Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru A MODIFICA
abţigui, ABŢIGUÍ, abtiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbata. 2. Tranz. A da (cuiva) o bataie (usoara). ♦ Fig. A face cuiva un rau. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmarit); p.ext. a falsifica. – Et. nec. – abtiguíre s.f.; abtiguit, -a adj.
accident, ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s.n. (5) accidenti, s.m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, raniri, mutilari sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplator, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însusire trecatoare, neesentiala a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplatoare a unui sunet, fara caracter de lege. 5. (Muz.) Alteratie. ♦ Semn care indica aceasta modificare a intonatiei unei note. 6. (Med.) Fenomen neasteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.
alteraţie, ALTERÁŢIE, alteratii, s.f. Procedeu prin care se modifica, cu ajutorul unor semne conventionale, înaltimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indica modificarea înaltimii unui sunet; accident. – Din fr. altération.
amenda, AMENDÁ2, amendez, vb. I. Tranz. 1. A îmbunatati, a modifica prin amendamente (1) un text, mai ales o lege. 2. A îmbunatati unele însusiri ale solului prin încorporarea unor amendamente (2). – Din fr. amender.
balast, BALÁST, balasturi, s.n. 1. Încarcaturi de saci de nisip, pietris etc. care reechilibreaza o ambarcatie sau regleaza ridicarea în aer a unui aerostat; lest, savura. ♦ Camera care se umple cu apa sau cu aer pentru a modifica greutatea unui submarin în vederea manevrei de scufundare a lui la suprafata. ♦ Fig. Ceea ce este împovarator, nefolositor. 2. Pietris, zgura etc., folosite ca asternut pe care se monteaza traversele sinelor de tren; amestec de pietris si de nisip întrebuintat la prepararea betonului, la pietruirea soselelor etc. – Din fr. ballast.
carpelă, CARPÉLĂ, carpele, s.f. Frunzisoara modificata situata în centrul unei flori, care poarta ovulele. – Din fr. carpelle.
mineraliza, MINERALIZÁ vb. I. tr., refl. (despre metale) a (se) transforma în mineral. II. tr. 1. a modifica apa prin descompunerea substantelor minerale. 2. a da aspect de mineral. (< fr. minéraliser)
ciclomorfoză, CICLOMORFÓZĂ, ciclomorfoze, s.f. (Biol.) Totalitatea modificarilor pe care le sufera un organism în cursul dezvoltarii ontogenetice. – Din engl. cyclomorphosis.
geodinamic, GEODINÁMIC, -Ă, geodinamici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Disciplina care studiaza modificarile scoartei terestre sub actiunea diferitilor agenti. 2. Adj. De geodinamica (1). [Pr.: ge-o-] – Din fr. géodynamique.
meteoropat, METEOROPÁT, -Ă s. m. f. cel care reactioneaza patologic la modificarile factorilor meteorologici. (< fr. météoropathe)
meteorizaţie, METEORIZÁŢIE s. f. 1. totalitatea modificarilor fizice si chimice suferite de roci în contact cu atmosfera. 2. meteorism. (< fr. météorisation)
maturaţie, MATURÁŢIE s. f. 1. totalitatea modificarilor care se produc într-o celula, într-un organism pâna la maturitate. 2. transformare chimica sau fizica suferita de o substanta pâna ajunge la forma definitiva. 3. îmbatrânire a materialelor, a produselor nemetalice. 4. stadiu de colectare a unui abces. (< fr. maturation, lat. maturatie)
impuritate, IMPURITÁTE, impuritati, s.f. 1. Lipsa de puritate, de curatenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicata, cu microbi etc. 2. Corp sau substanta straina care se gaseste în masa altui corp sau a unui material (si a carei prezenta determina modificarea proprietatilor materialului). – Din fr. impureté, lat. impuritas, -atis.
maghiariza, MAGHIARIZÁ vb. I. refl., tr. a (se) asimila cu populatia de limba maghiara. II. tr. a modifica un cuvânt, o expresie dupa structura limbii maghiare. (< maghiar + -iza)
nu, NU adv. I. (Serveste la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neaga predicatul si da întregii propozitii un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodata. ♢ (În propozitii interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neaga predicatul, fara a modifica logic caracterul propozitiei) Nu încape nici o îndoiala. 3. (Neaga predicatul în propozitii cu aspect negativ si cu înteles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu facea parte si el dintre noi? II. (Neaga alta parte de propozitie decât predicatul) A plecat repede, nu asa cum a venit. III. (Modifica sensul cuvântului pe care îl preceda, altul decât predicatul, atenuându-i întelesul ori dându-i un înteles contrar) O casa mare, nu lipsita de eleganta. ♢ Expr. Nu altceva sau nu gluma, (reg.) nu saga, formula care confirma sau întareste cele enuntate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singura) data = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuieste forma negativa a unui verb enuntat anterior sau dedus, îndeplinind functia de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ♢ Expr. nu si nu, formula care exprima împotrivirea, refuzul categoric. De (sau daca) nu... = in caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propozitie independenta cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.
maghiariza, MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) asimila cu populatia de limba maghiara. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. dupa structura limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.
modela, MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva dupa un anumit model (1); a da o anumita forma unui material plastic sau adus în stare plastica; a da materialului forma dorita; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetarii directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ (Fig.) A modifica dupa voie, a influenta. – Din fr. modeler, it. modellare.
lentilă, LENTÍLĂ, lentile, s.f. 1. Piesa optica transparenta, de obicei marginita de doua suprafete curbate (sau de una sferica si de una plana), care da imaginea reala sau virtuala a unui obiect. ♢ Lentila de contact = lentila fina aplicata direct pe globul ocular în dreptul irisului, pentru corectarea vederii. 2. Inel metalic care asigura legatura între doua tevi de metal sau între o teava si un perete de metal. 3. (În siderurgie) Lupa. 4. (În sintagma) Lentila electronica = dispozitiv care produce un câmp electric sau magnetic de o anumita configuratie si simetric, astfel încât sa poata modifica traiectoriile electronilor. – Din fr. lentille.
reconstitui, RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru întreg; a recompune. ♦ Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. ♦ (Lingv.) A reface forma aproximativa a unui cuvânt neatestat dintr-o limba, pe baza comparatiei dintre formele existente în limbile înrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la fata locului conditiile în care s-a petrecut o infractiune. 3. A reface fara modificari un edificiu sau o opera de arta, în desen sau în spatiu, pe baza de fragmente sau de documente. – Din fr. reconstituer.
anatomopatologic, ANATOMOPATOLÓGIC, -Ă, anatomopatologici, -ce, adj. Care se refera la modificarile patologice de structura ale organismului. – Din fr. anatomo-pathologique.
artificiu, ARTIFÍCIU, artificii, s.n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoaba (inutila). ♢ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurta si mai ingenioasa decât calea obisnuita. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substante chimice (colorate) si de carburanti, folosit la semnalizari luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârma scurta în vârful careia se afla amestecul de mai sus si care, aprins, arde cu o flacara decorativa vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium.
anunciator, ANUNCIATÓR, anunciatoare, s.n. Aparat care anunta modificari sau abateri în timpul functionarii unui sistem tehnic. [Pr.: -ci-a] – Din fr. annonciateur.
vulcaniza, VULCANIZÁ, vulcanizez, vb. I. Tranz. A modifica structura cauciucului brut prin încalzire cu sulf (obtinându-se astfel un produs de o mai mare elasticitate, insolubil în solventii obisnuiti); a repara, a lipi un obiect de cauciuc cu ajutorul procedeului descris mai sus. – Din fr. vulcaniser.
prelucra, PRELUCRÁ, prelucrez, vb. I. Tranz. 1. A modifica forma, dimensiunile, constitutia sau aspectul unui material (pentru a obtine produse finite, materii prime etc.). ♦ A adapta unor scopuri determinate o opera literara, stiintifica etc. 2. A expune, a explica, a analiza în fata unei adunari continutul unor documente, al unei rezolutii, al unui articol din presa etc. ♦ A cauta sa convinga pe cineva sa faca ceva, sa recunoasca ceva etc. – Pre2 + lucra.
presoreceptor, PRESORECEPTÓR, presoreceptori, s.m. (Fiziol.) Terminatie nervoasa din peretii vaselor sangvine, sensibila la modificarile de presiune din aceste vase. – Presiune + receptor.
progresiv, PROGRESÍV, -Ă, progresivi, -e, adj. 1. Care înainteaza, progreseaza, se dezvolta continuu. ♢ Impozit progresiv = impozit care creste procentual, pe masura maririi sumei impozabile. (Fon.) Asimilare (sau asimilatie) progresiva = asimilatie în care sunetul modificat se afla situat dupa cel care exercita influenta modificatoare. 2. (Înv.) Progresist. – Din fr. progressif.
pumnuliza, PUMNULIZÁ, pumnulizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modifica dupa sistemul lingvistic preconizat de Aron Pumnul sau de adeptii lui. – [Aron] Pumnul (n. pr.) + suf. -iza.
italieniza, ITALIENIZÁ vb. tr. a modifica forma cuvintelor unei limbi romanice dupa modelul limbii italiene. ♢ a imita (în stil, în limba) pe italieni. (< fr. italianiser)
oncogen, ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S.f. Gena anormala care antreneaza modificari de natura canceroasa. – Din fr. oncogène.
ocazionalism, OCAZIONALÍSM s.n. Doctrina teologica care considera ca singura cauza reala a modificarilor corporale si sufletesti este vointa divinitatii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme.
muta, MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) misca din locul în care se gaseste si a (se) aseza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) stramuta, a (se) transfera. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) falcile (sau capriorii) = a-i trage (cuiva) o palma cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuinta) în alt loc, a-si schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. si pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, directia. ♦ Expr. A-si muta gândul = a se razgândi, a renunta. 4. (La jocul de sah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.
citopatologie, CITOPATOLÓGIE s.f. Ramura a patologiei care studiaza modificarile din interiorul celulei. – Din fr. cytopathologie.
lăsa, LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strâns. ♢ Expr. A lasa (cuiva) sânge = a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasa-ma sa te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul sa cada; a lepada. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngadui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva sa ramâna într-o anumita stare, într-o anumita situatie, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ♢ Expr. A lasa (pe cineva) cu zile sau a-i lasa (cuiva) zilele = a cruta viata cuiva. A lasa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supara, a-l lasa sa faca ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lasa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lasa pe cineva în situatia în care se afla, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lasa (pe cineva) în voie = a da cuiva multa libertate sau întreaga libertate. A lasa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face sa ramâna indiferent. (Refl.) A (nu) se lasa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngadui sa fie întrecut de cineva; a (nu) se stradui sa ajunga pe cineva. A nu se lasa (cu una, cu doua, o data cu capul etc.) = a nu admite sa cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lasa pagubas = a renunta la ceva. ♦ Refl. A-si îngadui o anumita tinuta. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a astepta, a pasui1. 3. Tranz. A se îndeparta de cineva sau de ceva, a parasi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ♢ Expr. A lasa pe cineva (sau, refl., a se lasa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau prada cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau prada cuiva; a (se) încredinta cuiva. Lasa (sau, refl., lasa-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lasa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propozitie care cuprinde o concesie, o îngaduinta sau o amenintare) Asteapta sa vezi! ♢ Expr. Las' daca = a) desigur ca nu; b) (în legatura cu o negatie) nu mai încape îndoiala ca... Lasa ca... = în afara de faptul ca... ♦ (Despre facultati fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzeaza prin folosinta) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mica masura). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin "în urma"; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depasi, a întrece. ♦ Refl. A se dezbara de un obicei rau, de un narav. ♦ Refl. A renunta la o întreprindere proiectata. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin mostenire. ♦ A face sa ramâna, sa persiste, sa se mentina în urma sa; a degaja, a raspândi în urma; a provoca, a pricinui. ♦ A da o porunca, a transmite o dispozitie (în momentul plecarii, la despartire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotarî. ♢ Expr. A lasa cu limba de moarte (sau cu juramânt) = a da, în ultimele momente ale vietii, dispozitii care sa fie îndeplinite dupa moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o panta. ♦ A se aseza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, caldura etc.) A începe, a se produce, a veni. ♢ Expr. (Tranz.) A lasa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Pastelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Pastelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din pret, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povara); a se aseza; a se culca. ♢ Expr. A se lasa greu = a) a apasa cu toata greutatea corpului; b) a consimti cu mare greutate sa faca ceva. – Lat. laxare.
conjuga, CONJUGÁ, conjúg, vb. I. 1. Tranz. A modifica formele unui verb dupa persoana, timp, mod si diateza. ♦ Refl. (Despre verbe) A fi flexibil. 2. Refl. Fig. A se îmbina, a se împleti, a se uni. – Din fr. conjuguer, lat. conjugare.
meteoropat, METEOROPÁT, -Ă, meteoropati, -te, s.m. si f. (Med.) Persoana care reactioneaza patologic la modificarile factorilor meteorologici. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météoropathe.
mişcare, MISCÁRE, miscari, s.f. Actiunea de a (se) misca si rezultatul ei. 1. 1. Iesire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a pozitiei; deplasare a unui obiect sau a unei fiinte. ♢ Miscare seismica = cutremur de pamânt. Miscari tectonice sau miscarile scoartei = deplasari ale scoartei solide care constituie scoarta pamântului, produse de fortele interne sau de gravitatie si care duc la modificarea structurii geologice a scoartei. ♢ Expr. Nici o miscare = liniste! tacere! A (se) pune în miscare = a începe sau a face sa înceapa sa se deplaseze. ♦ Schimbare a pozitiei corpului, a membrelor etc.; exercitii sau parte a unui exercitiu sportiv executate prin schimbarea pozitiei corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ♢ Expr. (Fam.) În doi timpi si trei miscari = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutarile unei piese la o partida de sah, de tabie etc. ♢ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) miscarea = a întelege repede desfasurarea unei actiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteza cu care se executa o bucata muzicala sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compozitie muzicala de dimensiuni mai mari, executata într-un anumit tempo. 2. Activitate, actiune, fapta. ♢ Loc. adv. In miscare = într-o stare de agitatie, de tulburare, de încordare. ♢ Expr. A (se) pune în miscare = a intra (sau a determina pe cineva sa intre) în actiune; a face sa se agite, sa actioneze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spatiu, înaintare, circulatie; p. ext. animatie, agitatie, forfota. ♦ Serviciu care dirijeaza circulatia trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizata, strategica, a unei unitati militare. 4. Schimbare intervenita în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni în jurul unei activitati de interes (mai) general, al unei idei sau al unei conceptii. ♦ Actiune (organizata) de masa cu caracter revendicativ; agitatie, revolta, revolutie. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emotie. II. Categorie filozofica înglobând toate schimbarile si procesele care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. misca.
moderniza, MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerintele, la exigentele prezentului, a face sa corespunda acestor cerinte; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor si cerintelor actuale. ♦ Spec. A modifica limba unui text din trecut în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.
rezistenţă, REZISTÉNŢĂ, rezistente, s.f. I. Faptul de a rezista; împotrivire, opozitie, aparare împotriva unui atac. ♦ Respingerea atacurilor repetate ale inamicului si mentinerea pozitiilor proprii. ♦ Miscare populara antifascista de eliberare, desfasurata în timpul celui de-al doilea razboi mondial în tarile ocupate de fascisti. II. 1. Calitatea de a fi rezistent. 2. Putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boala contagioasa. 3. Proprietate a unui corp de a suporta, fara modificari în masa lui, actiunea altui corp sau a unei forte straine. ♢ Rezistenta materialelor = ramura a mecanicii care se ocupa cu studiul comportarii corpurilor deformabile, când se exercita asupra lor forte din afara, si cu studiul dimensiunilor pe care acestea trebuie sa le aiba ca sa nu-si modifice forma. ♦ Forta de opunere a unui mediu la realizarea unei actiuni. 4. Forta pe care un conductor electric o opune trecerii curentului si care depinde de materialul din care este facut conductorul, de grosimea si de lungimea lui. 5. (Tehn.) Rezistor. – Din fr. résistance, it. resistenza.
nealterat, NEALTERÁT, -Ă, nealterati, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Care nu este stricat, descompus. 2. (Despre produse alimentare, chimice etc.) Care nu este denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Care nu s-a modificat; neschimbat. [Pr.: ne-al-] – Ne- + alterat.
constituant, CONSTITUÁNT, -Ă, constituanti, -te, adj. Privitor la constitutie; constitutiv. ♢ Adunare constituanta = adunare formata din reprezentanti alesi de cetateni, dupa anumite norme, pentru a vota sau a modifica constitutia. [Pr.: -tu-ant] – Din fr. constituant.
neprelucrat, NEPRELUCRÁT, -Ă, neprelucrati, -te, adj. (Despre materiale) Care nu si-a modificat forma, dimensiunile, constitutia etc. prin prelucrare. – Ne- + prelucrat.
ecruisa, ECRUISÁ, ecruisez, vb. I. Intranz. A modifica proprietatile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastica la o temperatura inferioara celei la care începe recristalizarea. [Pr.: -cru-i-] – Din ecruisaj (derivat regresiv). Cf. fr. é c r o u i r.
electronografie, ELECTRONOGRAFÍE, electronografii, s.f. (Med.) 1. Metoda de investigare a câmpurilor electrice din corpul uman, precum si a modificarilor acestora, în conditii de boala. 2. (Concr.) Imagine a câmpurilor electrice clin corpul uman; cliseu cu aceasta imagine. – Din engl. electrography.
indexa, INDEXÁ vb. tr. 1. a întocmi un index. ♢ a introduce un cuvânt, un autor etc. într-un index. 2. a atribui un indice de clasificare unui document. 3. a modifica salariile, pensiile etc. în functie de un indice economic sau monetar; a compensa; a corela veniturile cu preturile. 4. (inform.) a indica, într-o instructiune, ca trebuie adaugat continutul unui index (I, 1). (< fr. indexer)
neurotrop, NEUROTRÓP, -Ă, neurotropi, -e, adj., s.m. (Microorganism, virus) care se fixeaza si provoaca modificari în special în sistemul nervos. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurotrope.
imprinting, IMPRÍNTING s. n. 1. totalitatea modificarilor functionale pe care le sufera un cromozom atunci când se gaseste într-un organism feminin sau masculin. 2. (psih.) impregnare, întiparire, fenomen elementar si precoce de învatare. (< engl. imprinting)
tensioactivitate, TENSIOACTIVITÁTE s.f. (Chim.) Proprietate a unei substante dintr-o solutie de a modifica tensiunea superficiala a solventului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. tensi-o-activité.
transcrie, TRANSCRÍE, transcriu, vb. III. Tranz. 1. A scrie din nou (pe alta foaie) un text fara modificari, a face o copie scrisa; a copia. ♦ A înscrie, a înregistra, a copia un act, o conventie etc. într-un registru public special. 2. A transpune în scris un text dintr-un alfabet în altul, de pe o banda de magnetofon etc. ♦ A nota în scris (cu semne speciale) elementele unui grai, ale unui dialect etc. 3. A prelucra o bucata muzicala scrisa pentru un anumit instrument sau pentru o anumita voce, spre a fi cântata la alt instrument sau de alta voce. – Din fr. transcrire (dupa scrie).
hipsofilă, HIPSOFÍLĂ s. f. frunza modificata aflata sub floare sau sub inflorescenta. (< fr. hypsophille)
reface, REFÁCE, refác, vb. III. Tranz. 1. A face din nou ceva rau facut sau în parte distrus; a repara; p. ext. a transforma, a modifica, a schimba. ♦ Refl. (Despre un tesut) A se regenera. 2. A aduce din nou în starea (de înflorire) în care a fost mai înainte; a reconstrui. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) face din nou sanatos, a (se) întrema, a (se) însanatosi. – Re1- + face (dupa fr. refaire).
răs, RĂS- (Înaintea vocalelor si a consoanelor sonore, în forma raz-) Element de compunere care: 1. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima o împrastiere, o repetare sau o intensificare a actiunii exprimate de verbul simplu; b) formeaza, de la adjective, derivate care exprima intensificarea însusirii exprimate de adjectivul simplu; c) (rar) formeaza, de la substantive, derivate care exprima ideea de intensitate în raport cu substantivul simplu; d) formeaza, de la substantive denumind grade de rudenie, derivate care indica generatii departate; e) formeaza, de la adverbe de timp, derivate indicând un timp mai îndelungat decât cel exprimat de adverbul simplu; 2. a) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea revenirii la o stare mai veche; b) formeaza, de la verbe, derivate care exprima ideea modificarii (în sens negativ) a situatiei dinainte; 3. formeaza, de la verbe, substantive si adjective, derivate cu sensul mai departat de cel al cuvântului simplu. [Var.: raz-] – Din sl. ras-, raz-.
regresiv, REGRESÍV, -Ă, regresivi, -e, adj. Care se opune progresului, care tinde spre o stare sau o forma (economica, sociala, politica etc.) înapoiata; care da înapoi, care este în regres. ♦ Miscare regresiva = miscare care se face în directia inversa celei normale. (Lingv.) Derivare regresiva = mod de formare a unui cuvânt nou prin suprimarea unui afix de la un cuvânt (mai) vechi. Formatie regresiva sau derivat regresiv = cuvânt format prin derivare regresiva. Asimilare regresiva = fenomen fonetic în care sunetul modificat se afla înaintea sunetului care exercita influenta modificatoare. – Din fr. régresif.
rusifica, RUSIFICÁ, rusífic, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) asimila cu populatia de limba rusa. 2. Tranz. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) dupa structura limbii ruse. – Din fr. russifier.
hidromorfoză, HIDROMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor structurale care au loc la plantele care cresc în apa. (< fr. hydromorphose)
depresa, DEPRESÁ, depreséz, vb. I. Tranz. 1. A desface cu presa un ansamblu de doua piese care au contact fortat. 2. A rari puietii crescuti prea des, pentru a se dezvolta normal. 3. A modifica proprietatile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. – Din fr. dépresser.
declinare, DECLINÁRE, declinari, s.f. Actiunea de a declina si rezultatul ei. 1. Totalitatea modificarilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular si la plural. ♦ Clasa sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleasi mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competenta = trimitere a unei pricini spre solutionare la organul de jurisdictie competent de catre organul sesizat cu solutionarea ei, care constata incompetenta sa. – V. declina.
deforma, DEFORMÁ, deformez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) modifica, a(-si) strica forma; a (se) sluti, a (se) urâti, a (se) poci. ♦ Tranz. Fig. A prezenta altfel decât este de fapt, a reproduce inexact, a denatura, a falsifica, a altera. 2. Tranz. A modifica forma sau dimensiunile unui corp solid, fara a desprinde material din el, ci numai prin influenta unor miscari interioare sau exterioare. [Var.: diformá vb. I] – Din fr. déformer, lat. deformare.
hemiedrie, HEMIEDRÍE s. f. caracteristica a unor cristale de a nu prezenta modificari decât pe jumatate din muchii. (< fr. hémiédrie)
scvamă, SCVÁMĂ, scvame, s.f. (Bot.) Frunzisoara modificata, tare, care protejeaza mugurii, receptaculul. – Din lat. squama.
serologie, SEROLOGÍE s.f. 1. Stiinta care se ocupa cu studiul serurilor terapeutice, specifice sau nespecifice; capitol al imunologiei care cuprinde studiul metodelor pentru punerea în evidenta a anticorpilor din serul sangvin, precum si studiul antigenelor microbiene si celulare si a toxinelor. 2. Studiu de laborator care consta în analizarea modificarilor serice din cursul diferitelor boli. – Din fr. sérologie.
schimba, SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeasi natura). ♢ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorba (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (putin) de vorba; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o suma de bani pentru a primi alta de aceeasi valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru alta forma, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ♢ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în alta directie. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc) = a-si modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimba vorba, se spune când intervine ceva care modifica situatia existenta. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rau). 4. Refl. si tranz. A (se) îmbraca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-si) pune alte haine decât cele purtate pâna atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în alta parte). – Lat. •excambiare.
halomorfoză, HALOMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor adaptative din cresterea unor organisme vegetale pe solurile sarate. (< fr. halomorphose)
gramatică, GRAMÁTICĂ s. f. 1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la îmbinarea lor în propozitii. 2. ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. anal.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. ♢ (inform.) multime finita de reguli care definesc un limbaj. (< lat. grammatica)
comuta, COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legaturile unei portiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la retea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsa mai grea în una mai usoara. – Din lat. commutare.
geodinamic, GEODINÁMIC, -Ă I adj. referitor la geodinamica. II. s. f. disciplina care studiaza modificarile suferite de scoarta Pamântului sub actiunea diferitilor agenti. (< fr. géodynamique)
fotomorfoză, FOTOMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor morfoanatomice suferite de organismele vii sub actiunea luminii. (< fr. photomorphose)
flebografie, FLEBOGRAFÍE s. f. punerea în evidenta a modificarilor patologice ale venelor; venografie. (< fr. phlébographie)
fitomorfoză, FITOMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor morfologice si de structura cauzate plantelor de catre paraziti. (< fr. phytomorphose)
filoembriogeneză, FILOEMBRIOGENÉZĂ s. f. evolutie datorata modificarii cursului dezvoltarii embrionare. (< fr. phyloembryogenèse)
reforma, REFORMÁ vb. a modifica, a schimba. (A ~ ortografia.)
electronografie, ELECTRONOGRAFÍE s. f. 1. metoda de evidentiere a câmpurilor electrice din corpul uman, precum si a modificarilor acestora, în conditii de boala, utilizând curentii de înalta tensiune si mica intensitate, în regim de înalta frecventa. 2. imagine a câmpurilor electrice din corpul uman; cliseu cu o asemenea imagine. (< engl. electronography)
ecrin, ECRÍN, -Ă adj. (despre glande) care elimina produsul fara a modifica structura celulelor. (< fr. eccrine, germ. ekkrin)
depresa, DEPRESÁ vb. tr. 1. a desface cu o presa doua piese îmbinate fortat. 2. a rari puietii dintr-o pepiniera. 3. a modifica proprietatile superficiale ale mineralelor cu ajutorul depresantilor. (< fr. dépresser)
deglaciaţie, DEGLACIÁŢIE s. f. retragere a ghetarilor ca urmare a modificarilor conditiilor climatice. (< fr. déglaciation)
deforma, DEFORMÁ vb. I. tr., refl. a(-si) altera, a(-si) modifica forma sau dimensiunile; a (se) sluti. II. tr. (fig.) 1. a reproduce inexact; a denatura, a falsifica. 2. a modifica forma sau dimensiunile unui corp sub actiunea unor forte exterioare sau a unor eforturi interioare. (< fr. déformer, lat. deformare)
declinare, DECLINÁRE s. f. 1. actiunea de a declina. 2. totalitatea modificarilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominala. ♢ clasa sau grupa de substantive care au aceleasi forme de flexiune ori care folosesc aceleasi mijloace de realizare a flexiunii. 3. (jur.) ~ de compententa = hotarâre prin care care o instanta îsi constata incompetenta si trimite cazul unei instante competente. (< declina)
cromoscopie, CROMOSCOPÍE s. f. studiul culorii unui lichid organic, care sufera modificari în cazuri de boala. (< fr. chromoscopie)
convertor, CONVERTÓR s. n. organ al sistemelor de reglare automata sau al aparatelor ori instrumentelor de masura electrice, care transforma datele dintr-o forma într-o alta forma de reprezentare, fara a modifica valoarea informatiei. (< engl. converter)
constituant, CONSTITUÁNT, -Ă adj. referitor la constitutie. o adunare ~a = adunare reprezentativa care are sarcina de a elabora, de a modifica o constitutie. (< fr. constituant)
citomorfoză, CITOMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor structurale ale celulei în timpul dezvoltarii ei. (< fr. cytomorphose)
ciclomorfoză, CICLOMORFÓZĂ s. f. 1. totalitatea modificarilor morfologice pe care le sufera un organism în cursul dezvoltarii sale ontogenetice. 2. schimbari sezoniere. (< engl. cyclomorphosis)
chemoreceptor, CHEMORECEPTÓR s. m. terminatie nervoasa sau organ de simt care înregistreaza modificarile chimice ale mediului extern sau intern. (< germ. Chemorezeptor)
modifica, A MODIFICÁ modífic tranz. A face sa se modifice; a se schimba; a preface; a preschimba; a transforma. /<lat. modificare
meteoropat, METEOROPÁ//T ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care reactioneaza patologic la modificarile fenomenelor meteorologice. [Sil. -te-o-] /<fr. météoropathe
mânca, A MÂNCÁ manânc 1. tranz. 1) (alimente) A mesteca în gura, înghitind (pentru a-si mentine existenta fizica). ♢ ~ (ceva) cu ochii a dori (ceva) foarte mult, privind cu mare pofta. ~ (pe cineva) din ochi a privi (pe cineva) cu mare dragoste sau placere. ~ pâinea cuiva a) a fi în serviciul cuiva; b) a fi întretinut de cineva. ~ (cuiva) zilele (sau sufletul) a supune (pe cineva) unor necazuri sau chinuri permanente. A-si ~ viata (cu cineva) a-si distruge viata (cu cineva). ~ foc pentru cineva a face orice pentru cineva; a se sacrifica pentru cineva. A-si ~ de sub unghii a fi foarte zgârcit. A-si ~ omenia a-si pierde omenia, cinstea. A-si ~ unghiile a) a avea obiceiul de a-si roade unghiile cu dintii; b) a se cai amarnic. ~ bataie (sau papara, chelfaneala) a fi batut. A-si ~ amarul a trai din greu. A-i ~ (cuiva) banii (sau averea) a stoarce pe cineva de bani sau de avere. ~ cuvintele a pronunta cuvintele în mod denaturat, nedistinct. A fugi mâncând pamântul a fugi foarte repede. 2) (despre animale salbatice) A ataca, rupând în bucati si înghitind. ♢ ~ carne de om a fi foarte rau; a manifesta agresivitate. 3) (despre insecte) A întepa, producând o senzatie dureroasa; a ciupi; a musca; a pisca. 4) (despre agenti sau despre factori nocivi) A modifica în rau (ducând chiar la disparitia totala). 5) A face sa simta o senzatie de mâncarime. ♢ A-l ~ (pe cineva) spinarea (sau pielea) a se comporta în asa fel, de parca ar cauta sa fie batut. A-l ~ (pe cineva) palmele a avea chef sa bata (pe cineva). 6) fig. (persoane) A face sa sufere, creând conditii de viata insuportabile. 7) fig. A consuma pâna la epuizare totala. 2. intranz. 1) A consuma hrana (pentru a-si mentine existenta fizica). ♢ ~ ca un lup a) a mânca foarte mult; b) a mânca repede si lacom. ~ ca o pasare a mânca foarte putin. 2) A lua masa; a sta la masa. 3) fig. A-si asigura existenta (din ceva). /<lat. mandicare
lucra, A LUCR//Á ~éz 1. intranz. 1) A actiona depunând eforturi sustinute (fizice sau intelectuale); a depune o munca; a munci. ~ la uzina. ~ din greu. ♢ ~ ca un rob a presta o munca foarte grea, obosind peste masura. 2) A exercita o activitate profesionala sau o specialitate; a munci. ~ ca medic. 3) A depune un efort fizic sau/si intelectual sustinut permanent (pentru a obtine un rezultat util); a munci. 4) (despre mecanisme, vehicule, organe, masini, aparate etc.) A fi în actiune; a-si îndeplini functia; a functiona; a merge. 5) A actiona în mod eficace; a avea efect. Legea ~eaza. Medicamentul ~eaza. 2. tranz. A supune unei actiuni sistematice (pentru a modifica forma, a face folositor etc.); a modifica prin munca. ~ pamântul. ~ lemnul. [Sil. lu-cra] /<lat. lucrare
îndrepta, A ÎNDREPTÁ îndrépt tranz. 1) (obiecte, suprafete etc.) A face sa devina drept; a netezi; a nivela; a aplana; a egala. ~ o sârma. ~ un teren. 2) si fig. A orienta în directia necesara; a îndruma. ~ pe cineva spre centru. 3) A face sa se îndrepte. ~ sanatatea. ~ o nedreptate. 4) A modifica în bine; a corecta; a corija. /în + drept
inverti, A INVERT//Í ~ésc tranz. 1) (sisteme tehnice) A supune unei inversiuni; a face sa se transforme; a transforma; a schimba; a preface; a preschimba; a modifica. 2) (zahar) A transforma în glucoza si fructoza cu ajutorul invertazei sau al unor acizi diluati. /<fr. invertir, lat. invertere
interpune, A INTERPÚNE interpún tranz. A pune între doua lucruri sau fiinte pentru a modifica mediul. /<lat. interponere
influenţa, A INFLUENŢ//Á ~éz 1. tranz. (fiinte, lu-cruri) A supune unei influente; a modifica printr-o influenta; a înrâuri. 2. intranz. A avea influenta. [Sil. in-flu-en-] /<fr. influencer
gramatică, GRAMÁTI//CĂ ~ci f. 1) Ansamblu de reguli privitoare la modificarea formei cuvintelor si îmbinarea lor în propozitii. 2) Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul modificarii formei cuvintelor si al îmbinarii lor în propozitii. /<lat. grammatica
funcţie, FÚNCŢI//E2 ~i f. 1) Fenomen care depinde de alt fenomen si care se modifica în masura modificarii acestuia din urma. 2) mat. Marime variabila, care depinde de una sau mai multe variabile. ~ logaritmica. ~ trigonometrica. [Art. functia; G.-D. functiei; Sil. -ti-e] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
figurat, FIGURÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre sensuri) Care comporta un transfer semantic; întrebuintat cu valoare semantica modificata. 2) (despre limba, stil) Care contine figuri de stil sau tropi; bogat în figuri de stil sau în tropi. /<lat. figuratus, fr. figuré
fasona, A FASON//Á ~éz tranz. 1) (obiecte) A aduce în concordanta cu un fason; a face sa capete (prin prelucrare) o anumita forma; a modela. 2) rar (caractere, firi, individualitati etc.) A supune unei influente dirijate (pentru a modifica); a modela. /<fr. façonner
exomorfism, EXOMORFÍSM n. Totalitate a modificarilor pe care le sufera rocile din vecinatatea unei mase eruptive sub influenta temperaturii înalte. /<fr. exomorphisme
ecruisa, A ECRUIS//Á ~éz tranz. (metale, aliaje) A modifica proprietatile prin deformare (la rece). /Din ecruisaj
drege, A DRÉGE dreg tranz. 1) (obiecte stricate, defectate) A repune în functiune; a repara; a tocmi. ♢ A-si ~ gustul a lua ceva în gura pentru a face sa dispara un gust neplacut. A-si ~ glasul (vocea) a tusi usor pentru a-si limpezi vocea. 2) fig. A modifica în bine; a corecta; a corija. 3) A întocmi cu îndemânare, aranjând si potrivind. 4) (bucate, bauturi) A îmbunatati la gust prin adaugarea condimen-telor. 5) fig. (bauturi) A turna în pahare; a umple paharele. 6) pop. (persoane) A învata minte; a pune la punct. 7) fam. (obrajii) A colora cu fard (pentru a da un aspect placut). /<lat. dirigere
corupe, A CORÚPE corúp tranz. 1) A modifica în rau; a deforma; a perverti. ~ datinile. 2) A face sa se corupa. /<lat. corrumpere
corija, A CORIJ//Á ~éz tranz. 1) (greseli, lacune, note etc.) A modifica în bine; a îndrepta; a corecta. 2) A face sa se corijeze. /<fr. corriger
corecta, A CORECT//Á ~éz tranz. 1) (greseli, defecte, note etc.) A modifica în bine; a îndrepta; a corija. 2) A face sa se corecteze. /Din corect
comuta, A COMUTÁ comút tranz. 1) jur. (pedepse grele) A înlocui printr-o pedeapsa mai usoara. 2) (conexiuni ale unui circuit electric) A modifica succesiv. 3) (unitati de limba) A substitui succesiv. /<lat. commutare. fr. commuter
carpelă, CARPÉL//Ă ~e f. Frunza modificata situata în centrul florii, în care se gasesc ovulele. /<fr. carpelle
artificiu, ARTIFÍCI//U ~i n. 1) Mijloc ingenios de a modifica ceva. 2) la pl. Amestec de substante chimice (colorate) si carburanti, folosit, prin aprindere, la semnalizare luminoasa sau în scopuri decorative. Foc de ~i. [Sil. -ciu] /<fr. artifice, lat. artificium
preface, A PREFÁCE prefác tranz. A face sa se prefaca; a schimba; a modifica; a preschimba; a transforma. /pre- + a face
presa, A PRES//Á ~éz tranz. 1) (obiecte) A supune unei actiuni de apasare (pentru a face mai compact, pentru a modifica forma sau a stoarce lichidul). 2) fig. (persoane) A sili printr-o presiune permanenta si îndelungata sa actioneze într-un anumit fel. /<fr. presser
preschimba, A PRESCHIMBÁ preschímb tranz. 1) A face sa se preschimbe; a preface; a modifica; a transforma. 2) (fiinte, lucruri) A supune unui schimb echivalent; a ceda în schimb. /pre- + a schimba
radiochimie, RADIOCHIMÍE f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studierea modificarilor chimice provocate de radiatiile ionizante. [Sil. -di-o-] /<fr. radiochimie
ratifica, A RATIFICÁ ratífic tranz. (tratate, con-ventii, legi etc.) A confirma fara modificari (facând sa intre în vigoare). /<lat., it. ratifi-care, fr. ratifier
regulariza, A REGULARIZ//Á ~éz tranz. 1) A orga-niza dupa anumite reguli; a pune în ordine; a regula. 2) (obiecte) A modifica, dând o forma regulata. 3) A amenaja cursul unei ape. /<fr. régulariser
remania, A REMANI//Á ~éz tranz. 1) (organe de conducere) A supune unor modificari de componenta sau de structura; a modifica. 2) (materiale, masini etc.) A face sa devina mai bun din punct de vedere calitativ sau sa revina la starea de mai înainte; a îmbunatati; a ameliora; a remedia. [Sil. -ni-a] /<fr. remanier
repara, A REPARÁ repár tranz. 1) (obiecte defec-tate) A repune în functiune; a drege; a tocmi. 2) fig. A modifica în bine; a îndrepta; a corecta; a corija. ~ o pierdere. 3) (daune, pagube) A plati atât cât costa; a despagubi; a compensa. /<fr. réparer, lat. reparare
schimba, A SCHIMBÁ schimb tranz. 1) (fiinte, lu-cruri) A supune unui schimb. ♢ ~ calul pe magar (sau capra pe gâsca, sau cioara pe pupaza) se spune, când dai un lucru bun si primesti altul mai prost. ~ (câte) o vorba (sau (câteva) vorbe) a sta putin de vorba. 2) A face sa se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta în alta parte. ♢ ~ vorba a trece la alta tema în timpul unei convorbiri; a începe a vorbi despre altceva. ~ cântecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decât mai înainte. /<lat. excambiare
transforma, A TRANSFORMÁ transfórm tranz. 1) A face sa se transforme; a schimba; a preface; a preschimba; a modifica; a converti. 2) (valori, functii, constructii sintactice etc.) A echivala cu un alt corespondent, schimbând unele elemente si pastrând altele. [Sil. trans-for-] /<fr. transformer, lat. transformare
truca, A TRU//CÁ ~chéz tranz. 1) A însela prin trucuri. 2) (în teatru si în cinematografe) A modifica la înfatisare (pentru a capata efectele dorite). /<fr. truquer
analogie, ANALOGÍE s.f. Asemanare între doua sau mai multe situatii, obiecte, fenomene, notiuni etc., considerate din anumite puncte de vedere. ♦ Asemanare partiala în ceea ce priveste forma sau continutul a doua elemente de limba, care determina modificarea unuia dintre ele sub influenta celuilalt; schimbarea produsa. [Gen. -iei, var. (înv.) analoghie s.f. / < analogie, cf. lat., gr. analogia – raport].
carpelă, CARPÉLĂ s. f. frunza modificata, element constitutiv al gineceului. (< fr. carpelle)
cariomitoză, CARIOMITÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor suferite de nucleu în cariochinezi. (< fr. caryomitose)
avenant, AVENÁNT s.n. (Jur.) Act scris care constata modificarile aduse clauzelor initiale ale unui contract sau tratat. [< fr. avenant].
barotaxie, BAROTAXÍE s.f. (Biol.) Sensibilitate a organismelor la modificarile presiunii mediului în care traiesc. [< fr. barotaxie].
biomorfoză, BIOMORFÓZĂ s.f. Totalitatea modificarilor structurale si functionale suferite de organisme din momentul conceptiei pâna la moarte. [< fr. biomorphose, cf. gr. bios – viata, morphe – forma].
cariomitoză, CARIOMITÓZĂ s.f. (Biol.) Totalitatea modificarilor suferite de nucleu în timpul cariochinezei. [Cf. gr. karyon – nucleu, mitos – filament].
chemoreceptor, CHEMORECEPTÓR s.m. 1. Parte terminala a unui organ care, în contact cu moleculele unei substante din mediul extern, o receptioneaza si diferentiaza în functie de structura chimica. 2. Terminatie nervoasa care înregistreaza modificarile chimice din mediul intern. [Var. chemoceptor s.m. / < fr. chemo-récepteur].
ciclomorfoză, CICLOMORFÓZĂ s.f. (Biol.) Totalitatea modificarilor morfologice pe care le sufera un organism în cursul dezvoltarii ontogenetice. [Cf. gr. kyklos – cerc, morphe – forma].
cromoscopie, CROMOSCOPÍE s.f. (Med.) Studiul culorii unui lichid organic, care sufera modificari în cazuri de boala. [Gen. -iei. / < fr. chromoscopie].
deglaciaţie, DEGLACIÁŢIE s.f. (Geol.) Retragerea ghetarilor ca urmare a modificarilor conditiilor climatice. [Pron. -ci-a-, gen. -iei. / < fr. déglaciation].
depresa, DEPRESÁ vb. I. tr. 1. A desface cu o presa doua piese aflate în contact fortat. 2. A rari puietii unui semintis. 3. A modifica proprietatile superficiale ale mineralelor cu ajutorul depresantilor. [P.i. -sez. / < fr. dépresser]
hemiedrie, HEMIEDRÍE s.f. Caracteristica a unor cristale de a nu prezenta modificari decât pe jumatate din muchii. [Pron. -mi-e-, gen. -iei, var. emiedrie s.f. / < fr. hémiédrie].
geodinamică, GEODINÁMICĂ s.f. Disciplina care studiaza modificarile suferite de scoarta Pamântului sub actiunea diferitilor agenti; geologie dinamica. [Gen. -cii. / < fr. géodynamique].
hipsofilă, HIPSOFÍLĂ s.f. (Bot.) Frunza modificata din regiunea florii sau a inflorescentei, care participa la formarea embrionului. [Cf. fr. hypsophile, it. ipsofillo < gr. hypsos – înaltime, phyllon – frunza].
meteorizaţie, METEORIZÁŢIE s.f. 1. Totalitatea modificarilor fizice si chimice suferite de roci în contact cu atmosfera. 2. Meteorism. [Gen. -iei. / < fr. météorisation].
nodular, NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fonta nodulara = fonta modificata în care masa de baza este formata din perlita sau ferita, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
paroxism, PAROXÍSM s.n. 1. Intensitate maxima a unei boli, a unui sentiment etc. ♦ Surescitare, tulburare extrema. 2. Intensificare brusca a activitatii fortelor interioare ale Pamântului, care duce la formarea muntilor si la modificari ale scoartei terestre. [Pl. -me, -muri. / cf. fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, it. parossismo, gr. paroxysmos].
bulversa, BULVERSÁ vb. intr. 1. a întoarce pe dos, a pune în dezordine. 2. a modifica total. 3. (fig.) a zapaci, a dezorienta. (< fr. bouleverser)
patologie, PATOLOGÍE s.f. Ramura a medicinei care studiaza natura si simptomele bolilor. ♢ Patologie forestiera = disciplina care studiaza bolile plantelor forestiere; patologie a cartii = cunoasterea si tratarea stricaciunilor care se pot ivi la o carte. ♦ (Rar) Stare patologica. ♦ Totalitatea modificarilor morbide care apar în tesuturi în anumite boli. V. simptom. [Gen. -iei. / < fr. pathologie, cf. gr. pathos – boala, logos – studiu].
radiochimie, RADIOCHIMÍE s.f. Ramura a chimiei care studiaza modificarile chimice provocate de radiatiile ionizante. [Gen. -iei. / < fr. radiochimie].
retuşa, RETUSÁ vb. I. tr. 1. A face unele îndreptari, unele înfrumusetari (la o fotografie, la o piesa tehnica etc.). 2. (Fig.) A corecta, a modifica, a îndrepta. [P.i. -sez, 3,6 -seaza, 4 -sând. / < fr. retoucher].
rinolalie, RINOLALÍE s.f. Tulburare a vocii, datorita modificarilor rezonantei cavitatilor nazale; rinofonie. [Gen. -iei, / < fr. rhinolalie, cf. gr. rhis – nas, lalie – vorbire].
bractee, BRACTÉE s. f. frunza modificata la subsuoara careia se formeaza o floare sau o inflorescenta. (< fr. bractée)
dieselizare, DIESELIZÁRE, dieselizari, s.f. Actiunea de a dieseliza, de a echipa un automobil cu motor Diesel sau de a modifica structura unui motor cu aprindere prin scânteie pentru a-l face sa functioneze ca un motor Diesel. – Din fr. diésélisation.
dieseliza, DIESELIZÁ vb. A echipa un automobil cu un motor Diesel sau a modifica structura unui motor cu aprindere prin scânteie pentru a-l face sa functioneze ca un motor Diesel. [Pron.: dizeliza] – Din fr. diéséliser.
biomorfoză, BIOMORFÓZĂ s. f. 1. totalitatea modificarilor structurale si functionale suferite de organisme din momentul conceptiei pâna la moarte. 2. actiunea morfogenetica a organismelor vii asupra altor organisme. (< fr. biomorphose)
supratipar, SUPRATIPÁR s.n. (Filat.) Inscriptie aplicata pe deasupra tiparului obisnuit al unei marci, cu scopul de a modifica valoarea acesteia sau de a consemna un eveniment; supraimprimare; sursarj. [Pl. -re. / < supra- + tipar].
variometru, VARIOMÉTRU s.n. 1. Aparat pentru masurarea variatiilor câmpului magnetic pamântesc. 2. Instrument pentru masurarea modificarilor presiunii atmosferice. ♦ Aparat pentru masurarea vitezei verticale a avioanelor. 3. Aparat care produce o inductivitate variabila. [< fr. variomètre].
vasomotricitate, VASOMOTRICITÁTE s.f. Însusirea de a determina modificari vasomotorii. [Cf. fr. vasomotricité].
vitrifica, VITRIFICÁ vb. I. tr. A modifica structura unei substante prin încalzire la o temperatura înalta, astfel încât sa devina compacta si cu luciu sticlos; a vitrifia. [P.i. vitrific. / < it. vitrificare, cf. lat. vitrum – sticla, facere – a face].
barotaxie, BAROTAXÍE s. f. reactie locomotorie a organismelor la modificarile presiunii mediului. (< fr. barotaxie)
gramatică, GRAMATICĂ s. f. 1. Ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor si la îmbinarea lor în propozitii. 2. RamurĂ? a lingvisticii care se ocupĂ? cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia si sintaxa). 3. (p. anal.) Ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau stiinte. â?? (inform.) multime finitĂ? de reguli care definesc un limbaj. -Din lat. Grammatica
antropomorfoză, ANTROPOMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor morfologice care au marcat trecerea de la animal la om, în procesul de antropogeneza. (< fr. anthropomorphose)
analogie, ANALOGÍE s. f. 1. corespondenta, asemanare între doua sau mai multe situatii, obiecte, fenomene, notiuni etc. 2. metoda de studiu al unui sistem bazata pe analogia (1) dintre acesta si un alt sistem cunoscut. 3. (biol.) asemanare relativa a doua organe (de animale) analoage. 4. (jur.) metoda de solutionare a unui caz neprevazut de lege, dar asemanator. 5. asemanare partiala de forma, sau de continut a doua elemente de limba, care determina modificarea unuia dintre ele sub influenta celuilalt. (< fr. analogie, lat. analogia)
amenda, AMENDÁ2 vb. tr. 1. a îmbunatati prin amendamente (o lege). 2. a ameliora natura solului prin introducerea unor substante. 3. (jur.) a modifica, a îmbunatati conditia unei persoane prin reeducare. (< fr. amender)
alobioză, ALOBIÓZĂ s. f. schimbare a modului de viata al unui organism la modificarea conditiilor de mediu. (< fr. allobiose)
agogic, AGÓGIC, -Ă I. adj. referitor la agogica. II. s. f. 1. totalitatea modificarilor de tempo în procesul interpretarii muzicale. 2. disciplina muzicologica care studiaza nuantarea miscarii. (< germ. aggogisch, /II/ germ. Agogik, it. agogica)
comuta, COMUTÁ vb. tr. 1. a schimba legaturile unui circuit electric cu altele, a modifica succesiv conexiunile unor circuite. ♢ a racorda un circuit electric la retea. 2. a schimba o pedeapsa mai grea într-una mai usoara. 3. a schimba anumite numere în cadrul operatiei de comutare (2). (<fr. commuter, lat. commutare)
aeropletismograf, AEROPLETISMOGRÁF s. n. aparat pentru înregistrarea modificarilor volumului toracic în timpul respiratiei. (< fr. aéroplethysmographe)
aeromorfoză, AEROMORFÓZĂ s. f. (biol.) totalitatea modificarilor morfoanatomice sub actiunea factorilor atmosferici. (< fr. aéromorphose)
amenda, AMENDÁ vb. I. tr. I. 1. A îmbunatati, a modifica prin amendamente (o lege). 2. A îmbunatati natura solului prin introducerea unor substante. II. A da, a aplica cuiva o amenda. [< fr. amender].
anunciator, ANUNCIATÓR s.n. Aparat care anunta modificari sau abateri în timpul functionarii unui sistem tehnic. [Pron. -ci-a-, pl. -oare. / cf. fr. annonciateur].
bractee, BRACTÉE s.f. Frunza modificata care se afla la baza florilor. [Pron. -te-e, pl. -ee, -ei. / < fr. bractée].
carpelă, CARPÉLĂ s.f. Frunza modificata care intra în compunerea pistilului la plantele angiosperme sau care poarta ovulele la plantele gimnosperme. [< fr. carpelle, cf. gr. karpos – fruct].
cheratocon, CHERATOCÓN s.n. (Med.) Deformare conica a corneei, însotita de o scadere accentuata a vederii din cauza modificarii refractiei. [< fr. kérato-cône].
constituant, CONSTITUÁNT, -Ă adj. Care constituie, constitutiv. ♢ Adunare constituanta = adunare reprezentativa care are sarcina de a vota sau de a modifica constitutia. [Pron. -tu-ant. / < fr. constituant].
ecruisa, ECRUISÁ vb. I. tr. A modifica proprietatile unui metal prin deformatii, mai ales prin batere la rece. [Pron. -cru-i-. / < ecruisare].
gramatică, GRAMÁTICĂ s.f. Totalitatea regulilor privitoare la modificarea cuvintelor si la îmbinarea lor în propozitii si fraze; ramura a lingvisticii care studiaza aceste reguli. ♦ Manual, tratat, carte care cuprinde un studiu asupra regulilor gramaticale. [< lat. grammatica, cf. it. grammatica, germ. Grammatik].
avenant, AVENÁNT s. n. act aditional care constata modificarile aduse clauzelor initiale ale unui contract sau tratat. (< fr. avenant)
băcan, bacán (bacáni), s.m. – Negustor de produse alimentare. – Var. (Mold.), mr., megl. bacal. Tc. bakkal (Seineanu, II, 31; Lokotsch 189; Ronzevalle 49), de unde si ngr. μπαϰάλης, alb. bakalj, bg. bakal. -L pastrat în dialecte s-a modificat în Munt. si în limba scrisa, prin asimilarea cu cuvintele formate cu suf. -an, ca lipscan, taran, gardian, satean. Der. bacalbase, s.m. (înv., staroste al bacanilor); bacaneasa, s.f. (bacanita); bacanesc, adj. (de bacan); bacanie, s.f. (pravalie de produse alimentare; mirodenii, ingrediente); bacanime, s.f. (adunare de bacani); bacanita, s.f. (nevasta de bacan). Der. sînt normali, cu exceptia primului, care imita tc. bakkal bas.
maghiariza, MAGHIARIZÁ vb. I. 1. refl. (Despre oameni) A se asimila cu populatia de limba maghiara. 2. tr. A modifica (un cuvânt, o expresie) dupa structura limbii maghiare. [< maghiar + -iza].
boştină, bostína (bostíne), s.f. – 1. Reziduu de ceara, fagure uscat. – 2. Reziduu de struguri, tescovina. – Var. vostina, hostina. – Mr. bustina, megl. vastina. Sl. vostina "uscat" (Miklosich, Lexicon, 73; Cihac, II, 463); de la voskij "ceara", cf. vospa. Nu este clara modificarea consoanei initiale. – Der. bostinar, s.m. (cumparator de faguri uscati, sau de tescovina).
priostrica, priostricá, priostríc, vb. I (reg.; despre obiectele de îmbracaminte) a preface, a modifica, a transforma.
meteorosensibilitate, METEOROSENSIBILITÁTE s.f. Sensibilitate a unor boli la modificarile atmosferice. [Cf. fr. météoro-sensibilité].
modula, MODULÁ vb. I. tr. 1. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii; a schimba tonul, inflexiunile vocii; a ritma, a cadenta. 2. A modifica amplitudinea, frecventa sau faza unei oscilatii armonice. [< fr. moduler, cf. lat. modulari].
bucium, búcium (búciume), s.n. – 1. Instrument muzical de suflat, folosit de ciobani, de mari dimensiuni (pîna la 3 m lungime), facut dintr-o ramura scobita de tei, artar sau cires, sau de doage strînse tare cu fîsii de coaja de cires. – 2. Trunchi, bustean, butuc. – 3. Butuc de roata. – 4. Tub în general. – Var. buci(u)n, buciume, buciuma, toate înv. – Mr. bucium "trunchi". Lat. būcĭna sau būccĭna (Puscariu 228; REW 1368; Candrea-Dens., 193; DAR); cf. v. fr. buisine, sp., port. bocina. Fonetismul prezinta unele dificultati. Rezultatul normal, bucin(a), s-a modificat, în privinta vocalismului, prin propagarea timbrului u, si în acelasi timp, prin asimilarea lui n final cu labiala initiala. (Cf. Candrea, Éléments, 59). DAR considera ca bucium 2, este un cuvînt diferit, care este în legatura cu butuc; în realitate, este vorba numai de o extindere a sensului 1, dat fiind ca bucium este, la prima vedere, o ramura groasa sau un trunchi de grosime medie, cu coaja, dar curatat de crengi. Der. bucinar, s.m. (cosar); bucinis, s.m. (cucuta, Conium maculatum, angelica, Archangelica officinalis); buciuma (var. înv. bucina), vb. (a cînta din bucium; a vesti, a anunta), din lat. būccĭnāre (Puscariu 229; Candrea-Dens., 194; REW 1369); buciumas, s.m. (persoana care cînta din bucium); buciumator, adj. (tunator). – Din rom. provine bg. bučimiš (Conium maculatum), cf. Capidan, Raporturile, 210.
buiestru, buiéstru (buiástra), adj. – 1. (Cal) care merge facînd pasii cu picioarele de aceeasi parte. – 2. (S.n.) Mers al calului în acest fel. – 3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Var. boiastra, adj. f. (vaca in calduri). Origine incerta. Dupa Giuglea, Dacor., I, 372, acceptat de Rosetti, II, 164, este vorba de lat. •boiester, de la boia "piedica, legatura", datorita nevoii de a lega picioarele calului când se începe sa i se arate pasul buiestru. Aceasta ipoteza este dificila din punct de vedere fonetic. Par mai putin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer, Dacor., IV, 664 si REW 1245), care pleaca de la •bovestris, si ale lui Candrea, GS, VII, 287, care se bazeaza pe lat. ambo extra. Pe de alta parte, Puscariu a sustinut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit., XLVI, 167; Dacor., II, 683), der. de la un lat. •ambulester, de la ambŭlāre, care satisface semantic, dar care trezeste îndoieli cu privire la fonetism. Toate aceste încercari de explicare pleaca de la presupunerea ca este vorba de un cuvînt lat., si aceasta supozitie se întemeiaza pe prezenta finalului -estru, care este posibil sa reprezinte suf. lat. -ester. Totusi Cihac, II, 32 se gîndea la o posibila der. de la sl. buj "încrezut", bujakŭ "nebun" (› rom. buiac), cf. pol. zbujać się "a se împauna". Sensul 3 ("excesiv") coincide cu aceasta indicatie. Este cert ca DAR se îndoieste de autenticitatea acestui sens, care îl considera o greseala personala a lui Goga; dar cuvîntul apare repetat la Rebreanu, cu acelasi sens, si pe de alta parte, coincide cu var. boiastra "(vaca) în calduri". Acest ultim cuvînt se leaga în DAR de •bovestris: der. nesigura, daca ne gîndim ca în mod normal ar trebui sa se astepte o formatie bazata pe taurus. Este cert, prin urmare, ca buiestru nu poate fi separat de buiac, fie ca este vorba de o contaminare, fie de o der. directa, cu finala modificata de influenta lui pedestru.
chiar, chiár adv., adj. – 1. (Înv.) Clar, pur, curat. – 2. Clar, evident. – 3. Exact, tocmai, întocmai. – 4. Realmente, efectiv, într-adevar. – 5. Însusi, singur, nu altcineva. – 6. Pîna si, înca si. – Istr. kl’or. Lat. clarus, claro (Puscariu 356; Candrea-Dens., 334; REW 1963; DAR), cf. it. chiaro, prov. clar, fr. clair, sp., port. claro, în sp. cu acelasi uz adv. Uzul adj., este frecvent si comun în textele vechi; s-a pastrat în cîteva expresii, din chiar senin, sau apa chioara (în loc de apa chiara): îndepartîndu-se de sensul curent, cuvîntul a fost confundat cu chior "cu un singur ochi", ceea ce, pe lînga alterarea fonetica, a modificat si sensul, astfel încît astazi apa chioara înseamna "zeama lunga" sau "posirca" (totusi, dupa P. Tanase, RLR, LXX, 41-5, este vorba de chior "cu un singur ochi"; si, dupa Buescu, RPF, II, 337, de un cuvînt diferit, în legatura cu sp. chirla, port. chilra). Pentru semantismul lui chiar, adv., cf. it. (ep)pur(e), lat. pure, germ. rein, si uzul adv. al lui curat (Seineanu, Semasiol., 182). – Din rom. provine rut. tjar (Candrea, Elemente, 407).
regulariza, REGULARIZÁ vb. I. tr. 1. A supune unor norme, unor reguli. 2. A da o forma geometrica regulata unui obiect (corectându-i conturul). 3. A modifica albia unei ape curgatoare pentru a avea un curs regulat. [< fr. régulariser].
remania, REMANIÁ vb. I. tr. A modifica (o lucrare, o institutie etc.); (spec.) a schimba compozitia unui guvern. [Pron. -ni-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. remanier].
rusifica, RUSIFICÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) asimila cu populatia de limba rusa. 2. tr. A modifica (un cuvânt, o expresie etc.) dupa structura limbii ruse. [Cf. fr. russifier].
revizui, REVIZUÍ vb. IV. tr. A revedea, a cerceta din nou; a reexamina, a controla pentru a modifica ceva. [P.i. -iesc, conj. -iasca. / cf. fr. réviser, lat. revisere].
staminodiu, STAMINÓDIU s.n. Stamina modificata, devenita sterila. [Pron. -diu. / < fr. staminode, cf. lat. stamen – stamina, gr. eidos – forma].
conjuga, conjugá (conjúg, conjugát), vb. – 1. A modifica formele unui verb. – 2. A se combina, a se uni. Lat. coniugare (sec. XIX), asimilat lui a înjuga. – Der. conjugal, adj., din fr. conjugal.
migrare, Migrare orizontala a dintelui fara modificarea axului de implantare.
tectonică, TECTÓNICĂ s.f. 1. Ramura a geologiei care studiaza modificarile stratelor geologice datorita miscarilor scoartei terestre; geotectonica. 2. Structura geologica. [Gen. -cii. / < fr. tectonique, cf. gr. tekton – tâmplar].
tensioactivitate, TENSIOACTIVITÁTE s.f. Însusire a corpurilor puse în solutii de a modifica tensiunea superficiala a solventului. [Cf. fr. tensio-activité].
truca, TRUCÁ vb. I. 1. tr. A interveni asupra a ceva modificându-i sau alterându-i aspectul, caracterele particulare, functionarea etc., mai ales pentru a-i însela pe altii. 2. tr. A modifica temporar aspectul, înfatisarea pentru a crea o anumita aparenta în teatru, cinema etc. 3. intr. A folosi trucuri (1); a contraface. [< fr. truquer].
face, fáce (fác, facút), vb. – 1. A înfaptui, a produce. – 2. A crea, a izvori. – 3. A da forma. – 4. A construi, a dura, a edifica. – 5. A plasmui, a imagine, a scrie, a picta. – 6. A naste, a da viata, a aduce pe lume. – 7. A rodi, a da roade. – 8. A produce, a provoca. – 9. A transforma, a preface, a deveni. – 10. A însuma, a valora. – 11. A petrece, a parcurge un interval de timp. – 12. A savîrsi, a faptui, a comite. – 13. A executa, a practica, a exercita. – 14. A se ocupa cu ceva. – 15. A se afla, a se gasi. – 16. A pregati, a aranja. – 17. A curata. – 18. A întocmi, a elabora. – 19. A aprinde. – 20. A gati, a pregati. – 21. A împarti cartile de joc. – 22. A proceda, a se comporta. – 23. A se descurca. – 24. A stabili, a introduce. – 25. A tine, a efectua, a organiza. – 26. A vorbi, a rosti. – 27. A vraji, a fermeca. – 28. A pricinui, a cauza. – 29. A se îndrepta, a o lua spre. – 30. (Refl.) A deveni, a ajunge. – 31. (Refl.) A se preface, a se preschimba. – 32. A se produce, a se ivi. – 33. (Refl.) A creste, a se forma. – 34. (Refl.) A se arata. – 35. (Refl.) A parea, a da impresia. – 36. (Refl.) A se abate, a se îndeparta. – 37. (Refl.) Cu prep. pe, a dobîndi, a capata. – 38. (Refl., impersonal) Merita, se cuvine, se cade. – 39. (Refl. cu dat.) A-si cauta: îsi facea de lucru pe lînga vatra (Rebreanu). – 40. (Cu pron. dat. si acuz.) A i-o plati cuiva, a se razbuna: eram în adevar hotarîta sa i-o fac (Bassarabescu). – 41. (Imperativ) Du-te, mergi; exprima un imperativ atenuat: pîna una alta, fa de te spala (Galaction). – Mr. fac, fapta, fatire; megl. fac, fat, istr. facu, facut. Lat. facĕre (Diez 182; Puscariu 566; Candrea-Dens., 534; REW 3128; DAR); cf. it. fare (sard. fakere), prov., fr. faire, sp. hacer, port. fazer. V. si Gust. Rudberg, Le développement de facere dans les langues romanes, Paris 1873. Sensul de "a naste, a da viata" (6) apare de asemenea în mai multe multe dialecte it. Sensul 41 este frecvent în v. it. (cf. Dante, Inferno, XVII, 93: Fa che tu m’abbracce). Der. facere, s.f. (fapt, act; actiune; înv., opera; creatie; nastere); facas, s.m. (înv., vrajitor, vraci); facator, s.m. (înv., creator, autor), der. cu suf. – ator, l-a înlocuit pe faptor si este la rîndul lui deplasat de faptuitor, pastrat numai în comp. binefacator, adj. (care face bine); raufacator, s.m. (criminal); facatura, s.f. (vraja, farmec); facut, s.n. (munca, activitate; nastere; vraja); aface, adv. (în expresia a avea aface, a avea legatura), de la inf. a face, cf. afacere; contraface, vb., reconstituit pe baza fr. contrefaire; desface, mr. disfeatire, vb. (a desface; a deschide, a destupa; a anula; a dezdoi); preface, mr. prifac, prifatire, megl. prufac, vb. (a modifica, a transforma, a reface; refl., a se transforma; refl., a simula, a se preface), dupa Puscariu 1371 reprezinta un lat. •per-facĕre (în loc de perfĭcĕre), cu ultimul sens împrumutat din rus. pritvorjati sja (mai probabil este o formatie neologica, din sec. XIX, ca prefira, pregati, etc.); prefacatorie, s.f. (simulare; ipocrizie); prefacut, adj. (transformat, ipocrit); reface, vb. (a face din nou, a restaura), formatie neol. Cf. fapt, faptura. Der. neol. factaj, s.n. (distribuire la domiciliu), din fr. factage; factice, adj. (fictiv; artificial), din fr. factice; factiune, s.f. (banda; grupare politica), din fr. faction; factios, adj. (care face parte dintr-o factiune), din lat. factiosus, prin intermediul fr. factieux; factor, s.m. (postar), din lat. factor, prin intermediul fr. facteur (se eccentueaza fáctor si factór, pentru sensul 2); factorie, s.f. (agentie), din sp. factotum, s.m., din lat., prin intermediul fr.; factura, s.f., din fr. facture; factura, vb., din fr. facturer; facturier, s.n., din fr. facturier.
morfotropie, MORFOTROPÍE s. f. (min.) totalitatea modificarilor care intervin în forma si dimensiunile unei retele cristaline, ca urmare a înlocuirii chimice a unei parti din particulele componente. (< morfo- + -tropie2)
nodular, NODULÁR, -Ă adj. 1. cu noduli, cu aspect de nodul. 2. fonta ~a = fonta modificata în care masa de baza este formata din perlita sau ferita, iar grafitul are forma de noduli. (< fr. nodulaire)
oncogen, ONCOGÉN, -Ă I. adj., s. n. (agent) cancerigen. II. s. f. gena anormala care genereaza modificari de natura canceroasa. (< fr. oncogène)
paralelism, PARALELÍSM s. n. 1. proprietate a doua drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate. 2. paralela (III, 3) o ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale între ele. 3. compozitie prin care se alatura doua idei, sentimente, aspecte prin constructii sintactice. ♢ (muz.) miscare în aceeasi directie a vocilor, fara modificare a intervalelor dintre ele. 4. (biol.) aparitie a unor caractere similare în cursul evolutiei, în populatii (specii) înrudite filogenetic. (< fr. parallélisme)
paroxism, PAROXÍSM s. n. 1. intensitate maxima a unei boli, a unui sentiment etc. ♢ surescitare, tulburare extrema. 2. intensificare brusca a activitatii fortelor interioare ale Pamântului, care duce la formarea muntilor si la modificari ale scoartei terestre. (< fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, gr. paroxysmos)
pedală, PEDÁLĂ s. f. 1. pârghie de manevra sau de comanda actionata cu piciorul. ♢ dispozitiv de imprimare la tiparul înalt actionat cu piciorul. 2. mecanism la unele instrumente muzicale (pian, orga, armoniu) care, actionat cu ajutorul picioarelor, serveste la modificarea timbrului, duratei si înaltimii sunetelor. ♢ sunet prelung si grav, care dureaza mai multe masuri. (< fr. pédale)
radiochimie, RADIOCHIMÍE s. f. ramura a chimiei care studiaza modificarile chimice provocate de radiatiile ionizante. (< fr. radiochimie)
regulariza, REGULARIZÁ vb. tr. 1. a supune unor norme, unor reguli. ♢ a pune în ordine, în concordanta. ♢ a cerceta erori de înregistrare prin stornari, virari etc. ♢ a stabili si a achita suma în contul careia s-au facut plati provizorii. 2. a da o forma geometrica regulata unui obiect. 3. a modifica albia unei ape curgatoare pentru a avea un curs regulat. (< fr. régulariser)
remania, REMANIÁ vb. tr. 1. a modifica (o lucrare, o instalatie, o institutie); a schimba compozitia unui guvern. 2. a înlatura defectele unor materiale sau produse care nu corespund prescriptiilor tehnice impuse. (< fr. remanier)
remodela, REMODELÁ vb. tr. 1. a îmbunatati aspectul, forma unui lucru. 2. a modifica organizarea, structura unui lucru, pentru a-l adapta la cerintele actuale. (< fr. remodeler)
rinolalie, RINOLALÍE s. f. tulburare a vocii datorita modificarilor rezonantei cavitatilor nazale. (< fr. rhonolalie)
rusifica, RUSIFICÁ vb. I. tr., refl. a (se) asimila cu populatia de limba rusa. II. tr. 1. a face sa adopte institutiile, obiceiurile Rusiei. 2. a modifica (un cuvânt, o expresie etc.) dupa structura limbii ruse. (< fr. russifier)
staminodiu, STAMINÓDIU s. n. stamina modificata, devenita sterila. (< fr. staminode)
sulfhemoglobină, SULFHEMOGLOBÍNĂ s. f. hemoglobina modificata în cursul intoxicarii cu hidrogen sulfurat sau cu sulfamide. (< fr. sulfhémoglobine)
supramaturaţie, SUPRAMATURÁŢIE s. f. stadiu al semintelor si fructelor ajunse la maturitate. o ~ ovariana = totalitatea modificarilor care survin într-un ovul ramas nefertilizat o perioada mai lunga decât cea normala. (dupa fr. surmaturation)
suprasterol, SUPRASTERÓL s. m. derivat toxic de sterol produs printr-o profunda modificare structurala a vitaminei D2. (< engl. suprasterol)
taraj, TARÁJ s. n. determinare numerica sau analitica a valorilor unor parametri ce intra în structura unui model matematic. o tir de ~ = tragere experimentala de artilerie pentru a determina modificarile vitezei initiale în functie de starea pulberii întrebuintate. (< fr. tarage)
tectonic, TECTÓNIC, -Ă I. adj. referitor la tectonica. II. s. f. 1. ramura a geologiei care studiaza modificarile straturilor geologice datorate miscarilor scoartei terestre; geotectonica. 2. structura geologica. (< fr. tectonique)
tensioactivitate, TENSIOACTIVITÁTE s. f. proprietate a unei substante dintr-o solutie de a modifica tensiunea superficiala a solventului. (< fr. tensioactivité)
textura, TEXTURÁ vb. tr. a modifica proprietatile fizice ale fibrelor sintetice textile în scopul îmbunatatirii calitatilor termoizolante, extensibile etc. (< fr. texturer)
tranzienţă, TRANZIÉNŢĂ s. f. 1. caracterul a ceea ce este tranzient; efemeritate. 2. devenire continua a realitatii, care impune o permanenta modificare a relatiilor omului cu realitatea înconjuratoare, o adaptare a acestor relatii si a omului la noile conditii. (< engl. transience)
truca, TRUCÁ vb. I. tr. 1. a modifica prin frauda; a contraface, a falsifica. 2. a modifica temporar aspectul pentru a crea o anumita aparenta în teatru, cinema etc. II. intr. a se folosi de trucuri1 (1), de expediente. (< fr. truquer)
tuberi, TUBERI- elem. "tulpina modificata, tuber". (< fr. tubéri-, cf. lat. tuber)
variometru, VARIOMÉTRU s. n. 1. aparat pentru masurarea variatiilor câmpului magnetic pamântesc. 2. instrument pentru masurarea modificarilor presiunii atmosferice. ♢ aparat pentru masurarea vitezei pe verticala a avioanelor. 3. dispozitiv pentru reglarea fina a inductantei unui circuit. (< fr. variomètre)
vitrifica, VITRIFICÁ vb. tr. a modifica structura unei substante prin încalzire la o temperatura înalta, încât sa devina compacta si cu luciu sticlos; a vitrifia. (< fr. vitrifier, lat. vitrificare)
formă, fórma (fórme), s.f. – Categorie care desemneaza structura interna si externa a unui continut. – Var. (Trans.) furma. Lat. forma (sec. XVII). Var., din sas. Furm (Lacea, Dacor., III, 750). – Der. forma, vb. (a face); formati(un)e, s.f. (alcatuire); neformat, adj. (crud, verde); format, s.n. (dimensiune); formal, adj. (privitor la forma); formula, s.f. (expresie precisa a unei idei); formula, vb. (a da o forma precisa unei idei); conforma, vb. (a conforma); deforma, vb. (a strîmba; a denatura); informa, vb. (a înstiinta, a anunta); informati(un)e, s.f. (înstiintare; veste); reforma, vb. (a modifica, a înnoi); reformator, s.m. (persoana care reformeaza); reforma, s.f. (transformare sociala, politica, etc. pentru a obtine un progres); performanta, s.f. (proba de campionat), toate din fr. – Cf. farîma.
grăbi, grabí (grabésc, grabít), vb. – 1. A face pe cineva sa actioneze mai repede, a zori. – 2. (Refl.) A actiona mai repede, a se zori, a da zor. – 3. A forta, a face ceva în mod pripit. Sl. grabiti "a rapi" (Miklosich, Lexicon, 140; Cihac, II, 126; DAR). Sensul din rom. lipseste la toti der. din sl.; pare normal din punct de vedere semantic (cf. lat. rapidus de la rapere), însa este ciudata modificarea, specifica numai rom. Cf. graba, grebla. Der. graba, s.f. (iuteala, zor); degraba, adv. (rapid; mai degraba, mai curînd); grabita, s.f. (Trans., specie de pîine mare); grabita, s.f. (aluat de pîine cu care se încearca cuptorul); grabitor, s.m. (struguri timpurii); grabnic, adj. (care se grabeste; precipitat; timpuriu; prematur; neprevazut); negrabnic, adj. (înv., calm); grabnicie, s.f. (zor).
grămătic, gramatíc (gramatíci), s.m. – Secretar, scriitor de cancelarie. – Mr. gramatic. Ngr. γραμματιϰός (Murnu 27), cf. bg. gramatik. Sec. XVI., înv. – Der. gramatica, s.f. (ansamblu de reguli cu privire la modificarea cuvintelor), din ngr. γραμματιϰή (sec. XVII); gramatical, adj., din fr.; gramaticesc, adj. (gramatical), sec. XVII, înv.
jumătate, jumatáte (jumatắti), s.f. – 1. Fiecare din cele doua parti egale în care se poate divide un întreg. – 2. Fiecare din cele doua parti egale dintr-un litru, dintr-un kilogram. – 3. Claie mica din 7 pîna la 20 snopi, considerata jumatate de capita. – 4. Sot, consort. – Var. vulg. juma(te). Mr. giumitate, megl. jimitate. Lat. mĕdĭĕtātem, probabil printr-o metateza •diemitatem si cu rezultatul dj › gi (mr.) › ji (megl.), ca ajunge, ajuta, jos. Înainte fusese propus lat. dimidiĕtātem. Aceasta der., semnalata înca de Cipariu, Elem., 61, a fost adoptata într-o forma modificata de Philippide, O ramasita din timpuri stravechi, 11; Koerting 2977; Densusianu, Rom., XXXIII, 281; Tiktin; si Pascu, I, 133, care pleaca de la medietatem, prin intermediul unei forme •jimitatem, rezultata din încrucisarea cu gr. ἤμισυ dupa Philippide; prin intermediul unei metateze, dupa Tiktin. Der. din lat. a fost abandonata de catre toti cercetatorii moderni, care admit totusi, o încrucisare cu dimidietatem, pentru a explica finala cuvîntului. În general se admite ca jumatate reprezinta în prima sa parte alb. giymës, giymësë "jumatate" (Miklosich, Rum. Unters., I, 269; Miklosich, Consonant, II, 12; Spitzer, Mitt. Wien, 322; Capidan, Raporturile, 528; Philippide, II, 718; Rosetti, II, 118). Explicatia este laborioasa si nu pare a fi probabila: conform ei, alb. giymë (‹ gr. ἤμισος cu o spiranta secundara, dupa Meyer 153), reprezinta un primitiv •gjumëtë (ceea ce se opune der. pe care am citat-o); si de aici rom. jumatate, prin der. cu suf. -ate, sau prin încrucisare cu dimidietatem. Etimonul alb. nu pare posibil, deoarece, pe lînga dificultatea s › t, este ciudat paralelismul între alb. gj (ghi) fata de rom. g › j (cf. alb. gemp, rom. ghimpe, alb. güs, rom. ghiuj, etc.). Der. jumatati (var. înjumatati, jumatata), vb. (a taia în doua, a despica; a reduce la jumatate).
moş, mos (mósi), s.m. – 1. Batrîn. – 2. Bunic. – 3. Stramos. – 4. Fondatorul, precedesorul unei familii, strabun comun. – 5. (Înv.) Avere, proprietate, parte dintr-o mosie care provine dintr-o singura mostenire. – 6. Titlu de respect care se da barbatilor în etate; bunic, unchi. – 7. (Mold.) Unchi. – 8. Ziua mosilor. – 9. (Munt.) Tîrg, iarmaroc care se tine de obicei în Ziua mortilor. – Mr. moase, megl., istr. mos. Origine suspecta. Prezenta cuvîntului în toate dialectele, uzul sau general (ALR, I, 189; sensul de "bunic" care apare în ALR, I, 169, numai pentru Banat si Trans. este în realitate mult mai extins) si compunerea cu stra- (v. stramos), care nu apare decît în elementele traditionale, arata sigur ca-i vorba de un cuvînt latin. Este probabil annōsus "încarcat de ani", cu consoana finala modificata prin analogie cu pl., ca în cossus › cos. Afereza lui a- nu este imposibila, cf. amita › mat(use), si care a fost sustinuta de prezenta lui stramos. Schimbul •nos › mos este mai greu de explicat, fara îndoiala cf. magar, si pîna la un anumit punct miel, mita. În general este considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din Batrîni, I, 294), identic cu alb. mošë "vîrsta" (Philippide, II, 724; Pascu, II, 223; P. Papahagi, Jb., XII, 539; cf. Iordan, Dift., 208; Rosetti, II, 118). Dupa P. Papahagi, Notite etim., 38, din mama, cu suf. -os, ipoteza care nu se sustine. Comp. mos Martin, s.m. (numele ursului), cf. REW 5381; mosteaca, s.m. (ofiter lenes), din Mos Teaca, personaj literar creat de Anton Bacalbasa (1893). Der. moase, s.f. (batrînica; bunica; matusa, titlu de respect; femeie care asista la nastere), cuvînt de uz general (ALR, I, 212), mai ales cu ultimul sens; mosean, s.m. (înv., mostenitor; înv., proprietar; rar, coproprietar); mosi, vb. (a da ajutor la nastere; a se foi); mosit, s.n. (asistenta moasei la nastere); mosic, s.m. (batrînel); mosie, s.f. (înv., origine, speta; înv., patrie, tara; înv., patrimoniu; proprietate, mostenire); mosier, s.m. (proprietar funciar); mosieresc, adj. (de mosier); mosinas, s.m. (Bucov., înv., agricultor, proprietar), pentru al carui suf. cf. boiernas; mosneag, s.m. (batrîn, batrînel), în loc de mosneac, pentru al carui suf. cf. rusneac, cuvînt moldovenesc adoptat de la literatura (dupa Candrea, în loc de •mosteneag, dim. al lui mostean; dupa Scriban, în loc de •mosineac, cf. si Bogrea, Dacor., III, 733); mosnegeste, adv. (ca batrînii); mosoaica, s.f. (Mold., oala, ulcior), numita asa pentru ca se obisnuieste sa se dea de pomana în ziua mortilor (Candrea); mosut, s.m. (ciocîrlie, Alauda cristata), poate în loc de •motut › mot "smoc"; stramos, s.m. (strabunic; antecesor), cu pref. stra-; stramoase, s.f. (strabunica); stramosesc, adj. (ancestral); stramosie, s.f. (calitate de stramos). – Cf. mosnean. Din rom. provin rut. mošul "bunic", moša, "bunica" si "moasa" (Candrea, Elemente, 408); bg. moš, mošija (Capidan, Raporturile, 232), mošierin (Candrea, Elemente, 404), mag. mósuly "batrîn" (Edelspacher 19).
pipotă, pípota (pípote), s.f. – Stomac de pasare, rînza. – Var. chipota. Trans. picota. Ngr. •ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος "ficat", ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca în ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), •ἐφήπαπα ar fi trecut la •πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, •pipata s-a modificat datorita influentei consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. Alte explicatii nu par suficiente: din ceh. pipati "a privi" (Cihac, II, 256), cf. rut. pipotĭ "cobe, tîfna" (Scriban); din gr. ἤπαρ încrucisat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); în legatura cu sl. pąpukŭ "buric" (Tiktin).
plăpînd, plapînd (-da), adj. – 1. Debil, firav. – 2. Fragil. Origine expresiva. Der. din lat. •palpabundus ‹ palpāre "a mîngîia" (Cihac, I, 223; Candrea, Rom., XXXI, 309; Loewe 14; Candrea-Dens., 1401; Candrea, Éléments, 7; Puscariu 1332; REW 6174; Rosetti, I, 170), sau din palpandus (Tiktin), este greu de admis din motive fonetice si formale. Mai probabil trebuie sa se porneasca de la o radacina expresiva plap-, ca pîlp(îi), fîlf(îi), care ar arata aceeasi idee de "a bate, a se misca slab": plap- nu este fara îndoiala altceva decît pîlp- cu metateza. Terminatia e mai putin clara si s-ar putea datora unei analogii cu blînd, flamînd; dar este de remarcat ca nu exista certitutdinea unei folosiri cu adevarat populare a acestui cuvînt, care apare la autori, din a doua jumatate a sec. XIX si ca, prin urmare, ar putea fi creat arficial, ca tremurînda, surîzînda, apartinînd aceleiasi epoci. Aceleiasi radacini expresive apartin plapau, adj. (Mold., neghiob, natîng), pe care Cihac, II, 260, îl punea în legatura cu ceh. plepe "moale, delicat", si pleoapa (var. pleopa, plopa, înv. plehupa), s.f. (membrana mobila a ochiului; capacul de la sicriu), ca si plapînd, se foloseste mai ales în Munt. (ALR, I, 17) si care a primit pâna acum diferite explicatii, toate insuficiente: din lat. palpebra, cu o puternica modificare fonetica (Diez, I, 302; Tuttle, Rom. R., I, 439; Tiktin; cf. împotriva Densusianu, Rom., XXXIII, 283); lat. pupula, cu metateza •pluppea (Puscariu, ZRPh., XXVIII, 689; Puscariu 1335; REW 6616; Scriban); sl. •prechlupa "capac", cf. bg. pohlupka (Densusianu, GS, I, 143); sau dintr-un cuvînt anterior indoeurop. (Rusu, Dacor., XI, 148). Prin aceeasi intentie expresiva trebuie sa se explice sp. plepa "persoana care are multe defecte", pe care Corominas, III, 822, îl considera de origine incerta; cf. si lat. palpebra ‹ palpare (Walde-Pokorny 445).
schimba, schimbá (-b, -át), vb. – 1. A înlocui ceva, a permuta. – 2. A modifica, a transforma. – 3. A ceda, a lasa un obiect pentru contravaloarea lui. – 4. A înlocui, a substitui. – 5. A denatura, a altera. – 6. (Refl.) A înlocui, a substitui. – 7. (Refl.) A se primeni. – Megl. schimb(ari). – Var. înschimba. Lat. •excambiāre (Puscariu 1548; REW 2949), cf. it. scambiare, prov. escambiar, fr. échanger. Fonetismul din rom. se explica printr-o metateza •scîmbia › •scîimba, ca în habeat › aiba, rubeum › roib, etc. Der. schimb, s.n. (mutare; înlocuire; renovare; transformare; modificare; rufe curate), postverbal; schimbacios, adj. (instabil, inconstant, nestatornic); schimbas, s.m. (în trecut, militian în serviciu regulat o saptamîna pe luna); schimbator, adj. (variabil, volubil, versatil); neschimbat, adj. (fara schimbari, fara modificari, inalterat); preschimba, vb. (a schimba, a face schimb, a transforma); schimbis, adv. (alternativ); schimboaie, s.f. (Mold., regulator la plug); schimbaciune (var. schimbatura), s.f. (înv., schimb).
bergamotasf, BERGAMOTA s.f. 1. Arbore mediteraneean din familia citricelor (Citrus Aurantium) originar din Asia de Sud-Vest, cu fructe mici, de forma unei pere. 2. Ulei aromatic extras din florile de bergamota, folosit in industria alimentara si cosmetica. Din it. bergamotta, varianta modificata din tc. armudu (para beiului).
toarce, toárce (-orc, -órs), vb. – 1. (Înv.) A vira, a schimba directia. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torsu, toarsa, toarcere; megl. torcu, tors, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare •tǒrquĕre (Puscariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer. – Der. torcator, s.m. (filator); torcatoare, s.f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s.n. (actiunea de a toarce; tort); tort, s.n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, tortel), s.m. (catina, inita, Cuscuta); tortotel (var. întortel), s.m. (tortel); întoarce, vb. (a suci, a rasuci; a schimba directia; a face pe cineva sa-si schimbe parerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despagubi; a converti; a castra, a jugani; a da o alta fata unei haine uzate; refl., a se îndrepta catre, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Puscariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcator, s.n. (tindeche la razboiul taranesc); întorcatura, s.,f. (înv., rascoala, razvratire; Trans., prima vizita a tinerilor însuratei la parintii unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, rasucit; rasturnat; strîmb; castrat; întarcat; se spune si despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o calatorie si care nu se manînca); întors, s.n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlatura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsatura, s.f. (cotitura; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsura, s.f. (schimb; plug); toarta, s.f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibra sau sfoara rasucita, cf. calabr. torta "legatura de fir între jug si oistea plugului", sicil. tòrta "batatura"; rastoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a rascumpara).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc