÁLĂ s. v. banita, dublu-decalitru.
spiră, SPÍRĂ s. 1. rasucitura, spirala. (~ unui arc.) 2. bucla. (~ unui cablu.)
fitoclimat, FITOCLIMÁT s. n. ansamblul conditiilor climatice caracteristice unei asociatii vegetale. (< fr. phytoclimat)
finanţe, FINÁNŢE s. f. pl. 1. ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar în procesul repartitiei produsului social în legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei întreprinderi. ♢ (fam.) averea în bani a unei persoane. 4. (sg.) marea ~a = totalitatea posesorilor de mari capitaluri financiare. (< fr. finance, it. finanza)
figură, FIGÚRĂ s. f. 1. chip, fata, obraz. o (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. o (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♢ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ♢ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. o ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvânt, îmbogatindu-i-se semnificatia. o ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în functie de pozitia termenilor în premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)
figuraţie, FIGURÁŢIE s. f. 1. ansamblul figurantilor (dintr-o piesa de teatru, dintr-un film etc.). o a face ~ = a avea un rol de figurant. 2. (muz.) grup de note cu o anume constanta ritmica, la acompanierea unei linii melodice. (< fr. figuration, lat. figuratio)
sistem, SISTÉM s. 1. ansamblu. (Un ~ coerent de idei; un ~ tehnic.) 2. structura. (Un ~ închis.) 3. model, tip. (Un ~ nou de evacuare a apei.) 4. (ANAT., FIZIOL.) aparat. (~ circulator, cardiovascular etc.) 5. (ANAT.) sistem nervos central = nevrax, ax cerebrospinal, sistem nervos cerebrospinal; sistem nervos cerebrospinal v. sistem nervos central; sistem nervos ortosimpatic = sistem nervos simpatic; sistem nervos simpatic v. sistem nervos ortosimpatic; sistem osos = osatura, schelet, (înv., în Transilv.) dabila, (fig.) cherestea. 6. (GEOGR.) sistem muntos = lant, (livr.) catena. 7. formatiune, orânduire. (~ social-economic.) 8. orânduire, regim, societate. (~ul capitalist.) 9. v. procedeu. 10. (TEHN.) metoda, procedeu, solutie. (~ de turnare.) 11. (FIZ., MAT.) sistem de referinta = referential. 12. doctrina, învatatura, teorie. (~ economic.) 13. (EC.) sistem monetar = mercantilism timpuriu. 14. (PED.) sistem monitorial v. lancasterianism. 15. (ASTRON.) sistem planetar v. lume; sistem solar v. lume; sistem stelar v. galaxie; sistemul heliocentric v. heliocentrism. 16. (CHIM.) sistemul periodic al elementelor = tabloul periodic al elementelor. 17. metoda. (O lucrare vadind lipsa de ~.) 18. fel, gen, maniera, mod, modalitate, regim, stil. (~ de viata.)
sinice, SINÍCE s. v. banita, dublu-decalitru.
simetrie, SIMETRÍE s. 1. armonie, concordanta, echilibru, potrivire, proportie, proportionalitate, (fig.) simfonie. (O perfecta ~ a elementelor unui ansamblu.) 2. (MAT.) corespondenta. (~ unghiurilor.)
simetric, SIMÉTRIC adj. armonios, concordant, echilibrat, proportionat, regulat. (Un ansamblu ~; trasaturi ~.)
sfoară, SFOÁRĂ s., adv. 1. s. (Ban., Transilv. si Bucov.) spagat, (Transilv. si Maram.) sparga, (înv.) ata. (Un ghem de ~.) 2. s. (TEHN.) coarda, struna. (~ a ferastraului.) 3. s. (SPORT) spagat. (~ în gimnastica.) 4. adv. ata, direct, drept, neocolit, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasa.)
fenomenologie, FENOMENOLOGÍE s. f. 1. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, asa cum se manifesta ele în timp si spatiu. 2. (la Hegel) descrierea istoriei spirituale a constiintei, care se ridica de la certitudinea senzoriala la "stiinta absoluta". 3. curent filozofic idealist, întemeiat de E. Husserl, care reduce "obiectul" la "fenomen", considerat ca esenta de ordin spiritual si ca dat ultim si nemijlocit al constiintei, independent de existenta obiectiva si de experienta senzoriala. (< fr. phénoménologie)
fatrasie, FATRASÍE s. f. mica compozitie poetica medievala constând dintr-un ansamblu de piese satirice. (< fr. fatrasie)
fasciculă, FASCÍCULĂ s. f. ansamblu format din mai multe foi imprimate; parte a unei lucrari publicate în fragmente succesive. (< fr. fascicule)
far, FAR s. n. 1. turn în care este instalat un proiector puternic, ca reper în navigatie. 2. reflector montat în fata la automobile, la locomotive etc. 3. ansamblul velelor, vergelor si manevrelor unui catarg. 4. (fig.) ghid. (< fr. phare, lat. pharus, it. faro)
fanfară, FANFÁRĂ s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat si de percutie. ♢ muzica compusa pentru asemenea instrumente; arie executata de instrumente din alama. 2. trompeta lunga, fara clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de opera. ♢ semnal de trompeta, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)
familie, FAMÍLIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si înrudire; (spec.) grup social având la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ♢ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♢ dinastie. ♢ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeasi casa sub autoritatea unui "pater familias", sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvânt de baza. ♢ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ♢ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. o ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)
faienţărie, FAIENŢĂRÍE s. f. 1. ansamblu de obiecte de faianta. 2. fabrica de faianta. (< fr. faïencerie)
factor, FÁCTOR s. m. 1. conditie, element, împrejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. o ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. o ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentând raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)
fachirism, FACHIRÍSM s. n. ansamblu de fapte în aparenta extraordinare, atribuite puterii supranaturale a fachirilor. (< fr. fakirisme)
extrapiramidal, EXTRAPIRAMIDÁL adj. sistem ~ = ansamblu de fibre aferente si deferente în regiunile subcorticale si subtalamice care servesc motricitatii involuntare si tonusului muscular; sindrom ~ = ansamblu de tulburari ale sistemului piramidal. (< fr. extrapyramidal)
sare, SÁRE s. 1. (CHIM.) clorura de sodiu, (prin Maram.) slatina. (A pune ~ în mâncare.) 2. (MIN.) sare gema = halit. 3. (CHIM.) sare de lamâie v. acid citric; sare Seignette = tartrat mixt (sau dublu) de sodiu si potasiu. 4. (FARM.) sarea lui Glauber v. sulfat de sodiu; sare amara v. sulfat de magneziu; sare de Seidlitz v. sulfat de magneziu.
exomorfism, EXOMORFÍSM s. n. ansamblu de transformari metamorfice, determinate de o masa eruptiva în rocile înconjuratoare. (< fr. exomorphisme)
excluziune, EXCLUZIÚNE s. f. 1. excludere, interdictie. o (fiz.) principiul ĩi = principiu potrivit caruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care sa aiba simultan acelasi ansamblu de numere cuantice. 2. (log.) relatie între doua propozitii care nu pot fi simultan adevarate. (< fr. exclusion)
evoluţie, EVOLÚŢIE s. f. 1. forma de dezvoltare care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, în viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. o teoria ĩ emergente = teorie idealista si metafizica cu privire la procesul dezvoltarii, potrivit careia aparitia noilor calitati este absolut spontana si imprevizibila. 2. dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei fiinte etc. 3. desfasurare, curs. 4. miscare larga (circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, un avion etc. (< fr. évolution, lat. evolutio)
evaporator, EVAPORATÓR1 s. n. 1. instalatie pentru concentrarea solutiilor prin fierbere; vaporizator (2). 2. subansamblu al unei instalatii frigorifice în care se evaporeaza lichidul de racire, producând frigul. (< fr. évaporateur, germ. Evaporator)
evantai, EVANTÁI s. n. 1. obiect (semicircular) din hârtie, pene etc., cu care îsi fac vânt femeile. o în ~ = în forma unor raze care se raspândesc dintr-un punct în semicerc. 2. (fig.) ansamblu de lucrari diverse ale aceleiasi categorii. (< fr. éventail)
etos, ÉTOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit în unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs în care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)
etnicitate, ETNICITÁTE s. f. ansamblu de caractere ale unei unitati etnice; etnicism (1). (< etnic + -itate)
etichetă, ETICHÉTĂ s. f. I. 1. bucata mica (de hârtie) care se aplica pe un obiect si pe care se indica continutul, destinatia etc. 2. (fig.) titlu, calitate în care se prezinta cineva sau ceva. 3. (inform.) semn sau ansamblu de semne pentru a identifica o anumita instructiune în programul unui calculator; marca1 (5). II. ceremonial uzual al curtilor monarhilor, în relatiile diplomatice etc. ♢ reguli, norme de purtare în raporturile dintre persoane de familie nobila; norme de politete. (< fr. étiquette)
etic, ÉTIC, -Ă I. adj. referitor la etica; moral. II. s. f. 1. disciplina filozofica, studiul aspectelor teoretice si practice ale moralei; teoria filozofica a moralei. 2. ansamblul normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei anumite clase sau societati. (< fr. éthique, lat. ethicus, gr. ethikos)
etanşor, ETANSÓR s. n. ansamblul organelor si partilor unui sistem tehnic care asigura etanseitatea. (< fr. étancheur)
eşafodaj, ESAFODÁJ s. n. 1. constructie provizorie, pentru lucrul la înaltime al muncitorilor. 2. (fig.) ansamblu de fapte, argumente, date etc. utile pe care se construieste o opera, o teorie, o ipoteza. (< fr. échafaudage)
estral, ESTRÁL, -Ă adj. referitor la estru2. o ciclu ~ = ansamblul modificarilor periodice ale uterului si ale vaginului sub influenta hormonilor ovarieni. (< fr. oestral)
purta, PURTÁ vb. 1. v. cara. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mâna în mâna.) 3. a avea, a tine. (~ în mâna un buchet de flori.) 4. a tine. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a sustine, a tine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluza subtire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a detine, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 12. a pastra, a retine. (~ în suflet icoana copilariei.) 13. a duce, a întretine. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 14. a da, a desfasura, a duce, a sustine, (înv.) a sta. (Au ~ o lupta continua cu inertia.) 15. a ademeni, a amagi, a încânta, a însela, a minti, a momi, a pacali, a prosti, a trisa, (livr.) a iluziona, (înv. si reg.) a juca, a planisi, a poticari, a prilesti, a sminti, a smomi, a sutili, (reg.) a sugui, (Transilv. si Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tasca, (înv.) a aromi, a blazni, a gâmbosi, a maguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a smecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încalta, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a praji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)
eruptivism, ERUPTIVÍSM s. n. ansamblu de fenomene legate de eruptiile vulcanice. (< fr. éruptivisme)
eruptivitate, ERUPTIVITÁTE s. f. ansamblul conditiilor proprii unei eruptii (1). (< fr. éruptivité)
erupţie, ERÚPŢIE s. f. 1. iesire brusca si violenta din pamânt a unui gaz, a titeiului, a lavei etc. o ~ vulcanica = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei si de revarsarea ei sub forma de lava; vulcanism. 2. ~ solara = crestere brusca a stralucirii unei regiuni a cromosferei. 3. aparitie pe piele a unor pete rosii sau a unor basicute în cazul unor boli. (< fr. éruption, lat. eruptio)
eros, ÉROS s. n. 1. dragoste, iubire; (spec.) dragoste senzuala; motiv erotic în literatura. 2. ansamblul dorintelor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido. ♢ ansamblul instinctelor de conservare si perpetuare. (< fr. éros /1/, germ. Eros)
ermetism, ERMETÍSM s. n. 1. caracterul a ceea ce este ermetic (2). 2. directie estetica (dupa primul razboi mondial) care cultiva deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, cifrat, adesea ininteligibil. 3. ansamblul doctrinelor ezoterice ale alchimistilor. (< fr. hermétisme)
ergogeneză, ERGOGENÉZĂ s. f. (biol.) ansamblu de factori care conditioneaza cresterea. (< fr. ergogenèse)
epos, ÉPOS s. n. epopee. ♢ povestire, naratiune. ♢ ansamblul principalelor motive epice proprii unei culturi. (< germ. Epos, gr. epos)
engineering, ENGINEERING [ENGINÍRING] s. n. ansamblu de operatii ce se refera la conceptia, proiectarea si realizarea unei lucrari industriale, instalatii, amenajari funciare etc. în conditii cât mai bune de executie si eficienta; cunostintele si experienta dobândite într-o asemenea activitate. (< engl. engineering)
energetic, ENERGÉTIC, -Ă I. adj. referitor la energie, care produce energie. o sistem ~ = ansamblu de instalatii pentru producerea, transmiterea si distributia energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. II. s. f. 1. ramura a stiintelor tehnice, despre descoperirea si exploatarea surselor de energie, posibilitatile de utilizare a acesteia, precum si construirea si exploatarea sistemelor energetice. 2. informatie în serviciul economiei de energie. (< fr. énergétique)
endocrinon, ENDOCRINÓN s. n. ansamblu al elementelor unui circuit cibernetic endocrin. (< endocrin + -on)
enciclopedie, ENCICLOPEDÍE s. f. 1. ansamblu de cunostinte multilaterale organizate metodic. 2. tip de lucrare lexicografica de mare întindere, care cuprinde cunostinte amanuntite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile, sistematizate alfabetic ori pe probleme sau ramuri de stiinta. (< fr. encyclopédie)
enciclo, ENCICLO- elem. "ansamblu, sistem", "ciclic". (< fr. encyclo-, cf. gr. enkyklia, ansamblul stiintelor)
potrivi, POTRIVÍ vb. 1. v. adapta. 2. v. ajusta. 3. a (se) nimeri, (Ban. si Transilv.) a (se) pasali. (Potcoava nu se ~.) 4. a-i veni, (Transilv.) a i se vâji. (Pantoful i se ~.) 5. v. veni. 6. v. aranja. 7. a îndrepta, (prin Transilv.) a aiepta. (A ~ cuvertura.) 8. a doza, a proportiona. (A ~ substantele într-un amestec.) 9. a aranja, a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împarti, a întocmi, a ordona, a organiza, a orândui, a pune, a repartiza, a rândui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 10. v. regla. 11. v. acorda. 12. a aprecia, a calcula, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 13. v. asorta. 14. v. concorda. 15. v. prinde. 16. v. asemana. 17. v. corespunde. 18. a cadra, a corespunde, a merge, (înv. si reg.) a veni. (Ce faci tu nu se ~ cu momentul ales.) 19. v. preta. 20. v. nimeri. 21. a aranja, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile încât ...) 22. a se întâmpla, a se nimeri, (pop.) a se brodi, (înv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se tâlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fie acolo.) 23. v. cadea.
elită, ELÍTĂ s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. o de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societati împartite în clase antagoniste, care are o pozitie superioara în ansamblul grupului social respectiv. o teoria ~lor = elitism. 3. planta izolata care întruneste în cea mai mare masura complexul de caractere si însusiri pentru ameliorare. (< fr. élite)
eligară, ELIGÁRĂ s. f. ansamblul instalatiilor de pe un eliport puse la dispozitia pasagerilor. (< fr. héligare)
elevon, ELEVÓN s. n. ansamblu al aparatelor de conducere a unei aeronave, la avioanele fara ampenaj. (< fr. élevon)
polimorf, POLIMÓRF adj. heteromorf. (Un ansamblu ~.)
element, ELEMÉNT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamântul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui întreg, a unui ansamblu. o (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvânt împrumutat, fara existenta independenta, numai în compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvânt sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ♢ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care în combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu în care traieste o fiinta. o a fi în ŭl sau = a fi într-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. élément, lat. elementum)
electrosiderurgie, ELECTROSIDERURGÍE s. f. ansamblu de procedee ale siderurgiei prin curentul electric ca sursa de caldura. (< fr. électrosidérurgie)
electropompă, ELECTROPÓMPĂ s. f. ansamblu al unei pompe sau al unui motor care îi antreneaza functionarea. (< fr. électropompe)
echivoc, ECHIVÓC, -Ă I. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz. ♢ (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect. II. s. n. 1. cuvânt, propozitie cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan. ♢ ambiguitate. 2. (telec.) masura a efectului perturbatiilor asupra comunicatiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informatie care ramâne netransmisa. (< fr. équivoque, lat. aequivocus)
echipament, ECHIPAMÉNT s. n. 1. totalitatea obiectelor cu care se echipeaza cineva. o ~ de campanie = echipament pe care îl poarta soldatii în razboi sau la instructie. 2. ansamblu de piese si dispozitive ale unei masini, instalatii etc. care îi asigura buna functionare. (< fr. équipement)
ebluisa, EBLUISÁ vb. tr. 1. (despre lumina) a întuneca vederea, a orbi, a lua ochii (datorita unei straluciri prea mari). 2. (fig.) a uimi, a surprinde, a ului. (dupa fr. éblouir)
duzină, DUZÍNĂ s. f. ansamblu de douasprezece obiecte de acelasi fel. o de ~ = în serie, de calitate inferioara. (< ngr. duzina, dupa it. dozzina, fr. douzaine)
duplicaţie, DUPLICÁŢIE s. f. 1. duplicare. 2. prezenta în dublu exemplar a unui segment cromozomial într-un stoc haploid. (< fr. duplication, lat. duplicatio)
duo, DUO1- elem. "doi", "dublu". (< fr. duo-, cf. lat. duo)
dublură, DUBLÚRĂ s. f. 1. (al doilea) interpret al unui rol într-o piesa de teatru, într-un film, care înlocuieste în anumite ocazii pe titularul rolului. ♢ obiect la fel cu altul. 2. captuseala de haine etc. ♢ (mar.) bucata de pânza ce dubleaza o tenda sau o vela. 3. tabla suplimentara sudata peste bordajul unei nave, pentru a-l întari în punctele mai solicitate. (< fr. doublure)
dubludecimetru, DUBLU-DECIMÉTRU s. m. rigla de 20 centimetri. (< fr. double-décimètre)
dublucicero, DUBLU-CÍCERO s. n. corp de litera de 24 de puncte tipografice (2 cicero). (dupa germ. Doppelcicero)
dublucasetofon, DUBLUCASETOFÓN s. n. casetofon cu doua casete, permitând copierea unei casete pe alta, fara a mai fi nevoie de un alt aparat. (dupa engl. double cassete /recorder/)
dublu, DUBLU1- pref. "dublu". (< fr. double-, cf. lat. duplus)
dublu, DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; îndoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♢ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de catre jucator de doua ori în momentul primirii sau în lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)
dubleu, DUBLÉU s. n. 1. actiunea de a doborî doua animale de vânat cu doua lovituri apropiate ale pustii. 2. dublura. (< fr. doublé)
dubla, DUBLÁ vb. I. tr., refl. a (se) face de doua ori mai mare; a (se) îndoi. II. tr. 1. a face o lucrare similara cu alta existenta, sau care serveste aceluiasi scop ca si prima. ♢ a captusi (o haina, bordajul sau puntea unei nave etc.). 2. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl detine într-o distributie, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoti. ♢ a executa un dublaj (1). 3. (sport) a depasi cu un tur un concurent. 4. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigatie. ♢ a întari o vela în vederea luptei sau în caz de vreme rea. (< fr. doubler)
dualitate, DUALITÁTE s. f. 1. coexistenta a doua principii diferite; ansamblu format din doua elemente diferite; dualism (2). 2. (log.) raport de opozitie între doua functii logice, cea de-a doua prin negarea simultana a valorii celei dintâi si a argumentelor ei. 3. a puterii = regim politic caracterizat prin existenta concomitenta a doua puteri politice în stat, fiecare exprimând interese de clasa opuse. (< fr. dualité, lat. dualitas)
dual, DUÁL, -Ă I. adj. care prezinta dualitate; dublu. ♢ (despre doua notiuni matematice) de aceeasi natura, obtinute una din cealalta prin acelasi procedeu. II. s. n. numar gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de sg. si pl., prin care se arata ca este vorba de doua exemplare din aceeasi specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)
dragă, DRÁGĂ s. f. 1. nava special echipata pentru dragarea sub apa. 2. plasa de forma speciala cu care se colecteaza exemplare din flora si fauna subacvatica. 3. dispozitiv (dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlaturarea minelor submarine de pe o cale navigabila. (< fr. drague)
omogen, OMOGÉN adj. unitar, (fig.) închegat, monolitic, sudat. (O echipa ~; un ansamblu ~.)
dominanţă, DOMINÁNŢĂ s. f. 1. caracter, element dominant într-un ansamblu; preponderenta. 2. (biol.) capacitate a unei gene de a se manifesta fenotipic. (< fr. dominance)
oblu, ÓBLU adj. v. abrupt, drept, neted, perpendicular, pieptis, piezis, plan, plat, prapastios, priporos, râpos, ses, vertical.
oblu, ÓBLU adj., adv. v. drept.
oblu, ÓBLU adv. v. ata, chiar, direct, exact, întocmai, neocolit, precis, sfoara, tocmai.
divizie, DIVÍZIE s. f. 1. mare unitate militara din mai multe regimente de arme diferite sau mai multe nave de acelasi tip. ♢ comandamentul unei asemenea unitati militare. 2. categorie de calificare a echipelor sportive. 3. ansamblu de mai multe birouri sub directia unui sef; sectie, serviciu (la caile ferate). (< rus. diviziia)
disuasiune, DISUASIÚNE s. f. insistenta (pe lânga cineva) pentru a-l face sa-si schimbe hotarârea. ♢ ansamblu de mijloace militare destinate, prin puterea lor de distrugere, de a descuraja un eventual adversar sa angajeze ostilitatile. (< fr. dissuasion)
distribuţie, DISTRIBÚŢIE s. f. 1. distribuire; repartitie. ♢ felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; totalitatea actorilor dintr-o piesa de teatru, dintr-un film etc. 2. (fiz.) modul cum sunt repartizate elementele mai multor multimi (electroni, atomi, molecule) dupa valorile posibile ale unei marimi caracteristice (viteza, energie etc.). 3. dirijarea si repartizarea spre consumatori a unui fluid, flux de energie etc. 4. totalitatea organelor unei masini care comanda automat diferite faze de functionare ale acesteia. 5. (lingv.) ansamblul pozitiilor pe care un element (sunet, morfem) îl poate ocupa într-un cuvânt sau într-o fraza. (< fr. distribution, lat. distributio)
distomie, DISTOMÍE s. f. ansamblu de tulburari ale pronuntarii. (< fr. dystomie)
disritmie, DISRITMÍE s. f. (med.) tulburare de ritm; ansamblul modificarilor anormale ale ritmului înregistrarilor electrice. (< fr. dysrythmie)
nepotrivit, NEPOTRIVÍT adj., adv. 1. adj. impropriu. (~ pentru un anumit scop.) 2. adj. distonant, inadecvat, neadecvat, necorespunzator, (fig.) deplasat. (Un element ~ fata de ansamblu.) 3. adj. v. inoportun. 4. adv. v. rau. 5. adj. v. contraindicat. 6. adj. v. nefavorabil. 7. adj. defavorabil, nefavorabil, neprielnic, potrivnic, vitreg, (înv. si pop.) nepriincios. (Conditii ~ de dezvoltare.) 8. adj. (fig.) deplasat. (O gluma ~.)
disproporţie, DISPROPÓRŢIE s. f. lipsa de proportie; nepotrivire între elementele unui ansamblu. (< fr. disproportion)
dispozitiv, DISPOZITÍV s. n. 1. ansamblu de piese care îndeplineste o anumita functie într-un sistem tehnic. 2. mod de dispunere pe teren a unor trupe pentru lupta, pentru o operatie militara. 3. parte finala a hotarârii unui organ de jurisdictie. (< fr. dispositif)
dirijat, DIRIJÁT s. n. arta conducerii unui ansamblu muzical în procesul interpretarii: dirijorat. ♢ disciplina care studiaza tehnica acestei arte. (< dirija + -at)
diplopag, DIPLOPÁG s. m. monstru dublu, constituit prin unirea a doi gemeni egal dezvoltati, cu unul sau mai multe organe vitale. (< fr. diplopage)
diplobiont, DIPLOBIÓNT s. n. 1. organism cu celule somatice având un numar dublu de cromozomi. 2. planta care înfloreste si fructifica de doua ori pe an. (< fr. diplobionte)
diplo, DIPL(O)- elem. "dublu", "de doua ori". (< fr. dipl/o/-, cf. gr. diploos)
dimetrie, DIMETRÍE s. f. anomalie congenitala cu prezenta unui uter dublu. (< fr. dimétrie)
dilogie, DILOGÍE s. f. 1. sens dublu, echivoc. 2. opera dramatica cu doua actiuni distincte. (< fr. dilogie)
difio, DIFI(O)- elem. "dublu, divizat". (< fr. diphy/o/-, cf. gr. diphes)
didiploid, DIDIPLOÍD, -Ă adj. (despre organisme) cu numar dublu de cromozomi diploizi în celulele somatice ale ambilor parinti. (< fr. didiploïde)
didacticial, DIDACTICIÁL s. n. ansamblu de programe informatice cu scopuri didactice. (< fr. didacticiel)
diastemometrie, DIASTEMOMETRÍE s. f. ansamblu de procedee si metode pentru masurarea indirecta a distantelor cu ajutorul telemetrelor si tahimetrelor. (< fr. diastémométrie)
dialog, DIALÓG s. n. 1. conversatie între doi vorbitori. 2. schimb de opinii între reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate între personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. o ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine însusi un personaj literar. ♢ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)
diacronie, DIACRONÍE s. f. evolutie în timp a unui proces, a unui ansamblu de fenomene. (< fr. diachronie)
mireasă, MIREÁSĂ s. 1. (reg.) craiasa, mira, (Ban.) govie, (înv.) nevasta. 2. (BIS.) mireasa Domnului v. calugarita; mireasa lui Dumnezeu v. calugarita. 3. (BOT.; Coleus blumei) (reg.) urzici (pl.), poa-la-Maicii-Precista.
mierţă, MIÉRŢĂ s. v. banita, dublu-decalitru.
măsură, MĂSÚRĂ s. v. banita, cota, dublu-decalitru, masurare, masurat, masuratoare, nivel, recrutare, reticenta, retinere, rezerva.
detoxificaţie, DETOXIFICÁŢIE s. f. 1. ansamblu de procese biologice prin care un organism neutralizeaza si elimina produsele toxice rezultate din diversele metabolisme. 2. neutralizare si înlaturare a substantelor toxice din nutreturi si alimente. (< fr. détoxication)
destructura, DESTRUCTURÁ vb. tr. a distruge structurile unui ansamblu. (< fr. déstructurer)
derulator, DERULATÓR s. n. 1. dispozitiv servind pentru derularea si rebobinarea peliculei cinematografice. 2. ansamblu de organe într-un calculator electronic, casetofon etc. care permit reluarea si derularea benzii magnetice; derulor (2). 3. desfasurator de (credite etc.). (< derula + -tor)
dependenţă, DEPENDÉNŢĂ s. f. 1. situatia de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de înzavorâre pe liniile de cale ferata. o a drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicatie cronica rezultând din absorbtia repetata a unui drog sau medicament si care se manifesta prin nevoia de a continua aceasta absorbtie. (< fr. dépendance)
jucător, JUCĂTÓR s. dansator, (pop.) dantuitor. (~ într-un ansamblu popular.)
jeanşi, JEANSI s. pl. v. blugi.
întreg, ÎNTRÉG adj., s. I. adj. 1. v. complet. 2. complet, integral. (Textul întreg al nuvelei.) 3. v. exhaustiv. 4. v. total. 5. v. împlinit. 6. deplin, împlinit, încheiat. (Au trecut zece ani întregi.) 7. bun, plin. (O zi întreaga a tot muncit.) 8. rotund. (Cifra întreaga.) 9. tot. (Întreaga tara.) 10. v. deplin. 11. v. plin. 12. intact, neatins, nestirbit, (pop.) nestricat. (Paharul a ramas întreg dupa cadere.) 13. v. neînceput. 14. v. teafar. 15. v. normal. II. s. v. ansamblu.
dejalen, DEJALÉN s. n. tesatura fina de bumbac, folosita pentru confectionarea camasilor barbatesti, a bluzelor etc. (dupa engl. delaine)
deflaţie, DEFLÁŢIE s. f. 1. ansamblu de masuri economice luate în scopul combaterii inflatiei, al corectarii dezechilibrului balantei de plati. 2. spulberarea de catre vânt a nisipurilor provenite din dezagregarea rocilor de la suprafata pamântului. (< fr. déflation)
definitivare, DEFINITIVÁRE s. f. 1. actiunea de a definitiva. 2. ansamblu de lucrari necesare pentru amenajarea partii carosabile a unui drum în vederea modernizarii. (< definitiva)
îndoit, ÎNDOÍT adj. 1. v. împaturit. 2. v. încovoiat. 3. curbat, încovoiat, întors, rasucit, strâmb, strâmbat. (Cui ~.) 4. curbat, încovoiat, rasucit, strâmb. (Fiare ~.) 5. adus, încovoiat, rotilat. (Palos ~.) 6. strâmb, (pop.) cârn. (Cutit ~.) 7. v. aplecat. 8. v. adus. 9. v. încovrigat. 10. v. suflecat. 11. v. revolut. 12. v. dublu. 13. v. diluat.
decor, DECÓR s. n. 1. ansamblu de obiecte (panouri, mobilier etc.) pentru a crea cadrul în care se desfasoara un spectacol, un balet, un film. 2. (fig.) cadru, ambianta; peisaj, tablou. 3. podoaba, ornament; ornamentatie. (< fr. décor)
decilaj, DECILÁJ s. n. diviziune a unui ansamblu statistic în zece clase cu efective egale. (< fr. décilage)
decil, DECÍL s. m. a zecea parte dintr-un ansamblu de date clasate într-o anumita ordine. (< fr. décile)
individualizare, INDIVIDUALIZÁRE s. 1. v. caracterizare. 2. tipizare. (~ eroilor.) 3. particularizare, (rar) personali-zare. (~ unor trasaturi.) 4. izolare, singularizare. (~ unor însusiri din ansamblu.)
dantură, DANTÚRĂ s. f. 1. totalitatea dintilor unui om. ♢ dentitie (3). 2. ansamblu al dintilor unor organe de masini sau de utilaje. (< fr. denture)
importanţă, IMPORTÁNŢĂ s. 1. însemnatate, pondere, valoare. (Are o ~ redusa în ansamblu.) 2. însemnatate, valoare. (~ unei descoperiri.) 3. însemnatate, seriozitate, valoare. (~ contributiei sale.) 4. însemnatate, valoare, (fig.) pret. (~ cuvântului scris.) 5. însemnatate, semnificatie, sens, valoare, (fig.) pret. (~ actului Unirii.) 6. însemnatate, solemnitate. (~ momentului.) 7. adâncime, însemnatate, profunzime, seriozitate. (~ prefacerilor survenite.)
dalaj, DALÁJ s. n. ansamblu de dale care alcatuiesc o pardoseala, un pavaj. (< fr. dallage)
dacism, DACÍSM s. n. 1. ansamblu de caractere proprii dacilor. 2. element lexical de origine daca. (< dac + -ism)
cver, CVER s. n. ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formulat. (< germ. Quer/stellung/)
cuvertură, CUVERTÚRĂ s. f. 1. învelitoare pentru masa, pat etc. 2. (geol.) ansamblu de sedimente care acopera un soclu. (< fr. couverture)
cutumiar, CUTUMIÁR, -Ă adj. referitor la cutuma; consuetudinar. o drept ~ = ansamblu de datini, obiceiuri ale unei regiuni sau tari având putere de lege; obiceiul pamântului. (< fr. coutumier)
curent, CURÉNT, -Ă I. adj. 1. (despre vorbire) curgator, fluent. 2. (despre an, luna) în curs; prezent. ♢ (fig.) care circula; obisnuit, uzual. 3. apa ~a = apa care curge de la robinet. 4. (mat.) punct ~ = punct mobil care parcurge o curba. II. s. m. 1. deplasare a unei mase de apa sau de aer într-o anumita directie. 2. miscare orientata a particulelor încarcate cu sarcini electrice. 3. parâma ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. III. s. n. ansamblu de idei, de teorii politice, stiintifice, artistice etc., rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. o a se pune (sau a se tine) la ~ = a se informa. (< fr. courant)
cultură, CULTÚRĂ1 s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire în decursul vremurilor. ♢ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. o ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ în viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. o plante de ~ = plante cultivate de om. ♢ teren cultivat cu anumite plante. ♢ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa în acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)
cuartă, CUÁRTĂ s. f. 1. Sistem de patru conducte electrice, izolate între ele si împletite împreuna, folosite pentru cablurile telefonice. 2. A patra pozitie de aparare la scrima. 3. elem. cvarta. (< fr. quarte)
crucieră, CRUCIÉRĂ s. f. 1. ansamblu de actiuni sistematice de lupta duse pe comunicatiile maritime ale inamicului, în scopul dezorganizarii sistemului de transporturi al acestuia. 2. croaziera sistematica si de lunga durata între doua porturi. (< it. crociera)
fustă, FÚSTĂ s. foi (pl.), (livr.) jupa, (pop.) poale (pl.), (înv. si reg.) rochie, (reg.) spinta. (Poarta ~ si bluza.)
funcţie, FÚNCŢIE s. 1. v. slujba. 2. grad, rang, (înv.) ridicare. (Are ~ de director.) 3. calitate, rol, sarcina. (Ce ~ îndeplineste aceasta piesa în ansamblu?) 4. v. destinatie. 5. (MAT.) aplicatie. 6. functie bijectiva v. bijectie; functie surjectiva v. surjectie.
formaţie, FORMÁŢIE s. 1. alcatuire, compunere, întocmire. (Grupul mergea în urmatoarea ~ ...) 2. v. ansamblu. 3. v. echipa. 4. pregatire. (De ~ clasica.)
cromatic, CROMÁTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la culori, la colorit. 2. (muz.) gama ~a = gama formata dintr-o serie de semitonuri; interval ~ = interval din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. s. f. 1. arta prepararii si întrebuintarii culorilor. 2. ansamblul culorilor unei picturi, ale unui mozaic etc.; colorit. (< fr. chromatique)
fir, FIR s. 1. v. fibra. 2. v. cablu. 3. (TEHN.) fir cu plumb = (pop.) sfoara. 4. v. sfor. 5. v. pic.
ferdelă, FÉRDELĂ s. v. banita, dublu-decalitru.
criotehnică, CRIOTÉHNICĂ s. f. ansamblul tehnicilor de producere si utilizare a temperaturilor foarte joase. (< fr. cryotechnique)
criblură, CRIBLÚRĂ s. f. piatra dura, sfarâmata marunt, pentru îmbracaminte rutiera. (< fr. criblure)
crenoterapie, CRENOTERAPÍE s. f. ansamblu de metode terapeutice care utilizeaza apele minerale. (< fr. crénothérapie)
crenelaj, CRENELÁJ s. n. 1. ansamblu defensiv care încununeaza o curtina (2), format din creneluri si merloane. 2. zimtii unei monede. (< fr. crénelage)
etanol, ETANÓL s. 1. alcool, spirt, (prin Transilv.) spiritus, (înv.) spirit. (~ dublu rafinat.) 2. v. alcool etilic.
element, ELEMÉNT s. 1. componenta, constituent, piesa. (Un ~ al unui ansamblu.) 2. element autohton v. substrat. 3. (CHIM.) corp simplu. 4. v. pila electrica. 5. element galvanic v. pila electrochimica. 6. (la pl.) cunostinte (pl.), notiuni (pl.). (Câteva ~ despre ...) 7. (la pl.) (înv. si pop.) stihie. (S-au dezlantuit ~ele naturii.)
dublă, DÚBLĂ s. v. banita, dublu-decalitru.
dublu, DÚBLU adj. îndoit. (A platit un pret ~.)
dubludecalitru, DUBLU-DECALÍTRU s. v. banita.
dublură, DUBLÚRĂ s. captuseala. (~ la o haina.)
drept, DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. ata, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dunga, linie dreapta.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înalta drept înaintea noastra.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreapta.) 9. adj. v. teapan. 10. adv. v. teapan. 11. adj. neted, plan, plat, ses, (pop.) oblu, (reg.) sesos, (Olt. si Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, sters. (O întinsa suprafata dreapta; un loc drept.) II. 1. adj. impartial, nepartial, nepartinitor, obiectiv, (înv.) nefatarit. (Om drept.) 2. adj. v. adevarat. 3. adv. adevarat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreapta.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreapta.) 6. adj. v. îndreptatit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereste drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenita.) III. s. 1. jurisprudenta, (înv. si pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învata dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (JUR.) drept de preferinta = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socoteste-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.
cosmologie, COSMOLOGÍE s. f. ramura a astronomiei care studiaza universul în ansamblu, legile si evolutia sa. (< fr. cosmologie)
cosă, CÓSĂ s. f. 1. obiect protector din metal care se introduce în interiorul unei bucle formate la capatul unui cablu. 2. inel metalic fixat la marginea unui conductor electric pentru a stabili contactul; borna. (< fr. cosse)
cortil, CORTÍL s. n. curte interioara descoperita, cu arcade, într-un ansamblu arhitectonic, cu fântâni sau grupuri statuare. (< it. cortile)
disproporţie, DISPROPÓRŢIE s. 1. neconcordanta, nepotrivire. (~ între elementele unui ansamblu.) 2. v. inega-litate.
direct, DIRÉCT adj., adv. 1. adj. drept, neocolit. (Un drum ~ îl duce în sat.) 2. adv. ata, drept, neocolit, sfoara, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasa.) 3. adj. nemijlocit, (rar) nemediat. (Comunicatie, legatura ~.) 4. adv. v. pieptis. 5. adv., adj. v. personal. 6. adj. v. fatis. 7. adv. v. fatis. 8. adj. v. nemijlocit.
dimerlie, DIMERLÍE s. v. banita, dublu-decalitru.
corp, CORP I. s. n. 1. organismul considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ♢ trup fara cap; trunchi. 2. parte principala din ceva. o ~ de legi = culegere de legi; corpus. 3. portiune de materie bine determinata. ♢ (chim.) substanta (organica sau anorganica). 4. obiect material, lucru. o ~ ceresc = corp natural sau artificial din spatiul cosmic; ~ negru = corp capabil sa absoarba integral radiatia termica incidenta, de orice lungime de unda. 5. ~ delict = obiect care a servit la savârsirea unei infractiuni. 6. (mat.) multime înzestrata cu doua operatii (adunare si înmultire), caracterizata prin proprietati de asociativitate, distributivitate, precum si prin existenta elementelor neutre si inverse în raport cu cele doua operatii. 7. ~ fonetic = totalitatea sunetelor care alcatuiesc un cuvânt sau o forma gramaticala. 8. unitate cu care se masoara marimea literelor tipografice. 9. totalitatea persoanelor care, prin functie sau profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. o ~ de balet = a) ansamblul balerinilor dintr-un teatru de opera, opereta sau estrada; b) grup de dansatori având într-un spectacol rol similar corului de opera; ~ diplomatic = totalitatea reprezentantilor diplomatici straini acreditati pe lânga un stat. ♢ ~ electoral = totalitatea persoanelor care se bucura de drept de vot la data efectuarii unor alegeri. 10. mare unitate militara în alcatuirea careia intra mai multe divizii, brigazi si regimente de toate armele. o ~ de garda = cladire sau încapere din incinta unui obiectiv de paza ocupata de o garda militara. II. s. m. (med.) denumire data unor structuri anatomice. (< fr. corps, lat. corpus)
diblu, DÍBLU s. (TEHN.) (rar) tiplu. (~ se fixeaza în zid.)
dezlipit, DEZLIPÍT adj. desfacut, desprins. (Un element ~ dintr-un ansamblu.)
corifeu, CORIFÉU, -ÉE I. s. m. conducator al corului în teatrul antic grecesc. ♢ cântaret solist într-un cor. ♢ balerin care conduce un ansamblu de balet. II. s. m. f. om de seama cu rol conducator într-un domeniu al stiintei sau al artei. (< fr. coryphée, gr. koryphaios, sef)
coral, CORÁL2, -Ă I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale caror motive, elemente, personaje prezinta armonie, acordându-se ca vocile unui cor. II. s. f. formatie corala ampla; cor (I, 2). III. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci. ♢ compozitie pentru orga pe tema unui asemenea cântec. (< fr. choral, it. corale)
demontat, DEMONTÁT adj. desfacut. (O piesa ~ dintr-un ansamblu.)
demontare, DEMONTÁRE s. demontat. (~ unui ansamblu.)
cor, COR s. n. I. 1. (în teatrul antic) grup de personaje care participa ca un personaj unic în desfasurarea actiunii unei opere dramatice, dansând si cântând versuri. 2. ansamblu de cântareti care executa împreuna muzica vocala. ♢ (fig.) grup, multime. 3. compozitie muzicala destinata a fi cântata de un cor (2). II. ansamblul navelor, centrala si laterale, ale unei biserici (catolice). (< lat. chorus, gr. khoros, it. coro)
dansator, DANSATÓR s. 1. jucator, (pop.) dantuitor. (~ în-tr-un ansamblu popular.) 2. v. balerin.
cuprindere, CUPRÍNDERE s. includere, înglobare. (~ unui element într-un ansamblu.)
contrapartidă, CONTRAPARTÍDĂ s. f. dublura a unui registru, tinuta pentru verificare. (dupa fr. contrepartie)
contrainformaţii, CONTRAINFORMÁŢII s. f. pl. ansamblul activitatii desfasurate de organele specializate pentru descoperirea si prevenirea activitatii de informare si diversiune a inamicului. (< contra1- + informatii)
continentalitate, CONTINENTALITÁTE s. f. ansamblu de caracteristici climatice determinate de diminuarea influentelor maritime. (< fr. continentalité)
context, CONTÉXT s. n. 1. text mai cuprinzator dintr-o scriere în care se încadreaza un cuvânt, o expresie etc., interesante dintr-un anumit punct de vedere. o ~ minimal = cea mai mica îmbinare de cuvinte prin care se poate ilustra un raport sintactic, o valoare a unei forme. ♢ cuprins. 2. (fig.) ansamblu de circumstante care însotesc un eveniment; conjunctura, situatie specifica. (< fr. contexte, lat. contextus)
contencios, CONTENCIÓS, -OÁSĂ I. s. n. (în unele state) serviciu de avocati în cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor întreprinderi sau institutii, care apara drepturile si interesele juridice ale acestora. o ~ administrativ = a) organ de jurisdictie care rezolva litigiile dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de forme dupa care se rezolva asemenea litigii. II. adj. 1. care este contestat, discutabil; litigios. 2. (jur.) procedura õasa = procedura de rezolvare în contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. (dupa lat. contentiosus, fr. contentieux)
concordanţă, CONCORDÁNŢĂ s. 1. coincidenta, echivalenta, (livr.) congruenta. (~ unor elemente.) 2. v. po-trivire. 3. acord, conformitate, corespondenta, potriveala, potrivire, (livr.) consonanta. (Exista o deplina ~ între elementele ansamblului.) 4. v. armonie.
concordant, CONCORDÁNT adj. 1. coincident, corespunzator, echivalent, (livr.) congruent, (înv.) consunant. (Elemente ~.) 2. armonios, echilibrat, proportionat, regulat, simetric. (Un ansamblu ~.)
compune, COMPÚNE vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. alcatui. 4. v. culege. 5. a alcatui, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a savârsi. (Elemente care ~ un ansamblu.) 6. a (se) alcatui, a avea, a consta. (Blocul este ~ din doua corpuri.)
conştiinţă, CONSTIÍNŢĂ s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gândirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ♢ gândire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; întelegere. o ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a întelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul îl are asupra moralitatii actiunilor sale. o proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)
compozit, COMPOZÍT adj., s. 1. adj. heteroclit. (Un ansamblu ~.) 2. adj., s. (BOT.) compozee. (Planta ~.)
componentă, COMPONÉNTĂ s. constituent, element. (O ~ a unui ansamblu.)
component, COMPONÉNT adj., s. 1. adj. alcatuitor, constituent, constitutiv, formativ, (rar) structural, (înv.) compozant, compunator. (Elementele ~ ale unui ansamblu.) 2. s. (SPORT) titular. (~ al echipei de volei.)
consulting, CONSÚLTING [-SAL-] s. n. ansamblu de studii, consultatii, sugestii, informatii etc. pe care o unitate economica le poate solicita si primi în probleme de organizare. (< engl. consulting)
colectivitate, COLECTIVITÁTE s. 1. comunitate, obste, societate, (înv.) obstime. (Opinia întregii ~ati.) 2. v. multime. 3. colectivitate statistica = ansamblu statistic, populatie statistica.
colectiv, COLECTÍV adj., s. 1. adj. v. general. 2. s. v. ansamblu.
constituent, CONSTITUÉNT, -Ă I. adj. component, constitutiv. II. s. n. fiecare dintre elementele care formeaza un ansamblu. ♢ fiecare dintre substantele care intra într-un sistem fizico-chimic. (< fr. constituant)
conotaţie, CONOTÁŢIE s. f. 1. (log.) ansamblul caracteristicilor unui obiect; complex de caractere care apartin unei situatii concrete. 2. totalitatea sensurilor colaterale ale unui cuvânt care deviaza valoarea denotativa. ♢ semnificatie. (< fr. connotation)
chiar, CHIAR adv. 1. exact, întocmai, tocmai, (înv. si pop.) savai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) asasi. (~ asa s-a întâmplat.) 2. v. drept. 3. v. în-tocmai. 4. v. tocmai. 5. îndeosebi, tocmai, (înv. si pop.) osebit. (~ asta-i place lui.) 6. v. înca. 7. tocmai, (prin Ban. si Transilv.) bas. (Nu s-a întâmplat ~ de multa vreme.)
conductă, CONDÚCTĂ s. f. 1. teava, instalatie pentru transportul fluidelor. 2. fir, cablu metalic folosit la transportul si la distributia energiei electrice. (< germ. Konduct)
căptuşeală, CĂPTUSEÁLĂ s. dublura. (~ la o haina.)
concordanţă, CONCORDÁNŢĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenta (II, 1). o a timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza timpul verbului dintr-o propozitie dependenta în acord cu timpul verbului din propozitia regenta; corespondenta timpurilor. ♢ îmbinare armonioasa de sunete. 2. (geol.) raportul dintre doua (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluata de index (glosar), larg cultivata în filologia anglo-saxona si chiar în cea romanica, constând în listarea cuvintelor, însotite fiecare de un microcontext pertinent pentru întelegerea lor. (< fr. concordance)
comportament, COMPORTAMÉNT s. n. 1. ansamblul manifestarilor obiective ale unui individ prin care se exteriorizeaza viata sa psihica. ♢ fel de a se comporta; conduita. 2. (biol.) mod în care un organism reactioneaza fata de factorii de mediu. (< fr. comportement)
complex, COMPLÉX, -Ă I. adj. format din mai multe parti; care întruneste mai multe idei, elemente, unitati etc. ♢ (mat.) numar ~ = numar format prin însumarea unui numar real cu unul imaginar. II. s. n. 1. întreg format din mai multe elemente. 2. ansamblu de unitati (comerciale, industriale, sportive). 3. (constr.) îmbracaminte de etansare din mai multe straturi izolate. 4. (med.) ansamblu de reprezentari si amintiri cu o puternica valoare sau semnificatie afectiva. o ~ de inferioritate = sentiment de neîncredere în fortele proprii. (< fr. complexe, lat. complexus)
cablu, CÁBLU s. fir. (~ electric.)
bumbac, BUMBÁC s. (rar) coton, (Ban. si Transilv.) pamuca. (Bluza de ~.)
buclă, BÚCLĂ s. 1. cârliont, cret, inel, ondulatie, ondula, val, zuluf, (rar) sfredel, sfredelitura, (reg.) scârliont, zgârlaunte, (Ban.) cocor, (prin Munt. si Mold.) scâr. (~ a parului cuiva.) 2. (TEHN.) spira. (~ a unui cablu.)
brodat, BRODÁT adj. (reg.) împistrit, (Transilv.) chindisit. (Bluza ~.)
bluzuliţă, BLUZULÍŢĂ s. bluzita. (Îi sta bine ~.)
blugi, BLUGI s. pl. blue-jeans (pl.), (rar) jeansi (pl.)
bluziţă, BLUZÍŢĂ s. bluzulita. (O ~ de bumbac.)
bluejeans, BLUEJEANS s. pl. v. blugi.
codice, CÓDICE s. n. 1. ansamblu de table cerate, cea mai veche forma de carte la romani. 2. culegere de texte vechi, în manuscrise; codex. (< lat. codex, -icis)
cod, COD1 s. n. 1. act normativ cuprinzând normele juridice dintr-o anumita ramura a dreptului ♢ (fig.) ansamblu de norme privind comportarea normala. 2. sistem de semne (simboluri) folosit în reprezentarea si transmiterea informatiilor sau a mesajelor. o ~ postal = indicativ prin cifre sau litere, corespunzator fiecarei localitati, care faciliteaza cartarea corespondentei. 3. ~ genetic = reprezentare biochimica a informatiei genetice; ~ de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor reprezentând parametrii principali ai rezistorilor si condensatoarelor. (< fr. code)
cocteil, CÓCTEIL s. n. 1. bautura dintr-un amestec de lichior, conic sau vin cu zeama de lamâie, sirop de zahar si gheata. 2. reuniune mondena la care se serveste aceasta bautura. 3. (fig.) ansamblu constituit dintr-un amestec de elemente diverse. 4. ~ Molotov = proiectil ofensiv constând dintr-o sticla umpluta cu un lichid exploziv. (< engl., fr. cocktail)
cocserie, COCSERÍE s. f. ansamblul instalatiilor în care se fabrica cocsul. (dupa fr. cokerie)
clon, CLON s. n. / s. m. (biol.) ansamblu de celule sau organisme (bacterii, virusuri, plante) cu structura ereditara identica, care provin dintr-un ascendent unic. (< engl., fr. clone)
clinostatism, CLINOSTATÍSM s. n. ansamblu de modificari fiziologice si psihologice rezultate din pozitia culcat a corpului. (< fr. clinostatisme)
climă, CLÍMĂ s. f. ansamblul fenomenelor si proceselor meteorologice care caracterizeaza starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. (< lat. clima, germ. Klima)
climatizare, CLIMATIZÁRE s. f. 1. operatie de mentinere a puritatii, temperaturii si umiditatii relative a aerului dintr-o încapere, independent de conditiile meteorologice exterioare. 2. ansamblu de masuri prin care un aparat, o masina sunt aduse în stare de a putea functiona într-o regiune cu o anumita clima. (< climatiza)
climatism, CLIMATÍSM s. n. ansamblu de activitati care concura la punerea în valoare a climei specifice anumitor regiuni. (< fr. climatisme)
baniţă, BÁNIŢĂ s. dublu-decalitru, (pop.) dubla, (reg.) mierta, (Mold. si Bucov.) dimerlie, (Transilv. si Olt.) ferdela, (prin Ban.) masura, (prin Olt.) sinice, (Mold. si Bucov.) stamboala.
clasem, CLASÉM s. n. ansamblu de trasaturi semantice minimale ale unei unitati lexicale. (< fr. classème)
clasă, CLÁSĂ s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu însusiri comune. ♢ (log.) ansamblu de elemente având anumite însusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc în sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol în organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, între încrengatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza în învatamânt, cuprinzând elevi de aceeasi vârsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ♢ sala în care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. o de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)
asimetrie, ASIMETRÍE s. disimetrie. (~ unor elemente ale unui ansamblu.)
armonios, ARMONIÓS adj. 1. concordant, echilibrat, proportionat, regulat, simetric. (Un ansamblu ~.) 2. potrivit. (Culori ~oase.) 3. v. consonant. 4. melodic, melodios, muzical, sonor, unduios, (rar) unduit, (fig.) dulce, mladios, simfonic. (Proza ~oasa a lui Odobescu.)
armonie, ARMONÍE s. 1. acord, împaciuire, întelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveala. (~ ce domnea între ei.) 2. concordanta, echilibru, potrivire, proportie, proportionalitate, simetrie, (fig.) simfonie. (O perfecta ~ a elementelor unui ansamblu.) 3. v. acord. 4. melodie, muzicalitate, sonoritate. (~ interioara a versului.) 5. (FON.) armonie vocalica = sinarmonie, sinarmonism.
aranjare, ARANJÁRE s. 1. asezare, clasare, clasificare, distribuire, împartire, ordonare, repartizare, rânduiala, rânduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.) 2. v. pregatire. 3. facere, pregatire. (~ patului.) 4. v. reglare. 5. v. reglementare. 6. v. gatire.
aranja, ARANJÁ vb. 1. a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împarti, a întocmi, a ordona, a organiza, a orândui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rândui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. v. pregati. 3. v. pune. 4. a face, a pregati. (~ patul.) 5. (a-si) aseza, a(-si) potrivi. (Îsi ~ cravata.) 6. a aseza, a îndrepta, a netezi. (Îsi ~ parul.) 7. v. regla. 8. a potrivi, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a o brodi. (A ~ astfel lucrurile încât...) 9. v. rezolva. 10. v. reglementa. 11. v. gati.
ansamblu, ANSÁMBLU s. 1. întreg, tot. (Un ~ unitar.) 2. totalitate. (Aceste elemente alcatuiesc un ~.) 3. v. sistem. 4. colectiv, formatie, trupa. (~ artistic.) 5. ansamblu statistic v. colectivitate statistica.
alcătui, ALCĂTUÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. a concepe, a întocmi, a plasmui, a realiza, (fig.) a urzi. (A ~ o colectie de folclor.) 4. a compune, a construi. (A ~ o fraza.) 5. v. constitui. 6. a compune, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a savârsi. (Elementele care ~ un ansamblu.) 7. v. compune.
ciclu, CÍCLU1 s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc în cadrul unui proces repetabil totdeauna în aceeasi ordine. o teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara în cerc închis, printr-o "vesnica întoarcere". ♢ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ♢ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. având o tema comuna. 2. lant închis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica în timpul unei perioade. o ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada în decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pâna la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pâna la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)
ciclogeneză, CICLOGENÉZĂ s. f. (met.) ansamblu de procese care determina formarea ciclonilor. (< fr. cyclogenèse)
abrupt, ABRÚPT adj. 1. drept, perpendicular, pieptis, piezis, prapastios, priporos, râpos, vertical, (rar) prapastuit, priporât, (pop.) oblu, (reg.) poncis, pravalat, pravalatic, râpit, râpuros, tarmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) maluros, straminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)
chemisier, CHEMISIER E-MI-ZIÉ/ s. n. bluza femeiasca cu mâneci lungi si mansete. (< fr. chemisier)
checkup, CHECK-UP TSEC-ÁP/ s. n. inv. examen medical constând dintr-un ansamblu de probe prelevate sistematic si permanent pentru a aprecia starea organelor si functionarea lor. (< engl. check-up)
chartreuse, CHARTREUSE [SAR-TRö'Z] s. f. bautura fina, din ierburi alpine macerate în alcool dublu rafinat. (< fr. chartreuse)
charleston, CHARLESTON [CEÁRLS-TON] s. n. 1. dans american de perechi împrumutat din folclorul negrilor, cu miscari foarte repezi, prin flexiunea partii de jos a picioarelor; melodia corespunzatoare. 2. talger ~ = talger (cinel) dublu, actionat cu piciorul de catre baterist, în orchestra de jaz. 3. croiala speciala de pantaloni. (< engl. charleston)
ceremonie, CEREMONÍE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♢ forma exterioara a unui cult (religios). ♢ ansamblul regulilor de politete, prescrise în raporturile dintre membrii unei societati, sau grupari sociale. (< fr. cérémonie, lat. caeremonia)
centură, CENTÚRĂ s. f. 1. curea lata purtata peste îmbracaminte. o ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixeaza în jurul taliei, servind la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei. 2. parte a scheletului care leaga membrele de trunchi (omoplatul si clavicula, bazinul). ♢ (sport) a) linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte. 3. cingatoare. o ~ de castitate = bandaj închis cu lacat, în trecut, pentru protejarea castitatii femeilor; ~ de siguranta = dispozitiv care împiedica pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectati înainte, în caz de accident. 4. fiecare din gradele de calificare a celor care practica arte martiale. 5. ceea ce înconjura un lucru, un loc etc. o ~ de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a fi ferita de focul armelor grele ale unui eventual dusman; linie de ~ = cale ferata, sosea care înconjura un oras. ♢ ansamblu de plantatii în jurul unui oras sau de separare a unor zone ale acestuia. 6. fâsie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 7. grinda orizontala din beton armat, rezemata pe zidurile exterioare ale unei constructii, pentru a le lega între ele. 8. cadru de forma circulara. 9. ĩ de radiatii = fiecare dintre cele doua zone de radiatie corpusculara ionizata, de grosime variabila, care înconjura Pamântul. (< fr. ceinture)
centru, CÉNTRU1 I. s. n. 1. (mat.) punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♢ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spatiu, al unei suprafete. ♢ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) în care sunt concentrate anumite activitati (politico-administrative, economice, culturale etc.) ♢ institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♢ institutie care concentreaza o activitate stiintifica. 4. (fiz.) punct de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. 5. pozitie politica de mijloc, între conceptiile de dreapta si de stânga. II. s. m. 1. (anat.) punct în care sunt localizate anumite functii. o ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc excitatiile periferice si de unde pornesc excitatiile centrale. 2. jucator aflat în mijlocul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)
central, CENTRÁL, -Ă I. adj. 1. care se afla în centru; provenit de la centru. 2. (fig.) care ocupa o pozitie principala. ♢ care conduce de la centru. II. s. f. 1. organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. ansamblu de instalatii tehnice unde se produce centralizat energie, se efectueaza o anumita operatie tehnologica etc. 3. statiune prin care se pun în legatura posturile de retele de telecomunicatii. (< fr. central, lat. centralis)
centilă, CENTÍLĂ s. f. a suta parte dintr-un ansamblu de date clasate într-o anumita ordine statistica. (< fr. centile)
celulă, CELÚLĂ s. f. 1. element constitutiv fundamental al materiei vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu. 2. cea mai mica unitate muzicala, care intra în alcatuirea motivului. 3. unitate organizatorica de baza în unele partide comuniste si muncitoresti. 4. fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 5. încapere strâmta în închisori, pentru detentiunea izolata a celor închisi. 6. ansamblu format din fuzelajul, aripile si ampenajele unui avion. 7. formatie de zbor din doua avioane de lupta 8. (tehn.) compartiment al unui dispozitiv, din unul sau mai multe elemente egale. (< fr. cellule, lat. cellula)
celtism, CELTÍSM s. n. 1. ansamblu de caractere proprii celtilor. 2. expresie proprie limbii celtice. (< fr. celtisme)
ablutomanie, ablutomaníe s. f., g.-d. art. ablutomaníei
abluţiune, ablutiúne s. f. (sil. -blu-ti-u-), g.-d. art. ablutiúnii; pl. ablutiúni
ancablură, ancablúra s. f. (sil. -blu-), g.-d. art. ancablúrii; pl. ancablúri
câmp, CÂMP s. n. 1. spatiu delimitat în care este cuprinsa imaginea de pe o pelicula cinematografica. ♦ ~ vizual = portiune din spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 2. ~ operator = portiune de piele special pregatita pentru o interventie chirurgicala. ♦ fâsie de pânza care delimiteaza plaga operatorie. 3. portiune din spatiu în care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica bine determinata. ♦ (inform.) subîmpartire din punct de vedere logic a unei cartele continând, fiecare, o informatie reprezentata codificat. 4. multime de valori ale uneia sau mai multor marimi variabile. ♦ ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeasi sfera semantica, care exprima notiuni asemanatoare sau asociabile. 5. (arte) fond în limitele caruia poate fi reprezentata o imagine, un motiv ornamental etc. (dupa fr. champ, lat. campus)
ansamblu, ansámblu s. n., art. ansámblul; pl. ansámbluri
cazuistic, CAZUÍSTIC, -Ă I. adj. bazat pe cazuistica. II. s. f. 1. parte a moralei stoice, talmudice, scolastice si iezuite care încerca sa rezolve cazurile de constiinta, dându-le interpretari mestesugite. 2. (peior.) justificare a unor practici imorale prin subtilitati logice; (p. ext.) ingeniozitate, abilitate (în argumentarea unor teze îndoielnice). 3. sistem de investigatii, analize si practici având la baza cazuri particulare, individuale. 4. (med.) ansamblu de cazuri de boala de un anumit profil, studiate si tratate. (< fr. casuistique)
cazarmament, CAZARMAMÉNT s. n. ansamblul efectelor pentru pat care se dau unui militar la încazarmare. (dupa fr. casernement)
cazacă, CAZÁCĂ s. f. bluza lunga pâna peste talie, cu mâneci lungi si încheiata la gât. (< fr. casaque)
blufa, blufá vb., ind. prez. 1 sg. bluféz, 3 sg. si pl. blufeáza
blum, blum s. n., pl. blúmuri
bluming, blúming s. n., pl. blúminguri
bluza, bluzá vb., ind. prez. 3 sg. bluzeáza
bluzare, bluzáre s. f., g.-d. art. bluzarii
bluzat, bluzát adj. m., pl. bluzáti; f. sg. bluzáta, pl. bluzáte
bluză, blúza s. f., g.-d. art. blúzei; pl. blúze
bluzon, bluzón s. n., pl. bluzoáne
bluzuliţă, bluzulíta s. f., g.-d. art. bluzulítei; pl. bluzulíte
cablu, cáblu s. n. (sil. -blu), art. cáblul; pl. cábluri
corp, corp (trup, obiect, ansamblu, unitate) s. n., pl. córpuri
criblură, criblúra s. f. (sil. -blu-), g.-d. art. criblúrii; pl. criblúri
diblu, díblu s. n. (sil. -blu), art. díblul; pl. díbluri
dublu, dúblu adj. m. (sil. -blu), pl. dubli; f. sg. dúbla, pl. dúble
dubludecalitru, dúblu-decalítru s. m. (sil. -blu, -tru), pl. dubli-decalítri
dubludecimetru, dúblu-decimétru s. m. (sil. -blu; -tru), pl. dúbli-decimétri
dublură, dublúra s. f. (sil. -blu-), g.-d. art. dublúrii; pl. dublúri
dubluster, dúblu-stér s. m. (sil. -blu), pl. dúbli-steri
ebluisa, ebluisá vb. (sil. -blu-i-), ind. prez. 1 sg. ebluiséz, 3 sg. si pl. ebluiseáza
ebluisant, ebluisánt adj. m. (sil. -blu-i-), pl. ebluisánti; f. sg. ebluisánta, pl. ebluisánte
ebluisare, ebluisáre s. f. (sil. -blu-i-), g.-d. art. ebluisarii; pl. ebluisari
catenar, CATENÁR, -Ă adj. dispus în lant, în serii. o suspensie ~a (si s. f.) = sistem de suspensie a unei retele electrice aeriene de cale ferata din fire verticale sau înclinate, suspendate de unul sau mai multe cabluri de otel. (< fr. caténaire, lat. catenarius)
gablu, gáblu s. n.
marină, marína (ansamblul unitatilor navale, tehnica navigatiei) s. f., g.-d. art. marínei
oblu, óblu adj. m. (sil. -blu), pl. óbli; f. sg. oábla, pl. oáble
plan, plan (schema, ansamblu de dispozitii, element de perspectiva) s. n., pl. plánuri
pleiadă, pleiáda (grup de oameni, ansamblu de elemente) s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. pleiádei; pl. pleiáde
stebluţă, steblúta s. f. (sil. -blu-), g.-d. art. steblútei; pl. steblúte
subansamblu, subansámblu s. n. (sil. mf. sub-) ansamblu
sublunar, sublunár adj. m. lunar
subluxaţie, subluxátie s. f. luxatie
tăblui, tabluí vb. (sil. -blui-), ind. prez. 1 sg. si 3 pl. tabluiésc, imperf. 3 sg. tabluiá; conj. prez. 3 sg. si pl. tabluiásca
tăbluit, tabluít adj. m. (sil. -blu-), pl. tabluíti; f. sg. tabluíta; pl. tabluíte
transmisiune, transmisiúne (sil. -si-u-)/transmísie (transmitere, ansamblu de mecanisme) (mf. trans-) s. f. (sil. -si-e; mf. trans-), art. transmisiúnea/transmísia (sil.-si-a), g.-d. art. transmisiúnii/transmísiei; pl. transmisiúni/transmísii
umbla, umblá vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 sg. si pl. úmbla
zoonimie, zoonimíe (ansamblul numelor de animale) s. f., art. zoonimía, g.-d. zoonimíi, art. zoonimíei
octet, OCTÉT ~e n. 1) Ansamblu format din opt interpreti. 2) Compozitie muzicala pentru opt voci sau opt instrumente. 3) chim. Ansamblu de opt electroni aflat în stratul periferic al unui atom. /<germ. Oktett, fr. octet
ocrotire, OCROTÍR//E ~i f. 1) v. A OCROTI ♢ ~ea sanatatii ansamblu de masuri luate de stat pentru prevenirea bolilor si întarirea sanatatii. ~ea naturii complex de masuri luate de stat, de o institutie în scopul utilizarii rationale, al conservarii si reproducerii resurselor naturale. [Sil. -cro-] /v. a ocroti
oblu, ÓBLU oábla (óbli, oáble) si adverbial 1) Care are aspect de linie dreapta; fara cotituri; drept. 2) (despre terenuri, câmpii) Care are suprafata dreapta; fara ridicaturi sau adâncituri; plan; neted. 3) (despre înaltimi, urcusuri) Care este aproape vertical; cu panta repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu
obleţ, OBLÉŢ ~i m. Peste dulcicol de talie mica, cu solzi marunti argintii, având gura oblica; sorean, albisoara. [Sil. -o-blet] /oblu + suf. ~et
nuvelistică, NUVELÍSTICĂ f. Ansamblul creatiilor nu-velistice apartinând unei epoci, unei literaturi sau unui scriitor. /nuvelist + suf. ~ic
nutriţie, NUTRÍŢI//E ~i f. Ansamblul proceselor de asimilare a hranei necesare cresterii, dezvol-tarii si activitatii organismelor vii; alimentatie. ~a plantelor. /<fr. nutrition, lat. nutritio, ~onis
numeraţie, NUMERÁŢI//E ~i f. 1) Mod de a numara (oral sau scris). 2) Ansamblu de reguli folosite în acest scop. ♢ Sistem de ~ zecimala sistem de numeratie cu baza 10. Sistem de ~ binara sistem de numeratie cu baza 2. 3) Sistem de simboluri care serveste la reprezentarea grafi-ca a numerelor. /<fr. numération, lat. numeratio, ~onis
număr, NÚM//ĂR ~ere n. 1) Marime cu ajutorul careia se efectueaza diferite calcule si care se noteaza, de obicei, cu cifre; notiune de cantitate. ♢ ~ natural fiecare dintre numerele întregi pozitive (1, 2, 3, 4 etc.). ~ algebric numar însotit de un semn (+ sau -). ~ pozitiv numar însotit de semnul +. ~ întreg numar care contine una sau mai multe unitati. ~ fractionar numar care poate fi exprimat sub forma de fractie. ~ prim numar întreg mai mare decât 1 care se împarte la el însusi si la unitate. ~ par numar care se împarte exact la 2; numar cu sot. ~ impar numar care nu se împarte exact la 2; numar fara sot. 2) Semn grafic sau grup de semne grafice folosite pentru a nota o cantitate. 3) Cantitate de elemente de acelasi fel care fac parte dintr-o serie sau dintr-un ansamblu. ~arul barbatilor. ♢ La ~ (sau în ~) a) în cantitate; b) în total. Cu ~ a) numarat; b) cu socoteala. Peste ~ mai mult decât trebuie sa fie. Un anumit ~ o cantitate anumita. Un ~ neînsemnat (foarte) putini. Un ~ mare (sau un mare ~) (foarte) multi. În ~ mare în cantitate mare; (foarte) multi. Fara (de) ~ în cantitate foarte mare; nenumarat; puzderie. A nu (mai) avea ~ a fi foarte numeros. (De) un ~ de ori (de) atâtea ori. 4) Indice cifric care serveste pentru a identifica un obiect (sau o persoana), indicându-i locul într-o succesiune sau într-o serie. ~arul biletului. ♢ ~ de ordine numar care indica locul unui obiect într-un sir. ~arul unu a) de prima categorie; de calitatea întâi; cel mai bun în genul sau; b) de prima importanta; de prim ordin; cel mai important; c) care cere o solutionare urgenta. 5) Fiecare dintre exemplarele unui ziar sau ale unei reviste, care face parte dintr-un tiraj. 6) Bucata din programul unui concert sau al unei reprezentatii de circ. 7) Ansamblu de cifre cu ajutorul carora se stabileste legatura telefonica într-un emitator si un receptor. 8) Categorie gramaticala care serveste pentru exprimarea opozitiei dintre un reprezentant al unei serii de obiecte si mai multi reprezentanti ai aceleiasi categorii de obiecte. ~arul singular. ~arul plural. /<lat. numerus
notă, NÓT//Ă2 ~e f. 1) Semn conventional folosit pentru reprezentarea grafica a unui sunet muzical. A cânta pe ~e. ♢ A pune o melodie pe ~e a reprezenta grafic o melodie; a înscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzând acestui semn. ~a sol. ♢ ~ falsa (sau discordanta) a) nota care nu corespunde muzicii; b) element care nu este în concordanta cu restul ansamblului. Ca pe ~e cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte continând piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota
nonet, NONÉT ~e n. 1) Ansamblu format din noua interpreti (instrumentisti sau vocalisti). 2) Com-pozitie muzicala pentru noua instrumente sau pentru noua voci. /<it. nonetto
nod, NOD ~uri n. 1) Loc în care se leaga strâns capetele a doua sau a mai multor fire (ate, sfori, funii, cabluri etc.). 2) Loc pe un singur fir unde a fost legat strâns un lat. ~ul cravatei. ♢ A face (un) ~ a lega un nod; a înnoda. A face ~ peste ~ a lega mai multe noduri în acelasi loc. A desface un ~ a dezlega un nod; a deznoda. ~ marinaresc nod special, folosit în marina, pentru a lega doua parâme. A lega paraua cu zece ~uri a fi foarte zgârcit. A lega ~uri (pe socoteala cuiva) a bârfi. 3) Loc de intersectie a unor cai de comunicatie. ~ de cale ferata. 4) Punct de pe tulpina unei plante, din care pornesc ramurile si frunzele. ♢ A cauta (sau a-i gasi) cuiva ~ în papura a cauta cuiva (sau a-i gasi) defecte pe care nu le are. 5) Portiune rotunda dintr-o bucata de lemn; ciot. Scândura cu ~uri. 6) Tumoare dura. 7) Parte (mai proeminenta) de pe suprafata corpului, unde are loc legatura dintre oase. ♢ ~ul gâtului (sau gâtlejului) marul lui Adam. 8) fig. Senzatie de sufocare pe care o are cineva, când este enervat sau emotionat. ♢ A se urca un ~ în gât a) a se sufoca; b) a fi cuprins de neliniste; a fi emotionat. A înghiti ~uri a îndura ceva în tacere. 9) Parte esentiala a unei probleme, de care depinde solutionarea acesteia; esenta; fond; miez. ~ul chestiunii. ♢ ~ gordian chestiune foarte complicata; problema aproape insolubila. A taia ~ul gordian a solutiona o chestiune complicata printr-o actiune energica (deseori violenta). 10) Unitate de masura pentru viteza navelor (egala cu o mila marina pe ora). 11) Punct de importanta deosebita; centru. ♢ ~ strategic centru de rezistenta. ~ vital centru al bulbului rahidian, a carui lezare antreneaza moartea imediata. 12) Parte a unui mecanism în care se unesc doua sau mai multe elemente simple. /<lat. nodus
nivelment, NIVELMÉNT ~e n. Ansamblu de metode si de operatii geodezice cu ajutorul carora se determina altitudinile punctelor terestre ale unui teren. /<fr. nivellement
nevrax, NEVRÁX n. anat. Ansamblu anatomic for-mat din creier si din maduva spinarii; sistem nervos central. /<fr. névraxe
nervos, NERV//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care tine de nervi; propriu nervilor. ♢ Sistem ~ totalitate a nervilor dintr-un organism uman sau animal. Sistem ~ central ansamblu alca-tuit din encefal si maduva spinarii. 2) Care contine nervi. ♢ Tic ~ tic generat de dere-glarea nervilor dintr-un anumit centru. 3) (de-spre persoane) Care se enerveaza usor; iritabil; irascibil. 4) si adverbial Care vadeste ner-vozitate. Râs ~. 5) fig. rar (despre stil, mod de exprimare etc.) Care are nerv; vioi. /<lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso
necropolă, NECRÓPOL//Ă ~e f. 1) (în antichitate) Complex de morminte sub forma de bolti subterane sau constructii la suprafata solului. 2) Ansamblu de monumente funerare. /<fr. nécropole
muzică, MÚZI//CĂ ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice în imagini artistice sonore. ♢ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cântaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) Creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Îmbinare melodioasa a sunetelor vorbirii în cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik
mutră, MÚTR//Ă ~e f. pop. 1) Fata antipatica. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; expresie a fetei; chip; fizionomie; mina. 3) Fiinta umana; om; persoana. /<ngr. mútra
muselină, MUSELÍN//Ă ~e f. Ţesatura foarte fina si transparenta, folosita pentru îmbracaminte feminina usoara (rochii, bluze etc.). [G.-D. muselinei] /<fr. mousseline, pol. múslin, turc. muslin
municipalitate, MUNICIPALIT//ÁTE ~ati f. Ansamblu al organelor de conducere si de administratie a unui municipiu. /<fr. municipalité
multitudine, MULTITÚDIN//E ~i f. Cantitate mare de fiinte, de obiecte etc., considerata ca un ansamblu; multime. /<lat. multitudo, ~inis, fr. multitude
mufă, MÚF//Ă ~e f. Tub scurt folosit la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, tevilor, cablurilor; manson. /<germ. Muffe
mozaic, MOZAÍC ~uri n. 1) Opera de arta decorativa, formata prin asamblarea estetica a unor bucati de materiale (piatra, sticla, marmura, ceramica, smalt) de diverse culori, fixate între ele cu mortar sau cu mastic. 2) Lucrare constând din realizarea unei suprafete lustruite (de pardoseala) din ciment, cu bucati mici de marmura, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico
mosor, MOS//ÓR ~oáre n. 1) Piesa, constând dintr-un cilindru de lemn sau de metal (deseori cu capetele în forma de discuri), pe care se înfasoara fire textile sau metalice. 2) Piesa si firul luate în ansamblu. /<turc. masura, sb. mosur
morbiditate, MORBIDITÁTE f. 1) Caracter morbid; stare patologica. 2) Ansamblu de cauze care pot provoca un morb. 3) Numar care indica raportul dintre persoanele bolnave si cele sanatoase de pe un teritoriu dat într-o perioada de timp. [G.-D. morbiditatii] /<fr. morbidité
moral, MORÁL2 n. 1) Ansamblu de calitati psihice si spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispozitie sufleteasca; tarie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral
modul, MODÚL2 ~e n. 1) (în arhitectura clasica) Unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii. 2) Coeficient care caracterizeaza proprietatea de rezistenta mecanica a materialelor. ~ de torsiune. 3) Parte componenta (si detasabila) a unui ansamblu. ~ de biblioteca. 4) Parte principala a unui vehicul spatial. /<fr. module
modă, MÓD//Ă ~e f. Ansamblu de preferinte sau deprinderi care predomina temporar într-un mediu social (fel de a se îmbraca, de a se comporta, de a se exprima etc.). ♢ Jurnal de ~ revista ilustrata în care sunt recomandate modele de obiecte de îmbracaminte. La ~ care corespunde gustului la un moment dat; care se foloseste frecvent; modern; actual. De ~ veche demodat; desuet. [G.-D. modei] /<it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode
mobilier, MOBILIÉR ~e n. Ansamblul mobilei necesare pentru amenajarea unei încaperi. [Sil. -li-er] /<fr. mobilier
mobilă, MÓBIL//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre obiectele care servesc la amenajarea unei locuinte. 2) (cu sens colectiv) Ansamblu de obiecte necesare pentru amenajarea unei încaperi. [G.-D. mobilei] /<fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel
moacă, MOÁ//CĂ ~ce f. 1) pop. Bâta ciobaneasca. 2) Bat mare, gros si noduros, având o maciulie la un capat; bâta; ciomag; ghioaga; maciuca. 3) pop. Ansamblu de trasaturi specifice fetei; chip; figura; cap. 4) fam. Persoana (mai ales de sex feminin) proasta, fara vioiciune si înceata la lucru. /Orig. nec.
mnemotehnică, MNEMOTÉHNICĂ f. Ansamblu de procedee care usureaza memorarea si reproducerea unor cunostinte pe baza de asociatii. /<fr. mnémotechnique
mitologie, MITOLOGÍE f. 1) Ansamblu de legende care apartin unei civilizatii, unui popor, unei religii etc. 2) Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul miturilor. /<fr. mythologie, lat. mythologia
mistică, MÍSTICĂ1 f. Ansamblu de practici si credinte legate de misticisim. /<fr. mystique
mister, MISTÉR ~e n. 1) Lucru necunoscut sau nepatruns de ratiune; taina; enigma. 2) rel. Dogma crestina considerata ca fiind inaccesibila ratiunii omenesti. 3) (în antichitatea greco-romana) Ansamblu de teze si de practici religioase, cunoscute numai persoanelor initiate. 4) (în evul mediu) Opera dramatica cu caracter religios. /<fr. mystere, lat. mysterium
miraj, MIRÁJ1 ~e n. 1) Iluzie optica, datorata refractiei luminii, în care imaginea unor lucruri departate apare apropiata si rasturnata. ~ de desert. 2) fig. Aparenta seducatoare si înselatoare; iluzie desarta. ~ul gloriei. 3) Ansamblu de calitati care trezesc admiratie; farmec; vraja; fascinatie. /<fr. mirage
mină, MÍN//Ă1 ~e f. 1) Subteran de unde se exploateaza zacaminte minerale. 2) Ansamblu de lucrari si de instalatii ce tin de extragerea zacamintelor minerale. 3) Parte centrala de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursa inepuizabila (de bogatie). 5) Arma exploziva al carei dispozitiv poate exploda în pamânt sau în apa. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine
mimică, MÍMICĂ f. 1) Arta de exprimare a gândurilor si a sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei fetei. 2) Ansamblu de gesturi si de modificari ale fizionomiei care însoteste sau înlocuieste limbajul verbal. 3) rar Ansamblu de trasaturi specifice fetei; expresie a fetei; fizionomie; chip; figura. [G.-D. mimicii] /<fr. mimique
mijloc, MÍJL//OC2 ~oáce n. 1) Mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ♢ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ♢ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus
microscop, MICROSC//ÓP ~oápe n. Aparat optic constând dintr-un sistem dublu de lentile, folosit pentru obtinerea unor imagini marite ale obiectelor extrem de mici. /<fr. microscope, germ. Mikroskop
microreceptor, MICRORECEPT//ÓR ~oáre n. Ansamblu constituit dintr-un microfon si un receptor telefonic cu conductoarele de legatura aferente. /micro- + receptor
metrică, MÉTRICĂ1 f. 1) Compartiment al teoriei literaturii care se ocupa cu studiul structurii versurilor. 2) Ansamblu de reguli referitoare la structura ritmica a versurilor; sistem de versificatie. /<fr. métrique, germ. Metrik
metodă, METÓD//Ă ~e f. 1) Mod de cercetare, de cunoastere si de transformare a realitatii. 2) Ansamblu de procedee folosite în vederea atingerii unui anumit scop. 3) Procedeu sistematic de predare a unei discipline; metodica. 4) Mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; maniera; modalitate; procedeu; mijloc. [G.-D. metodei] /<fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode
metacarp, METACÁRP ~uri n. Ansamblu de cinci oase, dispuse radiar, care formeaza scheletul mâinii între carp si falange. /<fr. métacarp
metabolism, METABOLÍSM n. Ansamblu de transformari chimice si biologice, pe care le sufera substantele într-un organism viu; schimb de substante. /<fr. métabolisme
merit, MÉRIT ~e n. 1) Calitate deosebita care impune respect, lauda sau recompensa. 2) Ansamblu de calitati intelectuale sau morale. /<fr. mérite
melodie, MELODÍ//E ~i f. 1) Succesiune de sunete cu înaltime si durata diferita, ordonate dupa regulile ritmului, pentru a constitui o forma, perceptibila si agreabila; melos. 2) Compozitie muzicala formata dintr-o serie de fraze cu acest caracter. Motivul ~ei. 3) Piesa vocala compusa pe baza unui text scris; cântec. 4) Ansamblu de caractere (sunete, accente, ritm) combinate agreabil; sonoritate placuta. ~a versului. /<ngr. melodia, it. melodia, fr. mélodie
mediu, MÉDI//U1 ~i n. 1) Ansamblu de factori, de obiecte materiale si de conditii fizice, care înconjoara si influenteaza organismele. 2) Spatiu material în care se afla un corp sau în care se desfasoara un fenomen fizic. 3) Ansamblu de conditii externe în care traieste si se dezvolta un individ uman. 4) Ansamblu de circumstante materiale sau morale; ambianta care înconjoara o persoana; anturaj; climat; cadru. /<lat. medium
mecanism, MECANÍSM ~e n. 1) Sistem tehnic constând din mai multe elemente, folosit pentru a transmite sau a transforma o miscare. 2) Totalitate a pieselor, angrenajelor, ce constituie un astfel de sistem. 3) Ansamblu de elemente, coordonate între ele, care formeaza un întreg, functionând ca un organism viu. 4) Mod de functionare; proces functional. ~ul gândirii. ~ul limbii. ~ biologic. /<fr. mécanisme, germ. Mechanisme
mănăstire, MĂNĂSTÍR//E ~i f. 1) Asezamânt religios în care traiesc, dupa anumite reguli ascetice, calugari sau calugarite. 2) Ansamblu de cladiri (cu biserica în centru) constituind un astfel de asezamânt. [G.-D. manastirii; Var. mânastire] /<sl. monastyri
maturaţie, MATURÁŢI//E ~i f. 1) Ansamblu de transformari sau de faze succesive prin care trece un organism pâna când ajunge la nivelul dezvoltarii morfologice complete. 2) Ansamblu de modificari suferite de o celula sexuala pâna ce ajunge sa fie apta pentru fecundare. 3) Totalitate de transformari fizice sau chimice prin care trece o substanta pentru a ajunge la proprietatile ei optime. /<fr. maturation
materie, MATÉRI//E ~i f. 1) Realitate care exista în afara si independent de constiinta omeneasca si care este reflectata de aceasta. 2) Substanta din care sunt formate obiectele si care poseda o masa mecanica. Structura ~ei. ♢ ~ coloranta substanta folosita la colorarea diverselor obiecte. ~ cenusie a) substanta a sistemului nervos central, aflata la suprafata creierului si în componenta maduvei spinarii; b) capacitate de a patrunde în esenta lucrurilor; inteligenta. ~ prima produs semifabricat destinat prelucrarii sau transformarii într-un produs finit. 3) Produs textil; tesatura; material. 4) Obiect de care se ocupa autorul unei lucrari sau al unei expuneri. 5) Ansamblu de cunostinte care constituie continutul unui obiect de studiu. [G.-D. materiei; Sil. -ri-e] /<lat., it. materia, germ. Materie, fr. matiere
material, MATERIÁL2 ~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; tesatura; materie. 3) Ansamblu de date (informatii, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrari literare sau stiintifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informatii (referitoare la o anumita problema sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /<fr. matériel, lat. materialis
maşinărie, MASINĂRÍ//E ~i f. 1) Ansamblu de piese din care este constituit un mecanism, o masina. 2) Sistem de mecanisme antrenate în aceeasi actiune. /masina + suf. ~arie
maşină, MASÍN//Ă ~i f. 1) Sistem tehnic constând din piese ce functioneaza coordonat, transformând o forma de energie în alta sau efectuând un lucru mecanic util. ♢ ~-agricola masina folosita în agricultura. ~-unealta masina echipata cu scule pentru aschiere, forfecare, taiere sau pentru deformare plastica. ~ electrica masina care transforma energia electrica în energie mecanica si invers. ~ de calcul (sau de calculat) mijloc tehnic de mecanizare sau de automatizare a operatiilor de calcul si de prelucrare a informatiei, care poate fi actionat manual, electric sau electronic. 2) Orice mecanism (cu motor) sau dispozitiv, instrument (mecanic) ce efectueaza un lucru util. ~ de spalat. ~ de cusut. ~ de scris. ~ de gatit. 3) Autovehicul pentru transportul de persoane si materiale; automobil. 4) Vehicul de cale ferata pentru remorcarea vagoanelor; locomotiva. 5) fig. Ansamblu complex de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). ~ de stat. [G.-D. masinii] /<fr. machine, germ. Maschine
maşinaţie, MASINÁŢI//E ~i f. Ansamblu de combinatii secrete si complicate, vizând succesul sau esecul unei afaceri. [G.-D. masinatiei; Sil. -ti-e] /<fr. machination, it. macchinazione
masiv, MASÍV2 ~e n. 1) Ansamblu de forme identice de relief, care constituie o unitate. ~ muntos. 2) Grup compact, care formeaza o totalitate (de arbori, de plante, de blocuri locative etc.). ~ de pini. 3) Cantitate mare care formeaza o masa compacta. ~ de carbuni. /<fr. massif, germ. Massiv
mască, MÁSCĂ masti f. 1) Obiect dintr-un material rigid (stofa, carton etc.) reprezentând o fata de om sau figura unui animal, cu care se acopera fata pentru a-si schimba aspectul natural. ~ de carnaval. ♢ A-si scoate (a-si arunca, a-si lepada) ~a a-si da pe fata firea sau intentiile. 2) Persoana mascata. 3) Strat de fard de pe fata celui machiat; machiaj. 4) Ansamblu de procedee menite sa sustraga vederii inamicului un obiectiv militar. /<fr. masque, germ. Maske
marketing, MÁRKETING n. Ansamblu al activitatilor, metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerii acestei cereri cu produse si servicii. /<engl. marketing
manşon, MANS//ÓN ~oáne n. 1) Accesoriu vestimentar feminin, confectionat din blana sau din stofa, în forma cilindrica, deschis la ambele capete si folosit pentru a proteja mâinile de frig. 2) Piesa cilindrica folosita la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, tevilor sau cablurilor; mufa. 3) Capat largit al unei tevi sau tub, care serveste la îmbinarea acestora cu un alt tub sau teava; mufa. /<fr. manchon
manşetă, MANSÉT//Ă1 ~e f. 1) Banda fixa sau mobila de pânza, aplicata în partea de jos a mânecii unei camasi sau bluze. 2) Margine rasfrânta în partea de jos a pantalonilor. 3) Piesa de cauciuc sau de piele, în forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschizaturi în instalatiile tehnice. /<fr. manchette, germ. Manschette
manevră, MANÉVR//Ă ~e f. 1) mai ales la pl. Deplasare a trupelor, sustinuta de regruparea organizata si rapida a acestora în timpul operatiilor militare, pentru a ataca inamicul pe neasteptate sau pentru a le reorganiza în urma unui insucces. 2) Ansamblu de exercitii tactice, prevazute pentru instruirea militara a trupelor în conditii asemanatoare cu cele de lupta. 3) Totalitate de operatii necesare pentru constituirea sau desfacerea unei garnituri de tren. 4) Ansamblu de operatii executate în vederea schimbarii directiei de deplasare a unei nave, mai ales în timpul acostarii sau iesirii din port. 5) fig. Mijloc de a actiona în vederea atingerii cu orice pret a unui scop. 6) Parâma folosita la fixarea si mânuirea pânzelor si a catargelor. /<fr. manoeuvre
manej, MANÉJ ~uri n. 1) Loc special amenajat, folosit pentru dresarea cailor sau pentru antrenamente de calarie. 2) Arena de circ, unde evolueaza animalele dresate. 3) Ansamblu de exercitii folosite la dresarea sau antrenarea cailor. /<fr. manege
management, MANAGEMENT [pr.: ménigiment] n. 1) Ansamblul activitatilor de organizare, conducere si gestiune a întreprinderilor. 2) Stiinta organizarii si conducerii întreprinderilor. /Cuv. engl.
majoritate, MAJORIT//ÁTE ~ati f. Parte sau numar major dintr-o colectivitate; ansamblu ce reprezinta numarul cel mai mare dintr-o colectivitate. [G.-D. majoritatii] /<fr. majorité
magie, MAGÍ//E ~i f. 1) Ansamblu de procedee oculte prin care se crede ca se pot produce fenomene miraculoase. 2) fig. Influenta puternica, incontestabila pe care o exercita arta sau natura asupra omului. 3) Ocupatie de magician. /<fr. magie
macroeconomie, MACROECONOMÍE f. Economia la nivelul ramurilor si al ansamblurilor economiei nationale. /macro- + economie
lornion, LORNI//ÓN ~oáne n. Ansamblu constituit din doua lentile, care se fixeaza pe nas cu ajutorul unui resort si care apropie obiectele marind imaginea. /<fr. lorgnon
logistică, LOGÍSTICĂ f. 1) Ansamblu de operatii de deplasare, de organizare, de aprovizionare care permit functionarea unei armate. 2) Metodele si mijloacele care se ocupa de organizarea functionarii unui serviciu, a unei întreprinderi etc. /<fr. logistique
local, LOCÁL1 ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru un anumit loc sau regiune; propriu unui anumit loc. Traditii ~e. Resurse ~e. ♢ Culoare ~a ansamblu de trasaturi caracteristice locului unde se petrece actiunea unei opere literare. Autoritati ~e autoritati care exercita functii pe un teritoriu limitat. 2) Care tine numai de o anumita parte a corpului; propriu unei anumite parti a corpului. Anestezie ~a. 3) (despre mijloacele de transport în comun) Care leaga suburbiile de oras; suburban. /<fr. local
literatură, LITERATÚR//Ă ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ♢ ~ populara creatie artistica nascuta în sânul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau într-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. littérature, lat. litteratura
linou, LINÓU ~ri n. 1) Ţesatura foarte fina de in, folosita pentru batiste, bluze, lenjerie. 2) la pl. Varietati ale unei astfel de tesaturi. /<fr. linon
liniament, LINIAMÉNT ~e n. rar Ansamblu de linii prin care se schiteaza ceva. /<fr. linéament
lift, LIFT ~uri n. Instalatie constituita dintr-o cabina sau dintr-o platforma (trasa de cabluri) care serveste la transportarea pasagerilor sau a materialelor pe linie verticala în cladiri cu mai multe etaje sau în mine; ascensor. /<engl., fr. lift
lexicografie, LEXICOGRAFÍE f. 1) Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul teoriei si practicii elaborarii dictionarelor. 2) Ansamblu de dictionare (elaborate într-o tara, într-o epoca sau intr-un domeniu). [G.-D. lexicografiei; Sil. -co-gra-] /<fr. lexicographie
legislaţie, LEGISLÁŢI//E ~i f. 1) Totalitate de legi referitoare la un anumit domeniu. ~a muncii. 2) Ansamblu de legi ale unui stat. [G.-D. legislatiei] /<fr. legislation, lat. legislatio, ~onis
legătură, LEGĂTÚR//Ă ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate împreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte învelite în ceva; boccea. 4) Fâsie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul în care este legata o carte. 6) Mod de încrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare între diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie între fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa între partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga între ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura
legalitate, LEGALITÁTE f. 1) Caracter legal; conform cu legile. 2) Respectare cu strictete a legilor. ♢ A intra în ~ a se supune legilor în vigoare. A fi în ~ a se afla sub ocrotirea legilor. 3) Organizare a unui stat pe baza de legi. 4) Ansamblu de legi al unei tari. [G.-D. legalitatii] /<fr. légalité
knowhow, KNOW-HOW [pr.: nau-háu] n. Ansamblu de informatii care privesc un nou proces tehnologic si modul de exploatare a unor utilaje noi. / Cuv. engl.
jurisprudenţă, JURISPRUDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de principii juridice; stiinta a dreptului. 2) Ansamblu de decizii sau solutii date de un organ de jurisdictie în anumite probleme de drept. [G.-D. jurisprudentei; Sil. -ris-pru-] /<lat. jurisprudentia, fr. jurisprudence
jonctor, JONCTÓR ~i m. Muncitor specializat în legarea cablurilor electrice. /jonct[iune] + suf. ~tor
joc, JOC ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ♢ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin îmbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua în râs pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ♢ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ♢ A intra în ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ♢ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus
jerseu, JERSÉ//U ~uri n. 1) Ţesatura elastica, tricotata din lâna, bumbac sau matase, folosita la confectonarea obiectelor de îmbracaminte; tricot. 2) Obiect de îmbracaminte tricotat, lung pâna la brâu si deschis în fata, de obicei cu mâneci lungi, purtat peste bluza sau rochie. [Pl. jersee] /<fr. jersey
jachetă, JACHÉT//Ă ~e f. Haina (femeiasca) scurta, cu mâneci, încheiata în fata, care este purtata peste rochie, bluza, camasa etc. si acopera partea superioara a corpului. /<fr. jaquette
jabou, JABÓU ~ri n. Acesoriu de îmbracaminte (mai ales femeiasca) constând dintr-un volan de dantela, muselina etc. care este fixat la baza gulerului unei bluze, camasi, rochii etc. si atârna în jos ca o cravata. /<fr. jabot
învăţătură, ÎNVĂŢĂTÚR//Ă ~i f. 1) Totalitate a tezelor teoretice si a îndrumarilor practice într-un domeniu de activitate; doctrina. 2) Ansamblu de cunostinte acumulate de cineva; studii. 3) Proces de acumulare a cunostintelor într-o institutie de învatamânt. A se afla la ~. Drept la ~. 4) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; învatamânt; lectie. ♢ A-i fi cuiva de (sau spre) ~ a-i servi drept povata pentru a se feri de greseli. [G.-D. învataturii] /a învata + suf. ~atura
înstruna, A ÎNSTRUNÁ înstrún tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face sa produca sunetele necesare prin întinderea sau slabirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, frânghii, cabluri) A întinde ca pe o struna. 3) (animale de calarie) A stapâni prin strângerea chingilor sau a frâului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrânge sa urmeze calea cea dreapta. /în + struna
înfira, A ÎNFIRÁ înfír tranz. 1) rar (basmali, camasi, bluze) A broda cu fir. 2) (fire toarse) A înfasura pe un mosor sau a face ghem; a depana. /în + fir
încorda, A ÎNCORD//Á ~éz tranz. 1) A face sa se încordeze. 2) (cabluri, arcuri etc.) A face sa fie bine întins. 3) (instrumente muzicale) A pune tonurile la înaltimea ceruta; a acorda. /în + coarda
îmbuca, A SE ÎMBUCÁ pers. 3 se îmbúca intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capat în alta piesa. /<lat. imbuccare
irigaţie, IRIGÁŢI//E ~i f. Ansamblu de lucrari pentru udarea artificiala a solului, a plantelor prin diferite metode (sistem de canale, aspersiune etc.) în vederea sporirii recoltei. [G.-D. irigatiei; Sil. -ti-e] /<fr. irrigation, lat. irrigatio, ~onis
intrigă, ÍNTRI//GĂ ~gi f. 1) Actiune reprobabila, întreprinsa pe ascuns pentru a stârni vrajba sau a zadarnici ceva; uneltire. 2) Ansamblu de evenimente si conflicte principale care constituie subiectul unei lucrari artistice. /<fr. intrigue, germ. Intrige
intra, A INTRÁ íntru intranz. I. 1) (în opozitie cu a iesi) A patrunde din exterior în interior; a trece dintr-un spatiu sau mediu în altul. ~ în magazin. ~ în livada. ~ în nori. 2) A se angaja (într-o activitate), îndeplinind anumite cerinte; a începe sa faca parte (dintr-o institutie, ansamblu, partid etc.). ~ în societatea de renastere a culturii nationale. ~ la universitate. 3) A trece într-o alta perioada de timp. ~ în anul 2001. ~ în al treizecilea an de viata. 4) A putea fi cuprins în anumite limite; a încapea. În sacosa intra 10 kg de cartofi. 5) A fi parte componenta; a se include. În suma intra toate cheltuielile. 6) (despre materiale) A se cere pentru realizarea unui obiect; a fi necesar; a trebui. II. (în îmbinari) 1) (sugereaza ideea de initiere a unei actiuni) ~ în lupta. ~ în vorba. ♢ ~ în vigoare a capata caracter oficial, începând a se aplica în practica. 2) (sugereaza ideea de trecere într-o alta stare) ~ în nevoi. ♢ ~ la spalat a-si micsora dimensiunile la spalat. 3) (sugereaza ideea de infiltrare în cineva sau ceva) ~ groaza în cineva. ~ umezeala în pereti. ♢ A (nu)-i ~ în voie cuiva a (nu)-i satisface cuiva dorintele. ~ în sânge a deveni o necesitate. [Sil. in-tra] /<lat. intrare
intercala, A SE INTERCAL//Á se ~eáza intranz. A se introduce într-o serie sau într-un ansamblu. /<fr. (s')intercaler, lat. intercalare
integra, A SE INTEGR//Á ma ~éz intranz. A intra într-un ansamblu ca parte integranta; a se uni cu alte elemente formând un corp integral; a se încorpora. [Sil. -te-gra] /<fr. intégrer, lat. integrare
instrumental, INSTRUMENTÁL ~a (~i, ~e) 1) (de- spre piese muzicale) Care este executat la instrumente. 2) Care este format din instrumente. Ansamblu ~. /<fr. instrumental
instalaţie, INSTALÁŢI//E ~i f. Ansamblu de obiecte (masini, aparate, constructii etc.) instalate în vederea unui uz determinat. [G.-D. instalatiei; Sil. -ti-e] /<fr. instalation
infrastructură, INFRASTRUCTÚR//Ă ~i f. 1) Partea inferioara a unei constructii care o sustine si o fixeaza de teren. 2) Ansamblu de instalatii de la sol (hangare, piste, faruri etc.), necesare aviatiei. 3) Organizare economica a societatii, care constituie fundamentul ideologiei ei. 4) Elemente ale bazei tehnico-materiale (sistemul de comunicatii si telecomunicatii, cai ferate, sosele). [ G.-D. infrastructurii; Sil. in-fra-struc-] /<fr. infrastructure
incluziune, INCLUZIÚN//E ~i f. 1) Impuritate din masa unui corp solid. 2) mat. Raportul a doua ansambluri de elemente dintre care unul se include integral în celalalt. [Sil. in-clu-zi-u-] /<lat. inclusio, ~onis, fr. inclusion
import, IMPÓRT ~uri n. mai ales la sing. 1) Ansamblu de operatii privind cumpararea si introducerea pe teritoriul national a unor marfuri de provenienta straina. 2) Totalitate a unor astfel de marfuri. /<germ. Import
imagism, IMAGÍSM n. 1) Tendinta în literatura care sugereaza mesajul prin imagini. 2)Ansamblu de imagini dintr-o opera literara imagistica. /<fr. imagisme
iluzionism, ILUZIONÍSM n. 1) Actiune pe care o prezinta un actor de circ, fiind bazata pe agerimea mâinilor si pe dibacia miscarilor; scamatorie. 2) Iscusinta de a prezenta astfel de actiuni. 3) Spectacol sau numar în care se prezinta asemenea actiuni. 4) Ansamblu de procedee tehnice folosite în arta plastica pentru a crea iluzia realitatii. /<fr. illusionnisme
igienă, IGIÉNĂ f. 1) Ramura a stiintei medicale care studiaza mijloacele de ocrotire a sanatatii omului si de prevenire a bolilor. 2) Ansamblul principiilor si masurilor practice de pastrare a sanatatii. [G.-D. igienei; Sil. -gi-e-] /<fr. hygiene
ie, ÍE ii f. Bluza femeiasca din componenta costumului national, confectionata din pânza alba si ornamentata cu broderii sau cusaturi, de obicei geometrice, pe piept, la mâneci si la guler. [Art. ia; G.-D. iei; Sil. i-e] /<lat. linea
ideologie, IDEOLOGÍ//E ~i f. Ansamblu de idei, doctrine sau credinte caracteristice unei epoci, unei societati, unei clase sau unui partid. [G.-D. ideologiei] /<fr. idéologie, germ. Ideologie
identitate, IDENTIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter identic; coincidenta sub toate aspectele; egalitate. 2) Proprietate a unui lucru de a-si pastra timp îndelungat caracterele fundamentale. 3) Ansamblu de date care contribuie la identificarea unei persoane. Act de ~. 4) mat. Egalitate dintre doua expresii, care, la schimbarea sistemului de valori ale literelor, pastreaza aceeasi valoare numerica. [G.-D. identitatii] /<lat. identitas, ~atis, fr. identité
iconografie, ICONOGRAFÍE f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul operelor din domeniul artelor plastice. 2) Ansamblul imaginilor legate de un anumit subiect sau epoca. [G.-D. iconografiei; Sil. -no-gra-] /<fr. iconographie
histogeneză, HISTOGENÉZĂ f. biol. Ansamblul proceselor de formare si de regenerare a tesuturilor. /<fr. histogenese
hiperbolă, HIPÉRBOL//Ă1 ~e f. mat. Curba formata din ansamblul punctelor unui plan pentru care diferenta distantelor fata de doua puncte fixe, numite focare, este constanta. /<lat., fr. hyperbole
hidromecanizare, HIDROMECANIZÁRE f. Ansamblul procedeelor de mecanizare a unor lucrari (de terasament, de excavare etc.) cu ajutorul energiei curentilor de apa. /<fr. hydromécanisation
hardware, HARDWARE [pr.: hárduear] n. Ansamblul componentelor si dispozitivelor care formeaza un sistem electronic de calcul. /Cuv. engl.
ham, HAM2 ~uri n. Ansamblu de curele sau de frânghii cu ajutorul carora se înhama calul la un vehicul. ♢ A trage în ~ a munci din greu. A pune ~urile a înhama. /<ung. hám
habitat, HABITÁT ~e n. 1) Teritoriu locuit (de oameni, de animale, de plante) împreuna cu mediul de viata înconjurator. 2) Ansamblul conditiilor de trai, de locuit (pentru oameni). /<fr. habitat
grup, GRUP ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte sau de lucruri asemanatoare, aflate împreuna sau în vecinatate. ~ de elevi. ~ de cuvinte. ♢ În ~ în colectiv; împreuna. 2): ~ sanitar încapere înzestrata cu closet, chiuveta (uneori si cu cada). 3) Asociatie bazata pe idei, conceptii, scopuri sau activitate comuna; grupare. ~ social. ~ parlamentar. 4) Ansamblu de persoane, fenomene sau obiecte cu trasaturi comune. ~ etnic. ~ de limbi. /<fr. groupe
gros, GROS3 n. Parte mai numeroasa, mai mare din ceva (dintr-un colectiv, dintr-un ansamblu de obiecte, dintr-o lucrare etc.). /<lat. grossus
grătar, GRĂTÁR ~e n. 1) Obiect constând din vergele de fier dispuse paralel si prinse la capete, folosit pentru a frige carnea deasupra jarului. 2) Friptura preparata pe un asemenea obiect. 3) Dispozitiv din bare metalice paralele sau încrucisate ori dintr-o tabla gaurita, care se pune în sobe, instalatii de ardere, pentru a lasa sa patrunda aerul si sa cada cenusa, înlesnind arderea. 4) Dispozitiv constând dintr-un ansamblu de bare metalice, care se fixeaza la instalatiile hidrotehnice pentru a nu permite trecerea corpurilor straine. /<lat. gratarium
gramatică, GRAMÁTI//CĂ ~ci f. 1) Ansamblu de reguli privitoare la modificarea formei cuvintelor si îmbinarea lor în propozitii. 2) Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul modificarii formei cuvintelor si al îmbinarii lor în propozitii. /<lat. grammatica
graifer, GRÁIFER ~e n. 1) (la masina de cusut) Piesa care are rolul de a prinde ata, trecând-o prin suveica. 2) (la excavatoare, macarale) Bena prevazuta cu cablu pentru apucarea unor bucati mari de materiale. /<germ. Greifer
global, GLOBÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de un ansamblu; propriu unui ansamblu; total. 2) Care este luat în întregime; total. Venit ~. /<fr. global
glas, GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ♢ Într-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau în scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu
gimnastică, GIMNÁSTICĂ f. 1) Ansamblu de exercitii fizice care contribuie la fortificarea corpului omenesc. 2) Gen de sport care cuprinde un astfel de ansamblu de exercitii. ♢ ~ sportiva gimnastica la aparate. ~ artistica gimnastica cu diferite obiecte (cercuri, mingi etc.). ~ medicala gimnastica speciala pentru corectarea unor deficiente fizice. [G.-D. gimnasticii] /<fr. gymnastique, germ. Gymnastik
gestiune, GESTIÚN//E ~i f. 1) Administrare a bunurilor materiale ale unei întreprinderi sau ale unei institutii. 2) Ansamblu de operatii privind primirea, pastrarea si eliberarea bunurilor materiale dintr-o întreprindere sau dintr-o institutie. 3) Totalitate a bunurilor materiale (dintr-o întreprindere, institutie) încredintate unei persoane pentru a fi pastrate. /<fr. gestion, lat. gestio, ~onis
geniu, GÉNI//U1 ~i m. 1) Totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care ofera unei persoane calitati creatoare deosebite. ♢ De ~ genial. 2) Persoana care poseda asemenea aptitudini. 3) Ansamblu de trasaturi distinctive care formeaza esenta unui lucru sau a unei fiinte. ~ul creatiei populare. 4) mil.: Trupe de ~ trupe specializate în executarea unor lucrari tehnice (poduri, fortificatii etc.). /<lat. genius, fr. génie
genital, GENITÁL ~a (~i, ~e) Care tine de reproducere (a animalelor si a oamenilor); propriu reproducerii (animalelor si oamenilor); sexual. Organe ~e. ♢ Aparat ~ ansamblu de organe care îndeplinesc functia de reproducere (la animale si la om). /<fr. génital, lat. genitalis
generaliza, A GENERALIZ//Á ~éz tranz. 1) (fapte, fenomene, situatii etc.) A aplica la un ansamblu sau la majoritatea indivizilor; a extinde asupra unui tot, atribuindu-i caracter general. 2) A prezenta într-o forma sintetica. ~ cele spuse. 3) A folosi extinzând asupra unui ansamblu ceea ce este specific pentru un numar limitat de cazuri. 4) A face sa se generalizeze; a universaliza. /<fr. généraliser
general, GENERÁL1 ~a (~i, ~e) 1) (în opozitie cu particular, individual) Care se refera la toate cazurile sau la toti indivizii. Observatii ~e. Regula ~a. 2) Care intereseaza pe marea majoritate sau pe toti; la care participa marea majoritate sau toti. Greva ~a. ♢ Repetitie ~a ultima repetitie înaintea unei reprezentatii în public. 3) si substantival Care este propriu tuturor elementelor unei clase; comun. Trasatura ~a. 4) Care cuprinde esentialul. Plan ~. ♢ În ~ luând în consideratie doar cazurile de baza; fara referire la un caz particular. În linii ~e (sau mari) în ansamblu; exceptând detaliile. 5) (în opozitie cu local) Care se extinde peste tot; care cuprinde ceva în întregime. Anestezie ~a. 6) Care poarta toata raspunderea în conducerea unui dome-niu de activitate. Director ~. /<lat. generalis, fr. général
geamblac, GEAMBLÁC ~uri n. (la sonde) Ansamblu de scripeti montat la capatul de sus al turlei. /<engl. crawnblock
găinuşă, GĂINÚS//Ă1 ~e f. (diminutiv de la gaina) 1) Pasare salbatica semiacvatica, migratoare, de talia unei prepelite, cu cioc scurt si cu penaj cafeniu-verzui. ♢ ~ de alun pasare sedentara de talia unui porumbel, având penaj cenusiu cu puncte negre, apreciata pentru carnea ei gustoasa; ierunca. ~ de balta pasare acvatica de talie medie, cu cioc scurt, rosu la baza, având picioare lungi, verzui, si penaj divers colorat; corla. 2) Insecta de talie medie, cu elitre tari, de culoare bruna-cafenie, care apare la începutul lunii mai si ataca culturile agricole; carabus; gândac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui; Pleiada. /gaina + suf. ~usa
garnitură, GARNITÚR//Ă ~i f. 1) Accesoriu folosit drept completare sau ornament al unui obiect. 2) Adaos, de obicei, de legume sau paste fainoase preparate, care se serveste cu mâncaruri, în special, din carne. 3) Piesa demontabila care protejeaza sau fixeaza alta piesa. ~ de frâna. 4) Placa elastica care se fixeaza între doua piese rigide pentru a le etansa. ~ de robinet. ~ de piele. 5) Grup de obiecte asortate, care alcatuiesc un ansamblu; totalitate de obiecte de acelasi gen cu destinatie speciala; complet. ~ de autovehicule. ~ de mobila. ♢ ~ de tren totalitate a vagoanelor ce formeaza un tren. [G.-D. garniturii] /<fr. garniture, germ. Garnitur
gară, GÁRĂ gari f. 1) Statie de tren. ♢ ~ de triaj ansamblu de linii unde se face regruparea vagoanelor. 2) Loc special amenajat de unde pleaca si unde sosesc mijloacele de transport public. ~ auto. ~ fluviala. [G.-D. garii] /<fr. gare
funicular, FUNICULÁR ~e n. 1) Mijloc de transport aerian, constând dintr-un cablu suspendat, pe care se deplaseaza vagonete cu materiale sau cabine de pasageri, folosit în zonele montane greu accesibile. 2) Cale de deplasare prin aer cu ajutorul acestui mijloc de transport. 3) Cale ferata unde vagoanele sunt trase cu ajutorul unor cabluri pe o panta abrupta. /<fr. funiculaire
fundament, FUNDAMÉNT ~e n. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta, pe care se sprijina o constructie; temelie; baza. 2) poligr. Placa de metal la presa de imprimat, pe care se asaza formele tipografice. 3) fig. Ansamblu de idei pe care se întemeiaza o conceptie sau o viziune; baza. ~ stiintific. /<fr. fondement, lat. fundamentum
funda, A FUND//Á ~éz tranz. 1) (întreprinderi, grupuri, publucatii, teorii etc.) A face sa ia fiinta; a întemeia; a înfiinta. ~ o teorie. 2) A face sa aiba drept fundament; a baza. /<fr. fonder, lat. fundare
frumuseţe, FRUMUSÉŢ//E ~i f. 1) Însusirea de a fi frumos. 2) Ansamblu de calitati care desfata privirea sau auzul. [Art. frumusetea; G.-D. frumusetii] / frumos + suf. ~ete
freudism, FREUDISM [pr.: froidísm] n. Ansamblu de conceptii si metode psihanalitice ale scolii lui Freud. /<fr. freudisme
fretaj, FRETÁJ ~e n. tehn. Ansamblu din doua sau mai multe tuburi concentrice, montate unul în altul. /<fr. frettage
frescă, FRÉS//CĂ ~ce f. 1) Pictura murala monumental-decorativa, executata pe tencuiala înca umeda. 2) fig. Opera literara vasta care prezinta un tablou de ansamblu al unei epoci sau al unei societati. [G.-D. frescei] /<fr. fresque
francatură, FRANCATÚR//Ă ~i f. Ansamblu de marci postale si stampile aplicate pe o corespondenta. /a franca + suf. ~tura
forţă, FÓRŢ//Ă ~e f. 1) Capacitate a fiintelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacitati fizice sau morale. 3) Persoana înzestrata cu multa energie si putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influenta deosebita asupra maselor. ♢ ~e armate (sau militare) armata. 5) Capacitate de rezistenta. 6) Intensitate de actiune. ~a vântului. 7) Putere de constrângere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obisnuintei. 9) fiz. tehn. Cauza care poate modifica starea de repaus sau de miscare a unui corp. [G.-D. fortei] /<fr. force, lat. fortia
formaţie, FORMÁŢI//E ~i f. 1) Mod de aranjare, de organizare a unor fiinte sau a unor obiecte. 2) Mod de dispunere a unei unitati militare. ~ de mars. 3) Ansamblu artistic. ~ de dansuri. 4) Combinatie de cifre sau de figuri la unele jocuri. 5) Îmbinare de elemente genetic legate între ele (prin comunitatea conditiilor de aparitie). ♢ ~ social-economica treapta istorica a dezvoltarii societatii. ~ geologica complex de roci alcatuite într-o anumita perioada geologica. [Art. formatia; G.-D. formatiei; Sil. -ti-e] /<fr. formation, lat. formatio, ~onis
foraj, FORÁJ ~e n. Ansamblu al operatiilor executate pentru realizarea unei sonde. /<fr. forage
fond, FOND ~uri n. 1) Parte interioara de baza, care poate fi sesizata cu ajutorul ratiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei tesaturi pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de baza. 3) Baza sensibila care pune în valoare senzatiile de alta natura. ~ sonor. 4) Element de baza, esential sau permanent. ♢ ~ul lexical de baza al unei limbi partea esentiala, stabila a lexicului, denumind notiuni fundamentale, cu o mare frecventa în uz. În ~ de fapt, în realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare si materiale cu o anumita distributie. 6) Ansamblu de valori esentiale, apartinând unui domeniu. ~ de carti. 7) Institutie menita sa acorde asistenta materiala sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Proba sportiva pe distanta mare. /<fr. fond
folclor, FOLCLÓR n. 1) Creatie populara orala. 2) Ansamblu de productii artistice, create de un popor. 3) v. FOLCLORISTICĂ. /<engl. folklore
floră, FLÓRĂ f. Ansamblu de plante raspândite pe globul pamântesc sau într-o anumita regiune. ♢ ~ microbiana totalitate a microorganismelor vegetale, care se întâlnesc într-un mediu. /<fr. flore
flexiune, FLEXIÚN//E ~e f. 1) Miscare de îndoire; mladiere. 2) Ansamblu de modificari pe care le sufera un cuvânt, pentru a exprima diverse valori gramaticale. ♢ ~ nominala (pronominala) declinare. ~ verbala conjugare. [Sil. -xi-u-] /<fr. flexion, lat. flexio, ~onis
fiscalitate, FISCALITÁTE f. Ansamblu de masuri legate de fisc. /<fr. fiscalité
filozofie, FILOZOFÍ//E ~i f. 1) Conceptie generala despre lume si viata, proprie unui gânditor sau unui grup de gânditori. 2) Stiinta care se ocupa cu studierea legilor si principiilor generale ale existentei si dezvoltarii naturii, societatii si gândirii. 3) Baza metodologica pe care se sprijina o stiinta; ansamblu de principii metodologice. ~a limbii. 4) Atitudine specifica; comportament personal. 5) Problema greu de rezolvat; lucru greu de facut. 6) iron. Vorbire încurcata si abstracta. A început o ~ ! [Art. filozofia; G.-D. filozofiei; Sil. -fi-e] /<gr. philosophia, fr. philosophie
filologie, FILOLOGÍE f. 1) Ansamblu de stiinte sociale, care se ocupa cu studiul limbii si creatiei literare a unor popoare. ~ romanica. ~ slava. 2) Stiinta care se ocupa cu studiul si editarea textelor (vechi). [Art. filologia; G.-D. filologiei; Sil. -gi-e] /<fr. philologie
film, FILM ~e n. 1) Ansamblu de imagini fotografice succesive, cu subiect comun, înregistrate pe o pelicula si reproduse pe ecran. ~ artistic. 2) Banda pe care s-a înregistrat o lucrare cinematografica. 3) Pelicula folosita în fotografie. /<fr. film
fila, A FIL//Á ~éz 1. tranz. 1) (materiale textile) A transforma în fire prin rasucire. 2) (frânghii, cabluri etc.) A desfasura încetul cu încetul. 3) (cartile de joc) A rasfira treptat (astfel ca sa se vada numai initialele). 4) (parul) A face sa devina mai rar (prin înlaturarea unor suvite). 5) (persoane) A urmari pe ascuns. 6) (note muzicale) A interpreta, modificând treptat intensitatea (de la piano pâna la forte si invers). 2. intranz. înv. (despre lampi cu fitil) A arde pâlpâind si scotând fum. /<fr. filer, lat. filare
figură, FIGÚR//Ă ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite în viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita în sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva în timpul unor miscari special orientate (la dans, în sport, în pilotaj etc.). ♢ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvântului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura
fermă, FÉRM//Ă2 ~e f. Ansamblu format din bare de lemn, de metal sau de beton, constituind scheletul unei constructii, destinat sa sustina acoperisul acesteia. /<fr. ferme
faună, FÁUN//Ă ~e f. Ansamblu de animale care populeaza globul sau o regiune determinata; regn animal. [Sil. fa-u-] /<fr. faune
faţă, FÁŢ//Ă féte f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoana. ♢ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamântului. ♢ A-si pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagina a unei foi de hârtie. [G.-D. fetei] /<lat. facies
fasonare, FASON//ÁRE ~ari f. 1) v. A FASONA. 2) silv. Ansamblu de operatii efectuate în vederea prelucrarii arborilor doborâti. ♢ ~ area puietilor reducerea radacinilor si a lastarilor la puieti, înainte de plantare. /v. a fasona
farmec, FÁRME//C ~ce n. 1) Procedeu magic caruia i se atribuie însusiri supranaturale; vraja. ♢ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vraji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calitati ce trezesc admiratie; vraja; miraj; fascinatie. ~cul padurii. /<lat. pharmacum
fantasmagorie, FANTASMAGORÍ//E ~i f. 1) Fantezie bizara si absurda; ansamblu haotic de idei eterogene si lipsite de sens. 2) Priveliste fantastica; spectacol ireal. 3) înv. Spectacol de teatru cu fantome. 4) Efect artistic obtinut prin folosirea abuziva a mijloacelor supranaturale si fantastice. /<fr. fantasmagorie
fanfară, FANFÁR//Ă ~e f. 1) Orchestra constând din interpreti care cânta la instrumente de suflat si de percutie. 2) Piesa muzicala executata de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare
factură, FACTÚR//Ă1 ~i f. 1) Mod de organizare a elementelor sau a partilor constituente ale unui ansamblu; constitutie; structura; component; compozitie. 2) Caracter specific al unei opere de arta. /<fr. facture, lat. factura
factologie, FACTOLOGÍE f. Ansamblu de fapte neinterpretate si neesentiale (aglomerate într-o lucrare) /Din factologic
facies, FÁCIES ~uri n. 1) med. Aspect caracteristic al fetei în cursul unei boli sau într-o stare emotiva; fizionomia bolnavului. 2) geol. Aspect caracteristic al unui strat din scoarta terestra. ~ marin. 3) arheol. Ansamblu de trasaturi ale unei culturi vechi. [Sil. -ci-es] /<lat. facies, fr. facies
extractor, EXTRACT//ÓR ~oáre n. 1) Aparat pentru extragerea mierii din faguri. 2) Dispozitiv al unei arme de foc care extrage din teava cartusul dupa împuscatura. 3) Instrument chirurgical folosit pentru extragerea corpurilor straine din organism. 4) tehn. Dispozitiv care accelereaza si înlesneste demontarea si montarea ansamblurilor si agregatelor unor masini, scoaterea si instalarea unor piese aparte. /<fr. extracteur, lat. extractorius
expoziţie, EXPOZÍŢI//E ~i f. 1) Prezentare publica a realizarilor dintr-un domeniu de activitate (arta, agricultura, industrie etc.). 2) Ansamblu de obiecte expuse. 3) Loc sau cladire unde sunt expuse obiecte; salon. 4) Parte a unei opere literare. [G.-D. expozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. exposition, lat. expositio, ~onis
experienţă, EXPERIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de cunostinte într-un domeniu de activitate achizitionate în procesul practicii îndelungate. Schimb de ~. 2) Rezultat al interactiunii omului cu lumea obiectiva, reflectat în constiinta. 3) Procedeu de cercetare în stiinta constând în provocarea intentionata a unor fenomene, pentru a le studia în anumite conditii; experiment. [G.-D. experientei; Sil. ex-pe-ri-en-ta] /<fr. expérience, lat. experientia
exerciţiu, EXERCÍŢI//U ~i n. 1) Activitate desfasurata sistematic cu scopul formarii sau perfectionarii anumitor deprinderii. 2) Instruire a militarilor în vederea însusirii artei militare. 3) Ansamblu de actiuni sau miscari pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânarii, cunostintelor etc. într-un anumit domeniu. ~i algebrice. 4) Tema data elevilor pentru a controla si a consolida cunostintele dobândite. 5): În ~ul functiunii în timpul sau în cadrul serviciului legal (al unui functionar sau al unei persoane oficiale). /<fr. exercice, lat. exercitium
evoluţionism, EVOLUŢIONÍSM n. 1) Doctrina filozofica sau stiintifica bazata pe ideea de evolutie. 2) Ansamblu de teorii care explica mecanismul evolutiei fiintelor. /<fr. évolutionnisme
etos, ÉTOS n. 1)Ansamblu de norme si idealuri morale specifice unui grup social sau unei epoci. 2) Parte a unui discurs în care se vorbeste despre moravuri. /<fr. ethos
etnicitate, ETNICITÁTE f. Ansamblul particularitatilor etnice ale unui popor sau al unei culturi. /<engl. ethnicity
eşafodaj, ESAFODÁJ ~e n. 1) Instalatie auxiliara, provizorie, din scânduri sau din vergele de metal, ridicata pe un santier, în vederea desfasurarii lucrarilor de constructie sau de reparatie a unei cladiri; schela. 2) fig. Ansamblu de fapte, date si argumente pe care se întemeiaza o teorie, o conceptie sau o ipoteza. /<fr. échafaudage
estetică, ESTÉTICĂ f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul categoriilor si legilor artei, considerata ca cea mai înalta forma de creare si de receptare a frumosului. 2) Ansamblu de probleme ce tin de esenta artei si de raporturile ei cu realitatea. [G.-D. esteticii] /<fr. esthétique, lat. aesthetica
esenţă, ESÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de trasaturi fundamentale, necesare, generale si stabile ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta sa se deosebeasca de altele; natura interna a unui lucru sau a unui proces. 2) Substanta mirositoare concentrata extrasa din plante sau preparata sintetic si folosita, în stare diluata, în parfumerie sau în cofetarie. /<fr. essence, lat. essentia
eros, ÉROS n. livr. Ansamblul dorintelor sexuale. /<fr. éros
epos, ÉPOS ~uri n. 1) Ansamblu de motive epice majore proprii unei culturi. 2) Poem epic în versuri, de mari proportii, în care se povestesc fapte eroice. /<germ. Epos
enciclopedie, ENCICLOPEDÍ//E ~i f. 1) Lucrare lexicografica ce trateaza sistematic si detaliat termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ~ agricola. 2) Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti organizate metodic. [G.-D. enciclopediei; Sil. en-ci-clo-pe-di-e] /<fr. encyclopédie
element, ELEMÉNT ~e n. 1) Parte componenta a unui întreg. ~ele unei lucrari. ♢ ~ de constructie piesa din ansamblul unei constructii. 2) chim. Substanta simpla care nu se mai poate descompune pe cale chimica, dar care poate intra în componenta altor substante. 3) Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 4) la pl. Fenomen, forta a naturii. 5) rar Mediu în care traieste o fiinta. 6) Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7) mai ales la pl. Principiu de baza al unei discipline, al unei stiinte; notiune fundamentala. /<fr. élément, lat. elementum
elan, ELÁN2 ~uri n. 1) Imbold launtric puternic, care înlesneste realizarea unei actiuni; entuziasm; exaltare; înflacarare; ardoare; avânt. 2) sport Miscare sau ansamblu de miscari efectuate în scopul de a-si lua avânt. /<fr. élan
educaţie, EDUCÁŢI//E ~i f. Ansamblu de masuri aplicate în mod sistematic si constient în vederea formarii si dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale oamenilor (în special ale copiilor si tineretului). ~ în familie. ~ estetica. ♢ ~ fizica ansamblu de masuri care asigura dezvoltarea armonioasa a fizicului prin exercitii sportive. [G.-D. educatiei] /<fr. éducation, lat. educatio, ~onis
edilitate, EDILITÁTE f. Ansamblul lucrarilor de interes public dintr-o localitate, destinata asigurarii unui mediu salubru pentru locuitorii acesteia. /<fr. édilité, lat. aedilitas, ~atis
edec, EDÉC ~uri n. 1) înv. Parâma cu ajutorul careia se remorca de pe mal un vas împotriva cursului apei. ♢ A fi la ~ul cuiva a depinde cu totul de cineva; a fi la dispozitia cuiva. 2) Cablu de remorcare. 3) Obiect de valoare care se gaseste de multa vreme într-o casa, într-o gospodarie. /<tr. yedek
ecosistem, ECOSISTÉM ~e n. Ansamblu format din biotop si biocenoza, în cadrul caruia se stabilesc relatii strânse atât între organisme, cât si între acestea si factorii abiotici. /<fr. écosysteme, engl. ecosystem
economie, ECONOMÍ//E ~i f. 1) la sing. Ansamblul elementelor care privesc producerea, distributia si consumul bunurilor materiale. ♢ ~ nationala totalitate a ramurilor de productie dintr-o tara. 2) la sing. Stare economica a unei ramuri de activitate umana. ~a industriei. 3) la sing. Stiinta care se ocupa cu studiul activitatii economice a societatii umane. 4) Chibzuinta în folosirea bunurilor materiale; masura în consum, în cheltuieli. Regim de ~. 5) mai ales la pl. Bani strânsi cu un scop anumit; rezerva de bani. ♢ Casa de ~i casa unde se depun banii pentru pastrare. [G.-D. economiei] /<fr. économie, lat. economia
duplica, A DUPLICÁ dúplic tranz. rar 1) (acte oficiale) A copia pentru a realiza un duplicat. 2) A mari de doua ori; a deveni dublu; a dubla. /<fr. dupliquer, lat. duplicare
duet, DUÉT ~e n. 1) Ansamblu de doi cântareti care cânta împreuna o compozitie muzicala. 2) Lucrare muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. [Sil. du-et] /<it. duetto
dublură, DUBLÚR//Ă ~i f. 1) Actor care înlocuieste interpretul titular al rolului într-o piesa de teatru. 2) Persoana care înlocuieste actorul de film în scenele periculoase; cascador. 3) Captuseala la o haina. /<fr. dublure
dubla, A SE DUBL//Á se ~eáza intranz. A se mari de doua ori; a deveni dublu. /<fr. doubler
dubla, A DUBL//Á ~éz tranz. 1) A face sa se dubleze; a îndoi. 2) (materiale) A pune în dublu; a uni doua câte doua. 3) (opere, lucrari, obiecte) A face un exemplar similar cu altul, având scopuri identice. 4) (titularul unui rol de teatru) A înlocui din diferite motive în interpretarea unui rol. 5) (roluri de teatru) A interpreta alternativ cu titularul. 6) (filme) A transpune în alta limba prin dublaj. 7) (haine) A prevedea cu o captuseala; a captusi. /<fr. doubler
dualitate, DUALITÁTE f. Caracter dublu. [Art. dualitatea; G.-D. dualitatii; Sil. du-a-] /<fr. dualite, lat. dualitas
documentaţie, DOCUMENTÁŢI//E ~i f. Ansamblu de documente referitoare la o problema sau la un domeniu de activitate. [Art. documentatia; G.-D. documentatiei; Sil. -ti-e] /<fr. documentation
dispozitiv, DISPOZITÍV ~e n. 1) Ansamblu de piese sau organe, legate între ele si dispuse în asa fel încât sa poata îndeplini o anumita functie într-un sistem tehnic. 2) Ansamblu de mijloace si forte militare, dispuse în conformitate cu un plan, în vederea unui anumit scop. /<fr. dispositif
dipol, DIPÓL ~i m. 1) Circuit electric cu doua borne de acces care nu are alte cuplaje cu circuitele exterioare. 2) Ansamblu al celor doi poli ai unui magnet. 3) telecom. Antena de emisie sau de receptie. /<germ. Dipol, fr. dipôle
diplomaţie, DIPLOMAŢÍE f. 1) Totalitate a mijloacelor, metodelor si formelor de activitate a reprezentantilor unui stat în alt stat. 2) Totalitate a diplomatilor unei tari; corp diplomatic. 3) Functie de diplomat. 4) depr. Ansamblu de manevre la care recurge cineva pentru a-si atinge scopul. [Art. diplomatia; G.-D. diplomatiei; Sil. -ti-e] /<fr. diplomatie
diblu, DÍBLU -ri n. Pana de lemn sau de metal, care se introduce într-un zid pentru a putea fixa în ea un obiect cu ajutorul unui cui sau al unui surub. /
diagramă, DIAGRÁM//Ă ~e f. 1) Reprezentare geometrica sumara a partilor unui ansamblu si a dispozitiei lor unele în raport cu altele. 2) Reprezentare grafica a desfasurarii si variatiilor unui fenomen. [Sil. di-a-] /<fr. diagramme
dezarmare, DEZARMÁRE f. 1) v. A DEZARMA. 2) Ansamblu de masuri luate în vederea lichidarii sau reducerii armamentului si fortelor armate ale unor state. /v. a dezarma
detaliu, DETÁLI//U ~i n. Element (neesential) dintr-un ansamblu; parte (secundara) a unui lucru; amanunt. ♢ În ~ pâna la cele mai mici elemente; amanuntit. A vinde în ~ a vinde în cantitati mici. [Sil. -ta-liu] /<fr. détail
destin, DESTÍN ~e n. 1) Forta supranaturala care determina în mod irevocabil cursul evenimentelor; fatalitate; ursita; soarta. 2) Ansamblu de evenimente consecutive care au loc independent de vointa unui om si care compun viata lui. /<fr. destin
descendenţă, DESCENDÉNŢ//Ă ~e f. 1) Legatura de rudenie în linie dreapta între generatii; filiatie. 2) Totalitate de descendenti; ansamblu de urmasi; posteritate. [G.-D. descendentei] /<fr. descendance
dependinţă, DEPENDÍNŢ//Ă ~e f. mai ales la pl. 1) Ansamblu de încaperi accesorii (baie, bucatarie etc.) ale unei locuinte. 2) Ansamblu de constructii care constituie accesoriile unei cladiri. /<fr. dépendance
deontologie, DEONTOLOGÍE f. 1) Compartiment al eticii care se ocupa cu studiul normelor si obligatiilor specifice unei activitati profesionale. 2) Ansamblu al normelor de conduita si de obligatiuni pe care trebuie sa le respecte un medic. [Art. deontologia; G.-D. deontologiei; Sil. -gi-e] /<fr. déontologie
democratism, DEMOCRATÍSM n. 1) Ansamblu de principii care exprima si garanteaza libertatile democratice. 2) Recunoastere si aplicare în practica a principiilor democratice. 3) Ca-racter democratic. /<fr. démocratisme
delincvenţă, DELINCVÉNŢ//Ă ~e f. 1) Fenomen social constând în savârsirea de delicte. 2) Ansamblu de delicte comise dintr-un anumit mediu pe parcursul unei perioade. /<fr. délinquance
dejalen, DEJALÉN ~uri n. 1) Ţesatura fina de bumbac din care se confectioneaza camasi barbatesti, bluze si alte obiecte de îmbracaminte. 2) la pl. Varietati ale acestei tesaturi. /cf. engl. delaine
deflaţie, DEFLÁŢI//E ~i f. Ansamblu de masuri economice si financiare luate pentru a solutiona o criza de inflatie. [Art. deflatia; G.-D. deflatiei; Sil. -ti-e] /<fr. déflation
defini, A DEFIN//Í ~ésc tranz. 1) (concepte, notiuni) A determina printr-o formula concisa, indicând ansamblul de caractere specifice; a prevedea cu o definitie. 2) A stabili cu exactitate; a preciza; a delimita; a determina. 3) (cuvinte) A descrie, stabilind sensurile. 4) (persoane, lucruri) A descrie, indicând trasaturile esentiale; a caracteriza. /<fr. définir, lat. definire
decor, DECÓR ~uri n. 1) Totalitate a obiectelor si a pânzelor pictate, folosite pentru a crea cadrul necesar desfasurarii actiunii într-un spectacol sau film. 2) fig. Ansamblu de împrejurari în care se desfasoara o actiune. 3) Ansamblu de elemente care servesc pentru a împodobi cladiri, interioare etc.; ornamentatie. /<fr. décor
dantură, DANTÚRĂ f. 1) Totalitate a dintilor (din gura); dentitie. ♢ ~ falsa proteza dentara. 2) Fel în care sunt aranjati dintii pe maxilar; dentitie. 3) tehn. Ansamblul dintilor unei roti. [G.-D. danturii] /<fr. denture
cvintet, CVINTÉT ~e n. 1) Formatie compusa din cinci interpreti care executa împreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie scrisa pentru un astfel de ansamblu. /<it. quintetto, fr. quintette
cver, CVER n. Ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formular. /<germ. Quer [stellung]
cvartă, CVÁRT//Ă ~e f. 1) muz. Interval dintre doua sunete ale gamei la distanta de patru trepte. 2) sport Pozitia a patra de aparare la scrima. 3) Sistem de conducte folosit pentru cablurile telefonice. /<it. quarto, fr. quarte
curent, CURÉNT3 ~e n. Ansamblu de teorii, idei, opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) care îsi gasesc un numar mare de adepti. ♢ A pune (sau a tine pe cineva) la ~ a informa pe cineva asupra unei chestiuni. A fi (sau a se pune sau a se tine) la ~ a se informa despre mersul unui lucru. /<fr. courant
cultură, CULTÚR//Ă ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste în diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite în urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, într-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere în laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta în laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura
cromatică, CROMÁTICĂ f. 1) Arta de a prepara si a întrebuinta culorile. 2) Ansamblul culorilor unui tablou sau obiect; colorit. /<fr. chromatique
criblură, CRIBLÚR//Ă ~i f. Piatra dura farâmitata marunt si folosita ca îmbracaminte rutiera. /<fr. criblure
craniu, CRÁNI//U ~i n. (la om si la animalele vertebrate) 1) Ansamblu de oase ale capului; teasta. 2) Schelet al capului descarnat. /<lat. cranium, fr. crâne
cotigă, COTÍ//GĂ ~gi f. 1) Carucior (cu doua roti) folosit pentru transportul unor încarcaturi usoare; teleaga. 2) Ansamblu tehnic constând din doua roti inegale pe care se sprijina grindeiul plugului. 3) înv. Car de razboi. [G.-D. cotigii] /<ucr. kotyha
costum, COSTÚM ~e n. 1) Ansamblu de îmbracaminte, compus din haina si pantaloni (la barbati) si din fusta (sau pantaloni) si jacheta (la femei). ♢ În ~ul lui Adam în pielea goala. 2) Îmbracaminte confectionata special pentru anumite ocazii. ~ de cosmonaut. ♢ ~ national îmbracaminte tra-ditionala a unui popor sau a unei regiuni; port. /<fr. costume
corp, CORP1 ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ♢ ~ neînsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta în care adversarii se afla fata în fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ♢ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a încalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, în tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus
cornet, CORNÉT1 ~e n. 1) Pachet de hârtie în forma de corn; fisic. 2): ~ acustic aparat în forma de pavilion, destinat sa amplifice sunetele, folosit de persoanele cu auzul slab. 3): ~ nazal ansamblu de sase lame osoase care sunt situate pe peretii laterali ai foselor nazale. 4) Instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici, cu registru intermediar între cel al cornului si cel al trompetei. 5) Produs de patiserie cu crema, în forma de corn. /<fr. cornet
cor, COR ~uri n. 1) Formatie de cântareti organizati dupa criteriul vocilor, care executa o piesa muzicala vocala. ♢ În ~ la unison; împreuna. 2) Compozitie muzicala destinata pentru un astfel de ansamblu. 3) (în teatrul antic) Grup de actori care simboliza în cadrul unui spectacol un personaj colectiv, întruchipând prin cântece, dansuri, gesturi opinia publica. 4) (în biserica catolica) Parte a bisericii unde stau cântaretii. /<lat. chorus
coordona, A COORDON//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A pune de acord în vederea obtinerii unui ansamblu coerent. 2) (activitati, actiuni) A orienta pentru a obtine rezultatul scontat. [Sil. co-or-] /<fr. coordoner
contrar, CONTRÁR3 ~i n. mai ales la pl. Ansamblu de trasaturi, tendinte ale obiectelor opuse unele altora. A sustine ~ul. /<fr. contraire, lat. contrarius
contextură, CONTEXTÚR//Ă ~i f. 1) Mod în care sunt îmbinate elementele unui întreg. 2) Ansamblu de elemente care definesc modul de alcatuire al unei tesaturi. /<fr. contexture
contabilitate, CONTABILIT//ÁTE ~ati f. 1) Ansamblu de operatii constând din înregistrarea si din evidenta fondurilor materiale si financiare ale unei întreprinderi sau institutii; totalitate de conturi. 2) Sectie a unei întreprinderi sau institutii unde se fac aceste operatii. 3) Stiinta care se ocupa de teoria si de practica înregistrarii si evidentei fondurilor materiale si financiare. [G.-D. contabilitatii] /<fr. comptabilité
cont, CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operatii constând din debit si credit, care exprima valoric existenta si miscarea unui mijloc sau proces economic într-o anumita perioada de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care contine astfel de operatii. ♢ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-si bate joc. A tine ~ de ceva a tine seama de ceva; a lua în consideratie. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteala de ceva; a se îndreptati. Pe ~ pro-priu din proprie initiativa si pe raspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Lista în care este trecut pretul unei consumatii într-un local public. 4) Suma de bani depusa la o casa de economii de o persoana. /<fr. compte
construcţie, CONSTRÚCŢI//E ~i f. 1) Proces de construire. 2) Obiectiv care se construieste. 3) Obiectiv construit. 4) Ansamblu al tehnologiilor care permit construirea diferitelor obiective. 5) Industrie care se ocupa de construirea diferitelor obiective. 6) lingv. Grup stabil de cuvinte. 7) Mod de esalonare a cuvintelor în propozitii si a propozitiilor în fraze. [Art. constructia; G.-D. constructiei; Sil. -ti-e] /<fr. construction, lat. constructio, ~onis
constituţie, CONSTITÚŢI//E1 ~i f. 1) Mod de constituire a elementelor unui întreg; structura; factura; compozitie; componenta. 2) Ansamblu de particularitati morfologice, functionale si psihologice ale unui om. 3) Aspect general; forma exterioara; confirmatie; configuratie. ~a corpului. [Art. constitutia; G.-D. consti-tutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis
constelaţie, CONSTELÁŢI//E ~i f. 1) Ansamblu aparent de stele care prezinta o figura conventionala si stabila. 2) fig. Grup de persoane ilustre unite în activitatea lor prin idei si scopuri comune; pleiada. [Art. constelatia; G.-D. constelatiei; Sil. -ti-e] /<fr. constella-tion, lat. constelatio, ~onis
consonanţă, CONSONÁNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de sunete armonioase. 2) Uniformitate de sunete finale a doua sau a mai multor cuvinte. 3) Succesiune de sunete. /<fr. consonance
consemn, CONSÉMN ~e n. 1) Ansamblu de obligatii stricte, date unui militar în timpul executarii serviciului de paza. 2) Sarcina imperativa, scrisa sau orala, emisa de o autoritate. 3) Sanctiune disciplinara constând în interzicerea iesirii militarilor pentru un anumit timp din cazarma sau din nava. /con- + semn
confort, CONFÓRT n. Ansamblu de conditii care constituie comoditatea vietii materiale. Cu tot ~ul. /<fr. confort
configuraţie, CONFIGURÁŢI//E ~i f. 1) Forma exterioara; aspect general; conformatie; constitutie. 2) Ansamblu de relatii externe între partile componente ale unui complex. [Art. configuratia; G.-D. configuratiei; Sil. -ti-e] /<fr. configuration, lat. configuratio, ~onis
conductă, CONDÚCT//Ă ~e f. 1) Ţeava sau ansamblu de tevi prin care se transporta fluide sau materiale pulverulente. ~ de petrol. ~ de gaz. 2) Fir sau cablu prin care circula un curent electric. ~ de înalta tensiune. /<lat. conductus
concurs, CONCÚRS ~uri n. 1) Lupta între doua sau mai multe persoane (state, organizatii) care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; întrecere; concurenta; competitie. 2) Examen prin care mai multi candidati concureaza pentru un numar limitat de locuri sau pentru admiterea într-o institutie de învatamânt. 3) Reuniune constând în lupta pentru întâietate în una sau mai multe probe sportive; întrecere sportiva; competitie. 4) rar Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. ♢ ~ de împrejurari ansamblu de împrejurari care influenteaza la un moment dat o serie de lucruri; coincidenta de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus
concertant, CONCERTÁN//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care concerteaza. 2) Care are caracter de concert. ♢ Simfonie ~ta simfonie în care doua sau mai multe instrumente au rol solistic în orchestra. Voce ~ta vocea solistica dintr-un ansamblu coral. /<fr. concertant
concepţie, CONCÉPŢI//E ~i f. 1) Mod de a concepe. 2) Ansamblu de idei generale; sistem de concepte. ♢ ~ despre lume ansamblu de idei despre lumea înconjuratoare si modul de interpretare a acesteia. 3) Proces de aparitie a unei fiinte ca urmare a fecundarii. [Art. conceptia; G.-D. conceptiei; Sil. -ti-e] /<fr. conception, lat. conceptio, ~onis
comunitate, COMUNIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter comun. ~ de limba. ~ de interese. 2) Grup social ai carui membri traiesc împreuna sau poseda bunuri materiale, au interese comune; colectivitate. 3) Totalitate de persoane care traiesc în aceeasi localitate. 4) Ansamblu de state, unite prin interese economice, politice si culturale comune. /<fr. communauté, lat. communitas, ~atis
compune, A COMPÚNE compún tranz. 1) (ansambluri, grupari, totalitati etc.) A forma prin reunire; a constitui; a alcatui. 2) (opere artistice) A produce în urma unui efort sustinut; a plasmui; a crea; a realiza. /<lat. componere
componenţă, COMPONÉNŢ//Ă ~e f. 1) Modalitate de structurare interna a elementelor componente ale unui întreg; compozitie. 2) Ansamblu de elemente componente; compozitie. /com-pon[ent] + suf. ~enta
component, COMPONÉN//T1 ~ta (~ti, ~te) Care intra în compozitia unui ansamblu; aflat în compozitia unui corp. Parte ~ta. Element ~. Forta ~ta. /<germ. Komponente, it. componente
complex, COMPLÉX2 ~e n. 1) Unitate economica care reuneste mai multe întreprinderi cu activitate de productie interdependenta; combinat. ♢ ~ agroindustrial unitate agricola care se ocupa cu producerea si prelucrarea industriala a materiei prime. 2) Ansamblu de constructii reunite în functie de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendinte si de stari de spirit inconstiente, formate în copilarie, care conditioneaza comportamentul ulterior al unei persoane. ♢ A avea ~e a fi timid. Fara ~e care actioneaza în mod firesc; fara ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neîncredere în fortele proprii. ~ul Edip atasament erotic fata de un parinte de sex opus. /<fr. complexe, lat. complexus
competenţă, COMPETÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter competent. 2) Ansamblu de informatii teoretice si practice. A avea ~. A studia cu ~. 3) Per-soana competenta. A consulta o ~. [G.-D. competentei] /<fr. compétence
comoditate, COMODIT//ÁTE ~ati f. 1) Stare comoda. 2) Atitudine comoda. 3) la pl. Ansamblu de obiecte care formeaza o stare de confort. Locuinta cu toate ~atile. /<fr. commodité, lat. commoditas, ~atis
comics, CÓMICS ~uri n. Ansamblu de desene seriale, însotite de texte scurte, având un subiect distractiv. /<engl. comics
comentariu, COMENTÁRI//U ~i n. 1) Ansamblu de note scrise sau de remarci orale prin care se comenteaza un text. 2) Expozeu critic de noutati sau de informatii. 3) Material public care contine un astfel de expozeu. [Sil. -ta-riu] /<fr. commentaire, lat. commentarium
comedie, COMEDÍ//E ~i f. 1) Piesa de teatru destinata sa produca râsul. 2) Ansamblu de actiuni care provoaca râsul. 3) Gen literar care este bazat pe comicul situatiilor si caracterelor. ~ lirica. [Art. comedia; G.-D. comediei; Sil. -di-e] /<fr. comedie, lat. comoedia
comandă, COM//ÁNDĂ ~énzi f. 1) Dispozitie, scrisa sau orala, emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala, spre a fi îndeplinita de cei vizati; ordin; porunca. A da ~. ♢ Ton de ~ ton poruncitor. La ~ la cererea si dupa dorinta unui superior. 2) Functie de conducere militara. ♢ A lua ~anda a fi numit la conducerea unei actiuni militare. 3) Cerere prin care se solicita livrarea unui produs, executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. 4) Marfa comandata. 5) Operatie prin care se manevreaza un sistem tehnic. ~ programata. ~ manuala. 6) Element al unui mecanism care asigura functionarea ansamblului. ♢ Semnal de ~ semnal transmis de dispozitivele automate pentru a determina desfasurarea unui proces tehnic. Panou (sau tablou) de ~ placa pe care sunt centralizate toate dispozitivele de comanda. [G.-D. comenzii] /<fr. commande
colonadă, COLONÁD//Ă ~e f. Serie de coloane, aran-jate în unul sau în mai multe rânduri, formând un ansamblu arhitectural. [G.-D. colonadei] /<fr. colonnade
coloană, COLOÁN//Ă ~e f. 1) Stâlp înalt, cilindric, servind pentru sustinere sau ca ornament al frontonului sau al partilor interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masa a unui fluid, care este închisa într-un tub cilindric sau care tâsneste dintr-o conducta. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcatuit dintr-o manta verticala cilindrica, continând materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tiparite, despartit printr-o linie verticala sau printr-un spatiu alb. 5) Rubrica într-un registru etc. 6) Sir de oameni sau de masini care merg succedându-se. ~ de manifestanti. ~ de tractoare. 7) Formatie a trupelor dispuse în adâncime. ~ de mars. 8): ~ sonora ansamblul de cuvinte si muzica ce însoteste imaginile unui film. 9): ~ vertebrala totalitate a vertebrelor care formeaza axul scheletului; sira spinarii. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne
colecţie, COLÉCŢI//E ~i f. 1) Ansamblu de obiecte clasate dupa anumite principii si colectate din curiozitate, din intentii estetice sau stiintifice. ~ de monede. ~ de insecte. 2) Serie de publicatii formând o unitate, aparute în cadrul unei edituri. 3) Acumulare de puroi într-un organ, într-un tesut sau într-o cavitate a organismului. [Art. colectia; G.-D. colectiei; Sil. -ti-e] /<fr. collection, lat. collectio, ~onis
colaj, COLÁJ ~e n. Procedeu în arta moderna care consta în compunerea unui tablou prin lipirea a unor elemente eterogene, în scopul obtinerii unui efect de ansamblu. /<fr. collage
cod, COD ~uri n. 1) Ansamblu de reguli, de precepte sau de prescriptii referitoare la conduita. ~ de onoare. ~ul vietii. 2) Culegere de reguli juridice dintr-o anumita ramura a dreptului; codice ~ul muncii. ~ penal. 3) Sistem de simboluri, care are destinatia de a reprezenta si a transmite o informatie; cifru. ~ secret. 4) Culegere de simboluri, care are destinatia de a reprezenta si a transmiteo informatie secreta; cifru. ~ international. 5) Sistem riguros de relatii structurale între semne si ansambluri de semne. ~ lingvistic. ~ grafic. ♢ ~ postal sistem de cifre, indicând localitatea si numarul oficiului postal al destinatarului, care se înscrie pe trimiterile postale, pentru a fi cartate cu ajutorul tehnicii automate. ~ genetic sistem de înregistrare, conservare si de transmitere a infor-matiei ereditare. /<fr. code
cocă, CÓCĂ2 coci f. 1) Ansamblu format din schelet si învelis exterior al unei nave. 2) Fuzelaj în forma de barca care asigura plutirea hidroavioanelor. [G.-D. cocii] /<fr. coque
climat, CLIMÁT ~e n. 1) Totalitate a proceselor si fenomenelor meteorologice caracteristice unei regiuni geografice; clima. 2) fig. Ansamblu de circumstante morale sau materiale care înconjoara o persoana; ambianta; atmosfera; cadru; anturaj; mediu. /<fr. climat
climacteriu, CLIMACTÉRIU n. Perioada care marcheaza încetarea secretiei interne a glandelor genitale la femei sau barbati, caracterizata si printr-un ansamblu de modificari fiziologice si psihice. [Sil. -te-riu] /<germ. Klimakterium
claviatură, CLAVIATÚR//Ă ~i f. 1) (la unele instrumente muzicale, aparate, masini de scris etc.) Ansamblu de clape si de butoane. 2) Totalitate a butoanelor de comanda care pun în functiune un mecanism, o masina etc. [G.-D. claviaturii; Sil. -vi-a-] /<germ. Klaviatur
clasicism, CLASICÍSM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) Curent în arta si cultura europeana, aparut în sec. XVIII în Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii în forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme
circuit, CIRCUÍT ~e n. 1) Miscare pe un cerc închis cu revenire la punctul initial ♢ ~ul capitalului miscare a capitalului industrial în sfera productiei (bani-marfa-bani). 2) Sistem de medii sau de conducte prin care circula ceva (lichide, vapori, gaze, electricitate etc.). ♢ ~ul apei în natura proces continuu de circulatie a apei în diferitele ei stari. ~ electric ansamblu de fire, bune conducatoare de electricitate, care constituie un traseu închis pentru circulatia unui curent. /<fr. circuit, lat. circuitus
ciocan, CIOCÁN1 ~e n. 1) Unealta formata dintr-un corp greu (de metal, de lemn etc.) de diferite forme, fixat pe un mâner, cu care se lucreaza prin lovire. ~ de cizmarie. ~ de mâna. ♢ A fi (sau a se afla) între ~ si nicovala a fi la mare strâmtoare; a fi între doua focuri. 2) Masina-unealta folosita la prelucrarea unor materiale prin lovire. ~ mecanic. 3) Unealta care serveste la lipirea pieselor metalice cu cositor sau cu alt aliaj. ~ de lipit. 4) Instrument sportiv format dintr-o sfera de metal prinsa de un cablu de sârma, folosit pentru probe de aruncare. 5) înv. Dispozitiv instalat la o poarta, cu ajutorul caruia îsi anuntau venirea vizitatorii. /<sl. tekanu
ciclu, CÍCLU ~ri n. 1) Ansamblu de fenomene care se produc în evolutia unui proces si care constituie un cerc închis. ~ de ardere. ~ anual de rotatie a Pamântului. ♢ ~ geografic schimb succesiv al etapelor de dezvoltare a reliefului scoartei Pamântului. ~ vital totalitate a fazelor de dezvoltare, prin care trece un organism pentru a deveni matur si capabil de a se reproduce. 2) Succesiune de manifestari având o tema comuna. ~ de conferinte. ~ de concerte. 3) Lant închis de atomi în molecula unor compusi chimici. 4) Grupare a claselor în învatamânt. ~ primar. 5) Hemoragie fiziologica la femei, care se produce lunar; menstruatie. /<fr. cycle, lat. cyclus
chip, CHIP1 ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) Forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kép
ceremonial, CEREMONIÁL ~e n. Ansamblu de ritualuri dupa care se desfasoara o ceremonie. Conform ~ului. [Sil. -ni-al; Pl. si ceremonialuri] /<fr. cérémonial, lat. caerimonialis
centură, CENTÚR//Ă ~i f. 1) Cingatoare militara purtata peste uniforma (de care se atârna sabia sau baioneta); centiron. 2) Fâsie din piele sau din alt material, care serveste la încins sau la ajustat îmbracamintea; brâu; cingatoare; cordon; curea. ~ la rochie. ♢ ~ de gimnastica cingatoare care sustine corpul în timpul executarii exercitiilor de gimnastica. ~ ortopedica dispozitiv care serveste la mentinerea corpului în pozitie optima pentru tratarea sistemului osos vatamat. ~ de salvare echipament care serveste la mentinerea unei persoane pe suprafata apei. ~ de siguranta echipament de protectie pentru muncitorii care lucreaza la înaltimi mari sau pentru pasagerii unor vehicule. 3) Bandaj confectionat dintr-un material elastic si folosit la sustinerea abdomenului. ♢ ~ antiseismica brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor pentru a le proteja în timpul cutremurelor. 4) Portiune dintr-un spatiu care se caracterizeaza prin anumite particularitati; zona. ♢ ~ verde ansamblu de parcuri si de gradini aflate în jurul unui oras. ~ de fortificatie totalitate a fortificatiilor construite în jurul unei localitati. 5) anat. Ansamblu osos care leaga membrele superioare si cele inferioare de trunchi. ♢ ~ scapulara ansamblu osos format din omoplati si din clavicule care leaga membrele superioare de trunchi. ~ pelviana ansamblu osos format din oasele coxale care leaga membrele inferioare de trunchi. 6) (la box) Linie imaginara din regiunea ombilicului, sub care loviturile sunt interzise. [G.-D. centurii] /<fr. ceinture
centrală, CENTRÁL//Ă ~e f. 1) Ansamblu de instalatii tehnice care produc si furnizeaza un anumit tip de energie. ~ hidroelectrica. ~ termoelectrica. 2) Statie de baza prin care se efectueaza toate legaturile dintr-o retea de telecomunicatii. ~ telefonica. [G.-D. centralei] /<fr. centrale
cărucior, CĂRUCI//ÓR ~oáre n. 1) Trasura mica în care sunt purtati copiii. 2) Vehicul de dimensiuni reduse, care se deplaseaza pe calea ferata sau suspendat pe cablu. 3) Dispozitiv al unei masini-unelte care transporta piesa de prelucrat sau unealta prelucratoare. /carut + suf. ~ior
cazarmă, CAZÁRMĂ cazarmi f. Cladire sau ansamblu de cladiri si instalatii în care sunt cazate unitatile militare. [G.-D. cazarmii] /<rus. kazarma
cazacă, CAZÁ//CĂ ~ce f. Bluza lunga, având mâneci largi, încheiata la gât într-o parte. /<fr. casaque
cavalerime, CAVALERÍME f. rar Ansamblu de trupe constând din soldati calari; cavalerie; calarime. /cavaler + suf. ~ime
cavalerie, CAVALÉRI//E1 ~i f. 1) Ansamblu de trupe constând din soldati calari; calarime; cavalerime. 2) Grup de soldati facând parte din acest ansamblu de trupe. [Art. cavaleria; G.-D. cavaleriei; Sil. -ri-e] /<rus. kavalerija, it. cavalleria
categorie, CATEGORÍ//E ~i f. 1) Notiune fundamentala (cu sfera deosebit de larga) care reflecta trasaturile si relatiile generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor realitatii. ~ filozofica. 2) Ansamblu de persoane, de obiecte sau de fenomene care prezinta proprietati distinctive comune. 3) sport Grup special în care sunt clasati sportivii sau echipele dupa anumite proprietati (greutate, vârsta, sex etc.). 4) Grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita însusire; specie; gen; soi; fel. [Art. categoria; G.-D. categoriei; Sil. -ri-e] /<fr. catégorie, lat. categoria
caracter, CARACTÉR ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natura. ~ dârz. 2) Ansamblu de dispozitii înascute, care constituie structura psihica a unui individ. ~ flegmatic. 3) Proprietate morala care se manifesta prin perseverenta, vigurozitate si corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstreaza asemenea calitati. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietati psihice si morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trasatura; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn conventional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informatie folosit în codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character
captiv, CAPTÍV ~a (~i, ~e) si substantival Care este lipsit de libertate; prizonier. ♢ Balon ~ balon legat de sol printr-un cablu. /<fr. captif, lat. captivus
capital, CAPITÁL2 ~uri n. 1) Ansamblu de bunuri posedate în bani sau în natura. 2) Totalitate a resurselor banesti investite într-o afacere. ~ industrial. 3) fig. Totalitate de bunuri intelectuale, spirituale sau morale. /<fr. capital
capelă, CAPÉL//Ă1 ~e f. 1) Ansamblu coral care întruneste un numar mare de coristi. 2) Orchestra de proportii reduse. [G.-D. capelei] /<it. capella, germ. Kapelle
capela, A CAPEL//Á ~éz tranz. mar. (cabluri, parâme) A fixa de un catarg. /<fr. capeler
canevas, CANEVÁS ~e n. 1) Plan redus care contine o vedere de ansamblu a unei lucrari; schita. 2) Retea de linii (meridiane si paralele) trasate în vederea alcatuirii unei harti. /<fr. canevas
camuflaj, CAMUFLÁJ ~e n. 1) Ansamblu de procedee si de metode pentru a camufla tehnica, obiectivele si trupele militare. 2) Material folosit pentru camuflare. /<fr. camouflage
campanie, CAMPÁNI//E ~i f. 1) Ansamblu de operatii militare efectuate pe câmpul de lupta, într-o anumita perioada de timp. Plan de ~. 2) Actiune întreprinsa din timp, dupa un anumit plan, pentru realizarea unor sarcini politice sau sociale. ~ electorala. ~ agricola. 3) Timpul cât dureaza aceasta actiune. [Art. campania; G.-D. campaniei; Sil. -ni-e] /<fr. campagne, rus. kampanija
cale, CÁL//E cai f. 1) Fâsie de teren special amenajata pentru circulatia oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afara peste masura. ~ea vietii cursul vietii. A-si face ~ (sau drum) a) a-si crea posibilitati de patrundere undeva; b) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. A gasi cu ~ a socoti ca este nimerit. A face cuiva ~ a lasa sa treaca. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva sa-si ajunga tinta. A-i tine ~ea cuiva a) a urmari pe cineva în mod insistent pentru a-i câstiga bunavointa; b) a pândi trecerea cuiva. A pune tara la ~ a discuta multe si de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul sa... A-si pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe saturate. ~ buna! urare facuta la plecarea cuiva; calatorie placuta! A face ~ întoarsa a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treaca-mearga. Ce mai ~ea-valea ce sa mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Strada care servea drept artera principala de circulatie într-un oras. 3) Linie de comunicatie. ~ ferata. ~ aeriana. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Cai respiratorii sistem de organe care asigura respiratia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei masini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafata pe care ruleaza rotile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Directie de dezvoltare, de miscare. ♢ Pe ~ administrativa prin organele de administratie. Pe ~ ierarhica din instanta în instanta. A o lua pe alta ~ a încerca prin alta metoda. 7) Interval care separa doua puncte în spatiu; distanta; departare. A mers ~ de doua zile. [Art. calea; G.-D. caii] /<lat. callis
calculaţie, CALCULÁŢI//E ~i f. 1) v. A CALCULA. 2) Ansamblu de calcule efectuate în scopul determinarii unor indicatori. [Art. calculatia; G.-D. calculatiei; Sil. -ti-e] /<lat. calculatio, ~onis
calcul, CÁLCUL1 ~e n. 1) Totalitate a operatiilor aritmetice efectuate în vederea determinarii valorii unei marimi; socoteala. 2) mat. Succesiune de operatii efectuate cu ajutorul unor simboluri ce reprezinta anumite valori. 3) fig. Ansamblu de reflectii realizate în scopul de a obtine un avantaj sau de a realiza ceva. /<lat. calculus, fr. calcul
cadru, CÁDR//U ~e n. 1) Rama în care se fixeaza un tablou sau o fotografie. 2) Tablou sau fotografie dispusa într-o astfel de rama. 3) Pervaz al unei usi sau ferestre. 4) Desen care margineste o harta, un text sau o fotografie. 5) Spatiu care cuprinde o imagine pe o pelicula fotografica sau cinematografica. 6) Schelet din diferite materiale, întrebuintat în constructii (la poduri, galerii etc.) ca suport de rezistenta; osatura; carcas. 7) Ansamblu de circumstante materiale sau morale care înconjoara o persoana; ambianta; climat; mediu; anturaj. 8) fig. Limita (prevazuta sau impusa) a unei probleme sau actiuni. 9) mai ales la pl. Efectiv de baza care include oamenii dintr-o întreprindere, institutie sau organizatie. 10) Persoana care face parte dintr-un astfel de efectiv. 11) (în armata) Personal de conducere si de comanda. /<fr. cadre, rus. kadrî
cadran, CADRÁN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate si instrumente de masurat) Suprafata plana, divizata si gradata, pe care se deplaseaza un ac indicând o anumita valoare (de timp, de presiune, de viteza, de diferenta de potential etc.). ♢ ~ solar dispozitiv constând dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumita suprafata pe care se proiecteaza umbra unei tije, pozitia si lungimea careia indica ora solara. 2) mat. Arc reprezentând un sfert de cerc. /<fr. cadran
cablu, CÁBLU ~ri n. 1) Frânghie groasa din fire vegetale sau metalice rasucite, folosita la tractiune sau la ridicat greutati. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) Conductor electric format din fire metalice izolate. 3) Unitate de masura a lungimii (egala cu o zecime de mila marina) folosita în navigatie. /<fr. câble
cablogramă, CABLOGRÁM//Ă ~e f. Telegrama transmisa prin cablu submarin. /<fr. câblogramme
cablier, CABLIÉR ~e n. Nava de transport folosita în lucrarile de asezare a cablurilor submarine. [Sil. -bli-er] /<fr. câblier
cablaj, CABLÁJ n. 1) v. A CABLA. 2) Totalitate a cablurilor care realizeaza legaturile electrice într-un aparat sau într-o instalatie de telecomunicatii. /< fr. câblage
cabla, A CABL//Á ~éz tranz. 1) (locuinte, institutii etc.) A prevedea cu cabluri (de telecomunicatii); a face legatura cu un cablu de telecomunicatii. 2) (fire metalice) A asambla prin rasucire sau împletire într-un singur cablu; a transforma în cablu, rasucind sau împletind. /< fr. câbler
byte, BYTE [pr.: bait] m. inform. Ansamblu de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie. /Cuv. engl.
buton, BUTÓN2 ~i m. Piesa vestimentara mica, de obicei rotunda (din metal, sidef, mase plastice etc.), având functie decorativa sau servind la asamblarea partilor îmbracamintei (încheierea mansetelor la camasile barbatesti sau la bluze, a gulerelor etc.). /<fr. bouton
butaforie, BUTAFORÍE f. Ansamblu de obiecte cu caracter imitativ, confectionate din carton presat si din alte materiale, folosite la realizarea decorurilor în teatru si în cinematografie. [Art. butaforia; G.-D. butaforiei; Sil. -ri-e] /<rus. butaforiia
buclă, BÚCL//Ă ~e f. 1) Suvita de par, rasucita în spirala; cârliont; zuluf. 2) Îndoitura în forma de lat a firului din care este alcatuit ochiul unui tricot. 3) Portiune a albiei unui curs de apa, având forma unei curbe foarte pronuntate. 4) tehn. Piesa metalica pe care se fixeaza capatul unui cablu. [Sil. bu-cla] /<fr. boucle
buchet, BUCHÉT ~e n. 1) Grup de plante (flori, frunze etc.) taiate si aranjate în manunchi cu cozile într-o directie. 2) Totalitate de obiecte omogene, unite împreuna într-un ansamblu. 3) Aroma specifica a unor vinuri, coniacuri, lichioruri de calitate superioara. /<fr. bouquet
broşă, BRÓS//Ă ~e f. 1) Bijuterie, prevazuta cu un ac pentru a putea fi fixata la o haina (rochie, bluza etc.). 2) Unealta cu care se prelucreaza suprafetele pieselor metalice. 3) med. Tija speciala, folosita în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. brosei] /<fr. broche
brăţară, BRĂŢ//ÁRĂ ~ari f. 1) Podoaba (din metal pretios sau alte materiale) în forma de veriga, purtata de femei la încheietura mâinii sau pe brat. 2) tehn. Piesa de metal constând din doua sau mai multe bucati care se strâng în jurul altor piese pentru a le asambla. 3) Piesa inelara de metal, care serveste la fixarea pe zid a unor tevi, burlane, cabluri si a altor piese suspendate. 4) arhit. Element decorativ inelar în relief, care înconjoara o coloana; brâu. [G.-D. bratarii] /<lat. brachiale
bolerou, BOLERÓU ~ri n. Obiect de îmbracaminte femeiasca, fara mâneci, scurt pâna deasupra taliei, purtat peste bluza. /<fr. boléro
bobină, BOBÍN//Ă ~e f. 1) Suport (cilindric) care serveste la înfasurarea diferitelor fire, cabluri, benzi. 2) Ansamblu compus din aceasta piesa si spirele înfasurate pe ea. ♢ ~ electrica element al unui circuit electric, constituit din mai multe spire conductoare. /<fr. bobine
bobina, A BOBIN//Á ~éz tranz. (fire, cabluri etc.) A înfasura pe o bobina. /<fr. bobiner
bob, BOB3 ~uri n. 1) Sanie sportiva pentru mai multe persoane, dirijata cu un volan sau cu doua cabluri. 2) Sport practicat cu aceasta sanie. /<engl. bob[sleigh]
bluză, BLÚZ//Ă ~e f. 1) Obiect de îmbracaminte (mai ales femeiasca) care acopera corpul pâna la brâu. ~ de matase. 2) Haina de protectie purtata de anumite categorii de muncitori în timpul lucrului. /<fr. blouse
blum, BLUM ~uri n. Lingou de otel obtinut prin laminare. /<fr. bloom
bluming, BLÚMING ~uri n. Laminor pentru obtinerea blumurilor. /<engl. blooming
bluejeans, BLUE-JEANS [pr.: blu-gins] m. Pantaloni confectionati dintr-un material special din bumbac rezistent, cu buzunarele si cusaturile întarite prin tigheluri si tinte. /Cuv. engl.
bluf, BLUF [pr.: blöf] ~uri n. livr. Siretlic prin care cineva este speriat sau indus în eroare; fapta sau actiune neizbutita (menita sa deruteze sau sa intimideze un adversar). /<engl. bluff
blues, BLUES [pr.: bluz] n. 1) Cântec popular nostalgic al negrilor din America, devenit mai târziu piesa de jaz. 2) Dans care se executa dupa aceasta melodie. /Cuv. engl.
bloc, BLOC1 ~uri n. 1) Bucata mare dintr-o materie solida si grea. ~ de piatra. 2) Ansamblu de elemente grupate, care formeaza un tot omogen. ♢ ~ de desen mapa cu foi de hârtie, prinse împreuna si folosite la desen. În ~ împreuna; fara a desparti; în totalitate; laolalta; global. /<fr. bloc
biserică, BISÉRI//CĂ ~ci f. 1) Edificiu construit si amenajat special pentru celebrarea cultului crestin. ♢ A nu fi usa de ~ a) a nu respecta morala crestina; b) a nu fi corect. A nu fi dus (de multe ori) la ~ a neglija convenientele sociale. 2) mai ales art. Institutia crestinismului în ansamblu. 3) Comunitate religioasa de adepti ai aceluiasi cult. [G.-D. bisericii] /<lat. basilica
birotică, BIRÓTICĂ f. Ansamblu de tehnici de informatica ce tin de activitatea administrativa, de secretariat. /<fr. bureautique
bimetalism, BIMETALÍSM n. Sistem monetar cu un dublu etalon metalic (de obicei, aurul si argintul). /<fr. bimétallisme
baterie, BATERÍ//E ~i f. 1) mil. Subunitate de artilerie, utilata cu tunuri sau cu aruncatoare de mine. ~ antiaeriana. 2) tehn. Grup de elemente (aparate, piese, dispozitive) identice sau asemanatoare, care îndeplinesc aceeasi functie. ♢ ~ electrica ansamblu de acumulatoare electrice, legate în serie. 3) Vas cu gheata, în care se pun la racire sticle cu bauturi. 4) muz. Ansamblul instrumentelor de percutie dintr-o orchestra (mai ales de muzica usoara sau de jaz). [Art. bateria; G.-D. bateriei] /< fr. batterie
baracament, BARACAMÉNT ~e n. Ansamblu de baraci de pe un santier. /<fr. baraquement
bancă, BÁNC//Ă2 banci f. 1) Institutie financiara care efectueaza operatii de plata si de credit. ~ agricola. 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. ~a nationala se afla în centrul orasului. 3): ~ de date ansamblu de date dintr-un anumit domeniu, organizate în scopul optimizarii folosirii lor. [G.-D. bancii] /<fr. banque, it. banca
balet, BALÉT ~e n. 1) Gen de dans artistic, constând din figuri executate de una sau mai multe persoane dupa o anumita compozitie muzicala. 2) Compozitie muzicala dupa care se executa aceste dansuri. 3) Spectacol teatral, constând din asemenea dansuri. 4) Ansamblu de balerini si balerine. /<fr. ballet, it. balletto
balcanism, BALCANÍSM ~e n. 1) Cuvânt sau expresie specifica uneia dintre limbile balcanice. 2) Ansamblu de mentalitati, de deprinderi, de manifestari etc. (considerate a fi) specifice locuitorilor din Peninsula Balcanica. /Din Balcani n. pr. + suf. ~ism
baghetă, BAGHÉT//Ă ~e f. Vergea mica, subtire si flexibila (cu diferite întrebuintari). ♢ ~a arcusului vergea pe care este întins parul arcusului. ~ele tobosarului fiecare dintre cele doua bastonase cu care se bate toba mica si triangul. ~a dirijorului betisor subtire si usor cu care dirijorii conduc un ansamblu muzical. ~ magica betisor de care se serveste iluzionistul. Sub ~a (cuiva) sub conducerea dirijorala (a cuiva). /<fr. baguette
autotren, AUTOTRÉN ~uri n. Ansamblu format dintr-un autovehicul si una sau mai multe remorci. /auto- + tren
aterizor, ATERIZ//ÓR ~oáre n. Ansamblu de dispozitive cu ajutorul carora un avion ruleaza pe pamânt; tren de aterizare. /<fr. atterrisseur
armură, ARMÚR//Ă ~i f. 1) Îmbracaminte metalica de protectie folosita de razboinici în trecut. 2) Împletire a firelor de urzeala cu cele de batatura. 3) Învelis protector la cablurile electrice. 4) muz. Totalitate a semnelor de alteratie puse la începutul unui portativ care indica tonalitatea lucrarii muzicale; armatura. [G.-D. armurii] /<fr. armure
armătură, ARMĂTÚR//Ă ~i f. 1) Ansamblu de bare metalice, care întaresc o constructie de beton armat. 2) Ansamblul elementelor de sustinere a unei lucrari miniere subterane. 3) Totalitate a pieselor metalice ale unor instalatii alcatuite din tevi, conducte etc. 4) Totalitate a aparatelor de control (de comanda, de siguranta etc.), montate la o instalatie sau la o masina. 5) Îmbracaminte metalica de protectie a unui cablu electric. 6) Fiecare dintre conductoarele unui condensator electric. [G.-D. armaturii] /<lat. armatura, fr. armature
aparatură, APARATÚR//Ă ~i f. Ansamblu de aparate care asigura functionarea unei instalatii, masini etc. /<germ. Apparatur
aparat, APARÁT ~e n. 1) Sistem tehnic care serveste la executarea anumitor operatii (tehnice, mecanice, electrice etc.). ~ de radio. ~ fotografic. ♢ ~ de gimnastica ansamblu de instalatii care servesc la efectuarea de exercitii gimnastice. 2) Totalitate a organelor care îndeplinesc o functie în organism. ~ circulator. ~ digestiv. 3) Totalitate a serviciilor si a personalului dintr-o institutie, dintr-un stat. ~ administrativ. ♢ ~ critic explicatiile care însotesc un text. /<germ. Apparat, lat. apparatus
anturaj, ANTURÁJ ~e n. Ansamblu de circumstante materiale sau morale care înconjoara o persoana; mediu; cadru; climat. /<fr. entourage
antretoază, ANTRETOÁZ//Ă ~e f. Legatura între grinzile transversale ale unei constructii, care face mai rigid ansamblul constructiei. /<fr. entretoise
ansamblu, ANSÁMBLU ~ri n. 1) Unitate rezultata din suma partilor componente; tot unitar; totalitate. ~ de masuri. ♢ În ~ în general; în mare. 2) Colectiv artistic. ~ de estrada. /<fr. ensemble
anfiladă, ANFILÁD//Ă ~e f. Sir de cladiri, de coloane, asezate în linie dreapta, formând un ansamblu arhitectural. /<fr. enfilade
ancoră, ÁNCOR//Ă ~e f. 1) Piesa grea de metal cu câteva brate în forma de gheare cu care se imobilizeaza o nava. 2) Cablu cu care se fixeaza un element de constructie. 3) Undita cu trei cârlige folosita la pescuitul unor pesti rapitori. [G.-D. ancorei] /<it., lat. ancora
ancoraj, ANCORÁJ ~e n. 1) v. A ANCORA. 2) Ansamblu de obiecte (ancora, lant etc.) care servesc pentru ancorare. 3) Loc de ancorare. 4) Totalitate a cablurilor care fixeaza o constructie înalta, un stâlp. /<fr. ancorage, it. ancoraggio
ancadrament, ANCADRAMÉNT ~e n. 1) Cadru decorativ la o usa sau la o fereastra. 2) Ansamblu de cladiri sau de plantatii care înconjoara o piata. /<fr. encadrement
ambianţă, AMBIÁNŢ//Ă ~e f. Ansamblu de circumstante materiale sau morale care înconjoara o persoana; anturaj; climat; mediu; cadru. ~ culturala. [G.-D. ambiantei; Sil. -bi-an-] /<fr. ambiance
amănunt, AMĂNÚNT ~e n. Element neesential dintr-un ansamblu; parte secundara a unui lucru; detaliu. ♢ (Cu) de ~ul în cele mai mici detalii. Cu ~ul cu bucata. /a + manunt
amară, AMÁR//Ă ~e f. Cablu care serveste la amararea diferitelor ambarcatii si nave. /<fr. amarre
alcoolometrie, ALCOOLOMETRÍE f. Ansamblu de procedee cu ajutorul carora se determina gradul de concentratie a alcoolului dintr-o solutie. /<fr. alcoolométrie
alcătui, A ALCĂTU//Í ~iésc tranz. 1) A face sa ia fiinta si sa capete forma definitiva; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instructiune. 2) (totalitati, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni
alaun, ALAÚN m. 1) Sare a sulfatului de aluminiu cu diferite elemente bazice. 2) Sulfat dublu de aluminiu si potasiu folosit în tabacarie, farmaceutica etc.; piatra-acra. /<germ. Alaun
aeroport, AEROPÓRT ~uri n. Ansamblu construit din terenuri, cladiri, instalatii si servicii necesare traficului aerian. /<fr. aéroport
aerogară, AEROG//ÁRĂ ~ari f. Ansamblu de cladiri unde sunt instalate serviciile unui aeroport. [G.-D. aerogarii] /<fr. aérogare
aerocablu, AEROCÁBLU ~ri n. tehn. Transport aerian folosit pe santiere. /aero- + cablu
activitate, ACTIVIT//ÁTE ~ati f. 1) Ansamblu de actiuni fizice sau spirituale în vederea obtinerii unui rezultat. ~ pedagogica. ~ stiintifica. 2) fiziol. Functie a unui organ. 3): ~ solara totalitate a fenomenelor care au loc în paturile exterioare ale Soarelui. [G.-D. activitatii] /<fr. activité, lat. activitas, ~atis
abstrage, A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /<lat. abstrahere
abluţiune, ABLUŢIÚN//E ~i f. 1) Spalare a corpului (în scop de purificare) prescrisa de unele religii orientale. 2) Spalare cu dusul. [Sil. -blu-ti-u-] /<lat. ablutio, ~onis, fr. ablution
omogen, OMOGÉN ~a (ĩ, ĕ) 1) Care este constituit din parti componente de acelasi gen; cu structura uniforma. 2) mat. (despre functii, polinoame) Care au termeni de acelasi grad în raport cu ansamblul de variabile; cu termeni de acelasi grad. /<fr. homogene, germ. Homogen
onomastică, ONOMÁSTICĂ f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limba. 2) Disciplina lingvistica care studiaza numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique
operaţie, OPERÁŢI//E ~i f. 1) Actiune efectuata în vederea realizarii unui scop. 2) Interventie chirurgicala. 3) Afacere financiara sau comerciala. ~ avantajoasa. 4) mil. Ansamblu de manevre coordonate efectuate de trupele militare în vederea realizarii unui plan de lupta. 5) mat. Calcul efectuat asupra unor multimi de elemente. [G.-D. operatiei; Sil. -ti-e] /<lat. operatio, ~onis, fr. opération, germ. Operation
operă, ÓPER//Ă1 ~e f. 1) Activitate de amploare realizata cu un anumit scop. 2) Lucrare de valoare într-un anumit domeniu de activitate (literatura, arta, stiinta). 3) Ansamblu de lucrari ale unui om de creatie. 4) la pl. Editie care include toate sau cele mai reprezentative lucrari ale unui autor. [G.-D. operei] /<lat., it. opera
opresiune, OPRESIÚN//E ~i f. 1) Ansamblu de actiuni care oprima omul; asuprire; împilare. 2) Gre-utate în respiratie (însotita de dureri pec-torale). 3) fig. Tulburare psihica însotita de indispozitie si de depresiune sufleteasca. [Sil. -pre-si-u-] /<fr. oppression, lat. oppressio, ~onis
oralitate, ORALITÁT//E f. 1) Caracter oral. 2) Ansam-blu de proprietati stilistice ale limbii vorbite, ale graiului viu. 3) jur. Principiu al dreptului procedural, potrivit caruia dezbaterile judiciare si pronuntarea sentintei se fac oral la sedinta de judecata. ~ea procesului. /oral + suf. ~itate
organ, ORGÁN1 ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplineste anumite functii. 2) Piesa sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicatie periodica (ziar, revista). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Institutie cu functii speciale într-un domeniu anumit al vietii sociale. /<ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe
organic, ORGÁNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~ca. 2) Care tine de organizarea interna a unor ansambluri; care prezinta un întreg; unitar. Lege ~ca. Unitate ~ca. 3) Care rezulta din structura interna a unui lucru; esential; intrinsec. 4) (despre relatii, legaturi) Care este asemanator relatiilor interne dintre partile componente ale unui organism; care este analog legaturii dintre partile unui organism; indisolubil. Legatura ~ca. 5) (despre substante, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale si animale. ♢ Chimie ~ca compartiment al chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique
organism, ORGANÍSM ~e n. 1) Corp viu cu sistem de autoreglare; totalitate de organe care constituie un corp viu. ~ animal. ~ vegetal. 2) fig. Ansamblu organizat de elemente, coordonate între ele, care constituie un tot întreg în stare sa functioneze; mecanism. ~ social. ~ administrativ. /<lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme
ornamentaţie, ORNAMENTÁŢI//E ~i f. 1) Arta ornamentarii. 2) Ansamblu de elemente care servesc pentru a împodobi cladiri, interioare; decor. [G.-D. ornamentatiei] /<fr. ornementation
ornamentică, ORNAMÉNTICĂ f. 1) Ansamblu de elemente ornamentale (specifice unui popor, unui stil sau unei opere). 2) Totalitate a sunetelor care împodobesc linia melodica principala. /<germ. Ornamentik
ortografie, ORTOGRAFÍ//E ~i f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a cuvintelor dintr-o limba. [G.-D. ortografiei] /<lat. orthographia
osatură, OSATÚR//Ă ~i f. 1) (la om si la animalele vertebrate) Ansamblul oaselor dintr-un organism; schelet. 2) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; carcasa; schelet. 3) fig. Constitutie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; schelet. /<fr. ossature
ostilitate, OSTILIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter ostil. 2) Atitudine ostila; dusmanie; ura; vrajba; vrajmasie. 3) la pl. Ansamblu de operatii militare între statele aflate în razboi. /<fr. hostilité
pachet, PACHÉT ~e n. 1) Obiect constând din ceva învelit sau legat în asa fel încât sa fie comod de transportat sau de pastrat. ♢ ~ individual pachet constând din tifon si vata sterila pentru pansarea ranilor pâna la acordarea ajutorului medical. 2) Ambalaj (de carton, de hârtie etc.) în care este învelit ceva. 3) Ansamblu de piese identice, legate între ele, folosit într-un sistem tehnic. /<fr. paquet, germ. Paket
pact, PACT ~e n. 1) Conventie internationala cu caracter solemn care reglementeaza relatiile dintre doua sau mai multe state. 2) Document scris care certifica aceasta conventie. 3) Ansamblu de state legate printr-o astfel de conventie. /<fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt
paletă, PALÉT//Ă ~e f. 1) Placa de lemn pe care pictorul îsi dispune si îsi amesteca culorile. 1) Gama de culori caracteristica pentru opera unui pictor; cromatica; colorit. 3) fig. Maiestrie artistica a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite în creatia unui om de arta. 5) sport Racheta mica de lemn acoperita cu cauciuc sau cu pluta si folosita pentru a lovi mingea la tenisul de masa. 6) Piesa a unei masini cu rotor, având forma unei aripi cu fete curbe. /<fr. pallete
palier, PALIÉR ~e n. 1) tehn. Organ al unei masini pe care se fixeaza un ax sau un arbore si care permite acestora o miscare de rotatie sau de oscilatie; lagar. 2) Platforma la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna. 3) Ansamblu al planseelor unei constructii situate la acelasi nivel. 4) Portiune orizontala a unei cai ferate sau a unui drum. [Sil. -li-er] /<fr. palier
panoramă, PANORÁM//Ă ~e f. 1) Priveliste vasta, care poate fi contemplata din departare si de la înaltime; vedere circulara. 2) fig. Viziune de ansamblu. ~a istoriei literare. 3) Tablou de mari dimensiuni cu obiecte în relief în prim- plan, executat pe peretele unei încaperi circulare, iluminat într-un anumit fel si destinat a fi privit din centru. 4) Cladire circulara în care este expus un asemenea tablou. 5) Spectacol de bâlci cu participarea scamatorilor, acrobatilor si a animalelor exotice. 6) Expozitie a figurilor de ceara; panoptic. /<fr. panorama, germ. Panorama
panteon, PANTEÓN ~uri n. 1) (în antichitatea greaca si romana) Templu consacrat tuturor zeilor. 2) Cripta monumentala închinata memoriei oamenilor ilustri ai unei natiuni. 3) fig. Ansamblu de personalitati celebre dintr-o tara. [Sil. -te-on] /<fr. panthéon
paracăzător, PARACĂZĂT//ÓR ~oáre n. Dispozitiv de siguranta la ascensor, care, în cazul ruperii cablului de sustinere, opreste caderea coliviei acestuia. /para- + cazator
paradă, PARÁD//Ă ~e f. 1) Defilare a trupelor militare sau a colectivelor sportive cu ocazia unei sarbatori oficiale sau a unei festivitati. ♢ De ~ de forma; de ochii lumii. 2) Etalare a unui lucru cu scopul de a-l pune în valoare. ♢ A face ~ de (sau cu) ceva a face ceva pentru a produce efect; a pune în valoare cu ostentatie. 3) Iesire pe arena a ansamblului actorilor unui spectacol de circ. 4) (la box, scrima) Ansamblu de miscari executate succesiv de unul din sportivi pentru a para o lovitura a adversarului, dându-i o riposta. /<fr. parade, germ. Parade,
paradigmă, PARADÍGM//Ă ~e f. lingv. 1) Ansamblu asociativ de elemente ale limbii apartinând aceleiasi clase morfo-sintactice sau/si semantice, care poseda între ele relatii virtuale de substitutie. 2) Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. 3) Model de declinare sau de conjugare. /<lat. paradigma, ngr. parádigma
pară, PÁRĂ1 f. 1) Ansamblu de flacari aparut în procesul arderii în mediu aerian; vapaie. ♢ A se face foc si ~ a se înfuria. 2) Emanatie fierbinte a unui izvor puternic de caldura; vapaie; dogoare. [G.-D. perei] /<sl. para
parâmă, PARÂM//Ă ~e f. si substantival Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave. /<turc. parima
partidă, PARTÍD//Ă ~e f. 1) Durata a unui joc sportiv sau distractiv, la sfârsitul careia se stabilesc câstigatorii. ~ de tenis. ~ de baschet. ♢ A pierde ~a a suferi un esec. 2) Divertisment concret cu participarea mai multor persoane. 3) Casatorie contractata în urma unor demersuri prealabile. 4) Persoana care constituie obiectul contractarii unei asemenea casatorii. 5) Fragment al unei partituri destinate unui interpret dintr-un ansamblu sau unui grup de interpreti, care cânta la unison. 6) Sistem de evidenta a unor operatii financiare; cont. 7) (în comert) Cantitate dintr-o marfa venita în acelasi timp de la fabrica sau pusa odata în vânzare; lot. [G.-D. partidei] /<ngr. partídha, fr. partie
pavilion, PAVILI//ÓN1 ~oáne n. 1) Constructie usoara, de regula circulara, situata într-o gradina, într-un parc, la marginea unei paduri sau pe malul unui lac, care serveste, mai ales, ca adapost. 2) Cladire facând parte dintr-un ansamblu de constructii. [Sil. -li-on] /<fr. pavillon, germ. Pavillon
pavoaz, PAVOÁZ ~e n. Ansamblu de drapele sau de lumini cu care se împodobeste o nava în semn de sarbatoare. /<fr. pavois
pălămar, PĂLĂMÁR2 ~e n. pop. Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave; parâma. /<turc. palamar, ngr. palamári
păr, PĂR2 peri m. 1) (la animalele mamifere si la om) Fir cornos, subtire care creste pe corp. 2) (cu sens colectiv) Ansamblu al acestor fire. ~ ondulat. ~ mare. ♢ De-a fir a ~ (sau din ~ în ~) foarte minutios. A se tine (sau a atârna, a sta) într-un fir de ~ (sau de ata) a) a depinde de ceva foarte nesigur; b) a fi în pericol de moarte. A despica (sau a taia) ~ul (sau firul de ~) în patru (sau în sapte, în noua etc.) a cerceta foarte amanuntit. A scoate (cuiva) peri albi (sau suri) a cauza cuiva multe neplaceri. A i se face (sau a i se ridica) ~ul maciuca a fi cuprins de un sentiment de groaza. A-i iesi ~ul prin caciula a) a fi foarte sarac; b) a se satura de atâta asteptare. Când a creste (cuiva) ~ în palma (sau când a face broasca ~) nicicând. Cât ~ în palma defel; nimic. Tras de ~ fortat; cu de-a sila. În doi peri a) într-un mod neclar; ambiguu; b) care este neclar; ambiguu. Peri rai boala de ochi provocata de firele de gene mai lungi, care irita globul ocular. ~ul-porcului planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze marunte, asemanatoare cu solzii de peste, si cu sporangi în forma de spice terminale, care creste prin locuri umede. 3) Formatie chitinoasa filiforma de pe corpul insectelor. 4) la pl. Firele retezate scurt de pe suprafata unei tesaturi (în special a unui covor). 5) la pl. Firele care cresc pe frunzele sau tulpinile unor plante. 6) pop. (la ceasuri) Arc subtire în forma de spirala. /<lat. pilus
pâine, PÂIN//E ~i f. 1) Produs alimentar facut din aluat dospit, framântat si copt în cuptor; pita. ~ de casa. ~ de secara. ♢ Bun ca ~ea (cea) calda foarte bun. A mânca ~ea degeaba a nu rasplati câstigul prin munca. A mânca ~ si sare cu cineva a fi în strânsa prietenie cu cineva, împartind bucuriile si necazurile. A întâmpina (pe cineva) cu ~ si sare a primi pe cineva cu mare bucurie. A se vinde ca ~ea (cea) calda a se vinde foarte repede. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a bunurilor materiale necesare vietii; ansamblul mijloacelor de trai. ♢ ~ea cea de toate zilele venit din care traieste cineva. A câstiga o bucata de ~ a dobândi prin munca minimumul de existenta. A lua cuiva ~ea (sau bucatica de ~ sau bucatica) de la gura a lipsi pe cineva de mijloace de existenta. A mânca ~ea cuiva a trai pe socoteala cuiva. A trai cu ~ si apa a trai în saracie. 3) Câmp semanat cu paioase (grâu, secara etc.); semanatura de grâne. 4) Recolta de grâne. 5) fig. Slujba care asigura existenta cuiva; post; functie. ♢ A baga (sau a pune) în ~ a aranja într-o functie, într-un post. A scoate din ~ a elibera dintr-o functie, dintr-un post. [G.-D. pâinii] /<lat. panis
pedalier, PEDALIÉR ~e n. Ansamblu de pedale de la orga (corespunzatoare sunetelor grave). [Sil. -li-er] /<fr. pédalier
pedologie, PEDOLOGÍE2 f. Ansamblu de conceptii psihologice, biologice si sociologice care sustin ca dezvoltarea copilului este determinata de ereditate si de influenta mediului social. [G.-D. pedologiei] /<fr. pédologie
peisaj, PEISÁJ ~e n. 1) Colt din natura reprezentând un ansamblu estetic. 2) Reprezentare artistica (în pictura, literatura, muzica etc.) a unui colt din natura. 3) Gen artistic corespunzator (pictural, literar, muzical etc.). [Sil. pe-i-] /<fr. paysage
pentacord, PENTACÓRD ~uri n. 1) (în antichitate) Lira cu cinci coarde. 2) Ansamblu de cinci sunete succesive ale unei scari muzicale. /<fr. pentacorde
perfect, PERFÉCT1 n. lingv. Ansamblu de forme verbale care exprima o actiune efectuata si terminata pâna la momentul vorbirii; trecut. /<lat. perfectus, germ. Perfekt
peristaltism, PERISTALTÍSM n. Ansamblu de contractii musculare ale unor organe interne cavitare (stomac, intestin etc.) care propulseaza continutul acestora. /<fr. péristaltisme
persoană, PERSOÁN//Ă ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) Om (sau organizatie) luat în raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne
piatră, PIÁTR//Ă piétre f. 1) Roca dura raspândita la suprafata sau în interiorul pamântului, având diferite întrebuintari. ♢ Epoca de ~ perioada din istoria omenirii, caracterizata prin confectionarea uneltelor si armelor din piatra. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei slefuite neolitic. ~ abraziva roca foarte dura, întrebuintata la confectionarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale maruntite, întrebuintat la confectionarea mozaicurilor. ~ litografica roca sedimentara de calcar, folosita în litografie pentru confectionarea cliseelor. ~ de încercare a) roca foarte dura întrebuintata pentru controlarea puritatii aurului si a argintului; b) mijloc de control al capacitatii morale si/sau fizice ale unei persoane. ~ pretioasa (sau nestemata, scumpa, rara) mineral cristalizat, transparent, stralucitor, de mare valoare, întrebuintat pentru confectionarea bijuteriilor si a altor podoabe. ~ semipretioasa mineral cristalizat, având o valoare mai mica decât piatra pretioasa. ~ filozofala a) substanta miraculoasa, care, dupa parerea alchimistilor medievali, poate preface toate metalele în aur si poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inima de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimtitor. A scoate apa si din ~ seaca a obtine ceva dorit în orice împrejurari. ~ acra sulfat dublu de aluminiu si de potasiu; alaun. ~ vânata sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasa sulf în forma de bucati. 2) Bucata dintr-o astfel de roca. Cladire de ~. Drum de ~. ♢ ~ de ascutit cute. ~ de moara fiecare dintre cele doua pietre mari rotunde si plate ale morii, care servesc pentru macinatul grauntelor. ~ de temelie a) piatra care se pune drept fundament la o constructie; b) component fundamental si esential pentru ceva. ~ de hotar a) piatra pusa pentru a marca un hotar; b) obiect care delimiteaza, separa ceva. ~ kilometrica piatra paralelipipedica, pe care se indica numarul de kilometri de la locul unde este asezata aceasta pâna la o localitate. ~ în casa fata mare nemaritata (statuta), considerata ca o povara pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a initia ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lasa (sau a nu ramâne) ~ pe ~ a distruge pâna în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inima a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inima (sau de pe suflet) a scapa de o stare sufleteasca apasatoare, plina de griji si de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rau. 3) Strat dur depus pe peretii vaselor în care se fierbe sau se pastreaza apa. ♢ ~ de vin tartru. 4) Substanta calcaroasa care se depune pe coroana dintilor; tartru dentar; detritus. 5) med. Concretiune formata din saruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitatii atmosferice sub forma unor bucatele de gheata (provenite prin înghetarea picaturilor de ploaie); grindina. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra
pictură, PICTÚR//Ă ~i f. 1) Ramura a artelor plastice care reprezinta realitatea în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafata plata (pânza, hârtie, lemn, sticla etc.). 2) Creatie artistica pictata; tablou; pânza. 3) Ansamblu de opere pictate. [G.-D. picturii] /<lat. pictura
piesă, PIÉS//Ă ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins într-un dosar sau într-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece
pijama, PIJAMÁ ~le f. Îmbracaminte usoara de noapte sau de interior, constând din pantaloni si bluza. [Acc. pijamaua; G.-D. pijamalei] /<fr. pyjama
pinten, PÍNTEN2 ~i m. 1) Obiect de metal în forma de potcoava, prevazut cu o rotita, fixata de calcâiul încaltamintei unui calaret, cu ajutorul caruia se îndeamna calul la mers. 2) Lovitura data cu un astfel de obiect. 3) Proeminenta pe o piesa, care serveste ca locas de articulatie sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de constructie din beton executat la un baraj pentru a-i mari rezistenta. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu
plastic, PLÁSTI//C2 ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre corpuri solide) Care poate fi modelat; care se preteaza modelarii. ♢ Materiale (sau mase) ~ce materiale sintetice din care se produc diferite obiecte. Operatie ~ca plastie. Chirurgie ~ca ramura a medicinei care se ocupa cu operatiile plastice. 2) Care tine de artele ce reflecta realitatea prin imagini vizuale; propriu artelor care reflecta realitatea prin imagini vizuale. ♢ Arte ~ce ansamblu de arte (pictura, sculptura, desen, arhitectura) care reflecta realitatea prin imagini vizuale. 3) lit. Care exprima ceva cu mare putere de evocare; sugestiv; expresiv. /<fr. plastique
plastron, PLASTR//ÓN ~oáne n. 1) Accesoriu (detasabil; scrobit) care se aplica în partea din fata a unei camasi barbatesti. 2) Garnitura detasabila din partea din fata a unei rochii sau bluze. 3) Piesa care protejeaza pieptul unui scrimer; pieptar. 4) Partea anterioara a unei platose. /<fr. plastron
platformă, PLATFÓRM//Ă ~e f. 1) Suprafata plana orizontala a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instaleaza obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fara acoperis si cu peretii foarte josi, folosit pentru transportarea marfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport în comun din apropierea usilor, pe unde urca si coboara pasagerii. 4) Element plan de constructie. 5) Parte orizontala plana de la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna; palier. 6) Suprafata plana de teren, situata la o anumita altitudine. 7) sport Instalatie orizontala rigida de câtiva metri lungime, de pe care se executa sarituri în apa. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei actiuni politice în comun. ~ electorala. /<fr. plateforme
pleiadă, PLEIÁD//Ă ~e f. 1) Grup de persoane remarcabile care activeaza în acelasi domeniu, având conceptii si scopuri comune. 2) chim. Grup de izotopi ai aceluiasi element chimic. 3) la pl. art. Ansamblu de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui. [G.-D. pleiadei; Sil. -ia-] /<fr. pléiade
pliocen, PLIOCÉN1 n. geol. 1) Perioada a doua a neogenului, situata între miocen si pleistocen si caracterizata prin depozite marine sau lacustre. 2) Ansamblu de straturi ale scoartei terestre datând din aceasta perioada. [Sil. pli-o-] /<fr. pliocene
pneu, PNÉU ~ri n. Ansamblu format din anvelopa si din camera de aer, care se fixeaza la rotile unor vehicule. /<fr. pneu, germ. Pneu
poartă, POÁRT//Ă porti f. 1) Deschizatura într-un gard sau zid care face posibila intrarea într-un spatiu împrejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care închide aceasta deschizatura. ♢ Din ~ în ~ din casa în casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramâne) ca vitelul la ~ noua a ramâne dezorientat, uluit în fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) într-un oras sau într-o cetate. 4) Cadru cuprins între doua bare verticale unite în partea de sus printr-o orizontala si închis printr-o plasa, în care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) înv. Curtea sultanului turcesc. ♢ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale îngusta între doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta
poetică, POÉTICĂ f. 1) Ramura a teoriei literaturii care se ocupa cu studiul creatiei poetice. 2) Tra-tat de poezie. 3) Teorie generala despre esenta si istoria poeziei. 4) Ansamblu de principii ale versificatiei, caracteristice unui poet, unui curent literar sau unei epoci. /<ngr. poiitilkós, poiitiki, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique
poezie, POEZÍ//E ~i f. 1) (în opozitie cu proza) Opera literara artistica scurta în versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poetilor români din sec.XIX. ♢ ~ populara (orala) creatie populara în versuri. ~ calendaristica ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce încânta; farmec; vraja. ~a vietii. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poésie
popor, POP//ÓR ~oáre n. 1) Comunitate de oameni care locuiesc pe acelasi teritoriu, vorbesc aceeasi limba si au aceleasi traditii culturale. 2) Ansamblu de persoane care locuiesc pe un anumit teritoriu; populatie. 3) Totalitate de oameni de o anumita nationalitate; neam; semintie. 4) Masa formata din oamenii muncii ai unei tari. 5) pop. Multime de oameni; lume. /cf. lat. populus, it. popolo
practică, PRÁCTI//CĂ ~ci f. 1) Activitate volitiva care vizeaza un rezultat concret; actiune de transformare a lumii. 2) Mod concret de exercitare a unei activitati. ~ca vietii. 3) Ansamblu de metode si procedee aplicate în anumite conditii concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobândite în procesul exercitarii unei profesii sau specialitati; experienta. 5) Proces de aplicare si de verificare într-un domeniu de activitate a cunostintelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique
pregătire, PREGĂTÍR//E ~i f. 1) v. A PREGĂTI. 2) Ansamblu de cunostinte (într-un domeniu) de care dispune cineva. ♢ A avea ~ a fi bine instruit. /v. a (se) pregati
preleva, A PRELEVÁ prelév tranz. (o anumita parte) A lua (cu anticipatie) dintr-un ansamblu, dintr-o cantitate totala. ~ o suma. /<fr. prélever
preliminarii, PRELIMINÁRII f. pl. Ansamblu de operatii preliminare; preparative. /<fr. préliminaire
preparative, PREPARATÍVE f. pl. Ansamblu de operatii preliminare; preliminarii. /<fr. préparatifs
presă, PRÉSĂ1 f. 1) Ansamblu de publicatii periodice si cotidiene; literatura publicata (gazete, reviste, carti). ♢ Conferinta de ~ consfatuire a reprezentantilor mijloacelor de informare în masa pentru discutarea unor probleme actuale; b) întâlnire a unor persoane oficiale cu jurnalistii pentru convorbiri si raspunsuri la întrebarile acestora. A avea ~ buna (sau ~ proasta) a se bucura de o apreciere buna (sau rea). 2) Activitate editoriala. 3) Corp al ziaristilor. [G.-D. presei] /<fr. presse
prevedea, A PREVEDEÁ prevad tranz. 1) A intui din timp (pe baza unor date cunoscute); a vedea în perspectiva cu mult înainte; a întrevedea. 2) A asigura drept completare necesara (pentru a întregi un ansamblu); a înzestra. 3) (despre legi) A indica cu precizie (cum trebuie sa se procedeze într-o anumita situatie). /pre- + a vedea
procedură, PROCEDÚR//Ă ~i f. 1) Ansamblu de reguli de organizare a administratiei, folosite în vederea atingerii unui anumit rezultat. 2) Serie de formalitati care trebuie executate într-un proces. 3) Ramura a dreptului care determina sau studiaza regulile de organizare a proceselor juridice. 4) v. PROCEDEU. 5) Masura curativa prescrisa de medic. /<fr. procédure
profilaxie, PROFILAXÍE f. Ansamblu de actiuni medico-sanitare care se iau în scopul prevenirii bolilor. /<fr. prophylaxie
program, PROGRÁM ~e n. 1) Plan de activitate, întocmit dupa etape. 2) Ansamblu de principii, de scopuri si de sarcini, care privesc activitatea unui partid politic, a unui guvern sau a unei organizatii obstesti. 3) Continut al unei reprezentatii (de teatru, de concert, de radio etc.). 4) Publicatie în care este prezentat continutul unei asemenea reprezentatii. 5) Ansamblu de instructiuni codate cu ajutorul carora un calculator electronic rezolva o problema data. /<fr. programme
prospectivă, PROSPECTÍV//Ă ~e f. Ansamblu de cercetari efectuate asupra evolutiei viitoare a societatii moderne, care permit sa se faca anumite previziuni. /<fr. prospective
provizie, PROVÍZI//E ~i f. mai ales la pl. 1) Ansamblu de lucruri utile sau necesare subzistentei, apararii sau întretinerii, formând o rezerva pentru o anumita perioada de timp. 2) Rezerva de hrana pentru armata. [G.-D. proviziei; Sil. -zi-e] /<fr. provision, lat. provisio, ~onis, germ. Provision
proză, PRÓZ//Ă f. 1) (în opozitie cu poezie) Creatie literara artistica realizata într-un limbaj expresiv, dar nesupus regulilor de versificatie. 2) Totalitate a creatiilor literare de acest fel (ale unui scriitor, ale unui popor, ale unei epoci). ~a lui I. Druta. ~a secolului XIX. 3) Mod de exprimare caracteristic pentru acest gen de creatie. 4) fig. Fapt care este obisnuit, cotidian. ♢ ~a vietii ansamblul preocuparilor si grijilor banale din viata de toate zilele. /<fr. prose, lat. prosa
psihic, PSÍHIC1 n. 1) Capacitate a sistemului nervos superior al animalelor superioare si al omului de a reflecta realitatea obiectiva. 2) Ansamblu de procese si de fenomene de natura cognitiva, afectiva si volitionala care se produc în sistemul nervos. 3) Structura sufleteasca proprie unui om. /<germ. psychisch, fr. psychique
psihism, PSIHÍSM n. 1) Viata psihica. 2) Ansamblu de fenomene psihice personale. /<fr. psychisme
psihologie, PSIHOLOGÍ//E ~i f. 1) la sing. Stiinta care se ocupa cu studiul psihicului omenesc. 2) Ansamblu de fenomene care caracterizeaza o persoana sau o colectivitate; mentalitate. /<fr. psychologie
pulover, PULÓVER ~e n. Haina tricotata, lunga pâna sub talie, fara guler, care se îmbraca, de obicei, peste camasa sau peste bluza. /<fr., engl. pull-over
punctuaţie, PUNCTUÁŢI//E ~i f. 1) Ansamblu de sisteme grafice conventionale care marcheaza structura enuntului, pauzele si modificarile intonatiei. 2) Compartiment al gramaticii care indica utilizarea corecta a acestui ansamblu de sisteme grafice. [G.-D. punctuatiei; Sil. -tu-a-] /<fr. ponctuation
pune, A PÚNE pun tranz. I. 1) (obiecte sau fiinte) A face sa stea (orizontal, vertical sau atârnat); a aseza. ~ stiloul pe carte. ~ paltonul pe umerar. ~ copilul în carucior. ♢ ~ (sau a asterne, a închina) ceva la picioarele cuiva v. PICIOR. ~ piciorul în prag v. PICIOR. ~ pe note (o melodie) a înregistra (o melodie) cu ajutorul notelor muzicale; a compune o melodie. ~ în scena (o piesa) a înscena (o piesa). ~ ochii (sau ochiul) pe cineva (sau pe ceva) a) a râvni la cineva (sau la ceva); b) a urmari cu gând rau pe cineva. ~ (sau a lasa) ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt a fi cuprins de un sentiment de jena sau vinovatie. ~ umarul a contribui la ceva; a ajuta. A-si ~ în gând a intentiona. ~ problema a atrage atentia asupra unei probleme. ~ la cântar a chibzui, dând aprecierile necesare. A-si ~ mintile (sau creierul) în miscare a se gândi mai adânc; a-si concentra gândul. ~ (pe cineva) pe foc (sau pe jaratic) a) a enerva tare (pe cineva) spunându-i ceva neplacut; b) a grabi (pe cineva) sa actioneze; a zori. A-si ~ (sau da) capul (la mijloc) a garanta cu viata. A-si ~ viata în primejdie v. VIAŢĂ. ~ (ceva) la inima v. INIMĂ. ~(ceva) în gura v. GURĂ. ~ bete în roate v. BĂŢ. Unde mai pui ca ... daca mai ei la socoteala si ... 2) A desemna ca potrivit (într-o functie); a numi. ~ sef de sectie. ~ bibliotecara. 3) A lasa de o parte (drept rezerva). ~ cartofi pentru samânta. ♢ ~ mâna de la mâna v. MÂNĂ. ~ deoparte a ascunde cu un anumit scop. ~ pret a socoti ca valoros. 4) (obiecte de îmbracaminte si încaltaminte) A potrivi pe corp. A-si ~ caciula. 5) (obiecte sau piese prevazute pentru a constitui un ansamblu cu altele) A aranja fixând (la locul cuvenit). ~ ata în ac. ♢ ~ masa a pregati si a aseza pe masa toate cele necesare pentru a servi mâncarea. ~ cu botul pe labe (pe cineva) v. BOT. ~ (ceva sau pe cineva) la punct v. PUNCT. 6) (seminte, arbori etc.) A introduce în sol (pentru vegetare). 7) (fiinte) A determina la o actiune (prin constrângere). ~ sa citeasca. ~ sa manânce. ♢ ~ (cuiva) unghia în gât a forta sa actioneze, nelasându-i nici o posibilitate de abatere. 8) (substante) A adauga ca ingredient. ~ sare în supa. 9) A face sa se puna. II. (în îmbinari) 1) (sugerând ideea de prezentare publica) ~ în circulatie. ~ la vot. ♢ ~ la bataie v. BĂTAIE. 2) (sugerând ideea de instituire a unei plati) ~ bir. ~ impozit. ~ vama. 3) (sugerând ideea de situare în conditii speciale) ~ în inferioritate. ~ în încurcatura. 4) (redând sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic) ~ amenda a amenda. ~ diagnosticul a diagnostica. ~ în valoare a valora. ~ ramasag (sau pariu) a paria. ~ nume a numi. ~ porecla a porecli. ~ stavila a stavili. ~ stapânire a stapâni. ~ la adapost a adaposti. ~ la cântar a cântari. ~ la cazne a cazni. ~ la încercare a încerca. ~ la socoteala a socoti. ~ capat (sau sfârsit) a sfârsi. ~ iscalitura a iscali. ~ în loc a înlocui. ♢ A-si ~ capat zilelor a se sinucide. /<lat. ponere
radiaţie, RADIÁŢI//E ~i f. 1) Emisiune de raze. 2) Ansamblu de unde sau de particule emise de un corp. [Sil. -di-a-] /<fr. radiation
radicalism, RADICALÍSM n. Ansamblu de conceptii care preconizeaza si practica metode radicale în solutionarea unor probleme politice, sociale, economice. /<fr. radicalisme, germ. Radikalismus
rariţă, RÁRIŢ//Ă ~e f. 1) Plug cu doua cormane, care rastoarna brazda în ambele parti. 2) art. pop. Ansamblul celor trei stele din constelatia Orion, care sunt asezate în sir. [G.-D. raritei] /<bulg., sb. ralica
rasă, RÁS//Ă1 ~e f. 1) biol. Categorie sistematica intermediara între specie si individ. 2) Ansamblu de organisme animale cu anumite trasaturi ereditare comune; soi; specie. Cal de ~ araba. 3) Grup etnic format pe un anumit teritoriu din cele mai vechi timpuri, unitar prin caractere ereditare comune (pigmentatia pielii, forma capului, ochilor, nasului etc.). ~ mongoloida. ~ europoida. [G.-D. rasei] /<fr. race, germ. Rasse
rastru, RÁSTR//U ~e n. Ansamblu de linii orizontale din care este constituita o imagine de televiziune. /cf. germ. Raster
răboj, RĂBÓJ ~uri n. 1) înv. Bucata de lemn pe care se însemnau, prin crestaturi, diferite calcule (numarul de vite, de zile etc.). ♢ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) înv. Crestatura sau ansamblu de semne facute pe aceasta bucata de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lasate urme. ~ul timpului. 4) pop. Calcul numeric. 5) Crestatura facuta la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. raboš
răzleţi, A SE RĂZLEŢ//Í ma ~ésc intranz. 1) (de-spre fiinte) A se separa de grup. 2) rar (despre elemente ale unui ansamblu) A se raspândi în directii diferite; a se împrastia; a se risipi. /raz- + a se lati
rând, RÂND ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinte aranjate unele lânga altele în linie; sir. Un ~ de soldati aliniati. ♢ Pe ~ în ordine succesiva. ~ pe ~, ~uri-~uri unii dupa altii. În primul ~ înainte de toate; mai ales. Haina la doua ~uri haina barbateasca cu doua siruri de nasturi. A fi în primele ~uri a) a ocupa locul din fata într-un sir; b) a ocupa un loc de frunte într-un domeniu de activitate; a fi fruntas. A strânge ~urile a se uni mai strâns; a se consolida. De ~ a) din popor; b) obisnuit; ordinar. 2) Serie de cuvinte care formeaza o linie orizontala într-un text; sir. ♢ A citi printre ~uri a pricepe si ceea ce nu se spune direct în text. 3) Loc sau moment stabilit în cadrul unei activitati. ♢ La ~ potrivit unei ordini stabilite. Cu ~ul cu schimbul; alternativ. Fara ~ fara a respecta ordinea stabilita. A tine (sau a pastra) ~ul a respecta locul ori ordinea stabilita. La ~ul meu în ce ma priveste. În mai multe ~uri de mai multe ori. 4) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ♢ A plânge cu zece ~uri de lacrimi a plânge foarte tare (de obicei pentru un lucru lipsit de importanta). 5) Ansamblu de obiecte care formeaza un complet. Un ~ de haine. 6) mai ales la pl. Grup de persoane aflate în anumite relatii sau unite într-o organizatie. În ~urile prietenilor. ♢ (A fi) în ~ cu oamenii (sau cu lumea) a fi la nivelul tuturor celorlalti. 7) înv. Mod de desfasurare a unei actiuni; rânduiala. ♢ A sti ~ul a cunoaste mersul lucrurilor. /<sl. rendu
rebus, RÉBUS ~uri n. 1) Joc în care un cuvânt sau o fraza sunt reprezentate printr-un an-samblu de desene, semne sau litere care urmeaza sa fie descifrate. 2) fig. Scriere sau lucru greu de descifrat; sarada; enigma. /<fr. rébus, germ. Rebus
rechizite, RECHIZÍTE f. pl. Totalitate a obiectelor si a materialelor de scris; ansamblu de accesorii necesare pentru scris. ~ scolare. /<germ. Requisit
regim, REGÍM ~uri n. 1) Forma de guvernamânt a unui stat; guvernare. ~ parlamentar. 2) Sis-tem de reglementare a unei activitati sau de functionare a unei institutii sau întreprinderi. 3) Ansamblu de conditii care determina func-tionarea unui sistem tehnic. 4) lingv. Raport gramatical dintre doua cuvinte dependente unul de altul. ~ul verbului. 5) Totalitate a conditiilor de viata, de lucru etc. a unei persoa-ne; mod de viata. 6) Totalitate a regulilor impuse modului de viata sau de alimentare a unui bolnav. /<fr. régime
regulament, REGULAMÉNT ~e n. Ansamblu de reguli cu caracter normativ care reglementeaza diverse activitati. /<lat. regulamentum
regularitate, REGULARIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter regulat; ritmicitate. ♢ Cu ~ în mod regulat; sistematic. 2) Proprietate a unui ansamblu de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, o armonie. /<fr. régularité
religie, RELÍGI//E ~i f. Credinta în existenta unei forte supranaturale (care implica un ansam-blu de acte rituale) si adorarea ei. [G.-D. religiei; Sil. -gi-e] /<fr. religion, lat. religio, ~onis, germ. Religion
remorca, A REMOR//CÁ ~chéz tranz. 1) (remorci, slepuri, vagoane etc.) A atasa (cu un cablu sau cu un lant) si a trage cu ajutorul unui vehicul autopropulsat. 2) fig. (persoane) A lua cu sine (mai mult cu forta). /<fr. remorquer
remorcă, REMÓR//CĂ ~ci f. 1) Vehicul fara autopropulsie, remorcat de un altul autopropulsat si destinat transportului de persoane sau de marfuri. ♢ A fi la ~ca cuiva a fi condus de cineva; a fi dependent de cineva sau de ceva. 2) Cablu sau odgon cu care se remorcheaza o nava sau o ambarcatie. /<fr. remorque
reper, REPÉR ~e n. 1) Obiect sau detaliu din teren care serveste drept punct de orientare. 2) Semn trasat pe diferite piese care urmeaza sa fie asamblate. 3) mat. Ansamblu de vectori având origine comuna si formând un sistem de referinta. 4) tehn. Sistem tehnic de orientare. /<fr. repere
repertoriu, REPERTÓRI//U ~i n. 1) Registru în care se înscriu, într-o anumita ordine, date, nume etc. pentru a facilita consultarea. 2) Totalitate a operelor de arta (piese, compozitii muzicale etc.) incluse în programul unui colectiv artistic. 3) Ansamblu de roluri sau de bucati muzicale realizate de un interpret. /<fr. répertoire, lat. repertorium
reţea, REŢ//EÁ ~éle f. 1) Împletitura de fire (ata, sfoara, sârma etc.) lucrata în ochiuri mari; plasa; fileu. 2) Obiecte de forma unei astfel de împletituri. 3) Împletitura de elemente concrete (conducte, cai etc.) sau abstracte (linii închipuite), care se încruciseaza într-un anumit plan sau spatiu, facând legatura între diferite obiecte si capatând o configuratie de plasa. ~ de comunicatie. ~ electrica. ~ comerciala. ♦ ~ de telecomunicatii ansamblul liniilor de telecomunicatii (telegrafice si telefonice) dintr-o regiune sau dintr-o tara. ~ hidrografica totalitate a apelor curgatoare si a bazinelor de apa aflate pe un anumit teritoriu. ~ de relatii structura. [Art. reteaua; G.-D. retelei] /<lat. retella
reţetă, REŢÉT//Ă ~e f. 1) Prescriptie eliberata de medic, în care se indica medicamentele nece-sare unui bolnav si modul lor de administrare. 2) Formular pe care este scrisa o asemenea prescriptie. 3) Ansamblu de indicatii privind modul de preparare a unei mâncari sau a unei bauturi. 4) fig. Solutie practica pentru rezol-varea unei probleme dificile. / < ngr. retsétta, germ. Rezept, fr. recette
revizie, REVÍZI//E ~i f. 1) v. A REVIZUI. 2) Control special al activitatii economice sau financiare a întreprinderilor, organizatiilor sau a persoanelor responsabile; inspectie. 3) tehn. Ansamblu de operatii efectuate asupra unei instalatii sau asupra unei masini, care consta în reglarea pieselor sau înlaturarea deficientelor. [G.-D. reviziei; Sil. -zi-e] /<fr. révision, lat. revisio, ~onis
rochie, RÓCHI//E ~i f. Îmbracaminte femeiasca la care fusta si bluza alcatuiesc o singura piesa. ~ de gala. [G.-D. rochiei; Sil. -chi-e] /<bulg., sb. roklja
roi, ROI róiuri n. 1) Grup de albine pornite, împreuna cu matca lor, în cautarea unui adapost. 2) fig. Grup de fiinte sau de obiecte în miscare. ♢ ~ meteoric ansamblu de meteori ale caror traiectorii luminoase pe bolta cereasca pornesc din acelasi punct. ♢ Roiuri de stele concentrari de stele având aceeasi provenienta si proprietati similare. /<sl. roj
rudiment, RUDIMÉNT ~e n. 1) biol. Organ rudimentar. 2) mai ales la pl. fig. Ansamblu de notiuni elementare dintr-un anumit domeniu. /<fr. rudiment, lat. rudimentum
rulment, RULMÉN//T ~ti m. 1) Dispozitiv al unei masini (constând din doua inele concentrice, separate prin bile, role etc.), care serveste la ghidarea fusurilor de arbori sau de osii. 2): Fond de ~ ansamblul capitalului si valorilor disponibile pentru cheltuieli curente. /<fr. roulement
sarafan, SARAFÁN ~e n. Obiect de îmbracaminte femeiasca, în forma de rochie decoltata, fara mâneci, care se poarta peste bluza. /<rus. sarafan
scafă, SCÁF//Ă ~e f. 1) Strachina de lemn. 2) Caus cu mâner folosit pentru a lua faina, graunte etc. 3) Suprafata curba care face racordul între pereti si tavan sau între pereti si podeaua unei încaperi. 4) Ansamblu ornamental aplicat pe tavan pentru a ascunde vederii corpurile de iluminat. /<ngr. skáfi
schelet, SCHELÉT ~e n. 1) (la om si la animale) Ansamblul oaselor dintr-un organism; osatura. 2) fig. Fiinta foarte slaba. 3) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; osatura; carcasa. ~ de avion. 4) fig. Constructie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; osatura. /<ngr. skeletos, lat. sceletus, fr. squelette, germ. Skelett
schiţă, SCHÍŢ//Ă ~e f. 1) Plan redus, care contine o viziune de ansamblu asupra unei lucrari; schema. 2) Varianta initiala a unei lucrari artistice sau stiintifice; ciorna; concept. 3) Creatie literara epica în proza, care reda o întâmplare scurta. /<fr. esquisse
scris, SCRIS1 ~e n. mai ales la pl. rar Ansamblu de semne conventionale facute pe o suprafata plana (mai ales hârtie). /v. a scrie
sculptură, SCULPTÚR//Ă ~i f. 1) Arta de a reda plastic imagini prin cioplirea sau modelarea unor materiale dure sau maleabile; arta a sculptarii. 2) Creatie artistica sculptata; opera realizata de un sculptor. 3) Ansamblu specific de opere sculptate. [G.-D. sculpturii] /<fr. sculpture, lat. sculptura
semantică, SEMÁNTICĂ f. 1) Ansamblu de sensuri proprii unitatilor unei limbi. 2) Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sensurilor unitatilor de limba; semasiologie. [G.-D. semanticii] /<fr. semantique
sens, SENS ~uri n. 1) Continut (notional sau logic) interior; semnificatie a unui lucru; înteles. 2) lingv. Înteles al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale. ♢ ~ lexical înteles individual propriu fiecarui cuvânt. ~ gramatical înteles categorial propriu unui cuvânt ca element al unei clase gramaticale de cuvinte. ~ propriu înteles obisnuit al unui cuvânt sau al unei expresii, care reda în mod direct continutul celor exprimate; sens primar. ~ figurat înteles deosebit de cel propriu aparut prin metaforizare; sens derivat. ~ literal înteles exact, neinterpretat, al unui cuvânt sau al unei expresii. 3) Suport rational; logica a gândirii. ♢ Cu dublu ~ care are doua întelesuri; echivoc; ambiguu. Într-un anumit ~ într-o anumita privinta. Lipsit de ~ fara continut conceptual. 4) Baza rationala care justifica esenta unui lucru sau realizarea unei actiuni; rost. ~ul vietii. N-are nici un ~. ♢ Fara ~ fara un scop determinat; într-o doara. 5) Destinatie a unui lucru în functie de utilitatea lui; rost; noima. 6) Directie spre care este orientata o miscare. În ~ opus. În toate ~urile. ♢ ~ unic circulatie a vehiculelor într-o singura directie. /<lat. sensus, fr. sens
septet, SEPTÉT ~e n. 1) Ansamblu format din sapte interpreti (instrumentisti sau vocalisti), care executa împreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie muzicala compusa pentru un astfel de ansamblu. /<germ. Septett
serie, SÉRI//E ~i f. 1) Succesiune de elemente omogene; sir; rând. 2) Ansamblu de obiecte de acelasi fel, aranjate într-o anumita ordine. O ~ de timbre. 3) Categorie de clasificare. ~a unei obligatii. 4) Numar de ordine aplicat pe produsele de acelasi fel fabricate în cantitati mari. 5) mat. Sir de numere sau de expresii care se succed conform unor anumite legi. 6) chim. Ansamblu de compusi derivati unul din altul, care au aceeasi formula generala. [G.-D. seriei; Sil. -ri-e] /<fr. série, lat. series
sextet, SEXTÉT ~e n. 1) Ansamblu de sase interpreti care executa împreuna o compozitie muzicala. 2) Compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. /<germ. Sextett
sexualitate, SEXUALITÁTE f. Ansamblu de însusiri morfologice si fiziologice care caracterizeaza sexele si fenomenul sexual. /<fr. sexualité
simbol, SIMBÓL ~uri n. 1) Semn care reprezinta sau evoca o notiune. 2) Semn conventional folosit în stiinta si tehnica. 3) Procedeu expresiv în arta si literatura prin care se substituie numele unui lucru prin numele unui semn. 4) Imagine sau obiect cu valoare evocatoare magica sau mistica. 5) rel. Ansamblu de formule care constituie dogmele fundamentale ale crestinismului. /<lat. simbolum, fr. symbole, germ. Symbol
simbolică, SIMBÓLICĂ f. 1) Reprezentare a realitatii prin simboluri. 2) Semnificatie conventionala care se atribuie unui lucru. 3) Ansamblu de simboluri. 4) Stiinta care se ocupa cu studiul simbolurilor. /<fr. symbolique, germ. symbolisch, Symbolik
simfonie, SIMFONÍ//E ~i f. 1) Compozitie muzicala ampla pentru orchestra, constând din trei sau patru acte. 2) fig. Ansamblu armonios de elemente care concureaza la producerea unui anumit efect. ~ de culori. [G.-D. simfoniei] /<lat. symphonia, fr. symphonie, it. sinfonia
simplu, SÍMPL//U ~a (~i, ~e) 1) (în opozitie cu compus) Care este omogen prin compozitia sa. Substante ~e. ♢ Floare ~a floare cu un singur rând de petale si de stamine. 2) (în opozitie cu complicat) Care poate fi înteles de oricine; necomplicat; elementar. Problema ~a. 3) si adverbial Care este lipsit de artificii sau rafinament; natural; neafectat. ♢ ~ ca buna ziua foarte simplu. 4) (în opozitie cu dublu) Care consta dintr-o singura parte. Usa ~a. 5) (despre persoane) Care nu se evidentiaza din altii; de rând. Muncitor ~. 6) Care este inferior ca pret sau calitate. Încaltaminte ~a. [Sil. sim-plu] /<fr. simple
sincronie, SINCRONÍE f. (în opozitie cu diacronie) Stare a limbii la un moment dat al dezvoltarii ei, considerata ca un ansamblu de fapte ce alcatuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie
sinoptic, SINÓPTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre tabele, rubrici etc.) Care permite o privire generala asupra unui ansamblu. 2) Care tine de sinoptica; propriu sinopticii. Harta ~ca. /<fr. synoptique
sintagmă, SINTÁGM//Ă ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, apartinând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbina unul cu altul. 2) Unitate sintactica stabila alcatuita din doua sau mai multe cuvinte, între care exista un raport de subordonare si care constituie o parte a unei propozitii sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma
sistem, SISTÉM ~e n. 1) Ansamblu de elemente (materiale sau ideale) cu anumite trasaturi comune care formeaza un tot organizat. ~ nervos. ~ solar. ~ filozofic. 2) Mod de organizare a unui proces, a unei activitati. ~ electoral. 3) Forma de guvernamânt; regim; orânduire. ~ feudal. 4) Ansamblu coordonat de procedee, folosit pentru a obtine un rezultat pozitiv. ~ de tratare a unei boli. 5) Succesiune de straturi formate în decursul unei perioade geologice. 6) Ansamblu de instalatii asociate. ~ tehnic. ~ energetic. /<lat. systema, it. sistema, fr. systeme, germ. System
situa, A SITU//Á ~éz tranz. 1) A face sa se situeze. 2) (fapte, evenimente etc.) A plasa cu ajutorul gândirii, imaginatiei sau a mijloacelor artistice (în timp, în spatiu sau într-un ansamblu de valori). Autorul ~at actiunea în Moldova secolului XV. [Sil. -tu-a-] /<fr. situer, lat. situare
situaţie, SITUÁŢI//E ~i f. 1) Ansamblu de împrejurari în care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ♢ A te pune în ~a cuiva a cauta sa întelegi comportarea cuiva, închipuindu-te în locul lui. A fi la înaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini încredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o încurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ♢ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation
slavistică, SLAVÍSTICĂ f. Ansamblu de stiinte sociale care se ocupa cu studiul istoriei, culturii, literaturii si limbilor popoarelor slave. /<germ. Slavistic
solidar, SOLIDÁR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este comun pentru mai multe persoane cu aceleasi interese si responsabilitate. 2) (despre obligatii, angajamente) Care depinde de mai multe persoane. 3) (despre piese ale unei masini sau ale unui mecanism) Care este legat prin contact direct, formând un ansamblu unitar. /<fr. solidaire
soma, SÓMA f. Ansamblu de celule somatice nereproducatoare. /<fr. soma
sorcovă, SÓRCOV//Ă ~e f. 1) rar Varga mica împodobita cu flori artificiale cu care umbla copiii la urat, în dimineata zilei de Anul Nou. 2) Ansamblu de uraturi pe care le declama copiii cu aceasta ocazie. /v. a sorcovi
specie, SPÉCI//E ~i f. 1) Categorie biologica fundamentala inferioara genului. 2) Ansamblu de organisme animale sau vegetale cu anumite trasaturi si însusiri ereditare comune; soi. 3) Categorie de opere literare care constituie o subdiviziune. ~a genului epic. 4) Grup de fiinte sau de obiecte caracterizate printr-o anumita însusire; soi; gen. [G.-D. speciei; Sil. -ci-e] /lat. species, it. specie, germ. Spezies, fr. espece
spectacol, SPECTÁCOL ~e n. 1) Prezentare în fata publicului a unor opere artistice (teatrale, coregrafice, cinematografice, de circ etc.); reprezentatie. 2) Ansamblu de lucruri sau de fapte care se ofera privirii, provocând anumite reactii; scena impresionanta; priveliste. ♢ A se da în ~ a aparea în public într-o lumina ridicola. /<fr. spectaculum, fr. spectacle, it. spettacolo
spectru, SPÉCTR//U ~e n. 1) Totalitate a valorilor pe care le poate capata o marime fizica în conditii determinate. ~ optic. ~ electric. ~ mecanic. ~ acustic. 2) Ansamblu de radiatii colorate capatate prin descompunerea razelor de lumina. ~ solar. 3) livr. Chip ireal, creat de fantezie, care provoaca spaima; vedenie; aratare; naluca; stafie; fantoma. 4) Pericol mare, gata sa se produca. ~ul secetei. [Sil. spec-tru] /<fr. spectre, germ. Spektrum
stadion, STADI//ÓN ~oáne n. Ansamblu de terenuri amenajate pentru desfasurarea competitiilor sportive si înconjurat de tribune pentru spectatori. [Sil. -di-on] /<germ. Stadion, ngr. stádion
statut, STATÚT ~e n. 1) Document care contine un ansamblu de dispozitii, prin care se determina scopul, structura si principiile de activitate ale unei organizatii, întreprinderi sau institutii. 2) Situatie reala. ~ul femeii în societate. 3) Stare de fapt; pozitie. /<fr. statut, it. statuto, germ. Statut
staţie, STÁŢI//E ~i f. 1) Punct de stationare a vehiculelor special amenajat pe o cale de comunicatie, destinat urcarii si coborârii calatorilor sau încarcarii si descarcarii marfurilor. 2) Loc special amenajat în orase, unde stationeaza transportul în comun pentru urcarea si coborârea pasagerilor. 3) Centru înzestrat cu un ansamblu de instalatii, având diferite scopuri. ~ telefonica. ~ meteorologica. [G.-D. statiei; Sil. -ti-e] /<lat. statio, ~onis, fr. station, germ. Station, rus. stantija
stil, STIL1 ~uri n. 1) Mod specific de exprimare si prezentare artistica a realitatii într-un anumit domeniu (în diferite perioade de timp). ~ în pictura. ~ în arhitectura. ~ clasic. ~ gotic. ~ national. 2) Ansamblu de procedee folosite într-un domeniu de activitate. ~ de conducere. ~ de înot. 3) Totalitate a mijloacelor de limba specifice unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu sau unui anumit grup de vorbitori. ~ publicistic. ~ stiintific. ~ familiar. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stýlos
stradă, STR//ÁDĂ ~azi f. 1) Drum special amenajat (pavat sau asfaltat) dintr-o localitate (de obicei urbana). ~ principala. ♢ Om de pe (sau din) ~ necunoscut; trecator. A arunca pe cineva în ~ a) a alunga pe cineva afara din casa; b) a lasa pe cineva pe drumuri; a saraci pe cineva. 2) Ansamblul pietonilor aflati la un moment dat pe un asemenea drum. 3) fig. Mediu asupra caruia societatea sau familia nu-si exercita influenta culturala. [G.-D. strazii] /<it. strada
strategie, STRATEGÍ//E ~i f. 1) mil. Stiinta care se ocupa cu planificarea, organizarea si conducerea operatiilor militare într-un razboi. 2) Ansamblu de operatii si manevre, realizate în vederea atingerii unei victorii. ~ electorala. [G.-D. strategiei] /<fr. stratégie
structură, STRUCTÚR//Ă ~i f. 1) Mod de organizare interna a elementelor sau a partilor care constituie un ansamblu concret sau abstract; constitutie; factura; component; compozitie. 2) Ansamblu de relatii dintre elementele unui sistem; retea de relatii. [G.-D. structurii] /<lat. structura, fr. structure
studiu, STÚDI//U ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa în vederea solutionarii unor probleme stiintifice într-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; învatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate în acest proces; învatatura. ~i speciale. ~i universitare. ♢ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de învatamânt. 5) Materie de învatamânt. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici în procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio
subansamblu, SUBANSÁMBLU ~ri n. 1) Subdiviziune a unui ansamblu. 2) Grup de piese ale unui sistem tehnic care constituie o unitate functionala. [Sil. sub-an-sam-blu] /sub- + ansamblu
substrat, SUBSTRÁT ~uri n. 1) Strat peste care se afla alt strat. 2) filoz. Baza materiala a unor fenomene sau stari, care exista independent de calitatile lor si constituie esenta lor. 3) lingv. Ansamblu de elemente pastrate într-o limba din limba populatiei autohtone de alta data. 4) fig. Suport adevarat, dar ascuns, al unei actiuni; cauza. [Sil. sub-strat] /<fr. substrat, lat. substratum
succesiune, SUCCESIÚN//E ~i f. 1) Ansamblu de elemente succesive; totalitate de obiecte sau de fiinte care se succed; însiruire; rând. 2) Transmitere a puterii politice conform unor reguli speciale. 3) Transmitere a unui patrimoniu lasat de un defunct uneia sau mai multor persoane vii. 4) Patrimoniu transmis de un defunct succesorilor sai; mostenire. [G.-D. succesiunii; Sil. -si-u-] /<lat. succesio, ~onis, fr. succession
sufertaş, SUFERTÁS ~e n. Ansamblu din câteva vase suprapuse si prinse într-un cadru cu mâner, folosit pentru a duce concomitent câteva feluri de mâncare calda. /<turc. sefer tasy
suită, SUÍT//Ă ~e f. 1) Grup de persoane care însoteste o ceremonie sau un demnitar; alai; cortegiu; escorta; convoi. 2) Compozitie muzicala constând dintr-o serie de piese instrumentale unite într-o opera de proportii mai mari. 3) Ansamblu de persoane sau de obiecte (materiale sau spirituale), care constituie o anumita succesiune. [Sil. su-i-] /<fr. suite
superstiţie, SUPERSTÍŢI//E ~i f. 1) Credinta primitiva în forte supranaturale. 2) la pl. Ansamblu de astfel de credinte. 3) Comportament bazat pe credinta în forte supranaturale. 4) Credinta în semne prevestitoare. [G.-D. superstitiei; Sil. -per-sti-ti-e] /<lat. superstitio, ~onis. fr. superstition
suspendat, SUSPENDÁ//T ~ta (~ti, ~te) v. A SUSPENDA. ♢ Pod ~ pod care este fixat pe cabluri metalice, pe lanturi, pe arcuri sau pe bare de metal. /v. a suspenda
suspensie, SUSPÉNSI//E ~i f. 1) Legatura elastica (sau prin cablu) dintre un sistem tehnic si elementele sale de sprijin. 2) Totalitate a particulelor formate într-o substanta solida dispersata într-un fluid. ♢ În ~ a) se spune despre actiuni (juridice) amânate temporar; b) se spune despre o substanta dispersata într-un fluid. 3) Întrerupere a vorbirii (reprezentata în scris prin trei puncte). Puncte de ~. [G.-D. suspensiei; Sil. -si-e] /<fr. suspension, lat. suspensio, ~onis
şansă, SÁNS//Ă ~e f. 1) Probabilitate de a obtine un succes; posibilitate de reusita. 2) rar Ansamblu de circumstante favorabile; concurs de împrejurari fericite; noroc; fortuna. [G.-D.. sansei] /<fr. chance
şarm, SARM n. livr. Ansamblu de calitati atra-gatoare; farmec /<fr. charme
şemizetă, SEMIZÉT//Ă ~e f. rar Bluza femeiasca confectionata dintr-o pânza subtire, având croiala asemanatoare cu cea a camasilor barbatesti. /<fr. chemisette
tabel, TABÉL ~e n. 1) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, simboluri, informatii, prezentate într-o anumita ordine; tabla. 2) Lista de termeni, simboluri sau valori numerice, sistematizate într-un anumit mod (pentru a usura folosirea lor). 3) Material didactic constând dintr-o coala de hârtie pe care este desenata o ilu-stratie a temei de studiu. /<lat. tabella, germ. Tabelle
tablă, TÁBLĂ1 táble f. 1) Foaie metalica subtire, folosita la acoperitul caselor si la confectionarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placa cu inscriptii; tablie. ♢ Tabla cerata placa de lemn, acoperita cu un strat de ceara pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisa, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informatii, simboluri, prezentate într-o anumita ordine; tabel. ♢ Tabla de materii foaie de la începutul sau de la sfârsitul unei carti sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzatoare; cuprins; sumar. Tabla înmultirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care contine produsele înmultirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat si cu marginile usor ridicate, pe care se aduc mâncarea si tacâmurile la masa; tava. 6) reg. Parcela de pamânt semanata. [G.-D. tablei; Sil. ta-bla] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table
tablier, TABLIÉR ~e n. Ansamblu de bare de rezistenta care sprijina partea pe unde se circula a unui pod. [Sil. ta-bli-er] /<fr. tablier
tacâm, TACÂM ~uri n. 1) Totalitate de obiecte de care se serveste o persoana când manânca; serviciu de masa. 2) Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare pentru realizarea unei actiuni sau îndeletniciri. 3) înv. Grup de indivizi uniti în vederea unor scopuri suspecte; gasca; clan; cârdasie; tagma; sleahta; banda;clica. 4) mai ales la pl. reg. Ansamblu de constructii auxiliare într-o gospodarie. 5) pop. Totalitate a pieselor folosite pentru înhamarea unui cal; harnasament. 6) înv. Grup de persoane care însotesc un demnitar; alai; cortegiu; escorta; suita. /<turc. takim
tară, TÁR//Ă1 ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutati în forma de alice folosite pentru cântariri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára
tăblui, A TĂBLU//Í ~iésc tranz. (case si alte constructii) A acoperi cu tabla. /tabla + suf. ~ui
teatru, TEÁTR//U ~e n. 1) Institutie de cultura care se ocupa cu punerea în scena a operelor dramatice sau muzicale. ~ de revista. ~ de papusi. ~ de opera. 2) Cladire în care se afla aceasta institutie. ♢ ~ de vara loc special amenajat într-o gradina publica, unde au loc reprezentatii artistice vara. 3) Prezentare pe scena a unei opere dramatice; spectacol dramatic. ♢ De ~ care este destinat scenei; teatral. 4) Arta de a reprezenta pe scena opere dramatice; profesie de actor. 5) Ansamblu de opere dramatice (apartinând unui scriitor, unei scoli literare sau unei epoci); dramaturgie. 6) pop. Discutie aprinsa care atrage atentia celor din jur. ♢ A face (sau a juca) ~ a se preface. 7) Loc de desfasurare (a unei actiuni, a unui eveniment etc.). ♢ ~ de operatii (sau de razboi) zona în care are loc o actiune militara; câmp de lupta. [Sil. tea-tru] /<lat. theatrum, ngr. théatron, fr. theâtre, germ. Theater
tegument, TEGUMÉNT ~e n. 1) anat. Învelis exterior al corpului, format dintr-un ansamblu de tesuturi. 2) bot. Membrana protectoare a semintei si a embrionului plantelor. /<fr. tégument, lat. tegumentum
tehnică, TÉHNI//CĂ ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor si a mijloacelor de munca, perfectionate în cursul dezvoltarii istorice a omenirii, care permit obtinerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee si deprinderi folosite într-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicala. 3) Totalitate a masinilor, mecanismelor si aparatelor aflate în întrebuintare. ♢ ~ de lupta totalitate a mijloacelor de lupta cu care sunt dotate fortele armate ale unei tari. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus
tehnologie, TEHNOLOGÍ//E ~i f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul procedeelor si mijloacelor de prelucrare a materialelor. ~a metalelor. 2) Ansamblu de procedee si de metode folosite în scopul obtinerii unui produs. [G.-D. tehnologiei] /<fr. technologie
teleagă, TEL//EÁGĂ ~égi f. 1) Carucior (cu doua roti) folosit pentru transportul persoanelor sau al unor încarcaturi usoare; cotiga. 2) Ansamblu tehnic constând din doua roti de marimi diferite unite printr-o osie, pe care se sprijina grindeiul plugului; cotiga. [Sil. -lea-] /<sl. telĕga
telecabină, TELECABÍN//Ă ~e f. Instalatie de teleferic constând din cabine suspendate pe ca-blu. /<fr. télécabine
telecomunicaţie, TELECOMUNICÁŢI//E ~i f. Transmitere si receptie de informatii (prin diferite mijloace) la distanta. ♢ Sistem de ~i ansamblu unic de mijloace tehnice dintr-un serviciu de telecomunicatii. [G.-D. telecomunicatiei; Sil. -ti-e] /<fr. télécommunication
telescaun, TELESCÁUN ~e n. Teleferic cu scaune suspendate de un cablu. [Sil. -le-sca-un] /<fr. télésiege
teleschi, TELESCHÍ ~uri n. Instalatie de teleferic în care cablul poarta persoane pe schiuri. [Sil. -le-schi] /tele- + schi
tematică, TEMÁTI//CĂ ~ci f. Ansamblu de teme abordate într-o opera artistica sau stiintifica. [G.-D. tematicii] /<fr. thématique, germ. Thematik
terasament, TERASAMÉNT ~e n. 1) Ansamblu de lucrari constând în modificarea formei naturale a pamântului în vederea realizarii unei constructii. 2) Masa de pamânt si pietris deplasata si dispusa în forma de ridicatura, servind ca baza pentru o constructie (mai ales cale ferata, sosea, dig etc.). /<fr. terrassement
terţet, TERŢÉT ~e n. 1) Ansamblu format din trei interpreti (instrumentisti sau vocalisti); trio. 2) Compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; trio. /<it. terzetto
tetralogie, TETRALOGÍ//E ~i f. 1) Ansamblu de patru opere literare sau muzicale care apartin aceluiasi autor si sunt legate prin subiect, idee principala, eroi comuni. 2) (în Grecia antica) Serie de patru piese de teatru (trei tragedii si o drama satirica) prezentata la concursurile publice. [G.-D. tetralogiei; Sil. te-tra-] /<fr. tétralogie
tezaur, TEZÁUR ~e n. 1) Cantitate mare de monede, pietre scumpe, metale pretioase sau de obiecte de pret adunate împreuna. 2) Totalitate de bani sau de obiecte pretioase ascunse de mult timp (în pamânt) si descoperite întâmplator; comoara. 3) Ansamblu de mijloace financiare efective care se afla în depozitul unei banci de emisie. 4) Loc unde se pastreaza finantele statului sau ale unei banci; vistierie. 5) fig. Lucru sau fiinta pretioasa si draga; comoara. 6) Patrimoniu spiritual al unei societati sau al unei epoci acumulat pe parcursul istoriei de o anumita comunitate de oameni. 7) Opera culturala de mare valoare si de proportii deosebite (enciclopedie sau dictionar). [Sil. -za-ur] /<lat. thesaurus
tipar, TIPÁR ~e n. 1) Totalitate a procedeelor folosite la imprimarea tipografica a unui text, a unei ilustratii etc. 2) Ansamblu de mijloace tehnice cu ajutorul carora se publica un text. Hârtie de ~ . ♢ Bun de (sau pentru ) ~ gata pentru editare. A da la ~ a preda un manuscris spre tiparire. 3) Obiect determinat dupa care se reproduc obiectele identice; calapod; sablon; model. 4) Urma lasata pe o suprafata prin apasare. /<ngr. tipári[on], sl. tiparu
tipic, TÍPIC1 ~uri n. 1) Caracter specific. 2) An-samblu de proprietati specifice unui fenomen artistic sau unui personaj literar prin intermediul carora se exprima în arta esenta realitatii. /<fr. typique
tiroleză, TIROLÉZ//Ă ~e f. Ansamblu vestimentar pentru femei, constând dintr-un sarafan, o bluza alba si un sortulet alb. /Din Tirol n. pr.
toaletă, TOALÉT//Ă ~e f. 1) Ansamblu de articole vestimentare (mai ales ale unei femei). 2) Aranjare a aspectului exterior al unei persoane (prin spalat, pieptanat, îmbracat). A-si face ~a. ♢ De ~ care serveste la îngrijirea corpului. 3) Mobila cu oglinda si dulapioare în care se tin obiecte pentru îngrijirea parului si a fetei. 4) Încapere pentru satisfacerea necesitatilor fiziologice. [Sil. -to-a-] /<fr. toillette
tobă, TÓB//Ă ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constând dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrana de piele întinsa, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ♢ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspândi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a mânca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala în interior, folosita în tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ♢ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs în timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse în pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob
tonalitate, TONALIT//ÁTE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (în unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalité
toron, TOR//ÓN1 ~oáne n. Grup de fire rasucite împreuna în acelasi sens, din care se fac funii, cabluri etc. /<fr. toron
tot, TOT3 n. 1) Ansamblu complet din punct de vedere al partilor componente. Un ~ organic. 2) fig. Ansamblu de lucruri, fenomene etc. existente în realitate. 3) mai ales art. Lucru esential (în raport cu celelalte). Stiinta e ~ul. ♢ Aici e ~ul prin aceasta se explica tot; în aceasta consta tot. /<lat. totus
tot, TOT4 toáta (toti, toáte) pron. nehot. Întreg ansamblul; din care nu lipseste nimic. ~ poporul. ♢ Toate ca toate cele de pâna acum mai pot fi tolerate. Înainte de toate în primul rând; pe primul plan. Cu toate ca macar ca; desi. Cu ~ul a) în total; b) în întregime; complet. De ~ a) în întregime; cu desavârsire; b) pentru totdeauna. Cu ~ cu la un loc cu; împreuna cu. Asta-i (sau atâta-i) ~ nimic mai mult. /<lat. totus
total, TOTÁL1 ~uri n. 1) Rezultat al unei adunari; suma. ♢ În ~ adunând toate la un loc; de tot; în ansamblu. 2) Ansamblu pe care îl constituie mai multe parti împreuna. /<fr. total
totalitate, TOTALIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter total. 2) Unitate rezultata din suma partilor componente; tot unitar; ansamblu. [G.-D. totalitatii] /<fr. totalité
totaliza, A TOTALIZ//Á ~éz tranz. 1) (elemente omogene) A supune operatiei de adunare; a suma; a aduna. 2) A contine în sine; a numara în total. 3) (afirmatii, opinii, observatii etc.) A supune unei priviri de ansamblu (tragând concluzii). /<fr. totaliser
tradiţie, TRADÍŢI//E ~i f. 1) Ansamblu de datini, conceptii, legende, obiceiuri, credinte, constituite în cadrul unei comunitati sociale si transmise din generatie în generatie. A respecta ~ile. 2) Obicei statornicit de mult timp; practica uzuala. A deveni ~. [G.-D. traditiei; Sil. -ti-e] /<fr. tradition, lat. traditio, ~onis
traforaj, TRAFORÁJ ~e n. 1) Decupare a unor modele desenate pe placi de furnir sau de metal subtire, cu ajutorul unui ferastrau special. 2) Ansamblu de obiecte ornamentate obtinute în acest fel. 3) Ansamblu de unelte folosite pentru confectionarea acestor obiecte. /a trafora + suf. ~aj
trailă, TRÁIL//Ă ~e f. Pod plutitor care aluneca de-a lungul unui cablu, facând legatura între doua maluri ale unei ape curgatoare. /<fr. traille
tratament, TRATAMÉNT ~e n. 1) Mod de a trata pe cineva; fel de a se purta cu cineva. 2) Totalitate a procedeelor de vindecare a unei boli; îngrijire medicala; cura; terapie. ~ ambulatoriu. 3) Ansamblu de operatii aplicate unor organisme, materiale sau substante cu scopul de a obtine modificari în structura, calitatea sau forma lor. /<lat. tractamentum, fr. traitment
traumatism, TRAUMATÍSM ~e n. 1) v. TRAUMĂ. 2) Ansamblu de traume care apar la grupe de populatie cu conditii identice de munca sau de trai. 3) Ansamblu de tulburari fizice sau psihice provocate organismului de factori externi violenti. /<fr. traumatisme
tren, TREN ~uri n. 1) Vehicul constând dintr-un sir de vagoane de cale ferata trase de o locomotiva. ~ de pasageri. ♢ ~ de marfa marfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor si ranitilor. ~ subteran metrou. A scapa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabila; a rata. 2) Sir de vehicule formând o unitate de transport. ~ de automobile. ♢ ~ de lupta convoi de vehicule care aprovizioneaza cu munitii liniile de lupta. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizeaza împreuna o anumita operatie. ♢ ~ de laminare dispozitiv al masinii de filat cu ajutorul caruia sunt descretite si asezate paralel fibrele. ~ de roti sistem de roti dintate care se afla pe acelasi arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul carora un avion (sau un hidroavion) aluneca pe pamânt (sau pe apa). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train
trening, TRÉNING ~uri n. 1) Costum sportiv de flanela sau de tricot, constând din bluza si din pantaloni, purtat, mai ales, la antrenamente sportive. 2) Metoda de relaxare prin autosugestie. /<engl. training
tresă, TRÉS//Ă ~e f. 1) Siret din fire de lâna, de matase sau banda de metal care se fixeaza la unele uniforme pentru a indica gradul (militar); galon. 2) Parâma folosita la legarea navelor, actionând perpendicular pe axa navei. 3) Învelis textil sau metalic al unui cablu electric. 4) Motiv arhitectural ornamental, plat sau convex, în forma de benzi împletite. /<fr. tresse
trilogie, TRILOGÍ//E ~i f. 1) (în Grecia antica) Ansamblu de trei tragedii, ale caror subiecte continua. 2) Ansamblu de trei opere distincte, care formeaza o serie, elaborate de acelasi autor si caracterizat prin aceeasi tematica. [G.-D. trilogiei] /<fr. trilogie
trio, TRÍO ~uri n. 1) Ansamblu muzical format din trei executanti (vocalisti sau instrumentisti); tertet. 2) Compozitie muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu; tertet. 3) fam. iron. Grup de trei persoane nedespartite, unite prin interese sau gusturi comune. [Art. trioul] /<it., fr. trio
tripletă, TRIPLÉT//Ă2 ~e f. sport Ansamblu compus din trei înaintasi (sau aparatori) ai unei echipe. [Sil. tri-ple-] /<fr. triplette
triptic, TRIPTÍ//C ~ce n. 1) Ansamblu de trei tablouri, de obicei reprezentând scene sacre, prinse între ele prin balamale, astfel, încât cele laterale sa se poata închide peste cel din mijloc. 2) Serie de trei opere de arta plastica, unite prin continut comun, care se completeaza reciproc. 3) Tot unitar constituit din trei parti. /<fr. triptyque
troliu, TRÓLI//U ~i n. Dispozitiv pentru ridicarea sau deplasarea încarcaturilor (cu ajutorul unui cablu înfasurat pe toba). /<fr. treuil
trusă, TRÚS//Ă ~e f. 1) Cutie sau geanta în care se tin diferite obiecte pentru executarea anumitelor operatii. ~ de manichiura. 2) Ansamblu de obiecte dintr-o astfel de cutie sau geanta. /<fr. trousse
ţinută, ŢINÚT//Ă ~e f. 1) Pozitie a corpului; fel de a tine corpul; poza. 2) Mod de a se purta; maniera; conduita; comportament. 3) Modalitate de a se îmbraca. 4) Ansamblu de haine ce constituie un mod specific de a se îmbraca. ~ de sarbatoare. /Din tinut
umbla, A UMBLÁ1 úmblu intranz. I. 1) A se deplasa dintr-un loc în altul (pe jos, calare sau cu un vehicul); a merge. ~ cu caruta. ♢ ~ în cruce a circula în toate directiile fara ragaz. ~ dupa cineva a) a merge din urma cuiva; b) a cauta sa câstige simpatia (sau dragostea) cuiva. ~ de ici-colo (sau de colo pâna colo) a nu-si gasi locul; a nu avea astâmpar. 2) A merge din loc în loc fara un scop precis; a hoinari; a vagabonda. ~ pe drumuri. 3) pop. (despre mijloace de locomotie) A circula pe o cale de comunicatie; a parcurge un traseu. Autobuzul umbla regulat. 4) (despre persoane) A merge cu regularitate. ~ la scoala. 5) (despre persoane) A rascoli un spatiu restrâns cu mâinile, cautând ceva; a cotrobai. ~ prin carti. 6) pop. (despre sisteme tehnice) A fi în stare de functionare; a functiona. Ceasul umbla. 7) (despre fiinte) A se atinge de ceva fara stirea persoanei responsabile. ~ la bani. 8) (urmat de o complinire cu prepozitia dupa) A cauta insistent (sa obtina ceva). ~ dupa onoruri. 9) (urmat de o complinire cu prepozitia cu) A se ocupa un timp oarecare (cu ceva). ~ cu oile. II. (în îmbinari stabile) 1) (exprima ideea de circulatie) Umbla vesti (sau zvonuri). ♢ ~ din mâna în mâna a trece de la unul la altul. 2) (exprima ideea de tinuta vestimentara) ~ cu palarie. 3) (exprima ideea de miscare continua si frecventa) A-i ~ (cuiva) falcile. /<lat. ambulare
unison, UNISÓN n. 1) Sunet unic produs de mai multe voci sau instrumente; ansamblu de sunete produse simultan de mai multe voci sau instrumente. 2) fig. Concordanta perfecta; acord deplin. /<fr. unisson, lat. unisonus
univers, UNIVÉRS ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte si lucruri, manifestate în diverse forme de existenta si infinite în timp si în spatiu; lume. 2) Suprafata a globului pamântesc. 3) Totalitate a oamenilor care locuiesc pe globul pamântesc. 4) Ansamblu al corpurilor ceresti, privit ca un sistem unic, infinit în timp si în spatiu. 5) Mediu material si spiritual în care traieste cineva; câmp de activitate; domeniu de preocupari. /<fr. univers, lat. universum
utilaj, UTILÁJ ~e n. Ansamblu de sisteme tehnice (dispozitive, aparate, masini etc.) si de unelte necesare pentru a realiza un proces de productie. /<fr. outillage
varietate, VARIET//ÁTE ~ati f. 1) Caracter variat; diversitate. 2) Ansamblu format din elemente variate, oferind impresia unei schimbari continue. ~ de tonuri. 3) biol. Subdiviziune a unei specii, caracterizata prin variatia trasaturilor individuale. ~ de prune. 4) la pl. Spectacol sau emisiune distractiva continând numere variate. [G.-D. varietatii; Sil. -ri-e-] /<lat. varietas, ~atis, fr. variete
vasalitate, VASALITÁTE f. 1) (în evul mediu) Ansamblu de raporturi sociale stabilite între membrii clasei dominante, bazate pe acor-darea unor feude vasalilor de catre seniori. 2) Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta tara cu pastrarea autonomiei. [G.-D. vasalitatii] /<fr. vassalité
văpaie, VĂP//ÁIE ~ai f. 1) Ansamblu de flacari mari, mai ales de culoare rosie, aparute în procesul arderii în mediul aerian; para mare. 2) Emanatie cu o temperatura foarte înalta, provenita de la o sursa de caldura puternica; dogoare; para. [G.-D. vapaii] /<alb. vapë
vedere, VEDÉR//E ~i f. 1) Însusire a organismului viu de a vedea; vaz. ♢ Din ~ a) numai din vazute; superficial; b) în fuga; în graba; în treacat. La ~ a) în vazul lumii; deschis; b) la exterior; la înfatisare. De la prima ~ de la început; de la prima cunostinta. În ~ea în scopul. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a înceta sa mai vada. A avea ~ea scurta a fi miop. A scoate la ~ a scoate sa fie vazut; a expune. A cunoaste (sau a sti) pe cineva numai din ~ a cunoaste (a sti) doar la înfatisare. A avea pe cineva (sau ceva) în ~ a) a se referi la cineva sau la ceva; b) a tine cont de cineva sau ceva; c) a avea grija de cineva sau ceva. A scapa din ~ a uita neintentionat. A pune cuiva în ~ a avertiza pe cineva. A trece cu ~ea a nu baga de seama; a nu lua în consideratie. 2) Organ-pereche al vazului situat pe partea din fata a capului; ochi. ♢ A-i lua (sau fura) cuiva ~ile (sau ochii) a orbi pe cineva; a face sa nu mai vada. A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ (sau din ochi) a) a înceta de a mai vedea pe cineva sau ceva din cauza îndepartarii; b) a nu mai sti de existenta cuiva sau a ceva. 3) Aspect sub care se înfatiseaza cineva; înfatisare. 4) Aspect al unui colt din natura, privit dintr-un anumit punct de vedere; priveliste. 5) Carte postala care reprezinta un astfel de loc. 6) mai ales la pl. Ansamblu de idei ce stau la baza interpretarii generale a unui obiect sau fenomen; conceptie. [G.-D. vederii] /v. a vedea
vegetaţie, VEGETÁŢI//E ~i f. Ansamblul plantelor care cresc pe glob sau înt-o anumita regiune a lui. ~ tropicala. 2) Dezvoltarea, viata plantelor. 3) med. Excrescenta patologica carnoasa pe suprafata unei mucoase; polip. ~ nazala. [G.-D. vegetatiei; Sil. -ti-e] /<fr. végétation, lat. vegetatio, ~onis
vergea, VERG//EÁ ~éle f. (diminutiv de la varga) 1) Fiecare dintre betisoarele care se asaza între firele urzelii pentru a le separa. 2) Fiecare dintre barele fixate în tocul unei usi sau al unei ferestre, formând împreuna un ansamblu; gratie. [Art. vergeaua; G.-D. vergelei] /<lat. virgella
verigă, VERÍ//GĂ ~gi f. 1) Fiecare dintre inelele unui lant. 2) Piesa în forma de inel, având diferite întrebuintari tehnice. 3) fig. Parte componenta a unui ansamblu, care serveste drept element de legatura. 4) pop. Inel fara piatra, de obicei din metal pretios, purtat drept simbol al legaturii dintre logodnici sau dintre soti; verigheta. [G.-D. verigii] /<sl. veriga
viaţă, VIÁŢ//Ă vieti f. 1) Ansamblu de fenomene (dezvoltare, metabolism, reproducere) caracteristice unui organism viu; faptul de a vietui, de a fi viu. ♢ Cu ~ vioi. Plin de ~ energic; vioi. Fara (pic de) ~ fara forta fizica; neputincios. Cu pretul vietii punându-si viata în pericol. Pe ~ si pe moarte cu înversunare; cu riscul vietii. A fi om de ~ a fi vesel. A aduce pe cineva la ~ a trata pe cineva de o boala grea. A fi în ~ a trai; a fi viu. A da ~ a naste. A capata ~ a lua fiinta. A înceta (sau a se trece) din ~ (sau a-si pierde ~a) a muri. A scurta (sau a lua) cuiva ~a a ucide pe cineva. A avea noua vieti a trai mult. A-si pune ~a în primejdie (sau în pericol) a se supune unei primejdii (sau unui pericol). A-si mânca ~a cu cineva a trai rau; a nu se împaca cu cineva. ~ de apoi viata de dupa moarte. 2) Existenta umana; trai. Nivel de ~. ♢ Când ti-i ~a mai draga (sau dulce) când esti mai fericit; când te simti mai bine. 3) Durata de timp de la nasterea unei fiinte pâna la moartea ei. ♢ O ~ de om un timp îndelungat. 4) Sir de evenimente cuprinse în aceasta durata de timp. [G.-D. vietii; Sil. via-] /viu + suf. ~eata
vocal, VOCÁL ~a (~i, ~e) 1) Care participa la producerea vocii. Organe ~e. Coarde ~. 2) Care tine de voce; propriu vocii. Sunet ~. Tehnica ~a. 3) Care este destinat pentru voce. Muzica ~a. 4) Care consta din vocalisti. Ansamblu ~. /<fr. vocale, it. vocale, lat. vocalis
voce, VÓC//E ~i f. Facultate a omului de a emite sunete articulate; glas; grai. ~ linistita. ♦ A ridica ~ea a spune ceva pe un ton ridicat; a se rasti. 2) darul de a cânta frumos din gura. 3) Melodie sustinuta de un grup de cântareti în cadrul unui cor sau al unui ansamblu vocal. ~ea întâi. Cor pentru trei ~i. [G.-D. vocii] /<lat. vox, vocis, it. voce
voltijă, VOLTÍJ//Ă ~e f. 1) Încalecare a calului din fuga, fara ajutorul scarilor. 2) Ansamblu de exercitii de acrobatica executate pe cal. /<fr. voltige
water, WATER BALAST [pr.: uótar balast] n. Tanc continând lestul lichid al unei nave si fiind plasat în fundul dublu al acesteia. /<fr., engl. water balast
yoga, YÓGA f. 1) Scoala filozofica indiana care urmareste eliberarea eului individual de viata materiala si contopirea cu sufletul universal, prin contemplare, imobilizare, extaz mistic etc. 2) Ansamblu de exercitii elaborat de indieni, care vizeaza obtinerea unui control asupra functiilor organismului, a unei stapâniri perfecte a lui prin încetinirea la maximum a respiratiei si prin atingerea starii de insensibilitate totala. /< fr., engl. yoga
internetprotocol, Internet Protocol (IP) – În TCP/IP, standardul care descrie cum trebuie sa fie împartite datele în pachete pentru transmisia prin Internet si cum trebuie adresate aceste pachete pentru a ajunge la destinatie. IP este protocolul fara conexiune în ansamblul TCP/IP; protocolul TCP (Transmission Control Protocol) specifica modul în care doua calculatoare conectate la Internet pot stabili o legatura de date sigura printr-un dialog de confirmare. Vezi connectionless protocol si packet-switching network. [Dictionar de calculatoare si Internet, ed. Teora]
castă, CÁSTĂ s. f. 1. (la hindusi, egipteni si la alte popoare orientale) categorie sociala închisa, strict delimitata prin originea comuna, ocupatii, privilegii, cult religios etc. ♢ (p. ext.) grup social închis care îsi apara cu strictete privilegiile; clan, clica. 2. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleasi functii. (< fr. caste, port. casta)
abluţie, ABLÚŢIE s.f. v. ablutiune.
abluţiune, ABLUŢIÚNE s.f. 1. Spalare a corpului, prescrisa de unele religii orientale, pentru purificare. ♦ Îmbaiere prin dus. 2. Eroziune exercitata de curentii marini de adâncime în rocile de pe fundul bazinelor marine si oceanice. [Var. ablútie s.f. / cf. fr. ablution, lat. ablutio].
acromatizare, ACROMATIZÁRE s.f. Actiunea de a acromatiza. ♦ Ansamblu de tehnici si operatii având ca scop obtinerea acromatismului unui sistem optic. [< acromatiza].
adat, ADÁT s.n. Ansamblu de legi nescrise, obiceiuri si traditii la popoarele musulmane. [Cf. it. adatto].
adenoidism, ADENOIDÍSM s.n. (Med.) Ansamblu de tulburari în dezvoltarea fizica si psihica a copilului, cauzate de infectia cronica a vegetatiilor adenoide. [< fr. adénoïdisme].
administraţie, ADMINISTRÁŢIE s.f. Ansamblul organelor executive si de dispozitie ale statului; personalul de conducere al unei întreprinderi, al unei institutii etc. ♢ Consiliu de administratie = consiliu însarcinat cu conducerea unei societati pe actiuni. ♦ Serviciu al armatei care avea în sarcina hrana si îmbracamintea trupelor. [Gen. -iei, var. administratiune s.f. / cf. rus. administratiia, fr. administration, it. amministrazione, lat. administratio].
afterhours, AFTER HOURS loc.s. Reuniune amicala dupa orele de activitate cotidiana, folosita mai ales ca prilej de a cânta muzica în ansamblu. V. jam-session. [Pron. áftar auars. / < engl. after hours – dupa program].
acquiscomunitar, ACQUIS COMUNITAR s.n. "Acquis-ul comunitar este ansamblul de drepturi si obligatii asumate de statele membre ale Uniunii Europene, normele juridice ce reglementeaza activitatea Comunitatilor Europene si a institutiilor UE, actiunile si politicile comunitare." Termenul "acquis" provine din limba franceza si înseamna "ceea ce s-a dobândit".
alcoolmetrie, ALCOOLMETRÍE s.f. Ansamblu de masuri cu ajutorul carora se determina gradul de concentratie a unei solutii alcoolice. [Var. alcoolimetrie, alcoolometrie s.f., / cf. fr. alcoométrie].
algoritm, ALGORÍTM s.n. Ansamblu de reguli si de operatori pentru efectuarea unui sistem de operatii într-o ordine data în vederea rezolvarii unor probleme de un anumit tip. [Pl. -me, (s.m.) -mi. / < fr. algorithme, cf. al-Kharezmi – matematician arab].
almelec, ALMÉLEC s.n. (Tehn.) Aliaj de aluminiu si de magneziu, folosit la confectionarea de cabluri electrice. [< fr. almélec].
rupere, RÚPERE, rúperi, s.f. ~ Ruperea cablurilor. ♢ (Loc. adv.) Cu rupere de inima. = ~ ♢ Ruperea pretului = fixarea pretului unei vânzari (prin tocmeala). Ruperea frontului = strapungerea liniei de aparare a inamicului. ♦ Încetare a unei actiuni, curmare a unor raporturi, a unor legaturi, a unor negocieri. Ruperea cu romantismul de tip vechi.
amfi, AMFI- Element prim de compunere cu semnificatia "din ambele parti", "dublu". [Var. amf-. / < fr. amphi-, cf. gr. amphi].
amfibologie, AMFIBOLOGÍE s.f. (Lit.) Constructie defectuoasa care face ca o fraza sa aiba un sens dublu, echivoc; ambiguitate; amfibolie. [Gen. -iei. / < fr. amphibologie, cf. lat. amphibologia < gr. amphibolos – ambiguu, logos – vorbire].
amficarpie, AMFICARPÍE s.f. (Bot.) Proprietate a unor plante de a forma doua tipuri de flori si de fructe. [Cf. germ. Amphikarpie < gr. amphi – dublu, karpos – fruct].
ancadrament, ANCADRAMÉNT s.n. 1. Cadru care înconjura o usa, o fereastra etc. 2. Bordura îngusta de caramida, împrejmuire de vegetatie scunda care margineste un spatiu plantat. 3. Ansamblu de constructii, de plantatii etc. care marginesc o piata. [< fr. encadrement].
antiperistaltism, ANTIPERISTALTÍSM s.n. Ansamblul contractiilor antiperistaltice. [< fr. antipéristaltisme].
carp, CARP1 s. n. ansamblu de opt oase mici, care alcatuiesc articulatia dintre antebrat si palma. (< fr. carpe, gr. karpos)
sf, s.f. 1. (frantuzism) mica opera literara fara pretentii. 2. ( muz.) bagatela. pron. blu-e-./ fr. bluette
armare, ARMÁRE s.f. Actiunea de a arma. ♦ Îmbracare a cablurilor, a barelor etc. cu un învelis metalic de protectie. [< arma].
asambleză, ASAMBLÉZĂ s.f. (Electr.) Masina de înfuniat cabluri. [Var. asambleuza s.f. (pron. -blö-) / < fr. assembleuse].
staţiune, STAŢIÚNE s.f. I. 1. (Liv.) Statie. ♢ Statiune balneara (sau climaterica) = localitate în care se gasesc ape minerale sau conditii climaterice prielnice sanatatii. 2. Ansamblu de cladiri si de instalatii care serveste la efectuarea unor observatii, la îndeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetari experimentale. 3. Asezare omeneasca din epocile primitive. II. Pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul în care se dezvolta o specie sau o grupare vegetala. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].
dublu, - dublu [cm] – ÁTRIU s.n. v. atrium.
avantren, AVANTRÉN s.n. 1. Partea anterioara a unei masini agricole pe roti. ♦ (Rar) Antetren. 2. (Text.) Ansamblu de valturi cu dinti si caneluri dintr-un dispozitiv de cardare care zdrobesc resturile vegetale atasate de flocoanele de lâna. [Cf. fr. avant-train]
axiomatiza, AXIOMATIZÁ vb. I. tr. (Rar) A reduce cunoasterea la un ansamblu de axiome. [Cf. fr. axiomatiser].
dublu, - dublu [cm] – BAIONÉTĂ s.f. 1. Arma alba cu lama scurta, taioasa, ascutita la vârf si prevazuta la mâner cu un dispozitiv care o poate fixa la teava pustii, pentru a putea fi folosita în lupta corp la corp. ♢ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baioneta = lupta corp la corp cu baioneta, pusa la pusca. ♦ (Fig. ; la pl.) Purtatori ai acestor arme ; (p. ext.) armata, trupa, efectiv de soldati. 2. Taietura în segmentii pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oras în Franta, unde s-ar fi fabricat prima data aceasta arma].
bandă, BÁNDĂ2 s.f. 1. Fâsie îngusta si lunga de stofa, de hârtie, de metal etc. cu care se leaga, se protejeaza, se înfasoara ceva. ♦ Parte lunga si îngusta a unei suprafete. ♦ (Anat.) Fâsie de tesut care uneste doua organe. ♢ Banda de magnetofon = fâsie îngusta de material flexibil, acoperita cu un strat fin de substanta feromagnetica si care serveste la înregistrarea si la reproducerea sunetelor cu magnetofonul; Banda rulanta (sau de transport) = fâsie lunga, continua, de cauciuc, de piele etc. care serveste la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; Banda sonora = pelicula cinematografica pe care este înregistrat sunetul ; Banda de circulatie = subdiviziune longitudinala a partii carosabile a unei sosele, delimitata sau nu prin marcaje rutiere, cu o latime corespunzatoare pentru circulatia cu usurinta a unui sir de vehicule. ♦ (Filat.) Ansamblu de mai multe marci, decupat dintr-o coala pe orizontala sau pe verticala si pastrat astfel într-o colectie ; straif. 2. Marginea elastica de la masa de biliard. 3. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ♢ În banda = (despre figuri) asezat în diagonala scutului. 4. Grup de frecvente învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiatii sonore sau electromagnetice. 5. Înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încarcatura este gresit repartizata. [Pl. benzi, var. banta s.f. / < fr. bande, cf. germ. Band].
barată, BARÁTĂ s.f. 1. Aparat cu ajutorul caruia se fabrica untul si unele grasimi vegetale. 2. (Text.) Toba metalica cu perete dublu pentru racire la dispozitivul în care se trateaza celuloza pentru obtinerea firelor de viscoza. [< fr. baratte].
mînecă, mîneca (mấneci), s.f. – Parte a îmbracamintei care acopera bratul. – Var. mînica. – Mr. mînica, megl. mǫnica. Lat. manĭca (Candrea-Dens., 1124; REW 5300; Pascu, I, 119), cf. alb. mëngë, it. manica, prov., sp., port. manga, fr. manche. – Der. mînecar, s.n. (tunica, veston, bluzon; manson); mînecuta, s.f. (mîneca; manseta detasabila).
bluenote, BLUE NOTE s.n. pl. (Muz.) Treptele a 3-a si a 7-a ale gamei majore, care în stilul "blues" apar adesea coborâte cu un semiton, atribuind astfel scarii muzicale o insolita dualitate modala major-minora. [< americ. blue notes].
bluetă, BLUÉTĂ s.f. 1. (Frantuzism) Mica opera literara fara pretentii. 2. (Muz.) Bagatela. [Pron. blu-e-. / < fr. bluette].
blugi, BLÚGI s.m. pl. Pantaloni strâmti de cânepa albastra, cu buzunar(e) la spate, pe care de obicei sunt atasate embleme sau fraze ad-hoc, constituind un element de moda tinereasca. [Var. blugingi s.m.pl. / < americ. blue-jeans, cf. jean – pânza de cânepa].
blugingi, BLÚGINGI s.m. pl. v. blugi.
bluză, BLÚZĂ s.f. 1. Obiect de îmbracaminte, lung pâna la brâu, de obicei cu mâneci, pe care îl poarta mai ales femeile. 2. Haina de pânza pe care o poarta militarii vara în locul vestonului. ♦ Haina de protectie purtata de muncitori în timpul lucrului. [< fr. blouse].
bluzon, BLUZÓN s.n. (Rar) Vesmânt militar sau de sport, larg si comod, care cade bufant pâna la solduri. [Pl. -oane. / < fr. blouson].
bob, BOB1 Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu doua cabluri, fiind folosita mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu aceasta sanie; bobslei. [Pl. -buri. / cf. engl., fr. bobsleigh].
bolero, BOLERÓ s.n. 1. Haina fara mâneci, scurta pâna aproape de talie si deschisa în fata, purtata de femei peste bluza. 2. Dans national spaniol cu ritm moderat, care se danseaza cu castaniete; aria acestui dans. [Acc. si bólero, var. bolerou s.n., pl. -ouri. / < fr. boléro, sp. bolero].
boogiewoogie, BOOGIE-WOOGIE s.n. Stil pianistic în jaz, derivat din blues, care se caracterizeaza prin ritmul obsedant întretinut de mâna stânga (prin executarea unor figuri de bas repetate fara intrerupere), în timp ce mâna dreapta dezvolta o linie melodica de obicei simpla. ♦ Dans modern american, care se danseaza dupa muzica de jaz; melodia acestui dans. [Pron. búghi-úghi. / < engl. boogie-woogie].
bordee, BORDÉE s.f. 1. Ansamblul tunurilor de pe o nava. ♦ Cantitatea de proiectile pe care o poate arunca o data artileria unei nave. ♦ (Rar) Totalitatea oamenilor din echipajul unei nave care servesc într-o anumita parte a bordului. 2. Drum parcurs de o nava (mai ales cu pânze) fara sa vireze la bord (având vântul din acelasi bord). [Pron. -de-e. / < fr. bordée, cf. bord – bord].
boselură, BOSELÚRĂ s.f. Ansamblu de bose (1) pe suprafata unui organ. [< fr. bosselure].
bosswindjammer, BOSS WINDJAMMER loc. s. (Anglicism) Sef al unei orchestre care cânta la un instrument, conducându-si ansamblul fara a-l dirija cu mâna sau cu bagheta. [< americ. boss windjammer].
boxoffice, BOX-OFFICE s.n. (Anglicism) Ansamblul încasarilor realizate de un film sau o piesa de teatru, o carte etc. [Pron. box-ofis. / < engl. box-office].
boy, BOY s.m. (Rar) 1. Servitor indigen din colonii (mai ales în hoteluri). 2. Dansator dintr-un ansamblu de music-hall. [< engl. boy – baiat].
buchet, BUCHÉT s.n. 1. Manunchi, legatura de flori. 2. Grup de arbori de aceeasi specie în cadrul unui arboret; boschet. 3. Aroma specifica a unor vinuri vechi, selectionate. 4. (Mar.) Ansamblu format din doua-trei macarale, servind pentru manevrele curente ale velelor. [< fr. bouquet].
butaforie, BUTAFORÍE s.f. (Teatru) Ansamblu de obiecte imitate (sculpturi, motive arhitectonice, vase etc.), confectionate din carton, care servesc la realizarea decorurilor. [Gen. -iei. / < rus. butaforiia, cf. it. buttafuori – indicatie de regie].
caravană, CARAVÁNĂ s. f. 1. convoi de calatori care strabate desertul (pe camile). 2. ansamblu de turisti si vehicule rutiere care se deplaseaza în grup pe acelasi itinerar. ♢ grup de vehicule (cu personalul aferent) care urmeaza acelasi itinerar (în scopuri culturale, sanitare etc.). 3. rulota de turism. (< fr. caravane, /3/engl. caravan)
cajă, CÁJĂ s.f. (Mec.) Colivie, carter. ♢ Caja de laminor = ansamblu constituit din cilindrii de lucru si de sprijin ai unui laminor. [< fr. cage].
denim, dením, denímuri s.n. Tesatura groasa si deasa, cu firul în diagonala, de obicei din bumbac, asemanatoare docului sau drilului, din care se confec ioneaza jeansi (blugi), salopete, combinezoane [DEX '98 (2), NODEX (2)]. (<engl. denim, fr. (serge) de Nîmes, serj produs la Nîmes, oras din sudul Fran ei)
caracter, CARACTÉR s. n. 1. ansamblu de trasaturi psihico-morale distincte, relativ stabile, definitorii pentru om. o dans de ~ = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de ~ = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat între caracterele personajelor. 2. personalitate morala caracterizata prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 3. individualitate cu trasaturi psihice complexe, într-o opera literara. 4. particularitate de structura, forma, substanta sau functie a unui organism. ♢ caracteristica a unui lucru, fenomen. 5. element al unui alfabet; litera, semn grafic de acelasi corp si aceeasi familie. ♢ (inform.) litera, cifra, semn particular. 6. (mat.) numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si înainte de aceasta. (< fr. caractère, lat. character, gr. kharakter)
catenar, CATENÁR, -Ă adj. (Rar) Dispus, asezat în lant, în forma de lant, în serii. ♢ Suspensie catenara (si s.f.) = sistem de suspendare a liniilor de tractiune electrica, realizat prin fire verticale sau înclinate prin care linia electrica este suspendata de unul sau de mai multe cabluri de otel care o sustin. [Cf. fr. caténaire].
cefalocel, CEFALOCÉL s.n. (Biol.) Denumire generica desemnând un ansamblu de meningocele si encefalocele. [< fr. céphalocèle].
celulă, CELÚLĂ s.f. 1. Element anatomic de baza al organismelor vii. 2. Fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 3. Încapere strâmta în închisori pentru detentiunea izolata a celor închisi. 4. Ansamblu format din aripile unui avion. ♦ Formatie de zbor, compusa din doua avioane de lupta. 5. (Tehn.) Compartiment al unui dispozitiv, format din unul sau mai multe elemente egale. [< fr. cellule, it., lat. cellula].
centrală, CENTRÁLĂ s.f. 1. Organizatie, institutie de coordonare a unei activitati dintr-un anumit domeniu. 2. Ansamblu de cladiri cu instalatiile lor tehnice, unde se produc anumite forme de energie. 3. Statiune prin care se pun în legatura posturile unei retele de telecomunicatii. [Cf. fr. centrale].
captiv, CAPTÍV, -Ă adj. lipsit de libertate; (si s.) prizonier. o balon ~ = balon legat prin cabluri de sol. (< fr. captif, lat. captivus)
charleston, CHARLESTÓN s.n. 1. Dans de perechi împrumutat din folclorul negrilor, care consta din miscari foarte repezi facute prin flexiunea partii de jos a picioarelor; melodia acestui dans. ♢ Talger charleston = talger (cinel) dublu, actionat cu piciorul de catre baterist, în orchestra de jaz. 2. Croiala speciala de pantaloni. [Pron. cear-, var. sarleston s.n. / < engl. charleston, cf. Charleston – oras în S.U.A.].
chartreuse, CHARTREUSE s.f. Bautura alcoolica fina, preparata din ierburi alpine macerate în alcool dublu distilat. [Pron. sar-tröz, var. sartreza s.f. / < fr. chartreuse, cf. la Grande Chartreuse – manastire în Alpii francezi].
captare, CAPTÁRE s. f. 1. actiunea de a capta. 2. ansamblu de amenajari, constructii si instalatii necesare operatiei de colectare a apelor, a gazelor sau a pulberilor dintr-o încapere; captatie (1). (< capta)
chemisier, CHEMISIÉR s.n. (Frantuzism) Bluza de femeie de croiala clasica, cu mâneci lungi si mansete. [Pron. se-mi-zié. / < chemisier].
cicero, CÍCERO s.n. 1. Corp de litera de 12 puncte tipografice. ♢ Dublu cicero = litera tipografica cu corpul de 24 de puncte, sau de 2 cicero. 2. Albitura având baza unui patrat cu dimensiunile unui corp de litera de 12 puncte. [< fr. cicéro].
circumvalaţie, CIRCUMVALÁŢIE s.f. 1. Ansamblu de fortificatii executat de asediatorul unei cetati, unui oras etc. contra vreunui atac dinafara. 2. Sosea de ocolire a unui oras sau a altui centru aglomerat. [Gen. -iei, var. circumvalatiune s.f. / < lat. circumvallare – a înconjura cu fortificatii, cf. fr. circonvallation].
clasicism, CLASICÍSM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele în lumina universalului si de a închega într-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV î.e.n., când acestea au atins apogeul, bazându-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut în Franta si raspândit apoi în Europa apuseana în sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate în creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].
climatizare, CLIMATIZÁRE s.f. 1. Realizarea într-un spatiu a unei atmosfere la o temperatura si umiditate potrivite. 2. Ansamblu de masuri prin care un aparat sau o masina sunt aduse în stare de a putea functiona într-o regiune cu o anumita clima. [< climatiza, dupa fr. climatisation].
clon, CLON s.n. (Biol.) Ansamblu de indivizi (bacterii, celule, virusuri, plante) care provin dintr-un individ unic. [Var. clona s.f. / < fr. clone, cf. gr. klon – vlastar].
cocă, CÓCĂ s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave si de învelisul ei exterior. 2. Parte componenta a unui avion, constând din învelisul exterior. ♦ Constructie în forma de barci care asigura plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque].
cocserie, COCSERÍE s.f. Ansamblul instalatiilor în care se fabrica cocs prin distilarea carbunilor de pamânt. [Gen. -iei. / < cocs + -erie, dupa fr. cokerie].
cocserie, COCSERÍE s.f. Ansamblul instalatiilor în care se fabrica cocs prin distilarea carbunilor de pamânt. [Gen. -iei. / < cocs + -erie, dupa fr. cokerie].
cod, COD s.n. 1. Culegere de legi dintr-un anumit domeniu al dreptului. ♢ Codul muncii = ansamblu de norme care reglementeaza raporturile de munca. ♦ (Fig.) Culegere de norme referitoare la un anumit domeniu de activitate. 2. Sistem de simboluri (semne) care este folosit ca sa reprezinte si sa transmita informatii (mesaje). 3. (Biol.) Codul genetic = sistem natural prin care se înregistreaza, se conserva si se transmite informatia ereditara. [< fr. code, cf. lat. codex].
concertant, CONCERTÁNT, -Ă adj. Care concerteaza, care cânta un concert. ♢ Gen concertant = gen muzical dezvoltat în sec. XVII-XVIII ca urmare a perfectionarii instrumentelor si a aparitiei concertului; domeniu de manifestare a virtuozitatii instrumentale întruchipate de un solist acompaniat de restul ansamblului; simfonie concertanta = simfonie în care doua sau mai multe instrumente au rolul dominant în orchestra; voce concertanta = voce principala într-un cor. [Cf. it. concertante, fr. concertant].
condriom, CONDRIÓM s.n. (Biol.) Ansamblu de organite celulare, cu aspect granular, filamentos etc. [Pron. -dri-om. / < fr. chondriome, cf. gr. chondrion – granula].
conductă, CONDÚCTĂ s.f. 1. Ţeava, instalatie pentru transportul fluidelor. ♦ (Sub forma conduct) Formatie anatomica în forma de canal. 2. Fir, cablu metalic folosit la transportul si la distributia energiei electrice. [Var. conduct s.n. / cf. lat. conductum, germ. Kondukt].
consorţiu, CONSÓRŢIU s.n. I. Participare la domnie în vechea Roma. II. 1. Forma a monopolurilor capitaliste constând în asocierea unor banci mari sau a unor societati comerciale pentru efectuarea în comun a unor operatii financiare. 2. (Biol.) Ansamblu de organisme legate prin activitatea lor vitala. [Pron. -tiu. / < fr., lat. consortium, cf. germ. Konsortium].
conţinut, CONŢINÚT s.n. 1. Ceea ce încape într-un spatiu limitat, într-un recipient. 2. Categorie filozofica care desemneaza baza materiala ce conditioneaza existenta si schimbarea unui obiect, ansamblul interactiunilor diferitelor componente si proprietati reprezentând functii esentiale pentru obiectul respectiv. ♦ Totalitatea notelor esentiale ale unei notiuni. 3. Notiune desemnând lumea reprezentata, metamorfozata prin prisma scriitorului, semnificatiile, mesajul unei opere de arta; fond, cuprins; semnificatie. 4. tabla de materii; sumar. [< contine, dupa fr. contenu].
convecţie, CONVÉCŢIE s.f. 1. Orice miscare de aer cu directie verticala. 2. (Fiz.) Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ♢ Convectia caldurii = transmiterea caldurii printr-un corp lichid sau gazos cu ajutorul unor curenti ai fluidului respectiv. [Gen. -iei, var. convectiune, convexie, convexiune s.f. / < lat. convectio, fr. convection].
conveier, CONVÉIER s.n. Transportor cu unu sau mai multe elemente flexibile de tractiune (cabluri, lanturi etc.); banda rulanta. [Pron. con-ve-ier, var. conveior s.n. / < engl. conveyer, rus. konveier].
cor, COR s.n. 1. Grup de personaje care participa ca un personaj colectiv în desfasurarea actiunii unei opere dramatice în teatrul antic, cântând versuri; (p. ext.) versurile cântate de acest grup. 2. Grupare de cântareti care executa împreuna muzica vocala. ♢ A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii (în scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata a fi cântata de mai multe persoane; executia unei asemenea compozitii. 3. Parte a bisericii unde sta si cânta ansamblul coral în timpul slujbei. [Var. hor s.n. / < lat. chorus, gr. khoros, cf. it. coro, germ. Chor].
coral, CORÁL, -Ă adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. i n d i v i d u a l,  s i n g u l a r) Ale carui motive, elemente, personaje etc. prezinta armonie, acordându-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compozitie muzicala (religioasa) cu structura strofica pentru cor. [Cf. it. corale].
corală, CORÁLĂ s.f. Ansamblu de persoane care executa la unison sau pe mai multe voci piese muzicale. [< fr. chorale].
capital, CAPITÁL1 s. n. 1. relatie sociala de productie care presupune existenta proprietatii capitaliste asupra mijloacelor de productie si folosirea fortei de munca drept marfa, care creeaza plusvaloarea. 2. valoare care, datorita productivitatii si rentabilitatii muncii, produce plusvaloare. 3. (fig.) clasa capitalistilor; capitalism. 4. suma de bani investita într-o afacere; bunuri, valori. ♢ ansamblu de bunuri intelectuale, spirituale, morale. o ~ de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. (< fr. capital, germ. Kapital)
reclama, - reclama! [CM] – CATIA (Computer Aided Three dimensional Interactive Applications), produs al companiei Dassault Systemes este, în prezent, unul dintre cele mai utilizate sisteme integrate CAD/CAM/CAE pe plan mondial, cu aplica ii în domenii diverse, de la industria construc iilor de masini, la cea aeronautica si de automobile. Programul CATIA furnizeaza o varietate larga de solu ii integrate pentru a satisface toate aspectele legate de design si fabrica ie. Dintre numeroasele func ionalita i de baza se pot aminti: concep ia avansata a pieselor mecanice, realizarea interactiva a ansamblurilor, ob inerea automata a proiec iilor piesei sau ansamblului curent, posibilitatea de a proiecta în mod parametrizat etc. De asemenea, CATIA permite conceperea pieselor si ansamblurilor direct în trei dimensiuni, fara a desena întâi plansele în reprezentare bidimensionala.
cvintet, CVINTÉT s.n. 1. Ansamblu compus din cinci instrumentisti sau cântareti care executa împreuna o piesa muzicala. ♦ Bucata muzicala compusa pentru un astfel de ansamblu. 2. Linie de atac a unei echipe (de fotbal), compusa din cinci jucatori. 3. Strofa alcatuita din cinci versuri. [Var. cuintet s.n., scris si quintet. / < it. quintetto, cf. fr. quintette].
capelatură, CAPELATÚRĂ s. f. 1. loc de pe catarg unde se capeleaza parâmele. 2. ansamblul capetelor parâmelor capelate de catarg. (dupa fr. capelage)
cuvertură, CUVERTÚRĂ s.f. 1. Învelitoare pentru masa, pentru pat etc. 2. (Geol.) Ansamblu de sedimente care acopera un soclu. [< fr. couverture].
dantură, DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dintilor unui om; (p. ext.) felul în care sunt asezati dintii. 2. Ansamblu format de dintii unor organe de masini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentura s.f. / < fr. denture].
decalitru, DECALÍTRU s.m. Unitate de masura pentru capacitati, egala cu 10 litri. ♢ Dublu-decalitru = unitate de masura de capacitate pentru cereale, egala cu 20 de litri; (concr.) vas cu capacitatea de 20 de litri. [Cf. fr. décalitre].
decil, DECÍL s.m. (Statist.) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine data. [< fr. décile].
decimetru, DECIMÉTRU s.m. Unitate subdivizionara de masura pentru lungimi, reprezentând a zecea parte dintr-un metru. ♢ Dublu-decimetru = instrument de desen în forma unei rigle, cu lungimea de 20 cm. // s.n. Rigla gradata, lunga de un decimetru. [Pl. (s.m.) -ri, (s.n.) -re. / cf. fr. décimètre].
decoltare, DECOLTÁRE s.f. Actiunea de a decolta; rascroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].
definitivare, DEFINITIVÁRE s.f. Actiunea de a definitiva si rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrarilor necesare pentru amenajarea partii carosabile a unui drum în vederea modernizarii acesteia. [< definitiva].
dejalenă, DEJALÉNĂ s.f. Ţesatura fina de bumbac, folosita pentru confectionarea camasilor barbatesti, a bluzelor etc. [Pl. -ne, -nuri, var. dejalen s.n. / cf. engl. delaine].
dependenţă, DEPENDÉNŢĂ s.f. 1. Situatia de a fi dependent; stare de subordonare; atârnare, supunere. 2. (Mat.) Faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (La pl.) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de înzavorâre pe liniile de cale ferata. ♢ Dependenta drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. [Cf. fr. dépendance].
dezasambla, DEZASAMBLÁ vb. I. tr. A demonta, a desface un ansamblu. [Cf. fr. désassembler].
digramă, DIGRÁMĂ s.f. Semn dublu folosit pentru a arata o articulare unica. [< fr. digramme, cf. gr. dis – doua, gramma – litera].
dilogie, DILOGÍE s.f. 1. Sens dublu, echivoc. 2. Opera dramatica care contine doua actiuni distincte. [Gen. -iei. / < fr. dilogie, cf. gr. dis – doi, logos – semnificatie].
diplo, DIPLO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "dublu", "doi". [Var. dipl-. / < fr., it. diplo-, cf. gr. diploos].
diplobacil, DIPLOBACÍL s.m. Bacil ai carui indivizi sunt grupati câte doi. [< fr. diplobacille, cf. gr. diploos – dublu + bacil].
diplofază, DIPLOFÁZĂ s.f. Faza diploida. [< fr. diplophase, cf. gr. diploos – dublu, phasis – faza].
diplofonie, DIPLOFONÍE s.f. Emisiune de doua tonuri a vocii, datorita unei tensiuni inegale a coardelor vocale. [Gen. -iei. / < fr. diplophonie, cf. gr. diploos – dublu, phone – voce].
diplogeneză, DIPLOGENÉZĂ s.f. Monstruozitate caracterizata prin reunirea a doi fetusi într-un singur corp. [< fr. diplogenèse, cf. gr. diploos – dublu, genesis – generatie].
diploid, DIPLOÍD, -Ă adj. (Despre nucleul celular) Care poseda un numar dublu de cromozomi. ♢ Faza diploida = perioada în dezvoltarea organismelor vegetale sau animale caracterizata prin prezenta în nucleele celulelor a unui numar dublu de cromozomi; diplofaza. [Pron. -plo-id. / < fr. diploïde, cf. gr. diploos – dublu, eidos – forma].
diplopode, DIPLOPÓDE s.n.pl. (Zool.) Antropode cu multe perechi de picioare. [Cf. gr. diploos – dublu, pous – picior].
diplostemon, DIPLOSTEMÓN, -Ă adj. (Bot.; despre androceu) Format din stamine dispuse pe doua cercuri concentrice, care alterneaza cu elementele periantului. [< germ. diplostemon, cf. gr. diploos – dublu, stemon – ata].
diplure, DIPLÚRE s.f.pl. (Zool.) Ordin de insecte mici, fara aripi si ochi, cu antene foarte lungi; (la sg.) insecta din acest ordin. [< lat. diplures, cf. gr. diploos – dublu, oura – coada].
distribuţie, DISTRIBÚŢIE s.f. 1. Distribuire. ♦ Felul cum sunt repartizate rolurile unei piese, ale unui film etc.; (p. ext.) totalitatea actorilor dintr-o piesa de teatru. 2. Totalitatea organelor unei masini care comanda automat diferite faze de functionare ale acesteia. 3. (Lingv.) Ansamblul pozitiilor pe care un element (sunet, morfem) îl poate ocupa într-un cuvânt sau într-o fraza. [Gen. -iei, var. distributiune s.f. / cf. fr. distribution, lat. distributio].
dragă, DRÁGĂ s.f. 1. Instalatie plutitoare folosita pentru a sapa sub apa si pentru a îndeparta nisipul, pietrele si alte depuneri care împiedica navigatia. 2. Plasa de forma speciala cu care se pescuiesc vietatile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlaturarea minelor submarine de pe o cale navigabila. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage].
dualitate, DUALITÁTE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie între doua functii logice, astfel încât a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintâi si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice în stat, exprimând interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, într-un plan, unui punct îi corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualité, lat. dualitas].
dublu, DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de doua ori mai mare; îndoit. 2. Format din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♦ (s.m.) Dublu baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. Minge dubla = miscare nereglementara la volei, handbal, tenis sau tenis de masa, constând în atingerea mingii de catre jucator de doua ori în momentul primirii sau în lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double].
dublă, DÚBLĂ s.f. 1. Varianta a fiecarui cadru dintr-un film care, pentru a se obtine efectul artistic urmarit de regizor, se turneaza de mai multe ori. 2. Minge dubla. V. dublu (3) [în DN]. ♦ (Echit.) Saritura dubla. ♦ (La scrima) dubla lovitura. [< fr. double].
dubleu, DUBLÉU s.n. 1. Actiunea de a doborî doua animale de vânat cu doua lovituri apropiate ale pustii. 2. Dublura. [< fr. doublé].
dublucicero, DUBLU-CÍCERO s.n. v. cicero [în DN].
dubludecalitru, DUBLU-DECALÍTRU s.m. v. decalitru [în DN].
dubludecimetru, DUBLU-DECIMÉTRU s.m. v. decimetru [în DN].
ster, STER s.m. Unitate de masura (egala cu 1 m3), folosita mai ales la cubajul lemnelor de foc. ♢ Dublu-ster = unitate de masura de volume pentru lemne, egala cu 2 m3. [< fr. stère, it. stero, cf. gr. stereos – solid].
dubluster, DUBLU-STÉR s.m. v. ster [în DN].
dublutext, DUBLUTÉXT s.n. v. text [în DN].
text, TEXT s.n. 1. Ansamblul cuvintelor continute într-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ♦ Scriere originala autentica, considerata în opozitie cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucati muzicale. 3. (Poligr.) Corp de litera de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].
duo, DUO- Element prim de compunere savanta cu sensul de "doi", "dublu". [Pron. du-o-. / < it., lat. duo].
ebluisa, EBLUISÁ vb. I. tr. (Frantuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorita unei straluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir].
ebluisare, EBLUISÁRE s.f. (Frantuzism) Actiunea de a ebluisa; întunecare (momentana) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa].
eligară, ELIGÁRĂ s.f. Ansamblul instalatiilor de pe un eliport puse la dispozitia pasagerilor. [Var. heligara s.f. / < fr. héligare].
enciclopedie, ENCICLOPEDÍE s.f. 1. Tip de lucrare lexicografica de mare întindere, care cuprinde cunostinte amanuntite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile. 2. (Fig.) Opera importanta care cuprinde cunostintele de baza dintr-un anumit domeniu. ♦ Ansamblul cunostintelor omenesti organizate metodic. ♦ Numele unui celebru dictionar publicat între 1751 si 1772 de catre învatatii francezi Diderot si D'Alembert. [Gen. -iei. / < fr. encyclopédie, cf. gr. en – în, kyklos – cerc, paideia – educatie].
canon, CANÓN s. n. 1. norma, regula fundamentala. ♢ (arte) regula fixa care stabileste proportia diferitelor parti ale corpului. 2. compozitie polifonica în care doua sau mai multe voci, intrând succesiv, executa fiecare aceeasi melodie; imitatie (2). 3. caracter de litera de 36 puncte tipografice. 4. ansamblul cartilor considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie. (< fr. canon, germ. Kanon)
careu, CAREU, careuri, s.n. (În gastronomie) Piesa constând dintr-un ansamblu de 7-9 cotlete (de vitel, de batal, de miel, de porc), legate în forma de spalier sau coroana, fripte sau brezate; fr. carrée; germ Karree.
eros, ÉROS s.n. Ansamblul pornirilor sexuale, considerate din punct de vedere psihanalitic; libido. ♦ Ansamblul instinctelor de conservare si perpetuare. [< fr. éros, cf. Eros – zeul iubirii la greci].
sabie, SÁBIE s.f. (Iht.) În general, peste marin din fam. xiphiidae (pesti-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai putin alungit. Pestii-sabie propriu-zisi (istiophoridae) populeaza Oceanul Pacific si pe cel Indian, precum si pe cel Atlantic, pe tarmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la pestele-spada, prevazut cu dinti, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotatoare dorsala lunga, înalta (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albastrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotatoarea dorsala foarte înalta, ca o pânza de corabie sau evantai, numiti de aceea si pesti-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius si americanus).
excluziune, EXCLUZIÚNE s.f. 1. (Liv.) Excludere, interdictie. ♢ (Fiz.) Principiul excluziunii = principiu potrivit caruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care sa aiba simultan acelasi ansamblu de numere cuantice. 2. (Log.) Relatie între doua propozitii care nu pot fi simultan adevarate. [Pron. -zi-u-, var. esclusiune, exclusie, exclusiune s.f. / < fr. exclusion].
fructedemare, FRUCTE DE MARE s.n. pl. În gastronomie, ansamblu de animale marine mici – scoici, stridii, crevete, langustine, crabi – servite pe gheata, sub forma de cocteil sau folosite ca ingrediente în preparate specifice.
eşafodaj, ESAFODÁJ s.n. 1. Schela (pentru lucrul la înaltime al muncitorilor). 2. (Fig.) Ansamblu de fapte, de argumente etc. mai mult sau mai putin utile pe care se construieste o opera, o teorie, o ipoteza. [Var. esafodagiu s.n. / < fr. échafaudage].
canalizaţie, CANALIZÁŢIE s. f. 1. ansamblu de constructii si instalatii destinat colectarii, transportului si evacuarii apelor uzate. 2. ansamblu de lucrari care permit curgerea unui curs de apa cu debit mic dintr-un canal. 3. instalatie care serveste la transportul sau distributia energiei electrice, prin conducte. (< fr. canalisation)
evoluţie, EVOLÚŢIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constând mai ales într-o forma a dezvoltarii, care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, în viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. 3. Desfasurare, curs. 4. Miscare larga (mai ales circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, de un avion etc. [Var. evolutiune s.f. / cf. fr. évolution, it. evoluzione, lat. evolutio].
bluza, bluza cu guler pe gat
excitaţie, EXCITÁŢIE s.f. 1. Proces fiziologic manifestat prin activitatea functionala a unei celule, a unui tesut sau a unui organ etc. ca reactie la un stimul, la un îndemn; excitare. 2. Stare de enervare, de încordare, de atâtare; agitatie. 3. Alimentarea prin curent electric a unui ansamblu de spire conducatoare pentru a produce un câmp magnetic. ♦ Ansamblul de spire prin care trece curentul de excitatie. [Gen. -iei, var. excitatiune s.f. / cf. fr. excitation, lat. excitatio].
campus, CÁMPUS s. n. ansamblu de cladiri apartinând uneia sau mai multor institutii de învatamânt superior în afara oraselor. (< engl., fr. campus)
ansamblu, ansamblu de concepte, valori si practici care constituie un mod de percepere a realitatii pentru o anumita comunitate intelectuala
familie, FAMÍLIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor înrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sânge, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii în raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau în aceeasi casa sub autoritatea unui "pater familias", sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strâns unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvânt. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragându-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ♢ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ♢ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].
far, FAR s.n. 1. Turn în care este instalat un proiector puternic, destinat a servi ca reper în navigatie. ♦ Reflector montat în fata la automobile, la locomotive etc. pentru a lumina drumul. 2. Ansamblul tuturor vergelelor, velelor si manevrelor unui catarg. [< fr. phare, cf. lat., gr. Pharos – insula lânga Alexandria, unde Ptolomeu a ridicat un turn înalt pentru orientarea corabiilor].
lufar, LUFAR s.m. (Iht.) Peste marin de consum înrudit cu stavridul, având carnea albastruie, delicata, preparat de obicei la gratar; se comercializeaza ca (engl.) bluefish (Pomatomus saltatrix).
fenomen, FENOMÉN s.n. 1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativa cu esenta, desemnând aspectul exterior în care se manifesta esenta lucrurilor si a proceselor, care este perceput în mod direct prin organele senzoriale; ansamblul însusirilor unui lucru care pot sa se schimbe între anumite limite specifice fara ca lucrul sa înceteze de a mai fi el însusi; orice aspect al naturii în miscare perceptibil prin simturi. 2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, fiinta extraordinara. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. phénomène, it. fenomeno, cf. gr. phainomenon – ceea ce apare].
fenomenologie, FENOMENOLOGÍE s.f. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifesta ele în timp si spatiu. ♦ Termen în filozofia lui Hegel care denumeste teoria despre dezvoltarea constiintei umane, înteleasa ca forma a autodezvoltarii "spiritului absolut". ♦ Curent filozofic idealist contemporan, întemeiat de gânditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce "obiectul" la "fenomen", considerat ca esenta de ordin spiritual si ca dat ultim si nemijlocit al constiintei, independent de existenta obiectiva si de experienta senzoriala. [Gen. -iei. / < fr. phénoménologie].
nucşoară, NUCSOARĂ, nucsoare, s.f. Samânta mare ca o nuca rotunda a nucsorului, un arbust originar din India (Myristica fragrans), utilizata drept condiment. Se comercializeaza întreaga (din care se rade câte putin) sau gata macinata sub forma de pulbere galben-maronie; pop. nucusoara, nuca muscata (germ. Muskatnuss, fr. noix muscade); si unul din învelisurile nucsoarei, ca o plasa de fibre de culoare rosu-oranj, uscat si presat întreg sau macinat, este utilizat drept condiment considerat chiar mai rafinat; este comercializat ca (fr.) macis, numit si floare de nucsoara sau de muscat (fr. fleur de muscade; germ. Muskatblüte).
fonaţiune, FONAŢIÚNE s.f. (Biol., fiz.) Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pron. -ti-u-, var. fonatie s.f. / < fr. phonation, cf. gr. phone – voce].
fonoconfort, FONOCONFÓRT s.n. Ansamblu de conditii care fac o locuinta comoda, placuta din punctul de vedere al izolarii fonice. [Cf. engl. phonoconfort].
fracţionare, FRACŢIONÁRE s.f. Actiunea de a fractiona si rezultatul ei; împartire, farâmitare. ♦ Separare a unui amestec lichid sau gazos în fractiuni bogate în anumiti componenti. ♦ Procedeu de constructie a unei aeronave din subansambluri si ansambluri partiale. [Pron. -ti-o-. / < fractiona].
calistenie, CALISTENÍE s. f. ansamblu de exercitii fizice pentru copii, din miscari rapide (marsuri si dansuri) în ritmul muzicii. (< fr. callisthénie)
funicular, FUNICULÁR, -Ă adj. Referitor la cordonul ombilical sau spermatic. // s.n. Mijloc de transport aerian pentru transportat materiale sau persoane, format din cabluri purtatoare de vagonete. ♦ Frânghie de alpinism întinsa peste o prapastie, o crapatura sau o prabusire pentru a trece oameni si materiale. [< fr. funiculaire].
gablu, GÁBLU s.n. Fronton triunghiular ascutit care încununeaza un portal (în special în arhitectura gotica). [< fr. gable].
general, GENERÁL, -Ă adj. 1. Comun, aplicabil unui mare numar de persoane, de fiinte sau de lucruri dintr-o anumita categorie. ♦ Care priveste multa lume, la care ia parte multa lume. 2. Universal. ♦ Care priveste (se ocupa de) ceva în linii mari, în ansamblu, în ceea ce are esential. ♦ (Despre notiuni) Care rezulta dintr-o generalizare. 3. Care are loc, care exista pe o mare întindere. 4. (Despre functii, grade etc.) De rang superior; care poarta raspunderea unei directii, a unei institutii, a unei întreprinderi etc. // s.n. (Fil.) Categorie filozofica care desemneaza unitatea trasaturilor fundamentale ale unei clase de obiecte si procese care, desemnând esentialul, se manifesta ca lege a existentei si dezvoltarii acestora. [Cf. fr. général, it. generale, lat. generalis].
geofizic, GEOFÍZIC, -Ă adj. Referitor la geofizica, de geofizica. ♢ Prospectiune geofizica = ansamblu de metode de cercetare a proprietatilor fizice ale componentilor scoartei Pamântului în scopul prospectarii terenurilor. [Cf. fr. géophysique].
caledonian, CALEDONIÁN, -Ă I. adj., s. n. (din) etajul inferior al devonianului. II. adj. orogeneza ~a = ansamblu de miscari orogenice de cutare a scoartei terestre la sfârsitul silurianului, afectând Scotia si Scandinavia. (< fr. calédonien)
gonococie, GONOCOCÍE s.f. (Med.) Ansamblul manifestarilor morbide produse de prezenta gonococului în organism. [Gen. -iei. / < fr. gonococcie].
gonogeneză, GONOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Ansamblu de procese care duc la formarea si la maturizarea organelor sexuale. [Cf. gr. gonos – samânta, genesis – nastere].
gravidism, GRAVIDÍSM s.n. (Med.) Ansamblul simptomelor care însotesc graviditatea. [Cf. it. gravidismo].
grupaj, GRUPÁJ s.n. Asezare sistematica pe categorii, categorisire (de stiri, scrisori etc.); ansamblu, grup. [Cf. fr. groupage].
grupare, GRUPÁRE s.f. 1. Actiunea de a (se) grupa si rezultatul ei. 2. Colectivitate unita prin idei, conceptii sau interese comune; grup. ♦ (Mil.) Întrunire temporara de subunitati, unitati sau mari unitati diferite sub o comanda unica în vederea unei misiuni de lupta. 3. Ansamblu de atomi legati între ei, a caror prezenta în molecula unei substante determina o functie chimica. [< grupa].
gudronaj, GUDRONÁJ s.n. Tratament superficial de întretinere a suprafetei unei îmbracaminti rutiere, constând în stropirea cu gudron si acoperirea ei cu criblura; gudronare. [< fr. goudronnage].
havană, HAVÁNĂ s.f. 1. Ţigara de foi de calitate superioara. 2. Pluta de mare alcatuita din trunchiuri de brad dispuse în forma unei tigari de foi si legate cu cabluri. [< fr. havane, cf. La Habana – capitala Cubei].
dispozitiv, dispozitiv manual de ungere cu veselina a diferitelor ansambluri metalice dinamice
hertzian, HERTZIÁN, -Ă adj. (Fiz.) Care se refera la undele electromagnetice radiofonice. ♢ Unde hertziene = unde electromagnetice care transmit semnalele radiofonice; cablu hertzian = sistem de transmisie prin unde hertiene a mesajelor. [Pron. -ti-an, scris si hertian. [Cf. fr. hertzien].
calcul, CÁLCUL I. s.n. 1. ansamblu de operatii (aritmetice, algebrice etc.) urmarind stabilirea unor marimi. ♢ capitol al stiintelor matematice în care se foloseste un anumit tip de operatii. ♢ calcul grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor constructii geometrice; calcul logic = operatie analoaga calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (pl.) planuri, combinatii, socoteli. II. s.m. formatie calcaroasa care afecteaza diferite organe animale (rinichi, vezica etc.). (< fr. calcul, lat. calculus)
echilibraţie, ECHILIBRÁŢIE s.f. Ansamblul mijloacelor care îi permit unui organism viu sa-si gaseasca sau sa-si mentina echilibrul fizic. (cf. fr. équilibration) [TLF]
idiostil, IDIOSTÍL s.n. Totalitatea modalitatilor de exprimare folosite de vorbitorul unei limbi date, formând un ansamblu structurat. [Pron. -di-o-. / cf. fr. idiostyle].
dobra, DÓBRA s.f. Unitate monetara în São Tomé e Príncipe. (din port. dobra < lat. duplus = dublu) [AHDEL]
leptom, LEPTÓM s.n. Ansamblu de vase liberiene1 care conduc seva elaborata de plante. (cf. fr. leptome)
infrastructură, INFRASTRUCTÚRĂ s.f. 1. Ansamblul elementelor care sustin partea principala a unei constructii, a unui drum. ♦ Parte a unei nave care se afla sub corpul principal al vasului. 2. Totalitatea instalatiilor tehnice si a constructiilor la sol necesare activitatii de zbor. 3. Elemente ale bazei tehnico-materiale a unei societati (situatie geografica, economica etc.). [Cf. fr. infrastructure].
input, ÍNPUT s.n. (Tehn.) 1. Intrare, introducere. ♦ Energie, forta introdusa într-un sistem tehnic. ♦ Elemente initiale ale unui anumit procedeu, proces, fenomen etc. 2. Introducere de date într-un sistem electronic. ♢ Input-output = raportul dintre energia sau forta introdusa într-un sistem tehnic, fizic sau natural si energia sau forta produse de acestea; ansamblu de operatii privind elaborarea datelor la un calculator electronic. [< engl., fr., it. input < engl. in – în, put – a pune, a introduce, a calcula].
intersecting, INTERSÉCTING s.n. (Text.) Laminor cu câmp dublu de ace, pentru lâna pieptanata, folosit la primele treceri din pregatirea pentru filare. [< engl., fr. intersecting].
lacunar, LACUNÁR adj. Care prezinta lacune; cu întreruperi. ♢ Sistem lacunar = ansamblu de cavitati discontinue care umplu interstitiile celulelor, tesuturilor si organelor. [Cf. fr. lacunaire].
liberti, LÍBERTI s.n. Ţesatura de matase si bumbac, folosita pentru rochii, bluze etc. [< engl., fr. liberti, cf. Arthur Liberty – fondatorul unui magazin la Londra cu articole orientale].
dulapi, dulapi; Piesa din lemn cu sectiune dreptunghiulara avand grosimea intre 40 mm si 100 mm si latimea mai mare decat dublul grosimii, insa cel putin 100 mm; se utilizeaza ca material de pardoseala la suprafete circulabile (poduri, schele etc.), ca material de consolidare in unele lucrari de santier (sapaturi de fundatii etc.), precum si ca material cu diferite utilizari in lucrari de dulgherie, in executia tamplariei de construcii si a mobilierului
riglă, RIGLĂ, rigle, s.f. Piesa de sectiune dreptunghiulara având grosimea între 40 mm si 100 mm si latimea cât dublul grosimii (sin. cusac, caprior). Este folosita atât ca element component al sarpantei, cât si ca material de tâmplarie pentru executarea tocurilor (ramelor fixe) de usi si ferestre, în constructia mobilierului etc.
macrosocial, MACROSOCIÁL, -Ă adj. Referitor la marile colectivitati umane. ♢ Nivel macrosocial = ansamblul structurilor, institutiilor, relatiilor si activitatilor sociale la nivelul întregii societati, al unor grupuri mari. [Pron. -ci-al. / cf. fr. macrosocial].
matisa, MATISÁ vb. I. tr. 1. A împreuna doua frânghii, doua cabluri etc. prin împletirea firelor care le compun; matisi. 2. (Text.) A finisa tesaturile de matase artificiala si de celofibra spre a le micsora luciul. [Cf. fr. matir].
mecanism, MECANÍSM s.n. 1. Sistem tehnic compus din piese fixe si mobile care sunt în contact si ale carui elemente mobile antreneaza miscarea celorlalte; (p. ext.) mod de functionare a unui astfel de sistem. 2. Ansamblul elementelor care formeaza un întreg, functionând ca un organism. 3. (Fig.) Sistem, organizare, organizatie. [Var. mehanism s.n. / < fr. mécanisme, cf. lat. mechanisma].
selecţienaturală, SELECŢIE NATURALĂ s.f. Ansamblul de mecanisme ce actioneaza în directia cresterii continue a gradului de adaptare a populatiilor la conditiile de mediu.
mediteranean, MEDITERANEÁN, -Ă adj. 1. De la Marea Mediterana. ♢ Clima mediteraneana = clima temperata, cu ierni blânde, caracteristica regiunilor din jurul Mediteranei. 2. (Geol.) Care apartine miocenului inferior si superior. // s.n. (Geol.) Ansamblu de etaje ale miocenului. [Pron. -ne-an. / < fr. méditerranéen].
staţiunemontană, STAŢIUNE MONTANĂ s.f. statiune situata într-o zona de mare altitudine, profilata cu precadere pe practicarea sporturilor de iarna.Poate fi dotata cu instalaii de transport pe cablu (teleschi, telescaun, telecabina) si cu o mare diversitate de instalatii si amenajari pentru practicarea sporturilor de iarna: pârtii de schi, pârtii de bob, patinoare naturale si artificiale.
cablu, CÁBLU s. n. 1. împletitura de fire, vegetale, sau metalice, pentru sustinere ori tractiune. 2. conducta electrica dintr-un manunchi de fire metalice învelite într-un strat izolant. (< fr. câble, engl. cable)
cablogramă, CABLOGRÁMĂ s. f. telegrama transmisa prin cablu submarin. (< fr. câblogramme)
cablier, CABLIÉR s. n. nava pentru transportul si montarea cablurilor submarine. (< fr. câblier)
cablaj, CABLÁJ s. n. totalitatea cablurilor unei instalatii, a unui aparat de telecomunicatii. (< fr. câblage)
cabla, CABLÁ vb. tr. 1. a instala cabluri de telecomunicatii; a conecta la o retea electrica, telefonica, tv. 2. a rasuci un ansamblu de fire de sârma pentru a forma un cablu. (< fr. câbler)
mitogramă, MITOGRÁMĂ s.f. Ansamblu de semne carora li se acorda o anumita semnificatie grafica, ideologica sau simbolica. [Et. incerta].
modul, MODÚL2 s.m. Parte, portiune dintr-un ansamblu, conceput separat sau separabil. ♢ Modul lunar = dispozitiv autonom al unui vehicul de lansare sau al unei nave spatiale, care poate functiona independent, servind pentru aselenizare. ♦ (Telec.) Bloc alcatuit din microelemente (tranzistoare, diode, bobine etc.) care îndeplineste functia de etaj sau de celula într-un aparat sau într-o instalatie electronica. ♦ (Arhit.) Unitate de masura aleasa arbitrar pentru a determina proportiile elementelor de arhitectura ale unui edificiu. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < fr., engl. module].
monococă, MONOCÓCĂ s.f. Ansamblu constituit din sasiul si caroseria unui vehicul, care formeaza un bloc. [< fr. monocoque].
motopropulsor, MOTOPROPULSÓR s.n. Agregat asemanator unui turbopropulsor, care, în loc de turbina, este prevazut cu unu sau doua motoare cu ardere interna. // adj. Grup motopropulsor =ansamblu alcatuit dintr-un motor cu ardere interna si cel putin o elice, cuplata cu acesta. [< fr. motopropulseur].
asambleză, ASAMBLÉZĂ s.f. Masina de asamblat cabluri electrice. (cf. fr. assembleuse)
narcotism, NARCOTÍSM s.n. Ansamblul efectelor cauzate de narcotice. [< fr. narcotisme].
neokeynesism, NEOKEYNESÍSM s.n. (Ec.) Ansamblu de teorii economice care încearca o adaptare sau o corectare a keynesismului, în scopul transformarii acestuia într-un instrument de combatere a crizelor inflationiste. [< fr. néo-keynésisme].
nervuraţie, NERVURÁŢIE s.f. ♦ (Liv.) Ansamblu de nervuri; mod de dispunere a nervurilor. ♦ (Constr.) Ansamblu de nervuri al scheletului de rezistenta al unei constructii. [Gen. -iei. / < fr. nervuration].
dreptconstituţional, DREPT CONSTITUŢIONAL s.n. 1. Ramura a dreptului formata din ansamblul regulilor si principiilor fundamentale referitoare la orânduirea social-economica si de stat; sistemul, alcatuirea si competentele organelor statului, precum si cele mai importante drepturi si îndatoriri ale cetatenilor. Asa cum însasi denumirea o arata, normele dreptului constitutional îsi au izvorul în constitutie, care este legea fundamentala a statului. 2. Ramura a stiintelor juridice care studiaza normele si institutiile dreptului constitutional.
textualitate, TEXTUALITÁTE s.f. 1. proprietate fundamentala a textului; ansamblu de caracteristici formale (sintactice), semantice si pragmatice care fac ca o configuratie de unitati lingvistice (de cele mai multe ori propozitii) sa constituie un text. – Sursa: DSL, p.59 (Dictionarul de sinonime al limbii române, Luiza Seche, Mircea Seche, Buc. 1982) [OBS CM: Nu poate fi din sinonime!]
ocean, OCEÁN s.n. Întindere vasta de apa sarata care acopera suprafetele dintre continente. ♢ Ocean planetar = ansamblul oceanelor si marilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemarginita. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia "(referitor la) ocean". [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos].
operă, ÓPERĂ1 s.f. 1. Actiune, lucrare, fapta, lucru. 2. Lucrare originala în domeniul artelor plastice, al literaturii, al stiintei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrarilor unui scriitor, ale unui om de stiinta, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Opera vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carena; opera moarta = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].
operon, OPERÓN s.m. (Biol.) Amsamblu de gene structurale a caror expresie fenotipica este controlata de un operator; unitate genetica a carei expresie fenotipica este reglata de un represor. [< fr. opéron, it. operone].
pachetaj, PACHETÁJ s.n. (Rar) 1. Actiunea de a aseza în pachete; împachetare. 2. Ansamblu de efecte si obiecte ale unui soldat. [< fr. paquetage].
pacol, PACÓL s.m. Planta cultivata în Filipine, din frunzele careia se extrag fibre textile, din care se fac sfori si cabluri. [< sp. pacol].
palier, PALIÉR s.n. 1. Portiune de traseu orizontal al unei sosele sau a unei cai ferate. ♦ Platforma pentru odihna la o scara, plasata de obicei la nivelul etajelor; odihna scarii. 2. Lagar (II), de obicei orizontal. 3. Ansamblul planseelor unei constructii situate la acelasi nivel. 4. Parcurs executat de avion, imediat dupa dezlipirea de la pamânt la decolare, în zbor orizontal pentru a intra în viteza. [Pron. -li-er. / < fr. palier].
găuşel, GĂUSÉL, gauséi, 1. Melc (I). 2. Cochilia melcului. (din gaoace, forma diminutivala rezultând prin interm. suf. dublu -us si -el)
paradă, PARÁDĂ s.f. 1. Trecere în revista a unor trupe care defileaza; (p. ext.) ceremonie. ♦ (Fig.) Exhibare (ridicola) a unui sentiment pe care nu-l simti cu adevarat. ♢ A face parada de ceva = a se fali cu ceva. 2. (Sport) Parare, evitare a unei lovituri. ♢ Parada-riposta = ansamblu de miscari care duc repede pe un scrimer din aparare direct în atac. [Pl. -rade, -razi. / < fr. parade, cf. sp. parada – oprire].
parapsihologie, PARAPSIHOLOGÍE s.f. Parte a psihologiei care studiaza fenomenele ce par a nu intra în ansamblul legilor normale din psihologia actuala, ca telepatia, clarviziunea etc. V. metapsihica. [Gen. -iei. / < fr. parapsychologie].
orchestră, ORCHÉSTRĂ s.f. 1. Partea cea mai joasa a teatrelor antice grecesti, unde se executau dansurile si în care statea corul. 2. Ansamblu de instrumentisti care executa compozitii muzicale la diferite instrumente. 3. Loc (situat de obicei între scena si public) unde sta orchestra într-un teatru etc. [Var. orhestra s.f. / cf. fr. orchestre, it., lat. orchestra].
partiu, PARTÍU s.n. Conceptie de ansamblu a unei lucrari de arhitectura, de pictura, de sculptura sau de decoratie, privind stabilirea proportiilor, a destinatiei etc. [< fr. parti].
pavoaz, PAVOÁZ s.n. Ansamblu de pavilioane sau de lumini arborate de o nava cu ocazia unei festivitati. ♢ Marele pavoaz = ansamblul pavilioanelor codului international de semnalizare ridicate între catargele din prora si din pupa în ordinea culorilor nationale ale statului respectiv; micul pavoaz = ansamblul pavilioanelor nationale arborate la prora, la pupa si la fiecare catarg al navei. [Pron. -voaz. / cf. fr. pavois, it. pavese].
pianistică, PIANÍSTICĂ s.f. Atitudine, ansamblu de miscari ale unui pianist. [Pron. pia-. / cf. it. pianistica].
pitiatism, PITIATÍSM s.n. Ansamblu de tulburari psihice în cadrul isteriei, produse prin sugestie si vindecabile prin persuasiune. [Pron. -ti-a-. / < fr. pithiatisme, cf. gr. peitho – persuasiune, iatos – vindecabil].
plantaţie, PLANTÁŢIE s.f. 1. Ansamblu de plante (din aceeasi specie) cultivate pe un teren special pregatit. ♦ Cultura de plante speciale. 2. Întreprindere agricola pentru cultivarea unor plante tehnice speciale (bumbac, cauciuc, cafea etc.); culturile unei astfel de întreprinderi. 3. (Teatru) Planul dupa care se asaza în scena elementele decorului si mobilierului. [Gen. -iei, var. plantatiune s.f. / cf. fr. plantation, lat. plantatio].
plasmon, PLASMÓN s.m. Particula fictiva cu ajutorul careia este descrisa miscarea de ansamblu a purtatorilor de sarcina (electroni sau ioni) dintr-o plasma. [Cf. germ. Plasmon, fr. plasmon].
pleiadă, PLEIÁDĂ s.f. 1. (la pl.) Grup de stele din constelatia Taurului. 2. (la sg.) Numele unui grup de sapte poeti greci din Alexandria si al unui grup de poeti francezi din sec. XVI. ♦ Grup de sapte; (p. ext.) grup de mai multi oameni ilustri. 3. Ansamblul izotopilor unui element. ♦ (Chim.) Grup de elemente chimice care au proprietati asemanatoare. [Pron. ple-ia-. / < fr. pléiade, lat. Pleiades, cf. gr. pleias – constelatie de sapte stele].
pneumococie, PNEUMOCOCÍE s.f. (Med.) Ansamblu de accidente morbide provocate de pneumococ. [Gen. -iei. / < fr. pneumococcie].
buclă, BÚCLĂ s. f. 1. suvita de par rasucita; cârliont, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotarii. 3. curba la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ♢ cotitura a unui curs de apa. 4. parte dintr-un cablu, dintr-o conducta etc. având forma unei portiuni dintr-o curba închisa. 4. (inform.) secventa din instructiunile unui program care se executa de mai multe ori pâna se satisfac anumite conditii. 6. (cib.) suita de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi. (< fr. boucle)
polifonie, POLIFONÍE s.f. 1. (op. o m o f o n i e) Arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare pastrându-si, în ansamblu, individualitatea melodica. ♦ Muzica vocala contrapunctica. 2. Stiinta muzicala care studiaza suprapunerea coordonata a mai multor linii melodice independente, care se afla în relatii armonice. [Gen. -iei. / < fr. polyphonie, cf. gr. polys – numeros, phone – sunet].
portbobină, PORTBOBÍNĂ s.f. Suport pentru bobinele de cablu telefonic de campanie. [Dupa fr. porte-bobine].
preconştient, PRECONSTIÉNT s.n. Ansamblu de procese psihice latente, dar disponibile, care pot fi rechemate în constiinta oricând. [< fr. préconscient].
prevenţie, PREVÉNŢIE s.f. 1. (Jur.) Arest preventiv. 2. Ansamblu de masuri menite sa evite aparitia unei boli, a unui accident etc. [Gen. -iei, var. preventiune s.f. / cf. fr. prévention, it. prevenzione].
priză, PRÍZĂ s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legatura între un aparat electric si reteaua electrica respectiva. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conducta, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea în stare solida a pastei unui liant hidraulic. 3. Priza de aterizare = ansamblul manevrelor care preceda aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priza = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mica portie de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorala a unui medicament facuta la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminenta pe care un alpinist o foloseste pentru a escalada o stânca. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Pozitia mâinilor în momentul în care se prinde sau se arunca mingea de handbal sau de baschet etc.; mod în care atletii tin sulita sau prajina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesa de sah) În priza = amenintata sa fie capturata. 9. Priza directa = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul în care arborele primar transmite direct miscarea arborelui secundar; b) pozitie a schimbatorului de viteze care da acest cuplu. [< fr. prise].
problematică, PROBLEMÁTICĂ s.f. Ansamblu de probleme cu privire la acelasi subiect, domeniu etc. [Cf. fr. problématique].
prognoză, PROGNÓZĂ s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text în care se arata modul cum va evolua vremea într-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii în viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii în ansamblul ei etc., plecând de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora într-o perspectiva mai îndepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor în vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – înainte, gnosis – cunoastere].
program, PROGRÁM s.n. 1. Plan de activitate cuprinzând de obicei etapele propuse pentru o anumita perioada; desfasurarea activitatii dupa un asemenea plan. ♦ Orar. 2. Foaie de hârtie, afis, scriere (distribuita) prin care se anunta un spectacol, amanunte în legatura cu o reprezentatie etc. ; totalitatea numerelor unui spectacol, ceea ce cuprinde un spectacol. ♦ Ansamblu de mesaje (stiri, informatii, muzica etc.) destinat difuzarii prin reteaua de radio si televiziune. 3. Expunerea scrisa a principiilor, a telurilor urmarite si a mijloacelor preconizate pentru realizarea lor, ale unui partid politic, ale unei organizatii etc. 4. Ansamblu algoritmic al instructiunilor necesare rezolvarii unei probleme la un calculator electronic. [Pl. -me, -muri, var. programa (1) [în DN] s.f. / < fr. programme, it. programme, cf. lat. programma – scriere publica].
prospecţiune, PROSPECŢIÚNE s.f. Ansamblul cercetarilor efectuate prin prospectare; prospectare. [Var. prospectie s.f. / cf. fr. prospection].
protecţie, PROTÉCŢIE s.f. 1. Ocrotire, paza, aparare. ♢ Protectia muncii = ansamblul masurilor luate pentru a se asigura desfasurarea muncii în conditiile cele mai sigure si mai bune pentru cei care o executa. 2. Sprijin, ajutor dat cuiva de o persoana influenta; favoare; (p. ext.; fam.) persoana care acorda acest sprijin. [Gen. -iei, var. protectiune s.f. / cf. fr. protection, lat. protectio].
partidă, PARTÍDĂ s.f. 1. Desfasurare completa a unui joc. ♦ Îndeletnicire placuta în grup, organizata din timp. 2. Casatorie sau proiect de casatorie; (p. ext.) persoana vizata pentru un asemenea proiect. 3. Cont. 4. Cantitate de marfuri vândute sau cumparate o data. 5. Notele executate de unul dintre membrii unui ansamblu sau de un grup la unison. [< ngr. partida, cf. it. partita].
psihodiagnostic, PSIHODIAGNÓSTIC, -Ă adj. Referitor la psihodiagnoza. // s.n. Ansamblu de procedee pentru investigatia si diagnoza psihica a indivizilor sau a grupurilor; psihodiagnoza. [Pron. -di-ag-. / cf. it. psicodiagnostico, fr. psychodiagnostique, engl. psychodiagnostic].
bromodermie, BROMODERMÍE s. f. ansamblu de accidente cutanate (prurit, eritem, inflamatii) datorate ingestiei de alimente continând brom. (< fr. bromodermie)
rampant, RAMPÁNT, -Ă adj. (Despre o suprafata) Înclinat în rampa. // s.m. (Arhit.) Fiecare dintre cele doua laturi oblice ale unui fronton, ale unui gablu sau ale unui lintou. [< fr. rampant].
raster, RÁSTER s.n. 1. Placa din sticla cu o retea fina de linii compuse din puncte, folosita în tipografie. 2. Instrument pentru liniat portative, putând trage deodata cinci linii paralele; rastral. 3. Ansamblul liniilor alcatuite din puncte de lumina în care e descompusa o imagine de televiziune; rastru. [< germ. Raster].
reacţie, REÁCŢIE s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui excitant. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ Reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ♢ Reactie în lant = proces care se poate reînnoi prin el însusi pentru ca o parte a produsului e întotdeauna în stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [în DN]. / cf. fr. réaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].
registru, REGÍSTRU s.n. 1. Condica în care se consemneaza diferite date si acte oficiale. 2. Dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau închiderea unui canal, a unui cilindru. 3. Suprafata dintre doua profiluri orizontale care se întind pe lungimea unei fatade. 4. Întinderea scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ♦ (Concr.) Garnitura de tuburi de orga (sau de coarde de clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. 5. Dispozitiv folosit în centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. ♦ Registru de memorie = dispozitiv care face parte din organele de comanda si calcul ale unui calculator electronic. 6. (Poligr.) Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hârtiei. [< fr. registre, it. registro, germ. Register].
retablu, RETÁBLU s.n. (Arhit.; în bisericile catolice) Panou vertical sculptat si pictat, asezat în spatele altarului. [< fr. retable, cf. sp. retablo].
ripieno, RIPIÉNO adv. (Muz.; ca indicatie de executie) 1. Tutti. 2. Indicatie pentru o voce suplimentara într-un ansamblu. // s.n. Grupa viorilor dintr-o orchestra simfonica denumite "viori-ripieno". [< it. ripieno].
boy, BOY s. m. 1. servitor indigen din colonii; liftier (în hoteluri). 2. dansator dintr-un ansamblu de music-hall. (< engl. boy, baiat)
romantism, ROMANTÍSM s.n. 1. Miscare literara si artistica, aparuta în Europa la sfârsitul sec. XVIII si începutul sec. XIX ca o reactie împotriva clasicismului, caracterizata prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si de imaginatie si prin zugravirea figurilor exceptionale. ♦ Ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; înclinare spre visare, spre melancolie; romantiozitate. 2. Romantism filozofic = denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gândire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese în morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. [< fr. romantisme].
rond, ROND2 s.n. 1. Inspectie facuta în timpul noptii la diferite posturi de paza ale unei unitati militare pentru a observa daca totul este în ordine. ♦ Ansamblul celor care fac aceasta inspectie. ♢ Ofiter de rond = ofiter însarcinat cu controlul santinelelor din garnizoana; drum de rond = cale de-a lungul zidurilor unei cetati în spatele crenelurilor, care permitea miscarea aparatorilor. 2. (Muz.) Ronda. [< fr. ronde].
rubricator, RUBRICATÓR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcatuita dupa un anumit criteriu, în care se clasifica un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].
sandou, SANDÓU s.n. Cablu elastic confectionat din fire de cauciuc paralele, îmbracat într-o tesatura din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow].
sanitaţie, SANITÁŢIE s.f. Ansamblu de masuri pentru asanarea mediului. [< engl., fr. sanitation, cf. lat. sanitas].
bosswindjammer, BOSS WINDJAMMER [-UIND-GÉMĂR] loc. s. sef al unei orchestre, care cânta la un instrument, conducându-si ansamblul fara a-l dirija. (< amer. boss windjammer)
boselură, BOSELÚRĂ s. f. ansamblu de bose (2) pe suprafata unui organ. (< fr. bosselure)
bordee, BORDÉE s. f. 1. ansamblul tunurilor de pe o nava. ♢ salva executata cu toate tunurile de acelasi calibru ale unei nave dintr-un bord. 2. portiune de drum parcurs de o nava între doua întoarceri succesive. 3. distanta parcursa de un velier între doua volte succesive. (< fr. bordée)
scientism, SCIENTÍSM1 s.n. Conceptie de esenta pozitivista care considera stiinta conceputa ca un ansamblu de cunostinte exacte, singura în masura sa rezolve toate problemele cunoasterii. ♦ Pozitie teoretica avansata a unor savanti cu vederi dialectice, dar care nu au ajuns la un materialism consecvent. [Pron. sci-en-. / < fr. scientisme, cf. it. scientismo].
boogiewoogie, BOOGIE-WOOGIE BÚGHI-ÚGHI/ s. n. 1. stil pianistic în jaz, derivat din blues, care consta în sustinerea ritmului la mâna stânga prin executarea unor figuri de bas repetate continuu, în timp ce mâna dreapta dezvolta scurte motive melodice; cântec cu sonoritati antrenante. 2. dans modern, de origine nord-americana, care se danseaza dupa muzica de jaz; melodia corespunzatoare. (< amer. boogie-woogie)
bonton, BONTÓN s. n. ansamblu de reguli de purtare respectate în asa-zisa societate aleasa. (< fr. bonton)
screper, SCRÉPER s.n. 1. Masina rutiera remorcata de un tractor pe senile, folosita pentru sapat si transportat pamântul. 2. (Mine) Dispozitiv de transport, alcatuit dintr-o cutie de otel fara fund cu o lama cu gheare la partea inferioara, trasa printr-un cablu fara sfârsit peste o gramada de material. [Cf. rus. skreper, engl. scraper].
bolşevism, BOLSEVÍSM s. n. ansamblu de pozitii ideologice radicale si de practici revolutionare, aparut în miscarea social-democrata din Rusia. (< rus. bolsevizm, fr. bolchevisme)
septet, SEPTÉT s.n. Ansamblu de sapte voci sau sapte instrumente care executa împreuna o bucata muzicala; muzica compusa pentru un astfel de ansamblu; septuor. [Pl. -te, -turi. / < germ. Septett].
servocomandă, SERVOCOMÁNDĂ s.f. Mecanism auxiliar servind pentru a înlocui prin amplificare forta musculara a omului necesara functionarii unui ansamblu. [Cf. fr. servocommande].
set, SET s.n. 1. Parte a unui meci de tenis, de volei etc., determinata de atingerea unui anumit numar de puncte înscrise în favoarea unei echipe sau a unui jucator. 2. Ansamblu de piese, de instrumente de acelasi fel sau deosebite, folosite într-o anumita munca sau exploatare; garnitura. 3. Unitate de masura tipografica, egala cu 0,019598 mm. [Pl. -turi. / < engl., fr. set].
siameză, SIAMÉZĂ s.f. Fotoliu dublu cu spatarele îndreptate în sens opus. [Pron. si-a-. / < Siam + -ez, cf. fr. siamoise].
bobină, BOBÍNĂ s. f. 1. suport cilindric pe care se poate înfasura un fir, un cablu, o pelicula sau banda magnetica; ansamblu compus din acest suport si firul, cablul etc. înfasurat pe el. ♢ mosor. 2. element component al circuitelor electrice constituit din mai multe spire înfasurate în jurul unui suport dielectric sau feromagnetic. o ~ de inductie = transformator electric din doua înfasurari bobinate pe un singur miez de fier. (< fr. bobine)
bobina, BOBINÁ vb. tr. a înfasura (un fir, un cablu) pe o bobina. (< fr. bobiner)
bluzon, BLUZÓN s. n. vesmânt militar sau de sport, larg si comod, bufant pâna la solduri. (< fr. blouson)
bluză, BLÚZĂ s. f. 1. obiect de îmbracaminte, lung pâna la brâu, cu mâneci, pe care îl poarta femeile. 2. haina de pânza pe care o poarta militarii vara, în locul vestonului. ♢ haina de protectie purtata de muncitori în timpul lucrului. (< fr. blouse)
bluza, BLUZÁ vb. tr. a umfla, a largi în talie corsajul unei rochii, ca o bluza. (< fr. blouser)
bluming, BLÚMING s. n. laminor pentru obtinerea blumurilor. (< engl., fr. blooming)
blum, BLUM s. n. lingou de otel turnat si ebosat prin laminare. (< engl., fr. bloom)
blugi, BLUGI s. m. pl. elem. blue-jeans.
blufeur, BLUFEUR, -Ă Fö'R/ s. m. f. (cel) care intimideaza prin bluf. (< fr. bluffeur)
blufa, BLUFÁ vb. intr. a intimida, a însela prin bluf. (< fr. bluffer)
bluf, BLUF [BLÖF] s. n. vorba spusa (sau actiune facuta) în scop de intimidare; cacealma. (< engl. bluff)
silvoamelioraţii, SILVOAMELIORÁŢII s.f. pl. Ansamblu de lucrari menite sa combata degradarea terenurilor forestiere. [Sg. silvoamelioratie. / cf. fr. sylvo-amélioration].
bluetă, BLUÉTĂ s. f. 1. mica opera literara fara pretentii. 2. bagatela (2). (< fr. bluette)
bluesman, BLUESMÁN s. n. interpret de blues. (< amer. bluesman)
blues, BLUES [BLUZ] s. n. cântec popular din folclorul negrilor americani, devenit piesa instrumentala (de jaz). (< amer. blues)
bluejeans, BLUE-JEANS / BLUGI [BLÚ-GINS] s. m. pl. pantaloni dintr-un material special foarte rezistent, cu buzunar(e) la spate, pe care sunt atasate embleme sau fraze ad-hoc, un element de moda tinereasca; jeans. (< amer. blue-jeans)
simbolică, SIMBÓLICĂ s.f. 1. Exprimare a unor idei, a unor sentimente etc. prin simboluri; simbolistica. ♦ Ansamblul simbolurilor proprii unui popor, unei religii etc. 2. Stiinta care studiaza si explica simbolurile; simbologie. ♦ Ramura a teologiei care studiaza comparativ simbolurile de credinta ale diferitelor confesiuni. ♦ Teorie a simbolurilor în care ratiunile logice si raporturile dintre ele sunt înlocuite prin semne conventionale. [Gen. -cii. / < fr. symbolique, cf. germ. Symbolik].
blocadă, BLOCÁDĂ s. f. ansamblu de masuri cu caracter diplomatic, militar sau economic pentru izolarea unui stat sau grup de state. ♢ încercuire a unei cetati pentru a împiedica orice legatura cu exteriorul; asediu. (< germ. Blockade)
bloc, BLOC1 s. n. 1. bucata, masa mare dintr-o materie solida si grea; corp, obiect dintr-o bucata. ♢ masiv de beton pentru ancorarea armaturii la elemente grele de beton precomprimat; material de constructie din piatra naturala, beton, ceramica. o ~ continental = sector al scoartei terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime. 2. (poligr.) caracter de litera înrudit cu caracterul grotesc. 3. gramada de obiecte, lucruri etc. care formeaza o masa unica. o în ~ = împreuna, laolalta; ~ alimentar = serviciu într-un spital care asigura pregatirea si servirea hranei bolnavilor; ~ operator = parte a unui serviciu de chirurgie rezervat operatiilor. 4. mapa de foi de hârtie egale prinse împreuna, servind pentru a face însemnari, desene etc. ♢ ansamblu de marci postale detasate dintr-o coala. 5. piesa metalica turnata a unei masini, care cuprinde cilindrii unui motor, camerele de racire si conductele de distribuire. 6. mecanism care permite manevrarea macazului de cale ferata din cabina acarului sau din statie. 7. grup de voleibalisti care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari sa înscrie un punct dintr-o lovitura de atac. 8. (în S.U.A.) portiune de strada delimitata de doua intersectii. 9. unitatea dintre (supra)structura unei societati istoric determinate si relatiile dialectice dintre ele. 10. alianta, întelegere (între state, partide etc.). 11. (med.) obturare a unei cai vasculare sau întrerupere a circulatiei printr-un vas. ♢ întrerupere a unei conductibilitati neuromusculare. 12. (inform.) ansamblu de circuite ale unui ordinator îndeplinind aceeasi functie. (< fr. bloc, blocus)
sistem, SISTÉM s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente între ele si formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului într-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. 2. (Anat.) Grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (Biol.) Ansamblu de elemente aflate în interactiune. ♦ (Geol.) Succesiune de strate care corespunde aceleiasi perioade. ♦ (Min.) Sistem cristalin = ansamblu de forme de baza. 4. Ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♢ Sistem solar = ansamblu de corpuri ceresti în care intra Soarele, planetele cu satelitii lor, planetoizii si cometele periodice; sistem de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; sistem tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin în parte, din corpuri solide si folosit în tehnica. 5. Mod de organizare a unui proces, a unei operatii, a unei activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc. [Pl. -me, -muri, var. sistema s.f. / cf. fr. système, it. sistema, engl. system, lat., gr. systema].
blazon, BLAZÓN s. n. ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unui stat, a unui oras, a unei familii nobile etc.; armoarii. (< fr. blason)
sociometrie, SOCIOMETRÍE s.f. Ansamblu de tehnici sociologice utilizate în analiza psihosociologica a grupurilor mici, care permit, pe baza de anchete, cunoasterea structurii latente a grupului si, în anumite limite, o terapie sociala a microgrupurilor anormal constituite. [Pron. -ci-o-, gen. -iei. / < fr. sociométrie].
solar, SOLÁR, -Ă adj. Referitor la Soare, al Soarelui. ♢ Sistem solar = ansamblul planetelor si al satelitilor lor care graviteaza în jurul Soarelui. [Cf. fr. solaire, lat. solaris < sol – soare].
somatometrie, SOMATOMETRÍE s.f. Antropometrie. ♦ Ansamblul masurarilor efectuate pentru determinarea dimensiunilor si formelor corpului animalelor. [Gen. -iei. / < fr. somatométrie].
spectru, SPÉCTRU s.n. 1. Ansamblul radiatiilor de frecvente diferite care alcatuiesc o radiatie electromagnetica complexa. ♢ Spectru atomic = spectru creat prin tranzitii electronice în atomii elementelor; spectru molecular = spectru creat prin tranzitii între nivelele energetice ale moleculelor aflate în stare libera. ♦ Ansamblu de valori pe care le poate lua o anumita marime în conditii determinate. 2. Totalitatea radiatiilor electromagnetice ale unui corp ceresc dispuse în functie de lungimea lor de unda sau de frecventa. ♢ Spectru solar = spectrul radiatiei emise de Soare. 3. Fantoma, vedenie, fantasma. ♦ (Fig.) Ceea ce produce spaima; pericol iminent. 4. Spectru floristic = raportul cantitativ, exprimat în procente, dintre familiile de plante care formeaza flora unui anumit teritoriu. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / cf. fr. spectre, lat. spectrum].
bitumaj, BITUMÁJ s. n. stropire cu bitum si criblura a îmbracamintei asfaltice a unei sosele. (< fr. bitumage)
spermatic, SPERMÁTIC, -Ă adj. Referitor la sperma. ♢ Cordon spermatic = ansamblu de vase format din canalul deferent, arterele si venele testiculului. [< fr. spermatique].
figura, Figura artistica in patinaj. Ex: Dublu axel, Triplu axel.
tulup, (?) TULÚP, tulupuri s.n. Figura artistica la patinaj. Ex.: Dublu tulup, Triplu tulup.
bis, BIS2 I. adj. inv., adv. (pe lânga un numar) a doua oara; repetat. II. interj. exclamatie prin care auditoriul solicita un artist, un ansamblu sa repete un numar din program, o arie etc. III. s. n. numar prezentat a doua oara la cererea publicului sau ca supliment de program. (< fr., lat. bis)
birocraţie, BIROCRAŢÍE s. f. birocratism; ansamblul functionarilor publici. (< fr. bureaucratie)
stres, STRES s.n. 1. Factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoaca organismului uman o reactie anormala; (p. ext.) ansamblul reactiilor fiziologice prin care organismul uman raspunde unui agent stresant, încercând sa se apere si sa-si mentina echilibrul de baza. 2. Efort, încordare, tensiune neuropsihica. ♦ Ansamblu de perturbatii organice sau psihice. 3. (Geol.) Presiune laterala care se produce în sinclinale, cauzând formarea cutelor sistemelor muntoase. [Scris si stress. / < engl., fr. stress].
structuralism, STRUCTURALÍSM s.n. 1. Termen care desemneaza o categorie de orientari si tendinte metodologice si epistemologice actuale, constând în a privi obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, care pot fi recompuse si transformate prin anumite procedee operationale. ♦ Curent în lingvistica contemporana care sustine principiul unitatii interne a structurii limbii si priveste limba ca pe un sistem de relatii fonetice si gramaticale care se conditioneaza reciproc, dar o studiaza independent de istoria poporului. 2. (Rar) Gestaltism. [< fr. structuralisme].
subansamblu, SUBANSÁMBLU s.n. Parte din ansamblul unui agregat mecanic, care apare de sine statator într-un proces. [< sub- + ansamblu, dupa fr. sous-ensemble].
biopolitic, BIOPOLÍTIC, -Ă I. adj. referitor la biopolitica. II. s. f. 1. studiul influentelor factorilor biologici asupra politicii. 2. ansamblu de masuri rasiste, promovate în scopuri eugenice, reprezentând aplicarea în practica a biosociologiei. (< germ. biopolitisch, /II/Biopolitik)
este, este stiinta care studiaza psihicul, recurgand la un ansamblu de metode obiective, in vederea desprinderii legitatii lui de functionare, in scopul cunoasterii, optimizarii si ameliorarii existentei umane.
ansamblu, Ansamblu de actiuni prin care un organism cauta sa se adapteze la o situatie determinanta. Este un raspuns la o motivatie, punand in joc componente psihologice, motorii si fiziologice.
biologism, BIOLOGÍSM s. n. teorie care încearca sa explice cunostinta si ansamblul fenomenelor psihice prin factorii biologici si fiziologici. (< fr. biologisme)
biofilaxie, BIOFILAXÍE s. f. ansamblu de mecanisme defensive ale organismului. (< fr. biophylaxie)
bioelectricitate, BIOELECTRICITÁTE s. f. ansamblu de fenomene electrice care însotesc unele manifestari biologice. (< engl. bioelectricity)
biocomplex, BIOCOMPLÉX s. n. ansamblu de specii de organisme instabile într-o nava spatiala pentru cercetari în cosmos. (< bio- + complex)
tachelaj, TACHELÁJ s.n. 1. (Mar.) Ansamblul manevrelor unei nave. 2. (Tehn.) Ansamblul operatiilor de manevrare si de deplasare a obiectelor grele cu ajutorul unor dispozitive manuale simple. [< germ. Takelage].
tanatocenoză, TANATOCENÓZĂ s.f. (Geol.) Ansamblu de organisme moarte sau de fosile. [Cf. fr. thanatocénose].
bigband, BIG BAND [BIG-BÉND] s. n. ansamblu mare orchestral de jaz. (< engl. big band)
ternă, TÉRNĂ s.f. (Liv.) Complex compus din trei elemente. ♢ (Mat.) Terna de referinta = ansamblu de trei axe, cu origine comuna, capabile a individualiza matematic punctele spatiale. [< fr. terne].
terţet, TERŢÉT s.n. 1. Ansamblu format din trei persoane (instrumentisti sau cântareti) care executa împreuna o bucata muzicala; bucata muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. 2. (Lit.) Strofa formata din trei versuri; tertina. 3. Linia de atac, alcatuita din trei jucatori, a unei echipe de hochei pe gheata. [< it. terzetto, cf. fr. tercet].
tetracromie, TETRACROMÍE s.f. Ansamblu de patru culori. ♦ (Poligr.) Tipar în patru culori. [Cf. it. tetracromia].
bicablu, BICÁBLU adj. care functioneaza cu doua cabluri. (< fr. bicâble)
total, TOTÁL, -Ă adj. Care cuprinde totul; întreg, complet. ♦ (Fig.) Deplin, desavârsit. // s.n. 1. (Mat.) Rezultatul unei adunari; suma. ♦ Cantitate întreaga. 2. Totalitate, ansamblu. [Cf. fr. total, lat. totalis].
tractus, TRÁCTUS s.n. (Anat.) Ansamblu de fibre sau de organe care sunt dispuse în serie. [Var. tract s.n. / < fr., lat. tractus].
trailer, TRÁILER s.n. 1. Remorca alcatuita dintr-o platforma joasa si solida, sprijinita în spate pe un tren dublu de roti, iar în fata pe vehiculul motor, folosita pentru transportul pe sosele sau în porturi a coletelor si pieselor grele. 2. (Mar.) Bac (pe cablu); pod plutitor. [Var. treiler s.n. / < engl. trailer, cf. fr. traille].
transfinit, TRANSFINÍT, -Ă adj. (Mat.; despre numere) Care exprima cantitatea elementelor unui ansamblu infinit. [< fr. transfini].
transmisiune, TRANSMISIÚNE s.f. 1. Faptul de a transmite; transmitere. 2. Comunicare între un post emitator si un post receptor de telegrafie, telefonie sau radiofonie; emisiune radiofonica. ♦ (la pl.) Ansamblul mijloacelor tehnice de legatura utilizate de unitatile militare în timpul operatiilor. ♢ Trupe de transmisiuni = trupe specializate în executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 3. (Jur.) Trecere a unui lucru, a unui drept unei alte persoane. [Pron. -si-u-, var. transmisie s.f. / cf. fr. transmission, lat. transmissio].
trening, TRÉNING s.n. (Anglicism) 1. Antrenament, pregatire; instructie. 2. Îmbracaminte (sportiva) de flanela, constând din bluza si pantaloni strânsi la glezne, purtata mai ales la antrenament, instructie etc. [< engl. training].
triadă, TRIÁDĂ s.f. 1. (Ant.) Reunire a trei divinitati, trei fiinte etc. ♦ Ansamblu format dintr-o strofa, o antistrofa si o epoda în poezia greaca. 2. (În filozofia lui Hegel) Schema de explicare a oricarui proces de dezvoltare, cuprinzând trei etape: teza, antiteza si sinteza. 3. Grupare a trei entitati, elemente cu proprietati asemanatoare. [Pron. tri-a-. / < fr., it. triade, lat. trias].
bentoscop, BENTOSCÓP s. n. aparat de scufundare, sferic, atasat printr-un cablu de o nava de cercetari. (< bentos + -scop)
triplicitate, TRIPLICITÁTE s.f. 1. Calitatea de a fi triplu. 2. Numar întreit; ansamblu, unitate alcatuita din trei parti identice. [Cf. fr. triplicité].
atac, Atac. Ansamblu fenomenelor morbide, de obicei acute, care survin brusc si se reproduc periodic, la intervale mai mult sau mai pu in regulate.
tutti, TÚTTI adv. (Muz.; ca indicatie de executie) Cântat de toti executantii. // s.n. Ansamblu de instrumente ale unei orchestre. ♦ (În piesele de concert) Muzica executata de orchestra în timpul pauzei solistului. [< it. tutti].
urgonian, URGONIÁN s.n. (Geol.) Ansamblu de formatii calcaroase din cretacicul inferior, în care predomina coralii. // adj. Care apartine acestor formatii. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. urgonien].
batisferă, BATISFÉRĂ s. f. nacela sferica suspendata cu un cablu, pentru cercetari submarine la mari adâncimi. (< fr. bathysphère)
vedism, VEDÍSM s.n. Ansamblul credintelor si ritualurilor cuprinse în Vede; brahmanism primitiv. [< fr. védisme].
baterie, BATERÍE s. f. 1. subunitate de artilerie, dintr-un numar variabil de plutoane, tunuri, rachete etc. ♢ terasament care protejeaza tunurile în pozitie de tragere. ♢ ansamblul tunurilor de acelasi calibru de pe o nava. 2. ansamblu de aparate, dispozitive, piese, legate între ele, care îndeplinesc aceeasi operatie. o ~ electrica = ansamblu de mai multe pile sau acumulatoare electrice; ~ solara = grup de celule fotoelectrice care transforma energia solara în energie electrica. 3. vas cu gheata pentru a raci vinul si sifonul din sticle; frapiera. 4. grupul instrumentelor de percutie într-o orchestra. 5. ~ de teste = ansamblu de teste care vizeaza un anume aspect al structurii psihologice a cuiva. 6. ansamblu de custi metalice suprapuse, pentru întretinerea pasarilor, purceilor sau iepurilor de casa. (< fr. batterie, it. batteria)
vinificare, VINIFICÁRE s.f. Actiunea de a vinifica si rezultatul ei; (p. ext.) ansamblul operatiilor de obtinere, ameliorare si conservare a vinurilor; vinificatie. [< vinifica].
zerotaj, ZEROTÁJ s.n. Ansamblul operatiilor necesare pentru determinarea punctului zero. [< fr. zérotage].
zefir, ZEFÍR s.n. Ţesatura usoara de bumbac, întrebuintata la confectionarea camasilor, a bluzelor etc. [Pl. -ruri, -re. / < fr. zéphyre, cf. lat. zephyrus, gr. zephyros].
waterbalast, WATER-BALAST s.n. Tanc de apa situat în fundul dublu al unei nave, continând lestul lichid al acesteia. [Pron. uó-. / < fr., engl. water ballast].
voalură, VOALÚRĂ s.f. 1. Ansamblul velelor unei nave. 2. (Av.) Curbura suprafetei unei parasute deschise; (p. ext.) pânza parasutei. [Pron. vo-a-. / < fr. voilure].
barată, BARÁTĂ s. f. 1. aparat cu ajutorul caruia se fabrica untul si unele grasimi vegetale. 2. toba metalica cu perete dublu pentru racire la dispozitivul în care se trateaza celuloza pentru obtinerea firelor de viscoza. (< fr. baratte)
baracament, BARACAMÉNT s. n. ansamblu de baraci. (< fr. baraquement, it. baraccamento)
ansamblu, ansamblu de curbe ce permite determinarea anumitor marimi prin intretaierea unor traiectorii
din, (din greaca veche: philein si sophia, dragoste de în elepciune)modalitate de gândire si investigare, formata dintr-un ansamblu de no iuni si idei, care tinde sa cunoasca si sa în eleaga sensul existen ei sub aspectele sale cele mai generale, o concep ie generala despre lume si via a.
gospel, GÓSPEL s. n. MuzicĂ? religioasĂ? a negrilor înruditĂ? cu bluesul si jazul. -Din engl. Gospel
gramatică, GRAMATICĂ s. f. 1. Ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la îmbinarea lor în propozitii. 2. RamurĂ? a lingvisticii care se ocupĂ? cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. anal.) Ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. â?? (inform.) multime finitĂ? de reguli care definesc un limbaj. -Din lat. Grammatica
granularitate, GRANULARITATE s. f. Stare a unui corp granular. â?? ansamblu de caracteristici care definesc aceastĂ? stare. -Din fr. GranularitĂ?
granulat, GRANULAT1 s. n. Ansamblu de constituenti inerti (nisip, pietris) ai mortarurilor si betoanelor. -Din fr. Granulat
bandă, BÁNDĂ1 s. f. 1. grup de oameni (reuniti în scopuri necinstite); clica. 2. (glumet) grup de prieteni care umbla împreuna. 3. ansamblu muzical instrumental; band; trupa de muzicanti. (< fr. bande, it. bande, /3/ engl. band)
atavism, ATAVÍSM s. n. 1. reaparitie (la unele animale sau plante) a unor caractere ancestrale latente. 2. ansamblu de caractere ereditare. (< fr. atavisme)
banking, BÁNKING s. n. Principiu de ~ = ansamblu de idei privind politica monetara, reprezentat de un grup de economisti englezi, care sustineau ca mijloacele de circulatie nu se pot reduce numai la aur si la simbolurile lui, ci trebuie completate cu banii de credit emisi de banci pe baza (re)scontarii politelor comerciale. (<engl. banking [principle])
asortiment, ASORTIMÉNT s. n. ansamblu de marfuri sau produse de aceeasi categorie, dar de forme si calitati diferite. (< fr. assortiment)
arsenal, ARSENÁL s. n. 1. întreprindere (militara) pentru fabricarea sau repararea armamentului sau munitiilor. 2. (fig.) ansamblul mijloacelor de lupta, de care se serveste cineva într-o actiune, profesie etc. (< fr. arsenal, it. arsenale)
armonic, ARMÓNIC, -Ă adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. o sunete če (si s. f.) = sunete de diferite înaltimi, a caror frecventa reprezinta un multiplu întreg al unei frecvente fundamentale; oscilatie ~a = oscilatie a unei marimi care variaza periodic dupa anumite legi; (mat.) diviziune ~a = ansamblu de patru puncte coliniare, din care doua împart segmentul celorlalte doua în acelasi raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)
armilar, ARMILÁR, -Ă adj. (astr.) sfera ~a = ansamblu de cercuri concentrice reprezentând cerul si miscarea astrilor si având în centru un glob ce figureaza Pamântul. (< fr. armillaire)
armătură, ARMĂTÚRĂ s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalatii alcatuite din tevi sau conducte. 3. constructie de lemn, de zidarie etc. servind la întarirea peretilor unei galerii subterane. 4. fiecare dintre placile conducatoare ale unui condensator electric. 5. învelis metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucala) = totalitatea partilor care formeaza aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce sustine, serveste ca baza diferitelor parti ale unui tot; osatura (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura)
armă, ÁRMĂ s. f. 1. unealta, masina care serveste pentru atac sau aparare. o ~ alba = arma destinata luptei corp la corp (baioneta, stilet etc.); a depune ĕle = a se preda; (fig.) a ceda. ♢ (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stema, de pe un blazon. 2. categorie de trupe din fortele armate corespunzând unei activitati specializate. 3. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii. (< lat. arma)
armat, ARMÁT, -Ă adj. 1. înarmat. ♢ (bot.) prevazut cu organe de aparare; spinos. 2. forte ĕ = ansamblul mijloacelor militare ale unei tari. ♢ (despre un conflict) însotit de actiuni militare. 3. (despre o arma de foc) pregatita pentru tragere. 4. (despre beton) prevazut cu o armatura. (< fr. armé)
arc, ARC s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ♢ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura în forma arcuita, care leaga între ele doua ziduri, doua coloane etc. o ~ de triumf = monument în forma de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie în forma de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica între doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice între doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)
arboradă, ARBORÁDĂ s. f. ansamblul catargelor si vergelor unei nave. (< arbor/et/ + -ada)
apragmatism, APRAGMATÍSM s. n. incapacitate de a actiona coerent, de a coordona ansamblul actiunilor partiale care concura la realizarea unui scop util. (< fr. apragmatisme)
apartament, APARTAMÉNT s. n. ansamblu de camere si dependinte care formeaza locuinta cuiva. (< fr. appartement, it. appartamento)
aparatură, APARATÚRĂ s. f. ansamblul aparatelor care asigura functionarea, controlul si reglarea unei masini sau instalatii. (< germ. Apparatur)
aparat, APARÁT s. n. 1. sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. ♢ instalatie, unealta pentru exercitii gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care îndeplinesc aceeasi functie în organism. 3. totalitatea serviciilor unei institutii. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc functiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor si mijloacelor într-o anumita munca. o ~ stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o munca stiintifica; ~ critic = notele explicative care însotesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)
antiperistaltism, ANTIPERISTALTÍSM s. n. ansamblul miscarilor antiperistaltice. (< fr. antiperistaltisme)
buchet, BUCHÉT s. n. 1. manunchi de flori aranjate si legate împreuna. ♦ (p. ext.) grup de obiecte de acelasi fel puse împreuna; grup de compuneri (literare, muzicale) luate împreuna. 2. grup de arbori de aceeasi specie în cadrul unui arboret. 3. aroma specifica a unor bauturi si preparate din fructe si legume. 4. ansamblu din doua-trei macarale pentru manevrele curente ale velelor. (<fr. bouquet)
ansamblu, ANSÁMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care cânta împreuna; formatie (4). ♢ piesa muzicala pentru o astfel de formatie. (< fr. ensemble)
anemometrie, ANEMOMETRÍE s. f. ansamblu de tehnici pentru masurarea vitezei vântului, a fluidelor gazoase în conducte etc. (< fr. anémométrie)
ancoră, ÁNCORĂ s. f. 1. piesa grea, metalica, în forma de cârlige ascutite, pentru a fixa o nava. 2. cablu care întareste anumiti stâlpi, constructii înalte etc. ♢ piesa de otel care întareste legatura dintre elementele unei constructii. (< it., lat. ancora)
ancoraj, ANCORÁJ s. n. 1. loc unde se ancoreaza. 2. ansamblu de piese pentru ancorare. 3. sistem de cabluri care fixeaza un stâlp, o constructie. (< it. ancoraggio)
ancadrament, ANCADRAMÉNT s. n. 1. cadru decorativ care înconjoara o usa, o fereastra. 2. bordura îngusta de caramida, împrejmuire de vegetatie care margineste un spatiu plantat. 3. ansamblu de constructii, plantatii etc. care marginesc o piata. (< fr. encadrement)
ancablură, ANCABLÚRĂ s. f. unitate de lungime, a zecea parte dintr-o mila marina. (< fr. encablure)
anatopism, ANATOPÍSM s. n. ansamblu de tulburari care apar la unii emigranti ca urmare a neadaptarii la noua societate. (< fr. anatopisme)
amfibologie, AMFIBOLOGÍE s. f. constructie defectuoasa care face ca o fraza sa aiba un sens dublu, echivoc. (< fr. amphibologie, lat. amphibologia)
amfi, AMFI-/AMFO- elem. "în doua feluri", "din ambele parti"; "dublu"; "incert". (< fr. amphi-, ampho-, cf. gr. amphi, împrejur)
amerindian, AMERINDIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) care apartine unei populatii bastinase din America; indian2, piei rosii. ♢ (s. f.) ansamblu de limbi vorbite de amerindieni. (< fr. amérindien)
ambielaj, AMBIELÁJ s. n. ansamblu format din bielele unui motor cu arborele cotit. (< fr. embiellage)
ambasadă, AMBASÁDĂ s. f. 1. reprezentanta diplomatica a unei tari, condusa de un ambasador. 2. ansamblul agentilor diplomatici; localul în care îsi desfasoara activitatea. 3. (fig.) solie, misiune. (< fr. ambassade)
amară, AMÁRĂ s. f. cablu pentru amararea ambarcatiilor. (< fr. amarre)
alsacian, ALSACIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Alsacia. ♢ (s. n.) ansamblu de dialecte germanice vorbite în Alsacia. II. adj. lup ~ (si s. m.) rasa de câini de paza, de talie mare. (< fr. alsacien)
alometrie, ALOMETRÍE s. f. crestere la animale în care unele organe se maresc mai repede (sau mai încet) decât corpul în ansamblu. (< fr. allométrie)
almelec, ALMÉLEC s. n. aliaj de aluminiu si magneziu, folosit la confectionarea de cabluri electrice. (< fr. almélec)
alexandrinism, ALEXANDRINÍSM s. n. 1. ansamblu de manifestari ale civilizatiei elenistice din Alexandria. 2. sistem filozofic al scolii alexandrine. 3. stil ornat, subtil si uneori obscur, propriu poetilor greci din epoca alexandrina. 4. caracter rafinat, erudit, subtil si decadent al unei arte, al unei filozofii. (< fr. alexandrinisme)
aldosteronism, ALDOSTERONÍSM s. n. ansamblu de tulburari provocate de aldosteron. (< fr. aldostéronisme)
greement, GREEMENT s. n. Ansamblul arborilor, velaturii si manevrelor de la bordul unei nave. -Din fr. GrĂ?ement
coloană, COLOÁNĂ s. f. 1. stâlp cilindric de piatra, marmura etc. destinat sa sustina un antablament. ♦ formatie cu aspect de stâlp aparuta în pesteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmita. ♢ coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. masa a unui fluid care ia forma cilindrica atunci când este închisa într-un tub sau când tâsneste cu putere dintr-o conducta. 3. sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise. ♦ rubrica (într-un formular, într-un registru etc.). 4. sir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate în chimie si în industria chimica, dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continând materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge rânduit în siruri paralele în adâncime. ♢ coloana a cincea = grup de tradatori în slujba dusmanului, care organizeaza diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloana sonora = ansamblu de sunete care însoteste imaginile unui film. (<fr. colonne)
colonadă, COLONÁDĂ s. f. sir de coloane care formeaza un ansamblu arhitectonic. (<fr. colonnade)
colorit, COLORÍT s. n. 1. ansamblul culorilor unui obiect, tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, tablou etc. ♢ culoare. 2. (fig.; despre stil, imagine) nuanta expresiva, varietate, stralucire. (<it. colorito, germ. Kolorit)
combinat, COMBINAT1 s. n. complex care reuneste mai multe ramuri ale industriei si în care produsele uneia dintre ele servesc celorlalte ca materie prima, semifabricata etc. ♢ ~ sportiv = ansamblu de mai multe terenuri, sali de gimnastica etc., unde se practica diferite sporturi. (< rus. kombinat, fr. combinat)
alaun, ALAÚN s. n. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu si potasiu; piatra-acra. (< germ. Alaun)
alasoterapie, ALASOTERAPÍE s. f. ansamblu de metode terapeutice care difera de medicatia specifica. (< fr. allassothérapie)
agrofond, AGROFÓND s. n. ansamblu de procedee agrotehnice pentru fertilizarea unui teren experimental. (< rus. agrofond)
mâţă, mấta sf [At: ANON. CAR. / Pl: mâte / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisica (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) mâta oarba sau de-a mâta Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) mâta si soarecele Joc de copii în care jucatorii sunt asezati în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâta, respectiv de soarece, se fugaresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) mâta de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucatori încearca, dupa un anumit sistem, sa vânda celorlalti o mâta reprezentata printr-o lingura. 7 (Pop; îcs) mâta popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) a fi mâta blânda A fi prefacut, ipocrit. 9 (Fam; îe) a fi (ca o) mâta plouata (sau uda) A fi fara chef, abatut. 10 (Îae) A fi rusinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpara sau a lua, a fi etc.) mâta-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poti cunoaste înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâta-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înselaciuni. 13 (Fam; îe) A trai (sau a se întelege etc.) ca mâta cu soarecii (sau cu soarecele ori cu câinele) A fi în relatii foarte rele unii cu altii. 14 (Reg; îe) A se stupi ca mâtele A nu se întelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalageste. 16 (Pop; îe) A fi învatat ca mâta la lapte A fi rau învatat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A pati cinstea mâtei la oala cu smântâna A fi batut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca mâta în jurul oalei cu smântâna A da târcoale unui lucru sau unei fiinte care îi place. 20 (Reg; îe) A umbla ca mâta pe lânga laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca mâta pe lânga blidul cu pasat A evita sa spuna adevarul. 22 (Reg; îe) A trai ca mâta pe rogojina A o duce rau. 23 (Fam; îe) A trage mâta de coada (sau reg., pe rogojina) A o duce greu din cauza saraciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici mâta la casa A fi foarte sarac. 25 (Reg; îe) A se uita ca mâta la peste A privi cu lacomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâta-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Matura ca mâta Se spune despre un om murdar care îsi ascunde murdariile. 28 (Pfm; îe) A se spala ca mâta A se spala superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) sa nu te auda (sau ca te aude) mâta Taci, ca spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Baga de seama ce spui. 31 (Reg; îe) A calca în urme de mâta stearpa A fi îndragostit. 32 (Fam; îe) A rupe mâta-n doua A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotarât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi la pret cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face mâta A se ghemui ca o pisica la pânda. 37 (Reg; îe) A-i oua si mâta A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoana vicleana ca pisica, ipocrita. 39 (Rar; dep) Cal slab, prapadit Vz gloaba, mârtoaga. 40 (Îvr) Blana prelucrata a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blana prelucrata a unor animale asemanatoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmt) Cosite la fete. 43 (Reg; îs) Mâta salbatica Pisica salbatica (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâta de mare Specie de sarpe cu coada lunga, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) mâta-popii Omida mare, paroasa, colorata pe spate în negru-rosiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omida-urs. 46 (Ent; reg; îac) Cantarida (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius si asellus). 49 (Ent; reg; îac) Scolopendra (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop; îe) A se da de-a mâta-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâtisor (4) 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; shp) Creanga (mica). 56 (Bot; reg) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Papadie (Taraxacum officinale). 58 Muschi de pe scoarta copacilor. 59 Radacina aeriana a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mât (11). 61 (Reg) Botnita pentru vitel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele doua vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Cleste. 66 (Prc) Cârlig al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broasca în care se fixeaza sfredelul. 68 (Înv) Ancora de nava. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brate îndoite si ascutite la vârf, cu care se prinde si se scoate un obiect cazut în fântâna. 70 Dispozitiv de siguranta, prevazut cu un fel de gheare, care serveste la prinderea automata a coliviei dintr-o mina, când se rupe cablul. 71 (Reg) Lat de prins pasari. 72 (Reg) Bucata de lemn sau de metal care prinde capriorii unei case sau care leaga diverse parti componente ale unei constructii Vz grinda. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coada de lemn, care serveste la rostogolitul bustenilor împinsi pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placa de fier cu unul sau mai multi colti, fixata pe fundul ulucului, pentru a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capat pe o margine a ulucului si cu cellalt sprijinit pe marginea opusa, având rolul de a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la razboiul de tesut. 77 (Trs) Oiste. 78 (Reg) Dispozitiv în forma de furca cu doua coarne, aplicat la inima carutei sau a carului, care împiedica vehiculul oprit pe o panta sa de-a înapoi. 79 (Reg) lant sau curea care leaga grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpana de care se leaga stavila joagarului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în forma de furca, care împinge roata dintata a joagarului. 82 (Trs; Olt la joagar) Grauntar. 83 (Trs; Olt) Coada a furcii joagarului. 84 (Trs; Olt) Roata zimtata a joagarului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din tortile care întind pânza joagarului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagarului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagarului. 88 (Reg) Bucata de lemn scobit pe care se învârteste cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patina pentru alunecat pe gheata. 90 (Reg) Placa de fier cu colti ascutiti pe care muncitorii forestieri si-o aseaza pe talpa încaltamintei ca sa nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colti, cu ajutorul caruia muncitorii de la întretinerea liniilor electrice sau de telegraf se urca pe stâlpi. 92 (Mar) Cosulet care are în partea superioara un cerc prevazut cu dinti, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Gratar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Gratar de fier care se pune pe vatra, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face sa arda mai bine. 96 (Reg) Dig de proportii reduse. 97-98 (Reg) Firida mica facuta în peretele camarii Si: (reg) mâtoaca(3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie dupa care se executa mâta(99).
agregat, AGREGÁT1 s. n. 1. ansamblu de lucruri aflate într-o conexiune. 2. grup de masini care lucreaza în acelasi timp ca un tot unitar. 3. material inert (pietris, nisip etc.) care se amesteca cu cimentul la prepararea betonului, mortarului etc. 4. component elementar al structurii solului. o ~ mineral = concrestere de minerale în diferite formatii naturale. (< rus. agregat, /3/ fr. agrégat)
computaţional, COMPUTAŢIONÁL, -Ă adj. referitor la computatie, care procedeaza prin computatie. ♢ geometrie ~a = domeniu interdisciplinar care cuprinde reprezentarea pe calculator, introducerea, iesirea si analiza datelor geometrice, entitati geometrice de baza; grafica ~a = ansamblu de metode si tehnici de conversie a informatiei numerice în imagini grafice cu ajutorul calculatorului si al periferiei grafice; modalitatea de adaptare a relatiei om-masina la nevoile specifice omului. (<engl. computational)
comunicaţie, COMUNICÁŢIE s. f. 1. mijloc de comunicare între doua puncte; legatura, contact (rutier, telefonic etc.) ♢ (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legaturi. 2. figura retorica prin care un orator sau autor se adreseaza auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legatura cu justetea unor afirmatii ori argumente. (<fr. communication, lat. communicatio)
comunism, COMUNÍSM s. n. 1. formatiune social-economica în dezvoltarea societatii, caracterizata prin proprietatea de stat asupra tuturor mijloacelor de productie si prin regim totalitar de extrema stânga. ♢ ideologia, teoria înfaptuirii orânduirii comuniste a unei false fericiri generale. 2. ~ utopic = ansamblul doctrinelor premarxiste privind o societate întemeiata pe desfiintarea proprietatii private si pe egalitatea sociala si economica. 3. ~ stiintific = socialism stiintific. (<fr. communisme)
conaţie, CONÁŢIE s. f. 1. ansamblu de procese psihice aparute ca o consecinta a actiunii. 2. (fil.) efort. (<fr. conation)
concepţie, CONCÉPŢIE s. f. 1. ansamblu, sistem de idei privitoare la problemele filozofice, stiintifice, economice, morale, tehnice, literare etc.; mod de a întelege sau de a interpreta fenomenele pe baza unui sistem de idei. 2. procreare. (<fr. conception, lat. conceptio)
concertant, CONCERTÁNT, -Ă adj. cu caracter de concert. ♢ simfonie ~a = simfonie în care doua sau mai multe instrumente au un rol dominant în orchestra; voce ~a = voce cu caracter de virtuozitate solistica într-un ansamblu coral. (<fr. concertant)
ablutomanie, ABLUTOMANÍE s.f. (Med.) Tendinta obsesiva de a se spala. [Gen. -iei. / < fr. ablutomanie, cf. lat. ablutio – spalare, gr. mania – nebunie].
orizont, ORIZÓNT s.n. 1. Linie care reprezinta intersectia aparenta a suprafetei Pamântului cu bolta cereasca. ♢ Orizont ceresc = cercul mare rezultat din intersectarea sferei ceresti cu un plan perpendicular pe raza observatorului si care trece prin centrul Pamântului. 2. (Fig.) Întindere a cunostintelor, perspectiva; putere de orientare; nivel intelectual. 3. Strat sau ansamblu de strate de aceeasi origine si aproximativ de aceeasi vârsta, alcatuit în general din aceeasi roca. ♦ Totalitatea lucrarilor miniere care se afla la acelasi nivel. 4. Fundal (în teatru, în pictura etc.). [Var. orizon s.n. / < lat., gr. horizon, cf. fr. horizon, it. orizzonte].
grup, GRUP s. n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni cu însusiri asemĂ�nĂ�toare; ceatĂ�. o~ social = colectivitate de indivizi între care existĂ� relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmĂ�resc un tel comun; ~ de armate = mare unitate operativâ��strategicĂ� din mai multe armate. 2. (mat.) Multime în care se defineste o lege de compunere care asociazĂ� la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functionale. o ~ sanitar = încĂ�pere prevĂ�zutĂ� cu closet, chiuvetĂ� etc. -Din fr. Groupe
aculturaţie, ACULTURÁŢIE s.f. Ansamblul transformarilor care au loc într-un grup social (privind felul de a munci si gândi, de a se comporta si judeca etc.) ca urmare a unui contact permanent cu un alt grup social mai mare. [Gen. -iei. / < engl. acculturation].
registru, REGISTRU, s.n. Ansamblul semnelor de reper folosit pentru controlul tiparirii unei imagini care asigura suprapunerea exacta a culorilor între ele precum si la controlul suprapunerii tiparului pe ambele fete ale suportului imprimat.
afurcă, AFÚRCĂ s.f. (Mar.) Ansamblu de manevre si de cabluri folosite la afurcarea unui vas. [< afurca].
gujon, GUJON s. n. 1. TijĂ� filetatĂ� în acelasi sens pe toatĂ� lungimea sa sau numai la cele douĂ� capete, la îmbinarea demontabilĂ� a douĂ� piese. 2. BarĂ� de otel îngropatĂ� în stratul de rezistentĂ� al unei îmbrĂ�cĂ�minti rutiere din beton, paralelĂ� cu axa drumului la rosturile transversale de dilatatie ale planselor.3. PiesĂ� îngropatĂ� în zidĂ�rie pentru a permite fixarea prin cuie sau suruburi a tocului unei usi ori ferestre; diblu, ghermea. -Din fr. Goujon
afurcă, AFÚRCĂ s. f. ansamblu de manevre si cabluri folosite pentru afurcare. (< afurca)
afterhours, AFTER HOURS [ÁFTĂR AUĂRS] s. n. reuniune amicala dupa orele de activitate cotidiana, ca prilej de a cânta muzica în ansamblu. (< engl. after hours)
afectivitate, AFECTIVITÁTE s. f. 1. ansamblu al proceselor afective. 2. comportare emotiva; sensibilitate sufleteasca. (< fr. affectivité)
afabulaţie, AFABULÁŢIE s. f. 1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie actiunea unei opere literare; fabulatie (3). 2. morala unei fabule. (< fr. affabulation, lat. affabulatio)
aeropiezism, AEROPIEZÍSM s. n. ansamblu de accidente provocate prin actiunea asupra organismului de aerul rarefiat. (< fr. aéropiésisme)
ajusta, AJUSTÁ vb. I. tr. (Tehn.) A potrivi, a adapta (o piesa) la un ansamblu. ♦ A potrivi pe corp (o haina). ♦ (Statist.) A înlocui dupa anumite reguli valorile statistice empirice cu valori teoretice, dispuse continuu si regulat, care sa dea o imagine cât mai reala a unui fenomen. [< fr. ajuster].
alaun, ALAÚN s.m. Sare a sulfatului de aluminiu cu diferite elemente bazice; (p. restr.) sulfat dublu de aluminiu si potasiu; piatra-acra. [Pron. -la-un. / < germ. Alaun].
alexandrinism, ALEXANDRINÍSM s.n. 1. Ansamblu de manifestari ale civilizatiei elenistice din Alexandria. 2. Sistem filozofic al scolii alexandrine. ♦ (Fig.) Caracter erudit, subtil si decadent al unei arte, al unei filozofii. [< fr. alexandrinisme].
amara, AMARÁ vb. I. tr. A fixa un obiect pe o nava sau pe alta ambarcatie pentru a nu se deplasa din cauza balansului. ♦ A lega cu un cablu (o nava etc.). [< fr. amarrer, cf. amarre – cablu, lant].
amară, AMÁRĂ s.f. (Mar.) Cablu folosit pentru amararea ambarcatiilor, a navelor. [< fr. amarre].
ambielaj, AMBIELÁJ s.n. Ansamblul bielelor unui motor împreuna cu arborele cotit. ♦ Lagar de biela. [Pron. -bi-e-. / < fr. embiellage].
amelioraţie, AMELIORÁŢIE s.f. 1. (Rar) Ameliorare. 2. (La pl.) Ansamblu de masuri si de lucrari aplicate pe terenurile degradate sau amenintate de a deveni neproductive, în scopul de a le îmbunatati conditiile de fertilitate. [Gen. -iei, var. amelioratiune s.f. / < fr. amélioration].
termopan, TERMOPÁN, termopane, s.n. Geam termoizolant folosit pentru ferestre; ansamblu etans format din doua geamuri de sticla, între care se introduce aer uscat sau anumite gaze rare (argon sau kripton). – Din engl. Thermo-pan (denumire comerciala).
amfigonie, AMFIGONÍE s.f. (Biol.) Înmultire sexuata în care gametii uniti provin de la indivizi diferiti. [< germ. Amphigonie, cf. gr. amphi – dublu, gone – samânta].
amfipode, AMFIPÓDE s.n.pl. (Zool.) Clasa de crustacee care se caracterizeaza prin faptul ca au doua feluri de picioare, servindu-le unele la sarit si altele la înotat; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Sg. amfipod. / < fr. amphipodes, cf. gr. amphi – dublu, pous – picior].
balizaj, BALIZÁJ s. n. 1. balizare. 2. ansamblu de balize asezate într-un anumit loc. (< fr. balisage)
ancablură, ANCABLÚRĂ s.f. Unitate de lungime egala cu a zecea parte dintr-o mila marina; cablu (3). [< fr. encablure].
cablu, CÁBLU s.n. 1. Funie groasa, facuta dintr-un manunchi de fire vegetale sau metalice rasucite împreuna. 2. Conducta electrica, facuta dintr-un manunchi de fire metalice învelite într-un strat izolant. 3. (Mar.) Ancablura. [Pl. -uri, -le. / < fr. câble, cf. engl. cable].
ancoraj, ANCORÁJ s.n. 1. Ancorare. 2. Ansamblu format dintr-o ancora si dintr-o serie de piese care servesc pentru ancorare. ♦ Loc de ancorare. ♦ Sistem de cabluri care fixeaza un stâlp, o constructie înalta etc. [Cf. it. ancoraggio, fr. ancrage].
ancoră, ÁNCORĂ s.f. 1. Piesa grea metalica, cu brate în forma de cârlige ascutite, care se lasa la fundul apei pentru a fixa o nava. ♢ A arunca ancora = a ancora; a ridica ancora = a pleca la drum cu o nava. 2. Cablu care întareste anumiti stâlpi, constructii înalte etc. ♦ Piesa de otel care întareste legatura dintre elementele unei constructii. [< lat. ancora, cf. it. ancora].
ansamblu, ANSÁMBLU s.n. 1. Unitate alcatuita din mai multe elemente izolate care apartin aceluiasi domeniu; totalitate. ♢ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupa de artisti. ♦ Formatie muzicala compusa dintr-o orchestra cu un numar variabil de membri si solisti sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble].
balet, BALÉT s. n. 1. gen de spectacol alcatuit din dans, muzica si (uneori) pantomima; dans artistic cu figuri pe o tema data; compozitia muzicala corespunzatoare. 2. ansamblu de balerini si balerine. (< fr. ballet, it. balletto)
antisepsie, ANTISEPSÍE s.f. Ansamblu de masuri folosite pentru distrugerea microbilor si a focarelor de infectie. [Gen. -iei. / < fr. antisepsie, cf. gr. anti – contra, sepsis – putrefactie].
aparat, APARÁT s.n. 1. Sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. bine determinata. ♦ Instalatie, unealta etc. servind la efectuarea de exercitii gimnastice. 2. Ansamblu de organe care îndeplinesc aceeasi functie în organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei institutii. ♢ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc functiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor si mijloacelor folosite într-o anumita munca. ♢ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o munca stiintifica; aparat critic = notele explicative care însotesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat].
aparatură, APARATÚRĂ s.f. Ansamblul aparatelor care ajuta la functionarea unei instalatii. [< germ. Apparatur].
apartament, APARTAMÉNT s.n. Ansamblu de camere si dependinte care formeaza locuinta cuiva. [Cf. fr. appartement].
armătură, ARMĂTÚRĂ s.f. Ansamblu de bare metalice care se pun la constructiile de beton armat pentru a le întari. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalatii alcatuite din tevi sau conducte. ♦ Constructie de lemn, de zidarie etc., servind la întarirea peretilor unei galerii subterane. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura, dupa arma].
armură, ARMÚRĂ s.f. 1. Ansamblul armelor defensive care protejau corpul unui razboinic medieval. 2. Mod de împletire a firelor de urzeala cu firele de batatura ale unei tesaturi. 3. Învelis protector de cablu electric. 4. Armatura. [< fr. armure].
arsenal, ARSENÁL s.n. 1. Întreprindere, stabiliment, mai ales cu caracter militar, unde se fabrica, se repara si se depoziteaza armament etc. 2. (Fig.) Ansamblul mijloacelor de lupta într-un domeniu oarecare. [Pl. -le, -luri. / < fr. arsenal, it. arsenale].
artilerie, ARTILÉRIE s.f. Ansamblu de mijloace întrebuintate în vederea tragerii de proiectile grele la distanta mare cu guri de foc neportative; trupe care mânuiesc aceste mijloace. ♦ Arma care foloseste aceste mijloace de lupta. [Gen. -iei. / < rus. artileriia, cf. fr. artillerie].
artizanat, ARTIZANÁT s.n. 1. Breasla, sistem de organizare a muncii pe bresle; (p. ext.) totalitatea meseriasilor. 2. Arta mestesugarului. ♦ Ansamblu de activitati si mestesuguri prin care se fauresc obiecte de uz casnic-gospodaresc. [< fr. artisanat].
asortiment, ASORTIMÉNT s.n. Ansamblu de marfuri sau produse de aceeasi categorie, dar de forme si calitati diferite. [< fr. assortiment].
dejalenă, DEJALÉNĂ, dejalene, s.f. Ţesatura de bumbac din care se fac camasi barbatesti, bluze etc.
autotren, AUTOTRÉN s.n. Ansamblu format dintr-un autovehicul si una sau mai multe remorci. [Pl. -uri. / cf. it. autotreno].
ghiară, ghiara (gheáre), s.f. 1. Formatie cornoasa ascutita crescuta la vîrful degetelor unor pasari si mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Var. gheara. – Lat. •ung(u)laris, al carui rezultat normal este •înghiare, separat artificial în în ghiare din ratiuni de fonetica sintactica usor de înteles. Cf. unghie. Se cuvine sa adaugam ca acest cuvînt lipseste din dialecte, fapt pentru care pare posibil sa fie vorba de o der. interna a limbii rom., plecîndu-se de la unghioara, dim. de la unghie, pronuntat înghiara (cf. umblu si îmblu). Totusi, Puscariu, ZRPh., XXVIII, 687 (cf. Puscariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. •garra, de origine celtica, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetica pleaca de la un dim. •garrula, cu metateza •glarra; însa aceasta ipoteza a fost abandonata pentru sp. (Corominas, II, 687-92) si nu poate fi valabila pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; si Puscariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. – Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhata); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s.n. (brat al clestelui). – Cf. gheura. – [Art. 3691]
valoare, VALOÁRE s.f. I. 1. Expresie a muncii umane materializata într-o marfa. ♦ Categorie economica proprie economiei bazata pe productia de marfuri. 2. Suma de bani care reprezinta echivalentul pretului unei marfi, unui cec, al unei actiuni etc. ♦ Rentabilitate, productivitate. 3. Marime matematica asociata unei marimi fizice, potrivit unui anumit procedeu. 4. Durata unui sunet muzical. 5. Sensul sau folosirea gramaticala a unui cuvânt. 6. (Pict.) Intensitatea unei culori. II. 1. Ansamblul calitatilor care fac un lucru bun, cautat, apreciat; însemnatate, importanta, pret. 2. Suma însusirilor pozitive ale unui om; (concr.) om care întruneste calitati deosebite. [Gen. -orii. / < fr. valeur, it. valore < lat. valor].
valţ, VALŢ s.n. 1. Cilindru. 2. Masina alcatuita dintr-un ansamblu de cilindri grei, dispusi paralel, care, rotindu-se în sensuri contrare, exercita o presiune asupra unor materiale pe care le sfarâma, le netezesc etc. [< germ. Walze].
lignaj, Lignáj, lignaje, s.n. 1. Ansamblul celor ce sunt legati prin sânge. 2. Linia directa care leaga o persoana de stramosul sau. 3. Ansamblul de persoane care apartin aceleeasi familii. – din fr. lignage
globaliza, GLOBALIZÁ, globalizéz, vb. I. Tranz. A reuni într-un tot elemente disparate; a judeca o problema în ansamblu. (cf. fr. globaliser)
balet, BALÉT s.n. 1. Dans artistic ale carui figuri reprezinta un anumit subiect, executat de una sau de mai multe persoane dupa o muzica anume compusa. ♢ Maestru de balet = conducator si regizor al unui spectacol de balet. ♦ Compozitie muzicala dupa care se executa acest gen de dans. 2. Ansamblu de baletisti si de baletiste. 3. Reprezentatie compusa din dansuri si din pantomime interpretate pe muzica. [Pl. -te, -turi. / < fr. ballet, it. balleto].
baracament, BARACAMÉNT s.n. Ansamblu de baraci pentru personal, materiale etc. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. baraquement, it. baraccamento].
termenul, Termenul de ucronie este mai putin familiar cititorului român. El defineste un gen literar aparte, încadrabil în literatura sci-fi datorita puternicelor sale valente speculativ-fictionale. De fapt, nici nu ar avea cum sa fie altfel, atâta timp cât ucronia este o "istorie paralela", un exercitiu al imaginatiei situat, cum însasi orginea greaca a termenului o arata (oucronos), "în afara timpului", sau mai corect spus "în afara timpului real". Americanii numesc mult mai sugestiv lucrarile încadrabile în acest gen, apelând la expresia "what- if novels" – Ce s-ar fi întâmplat daca... Daca, de exemplu, Burebista s-ar fi confruntat cu Cezar, daca Napoleon ar fi câstigat la Waterloo, daca bomba atomica ar fi fost inventata de germani înaintea americanilor, daca Alexandru Macedon nu ar fi murit de friguri, daca... Desigur, exercitiile imaginative enumerate mai sus pot constitui tot atâtea subiecte captivante pe care autorii SF le pot aborda cu succes. Conditia obligatorie este ca efectul de real sa fie construit cu maxima acuratete deoarece, în ucronie, speculatia fictionala detine un teritoriu foarte vast: istorie, social si politic, ce trebuie exploatat în ansamblul sau. ... Fiindca preluarea termenului si adoptarea sa a fost facuta destul de târziu în România, ucronia este un termen-concept care necesita câteva clarificari poate mai mult de forma, decât de fond. O prima observatie ar fi utilizarea denumirii de "istorie alternativa" (întâlnita adesea în opiniile critice de specialitate), improprie genului amintit din mai multe motive. Unul din aceste motive este ca istoria nu poate fi "alternativa", daca am judeca dupa întelesul adjectivului "alternativ" (def: care face sa revina, se succede sau face sa se succeada la intervale aproximativ regulate). Mai mult decât atât, în cazul ucroniei istoria paraseste definitiv cursul firesc al evenimentelor urmând un traiect descendent pâna acolo încât, uneori, efectele schimbarii sa fie complet opuse realitatii istorice. În aceste conditii, mult mai indicat ar fi utilizarea termenului de "alternativa istorica" (alternativa/ def: substantiv fem. – posibilitatea sau necesitatea de a alege între doua solutii care se exclud). O alta observatie este ca vrând-nevrând, ucronia se construieste pornind (sau îsi are originea, dupa schema cauza-efect) de la evenimente din trecut, evoluând spre viitor si chiar în viitor. Istoria reala se fractureaza la un moment dat si urmeaza apoi un traseu imaginar. În alte conditii, cine scrie despre un viitor apropiat facând referiri la personaje ori la evenimente sociale din prezent, desigur ca scrie altceva decât ucronie (distopie, political-fiction etc.). Interesant este ca o astfel de "anticipatie" socio-stiintifica, poate deveni ulterior ucronie, deoarece momentul referential care produce o schimbare majora în viitor, devine la rându-i trecut.
baterie, BATERÍE s.f. 1. Subunitate de artilerie care cuprinde mai multe tunuri, un numar de militari care le mânuiesc, utilajul si mijloacele de transport necesare. ♦ Terasament care protejeaza tunurile în pozitie de tragere. ♦ Sir de tunuri aflate de fiecare latura a unui bastiment de razboi. 2. Ansamblu de aparate, de masini etc. cu care se face aceeasi operatie. ♢ Baterie electrica = reunire de mai multe pile sau de acumulatoare electrice. 3. Vas cu gheata folosit pentru a raci vinul si sifonul din sticle. 4. Grupul instrumentelor de percutie într-o orchestra de muzica usoara sau de jaz. 5. Baterie de teste = grup de mai multe teste legate împreuna printr-un scop comun. [Gen. -iei. <fr. batterie, it. batteria].
calcul, CÁLCUL s.n. 1. Ansamblu de operatii matematice (aritmerice, algebrice etc.). ♦ Calcul logic = operatie analoga calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice. 2. (La pl.) Planuri, combinatii, socoteli. [Cf. fr. calcul, lat. calculus – pietricica].
aerogară, AEROGÁRĂ s. f. ansamblu de cladiri ale serviciilor unui aeroport. (< fr. aérogare)
administraţie, ADMINISTRÁŢIE s. f. 1. ansamblul organelor executive si de dispozitie ale statului; personalul de conducere al unei întreprinderi, institutii etc. o consiliu de ~ = consiliu însarcinat cu conducerea unei societati de actiuni. 2. serviciu al armatei care avea în sarcina hrana si îmbracamintea trupelor. (< fr. administration, lat. administratio, /2/ rus. administratiia)
betulacee, BETULACÉE s.f.pl. Familie de plante cu frunze simple, alterne, dublu dintate pe margini si cu flori unisexuate, grupate în amenti, cuprinzând mesteacanul, arinul etc.; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. bétulacées].
adenoidism, ADENOIDÍSM s. n. ansamblu de tulburari în dezvoltarea copilului, cauzate de infectia cronica a vegetatiilor adenoide. (< fr. adénoïdisme)
adat, ADÁT s. n. ansamblu de legi nescrise, obiceiuri si traditii la musulmani. (< it. adatto)
acordaj, ACORDÁJ s. n. 1. acordare a unui instrument muzical. 2. realizare a unui echilibru sonor în cadrul unui ansamblu muzical. (< fr. accordage)
convivialitate, CONVIVIALITÁTE s. f. optiune pentru mese care reunesc mai multi convivi; (p. ext.) ansamblu de relatii de toleranta între persoane sau grupuri apartinând aceleiasi societati. (<fr. convivialité, engl. conviviality)
bimetalic, BIMETÁLIC, -Ă adj. 1. Format din doua metale diferite. 2. (Despre un sistem monetar) Bazat pe un dublu etalon metalic, bimetalist. [Cf. fr. bimétallique].
bimetalism, BIMETALÍSM s.n. Sistem monetar care are un dublu etalon metalic (de obicei aurul si argintul). [Cf. fr. bimétallisme].
biopolitică, BIOPOLÍTICĂ s.f. 1. Studiul influentelor factorilor biologici asupra politicii. 2. Conceptie politica reactionara, care încearca sa motiveze actiuni de acaparare si aservire prin argumentul superioritatii biologice, îndeosebi al deosebirilor de rasa; ansamblu de masuri rasiste reprezentând aplicarea în practica a biosociologiei. [< germ. Biopolitik].
bis, BIS adj.invar. A doua oara, repetat. // interj. Exclamatie folosita de spectatori pentru a solicita un artist, un ansamblu etc. sa repete un numar din program, o arie etc. [< lat. bis – de doua ori].
bloc, BLOC1 s.n. 1. Bucata, masa mare dintr-o materie grea si tare; corp, obiect dintr-o bucata. ♦ Bloc continental = sector al scoartei terestre de mari dimensiuni, înconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adâncime. ♦ (Poligr.) Caracter de litera, înrudit cu caracterul grotesc. 2. Gramada de obiecte, de lucruri etc. care formeaza o masa unica. ♢ În bloc = împreuna, laolalta, global. ♦ (Filat.) Ansamblu de marci postale, neseparate între ele, desprinse împreuna dintr-o coala. 3. Pachet, mapa de foi de hârtie egale prinse împreuna, servind pentru a face însemnari, desene etc. 4. Piesa metalica turnata, care cuprinde cilindrii unui motor. 5. (Ferov.) Mecanism care permite manevrarea acelor din cabina acarului sau din statie. ♢ Bloc sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita orice ciocnire între trenuri care circula sau manevreaza pe aceeasi linie. 6. Grup de voleibalisti care sar la fileu pentru a împiedica pe adversari sa înscrie un punct dintr-o lovitura de atac. [< fr. bloc, cf. (3) bloc-notes, (4) bloc-moteur].
blazon, BLAZÓN s.n. Semn, ansamblu de piese care constituie armoariile unui oras, ale unei familii nobile etc.; stema. ♦ (Rar) Scut. ♦ Descrierea prin viu grai sau în scris a unei steme. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. blason].
blues, BLUES s.n. Cântec popular nostalgic al negrilor din America, devenit apoi piesa instrumentala (de jaz), structurata în genere pe 12 masuri, organizate melodic-armonic pe trei secvente (fiecare de câte patru masuri), primele doua fiind identice. ♦ Dans care se executa în ritmul acestei muzici; foxtrot lent. [Pron. bluz, pl. -uri. / < engl. blues, cf. blue – albastru].
bluf, BLUF s.n. (Rar) Vorba spusa (sau actiune facuta) în scop de intimidare sau de inducere în eroare; laudarosenie. [Pron. blaf, pl. -furi. / < engl., fr. bluff].
blum, BLUM s.n. Lingou de otel turnat si ebosat prin laminare. [Pl. -muri. / < engl. bloom].
bluming, BLÚMING s.n. Laminor care se foloseste la laminarea blumurilor. [Pl. -guri. / < engl. blooming].
bobina, BOBINÁ vb. I. tr. A înfasura (un fir, un cablu etc.) pe o bobina. [< fr. bobiner].
bobină, BOBÍNĂ s.f. 1. Piesa cilindrica pe care se poate înfasura un fir, un cablu etc.; ansamblu compus din piesa aceasta si firul, cablul etc înfasurat pe ea. ♦ Înfasurare a unui fir într-o masina sau într-un aparat electric. 2. Înfasurare a unui fir de ata, de sfoara etc. pe un betisor, un mosor etc.; ghem. [< fr. bobine].
bonton, BONTÓN s.n. (Rar; adesea ironic) Atitudine, ansamblu de reguli de purtare care trebuie respectate de cineva care doreste sa fie pe placul asa-zisei bune societati. [< fr. bonton].
buclă, BÚCLĂ s.f. I. 1. Suvita de par rasucita; cârliont, zuluf. 2. Parte a ochiului unui fir format în timpul tricotarii. II. 1. Curba pronuntata folosita la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ♦ Portiune a unui curs de apa cu o puternica cotitura. 2. Piesa de metal pe care se fixeaza, îndoindu-se, capatul unui cablu. [< fr. boucle].
totalitatea, Totalitatea infractiunilor savârsite pe teritoriul unui stat, într-o anumita perioada de timp, ca rezultat al actiunilor planificate ale unui ansamblu de persoane reunite în mod stabil, ce îsi repartizeaza si coordoneaza însarcinarile, pe baza preocuparii comune de a obtine profit.
totalitatea, Totalitatea infractiunilor savârsite pe teritoriile mai multor state, într-o anumita perioada de timp, ca rezultat al actiunilor planificate ale unui ansamblu de persoane reunite în mod stabil, ce îsi repartizeaza si coordoneaza însarcinarile, pe baza preocuparii comune de a obtine profit. Conform tezei de doctorat ,, Contracararea crimei organizate transfrontaliere'', sustinute de Emil Hedesiu, sub coordonarea gl.bg.prof.univ. Gheorghe Toma, la 4 martie 2005, în cadrul Universitatii Nationale de Aparare ,, Carol I''.
cabla, CABLÁ vb. I. tr. A instala cabluri de telecomunicatii. ♦ A face legatura (unui bloc, unei case etc.) cu un cablu de telecomunicatii. [< fr. câbler].
cablaj, CABLÁJ s.n. Modul de rasucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. ♦ Totalitatea cablurilor unei instalatii sau ale unui aparat de telecomunicatii. [< fr. câblage].
cablier, CABLIÉR s.n. Nava adaptata pentru transportul si asezarea cablurilor submarine. [Pron. -li-er, pl. -re. / < fr. câblier].
cablogramă, CABLOGRÁMĂ s.f. Comunicare transmisa printr-un cablu submarin. [< fr. câblogramme, cf. fr. câble – cablu, gr. gramma – scriere].
caiet, CAIÉT s.n. 1. Ansamblu de foi de hârtie de un anumit format, legate împreuna, servind pentru scris, desenat etc. ♢ Caiet de sarcini = document cuprinzând conditiile pentru executarea unei lucrari. 2. Publicatie periodica cuprinzând diverse studii, note etc. dintr-un anumit domeniu de specialitate. [Pron. ca-iet. / < fr. cahier, cf. pol. kajet].
calculator, CALCULATÓR s.n. 1. Brosura care cuprinde anumite tabele de calcul. 2. Masina de calculat. ♢ Calculator (electronic) = ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice si electronice destinat prelucrarii informatiei; computer, ordinator. [Cf. fr. calculateur].
calistenie, CALISTENÍE s.f. Ansamblu de exercitii fizice pentru copii, care constau în special din miscari rapide (marsuri si dansuri), facute în ritmul muzicii. [Gen. -iei. / < fr. callisthénie, cf. gr. kallos – frumos, sthenos – forta].
canevas, CANEVÁS s.n. 1. Schita, schitare a unui desen. 2. Retea de meridiane si paralele în raport cu care se alcatuieste o harta. ♦ Ansamblul triunghiurilor unei ridicari topografice. [Pl. -suri. / < fr. canevas].
canon, CANÓN s.n. 1. (Arte) Regula care facea parte dintr-un ansamblu de norme artistice obligatorii într-o anumita epoca; regula rigida, obligatorie. ♦ Proportie care exista între diferitele parti ale corpului omenesc. 2. Compozitie muzicala polifonica în care doua sau mai multe voci, intrând succesiv, executa fiecare aceeasi melodie. 3. Caracter de litera de 36 de puncte tipografice. [< fr. canon, germ. Kanon < gr. kanon – regula].
ansamblul, Ansamblul insusirilor psihice care privesc relatiile unei persoane cu semenii sai si valorile dupa care se conduce.Se formeaza pe parcursul vietii ca urmare a integrarii omului intr-un sistem de relatii sociale.
capela, CAPELÁ vb. I. tr. (Mar.) A lega un cablu sau o parâma de un catarg, de o verga. [< fr. capeler].
captiv, CAPTÍV, -Ă adj., s.m. si f. (Om) lipsit de libertate; prins, prizonier. ♢ Balon captiv = balon legat prin cabluri de sol. [Cf. fr. captif, lat. captivus].
caracter, CARACTÉR s.n. 1. Totalitatea trasaturilor psihice esentiale si stabile ale omului, care se manifesta în modul specific de a se comporta al acestuia. ♢ Dans de caracter = dans prin ale carui figuri se exprima actiuni sau sentimente; comedie de caracter = comedie a carei intriga izvoraste din conflictul creat între caracterele personajelor. ♦ Individualitate cu trasaturi psihice complexe prezentata într-o opera literara. ♦ Ansamblu de însusiri morale manifestate prin vointa ferma, corectitudine si consecventa, integritate etc. 2. Particularitate distinctiva care constituie specificul unui lucru. 3. Litera, semn grafic. 4. (Mat.) Numarul de elemente care ocupa dupa o permutare acelasi loc ca si înainte de aceasta. [Acc. si carácter. / < fr. caractère, cf. lat. character, gr. charakter – semn].
acel, acél, adj. si pron. – Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea. – Mr. atel, megl. telea, istr. tel(a). Formele adj. antepus: acel (f. acea), gen. acelui (f. acelei), pl. acei (f. acele), gen. acelor. Ca adj. postpus si ca pron. capata un -a enclitic; ca rezultat al acestei adaugiri, se modifica structura fonetica a f. sing. aceia (‹ aceaia ‹ aceaa), care se scrie si aceea. Prezenta lui -a în cazurile prevazute nu s-a respectat strict în limba populara si în poezie. < Lat. ecce ille, devenit •ecce illum sau •eccum illum (Diez, I, 337); Puscariu, 9; Candrea-Dens., 532; REW 4266; DAR; Sanfeld, Syntaxe, 159-164); cf. it. quello, v. prov., sp. aquel, v. fr. cil, port. aquello. Explicarea lui -a paragogic prezinta incertitudini. Puscariu, 9 si DAR cred ca este rezultatul lui •eccum illum illac (cf. fr. celui-là, friul. kel-la). Aceasta ipoteza este imposibila, deoarece confunda un tratament presupus a fi romanic cu un fenomen tîrziu din fr., si pentru ca pleaca de la o pronuntare primitiva •acelà, greu de admis (daca s-ar admite, ar fi trebuit sa se pastreze, sau sa se reduca la pronuntarea grava, caz în care -a aton trebuia sa devina -a). T. Papahagi, din Morfologia limbii romîne, 1937, 19, o explica prin fonetica sintactica. Pare mai curînd o propagare a art. f. -a, care în limba veche se aplica si adj. si s. (padurea verdea, azi padurea verde; cf. trasaturi ale acestei concordante absolute în padurii verzi, care reproduce un mai vechi padurii verzii, si forme invechite cum ar fi tuturor oamenilor, fata de oamenilor buni). Reiese de aici ca femeia aceia, datorita nuantei sale dublu demonstrative, si-a conservat dubla articulare, ca alte ori femeia carea, cf. omul carele. Se întelege mai putin extinderea de la f. la m. si la cazurile oblice; dar numai daca se concepe ca art., se explica faptul ca, fiind aton, -a nu a devenit -a. Der. acelasi (f. aceiasi), adj. si pron., unde -si reprezinta lat. sic "astfel", cf. cinesi, caresi, acestasi; în spiritul acestei comparatii, cf. expresiile regionale si mai curînd infantile iciasa (‹ aici asa), coleasa (‹ colea asa); acelalalt (var. acel(l)alt), adj. si pron. Cf. cel.
carp, CARP s.n. Ansamblu format din cele opt oscioare care alcatuiesc articulatia dintre antebrat si palma. [< fr. carpe, cf. gr. karpos].
cazacă, CAZÁCĂ s.f. Bluza lunga pâna peste talie, cu mâneci largi si încheiata într-o parte. [< rus. kazak, cf. fr. casaque].
cazarmament, CAZARMAMÉNT s.n. Ansamblul efectelor pentru pat care se dau unui militar la încazarmare. [Cf. fr. casernement].
centru, CÉNTRU s.n. si m. I. 1. (Mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-înaintas = jucator de la mijlocul liniei de înaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare în care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ Institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc excitatiile periferice si de unde pornesc excitatiile centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].
bagatelă, BAGATÉLĂ s. f. 1. lucru neimportant; fleac. ♢ obiect de mica valoare. 2. (muz.) piesa muzicala scurta, pe o tema usoara, variata ca expresie si forma; blueta (2). (< fr. bagatelle, it. bagatella)
ceremonie, CEREMONÍE s.f. Formalitate (mai ales de protocol) care se foloseste la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ Forma exterioara a unui cult (religios); slujba. ♦ Ansamblul formelor de politete, uzitate în raporturile dintre membrii unei societati sau grupari sociale. [Gen. -iei. / < fr. cérémonie, cf. lat. ceremonia].
cicero, CÍCERO s.n. 1. Corp de litera de 12 puncte tipografice. ♢ Dublu-cicero = litera tipografica cu corpul de 24 de puncte, sau de 2 cicero. 2. Albitura având baza unui patrat cu dimensiunile unui corp de litera de 12 puncte. [< fr. cicéro].
circ, CIRC s.n. 1. Reprezentatie al carei program cuprinde numere de gimnastica si de acrobatie, prezentare de animale dresate etc.; ansamblu artistic care da asemenea reprezentatii. 2. Incinta circulara unde se desfasoara exercitiile acrobatice sau ecvestre ale reprezentatiilor de circ (1). ♦ Incinta circulara descoperita unde aveau loc jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara în regiunile înalte ale muntilor, formata prin eroziune sau prin actiunea unui ghetar; chiuveta (2) [în DN]. [Pl. -uri. / < lat. circus, cf. it. circo, fr. cirque].
dalaj, DALÁJ s.n. Ansamblu de dale care alcatuiesc o pardoseala sau un pavaj. [< fr. dallage].
coloană, COLOÁNĂ s.f. 1. Stâlp de piatra, de marmura etc. de forma cilindrica, destinat sa sustina o parte dintr-un edificiu. ♢ Coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ Parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. Masa a unui fluid, care ia forma cilindrica atunci când este închisa într-un tub sau când tâsneste cu putere dintr-o conducta. 3. Sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise; continutul acesteia. ♦ Rubrica (într-un formular, într-un registru etc.). 4. Sir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite în chimie si în industria chimica, alcatuite dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continând materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge orânduit în siruri paralele în adâncime. 7. (Cinem.) Coloana sonora = ansamblul de sunete care însoteste imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona].
colonadă, COLONÁDĂ s.f. Sir de coloane care formeaza un ansamblu arhitectonic. [< fr. colonnade].
colorit, COLORÍT s.n. Ansamblul culorilor unui obiect, ale unui tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, ale unui tablou etc. ♦ Culoare. ♦ (Fig.) Nuanta expresiva, varietate, stralucire (în imagini etc.). [Cf. fr. coloris, germ. Kolorit].
căbluncă, cablúnca, cablúnci, s.f. (reg.) furca pusa la coasa, când se cosesc cerealele; crivea, hreapca.
combinat, COMBINÁT s.n. Mare întreprindere economica, care reuneste mai multe fabrici si uzine si în care produsele uneia dintre ele servesc celorlalte ca materie prima, semifabricata etc. ♢ Combinat sportiv = ansamblu de mai multe terenuri, sali de gimnastica etc., unde se practica diferite sporturi. [< rus. kombinat].
câmpiu, câmpíu, -íe, câmpíi, adj. (înv.) de câmp, de ses; câmpenesc, oblu.
comportament, COMPORTAMÉNT s.n. Ansamblul manifestarilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizeaza viata psihica. ♦ Fel de a se comporta; comportare. ♦ Modul în care un organism vegetal reactioneaza fata de factorii de mediu. [Cf. fr. comportement, it. comportamento].
concordanţă, CONCORDÁNŢĂ s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire, acord. ♢ Concordanta relatiilor de productie cu caracterul fortelor de productie = lege economica potrivit careia relatiile de productie trebuie sa corespunda cu caracterul fortelor de productie; concordanta timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza acordul timpului verbului dintr-o propozitie dependenta cu timpul verbului din propozitia regenta. 2. (Geol.) Raportul dintre doua strate sau serii de strate care s-au sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance, it. concordanza].
concret, CONCRÉT adj. 1. (Op. a b s t r a c t) Care se poate percepe prin simturi; palpabil. ♢ Muzica concreta = muzica care, folosind aparatura electronica, urmareste realizarea unor noi valente sonore, prin intermediul spectrului, vibratiilor si dinamicii specifice. ♦ (Despre substantive) Care denumeste obiecte ce se percep cu simturile. 2. Precis, (bine) determinat. // s.n. Categorie filozofica desemnând latura palpabila, vizibila a fenomenelor sau ansamblul desfasurarii lor în timp si spatiu. [< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto, rus. konkretnâi].
ansamblul, Ansamblul activitatilor economice insusite de agentul economic la nivel de ramura sau economie nationala.
conspect, CONSPÉCT s.n. Privire de ansamblu, generala asupra unei probleme, asupra unei stiinte, asupra unor lucrari etc. ♦ Rezumat. [Pl. -te. / < lat. conspectus, cf. germ. Konspekt, rus. konspekt].
constituţie, CONSTITÚŢIE s.f. I. Structura fizica a unui corp, a unui organism; alcatuire, structura. ♦ Compozitie, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentala a unui stat, în care sunt consemnate principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constitutiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstitutiia].
conştiinţă, CONSTIÍNŢĂ s.f. 1. Forma cea mai înalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzând senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; întelegere. ♢ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a întelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul îl are asupra moralitatii actiunilor sale. ♢ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].
context, CONTÉXT s.n. 1. Text mai mare dintr-o scriere în care se încadreaza un cuvânt, o expresie, interesante dintr-un anumit punct de vedere. ♦ Text, cuprins. 2. Ansamblu de împrejurari care însotesc un eveniment. [< fr. contexte, cf. lat. contextus].
contrapartidă, CONTRAPARTÍDĂ s.f. Dublura unui registru, tinuta pentru verificare. [Cf. fr. contre-partie].
corifeu, CORIFÉU, -ÉE s.m. si f. 1. Conducatorul corului în tragedia si în comedia greaca antica. ♦ Cântaret solist al unui cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu de balet. 2. Om de seama, având un rol conducator; fruntas într-un domeniu oarecare al stiintei sau al artei. [< lat. coryphée, it. corifeo].
corolă, CORÓLĂ s.f. Învelis interior al florii, format din ansamblul petalelor. [< fr. corolle, cf. lat. corolla – coronita]
coronulă, CORONÚLĂ s.f. (Bot.) Ansamblul apendicelor care însotesc petalele unei flori. [< fr. coronule, cf. lat. coronula – coronita].
criblură, CRIBLÚRĂ s.f. Piatra dura, sfarâmata marunt si sortata dupa dimensiuni standardizate, folosita ca îmbracaminte rutiera. [< fr. criblure].
cromatică, CROMÁTICĂ s.f. 1. Arta prepararii si întrebuintarii culorilor. 2. Ansamblul culorilor unei picturi, al unui mozaic etc.; colorit. [< fr. chromatique, cf. gr. chromatikos < chroma – culoare].
cuartă, CUÁRTĂ s.f. 1. (Fiz.) Sistem de patru conducte electrice, izolate între ele si împletite împreuna, folosit pentru cablurile telefonice. 2. V. cvarta. [< fr. quarte].
cvartă, CVÁRTĂ s.f. 1. (Muz.) Intervalul dintre patru note consecutive. 2. A patra pozitie principala de aparare la scrima. 3. Sistem de patru conducte electrice izolate între ele si împletite împreuna, folosit pentru cablurile telefonice. [Var. cuarta s.f. / cf. fr. quarte, it. quarta, lat. quartus – al patrulea].
cvartet, CVARTÉT s.n. Ansamblu format din patru instrumentisti sau cântareti care executa împreuna o bucata muzicala. ♦ Piesa muzicala scrisa pentru un astfel de ansamblu. [Var. cuartet s.n., scris si quartet. / < it. quartetto, fr. quartette].
cultură, CULTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♢ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ♢ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa în acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].
curent, CURÉNT s.n. Ansamblu de idei, de opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) adoptate la un moment dat de un numar mare de oameni. ♢ Curent literar = miscare literara de o anumita amploare, care constituie o rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. [< fr. courant].
cver, CVER s.n. Ansamblu de linii orizontale dintr-o tabela sau dintr-un formular. [< germ. Quer(stellung)].
debleiere, DEBLEIÉRE s.f. Actiunea de a debleia si rezultatul ei. ; debleiaj; ansamblu de operatii efectuate pentru realizarea unui debleu. [Pron. -ble-ie-. / < debleia, dupa fr. déblayage].
decolonizare, DECOLONIZÁRE s.f. Actiunea de a decoloniza si rezultatul ei; ansamblu, sistem de masuri luate de unele state independente în vederea înlaturarii ramasitelor colonialismului. [< decoloniza].
democratism, DEMOCRATÍSM s.n. Ansamblul principiilor care exprima si asigura libertatile democratice. [< fr. démocratisme].
sm, s.m. logica proprie miscarii de dans. Coregrafia este un ansamblu de miscari si notatii corporale care poseda un nexus. In cazul dansului, anumiti autori adauga la definirea nexus-lui " un ansamblu conceput sau imaginat ale anumitor miscari deliberate". Florian LIBER (Universitatea din Montreal, Comunicare mediatica) florin.liberumontreal.ca
operatie, Operatie de instalare a unui cablu electric sau optic.
diacronie, DIACRONÍE s.f. Evolutie în timp, desfasurare istorica a unui proces, a unui ansamblu de fenomene. [Gen. -iei. / < fr. diachronie].
dimorfism, DIMORFÍSM s.n. 1. Însusire pe care o au unele substante chimice sau unele minerale de a cristaliza în doua forme diferite. 2. Existenta la aceeasi specie animala sau vegetala a doua forme specifice distincte. [< fr. dimorphisme, cf. gr. dis – dublu, morphe – forma].
dinamică, DINÁMICĂ s.f. 1. Ramura a mecanicii care studiaza legile miscarii corpurilor si fortele care actioneaza asupra lor. 2. Procesul de dezvoltare a unor fenomene sub actiunea anumitor factori; miscare, schimbare. 3. Ansamblul nuantelor utilizate în muzica, tot ce se refera la intensitatea (forta) emiterii sunetelor. [< fr. dynamique, cf. gr. dynamis – forta].
dioramă, DIORÁMĂ s.f. 1. Reprezentare a unui peisaj într-un mediu natural, folosita în muzeele de stiinte naturale. 2. Tablou de mari dimensiuni sau ansamblu de pânze pictate, care, prin iluminari variate, dau impresia unui peisaj real. [Var. dioram s.n. / < fr. diorama, cf. gr. dia – prin, orama – vedere].
diplomaţie, DIPLOMAŢÍE s.f. 1. Activitate desfasurata de un stat prin reprezentantii sai peste granita pentru a asigura legaturi reciproce cu celelalte state si a realiza obiectivele politicii sale externe. ♦ Ansamblu de metode si de procedee folosite în domeniul relatiilor internationale dintre state. ♦ Cariera, functie de diplomat. ♦ Totalitatea diplomatilor. 2. Abilitate, dibacie, pricepere (în purtari etc.). [Cf. fr. diplomatie, it. diplomazia].
diplopie, DIPLOPÍE s.f. Vedere dubla, cauzata de paralizia muschilor ochilor. [Gen. -iei. / < fr. diplopie, cf. gr. diploos – dublu, opsis – vedere].
ansamblu, Ansamblu de caracteristicimorfologice si fiziologice, care diferentiaza organismele animale si vegetale in doua categorii,masculi si femele,in vederea reproducerii.
ansamblu, Ansamblu de caracteristici morfologice si fiziologice, care diferentiaza organismele animale si vegetale in doua categorii,masculi si femele,in vederea reproducerii.
dispozitiv, DISPOZITÍV s.n. 1. Ansamblu de piese care îndeplineste o anumita functie într-un sistem tehnic. 2. Dispozitie pe teren a unor trupe pentru lupta, pentru o operatie militara. 3. Parte finala a hotarârii unui organ de jurisdictie. [< fr. dispositif, it. dispositivo].
dixtuor, DIXTUÓR s.n. Compozitie muzicala pentru zece parti concertante. ♦ Ansamblu format din zece interpreti. [Pron. -tu-or. / < fr. dixtuor].
apeduct, apedúct (apedúcte), s.n. – Ansamblu de constructii si de instalatii care servesc la transportarea apei. – Var. (înv.) apeduc, apaduc, apedus. Format pe baza fr. aqueduc sau a lat. aquaeductus, cu retraducerea lui aquae › ape (sec. XIX).
dubla, DUBLÁ vb. I. tr., refl. A face sau a fi de doua ori mai mare; a (se) îndoi. ♦ tr. A înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl detine într-o distributie, a fi dublura unui actor. ♦ (Cinem.) A executa un dublaj. ♦ (Sport) A depasi cu un tur un concurent. ♦ tr. A captusi (o haina etc.). [< fr. doubler].
dublură, DUBLÚRĂ s.f. 1. (Al doilea) interpret al unui rol într-o piesa de teatru sau într-un film, care înlocuieste în anumite ocazii pe detinatorul principal al rolului. 2. Captuseala de haine etc. [< fr. doublure].
duet, DUÉT s.n. 1. Ansamblu de doi cântareti sau instrumentisti; compozitie muzicala interpretata de doua voci sau de doua instrumente; duo. 2. (Fig.) Discutie, taifas în doi. [Pron. du-et, pl. -te, -turi. / < it., fr. duetto].
duzină, DUZÍNĂ s.f. Ansamblu de douasprezece obiecte de acelasi fel. ♢ De duzina = a) facut în serie, de calitate inferioara; b) (despre oameni) mediocru. [< fr. douzaine].
echistică, ECHÍSTICĂ s.f. Disciplina urbanistica de ansamblu a asezarilor umane temporare sau permanente, care are în vedere în special orasele viitorului. [Et. incerta].
echivoc, ECHIVÓC, -Ă adj. (Despre un cuvânt, o expresie) Care poate fi interpretat în mai multe feluri; ambiguu. ♦ Necuviincios. ♦ (Despre o actiune, o purtare etc.) Îndoielnic, ambiguu, suspect. // s.n. Cuvânt, propozitie cu dublu sens, dintre care un sens este adesea obscen, grosolan; atitudine, purtare, situatie neclara care are mai multe aspecte (dintre care unele sunt neplacute). [< fr. équivoque, it. equivoco, cf. lat. aequus – egal, vox – voce].
electrometrie, ELECTROMETRÍE s.f. Ansamblu de metode folosite pentru masurarea diferentelor de potential; potentiometrie. [Gen. -iei. / cf. fr. électrométrie].
elită, ELÍTĂ s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♢ De elita = ales, deosebit. 2. Parte a unei societati care are o pozitie superioara în ansamblul grupului social respectiv; ♢ teoria elitelor = teorie adoptata de unele curente sociologice care sustine ca în orice societate sarcina conducerii vietii sociale îi revine unui grup restrâns de oameni, superior dotati, elitei. [< fr. élite, cf. lat. eligere – a alege].
eruptivism, ERUPTIVÍSM s.n. Ansamblu de fenomene legate de miscarea si de localizarea magmelor în scoarta terestra sau pe suprafata ei. [< fr. éruptivisme].
erupţie, ERÚPŢIE s.f. 1. Iesire brusca si violenta din pamânt a unui gaz, a titeiului, a lavei etc.; erupere, tâsnire, izbucnire. ♢ Eruptie vulcanica = ansamblul fenomenelor legate de migrarea magmei si de revarsarea ei sub forma de lava; vulcanism. 2. Eruptie solara = crestere brusca a stralucirii unei regiuni a cromosferei. 3. Aparitie pe piele a unor pete rosii sau a unor basicute în cazul unor boli. [Gen. -iei, var. eruptiune s.f. / cf. fr. éruption].
etanşor, ETANSÓR s.n. Ansamblul organelor si partilor unui sistem tehnic care asigura etanseitatea într-o zona de asamblare. [Cf. fr. étancheur].
etos, ÉTOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivitati. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs în care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].
exomorfism, EXOMORFÍSM s.n. Ansamblu de transformari metamorfice, determinate de o masa eruptiva în rocile înconjuratoare. [< fr. exomorphisme, cf. gr. exo – în afara, morphe – forma].
artilerie, artilérie (artilérii), s.f. – Ansamblu de arme de foc care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta. Fr. artillerie, sau lat. tîrzie artilleria, prin intermediul pol. artilerija (sec. XVII). – Der. artilerist, s.m.
fachirism, FACHIRÍSM s.n. Ansamblu de fenomene în aparenta extraordinare, atribuite puterii supranaturale a fachirilor. ♦ (Fam.) Scamatorie. [< fr. fakirisme].
fasciculă, FASCÍCULĂ s.f. Ansamblu format din mai multe foi imprimate; parte a unei lucrari publicate în fragmente succesive. [Var. fascicola s.f., fascicul s.n. / < fr. fascicule, cf. lat. fasciculus].
figură, FIGÚRĂ s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ♢ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ♢ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvânt în vers sau în proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu în premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].
finanţe, FINÁNŢE s.f.pl. 1. Ansamblul relatiilor economice, exprimate valoric, care apar în procesul repartitiei produsului social în legatura cu satisfacerea nevoilor colective ale societatii. 2. Stiinta care se ocupa cu finantele (1). 3. Totalitatea mijloacelor financiare ale unui stat, ale unei întreprinderi. ♦ (Fam.) Avere baneasca a unei persoane particulare. 4 (Rar; la sg.) Marea finanta = totalitatea posesorilor de mari valori financiare. [Cf. fr. finance, it. finanza].
fitoclimat, FITOCLIMÁT s.n. Ansamblul conditiilor climatice caracteristice unei asociatii vegetale. [Pl. -te, -turi. / < fr. phytoclimat].
formaţie, FORMÁŢIE s.f. 1. Întocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamântului depuse într-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare în vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].
fosilizare, FOSILIZÁRE s.f. Ansamblu de fenomene fizice, chimice si biologice care intervin dupa moartea unui organism animal sau vegetal si fac posibila conservarea acestuia în stratele geologice sub forma de fosila. [< fosiliza].
fotomozaic, FOTOMOZAÍC s.n. Ansamblu de fotografii sau de fotograme dispuse într-un tablou unic. [Pron. -za-ic. / < foto- + mozaic].
fototecă, FOTOTÉCĂ s.f. Colectie de fotografii sau de fotograme care contin aspecte dintr-o regiune data, un ansamblu de fenomene etc. ♦ Încapere în care se pastreaza o asemenea colectie. [< fr. photothèque, cf. gr. phos – lumina, theke – dulap].
jimbluţă, jimblúta, jimblúte, s.f. (reg.) frazeluta, jimbla mica.
fretaj, FRETÁJ s.n. Ansamblu constituit din doua sau mai multe tuburi concentrice. [< fr. frettage].
fretă, FRÉTĂ s.f. 1. Tub sau inel metalic care se fixeaza la exteriorul unei piese tubulare pentru a-i mari rezistenta la presiuni interioare. 2. Fir metalic (de otel) înfasurat fortat pe o piesa tubulara sau pe un ansamblu de piese pentru a le mari rezistenta la solicitari din interior sau la forte centrifuge. 3. Piesa de otel inelara care înconjura barele armaturii longitudinale ale unei piese de beton armat. [< fr. frette].
fruct, FRUCT s.n. 1. Ansamblul organelor vegetale care se dezvolta dupa fecundatia unei flori si care contin semintele plantei respective; poama, rod. 2. Produse vegetale care servesc ca hrana; rod. 3. Produs, profit, rezultatul material sau moral al unei actiuni etc.; beneficiu. ♦ (Fig.) Opera, rezultat al unor straduinte, al muncii etc. 4. (Constr.) Înclinare a zidului exterior, datorita diferentei de grosime dintre partea inferioara si cea superioara a acestuia. [< lat. fructus].
gr, (gr. megos, "mare", polis, "oras") ansamblu urban gigant, rezultat al unor conurbatii multiple si complexe, luînd forma unui oras "continuu", care s-a format atunci cînd interstitiile rurale dintre ariile metropolitane au fost înghitite de cresterea urbana. Geograful Jean Gottman a utilizat termenul de m. pentru a desemna ansamblul urbanizat care se întinde în partea de nord-est a S.U.A., pe coasta Oceanului Atlantic (Megalopolis or the Urbanisation of the Northeastern Seabord, 1957, M., 1961). Acest m. se întinde de-a lungul a 600 de mile, trecînd pe teritoriul a 10 state, 117 districte, cuprinzînd 32 orase cu peste 500.000 locuitori si concentrînd aproape o cincime din populatia Statelor Unite. M. s-au format sau sînt în plin proces de dezvoltare si în alte tari, ca de exemplu în Japonia, în jurul golfului Osaka, sau gruparea de asezari din sud-estul Braziliei. M. reprezinta "stadiul de gigantism al conurbatiilor" (J. Beaujeu-Garnier si G. Chabot, Geografia urbana, 1971). I.F.
leancă, leánca, lenci, s.f. (înv.) 1. camasa, bluza; haina subtire, proasta. 2. (fig.) femeie îmbracata prost, neglijent.
garderobă, GARDERÓBĂ s.f. 1. Loc special amenajat într-un local public, într-un teatru etc. unde se lasa paltoanele, palariile etc. ♦ Dulap sau mobilier construit pentru pastrarea hainelor sau a altor obiecte de îmbracaminte. 2. Totalitatea lucrurilor de îmbracaminte ale unei persoane. ♦ Totalitatea costumelor din depozitul unui teatru, ale unui ansamblu de spectacole. [Var. garderob s.n. / < fr. garde-robe].
garnitură, GARNITÚRĂ s.f. 1. Accesoriu care serveste la împodobirea sau la completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. Adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare pentru a le proteja; piesa cu care se etanseaza doua elemente prin care circula un fluid. 4. Grup de obiecte, de unelte etc. asemanatoare care formeaza un asortiment complet. 5. Ansamblu de piese de acelasi gen, folosite într-un atelier, într-o exploatare etc. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ♢ Garnitura de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. [< fr. garniture].
geotactism, GEOTACTÍSM s.n. Ansamblul fenomenelor prezentate de protoplasma din celulele anumitor plante sub influenta gravitatiei; geotaxie. [< fr. géotactisme].
gestică, GÉSTICĂ s.f. Ansamblu de gesturi folosite de un actor la interpretarea unui rol sau în recitarea de versuri. [Cf. germ. Gestik].
gestoză, GESTÓZĂ s.f. (Med.) Ansamblul manifestarilor patologice care însotesc sarcina; disgravidie. [< germ. Gestose].
girandolă, GIRANDÓLĂ s.f. 1. Candelabru, sfesnic cu mai multe brate. 2. Ansamblu de pietre pretioase care formeaza cercei, pandantive etc. [< fr. girandole, cf. it. girandola].
atelaj, ateláj (ateláje), s.n. – Ansamblu format din animale de tractiune. – Var. (înv.) atelagiu. Fr. attelage.
glucometrie, GLUCOMETRÍE s.f. Ansamblul metodelor de dozare a glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. [Gen. -iei. / < fr. glucométrie, cf. gr. gleukos – must, metron – masura].
sitweb, SIT WEB, situri web, 1. Un ansamblu de pagini virtuale, prezente pe Internet conectate între ele prin legaturi (linkuri). Este logic sa se foloseasca "sit" cu pluralul situri în loc de site cu pluralul site-uri pentru ca se foloseste deja în limba româna "sit arheologic"
gravimetrie, GRAVIMETRÍE s.f. 1. Parte a geofizicii care studiaza distributia geografica a câmpului gravitational. 2. Ansamblu de metode folosite în analiza chimica, care se bazeaza pe determinarea cantitatii unui corp dintr-un amestec prin cântarirea unui compus al sau insolubil si de compozitie cunoscuta, obtinut prin actiunea unui reactiv asupra amestecului. [Gen. -iei. / < fr. gravimétrie, cf. lat. gravis – greu, gr. metron – masura].
greement, GREEMÉNT s.n. Ansamblul catargelor, vergilor, manevrelor si velelor unei nave. [Pron. gre-e-. / < fr. gréement].
grup, GRUP s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de notiuni; gramada. ♢ Grup social = colectivitate de indivizi între care exista relatii sociale determinate, se supun acelorasi norme de comportament si urmaresc un tel comun. 2. (Mat.) Multime în care se defineste o lege de compunere care asociaza la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau functional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].
hidroamelioraţie, HIDROAMELIORÁŢIE s.f. (De obicei la pl.) Ansamblu de lucrari hidrotehnice de ameliorare a solului pentru a obtine productii agricole mari. [Gen. -iei. / < fr. hydroamélioration].
igienă, IGIÉNĂ s.f. Ramura a medicinii care studiaza mijloacele de pastrare a sanatatii si de prevenire a bolilor. ♦ Ansamblu de reguli si de masuri menite sa apere sanatatea. [Pron. -gi-e-, gen. -nei, var. higiena s.f. / < fr. hygiène, cf. gr. hygieina – sanatate].
avantren, AVANTRÉN s. n. 1. partea anterioara a unei masini agricole pe roti. ♢ antetren. 2. (text.) ansamblu de valturi cu dinti si caneluri dintr-un dispozitiv de cardare care zdrobeste resturile vegetale atasate de flocoanele de lâna. (< fr. avant-train)
iluzionism, ILUZIONÍSM s.n. 1. Profesiunea iluzionistului; scamatorie. 2. (Arte) Ansamblu de procedee tehnice care urmaresc sa creeze iluzia realitatii. [< fr. illusionnisme].
instrumentist, INSTRUMENTÍST, -Ă s.m. si f. Cântaret la un instrument (într-un ansamblu muzical). [Cf. fr. instrumentiste].
irizaţie, IRIZÁŢIE s.f. Irizare. ♦ Ansamblu de culori si de nuante variabile pe care le reflecta unele cristale prin interferenta; descompunerea luminii albe prin difractie, dispersie sau interferenta. [Gen. iei, var. irizatiune s.f. / < fr. irisation].
oblu, óblu, oáble, s.n. (înv.) rindea, gealau.
odgon, odgón, odgoáne, s.n. (pop.) 1. funie groasa si lunga, folosita în marina, în transporturi; parâma, palimar, cablu. 2. veche masura agrara.
operaţie, OPERÁŢIE s.f. 1. Activitate îndreptata catre atingerea unui anumit scop; lucrare, actiune. 2. Interventie chirurgicala asupra unui organ sau asupra unui tesut bolnav cu ajutorul unor instrumente speciale. 2. Ansamblu de miscari strategice ale unei armate. 4. Efectuarea unor tranzactii financiare sau comerciale; înregistrarea acestora într-un registru. 5. (Mat.) Functie definita pe un produs cartezian, cu valori în alt produs cartezian. ♢ Operatie algebrica = operatie definita pe un produs cartezian finit. ♦ Executare a unui anumit calcul asupra unuia sau mai multor numere. [Gen. -iei, var. operatiune s.f. / cf. fr. opération, it. operazione, rus. operatiia, lat. operatio].
autotren, AUTOTRÉN s. n. ansamblu format dintr-un autovehicul cu una sau mai multe remorci; (mil.) convoi de automobile. (< it. autotreno)
paschină, paschína, paschíne, s.f. (reg.) bluza.
bezer, bezér s.m. – Intestine, prapur. – Var, bezereu, bezarau,bizer; beiser, s.m. (arg.) carte de joc de doua puncte; bazarau, s.n. (guler de camasa sau bluza, încretit). Gr. μεσαραιον, probabil prin intermediul vreunei forme sl.; cf. pol. bryže "tiv încretit", rut. brižja "intestine" (DAR; Scriban), rus. bryži "fraga", brižeika "intestine". Pentru asocierea sensurilor de "intestine" si "guler încretit", cf. si fr. fraise.
bibil, bibíl (bibíluri), s.m. – Broderie cu fire colorate; se aplica mai ales la extremitati (mîneci si gît) la camasi si bluze. – Mr. birbil’u. Ngr. μπιμπίλα "tiv", μπιμπιλώνω "a broda" (Cihac, II, 639; Gáldi 156).
bîcsi, bîcsí (-sésc, -ít), vb. – 1. A îngramadi, a îndesa. – 2. A amesteca, a intercala. – 3. A încarca. – 4. A bate, a maltrata. – Var. bacsi, begsi, bucsi, bucsi, îmbîcsi. Ngr. μπίγω, aorist ἔμπηξα "a introduce cu forta, a îndesa", μπίξιμο "faptul de a îndesa" (Graur, BL, IV, 89). Explicatiile date anterior nu sînt satisfacatoare. Cihac oscileaza între doua ipoteze, la fel de improbabile: din pol. buks(a), sl. bukva ‹ gr. πυξίς (Cihac, II, 31), caz în care ar fi un dublet al lui pusca; sau din mag. buckó (Cihac, II, 485). Philippide, II, 701, îl leaga de alb. mbuš. DAR si Candrea considera ca originea sa este necunoscuta, în timp ce Scriban sugereaza o legatura, putin probabila, cu mag. buksi "tare de cap". Pentru dublul sens "a îndesa" si "a bate", cf. fr. bourrer. Der. bîcsai, bocsai, bucsai, adj. (durduliu, rotofei); pentru semantismul caruia cf. îndesat; bucsau, s.m. (arbust, Spartium iunceum); îmbîcseala, s.f. (amestecatura, promiscuitate, dezordine); bigosi, v. ghibosi.
pălimar, palimár, palimáre, s.n. (înv. si reg.) 1. par, stâlp. 2. bârna, grinda, cumpana (la fântâna). 3. tarus, pripon. 4. împrejmuire de scânduri la prispa sau pridvorul casei taranesti; balustrada, parmaclâc, grilaj. 5. (înv.) întaritura, parapet. 6. cerdac, pridvor, foisor, balcon. 7. (reg.) acoperis oblic care apara de ploi si zapada treptele intrarii la o casa. 8. (reg.) sopron. 9. (reg.) îngraditura la strunga oilor. 10. (reg.) corlata. 11. (reg.) targa. 12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat. 13. (reg.) cablu întins de-a curmezisul râului de care se tine podul plutitor.
blînd, blînd (blînde), adj. – Blajin, bun, pasnic. – Mr. blînda, megl. blonda. Lat. blandus (Puscariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blînda, s.f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împaca, a linisti, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzeste; dresor). Blînda se considera uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisa în general este ca, dimpotriva, rut. blynda, sb. blanda si bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Puscariu 779 ca der. dintr-un lat. •blandῑre (‹ blandῑri), este mai curând o formatie interna a rom. De asemenea se considera în general ca blîndete, s.f. (gingasie, dulceata, bunatate) reprezinta lat. blandῑties (Puscariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. interna a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndetie si blînzie, s.f. (înv., gingasie, dulceata).
blînd, blînd (-de), adj. – Blajin, bun, pasnic. – Mr. blînda, megl. blonda. Lat. blandus (Puscariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blînda, s.f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împaca, a linisti, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzeste; dresor). Blînda se considera uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisa în general este ca, dimpotriva, rut. blynda, sb. blanda si bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Puscariu 779 ca der. dintr-un lat. •blandῑre (‹ blandῑri), este mai curînd o formatie interna a rom. De asemenea se considera în general ca blîndete, s.f. (gingasie, dulceata, bunatate) reprezinta lat. blandῑties (Puscariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. interna a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndetie si blînzie, s.f. (înv., gingasie, dulceata).
bluză, blúza (blúze), s.f. – Îmbracaminte ca o camasa barbateasca. Fr. blouse.
bluf, bluf (blúfuri), s.n. – Înselatorie, cacealma. Eng. bluff, prin intermediul fr. – Der. (rar) blufa, vb. (a face cacealma, a însela).
pica, picá, pic, vb. I 1. (înv. si pop.; despre lichide) a picura. 2. (pop.; despre materii vâscoase) a se scurge, a se prelinge. 3. (reg.; despre roua, bruma etc.) a se lasa, a se asterne, a se aseza, a cadea. 4. (pop.; impers.) ploua usor, picura, picureaza, stropeste, uda. 5. (înv. si pop.; despre obiecte si fiinte) a cadea de la o oarecare înaltime. 6. (înv. si pop.; despre partile unui obiect) a se desprinde, a se desface, a se detasa din ansamblu. 7. (reg.; despre brate, picioare) a se scrânti. 8. (reg.; despre îmbracaminte) a fi numai zdrente, a nu se mai tine pe corp; a curge. 9. (pop. si fam.) a cadea la pamânt, a-si pierde pozitia verticala, a se prabusi, a se rasturna (la pamânt); (despre constructii) a se narui, a se darâma, a se prabusi. 10. (reg.; despre plante) a se apleca spre pamânt, a se îndoi într-o parte, a se culca. 11. (fig.; înv. si pop.) a muri. 12. (pop. si fam.) a nu reusi la un examen, la un concurs. 13. (înv. si pop.) a (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 14. (pop. si fam.) a intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (ocazional sau ilicit). 15. (pop. si fam.) a veni, a sosi (pe neasteptate, din întâmplare) într-un loc; a se ivi, a aparea. 16. (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sarbatori) a se nimeri la o anumita data, într-o anumita perioada; a cadea, a fi; a veni. 17. (înv. si pop.) a ajunge într-o anumita situatie, stare, împrejurare; a fi cuprins de ..., a cadea în ..., a da în ... 18. (pop.) a lovi, a atinge (tintind).
jonctor, JONCTÓR s.m. Muncitor specialist în legarea cablurilor electrice. [< jonctiune].
podiolcă, podiólca s.f. (reg.) bluza taraneasca.
liniatură, LINIATÚRĂ s.f. Ansamblul liniilor (orizontale si verticale) imprimate pe caiete, pe registre etc. [Pron. -ni-a-. / cf. it. lineatura].
linou, LINÓU s.n. Olanda subtire pentru batiste, bluze etc. [Var. lino, linon s.n. / < fr. linon].
bojoc, bojóc (bojóci), s.m. – Plamîn. – Var. borjoc, bo(r)jog, bojic, s.n. (Trans., buzunar). Origine obscura. Semantismul var. trans. este în legatura cu der. bojogar, s.m. (hot, pungas); bojogareala, s.f. (hotie, furt, pungasie); bojogari, vb. (a pungasi); bojogarie, s.f. (pungasie), care indica existenta în cadrul etimonului a sensului dublu "plamîn" si "punga". Aceasta pare sa duca la gr. βύρσα "punga", si sa indice un intermediar sl. sau ngr., pentru a explica evolutia lui s la z, cf. rus. birža "punga". În acest caz, var. borjoc s-ar apropia mai mult de etimon, iar intermediarul ar putea fi foarte bine mag. borszak "pîntece". Pentru semantism, cf. foale. Totusi, DAR considera ca "bojoc" provine din bosog si acesta de la boase "testicule". În cazul lui "bojogar", care a însemnat întotdeauna "hot de buzunare", DAR se bazeaza pe o explicatie care are toate aparentele unei etimologii populare, si aplica acest nume hotilor de bojoci de prin macelarii; însa este cert ca bojocii sînt cel mai putin furati din acestea. Este posibil sa provina din acelasi cuvînt der. bojotel sau bojgatel, s.m. (elebor, Helleborus purpurascens); bozatel, bozotel, s.m. (varietate de elebor). Rebreanu foloseste blohotai, s.f. (organe interne în general), si bojotaie, s.f. (taiere a porcului), care sînt neîndoios cuvinte proprii regiunii sale (Trans. de Nord) si aflate în legatura cu etimonul mag. pe care l-am mentionat.
locativ, LOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ♢ Valoare locativa = valoare a unui imobil calculata pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spatiu locativ = ansamblul încaperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arata locul unde se afla cineva sau ceva sau unde se petrece o actiune. [Cf. fr. locatif].
manieră, MANIÉRĂ s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corecta, cuviincioasa. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee si de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. manière, it. maniera].
poniorcă, poniórca s.f. (reg.) bluza purtata la tara.
macroeconomie, MACROECONOMÍE s.f. Ramura a stiintei economiei care studiaza relatiile economice la nivelul ansamblului economiei nationale. [Pron. -cro-e-, gen. -iei. / cf. fr. macroéconomie].
masiv, MASÍV s.n. 1. Ansamblu de culmi muntoase si deluroase care formeaza o unitate de relief. ♦ Grup de paduri de acelasi fel. 2. Morman, gramada mare. [< fr. massif].
preumbla, preumblá, preúmblu, vb. I (înv. si pop.) 1. a (se) plimba. 2. (fig.) a îndrepta, a arunca (privirea).
masculinitate, MASCULINITÁTE s.f. Ansamblu de trasaturi care constituie specificul caracterului masculin. [Cf. fr. masculinité].
maşinărie, MASINĂRÍE s.f. Ansamblul pieselor unei masini; mecanism; (p. ext.) masina. [Gen. -iei. / cf. fr. machinerie].
memorie, MEMÓRIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a retine, recunoaste si reproduce ceea ce si-a însusit în trecut; facultate intelectuala datorita careia se retin datele si cunostintele capatate. 2. Amintire. 3. Amintire pastrata de posteritate pentru oamenii ilustri. 4. Parte componenta a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informatiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].
primbluţă, primblúta, primblúte, s.f. (reg.) fiecare dintre betisoarele asezate în forma de cruce care sustin fagurii în interiorul stupului; pultau, pretca.
metodă, METÓDĂ s.f. 1. Ansamblu de mijloace socotite proprii pentru realizarea unui scop; mod de executare a unui lucru. ♦ Totalitatea procedeelor practice cu ajutorul carora se preda o stiinta, o disciplina. ♦ Manual care contine principiile de învatare a unei limbi, a unui instrument muzical etc. 2. Mod de a studia, de a cerceta fenomenele naturii si ale societatii. [< germ. Methode, fr. méthode, lat., gr. methodos < gr. meta – dupa, hodos – cale].
metric, MÉTRIC1 adj. Referitor la sistemul zecimal de masuri si greutati care are metrul ca unitate de baza. ♢ Sistem metric = ansamblul unitatilor de masura care au la baza metrul. ♦ (Despre marimi) Care are calitatea de a admite o masura. [< fr. métrique].
microraion, MICRORAIÓN s.n. Portiune din teritoriul unui oras cuprinzând ansambluri de locuinte, magazine, scoli etc. [Pron. -ra-ion. / cf. rus. mikroraion].
microreceptor, MICRORECEPTÓR s.n. Ansamblu format dintr-un microfon si un receptor. [Cf. fr. micro-récépteur].
microscop, MICROSCÓP s.n. Aparat optic compus dintr-un sistem dublu de lentile, folosit pentru observarea si cercetarea obiectelor extrem de mici, a microorganismelor etc. [< fr. microscope, germ. Mikroskop, cf. gr. mikros – mic, skopein – a examina].
milaneză, MILANÉZĂ s.f. Tricot (de matase) pentru lenjerie, pentru bluze etc. [< fr. milanais, it. milanese, cf. Milano – oras în Italia].
mină, MÍNĂ1 s.f. 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrarilor subterane care permite exploatarea unor zacaminte. ♦ (Fig.) Mare bogatie (ascunsa). 2. Cilindru subtire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Arma alcatuita dintr-o încarcatura de exploziv si un dispozitiv de aprindere, care explodeaza prin lovire sau la comanda. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].
minimal, MINIMÁL, -Ă adj. Minim. ♢ Program (sau plan) minimal = program (sau plan) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime, care trebuie îndeplinite în prima urgenta; pret minimal = pretul cel mai mic cu care se poate vinde o marfa. [< fr. minimal].
broască, broásca (-ste), s.f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuta (sublinguala). – 4. Încuietoare la usa; gaura cheii. – 5. Rindea lunga. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau parti ale unor ansambluri determinate, care servesc la sustinerea altor piese, cum sînt suportul axei rotii hidraulice; capitelul coloanelor, în constructiile specifice. – Mr. broasca, megl. broasca "broasca testoasa". Lat. •brosca (Puscariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Cretu 309). Pentru evolutia semantica de la "broasca" la "încuietoare", cf. Rohlfs, Quellen, 52 si Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscutei este proprie si sp., ca si fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), sas. bruaskë. Der. broscan, s.m. (broasca); broscanesc, adj. (de broaste); broscar, s.m. (porecla data persoanelor care manînca broaste); broscarie, s.f. (apa cu multe broaste); broscarime, s.f. (cantitate de broaste); broscas, s.m. (tîmplar, dulgher); broschita, s.f. (broderie cu fire în culori); broscoaica, s.f. (broasca); broscoi, s.m. (broasca; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaste din belsug); brostesc, adj. (de broaste); brosteste, adv. (ca broastele); brostet, s.n. (cantitate de broaste).
moletă, MOLÉTĂ s.f. 1. Unealta în forma de rotita cu muchia zimtuita, folosita pentru a imprima pe suprafata unei piese forma negativa a zimturilor; randalina. 2. Roata cu sant pe care se înfasoara un cablu. [< fr. molette, germ. Molette].
răbluşag, rabluság, rabluságuri, s.n. (reg.) jaf, hotie.
montaj, MONTÁJ s.n. 1. Montare. 2. Combinare a unor scene de film într-o succesiune naturala pentru a forma un tot artistic. ♢ Montaj radiofonic = combinarea într-o ordine logica, succesiva a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o piesa sau dintr-o opera literara etc. în vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (În pictura, grafica, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie cu scopul de a obtine un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].
moral, MORÁL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o învatatura, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultatilor psihice, spirituale. ♦ Stare de spirit, dispozitie sufleteasca. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. moral].
two, two Content-Transfer-Encoding: quoted-printable Content-Type: text/plain X-Mailer: Ximian Evolution 1.0.3 (1.0.3-6) Subject: errano) include the following edroches cc: elafayaol.com, trey18rockaol.com,jer1148aol.com,butchstanleyaol.com, daw462aol.com,blueice173aol.com,jwillddbillaol.com, topcopl2aol.com, baby99grlaol.com, sonofafnky1aol.com asque pig breed. he regulations 9fac8b54cfc640bf0b2826634f69bab4 .
reîmbla, reîmblá, reîmblu, vb. I (înv.) a stabili hotarul unei proprietati; a hotarnici.
bluza, Bluza din tesatura groasa pentru iarna, care are si guler ce se muleaza pe gat ( reg. Dobrogea)
muzeotehnică, MUZEOTÉHNICĂ s.f. Ansamblu de metode si mijloace folosite aplicativ în cadrul muncii muzeale. [Cf. it. museotecnica].
sanceu, sancéu, sancéie, s.n. (reg.) 1. sanie (cu care se transporta poveri); sanie cu talpile scurte folosite ca suport, în urma alteia mai mari, la transportul lemnelor lungi. 2. (în forma: sanciu) sanie mare (fara sine pe talpi). 3. ansamblu de plute unite provizoriu, folosit la transportarea bustenilor.
bulgur, bulgúr (-ruri), s.n. – 1. Grîu macinat mare. – 2. Mîncare gatita din acest grîu. – Mr. blugure, megl. bulgur. Tc. bulgur "gris" (Seineanu, II, 61; Lokotsch 352; Ronzevalle 52); cf. ngr. μπλιγούρι, bg. bulgur, sb. bungur. Puscariu 234 îl deriva de la lat. •bulgulus, opinie la care a renuntat în DAR, probabil datorita dificultatii prezentate în REW 1382.
săminţetă, samintéta, samintéte, s.f. (înv.) bluza femeiasca simpla, cu croiala asemanatoare cu a camasilor barbatesti; semizeta.
negare, NEGÁRE s.f. Actiunea de a nega si rezultatul ei; negatie. ♢ (Fil.) Negarea negatiei = lege dialectica principala care determina directia de ansamblu a dezvoltarii ca miscare ascendenta de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega].
nonet, NONÉT s.n. Ansamblu de noua instrumente care executa împreuna o piesa muzicala; (p. ext.) piesa muzicala clasica, adesea în forma de sonata, compusa pentru un astfel de ansamblu. [< it. nonetto].
scioblu, scióblu s.n. (reg.) putinei.
octet, OCTÉT s.n. Piesa muzicala scrisa pentru opt instrumente (de coarde, de suflat sau de ambele feluri); ansamblu de opt instrumentisti. [Cf. it. otteto, germ. Oktett].
ocultism, OCULTÍSM s.n. Ansamblu de conceptii si practici care proclama existenta în natura a unor forte supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinsii initiati; ocultistica. ♦ Pseudostiinta care se ocupa cu lucrurile supranaturale, ascunse. [Cf. fr. occultisme].
secătură, secatúra, secatúri, s.f. 1. (pop.) loc secat al unei ape (unde se poate prinde peste). 2. (înv. si reg.) loc într-o padure defrisat si folosit ca pasune sau ca ogor; curatura, seci. 3. (înv.) spatiu liber, loc gol. 4. (înv.) portiune, element, fragment (dintr-un tot, dintr-un ansamblu). 5. (înv.) planta sau parte a unei plante care si-a pierdut seva, germenele de viata; uscatura. 6. (reg.) boala a oilor care se manifesta prin uscarea pielii. 7. (pop.; la pl.) lucru, fapt, vorba, afirmatie etc. fara valoare, fara importanta, fara sens; fleac, nimic. 8. (pop.; deprec.) persoana lipsita de orice valoare, de caracter etc.; lichea, otreapa, osistie, zdreanta, sichimea, martafoi, pramatie, puslama.
reprezinta, reprezinta aptitudinea unui ansamblu de caracteristici intrinseci de a satisface cerintele
cămil, camíl (-luri), s.m. – Cablu, parîma. Ngr. ϰάμńλος.
oralitate, ORALITÁTE s.f. Calitatea unui stil sau a unei scrieri beletristice de a fi orale; ansamblu de particularitati ale limbii vorbite. ♦ Însusirea, calitatea de a fi oral, vorbit. ♦ (Jur.) Principiul oralitatii = principiu în dreptul procesual potrivit caruia dezbaterea litigiului se face verbal. [< oral + -itate, cf. it. oralità].
orgă, ÓRGĂ s.f. 1. Instrument muzical cu claviatura, la care sunetele sunt produse prin trecerea unui curent de aer suflat de niste foale printr-un sistem de tuburi sonore. 2. Orga geologica = ansamblu de coloane verticale formate în unele roci prin fisurare. [Gen. -ii. / < fr. orgue, cf. it. organo, gr. organon – instrument].
abatoare, ,abatoare, s.n. Ansamblul cladirilor si instalatiilor unde se taie vitele destinate consumului.
cocalar, Cocalar, cocalari. s. m. (arg.) Cocalarul este un om deosebit, cu sentimente, pasiuni si visuri. Din cauza modului în care se îmbraca, vorbeste si se comporta, multi oameni îl trateaza cu lipsa de respect, lehamite sau chiar îl ignora si ocolesc. Pentru a întelege mai bine un cocalar trebuie sa-l cunosti mai întîi: Cocalarul automobilist Cunoscut în cartier pentru cel mai rezistent scotch de pe farurile masinii, cocalarul automobilist este o întreaga enciclopedie auto & tuning. Neon, luneta, lampi de pozitie albastre, autocolante (BOSS, SONY, 2fast4u, Need4Speed). Transforma orice Oltcit model 1983 în vedeta gratarului de duminica de pe Straulesti. Deseori în trening, conduce sprijinit de tetiera scaunului din dreapta aruncînd priviri sfidatoare pe sub parasolarul 'sport' (cît jumatate din parbriz). Boxa trebuie sa fie boxa si din ea trebuie sa se auda, în functie de talentul cocalarului, manea, parazitii sau house. Cocalarul meloman Când se întîmpla sa nu fie bun cunoscator si dansator de manele, cocalarul este de partea cealalta a baricadei. La fel de redus încît sa se proclame 'rapper' sau 'rocker', îsi poarta cu demnitate tricoul cu Eminem sau are, evident, un aer superior în hanoracul lui cu Linkin Park. Toti astia se întîlnesc la concertele organizate de primarie si-si etaleaza slapii, maio-ul, chilotii aparent neglijent iesiti din blugi, numarul de pe tricou sau garderoba nike. Campioana Cocalarul de sex feminin se intituleaza gagica, talentata, versata sau campioana. Ea este, în acceptiunea oricarui ghertoi, fie 'femeia'/'fata' cuiva, fie curva. Evident ca ea se numeste ca e proasta, pentru contrast. Ea este desavîrsita daca e îmbracata în roz, daca a participat la Miss Ţandarei sau daca are poze de la mare în pozitii din reviste. Îi place sau învata sa-i placa sa danseze. Lasciv e mai bine, pe masa e perfect. Microbistul Un oagar senzational trebuie sa fie si microbist si sa-i sada bine în postura de ninja cu fular. El face parte din brigazi cu nume italienesti pentru a fi mai puternic decît dusmanul. Samânta calda de floare îl face si mai puternic. Cocalarul electronic Cocalarul electronic, asa cum a fost denumit de trupa aceea pe a carei muzica dau din buci în do major campioanele si care compune clisee pentru bagabonti, îsi duce viata pe irc. Deghizat în iubtz3l sau altfel, se baga în seama cu dulcika16, Dea}{18 si fac schimb de poze. Este mai valoros atunci cînd are sait personal (un fel de carte de vizita) cu bine-cunoscutele 'poze cu mine', 'poze cu mine lînga o masina tare', 'poze cu mine lînga o vedeta', deci lol.
pachet, PACHÉT s.n. 1. Reunire de obiecte legate sau învelite laolalta; legatura; obiect, lucru învelit în hârtie, în carton etc. 2. Ansamblu de piese de acelasi fel, folosite într-un sistem tehnic. [< fr. paquet, cf. germ. Packet, fr., engl. packet].
panoramă, PANORÁMĂ s.f. 1. Priveliste naturala (vazuta din departare, de la înaltime). ♦ (Fig.) Prezentare de ansamblu a unui complex de evenimente; fresca. 2. Tablou mare aplicat pe peretele unei încaperi rotunde, care primeste lumina de sus, dând spectatorului aflat în mijlocul încaperii iluzia unei imagini reale; (p. ext.) cladire în care exista un asemenea tablou. 3. Spectacol de bâlci cu scamatorii, acrobatii etc. [Var. panarama s.f. / < fr. panorama, cf. gr. pas – tot, horama – vedere].
paradigmă, PARADÍGMĂ s.f. 1. Totalitatea formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Ansamblu de termeni, apartinând aceleiasi categorii gramaticale, care se pot substitui unul cu altul. 2. (Rar) Exemplu, model. [< fr. paradigme].
parter, PARTÉR s.n. 1. Parte a unei cladiri situata la nivelul solului; ansamblul încaperilor din aceasta parte a cladirii. ♦ Primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. Parte a unei sali de spectacol cuprinsa între scena si fundul salii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. Parte a unei gradini sau a unui parc în care se cultiva flori. [Pl. -uri, -re. / cf. germ. Parterre, fr. parterre].
partitură, PARTITÚRĂ s.f. Note destinate unui ansamblu muzical; text muzical cuprinzând totalitatea notelor care se executa în acelasi timp de catre membrii unui ansamblu si care pot fi urmarite separat sau concomitent; (p. ext.) compozitie muzicala. [< it. partitura].
cazacă, cazáca (-ci), s.f. – Bluza încheiata pîna în gît, cu mîneci largi. It. casacca (sec. XIX).
cazarmă, cazárma (cazắrmi), s.f. – Ansamblu de cladiri afectate militarilor. Germ. Kaserne, prin intermediul rus. kazarma (Cihac, II, 46; Sanzewitsch 200); cf. ngr. ϰαζάρμα. – Der. cazarmagiu, s.m. (veteran, soldat care are mai multe luni de cazarma si îsi cunoaste bine obligatiile); cazarmamemt, s.n. (cazarma); (în)cazarma, vb. (a instala în cazarma).
pavilion, PAVILIÓN s.n. 1. Constructie usoara, de obicei circulara, situata într-o gradina, într-un parc etc.; chiosc. ♦ Corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, la cazarmi etc.). 2. Drapel arborat de unele autoritati pe fatada cladirii etc. ♦ Steag de pânza având forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. Partea în forma de cornet a unui receptor telefonic. ♦ Partea în forma de pâlnie a instrumentelor de suflat. ♦ Partea exterioara cartilaginoasa a urechii. ♦ Partea terminala, în forma de pâlnie, a trompelor uterine. 4. (Herald.) Ornament al unei steme, în forma de cort, situat deasupra mantoului. [Pron. -li-on, pl. -oane, -onuri. / < fr. pavillon, germ. Pavillion].
penal, PENÁL, -Ă adj. Cu caracter represiv; care se refera la infractiuni sanctionate cu pedepse. ♦ Drept penal = ramura a stiintei dreptului care studiaza normele juridice cu caracter represiv; cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. // s.n. Drept penal. [Cf. fr. pénal, lat. poenalis < poena – pedeapsa].
pentatlon, PENTATLÓN s.n. 1. Ansamblu de cinci jocuri atletice la vechii greci (aruncare cu discul, lupta, salt, fuga, aruncare cu sulita). 2. Concurs sportiv constând din cinci probe diferite la care participa aceiasi sportivi. [Pl. -oane, -onuri. / < fr., gr. pentathlon, cf. pente – cinci, athlon – lupta].
perioadă, PERIOÁDĂ s.f. 1. Interval de timp în cursul caruia se desfasoara anumite fenomene sau evenimente; faza, epoca. ♦ Interval de timp în care se efectueaza o operatie sau în care se produce un fenomen dintr-un ciclu si care se repeta la fiecare ciclu. ♦ Subdiviziune cronologica de al doilea ordin a timpurilor geologice. 2. Fraza ampla si complexa sau reunire de mai multe fraze care formeaza un ansamblu armonios si unitar. 3. Fraza muzicala compusa în asa fel încât totalitatea partilor ei sa prezinte un sens anumit. 4. (Chim.) Sir orizontal în tabloul periodic al elementelor. 5. (Mat.) Cel mai mic numar adaugat argumentului unei functii numerice care nu schimba valoarea functiei. ♦ Grup de cifre care se repeta indefinit într-o fractie zecimala. [Pron. -ri-oa-, var. period s.n. / cf. fr. période, lat. periodus, gr. periodos – circuit < peri – împrejur, hodos – cale].
peristaltism, PERISTALTÍSM s.n. Ansamblul miscarilor peristaltice. [< fr. péristaltisme].
pichetaj, PICHETÁJ s.n. Ansamblul pichetilor de marcaj de pe un traseu, de pe o aliniere etc.; pichetare. [< fr. piquetage].
pijama, PIJAMÁ s.f. Îmbracaminte comoda, mai ales pentru dormit, compusa dintr-un pantalon si o bluza. [< fr., engl. pyjama < cuv. hindustan].
plancton, PLANCTÓN s.n. Totalitatea fiintelor vii (plante si animale) care plutesc libere în mari si lacuri. ♦ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide si lichide care se gasesc în suspensie în atmosfera. [Pl. -nuri. / < fr. plancton, germ. Plankton, cf. gr. plankton – ratacitor].
populaţie, POPULÁŢIE s.f. Totalitatea locuitorilor dintr-o tara, dintr-o regiune etc. ♦ (Biol.) Ansamblu de organisme ale unei specii care coexista în aceeasi arie geografica. [Gen. -iei, var. populatiune s.f. / cf. fr. population].
practică, PRÁCTICĂ s.f. 1. Activitatea oamenilor îndreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, în primul rând procesul productiei materiale. ♦ Aplicare si verificare pe teren a cunostintelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. Experienta, rutina. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos].
preciroză, PRECIRÓZĂ s.f. (Med.) Stare morbida a ficatului constând dintr-un ansamblu de semne care preceda pe acelea ale cirozei. [< fr. précirrhose].
preistorie, PREISTÓRIE s.f. Ansamblu de informatii asupra istoriei societatii primitive, anterioara aparitiei izvoarelor scrise. [Gen. -iei. / dupa fr. préhistoire].
preselector, PRESELECTÓR s.n. 1. Dispozitiv care pregateste dinainte conditiile necesare unei schimbari de viteza. 2. Mecanism de comutatie auxiliar din ansamblul unui schimbator automat, cu preselectie directa. [Cf. fr. présélecteur].
profilaxie, PROFILAXÍE s.f. Ansamblu de masuri medico-sanitare care se iau pentru prevenirea bolilor contagioase. ♦ Ramura a medicinii care se ocupa cu studiul si aplicarea masurilor profilactice. [Gen. -iei. / < fr. prophylaxie, cf. lat. pro – înainte, phylaxis – protectie].
bluză, bluza de dama decoltata, camasuta (de la chemisette).
şprangă, spránga, sprangi, s.f. (reg.) cablu de meal sau funie groasa care se foloseste la construirea plutelor sau ancorarea acestora la mal; odgon.
psihagogie, PSIHAGOGÍE s.f. Ansamblu de metode educative, psihologice si pedagogice, având ca scop sa favorizeze dezvoltarea personalitatii. [Gen. -iei. / < fr. psychagogie, cf. gr. psyche – suflet, agoge – conducere].
psihism, PSIHÍSM s.n. Ansamblul fenomenelor psihice ale unui individ, ale unei colectivitati; viata psihica. [< fr. psychisme].
puericultură, PUERICULTÚRĂ s.f. Ramura a medicinei care se ocupa cu cresterea copiilor mici; ansamblu de mijloace proprii a asigura dezvoltarea normala si ocrotirea sanatatii copiilor. [Pron. pu-e-. / < fr. puériculture, cf. lat. puer – copil, cultura – crestere].
şufă, súfa, súfe, s.f. (reg.) cablu de sârma.
recital, RECITÁL s.n. Concert în care cânta (la un singur instrument) un singur artist sau un singur ansamblu. [Pl. -luri, -le. / < fr. récital, cf. engl. recital].
releveu, RELEVÉU s.n. Operatie de masurare si de desenare la scara a elementelor care compun o constructie sau un ansamblu de constructii; ridicare în plan; desen, schita a acestei ridicari. [Pl. -ee, -uri. / < fr. relevé].
remorcă, REMÓRCĂ s.f. 1. Vehicul fara mijloc propriu de deplasare, tras de un vehicul motor. ♦ A fi la remorca (cuiva sau a ceva) = a depinde cu totul (de cineva sau de ceva). 2. Cablu folosit pentru remorcarea unei nave, a unui slep etc. [< fr. remorque].
reţetar, REŢETÁR s.n. 1. Lista prin care se stabilesc, pe baza unor retete, componentele unor mâncaruri, dulciuri etc. 2. (Mar.) Normativ continând un ansamblu de alimente si ratiile alocate echipajului unei nave comerciale. 3. Bloc cu formulare pentru retete (1). // s.m. Cel care executa retetele într-o farmacie. [< reteta + -ar, cf. it. recettario, germ. Receptar].
roman, ROMÁN, -Ă adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinatii de litere. ♦ Arta romana = arta dezvoltata în Roma antica si apoi în Imperiul roman între sec. IV î.e.n. si IV e.n., care se caracterizeaza în arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptura cultivând cu precadere portretul puternic individualizat, iar în pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. ♦ Balanta romana = balanta formata dintr-o pârghie cu brate neegale, mobila în jurul unui ax orizontal, pe bratul mai lung si gradat alunecând o greutate care echilibreaza obiectul de cântarit. // s.m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].
care, care are în vedere numai o parte dintrun ansamblu, numai un aspect, un caz, o situatie: "diferitelor viziuni partializatoare asupra fenomenului lingvistic li se poate opune viziunea integralista". CE (De la partial)
chiotoare, chiotoáre (chiotóri), s.f. – 1. Colt al unei cladiri, format din împreunarea a doi pereti. – 2. Stîlp, piatra de hotar. – 3. Articulatie. – 4. Colt al acoperisului. – 5. Lat, nod. – 6. Butoniera. – 7. Cîrlig de copca. – 8. Legatura, legatoare. – 9. Încheietoare, ansamblu de doua piese care deschid si închid o carte legata. – Var. cheutoare, (Banat) cheptoare. Lat. •clautoria, în loc de clāvātoria. – Der. descheptura, vb. (Banat, a desface, a descheia) (Puscariu, Dacor., IV, 706; DAR). Var. (Puscariu 716); pare a reprezenta o pronuntare •clab(a)toria.
schemă, SCHÉMĂ s.f. Figura simplificata care serveste numai la o demonstratie, permitând o vedere de ansamblu asupra unei lucrari. ♦ Proiect, plan. ♦ Tablou cuprinzând denumirea posturilor si retributiile respective ale unei întreprinderi sau institutii. [< fr. schéma, schème, it. schema, cf. gr. schema – forma, figura].
selecţiona, SELECŢIONÁ vb. I. tr. A alege, a scoate cu chibzuiala dintr-un ansamblu un anumit numar de unitati, de indivizi etc. cu un scop oarecare. ♦ refl. A fi supus selectiei naturale. [Pron. -ti-o-. / < fr. sélectionner].
ciocîlteu, ciocîltéu (-éie), s.n. – 1. Cui, stift, diblu. – 2. La plug, japita. – Der. ciocîrteu, ciocîltau. Mag. csikoltó (Scriban, Arhiva, 1912).
semnalment, SEMNALMÉNT s.n. (De obicei la pl.) Ansamblul semnelor exterioare si al datelor dupa care poate fi recunoscut sau identificat cineva. [Cf. fr. signalement].
sensitometrie, SENSITOMETRÍE s.f. Ansamblu de metode folosite pentru determinarea sensibilitatii materialelor fotografice în raport cu intensitatea si compozitia spectrala a radiatiei luminoase, cu durata si caracterul expunerii, precum si cu modul de prelucrare a materialului. [Gen. -iei. / < fr. sensitométrie, cf. lat. sensitivus – sensibil, gr. metron – masura].
serviciu, SERVÍCIU s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji. ♦ Slujba, post, functie. ♦ A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a se devota unei persoane sau unei idei, unei cauze etc. 2. Sectie administrativa a unei institutii, a unei întreprinderi etc. ♦ Personalul care încadreaza o astfel de sectie. 3. Serviciu militar = stagiu militar. 4. Ajutor, sprijin dat cuiva. ♦ A face un rau serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) o neplacere. ♦ Scara de serviciu = scara secundara într-un imobil. 5. Succesiunea în timp a regimurilor de functionare ale unui sistem tehnic împreuna cu duratele lor. ♦ Ansamblu de instalatii tehnice care concureaza la desfasurarea în bune conditii a unei activitati tehnice, industriale sau publice principale. 6. Totalitatea tacâmurilor, portelanurilor, sticlariei din aceeasi garnitura în care se serveste mâncarea la masa. 7. (În diverse sporturi) Punerea în joc a mingii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / < fr. service, it. servizio, lat. servitium].
sextet, SEXTÉT s.n. 1. Ansamblu compus din sase persoane (instrumentisti sau cântareti) care executa împreuna o piesa muzicala; muzica scrisa pentru un astfel de ansamblu; sextuor. 2. Echipa de volei sau de gimnastica alcatuita din sase jucatori sau jucatoare. [Pl. -te, -turi. / < germ. Sextett].
sinergie, SINERGÍE s.f. Capacitatea elementelor si/sau subsistemelor unui ansamblu interconectat si interoperabil, de a produce mai mult impreuna decat separat.
simetrie, SIMETRÍE s.f. 1. Asezare, dispunere a unor parti identice într-un mod asemanator într-un ansamblu, într-un tot. ♦ Armonie, îmbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. Proprietatea unei figuri în raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua câte doua. ♦ Proprietatea a doua figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symétrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – masura].
cîrn, cîrn (cấrna), adj. – 1. Fara nas, cu nasul taiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ "cu nasul taiat", de la krnoti "a mutila" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s.f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a taia nasul, pedeapsa pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-si pierde nasul; a curata pomii de ramuri uscate), care ajunge sa se confunde cu omonimul sau, der. de la cîrma; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s.m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al carui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomana; a cersi). Pentru ultimii der., Scriban propune sa se plece de la un sl. •krŭno-nogiĭ; este posibil si sa se presupuna o formatie bazata pe paralelismul cu olog, slabanog, bosorog, etc.
sincronie, SINCRONÍE s.f. (Rar) Caracterul a ceea ce este sincronic; sincronicitate, sincronitate. ♦ Ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat. [Gen. -iei. / < fr. synchronie, cf. gr. syn – simultan, chronos – timp].
situaţie, SITUÁŢIE s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de împrejurari în care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la înaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini încredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva în viata sociala. ♦ Stare a unei persoane în raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama,