Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru ida
absidal, ABSIDÁL, -Ă adj. v. absidial.
absidă, absída s. f. nisa în forma semicirculara situata în continuarea navei centrale a unei bazilici sau biserici. (< fr. abside, lat. absida)
absidă, ABSÍDĂ, abside, s.f. Nisa semicirculara sau poligonala care închidea nava centrala a unei bazilici romane. ♦ Incapere semicirculara destinata altarului în bazilicile crestine. – Din fr. abside, lat. absida.
absidial, absidiál, -a adj. referitor la absida. (< fr. absidial)
absidial, ABSIDIÁL, -Ă, absidiali, -e, adj. Care tine de absida; privitor la absida. [Pr.: -di-al. – Var.: absidál, -a adj.] – Din fr. absidal.
absidiolă, absidióla s. f. mica absida. (< fr. absidiole)
absidiolă, ABSIDIÓLĂ, absidiole, s.f. 1. Mica absida laterala la unele bazilici romane. 2. Mica absida lânga altar la bisericile crestine. [Pr.: -di-o-] – Din fr. absidiole.
acetaldehidă, ACETALDEHÍDĂ, acetaldehide, s.f. (Chim.) Aldehida acetica. – Din fr. acétaldéhyde.
acetamidă, ACETAMÍDĂ, acetamide, s.f. (Chim.) Amida a acidului acetic. – Din fr. acétamide.
acetic, ACÉTIC, -Ă, acetici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid acetic = acid organic obtinut sintetic sau prin oxidarea alcoolului etilic, care se prezinta ca un lichid incolor, cu miros întepator si este folosit în industria colorantilor, farmaceutica, în alimentatie etc. Fermentatie acetica = fermentatie care transforma alcoolul etilic în acid acetic, folosita la fabricarea otetului. Aldehida acetica = lichid incolor cu miros întepator, folosit la prepararea acidului acetic, a acetatului de etil, în industria chimica de sinteza etc.; acetaldehida. – Din fr. acétique.
achiu, ACHÍU2, achiuri, s.n. 1. Bila de încercare la jocul de biliard, care urmeaza sa stabileasca persoana care începe partida. 2. Tac2. – Din fr. acquit.
acidamină, ACIDAMÍNĂ, acidamine, s.f. Produs obtinut prin transformarea treptata a albuminoidelor alimentare. – Din fr. acidamine.
aconitină, ACONITÍNĂ, aconitine, s.f. Substanta alcaloida extrasa dintr-o planta cu proprietati toxice, care provoaca inhibitia centrilor nervosi respirator, circulator si vasomotor. – Din fr. aconitine.
acoperi, ACOPERÍ, acópar, vb. IV. 1. Tranz. A pune peste un obiect sau peste o fiinta ceva care le ascunde sau le protejeaza. ♢ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a savârsi fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care sa-l închida, sa-l astupe. ♦ A pune acoperis unei cladiri. 3. A aplica un strat de material pe suprafata unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzura etc. 4. Tranz. (Mil.) A apara, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adapost prin masuri si acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tainui. 6. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înabusi. 7. Refl. si tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face fata cheltuielilor. 8. Tranz. (Sport; frantuzism) A strabate o distanta. ♢ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acópera, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.
acoperire, ACOPERÍRE, acoperiri, s.f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. Punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care împiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ♢ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savârsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ♢ Acoperire în aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.
acrilic, ACRÍLIC, -Ă, acrilici, -ce, adj. 1. (Chim.; în sintagma) Acid acrilic = lichid incolor cu miros întepator obtinut prin oxidarea acroleinei si folosit la fabricarea unor materiale sintetice. 2. (Despre produse industriale) Care este obtinut cu ajutorul derivatilor acidului acrilic (1). Fibra acrilica. – Din fr. acrylique.
acroleină, ACROLEÍNĂ, acroleine, s.f. Aldehida nesaturata, care se obtine prin distilarea glicerinei cu acid sulfuric si care se prezinta ca un lichid cu miros înecacios, lacrimogen. [Pr.: -le-i-] – Din fr. acroléine.
acuarelă, ACUARÉLĂ, acuarele, s.f. 1. Tehnica picturala în care sunt întrebuintate culori diluate cu apa. 2. Vopsea solida care se întrebuinteaza în acuarela (1). 3. Pictura executata în acuarela (1). [Pr.: -cu-a-] – Din fr. aquarelle.
acut, ACÚT, -Ă, acuti, -te, adj. 1. Ascutit, patrunzator. 2. (Despre boli) Cu evolutie rapida, cu caracter de criza. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascutit2, subtire. – Din lat. acutus, it. acuto.
acvadag, ACVADÁG s.n. Solutie de grafit coloidal folosita ca strat conductor pe suprafata interioara a partii tronconice a tuburilor catodice. – Din germ. Acvadag.
aderenţă, ADERÉNŢĂ, aderente, s.f. 1. (Med.) Ţesut fibros care se dezvolta în special în cavitatile seroase, în urma unei infectii sau interventii chirurgicale, unind organe care în mod normal sunt separate; brida. 2. (Tehn.) Forta care mentine alaturate doua corpuri aflate în contact. Aderenta dintre rotile unui vehicul si sosea. ♦ Fenomen de legatura între beton si otel în constructiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare constienta la ceva. – Din fr. adhérence.
adeziune, ADEZIÚNE, adeziuni, s.f. 1. Aderare, atasare (la ceva), solidarizare constienta (cu ceva). ♢ Expr. A-si da adeziunea (la ceva) = a adera (1). 2. Fig. Atractie între doua suprafete aflate în contact foarte strâns, datorita fortelor intermoleculare, care actioneaza la distante relativ mici. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. adhésion, lat. adhaesio, -onis.
admite, ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevarat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngadui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi pe un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.
admitere, ADMÍTERE, admiteri, s.f. Actiunea de a admite. ♢ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o institutie de învatamânt. – V. admite.
adrenocrom, ADRENOCRÓM s.n. Produs de oxidare a adrenalinei, de culoare caramizie, cu actiune hemostatica si tonifianta asupra peretilor vaselor sanguine. – Din fr. adrénochrome.
aera, AERÁ, aerez, vb. I. Tranz. 1. A introduce aer1 (1) în masa unui lichid, a unui material grunjos sau care este în forma de pasta fluida. 2. A raci materialele dintr-un siloz prin introducerea de aer1 (1) sub presiune sau prin vânturare cu lopeti. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérer.
monolitiza, MONOLITIZÁ vb. tr. a solidariza elementele de constructie din beton turnate separat. (< monolit + -iza)
afinare, AFINÁRE, afinari, s.f. Actiunea de a afina; afinaj. 1. Proces de îndepartare a impuritatiilor dintr-un metal sau dintr-un aliaj. ♦ Perioada din procesul de eleborare a otelului, în care se produce oxidarea elementelor însotitoare si se îndeparteaza oxizii rezultati. 2. Operatie de purificare a zaharului brut, premergatoare decolorarii si rafinarii. 3. Eliminarea completa a gazelor produse în topitura de sticla pentru a se realiza omogenizarea acesteia. – V. afina.
afocal, AFOCÁL, -Ă, afocli, -e, adj. (Despre sisteme optice) Care este format din doua (grupuri de) lentile, asezate astfel încât focarul-imagine al uneia sa coincida cu focarul-obiect al celeilalte. – Din fr. afocal.
monohibridism, MONOHIBRIDÍSM s. n. monohibridare. (< fr. monohybridisme)
monohibrida, MONOHIBRIDÁ vb. tr. a încrucisa doi genitori din aceeasi specie care difera printr-un singur caracter ereditar. (< fr. monohybrider)
monohibrid, MONOHIBRÍD, -Ă adj., s. m. (organism) rezultat prin monohibridare. (< fr. monohybride)
agrafă, AGRÁFĂ, agrafe, s.f. 1. Nume dat unor obiecte care servesc sa prinda sau sa fixeze o haina, parul etc. ♦ Piesa de metal cu care se leaga blocurile de piatra, se fixeaza zidaria etc. 2. (Med.) Mica piesa metalica cu care se prind si se mentin unite buzele unei plagi pâna la cicatrizare; copca. 3. Ornament în forma de consola la capatul unui arc. – Din fr. agrafe.
aguridă, AGURÍDĂ, aguride, s.f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.
agurijoară, AGURIJOÁRĂ, agurijoare, s.f. Planta erbacee decorativa, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz si rosii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Agurida + suf. -ioara.
aida, ÁIDA interj. v. HÁIDE (2.) (Cu functie de imperativ, corespunzând unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♢ (Împrumutând desinente verbale de pers. 1 si 2 pl.) Haidem la plimbare. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. [DEX '96]
aide, ÁIDE interj. v. HÁIDE (2.) (Cu functie de imperativ, corespunzând unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♢ (Împrumutând desinente verbale de pers. 1 si 2 pl.) Haidem la plimbare. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide. [DEX '96]
alăsidă, ALĂSÍDĂ s.f. v. alesida.
alături, ALẮTURI adv. 1. (Local) Lânga cineva sau ceva, la dreapta sau la stânga cuiva sau a ceva. ♢ Loc. adj. De alaturi = vecin, învecinat. ♢ Expr. (Fam.) A nimeri (sau a fi, a merge, a calca) alaturea cu drumul = a gresi (în comportare, în pareri etc.). ♦ În alt punct decât cel vizat (dar foarte aproape de acesta). 2. (Modal) Unul lânga altul, unul împreuna cu altul (sau cu altii). ♢ Loc. prep. Alaturi de... (sau, rar, cu...) = pe acelasi plan, pe lânga. ♢ Expr. A fi alaturi de cineva = a fi solidar cu cineva. [Var.: alaturea adv.] – A3 + lature.
albi, ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. si tranz. A deveni sau a face sa devina (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenti oxidanti sau reducatori pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmentii naturali. ♦ A colora usor în albastru un produs textil pentru a obtine un efect de alb intens. ♦ A decolora, partial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încarunti; p. ext. a îmbatrâni. 2. Intranz. A iesi în evidenta, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A straluci. – Din alb.
alchidal, ALCHIDÁL s.m. Rasina sintetica poliesterica, folosita la prepararea unor lacuri si vopsele. – Din germ. Alkidal.
alcov, ALCÓV, alcovuri, s.n. Loc mai ridicat decât podeaua sau firida într-o camera de dormit, unde se asaza patul; p. ext. pat. ♦ Dormitor al unei femei. [Var.: (înv.) alcóva s.f.] – Din fr. alcôve.
aldehidă, ALDEHÍDĂ, aldehide, s.f. Substanta organica obtinuta prin oxidarea moderata a unor alcooli, folosita în industria farmaceutica. ♢ Aldehida formica = formaldehida. Aldehida benzoica = benzaldehida. – Din fr. aldéhyde.
aldol, ALDÓL, aldoli, s.m. (Chim.) Aldehida-alcool obtinuta prin polimerizarea unei aldehide. – Din fr. aldol.
aldosteron, ALDOSTERÓN s.m. Hormon cu structura steroida, asemanatoare corticosteronului, extras din glanda suprarenala. – Din fr. aldostérone.
aldoză, ALDÓZĂ, aldoze, s.f. (Chim.) Monozaharida având în molecula gruparea carbonil (2) caracteristica aldehidelor. – Din fr. aldose.
alesidă, ALESÍDĂ, aleside, s.f. (Înv.) Lantisor întrebuintat la cesornice de buzunar, ca podoaba femeiasca în jurul gâtului etc. [Var.: alasída s.f.] – Din ngr. alisída.
aleurit, ALEURÍT s.n. Roca sedimentara detritica, neconsolidata, formata din fragmente de minerale si de roci cu dimensiunile foarte mici. ♦ Fractiune din sedimente cu aceeasi granulatie. [Pr.: -le-u-] – Din fr. aleurite.
alfabetar, ALFABETÁR, alfabetare, s.n. Set de litere si silabe folosit ca material didactic pentru formarea cuvintelor. – Alfabet + suf. -ar.
alică, ALÍCĂ, alice, s.f. 1. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre proiectilele sferice de plumb cu care sunt încarcate unele cartuse de vânatoare. 2. Fiecare dintre granulele de otel sau de fonta folosite pentru curatarea prin împroscare a suprafetei pieselor sau în foraj. 3. Bucatele de piatra sau de caramida care se pun în tencuiala pentru a întari sau pentru a astupa un gol. [Var.: alíc s.n., halíce s.f.] – Din ngr. haliki "pietricica".
alicărie, ALICĂRÍE s.f. Material de constructie din sparturi de caramida sau din piatra naturala, folosit ca umplutura. – Alic(a) + suf. -arie.
alidadă, ALIDÁDĂ, alidade, s.f. Dispozitiv atasat la diferite aparate topografice, care serveste la masurarea unghiurilor. – Din fr. alidade, lat. alidada.
allabreve, ÁLLA BRÉVE loc. adv. Termen care indica executarea într-o miscare rapida în doi timpi a unei compozitii muzicale scrise în masura de patru timpi. – Loc. it.
aloe, ALÓE s.f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau rosii, dispuse în spice, si cu frunze carnoase care contin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanta solida cu miros placut si cu gust amar, extrasa din frunzele unor specii de aloe si întrebuintata în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe.
alonjă, ALÓNJĂ, alonje, s.f. 1. Piesa mobila sau demontabila care serveste la prelungirea unor obiecte. 2. (Sport) Miscare de întindere rapida a bratelor. ♦ Lungime a bratelor unui sportiv angajat într-o lupta directa cu un adversar. – Din fr. allonge.
aloxan, ALOXÁN s.n. Substanta derivata prin oxidare din acidul uric, cu actiune distructiva asupra celulelor pancreatice secretoare de insulina; provoaca diabetul experimental. – Din engl. aloxan.
alpaca, ALPACÁ2 s.f. Aliaj inoxidabil de nichel, cupru si zinc, folosit la fabricarea tacâmurilor, instrumentelor medicale etc. – Din germ. Alpaka.
alună, ALÚNĂ, alune, s.f. Fructul alunului, de forma sferica sau ovoidala, cu un mic cioc, având la baza un învelis verde în forma de degetar. ♢ Aluna de pamânt (sau americana) = planta anuala din familia leguminoaselor, originara din America de Sud, cu flori galbene, cultivata pentru semintele sale comestibile si uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formeaza în pamânt (de unde vine si numele) si contine substante grase si substante proteice; arahida (Arachis hypogaea). – Lat. •abellona (= abellana [nux]).
amarilidacee, AMARILIDACÉE, amarilidacee, s.f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, de obicei cu bulb si cu ovar inferior; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. amaryllidacées.
monoamidă, MONOAMÍDĂ s. f. corp care poseda o singura functie amida. (< fr. monoamide)
monoacid, MONOACÍD adj., s. m. (corp) care poseda o singura functie acida. (< fr. monoacide)
ambreiaj, AMBREIÁJ, ambreiaje, s.n. Dispozitiv prin care se leaga solidar, pe un timp anumit, doua mecanisme, permitând cuplarea sau decuplarea în timpul functionarii. [Pr.: -bre-iaj] – Din fr. embrayage.
ameninţa, AMENINŢÁ, aménint, vb. I. Tranz. 1. A arata intentia de a face rau cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obtine ceva de la el). 2. A face un gest de amenintare. 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. 4. A fi gata sa..., a fi pe punctul de a... 5. (Rar) A anunta, a vesti, a prevesti ceva rau, primejdios. – Lat. •amminaciare (< minaciae "amenintari").
amerindian, AMERINDIÁN, -Ă, amerindieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Populatii bastinase din America, de rasa mongoloida, numite si piei rosii sau indieni2; (si la sg.) persoana care apartine uneia dintre aceste populatii. 2. Adj. Care apartine amerindienilor (1), privitor la amerindieni; indian2. [Pr.: -di-an] – Din fr. amérindien.
amforă, ÁMFORĂ, amfore, s.f. Vas mare de forma ovoidala sau sferica, cu doua toarte, în care, în antichitate, se pastra si se transporta vinul, untdelemnul, grânele etc. – Din fr. amphore, lat. amphora.
amidază, AMIDÁZĂ, amidaze, s.f. Enzima care desface legatura dintre carbon si azot din diferite substante, fixând elementele apei. – Din fr. amidase.
amidină, AMIDÍNĂ, amidine, s.f. Substanta organica pe baza de amida, folosita în medicamentatie. – Din fr. amidine.
monilia, MONÍLIA s. f. candida2. (< fr., it. monilia)
amilodextrină, AMILODEXTRÍNĂ s.f. Polizaharida obtinuta prin hidroliza partiala a amidonului. – Din fr. amylodextrine.
aminoplast, AMINOPLÁST, aminoplaste, s.n. Rasina sintetica obtinuta prin reactii de policondensare între formaldehida si compusi cu grupare amino. – Din fr. aminoplaste.
angiocolită, ANGIOCOLÍTĂ s.f. Inflamatie a cailor biliare, întâlnita în febra tifoida, calculoza biliara etc. [Pr.: -gi-o-] – Din fr. angiocholite.
anhidridă, ANHIDRÍDĂ, anhidride, s.f. 1. Substanta anorganica care, reactionând cu apa, formeaza un acid. 2. Substanta organica rezultata de obicei prin eliminarea unei molecule de apa dintre doua grupari carboxil. ♦ Anhidrida carbonica = bioxid de carbon, Anhidrida acetica = lichid incolor cu miros intepator, întrebuintat la fabricarea colorantilor, medicamentelor, acetatului de celuloza, etc. – Din fr. anhydride
apsidă, APSÍDĂ apside, s.f. Fiecare din cele doua puncte extreme ale axei mari a orbitei pe care un corp ceresc o descrie în jurul altuia – Din fr. apside, lat. apsida.
arap, ARÁP, arapi, s.m. (Pop.) 1. Persoana care face parte dintr-o populatie africana negroida; p. gener. om cu pielea si parul de culoare neagra. 2. Arab. [Var.: haráp s.m.] – Din bg. arap.
asiză, ASÍZĂ, asize, s.f. Fiecare dintre straturile orizontale de caramida, piatra etc., care alcatuiesc zidaria unei constructii. – Din fr. assise
australoid, AUSTRALOÍD, -Ă, australoizi, -de, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Populatie negroida din Australia si Oceania; (si la sg.) persoana din aceasta populatie. 2. Adj. Care apartine australoizilor (1), privitor la australoizi. [Pr.: a-us-] – Din fr. australoïde.
autodidact, AUTODIDÁCT, -Ă, autodidacti, -te, s.m. si f. Persoana care si-a însusit, fara ajutorul unui profesor sau al unei forme de învatamânt, cunostinte stiintifice si o anumita cultura. [Pr.: a-u-] – Din fr. autodidacte.
autoghidat, AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidati, -te, adj. (Despre mobile) Care îsi dirijeaza el însusi miscarea catre tinta. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoguidé.
autoinstrui, AUTOINSTRUÍ, autoinstruiesc, vb. IV. Refl. A se instrui ca autodidact. [Pr.: a-u-] – Auto1- + instrui.
autoinstruit, AUTOINSTRUÍT, -Ă, autoinstruiti, -te, adj. Care s-a instruit ca autodidact. [Pr.: a-u-] – Auto1- + instruit.
mogul, MOGÚL, -Ă I. adj. referitor la moguli (II). II. s. m. f. membru al dinastiei mongole de origine timurida, care a domnit în India. III. s. m. (fig.) persoana foarte importanta, cu puteri discretionare. (< engl. mogul)
avânt, AVẤNT, avânturi, s.n. 1. Vioiciune, energie, forta în miscari. ♢ Loc. vb. A-si lua avânt = a se avânta. 2. Însufletire, elan, entuziasm. 3. Dezvoltare rapida, progres remarcabil (într-un domeniu, într-o epoca etc.). – Din avânta (derivat regresiv).
azotic, AZÓTIC adj. (În sintagma) Acid azotic = acid oxigenat al azotului, lichid incolor, corosiv, oxidant puternic; acid nitric, apa-tare. – Din fr. azotique.
azotos, AZOTÓS adj. (În sintagma) Acid azotos = acid oxigenat al azotului, cu însusiri oxidante si reducatoare; acid nitros. – Din fr. azoteux.
azvârli, AZVÂRLÍ, azvấrl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o miscare rapida si violenta. ♦ A da la o parte, a lepada (un lucru nefolositor sau vatamator). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi naravas. 3. Refl. A se repezi, a se napusti, a se avânta, a se arunca. – Contaminare între a[runca] si zvârli.
balama, BALAMÁ, balamale, s.f. Mic dispozitiv metalic format din doua piese articulate pe un ax, dintre care cel putin una se învârteste dupa montare în jurul axului, spre a permite unei usi, unei ferestre, unui capac de lada etc. sa se închida si sa se deschida prin rotire partiala; sarniera, tâtâna. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulatii ale corpului. ♢ Expr. A-i (sau a i se) slabi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau tine) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza batrânetii, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.
balenieră, BALENIÉRĂ, baleniere, s.f. Ambarcatie echipata pentru vânatoarea de balene. ♦ Ambarcatie usoara si rapida (cu motor), care serveste pentru transportul persoanelor de pe navele mari la tarm. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. baleinière.
balotaj, BALOTÁJ, balotaje, s.n. Situatie în care, la o alegere, nici un candidat nu întruneste majoritatea de voturi ceruta de lege. – Din fr. ballottage.
bantu, BANTÚ s.m. invar., adj. invar. 1. S.m. invar. Populatie africana negroida, de o mare diversitate antropologica din Africa Ecuatoriala si Meridionala. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de aceasta populatie. [Acc. si: bántu]. – Din fr. bantous.
băşică, BĂSÍCĂ, basici, s.f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor si al animalelor, în care se strâng unele secretii ale organismului; vezica. Basica fierii. •• Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat si întrebuintat ca punga, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajuta pestii la plutire. 2. Umflatura a pielii continând o materie lichida (seroasa). 3. Umflatura mica plina cu aer, care se face la suprafata lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticla) în forma sferica. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) besíca s.f.] – Lat. •bessica(=vessica).
bătător, BĂTĂTÓR1, batatoare, s.n. 1. Bat, lopatica (împletita) în forma de palma etc., cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curata de praf. 2. Suport folosit pentru batutul covoarelor, cuverturilor etc. 3. Bat subtire, la un capat cu o rotita de lemn cu gaurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna în putinei, ca sa se aleaga untul; mâtca, brighidau. 4. Parte a melitei pe care se aseaza transversal inul sau cânepa, spre a fi melitate. 5. Scândura mica, dreptunghiulara, care serveste la tasarea pamântului semanat din gradina. – Lat. batt(u)atorium.
bâţ, BÂŢ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imita o miscare rapida si nervoasa (într-o parte si în alta). [Var.: bâta interj.] – Onomatopee.
benzaldehidă, BENZALDEHÍDĂ s.f. Aldehida derivata din benzen si întrebuintata ca materie prima în industria materiilor colorante. – Din fr. benzaldéhyde.
benzen, BENZÉN, benzeni, s.m. Hidrocarbura lichida, incolora, insolubila în apa, extrasa din gudroanele carbunilor de pamânt sau din petrol, si care se foloseste, ca decolorant, ca materie prima la fabricarea unor compusi organici etc. – Din fr. benzène.
berberidacee, BERBERIDACÉE s.f. pl. Planta din specia mahonia. – Din fr. berberidacée.
beriliu, BERÍLIU s.n. Metal alb, ductil si maleabil, foarte dur, întrebuintat la aliaje si ca dezoxidant; gluciniu. – Din fr. beryllium.
bibilică, BIBILÍCĂ, bibilici, s.f. 1. Pasare domestica de marimea unei gaini, cu pene negre-cenusii împestritate cu alb si cu o proeminenta cornoasa pe frunte (Numida meleagris). 2. Planta erbacee cu flori pestrite (Fritillaria meleagris). - Cf. bg., scr. b i b a.
bicromat, BICROMÁT, bicromati, s.m. Sare obtinuta prin tratarea cu acid a cromatului unui metal. ♢ Bicromat de potasiu = sare cristalizata, portocalie, întrebuintata ca oxidant si colorant. – Din fr. bichromate.
biliverdină, BILIVERDÍNĂ s.f. Pigment de culoare verde, derivat prin oxidare din bilirubina. – Din fr. biliverdine.
mizide, MIZÍDE s. n. pl. ordin de crustacee marine, salmastricole si dulcicole, asemanatoare crevetelor. (< lat. mysidaceae)
bioluminescent, BIOLUMINESCÉNT, -Ă, bioluminescenti, -te, adj. (Despre organisme) Care produce lumina prin oxidari interne. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. bioluminescent.
bitum, BITÚM s.n. Produs solid, plastic, de culoare neagra, obtinut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. si: bítum] – Din fr. bitume.
blidar, BLIDÁR, (1, 2) blidari, s.m., (3) blidare, s.n. 1. S. m. Mestesugar care face blide. 2. S. m. Lingau, linge-blide, linge-talere. 3. S. n. Raft, dulap cu rafturi pe care se pastreaza blidele. – Blid + suf. -ar.
bloc, BLOC, blocuri, s.n. 1. Bucata mare dintr-o materie solida si grea, masa solida dintr-o singura bucata. 2. Gramada de lucruri considerate ca alcatuind o masa unica. ♢ Bloc de desen = grup de foi de hârtie de desenat, lipite între ele la una din margini si pastrate între doua cartoane protectoare. ♦ Loc. adv. În bloc = împreuna, laolalta. 3. Cladire mare cu multe etaje; blochaus. 4. Alianta, întelegere (între state, partide grupari etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. 5. (În sintagma) Bloc motor = organ de motor în care se afla cilindrii si pistoanele. 6. (Med.; în sintagmele) Bloc cardiac = tulburare a ritmului inimii, datorita blocarii influxului nervos care strabate muschiul cardiac. Bloc operator = parte componenta a serviciilor chirurgicale, cuprinzând salile de operatie si dependintele acestora. – Din fr. bloc, (3) germ. Block[haus]
bluf, BLUF, blufuri, s.n. (Livr.) Atitudine neîntemeiata prin care se urmareste intimidarea cuiva. [Pr.: si: blaf] – Din engl. bluff.
boală, BOÁLĂ, boli, s.f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ♢ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin întepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ♢ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ♢ Expr. A baga pe cineva în (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ♢ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.
boboc, BOBÓC, boboci, s.m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care începe sa se deschida. 2. Pui de gâsca sau de rata. ♢ Expr. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. A da (mâncare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Începator într-un domeniu; om lipsit de experienta; ageamiu; p. restr. recrut; student în primul an. – Din ngr. bubúki.
bocşă, BÓCSĂ, bocse, s.f. 1. (Reg.) Gramada de lemne pregatite pentru a fi transformate prin ardere înceata în carbuni; p. ext. carbunarie. 2. Gramada de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor. – Din magh. boksa.
bolovan, BOLOVÁN, bolovani, s.m. Piatra (voluminoasa si grea) rotunjita prin rostogolirea ei de ape; pietroi. ♦ Bucata mare de pamânt sau dintr-o materie solida oarecare. Bolovan de sare. – Din bg. balvan.
boltă, BÓLTĂ, bolti, s.f. 1. Zidarie sau constructie cu partea superioara arcuita în forma de semicerc sau numai bombata în sus. ♦ Încapere, gang sau galerie subterana cu tavanul arcuit. ♦ Constructie de lemn sau de vergele de fier în forma de arc, care serveste de sprijin plantelor agatatoare. ♦ Fig. Arc de verdeata format de ramurile unite ale copacilor. ♦ (În sintagma) Bolta cereasca sau bolta cerului = cer2 (1). 2. (În sintagmele) Bolta craniana = partea superioara a cutiei craniene. Bolta palatina = palat1, cerul-gurii. 3. (Reg.) Pravalie, dugheana. [Var.: (reg.) boálta s.f.] – Din scr. bolta, magh. bolt.
borţos, BORŢÓS, -OÁSĂ, bortosi, -oase, adj. (Pop. si fam.; adesea substantivat) Cu burta mare. ♦ (La f.) Gravida. – Bort + suf. -os.
mitridatiza, MITRIDATIZÁ vb. tr. a obisnui organismul cu otravuri prin ingerarea lor în cantitati progresive. (< fr. mithridatiser)
mitridatism, MITRIDATÍSM s. n. imunitate la otravuri, prin deprinderea organismului cu doze progresive. (< fr. mithridatisme, engl. mithridatism)
boşiman, BOSIMÁN, -Ă, bosimani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Populatie bastinasa negroida din sudul Africii; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine bosimanilor (1), privitor la bosimani. – Din fr. Boschimans.
braţ, BRAŢ, brate, s.n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot si umar; partea de la umar pâna la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ♢ Loc. adv. În brate = cu bratele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Brat) la brat (sau de brat) = cu bratul trecut pe sub bratul altuia. ♢ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) bratul = a trece bratul sub bratul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) brat = a sprijini pe cineva, ducându-l de brat. (A primi sau a astepta etc. pe cineva) cu bratele deschise = (a primi sau a astepta etc. pe cineva) cu mare placere. A lua (pe cineva sau ceva) în brate = a apara, a sustine, a lauda (pe cineva sau ceva). A fi bratul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în bratele cuiva = a ajunge (sau a lasa pe cineva) la discretia cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde si duce în brate (1). Un brat de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brate de munca = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamana cu bratul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capat cu sistemul respectiv si care serveste la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei miscari. 5. Parâma legata la capatul unei vergi si care serveste la manevrarea laterala a acesteia. 6. Distanta de la un punct fix la linia de actiune a unei forte. 7. Ramificatie a cursului principal al unei ape curgatoare. ♢ Brat mort = ramificatie parasita a unei ape, alimentata numai la revarsari. – Lat. brachium.
bravadă, BRAVÁDĂ, bravade, s.f. Actiune sau vorba prin care bravezi pe cineva sau ceva; cutezanta, sfidare. – Din fr. bravade.
brăzda, BRĂZDÁ, brazdez, vb. I. Tranz., absol. si refl. 1. Tranz. si absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brazdui. 2. Tranz. si absol. (Despre roti, corabii, fulgere etc.) A lasa urma, dâra. 3. Tranz. si refl. Fig. (Despre fata omului) A (se) zbârci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgatoare, forme de relief etc.) A strabate dintr-o parte în alta, de la un capat la altul o regiune, o tara. – Din brazda.
brăzdat, BRĂZDÁT, -Ă, brazdati, -te, adj. 1. Acoperit sau strabatut de brazde (1). 2. Fig. (Despre fata omului) Cu cute, cu zbârcituri; zbârcit, ridat, cutat. – V. brazda.
brichetă, BRICHÉTĂ2, brichete, s.f. 1. Produs obtinut prin brichetarea materialului marunt sau pulverulent, în forme geometrice regulate (paralelipipedice, ovoidale etc.), în vederea transportului, a folosirii sau a prelucrarii lui ulterioare. 2. (În sintagma) Bricheta furajera = furaj combinat, în stare presata, folosit pentru hrana cabalinelor, bovinelor si ovinelor. – Din fr. briquette.
brigantină, BRIGANTÍNĂ, brigantine, s.f. Nava cu pânze de dimensiuni mici, cu doua catarge. ♦ Pânza de corabie de forma trapezoidala, fixata de catargul acestei nave. – Din fr. brigantin(e).
brighidău, BRIGHIDẮU, brighidaie, s.n. (Reg.) Batator1 (2). – Cf. magh. f e r g e t y ü "roata".
briliant, BRILIÁNT, briliante, s.n. 1. Diamant slefuit în dubla piramida cu numeroase fatete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatra pretioasa, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de litera tipografica. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilánt.
brizant, BRIZÁNT, -Ă, brizanti, -te, adj., s.m. pl. 1. Adj. (Despre explozive) A carui combustie este atât de rapida, încât suflul gazelor produse poate distruge corpurile înconjuratoare; (despre bombe) care contine un astfel de exploziv. 2. S.m. pl. Valuri care se sparg producând spuma si care semnaleaza adâncimea redusa a apei sau prezenta unui banc de nisip ori de pietris. – Din fr. brisant.
bromic, BRÓMIC adj.m. (În sintagma) Acid2 bromic = lichid incolor, acid oxigenat al bromului, cu proprietati oxidante. – Din fr. bromique.
misil, MISÍL s. n. proiectil autopropulsat si ghidat pe toata sau doar pe o parte a traiectoriei. (< fr. missile)
buhă, BÚHĂ, buhe, s.f. 1. (Ornit.) Bufnita. 2. (Entom.; în compusele) Buha-semanaturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenusie, care dauneaza semanaturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenusie, ale carui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). – Formatie onomatopeica.
buiandrug, BUIANDRÚG, buiandrugi, s.m. Element de constructie alcatuit dintr-o grinda de beton armat, de zidarie, de metal sau de lemn, asezata deasupra unei porti, a unei usi, a unei ferestre etc. pentru a sustine portiunea de zidarie de deasupra acestora. – Et. nec.
buletin, BULETÍN, buletine, s.n. 1. (Urmat de determinari) Scurt comunicat, raport, anunt sau nota oficiala care contine informatii de actualitate si de interes public. ♦ Adeverinta eliberata de o autoritate pentru a atesta ceva. Buletin de analize medicale. ♦ Nume dat unei publicatii periodice cu scurte dari de seama, studii si informatii de specialitate etc. 2. (Adesea cu determinarea "de identitate") Act oficial care atesta identitatea unei persoane. 3. (În sintagma) Buletin de vot = imprimat cuprinzând numele si prenumele candidatilor la o alegere, cu ajutorul caruia alegatorii îsi exercita dreptul de vot. – Din fr. bulletin.
bulgăre, BÚLGĂRE, bulgari, s.m. Bucata compacta dintr-o materie solida oarecare, mai ales de pamânt; grunz. [Var.: búlgar s.m.] – Et. nec.
bursuflură, BURSUFLÚRĂ, bursuflure, s.f. Umflatura pe suprafata unei piese ceramice, datorata gazelor generate de o ardere rapida. – Din fr. boursouflure.
but, BUT1 s.n. (Reg.; în loc. prep.) În butul (cuiva) = în ciuda, în pofida (cuiva). – Et. nec.
mioritic, MIORÍTIC, -Ă I. adj. 1. din balada populara "Miorita". ♢ care aminteste de "Miorita". 2. spatiu ~ = (în conceptia lui Lucian Blaga) spatiu geografic românesc constituit dintr-un plai ondulat, cu alternante între deal si vale; univers spiritual specific românesc, solidar cu acest orizont. II. s. m. câine ciobanesc românesc, cu capul masiv, botul puternic, trunchiul alungit, cu parul alb, lung si abundent. (< "Miorita" + -/t/ic)
calc, CALC, calcuri, s.n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucida obtinuta prin macinarea fina a pastei de hârtie, folosita la executarea desenelor în tus, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografica (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care consta în atribuirea de sensuri noi, dupa model strain, cuvintelor existente în limba ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte straine; decalc (2). – Din fr. calque.
calcantit, CALCANTÍT s.n. Sulfat natural hidratat de cupru, albastru, sticlos, solubil în apa, frecvent în zona de oxidare a zacamintelor cuprifere; piatra-vânata. – Din fr. calcantite.
calcedonie, CALCEDÓNIE, s.f. Varietate (colorata sau translucida) de bioxid de siliciu natural, folosita ca piatra semipretioasa, la confectionarea unor obiecte de arta, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius.
calcina, CALCINÁ, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanta chimica în alta prin încalzirea ei la o temperatura înalta în scopul eliminarii apei, al înlaturarii unor compusi volatili, al oxidarii etc. – Din fr. calciner.
calmare, CALMÁRE s.f. 1. Actiunea de a (se) calma si rezultatul ei. 2. Operatie de linistire a "fierberii" otelului la turnare în lingotiere sau în forme prin adaugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma.
calup, CALÚP, calupuri, s.n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în caramidarie, olarit, cizmarie. 2. Bucata (de sapun, de brânza etc.) de forma tiparului în care a fost turnata. 3. Bucata (paralelipipedica) de piatra, beton sau lemn, care serveste la executarea unor pavaje – Din tc. kalıp.
cancerofobie, CANCEROFOBÍE, cancerofobii, s.f. (Med.) Teama morbida de cancer. – Din fr. cancérophobie.
cancioc, CANCIÓC, canciocuri, s.n. 1. Unealta de metal în forma de lingura mare cu coada de lemn, folosita de zidari pentru asezarea mortarului pe rândurile de caramizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalatii. [Var.: cancióg s.n.] – Din magh. kancsó.
candida, CÁNDIDA1 s.f. Gen de ciuperci care formeaza micelii si produc diverse infectii, meningita etc. (Candida). – Cuv. lat. (nume stiintific).
candida, CANDIDÁ2, candidez, vb. I. Intranz. 1. A fi propus candidat în alegeri; a-si pune candidatura într-o alegere. 2. A se prezenta la un examen. ♦ (Fam.) A aspira la un post, la un grad, la o pozitie etc. – Din candidat si candidaturi (derivat regresiv). Cf. germ. k a n d i d i e r e n.
candidat, CANDIDÁT, -Ă, candidati, -te, s.m. si f. Persoana care candideaza. – Din fr. candidat, lat. candidatus.
candidatură, CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s.f. Faptul de a candida2; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature.
candidoză, CANDIDÓZĂ, candidoze, s.f. (Med.) Infectie a mucoaselor si a pielii provocata de unele ciuperci din genul Candida. – Din fr. candidose.
canelură, CANELÚRĂ, caneluri, s.f. 1. Sant îngust care brazdeaza vertical (sau elicoidal) corpul unei coloane, al unui pilastru etc.; sant pe suprafata pieselor unor masini, servind la îmbucarea cu alte piese; nut (1). 2. Fiecare dintre adânciturile longitudinale ale trunchiului unui arbore. – Din fr. cannelure.
canon, CANÓN, canoane, s.n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina în cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala în care doua sau mai multe voci, intrând succesiv, executa împreuna aceeasi melodie. ♦ Cântare bisericeasca; p. ext. cântec; glas. 6. Litera de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau în trecut cartile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.
cantaridină, CANTARIDÍNĂ, cantaridine, s.f. (Farm.) Substanta toxica extrasa din cantarida. – Din fr. cantharidine.
capsă, CÁPSĂ, capse, s.f. 1. Dispozitiv de metal utilizat la legarea unor hârtii, la consolidarea unei butoniere, la încheierea unor obiecte de îmbracaminte etc.; buton (2). 2. Mic capacel sau tub metalic umplut cu o materie exploziva, folosit la armele de foc, în mine etc. pentru a provoca explozia unei încarcaturi. ♢ Expr. (Fam.) A fi cu capsa pusa = a fi gata de cearta, pus pe cearta, nervos. 3. Capsula (4). 4. (Elt.) Rondela metalica izolata de soclul becului, care face legatura cu unul dintre capetele filamentului. – Din lat. capsa, germ. Kapsel.
caractron, CARACTRÓN, caractroane, s.n. (Electron.) Tub catodic utilizat în afisarea rapida a literelor sau cifrelor pe ecranul sau. – Din fr., engl. caractron.
caravelă, CARAVÉLĂ, caravele, s.f. Corabie cu pânze, rapida, folosita în trecut (de spanioli si de portughezi) pentru calatorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle.
carbid, CARBÍD s.n. Substanta solida, formata din calciu si carbon, întrebuintata mai ales la fabricarea acetilenei; carbura de calciu. – Din fr. carbide.
carotenoidă, CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s.f. Substanta coloranta naturala galbena, portocalie sau rosie. [Pr.: -no-i-] – Var.: carotinoíd s.n., carotinoída s.f.] – Din fr. caroténoide.
carotinoid, CAROTINOÍD s.n. v. carotenoida.
carotinoidă, CAROTINOÍDĂ s.f. v. carotenoida.
casa, CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau partial) o hotarâre judecatoreasca în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operatiilor privind scoaterea definitiva din folosinta si din inventar a unui mijloc fix a carui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt economice; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser.
casoletă, CASOLÉTĂ, casolete, s.f. 1. Vas metalic inoxidabil care serveste la sterilizarea si la pastrarea sterila a pansamentelor si a unor instrumente medicale. 2. (Frantuzism) Vas în care se ard mirodenii. – Din fr. cassolette.
cataforeză, CATAFORÉZĂ s.f. Deplasare spre catod a particulelor dintr-o solutie coloidala sub actiunea câmpului electric. – Din fr. cataphorèse.
catedră, CATÉDRĂ, catedre, s.f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ♢ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învatamânt; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de învatamânt superior, în cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.
catodic, CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care porneste de la catod; privitor la catod. ♢ Lampa catodica = lampa emitatoare de electroni. Raze catodice = radiatie de electroni emisi de catodul unui tub de descarcare electrica, într-un gaz care se afla la presiune foarte joasa. Radiatie catodica = flux de electroni emisi de catodul unui tub de descarcare electrica vidat. – Din fr. cathodique.
caustobiolit, CAUSTOBIOLÍT, caustobiolite, s.n. Roca sedimentara organogena, solida, lichida sau gazoasa, utilizata drept combustibil, în industria chimica etc. [Pr.: ca-us-to-bio-] – Din germ. Kaustobiolithe.
căldare, CĂLDÁRE, caldari, s.f. I. Vas mare tronconic sau cilindric, prevazut cu o toarta la partea superioara, folosit pentru pastrarea si transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase; galeata. ♢ Caldare de abur = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida în vapori cu o presiune mai mare decât cea atmosferica; cazan cu abur. Caldare de rachiu = alambic pentru distilarea rachiului. ♦ Continutul unei caldari (1). II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase în zona muntilor înalti; scobitura în albiile apelor curgatoare, la baza unei cascade; cazan. ♢ Caldare glaciara = circ glaciar. – Lat. caldaria.
căldură, CĂLDURĂ, calduri, s.f. 1. Starea sau gradul de încalzire a unui corp; faptul ca un corp poseda o anumita temperatura; senzatie produsa de corpurile calde; temperatura ridicata. 2. (Fiz.) Marime scalara prin care se exprima transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferite parti ale aceluiasi sistem în cadrul unei transformari în care nu se efectueaza lucru mecanic; p. ext. parte a fizicii care studiaza fenomenele termice. ♢ Caldura specifica = caldura necesara ridicarii cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. ♢ Caldura animala = energie calorica rezultata în decursul metabolismului pe seama proceselor de oxidare a substantelor nutritive. 3. (La pl.) Timp calduros, atmosfera fierbinte; vreme torida. 4. (La pl.) Temperatura ridicata a corpului; febra. 5. Fig. Ardoare, înfocare, patima. ♦ Afectiune, amabilitate, prietenie. 6. (La pl.) Perioada din ciclul sexual în care animalele femele manifesta dorinta naturala de a se împerechea. – Lat. pop. caldura.
căli, CĂLÍ, calesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mari duritatea si rezistenta unui metal sau a unui aliaj prin racire brusca dupa o încalzire la temperatura înalta; a oteli. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) întari, a (se) consolida, a (se) oteli. II. Tranz. A praji în grasime un aliment, în special varza. – Din sl. kaliti.
cămăşuială, CĂMĂSUIÁLĂ, camasuieli, s.f. 1. Actiunea de a camasui; camasuire. 2. Pojghita, învelis care acopera unele materii, obiecte sau piese. ♦ Captuseala interioara, subtire, de zidarie a unui tunel. ♢ Camasuiala pilotilor = tub metalic folosit pentru confectionarea pilotilor2 de beton. 3. Strat de piatra sau de balast dezagregat, care trebuie îndepartat la deschiderea unei cariere sau a unei balastiere. [Pr.: -su-ia-] – Camasui + suf. -eala.
căprior, CĂPRIÓR, capriori, s.m. I. Animal rumegator salbatic, mai mic decât cerbul, cu picioare subtiri si agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre bârnele încrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formeaza suportul pe care se asaza scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.
căptuşeală, CĂPTUSEÁLĂ, captuseli, s.f. 1. Pânza sau stofa cu care se dubleaza, în interior, un obiect de îmbracaminte, pentru a-i da un aspect mai îngrijit si pentru a-l face mai calduros. ♦ Material aplicat în interiorul încaltamintei pentru ca aceasta sa-si mentina forma. 2. Pânza sau stofa cu care se învelesc unele obiecte pentru a le feri de deteriorare. 3. Strat rezistent de lemn, de metal sau de caramida, cu care se acopera un obiect pe dinauntru sau pe dinafara (pentru a-l feri de degradare, pentru consolidare, izolare termica, acustica etc.). 4. Rama de lemn care acopera fetele interioare ale golului unei usi si de care sunt fixate canaturile usii. – Captusi + suf. -eala.
cărămidar, CĂRĂMIDÁR, caramidari, s.m. Persoana care fabrica sau vinde caramizi. – Caramida + suf. -ar.
cărămidă, CĂRĂMÍDĂ, caramizi, s.f. Material de constructie artificial, având forma unei piese prismatice, obtinut dintr-un amestec de argila, nisip si apa sau din alte materiale (beton, zgura de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ♢ Caramida refractara = caramida confectionata dintr-un material cu temperatura de topire foarte înalta, folosita la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. – Din ngr. keramídi.
cărămidărie, CĂRĂMIDĂRÍE1 s.f. Mestesugul fabricarii caramizilor. – Caramidar + suf. -ie.
cărămidărie, CĂRĂMIDĂRÍE2, caramidarii, s.f. Loc special amenajat (împreuna cu instalatiile) pentru fabricarea caramizilor; fabrica de caramida. – Caramida + suf. -arie.
cărămizi, CĂRĂMIZÍ, caramizesc, vb. IV. Refl. (Rar) A deveni caramiziu. – Din caramida.
cărămiziu, CĂRĂMIZÍU, -ÍE, caramizii, adj. De culoarea caramizii; rosiatic. – Caramida + suf. -iu.
căţel, CĂŢÉL, catei, s.m. I. 1. Pui de câine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu câinele). ♢ Expr. (Fam.) Cu catel, cu purcel = cu întreaga familie si cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule. 3. Compuse: (Zool.) catelul-pamântului = orbet; catel-de-mare = corosbina; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatâna de usturoi. – Lat. catellus.
ceardaş, CEÁRDAS, ceardasuri, s.n. Dans national maghiar, alcatuit din doua parti: una lenta, iar a doua din ce în ce mai rapida; melodie dupa care se executa acest dans. – Din magh. csárdás.
cefalic, CEFÁLIC, -Ă, cefalici, -ce, adj. Care apartine capului, care se refera la cap; al capului. ♢ Artera cefalica = carotida. – Din fr. céphalique, lat. cephalicus.
celuloid, CELULOÍD s.n. Materie solida, incolora, uneori transparenta, lucioasa, flexibila si plastica, usor inflamabila, obtinuta din nitroceluloza si camfor, folosita la fabricarea filmelor fotografice, a lacurilor si a unor obiecte uzuale. – Din fr. celluloïd.
cenomanian, CENOMANIÁN, -Ă, cenomaniani, -e, s.n., adj. 1. S.n. Al doilea etaj al cretacicului mediu, considerat si primul etaj al cretacicului superior, caracterizat prin amoniti, lamelibranhiate, echinide etc. 2. Adj. Care apartine cenomanianului (1), care se refera la el. [Pr.: -ni-an] – Din fr. cénomanien.
centra, CENTRÁ, centrez, vb. I. 1. Tranz. A fixa o piesa de prelucrat într-o masina-unealta, astfel încât axa de rotatie a suprafetei supuse prelucrarii sa coincida cu axa de rotatie a sculei sau a axului principal al masinii. 2. Tranz. Fig. A orienta o activitate spre un anumit obiectiv, a grupa elemente disparate în jurul unui nucleu. 3. Tranz. A aduce în pozitii corecte doua sau mai multe masini care functioneaza cuplate. 4. Intranz si tranz. (La fotbal, polo, handbal, rugbi etc.) A trimite sau a trece mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui; spec. (la fotbal) a trimite mingea din marginea terenului în careul de la poarta. – Din fr. centrer.
centru, CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s.n., (I 5, II 2) centri, s.m. I. 1. S.n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociaza în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeasi distanta. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atentiei, preocuparilor etc.) = pe primul plan; la loc de frunte. 2. S.n. (În sintagma) Centru de rotatie = punct în jurul caruia alt punct sau un corp pot efectua o miscare de rotatie. 3. S.n. Punctul de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. Centru de greutate. 4. S.n. Punct central al unei întinderi, al unui spatiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în actiune, dupa înscrierea unui gol. 5. S.m. Jucator aflat în centrul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. II. 1. S.n. Punct în care sunt localizate anumite functii sau acte. Centrul reflexelor. 2. S.m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în maduva, la care vin excitatiile periferice si de la care pornesc excitatiile centrale. 3. S.n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrata o activitate (industriala, comerciala, administrativa, culturala). ♢ Centru universitar = localitate în care exista institutii de învatamânt superior. Centru de documentare = biblioteca, sectie într-o biblioteca sau într-o institutie, care are ca sarcina principala furnizarea de material documentar. ♦ Institutie conducatoare; putere administrativa centrala. 4. S.n. sg. Pozitie politica de mijloc între dreapta si stânga. ♢ Centru-dreapta = pozitie politica de mijloc cu tendinte de dreapta. Centru-stânga = pozitie politica de mijloc cu tendinte de stânga. ♢ Loc. adj. De centru = care se situeaza pe o pozitie intermediara, între doua opinii extreme. Partid politic de centru. - Din fr. centre, lat. centrum.
cerambicid, CERAMBICÍD, cerambicide, s.n. (La pl.) Familie de insecte cu antene foarte lungi, cu corpul alungit si viu colorat (Cerambicidae); (si la sg.) insecta din aceasta familie. – Din fr. cérambycidés.
cerc, CERC, cercuri, s.n. I. 1. Figura geometrica plana formata din multimea tuturor punctelor egal departate de un punct fix; circumferinta; suprafata limitata de aceasta figura. ♢ Cerc polar = fiecare dintre cele doua linii închipuite pe globul pamântesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade si 33 de minute la nord sau la sud de el. Cerc diurn = cerc descris de astri în miscarea lor aparenta, zilnica, în jurul Pamântului. 2. Figura, desen, linie sau miscare în forma de cerc (I 1). ♢ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greseala de logica constând în faptul de a defini sau de a demonstra un lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului lucru. 3. Linie în forma de arc. 4. Fig. Sfera, întindere, cuprins, limita (de cunostinte, de atributii, de ocupatii etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în forma de linie circulara. 1. Banda subtire de metal sau de lemn care înconjura un butoi cu doage pentru strângerea si consolidarea acestora. 2. Banda subtire (de metal) cu care se consolideaza un cufar, un geamantan etc. 3. Sina de fir fixata în jurul rotilor de lemn ale vehiculelor, pentru a consolida obezile si pentru a servi ca piesa de uzura la rulare. 4. Obiect de lemn de forma circulara, pe care îl ruleaza copiii lovindu-l cu un betisor. 5. (Înv.) Diadema. III. Disc gradat, întrebuintat la unele instrumente de masura pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busola. IV. Grup de oameni legati între ei prin interese comune ori prin legaturi de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni legati între ei prin preocupari, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop stiintific, artistic sau instructiv-educativ. ♢ Cercuri muncitoresti = organizatii politice muncitoresti aparute la noi la sfârsitul secolului trecut. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu sensuri neologice dupa fr. cercle).
cerebrozidă, CEREBROZÍDĂ, cerebrozide, s.f. Nume dat unor substante lipoidice complexe prezente în tesutul nervos cu rol important în metabolismul neuronului. – Din fr. cérébroside.
cerneală, CERNEÁLĂ2, cerneluri, s.f. 1. Substanta lichida sau vâscoasa, variat colorata, care contine uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine si coloranti si care serveste la scris, la tiparit, la stampilat, la gravat etc. 2. (Reg.) Culoare neagra cu care se vopsesc materiile textile si parul; negreala. – Din sl. črŭnilo.
cetonă, CETÓNĂ, cetone, s.f. Nume generic dat unor compusi organici, care se obtin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc. întrebuintati în sinteza multor substante organice. – Din fr. cétone.
cetonic, CETÓNIC, -Ă, cetonici, -e, adj. De natura cetonei. ♢ Corpi cetonici = produsi intermediari ai metabolismului lipidelor, rezultati prin oxidarea acizilor grasi. – Din fr. cétonique.
charleston, CHARLESTON s.n. Dans american de salon. cu miscare rapida; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: ceárlston] – Cuv. engl.
chei, CHEI, cheiuri, s.n. 1. Constructie amenajata într-un port pentru acostarea, încarcarea si descarcarea vapoarelor, servind, totodata, la consolidarea malului si la apararea acestuia de actiunea apelor; p. ext. strada de-a lungul si la marginea unei asemenea constructii. 2. Platforma construita în lungul unei linii de cale ferata, la înaltimea pardoselii vagoanelor, pentru a usura încarcarea si descarcarea lor. [Var.: cheu s.n.] – Din bg. kei, fr. quai.
chemosinteză, CHEMOSINTÉZĂ, chemosinteze, s.f. Fenomen prin care organismele vii folosesc, în sintezele organice, energia chimica rezultata prin oxidarea unor substante minerale; chimiosinteza. – Din germ. Chemosynthese.
cherestea, CHERESTEÁ, (2) cherestele, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel putin doua fete plane si paralele, rezultat din taierea bustenilor la gater si întrebuintat de obicei în constructie. 2. Fig. (Fam.) Constructie fizica solida a unei persoane, structura osoasa. ♢ Expr. N-are cherestea sau îi lipseste cheresteaua, se spune despre o persoana nesimtita, nepunctuala. – Din tc. kereste.
chestiune, CHESTIÚNE, chestiuni, s.f. 1. Problema, tema etc. de care se preocupa cineva. ♢ Expr. (Lucrul, problema, persoana etc.) în chestiune = (lucrul, problema etc.) despre care este vorba în discutia respectiva. ♦ Întrebare pusa unui elev, unui candidat etc. 2. (Fam.) Întâmplare, fapt divers. [Pr.: -ti-u] – Var.: chéstie s.f.] – Din fr. question, lat. quaestio, -onis.
chibiţ, CHIBÍŢ, chibiti, s.m. Persoana care asista la un joc de carti, la o partida de sah, de table etc. fara sa ia parte efectiv la joc (dar adesea sfatuind cum sa joace pe unul dintre jucatori).[Acc. si: chíbit] – Din germ. Kiebitz.
chifti, CHIFTÍ, pers. 3 chifteste, vb. IV. Intranz. (Despre lichide) A iesi la suprafata (din pamânt) în urma unei apasari (usoare). ♦ (Despre obiecte îmbibate cu lichid) A elimina lichid în urma unei apasari (usoare); a musti. ♦ (Despre partea lichida a unor alimente expuse la foc) A iesi la suprafata. – Formatie onomatopeica.
chim, CHIM, chimuri, s.n. Masa semilichida de alimente partial digerate, care se gaseste în timpul digestiei în stomac si în duoden. – Din fr. chyme.
chingă, CHÍNGĂ, chingi, s.f. 1. Fâsie de piele sau de tesatura de cânepa, cu care se fixeaza saua pe cal. ♢ Expr. A strânge (pe cineva) în chingi = a constrânge, a lua din scurt (pe cineva). A slabi (pe cineva) din chingi = a lasa (pe cineva) mai liber. A-l tine (pe cineva) chingile = a fi, a se simti în putere, a fi în stare. 2. Cingatoare din piele sau de pânza. 3. Bara de lemn sau de metal care leaga partile componente ale unui obiect, solidarizându-le si marind rezistenta obiectului. – Lat. •clinga (= cingula).
chirpici, CHIRPÍCI s.n. Material de constructie în forma de caramida, facut dintr-un amestec de lut, paie si baligar uscat la soare. – Din tc. kerpiç.
mihrab, MIHRÁB s. n. firida ornamentala în peretele unei moschei (indicând directia spre Meca). (< fr. mihrab)
cicloidal, CICLOIDÁL, -Ă, cicloidali, -e, adj. Care se refera la cicloida, care apartine cicloidei. [Pr.: -clo-i-] – Din fr. cycloïdal.
ciclotimie, CICLOTIMÍE, ciclotimii. s.f. Stare psihica morbida în care depresiunea alterneaza cu buna dispozitie. – Din fr. cyclothymie.
cimenta, CIMENTÁ, cimentez, vb. I. Tranz. A lega, a consolida cu ciment. ♦ Tranz. si refl. Fig. A face sa fie sau a deveni solid; a (se) consolida. – Din ciment. Cf. fr. c i m e n t e r.
ciudă, CIÚDĂ, s.f. Sentiment de parere de rau, de invidie amestecata cu suparare sau de invidie amestecata cu dusmanie. ♢ Loc. adv si prep. În ciuda cuiva = cu intentia de a supara pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ♢ Loc. conj. În ciuda faptului ca... = cu toate ca..., desi. ♢ Expr. A face (cuiva) în ciuda = a necaji intentionat (pe cineva). – Din sl. čudo "minune".
clastomanie, CLASTOMANÍE, clastomanii, s.f. (Med.) Înclinatie morbida de a distruge sistematic toate obiectele întâlnite. – Din fr. clastomanie.
comandită, COMANDÍTĂ, comandite, s.f. Contract de asociatie în care una dintre parti, comanditatul, raspunde solidar si cu întreaga sa avere pentru obligatiile societatii fata de creditori, pe când cealalta parte, comanditarul, nu raspunde decât în limitele capitalului social investit de el. ♢ Societate în comandita = societate alcatuita pe baza unui asemenea contract. – Din fr. commandite.
conglomerat, CONGLOMERÁT, conglomerate, s.n. Roca sedimentara consolidata, formata din sfarâmaturile rotunjite ale unor roci mai vechi, cimentate cu argila, calcar, silice etc.; conglomeratie. ♦ Fig. adunatura, amestec, îmbinare de elemente eterogene. – Din fr. conglomérat.
micterism, MICTERÍSM s. n. atitudine sarcastica, sfidatoare; sarcasm. (< fr. mycterisme)
dală, DÁLĂ, dale, s.f. Placa poligonala subtire de piatra, marmura, beton, material plastic etc., folosita la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidarie. ♦ Placa de beton armat a unui planseu, a unei bolti etc. – Din fr. dalle.
microtide, MICROTÍDE s. n. pl. famile de mamifere rozatoare: soarecele de câmp. (< engl. microtidae)
deschidere, DESCHÍDERE, deschideri, s.f. I. Actiunea de a (se) deschide si rezultatul ei. ♦ (La sah) Primele miscari cu care începe o partida. ♦ (Sport) Trecere a mingii de catre un jucator unui coechipier, pentru a întreprinde o actiune ofensiva. ♢ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-un cuplaj sportiv. II. 1. Distanta, departarea dintre falcile (2) unei unelte de prindere, ale unei piese de apucat sau ale unui dispozitiv (1) de fixare pentru prelucrarea pieselor. ♦ Distanta orizontala dintre marginile spatiului unui gol. 2. Spatiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare si aerisire sau pentru circulatie. ♦ Locul unde apare sau unde se formeaza o deschizatura, o gaura, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafata rocile de adâncime în urma eroziunii (1) scoartei pamântului. ♢ Deschidere geologica = loc unde apar, la suprafata pamântului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Largimea canalului fonator în timpul articularii unui sunet. [Var.: (pop.) deschídere s.f.] – V. deschide.
echinid, ECHINÍD s.m. v. echinida.
eclectism, ECLECTÍSM s.n. 1. Îmbinare mecanica, hibrida a unor puncte de vedere sau conceptii eterogene sau opuse; lipsa de consecventa în convingeri, în teorii.2. Sistem de gîndire neunitar, care, fara a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gîndire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.
elida, ELIDÁ, elidez, vb. I. Tranz. A înlatura, în scris sau în vorbire, vocala finala a unui cuvânt înaintea vocalei initiale a cuvântului urmator. – Din fr. élider, lat. elidere.
eteroproteidă, ETEROPROTEÍDĂ, eteroproteide, s.f. V. heteroproteida.
fâstâcit, FÂSTÂCÍT, -Ă, fâstâciti, -te, adj. Tulburat, zapacit; intimidat. – V. fâstâci.
filon, FILÓN, filoane, s.n. Zacamânt cu aspect de placi format în crapaturile scoartei pamântului prin consolidarea magmei sau prin depunerea unor minerale aflate în solutie în apele termale; vâna. – Din fr. filon.
furfurol, FURFURÓL, furfuroli, s.m. Aldehida provenita din furan, care se prezinta sub forma de lichid uleios, cu miros particular, folosita ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor vegetale si minerale si ca insecticid, vermicid etc. – Din fr. furfurol.
furură, FURÚRĂ, fururi, s.f. Piesa metalica sau de lemn care acopera sau umple spatiul dintre doua elemente de constructie solidarizate între ele. – Din fr. fourrure.
galaonul, GALAÓNUL s.n. art. Dans popular cu miscare rapida, executat numai de barbati; melodie corespunzatoare acestui dans. – Et. nec.
galopant, GALOPÁNT, -Ă, galopanti, -te, adj. 1. în galop, repede. 2. (Despre boli) Cu evolutie rapida (si cu sfârsit mortal). – Din fr. galopant.
gard, GARD, garduri, s.n. 1. Constructie de lemn, de metal, de zidarie etc. care împrejmuieste o curte, un teren, o gradina etc. ♢ Gard viu = plantatie deasa de arbusti, de forma unui gard (1), care serveste la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ♢ Expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oistea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafa, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a pacali (pe cineva). A sari peste garduri = a avea o comportare imorala, a umbla dupa aventuri amoroase. A sari peste (sau dincolo de) gard = a depasi limita admisa (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunta (la ceva). 2. împletitura de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezisul unei ape curgatoare pentru prinderea pestelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în forma de gard (1) de la unele probe atletice de alergari; (la pl.) proba atletica în care se folosesc aceste obstacole. – Cf. alb. g a r d h, sl. g r a d ŭ.
gata, GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a îndeplinit; ispravit, terminat, sfârsit. ♢ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ♢ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ♢ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., în stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. g a t.
miciurinism, MICIURINÍSM s. n. teorie elaborata de I. V. Miciurin, care se refera la metodele de hibridare artificiala, de educare dirijata si de selectie artificiala a organismelor. (< Miciurin, n. pr. + -ism)
gaz, GAZ2, gaze, s.n. 1. Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusa, incolore, usor deformabile si expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o forma proprie stabila si tind sa ocupe întregul volum pe care îl au la dispozitie. ♢ Gaz perfect (sau ideal) = gaz (ipotetic) extrem de rarefiat, la care produsul dintre presiune si volum ramâne constant la orice temperatura. Gaz aerian (sau de iluminat) = gaz combustibil obtinut prin distilarea huilei la temperaturi înalte. Gaz lichefiat = amestec de gaze combustibile usor lichefiabile, obtinut prin extragerea directa din gaze de sonda sau prin distilare din unele produse petroliere, pastrat în stare lichida în butelii. Gaz nobil = fiecare dintre elementele chimice situate în grupa a opta principala a sistemului periodic al elementelor, inclusiv heliu, caracterizate prin inertia lor chimica. Gaz solid = combinatie solida de molecule de gaz metan si de apa, care se gaseste în special în zonele unde pamântul este înghetat pâna la mari adâncimi. Gaze naturale = gaze combustibile care emana din pamânt. 2. (La pl.) Nume dat unor substante gazoase toxice sau asfixiante folosite în razboi. 3. (La pl.) Emanatii gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. 4. Petrol lampant. ♢ Expr. (Fam.) Doar n-am baut gaz, se spune ca raspuns negativ la o propunere nepotrivita; nici nu ma gândesc! A arde gaz (sau gazul) degeaba = a nu face nimic, a pierde vremea de pomana. – Din fr. gaz.
micelă, MICÉLĂ s. f. grup de molecule care se formeaza în substantele coloidale si în solutiile lor. (< fr. micelle, germ. Micelle)
miastenie, MIASTENÍE s. f. sindrom caracterizat printr-o epuizare anormala si rapida a fortei musculare, fara semne de paralizie. (< fr. myasthénie)
găselniţă, GĂSÉLNIŢĂ1, gaselnite, s.f. Fluture mic, de culoare rosie-cenusie cu cercuri albe, ale carui larve rod fagurii de miere; molia-stupilor (Galleria melonella). – Din bg. gasenica "omida" (dupa derivatele în -elnita).
gândac, GÂNDÁC, gândaci, s.m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemanatoare cu coleopterele. ♢ Compuse: gândac-de-casa (sau -de-bucatarie, -negru) = svab1; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantarida; gândac-de-mai = carabus; gândac-de-faina = morar; gândac-de-Colorado = insecta coleoptera de culoare galbena-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, daunatoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin "de matase") Vierme-de-matase. – Cf. scr. g u n d e l j.
gel, GEL, geluri, s.n. (Chim.) Substanta coloidala cu consistenta vâscoasa si însusiri specifice deopotriva lichidelor si solidelor. – Din fr. gel.
gelatină, GELATÍNĂ, gelatine, s.f. 1. Substanta proteica coloidala preparata prin fierbere din oase, cartilaje etc., cu diferite întrebuintari practice. 2. Produs de cofetarie preparat din sirop de fructe sau dintr-o crema dulce, închegata cu foi de gelatina (1). 3. Piele cruda pregatita pentru a fi tabacita. – Din fr. gélatine.
gelifica, GELIFICÁ, gelífic, vb. I. Tranz. A transforma o solutie coloidala într-un gel – Dupa fr. gélifier.
gemă, GÉMĂ, geme, s.f. Nume generic pentru orice piatra pretioasa translucida. ♦ Bijuterie sau obiect de arta facut dintr-o piatra pretioasa sau semipretioasa pe care sunt gravate figuri ori motive decorative. ♦ (Adjectival; în sintagma) Sare gema = sare de bucatarie cristalizata, extrasa ca atare dintr-o salina; halit2. – Din fr. gemme, lat. gemma.
gepizi, GEPÍZI s.m. pl. Populatie germanica originara din Scandinavia, care, prin sec. III, a migrat spre sud, fiind stabilita, temporar, si în Dacia. – Din fr. Gépides, lat. Gepidae, -arum.
methemoglobină, METHEMOGLOBÍNĂ s. f. pigment sangvin anormal, brun- deschis, datorat oxidarii hemoglobinei. (< fr. méthémoglobine)
gheaţă, GHEÁŢĂ, (2) gheturi, s.f., adj. invar. 1. S.f. Apa aflata în stare solida, în urma înghetarii. ♢ Expr. A se da cu patinele pe gheata = a patina2. A (se) sparge sau a (se) rupe gheata = a disparea sau a face sa dispara atmosfera ori senzatia de jena existenta la un moment dat; a (se) înlatura primele dificultati în bunul mers al unei actiuni. ♦ (Reg.) Grindina, piatra (I 7). 2. S.f. (La pl.) Întinderi mari de gheata (1) aflate pe uscat sau pe apa. ♢ Loc. adj. De gheata = indiferent, nepasator, nesimtitor. 3. S.f. Senzatie neplacuta de raceala, provocata de frica, emotie etc. 4. S.f. Planta erbacee cu flori mici, albe, roz sau rosii, având frunzele acoperite cu papile albe care seamana cu cristalele de gheata (1) (Mesembryanthemum crystallynum). 5. S.f. Planta erbacee cu tulpina carnoasa, ramificata, cu frunze ovale-rotunde si cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau rosii (Begonia semperflorens). 6. Adj. invar. (În sintagma) Bani gheata = bani în numerar, platiti pe loc, bani lichizi (2), bani pesin. – Lat. glacia (= glacies).
ghermea, GHERMEÁ, ghermele, s.f. Piesa prismatica de lemn care se fixeaza în zidarie pentru a înlesni prinderea în cuie sau în suruburi a tocului2 (3) unei usi sau al unei ferestre. – Et. nec.
ghid, GHID, -Ă, (1) ghizi, -de, s.m. si f., (2) ghiduri, s.n. 1. S.m. si f. Persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, un grup de vizitatori ai unei expozitii etc., dându-le explicatiile necesare; calauza, cicerone. 2. S.n. Carte cuprinzând informatii de calatorie, harti, planuri, îndrumari etc. necesare unui turist pentru orientarea într-o tara, într-o regiune, într-un muzeu etc. 3. S.n. (În sintagma) Ghid de unde = mediu1 (3) în care are loc propagarea ghidata a unui fascicul de unde electromagnetice. – Din fr. guide.
ghida, GHIDÁ, ghidez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) calauzi, a (se) conduce, a (se) orienta. 2. Tranz. A imprima o anumita miscare unei piese, unui mecanism etc. (cu ajutorul ghidajului). – Din fr. guider.
ghidaj, GHIDÁJ, ghidaje, s.n. 1. Faptul de a ghida. 2. Dispozitiv (1) mecanic fix al unui mecanism (1), care permite deplasarea unei piese mobile doar într-o anumita directie si între anumite limite. – Din fr. guidage.
ghidare, GHIDÁRE s.f. Actiunea de a (se) ghida si rezultatul ei. – V. ghida.
ghivent, GHIVÉNT, ghiventuri, s.n. Sant elicoidal regulat facut pe suprafata interioara sau exterioara a unei piese cilindrice ori conice, care permite însurubarea acesteia cu o piesa similara; filet. – Din germ. Gewinde.
glicogen, GLICOGÉN, glicogeni, s.m. (Biol.) Polizaharida având o structura asemanatoare cu amidonul, care se gaseste mai ales în ficat si în muschi. – Din fr. glycogène.
glob, GLOB, (1, 2) globuri, s.n., (3) globi, s.m. 1. S.n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticla sau de portelan, montat la o lampa sau la un bec. ♦ Spec. (Si în sintagmele glob terestru, pamântesc sau geografic) Obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul continentelor, marilor si oceanelor care alcatuiesc planeta noastra. ♢ Glob ceresc = obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul boltii ceresti. 2. S.n. Planeta locuita de oameni; Pamântul. 3. S.m. (În sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de forma sferoidala, adapostita în orbita. – Din fr. globe, lat. globus.
metaldehidă, METALDEHÍDĂ s. f. substanta solida alba rezultata prin polimerizarea aldehidei acetice, folosita drept combustibil. (< fr. métaldéhyde)
gluconic, GLUCÓNIC, -Ă, gluconici, -ce, adj. (Despre un acid) Care se formeaza prin oxidarea glucozei cu brom. – Fr. gluconique (< gr.).
metafosforos, METAFOSFORÓS adj. acid ~ = acid al fosforului, obtinut prin oxidarea înceata a hidrogenului fosforat. (< fr. métaphosphoreux)
godevil, GODEVÍL, godeviluri, s.n. Dispozitiv pentru ghidarea unui instrument sau a unui aparat în interiorul tevilor de extractie sau în interiorul unor conducte la exploatarile petroliere. [Var.: godavíl s.n.] – Din engl. go-devil.
metaboric, METABÓRIC adj. acid ~ = acid anhidrida partiala a acidului boric. (< fr. métaborique)
gonflant, GONFLÁNT s.n. Substanta care poate fi absorbita de un material coloidal provocând umflarea acestuia. – Din fr. gonflant.
merlon, MERLÓN s. n. portiune de zidarie care separa doua creneluri ale unei fortificatii. (< fr. merlon)
granulă, GRANÚLĂ, granule, s.f. 1. Particula solida mica care intra în componenta unui corp solid cu structura eterogena sau care rezulta din sfarâmarea, taierea etc. unui corp solid. 2. Pastila continând un amestec de substante medicamentoase încorporate într-o masa zaharoasa. – Din fr. granule.
mercur, MERCÚR s. n. metal argintiu, foarte dens si mobil, care se prezinta în stare lichida la temperatura obisnuita; hidrargir; argint-viu. (< fr. mercure, germ. Merkur)
gravidă, GRAVÍDĂ, gravide, adj.f., s.f. (Femeie) care poarta un fat în cavitatea uterina; (femeie) însarcinata, (femeie) bortoasa. – Din lat. gravida, fr. gravide.
mercantilism, MERCANTILÍSM s. n. 1. doctrina economica practicata de o serie de tari europene în sec. XV-XVIII, care considera ca avutia sociala rezida în acumularea de bani. 2. spirit negustoresc, comercial; preocupare de a câstiga bani prin orice mijloace. (< fr. mercantilisme)
greu, GREU, GREA, grei, grele, adj., GREU, adv., s.n. I. Adj. 1. Care apasa cu greutate asupra suprafetei pe care sta; care are greutate (mare); care cântareste mult. Corp greu. ♢ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unitatilor sale tunuri si obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de productie. (Sport) Categorie grea = categorie în care intra boxerii, luptatorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ♢ Expr. Pas greu = moment dificil, initiativa plina de greutati. Bani grei = suma mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovarat, îngreuiat, încarcat. Sac greu. ♢ Familie (sau casa) grea = familie numeroasa si greu de întretinut. ♦ (Pop.; la f.) Gravida. ♦ (Despre nori) De culoare neagra, aducator de ploaie si de furtuna. II. Adj. 1. (Despre parti ale corpului) Care pare ca apasa (din cauza oboselii, bolii, starii sufletesti etc.). Are capul greu. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimtiri rele. A avea mâna grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacientilor. 2. (Despre alimente) Care produce usor indigestie; care se asimileaza cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzatie de neplacere, de insuficienta respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rau; încarcat; p. ext. apasator, coplesitor. ♢ Atmosfera grea = atmosfera apasatoare care preceda declansarea unei furtuni, unei ploi torentiale; fig. atmosfera încarcata de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceata etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Munca grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi strabatut cu greutate. ♦ Care se întelege, se învata cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferinte, necazuri, împrejurari etc.) Care se suporta cu mari suferinte, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferinte si se vindeca cu mare greutate sau nu se mai vindeca; grav. ♢ Zile grele sau viata grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitura grea = lovitura morala dureroasa. ♢ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal si greu la vale, se spune când cineva este silit sa faca fata unei situatii dificile cu posibilitati (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ♢ Vorba grea = insulta, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toata greutatea. S-a lasat greu. ♢ Expr. A-i cadea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutatii, cantitatii). Cântareste greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu truda; anevoie. Munceste greu. ♢ Expr. A-i fi greu (sa)... = a simti dificultatea initierii unei actiuni. A-i veni (cuiva) greu (sa...) = a-i fi neplacut (sa...), a-i displacea; a se jena (sa...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi sila, a fi satul (de cineva sau de ceva); b) a se rusina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trai în lipsuri materiale, a avea o situatie materiala precara. ♦ Încet (si neplacut). Orele trec greu. 3. Rau, grav, tare. E greu bolnava. ♢ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plati greu = a) a plati scump, cu mari sacrificii; b) a nu plati la timp. V. S.n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificila; impas. ♢ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultati; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treaba anevoioasa. A greu = cu neplacere. ♢ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutati. 2. Povara, sarcina; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificila a unei munci, a unei situatii etc. 3. Partea mai numeroasa dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).
meninge, MENÍNGE s. n. fiecare dintre cele trei membrane care învelesc creierul si maduva spinarii (dura mater, pia mater si arahnoida). (< fr. méninge)
gros, GROS1, GROÁSĂ, grosi, groase, adj., GROS adv., s.n., GROS, grosi, s.m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferinta mai mari decât dimensiunile obisnuite. Trunchi gros. ♢ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu sectiunea mai mare cuprinsa între ileon si anus. ♦ (Despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Dezvoltat mult în latime. ♦ (Pop.; la f.) Gravida, însarcinata. 2. Care are volum mare, care depaseste prin volum dimensiunile obisnuite; voluminos. Carte groasa. ♢ Expr. Gros la punga = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obisnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafata în adâncime sau de la suprafata pâna la baza. Strat gros. ♢ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimtit. Gros la piele sau cu pielea groasa = nesimtit. Gros la (sau în) ceafa sau cu ceafa groasa = badaran. ♦ Care este tesut2 din fire groase ( I 1). Haina groasa. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrastie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbra, ceata etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, badaran; incult; care tradeaza pe omul badaran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. si fam.) Mult, din plin, din belsug. Câstiga gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S.n. 1. Partea cea mai numeroasa dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de acelasi fel); greu. ♢ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belsug. 2. (Pop. si fam.) Închisoare. V. S.m. (Reg.) Bustean, trunchi; bârna (groasa). – Lat. grossus.
memoriu, MEMÓRIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ♢ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute în cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzând însemnari asupra evenimentelor petrecute în timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere în care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. mémoire)
grund, GRUND, grunduri, s.n. 1. Primul strat de material special aplicat pe suprafata unei piese, a unui obiect, a unui element de constructie care urmeaza sa fie finisata. 2. Strat de vopsea alba care se aplica pe pânza, pe cartonul sau pe scândura pe care se picteaza. 3. Strat de mortar aplicat pe zidarie, servind ca suport pentru tencuiala vizibila. – Din germ. Grund.
guanidină, GUANIDÍNĂ s.f. Substanta chimica organica solida, solubila în apa, folosita la fabricarea unor medicamente, a unor rasini sintetice, etc. – Din fr. guanidine.
melonidă, MELONÍDĂ s. f. peponida. (< fr. mélonide)
meloide, MELOÍDE s. f. pl. familie de insecte vezicante: cantarida si meloea. (< fr. méloïdés)
gulerat, GULERÁT, -Ă, gulerati, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Peior.) (Persoana) care poarta guler (scrobit). ♦ (Functionar, militar) care este îmbracat în uniforma; fig. (persoana) care apartinea claselor dominante (având o atitudine aroganta, sfidatoare). 2. Adj. (Despre animale) Care are o dunga alba în jurul gâtului. – Din guler.
gulie, GULÍE, gulii, s.f. Planta erbacee legumicola cu frunze mari, dintate, si cu tulpina îngrosata, sferoidala, comestibila (Brassica oleracea gongyloides). ♦ (Reg.) Nap porcesc. – Din bg. gulija.
habeascorpus, HÁBEAS CÓRPUS s.n. (În legislatia unor tari) Drept care garanteaza libertatea individuala si protejeaza împotriva arestarii arbitrare, permitând arestatului sa ceara prin avocatul sau sa compara în fata unui magistrat care urmeaza sa decida asupra legalitatii arestarii. [Pr.: há-be-as cór-pus] – Expr. lat.
habeascorpus, HÁBEAS CÓRPUS s.n. (În legislatia unor tari) Drept care garanteaza libertatea individuala si protejeaza împotriva arestarii arbitrare, permitând arestatului sa ceara prin avocatul sau sa compara în fata unui magistrat care urmeaza sa decida asupra legalitatii arestarii. [Pr.: há-be-as cór-pus] – Expr. lat.
haid, HAID interj. v. HÁIDE 2. (Cu functie de imperativ, corespunzând unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♢ (Împrumutând desinente verbale de pers. 1 si 2 pl.) Haidem la plimbare. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.
haida, HÁIDA interj. v. HÁIDE 2. (Cu functie de imperativ, corespunzând unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♢ (Împrumutând desinente verbale de pers. 1 si 2 pl.) Haidem la plimbare. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.
haidamac, HAIDAMÁC, haidamaci, s.m. (Fam.) 1. Derbedeu, bataus, tâlhar, haidau (2). 2. Om zdravan, vlajgan, lungan. – Din tc. haydamak.
haidamac, HAIDAMÁC1, haidamace, s.n. (Reg.) Bâta, ciomag. – Sb. ajdamak (< tc. haydamak "tâlhar").
haidamac, HAIDAMÁC2, haidamaci, s.m. 3. (Înv.) Pazitor de vite. – Tc. haydamak.
haidău, HAIDĂU, haidai, s.m. (Reg.) 1. Pazitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dint-un ciclu de dansuri populare românesti raspândite în jurul Aiudului, cu miscare moderata; melodie dupa care se executa acest dans. – Din magh. hajtó "mânator, gonaci".
haide, HÁIDE interj. 1. Exclamatie care exprima un îndemn (la o actiune). ♢ (Cu ton de comanda, exprimând nerabdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamatie care exprima încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu functie de imperativ, corespunzând unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♢ (Împrumutând desinente verbale de pers. 1 si 2 pl.) Haidem la plimbare. ♢ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ♢ (Marcheaza începutul unei actiuni) Lua toporul si haide la treaba. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamatie prin care se respinge o parere sau se dezaproba o comportare; as! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustram cu indulgenta pe cineva care nu ia în seama sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.
meistergesang, MEISTERGESANG [MÁISTĂRGHEZANG] s. n. totalitatea creatiilor poetice cu caracter didactic ale meistersängerilor. (< germ. Meistergesang)
hap, HAP1 interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de apucarea sau de înghitirea rapida a ceva. – Onomatopee.
haplofază, HAPLOFÁZĂ, haplofaze, s.f. (Biol.) Faza haploida. – Din fr. haplophase.
haploidă, HAPLOÍDĂ, haploide, adj.f. (Biol.; în sintagma) Faza haploida = stare în care se afla celulele sexuale în nucleele carora exista o jumatate din numarul de cromozomi caracteristic celulelor somatice; haplofaza. – Din fr. haploïde.
haploidie, HAPLOIDÍE s.f. (Biol.) Stare a organismelor haploide. [Pr.: -plo-i-] – Din fr. haploïdie.
hâţ, HÂŢ interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de o miscare brusca si rapida, când cineva apuca, smuceste sau trage ceva. ♢ Expr. Hât în sus, hât în jos sau hât în dreapta, hât în stânga, arata sfortarile, încercarile numeroase si diverse pe care le face cineva pentru a aduce la îndeplinire o actiune sau pentru a scapa dintr-o situatie neplacuta. [Var.: hat interj.] – Onomatopee.
hematofobie, HEMATOFOBÍE, hematofobii, s.f. Stare patologica care consta într-o teama morbida de sânge. – Din fr. hématophobie.
hemiceluloză, HEMICELULÓZĂ, hemiceluloze, s.f. Polizaharida complexa, larg raspândita la plantele superioare. – Din fr. hémicellulose.
hemoglobină, HEMOGLOBÍNĂ s.f. Substanta organica feruginoasa care constituie materia coloranta a globulelor rosii din sângele vertebratelor si care, datorita proprietatii sale de a se oxida si de a se reduce cu usurinta, are rol în procesul respirator. – Din fr. hémoglobine.
hemoroidal, HEMOROIDÁL, -Ă, hemoroidali, -e, adj. Referitor la hemoroizi. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hémorroïdal.
heteroproteidă, HETEROPROTEÍDĂ, heteroproteide, s.f. (Biol.) Substanta organica compusa dintr-o proteina si o substanta neproteica. [Var.: eteroproteída s.f.] – Din fr. hétéroprotéide.
hialoid, HIALOÍD, -Ă, hialoizi, -de, adj. 1. (Livr.) Care are aspect sticlos. 2. (Anat.; în sintagmele) Umoare hialoida = lichid transparent care umple fundul globului ocular. Membrana hialoida = membrana subtire care înveleste corpul vitros. [Pr.: hi-a-lo-id] – Din fr. hyaloïde.
matador, MATADÓR1 s. m. 1. toreador caruia, în desfasurarea unei coride, îi revine sarcina sa ucida taurul. 2. (ir.) personaj important, conducator etc. ♢ (fig.) persoana înzestrata cu calitati deosebite, personalitate de prim rang. (< fr., gr. matador, germ. Matador)
hibrid, HIBRÍD, -Ă, hibrizi, -de, s.m., adj. 1. S.m., adj. (Organism) provenit din încrucisarea a doi indivizi de specii, de soiuri, de genuri sau de rase diferite. 2. Adj. Fig. (Despre realizari, idei, fapte) Alcatuit din elemente disparate; lipsit de armonie. – Din fr. hybride, lat. hybrida.
hibrida, HIBRIDÁ, hibridez, vb. I. Tranz. A obtine un hibrid prin procesul de hibridare; a încrucisa prin hibridare doua plante, doua specii etc.; a hibridiza. – Din fr. hybrider.
mat, MAT1 s. n. (sah) situatie în care regele uneia dintre parti este într-o pozitie în care nu mai poate fi aparat, determinându-se astfel sfârsitul partidei. o a face (pe cineva) ~ = a) a câstiga o partida de sah contra cuiva; b) (fig.) a pune (pe cineva) în imposibilitatea de a mai spune sau de a mai face ceva. (< fr. mat)
hibridare, HIBRIDÁRE, hibridari, s.f. Actiunea de a hibrida si rezultatul ei; proces, spontan sau provocat artificial, de încrucisare sexuata sau vegetativa între doi indivizi de specii, de soiuri sau de rase diferite; hibridizare; hibridatie. – V. hibrida.
hibridaţie, HIBRIDÁŢIE s.f. (Rar) Hibridare. – Din fr. hybridation.
hibridiza, HIBRIDIZÁ, hibridizez, vb. I. Tranz. A hibrida. – Din germ. hybridisieren.
hibridizare, HIBRIDIZÁRE, hibridizari, s.f. Actiunea de a hibridiza si rezultatul ei; hibridare; hibridatie. – V. hibridiza. Cf. rus. g h i b r i d i z a t i i a.
hidalgo, HIDÁLGO s.m. Titlu purtat, în evul mediu, de unii nobili spanioli; persoana care purta acest titlu. – Din fr., sp. hidalgo.
hidartroză, HIDARTRÓZĂ, hidartroze, s.f. Acumulare de lichid (purulent sau seros) în articulatii. – Din fr. hydarthrose.
hidatic, HIDÁTIC, hidatice, adj.n. (În sintagma) Chist hidatic = tumoare benigna plina cu lichid, provocata de dezvoltarea în unele organe (ficat, plamâni etc.) a larvelor de tenie; echinococoza. – Din fr. hydatique.
hidatidă, HIDATÍDĂ s.f. (Biol.) Forma larvara a teniei echinococ. – Din fr. hydatide.
hidatioză, HIDATIÓZĂ, hidatioze, s.f. Contaminare a unui organism cu larvele care provoaca chisturile hidatice, manifestata prin aparitia acestor chisturi în diferite organe. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. hydatiose.
hidatodă, HIDATÓDĂ, hidatode, s.f. Formatie epidermica a frunzelor, având forma si structura diferite, cu functia de a elimina apa sub forma de picaturi. – Din fr. hydatode.
hidrazină, HIDRAZÍNĂ, hidrazine, s.f. Combinatie chimica a azotului cu hidrogenul, care se prezinta ca un lichid incolor ce fumega în aer si se foloseste ca antioxidant, reducator, combustibil pentru rachete etc. – Din fr. hydrazine.
hidrazonă, HIDRAZÓNĂ, hidrazone, s.f. Substanta organica rezultata din condensarea hidrazinei cu aldehida sau cetona. – Din fr. hydrazone.
mastaba, MASTABÁ s. f. constructie egipteana masiva, în forma de trunchi de piramida, deasupra unui mormânt. (< fr. mastaba)
masonerie, MASONERÍE s. f. 1. francmasonerie. 2. lucrare de zidarie din diverse materiale, unite cu un liant. (< fr. masonnerie)
hidrosol, HIDROSÓL, hidrosoluri, s.n. Sistem coloidal solubil în care mediul de dispersie este apa. – Din fr. hydrosol.
hidrotermal, HIDROTERMÁL, -Ă, hidrotermali, -e, adj. Care se refera la ape fierbinti, provenite prin racirea topiturilor magmatice. ♢ (Geol.) Proces hidrotermal sau faza hidrotermala = ultima etapa a consolidarii magmatice. – Din fr. hydrothermal.
hinterland, HÍNTERLAND, hinterlanduri, s.n. 1. Regiune relativ rigida din punct de vedere tectonic, situata în spatele unui sistem muntos cutat. 2. Teritoriu care graviteaza spre un centru economic. 3. Regiune învecinata cu un teritoriu ocupat, folosita ca baza a unor actiuni expansioniste; p. ext. coloniile si tarile dependente de metropola. – Din germ. Hinterland.
hipofiză, HIPOFÍZĂ, hipofize, s.f. (Si în sintagma glanda hipofiza) Glanda endocrina cu functii multiple, situata la baza creierului si având o mare influenta asupra celorlalte glande, în special asupra glandelor sexuale si a tiroidei; adenohipofiza. – Din fr. hypophyse.
hiponastie, HIPONASTÍE, hiponastii, s.f. Miscare provocata de cresterea mai rapida a suprafetei dorsale a unui organ vegetal plat (frunza, petala) decât a celei ventrale, care devine astfel concava. – Din fr. hyponastie.
hipotiroidie, HIPOTIROIDÍE, hipotiroidii, s.f. Stare patologica datorita reducerii secretiei tiroide si manifestata clinic prin mixedem la adulti si cretinism la copii; hipotiroidism. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hypothyroïdie.
hipotiroidism, HIPOTIROIDÍSM s.n. Stare patologica datorita reducerii secretiei tiroide si manifestata clinic prin mixedem la adulti si cretinism la copii; hipotiroidie. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hypothyroïdisme.
marmură, MÁRMURĂ s. f. 1. roca metamorfica cu structura zaharoida, masiva, care se poate taia si lustrui usor. 2. bucata de marmura (1) prelucrata (statuie, element de arhitectura etc.). (< lat. marmor)
hlamidă, HLAMÍDĂ, hlamide, s.f. 1. Mantie facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de stofa alba sau rosie, prinsa cu o agrafa pe umar, purtata de vechii greci si romani în calatorii, la festivitati etc. 2. Mantie împarateasca sau arhiereasca la bizantini. – Din (1) fr. chlamyde, (2) sl. hlamida.
marionetă, MARIONÉTĂ s. f. 1. papusa manevrata cu sfori, care interpreteaza diferite roluri pe o scena speciala. 2. (fig.) executant servil, lipsit de individualitate. 3. (mar.) scripete vertical turnant, la piciorul catargului, servind la ghidarea manevrelor. (< fr. marionnette)
hominid, HOMINÍD, hominizi, s.m. (La pl.) Familie de primate cuprinzând omul si precursorii sai fosili din perioada cuaternara (Hominidae); (si la sg.) reprezentant al acestei familii. – Din fr. hominides.
horn, HORN, hornuri, s.n. 1. Parte a cosului de fum la o casa, constituita din canalul îngropat în zidarie (si din portiunea iesita în afara prin acoperis); p. ext. întregul cos de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei taranesti prin care trece fumul în pod sau direct afara; cos (la cladiri). 3. (Alpinism) Spatiu îngust dintre doi pereti de stânca paraleli si înalti. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramida triunghiulara caracteristic regiunilor alpine, care se formeaza în urma intersectarii peretilor circurilor glaciare. – Din ucr. horn.
hotă, HÓTĂ, hote, s.f. Constructie de zidarie, de metal sau de sticla, facuta deasupra unui camin, a unei plite etc. pentru a colecta si a evacua, printr-un cos sau printr-un canal de ventilatie, gazele de ardere, aburul etc. – Din fr. hotte.
marchetărie, MARCHETĂRÍE s. f. 1. procedeu de decorare a mobilelor sau a zidariei constând în aplicarea pe suprafata acestora a unor bucati mici de placaj, de fildes etc. pentru a obtine un decor geometric, floral sau chiar un tablou. 2. lucrare decorativa astfel obtinuta. (< fr. marqueterie)
huzdup, HUZDÚP interj. (Reg.) Cuvânt care imita caderea rapida a unui corp greu. – Onomatopee.
maraton, MARATÓN s. n. 1. întrecere atletica la alergare, de 42,195 km. 2. (fig.) sedinta prelungita de negocieri lungi si dificile, de dezbateri laborioase; (p. ext.) partida (de sah etc.) prelungita. (< fr. marathon)
igrasie, IGRASÍE s.f. Umezeala persistenta a peretilor de zidarie ai unei constructii, datorata apei retinute în porii materialelor din care sunt executati. ♢ Expr. (Fam. si arg.) A avea igrasie la cap (sau la mansarda) = a fi prost, zapacit sau nebun. – Din ngr. igrasía.
manilovism, MANILOVÍSM s. n. atitudine pasiva, placida fata de realitate, care duce la o viata desarta. (dupa rus. manilovscina)
manie, MANÍE1 s. f. boala mintala manifestata prin dispozitie euforica, succesiune rapida si incoerenta a ideilor. ♢ obsesie, preocupare exclusiva pentru ceva; ciudatenie, toana. (< ngr. manie, fr. manie)
implozie, IMPLÓZIE, implozii, s.f. 1. Fenomen opus exploziei, care consta în patrunderea rapida a aerului într-un spatiu închis, fara aer, când peretii acestuia sunt distrusi. 2. (Lingv.) Prima faza a articularii unei consoane oclusive, care consta în închiderea totala a organului fonator. – Din fr. implosion.
impostă, IMPÓSTĂ, imposte, s.f. Bloc de piatra care se afla iesit în afara fata de nivelul zidariei, servind de obicei ca sprijin pentru o bolta, un arc etc. – Din fr. imposte, it. imposta.
impregna, IMPREGNÁ, impregnez, vb. I. Tranz. si refl. (Adesea fig.) A (se) îmbiba cu o substanta (lichida) pentru a capata impermeabilitate, rezistenta etc. – Din fr. imprégner, lat. impraegnare.
impregnat, IMPREGNÁT, -Ă, impregnati, -te, adj. Îmbibat cu o substanta (lichida) spre a capata anumite însusiri. – V. impregna.
imunoglobulină, IMUNOGLOBULÍNĂ, imunoglobuline, s.f. (Biol.) Glicoproteida care are functie de anticorp. – Din engl. immunoglobulin.
inepţie, INEPŢÍE, ineptii, s.f. Fapta sau vorba prosteasca, stupida; prostie, stupiditate, absurditate. – Din fr. ineptie.
infirma, INFIRMÁ, infírm, vb. I. Tranz. A anula, a respinge, a declara nevalabil; a dovedi ca neadevarat, nefundat. ♦ A desfiinta un act (sau o masura) ca fiind nelegal sau netemeinic; a invalida. – Din fr. infirmer, lat. infirmare.
infirmare, INFIRMÁRE, infirmari, s.f. Actiunea de a infirma si rezultatul ei; invalidare. – V. infirma.
ingenuu, INGÉNUU, -UĂ, ingenui, -ue, adj., s.f. 1. Adj. Care vadeste simplitate, naturalete împletita cu sinceritate si cu naivitate, plin de ingenuitate; candid. 2. S.f. Rol, personaj, eroina care reprezinta o fata inocenta, pura, candida; p. ext. persoana ingenua. [Pr.: -nu-u] – Din lat. ingenuus, fr. ingénu.
malversaţie, MALVERSÁŢIE s. f. delapidare; frauda. (< fr. malversation)
injecţie, INJÉCŢIE, injectii, s.f. 1. Introducere, pe cale intravenoasa, intramusculara etc., sub presiune, a unui medicament în stare lichida în tesuturile sau în umorile organismului cu ajutorul unei seringi; p. ext. Lichidul introdus în acest mod. 2. Introducere sub presiune a unui fluid sau a suspensiilor unui corp pulverulent într-un material sau într-un spatiu închis. [Var.: injectiúne s.f.] – Din fr. injection.
inox, INÓX s.n. Metal, aliaj cu proprietati inoxidabile; p. ext. obiect din acest material. – Din fr. inox.
inoxidabil, INOXIDÁBIL, -Ă, inoxidabili, -e, adj. (Despre substante) Care nu se poate combina cu oxigenul; (despre metale sau aliaje) care este rezistent la oxidare sau la contactul cu apa, care nu rugineste, neoxidabil. – Din fr. inoxydable.
inspira, INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plamâni. 2. Tranz. Fig. A face sa se nasca în constiinta cuiva un gând, un sentiment, o hotarâre; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creatiei artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinari introduse prin prep. "din", "de la") A-si gasi un izvor de inspiratie (2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce dupa... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.
malonic, MALÓNIC adj. acid ~ = diacid saturat, din oxidarea acidului malic. (< fr. malonique)
internaţionalism, INTERNAŢIONALÍSM s.n. 1. Solidaritate, colaborare, cooperare liber-consimtita între natiuni popoare, tari etc. egale în drepturi, în scopul sprijinului reciproc. 2. Doctrina potrivit careia diversele interese nationale trebuie sa fie subordonate unui interes general, supranational. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. internationalisme.
interoga, INTEROGÁ, interoghez, vb. I. Tranz. A pune cuiva întrebari insistente; a chestiona; spec. a pune întrebari unui martor sau unui inculpat, a supune la un interogatoriu. ♦ A examina, a chestiona un elev, un student, un candidat. – Din fr. interroger, lat. interrogare.
intimida, INTIMIDÁ, intimidez, vb. I. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni timid, a insufla cuiva sau a simti teama, frica; a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zapaci, a (se) fâstâci. – Din fr. intimider.
intimidabil, INTIMIDÁBIL, -Ă, intimidabili, -e, adj. Care poate fi intimidat (usor). – Din fr. intimidable.
intimidare, INTIMIDÁRE, intimidari, s.f. Faptul de a (se) intimida. – V. intimida.
intimidat, INTIMIDÁT, -Ă, intimidati, -te, adj. Cuprins de timiditate; care exprima timiditatea; speriat; încurcat, zapacit. – V. intimida.
intramagmatic, INTRAMAGMÁTIC, -Ă, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat în adâncimea scoartei terestre. – Intra1-+magmatic.
introgresiune, INTROGRESIÚNE, introgresiuni, s.f. (Biol.) Formare de noi specii prin hibridare. [Pr.: -si-u-] – Din engl. introgression.
intuiţie, INTUÍŢIE, intuitii, s.f. 1. Capacitatea constiintei de a descoperi, pe cale rationala (în mod spontan), esenta, sensul unei probleme, al unui obiect. ♦ Principiu didactic conform caruia procesul predarii si însusirii cunostintelor trebuie sa porneasca de la reflectarea senzoriala nemijlocita a obiectelor si fenomenelor studiate. 2. Descoperire brusca, neasteptata, a unui adevar, a unei solutii etc. ♦ Patrundere instinctiva în esenta unui lucru. – Din fr. intuition, it. intuizione.
invalida, INVALIDÁ, invalidez, vb. I. Tranz. (Jur.) A constata si a declara nevalabile anumite acte de procedura; a declara nevalabila alegerea membrilor organelor reprezentative sau împuternicirea delegatilor la conferinte sau la congrese interne sau internationale; a infirma. – Din fr. invalider.
invalidabil, INVALIDÁBIL, -Ă, invalidabili, -e, adj. Care poate sau trebuie sa fie invalidat. – Din fr. invalidable.
invalidare, INVALIDÁRE, invalidari, s.f. Actiunea de a invalida si rezultatul ei; anulare, infirmare. – V. invalida.
invazie, INVÁZIE, invazii, s.f. 1. Intrare neasteptata, navalire a unei armate inamice într-o tara (cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga); cotropire, invadare; p. ext. navalire, venire neasteptata si în numar mare a cuiva sau a ceva într-un anumit loc. 2. Aparitie rapida si masiva, cu caracter de calamitate, într-o regiune, a unor specii de plante sau de animale daunatoare sau parazite. 3. (Med.) Stadiu în evolutia ciclica a unei boli infectioase, care dureaza de la aparitia primelor semne de boala pâna la instalarea fenomenelor clinice caracteristice. – Din fr. invasion, lat. invasio.
inventică, INVÉNTICĂ s.f. Disciplina care studiaza sistematic procesul inventiei si conditiile stimularii creativitatii. – Din inventa (dupa didactica).
maleic, MALÉIC, -Ă adj. acid ~ = diacid etilenic, izomer al acidului fumaric, obtinut prin oxidarea catalitica a benzenului, folosit în industria textila si la fabricarea parfumurilor; anhidrida ~a = anhidrida prin încalzirea acidului maleic. (< fr. maléique)
iodoform, IODOFÓRM s.n. Substanta solida, de culoare galbena cu miros caracteristic, neplacut si persistent, foarte putin solubila în apa, întrebuintata în medicina ca antiseptic, anestezic, cicatrizant etc. – Din fr. iodoforme, germ. Iodoform.
ipohondrie, IPOHONDRÍE, ipohondrii, s.f. Stare psihica morbida, caracterizata prin neliniste continua, teama si preocupare obsesiva de starea sanatatii proprii; idee fixa a cuiva care crede ca sufera de o boala pe care în realitate nu o are. [Var.: ipocondríe s.f.] – Din fr. hypocondrie.
iridacee, IRIDACÉE, iridacee, s.f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu flori de obicei decorative; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. iridacées.
majoritate, MAJORITÁTE s. f. partea sau numarul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♢ superioritate numerica ceruta (de lege) sau obtinuta în alegeri. o ~ absoluta (sau simpla) = numar de voturi egal cu minimum jumatate plus unu din total; ~ relativa = numar de voturi care întrece orice alt numar de voturi obtinute de fiecare dintre ceilalti candidati. (< fr. majorité, lat. maioritas, germ. Majorität)
încleia, ÎNCLEIÁ, încleiez, vb. I. Tranz. 1. A unge, a îmbina si a fixa cu clei piese de lemn, hârtie etc. ♦ Refl. A se lipi. ♦ Refl. A se murdari, a se unge cu clei sau cu ceva cleios. ♦ Refl. A se face, a deveni cleios. ♦ Refl. Fig. (Despre falci) A se înclesta; (despre limba) a se întepeni. 2. A trata diverse produse (semifabricate) cu solutii coloidale sau de amidon pentru a le face impermeabile. [Prez. ind. si; încléi] – În + clei.
încreţit, ÎNCREŢÍT2, -Ă, încretiti, -te, adj. Care are, care face etc. creturi; cusut cu cute, cu încretituri. ♦ (Despre piele, în special despre frunte, fata) Zbârcit, ridat. – V. încreti.
magmă, MÁGMĂ s. f. 1. masa incandescenta fluida sau vâscoasa din interiorul Pamântului, care prin solidificare formeaza rocile magmatice. 2. (med.) masa gelatinoasa rezultata din necrozarea sau topirea unor tesuturi. (< fr., gr. magma)
înfricoşare, ÎNFRICOSÁRE s.f. Actiunea de a (se) înfricosa; frica; intimidare. – V. înfricosa.
înger, ÎNGER, îngeri, s.m. Fiinta spirituala, cu aripi, înzestrata cu calitati exceptionale (de bunatate, de frumusete), mediator între credinciosi si Dumnezeu. ♢ Înger pazitor = persoana care vegheaza asupra cuiva, care are grija de sanatatea cuiva. ♢ Expr. Tare de înger = care nu se lasa usor intimidat sau înduiosat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedeaza, se descurajeaza usor, lipsit de vointa; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdator dat unei persoane. – Lat. angelus.
însărcina, ÎNSĂRCINÁ, însarcinez, vb. I. Tranz. 1. A încredinta cuiva îndeplinirea unei actiuni; a da cuiva o sarcina. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcina. 2. A face ca o femeie sa devina gravida. – În + sarcina.
însărcinat, ÎNSĂRCINÁT, -Ă, (1) însarcinati, s.m., (2) însarcinate, adj. 1. S.m. (În sintagma) Însarcinat cu afaceri = diplomat care reprezinta guvernul sau pe lânga un sef de stat strain, în absenta sau în locul ambasadorului. 2. Adj. (Despre femei) Care poarta un fat în pântece; gravida. – V. însarcina.
întări, ÎNTĂRÍ, întaresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mari rezistenta unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o pozitie strategica; a baricada. 3. Tranz. si refl. A face sa prinda sau a prinde puteri (de obicei dupa o boala), a face sa-si recapete sau a-si recapata puterile; a (se) întrema, a (se) înzdraveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. si refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o banuiala). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o actiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteti, a se intensifica. – În + tare.
întărit, ÎNTĂRÍT, -Ă, întariti, -te, adj. 1. (Despre un sistem tehnic) Facut (mai) rezistent; (despre un material) devenit (mai) rigid, (mai) dens. ♦ (Despre un teren, o pozitie strategica, o cetate etc.) Fortificat. 2. Fig. Care a prins puteri; întremat, înzdravenit; reconfortat. 3. Care a devenit puternic, consolidat. 4. Legalizat. – V. întari.
întemeia, ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. A înfiinta, a funda (un stat, o institutie etc.). ♦ (Rar) A zidi, a cladi. ♦ Fig. A pune temelii durabile; a consolida. 2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [Pr.: -me-ia] – În + temei.
întemeiat, ÎNTEMEIÁT, -Ă, întemeiati, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii, just, logic, rational. 2. (Înv.) Întarit, puternic, consolidat. [Pr.: -me-iat] – V. întemeia.
întemeiere, ÎNTEMEIÉRE s.f. Actiunea de a (se) întemeia si rezultatul ei; înfiintare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.
întru, ÎNTRU prep. (Mai ales urmat de "un", "o" etc., cu elidarea vocalei finale) În. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Arata starea sau actiunea în interiorul unui spatiu) A locui într-un sat. 2. (Arata intrarea sau miscarea în interiorul unui spatiu) A intra într-o padure. 3. (Arata directia sau tinta miscarii) A se da într-o parte. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Arata momentul, rastimpul, epoca în care se petrece o actiune) Într-un timp scurt. ♢ Loc. adv. (Înv.) Întru-ntâi = la început. (Înv.) Într-acea = în acel timp. 2. (Arata timpul cât dureaza o actiune) Va plati datoria într-un an. ♢ Expr. Întru multi ani! = la multi ani! III. (Înv.; introduce un complement circumstantial de scop) Iese întru întâmpinarea musafirului. IV. (Introduce un complement circumstantial de mod) A alerga într-un suflet. ♢ Loc. adv. Într-adins = intentionat, în mod voit. Întru câtva = în oarecare masura. – V. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Este îmbracat într-o scurta de piele. VI. (Introduce un complement circumstantial de relatie) A fi de acord întru totul cu cineva. VII. (Introduce un complement indirect care arata obiectul unei prefaceri) Râul s-a prefacut într-un pod de gheata. - Lat. intro.
înzidi, ÎNZIDÍ, înzidesc, vb. IV. Tranz. A fixa o piesa, un element de constructie într-un masiv de zidarie. – În + zid.
înzidit, ÎNZIDÍT, -Ă, înziditi, -te, adj. Fixat într-un masiv de zidarie. – V. înzidi.
janţ, JANŢ s.n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cascavalului, în urma oparirii casului cu apa clocotita, constituind materia prima pentru obtinerea untului de cascaval. 2. Partea lichida ramasa dupa coagularea laptelui. 3. Zara fiarta ramasa de la prepararea urdei. – Et. nec.
macroplast, MACROPLÁST s. n. plastida mare în forma de disc. (< fr. macroplaste)
jidan, JIDÁN, jidani, s.m. (Pop. si peior.) Evreu. – Jid (reg. "evreu" < sl.) + suf. -an.
jidancă, JIDÁNCĂ, jidance, s.f. (Pop. si peior.) Evreica. – Jidan + suf. -ca.
jidăncuţă, JIDĂNCÚŢĂ, jidancute, s.f. (Pop. si peior.) Diminutiv al lui jidanca; evreica tânara. – Jidanca + suf. -uta..
jidănesc, JIDĂNÉSC, -EÁSCĂ, jidanesti, adj. (Pop. si peior.) Evreiesc. – Jidan + suf. -esc.
joc, JOC, jocuri, s.n. 1. Actiunea de a se juca (1) si rezultatul ei; activitate distractiva (mai ales la copii); joaca. ♢ Joc de societate = distractie într-un grup de persoane care consta din întrebari si raspunsuri hazlii sau din dezlegarea unor probleme amuzante. Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea de sunete dintre doua cuvinte cu înteles diferit; calambur. 2. Actiunea de a juca (5); dans popular; p. ext. petrecere populara la care se danseaza; hora. ♦ Melodie dupa care se joaca. ♦ Fig. Miscare rapida si capricioasa (a unor lucruri, imagini etc.); tremur, vibratie. 3. Competitie sportiva de echipa careia îi este proprie si lupta sportiva (baschet, fotbal, rugbi etc.) ♦ Mod specific de a juca, de a se comporta într-o întrecere sportiva. 4. Actiunea de a interpreta un rol într-o piesa de teatru; felul cum se interpreteaza. ♢ Joc de scena = totalitatea miscarilor si atitudinilor unui actor în timpul interpretarii unui rol. 5. (Si în sintagma joc de noroc) = distractie cu carti, cu zaruri etc. care angajeaza de obicei sume de bani si care se desfasoara dupa anumite reguli respectate de parteneri, câstigul fiind determinat de întâmplare sau de calcul. ♢ Expr. A juca un joc mare (sau periculos) ori a-si pune capul (sau viata, situatia etc.) în joc = a întreprinde o actiune riscanta. A descoperi (sau a pricepe) jocul cuiva = a surprinde manevrele sau intentiile ascunse ale cuiva. A face jocul cuiva = a servi (constient sau nu) intereselor cuiva. A fi în joc = a se afla într-o situatie critica, a fi în primejdie. ♦ (Concr.) Totalitatea obiectelor care formeaza un ansamblu, un set folosit la practicarea unui joc (5). 6. (Tehn.) Deplasare relativa maxima pe o directie data între doua piese asamblate, considerata fata de pozitia de contact pe directia respectiva. 7. Model simplificat si formal al unei situatii, construit pentru a face posibila analiza pe cale matematica a acestei situatii. ♢ Teoria jocurilor = teorie matematica a situatiilor conflictuale, în care doua sau mai multe parti au scopuri, tendinte contrare. 8. (Muz.; în sintagma) Joc de clopotei = glockenspiel. – Lat. jocus.
juriu, JÚRIU, jurii, s.n. 1. Comisie de specialisti desemnata pentru clasificarea candidatilor sau a concurentilor si pentru decernarea unor premii la examene, competitii sportive etc. 2. (În organizarea judecatoreasca a unor state) Totalitatea juratilor1 care intra în componenta curtilor cu juri. – Din fr. jury.
lacrimă, LÁCRIMĂ, lacrimi, s.f. 1. Secretie lichida, incolora, sarata, alcalina, produsa de glandele lacrimale, care umezeste suprafata globilor oculari si care se poate scurge în afara, în urma unor tulburari în starea psihofizica a omului. ♢ Expr. Cu lacrimi de sânge = cu mare durere. ♦ Fig. Strop, picatura. 2. (La pl.) Plâns. Expr. În lacrimi = plângând (de durere). Pâna la lacrimi = pâna la cel mai înalt grad de înduiosare, de emotie etc. [Var.: (pop.) lácrama s.f.] – Lat. lacrima.
machiavelism, MACHIAVELÍSM s.n. Comportare, actiune vicleana, perfida; perfidie, machiaverlâc, rea-credinta. [Pr.: -chi-a-] – Din fr. machiavélisme, it. machiavellismo.
magmă, MÁGMĂ, magme, s.f. Masa minerala fluida si incandescenta din interiorul scoartei pamântului, alcatuita din silicati. – Din fr. magma
mercantilism, MERCANTILÍSM s.n. 1. (Livr.) Spirit negustoresc, interes comercial; (peior.) preocupare, tendinta de a câstiga bani prin orice mjloace. 2. Doctrina economica din sec. XV-XVIII, bazata pe principiul ca avutia sociala rezida în acumularea metalelor pretioase si a stocului monetar intern. – Din fr. mercantilisme.
mugilid, MUGILÍD, mugilide, s.n. (La pl.) Familie de pesti marini care au solzi si pe cap (Mugilidae); (si la sg.) peste din aceasta familie. – Din fr. mugilidés.
nucleu, NUCLÉU, nuclee, s.n. 1. (Fiz.) Particula centrala a unui atom alcatuita din protoni si neutroni, purtatoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrata aproape toata masa atomului. ♢ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care serveste ca centru de depunere în cursul cristalizarii unei solutii sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometa = parte a capului unei comete formata dintr-un conglomerat de bucati de gheata si materie solidificata. Nucleu de galaxie = portiune centrala a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formeaza scheletul moleculelor unei substante si care ramâne neschimbat la toti derivatii substantei respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de forma sferica sau ovoidala, situat în plasma, având o structura proprie si îndeplinind functii însemnate în viata celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervosi sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esential, central al unui lucru, al unei actiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care actioneaza în mod organizat si în jurul caruia se formeaza sau tinde sa se formeze o grupare mai mare. [Pl. si: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.
nuligestă, NULIGÉSTĂ, nuligeste, s.f. (Adesea adjectival) Femeie care nu a fost niciodata gravida. – Et. nec.
oleum, OLÉUM, s.n. Amestec de acid sulfuric concentrat si anhidrida sulfurica. [Pr.: -le-um]. – Din fr. oléum
orhidee, ORHIDÉE, orhidee, s.f. (La pl.) Nume dat unei familii de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpina simpla, frunze alterne întregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termina de obicei în forma de pinten rasucit (Orchidaceae); (si de la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidées.
pansiv, PANSÍV, -Ă, pansivi, -e, adj. (Ir. sau glumet) Medidativ, gânditor. – Din fr. pensif.
pâinişoară, PÂINISOÁRĂ, pâinisoare, s.f. 1. Diminutiv al lui pâine (1); pâinica, pâinita. 2. Ciuperca comestibila, de culoare rosie-violacee, care creste prin padurile de stejar si de fag (Russula lepida). ♦ Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile si necomestibile. – Pâine + suf. -isoara.
pernicios, PERNICIÓS, -OÁSĂ perniciosi, -oase adj. (Livr.) Care cauzeaza un rau, care este periculos (în special pentru sanatate); vatamator, daunator. ♢ Anemie pernicioasa = forma grava de anemie cu evolutie foarte rapida, care poate cauza moartea. Febra pernicioasa = forma grava a paludismului. [Pr.: -ci-os] – Din lat. perniciosus, fr. pernicieux.
scoarţă, SCOÁRŢĂ, scoarte, s.f. 1. Învelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ♢ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Învelisul exterior si solid al globului pamântesc, cu o grosime care variaza între 5 si 8 km în zona oceanica si între 30 si 80 km în zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamântului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ♢ Expr. Din scoarta în scoarta = de la prima pâna la ultima pagina, de la început pâna la sfârsit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lâna sau bumbac si bateala din lâna. – Lat. scortea.
ser, SER, seruri, s.n. Partea lichida a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificiala care contine un anumit anticorp sau o secretie glandulara si este folosit în scopuri terapeutice. ♢ Ser sangvin = plasma sangvina din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, confera o imunitate pasiva. Ser fiziologic = solutie salina foarte diluata, apropiata de compozitia serului sangvin, folosita pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. sérum, lat. serum.
silf, SILF, -Ă, silfi, -e, s.m. si f. (Rar la f.; în mitologia popoarelor germanice) Duh aerian usor, foarte agil, care, împreuna cu silfida, întruchipa elementul aerului. – Din fr. sylphe, lat. sylphus.
spanac, SPANÁC, (rar) spanace, s.n. Planta erbacee legumicola cultivata pentru frunzele sale mari, carnoase, comestibile, de un verde-închis (Spinacia oleracea). ♦ (Fam.) (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanta, un fleac, un vax. ♦ Compuse: spanac-porcesc = planta erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-salbatic = planta erbacee cu frunze romboidale si cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = planta erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulete (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.
spermă, SPÉRMĂ, sperme, s.f. Substanta lichida cu compozitie complexa, secretata de glandele sexuale masculine, care contine ca elemente esentiale spermatozoizii. – Din fr. sperme.
statornic, STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni si manifestarile lor) Care se schimba foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotarât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimba; invariabil; definitiv. ♦ Care nu înceteaza; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre asezari omenesti, despre populatii etc.) Care nu-si schimba locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (dupa datornic etc.).
sugruma, SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) strânge prea tare corpul, împiedicând miscarile, respiratia. 2. Tranz. Fig. A înabusi, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înabusi cu violenta o actiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. s u g u s a.
ţambal, ŢAMBAL, tambale, s.n. Instrument muzical popular de percutie, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta de forma trapezoidala, asezata orizontal (pe picioare), prevazuta cu coarde de metal care sunt lovite cu doua ciocanele speciale. [Pl. si: tambaluri – Var.: timbál s.n., timbála s.f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.
lucanide, LUCANÍDE s. n. pl. familie de coleoptere mari: radasca. (< lat. lucanidae)
ţepoşică, ŢEPOSÍCĂ, teposici, s.f. 1. Planta din familia gramineelor, cu tulpina rigida si aspra în partea superioara, cu frunze subtiri, rigide, aspre si cu spice lungi (Nardus stricta). 2. Planta paroasa din familia umbeliferelor, cu frunze penate, cu flori albe sau trandafirii dispuse în umbele compacte si cu fructul acoperit de peri aspri (Tordylium maximum). – Ţepos + suf. -ica.
loto, LÓTO s. n. 1. joc de societate sau didactic cu cartonase imprimate cu diferite numere, pe care participantii trebuie sa le acopere cu jetoane corespunzatoare, pe masura ce acestea sunt scoase la întâmplare dintr-un saculet; (p. ext.) piesele acestui jos. 2. loterie. (< fr. loto)
ţinc, ŢINC1, tincuri, s.n. Fiecare dintre proeminentele taiate la capetele a doua scânduri (alternând cu câte o scobitura) pentru a permite o îmbucare solida în unghi a celor doua scânduri. – Din germ. Zinke.
ucigaş, UCIGÁS, -Ă, ucigasi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care a ucis sau a încercat sa ucida pe cineva; asasin, homicid1. 2. Adj. Care provoaca (sau poate provoca) moartea cuiva. Arma ucigasa. – Ucig (prez. ind. pop. a lui ucide) + suf. -as.
ultracentrifugă, ULTRACENTRIFÚGĂ, ultracentrifuge, s.f. Centrifuga cu turatie foarte mare, cu ajutorul careia se poate realiza separarea prin sedimentare a particulelor coloidale, a unor virusuri etc. – Ultra- +centrifuga (dupa fr. ultracentrifugeuse).
ultrafiltru, ULTRAFÍLTRU, ultrafiltre, s.n. Aparat de filtrare prevazut cu o membrana care retine particulele de dimensiuni infime aflate în suspensie sau în solutie coloidala. – Din fr. ultrafiltre.
ultramicron, ULTRAMICRÓN, ultramicroni, s.m. Particula coloidala mai mica decât o zecime de micron, care poate fi vazuta numai cu ultramicroscopul. – Ultra- + micron.
unit, UNÍT, -Ă, uniti, -te, adj. 1. Care formeaza împreuna un tot. 2. Care se afla în raporturi strânse cu cineva, care este de acord, gândeste, actioneaza, simte la fel cu cineva; solidar cu cineva. 3. Care apartinea unei confesiuni crestine catolice de rit oriental (ortodox); uniat. ♦ (Substantivat) Adept al acestei confesiuni. – V. uni3.
unitate, UNITÁTE, unitati, s.f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. Unitate de masura. ♢ (În sintagma) Unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor în sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamânt. 2. Însusirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. ♢ Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara în acelasi loc si într-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un întreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unité, lat. unitas, -atis.
universitar, UNIVERSITÁR, -Ă, universitari, -e, adj. Care apartine universitatii, privitor la universitate. ♢ Oras (sau centru) universitar = oras în care se afla o universitate. ♦ (Substantivat) Persoana care face parte din corpul didactic al unei universitati. – Din fr. universitaire.
unt, UNT s.n. 1. Grasime naturala, solida, extrasa din lapte si folosita ca aliment. ♢ Loc. adv. Ca untul = fara efort, usor. ♢ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlagui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau sa-i iasa) untul = a-l bate tare, rau (pe cineva). ♦ (Urmat de determinari care indica provenienta) Grasime solida extrasa din semintele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = planta erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate si cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untisor (Orchis morio). - Lat. unctum.
urangutan, URANGUTÁN, urangutani, s.m. Maimuta antropoida de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligenta si cu spiritul de imitatie foarte dezvoltat, care traieste în padurile tropicale din Sumatra si Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s.m.] – Din fr. orang-outan.
ureche, URÉCHE, urechi, s.f. I. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale auzului si echilibrului, asezate simetric de o parte si de cealalta a capului omului si mamiferelor, alcatuite dintr-o parte externa, una mijlocie si una interna. ♢ Expr. A fi numai urechi sau a-si deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmatii, zvonuri, stiri) a deveni cunoscut, stiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacat, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche si a-i iesi pe alta (sau pe cealalta) = a nu retine ceea ce i se spune, a trece usor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externa, cartilaginoasa, vizibila a urechii (I 1); pavilionul urechii, auricula. ♢ Loc. adv. Pâna peste urechi = extrem de..., foarte. ♢ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, ticnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-si pierde rabdarea asteptând (sa manânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ♢ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciuperca comestibila de culoare galbuie sau trandafirie pe partea exterioara si rosie-portocalie pe partea interioara; urechiusa (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu tulpina paroasa si ramificata în partea superioara, cu frunzele ovale si dintate si cu flori mici, albastrui-violete (Salvia verticillata); urechea-soarecelui = nu-ma-uita; urechea-ursului = planta erbacee cu frunze carnoase, ovale, usor dintate, dispuse în forma de rozeta si cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simtul auzului; auz. ♢ Expr. A avea ureche (muzicala) = a avea facultatea de a percepe just (si de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta dupa ureche = a reproduce o melodie dupa auz, fara a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al pestilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ata sau sfoara). ♢ Expr. A scapa ca prin urechile acului = a scapa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situatie dificila. 2. Cheotoarea de piele sau de pânza care se coase la marginea posterioara de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul careia se trage încaltamintea în picior. 3. Toarta; inel, belciug. ♦ Proeminenta în forma de cârlig la capatul de sus al leucii carului, de care se sprijina lantul sau veriga care leaga loitrele de leuca. ♦ Ochi, lat, juvat la capatul streangului; valul streangului. 4. (La pl.) Portiune iesita în afara dintr-o lucrare de zidarie, amenajata pentru a usura fixarea unui toc de fereastra sau de usa, pentru a sustine un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).
urotropină, UROTROPÍNĂ, urotropine, s.f. Medicament pe baza de formaldehida si amoniac, folosit mai ales ca antiseptic al cailor urinare. – Din fr. urotropine.
vacuumare, VACUUMÁRE, vacuumari, s.f. 1. (Fiz.) Vidare. 2. (Constr.) Procedeu de extragere a apei în exces dintr-un beton proaspat turnat. [Pr.: -cu-u-] – Din vacuum.
valida, VALIDÁ, validez, vb. I. Tranz. (Jur.) A confirma, a recunoaste valabilitatea, puterea juridica a unui act de procedura, a unui mandat electiv etc. – Din fr. valider.
validare, VALIDÁRE, validari, s.f. Actiunea de a valida. – V. valida.
vargă, VÁRGĂ, (1) vergi, (2) vargi, s.f. I. 1. Nuia lunga, subtire si flexibila, taiata de obicei dintr-o ramura dreapta de arbore. ♢ Expr. (Adesea adverbial) A tremura varga (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frica sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rau, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Manunchi de bete taiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitura aplicata cuiva cu varga (I 1); urma lasata pe corp de o astfel de lovitura. ♦ Bat de undita. ♦ Vergea cu care se încarcau în trecut pustile si cu care se curata teava pustii. ♦ Bagheta. ♦ Vergea subtire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) planta erbacee cu tulpina si ramurile tepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scaius; varga-de-aur = splinuta (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dunga (în special la o tesatura). – Lat. virga.
vârf, VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascutita) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau asteptare, este din cale-afara. (Plin) cu vârf sau încarcat cu vârf = plin de tot, pâna sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se afla în fruntea unei organizatii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafata unei ape. Vârful Oltului. 2. Capat, extremitate (ascutita) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei parti a trupului omului sau animalelor. ♢ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuiala, superficial; batjocoritor, sfidator, ironic. (În legatura cu verbe de miscare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grija, fara zgomot, ca sa nu simta nimeni. ♢ Expr. A i se sui (cuiva) parul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) parul de pe cap (de frica, de spaima) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la fata din cauza furiei, a rusinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersectie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maxima a unei activitati. ♢ Ore de vârf = a) (în legatura cu mijloace de transport, magazine sau alte unitati de servire a populatiei) ore de afluenta maxima, de mare aglomeratie si de solicitare intensa; b) (în legatura cu sursele de apa, de energie electrica, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maxima de energie electrica necesara abonatilor unei retele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.
litosol, LITOSÓL s. n. sol foarte galben, neevoluat, din roci consolidate, care au suferit o puternica eroziune. (< fr. lithosol)
vibrant, VIBRÁNT, -Ă vibranti, -te, adj. 1. Care vibreaza, vibrator; p. ext. care produce sunete. ♢ Consoana vibranta (si substantivat, f.) = consoana lichida (3) care se realizeaza printr-o succesiune rapida de închideri si deschideri ale canalului fonator, determinata de vibrarea partii superioare a glotei, a uvulei, a valului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprima, tradeaza sau produce o emotie puternica; emotionant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.
lisofobie, LISOFOBÍE s. f. teama morbida de turbare, de a deveni nebun. (< fr. lyssophobie)
voi, VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuieste numele persoanelor carora li se adreseaza vorbitorul; la nominativ, are functie de subiect, adesea marcând insistenta asupra subiectului) Voi sa mergeti, nu ei. 2. (La dativ, în formele voua, va, v-, vi, are valoare posesiva) Voua va place sa calatoriti. ♢ (Cu valoare de pronume de politete, tinând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastra; în tara voastra de bastina. ♢ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acusi vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele va, v-) Unde v-ati întâlnit? ♢ (Cu valoare de pronume de politete, tinând locul pers. 2 sg.) Domnule presedinte, va rog, cerusem si eu cuvântul. ♢ (Precedat de prepozitii, în forma voi) Eu va am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însotind alt vocativ) Voi, mesteri zidari. [Forme gramaticale; dat. voua, va, v-, vi; acuz. (pe) voi, va] – Lat. vos.
volant, VOLÁNT1, volanti, s.m. 1. Piesa mare în forma de roata, de obicei foarte grea, montata pe arborele motor al unor masini cu piston, care serveste ca element de reglare a miscarii si de uniformizare a turatiei. 2. Piesa complexa din mecanismul masinilor batatoare în industria textila, care, printr-o învârtire rapida în interiorul unui învelis, scarmana bumbacul presat de valtul de alimentare. – Din fr. volant.
xilan, XILÁN, xilani, s.m. Polizaharida care se gaseste în celulele lignificate ale lemnului, în paie etc. – Din fr. xylane, germ. Xylan, engl. xylan.
xilen, XILÉN, xileni, s.m. Hidrocarbura lichida care se gaseste în gudronul de huila sau în unele fractiuni de titei si care se întrebuinteaza ca solvent în industria lacurilor, a colorantilor, a cauciucului etc. – Din fr. xylène.
xiloză, XILÓZĂ s.f. (Chim.) Monozaharida care se gaseste în lemn, în paie etc. – Din fr. xylose.
zaharic, ZAHÁRIC, zaharici adj. (În sintagma) Acid zaharic = acid obtinut prin oxidarea unor sorturi de zahar si de amidon. – Din fr. saccharique.
zaharină, ZAHARÍNĂ s.f. Substanta organica solida, cristalizata, greu solubila în apa, cu o putere de îndulcire de 500 de ori mai mare decât a zaharului, netoxica si neasimilabila, întrebuintata ca înlocuitor al zaharului în alimentatia bolnavilor de diabet. – Din fr. saccharine.
zapateado, ZAPATEÁDO s.n. (Reg.) Dans solistic de origine spaniola, în masura ternara, deseori sincopat, cu miscare rapida, ale carui accente ritmice se marcheaza prin lovituri de calcâi; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: sa-pa-te-á-] – Cuv. sp.
zăpadă, ZĂPÁDĂ, zapezi, s.f. 1. Precipitatie atmosferica solida, sub forma de fulgi albi, alcatuiti din cristale de apa înghetata; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, când temperatura solului este sub 0° C; omat, nea, ninsoare. 2. (Chim.; în sintagma) Zapada carbonica = bioxid de carbon în stare solida. – Cf. sl. z a p a d a t i "a cadea".
lipomatoză, LIPOMATÓZĂ s. f. stare morbida prin prezenta de numeroase lipoame în organism. (< fr. lipomotose)
zbârci, ZBÂRCÍ1, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreti, a se rida. ♢ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. b a r č a.
zbârcire, ZBÂRCÍRE, zbârciri, s.f. Faptul de a (se) zbârci1; încretire, ridare, cutare. – V. zbârci1.
zbor, ZBOR1, zboruri, s.n. 1. Mod de planare si de miscare în aer a unei pasari, a unei insecte, a unui obiect etc. cu ajutorul aripilor si a caror sustentatie poate fi realizata fie cu consum de energie din interior (la pasari, avioane, elicoptere etc.) sau din exterior (la planoare, zmeie etc.), fie fara consum de energie sau prin miscare balistica; p. ext. deplasarea în spatiu a unei rachete sau a unei astronave. ♢ Platforma de zbor = platforma pe un aerodrom sau pe puntea unui vapor portavion, de pe care decoleaza avioanele. ♢ Loc. adv. Din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului; b) în fuga, repede, iute; c) dintr-o data; d) în treacat. ♢ Expr. A-si lua zborul = a) a se înalta în aer; b) a începe sa alerge repede; c) a pleca; a evada, a fugi; d) a se pierde, a disparea; e) fig. (rar) a se dezvolta, a-si lua avânt. A trece în zbor = a trece foarte repede. ♦ Trecere rapida prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vânt. 2. Fig. Mers iute, vijelios; viteza, goana, fuga. ♦ Avânt, elan. – Din zbura (derivat regresiv).
zeamă, ZEÁMĂ, zemuri, [Pl. si: zemi] s.f. 1. Fiertura de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichida a bucatelor, apa în care fierb. ♢ Expr. A mânca singur bucatele si a lasa altora zeama = a trage singur tot folosul, lasând altora foarte putin sau nimic. A nu fi de nici o zeama se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeama lunga = a) mâncare neconsistenta, facuta cu prea multa apa, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbarie lunga, lipsita de interes; p. ext. persoana care vorbeste mult si fara nici o noima. Tot de-o zeama = deopotriva. Zeama de clopot (sau de hârlet) = moartea. Zeama de vorbe = vorbarie desarta; vorbe goale. ♦ Zeama de varza = lichid acrisor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl contin celulele si tesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ♢ Zeama de prune = tuica. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ♢ Ou cu zeama = ou fiert putin, cu albusul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeama bordeleza = suspensie de culoare albastra de sulfat bazic de cupru în apa, întrebuintata ca fungicid. [Var.: záma s.f.] – Lat. zema.
gogoaşe, gogoáse (-ósi), s.f. – 1. Obiect rotund sau sferic. – 2. Excrescenta sferica de stejar (Quercus infectoria). – 3. Varietate de ciuperci (Lycoperdon bovista). – 4. (Trans. si Mold.) Cartof. – 5. Cocon, învelis protector al larvei viemelui de matase. – 6. Crisalida. – 7. Glob al ochiului. – 8. Vezica înotatoare la unii pesti. – 9. Produs de patiserie din aluat dospit. – 10. Minciuna, brasoava. – Var. (Trans.) gorgoase. – Mr., megl. gugos "boboc de floare". De la goga, cu suf. -os; de la pl. gogosi s-a refacut un sing. analogic (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 321; Spitzer, Mitt. Wien, 320-22). Pentru der. cf. paralelismul cu cocos-cocoase. Totusi, DAR considera originea ca încerta, pe cînd Puscariu, ZRPh., XXXVII, 11; REW 2009 si Capidan, Dacor., VII, 129, prefera sa plece de la alb. gogëlë. Der. gogosea, s.f. (gogoasa, produs de patiserie); gogosar, s.m. (persoana care vinde gogosi; mincinos; specie de ardei gras); gogoserie, s.f. (pravalie unde se vînd gogosi); gogosliu, adj. (Mold., rotund, umflat). Din rom. provin alb. gogosh(ë) "boboc", si sb. bobošara "ardei".
lipide, LIPÍDE s. f. pl. substante organice din grupa esterilor de acizi grasi si alcoolici, care prin oxidare produc caldura organismului; grasimi. (< fr. lipides)
zero, ZÉRO, zeróuri, s.n. 1. Numar care, în numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ♢ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentând numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat în unele sisteme de masura a temperaturii (Réaumur, Celsius) la punctul de înghetare a apei distilate la presiunea normala. ♢ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zéro.
liofob, LIOFÓB, -Ă adj. (despre particule coloidale) care nu este liofil. (< fr. lyophobe)
liofil, LIOFÍL, -Ă adj. (despre particule coloidale) cu afinitate pentru mediul de dispersie. (< fr. lyophile)
zid, ZID, ziduri, s.n. Element de constructie vertical sau putin înclinat, cu grosime (relativ) mica în raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o îngradire, o fortificatie etc. ♢ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei cladiri. ♢ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în sustinerea unei cauze. ♢ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.
zidar, ZIDÁR, zidari, s.m. Muncitor specializat în executarea lucrarilor de constructie din zidarie1 sau din mortar, precum si de finisare a betonului dupa turnare. – Zid + suf. -ar.
zidăreasă, ZIDĂREÁSĂ, zidarese, s.f. Femeie-zidar. ♦ Sotia zidarului. – Zidar + suf. -easa.
zidărie, ZIDĂRÍE1, zidarii, s.f. Lucrare de constructie facuta din zid; parte a unei constructii facuta din zid; p. gener. constructie. – Zid + suf. -arie.
zidărie, ZIDĂRÍE2, zidarii, s.f. Meseria zidarului; zidarit. – Zidar + suf. -ie.
zidărit, ZIDĂRÍT s.n. Meseria zidarului; zidarie2. – Zidar + suf. -it.
zidăriţă, ZIDĂRÍŢĂ, zidarite, s.f. Zidareasa. – Zidar + suf. -ita.
zidi, ZIDÍ, zidesc, vb. IV. Tranz. 1. A ridica un zid; p. gener. a ridica o cladire; a cladi, a construi. ♦ Refl. Fig. A se forma; a se înalta. 2. A închide într-un zid sau între ziduri. 3. (În conceptia crestina, despre Dumnezeu) A crea (lumea). – Din sl. zĩdati.
zidit, ZIDÍT, -Ă, ziditi, -te, adj. 1. Cladit, construit, executat din zidarie1. 2. (Despre usi, ferestre) Închis, astupat cu un zid. 3. (Despre oameni, în expr.) Bine zidit = bine facut; zdravan, voinic, solid. – V. zidi.
zigurat, ZIGURÁT, zigurate, s.n. Edificiu în forma de piramida cu trepte, având în vârf un templu, specific Mesopotamiei. – Din fr. ziggourat.
zmeur, ZMÉUR, (rar) zmeuri, s.m. Arbust din familia rozaceelor, cu ramuri ghimpoase, flexibile, cu frunze albe pe partea inferioara, cu flori albe, cu fructe rosii, aromate, comestibile; zmeurar (Rubus idaeus) [Pr.: zme-ur] – Din zmeura (derivat regresiv).
zoofilie, ZOOFILÍE s.f. (Med.) Dragoste morbida pentru animale. – Din fr. zoophilie.
zoomanie, ZOOMANÍE, zoomanii, s.f. Afectiune exagerata si morbida pentru animale. – Din fr. zoomanie.
zuluşi, ZULÚSI s.m. pl. Populatie negrida din Africa de Sud. – Din fr. Zoulous.
zvidui, ZVIDUÍ, zviduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se vindeca. – Din scr. vidati, izvidati.
magmatic, MAGMÁTIC, -Ă, magmatici, -ce, adj. Care se refera la procesele de migratiune, de eruptie sau de consolidare a magmei ♢ Proces magmatic = proces de miscare si de consolidare a magmei în zonele de minima rezistenta ale scoartei Pamântului. Roca magmatica = roca formata printr-un proces magmatic; roca eruptiva. – Din fr. magmatique.
magmatism, MAGMATÍSM s.n. Totalitatea proceselor legate de aparitia, deplasarea si consolidarea magmei în scoarta Pamântului. – Din fr. magmatism.
lineal, LINEÁL s. n. 1. instrument pentru trasarea, masurarea sau verificarea liniilor si a dimensiunilor. 2. dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea în anumite laminoare. ♢ rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. ♢ dispozitiv al masinii de cusut care serveste la executarea cusaturilor paralele cu marginea materialului. (< germ. Lineal)
echinococ, ECHINOCÓC, echinococi, s.m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvolta ca larva în unele organe ale rumegatoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.
echinococoză, ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze s.f. Boala parazitara, frecventa la om si la animale, provocata de echinococ si manifestata prin aparitia unor chisturi pline cu lichid transparent în plamâni, ficat etc.; hidatioza. – din fr. échinococcose.
maidan, MAIDÁN, maidane, s.n. Teren deschis, loc viran situat în interiorul sau la marginea unei localitati. ♢ Expr. (Pop.) A scoate (sau a iesi) la maidan = a scoate sau a iesi la vedere; a (se) arata, a (se) face cunoscut. A bate maidanul ( sau maidanele) = a-si pierde vremea hoinarind sau jucându-se; a hoinari, a vagabonda. – Din tc. meydan, maydan.
majoritar, MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezinta cel mai mare numar, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întruneste majoritatea. ♢ Reprezentanta majoritara = sistem electoral conform caruia sunt considerati alesi numai candidatii care au întrunit majoritatea absoluta a voturilor. – Din fr. majoritaire.
majoritate, MAJORITÁTE, majoritati, s.f. Partea sau numarul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerica ceruta (prin lege) sau obtinuta în alegeri. ♢ Majoritate absoluta = numar de voturi egal cu cel putin jumatate plus unu din total. Majoritate relativa = numarul cel mai mare de voturi obtinut de cineva în raport cu voturile obtinute de fiecare din ceilalti candidati. Majoritate civila = Majorat1. – Din fr. majorité. Cf. lat. m a i o r i t a s,  - a t i s, germ. M a j o r i t ä t.
mala, MALÁ, malale, s.f. Unealta a zidarului alcatuita dintr-o placa de lemn cu mâner, cu care se întinde si se niveleaza stratul de tencuiala. – Din tc. mala.
maleic, MALÉIC, -Ă, maleici, -ce, adj. (Chim.; în sintagmele) Acid maleic = acid obtinut prin oxidarea benzenului, folosit în industria textila si chimica la fabricarea uleiurilor. Anhidrida maleica = anhidrida obtinuta prin încalzirea acidului maleic, folosita în industria chimica. [Pr.: -le-ic] – Din fr. maléique.
malversaţie, MALVERSÁŢIE, malversatii, s.f. (Livr.) Delapidare, frauda. [Var.: (inv.) malversatiúne s.f.] – Din fr. malversation.
manevră, MANÉVRĂ, manevre, s.f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizata si rapida a unor unitati militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. lupta. ♦ Pregatire tactica a unei armate sau a unei flote, în conditii asemanatoare cu cele de razboi. 2. Ansamblu de operatii executate pentru a alcatui sau a desface o garnitura de tren, pentru a deplasa vagoanele în directia voita etc. ♦ Ansamblu de operatii executate pentru deplasarea unei nave în directia voita, în special la acostare sau la iesirea din port. ♦ (Concr.) Parâma folosita la legarea si la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea miscarilor executate, dupa un plan dinainte stabilit, în cursul unei interventii. Manevra obstetricala. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsa de cineva pentru a-si atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.
limfomatoză, LIMFOMATÓZĂ s. f. hiperplazie limfoida generalizata. (< fr. lymphomatose)
manganometrie, MANGANOMETRÍE s.f. (Chim.) Metoda de analiza volumetrica bazata pe actiunea oxidanta a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.
amniot, AMNIÓT, -Ă, amnioti, -te adj., s.f. 1. Adj. Care are amnios si alantoida. 2. s.f. (La pl.) Grup de vertebrate al caror embrion are amnios si alantoida; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. [Pr.: -ni-ot] – Din fr. amniotes.
tireoglobulină, TIREOGLOBULÍNĂ s.f. (Biol.) Substanta bogata în iod, prezenta în glanda tiroida. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréoglobuline.
tiroid, TIROÍD, -Ă, tiroide, adj. Tiroidian. ♢ Glanda tiroida (si substantivat, f.) = glanda cu secretie interna, situata în partea anterioara a gâtului, în fata traheii, ai carei hormoni influenteaza cresterea, metabolismul etc. – Din fr. thyroide.
tiroidian, TIROIDIÁN, -Ă, tiroidieni, -e, adj. Care tine de tiroida, privitor la tiroida; de natura tiroidei; tiroid. Influenta tiroidiana. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. thyroïdien.
tiroxină, TIROXÍNĂ, tiroxine, s.f. Hormon bogat în iod care se gaseste în glanda tiroida a vertebratelor. – Din fr. thyroxine.
tirozină, TIROZÍNĂ, tirozine, s.f. Acid aflat în mai multe protide, a carui oxidare duce la formarea pigmentilor negri. – Din fr. thyrosine.
marchidan, MARCHIDÁN s.m. v. marchitan.
marchitan, MARCHITÁN, marchitani, Negustor (ambulant) de maruntisuri din trecut. [Var.: marchidán s.m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. m a r k i t a n t.
marchitănie, MARCHITĂNÍE, marchitanii, s.f. 1. Locul unde îsi expunea marfurile un marchitan; p.ext. marfurile pe care le vindea marchitanul. 2. Marfuri metalice marunte si variate, de uz casnic. 3. Negustorie pe care o facea un marchitan; comert cu articole de marchitanie (2). [Var.: marchidaníe s.f.] – Marchitan + suf. -ie.
asfalt, ASFÁLT, asfalturi, s.n. 1. Roca sedimentara, bruna-neagra, formata prin bituminizarea unor substante organice sau prin oxidarea si polimerizarea petrolului. 2. Amestec de bitum cu materiale minerale, întrebuintat mai ales la pavarea drumurilor. ♦ Drum, loc asfaltat. – Din fr. asphalte.
meci, MECI, meciuri, s.n. Întrecere sportiva disputata între doua persoane sau între doua echipe; întâlnire, partida, joc. – Din engl., fr. match.
metamorfism, METAMORFÍSM s.n. Totalitatea transformarilor mineralogice, structurale si chimice suferite de roci în stare solida sub influenta caldurii pamântului, a presiunii si a reactiilor chimice. – Din fr. métamorphisme.
mulţime, MULŢÍME, multimi, s.f. 1. (La sg., adesea cu determinari) Numar mare de fiinte sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multa strânsa laolalta, gramada de oameni; spec. masele largi ale populatiei; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietati caracteristice lor si numai lor. ♢ Multime vida = multime care nu contine nici un element. Multimi disjuncte = multimi care nu au nici un element comun. Multimi echivalente = multimi între care se poate stabili o corespondenta biunivoca. – Mult + suf. -ime.
masiv, MASÍV, -Ă, masivi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care se prezinta ca o masa unitara si compacta. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fara goluri; plin; p.ext. greu. 2. (Despre fiinte, constructii etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p.ext. impunator, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantitati mari, pe scara întinsa; amplu. II. S.n. 1. Unitate de relief formata dintr-un grup de munti sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p.ext. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbusti sau de plante de acelasi fel (facuta pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P.anal. Bloc de beton sau de zidarie de dimensiuni mari, de care se leaga sau care sustine o constructie. ♦ Masa mare de material solid; gramada mare; morman. ♦ Partea cea mai compacta, cea mai mare, cea mai importanta dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.
mastoidă, MASTOÍDĂ, mastoide, s.f., adj. 1. S.f. Fiecare dintre cele doua proeminente ale osului temporal, situate dinapoia urechii. 2. Adj. (Rar) Care tine de mastoida (1), care se refera la mastoida. – Din fr. mastoïde.
mastoidian, MASTOIDIÁN, -Ă, mastoidieni, -e, adj. Care tine de mastoida (1), care se refera la mastoida, propriu mastoidei. Muschi mastoidian. [Pr.: -to-i-di-an] – Din fr. mastoïdien.
vibra, VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se misca oscilatoriu si periodic în jurul pozitiei sale de echilibru; a avea vibratii; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A rasuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremuratoare, a exprima o emotie puternica prin tremuratul sunetelor pe care le articuleaza. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emotionat puternic, a fremata, a palpita (sub impresia unei emotii). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.
vot, VOT, voturi, s.n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat în legatura cu alegerea reprezentantilor lor în organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite în legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarâre; adeziune data în acest scop. ♢ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotarârilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata îsi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.
vrajbă, VRÁJBĂ, vrajbe, s.f. Dusmanie, ura, vrajmasie, dezbinare, zâzanie; cearta. – Din sl. vražĩda.
lichidian, LICHIDIÁN, -Ă adj. de natura lichida. (< fr. liquidien)
lichidator, LICHIDATÓR, -OÁRE adj., s. m. f. (cel) care face lichidarea unei societati comerciale, întreprinderi, banci etc. (< fr. liquidateur)
lichida, LICHIDÁ vb. tr. 1. a pune capat, a termina, a încheia (o actiune). 2. a îndeplini formalitatile pentru încetarea definitiva a unei situatii juridice sau financiare. ♢ (refl.) a-si plati datoriile. 3. (arg.) a omorî, a asasina. (< fr. liquider)
lichenină, LICHENÍNĂ s. f. glucida asemanatoare ca structura cu celuloza, în muschi si licheni, formând mucilagiul acestora. (< fr. lichénine)
lichefia, LICHEFIÁ vb. tr., refl. a (se) transforma din stare gazoasa în stare lichida. (< fr. liquéfier)
tamar, TAMÁR, tamare, s.n. Unealta de care se servesc zidarii la caratul caramizilor, formata dintr-o scândura cu un suport în partea de jos si care se poarta în spate, legata cu niste frânghii; targa (1). – Et. nec.
colmatare, COLMATÁRE, colmatari, s.f. 1. (Tehn.) Astupare a porilor unui material poros prin introducerea unei materii coloidale în masa lui. 2. Fenomen de depunere a materialului transportat de apele curgatoare, având ca rezultat ridicarea treptata a fundului unui bazin, a unei portiuni dintr-o albie etc. 3. Depunere a particulelor de oxid de pe banda magnetica pe suprafata frontala a capetelor magnetice. – Cf. fr. c o l m a t a g e.
delapidare, DELAPIDÁRE, delapidari, s.f. Actiunea de a delapida si rezultatul ei; infractiune care consta în însusirea, folosirea sau traficarea de catre un angajat, în interesul sau sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau bunuri din avutul statului. – V. delapida.
comprimat, COMPRIMÁT, -Ă, comprimati, -te, adj., s.n. 1. Adj. Condensat, redus (ca volum) prin presiune, prin presare. ♢ Aer comprimat = aer supus unei presiuni mari si având diferite întrebuintari în industrie. 2. S.n. Medicament de consistenta solida obtinut prin reducerea acestuia în stare de pulbere si amestecarea cu un liant; pastila, tableta, bulin. – V. comprima.
efervescenţă, EFERVESCÉNŢĂ, efervescente, s.f. Degajare rapida si zgomotoasa a unui gaz într-o masa lichida, datorita unei reactii chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitatie, framântare, fierbere. – Din fr. effervescence.
leucoderivat, LEUCODERIVÁT s. m. compus organic obtinut prin reducerea unor coloranti si care, prin oxidare, formeaza din nou colorantul din care a provenit; leucobaza. (< germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé)
elicoidal, ELICOIDÁL, -Ă, elicoidali, -e, adj. În forma de elice. [Pr.: -co-i-] – Din fr. hélicoïdal.
epistolă, EPÍSTOLĂ, epistole, s.f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literara în versuri apartinând poeziei didactice, în care se trateaza un subiect filozofic, moral, artistic etc. sub forma de scrisoare. – Din lat. epistola.
leucoblast, LEUCOBLÁST s. n. plastida incolora tânara. (< fr. leucoblaste)
didactic, DIDÁCTIC, -Ă, didactici, -e, adj., s.f. 1. Adj. De sau pentru învatamânt, relativ la învatamânt. ♦ Care este menit sa instruiasca. Literatura didactica. ♦ (Peior.) Arid, sec. 2. S.f. Parte a pedagogiei care se ocupa cu principiile si metodele predarii materiilor de învatamânt si cu organizarea învatamântului. – Din fr. didactique.
leptomeninge, LEPTOMENÍNGE s. n. denumire comuna pentru arahnoida si pia mater. (< fr. leptoméningite)
mărunţel, MĂRUNŢÉL, -EÁ, -ÍCĂ, maruntei, -ele, adj. Diminutiv al lui marunt. ♦ (Substantivat, m.art.) Dans popular românesc din Bihor, cu miscare rapida, executat în perechi; melodie dupa care se executa acest dans. – Marunt + suf. -el, -ea, -ica.
examen, EXÁMEN, examene, s.n. 1. Mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor dobândite de elevi, de studenti, de candidati pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ♢ Examen de diploma = examen sustinut în fata unei comisii speciale, dupa absolvirea unei institutii de învatamânt superior, în vederea obtinerii diplomei. ♦ Proba, încercare prin care se verifica trainicia, temeinicia unui lucru, a unei situatii etc. 2. Cercetare amanuntita a unui lucru sau a unei fiinte, în vederea ajungerii la o justa cunoastere a lor. ♢ Examen medical = cercetare de catre medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul si pentru a stabili tratamentul. [Pr.: -eg-za-] – Din fr., lat. examen.
extraordinar, EXTRAORDINÁR, -Ă, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobisnuit, nemaipomenit, formidabil, exceptional; (despre oameni) dotat cu calitati deosebite, exceptionale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, masuri, functii etc.) Care depaseste cadrul unei reguli, unei masuri obisnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.
fâstâci, FÂSTÂCÍ, fâstâcesc, vb. IV. Refl. si tranz. (Fam.) A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul în fata unei situatii neasteptate; a (se) intimida, a (se) zapaci. – Probabil din fâstâc.
firidă, FIRÍDĂ, firide, s.f. Adâncitura de forma unei ferestre oarbe lasata într-un zid, în peretele unei sobe etc., cu scop utilitar sau decorativ; p. ext. deschizatura îngusta într-un zid. – Din bg. firida.
lehm, LEHM [LEM] s. n. roca sedimentara detritica neconsolidata. (< germ. Lehm)
freta, FRETÁ, fretez, vb. I. Tranz. 1. A asambla doua piese metalice prin strângere, fie prin contractia piesei cuprinzatoare, care a fost încalzit înainte de asamblare, fie prin dilatarea piesei cuprinse, care a fost racita în prealabil. ♦ A asambla doua tuburi metalice coaxiale, astfel încât tubul exterior sa strânga tubul interior. 2. A asambla mai multe piese sau a consolida un obiect prin strângere cu o freta sau cu un bandaj exterior; a cercui. – Din fr. fretter.
lecţie, LÉCŢIE s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte într-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. o a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) în particular. ♢ tema, ceea ce elevul are de învatat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învatatura morala, experienta (culeasa în urma unei întâmplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
lector, LÉCTOR1, -Ă s. m. f. 1. grad didactic universitar, între asistent si conferentiar; cel care îl detine. 2. membru al unui lectorat (2). (< germ. Lektor)
lecitină, LECITÍNĂ s. f. lipida fosforata în galbenusul de ou, în tesutul nervos etc. (< fr. lécithine)
obidă, OBÍDĂ, obide, s.f. 1. (Pop.) Întristare adânca, durere sufleteasca; mâhnire, amaraciune, jale; necaz; ciuda, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insulta, umilire. – Din sl. obida.
ocniţă, ÓCNIŢĂ, ocnite, s.f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adâncitura într-o soba de zid, în cuptorul sau în peretii caselor taranesti, în care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ în partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adânca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari în forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scânduri sprijinit pe tarus, sub care se întind snopii de cereale în acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.
ofensivă, OFENSÍVĂ, ofensive, s.f. Forma principala a actiunilor de lupta ale armatei, constând în luarea initiativei operatiilor prin care se urmareste distrugerea fortei inamicului si cucerirea terenului pe care îl ocupa. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac sustinut al unei echipe împotriva echipei adverse. ♦ Fig. Actiune puternica, concentrata, întreprinsa în vederea înfrângerii unei dificultati, lichidarii unei situatii neconvenabile, cuceririi unui nou obiectiv sau unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive.
osciloscop, OSCILOSCÓP, osciloscoape, s.n. Aparat de masura pentru observarea vizuala a curbei care reprezinta variatia rapida în timp a unor marimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope.
oviform, OVIFÓRM, -Ă, oviformi, -e, adj. Care are forma unui ou; ovoid, ovoidal, oval. – Din fr. oviforme.
ovoidal, OVOIDÁL, -Ă, ovoidali, -e, adj. Ovoid, oval, oviform. [Pr.: -vo-i-] – Din fr. ovoïdal.
oxidant, OXIDÁNT, -Ă, oxidanti, -te, adj. 1. Care are proprietatea de a oxida, care produce oxidare. ♦ (Substantivat, m.) Substanta care are proprietatea de a produce o oxidare. 2. (Biol.) Oxidativ (2). – Din fr. oxydant.
pagodă, PAGÓDĂ, pagode, s.f. Templu hindus, budist sau brahman la unele popoare din Orient, în forma de turn piramidal, compus din mai multe etaje suprapuse, care se retrag succesiv si ale caror stresini sunt întoarse în sus. – Din fr. pagode.
negrid, NEGRÍD, -Ă, negrizi, -de s.m. si f. (La m. pl.) Una dintre rasele umane raspândita în Africa de Sud, Sahara, în Melanezia, Noua Guinee si America; (si la sg.) persoana care face parte din aceasta rasa umana. ♢ (Adjectival) Populatie negrida – Din fr. négroïde.
patinare, PATINÁRE2, patinari, s.f. 1. Actiunea de a patina2 si rezultatul ei; patinaj. 2. Alunecare alternativa si între limite determinate a unui culisor, într-un ghidaj de translatie. ♦ Alunecare a unei roti de vehicul pe calea de rulare, fara învârtirea ei. – V. patina2.
nichel, NÍCHEL s.n. Element chimic, metal feromagnetic, alb-cenusiu, lucios, putin oxidabil, maleabil si ductil, cu numeroase întrebuintari tehnice. – Din fr. nickel, germ. Nickel.
nimici, NIMICÍ, nimicesc, vb. IV. Tranz. A face sa nu mai existe, a reduce la nimic (omorând, distrugând, lichidând); a distruge, a desfiinta, a prapadi, a extermina, a lichida, a nimicnici. – Din nimic.
notă, NÓTĂ, note, s.f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observatii referitoare la o anumita chestiune; text scris care contine o scurta însemnare, un comentariu. ♢ Expr. A lua nota (de ceva) = a lua cunostinta (de ceva); a tine seama (de ceva), a retine (ceva). ♦ (La pl.) Notite (luate la o ora de scoala, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnari sau reflectii literare scrise cu privire la o calatorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotarile la un text literar sau stiintific, cuprinzând informatii suplimentare de amanunt, referinte bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârsitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisa) prin care guvernul unui stat informeaza guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protesteaza asupra lezarii unor interese etc. ♦ Comunicare scurta facuta de obicei în scris de o institutie; adresa, înstiintare. 4. Socoteala scrisa, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie sa le achite pentru obiecte cumparate, pentru consumatii; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care serveste la înregistrarea unor operatii contabile etc. 5. Calificativ care reprezinta, printr-o cifra sau o mentiune speciala, aprecierea cunostintelor sau a comportarii unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de catre profesor, de catre membrii unui juriu etc. 6. Semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale, indicând înaltimea si durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ♢ Expr. Nota discordanta (sau falsa) = afirmatie, atitudine care nu se potriveste într-un caz dat. A forta (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obisnuite, a întrece masura. A fi în nota = a fi în concordanta cu o situatie data. Ca pe note = bine, asa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanta, însusire, trasatura caracteristica, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.
opsomanie, OPSOMANÍE, opsomanii, s.f. Particularitate morbida potrivit careia unele persoane nu pot suporta decât anumite alimente. – Din fr. opsomanie.
petrol, PETRÓL s.n. 1. Roca sedimentara lichida, uleioasa, de culoare bruna-negricioasa, mai rar galbuie, cu reflexe albastre-verzui, cu miros specific, formata dintr-un amestec natural de hidrocarburi si de alti compusi organici, care se extrage din pamânt si care serveste drept materie prima în industria chimica; titei. ♢ Petrol sintetic = combustibil cu proprietati asemanatoare cu cele ale titeiului, obtinut pe cale sintetica din carbune sau din oxid de carbon, prin hidrogenare catalitica. 2. Derivat lichid al petrolului (1), folosit la arderea în lampi cu fitil pentru iluminat sau încalzit; gaz. – Din fr. pétrole.
pilă, PÍLĂ2, pile, s.f. 1. Dispozitiv (alcatuit din doi electrozi introdusi într-un electrolit) care transforma energia dezvoltata de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrica. 2. (În sintagma) Pila atomica = ansamblu de instalatii care serveste la producerea treptata si reglabila a fisiunii nucleare în lant; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) ♢ Pila electrochimica = pila de curent continuu. 4. (Iesit din uz) Teanc, gramada formata din lucruri de acelasi fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidarie, din piatra, din beton sau din metal; contrafort de beton care întareste un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoana influenta pentru obtinerea unui avantaj; p. ext. persoana care acorda acest sprijin. ♢ Expr. (Fam.) A pune (sau a baga) o pila = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protectie (ilegala) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protectia cuiva. – Din fr. pile.
placaj, PLACÁJ, placaje, s.n. 1. Semifabricat din lemn în forma de placa, realizat prin încleierea sub presiune a unui numar de obicei impar de foi de furnir suprapuse, întrebuintat la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcatiunilor etc. ♦ Învelis de piatra, de caramida, de sticla, de lemn etc. cu care se acopera unele elemente de constructie sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agentilor externi sau spre a le înfrumuseta aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din actiune a unui jucator prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.
pletoră, PLÉTORĂ s.f. 1. Cantitate de sânge sau de lichide depasind valorile normale în întreg organismul sau numai în anumite parti ale lui; stare morbida provocata de aceasta supraîncarcare si care se manifesta prin roseata pielii si a mucoaselor, palpitatii, puls accelerat, respiratie scurta etc. 2. Cantitate mare de obiecte sau de fiinte (lipsite de valoare). ♢ Pletora semantica = aglomerare (excesiva) de sensuri la unele cuvinte. – Din fr. pléthore.
planşă, PLÁNSĂ, planse, s.f. 1. Foaie de hârtie (mai groasa) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosita ca ilustratie într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care serveste ca material didactic (la predarea stiintelor naturale). ♦ Coala, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o harta etc. desen tehnic executat pe o astfel de coala. 2. Placa de metal sau de lemn în care se sapa litere, note muzicale etc. spre a fi folosita în gravura. 3. Fiecare dintre placile de beton ale pavajului unei sosele, limitata de rosturile de dilatatie. – Din fr. planche.
plasmă, PLÁSMĂ s.f. 1. Parte lichida a sângelui sau a limfei formata din apa, saruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanta gazoasa puternic ionizata, ale carei proprietati fizice sunt determinate de existenta ionilor si a electronilor în stare libera. – Din fr. plasma.
plintă, PLÍNTĂ, plinte, s.f. 1. Piesa de lemn, de piatra, de mozaic, de material plastic etc. care se aplica la partea de jos a peretilor unei încaperi pentru a-i apara împotriva loviturilor si a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. 2. Partea de jos a unei cladiri, a unei sobe, a unui zid, iesita mai în afara si formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatra sau de zidarie, pe care se reazema o coloana sau un piedestal. – Din fr. plinthe.
plută, PLÚTĂ2, plute, s.f. 1. Specie de plop ale carui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o forma de piramida lunga si îngusta; plutas2 (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic si mai usor decât apa, obtinut din stratul exterior al scoartei unor specii de stejar si folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în constructia avioanelor etc., suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din pluta2. ♦ Bucata de lemn sau de alt material usor care se leaga de sfoara unditei pentru a o face sa pluteasca la suprafata apei. ♦ Bucatica de lemn usor în care se înfige fitilul candelei. – Din scr. plut.
purpură, PÚRPURĂ1, purpure, s.f. 1. Culoare rosu-închis. 2. Materie colorata rosu-închis spre violet (extrasa în vechime dintr-o molusca, iar astazi preparata pe cale sintetica). 3. Stofa scumpa vopsita cu purpura (2); haina (domneasca) facuta dintr-un astfel de stofa; hlamida. [Var.: (înv.) púrpur s.n.] – Din lat. purpura.
radiodifuziune, RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s.f. Radiocomunicatie unilaterala care consta în transmiterea sistematica prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor si vizual) destinat receptiei publice. ♦ Institutie care se ocupa cu întocmirea si cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.
rampă, RÁMPĂ, rampe, s.f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesneste încarcarea si descarcarea marfurilor; loc înaltat (lânga linia ferata) destinat încarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. Partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ♢ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului. 4. Portiune înclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa în sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura între galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.
romboidal, ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.
rupere, RÚPERE, ruperi, s.f. Actiunea de a (se) rupe si rezultatul ei. ♢ Rupere de nori = ploaie torentiala însotita de descarcari electrice. ♢ Loc. Cu rupere de inima = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ♢ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele doua elemente componente. (Mat.); Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitari mecanice pe mai multe directii. (Tehn.) Rupere de panta = constructie (de beton, zidarie de piatra sau de lemn) între doua portiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea pretului = fixarea pretului unei vânzari. – V. rupe.
salmonid, SALMONÍD, salmonide, s.n. (La pl.) Familie de pesti rapitori (din care fac parte pastravul, lipanul etc.), caracterizati printr-o a doua înotatoare dorsala, adipoasa (Salmonidae); (si la sg.) peste care face parte din aceasta familie. – Din fr. salmonidés.
sferoidal, SFEROIDÁL, -Ă, sferoidali, -e, adj. Care are forma unui sferoid. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. sphéroïdal.
sigmoid, SIGMOÍD, -Ă, sigmoizi, -de, adj. Care este de forma literei sigma. ♢ Valvula sigmoida = fiecare dintre cutele membranoase situate la originea arterei aorte si a arterei pulmonare. – Din fr. sigmoïde.
sinusoidal, SINUSOIDÁL, -Ă, sinusoidali, -e, adj. Care apartine sinusoidei, privitor la sinusoida; care are forma de sinusoida. [Pr.: -so-i-] – Din fr. sinusoïdal.
smalţ, SMALŢ, smalturi, s.n. 1. Masa sticloasa formata din diversi oxizi anorganici, cu care se acopera suprafata obiectelor de ceramica sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseta; email. ♦ Material sticlos sau obiect facut dintr-un astfel de material. 2. Substanta alba si lucioasa care acopera suprafata vizibila a dintilor. [Var.: (înv.) smalt s.n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz.
sold, SOLD, solduri, s.n. 1. Diferenta între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont si totalul sumelor înscrise în creditul aceluiasi cont. ♦ Rest de plata la lichidarea unei obligatii. 2. Marfa ramasa nevânduta (si care se desface cu pret redus). – Din fr. solde.
soia, SÓIA s.f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, albe sau violete si cu fructul în forma de pastaie, având semintele bogate în grasimi si protide, folosite în industria alimentara, în farmacie etc. (Glycine hispida). – Din fr. soja, soya, germ. Soja.
sol, SOL4 s.n. (Chim.) Solutie coloidala. – Din fr. sol.
solidifica, SOLIDIFICÁ, solidífic, vb. I. Refl. si tranz. A trece sau a face sa treaca un corp din stare lichida în stare solida, prin racire sub o temperatura data; p. ext. a îngheta. ♦ (Despre grasimi) A se slei. ♦ Refl. A se întari. – Din fr. solidifier, it. solidificare.
soluţie, SOLÚŢIE, solutii, s.f. 1. Amestec omogen compus din doua sau mai multe substante chimice (dintre care una este de obicei lichida) dispersate la scara moleculara în diverse proportii. 2. Operatie mintala care, analizând o pluralitate, o complexitate de elemente care se întrepatrund, rezolva o dificultate, o problema teoretica sau practica; ansamblul deciziilor si actelor care pot rezolva o dificultate; mod de a rezolva o dificultate, o problema. ♦ Raspuns la o problema. 3. (În sintagma) Solutie de continuitate = întrerupere a continuitatii; separare a partilor care mai înainte erau legate între ele sau continue. [Var.: (înv.) solutiúne s.f.] – Din fr. solution, lat. solutio, -onis.
stafidă, STAFÍDĂ, stafide, s.f. Boaba uscata si fara seminte a anumitor specii de struguri (folosita la prepararea unor mâncaruri si prajituri). [Var.: strafída s.f.] – Din ngr. stafídha.
străveziu, STRĂVEZÍU, -ÍE, stravezii, adj. 1. Care permite razelor de lumina sa strabata prin el; prin care se vad (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumina sa-l strabata partial; prin care se vad vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subtire, fina, palida. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al carui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înteles cu usurinta; evident. – Stravedea + suf. -iu.
strop, STROP, stropi, s.m. 1. Particula globulara dintr-un lichid; cantitate mica dintr-un lichid; spec. picatura de ploaie. ♢ Loc. adv. Strop cu (sau de) strop = picatura cu picatura; putin câte putin; încetul cu încetul. Pâna la un strop = pâna nu mai ramâne nimic. Nici un strop = nimic. ♦ Lacrima. 2. Fig. Cantitate foarte mica dintr-o materie solida; farâma. – Probabil din stropi (derivat regresiv).
şarpe, SÁRPE, serpi, s.m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase si neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin miscari ondulatorii; (si la sg.) reptila din acest ordin. ♢ Sarpe de casa = specie de sarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu doua pete galbene pe ceafa, care traieste mai ales în regiunile inundabile, pe lânga casa (Natrix natrix). Sarpe de alun = sarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o banda neagra pe laturile capului, care traieste la noi prin padurile de alun si prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Sarpe cu clopotei = specie de sarpe veninos din America de Nord, lung pâna la 2 metri, a carui coada este prevazuta cu solzi cornosi care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Sarpe cu ochelari = cobra. ♢ Expr. (A tipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gura de sarpe = (a tipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaura de sarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sari ca muscat de sarpe = a se înfuria, a-si iesi din fire. A încalzi (sau a creste) sarpele la (sau în) sân = a arata dragoste si bunavointa unui om nerecunoscator. A-l musca pe cineva sarpele de inima. se spune când cineva se simte ispitit sa faca (sau sa spuna) ceea ce n-ar trebui. A-l musca (pe cineva) sarpele invidiei (ori al vanitatii) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A calca sarpele pe coada = a insulta, a supara pe un om rau, iute la mânie. ♦ Fig. Persoana rea, vicleana, perfida. [Var.: sérpe s.m.] – Lat.pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
teleghidare, TELEGHIDÁRE, teleghidari, s.f. Teleghidaj. – V. teleghida.
teren, TERÉN, terenuri, s.n. 1. Întindere de pamânt delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa în spatiu). ♢ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, împrejurarile, înainte de a întreprinde ceva; a se informa. A câstiga teren = a progresa putin într-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ♢ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) Spatiu special amenajat într-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.
teroare, TEROÁRE, terori, s.f. Groaza, spaima, frica provocata intentionat prin amenintari sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare. ♦ Asuprire bazata pe intimidare, timorare, amenintare. – Din fr. terreur, lat. terror, -oris.
teroriza, TERORIZÁ, terorizez, vb. I. Tranz. A inspira cuiva groaza prin amenintari sau prin alte mijloace de intimidare; a face sa traiasca într-o continua stare de frica, de groaza; a îngrozi, a înfricosa, a înspaimânta. – Din fr. terroriser.
timorare, TIMORÁRE, timorari, s.f. Actiunea de a timora si rezultatul ei; intimidare. – V. timora.
timorat, TIMORÁT, -Ă, timorati, -te, adj. (Livr.) Stapânit de frica sau de emotie; temator, intimidat, speriat. – Din fr. timoré, lat. timoratus.
ton, TON1, toni, s.m. Peste teleostean rapitor marin care seamana cu palamida, ajungând pâna la lungimea de patru metri (Thunnus thynnus). – Din fr. thon.
ton, TON2, tonuri, s.n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursa care vibreaza sinusoidal în timp; interval dintre doua sunete (muzicale) situate la o distanta de o secunda mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanta dintre treptele alaturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucati muzicale. ♢ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere functional, ale gamei în care este scrisa o bucata muzicala; a stabili tonalitatea unei cântari vocale, orientându-se dupa diapazon; b) a initia, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înaltimea cu care se pronunta o silaba. ♦ Felul în care urca sau coboara glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonatie; fel de a spune ceva. ♢ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanta felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-si schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosfera specifica rezultata din cuprinsul unei opere literare; nota dominanta a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanta a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-si da ton = a-si da importanta, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.
toxicomanie, TOXICOMANÍE, toxicomanii, s.f. Obisnuinta morbida de a folosi doze repetate si crescânde de substante toxice. – Din fr. toxicomanie.
trânti, TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamânt, a doborî. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasându-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de îmbracaminte; a se îmbraca în graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trânta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. t a r t j a.
tremur, TRÉMUR, tremure, s.n. 1. Miscare involuntara, rapida a corpului sau a unei parti a corpului, provocata de frig, de frica, de o boala etc., tremuratura, tremurat1, tremurici. 2. Miscare, clatinare, zguduitura usoara si repetata a unei plante, a unui lucru. 3. Vibratie a glasului, provocata de o emotie (puternica); vibratie a sunetelor executate cu un instrument muzical. – Din tremura (derivat regresiv).
tub, TUB, tuburi, s.n. 1. Piesa de forma cilindrica, din metal, sticla, cauciuc etc., goala în interior, cu diametre si lungimi diferite, întrebuintata de obicei pentru scurgeri, transporturi sau pastrare de lichide sau gaze. ♦ Sistem tehnic având o carcasa în forma de tub (1); spec. corp tubular în care se introduc unele conducte electrice în cladiri. ♢ Tub electronic = dispozitiv sau aparat constituit dintr-un recipient etans (de sticla sau de metal), vidat sau cu gaz rarefiat, si echipat cu doi sau mai multi electrozi, între care se stabilesc curenti electrici. ♦ (La unele instrumente muzicale) Ţeava care produce sunete de diferite tonalitati (în functie de lungimea si diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin ea. ♦ Învelis cilindric din metal sau din carton, în care se afla explozibilul si proiectilul unei arme de foc. ♦ Recipient subtire din metal, în care se tin diferite paste alimentare sau preparate cosmetice si medicale. 2. Canal natural care intra în componenta unor aparate sau organe animale si vegetale si prin care circula hrana, aer etc. ♢ Tub fonator = organ (în forma de canal) cu care se realizeaza sunetele în vorbire, marginit în partea posterioara de laringe si în partea anterioara de buze si de nari. – Din fr. tube, lat. tubus.
lapidă, LAPÍDĂ s. f. 1. lespede, piatra funerara. 2. piatra comemorativa (pe o casa). (< it. lapida)
lapidaţie, LAPIDÁŢIE s. f. lapidare. (< fr. lapidation, lat. lapidatio)
lapidator, LAPIDATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care lapideaza. (< fr. lapidateur)
lapidariu, LAPIDÁRIU s. n. 1. (în evul mediu) tratat despre pretinsele proprietati curative sau magice ale pietrelor pretioase. 2. colectie de pietre gravate sau sculptate (basoreliefuri, statui); locul în care se pastreaza. (< lat. lapidarium)
lapidaritate, LAPIDARITÁTE s. f. caracter lapidar; concizie. (< germ. Lapidarität)
lapidar, LAPIDÁR, -Ă adj. 1. de piatra. 2. (despre inscriptii) gravat în piatra. 3. (despre stil, vorbire etc.) scurt, concis, laconic. (< fr. lapidaire, lat. lapidarius)
lapida, LAPIDÁ vb. tr. a arunca cu pietre în cineva (ca pedeapsa sau razbunare): a ucide cu pietre (pe cineva). (< fr. lapider, lat. lapidare)
folia, FOLÍA s.f. Vechi dans de origine portugheza, cu miscare rapida si inegala, care se danseaza cu acompaniament de castaniete; melodie dupa care se executa acest dans. – Cuv. port.
formaldehidă, FORMALDEHÍDĂ, formaldehide, s.f. Produs gazos obtinut prin dehidrogenarea alcoolului metilic, întrebuintat la fabricarea rasinilor, a unor coloranti, medicamente, explozive, tananti, ca dezinfectant etc.; aldehida formica. – Din fr. formaldéhyde.
formic, FÓRMIC, -Ă, formici, -ce, adj. (În sintagmele) Acid formic = acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se gaseste în corpul furnicilor rosii, în frunzele de urzica etc. si care se prepara si pe cale chimica, având întrebuintari în industria textila, farmaceutica si în tabacarie. Aldehida formica v. aldehida. – Din fr. formique.
formidabil, FORMIDÁBIL, -Ă, formidabili, -e, adj. Care uimeste prin însusiri neobisnuite, mai ales prin dimensiuni; extraordinar, uluitor, colosal. – Din fr. formidable, lat. formidabilis.
formol, FORMÓL s.n. Solutie apoasa de formaldehida, întrebuintata ca dezinfectant si ca antiseptic; formalina. – Din fr. formol.
fosforos, FOSFORÓS, -OÁSĂ, fosforosi, -oase, adj. (În sintagmele) Acid fosforos = acid anorganic al fosforului, solubil în apa, în alcool si în eter, care contine mai putin oxigen decât acidul fosforic si care este întrebuintat ca reducator puternic în chimia analitica. Anhidrida fosforoasa = trioxid de fosfor. – Din fr. phosphoreux.
fracţionat, FRACŢIONÁT, -Ă, fractionati, -te, adj. Divizat în fractiuni; îmbucatatit. ♢ Distilare fractionata = actiunea de a izola dintr-un amestec lichidele cu puncte de fierbere diferite, colectându-le în mod separat dupa temperaturile lor de fierbere. Cristalizare fractionata = cristalizare treptata a unui amestec de componenti cu temperaturi de congelare diferite, care pot fi separati unul de altul în stare solida. [Pr.: -ti-o-] – V. fractiona.
fort, FORT, forturi, s.n. Lucrare de fortificatie construita din zidarie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întarituri si care este menita sa apere un centru important sau o linie strategica. – Din fr. fort.
fracţiune, FRACŢIÚNE, fractiuni, s.f. Parte distincta dintr-un întreg, dintr-un tot; frântura, fragment. 2. Grupare de membri în cadrul unui partid politic, care lupta împotriva liniei politice a majoritatii membrilor acelui partid. 3. Grup format din reprezentantii unui partid politic în parlament. 4. Portiune din lichidul obtinut prin distilarea unui amestec de lichide ridicat la o anumita temperatura sau portiune solida obtinuta prin cristalizare fractionata dintr-o solutie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. fraction, lat. fractio, -onis.
fratricid, FRATRICÍD, -Ă, fratricizi, -de, subst., adj. 1. S.m. si f., adj. (Persoana) care si-a ucis fratele sau sora. 2. S.n. Omor de frate sau de sora. 3. Adj. Care constituie o crima fata de un frate, o sora sau fata de semenii sai. – Din fr. fratricide, lat. fratricida.
amofos, AMOFÓS s.n. Îngrasamânt chimic constituit din azot si anhidrida fosforica. – Din fr. amophos.
ampelidacee, AMPELIDACÉE s.f. Familie de plante dicotiledonate având ca tip vita de vie. – Din fr. ampélidacées.
laconic, LACÓNIC, -Ă, laconici, -ce, adj. (Despre vorbire, stil) Care se exprima în putine cuvinte; scurt, succint, concis, lapidar. ♦ (Despre oameni) Care vorbeste putin (si precis). – Din fr. laconique.
fretă, FRÉTĂ, frete, s.f. 1. Tub sau inel metalic montat la exteriorul unui tub sau al unui ansamblu de piese, pentru a le consolida. 2. Fir metalic înfasurat pe un tub sau pe un ansamblu de piese pentru a le mari rezistenta. 3. Piesa de metal în forma de inel sau de elice, care înconjoara barele armaturii longitudinale ale unei piese de beton armat. – Din fr. frette.
frigidarium, FRIGIDÁRIUM s.n. Sala în termele romane destinata instalatiei si practicarii bailor reci. [Pr.: -ri-um] – Cuv. lat.
frigider, FRIGIDÉR, frigidere, s.n. Dulap de constructie speciala echipat cu un agregat frigorigen, care mentine o temperatura scazuta produsa cu ajutorul energiei electrice, a gazului metan sau a unui combustibil lichid, destinat racirii si pastrarii temporare a alimentelor si a produselor usor alterabile. – Din fr. frigidaire.
front, FRONT, fronturi, s.n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de razboi; totalitatea fortelor militare care opereaza pe câmpul de lupta sub o comanda unica. ♢ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de aparare a inamicului, a patrunde fortat în linia de aparare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operatii al unui stat aflat în stare de razboi, pusa sub comanda unica. ♦ Mare unitate operativa, compusa din mai multe armate. 2. Formatie de militari, scolari, sportivi etc. aliniati cot la cot, cu fata la persoana care da îndrumari, comenzi etc. ♢ Loc. adv. În front = asezat în linie, în pozitie de drepti sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forte solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de lupta. 4. Portiune dintr-un zacamânt de substante minerale unde se face taierea rocilor, a minereurilor sau a carbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fatada unei cladiri sau fatadele unui ansamblu de cladiri. ♦ Latura a unei parcele, care coincide cu alinierea caii de circulatie. 6. (Met.) Zona de tranzitie între doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste, cu consecinte directe asupra mersului vremii. ♢ Front atmosferic = zona de contact între doua mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de unda = ansamblul punctelor pâna la care ajunge o oscilatie la un moment dat. – Din fr. front.
ftalic, FTÁLIC, -Ă, ftalici, -ce, adj. (În sintagma) Acid ftalic = acid organic care se prezinta sub forma de cristale albe, putin solubile în apa si alcool, insolubile în cloroform, întrebuintat în industria maselor plastice. ♦ Care contine acid ftalic. Anhidrida ftalica. – Din fr. phtalique.
lactoser, LACTOSÉR s. n. partea lichida din lapte. (< fr. lactosérum)
aţă, AŢĂ, ate, s.f. 1. Fir subtire (de bumbac, de in, de cânepa etc.) folosit la cusut, la fabricat tesaturi etc. ♢ Expr. Cusut cu ata alba, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ata = a depasi (prin comparare) limita îngaduita. A se tine sau a sta (numai) în ata sau într-un (ori de un) fir de ata = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viata) a fi apoape de sfârsit. A-l trage ata (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o tinta). Mai multa ata decât fata, se spune despre un obiect zdrentuit. Nici un cap(at) de ata = absolut tot. Viata cusuta cu ata = viata plina de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbracaminte zdrentuita. 2. Fir care seamana cu ata (1) sau care are întrebuintarile ei. ♢ Ata zidarului = bucata de sfoara cu plumb la capat, servind ca indicator al directiei verticale. ♦ Fibra extrasa din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibra care se desprinde de pastaia unor plante leguminoase (fasole, mazare). ♦ (Adverbial) Fara sa se abata din drum, drept, direct la... Merge ata. ♦ (Pop.) Ata limbii = membrana care uneste fata inferioara a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâsie de metal subtire, formata în urma ascutirii pe tocila a unor unelte. 4. Compus: ata-de-mare = a) planta acvatica cu tulpina scurta si foarte ramificata si cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) pestisor marin cu corpul filiform, cu o singura înotatoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.
atesta, ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevar. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetator, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.
atestat, ATESTÁT2, -Ă, atestati, -te, adj. (Despre fapte, situatii etc.) Care este dovedit, confirmat. ♦ Care exista în scris. ♦ (Despre cercetatori, cadre didactice etc.) Care este confirmat în grad. – V. atesta.
laconic, LACÓNIC, -Ă adj. (despre vorbire, stil) scurt, succint, concis, lapidar. ♢ care se exprima în cuvinte putine, dar pline de continut. (< fr. laconique, lat. laconicus, gr. lakonikos)
fuior, FUIÓR, fuioare, s.n. Manunchi de cânepa, de in, melitat si periat, gata de tors; p. ext. manunchi de borangic sau de lâna. ♢ Expr. (Pop.) A-si lua ale trei fuioare = a pleca; a-si lua catrafusele. A tine fuior cu cineva = a nu se lasa intimidat de cineva. ♦ Pânza de cânepa sau de in. [Pr.: fu-ior] – Et. nec.
fulgera, FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosfera. ♢ Expr. A tuna si a fulgera = (despre oameni; si la pers. 1) a face scandal; a trânti si a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitura rapida si puternica. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute si taioasa; a tintui, a strapunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (=fulgurare).
padelă, PADÉLĂ, padele, s.f. Vâsla de forma speciala, cu câte o pala convexa la cele doua capete, folosita la caiac pentru înaintarea rapida pe apa. – Din germ. Paddel.
paleocen, PALEOCÉN, -Ă, paleoceni, -e, s.n., adj. 1. S.n. Prima epoca a paleogenului (1), caracterizata prin aparitia unor noi asociatii de foraminifere si prin dezvoltarea rapida a mamiferelor placentare; eocen inferior. 2. Adj. Care apartine paleocenului (1), privitor la paleocen. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléocène.
paliag, PALIÁG s.n. Aliaj de paladiu si argint, inoxidabil, rezistent, folosit în stomatologie. [Var.: paliác s.n.] – Din germ. Paliag.
paliditate, PALIDITÁTE s.f. Faptul sau însusirea de a fi palid; culoare, aspect al unei persoane care are fata palida (1); paloare. – Palid + suf. -itate. Cf. it. p a l l i d i t á.
palmitină, PALMITÍNĂ s.f. Substanta solida, grasa, obtinuta prin combinarea acidului palmitic cu glicerina. – Din fr. palmitine.
paloare, PALOÁRE, palori, s.f. 1. Culoare, aspect al unei persoane care are fata palida (1); faptul de a fi palid (1); paliditate, galbeneala. 2. (Rar) Culoare stearsa, estompata. – Din fr. pâleur, it. pallore.
palpitaţie, PALPITÁŢIE, palpitatii, s.f. Miscare anormala, puternica, rapida sau neregulata a inimii, provocata de o boala, de o emotie, de un efort etc.; palpit. ♦ Fig. (Rar) Sentiment, emotie. – Din fr. palpitation, it. palpitazione.
panachidă, PANACHÍDĂ, panachide, s.f. Tablita sau placa de metal, de piatra sau de lemn, folosita în trecut de scolari pentru a învata sa scrie. – Din bg. panakída.
panafricanism, PANAFRICANÍSM s.n. Doctrina care tinde sa dezvolte unitatea si solidaritatea popoarelor africane. – Din fr. panafricanisme.
panahidă, PANAHÍDĂ, panahide, s.f. (Înv. si pop.) Parastas (facut dupa 40 de zile de la moartea cuiva). ♦ Parte a prohodului care se cânta la scoaterea mortului din casa. – Din sl. panahida.
pană, PÁNĂ1, pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formatiile epidermice cornoase care acopera corpul pasarilor, servind la protectia lui si la zbor, compusa dintr-un cotor pe care sunt asezate simetric, de-o parte si de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Usor în pene = îmbracat subtire, sumar; p. ext. prost îmbracat, zdrentaros. Smuls de pene = rusinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburatorului = planta erbacee cu frunze paroase, si cu flori mari, violete sau albe, fara miros (Lunaria annua); pana-gâstei = specie de muschi cu tulpina dreapta, cu ramuri arcuite si inegale, formând tufe mari, verzi sau galbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene1 (I 1) sau aripa care serveste la diverse scopuri practice gospodaresti. 2. (La pl.) Pene1 (I 1) de pasare sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. asternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pana1 (I 1) de gâsca, ascutita si despicata la vârf, întrebuintata altadata ca instrument de scris cu cerneala; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveste la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv facut din cotor de pana1 (I 1), care serveste sa tina cârligul unditei la adâncimea dorita. 5. Podoaba din pene1 (I 1), care se poarta la palarie, în par etc. ♦ (Pop.) Podoaba pentru palarie facuta din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pana = categorie în care intra boxerii între 54 si 57 kg, luptatorii între 57 si 63 kg etc. II. 1. Piesa de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuintata la despicarea lemnelor, la detasarea unor bucati dintr-un material, la fixarea sau la întepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de masini, a unor elemente de constructie etc. ♦ (Tipogr.) Piesa care se intercaleaza între matritele de linotip, pentru a le spatia. ♦ Felioara de slanina cu care se împaneaza carnea ce urmeaza sa fie fripta. 2. Partea ciocanului, opusa capului, prelungita si subtiata spre vârf. ♦ Partea lata, plata a unor obiecte, instrumente etc.; lama. 3. Betisor cu care se strânge frânghia ferastraului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana capastrului sau pana de capastru = streang sau curea cu care se priponeste calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotita în jurul unui ax vertical si asupra careia se exercita presiunea apei când se schimba directia de miscare a navei. 6. Placa mica de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pana de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. si reg.) peána s.f.] – Lat. pinna.
papuaş, PAPUÁS, -Ă, papuasi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La m. pl.) Populatie de rasa negrida care locuieste în Melanezia; (si la sg.) persoana apartinând acestei populatii. 2. Adj. Care apartine papuasilor (1) sau Melaneziei, privitor la papuasi sau la Melanezia. [Pr.: -pu-as] – Din fr. Papouas.
paraboloidal, PARABOLOIDÁL, -Ă, paraboloidali, -e, adj. Care are forma de paraboloid, ca paraboloidul. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. paraboloïdal.
parafină, PARAFÍNĂ, parafine, s.f. 1. Substanta solida, alba si translucida, formata dintr-un amestec de hidrocarburi saturate obtinute la distilarea titeiului sau a carbunilor si întrebuintata la fabricarea lumânarilor, la impregnarea hârtiei si a tesaturilor, ca materie prima în industria chimica etc. 2. (La pl.) Alcani. – Din fr. paraffine.
paraformaldehidă, PARAFORMALDEHÍDĂ s.f. Polimer al formaldehidei care, prin încalzire, se transforma în formaldehida. – Din fr. paraformaldéhyde.
kraft, KRAFT s. n. hârtie foarte solida, pentru ambalaje, izolari etc. (< germ. Kraft)
kob, KOB s. m. antilopa cu coarnele elipsoidale, din mlastinile Africii australe. (< fr. kob)
paratifoidă, PARATIFOÍDĂ, paratifoide, adj. (În sintagma) Febra paratifoida = paratifos. – Din fr. paratyphoïde.
paratifos, PARATÍFOS s.n. Boala infectioasa acuta cu simptome intestinale, înrudita cu febra tifoida, produsa de bacili; febra paratifoida. – Para1- + tifos (dupa fr. paratyphus).
paratiroidă, PARATIROÍDĂ, paratiroide, adj. (În sintagma) Glanda paratiroida (si substantivat, f.) = fiecare dintre cele patru glande cu secretie interna, situate înapoia glandei tiroide, care au un rol în metabolism. – Din fr. parathyroïde.
parazitofobie, PARAZITOFOBÍE, parazitofobii, s.f. (Rar) Teama exagerata, morbida de paraziti (1). – Parazit + fobie.
paricid, PARICÍD, -Ă, (1) pariciduri, s.n. (2), paricizi, -de, s.m. si f. 1. S.n. Crima care consta în uciderea parintilor; patricid (1). 2. S.m. si f. Persoana care si-a ucis tatal sau mama; patricid (2). – Din fr. parricide, lat. parricida.
parlamentar, PARLAMENTÁR1, -Ă, parlamentari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care tine de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o forma de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzantelor din parlament; p. ext. care este de o politete rigida; ceremonios, protocolar. II. S.m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.
parotidă, PAROTÍDĂ, parotide, adj.f. (În sintagma) Glanda parotida (si substantivat, f.) = fiecare dintre cele doua glande salivare asezate dedesubtul si înaintea urechilor, de o parte si de alta a maxilarului inferior. – Din fr. parotide.
parotidian, PAROTIDIÁN, -Ă, parotidieni, -e, adj. (Anat.) Referitor la parotida, al parotidei. [Pr.: -di-an] – Din fr. parotidien.
participa, PARTICIPÁ, partícip, vb. I. Intranz. A lua parte la o activitate, la o actiune, la o discutie. ♦ Spec. A lua parte la o întreprindere economica, contribuind cu bani sau cu alte valori materiale (cu scopul de a obtine un câstig). ♦ A împartasi starea de spirit sau sentimentele cuiva, a fi solidar cu cineva într-o împrejurare data. – Din fr. participer, lat. participare.
partidă, PARTÍDĂ, partide, s.f. 1. Desfasurare completa a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele lui succesive, în urma carora se stabilesc câstigatorii; întrecere sportiva; meci. ♢ Expr. (Fam.) A pierde partida = a nu reusi într-o actiune sau într-o întreprindere, a suferi un esec, a nu avea nici o sansa. ♦ Petrecere, distractie în grup, organizata dupa un anumit program. O partida de vânatoare. 2. Casatorie sau proiect de casatorie (avantajos); p. ext. persoana vizata pentru un proiect de casatorie. 3. (Înv.) Partid; grupare, tabara. ♢ Expr. A fi de partida cuiva = a fi partizanul unei grupari. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua apararea cuiva. 4. (Cont.) Cont. ♢ (Contabilitate în) partida dubla = metoda de evidenta contabila în care înregistrarea operatiilor se face concomitent în debitul unui cont si în creditul altui cont. (Contabilitate în) partida simpla = metoda de evidenta contabila în care înregistrarea se face fie numai în debitul unor conturi, fie numai în creditul altor conturi. 5. Cantitate de marfuri vânduta sau cumparata o data. 6. Parte dintr-o compozitie muzicala executata de unul dintre membrii unui ansamblu, care executa aceasta parte. [Pl. si: (4) partizi] – Din ngr. partídha, it. partita, fr. partie.
pas, PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucator de carti pentru a arata ca nu vrea sau nu poate sa deschida jocul, sa participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.
pat, PAT2, paturi, s.n. (La jocul de sah) Situatie în care un jucator, fara a fi în pozitie de sah, nu mai poate face nici o miscare si este obligat sa înceteze jocul, partida declarându-se remiza. – Din fr. pat.
patina, PATINÁ1, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A capata patina1. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de arta) sa capete patina1, a da patina1. – Din fr. patiner.
patină, PATÍNĂ1 s.f. 1. Strat subtire rezultat din oxidarea naturala sau artificiala a bronzului. prin care acesta capata la suprafata o pojghita de carbonat de cupru, de culoare verde. ♦ P. anal. Culoare caracteristica pe care o capata, sub influenta agentilor atmosferici, obiectele sau constructiile de metal, de lemn, de piatra etc. si care le da un aspect de vechime. 2. Strat artificial cu care se acopera un obiect; culoare, lustru care i se da unui obiect în scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau pentru a-l proteja împotriva coroziunii. – Din fr. patine.
patină, PATÍNĂ2, patine, s.f. 1. Obiect de metal format dintr-o sina si elemente de legatura care îl fixeaza de talpa ghetei, folosit la patinaj. ♢ Patina cu role = obiect de metal asemanator cu patina2 (1), prevazut cu patru rotite si cu elemente de legatura care îl fixeaza de talpa ghetelor, si care permite deplasarea pe sol în miscari asemanatoare cu cele de pe patinoar. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. ♦ (Rar) Schi. 2. Piesa prin intermediul careia un mecanism aluneca pe un element de ghidare. ♢ Patina de ascensor = sina pe care aluneca cabina ascensorului. ♦ Organ al masinilor agricole de recoltat, destinat rezemarii pe sol a aparatului de taiere si reglarii înaltimii de taiere a plantelor. – Din fr. patin.
patrulater, PATRULATÉR, -Ă, patrulatere, s.n., adj. 1. S.n. Poligon cu patru laturi. ♦ (Adjectival) Care are forma unui poligon cu patru laturi. 2. Adj. (Geom.; în sintagma) Piramida (sau prisma) patrulatera = piramida sau prisma cu baza sau bazele un patrulater. – Din lat. quadrilaterus, fr. quadrilatère (dupa patru).
pavea, PAVEÁ, pavele, s.f. 1. Bloc, bucata de piatra, de caramida, de lemn etc. (de forma cubica), folosita la executarea pavajelor. ♢ Expr. (Reg.) A numara pavelele = a umbla fara rost, a bate strazile. 2. (Iesit din uz) Pavaj. – Din fr. pavé.
pălămidă, PĂLĂMÍDĂ1, palamide, s.f. 1. Planta erbacee perena din familia compozitelor, cu tulpina înalta, cu radacini adânci, cu frunzele întregi sau crestate, acoperite pe margini cu spini, care este foarte vatamatoare pentru semanaturi (Cirsium arvense). 2. Planta erbacee bienala din familia compozitelor, cu frunze spinoase, paroase si cu flori rosii (Carduus crispus). – Din bg. palamida.
pălămidă, PĂLĂMÍDĂ2, palamide, s.f. Peste marin rapitor, de forma unui fus gros, cu spatele albastru, cu solzi mici si cu numerosi dinti pe falci (Sarda sarda). ♢ Compus: palamida-de-balta = peste mic cu corpul acoperit cu placi osoase si cu spini (Pungitius platygaster). – Din ngr. palamídha.
pălărie, PĂLĂRÍE, palarii, s.f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pâsla, de paie, de pânza etc. (cu boruri). ♢ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în palarie = a spune cuiva o vorba întepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. anal. Partea superioara, în forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-închis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamânt metalifer. – Et. nec.
pământ, PĂMẤNT, (3, 4, 5) pamânturi, s.n. 1. Planeta a sistemului solar, locuita de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe aceasta planeta. ♢ Expr. La capatul (sau marginile) pamântului = foarte departe. De când (e lumea si) pamântul sau cât e lumea si pamântul = a) (de) totdeauna; b) (în constructii negative) niciodata. Ca de la cer la pamânt, se spune pentru a arata marea deosebire dintre doua lucruri. 2. Scoarta globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafata lui (împreuna cu atmosfera) pe care traiesc oamenii si alte vietati; sol. ♢ Loc. adv. Ca pamântul = a) cu desavârsire, de tot; b) profund, greu; c) (în constructii negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau la) pamânt = (aplecat) în jos (de teama, de emotie, din modestie etc.). La pamânt = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comanda) culca-te! ♢ Expr. A lasa toate la (sau în) pamânt = a lasa balta, la voia întâmplarii; a abandona. Parca l-a înghitit pamântul (sau a intrat în pamânt) = a disparut, s-a facut nevazut. A-i veni cuiva sa intre în pamânt, se spune când cineva se simte foarte rusinat si ar vrea sa nu mai dea ochii cu oamenii. A iesi (sau a aparea) ca din pamânt = a se ivi deodata, pe neasteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pamânt = a (nu) avea simtul realitatii. A nu-l mai tine (sau a nu-l mai încapea) nici pamântul (de...) = a simti o emotie puternica. A nu-l mai încapea (pe cineva) pamântul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pamântul = a fi un ticalos. A nu-l (mai) rabda (sau tine pe cineva) pamântul, se zice (mai ales în imprecatii) despre un om rau. A sterge (sau a stinge, a face sa piara) de pe fata pamântului sau a (se) face una cu pamântul (sau o apa si un pamânt) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pamânt (sau din fundul pamântului) = a procura ceva foarte greu de obtinut, cu orice pret. Din pamânt, din iarba verde = cu orice pret, cu orice efort, neaparat. Doarme si pamântul sub om = e liniste, tacere desavârsita. 3. Materie din care e alcatuita partea solida a globului terestru si care este formata dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, si din granule organice, provenite din descompunerea substantelor organice vegetale sau animale. ♢ Pamânt activ (sau decolorat) = material natural pamântos, asemanator argilei, care are proprietatea de a absorbi si retine substante colorate din uleiuri animale, vegetale si minerale. ♦ (Si în sintagma pamânt galben) Lut. ♦ Pamânturi rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemanatoare din punctul de vedere al proprietatilor lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sarac lipit pamântului = foarte sarac. 5. Teritoriu, regiune, tinut; p. ext. tara, patrie. ♢ Obiceiul pamântului = suma de norme necodificate, stabilite de practica îndelungata a vietii, transmise urmasilor prin traditie: p. ext. obicei pastrat din vechime, caracteristic unei tari, unei regiuni. – Lat. pavimentum.
păr, PĂR1, peri, s.m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidala, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.
pecetlui, PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceti; p. ext. (înv. si pop.) a închide, a zavorî usi, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimti, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotarî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. si intranz. Fig. A se fixa, a se întipari în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a întepeni. – Din sl. pečatĩlĕti, magh. pecsételni.
pedagog, PEDAGÓG, -Ă, pedagogi, -ge, s.m. si f. 1. Persoana cu pregatire speciala, care se ocupa, teoretic si practic, cu munca didactica si educativa; educator. 2. Persoana care supravegheaza si ajuta pe elevi la pregatirea lectiilor în anumite scoli sau în internate. 3. (În antichitate) Sclav instruit care însotea pe copiii stapânului la scoala si îi ajuta la învatatura. – Din fr. pédagogue, ngr. pedhagogós, lat. paedagogus, germ. Pädagog.
peliculogen, PELICULOGÉN, -Ă, peliculogeni, -e, adj. Care, aplicat în stare lichida pe suprafata unui corp solid, formeaza pe acesta o pelicula. – De la pelicula.
pelur, PELÚR adj. invar. (În sintagma) Hârtie pelur = hârtie foarte subtire, putin translucida, folosita pentru copii la masina de scris. – Din fr. pélure.
pânză, PẤNZĂ, pânze, s.f. I. 1. Ţesatura facuta din fire de bumbac, de in, de cânepa etc., din care se confectioneaza albituri de corp, de pat etc.; bucata din aceasta tesatura. ♢ Pânza de casa = pânza tesuta la razboiul manual; pânza taraneasca. ♢ Loc. adv. Pâna în pânzele albe = fara încetare, pâna la capat; pâna la ultima limita; necrutator. ♢ Expr. A zari ca printr-o pânza = a nu vedea limpede, a deslusi cu greu; a vedea ca prin sita. Ţine-te (sau sa te tii) pânza (sa nu te rupi), se spune pentru a arata ca este vorba de o actiune grea si de durata, de un lucru care se desfasoara cu mare intensitate si care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, rabdare etc. A i se ridica (sau a-i cadea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe sa înteleaga limpede lucrurile, a înceta sa mai priveasca eronat un anumit lucru, o anumita situatie; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânza = a curge fara întrerupere. A tese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reusi planurile facute. ♦ Plasa deasa de pescuit. ♦ Fig. Sir, rând (de oameni). ♦ Fig. Suvita; fascicul. 2. Bucata de pânza (1) cu diferite întrebuintari; a) tesatura cu care se acopera fata sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parca i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe fata), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucata mare de tesatura rezistenta care se fixeaza de vergelele catargelor unui vas si care, împinsa de vânt, face sa înainteze vasul; vela; c) bucata de tesatura deasa fixata pe un cadru, pe care se picteaza; p. ext. tablou: d) (în sintagma) pânza de cort = foaie de cort; e) tesatura pe care se proiecteaza imagini de la un aparat de proiectie; ecran. 3. Ţesatura pe care o face paianjenul pentru a prinde prada. 4. Ţesatura sau împletitura speciala din fire textile sau metalice, folosita în industrie, în laboratoare etc. ♢ Pânza de calc = pânza subtire si transparenta pe care se deseneaza planuri tehnice. II. 1. Lama sau taisul de metal al unor instrumente. ♢ Pânza de ferastrau = taisul de metal al unui ferastrau. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânza de sariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate si împinse prin miscarile tectonice peste altele mai noi; suprafata pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânza eruptiva = forma de zacamânt a rocilor vulcanice, rezultata prin consolidarea curgerilor de lave. Pânza de apa subterana = strat acvifer. 3. Desis (de copaci) lung si îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.
pârghie, PẤRGHIE, pârghii, s.f. 1. Bara rigida care se sprijina pe un punct de articulatie fix si asupra careia se exercita o forta activa si o forta rezistenta; bara (de lemn sau de fier) care serveste la ridicarea sau la miscarea unei greutati. 2. Fig. Forta care da impuls unei activitati; punct de sprijin. – Et. nec. Cf. lat. p e r g u l a.
anaforeză, ANAFORÉZĂ, anaforeze, s.f. Deplasare a particulelor dintr-o solutie coloidala spre anod sub actiunea unui curent electric. – Din fr. anaphorèse.
alilodidactic, ALILODIDÁCTIC, -Ă, alilodidactice, adj. n si f. (Grecism înv.; despre sisteme, metode de învatamânt etc.) Care preconizeaza ca elevii sa se instruiasca unii pe altii sub conducerea profesorului. – Ngr. allilodidaktikos.
remiza, REMIZÁ, remizez, vb. I. Intranz. A termina o partida de sah la egalitate. – Din remiza.
remiză, REMÍZĂ, remize, s.f. I. 1. Situatie în care doi sahisti angajati într-o partida amicala sau oficiala consimt reciproc asupra unui rezultat de egalitate; partida de sah terminata la egalitate. 2. Forma de retribuire (în comert) potrivit careia lucratorii primesc pentru munca prestata o suma de bani calculata în functie de volumul vânzarilor, cumpararilor, contractarilor etc. pe care acestia le efectueaza; (concr.) suma de bani acordata în acest fel. II. 1. Constructie prevazuta cu instalatii de spalare si ventilare, precum si cu un mic atelier de reparatii, folosita pentru adapostirea vehiculelor auto, a uneltelor, a locomotivelor, a vagoanelor etc. 2. Mic petic de padure sau de tufisuri plantat cu scopul de a servi ca adapost pentru vânatul mic. – Din fr. remise.
anamniote, ANAMNIÓTE s.f. pl. Vertebrate al caror embrion nu are amnios si alantoida. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. anamniotes.
ancastrament, ANCASTRAMÉNT, ancastramente, s.n. Locas în zidaria unui chei pentru fixarea unei pasarele, a unei schele etc. – Din fr. encastrement.
jeriu, JÉRIU s. n. 1. comisie de specialisti însarcinata cu clasificarea si promovarea unor candidati sau a unor participanti la un concurs, la o competitie sportiva. 2. totalitatea celor care compun o instanta de judecata. (< fr. jury)
jupă, JÚPĂ s. f. 1. fusta. 2. (tehn.) partea cilindrica a unui rezervor de stocaj. 3. (av.) element de structura al unei rachete servind la racordarea a doua etaje succesive. 4. (mec.) suprafata laterala a unui piston, care asigura ghidajul în interiorul cilindrului. (< fr. jupe)
ars, ARS, -Ă, arsi, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ♢ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezinta o arsura. ♢ Expr. A sari (ca) ars = a sari repede (de surprindere, de spaima, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub actiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsa. Stofa arsa. ♦ Care a fost supus actiunii focului (cu un scop anumit). Caramida arsa. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înrosita, pârlita sau basicata de soare; (despre pielea oamenilor) înrosit, pârlit sau basicat de soare. 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de seceta etc.). 3. Fig. (Despre inima, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.
aspidă, ASPÍDĂ, aspide, s.f. (Rar) Sarpe veninos. ♦ Fig. Femeie rea. – Din sl. aspida.
aspirant, ASPIRÁNT, -Ă, aspiranti, -te, s.m. si f. Persoana care aspira la ceva, care doreste sa obtina ceva. ♦ Spec. (În trecut) Elev al unei scoli de ofiteri de marina. ♦ Spec. (în trecut) Diplomat al unei facultati care se pregatea, sub conducerea unui profesor, pentru a obtine titlul de candidat în stiinte. – Din fr., rus. aspirant.
aspirantură, ASPIRANTÚRĂ s.f. (în trecut) Sistem de pregatire postuniversitara si academica a viitorilor candidati în stiinte. – Din rus. aspirantura.
argonaut, ARGONAÚT, argonauti, s.m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au calatorit pe corabia Argo spre Colchida. ♦ Fig. Navigator îndraznet. 2. Specie de molusca cefalopoda din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute.
aroganţă, AROGÁNŢĂ s.f. Purtare obraznica si sfidatoare; atitudine de mândrie dispretuitoare. – Din fr. arrogance, lat. arrogantia.
jumelat, JUMELÁT, -Ă adj. (despre piese, instalatii) consolidat, asociat în serviciu. (< fr. jumelé)
asistent, ASISTÉNT, -Ă, asistenti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata la ceva. 2. S.m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ♦ Grad didactic în învatamântul superior, inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ Assistent.
ascarid, ASCARÍD, ascarizi, s.m. (Zool.) Limbric. [Var.: ascarída s.f.] – Din fr. ascaride, lat. ascarida.
arma, ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în pozitia imediat precedenta descarcarii ei. ♦ Tranz. si refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armatura o piesa sau un element de constructie din beton pentru a le mari rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi. 3. A lansa în serviciu o nava cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.
jotă, JÓTĂ [HO-] s. f. dans popular spaniol de perechi, cu miscare rapida, la care perechile danseaza fata în fata pe loc, în acompaniament de castaniete, chitara, tamburina etc.; melodia corespunzatoare. (< sp. jota)
antedata, ANTEDATÁ, antedatez, vb. I. Tranz. A pune pe un act, pe o scrisoare etc. o data anterioara celei reale. – Ante- + data (dupa fr. antidater).
antedată, ANTEDÁTĂ, antedate, s.f. Data anterioara celei considerate ca prezenta sau anterioara unei date reale. – Ante- + data (dupa fr. antidate).
ardere, ÁRDERE, arderi, s.f. 1. Faptul de a (se) arde. 2. (Chim.) Oxidare rapida a unei substante, însotita de dezvoltare de caldura (si lumina). 3. (Biol..; la pl.) Proces de descompunere prin oxidare a substantelor vii din organism. – V. arde.
joantă, JOÁNTĂ s. f. 1. legatura rigida dintre doua piese metalice sau de lemn, alaturate. 2. legatura între capetele sinelor de cale ferata. (< fr., engl. joint)
antihemoroidal, ANTIHEMOROIDÁL, -Ă, antihemoroidali, -e, adj., s.n. (Ceai, supozitor etc.) care este administrat în tratamentul hemoroizilor. [Pr.: -ro-i-] – Anti- + hemoroidal.
jeton, JETÓN s. n. 1. fisa. o ~ de prezenta = a) fisa cu care se marcheaza prezenta la un consiliu de administratie al unei societati si pe baza careia se încaseaza o suma ca remuneratie; (p. ext.) suma încasata; b) fisa, placa de metal care se asaza la tabloul de pontaj de la poarta întreprinderii. 2. piesa mica de carton, lemn sau plastic, patrata, pe care sunt desenate imagini diferite, în jocurile didactice de cunoastere a mediului înconjurator. (< fr. jeton)
antioxidant, ANTIOXIDÁNT, antioxidanti, s.m. Substanta care împiedica sau întârzie actiunea de oxidare; antioxigen. [Pr.: -ti-o- – Pl. si: (n.) antioxidante] – Din fr. antioxydant.
antioxigen, ANTIOXIGÉN s.n. Antioxidant. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. antioxygène.
oxidare, OXIDÁRE, oxidari, s.f. Actiunea de a (se) oxida si rezultatul ei; oxidatie. – V. oxida.
aparent, APARÉNT, -Ă, aparenti, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparenta asa cum se arata. Liniste aparenta. ♦ (Adverbial) în aparenta. 2. (Frantuzism) Care apare cu claritate (privirii, mintii). ♢ Caramida aparenta = caramida speciala destinata zidirii unor fatade care nu se acopera cu tencuiala. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis.
antretoază, ANTRETOÁZĂ, antretoaze, s.f. 1. Fiecare dintre grinzile transversale care leaga grinzile principale ale unui pod. 2. Bara care serveste la legarea a doua piese dintr-un mecanism si la mentinerea lor fixa la oarecare distanta. 3. Piesa metalica, cilindrica, goala în interior, folosita pentru consolidarea peretilor unui cazan cu abur. – Din fr. entretoise.
discrazie, DISCRAZÍE, discrazii, s.f. Stare generala morbida care nu are o cauza bine definita. – Din fr. dyscrasie.
arăpoaică, ARĂPOÁICĂ, arapoaice, s.f. (Pop.) Femeie care face parte dintr-o populatie africana negroida; p. gener. femeie cu pielea si parul de culoare neagra. – Arap + suf. -oaica.
vida, VIDÁ, videz, vb. I. Tranz. (Fiz.) A realiza vid într-un spatiu închis. – Din fr. vider.
vidanja, VIDANJÁ, vidanjez, vb. I. Tranz. A goli, a curata haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidanger.
vidanjare, VIDANJÁRE, vidanjari, s.f. Actiunea de a vidanja si rezultatul ei. – V. vidanja.
vidanjor, VIDANJÓR, vidanjori, s.m. Lucrator care evacueaza, curata haznalele, gurile de scurgere etc. – Din fr. vidangeur.
vidare, VIDÁRE, vidari, s.f. Actiunea de a vida si rezultatul ei. – V. vida.
jandarm, JANDÁRM s. m. 1. militar din jandarmerie. 2. (fam.) femeie solida cu un aer autoritar. (< fr. gendarme)
apsidal, APSIDÁL, -Ă, apsidali, -e, adj. (Astron.) Referitor la apsida, de apsida. – Din fr. apsidal.
piclaj, PICLÁJ, piclaje, s.n. Operatie de tratare a pieilor cu o solutie acida (si cu clorura de sodiu) înainte de tabacire; piclare. – Din fr. picklage.
picuş, PICÚS, picusuri, s.n. I. (Pop.) 1. Piculet. ♦ (Fam.) Bautura alcoolica (în cantitate mica). 2. Masa lichida sau solidificata formata prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picatura cu picatura, a unei materii topite. II. (Fam.) Câstig mic si întâmplator (de obicei ilicit). – Pic1 + suf. -us.
negru, NÉGRU, NEÁGRĂ, negri, -e, adj., s.n., s.m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, fiinte etc.) Care nu reflecta lumina, care are culoarea cea mai închisa; de culoarea funinginii, a carbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisa nuanta. ♢ Pâine neagra = pâine mai închisa la culoare, facuta din faina integrala. Vin negru = vin de culoare rosu-închis. Cutie neagra = a) aparatura protejata instalata în avioane, care înregistreaza parametrii de zbor si convorbirile echipajului în vederea elucidarii cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a carui structura interna este necunoscuta. Principiul cutiei negre = renuntare la cunoasterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentala, doar corelatiile între iesiri si intrari, pentru a descrie comportamentul sistemului fata de exterior. ♢ Expr. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care apartine rasei negride; p.ext. cu pielea, parul, ochii de culoare închisa; brunet, oaches. ♦ (Pop.) Murdar, nespalat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumina, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♢ Pret negru = pret de specula; suprapret. Post negru = post foarte sever, fara nici o mâncare sau bautura. ♢ Loc. adv. La negru = cu pret de specula. ♦ (Despre oameni) Livid, pamântiu la fata; fig. foarte suparat sau furios. ♦ Fig. Trist, apasator, deprimant, dezolant; greu. ♢ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagra = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva suparari, a-i amarî viata. 3. Fig. Rau (la inima), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rusinos, dezonorant. ♢ Magie neagra = magie (1) prin care unele persoane pretind ca pot savârsi fapte miraculoase invocând spiritele si mai ales fortele demonice. II. 1. S.n. Culoarea unui corp care nu reflecta lumina; culoare neagra (I 1). ♢ Expr. (A se îmbraca) în negru = (a se îmbraca) în haine de culoare neagra sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de suparare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca sa dovedesti ca un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ♢ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S.n. Materie coloranta de culoare neagra (I 1); vopsea neagra. ♢ Negru de fum = pulbere compusa din particule de carbon fin divizate, obtinuta prin arderea cu cantitati insuficiente de aer a unor hidrocarburi si utilizata în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice si a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilina = substanta coloranta de culoare neagra (I 1), care se formeaza de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitica a anilinei. Negru animal = carbune extras din substante organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de vita de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici batuti, cu bobul negru-violet, sferic si brumat, cu pielita subtire. Negru-vârtos = soi de vita de vie autohton, cu ciorchinii marunti, ramificati si cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S.m. Barbat care apartine rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoana folosita (si platita) de cineva pentru a executa în numele acestuia, partial sau total, si într-un anonimat deplin, anumite lucrari (care cer o calificare superioara). 4. S.n. Murdarie, jeg. ♢ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte putin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.
pietrar, PIETRÁR, pietrari, s.m. 1. Muncitor calificat care prelucreaza piatra (pentru constructii); cioplitor în piatra. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruieste drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Peste rapitor cu corpul în forma de fus, de culoare galbena pe aripioare si bruna spre coada, care traieste în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietrosel sur. – Piatra + suf. -ar.
pilot, PILÓT2, piloti, s.m. Stâlp de lemn, de otel sau de beton (armat), fixat în pamânt (vertical sau înclinat) pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea constructiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de sustinere. – Din fr. pilot.
pinten, PÍNTEN, pinteni, s.m. 1. Obiect de metal în forma de potcoava, prevazut cu o rotita dintata, cu un vârf etc., pe care calaretii îl prind la calcâiul cizmelor si care le serveste pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitura data calului cu acest obiect. ♢ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face sa mearga mai repede; b) a (se) zori, a (se) grabi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi calcâiele unul de altul, facând sa sune pintenii, si a lua pozitia (reglementara) de drepti. A bate din pinteni (de bucurie) = a-si manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele pasari, mai ales la cocosi) Formatie cornoasa situata în partea de dinapoi si de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanta situata în partea de dinapoi si de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor parti de plante sau (cu determinari) al unor plante care au de obicei proeminente, protuberante, excrescente etc. 4. Proeminenta a unei piese care serveste la limitarea cursei altei piese în miscare sau ca punct de articulatie. ♦ Unealta cu care apicultorii fixeaza fagurele pe rama. 5. Constructie sau element de constructie care seamana cu un pinten (1) si care sustine sau întareste o zidarie, un terasament, consolideaza un mal etc. 6. Portiune de teren care depaseste nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. •pentĩnŭ.
pipirig, PIPIRÍG, pipirigi, s.m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede si mlastinoase: a) planta cu tulpina înalta, cilindrica, de culoare verde si cu flori brune-roscate, îngramadite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) planta cu tulpina formata din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) planta cu tulpina aspra si rigida, de culoare cenusie-verzuie sau albastruie, terminata cu un spic care are la capat un vârf ascutit (Equisetum hiemale); d) planta erbacee perena cu tulpina triunghiulara, plina pe dinauntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele si cu inflorescentele compuse din 1-4 globusoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
piramidal, PIRAMIDÁL, -Ă, piramidali, -e, adj. 1. Care are forma unei piramide (1), ca o piramida. ♢ Celula piramidala sau neuron piramidal = celula nervoasa a substantei cenusii din creier. Os piramidal (si substantivat, m.) = unul dimtre oasele mici oare formeaza carpul. 2. Fig. De proportii foarte mari, enorm, urias; p. ext. foarte important, maret; extraordinar, uimitor. – Din fr. pyramidal.
învestitură, ÎNVESTITÚRĂ s. f. 1. (în evul mediu) act solemn prin care cineva era învestit cu o demnitate, cu un drept etc. ♢ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare în functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)
învăţământ, ÎNVĂŢĂMÂ'NT. s. n. 1. proces de instruire si educare în scoala. ♢ (p. ext.) sistemul institutiilor scolare dintr-o tara. 2. domeniu de activitate a cadrelor didactice. 3. (pl.) concluzie trasa dintr-o experienta, dintr-un eveniment etc. (dupa fr. enseignement)
polihibridare, POLIHIBRIDÁRE, polihibridari, s.f. (Biol.) Hibridare intre doua forme ereditar deosebite. – Poli- + hibridare.
vota, VOTÁ, votez, vb. I. Intranz. A-si exprima prin vot (1) parerea asupra unei candidaturi, a unei hotarâri, a unei propuneri etc. ♦ Tranz. A alege pe cineva prin vot, a da cuiva votul. – Din fr. voter.
furnal, FURNÁL, furnale, s.n. 1. Cuptor înalt în forma de turn, folosit pentru obtinerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu carbune si cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor si fondantilor; instalatie industriala prevazuta cu un astfel de cuptor. 2. Încarcatura de exploziv introdusa în stânca, zidaria etc. care urmeaza sa fie aruncate în aer. – Cf. fr. f o u r n e a u.
declanşa, DECLANSÁ, declansez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) dezlantui, a (se) stârni, a (se) porni. 2. Tranz. A provoca, prin comanda, intrarea rapida în functie a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlaturând o piedica). ♢ Refl. Aparat care se declanseaza automat. – Din fr. déclencher.
polidactilie, POLIDACTILÍE, polidactilii, s.f. Malformatie congenitala caracterizata prin prezenta unui numar mai mare de degete decât cel normal (la mâini sau la picioare). – Din fr. polydactylie.
poliamidic, POLIAMÍDIC, -Ă, poliamidici, -ce, adj. Care se refera la poliamide, care tine de poliamide, care se face din poliamide. [Pr.: -li-a-] – Poliamida + suf. -ic.
poliamid, POLIAMÍD s.n. v. poliamida.
pofidă, POFÍDĂ, pofide, s.f. Ciuda, necaz. ♢ Loc. prep. În pofida cuiva (sau a ceva) = în ciuda, în necazul cuiva (sau a ceva). – Cf. pol. p o c h y b a.
podea, PODEÁ, podele, s.f. 1. Învelis care acopera planseul unei încaperi, confectionat din diferite materiale (scândura, piatra, caramida etc.); pardoseala, dusumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încaperi, al unei constructii. 2. (Înv. si reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcatuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei strazi, a unei curti, a unui pod etc. [Pl. si: podeli. – Var.: podeála s.f.] – Et. nec.
piretru, PIRÉTRU s.m. (Bot.) 1. Vetricea (Chrysanthemum alpinum). 2. Pulbere insecticida fina, obtinuta din florile uscate ale piretrului (1). – Din fr. pirèthre.
piretrină, PIRETRÍNĂ, piretrine, s.f. Substanta insecticida extrasa din piretru. – Din fr. pyrethrine.
vută, VÚTĂ, vute, s.f. (Constr.) Lucrare de zidarie în forma de bolta. – Din fr. voûte.
poamă, POÁMĂ, poame, s.f. 1. Rodul comestibil al arborilor fructiferi; p. gener. fruct. ♢ Expr. Poama acra = persoana urâcioasa, cicalitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos si mezocarpul carnos, provenit din dezvoltarea si modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe taiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi pastrate pentru iarna. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafida. ♦ Vita de vie. ♦ (La pl.) Coacaz. 4. Fig. Persoana lipsita de seriozitate si de caracter; om de nimic, ticalos, derbedeu. ♦ Femeie imorala, usuratica, stricata. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-cânelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momitei = vuietoare; poamele-mâtei = arariel; poame-de-pamânt = cartof. – Lat. poma.
plutonite, PLUTONÍTE s.f. pl. Roci magmatice consolidate în adâncurile scoartei terestre. – Din pluton2.
plonjor, PLONJÓR, (1) plonjori, s.m., (2) plonjoare, s.n. 1. S.m. (Rar) Scafandru. 2. S.n. Aparat electric confectionat din otel inoxidabil, care serveste la încalzirea, în timp foarte scurt, a unei cantitati mici de lichid, prin scufundare în acel lichid. – Din fr. plongeur.
plexiglas, PLEXIGLÁS s.n. Masa plastica transparenta incasabila, din care se fac diferite obiecte rezistente la socuri si la trepidatii; sticla organica, stiplex, polimetacrilat. [Acc. si: pléxiglas] – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.
filet, FILÉT, (1), fileturi, (2) filete s.n. 1. Sant elicoidal taiat pe suprafata exterioara sau interioara a unei piese cilindrice ori conice, servind pentru asamblarea prin însurubare a piesei; ghivent. 2. Ramificatie a extremitatii nervilor. – Din fr. filet.
disc, DISC1, discuri, s.n. 1. Placa circulara si plata de o anumita greutate, pe care o arunca atletii discoboli la distanta. ♦ Proba de atletism care se practica cu acest obiect. 2. Orice obiect de forma circulara si plata. ♢ Plug cu disc = plug cu tractiune mecanica, având în loc de brazdar si de cormana o parte taietoare circulara si plata, care taie si rastoarna brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placa circulara împartita în sapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar si care, prin rotire rapida, apare alba sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de forma circulara care indica unui tren reducerea vitezei. 4. Placa circulara care serveste la înregistrarea si reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. Disc de frecventa = disc1 (4) cu înregistrari speciale, folosit la verificarea si masurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzica înregistrata pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros si elastic asezat între doua vertebre alaturate si servind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus.
peşte, PÉSTE, pesti, s.m. 1. (La pl.) Clasa de animale vertebrate acvatice, cu corpul de obicei alungit, cu pielea acoperita cu solzi si bogata în secretii mucoase, cu membrele transformate în înotatoare si cu respiratie branhiala; (si la sg.; adesea colectiv) animal care face parte din aceasta clasa. ♢ Pesti zburatori = specii de pesti care pot sa sara din apa si sa execute un zbor planat cu ajutorul înotatoarelor pectorale. La peste = la pescuit. ♢ Expr. Cât ai zice peste = foarte repede. A tacea ca pestele (sau ca un peste) = a nu spune nici o vorba, a nu scoate un cuvânt, a pastra tacere completa. A trai (sau a se simti etc.) ca pestele în apa = a trai bine, a se simti la largul sau; a-i merge bine. A trai (sau a o duce, a se zbate etc.) ca pestele pe uscat = a duce o viata foarte grea; a face eforturi desperate (si zadarnice). A fi cu borsul la foc si cu pestele în iaz = a se lauda înainte de izbânda. Când o prinde mâta peste = niciodata. ♢ Compuse: peste-auriu (sau -curcubeu, -soare) = peste de culoare verde-galbuie, cu pete rosii pe spate si cu dungi albastre pe partile laterale ale capului (Eupomotis gibbosus); peste-ciocan = specie de rechin din marile calde, cu capul în forma de ciocan (Zygaena malleus); peste-ferastrau = peste din marile calde, cu botul lung, turtit în forma de lama dintata (Pristis pristis); peste-lup = avat; peste-paun = peste mic, frumos colorat, cu jumatatea superioara a corpului albastra-verzuie cu reflexe aurii, iar cu cea inferioara argintie (Coris julio); peste-porcesc = porcusor; peste-de-piatra = a) fusar; b) pietrar; peste-cu-spada = peste mare cu corpul în forma de fus, cu pielea fara solzi, cu capul mare si cu falca de sus prelungita ca o sabie ascutita pe ambele muchii (Xiphias gladius); pestele-lui-Solomon = specie de peste din familia salmonidelor (Salmo labrax); peste-tiganesc = a) nume generic pentru diferite specii de pesti mici; b) caracuda; c) palamida-de-balta; peste-de-mare = calcan. 2. Carne de peste (1), folosita ca aliment; mâncare preparata din astfel de carne. ♢ Expr. (Fam.) Asta-i alta mâncare de peste = asta este cu totul altceva. A fi tot o mâncare de peste = a fi acelasi lucru, a fi totuna. 3. (La pl. art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala. ♢ Zodia pestelui sau (eliptic) pestii = una din cele douasprezece zodii ale anului. 4. Fig. (Calc dupa fr. poisson) Barbat întretinut de o femeie. ♦ Proxenet, codos. – Lat. piscis.
perete, PERÉTE, pereti, s.m. 1. Element de constructie asezat vertical (sau putin înclinat), facut din zidarie, din lemn, din piatra etc., care limiteaza, separa sau izoleaza încaperile unei cladiri între ele sau de exterior si care sustine planseele, etajele si acoperisul. ♢ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampa de perete. ♢ Loc. adj. si adv. Perete în perete = cu unul din pereti comun sau lipit de cel al încaperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinatate a (locuintei) cuiva. ♢ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) usa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum usa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereti (sau de toti peretii) = a fi deznadajduit; a regreta enorm o greseala facuta. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereti = a) la adapost; b) în secret; izolat. Peretii au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atentia sa fie precaut, sa se fereasca atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereti = a vorbi zadarnic, fara sa fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalta (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamana cu un perete (1), marginind, izolând, protejând; piesa dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spatii sau sistemul tehnic de spatiile înconjuratoare. ♦ Element anatomic, membrana etc. care înconjura o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) paréte s.m.] – Lat. paries, -tis.
pergament, PERGAMÉNT, pergamente, s.n. 1. Piele (de oaie, de vitel etc.) prelucrata special pentru a se putea scrie pe ea, folosita în trecut în loc de hârtie. 2. Document, text scris pe pergament (1). 3. Hârtie translucida care nu lasa sa patrunda grasimile sau umezeala, folosita mai ales la ambalarea alimentelor; hârtie pergaminata. – Din lat. pergamentum.
perghel, PERGHÉL, pergheluri, s.m. 1. (Înv. si reg.) Cerc; cirumferinta. ♢ Loc. adv. În perghel = circular. ♢ Loc. vb. A da pergheluri = a înconjura. ♦ Numele unui joc de copii cu arsice. 2. Instrument în forma de compas, folosit la masurarea sau compararea grosimilor; p. gener. compas. 3. Partea concava a unei bolti; zidarie în forma de arc sau de semicerc. – Din tc. pergel.
petunie, PETÚNIE, petunii, s.f. Planta erbacee decorativa din familia solanaceelor, cu tulpina înalta si cu flori mari, diferit colorate si placut mirositoare, care au corola în forma de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.
sabatic, SABÁTIC, -Ă, sabatici, -ce, adj. De sabat. ♢ An sabatic = an de studiu acordat universitarilor din anumite state, în care acestia sunt scutiti de obligatiile didactice. – Din fr. sabbatique, engl. sabbatical.
piatră, PIÁTRĂ, pietre, s.f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice roca solida, dura si casanta raspândite la suprafata sau în interiorul pamântului; (si la pl.) fragment de dimensiuni si de forme diferite dintr-o astfel de roca; p. ext. material fabricat pe cale artificiala pentru a înlocui, cu diverse întrebuintari, roca naturala. ♢ Loc. adj. De piatra = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimtitor, insensibil; p. ext. rau. ♢ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (si) din piatra (seaca) = a face, a realiza, a obtine etc. (ceva) cu orice pret, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutatile. A pune cea dintii piatra = a începe, a initia o actiune, o lucrare etc. Piatra în (sau din) casa = fata nemaritata (considerata de unii ca o povara pentru familie). A sta piatra pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povara pentru cineva. A calca în piatra seaca = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-si pune carul în pietre = a lua o hotarâre la care nu mai renunta, a ramâne ferm în hotarârea luata; p. ext. a se încapatâna. Fuge de scapara pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapa pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sanatos) ca piatra (sau de piatra) = (a fi) foarte sanatos si rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatra pe inima = a avea un mare necaz, a simti o mare neliniste. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatra de pe inima (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grija, de o (mare) teama; a gasi o solutie care sa puna capat unei situatii dificile. A nu (mai) ramâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) tine etc. (nici) piatra de piatra (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lasa (nici) piatra de piatra = a distruge, a nimici; a face praf si pulbere. A numara pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defaima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joaca cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatra = prima si cea mai lunga perioada din istoria omenirii, caracterizata prin utilizarea uneltelor de piatra (I 1). 3. (Urmat de determinari care arata felul, întrebuintarea sau modul de prelucrare) Bucata de piatra (I 1) prelucrata; obiect facut dintr-o astfel de bucata. Piatra de moara. ♢ Piatra litografica = piatra de calcar cu structura foarte fina si densa, care serveste, în litografie, la prepararea cliseelor. Piatra de talie = piatra cu forme geometrice regulate, cu toate fetele bine taiate si cu muchii perfect drepte, care serveste la executarea sau la captusirea unei zidarii. Piatra de încercare = a) roca silicioasa foarte dura folosita (în trecut) la verificarea puritatii aurului si a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacitatii, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovada, indiciu, marturie. Piatra de temelie (sau fundamentala) = a) piatra care intra în constructia fundatiei unei cladiri si care adesea este pusa cu prilejul solemnitatii ce marcheaza începutul constructiei; b) fig. principiu sau element de baza, esential. Piatra unghiulara = a) piatra asezata în coltul fundatiei unei cladiri; b) fig. element de baza, fundamental. Piatra de ascutit = bucata de gresie taiata special pentru a folosi la ascutirea unor obiecte taioase; cute. Piatra pretioasa (sau scumpa, nestemata) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebita, care se gaseste rar în natura si se foloseste de obicei la confectionarea bijuteriilor. Piatra semipretioasa = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ putin raspândit în natura si întrebuintat de obicei la confectionarea bijuteriilor de mai mica valoare. 4. Piesa folosita la unele jocuri de societate, confectionata din piatra (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanta). 7. Precipitatie formala din particule de gheata, care cade atunci când în interiorul norilor de furtuna exista curenti ascendenti puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheata care formeaza aceasta precipitatie; grindina. II. P. anal. 1. Crusta de saruri minerale care se depune, cu vremea, pe peretii unui vas în care se fierbe apa sau în care se pastreaza lichide. 2. Substanta calcaroasa, galbuie sau negricioasa, care se formeaza uneori pe suprafata dintilor neîngrijiti; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinari care arata organul în care se formeaza) Calcul; p. ext. litiaza. 4. Compuse: (pop.) piatra-acra = alaun (de aluminiu si de potasiu); piatra-vânata = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatra-de-var = carbonat de calciu; piatra-pucioasa = sulf (în forma de bucati). – Lat. petra.
picătură, PICĂTÚRĂ, picaturi, s.f. 1. Particica sferica desprinsa dintr-o masa de lichid, formata prin condensarea unui gaz etc.; pic1, strop; p. ext. cantitate mica dintr-un lichid. ♢ Loc. adv. Printre picaturi = din când în când, câteodata; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picatura cu picatura = putin câte putin, încetul cu încetul; pâna la epuizare. ♢ Expr. A semana (cu cineva) ca doua picaturi (de apa) = a avea exact aceeasi înfatisare cu alta persoana, a fi leit. Pâna la ultima picatura de sânge = pâna la moarte, pâna la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnata din ceva; farâma. 2. (La pl.) Substanta medicamentoasa lichida care se administreaza bolnavului sub forma de picaturi (1). – Pica1 + suf. -atura.
ocean, OCEÁN, oceane, s.n. Vasta întindere de apa sarata de pe suprafata globului, delimitata de continente. ♢ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor si a marilor, cu legatura între ele, formând o singura masa lichida. ♦ Fig. Întindere nemarginita, noian, imensitate; multime nemarginita. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan.
permanganat, PERMANGANÁT, permanganati, s.m. (Chim.) Sare a acidului permanganic. ♢ Permanganat de potasiu = substanta cristalina pe baza de potasiu, de culoare rosie-violeta, cu reflexe metalice, solubila în apa, folosita în farmacie (ca antiseptic), în chimia analitica (ca oxidant), în industria textila etc. – Din fr. permanganate.
permanganic, PERMANGÁNIC, -Ă, permanganici, -ce, adj. (Chim.) Care se refera la unii compusi ai manganului, care contine unii compusi ai manganului. ♢ Acid permanganic = acid care contine mangan, stabil numai în solutie apoasa, folosit ca oxidant. – Din fr. permanganique.
peroxidază, PEROXIDÁZĂ, peroxidaze, s.f. (Biol.) Enzima care catalizeaza desfacerea unor peroxizi. – Din fr. peroxydase, germ. Perroxydase.
perlingual, PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limba sau sub limba pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii si a avea, în felul acesta, o actiune cât mai rapida. ♢ (Adverbial) Medicamentul se administreaza perlingual. [Pr.: -gu-al] – Din germ. perlingual.
persulfat, PERSULFÁT, persulfati, s.m. Sare a acidului sulfuric, folosita ca agent oxidant în industria vopselelor si a medicamentelor, în galvanoplastie, în panificatie etc. – Din fr. persulfate, germ. Persulfat.
plasmodiu, PLASMÓDIU, plasmodii, s.n. Masa plasmatica cu mai multe nuclee care nu are ca învelis decât o membrana albuminoida. [Var.: plasmodíe s.f.] – Din fr. plasmodie.
platcă, PLÁTCĂ1 s.f. (În expr.) A intra (în) platca = a) a pierde o partida la jocul de carti; b) a trebui sa plateasca o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platca = a face (pe cineva) sa piarda la jocul de carti. A ramâne platca = a ramâne de rusine, a se face de râs. – Din scr., pol. platka.
platformă, PLATFÓRMĂ, platforme, s.f. I. 1. Suprafata orizontala plana a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarca marfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fara pereti si fara acoperis, utilizat pentru transporturi. ♦ Platforma de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decoleaza vertical; rampa de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul usilor, pe unde urca sau coboara calatorii. 2. Element plan al unei constructii. ♦ Palier al unei scari. 3. Constructie sau suprafata de teren plana amenajata pentru efectuarea unor lucrari cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor masini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înaltimi. 5. (Sport) Instalatie orizontala rigida, de 2-6 m lungime, acoperita cu un strat antiderapant, de pe care se executa sarituri în apa. 6. (Geol.) Unitate structurala veche a scoartei pamântului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicari politice al unui partid, al unei grupari sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discutii. – Din fr. plate-forme.
platină, PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s.f. 1. Metal pretios de culoare alba-cenusie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil si ductil, foarte rezistent la caldura si la actiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentara etc. ♦ Negru de platina = platina (1) sub forma de pulbere, folosita în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de masini care altadata se fabricau din platina (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu sectiune dreptunghiulara, cu dimensiuni mici, care se foloseste ca materie prima la laminarea tablei subtiri. – Din fr. platine.
plăti, PLĂTÍ, platesc, vb. IV. 1. Tranz. A achita contravaloarea (în bani sau în natura) a unui bun obtinut sau cumparat, a unei consumatii etc. ♢ Expr. A plati cu capul (sau cu viata etc.) = a fi omorât pentru o greseala, o îndrazneala, o fapta necugetata etc. A plati (cuiva) cu dobânda = a se razbuna (pe cineva) cu vârf si îndesat pentru o paguba sau o suferinta. ♦ A achita un impozit, o obligatie etc. ♦ Refl. A lichida o datorie (morala), a scapa de o obligatie. 2. Tranz. A rasplati cu bani o munca efectuata, un serviciu prestat etc.; a retribui, a remunera. ♦ Intranz. A recompensa pe cineva pentru faptele sale. 3. Intranz. (Pop.) A valora, a pretui, a face. ♢ Expr. A nu plati (nici) o ceapa (degerata) sau (nici) doua parale (ori doi bani etc.) = a nu avea nici o valoare. – Din sl. platiti.
pledant, PLEDÁNT, -Ă, pledanti, -te, adj. Care pledeaza o cauza în fata unei instante judecatoresti. ♢ Avocat pledant = avocat care are dreptul sa sustina o cauza în fata unei instante judecatoresti, în schimbul unui onorariu. – Din fr. plaidant.
ploşniţă, PLÓSNIŢĂ, plosnite, s.f. Insecta parazita, de culoare rosie, cu corpul turtit si cu miros urât caracteristic, care traieste prin crapaturile peretilor sau ale mobilelor si se hraneste cu sângele omului; paduche-de-lemn, stelnita, polusca (Cimex lectularius). ♢ Compuse: plosnita-de-pom = numele a doua insecte de culoare maslinie pe spate, cu antenele în dungi negre si galbene, care traiesc pe fragi, pe zmeura, pe capsuni etc. (Pentatoma baccarum si Dolycoris baccarum); plosnita-de-gradina = insecta de culoare albastrie, cu miros usturator, foarte daunatoare legumelor (Sirachia oleracea); plosnita-sura = insecta de culoarea bronzului, cu aripi înguste si cu capul în forma de cub, care împrastie un miros aromatic (Syromastes marginatus); plosnita-de-apa = a) insecta care înoata pe spate la suprafata apei si care are un ac otravitor (Notonecta glanea); b) racusor; c) cornatar; plosnita-de-câmp = insecta parazita verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosiatica pe burta, care traieste pe fructe si pe legume (Palomena prasina); plosnita-verzei = insecta daunatoare, de circa 8 mm lungime, rosie cu pete negre, care ataca varza si conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. p l o š č i c a.
picotaj, PICOTÁJ, picotaje, s.n. (Min.) Consolidarea rocilor din galerii cu ajutorul picotilor. – Din fr. picotage.
pesticid, PESTICÍD, pesticide, s.n. Substanta chimica cu toxicitate mare folosita în agricultura pentru distrugerea daunatorilor. ♢ (Adjectival) Substanta pesticida. – Din fr. pesticide.
planator, PLANATÓR, planatoare, s.n. Piesa componenta a unei matrite pentru tabla, în forma de placa sau de inel, rigida sau elastica, care preseaza marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrarii ei. ♦ Ciocan cu o forma speciala, folosit pentru a face plana suprafata unui obiect. – Plana2 + suf. -tor.
peptizare, PEPTIZÁRE, peptizari, s.f. (Chim.) Trecere a unei substante coloidale din stare de gel în stare de dispersie coloidala. – Dupa fr. peptisation.
peptidază, PEPTIDÁZĂ, peptidaze, s.f. (Chim.) Enzima care catalizeaza descompunerea peptidelor. – Din fr. peptidase.
pizmă, PÍZMĂ, pizme, s.f. (Pop.) Ciuda, necaz, nemultumire; p. ext. ura, dusmanie; (sens curent) invidie. ♢ Loc. prep. În pizma (cuiva) = cu intentia de a supara pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. ♢ Expr. (Rar) A se pune în pizma cu cineva = a ajunge la cearta cu cineva. – Din sl. pizma.
pisică, PISÍCĂ, pisici, s.f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu blana deasa si moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice si cu ghearele retractile si ascutite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ♢ Pisica salbatica = specie de pisica (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roscata-cenusie cu dungi negre, care traieste în padure (Felis silvestris). ♢ Expr. A trai (sau a se întelege, a se iubi) ca câinele (sau ca soarecele) cu pisica = a nu se întelege, a trai rau cu cineva. A umbla cu pisica-n traista = a cauta sa înseli, sa pacalesti pe cineva. A cumpara pisica în traista = a se însela la cumparaturi (luând marfa pe nevazute). A avea ochi de pisica = a) a avea privire agera; b) a fi viclean. (Fam.) A avea noua suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisica plouata = a fi abatut, descurajat, fara chef; a arata prost, a avea o tinuta necorespunzatoare. A se spala ca pisica, se spune despre cei care se spala superficial si, p. ext., despre cei neglijenti. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arata ca se petrece ceva neobisnuit, de importanta deosebita. 2. Blana de pisica (I 1) prelucrata. 3. Compus: pisica-de-mare = specie de peste marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal si cu coada terminata cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, parti ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agatare si de desprindere a berbecului din capatul cablului de ridicare de la sonetele cu cadere libera. 2. Carucior deplasabil pe o grinda sau pe un pod rulant, prevazut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; carucior de macara. 3. Manunchi de sârme de otel, folosit pentru curatarea de noroi sau de pamânt a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ica.
piruetă, PIRUÉTĂ, piruete, s.f. Figura de dans constând din învârtirea completa a unui dansator, executata pe un singur picior; p. ext. rotire (rapida) pe vârful picioarelor, pe calcâie etc. [Pr.: -ru-e-] – Din fr. pirouette.
pirosferă, PIROSFÉRĂ s.f. Zona din interiorul pamântului, de sub litosfera, presupusa a fi în stare fluida si considerata sediul activitatii eruptive a vulcanilor; sima. – Din fr. pyrosphère.
piromorfit, PIROMORFÍT s.n. Minereu de plumb format în zona de oxidare a zacamintelor bogate în plumb. – Din germ. Pyromorphit.
piridină, PIRIDÍNĂ, piridine, s.f. Substanta organica aromatica, lichida, incolora, toxica, solubila în apa, în alcool si în eter, cu miros caracteristic neplacut, folosita la fabricarea unor medicamemte, a unor materii colorante etc. – Din fr. pyridine.
piramidă, PIRAMÍDĂ, piramide, s.f. 1. Poliedru cu baza poligonala si fetele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatra în forma de piramida (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. gener. edificiu arhitectonic monumental în forma de piramida (1). 3. Gramada (mare) de obiecte aranjate în forma de piramida (1). ♦ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti, de carabine) = grup de pusti sau de alte arme de foc asezate cu talpa patului pe pamânt si sprijinite una de alta la vârful tevii. ♦ Figura de gimnastica executata de mai multe persoane, care se asaza în rânduri suprapuse tot mai înguste pe masura ce se apropie de vârf, în forma de piramida (1); ansamblu de persoane astfel asezate. 4. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stâlp înalt din vârful caruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un tarus lânga fiecare butuc de vita. 5. (Anat.; în sintagma) Piramida bulbara = fiecare dintre proeminentele cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.
portal, PORTÁL, portaluri, s.n. 1. Intrare principala monumentala într-un edificiu, de obicei încadrata cu un chenar de piatra, de zid sau de lemn si bogat împodobita. 2. Deschidere din piatra sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferata. 3. Lucrare de zidarie în forma de inel, ridicata la capetele unui tunel pentru a sprijini terenul din jurul acestuia si pentru a opri caderea pamântului, a pietrelor etc. – Din germ. Portal, it. portale.
viperă, VÍPERĂ, vipere, s.f. 1. Sarpe mic, foarte veninos, având pe cap o pata de culoare închisa în forma de V si pe spate o dunga lata, neagra, în zigzag; napârca (Vipera berus). ♢ Expr. Pui de vipera = om rau, femeie rea. ♢ Compus: Vipera-cu-corn = specie de vipera mai mare si mai veninoasa decât vipera comuna, care are deasupra gurii un fel de corn format din solzi (Vipera ammodytes). 2. Fig. Persoana rea, perfida. – Lat. vipera.
poziţie, POZÍŢIE, pozitii, s.f. 1. Loc pe care îl ocupa cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este asezat cineva sau ceva (în spatiu); p. ext. peisaj din natura. ♦ Loc pe care îl ocupa o nota sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupa un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relatie existenta între doua fiinte, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operatiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupa aceste operatii. 2. Teren, loc pe care sunt asezate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare si folosit ca baza de atac sau de aparare. ♢ Expr. A lua pozitie = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-si exprima cu fermitate parerea într-o problema data. A sta (sau a ramâne, a se mentine) pe pozitie = a-si mentine parerile, hotarârile. A se gasi pe pozitii opuse (sau pe aceeasi pozitie etc.) = a fi de pareri contrare (sau de aceeasi parere). 3. Atitudine, tinuta. ♦ Spec. Atitudine de nemiscare a corpului (reglementara în armata, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reactioneaza, se comporta etc. într-o împrejurare data. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în pozitie – a fi gravida. 5. Conditie, situatie, stare în care se gasesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situatie (înalta) pe care o detine cineva în viata sociala, politica; rang. [Var.: (înv.) pozitiúne s.f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.
precipita, PRECIPITÁ, precípit, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa se desfasoare sau a se desfasura într-un timp mai scurt sau într-un ritm mai rapid decât cel obisnuit sau decât cel asteptat; a (se) grabi, a (se) zori. ♦ Refl. (Despre oameni) A actiona (prea) în graba (si în dezordine); a se agita; a se repezi. 2. Tranz. A provoca (cu ajutorul unei reactii chimice) depunerea unei substante dizolvate într-un lichid. ♦ Refl. si intranz. (Despre o substanta solida dizolvata într-un lichid) A se separa, a se depune sub forma de precipitat. – Din fr. précipiter, lat. praecipitare.
viplă, VÍPLĂ s.f. Aliaj de otel cu crom si nichel, inoxidabil si rezistent la acizi, întrebuintat în tehnica dentara. – Din germ. Wiepla.
precipitat, PRECIPITÁT1, precipitate, s.n. Substanta solida care se separa dintr-o solutie prin precipitare. – Din fr. précipité.
preciroză, PRECIRÓZĂ, preciroze, s.f. (Med.) Stare morbida a ficatului, exprimând clinic, functional si morfologic trecerea de la hepatita cronica la ciroza hepatica. – Din fr. précirrhose.
preciza, PRECIZÁ, precizez, vb. I. Tranz. A determina, a stabili, a arata, a exprima (ceva) în mod precis, exact; a elucida, a clarifica. ♦ A face sa se distinga, sa se vada limpede, deslusit; a contura. – Din fr. préciser, it. precisare.
preconsolidare, PRECONSOLIDÁRE, preconsolidari, s.f. (Geol.) Consolidare naturala a unui strat de pamânt argilos supus, în trecut, unei sarcini geologice mai mari decât cea actuala. – Pre1- + consolidare.
polidactil, POLIDACTÍL, -Ă, polidactili, -e, adj. (Med.) Care prezinta polidactilie. – Din fr. polydactyle.
polimixină, POLIMIXÍNĂ, polimixine, s.f. (Farm.) Antibiotic obtinut din diferite varietati de bacili, cu actiune bactericida asupra mai multor microbi. – Din engl. polymyxine.
prefixoidal, PREFIXOIDÁL, -Ă, prefixoidali, -e, adj. Format cu ajutorul unui prefixoid; care contine un prefixoid; (despre elemente derivative) cu caracter de prefixoid. [Pr.: -xo-i-] – Prefixoid + suf. -al.
prispă, PRÍSPĂ, prispe, s.f. 1. Un fel de terasa îngusta înaltata de-a lungul peretelui din fata (uneori si al celor laterali) la casele taranesti, lipita cu pamânt sau pardosita cu scânduri, adesea marginita de o balustrada scunda de lemn sau de zidarie. 2. Portiune de teren cu suprafata plana, fara denivelari (situata la diferite altitudini); platforma, tapsan. 3. Dig rudimentar de pamânt sau de lemn folosit pentru a mentine nivelul apei în balti. – Probabil din sl. •prisŭpa.
priză, PRÍZĂ, prize, s.f. 1. (Tehn.) Dispozitiv de conectare cu ajutorul caruia se realizeaza legatura electrica a unui receptor mobil la o retea electrica prin intermediul unei fise de curent; p. restr. orificiu, cu un dispozitiv de obturare sau de reglare, facut în peretele unei încaperi, al unui generator, al unei conducte etc., prin care se realizeaza legatura electrica. ♢ Priza aeriana de curent = priza în forma de bara, de lira etc., prin care se realizeaza legatura dintre o linie electrica aeriana si un tramvai, o locomotiva electrica etc. Priza de pamânt = dispozitiv prin intermediul caruia se realizeaza o legatura electrica conducatoare directa cu pamântul. 2. Deschizatura în peretele exterior al unei constructii prin care se face aerisirea. 3. Angrenare a doua roti dintate într-un mecanism. 4. Fenomen de transformare din stare plastica în stare rigida a amestecurilor hidratate de lianti care se fololosesc în constructii. 5. (În sintagma) Priza de aterizare (sau de teren) = ansamblul manevrelor executate de un pilot pentru a ateriza exact în punctul dorit. 6. (Fam.; în expr.) A avea (sau a fi cu) priza la cineva (sau asupra cuiva) = a avea trecere (la cineva), influenta (asupra cuiva), a trezi interesul (cuiva). 7. (Livr.) Cantitate mica de tutun care se trage pe nas. 8. Doza (mica) de medicament. 9. Modul în care este prinsa mingea la handbal, baschet, rugbi etc.; mod în care atletii tin sulita sau prajina, tenismenii racheta sau paleta. 10. (La judo, lupte etc.) Dezechilibrare si proiectare a adversarului. 11. (Cin.; în sintagma) Priza directa = tehnica de înregistrare a dialogului sincron cu filmarea, asigurând veridicitatea interpretarii actoricesti. – Din fr. prise.
preparator, PREPARATÓR, -OÁRE, preparatori, -oare, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care pregateste ceva, care serveste pentru pregatire; pregatitor. 2. S.m. si f. Persoana care prelucreaza anumite materiale pentru a obtine un produs. 3. S.m. si f. Membru al corpului didactic universitar care ocupa prima treapta din ierarhia învatamântului superior. 4. S.m. si f. Persoana care da lectii particulare unui elev; meditator. – Prepara + suf. -tor. Cf. fr. p r é p a r a t e u r.
primigestă, PRIMIGÉSTĂ, primigeste, adj., s.f. (Femeie) care este pentru prima oara gravida. – Din fr. primigeste.
prezida, PREZIDÁ, prezidez, vb. I. Tranz. A conduce, în calitate de presedinte, o adunare, o dezbatere, o sedinta etc.; (fam.) a ocupa locul de frunte la o masa. – Din fr. présider.
prezidare, PREZIDÁRE, prezidari, s.f. (Rar) Actiunea de a prezida. – V. prezida.
izocotidală, IZOCOTIDÁLĂ s. f. linie care uneste punctele cu aceeasi înaltime a mareei. (< izo- + cotidala)
prodecan, PRODECÁN, prodecani, s.m. 1. Membru al corpului didactic universitar care are functia de loctiitor de decan. 2. Avocat care are functia de loctiitor al decanului baroului. – Din germ. Prodekan, it. prodecano.
profil, PROFÍL, profiluri, s.n. 1. Contur, aspect al fetei cuiva, privit dintr-o parte. ♢ Loc. adv. Din (sau în) profil = dintr-o parte. ♦ Fig. Portret, figura. 2. Înfatisare, aspect, forma. ♦ Caracter predominant al cuiva sau a ceva. ♦ Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ♢ Profil geologic = reprezentare grafica a structurii geologice a unei portiuni din scoarta terestra. Profil morfologic = reprezentare grafica în plan vertical, la o anumita scara, a reliefului unei regiuni. 3. Conturul unei sectiuni plane a unui obiect, a unui edificiu, a unui corp geometric. ♦ Conturul aparent al unui obiect, rezultat dintr-o proiectie ortogonala pe un plan. 4. Desen care reprezinta o sectiune verticala facuta într-o constructie sau în sol, pentru a indica distributia sau structura acestora. ♢ Plan de profil = plan perpendicular pe doua plane de proiectie si pe linia de pamânt. ♦ Dispozitiv sau ansamblu de piese folosit pentru a indica, într-un plan vertical, limitele pâna la care trebuie sa se întinda o lucrare. 5. Piesa decorativa, în relief, folosita la ornamentarea unei cladiri, la consolidari aparente, la îmbunatatirea acusticii unei sali etc. 6. Obiectivul de baza al productiei unei întreprinderi, al activitatii unei institutii, caruia îi corespunde un anumit mod de organizare. – Din fr. profil.
degringoladă, DEGRINGOLÁDĂ, degringolade, s.f. Prabusire, rostogolire rapida, cadere. ♦ Fig. Decadere treptata, degradare progresiva, ruinare. – Din fr. dégringolade.
proscomidie, PROSCOMÍDIE, proscomidii, s.f. 1. Parte din slujba liturghiei în care preotul pregateste si sfinteste pâinea si vinul pentru împartasanie. 2. Masa sau firida în peretele de nord al altarului, unde se savârseste proscomidia (1). [Acc. si: proscomidíe] – Din sl. proskomidija.
vital, VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care este caracteristic sau esential pentru viata, în care rezida viata; de viata, al vietii. 2. Foarte important, fundamental, esential, de baza; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.
prontozil, PRONTOZÍL s.n. Sulfamida care are o actiune directa asupra streptococilor. – Din germ. Prontosil.
protoplasmă, PROTOPLÁSMĂ s.f. (Biol.) Substanta albuminoida complexa având aspectul unei mase vâscoase, incolore, semifluide, care alcatuieste baza celulei vii. – Din fr. protoplasma.
protos, PRÓTOS s.m. invar. (Înv.; la jocurile de carti) Cel care are dreptul sa deschida jocul. – Din ngr. prótos.
provocator, PROVOCATÓR, -OÁRE, provocatori, -oare, adj. Care provoaca, întarâta, atâta, incita, ataca; care atrage atentia asupra sa prin tinuta, extravaganta, impertinenta, obraznicie; sfidator, obraznic. ♦ (Substantivat) Persoana care instiga la producerea unui act reprobabil. ♦ Care constituie cauza a ceva, care determina, care pricinuieste ceva. [Var.: (pop.) provocatór, -oáre adj.] – Din fr. provocateur.
pseudartroză, PSEUDARTRÓZĂ, pseudartroze, s.f. Proces patologic care apare mai ales la batrâni, din cauza neconsolidarii capetelor osoase ale unei fracturi, si care are drept consecinta crearea unei false articulatii. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudarthrose.
psihodramă, PSIHODRÁMĂ, psihodrame, s.f. 1. (Psih.) Metoda de investigare si de diagnosticare precum si de terapeutica moderna care utilizeaza jocul dramatic improvizat pe o tema data pentru dezvaluirea gândurilor si a atitudinilor bolnavului psihic. 2. (În sociologie) Test folosit ca mijloc de selectie a candidatilor la anumite posturi care necesita multa dezinvoltura în contactul cu publicul. – Din fr. psychodrame.
pigment, PIGMÉNT, pigmenti, s.m. 1. Substanta colorata naturala produsa de celulele plantelor si animalelor si care coloreaza în mod specific tesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particula solida, colorata, insolubila în mediul în care este suspendata, întrebuintata în industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.
pilastru, PILÁSTRU, pilastri, s.m. Stâlp paralelipipedic prevazut de obicei cu o baza si cu un capitel, care serveste ca element de ornamentatie sau de consolidare a unui zid. – Din fr. pilastre, it. pilastro.
psihopatie, PSIHOPATÍE, psihopatii, s.f. Boala psihica; spec. stare morbida caracterizata prin tulburari de afectivitate, de comportament sau de caracter. – Din fr. psychopathie.
pulsaţie, PULSÁŢIE, pulsatii, s.f. 1. Fiecare dintre miscarile pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numarul de perioade pe care le efectueaza o marime periodica într-un anumit numar de unitati de timp. 3. Fig. Desfasurare a unui proces, a unui fenomen, a unei actiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio.
pululaţie, PULULÁŢIE, pululatii, s.f. (Med.) 1. Înmultire rapida si abundenta. 2. Producere rapida de tesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
bastarda, BASTARDÁ vb. tr. A hibrida. (din germ. bastardieren)
drac, DRAC, draci, s.m. 1. Fiinta imaginara, de sex masculin, întruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împielitat) sau a fi drac împielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rau, ticalos; b) om întreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tamâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un drac = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastâmparat. Parca a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) = a intimida, a înfricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii încurcate sau când se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) dracul coada, se zice când o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe dracul de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe dracul = a intra singur într-o încurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-si gasi) pe dracul = a o pati. A cauta pe dracul si a gasi pe tata-sau = a ajunge într-o situatie si mai rea decât aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pâna colo. A cere pe dracul si pe tata-sau (sau cât dracul pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face si pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecatii) a se duce fara sa se mai întoarca (si într-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o pati. La dracul! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe dracul! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamatii exprimând uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sanatos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extrema, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face si pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde si-a întarcat dracul copiii, unde si-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepartat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rau, pacatos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste masura de..., grozav; d) energic, descurcaret, razbatator. (Asa) de-al dracului! = fara nici un motiv, fiindca asa vreau! 2. Fig. Om plin de pacate, rau, crud; om poznas, istet, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peste marin de culoare cenusie-rosiatica, cu corpul si capul comprimate lateral, a carui prima aripioara dorsala este formata din tepi veninosi (Trachinus draco). – Lat. draco, "sarpe, balaur".
sabur, SÁBUR s.n. Substanta solida cu miros placut si cu gust amar, extrasa din frunzele unor specii de aloe, întrebuintata în farmacie. – Din tc. sabur, sabir.
şablon, SABLÓN, sabloane, s.n. 1. Model în marime naturala al unei piese, care serveste la ghidarea unei unelte pentru prelucrarea prin aschiere ori prin deformare, pentru limitarea unor portiuni de suprafata pe care se aplica o vopsea etc. ♦ Instrument cu care se controleaza sau se masoara dimensiunile sau unghiurile unei piese în curs de fabricatie. 2. Fig. Formula stereotipa; repetare mecanica, lipsita de interes si de originalitate a unui model oarecare; cliseu verbal. – Din germ. Schablone.
şaidaj, SAIDÁJ, saidaje, s.n. Operatie de alegere manuala a minereurilor, însotita de spargerea acestora cu ciocanul de mâna. [Pr.: sa-i-] – Din fr. scheidage.
şamotă, SAMÓTĂ, samote, s.f. Material refractar obtinut din argila arsa si macinata, care se întrebuinteaza la prepararea caramizilor si a altor materiale refractare; p. ext. caramida sau placa refractara preparata din astfel de argila. [Var.: samót s.n.] – Din germ. Schamotte, fr. chamotte.
berberidacee, BERBERIDACÉE s.f. pl. Familie de plante dicotiledonate, dialipetale, erbacee si lemnoase; dracila. (din fr. berbéridacées).
toluen, TOLUÉN s.n. Hidrocarbura aromatica lichida, incolora, inflamabila, din gudroanele de huila, folosit ca solvent, la fabricarea unor coloranti, medicamente, etc.; metilbenzen. [Sil. -lu-en] (din fr. toluène)
puroi, PURÓI, puroaie, s.n. Materie lichida vâscoasa, de culoare galbena-verzuie, formata în rani, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi si ramasite de leucocite; coptura. – Lat. •puronium (< pus, -ris).
şampon, SAMPÓN, sampoane, s.n. Produs cosmetic care se prezinta sub forma lichida, de praf ori de crema, care contine sapun sau detergenti, uleiuri, parfumuri, uneori si substante colorante, si care este întrebuintat la spalatul (sau la coloratul) parului. [Pl. si: samponuri] – Din fr. shampooing. Cf. germ. S c h a m p u n.
şantaj, SANTÁJ, santaje, s.n. Constrângere exercitata asupra cuiva prin amenintarea cu divulgarea unui secret compromitator sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul; mijloc întrebuintat în acest scop. [Pl. si: santajuri] – Din fr. chantage.
şcoală, SCOÁLĂ, scoli, s.f. 1. Institutie de învatamânt public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; învatatura, învatamânt. ♦ Localul, cladirea în care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de învatamânt. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de învataturi; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învatatura, experienta dobândita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza în jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ♢ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. škola, pol. skola.
şef, SEF, – Ă, sefi, -e, s.m. si f. 1. Persoana care conduce o organizatie, o institutie etc.; conducator. ♦ Persoana superioara în grad sau în functie altei persoane, considerata în raport cu aceasta; superior. ♢ Sef de orchestra = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adreseaza unei persoane (socotita egala sau inferioara). 2. (În sintagma) Sef de lucrari = grad didactic în învatamântul superior stiintific si tehnic, intermediar între cel de asistent si cel de conferentiar; lector; persoana care are acest grad. – Din fr. chef.
şerpoaică, SERPOÁICĂ, serpoaice, s.f. Femela sarpelui; serpoaie. ♦ Epitet pentru o femeie vioaie, seducatoare sau perfida, vicleana. – Sarpe + suf. -oaica.
mizantropie, MIZANTROPÍE s.f. Lipsa de încredere, dispret, ura fata de oameni; tendinta morbida de a evita societatea, de a se izola de lume. – Din ngr. misanthropia, fr. misanthropie.
şină, SÍNĂ, sine, s.f. 1. Fiecare dintre barele de otel laminate dupa un anumit profil si folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roti (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalatie tehnica. ♦ P. ext. Cale ferata. 2. Cerc de otel care se monteaza pe rotile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzura. ♦ Banda de metal care se fixeaza pe unele obiecte de lemn (usi, lazi, butoaie etc.) pentru a le mari rezistenta la uzura. – Din pol. szyna, germ. Schiene.
obidi, OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. si pop.) A se lasa prada deznadejdii sau durerii; a se necaji, a se amarî, a deznadajdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obida.
obidit, OBIDÍT, -Ă, obiditi, -te, adj. (Înv. si pop.) 1. Amarât, mâhnit, necajit, chinuit; zdrobit de durere. Care exprima mâhnire, obida. 2. (Adesea substantivat) Nedreptatit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obidos, OBIDÓS, -OÁSĂ, obidosi, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amarât; sensibil. – Obida + suf. -os.
ofiurid, OFIURÍD s.m. v. ofiurida.
oleină, OLEÍNĂ, oleine, s.f. (Chim.) 1. Substanta lichida incolora, uleioasa, raspândita mai ales în grasimile vegetale. 2. Denumire data acidului oleic care rezulta la scindarea grasimilor prin hidroliza. – Din fr. oléine.
şnec, SNEC, snecuri, s.n. Transportor pentru materiale pulverulente sau în forma de pasta, format dintr-un arbore prevazut cu o paleta elicoidala. – Din germ. Schnecke.
omidă, OMÍDĂ, omizi, s.f. Larva fluturilor, daunatoare pomilor, cu corpul alcatuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ♢ Expr. A mânca ca omizile = a mânca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hraparet. – Din ngr. o mídas.
semn, SEMN, semne, s.n. 1. Tot ceea ce arata, ceea ce indica ceva. ♢ Loc. adv. Pe semne = dupa cât se pare, dupa cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioara a unui fenomen care permite sa se presupuna sau sa se precizeze natura lui. ♢ Expr. (În superstitii) Semn bun (sau rau, prost) = fapt, fenomen caruia i se atribuie însusirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legatura cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viata = a se manifesta, a-si vadi existenta, a face sa se auda noutati despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstitiosi ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului. ♦ Proba, dovada. ♢ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovada de..., ca proba ca..., ca argument pentru... 2. Gest, miscare care exprima un gând, o intentie, o stare sufleteasca sau sugereaza cuiva o actiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de razboi. 3. Nota specifica, trasatura distinctiva dupa care se recunoaste un lucru, o fiinta; semnalment; însemnare facuta pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaste. ♦ Pata de alta culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect asezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a desparti ceva; indicator. ♢ Semn de hotar (sau, în trecut, de mosie) = piatra, stâlp etc. care marcheaza un hotar sau linia de demarcatie a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare facuta spre a nu uita ceva. ♢ Semn de carte = fâsie îngusta de matase, de carton, de piele etc. (special lucrata) care se pune între paginile unei carti pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, tinta pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva dupa o atingere sau apasare; urma, pata. ♦ Urma, cicatrice ramasa pe piele dupa o boala, o lovire, o rana etc. 6. Unitatea dintre un sens si o indicatie grafica. ♢ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuatie folosite în scriere. Semne de punctuatie = semne grafice (punct, virgula, doua puncte etc.) întrebuintate pentru a desparti, în scris, partile unei propozitii sau ale unei fraze sau propozitiile si frazele între ele. Semnele citarii = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operatiunilor matematice. Semne conventionale = figuri simbolice întrebuintate pentru a marca diferite notari pe harti, planse etc. Semn diacritic = semn adaugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectiva. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens si un complex sonor. Semn moale = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprima sau se graveaza pe o moneda; p. ext. moneda. 7. Simbol, emblema. ♢ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evoca o persoana, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.
corvid, CORVÍD, corvide, s.n. (La pl.) Familie de pasari terestre sau arboricole, omnivore, variate ca marime si colorit (Corvidae); (si la sg.) pasare care face parte din aceasta familie. – Dupa fr. corvidés
cositori, COSITORÍ, cositoresc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafata interioara a unui vas, a unei piese etc. de metal cu un strat subtire de cositor pentru a împiedica oxidarea; a spoi. – Din cositor1.
mediu, MÉDIU1, medii, s.n. 1. Natura înconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi în care se afla fiintele si lucrurile. ♢ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru înmultirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, câmp electromagnetic sau gravitational etc. în care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta în stare de hipnoza, de transa si despre care, în practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar între ele si cei vii. – Din lat. medium.
ochire, OCHÍRE, ochiri, s.f. Actiunea de a ochi2 si rezultatul ei; cercetare rapida, sumara; privire, ocheada, ochit. ♦ Totalitatea operatiilor care se executa pentru a aduce teava unei guri de foc într-o pozitie care sa permita trimiterea proiectilului la tinta. – V. ochi2.
iridacee, IRIDACÉE s. f. pl. familie de plante erbacee perene monocotiledonate, cu flori adesea decorative: stânjenelul (iris /II/). (< fr. iridacées)
ştir, STIR s.m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificata, cu flori verzi dispuse în ghemulete rotunde si cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreapta, solida si paroasa, cu flori verzi, marunte, reunite într-un spic ca un fel de pamatuf la vârful ramurilor, si care serveste ca nutret pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele rosii si florile purpurii, dispuse în ghemulete rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau în spice lungi si subtiri, folosita ca planta ornamentala (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. štir.
cormoran, CORMORÁN, cormorani, s.m. Gen de pasari acvatice palmipede, daunatoare pentru ca se hranesc cu peste, având penele de culoare neagra-verzuie, împestritate cu alb pe cap si pe gât, cu cioc lung si încovoiat la vârf si cu coada lunga, rigida; corb-de-mare (Phalacrocorax); pasare care face parte din acest gen. – Din fr. cormoran.
oxidoreducere, OXIDOREDÚCERE, oxidoreduceri, s.f. Reactie formata dintr-o reactie de oxidare si o reactie de reducere, care au loc concomitent, datorita unui transfer de electroni între substanta care se oxideaza si substanta care se reduce. – Oxi[dare] + reducere. Cf. fr. o x y d o - r é d u c t i o n.
oxidimetru, OXIDIMÉTRU, oxidimetre, s.n. (Chim.) Instrument pentru analiza cantitativa a solutiilor de oxidanti. – Din fr. oxydimètre.
oxidimetrie, OXIDIMETRÍE s.f. Ansamblul metodelor de dozare volumetrica a unor compusi, bazat pe folosirea ca reactivi a solutiilor de oxidanti. – Din germ. Oxydimetrie.
oxidază, OXIDÁZĂ, oxidaze, s.f. Enzima continuta în celulele vegetale si animale, care catalizeaza oxidarile celulare. – Din fr. oxydase.
oxidaţie, OXIDÁŢIE, oxidatii, s.f. Oxidare. – Din fr. oxydation.
oxidativ, OXIDATÍV, -Ă, oxidativi, -e, adj. 1. Care are proprietatea de a oxida. 2. (Biol.) Care influenteaza arderile din organism; oxidant (2). – Oxida + suf. -tiv.
oxidat, OXIDÁT, -Ă, oxidati, -te, adj. (Despre metale) Care a suferit procesul de oxidare. – V. oxida.
oxidabil, OXIDÁBIL, -Ă, oxidabili, -e, adj. Care se poate oxida, care poate rugini (usor). – Din fr. oxydable.
oxida, OXIDÁ, oxidez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) combina cu oxigenul; a reactiona cu alte substante, cedând electroni. ♦ A (se) acoperi cu oxid; a rugini. – Din fr. oxyder.
oxalic, OXÁLIC adj. (În sintagma) Acid oxalic = substanta solida, alba, cristalizata, toxica, solubila în apa, întrebuintata ca mordant în vopsitorie, la fabricarea cernelii, la scoaterea petelor de rugina, de cerneala etc. – Din fr. oxalique.
ovoid, OVOÍD, -Ă, ovoizi, -de, adj. Care are forma unui ou; oval, ovoidal, oviform. – Din fr. ovoïde.
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
organosol, ORGANOSÓL, organosoli, s.m. Solutie coloidala aflata într-un lichid organic. – Din fr. organosol.
cornaci, CORNÁCI1, cornaci, s.m. Planta erbacee acvatica cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenusii, având doua-patru coarne si seminte comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci.
corobora, COROBORÁ, coroborez, vb. I. Tranz. A întari, a sprijini, a da putere, a consolida; a confirma. – Din fr. corroborer, lat. corroborare.
chinolină, CHINOLÍNĂ, chinoline, s.f. Substanta organica lichida, cu proprietati bazice, care se obtine prin distilarea uleiurilor de oase. (cf. fr. quinoléine, engl. quinoline)
oolit, OOLÍT, oolite, s.n. Formatie sferica sau elipsoidala constituita dintr-un material (calcit, aragonit, fosfat de calciu etc.) dispus concentric prin precipitarea mineralelor în jurul unui nucleu (graunte de nisip, fragment de cochilie etc.). – Din fr. oolithe.
fază, FÁZĂ, faze, s.f. Fiecare dintre etapele distincte din evolutia unui proces din natura sau din societate; fiecare dintre starile succesive ale unei transformari. ♦ Fiecare dintre aspectele succesive pe care le iau Luna si unele planete, determinate de orientarea pe care o au fata de Pamânt partile din suprafata lor iluminate de Soare. ♦ Fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite electrice. ♦ (Fiz.) Argument al unei marimi care variaza sinusoidal în timp si care caracterizeaza marimea în orice moment. ♢ (În expr.; fam.) A fi pe faza = (a fi atent si) a actiona prompt, la momentul potrivit. – Din fr. phase.
zacherlină, ZACHERLÍNĂ s.f. Substanta insecticida obtinuta prin farâmitarea si pisarea fina a inflorescentelor (capitulelor) uscate ale unei plante din familia compozeelor, din Orient. (din germ. Zacherlin)
orar, ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care arata orele; privitor la ore; care se face sau se calculeaza pe timp de o ora. ♢ Diferenta orara = diferenta de timp marcata de doua ceasornice situate pe longitudini diferite ale Pamântului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S.n. Program al unei activitati împartit pe ore si repetat periodic; (concr.) tabel, grafic care indica programul în ore al unei activitati; orele de plecare si de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program saptamânal pe baza caruia se desfasoara activitatea didactica în scoli si în facultati. 3. S.n. (Înv.) Instrument care indica timpul; ceasornic. ♦ (Curent) Acul mic al ceasului, care indica orele. – Din fr. horaire, lat. horarius.
outsider, ÓUTSIDER subst. 1. Cal care în mod normal nu are sansa sa câstige într-un concurs hipic. 2. Concurent sau echipa cu slabe sanse de câstig într-o competitie sportiva. 3. (Ec. pol.) Întreprindere capitalista ramasa în afara unei organizatii monopoliste. [Pr.: áutsaidar] – Cuv.engl.
fiut, FIUT interj. (Rar) Exclamatie prin care se sugereaza plecarea sau disparitia rapida a cuiva sau a ceva. – Onomatopee.
fix, FIX, -Ă, ficsi, -xe, adj. l.(Adesea adverbial) Care nu-si schimba locul sau pozitia; nemiscat, neclintit. ♦ Care este solidar cu un element la care se afla atasat. Surub fix. ♦ Care ramâne oprit asupra unui anumit punct. Privire fixa. ♦ Care nu se schimba, nu variaza; stabil. Pret fix. ♢ Idee fîxa = idee care preocupa permanent pe cineva, care îl împiedica sa se gândeasca la altceva; obsesie. 2. (Despre ore) Precis, exact. – Din fr. fixe, lat. fixus.
zebroid, ZEBROÍD s.m. Animal rezultat din hibridarea dintre cal si zebra. (din germ. Zebroid)
facultate, FACULTÁTE, facultati, s.f. 1. Capacitate, posibilitate, însusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Însusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa în cadrul unei institutii de învatamânt superior, condusa de un decan si cuprinzând un ansamblu de discipline înrudite între ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor într-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculté, lat. facultas, -atis.
facţiune, FACŢIÚNE, factiuni, s.f. Grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune (si care de obicei se manifesta prin violenta); partida. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. faction, lat. factio, -onis.
zingiantrop, ZINGIANTRÓP s.m. Maimuta antropoida fosila, descoperita în 1959 în Tanganika (Tanzania). (din fr. zingianthrope)
zoofilie, ZOOFILÍE s.f. 1. Afectiune morbida pentru animale sau pasari. 2. Satisfacere a instinctului erotic în mod preferential sau exclusiv prin contact sexual cu animale, la indivizi întârziati mintal. 3. Preferinta unor tântari pentru sângele animalelor. (din fr. zoophilie)
novolac, NOVOLÁC, novolacuri, s.n. Rasina sintetica obtinuta prin condensarea fenolului cu formaldehida în prezenta acizilor si întrebuintata în industria lacurilor. – Din fr. novolaque.
ortotonus, ORTOTÓNUS, ortotonusuri, s.n. Spasm prelungit al muschilor capului, trunchiului si membrelor care determina o pozitie rigida în linie dreapta a corpului. – Din fr. orthotonos.
os, OS, oase, s.n. 1. Element de baza al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dura, solida si rezistenta, de culoare alba. ♢ Os mort = umflatura a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenita dintr-o lovitura, dintr-un efort sau transmisa pe cale ereditara. ♢ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cutitul la os = a nu mai putea îndura un rau; a-si pierde rabdarea. A baga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele si oase sau a-i numara oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Pâna la (sau în) oase sau pâna la (sau în) maduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i ramâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casa, prin locuri straine. A capata (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obtine (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuintat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; fiinta, faptura. 3. Fig. Neam, familie, vita. ♢ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = planta cu miros greu, cu flori trandafirii îngramadite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
refractar, REFRACTÁR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezista la temperaturi înalte fara a-si schimba structura, compozitia si caracterele. ♢ Caramida refractara = caramida fabricata dintr-un material special, rezistenta la temperaturi înalte, folosita la captusirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încalzire centrala, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se împotriveste la ceva, care opune rezistenta fata de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.
teză, TÉZĂ, teze, s.f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta într-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata într-o opera, într-o cuvântare etc. ♢ Loc. adv. (Înv.) În teza generala = în general. ♦ (Fil.) Idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (în filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (în filozofiile hegeliana si marxista). 2. Lucrare scrisa, facuta de elevi în clasa sub supravegherea profesorului, la sfârsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ♢ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor în stiinte). – Din fr. thèse, lat. thesis.
fler, FLER, fleruri, s.n. Simt de orientare rapida într-o împrejurare sau într-o situatie dificila; perspicacitate. – Din fr. flair.
fleşă, FLÉSĂ, flese, s.f. 1. Acoperis foarte înalt, în forma de piramida sau de con, folosit, mai ales în evul mediu, la constructiile monumentale ale bisericilor. 2. Partea din spate a afetului unui tun. 3. Procedeu ofensiv la scrima, constând din deplasarea energica si rapida a corpului înainte. – Din fr. flèche.
minge, MÍNGE, mingi, s.f. 1. Obiect sferic (rar ovoidal), de diverse dimensiuni si greutati, confectionat din cauciuc, piele, celuloid, material plastic etc. (umplut cu aer), care se foloseste în diferite jocuri (sportive), în gimnastica medicala etc.; balon (1). 2. Joc cu mingea (1). [Var.: míngie s.f.] – Cf. sl. m ê č.
otuzbir, OTUZBÍR s.n. (Înv.) 1. Joc de carti în care cel ce totalizeaza treizeci si unu de puncte câstiga partida. 2. (În expr.) Cu otuzbirul = cu forta, fortat; cu asprime. – Din tc. otuzbir.
fluidal, FLUIDÁL, -Ă, fluidali, -e, adj. (Geol.; despre roci) Cu aspect de fluid. [Pr.: flu-i-] – Din germ. fluidal.
tare, TÁRE2, tari, adj. 1. Care are o consistenta solida, care opune rezistenta si nu poate fi usor patruns, strabatut, desfacut, despicat; p. ext. trainic, durabil. ♦ Fortificat, întarit; vârtos. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu); (despre pânza sau obiecte de pânza) scrobit. ♢ Pânza tare = pânza (cu tesatura rara) foarte apretata, folosita în croitorie. 3. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Voinic, zdravan, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine. ♦ Rezistent. 4. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Cu vointa ferma, energic, dârz, neclintit. ♦ (Despre colectivitati) Plin de forta, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inima) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ Neînduplecat, neîndurator, nemilos, rau. 5. Care dispune de putere, care constituie o forta, care este stapân pe o situatie. ♦ Care poseda cunostinte temeinice, stapâneste bine o materie de specialitate. 6. (Despre argumente) Convingator, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) care se produce, se desfasoara, se manifesta cu violenta. ♢ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. 8. (Despre sunete, zgomote) care este emis cu putere, care rasuna pâna departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Racoros, rece, taios; p. ext. curat, ozonat. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, patrunzator, ametitor, ascutit. 10. (Despre bauturi alcoolice) Care are o concentratie mare de alcool. ♦ (Despre unele substante alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentratie mare (si produce un efect puternic). Cafea tare. 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. – Lat. talem.
fluidizare, FLUIDIZÁRE, fluidizari, s.f. Actiunea de a fluidiza si rezultatul ei; procedeu industrial de trecere fortata a unui fluid printr-un strat de pulbere cu o viteza convenabila pentru a aduce sistemul solid-fluid într-o stare pseudolichida cu proprietati asemanatoare lichidelor. [Pr.: flu-i-] – V. fluidiza.
fluture, FLÚTURE, fluturi, s.m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit si catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi marunti de culori diferite si un aparat bucal adaptat pentru supt, a caror larva este o omida. ♢ Compuse: fluture-de-matase = fluture a carui larva produce firele de matase; vierme-de-matase (Bombix mori); fluture-alb sau fluture-de-varza = albilita; fluture-rosu = fluture cu aripi rosii si cu baza aripilor neagra (Vanessa urticae). ♦ Fig. (Fam; la pl.) Idei curioase si extravagante; toane. 2. (La pl.) Disc de metal mic si sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbracaminte (femeiesti); fluturas, paieta. 3. (Tehn.) Disc care se roteste în jurul unui diametru si care, montat într-o conducta, serveste la reglarea cantitatii de carburant care intra într-un carburator. 4. (Sport) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin miscarea simetrica si simultana a bratelor, asemanator cu fluturarea unor aripi: proba de înot în care se foloseste acest procedeu. [Var.: flútur s.m.] – Probabil lat. •flutulus. Cf. alb. f l u t u r ë.
invalidabil, INVALIDÁBIL, -Ă adj. care poate sau trebuie sa fie invalidat. (< fr. invalidable)
invalida, INVALIDÁ vb. tr. a declara nul; a infirma. (< fr. invalider)
cineraria, CINERÁRIA s.f. Planta decorativa cu frunze mari si cu flori de diferite culori, adunate în buchete (Cineraria hybrida). [Pr.: -ri-a] – Din lat. cineraria. Cf. fr. c i n é r a i r e.
cinerit, CINERÍT s.n. Cenusa vulcanica consolidata. – Din fr. cinérite.
fundamenta, FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente stiintifice. – Din fundament. Cf. germ. f u n d a m e n t i e r e n.
furan, FURÁN s.m. Combinatie chimica organica lichida, obtinuta la distilarea rasinilor de conifere si folosita ca important intermediar în sintezele de mase plastice si de medicamente. – Din fr. furanne.
inulină, INULÍNĂ s. f. glucida asemanatoare cu amidonul, solubila în apa si insolubila în alcool, rezerva în rizomul unor plante. (< fr. inuline)
torid, TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. Excesiv de cald; arzator; dogoritor. ♢ Zona torida = portiunea de pe suprafata pamântului situata între cele doua tropice. – Fr. torride (lat. lit. torridus).
xifoidalgie, XIFOIDALGÍE s.f. Durere la nivelul xifoidului. (din fr. xiphoïdalgie)
intuiţie, INTUÍŢIE s. f. 1. capacitate a gândirii de a descoperi nemijlocit si imediat adevarul pe baza experientei si a cunostintelor dobândite anterior, fara rationamente logice preliminare. 2. metoda didactica de predare si însusire a cunostintelor pornind de la reflectarea senzoriala nemijlocita a obiectelor si fenomenelor studiate. ♢ patrunderea instinctiva în esenta unui lucru; descoperire brusca, revelatorie a unui adevar, a solutiei unei probleme. ♢ inspiratie, presentiment. (< fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)
coridă, CORÍDĂ, coride, s.f. Lupta cu tauri, obisnuita mai ales în Spania, în tarile Americii Latine si în sudul Frantei. – Din sp., fr. corrida.
lac, LAC2, lacuri, s.n. 1. Preparat lichid obtinut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor rasini, uleiuri sau a altor substante si care, întins pe suprafata unui obiect, formeaza în urma evaporarii solventului o pojghita solida, dura, care fereste obiectul de influenta aerului si a umezelii, dându-i totodata un aspect placut. 2. Piele (sau imitatie de piele) cu fata neteda, lucioasa, acoperita cu un strat de lac2 (1). – Din germ. Lack.
lacherdă, LACHÉRDĂ, lacherde, s.f. Palamida (cu greutatea de peste doua kilograme) care, dupa sarare si afumare, este conservata în ulei. – Din ngr. lakérda.
lactoser, LACTOSÉR, lactoseruri, s.n. Partea lichida din lapte, ramasa dupa înlaturarea cheagului. – Din fr. lactosérum.
lactoză, LACTÓZĂ s.f. Substanta organica incolora, solida, cu gust dulce, care se extrage din zer, folosita în industria de medicamente. – Din fr. lactose.
lapida, LAPIDÁ, lapidez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ucide pe cineva prin lovituri de pietre; a arunca în cineva cu pietre (ca pedeapsa sau ca razbunare). – Din fr. lapider, lat. lapidare.
lapidar, LAPIDÁR, -Ă, lapidari, -e, adj. 1. (Despre inscriptii, ornamente) Sapat în piatra. 2. (Despre stil, vorbire) Care evoca prin concizie (si vigoare) stilul inscriptiilor latine; laconic, scurt, concis. – Din fr. lapidaire.
lapidare, LAPIDÁRE, lapidari, s.f. (Livr.) Actiunea de a lapida si rezultatul ei; lovire (cu pietre); fig. oprobriu. – V. lapida.
lapidaritate, LAPIDARITÁTE s.f. (Rar) Caracter lapidar. – Lapidar + suf. -itate.
lapidariu, LAPIDÁRIU, lapidarii, s.n. Colectie de pietre mari sculptate sau gravate (basoreliefuri, statui, pietre de mormânt etc.); loc în care se pastreaza o astfel de colectie. [Var.: lapidárium s.n.] – Din lat. lapidarium.
lapidarium, LAPIDÁRIUM s.n. v. lapidariu.
larvicid, LARVICÍD, larvicide, s.n. Substanta care ucide larvele unor insecte. ♢ (Adjectival) Substanta larvicida. – Din fr. larvicide.
ciocârlan, CIOCÂRLÁN, ciocârlani, s.m. 1. Pasare de culoare bruna-cenusie, cu un mot în vârful capului (Galerida cristata). 2. Barbatusul ciocârliei. – Cf. c i o c2.
mutualism, MUTUALÍSM s.n. (Rar) 1. Sistem de solidaritate si de ajutor reciproc. 2. (Biol.) Vietuire laolalta a mai multor organisme diferite ca specie. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité.
eter, ETÉR, (1, 2, 4) eteri, s.m. (3) eteruri, s.n. 1. S.m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri în industrie. 2. S.m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) având proprietati fizice contradictorii, care ar umple întregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S.n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S.m. (În conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamânt si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. éther, lat. aether.
rugină, RUGÍNĂ, rugini, s.f. I. 1. Substanta brun-roscata, poroasa, sfarâmicioasa, care se formeaza prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghita bruna care acopera uneori pietrele si care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întretinut; ruginitura, rabla. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiata, învechita. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechita; retrograd. II. 1. Boala infectioasa a plantelor, provocata de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifesta prin aparitia unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescente, împiedicând dezvoltarea normala a plantelor. 2. Planta erbacee cu tulpina neteda, cu frunze lungi, tepoase, având la vârf o inflorescenta cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. •a e r u g i n a.
zoocid, ZOOCÍD s.n. 1. Ucidere a animalelor. 2. Substanta care are proprietatea de a ucide, a stârpi animalele. (cf. fr., engl. zoocide; pref. zoo2- + suf. -cid (din lat. -cidium, -cida))
herminat, HERMINÁT, -Ă adj. (Zoot.; despre gaini) Care are culoarea penajului caracterizata printr-un fond alb, cu penele din coada si din vârful aripilor negre, cu cele de la gât (lantetele) negre, marginite cu alb. ♦ (Substantivat, f.) Herminata de Bontida = rasa de gaini creata în România si crescuta pentru productia mixta (oua si carne). (din fr.) [Dictionar Enciclopedic, Ed. Enciclopedica, Bucuresti 1999]
liant, LIÁNT, lianti, s.m. 1. Material fluid sau adus în stare fluida, care are proprietatea de a lega prin întarire bulgarii sau granulele unui material solid cu care a fost amestecat; aglomerant. 2. Substanta care serveste la fixarea unui pigment pe fibra textila. [Pr.: li-ant] – Din fr. liant.
leucoderivat, LEUCODERIVÁT, leucoderivati, s.m. (Chim.) Compus obtinut prin reducerea unor coloranti si care prin oxidare formeaza materia coloranta initiala; leucobaza. [Pr.: le-u-] – Din germ. Leukoderivat, fr. leucodérivé.
intramagmatic, INTRAMAGMÁTIC, -Ă adj. (despre minerale) cu cristale consolidate în adâncimea scoartei terestre, în interiorul unui bazin magmatic, ajunse la suprafata prin crapaturi sau în urma fenomenelor vulcanice. (< fr. intramagmatique)
leptomeninge, LEPTOMENÍNGE, leptomeninge, s.n. (Med.) Denumire pentru arahnoida si piamater considerate împreuna. – Din fr. leptoméninge.
lepăda, LEPĂDÁ, lépad, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lasa ceva din mâna; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fara valoare, renuntând la el. ♢ Expr. A nu fi de lepadat = a fi vrednic de luat în seama; a avea pret, valoare. 2. Tranz. A darui, a da cuiva ceva de mica valoare. 3. Tranz. A-si dezbraca un vesmânt, a-si scoate haina, încaltamintea etc. ♢ Expr. A(-si) lepada masca = a înceta de a se mai preface, a se arata sub adevarata înfatisare morala. A-si lepada potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-si schimba parul, pielea, penele; a napârli. 4. Intranz. (Despre femei si despre femelele animalelor) A naste înainte de termen un fat mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pesti) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lasa ceva sau pe cineva undeva; a îndeparta, a alunga. 2. Tranz. A parasi ceva (pentru totdeauna si de buna voie), a renunta la... ♦ Refl. A se lasa de... 3. Refl. A rupe orice legatura cu cineva. ♦ A nu recunoaste ceva; a tagadui. [Prez. ind. si: leápad. – Var.: (reg.) lapadá vb. I] – Probabil lat. lapidare "a arunca cu pietre".
intimida, INTIMIDÁ vb. tr., refl. a (se) speria; a (se) încurca, a (se) zapazi. (< fr. intimider)
leneş, LÉNES, -Ă, lenesi, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Om) caruia îi lipseste dorinta, placerea de a munci, de a fi activ, caruia îi e lene; (om) trândav. 2. Adj. Care tradeaza, exprima lene. Gesturi lenese. ♦ Care este domol, încet. Mersul lenes al melcului. 3. S.m. (La pl.) Familie de animale mamifere din America de Sud, cu corp robust, cu membre prevazute cu gheare puternice si arcuite, care se misca încet si stau zile întregi agatate pe aceeasi creanga (Bradypodidac); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Lene + suf. -es. (2) Calc dupa fr. paresseux, germ. Faultier.
lavă, LÁVĂ, lave, s.f. Masa minerala în stare lichida incandescenta, azvârlita la suprafata pamântului de un vulcan în eruptie (si care, prin racire, da nastere la diverse roci vulcanice). – Din fr. lave, it. lava.
lichefia, LICHEFIÁ, lichefiez, vb. I. Tranz. A face sa devina lichid, a trece un corp gazos în stare lichida. ♢ Refl. Gazul metan se lichefiaza. [Pr.: -fi-a] – Din fr. liquéfier.
lichefiat, LICHEFIÁT, -Ă, lichefiati, -te. adj. (Despre corpuri gazoase) Care a fost adus în stare lichida, care a devenit lichid. [Pr.: -fi-at] – V. lichefia.
lubrifiant, LUBRIFIÁNT, lubrifianti, s.m. Material vâscos sau praf care se introduce între suprafetele de contact a doua corpuri solide cu miscare relativa, pentru a forma un strat subtire care sa înlocuiasca frecarea uscata cu una fluida si sa împiedice sau sa reduca astfel uzura, încalzirea etc. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. lubrifiant.
luciferină, LUCIFERÍNĂ, luciferine, s.f. Substanta proteica secretata de diferite animale (licurici, pesti etc.) care, prin oxidare, devine luminoasa. – Din fr. luciférine.
ciubucar, CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s.n., (2) ciubucari, s.m. 1. S.n. (Pop.) Unealta de zidarie cu care se fac ciubucele (2). 2. S.m. Fig. (Fam.) Persoana care umbla dupa ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.
copt, COPT2, COAPTĂ, copti, coapte, adj. I. 1. (Despre alimente) Care a fost supus, fara apa sau alt lichid, actiunii focului pentru a putea fi mâncat. ♢ Expr. (Fam.) Mort-copt = cu orice pret, neconditionat, neaparat. 2. (Despre fructe si plante) Ajuns la deplina dezvoltare sub actiunea unor conditii naturale; bun de mâncat. ♢ Expr. Pica de coapta! = a) excesiv de copt, foarte copt; b) (fig.) întrece masura obisnuita, formidabil, culmea! II. Fig. 1. (Despre actiuni, situatii, conditii etc.) Care e gata, bun (de)..., potrivit (sa)..., pregatit (pentru)... 2. (Despre oameni sau despre mintea, gândurile lor) Matur, deplin dezvoltat. III. (Despre abcese, bube etc.) Care a facut puroi si este gata sa se sparga. – Lat. coctus.
cor, COR1, coruri, s.n. 1. Grup de cântareti care executa împreuna o compozitie muzicala. ♢ Loc. adv. În cor = (toti) deodata, în acelasi timp, împreuna. ♢ Expr. A face cor cu altii = a face cauza comuna cu altii, a se solidariza cu altii (în scopuri rele). ♦ Compozitie muzicala destinata sa fie cântata de mai multe persoane; executarea unei astfel de compozitii. 2. (În teatrul antic) Grup de actori care luau parte la desfasurarea actiunii dramatice ca personaj colectiv, exprimând, prin cântec, recitare, mimica sau dans, opinia publica; p.ext. versurile cântate de acest grup. – Din lat. chorus. Cf. germ. C h o r.
examina, EXAMINÁ, examinez, vb. I Tranz. 1. A cerceta, a studia amanuntit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul si pentru a stabili tratamentul. 2 A supune un elev, un student, un candidat la un post etc., la o proba de verificare si de apreciere a cunostintelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.
lichid, LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Corp, substanta) care se afla într-o stare de agregare intermediara între starea gazoasa si starea solida, care nu are o forma stabila proprie, ci curge sub greutatea proprie si ia forma vasului în care se afla. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creante, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediata. 3. Adj. (În sintagma) Consoana lichida (si substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale si celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.
lichida, LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capat unei actiuni, unui fapt, unei activitati etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru ca o situatie juridica sau financiara sa ia sfârsit. ♦ A plati (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.
lichidabil, LICHIDÁBIL, -Ă, lichidabili, -e, adj. Care poate fi lichidat. – Din fr. liquidable.
lichidare, LICHIDÁRE, lichidari, s.f. Actiunea de a lichida. ♢ Loc. adj. si adv. În lichidare = (care este) în curs de desfiintare. – V. lichida.
lichidator, LICHIDATÓR, -OÁRE, lichidatori, -oare, s.m. si f. Persoana însarcinata a îndeplini sau a conduce operatiile de lichidare a unei întreprinderi, a unei banci etc. – Din fr. liquidateur.
lichidatorism, LICHIDATORÍSM s.n. Curent oportunist de dreapta în sânul unor partide muncitoresti, care preconiza lichidarea partidului revolutionar ilegal si crearea unui partid oportunist legal. – Lichidator + suf. -ism (dupa rus. likvidatorstvo).
lichidian, LICHIDIÁN, -Ă, lichidieni, -e, adj. (Rar) De natura lichida. [Pr.: di-an] – Din fr. liquidien.
limbric, LIMBRÍC, limbrici, s.m. Gen de viermi paraziti, cu corpul de forma cilindrica, care traiesc în intestinul subtire al omului si al unor animale, putând provoca tulburari grave; ascarida; vierme apartinând acestui gen. – Lat. lumbricus.
lingoare, LINGOÁRE s.f. (Pop.) Febra tifoida. [Var.: lungoáre, lângoáre s.f.] -Lat. languor, -oris.
lintou, LINTÓU, lintouri, s.n. Element de constructie monolit, dispus orizontal deasupra unei deschideri, pentru a prelua greutatea zidariei de deasupra; buiandrug. – Din fr. linteau.
liofil, LIOFÍL, -Ă, liofili, -e, adj. (Despre particulele coloidale) Care are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophile.
liofob, LIOFÓB, -Ă, liofobi, -e, adj. (Despre particule coloidale) Care nu are afinitate pentru moleculele mediului de dispersie. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophobe.
internaţionalism, INTERNAŢIONALÍSM s. n. 1. solidaritate, cooperare între natiuni, popoare, tari, clase si partide independente, egale în drepturi, pe baza unor interese si vederi comune, în scopul sprijinului reciproc al progresului si pacii. 2. cuvânt international. (< fr. internationalisme)
congruent, CONGRUÉNT, -Ă, congruenti, -te, adj. 1. Care concorda, care coincide; corespunzator, coincident, echivalent. 2. (Despre numere întregi) Care dau acelasi rest la împartirea cu un numar întreg. 3. (Despre figuri geometrice) Care sunt egale sau care pot fi facute sa coincida una cu alta printr-o deplasare. [Pr.: -gru-ent] – Din fr. congruent, lat. congruens, -ntis.
mecibol, MÉCIBOL, meciboluri, s.n. Situatie din finalul unei partide de tenis sau de volei în care ultima lovitura de minge poate sa decida pe câstigator. – Din engl. match ball.
mâtcă, MẤTCĂ, mâtci, s.f. (Reg.) Bat cu care se bate laptele pentru a alege untul; batator, brighidau. – Et. nec.
murid, MURÍD, muride, s.n. (La pl.) Familie de rozatoare mici, cu coada lunga si cu bot ascutit (Muridae); (si la sg.) animal din aceasta familie. – Din fr. muridés.
taxidar, TAXIDÁR, taxidari, s.m. (Înv.) Persoana care strângea darile. – Tc. tahsildar.
taxidărie, TAXIDĂRÍE, s.f. (Înv.) Încasarea darilor. – Din taxidar + suf. -ie.
mâncătorie, MÂNCĂTORÍE, mâncatorii, s.f. (Fam.) 1. Hotie, frauda, delapidare. 2. Intriga, bârfeala. – Mâncator + suf. -ie.
deschide, DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în laturi o usa, o fereastra, un capac etc. care închide ceva. ♢ Expr. A(-i) deschide (cuiva) portile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) libera trecere. ♦ A descoperi deschizatura de acces într-o încapere sau într-un spatiu, dând la o parte usa sau capacul care o închide. ♢ Expr. A-si deschide sufletul (sau inima) = a face destainuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a capata) pofta de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre si usi) A lasa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndeparta terenurile sterile situate deasupra unui zacamânt, în vederea exploatarii lui. 2. Tranz. A desface, a face sa nu mai fie împreunat sau strâns. ♢ Expr. A deschide gura = a) a îndeparta buzele si falcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a sili pe cineva sa vorbeasca. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se destepta din somn; b) a se naste. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) sa-si dea seama de ceva. A-si deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a întelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide bratele = a întinde bratele în laturi pentru a îmbratisa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despaturi o scrisoare (pentru a lua cunostinta de continut). ♦ A întoarce coperta (împreuna cu una sau mai multe file ale) unei carti, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumita pagina. ♦ A face o incizie sau o interventie chirurgicala într-o rana, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pamânt sau formatii ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crapa. ♦ (Despre gauri sau crapaturi) A se forma. ♦ (Despre rani) A începe sa sângereze sau sa supureze; a înceta sa mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-si desface petalele. ♦ (Despre peisaje, privelisti) A se înfatisa vederii, a se desfasura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A sapa, a taia, a croi un drum, o sosea, o carare. ♢ Expr. A deschide cuiva cariera = a face cuiva posibila o cariera buna. 6. Tranz. A porni o actiune (juridica), a face începutul; a începe. ♢ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima miscare într-o partida de sah. ♦ A trece mingea unui coechipier pentru ca acesta sa întreprinda o actiune ofensiva. 7. Tranz. A face sa ia nastere, sa functioneze, a înfiinta, a organiza o scoala, o institutie etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteza = a pune primul dintre cele doua semne care formeaza o paranteza; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A capata o nuanta mai luminoasa, mai apropiata de alb. ♦ Tranz. si refl. Fig. A da sau a capata o înfatisare luminoasa, prietenoasa. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. si: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deschíde vb. III] – Lat. discludere.
zâmba, ZÂMBÁ, zâmbéz, vb. I. 1. Tranz. A stirbi, a sparge. 2. Refl. A ameninta, a intimida; a-si arata coltii. (din sl. ząbu = dinte; cf. rus. zubrit' = a-si arata dintii)
uberal, UBERÁL, -Ă, uberáli, -e, adj. Referitor la sâni, al sânului. ♦ Fântâna uberala = fântâna din care apa iese prin sânii unei statui (reprezentând o nimfa, o silfida). (din fr. ubéral) [def. MDN]
logofăt, LOGOFĂT, logofeti, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Româneasca si în Moldova) Titlu de mare dregator în ierarhia boierilor români, membru al sfatului domnesc; persoana care detinea acest titlu. ♢ Mare logofat = (în Moldova) întâiul boier de divan, care conducea cancelaria domneasca si, în lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul; (în Muntenia) unul dintre cei mai de seama boieri de divan, urmând dupa ban. Logofat al doilea = loctiitorul marelui logofat. Logofat al treilea = secretarul marelui logofat. Logofat de obiceiuri = dregator având atributii de maestru de ceremonii. Logofat de taina (sau domnesc) = secretar particular al domnului. Logofat de vistierie = secretar al vistieriei domnesti. ♦ Seful cancelariei domnesti. 2. (Înv.) Secretar, scriitor într-o cancelarie; gramatic, diac, pisar, copist. 3. Vataf (la o mosie boiereasca). – Din ngr. logothétis.
loess, LOESS, loessuri, s.n. Roca sedimentara neconsolidata, de origine eoliana, de culoare galbena-cenusie, cu aspect poros, formata mai ales din praf silicos si argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.
merişor, MERISOR1, merisori, s.m. 1. Diminutiv al lui mar1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere; a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepara dulceata (Pirus baccata); b) (reg.) scorus. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanenta verzi, cu flori melifere de culoare alba sau rosiatica si cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimisir. – Mar1 + suf. -isor.
merlon, MERLÓN, merloane, s.n. Fiecare dintre masivele de zidarie care depaseau parapetul si limitau crenelurile la lucrarile de fortificatie antice si medievale. – Din fr. merlon.
intercotidal, INTERCOTIDÁL, -Ă adj. (despre zone marine) cuprins între limitele extreme ale oscilatiilor mareelor. o linie ~a = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor unde mareea are loc în acelasi timp. (< fr. intercotidal)
consolida, CONSOLIDÁ, consolidez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) face sau a deveni tare, solid, durabil; a (se) întari, a se închega. 2. Tranz. A mari (prin diferite operatii, lucrari etc.) capacitatea de rezistenta a unui sistem tehnic; a (se) întari. – Din fr. consolider, lat. consolidare.
consolidant, CONSOLIDÁNT, -Ă, consolidanti, -te, adj. Consolidator. – Din fr. consolidant.
consolidare, CONSOLIDÁRE, consolidari, s.f. Actiunea de a (se) consolida si rezultatul ei; întarire, închegare. – V. consolida.
consolidator, CONSOLIDATÓR, -OÁRE, consolidatori, -oare, adj. Care consolideaza, întareste; întaritor, de sprijin; consolidant. – Consolida + suf. -tor.
consolidaţie, CONSOLIDÁŢIE, consolidatii, s.f. Consolidare. – Din fr. consolidation.
convertizare, CONVERTIZÁRE s.f. Proces metalurgic care consta în înlaturarea unor impuritati din masa metalica de fonta, de plumb, de cupru etc., aflata în stare de fuziune în convertizor, pe baza unor reactii de oxidare, cu ajutorul unui curent de aer, de oxigen etc. – Din convertizor.
izbrăni, IZBRĂNÍ, izbranésc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A solda, a lichida (2), a satisface (2). (împrum. cultural < sl. izbrati, part. izbiranŭ)
melancolie, MELANCOLÍE, melancolii, s.f. 1. Stare de tristete, de deprimare, amestecata cu visare si cu dorinta de izolare; p. gener. tristete (usoara), 2. Boala psihica care se manifesta printr-o continua depresiune, prin tristete morbida, prin apatie, delir, halucinatii, anxietate si obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.
melanezian, MELANEZIÁN, -Ă, melanezieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia negroida din Melanezia. 2. Adj. Care apartine Melaneziei sau melanezienilor (1), privitor la Melanezia sau la melanezieni. [Pr.: -zi-an] – Din fr. mélanésien.
melanină, MELANÍNĂ, melanine, s.f. Pigment organic de culoare neagra, care contine fier si sulf si care se gaseste în coroida, în par ori în piele. – Din fr. mélanine.
melanosarcom, MELANOSARCÓM, melanosarcomuri, s.n. Tumoare maligna constituita din celule care contin melanina, localizata în piele, coroida sau retina. – Din fr. mélanosarcome.
metiloranj, METILORÁNJ s.n. Substanta organica din clasa colorantilor azotici, care are proprietatea de a fi galbena într-o solutie bazica, portocalie într-o solutie neutra si rosie într-o solutie acida; heliantina. – Din fr. méthylorange.
metodică, METÓDICĂ, metodici, s.f. Parte a didacticii generale care studiaza principiile, metodele si formele de predare adaptate specificului fiecarui obiect de învatamânt. ♦ Care normeaza aceste metode si forme. – Din germ. Methodik, rus. metodika.
intercepţie, INTERCEPŢIE s. f. 1. interceptare. 2. (sport) interventie neasteptata a unui jucator. 3. atacare, prin avioane de vânatoare speciale sau prin proiectile teleghidate cu propulsie automata, a aparatelor inamice. (< fr. interception, lat. interceptio)
mucină, MUCÍNĂ, mucine, s.f. Substanta semifluida care intra în componenta mucoasei gastrice si a unor mucusuri. – Din fr. mucine.
interasistenţă, INTERASISTÉNŢĂ s. f. asistenta (2) cu caracter de reci-procitate. ♢ forma de activitate metodica a cadrelor didactice în asistenta reciproca la lectii, în scopul unui schimb de experienta. (< inter1- + asistenta)
miastenie, MIASTENÍE, miastenii, s.f. Boala a muschilor scheletului, caracterizata prin oboseala anormala si rapida, pâna la epuizare, la cele mai mici eforturi. [Pr.: mi-as-] – Din fr. myasthénie.
micelă, MICÉLĂ, micele, s.f. Grup sau agregat de molecule care se formeaza în substantele coloidale si în solutiile lor. – Din fr. micelle, germ. Micelle.
microfită, MICROFÍTĂ, microfite, s.f. (Bot.) Planta de dimensiuni mici si cu înmultire rapida. ♢ (Adjectival) Planta microfita. – Din engl. microphyte.
microtidă, MICROTÍDĂ, microtide, s.f. (La pl.) Familie de rozatoare din care face parte soarecele de câmp; (si la sg.) animal din aceasta familie. – Din engl. microtidae.
miere, MIÉRE s.f. Substanta semilichida, galbuie, dulce si aromata, foarte bogata în zaharuri, vitamine si enzime, culeasa si produsa de albine din nectarul florilor. ♢ Luna de miere = prima luna din viata conjugala. ♢ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ♢ Compus: mierea-ursului = a) planta erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau rosii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovina. – Lat. mel.
migmă, MÍGMĂ, migme, s.f. (Înv.) Amestec de liant, agregat marunt si apa, asemanator mortarului, în care se pune caramida pisata si care este folosit în zidarie. – Din ngr. migma, lat. migma.
mistrie, MISTRÍE, mistrii, s.f. Unealta de zidarie formata dintr-o lama triunghiulara de otel si un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.
mişcare, MISCÁRE, miscari, s.f. Actiunea de a (se) misca si rezultatul ei. 1. 1. Iesire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a pozitiei; deplasare a unui obiect sau a unei fiinte. ♢ Miscare seismica = cutremur de pamânt. Miscari tectonice sau miscarile scoartei = deplasari ale scoartei solide care constituie scoarta pamântului, produse de fortele interne sau de gravitatie si care duc la modificarea structurii geologice a scoartei. ♢ Expr. Nici o miscare = liniste! tacere! A (se) pune în miscare = a începe sau a face sa înceapa sa se deplaseze. ♦ Schimbare a pozitiei corpului, a membrelor etc.; exercitii sau parte a unui exercitiu sportiv executate prin schimbarea pozitiei corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ♢ Expr. (Fam.) În doi timpi si trei miscari = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutarile unei piese la o partida de sah, de tabie etc. ♢ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) miscarea = a întelege repede desfasurarea unei actiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteza cu care se executa o bucata muzicala sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compozitie muzicala de dimensiuni mai mari, executata într-un anumit tempo. 2. Activitate, actiune, fapta. ♢ Loc. adv. In miscare = într-o stare de agitatie, de tulburare, de încordare. ♢ Expr. A (se) pune în miscare = a intra (sau a determina pe cineva sa intre) în actiune; a face sa se agite, sa actioneze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spatiu, înaintare, circulatie; p. ext. animatie, agitatie, forfota. ♦ Serviciu care dirijeaza circulatia trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizata, strategica, a unei unitati militare. 4. Schimbare intervenita în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni în jurul unei activitati de interes (mai) general, al unei idei sau al unei conceptii. ♦ Actiune (organizata) de masa cu caracter revendicativ; agitatie, revolta, revolutie. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emotie. II. Categorie filozofica înglobând toate schimbarile si procesele care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. misca.
mitridatism, MITRIDATÍSM s.n. (Med.) Imunitate la otravuri obtinuta prin deprinderea de a consuma doze crescânde din otravurile respective. – Din fr. mithridatisme, engl. mithridatism.
mitridatiza, MITRIDATIZÁ, mitridatizez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) obisnui sa consume anumite otravuri, obtinând imunitate fata de ele. – Din fr. mithridatiser.
mitridatizare, MITRIDATIZÁRE, mitridatizari, s.f. Imunitate fata de o anumita otrava, datorita ingerarii ei în cantitati progresive. – V. mitridatiza.
moază, MOÁZĂ, moaze, s.f. (Constr.) Fiecare dintre componentele unei perechi de grinzi care formeaza un element de consolidare la o constructie din lemn. – Din fr. moise.
molasă, MOLÁSĂ, molase, s.f. (Geol.) Conglomerat slab consolidat alcatuit de obicei din gresie feldspatica si ciment calcaros. – Din fr. mollasse.
moletă, MOLÉTĂ, molete, s.f. 1. Instrument prevazut cu o rotita cu muchia zimtuita, folosit la moletare. 2. Roata de cablu cu diametru mare, folosita pentru ghidare în instalatiile de extractie sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalatiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.
morfină, MORFÍNĂ s.f. Substanta alcaloida extrasa din opiu, întrebuintata drept calmant, narcotic sau stupefiant; morfiu. – Din fr. morphine.
zbârci, ZBÂRCÍ3, zbârcésc, vb. IV. Intranz. A rata (lovitura), la jocurile de copii. (prob. de la strigatul zbâr sau zbârci, folosit pentru a intimida jucatorul aflat la rând)
zbranca, ZBRÁNCA s.f. art. ~ (Mold.) A da zbranca = a face zob, a distruge, a pustii, a risipi (5). (prob. din izbrani = a lichida)
quidam, QUÍDAM s.n. Persoana necunoscuta sau pe care nu vrem sa o cunoastem. [Pr.: cvídam] (cuv. lat.) [def. NODEX]
quolibet, QUÓLIBET s.n. 1. Gluma insipida, de prost gust; bufonerie vulgara. 2. (Muz.) Compozitie alcatuita din fragmente diferite, pentru a pune în valoare virtuozitatea interpretului ori cu scopul obtinerii unui efect comic. [Pr.: cvó-libet] (din fr. quolibet) [def. MDN]
uxoricid, UXORICÍD2 s.m. Sot care si-a ucis sotia. (din fr. uxoricide < lat. uxor = sotie + -i- + suf. -cida = -cid) [etim. si TLF, MW]
molibden, MOLIBDÉN s.n. Metal de culoare alba-argintie, lucios si maleabil, inoxidabil la temperatura obisnuita, întrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale. – Din fr. molybdène.
molid, MOLÍD, molizi, s.m. Arbore rasinos, înalt pâna la 50 de metri, cu coroana piramidala, cu tulpina dreapta si cu frunzele în patru muchii, ascutite (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s.m.] – Cf. alb. m o l i k ë.
molon, MOLÓN, moloane, s.n. Bloc de piatra naturala prelucrat pe fetele vizibile, folosit în zidarie. – Din fr. moellon.
moloz, MOLÓZ, molozuri, s.n. Sparturi si pulbere de tencuiala, caramida si mortar, provenite din darâmarea unor ziduri sau dupa executarea unor lucrari de zidarie. – Din tc. moloz.
clin, CLIN, clini, s.m. 1. Bucata (triunghiulara, trapezoidala etc.) de pânza sau de stofa, folosita în croitorie ca piesa componenta a unui obiect de îmbracaminte sau ca adaos pentru a largi o îmbracaminte. ♢ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mâneca (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legatura (cu cineva). 2. Petic de pamânt sau de padure în forma de triunghi sau de forma îngusta. [Pl. si: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.
cliper, CLÍPER, clipere, s.n. Nava rapida cu pânze, de mari dimensiuni, cu cel putin trei catarge si cu puntea superioara mult ridicata la prora si la pupa. – Din fr., engl. clipper, germ. Klipper.
cloral, CLORÁL s.n. Substanta chimica lichida, uleioasa, iritanta, folosita în farmacie ca antiseptic, calmant si hipnotic. – Din fr. chloral.
cloramină, CLORAMÍNĂ, cloramine, s.f. Compus organic cu puternice proprietati oxidante si antiseptice. – Din fr. chloramine.
clorat, CLORÁT, clorati, s.m. Sare a acidului cloric, cu proprietati oxidante si explozive. – Din fr. chlorate, germ. Chlorat.
cloric, CLÓRIC adj. (În sintagma) Acid cloric = acid oxigenat al clorului, folosit ca oxidant. – Din fr. chlorique.
cloţ, CLOŢ, cloturi, s.n. Spartura, fragment dintr-o caramida (mai ales de la demolari). – Cf. germ. Klotz.
coacervaţie, COACERVÁŢIE s.f. (Chim., Fiz.) Stare instabila a unei solutii coloidale între starea de dizolvare si cea de precipitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervation.
coagul, COÁGUL, coaguli, s.m. Masa de substanta coloidala închegata; cheag. [Pr.: co-a-] – Din lat., fr. coagulum.
coagula, COAGULÁ, coagulez, vb. I. Refl. (Despre lichide si substante coloidale) A se închega. ♦ Tranz. A face sa se închege. [Pr.: co-a-] – Din fr. coaguler, lat. coagulare.
coagulat, COAGULÁT, -Ă, coagulati, -te, adj. (Despre lichide si substante coloidale închegat. [Pr.: co-a-] – V. coagula.
contratorpilor, CONTRATORPILÓR, contratorpiloare, s.n. (Iesit din uz) Nava de razboi rapida, care urmareste si distruge torpiloarele; distrugator. – Din fr. contre-torpilleur.
monohibrid, MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s.m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.
monohibrida, MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucisa indivizi care difera printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.
monohibridare, MONOHIBRIDÁRE, monohibridari, s.f. Actiunea de a monohibrida. – V. monohibrida.
monohibridat, MONOHIBRIDÁT, -Ă, monohibridati, -te, adj. (Despre specii, indivizi) Care a fost încrucisat cu indivizi care difera printr-un singur caracter. – V. monohibrida.
monohibridism, MONOHIBRIDÍSM s.n. (Biol.) Încrucisare între indivizi care difera printr-un singur caracter; monohibridare. – Din fr. monohybridisme.
monolitizare, MONOLITIZÁRE, monolitizari, s.f. Operatie prin care elemente de constructie din beton turnate separat se solidarizeaza pentru a prelua împreuna sarcinile exterioare. – Din monolit.
nas, NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminenta a fetei, situata între obraji, frunte si gura, servind ca organ al respiratiei si al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fata, sub ochii cuiva. (În legatura cu verbe ca "a vorbi", "a cânta" etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-si ridica nasul = a îndrazni, a cuteza. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a deveni prea îndraznet, a se obraznici. A (nu-) si cunoaste (sau vedea, sti) lungul nasului = a (nu-) si da seama cât e în stare sa faca cu puterile proprii; a (nu-) si da seama de masura pe care trebuie s-o pastreze fata de altii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cadea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-si pierde îndrazneala sau îngâmfarea, a ramâne rusinat, umilit. (Fam.) Nu-ti cade (sau pica) nasul daca... = nu ti se întâmpla nimic, nu-ti pierzi demnitatea daca... Nu-i ajungi (nici) cu prajina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se tine) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidator. A strâmba din nas = a fi nemultumit. A da nas (cuiva) = a îngadui prea multe (cuiva). A taia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rusina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reprosa (cuiva ceva) (cu rautate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) mustarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supara; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceara = a fi foarte susceptibil. A lasa (sau a pune) nasul în jos sau în pamânt = a se rusina, a se simti vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rusinat. (Fam.) Sa-ti fie în nas! = sa-ti fie rusine! (Fam.) A-si baga (sau a-si vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problema (care nu-l priveste). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stapâni, a conduce (pe cineva), determinându-l sa faca ceva (care nu este în interesul sau); b) a amagi, a însela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minti. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lânga) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fara menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în fata, batându-si joc de el. (Fam.) A-i iesi (sau a-i da) pe nas = a o pati, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) usa în nas = a) a refuza sa primeasca (pe cineva); b) a pleca suparat de la cineva, închizând usa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi marginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în graba sau întâmplator. (Fam.) A-si arata sau a(-si) scoate nasul (la iveala) = a aparea, a se înfatisa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neasteptate (si fara a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) fata în fata (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e fapta de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grasimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simt de orientare în împrejurari dificile, capacitate de intuire exacta a unei situatii. ♦ (Rar) Fata, obraz, cap. 2. Proeminenta a unei piese, care serveste la fixarea piesei într-o anumita pozitie sau la ghidarea, ridicarea sau distantarea unei alte piese. 3. Partea anterioara a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.
neghiobie, NEGHIOBÍE, neghiobii, s.f. Calitatea de a fi neghiob; fapta sau vorba prosteasca, de neghiob; prostie, nerozie. ♦ (Fam.) Lucrare lipsita de orice merit, stupida, banala. – Neghiob + suf. -ie.
neatestat, NEATESTÁT, -Ă, neatestati, -te, adj. Care nu este atestat, confirmat. ♦ (Despre cercetatori, cadre didactice) Care nu este confirmat în grad. [Pr.: ne-a-] – Ne- + atestat.
narcomanie, NARCOMANÍE, narcomanii, s.f. (Med.) Obisnuinta morbida de a lua narcotice. – Din fr. narcomanie.
inoxidabil, INOXIDÁBIL, -Ă adj. (despre metale, aliaje) care nu se oxideaza. (< fr. inoxydable)
inox, INÓX s. n. metal, aliaj inoxidabil. (p. ext.) obiect din acest material. (< fr. inox)
inocerami, INOCERÁMI s. m. pl. grup de scoici fosile cu cochilia groasa, ovoidala. (< germ. Inoceramen)
năduşeală, NĂDUSEÁLĂ, naduseli, s.f. 1. Faptul de a nadusi (1) nadusire; (concr.) substanta lichida secretata de glandele sudoripare; sudoare, transpiratie. ♢ Expr. A-l trece pe cineva (toate) naduselile = a) a munci din greu (transpirând din abundenta); b) a fi cuprins de spaima, de emotie. 2. (Pop.) Caldura mare, înabusitoare; arsita, zapuseala, canicula. – Nadusi + suf. -eala.
construcţie, CONSTRÚCŢIE, constructii, s.f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ♢ Loc. adj. si adv. În constructie = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ♢ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propozitii si propozitiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.
nemaipomenit, NEMAIPOMENÍT, -Ă, nemaipomeniti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care sau cum nu s-a mai pomenit (de nimeni, niciodata); p. ext. nemaiauzit; formidabil, extraordinar. – Ne- + mai1 + pomenit.
nitrifica, NITRIFICÁ, pers. 3 nitrifica, vb. I. Refl. (Despre amoniacul din sol) A se transforma prin oxidare, sub actiunea unor bacterii, în azotati folositi de plante la sinteza materiei organice. – Dupa fr. nitrifier.
nitroceluloză, NITROCELULÓZĂ, nitroceluloze, s.f. Substanta solida inflamabila, de culoare alba, cu aspect fibros, asemanatoare cu bumbacul, obtinuta prin tratarea celulozei cu un amestec de acid azotic si acid sulfuric, întrebuintata ca exploziv, la fabricarea celuloidului, a unor lacuri etc.; azotat de celuloza. – Din fr. nitrocellulose.
nitroglicerină, NITROGLICERINĂ s.f. Substanta lichida, uleioasa, galbuie sau incolora, foarte toxica, obtinuta prin tratarea glicerinei cu un amestec de acid azotic si acid sulfuric si întrebuintata la fabricarea dinamitei si, în doze mici, ca medicament în unele boli de inima. – Din fr. nitroglycérine.
nisip, NISÍP, nisipuri, s.n. l. Roca sedimentara neconsolidata, provenita din sfarâmarea unor minerale, roci sau organisme si care se prezinta sub forma unei acumulari de granule fine; p. ext. (mai ales la pl.) loc, teren, întindere alcatuita din asemenea roca si, de obicei, lipsita de vegetatie. ♢ Expr. Ca (sau cât) nisipul (marii) = în numar foarte mare. A cladi (sau a funda) pe nisip = a întreprinde o actiune sortita esecului, pieirii. 2. Depunere patologica de granule fine de oxalati, urati, silicati etc., care se formeaza într-un rinichi, în vezica urinara sau în vezicula biliara. [Var.: (reg.) nasíp s.n.] – Din bg. nasip.
nişă, NÍSĂ, nise, s.f. 1. Adâncitura (dreptunghiulara, în forma de arcada etc.) anume lasata într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobila etc., în care de obicei se asaza obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firida. 2. Intrând amenajat pe o latura a unei încaperi, care serveste ca anexa a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele unei galerii de mina sau al unui tunel, care serveste pentru adapostirca lucratorilor în timpul executiei unor lucrari periculoase sau la trecerea trenului, precum si pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în peretii unei ecluze pentru a adaposti canaturile portilor când acestea sunt deschise. 4. Constructie speciala în forma de dulap sau de camera, cu peretii de sticla, legata de un cos de evacuare si folosita în laboratoare pentru lucrul cu substante care emana gaze (vatamatoare). 5. (În sintagma) Nisa de abraziune = forma de relief cu aspect de firida alungita, formata la baza unei faleze alcatuite din roci rezistente la eroziune, din cauza actiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulceratie adânca pâna la perforare a unor organe interne (stomac, plamâni etc.). – Din fr. niche.
necromanie, NECROMANÍE, necromanii, s.f. Preocupare morbida pentru moarte, pentru morti. – Din lat. necromania.
infirma, INFIRMÁ vb. tr. a declara nevalabil, nefondat, a anula; a invalida; (fig.) a dezminti. (< fr. infirmer, lat. infirmare)
contrarandă, CONTRARÁNDĂ, contrarande, s.f. Vela de forma triunghiulara sau trapezoidala plasata deasupra rondei pe goelete si pe iahturi. – Din it. contraranda.
nicotină, NICOTÍNĂ s.f. Substanta alcaloida incolora, lichida si toxica, care se gaseste în frunzele de tutun. – Din fr. nicotine, germ. Nikotin.
tablă, TÁBLĂ2, table, s.f. (Mai ales la pl.) Joc de noroc între doua persoane, cu doua zaruri si cu treizeci de puluri, care se muta de-a latul a douazeci si patru de sageti incrustate sau pictate pe fundul celor doua compartimente ale unei cutii de lemn; partida dintr-un astfel de joc. ♢ Expr. (Fam.) A face pe cineva o tabla = a juca cu cineva o partida de table2. – Din ngr. távli.
coracoid, CORACOÍD, -Ă, coracoizi, -de, adj. (Si substantivat, f.) (Formatie anatomica) care se aseamana cu un cioc de corb. ♢ Apofiza coracoida = apofiza a omoplatului. – Din fr. coracoïde.
neoxidabil, NEOXIDÁBIL, -Ă, neoxidabili, -e, adj. (Rar) Inoxidabil. [Pr.: ne-o-] – Ne- + oxidabil. (dupa engl. non-oxidable).
neoxidat, NEOXIDÁT, -Ă, neoxidati, -te, adj. (Despre metale) Care nu este oxidat. [Pr.: ne-o-] – Ne- + oxidat.
eflorescenţă, EFLORESCÉNŢĂ, eflorescente, s.f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Transformare în pulbere a unor saruri cristalizate, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultata în acest fel. ♦ Depozit de saruri care apare la suprafata unor roci. ♦ Pata sau depozit cristalin de saruri alcalino-pamântoase care apare pe suprafata exterioara a constructiilor de beton sau de zidarie. 3. (Med.) Eruptie usoara pe piele; (pop.) spuzeala. – Din fr. efflorescence.
egidă, EGÍDĂ, egide, s.f. Ocrotire, sprijin, protectie; îndrumare, îngrijire. ♢ (În loc prep.) Sub egida... = sub auspiciile... – Din fr. égide, lat. aegis, -idis.
exploda, EXPLODÁ, explodez, vb. I. Tranz. 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub actiunea caldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc caldura si gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice si efectuare rapida de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care functioneaza cu gaze sub presiune) A se sfarâma datorita presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lava, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc si violent în discutie; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. e x p l o s e r.
explozie, EXPLÓZIE, explozii, s.f. 1. Reactie chimica sau fizica foarte rapida, violenta, însotita de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc., provocate de descompunerea substantelor explozive pe care le contine un dispozitiv de distrugere; explodare, detonatie, fulminatie. ♦ Proces de descompunere a substantelor explozive si de transformare a lor în alti compusi, mai simpli, însotit de dezvoltare mare de caldura, lumina, zgomot si de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt. ♦ (Impr.) Ardere a amestecului de combustibil si aer din cilindrul unui motor cu ardere interna. ♢ Motor cu explozie = motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt si este provocata de o scânteie. 2. (În sintagma) Explozie vulcanica = iesire brusca a lavei, a bombelor vulcanice si a gazelor unui vulcan. 3. Trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 4. Fig. Manifestare brusca, izbucnire neasteptata si puternica, dar de scurta durata, a unei actiuni, a unui sentiment etc. 5. (Fon.) Iesire brusca a aerului, în momentul rostirii unor sunete, dupa ce acesta a fost oprit de un obstacol (limba, dinti, buze etc.). – Din fr. explosion, lat. explosio.
eloxat, ELOXÁT, -Ă, eloxati, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat contra oxidarii. – Din fr. éloxé.
elucida, ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a deslusi, a limpezi, a lamuri o problema pâna atunci confuza. – Din fr. élucider, lat. elucidare.
elucidare, ELUCIDÁRE, elucidari, s.f. Actiunea de a elucida si rezultatul ei; lamurire, deslusire, explicare. – V. elucida.
cocainomanie, COCAINOMANÍE s.f. Obisnuinta morbida de a folosi cocaina ca stupefiant; viciul cocainomanului. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. cocaïnomanie.
cocli, COCLÍ, pers. 3 cocleste, vb. IV. 1. Refl. si intranz. (Despre obiecte de arama) A se acoperi cu un strat de cocleala (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncaruri) A capata sau a avea cocleala (2). – Cf. bg. k o t l j a s v a m.
coclit, COCLÍT, -Ă, cocliti, -te, adj. 1. (Despre obiecte de arama) Acoperit cu cocleala (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncaruri) Care a capatat cocleala (2). ♦ (Despre gura) Cu o senzatie neplacuta, amara, ca de arama coclita. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
electroconcentrare, ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrari, s.f. (Fiz.) Concentrare a unei solutii coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie catre anod sau catod, sub actiunea curentului continuu. – Dupa fr. électroconcentration.
electroforeză, ELECTROFORÉZĂ, electroforeze, s.f. 1. Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o solutie coloidala sub actiunea câmpului electric. 2. (Med.) Analiza a diferitelor fractiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). – Din fr. électrophorèse.
contrafort, CONTRAFÓRT, contraforturi, s.n. 1. Întaritura masiva de beton sau de zidarie în forma de pilastru, care formeaza corp comun cu un zid si care serveste la marirea rezistentei lui. 2. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extractie. – Din fr. contrefort.
elidată, ELIDÁTĂ, elidate, adj. (Lingv.; despre vocala finala a unui cuvânt) Care a disparut înaintea vocalei initiale a cuvântului urmator. – V. elida.
elidare, ELIDÁRE, elidari, s.f. Actiunea de a elida si rezultatul ei. – V. elida.
elipsoidal, ELIPSOIDÁL, -Ă, elipsoidali, -e, adj. Care are forma unui elipsoid. [Pr.: -so-i-] – Din fr. ellipsoïdal.
contracandidat, CONTRACANDIDÁT, -Ă, contracandidati, -te, s.m. si f. Persoana care candideaza împotriva altui candidat pentru ocuparea unei functii sau a unei demnitati. – Contra1 + candidat.
erbicida, ERBICIDÁ, erbicidez, vb. I. Tranz. A trata un teren agricol cu erbicide. – Din erbicid.
erbicidare, ERBICIDÁRE, erbicidari, s.f. Actiunea de a erbicida. – V. erbicida.
erbicidat, ERBICIDÁT, -Ă, erbicidati, -te, adj. Care a fost tratat cu erbicide. – V. erbicida.
erinaceid, ERINACEÍD, erinaceide, s.n. (La pl.) Familie de mamifere insectivore, cu corpul acoperit cu tepi (Erinaceidae); (si la sg.) animal care face parte din aceasta familie. – Din fr. érinacéidés.
sistru, SÍSTRU, sistre, s.n. Instrument muzical la vechii egipteni, alcatuit dintr-o lama metalica curbata în forma ovoidala, cu capetele unite, prevazute cu un mâner si având de-a curmezisul curburii, bare metalice mobile care, prin atingere sau lovire cu o vergea de fier, produceau sunete. – Din fr. sistre, lat. sistrum.
indecidabilitate, INDECIDABILITÁTE s. f. calitatea a ceea ce este indecidabil. (< fr. indécidabilité)
indecidabil, INDECIDÁBIL, -Ă adj. (log.; despre o relatie) care nu este nici adevarata, nici falsa. (< fr. indécidable)
contradig, CONTRADÍG, contradiguri, s.n. Dig de consolidare a digului principal. – Din fr. contre-digue.
sânge, SÂNGE, (5) sângiuri, s.n. 1. Substanta lichida de culoare rosie, compusa din plasma si din globule (albe si rosii), care circula prin vine si artere, asigurând nutritia si oxigenarea organismului la animalele superioare. ♢ Animal cu sânge rece = animal (peste, reptila, batracian si nevertebrat) la care temperatura corpului se schimba în functie de temperatura mediului înconjurator. Frate de sânge = frate de la acelasi tata si de la aceeasi mama; frate bun. Legaturi de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare fireasca (si instinctiva) de dragoste pentru familie, pentru o ruda apropiata. ♢ Loc. adj. De sânge = a) de culoare rosie; b) (despre lacrimi) de durere, de suparare mare; c) de neam, de familie buna, aleasa. În sânge = (despre fripturi) care a ramas putin crud, care îsi pastreaza înca sângele. ♢ Loc. adj. si adv. Cu sânge rece = fara emotie; calm, linistit. Cu sânge iute = fara stapânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ♢ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; pâna la distrugere. ♢ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lasa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lasa sa i se scoata o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i navali, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în fata) = a) a se înrosi din cauza unei emotii puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picatura de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a pali de emotie, de frica etc. A-i îngheta (cuiva) sângele în vine sau a îngheta sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groaza, a înlemni de spaima. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supararii etc. A-si face (sau a-i face cuiva) sânge rau = a (se) supara foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu iesi) sânge din inima (sau din cineva), se spune pentru a arata ca cineva este foarte suparat. A avea (ceva) în sânge = a fi obisnuit cu ceva; a avea ceva înnascut. A bate (sau a zgâria) pâna la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (pâna când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fara nici o vina. Varsare de sânge = omor în masa, macel. A varsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigas. A se scalda în sânge sau a se adapa cu sânge = a omorî (în masa) din cruzime. A avea mâinile patate de sânge = a fi vinovat de o crima. A face sa curga sânge = a fi pricina unui razboi, a unei încaierari sângeroase. A-si da (sau a-si varsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-si da viata (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârsie; p. ext. familie, neam; progenitura 3. Fig. Soi, rasa (de animale). 4. Compuse : sânge-de-noua-frati sau sângele dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rasinos, de culoare rosie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor si care, arzând, raspândeste un miros placut; sângele-voinicului = a) planta agatatoare din familia leguminoaselor, cu flori rosii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a doua specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros placut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare rosie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealalta cu flori de culoare purpurie întunecata (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face sa sângereze). – Lat. sanguis.
discoidal, DISCOIDÁL, -Ă, discoidali, -e, adj. Care este în forma de disc1, cu aspect de disc1. [Pr.: -co-i-] – Din fr. discoïdal.
disgravidie, DISGRAVIDÍE s.f. Tulburare patologica ce apare în cursul graviditatii. – Dis- + gravida + suf. -ie.
duglas, DÚGLAS, duglasi, s.m. Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înalta si cu coroana piramidala (Pseudotsuga menziesii). ♦ P. restr. Lemnul acestui arbore. – Din engl. douglas.
duracid, DURACÍD, duracizi, s.m. Aliaj de fier si siliciu, rezistent la actiunea acizilor si la oxidare. – Dur1 + acid.
sărbătoare, SĂRBĂTOÁRE, sarbatori, s.f. 1. Zi în care se comemoreaza sau se sarbatoreste un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbari, solemnitati, demonstratii etc. si în care de obicei se întrerupe activitatea obisnuita; p. ext. zi oficiala de odihna. ♢ Sarbatoarea muncii = 1 Mai, ziua solidaritatii internationale a celor ce muncesc. Sarbatoare nationala = zi (de odihna) în care se cinsteste un eveniment important din istoria patriei. Sarbatoare legala = zi (stabilita în mod oficial) în care întreprinderile si institutiile nu lucreaza. ♢ Loc. adj. si adv. De sarbatoare sau de sarbatori = festiv, sarbatoresc, stralucitor. ♢ Loc. adv. În (sau de) sarbatori = cu ocazia sarbatorilor, în timpul sarbatorilor (religioase); p. restr. în timpul Pastilor sau al Craciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sarbatoare (1). Sarbatoarea nu se lucreaza. 2. Sarbatorire, serbare; festivitate, petrecere. – Serba + suf. -atoare.
ten, TEN, tenuri, s.n. Culoarea si însusirile pielii obrazului; p. ext. pielea obrazului. ♢ Fond de ten = produs de cosmetica de consistenta pastoasa sau lichida, gras, de culoarea pudrei, folosit ca fard. – Din fr. teint.
dizolva, DIZOLVÁ, dizólv, vb. I. Tranz. 1. A face ca o substanta solida, lichida sau gazoasa sa se disperseze în alta substanta (lichida), spre a forma împreuna o solutie. ♢ Refl. Zaharul se dizolva în apa. 2. A desfiinta ca persoana juridica o organizatie, o asociatie, o societate, o adunare etc. – Din lat. dissolvere. Cf. it. d i s s o l v e r e.
dizolvant, DIZOLVÁNT, -Ă, dizolvanti, -te, adj., s.m. 1. Adj. Care are însusirea de a dizolva. ♦ Fig. Care dezagrega, descompune, nimiceste. 2. S.m. Substanta (lichida) care are însusirea de a dizolva în masa ei alte substante; solvent. – Din fr. dissolvant.
doborî, DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darâma (la pamânt). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atârnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborât suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. o b o r î.
docent, DOCÉNT, docenti, s.m. 1. (În alte tari) Grad didactic onorific în învatamântul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferentiar; persoana care are acest grad. 2. (În tara noastra; de obicei în sintagma doctor docent) Titlu stiintific acordat doctorilor în stiinte care s-au distins printr-o activitate valoroasa; persoana care are acest titlu. – Din germ. Dozent.
druid, DRUÍD, druizi, s.m. Preot al vechilor celti din Galia si din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.
trepida, TREPIDÁ, trepidez, vb. I. Intranz. A vibra puternic, cu oscilatii rapide si de mica amploare. ♦ Fig. A se agita sufleteste, a fremata. – Din fr. trépider.
impuls, IMPÚLS s. n. 1. forta, imbold, stimul capabil sa determine o actiune, o miscare. o (fil.) ~ primar = impuls initial imprimat de divinitate, caruia i s-ar datora miscarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilatii de foarte înalta frecventa care se succed periodic într-un anumit timp. 3. (psih.) miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulilor nervosi si orientata spre executarea unui act determinant. ♢ tendinta morbida a unor bolnavi mintali de a executa actiuni periculoase. 4. marime fizica egala cu produsul dintre masa si viteza unui corp în miscare. 5. unitate de masura la baza taxarii convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus)
dublu, DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de doua ori mai mare sau cuprinde de doua ori mai mult în raport cu o cantitate data; îndoit. ♢ Cuvânt (sau vorba, afirmatie etc.) cu dublu sens (sau înteles) = cuvânt (sau afirmatie etc.) cu doua întelesuri, echivoca. ♢ Compuse: dublu-decalitru, s.m. = unitate de masura de capacitate pentru cereale, egala cu 20 de litri; vas având aceasta capacitate; dublu-decimetru s.m. = rigla cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s.m. = unitate de masura pentru volumul lemnelor, egala cu doi metri cubi. 2. Alcatuit din doua elemente sau parti egale, identice ori asemanatoare; care are loc între doua elemente; care se face în doua locuri. ♢ Expr. (Substantivat) A da o dubla = (la unele jocuri cu zaruri) a cadea acelasi numar de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea doua imagini ale aceluiasi obiect; a vedea tulbure; b) a fi ametit de bautura. ♦ (Substantivat, m.) Dublu baieti (sau fete, mixt) (si eliptic) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dubla (si substantivat, f.) = miscare nereglementara constând (la volei si la handbal) în atingerea mingii de catre jucator de doua sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis si la tenis de masa) în lasarea mingii sa atinga de doua ori la rând aceeasi parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
drişcă, DRÍSCĂ, driste, s.f. Unealta a zidarului cu care se netezeste tencuiala, mortarul, betonul. – Din bg. dražka.
drog, DROG2 subst. Numele a doua plante: a) arbust cu flori galbui solitare, care creste prin locuri pietroase si aride (Genista albida); b) planta târâtoare din familia leguminoaselor, care creste prin pasuni montane (Genista oligosperma). – Et. nec.
simplu, SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împarti în elemente de natura diferita; care nu este amestecat. ♢ Floare simpla = floare a carei corola este compusa dintr-un singur rând de petale si un rând de stamine. Frunza simpla = frunza alcatuita dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjuga fara ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ, care exprima o actiune trecuta, terminata de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefacut; p. ext. care nu este complicat sau încarcat, care nu prezinta dificultati, care este usor de facut, de înteles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmpla o singura data. Contabilitate în partida simpla. ♦ (Sport; despre o partida) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca pret sau calitate; p. ext. fara valoare. 5. (Despre oameni si manifestarile lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefacatorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultura; p. ext. (peior.) necioplit, badaran. 6. (Precedând numele, înlocuieste un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ♢ Expr. (Fam.) Simplu ca buna ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obisnuit. – Din fr. simple.
impresionism, IMPRESIONÍSM s. n. 1. sistem estetic ale carui principii de creatie si de critica sunt bazate pe impresie. 2. miscare artistica de la sfârsitul sec. XIX, bazata pe exprimarea impresiilor imediate si manifestând un interes deosebit pentru nuante, atmosfera, fluiditatea senzatiilor, lumina; în literatura, confundat uneori cu simbolismul, se caracterizeaza prin înfatitarea rapida si pregnanta a unor stari sufletesti traite nemijlocit de artist. (< fr. impressionnisme)
socoti, SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteala (1); a calcula. ♦ A numara. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o întelegere cu cineva asupra unei datorii, obligatii etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la raspundere pe cineva; a se rafui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a planui, a intentiona. 3. Tranz. si refl. A analiza ceva cumpanind toate eventualitatile; a (se) gândi. 4. Tranz si refl. A-si închipui. ♦ Tranz. A fi de parere, a gasi de cuviinta. 5. Tranz. A lua în seama; a aprecia, a pretui. ♦ Tranz. si refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. si : (pop.) socót] – Cf. ucr. s o k o t y t y.
solidar, SOLIDÁR, -Ă, solidari, -e, adj. 1. Legat (de cineva sau de ceva) printr-o responsabilitate si un interes comun; unit. ♦ De care raspund în egala masura si împreuna mai multe persoane; spec. care leaga între ei într-un raport de obligatii mai multi creditori si un debitor sau mai multi debitori si un creditor. 2. Care este legat prin constructie de alta piesa sau de alt obiect, formând împreuna un tot unic. – Din fr. solidaire.
impostă, IMPÓSTĂ s. f. 1. bloc de piatra iesind din zid, pe care se sprijina un arc, o bolta, sau care suporta zidaria de deasupra unei usi, a unei porti. 2. mulura iesita în relief care încununeaza un stâlp. (< fr. imposte)
sorţ, SORŢ, sorti, s.m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartitie prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasa sa decida întâmplarea, dând sanse egale tuturor participantilor; zar sau bilet folosit la aceasta operatie. ♢ Expr. A trage la sorti = a) a hotarî, prin sorti, o împarteala, un câstig etc.; a participa, ca parte interesata, la o alegere prin sorti; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sortilor. A cadea (sau a iesi) la sorti = a fi ales sau desemnat prin sorti. A se alege sortii = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situatie. Sorti de izbânda = posibilitati de reusita; sansa. – Refacut din sorti (pl. lui soarta).
spart, SPART1 s.n. 1. Spargere. 2. (Pop.) Sfârsit, încheiere a unei activitati. ♢ Expr. A ajunge la spartul târgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea târziu, când lucrurile sunt pe lichidate. – V. sparge.
implozie, IMPLÓZIE s. f. 1. patrundere rapida a aerului într-o încapere vidata când peretii acesteia sunt distrusi. 2. prabusire gravitationala a unei stele, însotita de eliberarea unei mari cantitati de energie. 3. prima faza a articularii unei consoane oclusive, constând în închiderea totala a organului fonator si oprirea aerului. (< fr. implosion)
deambulatoriu, DEAMBULATÓRIU, -IE, deambulatorii, adj., s.n. 1. Adj. De plimbare, care este în legatura cu plimbarea. 2. S.n. Loc de circulatie în prelungirea navelor laterale, în spatele altarului din absida centrala a unei biserici romane sau gotice. [Pr.: de-am-] – Din fr. déambulatoire.
sticlă, STÍCLĂ, (II) sticle, s.f. I. Substanta solida, amorfa, transparenta, translucida sau opaca, dura, cu un luciu particular, lipsita de flexibilitate, casanta, rau conducatoare de caldura si de electricitate, formata dintr-un amestec de silicati si obtinuta prin topire. ♦ Material asemanator cu sticla (I). ♢ Sticla de cuart = substanta care are aspectul sticlei (I), obtinuta prin topirea cuartului, rezistenta la variatiile de temperatura, la acizi si transparenta la razele ultraviolete, care se foloseste la fabricarea lampilor de cuart. Sticla optica = material sticlos cu proprietati speciale în privinta indicelui de refractie, de o mare omogenitate în compozitie, folosit la fabricarea lentilelor si a prismelor aparatelor optice. Sticla vulcanica = roca necristalizata provenita în urma racirii bruste a lavei. II. Obiect sau piesa componenta a unui obiect, facute din sticla (I). ♢ Sticla de lampa = glob de sticla (I) cu gât lung, care protejeaza flacara lampii cu petrol. Sticla de ochelari = lentila. ♦ (La sg.; depr.) Monoclu. ♦ Spec. Vas înalt (de forma cilindrica), cu gât îngust, facut din sticla (I); care serveste la pastrarea lichidelor; cantitatea de lichid continuta de acest vas. ♦ Placa subtire de sticla (I) cu care se închide cadrul ferestrelor, al unor usi, cu care se acopera tablourile etc.; geam. [Var.: (înv. si reg.) stécla s.f.] – Din sl. stíklo.
tabinet, TABINÉT, tabinete, s.n. Numele unui joc de carti; partida dintr-un astfel de joc. – Dupa fr. table nette.
impalida, IMPALIDÁ vb. intr. 1. a deveni palid, a se îngalbeni. 2. (fig.) a pierde stralucirea, luciul. (dupa it. impallidire)
talie, TÁLIE, talii, s.f. 1. Partea de la mijloc, mai subtire, a corpului omenesc, situata deasupra soldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbraca mijocul; p. ext. corsaj. ♢ Loc. adj. si adv. În talie = îmbracat numai în haina sau în rochie (fara palton sau fara pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsa între umeri si solduri; trunchi. 2. Statura, înaltime, marime. ♦ Marime dupa care se confectioneaza obiectele de îmbracaminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunostinte etc.). ♢ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ♢ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeasi valoare, pricepere, iscusinta, talent etc. ca si altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât dureaza împartirea cartilor de joc la o partida de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. t a i l l e.
talon, TALÓN, taloane, s.n. 1. Parte a unei foi dintr-un registru, dintr-un chitantier, dintr-un bonier etc. care ramâne la cotor dupa ce s-a rupt partea detasabila. 2. Parte a ciorapului care acopera calcâiul, marcata printr-o tesatura mai deasa. 3. Partida la unele jocuri de carti. 4. Fiecare dintre cele doua margini îngrosate si întarite ale anvelopei unei roti. – Din fr. talon.
tezism, TEZÍSM s.n. Sustinere, propagare a anumitor teze. ♦ Caracter al unei scrieri care se limiteaza la ilustrarea sau demonstrarea unor teze prestabilite; p. ext. didacticism. – Teza + suf. -ism.
tiflă, TÍFLĂ, tifle, s.f. Gest batjocoritor facut cu palma întinsa, cu degetul mare apropiat de vârful nasului si cu celelalte degete desfacute si agitate; bleanda2. ♢ Expr. A da (cuiva) cu tifla ori a da (sau a arunca cuiva) o tifla = a) a face gestul descris mai sus; b) a dispretui, a desconsidera, a sfida; a renunta cu dispret la ceva. – Din ngr. tifla.
tifoidă, TIFOÍDĂ adj. (În sintagma) Febra tifoida = boala infectioasa, contagioasa si epidemica, provocata de un bacil specific, manifestata prin febra mare, tulburari intestinale, stare de toropeala si care se transmite prin apa de baut, prin fructe si prin legume nespalate etc.; tifos, lingoare, boala lunga. – Din fr. typhoïde.
tifoidic, TIFOÍDIC, -Ă, tifoidici, -ce, adj. (Med.) De febra tifoida, referitor la febra tifoida. – Din fr. typhoïdique.
tifos, TÍFOS, tifosuri, s.n. Nume dat mai multor boli febrile, infectioase si epidemice; a) febra tifoida; b) tifos exantematic, v. exantematic; c) pesta bovina. – Din ngr. tifos, fr. typhus.
tijă, TÍJĂ, tije, s.f. 1. Tulpina aeriana a plantelor erbacee. 2. Bara de metal (cilindrica) facând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legatura sau de ghidare. – Din fr. tige.
timora, TIMORÁ, timorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A speria; a intimida. – Din timorat (derivat regresiv).
timpan, TIMPÁN, timpane, s.n. 1. (Anat.) Membrana elastica care desparte partea externa a urechii de cea mijlocie, transmitând prin vibratii undele sonore la urechea interna. 2. Instrument muzical de percutie, asemanator cu toba, dar care poate fi acordat; pauca. 3. (Arhit.) Suprafata de zidarie neteda sau ornamentata cu sculpturi, situata între o grinda orizontala si un arc de deasupra golului unei usi sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.
tanatofobie, TANATOFOBÍE, tanatofobii, s.f. Teama morbida de moarte. – Din fr. thanatophobie.
ileotifus, ILEOTÍFUS s. n. febra tifoida în care leziunile ating fragmentul inferior al ileonului. (< fr. iléo-typhus)
taxidar, TAXIDÁR, taxidari, s.m. (Înv.) Persoana care strângea darile. – Din tc. tahsildar.
taxidărie, TAXIDĂRÍE s.f. (Înv.) Încasare a darilor. – Taxidar + suf. -ie.
tare, TÁRE, tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistenta solida, care opune rezistenta la apasare si nu poate fi usor patruns, strabatut, desfacut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decât în mod obisnuit; vârtos, des; (despre pâine) uscat; (despre oua) rascopt. ♦ Fortificat, întarit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu), fara suplete; (despre pânza sau obiecte de pânza) scrobit, apretat. ♢ Pânza tare = pânza (cu tesatura rara) foarte apretata, folosita în croitorie. 3. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Care are forta sau rezistenta fizica, voinic, robust, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Care este în stare sa reziste, sa faca fata încercarilor, cu vointa ferma, energic, dârz, neclintit. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inima) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivitati) Plin de forta, puternic. ♦ Neînduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stapân pe o situatie; atotputernic. ♦ Care poseda cunostinte temeinice într-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingator, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifesta cu violenta. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultatoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care rasuna pâna departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Racoros, rece, taios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternica asupra organelor de simt; patrunzator, intens, ascutit. 10. (Despre bauturi alcoolice) Care are o concentratie mare de alcool. ♦ (Despre unele substante alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentratie mare (si produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Batator la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ♢ (Pe lânga adjective sau adverbe, ajuta la formarea superlativului) Îti voi ramâne tare recunoscator. 2. Cu forta, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lânga verbe ca "a vorbi", "a spune", "a cânta" etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.
teleghida, TELEGHIDÁ, teleghidez, vb. I. Tranz. A dirija de la distanta miscarea unui avion, a unui vas, a unui proiectil. – Din fr. téléguider.
teleghidaj, TELEGHIDÁJ, teleghidaje, s.n. Actiunea de a teleghida; teleghidare. – Din fr. téléguidage.
teleghidat, TELEGHIDÁT, -Ă, teleghidati, -te, adj. (Despre avioane, proiectile etc.) Care este sau poate dirijat de la distanta. – V. teleghida.
teletex, TELETÉX, teletexuri, s.n. Sistem de transmitere rapida a documentelor în forma originala, cu ajutorul unui telex perfectionat. – Din fr. télétex.
teofilină, TEOFILÍNĂ s.f. Substanta alcaloida extrasa din frunzele de ceai, cu actiune diuretica, vasodilatatoare, care stimuleaza muschiul cardiac si actioneaza asupra centrilor respiratori. [Pr.: te-o-] – Din fr. théophylline.
teribil, TERÍBIL, -Ă, teribili, -e, adj. 1. Care inspira groaza; îngrozitor. 2. (Fam.) Extraordinar, formidabil, grozav. ♢ (Adverbial, legat de un adjectiv prin prep. "de", cu valoare de superlativ) Foarte, extrem de... – Din fr. terrible, lat. terribilis.
teribilism, TERIBILÍSM, teribilisme, s.n. 1. Vorba sau fapta care vrea sa para teribila, grozava, formidabila. 2. Atitudine, comportare, manifestare bizara, neobisnuita; extravaganta, excentricitate; ticneala. – Teribil + suf. -ism.
cofraj, COFRÁJ, cofraje, s.n. Tipar (din lemn sau de metal) în care se toarna un material de constructie în stare fluida pentru a se întari dupa forma dorita. – Din fr. coffrage.
cofret, COFRÉT, cofrete, s.n. Un fel de firida închisa cu o usa metalica, în care sunt grupate sigurantele unei instalatii de curent electric de putere relativ mica – Din fr. coffret.
cola, COLA1 s.f. invar. Arbore tropical cu fructe albe sau rosii de forma unei nuci, care contin alcaloizi stimulanti (Cola nitida). – Din fr. cola, kola.
colargol, COLARGÓL s.n. (Farm.) Antiseptic preparat dintr-o solutie apoasa de argint coloidal. – Din fr. collargol.
humic, HÚMIC, -Ă adj. (despre soluri) bogat în humus. o acid ~ = substanta coloidala neagra-bruna, extrasa din humus. (< fr. humique)
decarburare, DECARBURÁRE, decarburari, s.f. 1. Operatie de reducere prin oxidare a continutului de carbon din topitura metalica la elaborarea otelului; decarburatie. 2. Micsorare a continutului de carbon din stratul superficial al pieselor de otel încalzite în cuptoare pentru tratamente termice. – V. decarbura.
toluen, TOLUÉN s.n. Hidrocarbura aromatica lichida, incolora, inflamabila, din seria benzenului, extrasa din gazele de cocserie si din gudroanele carbunilor de pamânt si întrebuintata la prepararea unor coloranti, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-en] – Din fr. toluène.
topi, TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A trece sau a face ca un corp sa treaca, prin încalzire, din stare solida în stare lichida; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-si pierde consistenta, a se muia (sub efectul caldurii). ♦ Tranz. si refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduiosa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. si refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apa sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânari; p. ext. despre obiecte supuse actiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slabi, a se usca, a se vlagui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevazut, a disparea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârsi, a se prapadi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ♢ Expr. A se topi dupa cineva = a tine foarte mult la cineva, a iubi cu patima pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare pofta. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin mentinerea în apa, sub zapada sau la roua, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se sterge, a se estompa; a.se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desfiinta. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sanatate etc. – Din sl. topiti.
topitură, TOPITÚRĂ, topituri, s.f. 1. Substanta lichida obtinuta prin topirea unei substante solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slanina subtire (de pe burta porcului) care se topeste pentru a se obtine din ea untura; mâncare preparata din bucatele de carne desprinse de pe slanina si prajite cu ceapa tocata. – Topi + suf. -tura.
torid, TORÍD, -Ă, torizi, -de, adj. (Livr.) Excesiv de cald, arzator, dogoritor. ♢ Zona torida = portiune de pe suprafata pamântului situata între cele doua tropice si caracterizata printr-o temperatura permanent foarte ridicata. – Din fr. torride, lat. torridus.
torpilor, TORPILÓR, torpiloare, s.n. Nava de razboi usoara si rapida, înzestrata pentru lansarea torpilelor. – Din fr. torpilleur.
horn, HORN s. n. 1. relief cu aspect de piramida triunghiulara în regiunile alpine, în urma intersectarii peretilor circurilor glaciare. 2. (alp.) spatiu îngust dintre doi pereti de stânca paraleli si înalti. (< germ. Horn, fr. horn)
transfocator, TRANSFOCATÓR, transfocatoare, s.n. Obiectiv cu distanta focala variabila continuu, folosit în cinematografie sau la televiziune pentru a obtine efectul de apropiere sau de departare rapida de subiect. – Din rus. transfokator.
coloid, COLOÍD, -Ă, coloizi, -de, adj., s.m. si f. 1. Adj. (Chim.; despre unele substante sau materii) Ale carei particule se afla în stare de dispersie si nu difuzeaza prin membrane. 2. S.m. Substanta cu proprietati coloide (1), aflata în stare coloida. – Din fr. colloïde.
coloidal, COLOIDÁL, -Ă, coloidali, -e, adj. (Chim.) Care are aspectul si proprietatile unui coloid (2). ♢ Stare coloidala = stare de diviziune a materiei, în care particulele constitutive au dimensiuni cuprinse între aceea a moleculelor si aceea a suspensiilor. [Pr. : -lo-i-] – Din fr. colloïdal.
tracomanie, TRACOMANÍE s.f. Exagerare a importantei tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultura etc. – Trac + manie.
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
holozidă, HOLOZÍDĂ s. f. glucida exclusiv din oze. (< fr. holoside)
tuş, TUS, tusuri, s.n. 1. Cerneala speciala (mai ales neagra), rezistenta la apa, folosita la anumite desene, la aplicarea stampilelor, în poligrafie etc. 2. Substanta solida sau lichida, de culoare neagra, obtinuta din negru de fum si folosita la desen. ♦ Desen executat în tus (2). – Din germ. Tusche, rus. tus.
holoproteidă, HOLOPROTEÍDĂ s. f. proteida simpla care prin hidroliza elibereaza numai aminoacizi. (< fr. holoprotéide)
treflat, TREFLÁT, -Ă, treflati, -te, adj. (Despre constructia unei biserici) Care are absida centrala si cele doua abside laterale racordate între ele. – Din fr. tréflé.
trapezoedru, TRAPEZOÉDRU, trapezoedre, s.n. Corp ale carui fete sunt trapezoidale. – Din fr. trapézoèdre.
trapezoidal, TRAPEZOIDÁL, -Ă, trapezoidali, -e, adj. Care are forma unui trapez (1) sau a unui trapezoid. [Pr.: -zo-i-] – Din fr. trapézoïdal.
trepidaţie, TREPIDÁŢIE, trepidatii, s.f. Miscare vibratorie continua, în general în directie verticala, cu amplitudine mica si cu frecventa mare, a unui sistem tehnic (masina, vehicul etc.) în cursul functionarii lui. ♦ Fig. Agitatie, neastâmpar. – Din fr. trépidation.
trestie, TRÉSTIE, trestii, s.f. Numele a doua plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigida; a) planta erbacee care creste pâna la 4 sau 5 m înaltime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albastrui si cu flori verzi-galbui, patate cu violet, dispuse în spice, a carei tulpina se întrebuinteaza la împletituri, îngradituri etc. (Arundo donax); b) stuf. ♢ Trestie de câmp(uri) (sau mica, noduroasa) = planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înalta si puternica, cu frunze lungi si înguste, cu inflorescenta un panicul, cultivata în tarile calde ca planta industriala, pentru fabricarea zaharului (Saccharum officinale). ♢ Compus: trestie-de-mare sau trestie-spaniola = planta din familia palmierilor, cu tulpina foarte lunga, subtire si flexibila, din care se fac bastoane si împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĩstĩ.
tremolo, TRÉMOLO, tremolouri, s.n. Usoara tremuratura produsa, la executarea unei bucati muzicale cu un instrument sau cu vocea, prin repetarea rapida a unuia sau a mai multor sunete. [Acc. si: tremoló, tremólo. – Var.: trémol s.n.] – Din it. tremolo, fr. trémolo.
trepidant, TREPIDÁNT, -Ă, trepidanti, -te, adj. Care trepideaza; fig. plin de miscare, de emotie, de tensiune; agitat. – Din fr. trépidant.
trepăda, TREPĂDÁ, trépad, vb. I. Intranz. (Pop.) 1. A alerga sau a merge fara astâmpar de colo pâna colo; a se agita. 2. (Despre cai) A merge la trap. [Prez. ind. si: treápad] – Lat. trepidare.
tricuspid, TRICUSPÍD, -Ă, tricuspizi, -de, adj. Care are trei vârfuri. ♢ Valvula tricuspida = valvula a inimii care închide orificiul dintre atriul si ventriculul drept. – Din fr. tricuspide.
triumfal, TRIUMFÁL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vesteste o mare biruinta; fig. maret, impunator, solemn, pompos. ♢ Mars triumfal = înaintare rapida si victorioasa a unei armate într-un teritoriu strain, fara a întâmpina rezistenta. Poarta triumfala = poarta a Romei antice (si a altor cetati din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din razboi. 2. (Astazi rar) Triumfator. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal.
trizaharidă, TRIZAHARÍDĂ, trizaharide, s.f. Substanta organica din clasa hidratilor de carbon, care are molecula formata din trei resturi de monozaharida. – Din fr. trisaccharide.
trunchi, TRÚNCHI, trunchiuri, s.n. 1. Partea cea mai groasa a unui copac, cuprinsa între radacina si locul de unde pornesc ramurile principale; tulpina. ♦ Tulpina unui copac taiat (de la nivelul solului, uneori curatata de crengi si de coaja); bustean. ♦ Bucata groasa de lemn (din tulpina unui copac) pe care se crapa lemnele de foc, se taie carnea etc. 2. Trupul unui om, fara cap si fara membre. 3. ♦ (Anat.; în sintagma) Trunchi cerebral = portiunea nevraxului alcatuita din maduva prelungita, punte si mezencefal. 4. (În sintagma) Trunchi de piramida (sau de con, de prisma) = corp geometric obtinut prin sectionarea unei piramide (sau a unui con etc.) printr-un plan paralel cu baza si aflat între acest plan si baza. – Lat. trunculus.
recoace, RECOÁCE, recóc, vb. III. Tranz. A trata termic un material în stare solida prin încalzirea pâna la o anumita termperatura, urmata de o racire (înceata), în scopul de a-i îmbunatati proprietatile fizico-chimice, mecanice, tehnologice etc.; a efectua operatia de recoacere. – Re1- + coace.
tril, TRIL, triluri, s.n. Ornament muzical constând din executarea rapida (si prelungita), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de baza cu unul alaturat lui; p. ext. cântecul unor pasari care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo.
tuba, TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida peretii unei guri de sonda prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
tubare, TUBÁRE, tubari, s.f. Operatie de introducere a unei coloane de tuburi de otel în gaura unei sonde, pentru consolidarea peretilor acesteia. – Din tub.
tumul, TÚMUL, tumuli, s.m. Movila artificiala, conica sau piramidala, din pamânt sau din piatra, pe care unele popoare din antichitate o înaltau deasupra mormintelor. [Var.: túmulus s.m.] – Din fr., lat. tumulus.
turbină, TURBÍNĂ, turbine, s.f. Motor alcatuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) si dintr-un stator, care transforma energia potentiala a unui fluid în energie mecanica de corp solid. – Din fr. turbine.
trinitrotoluen, TRINITROTOLUÉN s.n. Substanta solida, galbena, cristalina, fabricata din toluen si folosita ca exploziv cu care se încarca proiectilele de artilerie; trotil. [Pr.: -lu-en] – Din fr. trinitrotoluène.
trioleină, TRIOLEÍNĂ s.f. Substanta lichida continuta de grasimile vegetale si care reprezinta o combinatie a acidului oleic cu glicerina. [Pr.: tri-o] – Din fr. triolèine.
triptic, TRIPTÍC, triptice, s.n. Tablou compus din trei parti separate (prinse în balamale în asa fel încât partile laterale sa se închida peste cea din mijloc), pe care sunt pictate scene sacre si chipuri de sfinti, de zei etc. sau sunt scrise, sub forma de pomelnic, nume de ctitori, de domni etc. ♦ P. gener. Ansamblu alcatuit din trei parti distincte. – Din fr. triptyque.
tristearină, TRISTEARÍNĂ s.f. (Chim.) substanta solida raspândita în grasimile naturale. [Pr.: -ste-a-] – Din fr. tristéarine.
tritura, TRITURÁ, triturez, vb. I. Tranz. A farâmita o substanta solida în particule fine. – Din fr. triturer, lat. triturare.
tuf, TUF, tufuri, s.n. Roca formata prin acumularea si consolidarea cenusii, nisipului etc. provenite din eruptiile vulcanice. ♢ Tuf calcaros = roca sedimentara formata prin depunerea bicarbonatului de calciu din apele calcaroase. – Din fr. tuf.
tufli, TUFLÍ, tuflesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pune pe cap o caciula, o palarie etc. cu o miscare rapida si la întâmplare. – Et. nec.
tuleu, TULÉU, tulei, s.m. 1. Tulpina unor plante (mai ales a porumbului); partea ramasa din tulpina a unor plante dupa recoltare. 2. Soi de prun cu coroana piramidala, cu fructul mare, de forma ovoida alungita, de culoare vânata. [Pl. si: (n) tuleie] – Cf. s t i u l e t e.
reconsolida, RECONSOLIDÁ, reconsolidez, vb. I. Tranz. A consolida, a întari din nou. – Din fr. reconsolider.
reconsolidare, RECONSOLIDÁRE, reconsolidari, s.f. Actiunea de a reconsolida si rezultatul ei. – V. reconsolida.
radioghida, RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaj, RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s.n. Dirijare de la distanta, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage.
radioghidare, RADIOGHIDÁRE, radioghidari, s.f. Actiunea de a radioghida. [Pr.: di-o-] – V. radioghida.
radioghidat, RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidati, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radiolarit, RADIOLARÍT s.n. Roca sedimentara, silicioasa, de origine organica, cenusie-galbuie sau rosiatica, rezultata din consolidarea depozitelor de radiolari si utilizata ca material abraziv si absorbant. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolarite.
radioteleghidat, RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidati, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
rafinoză, RAFINÓZĂ s.f. Zaharida formata din galactoza, glucoza si fructoza si folosita în medicina si în bacteriologie – Din fr. raffinose.
rahisinteză, RAHISINTÉZĂ, rahisinteze, s.f. Interventie chirurgicala prin care se urmareste solidarizarea mai multor vertebre. – Rahi[dian] + sinteza.
raid, RÁID, raiduri, s.n. 1. Incursiune rapida de nave sau de avioane facuta (individual sau în grup) în spatiul unei tari straine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave sau (înv.) de trupe, în scopul unor recunoasteri, al unor cercetari stiintifice etc. 3. (În sintagma) Raid-ancheta = ancheta pe o anumita tema efectuata în diferite întreprinderi, localitati etc. – Din fr. raid.
hiponastie, HIPONASTÍE s. f. crestere mai rapida a suprafetei dorsale a unui organ vegetal plat (frunza, petala) decât a celei ventrale, care devine concava. (< fr. hyponastie)
randă, RÁNDĂ, rande, s.f. Pânza trapezoidala aflata pe catargul de la pupa. – Din it. randa.
reducător, REDUCĂTÓR, reducatori, s.m. Substanta care, într-o reactie de oxido-reducere, pierde electroni, oxidându-se. – Reduce + suf. -ator.
răspăr, RĂSPẮR s.n. 1. (În loc. si expr.) în raspar = a) împotriva directiei firesti în care creste parul pe capul si pe corpul fiintelor; b) împotriva directiei unui curs de apa sau a unui agent fizic în miscare; c) potrivnic, ostil; echivoc. În rasparul... = în ciuda..., în pofida... A lua (pe cineva sau ceva) în raspar = a) a-si bate joc (de cineva sau ceva), a lua în râs; b) a dojeni aspru, a brusca. (Rar) A-i merge în raspar = a-i merge cuiva rau, a întâmpina greutati. 2. (Rar) Rafuiala. – Ras- + par1.
răsucire, RĂSUCÍRE, rasuciri, s.f. 1. Actiunea de a (se) rasuci si rezultatul ei; rasuceala. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafata lor sa devina elicoidala. 3. (Bot.; în sintagma) Rasucirea frunzelor = boala virotica a cartofului, a tutunului si a patlagelelor rosii, manifestata prin îngalbenirea si rasucirea frunzelor si oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. rasuci.
râde, RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-si manifesta veselia sau satisfactia printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, scotând în acelasi timp sunete specifice, succesive si nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-si râde) în barba (sau pe sub mustata) = a râde retinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefacându-se ca se bucura). A râde (cuiva) în nas (sau în fata, în obraz) = a sfida pe cineva; a-si bate joc de cineva care este de fata. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi multumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinari în dativ sau introduse prin prep. "la") A arata cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soarta, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-si bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) si câinii (sau si curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a facut de rusine, s-a compromis. ♦ A nu tine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispretui. – Lat. ridere.
hipocalcie, HIPOCALCÍE s. f. denumire generica pentru orice tulburare morbida legata de insuficienta calciului în organism. (< fr. hypocalcie)
răscumpăra, RĂSCUMPĂRÁ, rascúmpar, vb. I. Tranz. 1. A plati pretul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpara un obiect de la cineva care îl cumparase la rândul sau (oferind un suprapret). 2. A elibera o persoana din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligatie baneasca, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioara, o actiune (daunatoare) savârsita; (despre realizari) a constitui o compensatie. ♦ Fig. A ispasi o greseala facuta. – Ras- + cumpara.
hipermetamorfoză, HIPERMETAMORFÓZĂ s. f. labilitate morbida a atentiei, însotita uneori de stari de excitatie, care se observa în psihozele organice cu tulburari de constiinta. (< fr. hypermétamorphose)
hiperinvoluţie, HIPERINVOLÚŢIE s. f. (med.) întoarcere rapida la mai putin decât talia normala a unui organ care a avut temporar dimensiuni mari. (< engl. hyperinvolution)
hiperemotivitate, HIPEREMOTIVITÁTE s. f. emotivitate excesiva si morbida. (< fr. hyperémotivité)
regicid, REGICÍD, -Ă, regicizi, -de, adj., regiciduri, s.n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care a asasinat un rege. 2. S.n. Faptul de a asasina un rege; asasinarea unui rege. – Din fr. régicide, lat. regicida.
regosol, REGOSÓL, regosoluri, s.n. Tip de sol tânar, format pe depozite afânate sau slab consolidate (nisipuri, loess, argile, marne etc.) – Din fr. régosol.
colţar, COLŢÁR, (1, 2, 3, 4, 5) coltare, s.n., (6) coltari, s.m. 1. S.n. Polita asezata în coltul dintre doi pereti ai unei camere; dulapior în forma de prisma triunghiulara, asezat într-un colt al camerei. 2. S.n. (Reg.) Soba de caramida, cu coloane, instalata în coltul unei camere. 3. S.n. Piesa metalica sau din lemn, cu doua aripi sau laturi asezate în unghi drept, utilizata la consolidarea si la protejarea unor îmbinari de colt. 4. S.n. Echer. 5. S.n. Calibru folosit la controlul înaltimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alama sau de plumb, folosit la formarea coltului unui chenar. 6. S.m. Rama metalica prevazuta cu cuie lungi si ascutite, care se ataseaza la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheata, pe busteni. – Colt + suf. -ar.
reanclanşa, REANCLANSÁ, reanclansez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A realiza o reanclansare automata rapida. [Pr.: re-an-] – Din fr. réenclencher.
reanclanşare, REANCLANSÁRE, reanclansari, s.f. (În sintagma) Reanclansare automata rapida = restabilirea automata a alimentarii unui circuit întrerupt automat în urma unui scurtcircuit. [Pr.: re-an-] – Dupa fr. réenclenchement.
reanclanşat, REANCLANSÁT, -Ă, reanclansati, -te, adj. (Tehn.) Care a suferit o reanclansare automata rapida. [Pr.: re-an-] – V. reanclansa.
rezervă, REZÉRVĂ, rezerve, s.f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusa deoparte si pastrata pentru a fi întrebuintata mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate si centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de productie si necesitatile de consum ale populatiei, în cazul ivirii unor greutati neprevazute. Rezerve interne = posibilitati existente într-o întreprindere, a caror descoperire si folosire permit, fara investitii suplimentare mari, sa se realizeze caantitati sporite de produse. (Fin.) Rezerva-aur = cantitatea de aur pe care o pastreaza bancile de emisiune ca garantie pentru biletele de banca puse în circulatie si pentru lichidarea datoriilor catre alte tari, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrari de marfuri obisnuite. Rezerva lichida = a) totalitatea mijloacelor banesti, existente sub orice forma, negrevate de nici o sarcina, disponibile la o banca, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum si valutele si devizele liber convertibile în aur, destinate operatiilor internationale. Rezerva bugetara = parte din veniturile unui buget, constituita ca rezerva în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevazute sau în cazul nerealizarii integrale a veniturilor. (Jur.) Rezerva succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. (Fiziol.) Rezerva alcalina = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasma, exprimata în cm3 de bioxid de carbon care se degajeaza din 100 ml de plasma la presiunea partiala a bioxidului de carbon de 40 mm mercur si la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substante minerale utile pe care le contine un zacamânt. 2. Camera de spital în care se interneaza un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armata care nu se afla sub arme, formata din persoane care au satisfacut serviciul militar, si care este solicitata numai în caz de razboi sau de concentrare; trupe neangajate în lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♢ Ofiter de rezerva = ofiter care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoana, grup de persoane, obiect etc. destinate sa ia locul altora în anumite conditii sau împrejurari. ♢ Loc. adj. De rezerva = care poate înlocui, la nevoie, o piesa tehnica, un obiect, o persoana. ♦ Spec. (Sport) Jucator care înlocuieste, la nevoie, pe unul dintre jucatorii tilulari angajati în competitie. 4. Obiectie, îndoiala, lipsa de încredere. ♦ Loc. adv. Fara rezerva = fara reticente; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fara nici o garantie. Cu multa rezerva sau cu toata rezerva = cu îndoiala, fara siguranta, fara a-si lua raspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea,exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ♦ Loc. prep. Sub rezerva... = cu conditia... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declara ca vrea sa excluda sau sa limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori sa le atribuie un anumit înteles. ♦ Fig. Prudenta, circumspectie; discretie; reticenta; p. ext. raceala, indiferenta; jena. – Din fr. réserve.
rezida, REZIDÁ, pers. 3 rezída, vb. I. Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "în") A se afla, a exista; a consta. – Din fr. résider, lat. residere.
rezinat, REZINÁT, rezinati, s.m. Substanta solida, insolubila în apa, obtinuta prin combinarea unei rasini cu un metal si întrebuintata în industria lacurilor, a materiilor colorante etc. – Din fr. résinate.
reomorfism, REOMORFÍSM s.n. (Geol.) Proces prin care o roca sau un sediment se transforma într-o masa fluida. [Pr.: re-o-] – Din fr. rhéomorphisme.
rezol, REZÓL, rezoli, s.m. Produs de condensare al fenolului cu formaldehida, în prezenta unui catalizator bazic, cu aspect de masa sticloasa, galbena sau bruna, casanta si usor de pulverizat, solubil în solventi organici. – Din fr. résol, germ. Resol, rus. rezol.
higroplasmă, HIGROPLÁSMĂ s. f. parte fluida a citoplasmei. (< fr. hygroplasme)
revalida, REVALIDÁ, revalidez, vb. I. Tranz. A valida din nou. – Din fr. revalider.
revalidare, REVALIDÁRE, revalidari, s.f. Actiunea de a revalida si rezultatul ei. – V. revalida.
revanşă, REVÁNSĂ, revanse, s.f. Actiune prin care cineva se revanseaza; razbunare pentru un rau suferit de cineva sau rasplata pentru un serviciu facut. ♢ Spirit de revansa = dorinta de razbunare; revansism. ♦ (Sport) Partida prin care un jucator sau o echipa învinsa anterior încearca sa obtina victoria în fata aceluiasi adversar. – Din fr. revanche.
reverberaţie, REVERBERÁŢIE, reverberatii, s.f. 1. Persistenta a unui sunet într-o încapere închisa, datorita reflexiei, dupa ce izvorul sonor a încetat sa mai emita unde. ♢ Reverberatie artificiala = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemanatoare celor determinate de reverberatia (1) naturala. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetata a caldurii pe peretii unui focar sau ai unui cuptor special. ♢ Cuptor cu reverberatie = cuptor cu acoperisul boltit, captusit cu caramida refractara, în care încalzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere si prin radiere din acoperisul boltit. – Din fr. réverbération.
repasare, REPASÁRE, repasari, s.f. Revizuirea si retusarea tesaturilor sau a tricoturilor, efectuate cu ajutorul unui ac, al unei pensete sau al unei masini speciale, la o masa translucida luminata dedesubt. – Dupa fr. repasser.
repezitură, REPEZITÚRĂ, repezituri, s.f. (Rar) Miscare rapida, precipitata; goana, fuga. – Repezi + suf. -tura.
rezorcină, REZORCÍNĂ s.f. Substanta organica solida, cristalizata, incolora, solubila în apa si alcool, cu slaba actiune reducatoare, folosita ca revelator fotografic, ca materie prima în industria chimica si farmaceutica. – Din fr. résorcine.
riboză, RIBÓZĂ s.f. (Biol.) Monozaharida cu cinci atomi de carbon, caracteristica acizilor ribonucleici, component esential al tuturor celulelor vii. – Din fr. ribose.
reticulină, RETICULÍNĂ s.f. Substanta organica albuminoida care contine fosfor si care se gaseste în organele bogate în tesut reticular. – Din fr. réticuline.
rubidiu, RUBÍDIU s.n. Element chimic, metal alcalin, stralucitor ca argintul, usor oxidabil, care se gaseste în natura în cantitati mici, însotind sodiul si potasiul. – Din fr. rubidium, germ. Rubidium.
hierofobie, HIEROFOBÍE s. f. teama morbida de obiecte de cult, religioase. (< engl. hierophobia)
hierofant, HIEROFÁNT s. m. 1. (ant.) preot care prezida misterele din Eleusis; gerofant (I). 2. (fig.) preot, pontif. (< fr. hiérophante)
rumbă, RÚMBĂ, rumbe, s.f. Dans de origine cubaneza, devenit dans de salon, cu miscare ritmata si rapida; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr., sp. rumba, germ. Rumba.
rida, RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A capata riduri. – Din fr. rider.
ridare, RIDÁRE, ridari, s.f. Faptul de a se rida. – V. rida.
ridat, RIDÁT, -Ă, ridati, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
riflură, RIFLÚRĂ, rifluri, s.f. Fiecare dintre santurile elicoidale executate pe suprafata activa a cilindrilor valturilor de moara, pentru a le mari eficacitatea. – Din fr. riflure.
hidrotermal, HIDROTERMÁL, -Ă adj. referitor la apele termale. o (geol.) proces ~ (sau faza ~a) = ultima etapa a consolidarii magmatice. (< fr. hydrothermal)
hidrosol, HIDROSÓL s. n. solutie coloidala în care mediul de dispersie este apa. (< fr. hydrosol)
hidropter, HIDROPTÉR s. n. ambarcatie rapida cu motor, sub coca cu patine. (< fr. pydroptère)
ripidă, RIPÍDĂ, ripide, s.f. (În Biserica crestina) Obiect de metal sau de lemn, în forma de paleta, împodobit cu imaginea unui serafim si folosit în cursul unor ceremonii. – Din sl. ripida.
delapida, DELAPIDÁ, delapidéz, vb. I. Tranz. A sustrage, a fura, bani sau alte bunuri din avutul statului. – Din fr. dilapider, lat. dilapidare.
delapidator, DELAPIDATÓR, -OÁRE, delapidatori, -oare, s.m. si f. Persoana care delapideaza. – Din fr. dilapidateur.
ritm, RITM, ritmuri, s.n. 1. Asezare simetrica si periodica a silabelor accentuate si neaccentuate într-un vers sau în proza ori a accentelor tonice într-o fraza muzicala; cadenta, tact; p. ext. efect obtinut prin aceasta asezare. ♦ Vers. 2. Desfasurare gradata, treptata a unei actiuni, evolutie mai rapida sau mai lenta a unei activitati, conditionata de anumiti factori. ♦ Periodicitate a unei miscari, a unui proces, a unei activitati. ♦ Miscare regulata; tempo, cadenta. 3. Repetare periodica a unor elemente de arhitectura sau de decoratie, la o constructie. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus.
depuncta, DEPUNCTÁ, depunctéz, vb. I. Tranz. A reduce în functie de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competitie, la un examen. – Des1- + puncta.
stilobat, STILOBÁT, stilobati, s.m. Suport de zidarie sau de piatra care sustine un sir de coloane.
hidrogel, HIDROGÉL s. n. gel coloidal în care mediul de dispersie este apa. (< fr. hydrogel)
demonstraţie, DEMONSTRÁŢIE, demonstratii, s.f. 1. Dovedire, pe baza de argumente si de exemple concrete, a realitatii unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Sir de calcule, de rationamente etc. prin care se dovedeste adevarul unei teoreme sau continutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductiva a adevarului unui enunt. 3. Manifestatie publica cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstratie de forta = concentrare si desfasurare a unor forte militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) dupa rus. demonstratiia.
hidrazină, HIDRAZÍNĂ s. f. compus organic bazic, toxic, combinatie a azotului cu hidrogenul, folosit ca agent reductor, antioxidant, anticorosiv si de vulcanizare etc. (< fr. hydrazine)
descentra, DESCENTRÁ, descentréz, vb. I. Tranz. (Despre piesele unui aparat) A face sa-si piarda pozitia simetrica fata de centru, a deplasa astfel încât axa piesei sa nu mai coincida cu axa data. ♢ Refl. Roata s-a descentrat. – Des1- + centru (dupa fr. décentrer).
desface, DESFÁCE, desfác, vb. III. 1. Tranz. si refl. A (se) descompune în partile componente. ♦ Tranz. A face ca ceva efectuat sa revina la starea anterioara. ♦ Tranz. A anula o învoiala, un contract etc. 2. Tranz. si refl. A (se) desprinde din locul sau din legatura în care este prins, fixat. 3. Refl. si tranz. A (se) desparti, a (se) separa de cineva sau de ceva. 4. Tranz. A deschide un obiect, dezlegându-l, taindu-l, ridicându-i capacul etc. ♦ A desfasura, deschizând, întinzând, rasfirând; a despaturi. ♢ Expr. A desface patul = a pregati patul pentru dormit. ♦ Refl. (Despre flori) A-si deschide petalele. 5. Tranz. A vinde produse; a lichida prin vânzare. 6. Intranz. (În superstitii; construit cu dativul persoanei) A înlatura vraja sau farmecul care apasa asupra cuiva. – Din lat. dis-facere.
desfăşura, DESFĂSURÁ, desfasór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect sa nu mai fie înfasurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toata lungimea sau suprafata. ♢ Refl. Un sul de hârtie se desfasoara. ♦ Refl. (Despre unitati militare) A trece la o formatie de lupta. 2. Refl. si tranz. Fig. (Despre locuri si privelisti din natura) A (se) înfatisa, a (se) arata treptat (în toata amploarea); a (se) întinde, a (se) asterne pâna departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfaptui o actiune de durata, pe etape succesive si pe un plan larg. ♢ Refl. Ce viata trepidanta trebuie sa se desfasoare acolo! [Prez. ind. si: desfắsur] – Lat. disfasciolare sau rom. des1- + [în]fasura.
desfid, DESFÍD s.n. (Înv.) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv).
desfide, DESFÍDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva sa dovedeasca un lucru, stiut fiind ca nu va reusi. ♦ A spune cuiva ca nu este crezut sau ca este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (dupa sfida).
desfidere, DESFÍDERE, desfideri, s.f. (Rar) Faptul de a desfide; provocare, sfidare. – V. desfide.
desfacere, DESFÁCERE, desfaceri, s.f. Actiunea de a (se) desface si rezultatul ei; desfacut1, descompunere, despartire, dezorganizare; anulare; vânzare. ♦ Lichidare. – V. desface.
hidro, HIDR(O)1-, HID-, HIDAT(O)-, -HÍDRIC, -HIDRÍE, -HÍDRU elem. "apa". (< fr. hydr/o/-, hyd-, hydat/o/-, -hydric, -hydrie, -hydre, cf. gr. hydor, -atos)
hidaturie, HIDATURÍE s. f. eliminare, prin urina, a resturilor unui chist hidatic. (< fr. hydaturie)
hidatodă, HIDATÓDĂ s. f. formatie epidermica a frunzelor, care elimina apa prin gutatie. (< fr. hydathode)
hidatocor, HIDATOCÓR, -Ă adj., s. f. (planta) care se raspândeste prin intermediul curentilor de apa. (< lat. hydatochorus)
hidatidologie, HIDATIDOLOGÍE s. f. studiu al infestatiei cu echinococ. (< fr. hydatidologie)
hidatidă, HIDATÍDĂ s. f. forma larvara a teniei echinocos. (< fr. hydatide)
hidatic, HIDÁTIC, -Ă adj. referitor la hidatide. o chist ~ = punga de forma unei vezicule cu un continut lichid, care se formeaza în unele organe, datorita larvelor de tenie. (< fr. hydatique)
hidato, HIDAT(O)- elem. hidr(o)1-.
hidartroză, HIDARTRÓZĂ s. f. acumulare de lichide seroase într-o articulatie. (< fr. hydarthrose)
hidalgo, HIDÁLGO s. m. nobil spaniol. (< fr., sp. hidalgo)
dintru, DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui "un", "al", "însul", "acest", "o data", cu elidarea vocalei finale proprii). 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Priveste dintr-un colt al salii. ♢ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbeste cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenenta) Facem parte d într-o lume noua. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstantial care indica momentul plecarii) De la. Pleaca dintr-o clipa într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indica timpul desfasurarii unei actiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineata de vara. 4. (Introduce un complement care indica originea, provenienta) Din. Planta se dezvolta dintr-o samânta. 5. (Introduce un complement indirect care arata obiectul unei prefaceri) Din. Si-a facut o scurta dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arata starea de la care se trece) Se trezeste dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstantial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pusca). ♢ Loc. adv. Dintr-o data = cu o singura miscare; pe neasteptate; brusc, deodata. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie si traieste dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indica materia) Din. Manastirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza. S-a suparat dintr-o nimica toata. – De4 + întru.
hibridom, HIBRIDÓM s. m. celula hibrida formata dintr-o celula canceroasa si dintr-o limfocita. (< hibrid + -om)
rombic, RÓMBIC, -Ă, rombici, -ce, adj. Care are forma unui romb; ca un romb; romboidal. ♢ Sistem rombic = sistem de cristalizare a carui forma fundamentala este o prisma dreapta cu bazele romburi. – Din fr. rhombique.
hibridiza, HIBRIDIZÁ vb. tr. 1. a hibrida. 2. (fiz.) a obtine, prin contopire, dintr-un numar de orbitali atomici acelasi numar de orbitali, cu energie si geometrie identica. (< germ. hybridisieren)
diploid, DIPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre celule organice sau organisme) Cu numar dublu de cromozomi. ♢ Faza diploida = perioada în dezvoltarea unor organisme în care numarul de cromozomi ai celulelor obisnuite este dublu în raport cu acela al celulelor sexuale. – Din fr. diploïde.
hibridaţie, HIBRIDAŢIE s. f. hibridare. (< fr. hybridation)
hibridare, HIBRIDÁRE s. f. încrucisare a doua soiuri, rase, specii etc. de plante sau animale diferite; hibridatie. (< hibrida)
hibrida, HIBRIDÁ vb. tr. a încrucisa prin hibridare; a hibridiza (i), a bastarda. (< fr. hybrider)
hibrid, HIBRÍD, -Ă I. adj., s. m. (organism) rezultat prin hibridare; bastard, metis. II. adj. 1. care apartine la doua categorii, tehnologii, clase diferite. 2. din elemente eterogene, disparate; lipsit de armonie. ♢ (despre cuvinte) prin contaminare sau încrucisare, din elemente caracteristice unor tipuri flexionare sau unor constructii diferite. (< fr. hybride, lat. hybrida)
deconsolida, DECONSOLIDÁ, deconsolidez, vb. I. Tranz. A face ca ceva sa-si piarda soliditatea, rezistenta. – Din fr. déconsolider.
deconsolidare, DECONSOLIDÁRE, deconsolidari, s.f. Actiunea de a deconsolida si rezultatul ei. ♦ Spec. Pierdere a legaturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. – V. deconsolida.
hialuronic, HIALURÓNIC adj. acid ~ = glucida compusa, hialina si vâscoasa, substanta amorfa a tesutului conjunctiv. (< fr. hyaluronique)
dedoi, DEDÓI subst. Dans popular românesc, raspândit în Banat, cu miscare rapida; melodie dupa care se executa acest dans. – De4 + doi.
dedublare, DEDUBLÁRE, dedublari, s.f. Actiunea de a se dedubla si rezultatul ei; împartire în doua. ♢ Dedublarea personalitatii = tulburare psihica ce consta în disocierea personalitatii, la acelasi individ, în una normala si alta morbida, fiecare dominând alternativ si determinând caracterul comportamentului. – V. dedubla.
hialoid, HIALOÍD, -Ă adj. care are transparenta sticlei; sticlos, vitros. o umoare ~a = corp vitros; membrana ~a = membrana care contine umoare hialoida. (< fr. hyaloïde)
rostui, ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza, a aranja asa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situatie convenabila. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etansare si a netezi rosturile dintre caramizile unei zidarii, dintre pavelele sau bordurile unei sosele etc. pentru a împiedica patrunderea apei de ploaie sau de infiltratie. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la razboiul de tesut. 5. A bate, de o parte si de alta, vârful dintilor unei pânze de ferastrau. – Rost + suf. -ui.
rostuit, ROSTUÍT, -Ă, rostuiti, -te, adj. 1. (Despre persoane) Asezat într-un loc sau într-o slujba convenabila; cu situatie, cu gospodarie. 2. (Despre zidarie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etans. – V. rostui.
hexoză, HEXÓZĂ s. f. monozaharida cu sase atomi de carbon în molecula. (< fr. hexose)
rotondă, ROTÓNDĂ, rotonde, s.f. Sala mare, circulara, înglobata unei constructii, având acoperisul în forma de cupola, folosita mai ales ca sala de expozitie, sala de sport etc. ♦ Constructie de zidarie în plan circular, având acoperisul în forma de cupola. – Din fr. rotonde, it. rotonda.
rozeolă, ROZEÓLĂ, rozeole, s.f. Mica pata rosiatica aparuta pe piele în eruptiile provocate de anumite boli infectioase (rubeola, rujeola, febra tifoida etc.) si în intoxicatii. ♢ Rozeola sifilitica (sau de sifilitic) = eruptie cutanata, de culoare roz, caracteristica sifilisului secundar. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. roséole.
defazaj, DEFAZÁJ, defazaje, s.n. Diferenta dintre fazele a doua marimi sinusoidale de aceeasi frecventa. – Din fr. déphasage.
defrauda, DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-si însusi prin frauda banii unei institutii publice; a delapida, a frauda, a frustra. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. d e f r a u d a r e.
defraudare, DEFRAUDÁRE, defraudari, s.f. Actiunea de a defrauda si rezultatul ei; delapidare, frauda, fraudare, frustrare. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudat, DEFRAUDÁT, -Ă, defraudati, -te, adj. (Despre bani) Însusit prin frauda: sustras, delapidat; (despre institutii sau oameni) pagubit, frustrat. [Pr.: -fra-u-] – V. defrauda.
defraudator, DEFRAUDATÓR, -OÁRE, defraudatori, -oare, s.m. si f. Persoana care defraudeaza; delapidator. [Pr.: -fra-u-] – Defrauda + suf. -tor.
degaza, DEGAZÁ, degazez, vb. I. Tranz. 1. A îndeparta gazele dintr-un spatiu închis sau de pe o suprafata solida. 2. A îndeparta substantele toxice de lupta din adaposturi, din încaperi, de pe îmbracaminte etc. prin ventilatie sau cu ajutorul substantelor neutralizante. – De4 + gaza. Cf. fr. d é g a z e r.
heterozis, HETERÓZIS s. n. sistem special de hibridare între doua soiuri de plante sau rase de animale cu ereditate diferita, având ca rezultat indivizi cu calitati deosebite si cu o productivitate exceptionala. (< fr. hétérosis)
heterozidă, HETEROZÍDĂ s. f. glicozida. (< fr. hétéroside)
desolidariza, DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se desparti de ideile, de actiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simti, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legaturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser.
desolidarizare, DESOLIDARIZÁRE, desolidarizari, s.f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza.
cristal, CRISTÁL, (2) cristale si (1) cristaluri, s.n. 1. Sticla de o fabricatie speciala, transparenta si perfect incolora, cu însusirea de a refracta puternic lumina, întrebuintata pentru fabricarea lentilelor optice si a unor obiecte de lux. ♦ Obiect fabricat din cristal (1). 2. Substanta minerala solida, omogena, cu o structura interna regulata, care se prezinta sub forma unor poliedre. ♢ Cristal de stânca = varietate transparenta, incolora, de cuart, care se prezinta în cristale mari si care este folosita în industria optica, în radiotehnica, ca piatra semipretioasa etc. 3. (În sintagma) Cristale lichide = substante mezomorfe folosite la realizarea unor dispozitive optoelectronice de afisare. – Din fr. cristal, lat. crystallus.
desublima, DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. si tranz. (Fiz.; despre substante) A trece sau a face sa treaca direct din stare gazoasa în stare solida. – Din fr. désublimer.
desublimat, DESUBLIMÁT, -Ă, desublimati, -te, adj. Care a trecut din stare gazoasa direct în stare solida. – V. desublima.
deşert, DESÉRT, -ÁRTĂ, (1) deserti, -arte, adj., (II) deserturi, s.n. I. Adj. 1. Care nu contine nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, tari, regiuni) Lipsit de vietati si de vegetatie; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amagitor. 4. Fig. Fara rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S.n. 1. Spatiu gol; pustietate. ♢ Loc. adv. În desert = a) (în legatura cu privirea) în gol, fara tinta; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu clima arida, cu ploi extrem de putine, în care viata vegetala si animala este foarte redusa, iar populatia foarte rara; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în desert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobita a corpului la animale cuprinsa între ultima coasta si osul soldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.
deturna, DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuinta fonduri banesti (sau alte bunuri) pentru alta destinatie decât cea legal prevazuta. ♦ (Impr.) A delapida. ♢ A sili pe cineva sa schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, directia de zbor a unui avion. – Din fr. détourner.
dezarma, DEZARMÁ, dezarméz, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva sa predea armele. 2. Intranz. si tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-si) lichida sau a(-si) limita fortele armate si armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva sa renunte la o actiune, a pune ce cineva în imposibilitate de a riposta. – Din fr. désarmer.
dezarmare, DEZARMÁRE, dezarmari, s.f. Actiunea de a dezarma; ansamblu de masuri privind lichidarea sau limitarea armamentelor si a fortelor armate, în primul rând a armelor de distrugere în masa. – V. dezarma.
dezoxida, DEZOXIDÁ, dezoxidez, vb. I. Tranz. A îndeparta (prin diferite procedee chimice) oxigenul dintr-o substanta. – Din fr. désoxyder.
dezoxidant, DEZOXIDÁNT, -Ă, dezoxidanti, -te, adj., s.m. (Substanta) care provoaca dezoxidarea, care dezoxideaza. – Din fr. désoxydant.
dezoxidare, DEZOXIDÁRE, dezoxidari, s.f. Actiunea de a dezoxida. – V. dezoxida.
diafan, DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. (În limbaj poetic) Foarte putin dens, foarte subtire, lasând sa strabata lumina, fara a permite distingerea clara a formelor si a contururilor; (despre fata si mâinile omului) cu pielea fina, delicata, palida (lasând sa se stravada vinisoarele albastre). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane
diageneză, DIAGENÉZĂ s.f. Totalitatea transformarilor chimice, mineralogice, de structura etc. pe care le sufera sedimentele în cursul consolidarii lor si dupa ce au pierdut legatura cu mediul de formare. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagenèse.
dializă, DIALÍZĂ, dialize, s.f. Proces de separare a unei substante cu dispersie coloidala de particulele cu dispersie moleculara, bazat pe proprietatea unor membrane de a retine numai particulele coloidale. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialyse.
sahaidacar, SAHAIDACÁR s.m. v. sahaidacar.
salmonelă, SALMONÉLĂ s.f. Gen de bacterii patogene care provoaca febra tifoida, infectii alimentare etc. – Din fr. salmonella.
sanie, SÁNIE, sanii, s.f. 1. Vehicul cu tractiune animala sau autopropulsat, având în loc de roti doua talpi de lemn sau de fier cu ajutorul carora se deplaseaza prin alunecare pe zapada sau pe gheata. 2. Suport la anumite masini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a masinii, a sculei prelucratoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani.
săhăidac, SĂHĂIDÁC, sahaidace, s.n. 1. (Înv.) Tolba de purtat sageti. 2. (Reg.) Leagan de pânza purtat pe spate, în care tarancele îsi duc copiii (la câmp). – Et. nec.
săhăidăcar, SĂHĂIDĂCÁR, sahaidacari, s.m. (Înv.) Persoana care facea sau vindea arcuri, sageti, sei, hamuri etc. [Var.: saidacár, sahaidacár s.m.] – Sahaidac + suf. -ar.
săidăcar, SĂIDĂCÁR s.m. v. sahaidacar.
sălbăţie, SĂLBĂŢÍE, salbatii, s.f. Planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigida, cu florile reunite într-un spic si cu fructe otravitoare (Lolium temulentum). – Et. nec.
sarcină, SÁRCINĂ, sarcini, s.f. 1. Greutate, încarcatura pe care o duce un om sau un animal; povara. ♦ Apasare, greutate. ♦ Fig. Povara, balast. 2. Legatura (de lemne, de fân, de paie) care poate fi dusa în spinare sau cu bratele. 3. Obligatie, îndatorire, raspundere (materiala sau morala). ♢ Expr. A da pe cineva în sarcina cuiva = a da pe cineva în grija cuiva. A pune (ceva) în sarcina cuiva = a face (pe cineva) vinovat sau raspunzator (de ceva). 4. Misiune. ♦ (Articulat, urmat de determinari introduse prin prep. "de") Calitate, slujba, rol. 5. Starea femeii gravide; perioada cât o femeie este gravida; graviditate. 6. Marime fizica care produce o stare de solicitare mecanica într-un corp solid deformabil sau într-un sistem fizic. ♦ Sarcina electrica = marime scalara ce caracterizeaza proprietatea unui corp de a crea în jurul sau un câmp electric sau de a fi actionat atunci când se afla în câmpul electric al altui corp. ♦ Putere activa data sau luata de un sistem tehnic generator, transmitator sau transformator de energie. – Lat. sarcina.
sănătos, SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sanatosi, -oase, adj. 1. Care se bucura de sanatate deplina, care nu sufera de nici o boala sau infirmitate; teafar, zdravan. ♢ Loc. vb. A se face sanatos = a se însanatosi. ♢ Expr. A nu fi sanatos (la minte) = a fi (cam) nebun, zanatic. Sa-l (sau sa o etc.) porti sanatos sau sanatoasa = urare adresata cuiva care poarta o haina sau o încaltaminte noua. Sa fii sanatos = a) formula de urare sau de multumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sanatos daca... = a nu se putea abtine de la ceva (rau), a-i sta în fire sa faca ceva (rau). (Adverbial) A râde sanatos = a râde cu pofta, din toata inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boala; nevatamat, în buna stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nici o stricaciune; care este în buna stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moraliceste; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sanatatii; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o sterge) la sanatoasa = a o lua la fuga, a pleca repede pentru a nu pati ceva. 3. Fig. Întelept, bun, cu (sau de) bun-simt; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre actiuni, activitati) Serios, temeinic. – Lat. •sanitosus (< sanus).
didacticism, DIDACTICÍSM s.n. Folosire dogmatica a principiilor si metodelor didactice; tendinta de a instrui cu orice pret. – Didactic + suf. -ism.
didacticist, DIDACTICÍST, -Ă, didacticisti, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist.
didahie, DIDAHÍE, didahii, s.f. (Bis.; înv.) Predica, cazanie. ♢ P. gener. Învatatura, morala. [Acc. si: didáhie] – Din ngr. didahí.
diferenţial, DIFERENŢIÁL, -Ă, diferentiali, -e, adj., subst. I. Adj. Care face sa se deosebeasca; care diferentiaza. ♢ Tarif diferential = tarif care face diferente de pret. ♦ (Mat.) Referitor la diferente care tind catre zero, care opereaza cu diferente extrem de mici. ♢ Ecuatie diferentiala = ecuatie care contine functiile cautate, derivatele lor si variabilele independente. Calcul diferential = capitol al analizei matematice care are ea obiect studiul derivatelor si al diferentialelor (II 2). Geometrie diferentiala = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S.n. Complex de roti dintate care, angrenându-se, permit ca doua roti care au o axa comuna si care nu sunt solidarizate sa se învârteasca cu viteze diferite. 2. S.f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele partiale ale unei functii si cresterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ti-al] – Din fr. différentiel.
hemoroidal, HEMOROIDÁL, -Ă adj. referitor la hemoroizi. (< fr. hémorroïdal)
scoabă, SCOÁBĂ, scoabe, s.f. 1. Piesa metalica formata dintr-o bara cu capetele îndoite în unghi drept si ascutite la vârf, folosita mai ales în constructii provizorii, pentru a fixa între ele piese de lemn. ♦ (Pop. si fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte slaba sau pentru o femeie slaba si rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemanatoare ca forma sau ca functie cu scoaba (1), folosite în lucrari de dulgherie, de dogarie etc. 3. (Rar) Scobitura în zid; firida. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pesti ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., scr. skoba.
hemicoloid, HEMICOLOÍD s. n. substanta coloidala partial polimerizata. (< fr. hémicolloïde)
scânteie, SCÂNTÉIE, scântei, s.f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ♢ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scântei). A se învata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scânteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia întrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt în aparenta neînsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neînsemnata din ceva; farâma, pic. O scânteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s.f.] – Lat. •scantillia (= scintilla).
schematism, SCHEMATÍSM s.n. Tendinta, mod de a concepe sau de a prezenta lucrurile într-o forma schematica, simplista; respectarea rigida, dogmatica a anumitor formule fixe. – Din fr. schématisme, lat. schematismus.
schi, SCHI, (1) schiuri, s.n. 1. Un fel de patina în forma de banda lunga si îngusta de lemn, de metal sau de material plastic, care, prinsa de talpa ghetelor, permite alunecarea rapida pe zapada. 2. Sport de iarna practicat cu schiurile (1). – Din fr. ski.
scurge, SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. si tranz. A curge sau a face sa curga un lichid, prelingându-se în cantitati mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picaturi de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A iesi (în cantitati mici) dintr-o conducta defecta. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrastiindu-se din orbita. 2. Tranz. A separa partea lichida sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lasând în urma locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de fiinte, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeasi directie, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unitati de timp) A trece unul dupa altul, a se desfasura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (dupa curge).
segregare, SEGREGÁRE, segregari, s.f. 1. Faptul de a (se) segrega; segregatie. ♦ Operatie metalurgica de afinare a unui aliaj prin racire selectiva prin care, la solidificare, unele impuritati se concentreaza si se pot îndeparta usor. 2. Proces de izolare a minereurilor de masa rocilor înconjuratoare si de cristalizare în filoane distincte, cu forme precise. 3. (Constr.) Operatie de separare a materialului granular din beton sau din mortar în straturi de consistenta diferita. 4. Fenomen în hibridarea sexuala a plantelor, constând în separarea ereditatii materne de cea paterna, în anumite celule diferentiate. 5. Segregatie rasiala. – V. segrega.
semeţ, SEMÉŢ, -EÁŢĂ, semeti, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Mândru, falnic, maret; trufas, sfidator, obraznic. ♢ (Adverbial) Priveste semet. 2. Îndraznet, curajos; plin de avânt, de elan; avântat. [Var.: (reg.) sumét, -eáta adj.] – Cf. sl. s ŭ m ĕ t i.
seminar, SEMINÁR, seminarii, s.n. 1. Forma de activitate didactica în cadrul învatamântului superior prin care studentii fixeaza si adâncesc cunostintele predate la curs sau executa lucrari practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolventii unei facultati care îsi alegeau cariera didactica. 2. Scoala de grad mediu pentru pregatirea preotilor. [Pl. si: seminare] – Din fr. séminaire, lat. seminarium.
separa, SEPARÁ, sepár, vb. I. 1. Tranz. A face sa nu mai fie împreuna; a desparti, a desface, a izola. ♦ Refl. (Despre persoane) A se îndeparta, a se desparti; (despre soti) a divorta. 2. Refl. si intranz. (Fiz.; despre o substanta solida dizolvata într-un lichid) A (se) depune sub forma de precipitat. – Din fr. séparer, lat. separare.
heliotipie, HELIOTIPÍE s. f. reproducere tipografica cu substante coloidale expuse la actiunea luminii solare. (< fr. héliotypie)
sfenoidal, SFENOIDÁL, -Ă, sfenoidali, -e, adj. Care apartine sfenoidului, privitor la sfenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. sphénoidal.
senat, SENÁT, senate, s.n. 1. (În Roma antica) Sfatul batrânilor; (sub republica) organul suprem de conducere a statului; (sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire data camerei superioare a Parlamentului care, împreuna cu Camera Deputatilor, constituie corpurile legiuitoare în unele tari. 3. (Si în sintagma senat universitar) Organ de conducere a unei institutii de învatamânt superior, format din profesori universitari si reprezentanti ai studentilor, prezidat de rector. 4. Loc în care se aduna senatorii. – Din fr. sénat, lat. senatus.
sfida, SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispret, cu ostentatie; a desfide. – Din it. sfidare.
sfidare, SFIDÁRE, sfidari, s.f. Actiunea de a sfida si rezultatul ei. – V. sfida.
sfidător, SFIDĂTÓR, -OÁRE, sfidatori, -oare, adj. Care sfideaza; de sfidare. – Sfida + suf. -ator.
sfii, SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi retinut de timiditate sau de un sentiment de jena, de rusine, de teama, a nu avea îndrazneala, a se jena sa...; a se intimida, a se rusina de... – Din sl. svĕniti sen.
silfidă, SILFÍDĂ, silfide, s.f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte usor si agil, care, împreuna cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânara, supla, gratioasa. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale caror larve se hranesc cu cadavre si care provoaca pagube în culturi (Silphidae); (si la sg.) insecta care face parte din aceasta familie. – Din fr. sylphide.
silicatare, SILICATÁRE, silicatari, s.f. Procedeu de consolidare si de impermeabilizare a terenurilor de fundatii, a peretilor sapaturilor si galeriilor etc., prin injectarea în pamânt a unei solutii de silicat de sodiu si a unor solutii de electrolit. – Din silicat. Cf. fr. s i l i c a t a t i o n.
silică, SILÍCĂ, silice, s.f. Material refractar compus mai ales din bioxid de siliciu; caramida refractara silicioasa. – Din silice.
silicon, SILICÓN, siliconi, s.m. Compus macromolecular cu structura analoaga corpurilor organice, în stare fluida sau sub forma de rasini, alcatuit din lanturi sau cicluri de atomi de siliciu care alterneaza regulat cu atomi de oxigen. – Din fr. silicone.
solenoidal, SOLENOIDÁL, -Ă, solenoidali, -e, adj. (Elt.) De solenoid. [Pr.: -no-i-] – Din fr. solénoïdal.
solidarism, SOLIDARÍSM s.n. Conceptie social-politica potrivit careia principiul fundamental al existentei societatii este solidaritatea tuturor membrilor ei. – Din fr. solidarisme.
solidaritate, SOLIDARITÁTE s.f. Faptul de a fi solidar (cu cineva sau cu ceva); sentiment care îi determina pe oameni sa-si acorde ajutor reciproc. – Din fr. solidarité.
solidariza, SOLIDARIZÁ, solidarizéz, vb. I. 1. Refl. A se declara solidar (1) cu cineva sau cu ceva, a manifesta sentimente de solidaritate (fata de cineva), a se uni cu cineva într-o actiune. 2. Tranz. A lega între ele (prin constructie) doua sau mai multe piese sau obiecte, astfel încât sa forrneze un tot, sa preia în ansamblu solicitarile. – Din fr. solidariser.
solidarizare, SOLIDARIZÁRE, solidarizari, s.f. Actiunea de a (se) solidariza si rezultatul ei. – V. solidariza.
solidarizat, SOLIDARIZÁT, -Ă, solidarizati, -te, adj. Declarat solidar cu cineva, unit. – V. solidariza.
solvent, SOLVÉNT1, solventi, s.m. Substanta chimica (lichida) care are proprietatea de a dizolva în masa ei alte substante; dizolvant. – Din engl. solvent.
sorbitură, SORBITÚRĂ, sorbituri, s.f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o data; înghititura, dusca. 2. (Reg.) Mâncare lichida; zeama, supa, ciorba. – Sorbi + suf. -tura.
hardtop, HARD-TOP s. n. automobil cu capota demontabila, rigida, din metal sau plastic. (< engl. hard-top)
strafidă, STRAFÍDĂ s.f. v. stafida.
hapten, HAPTÉN s. n. substanta care, asociata cu o protida, îi confera calitatile unui antigen. (< fr. haptène)
haplosporange, HAPLOSPORÁNGE s. m. sporange din generatia haploida. (< fr. haplosporange)
haplofită, HAPLOFÍTĂ s. f. planta haploida; planta în faza de gametofil. (< fr. haplophyte)
haplofază, HAPLOFÁZĂ s. f. faza haploida a ciclului evolutiv al unui organism, în care nucleele sunt haploide; haplobioza (2). (< fr. haplophase)
sirop, SIRÓP, siropuri, s.n. Solutie lichida densa, obtinuta din zahar si apa sau din suc de fructe ori de plante, folosita ca bautura racoritoare (în amestec cu sifon), ca adaos la pregatirea unor dulciuri sau, în farmacie, la prepararea unor medicamente. – Din fr. sirop.
slogan, SLOGÁN, sloganuri, s.n. Formula pregnanta, concludenta care exprima în chip lapidar telurile politice, economice ale unor grupuri, organizatii etc. sau o problema de actualitate. – Din fr., engl. slogan.
hamadrias, HAMADRIÁS s. m. 1. maimuta cinocefala din familia pavianilor, traind în cete în nord-estul Africii si în Pen. Arabica, la care masculul poarta o frumoasa mantie de blana argintie care îi acopera umerii. 2. naja de India. 3. fluture danaida din sud-estul Asiei. (< fr. hamadryas)
smead, SMEAD2, -Ă, smezi, -de, adj. (Despre oameni) Cu fata negricioasa si palida; (despre fata oamenilor) negricios si palid. – Din sl. smĕdŭ.
smid, SMÍD s.n. v. smida.
smidar, SMIDÁR, smidare, s.n. Loc cu smida. – Smida + suf. -ar.
halitoză, HALITÓZĂ s. f. halena fetida; miros neplacut al gurii. (< engl. halitosis)
spină, SPÍNĂ, spine, s.f. (Med.) Proeminenta ascutita a unui os. ♢ Spina bifida = malformatie congenitala a coloanei vertebrale caracterizata prin lipsa de sudura a arcurilor vertebrale, situata de obicei în regiunea lombara si sacrala. – Din lat., fr. spina bifida.
spiralat, SPIRALÁT, -Ă, spiralati, -te, adj. În forma de spirala; spiral, spiroidal. – Din fr. spiralé.
habeascorpus, HÁBEAS CÓRPUS loc. s. (în legislatia unor tari) drept care garanteaza libertatea individului, permitând celui arestat sa compara în fata unui magistrat, care urmeaza sa decida asupra legalitatii arestarii. (< lat. habeas corpus, sa ai corpul /liber/)
spiroidal, SPIROIDÁL, -Ă, spiroidali, -e, adj. Spiralat. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. spiroïdal.
splinuţă, SPLINÚŢĂ, splinute, s.f. (bot.) 1. Splina (2). 2. Planta erbacee melifera din familia compozeelor, cu tulpina paroasa, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splina + suf. -uta.
spray, SPRAY, sprayuri, s.n. Substanta (cosmetica, insecticida etc.) pulverizata de un atomizor; p. ext. atomizor. [Pr.: spréi] – Din engl. spray.
stabiliza, STABILIZÁ, stabilizez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa fie stabil; a (se) consolida, a (se) întari; a (se) statornici. 2. Tranz. A fixa puterea de cumparare a monedei nationale la un anumit curs. – Din fr. stabiliser.
stabilizare, STABILIZÁRE, stabilizari, s.f. Actiunea de a (se) stabiliza si rezultatul ei; consolidare, întarire, statornicire. ♦ Fixare a valorii unei monede nationale la un anumit curs. – V. stabiliza. Cf. fr. s t a b i l i s a t i o n.
stafidi, STAFIDÍ, stafidesc, vb. IV. Ref. (Despre boabele de struguri) A se usca; a deveni stafide. ♦ Fig. (Despre oameni si despre parti ale corpului lor) A se zbârci, a se încreti (ca o stafida) din cauza slabirii excesive, a batrânetii etc. – Din stafida.
gujon, GUJÓN s. n. 1. tija filetata în acelasi sens pe toata lungimea sa sau numai la cele doua capete, la îmbinarea demontabila a doua piese. 2. bara de otel îngropata în stratul de rezistenta al unei îmbracaminti rutiere din beton, paralela cu axa drumului la rosturile transversale de dilatatie ale planselor. 3. piesa îngropata în zidarie pentru a permite fixarea prin cuie sau suruburi a tocului unei usi ori ferestre; diblu, ghermea. (< fr. goujon)
statolit, STATOLÍT, statolite, s.n. 1. (Anat.) Concretiune calcaroasa continuta de statocist. ♦ Otolit. 2. (Bot.) Incluziune intracelulara, solida, de graunciori de amidon, la plante. – Din fr., engl. statolithe.
guanidină, GUANIDÍNĂ s. f. substanta organica solida, în natura în aminoacizi. (< fr. guanidine)
stator, STATÓR, statoare, s.n. Parte a unei masini de forta (generatoare sau motoare) care este imobila în timpul functionarii masinii, fiind solidarizata cu carcasa masinii sau constituind însasi carcasa. – Din fr. stator, germ. Stator.
stânjenit, STÂNJENÍT, -Ă, stânjeniti, -te, adj. Stingherit, jenat; intimidat, încurcat. ♦ Care exprima, tradeaza stinghereala, jena, sfiala, încurcatura. [Var.: (pop.) stânjinít, -a adj.] – V. stânjeni.
grund, GRUND s. n. 1. primul strat de material care se aplica pe suprafata unui corp sau a unei piese ce urmeaza a fi vopsite. ♢ strat de vopsea alba care se întinde pe o pânza înainte de a o picta. 2. strat de mortar aplicat direct pe zidarie, peste care se aplica tencuiala propriu-zisa. (< germ. Grund)
stelit, STELÍT s.n. Aliaj de cobalt, crom, molibden, tungsten, fier etc., dur si inoxidabil, din care se fac instrumente chirurgicale sau piese cu care se lucreaza la temperaturi înalte si în medii oxidante. – Din fr. stellite, germ. Stellit.
stenografie, STENOGRAFÍE s.f. Sistem de înregistrare rapida a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne conventionale. – Din fr. sténographie.
stereobat, STEREOBÁT, stereobate, s.n. Masiv de zidarie, de obicei reprofilat sau în trepte, formând soclul unei constructii. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréobate.
grimon, GRIMÓN s. n. culoare de machiaj, solida, în forma de baton subtire. (< fr. grimon)
stiloidă, STILOÍDĂ, stiloide, s.f. (Anat.; în sintagma) Apofiza stiloida = apofiza situata în partea mastoidiana a osului temporal, care serveste ca punct de insertie pentru muschi si pentru ligamente. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. styloïde.
sobă, SÓBĂ1, sobe, s.f. Instalatie pentru încalzit (cu lemne, carbuni, gaze etc.) încaperile de locuit sau pentru gatit, facuta din caramida, din teracota, din fier sau din fonta. – Din tc. soba.
societate, SOCIETÁTE, societati, s.f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii între oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita într-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, în vederea obtinerii unor beneficii comune. ♢ Societate în nume colectiv = asociatie între un numar limitat de persoane, care întemeiaza o întreprindere comerciala sau industriala, depunând fiecare capital si contributie în munca si raspunzând solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreuna; tovarasie, companie. ♢ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.
gravid, GRAVÍD adj., s. f. (femeie) însarcinata. (< fr. gravide, lat. gravida)
solda, SOLDÁ, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, actiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteala, o datorie. 3. A vinde un rest de marfa cu reducere de pret. – Din fr. solder, it. soldare.
crucişător, CRUCISĂTÓR, crucisatoare, s.n. Nava de razboi rapida, mai usoara decât cuirasatul, care serveste ca avangarda într-o escadra, la recunoasteri etc. – [În]crucisa + suf. -ator. (Dupa fr. croiseur).
granula, GRANULÁ vb. tr. 1. a transforma în granule un material dur sau pulverulent. ♢ a presa nutreturi combinate în prezenta aburului, apei sau a melasei, în vederea obtinerii unui produs sub forma de granule. 2. a reuni prin rostogolire sau a aglomera particulele unui minereu pulverulent în bucati sferoidale sau cilindrice. (< fr. granuler)
sublima, SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încalzire) din starea solida direct în stare gazoasa, fara a mai trece prin starea lichida. ♦ A trece dintr-o stare cristalina în stare de vapori si apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. si intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.
sublimat, SUBLIMÁT, sublimati, s.m. Corp solid obtinut prin sublimarea unei substante si prin readucerea vaporilor ei în stare solida. ♢ Sublimat corosiv = clorura de mercur care se prezinta sub forma de pulbere alba, solubila în apa, utilizata ca dezinfectant extern. – Din fr. sublimé.
sunătoare, SUNĂTOÁRE s.f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) planta cu miros neplacut din familia compozeelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene si cu miros neplacut (Crepis foetida); b) pojarnita; c) maselarita; d) sulitica. – Lat. [herba] •sanatoria (dupa sunator).
gorilă, GORÍLĂ s. f. 1. cea mai mare maimuta antropoida frugivora si salbatica, în padurile Africii ecuatoriale. 2. bodyguard. (< fr. gorille, it. gorila, germ. Gorilla, /2/ amer. gorilla)
gonflant, GONFLÁNT s. n. substanta care are proprietatea de a fi absorbita de un material coloidal, provocând umflarea acestuia. (< fr. gonflant)
cuarţ, CUARŢ, cuarturi, s.n. Bioxid natural de siliciu, care se gaseste în roci în stare neconsolidata (ca nisip) sau în forma de cristale hexagonale, transparente si incolore (în stare pura) sau diferit colorate (când contin si substante straine), utilizat în tehnica, în industria optica, în industria materialelor refractare, la bijuterii etc. [Var.: cvart s.n.] – Din germ Quarz, fr. quartz.
cubilou, CUBILÓU, cubilouri, s.n. Cuptor vertical cilindric, format dintr-o manta de tabla captusita cu caramida refractara, în care se încalzeste metalul împreuna cu combustibilul si cu materialele auxiliare, pentru a obtine fuziunea metalului sau pentru topirea si turnarea lui în forme. – Din fr. cubilot.
godevil, GODEVÍL s. n. dispozitiv pentru ghidarea unui instrument sau aparat în interiorul tevilor de extractie sau a conductelor din exploatarile petroliere. (< engl. go-devil)
suplinitor, SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s.m. si f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplineste (1) într-o functie, într-o munca. 2. S.m. si f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor.
glucozidă, GLUCOZÍDĂ s. f. glicozida. (< fr. glucoside)
surguci, SURGÚCI, (1) surguciuri, s.n., (2) surguci, s.m. 1. S.n. Panas din pene (de strut) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la islic de sultani, de înalti demnitari turci sau de unii domni români. 2. S.m. Planta erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare si cu florile albastrui-violete, roz, albe sau pestrite, cultivata ca planta ornamentala (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
surpa, SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnisuri etc.; la pers. 3) A se prabusi prin macinare; (despre ziduri, cladiri) a se darâma, a se pravali, a se narui. ♦ Tranz. A doborî la pamânt; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A rasturna pe cineva dintr-o situatie privilegiata; a submina, a sapa; p. ext. a desfiinta, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnavi de hernie. – Lat. •subrupare (< rupes).
suspensie, SUSPÉNSIE, suspensii, s.f. 1. Întrerupere (intentionata) a sirului gândirii, a frazei. ♢ Loc. adj. si adv. În suspensie = amânat, oprit, suspendat (temporar). 2. (Chim.) Sistem dispers solid-fluid, în care faza solida dispersa este în echilibru sau are un ritm de depunere neglijabil. 3. (Tehn.) Fel de sustinere a partii mobile a unui instrument; ansamblul pieselor care sustin echipamentul mobil al unui instrument. 4. Legatura elastica sau flexibila între un sistem tehnic si elementele pe care se sprijina. ♦ Spec. Legatura elastica dintre sasiul unui vehicul si osiile lui, care amortizeaza socurile puternice si asigura mobilitatea si stabilitatea vehiculului. [Var.: suspensiúne s.f.] – Din fr. suspension.
suspensoid, SUSPENSOÍD, suspensoizi, s.m. (Chim.) Dispersie coloidala a unui solid într-un lichid [Pl. si: (n.) suspensoide] – Din fr. suspensoïde.
subzidi, SUBZIDÍ, subzidesc, vb. IV. Tranz. A executa un element de constructie nou sub o zidarie veche, pentru a o consolida. – Sub1- + zidi.
globalism, GLOBALÍSM s. n. 1. proces congnitiv propriu copiilor, prin care se retine întregul unui obiect pentru a diferentia mai pe urma partile componente. 2. metoda pedagogica si didactica bazata pe caracteristicile infantile de a percepe întregul înaintea partilor sale componente. 3. ideologie a unor grupuri cu interese mai largi decât cele nationale. (< fr. globalisme)
glob, GLOB I. s. n. 1. corp sferic, corp în forma de sfera. ♢ învelis sferic, de sticla sau de portelan, care protejeaza o lampa sau un bec. 2. corp ceresc în forma rotunda. o ~ terestru = Pamântul; ~ geografic = obiect sferoidal care reda aspectul general al formei Pamântului. II. s.m. ~ ocular = parte a ochiului care se gaseste în orbita. (< fr. globe, lat. globus)
glissando, GLISSÁNDO I. adv. (muz.) alunecând de la un sunet la altul. II. s. n. procedeu de trecere rapida, la instrumentele cu coarde sau la pian, de la un sunet la altul prin alunecarea unui deget, respectiv a unghiei degetului aratator, peste toate sunetele intermediare. (< it. glissando)
sudalmă, SUDÁLMĂ, sudalmi, s.f. (Pop.) Înjuratura, ocara. – Din magh. szidalom (influentat, probabil, de sudui).
gliride, GLIRÍDE s. f. pl. familie de mamifere rozatoare frugivore: pârsul. (< lat. gliridae)
sulfatiazol, SULFATIAZÓL s.n. Sulfamida (lichida) folosita în combaterea unor boli microbiene. [Pr.: -ti-a-] – Din germ. Sulphatiazol.
glioblastom, GLIOBLASTÓM s. n. forma de gliom malign cu evolutie rapida, care apare la vârsta mijlocie în emisferele cerebrale. (< fr. glioblastome)
glicozidă, GLICOZÍDĂ s. f. substanta de natura vegetala, care contine hidrati de carbon si care, prin hidroliza, da nastere glucozei; glucozida, heterozida. (< fr. glycoside)
comutaţie, COMUTÁŢIE, comutatii, s.f. 1. Totalitatea operatiilor, manuale sau automate, de conectare si de deconectare a liniilor în vederea realizarii unei legaturi telefonice. 2. Proces de schimbare rapida a sensului sau a valorii curentului dintr-o sectiune a înfasurarii indusului unei masini electrice cu colector când lamelele la care este legata trec pe sub perii. – Din fr. commutation.
glicoproteidă, GLICOPROTEÍDĂ s. f. proteida complexa continând în molecula un grup glucidic, în cartilage, în unii hormoni si în albusul de ou. (< fr. glycoprotéide)
glicolic, GLICÓLIC adj. acid ~ = acid format prin oxidarea glicolului. (< fr. glycolique)
concoidal, CONCOIDÁL, -Ă, concoidali, -e, adj. (Mat.) De concoida. [Pr.: -co-i-] – Din fr. conchoïde.
gliceric, GLICÉRIC adj. acid ~ = acid format prin oxidarea glicerinei. (< fr. glycérique)
conoid, CONOÍD, -Ă, conoizi, -de, adj., s.n. (Mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. Suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. – Din fr. conoïde.
conoidal, CONOIDÁL, -Ă conoidali, -e, adj. (Mat.) De forma conica; conoid (1). [Pr.: -no-i-] – Din fr. conoïdal.
consolidabil, CONSOLIDÁBIL, -Ă, consolidabili, -e, adj. Care poate fi consolidat. – Din fr. consolidable.
coş, COS1, cosuri, s.n. 1. Obiect de diferite forme, facut dintr-o împletitura de nuiele, de papura, de rafie etc., cu sau fara toarte, care serveste la transportarea sau la depozitarea unor obiecte; cosarca. ♢ Expr. A arunca (sau a da) la cos = a arunca un lucru nefolositor sau lipsit de valoare. ♦ Continutul unui cos1 (1). 2. Unealta de pescuit de forma ovala, cilindrica etc., facuta din împletitura de nuiele sau de mlaja si folosita la prinderea pestilor mici. 3. (La jocul de baschet) Cerc metalic fixat perpendicular pe un panou de lemn si prevazut cu o plasa fara fund prin care trebuie sa fie trecuta mingea pentru a se marca un punct; punct marcat în acest fel. 4. Parte din instalatia unei mori mici, în forma de lada cu gura larga si fara fund, în care se toarna grauntele de macinat. ♦ Pâlnie în forma de piramida la masina de treierat, în care se baga snopii. ♦ Lada teascului în care se strivesc boabele, semintele etc. 5. Împletitura de nuiele care se asaza ca o lada pe fundul carului, înlocuind loitrele si codârla când se transporta lucruri marunte. 6. Acoperamânt de piele sau de pânza al unei trasuri, care se poate ridica sau strânge. 7. (Anat.; în sintagma) Cosul pieptului = cavitate toracica; torace. ♢ Expr. (Reg.) A fi rupt (sau fript) în cos = a fi foarte flamând. A fi tare în cos = a fi sanatos, zdravan. 8. Canal îngust, izolat sau facut în zid si trecut prin acoperisul unei case, prin care iese fumul de la soba, de la vatra etc.; horn, hogeac. ♦ Conducta verticala folosita la evacuarea gazelor de ardere dintr-o instalatie de încalzire cu focar. – Din sl. košĩ.
cotlon, COTLÓN, cotloane, s.n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzatoare, ascunzis. ♦ (Reg.) Scobitura în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Constructie de zid, suport solid de fier sau înjghebare simpla de pietre, în care se face loc si pe care se asaza cazanul la fiert. 3. Firida facuta în zid, sub cuptorul vetrei taranesti. ♢ Expr. A sta (sau a zacea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândavi. ♦ (Rar) Adâncitura facuta în zid; firida, ocnita. – Din magh. katlan.
crăcană, CRĂCÁNĂ, cracane, s.f. I. 1. Craca ramificata în forma de V; lemn sau alt obiect desfacut la un capat în doua sau în mai multe brate; fiecare ramificatie a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prajina provenita dintr-o ramura de copac bifurcata la un capat, folosita pentru a sprijini crengile prea încarcate de fructe, cumpana fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealta facuta din trei prajini împreunate la capatul de sus si asezate în forma de piramida, de care se atârna caldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: cracán s.n.] – Craca + suf. -ana.
coprofilie, COPROFILÍE, coprofilii, s.f. (Med.) Stare morbida în care bolnavul se complace în murdarie de excremente. – Din fr. coprophilie.
coroidian, COROIDIÁN, -Ă, coroidieni, -e,adj. (Anat.) De coroida, al coroidei. [Pr.: -ro-i-di-an] – Din fr. choroïdien.
cotidală, COTIDÁLĂ, cotidale, adj. (Geogr.; în sintagma) Linie cotidala = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor în care mareele au loc la aceeasi ora. – Din engl. cotidal.
crepidă, CREPÍDĂ, crepide, s.f. Încaltaminte în forma de sandale, purtata în antichitate de greci si de romani. – Din fr. crépide, lat. crepida.
creţ, CREŢ, CREÁŢĂ, (I) creti, -e, adj., (II 1) creti, s.m. (II 4) crete, s.f. . (II, 2,3) creturi, s.n. I. 1. Adj. (Despre par, blana, lâna etc.) Rasucit în inele; cârliont, buclat. 2. Adj. Cu ridicaturi si adâncituri; cutat, încretit; zbârcit, ridat. II. 1. S.m. Par cret sau încretit; bucla, cârliontat. 2. S.n. Încretitura la o tesatura sau la un obiect confectionat; cuta, fald. 3. S.n. Încretitura a pielii; zbârcitura, rid, cuta. 4. S.f. Soi de vita de vie cu struguri verzi-galbui, din care se obtin vinuri de masa. – Et. nec.
crevetă, CREVÉTĂ, crevete, s.f. Nume dat mai multor crustacee marine comestibile; carida. – Din fr. crevette.
cristaliza, CRISTALIZÁ, cristalizez, vb. I. 1. Intranz. si refl. (Despre substante) A se transforma dintr-o stare gazoasa, lichida sau solida-amorfa în stare solida-cristalina. 2. Refl. si tranz. Fig. A lua sau a da o forma precisa, potrivita; a (se) închega, a (se) limpezi, a (se) clarifica. – Din fr. cristalliser.
cromoproteidă, CROMOPROTEÍDĂ, cromoproteide, s.f. Proteida colorata în componenta careia intra un metal (fier, magneziu). – Din fr. chromoprotéide.
croşetă, CROSÉTĂ, crosete, s.f. 1. Ac lung de metal, de os, de material plastic etc. cu vârful îndoit ca un cârlig, utilizat la masinile de tricotat sau pentru crosetat, împletit etc. 2. Unealta alcatuita dintr-o tija prevazuta cu o lama, cu ajutorul careia se îndeparteaza pamântul ramas într-o forma de turnatorie. 3. Piesa de otel de forma unui cui, cu un cap latit prevazut cu gauri, utilizat la solidarizarea îmbinarilor din lemn. 4. Paranteza dreapta. 5. (În arhitectura gotica, în forma croset) Ornament sculptat în forma de frunza cu vârful curbat. [Var.: crosét s.n.] – Din fr. crochet.
curge, CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se misca necontenit în directia pantei. ♢ Expr. A curge gârla = a veni din belsug. Va curge multa apa pe gârla (sau pe Dunare) = va trece mult timp. Daca (sau de) nu curge, pica = chiar daca câstigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cadea din abundenta, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichida) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lasa sa se scurga lichidul dinauntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, cazând succesiv, bucata dupa bucata. 6. A atârna, a spânzura. Parul lung curgea în vite pâna pe spate. ♢ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbracat în haine zdrentaroase. 7. (Despre grupuri de fiinte sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a napadi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se însira cu usurinta. 2. (Despre timp, viata, zile etc.) A trece, a se desfasura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre aparitia unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. si reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (dupa merge).
cursă, CÚRSĂ1, curse, s.f. 1. Distanta parcursa regulat de un vehicul pe acelasi itinerar si conform unui orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanta. 2. Distanta parcursa de o piesa între punctele extreme într-o miscare rectilinie alternativa. 3. (Fam.) Drum, alergatura. 4. (Sport) Întrecere care consta în parcurgerea rapida a unei anumite distante, pe un traseu dinainte stabilit, alergând pe jos, calare, cu bicicleta, cu automobilul etc. ♦ Întrecere în cadrul careia sunt programate mai multe alergari de cai. 5. (În sintagma) Cursa înarmarilor = efort intens de militarizare a industriei unui stat în vederea unui razboi. – Din fr. course.
cuta, CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreti, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, creturi; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarta pamântului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbatrâni. – Din cuta.
cuptor, CUPTÓR, cuptoare, s.n. 1. Constructie de caramida, de piatra, de metal sau de lut, pentru copt pâinea si alte produse de panificatie. ♦ Cantitate de pâine, de placinte etc. care se poate coace o data. ♦ Platforma zidita în prelungirea vetrei si pe care se doarme la tara. ♢ Expr. A sta (sau a zacea) pe cuptor sau a se muta de pe vatra pe cuptor = a trândavi. A aduce (parintilor) nora pe cuptor = a se însura. ♦ Despartitura la masina de gatit, în care se coc prajituri, pâine sau se rumenesc mâncarurile. 2. Constructie speciala de încalzire, constituita dintr-o camera cu pereti metalici captusiti cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operatii tehnologice. ♢ Cuptor de caramizi = cantitate de caramizi brute (din argila) asezate în asa fel încât sa poata fi încalzite pâna la incandescenta de un foc central înabusit. Cuptor de var = varnita. 3. Fig. Caldura mare; arsita. ♢ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. •coctorium.
intimida, A (se) intimida ≠ a (se) îmbarbata, a (se) încumeta, a îndrazni, a (se) încuraja
aboli, A aboli ≠ a instaura, a valida
abroga, A abroga ≠ a valida
cuteza, A cuteza ≠ a se jena, a se intimida, a se rusina, a se sfii, a se teme
funda, A funda ≠ a lichida
institui, A institui ≠ a lichida, a suprima
invalida, A invalida ≠ a valida
înfiinţa, A înfiinta ≠ a lichida, a suprima
lichida, A lichida ≠ a funda
desolidariza, A se desolidariza ≠ a (se) solidariza
solidariza, A se solidariza ≠ a se desolidariza
valida, A valida ≠ a aboli, a abroga, a invalida
abolire, Abolire ≠ validare
abrogare, Abrogare ≠ validare
amănunţit, Amanuntit ≠ concis, laconic, lapidar, succint, sumar
calm, Calm ≠ agitat, alarmat, aprig, dezechilibrat, furios, nelinistit, tulburat, violent, zbucium, framântat, îngrijorat, înfuriat, trepidant, zbuciumat, neliniste, furie
desolidarizare, Desolidarizare ≠ solidarizare
dezlânat, Dezlânat ≠ laconic, lapidar, scurt, succint
dezoxidant, Dezoxidant ≠ oxidant
formidabil, Formidabil ≠ ordinar
inoxidabil, Inoxidabil ≠ oxidabil
invalidare, Invalidare ≠ validare
lapidar, Lapidar ≠ restrâns, strâns
nesolidar, Nesolidar ≠ solidar
oxidabil, Oxidabil ≠ inoxidabil
oxidant, Oxidant ≠ dezoxidant
solidar, Solidar ≠ nesolidar
solidarizare, Solidarizare ≠ desolidarizare
validare, Validare ≠ abolire, abrogare, invalidare
didactică, DIDÁCTICĂ, didactici, s.f. – V. didactic (2) [DEX'98]
vetrice, VETRÍCE s. v. efemera, efemerida.
gibon, GIBÓN s. m. maimuta antropoida cu bratele foarte lungi si fara coada, din padurile indo-malaieze. (< fr. gibbon)
ghilotină, GHILOTÍNĂ s. f. 1. instrument de decapitare dintr-un cutit care aluneca pe doua ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (poligr.) masina de taiat hârtia. ♢ foarfece pentru taiat foi de tabla. (< fr. guillotine)
ghidaj, GHIDÁJ s. n. 1. dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. 2. conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. (< fr. guidage)
ghida, GHIDÁ vb. I. tr., refl. a (se) calauzi; a (se) conduce, a (se) orienta. II. tr. a imprima o anumita miscare unei piese, unui mecanism etc. cu ajutorul ghidajului (1). (< fr. guider)
ghid, GHID, -Ă I s. m. f. persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, de vizitatori ai unui muzeu etc.; cicerone. II. s. n. 1. brosura, carte care contine informatii cu privire la anumite muzee sau locuri demne de vizitat. 2. ~ de unde = mediu în care are loc propagarea ghidata a undelor electromagnetice. (< fr. guide)
văcar, VĂCÁR s. (Transilv. si Ban.) ciurdar, (Mold.) haidau. (E ~ul satului.)
ghemaveraj, GHEMAVERÁJ s. n. raportul între ghemurile câstigate de cei doi jucatori într-o partida de tenis. (< engl. game average)
validare, VALIDÁRE s. v. confirmare.
validat, VALIDÁT adj. v. confírmat.
valida, VALIDÁ vb. v. confirma.
gestă, -GESTĂ3 elem. "gravida, sarcina". (< fr. -geste, cf. lat. gestare, a purta)
vacuumare, VACUUMÁRE s. v. vidare.
gestă, GÉSTĂ1 adj., s. f. (femeie, femela) gravida; gestanta. (dupa it. gestante)
uree, URÉE s. (CHIM., BIOL.) carbamida, carbodiamida.
unitate, UNITÁTE s. 1. (MAT.) v. unime. 2. (MAT.) unitate statistica = individ. 3. (rar) indivizibilitate. (~ unui tot.) 4. v. omogenitate. 5. coeziune, legatura, solidaritate. (~ existenta între noi.) 6. v. fraternitate. 7. v. identitate. 8. firma, v. întreprindere. 9. v. institutie.
ului, ULUÍ vb. v. ameti, buimaci, darapana, darâma, fâstâci, intimida, încurca, narui, nauci, prabusi, pravali, risipi, surpa, zapaci.
geologic, GEOLÓGIC, -Ă adj. referitor la geologie. o diviziuni ĕ = diviziuni în care a fost împartit timpul scurs de la consolidarea scoartei Pamântului pâna astazi. ♢ stravechi. (< fr. géologique)
uiegar, UIEGÁR s. v. blidar.
ţâfnos, ŢÂFNÓS adj. v. arogant, bosumflat, fudul, grandoman, impertinent, infatuat, inso-lent, ireverentios, îmbufnat, încrezut, îndraznet, înfumurat, îngâmfat, mega-loman, mândru, necuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, or-golios, semet, sfidator, sfruntat, supa-racios, susceptibil, trufas, tantos, vanitos.
turbat, TURBÁT adj. v. colosal, cumplit, extraordi-nar, fenomenal, formidabil, furibund, furios, groaznic, grozav, infernal, în-dârjit, înfiorator, înfuriat, îngrozitor, înspaimântator, întarâtat, înversunat, mâniat, mânios, naprasnic, pornit, stras-nic, teribil, violent.
tuf, TUF s. (GEOL.) cinerit. (~ul este o cenusa vulcanica consolidata.)
gelifica, GELIFICÁ vb. tr., refl. (despre o solutie coloidala) a (se) transforma în gel. (< fr. gélifier)
gelatină, GELATÍNĂ s. f. 1. substanta proteica coloidala extrasa prin fierbere din oase, cartilaje etc., folosita în industria alimentara si farmaceutica, în bacteriologie, tehnica etc. ♢ piele cruda, pregatita pentru tabacire. 2. preparat dulce din sirop de fructe sau dintr-o crema închegata cu gelatina (1). (< fr. gélatine, it. gelatina)
gel, GEL s. n. substanta coloidala cu aspect gelatinos. (< fr. gel)
troahnă, TROÁHNĂ s. v. catar, coriza, febra tifoida, gripa, guturai, raceala, rinita, tifos.
gândirism, GÂNDIRÍSM s. n. curent ideologic si politic din România, format în jurul revistei "Gândirea", care propovaduia misticismul ortodox, traditionalismul, nationalismul si unitatea nationala deasupra claselor sociale, sub egida bisericii. (< "Gândirea" + -ism)
trioxid, TRIOXÍD s. (CHIM.) trioxid de arsen v. arsenic; trioxid de sulfs anhidrida sulfurica.
trepidaţie, TREPIDÁŢIE s. 1. v. vibratie. 2. v. freamat.
trepida, TREPIDÁ vb. v. vibra.
trepidant, TREPIDÁNT adj. v. vibrant.
trebuinţă, TREBUÍNŢĂ s. 1. v. utilitate. 2. necesitate, nevoie, (înv. si pop.) treaba, (înv. si reg.) lipsa. (Material didactic pentru ~ele scolii generale.) 3. v. cerinta. 4. cerinta, exigenta, imperativ, necesitate, nevoie, obligatie, pretentie.
gasterosteide, GASTEROSTEÍDE s. n. pl. familie de pesti: palamida-de-balta si ghidrinul. (< lat. gasterosteidae)
topi, TOPÍ vb. v. consuma, desfiinta, distruge, epuiza, ispravi, lichida, nimici, prapadi, sfârsi, termina.
ganglion, GANGLIÓN s. m. formatie ovoida, din fibre nervoase sau din vase limfatice. (< fr. ganglion)
tolbă, TÓLBĂ s. 1. (pop.) tasca, (Mold.) tosca. (~ pentru vânat.) 2. (înv. si reg.) toc, (înv.) cucura, faretra, sahaidac, taftui. (~ de sageti.)
tolbutamidă, TOLBUTAMÍDĂ s. (FARM.) butamida.
togmăgel, TOGMĂGÉL s. v. burete-de-conopida.
tocmi, TOCMÍ vb. v. afla, alcatui, aranja, asemana, asemui, aseza, calauzi, clasa, clasifica, compara, compune, concepe, conduce, consolida, constitui, conveni, crea, da, descoperi, desemna, destina, dichisi, dirija, dispune, distribui, elabora, face, ferchezui, fixa, forma, gasi, gati, ghida, gândi, grupa, harazi, hotarî, imagina, institui, inventa, împarti, împodobi, închiria, îndrepta, îndruma, înfiinta, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, întelege, învoi, înzdraveni, lecui, logodi, meni, nascoci, numi, ordona, organiza, orienta, orândui, planui, plasmui, potrivi, predestina, pregati, proiecta, pune, realiza, redacta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, scorni, scrie, sistematiza, sorti, spilcui, stabili, statornici, tamadui, ursi, vindeca.
galopadă, GALOPÁDĂ s. f. 1. cursa de galop. 2. (p. ext.) cursa rapida. (< fr. galopade)
galeofilie, GALEOFILÍE s. f. dragoste morbida fata de feline (pisici); gatofilie. (< fr. galéophilie)
tipesă, TIPÉSĂ s. v. individa.
tipă, TÍPĂ s. v. individa.
tiouree, TIOURÉE s. (CHIM.) tiocarbamida.
gabion, GABIÓN s. n. cos de nuiele sau din plasa de sârma umplut cu pietris ori bolovani de râu, la consolidarea unor talazuri, maluri ale cursurilor de apa, diguri etc. (< fr. gabion, it. gabbione)
gabier, GABIÉR I. s. m. marinar care face serviciul pe gabie. II. s. n. vela trapezoidala sau patrata, a doua, începând de la punte. (< it. gabbiere, fr. gabier)
timorat, TIMORÁT adj. v. fricos, intimidat, salbatic, speriat, sperios, temator.
timora, TIMORÁ vb. v. intimida, speria.
timorare, TIMORÁRE s. v. intimidare, speriere.
tifos, TÍFOS s. 1. v. febra tifoida. 2. (MED.) tifos epidemic v. tifos exantematic; tifos exantematic = tifos epidemic, (rar) febra exantematica. 3. (MED. VET.) pesta bovina.
futurism, FUTURÍSM s. n. curent literar-artistic de la începutul sec. XX, care proclama un spirit de fronda, o negatie totala a valorilor traditionale si o orientare spre irational, spre cultul masinismului, al ritmului trepidant al vietii moderne. (< fr. futurisme, it. futurismo)
tezism, TEZÍSM s. didacticism. (~ în literatura.)
teză, TÉZĂ s. 1. v. conceptie. 2. (în logica simbolica) teza logica, tautologie, expresie identic-adevarata, expresie valida, lege logica.
teşmeni, TESMENÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zapaci.
teşmenit, TESMENÍT adj. v. corupt, decazut, depravat, desfrânat, destrabalat, dezmatat, fâstâcit, imoral, intimidat, încurcat, nerusinat, pervertit, stricat, vicios, zapacit.
furfurol, FURFURÓL s. m. aldehida toxica, din furan, solvent la rafinarea uleiurilor minerale sau vegetale si ca insecticid, fungicid etc. (< fr. furfurol)
terminare, TERMINÁRE s. 1. ispravire, ispravit, încheiere, sfârsire, sfârsit, terminat, (pop.) gatare, istovire, mântuire, (înv.) savârsire. (~ tuturor lucrarilor.) 2. finalizare, ispravire, încheiere, sfârsire. (~ a unei actiuni deja începute.) 3. v. lichidare. 4. v. încheiere. 5. v. sfârsit. 6. v. absolvire. 7. v. consumare.
termina, TERMINÁ vb. 1. a (se) ispravi, a (se) încheia, a (se) sfârsi, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) gata, a (se) gati, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) savârsi. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a ispravi, a încheia, a sfârsi, (înv.) a fini. (A ~ o lucrare începuta.) 3. v. desavârsi. 4. a epuiza, a ispravi, a încheia, a sfârsi, (astazi rar) a slei, (pop.) a gata, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. încheia. 6. v. iesi. 7. a se încheia, a se sfârsi, (înv. si pop.) a se petrece, (înv. si reg.) a se obârsi. (Toate trec si se ~.) 8. v. absolvi. 9. v. solda. 10. v. lichida. 11. v. sfârsi. 12. v. expira. 13. v. consuma. 14. v. înceta.
teren, TERÉN s. 1. v. loc. 2. teren viran v. maidan. 3. v. sol. 4. v. regiune.
fundamenta, FUNDAMENTÁ vb. tr. a pune baze temeinice, a consolida. ♢ a demonstra cu elemente stiintifice (o idee, o teorie). (< germ. fundamentieren)
telegrafic, TELEGRÁFIC adj. v. concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, succint.
teleghidaj, TELEGHIDÁJ s. v. teleghidare.
teleghidare, TELEGHIDÁRE s. (AV., MAR.) teleghidaj.
teglărie, TEGLĂRÍE s. v. caramidarie.
teglar, TEGLÁR s. v. caramidar.
teglă, TÉGLĂ s. v. caramida.
tăroasă, TĂROÁSĂ adj. v. gravida, însarcinata.
ftalic, FTÁLIC, -Ă adj. acid ~ = acid aromatic bibazic, folosit în industria colorantilor si a maselor plastice; anhidrida ~a = anhidrida a acidului ftalic. (< fr. phtalique)
frullato, FRULLÁTO s. n. procedeu de alternare rapida a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompeta), asemanator cu tremolo sau cu glissando. (< it. frullato)
fructoză, FRUCTÓZĂ s. f. monozaharida dulce, în miere si în fructele dulci, care, împreuna cu glucoza, formeaza zaharoza; levulova. (< fr. fructose)
tăbliţă, TĂBLÍŢĂ s. (rar) placa, (pop.) tabla, (reg.) tabela, (înv.) panachida. (~ pentru scolarii începatori din trecut.)
tautologie, TAUTOLOGÍE s. 1. v. pleonasm. 2. (în logica simbolica) expresie identic-adevarata, expresie valida, lege logica, teza logica.
frigider, FRIGIDÉR s. n. dulap electric în care se mentine o temperatura scazuta, convenabila pastrarii si conservarii alimentelor. (< fr. frigidaire)
frigidarium, FRIGIDÁRIUM s. n. 1. sala în termele romane destinata bailor reci. 2. sera rece. (< lat., fr. frigidarium)
talpă, TÁLPĂ s. 1. (ANAT.) planta, (prin Transilv.) tabla. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) talpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. si Ban.) balvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. si Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) talpig, (rar) patina (pop.) falcea, (reg.) talpet, (Olt. si Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roata.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), talpeti (pl.). (~ la razboiul de tesut.) 6. v. butuc. 7. (TEHN.) calcator, (pop.) talpiga. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagar.) 9. v. plaz. 10. v. grindei. 11. (BOT.) talpa-gâstei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucatoare, catusnita, cervana, somnisor, buruiana-orbaltului, buruiana-de-bleasna, coada-leului, creasta-cocosului, iarba-casunaturii, iarba-de-dat, iarba-flocoasa, laba-lupului; talpa-lupului (Cheiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Marii; talpa-ursului = a) (Acanthus longifolius) (reg.) matruna, palamida, brânca-ursului; b) (Heracleum palmatum) placinta-porcului.
talon, TALÓN s. v. partida.
tabără, TÁBĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adapostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagar, (înv.) salas, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) staniste. (~ ostilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partida, (înv.) parte, partid. (Fruntas al ~erei unioniste.) 7. ceata, grup. (S-au împartit în doua ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversa?)
fregată, FREGÁTĂ s. f. 1. veche nava de razboi cu vele, rapida, cu trei catarge si artilerie puternica, de recunoastere, de paza si de legatura între navele mari. ♢ nava militara moderna de tonaj mic, manevriera si rapida. 2. pasare palmipeda din marile tropicale, cu coada si aripi foarte lungi. (< fr. frégate, it. fregata)
şulhetic, SULHÉTIC adj. v. arogant, dracos, imperti-nent, insolent, ireverentios, îndraznet, neastâmparat, nebun, nebunatic, ne-cuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, semet, sfidator, sfruntat, sprintar, trufas, tantos, vioi, zapacit, zbântuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvapaiat, zvânturat, zvânturatic.
fratricid, FRATRICÍD, -Ă I. s. n. ucidere de frate sau de sora. II. s. m. cel care savârseste un fratricid (I). III. adj. (despre razboaie) care se desfasoara între membrii aceleiasi natiuni. (< fr. fratricide, lat. fratricida)
francmasonerie, FRANCMASONERÍE s. f. asociatie internationala secreta de persoane unite printr-un ideal de fraternitate si solidaritate si care practica unele ritualuri oculte, implicata în miscari de schimbare a regimurilor politice din multe tari; masonerie. (< fr. franc-masonnerie)
fracţiune, FRACŢIÚNE s. f. 1. parte dintr-un întreg; fragment. 2. grupare politica organizata care se împotriveste liniei generale a partidului sau se desolidarizeaza într-o problema anumita. o ~ parlamentara = grup parlamentar compus din reprezentantii aceluiasi partid. 3. lichid obtinut prin fractionarea unui amestec de substante. (< fr. fraction, lat. fractio)
fouette, FOUETTÉ FUETÉ/ s. n. (coregr.) rotatie rapida si continua a corpului efectuata de un dansator sau o dansatoare pe poante, cu ajutorul elanului imprimat prin miscarea bratelor ori a unui picior. (< fr. fouetté)
şoriceasă, SORICEÁSĂ s. v. anhidrida arsenioasa, arsenic, soricioaica, trioxid de arsen.
şoricioaică, SORICIOÁICĂ s. v. anhidrida arsenioasa, arsenic, trioxid de arsen.
şcolar, SCOLÁR adj., s. 1. adj. scolaresc. (Viata ~.) 2. adj. (înv.) scolastic, scolasticesc. (Sfârsitul anului ~.) 3. adj. didactic. (Programa ~.) 4. s. elev.
şar, SAR s. v. anhidrida arsenioasa, arsenic, culoare, dunga, linie, realgar, rând, sir, sirag, trioxid de arsen, varga, vopsea.
sustrage, SUSTRÁGE vb. 1. v. delapida. 2. v. fura. 3. a fura, a-si însusi, (fam.) a sterpeli, (arg.) a furgasi, a furlua. (A ~ un bun strain.) 4. a se eschiva, a fugi, a scapa, (rar) a se strecura, (frantuzism) a se refuza, (înv. si reg.) a sovai, (fam.) a se fofila. (Nu se mai poate ~ de la ...) 5. v. abate.
sustragere, SUSTRÁGERE s. 1. v. delapidare. 2. v. furt. 3. v. es-chivare.
sustras, SUSTRÁS adj. defraudat, delapidat. (Suma ~.)
susai, SUSÁI s. (BOT.) 1. (Sonchus) (reg.) castravan, laptuca, susaita, tâlharea, iarba-iepurelui, pala-mida-grasa. 2. susai-de-padure v. susai-paduret; susai-paduret (Lactuca muralis) = susai-de-padure, (reg.) crestatea, tâlharea, susai-salbatic.
surpa, SURPÁ vb. v. abroga, anula, bosorogi, desfiinta, detrona, infirma, invalida, mazili, submina, suprima.
surguci, SURGÚCI s. 1. panas. (~ purtat de sultan la turban.) 2. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), catanioare (pl.), ciocanasi (pl.), coconasi (pl.), cracute (pl.) gâlceava, ochesei (pl.), papucei (pl.), pinten, pintenas, tataisi (pl.), toporasi (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-pasarii, floarea-grâului, floare-domneasca, nemtisor-de-gradina, tâta-caprei.
fosforos, FOSFORÓS, -OÁSĂ adj. care contine fosfor. o acid ~ = acid al fosforului care contine mai putin oxigen decât acidul fosforic; anhidrida õasa = trioxid de fosfor. (< fr. phosphoreux)
suprima, SUPRIMÁ vb. 1. v. anula. 2. a elimina, a înlatura, a scoate, (Transilv. si Bucov.) a delatura. (A ~ dulciurile din alimentatie.) 3. v. abroga. 4. v. aboli. 5. v. lichida. 6. v. înlatura. 7. a interzice, a suspenda. (A ~ revista.) 8. v. desfiinta. 9. v. omorî.
suprimare, SUPRIMÁRE s. 1. v. anulare. 2. v. disparitie. 3. eliminare, înlaturare, scoatere. (~ condimentelor din alimentatie.) 4. v. abrogare. 5. v. abolire. 6. v. lichidare. 7. v. înlaturare. 8. interzicere, suspendare. (~ aparitiei unei reviste.) 9. desfiintare. 10. (înv.) supresiune. (~ unei subventii.) 11. v. omorâre.
sunătoare, SUNĂTOÁRE s. (BOT.) 1. (Hypericum perforatum) pojarnita, (reg.) drobisor, falcatea, harnica, închegatoare, pojar, pojarnica, sunaica, serlai, zburatoare, barba-lupului, buruiana-de-naduf, crucea-voinicului, floare-de-naduf, floare-galbena, iarba-crucii, iarba-lui-sf.-Ioan, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcatii, osul-iepurelui, sovârf-galben. 2. (Hypericum maculatum) (reg.) falcatea, lujerica, merisor, sovârvarita, sulitica, brâncuta-de-pisica, iarba-spaimei, trifoi-capresc. 3. (Crepis rhocadifolia) (reg.) barba-lupului, gaina-parasita. 4. (Crepis foetida) (reg.) maselar, pojarnita, barba-lupului, laptuca-iepurilor.
fortifica, FORTIFICÁ vb. I. tr. a întari, a consolida cu fortificatii (un oras, o linie de lupta etc.). II. tr., refl. a (se) întari, a prinde putere; a (se) fortifia. (< fr. fortifier, lat. fortificare)
sulfonamidă, SULFONAMÍDĂ s. v. sulfamida.
sulfură, SULFÚRĂ s. 1. (CHIM.) sulfura de fier v. pirita; sulfura de plumb v. galena. 2. (MIN.) sulfura acida = hidrosulfura; sulfura de zinc v. blenda.
sulfidare, SULFIDÁRE s. v. xantogenare.
sulfamidă, SULFAMÍDĂ s. (FARM.) sulfonamida.
sulf, SULF s. (CHIM.) 1. pucioasa, (Olt. si Transilv.) tâmpor. 2. sulf volatil = anhidrida sulfuroasa, bioxid de sulf.
formol, FORMÓL s. n. solutie apoasa de formaldehida, folosita ca dezinfectant, germicid si antiseptic; formalina. (< fr. formol)
formidabil, FORMIDÁBIL, -Ă adj. care uimeste prin însusiri deosebite; extraordinar; colosal. (< fr. formidable, lat. formidabilis)
formic, FÓRMIC, -Ă adj. acid ~ = acid corosiv care se gaseste în corpul furnicilor rosii si în frunzele de urzica; acid metanoic; aldehida ~a = formaldehida. (< fr. formique)
formaldehidă, FORMALDEHÍDĂ s. f. produs gazos cu miros iritant, solubil în apa, folosit la fabricarea rasinilor sintetice, a colorantilor, medicamentelor, ca dezinfectant etc; aldehida formica. (< fr. formaldéhyde)
substanţă, SUBSTÁNŢĂ s. 1. materie, (înv.) trup. (~ din care este facut un corp; o ~ solida.) 2. (BIOL.) substanta de crestere v. stimulator de crestere. 3. corp. (I-a intrat în ochi o ~ straina.) 4. esenta, natura. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substante toxice de lupta = gaze de lupta.
sublim, SUBLÍM adj., s. 1. adj. desavârsit, exceptional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, perfect, splendid, superb, (înv.) savârsit. (O interpretare ~.) 2. s. desavârsire, perfectiune. (~ul este o categorie estetica.)
strâns, STRÂNS adj. v. adunator, apasat, aspru, coerent, comprimat, concentrat, concis, crutator, econom, laconic, lapidar, pastrator, presat, restrâns, riguros, scurt, sever, sistematic, strasnic, strict, strângator, succint.
folia, FOLÍA s. f. 1. vechi dans portughez de carnaval, cu miscare rapida, cu acompaniament de castaniete; melodia corespunzatoare. 2. piesa muzicala pentru variatii instrumentale sau vocale. (< port., sp. folia)
strica, STRICÁ vb. v. abroga, anula, asasina, certa, contagia, contamina, deflora, deochea, deplasa, descoase, desfiinta, destrama, desira, devasta, dezarticula, dezvirgina, disloca, distruge, infecta, infirma, invalida, irosi, înrautati, învrajbi, jefui, luxa, molipsi, mutila, nimici, omorî, pierde, pârjoli, prada, prapadi, pustii, risipi, schilodi, scrânti, sfarâma, sparge, suci, supara, suprima, ucide.
focenide, FOCENÍDE s. f. pl. familie de mamifere acvatice: marsuinul. (< lat. phocaenidae)
focide, FOCÍDE s. f. pl. familie de mamifere acvatice: foca. (< lat. phocidae)
flutter, FLUTTER [FLÁTĂR] s. n. 1. stare de contractie rapida a muschiului cardiac cu o frecventa foarte mare, în care inima nu mai poate pompa nimic. 2. oscilatie a structurilor elastice ale unei aeronave, produsa de fortele aerodinamice la vitezele mari. (< engl. flutter)
fluidal, FLUIDÁL, -Ă adj. (respre roci) cu aspect de fluid; care curge. (< germ. fluidal)
stârpire, STÂRPÍRE s. 1. v. masacrare. 2. v. eradicare. 3. v. li-chidare.
stârpi, STÂRPÍ vb. 1. v. masacra. 2. v. eradica. 3. (fig.) a taia. (A ~ raul din radacina.) 4. v. lichida.
flocula, FLOCULÁ vb. intr. (despre solutii coloidale) a se coagula sub forma de flocoane. (< fr. floculer)
flocon, FLOCÓN s. n. aglomerare de particule, în solutii sau suspensii coloidale. (< fr. flocon)
flicflac, FLIC-FLAC s. n. (gimn.) saritura rapida prin rasturnare înainte sau înapoi. (< fr., engl. flic-flac)
stea, STEA s. 1. (ASTRON.) stea cazatoare = meteor, (înv.) aratare; stea cazatoare foarte stralucitoare = bolid; stea cu coada = cometa, (pop.) stea comata, stea cu coama; steaua polara = (pop.) steaua ciobanului, (reg.) împaratul (art.), steajerul (art.), stâlpul (art.), candela-cerului. 2. (ZOOL.) stea-de-mare (Asteroidea) = asterida, asterie. (~ este un echinoderm.) 3. (PICT.) steaua culori = cerc cromatic. 4. v. asterisc. 5. tinta. (Cal cu ~ în frunte.)
fler, FLER s. n. simt de orientare rapida într-o situatie dificila; perspicacitate. (< fr. flair)
stărui, STĂRUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, consista, consta, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, nazui, pofti, pretinde, rezida, râvni, sprijini, sta, tinde, tinti, urmari, visa, viza.
statornicire, STATORNICÍRE s. v. consolidare, constituire, creare, fundare, instituire, încheiere, înfiintare, întarire, întemeiere, orga-nizare.
statornici, STATORNICÍ vb. v. consolida, constitui, crea, ctitori, funda, institui, încheia, înfiinta, întari, întemeia, organiza.
stabilizare, STABILIZÁRE s. 1. (FIN., EC.) stabilizare baneasca = reforma monetara, stabilizare monetara; stabilizare monetara = reforma monetara, stabilizare baneasca. 2. consolidare, întarire. (~ situatiei lor.)
stabiliza, STABILIZÁ vb. 1. a fixa. (A ~ cursul monedei nationale.) 2. v. consolida.
sprijin, SPRÍJIN s. 1. v. proptea. 2. v. reazem. 3. v. ajutor. 4. v. protectie. 5. ajutor, concurs, contributie. (~ul lui a fost hotarâtor.) 6. ajutor, concurs, oficii (pl.), serviciu. (Va ofer ~ul meu.) 7. protectie, (înv.) regea, regealâc, (reg. fig.) propta. (Îi serveste ca ~.) 8. aparare, ocrotire, protectic, (înv. si pop.) obladuire, (înv.) aparamânt, scuteala, scutinta, scutire, (fig.) scut. (Serveste ca ~ împotriva ...) 9. ajutor, ocrotire, patronaj, protectie, tutela, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ul unei societati de binefacere.) 10. egida, obladuire, ocrotire, patronaj, protectie. (Asociatia se bucura de înaltul ~ al ...) 11. v. aparator. 12. ajutor, reazem, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea e ~ul batrânetelor lui.)
splinuţă, SPLINÚŢĂ s. (BOT.; Solidago virgaurea) (reg.) manunchi, splinarita, zmeoaica, floare-boie-reasca, floare-buiaca, varga-de-aur.
splendid, SPLÉNDID adj., adv. 1. adj. v. minunat. 2. adj. falnic. 3. adj. grandios, maret, stralucitor, (înv.) vederos. (Un spectacol ~.) 4. adj. v. grandios. 5. adj. fastuos. 6. adj. desavârsit, exceptional, extraordinar, formidabil, ideal, v. perfect. 7. adj. minunat, superb, (fig.) ceresc, divin, dumnezeiesc, îngeresc, serafic, (livr. fig.) celest. (O muzica ~.) 8. adv. minunat, superb, (fig.) divin, dumnezeieste, îngereste. (Cânta ~.)
spiroidal, SPIROIDÁL adj. v. spiral, spiralat.
spiralat, SPIRALÁT adj. 1. spiral, (rar) spiraliform, spiroidal. (De forma ~.) 2. sucit. (Scara ~.) 3. (rar) melcat. (Ax ~.)
speriere, SPERIÉRE s. intimidare, (rar) timorare. (~ cuiva.)
fitoncid, FITONCÍD s. n. antibiotic din plante cu actiune bactericida si bacteriostatica. (< fr. phytoncide)
speriat, SPERIÁT adj. intimidat, (rar) timorat. (E putin cam ~.)
speria, SPERIÁ vb. 1. a se teme, (înv.) a se stidi, (arg.) a se târsi. (Nu ma ~ de nimic.) 2. v. îngrijora. 3. (prin Mold.) a se sâi. (Calul s-a ~.) 4. a (se) intimida, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)
sparge, SPÁRGE vb. v. abate, asasina, bate, birui, calca, contraveni, croi, deceda, declansa, dezlantui, disparea, distruge, duce, isca, izbucni, împrastia, încalca, înceta, înfrânge, întrece, învinge, lichida, muri, nesocoti, nimici, omorî, pieri, porni, prapadi, rade, racni, raposa, raspândi, razleti, risipi, rupe, sfarâma, sfârsi, sfâsia, spinteca, stinge, stârni, striga, sucomba, suprima, taia, topi, trece, tipa, ucide, urla, viola, zbiera, zdrobi.
soluţie, SOLÚŢIE s. 1. (CHIM.) solutie coloidala = coloid, sol. 2. v. procedeu. 3. v. rezolvare. 4. (MAT.) radacina. (~ unei ecuatii cu o necunoscuta.) 5. clarificare, deslusire, dezlegare, elucidare, explicare, explicatie, lamurire, limpezire, precizare, rezolvare, solutionare, (înv.) pliroforie, raspicare, (fig.) cheie, descâlcire. (~ unei probleme încurcate.) 6. remediu, (fig.) leac. (~ pentru îndreptarea unei situatii.)
solidaritate, SOLIDARITÁTE s. 1. coeziune, legatura, unitate. (~ existenta între noi.) 2. fratie, înfratire, unitate. (~ tarilor democrate.)
solidar, SOLIDÁR adj. înfratit, unit. (Lupta ~ a popoarelor.)
sol, SOL s. v. solutie coloidala.
soia, SÓIA s. (BOT.; Glycine hispida sau max) fasole-japoneza, fasole-soia.
smuci, SMUCÍ vb. 1. a zgâltâi, (Transilv.) a hati. (~ de usa ca sa o deschida.) 2. a se zbate, (reg.) a se zbici. (Se ~ ca sa se desprinda din legaturi.) 3. a (se) smulge. (S-a ~ din mâinile lui.)
smochinit, SMOCHINÍT adj. v. cret, cutat, încretit, ridat, zbârcit.
smochini, SMOCHINÍ vb. v. cuta, încreti, rida, zbârci.
smochinire, SMOCHINÍRE s. v. cutare, încretire, ridare, zbârcire.
smirdar, SMIRDÁR s. (BOT.) 1. (Rhododendron kotschyi) (livr.) rododendron, (reg.) coacaza, cocazar, iedera, merisor, perisoare (pl.), popdele (pl.), ruja, tulipin, bujor-de-munte, bujorel-de-munte, trandafir-de-munte, vâsc-de-munte. 2. (Vaccinium vitis idaea) merisor, coacaz-de-munte, (reg.) coacaza, cocazar.
smidă, SMÍDĂ s. (Transilv.) smidarie. (~ de tufe si arbusti.)
smidărie, SMIDĂRÍE s. v. smida.
filieră, FILIÉRĂ s. f. 1. dispozitiv pentru taierea filetelor (1) sau pentru trefilarea sârmei. 2. piesa prevazuta cu gauri foarte mici care serveste la filarea matasii artificiale; duza (3). 3. orificiu prin care o omida sau un paianjen secreta firul de matase. 4. (fig.) drum, cale, fir, mijlocire. ♢ succesiune a gradelor într-o cariera. (< fr. filière)
filet, FILÉT s. n. 1. sant elicoidal realizat într-o piesa metalica sau de lemn, care serveste la însurubarea acesteia într-alta piesa; ghivent. 2. formatie anatomica foarte subtire în forma de fir. (< fr. filet)
filantropinism, FILANTROPINÍSM s. n. curent pedagogic din sec. XVIII, care, urmând teoriile lui J. J. Rousseau, milita împotriva scolasticismului si formalismului didactic, voind sa faureasca o educatie fireasca si umana a copiilor. (< germ. Philanthropinismus)
sânziană, SÂNZIÁNĂ s. 1. (la pl.) v. dragaica. 2. (BOT.; Galium verum) dragaica, (reg.) sâmiana, sânzanioara, smântânica, floarea-lui-Sântion. 3. v. racuina. 4. (BOT.) sânziana alba (Galium mollugo) = dragaica, (reg.) beteala-reginei. 5. (BOT.) sânziene-de-gradina (Solidago canadensis) = (reg.) dragaica, salcioara, navalnicul-al-mare; sânziene-de-padure (Asperula odorata) = vinarita, (reg.) mama-padurii.
sinusoidal, SINUSOIDÁL adj. (MAT., FIZ.) armonic. (Marime penodica ~.)
fibroină, FIBROÍNĂ s. f. substanta albuminoida transparenta din alcatuirea fibrei de matase naturala. (< fr. fibroïne)
silică, SILÍCĂ s. (CONSTR.) dinas. (~ este o caramida refractara silicioasa.)
silfă, SÍLFĂ s. v. silfida.
sfruntare, SFRUNTÁRE s. v. înfruntare, sfidare.
sfruntat, SFRUNTÁT adj. arogant, impertinent, insolent, ireverentios, îndraznet, necuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, semet, sfidator, trufas, tantos, (livr.) prezumtios, (rar) neînfrânat, (pop. si fam.) tâfnos, (înv. si reg.) rusinat, (Transilv.) sulhetic, (înv.) nerusinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~; atitudine ~.)
sfruntare, SFRUNTÁRE s. 1. provocare, sfidare. (Arunca cuiva o ~.) 2. aroganta, impertinenta, insolenta, magarie, necuviinta, neobrazare, nerusinare, obraznicie, trufie, tupeu, (rar) semetie, (livr.) morga, prezumtie, (pop. si fam.) tâfna. (E de o ~ revoltatoare.)
sfrunta, SFRUNTÁ vb. v. brava, înfrunta, sfida.
sfredeluş, SFREDELÚS s. 1. (TEHN.) burghias, (reg.) sfredelas, sfredeleac, sfredelecas, sfredelecut. 2. (ENTOM.) sfredel. (~ul este omida fluturelui numit rachitar.)
sfredel, SFRÉDEL s. 1. burghiu. 2. (TEHN.) (pop.) spitelnic. (Cu ~ul se fac gauri în capatâna rotii carutei.) 3. (ENTOM.) sfredelus. (~ul este omida fluturelui numit rachitar.) 4. (ASTRON.; art.) (reg.) spitelnicul (art.), câinele-mic, iezii-caprei (pl.).
ferură, FERÚRĂ s. f. piesa metalica pentru consolidarea elementelor unei constructii. (< fr. ferrure)
sfârşi, SFÂRSÍ vb. 1. v. termina. 2. a finaliza, a ispravi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începuta.) 3. v. desavârsi. 4. v. încheia. 5. a ispravi, a încheia, a închide, a termina. (Sa ~ discutia.) 6. v. conchide. 7. v. iesi. 8. a se încheia, a se termina, (înv. si pop.) a se petrece, (înv. si reg.) a se obârsi. (Toate trec si se ~.) 9. v. absolvi. 10. v. solda. 11. v. lichida. 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ si vacanta!) 14. v. expira. 15. v. consuma. 16. v. înceta. 17. v. muri. 18. v. extenua. 19. v. lihni.
sfiridă, SFIRÍDĂ s. v. adâncitura, cotlon, firida, intrând, nisa, ocnita, scobitura.
sfidare, SFIDÁRE s. 1. bravada, bravare, desfidere, (înv.) desfid. (~ mortii.) 2. înfruntare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 3. provocare, sfruntare. (Arunca cuiva o ~.)
sfida, SFIDÁ vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)
sfeterismos, SFETERISMÓS s. v. defraudare, delapidare, furat, furatura, furt, hotie, pungaseala, pungasie, sustragere.
sfeti, SFETÍ vb. v. amesteca, aparea, arata, clarifica, descurca, deslusi, elucida, explica, ivi, întâmpla, lamuri, limpezi, pica, preciza, trisa.
sfeteriseală, SFETERISEÁLĂ s. v. defraudare, delapidare, furat, furatura, furt, hotie, pungaseala, pungasie, sustragere.
sfeterisi, SFETERISÍ vb. v. defrauda, delapida, fura, lua, sustrage.
sfeterisire, SFETERISÍRE s. v. defraudare, delapidare, furat, furatura, furt, hotie, pungaseala, pungasie, sustragere.
fermenticid, FERMENTICÍD, -Ă adj., s. n. (substanta) care opreste activitatea fermentilor. (< it. fermenticida)
serafim, SERAFÍM s. v. ripida.
fază, FÁZĂ1 s. f. 1. fiecare dintre aspectele succesive pe care le prezinta Luna sau unele planete în timpul revolutiei lor. 2. fiecare dintre starile succesive ale dezvoltarii unui proces din natura sau din societate; etapa, stadiu. o a fi pe ~ = (fam.) a fi atent si a actiona prompt. 3. interval de timp în care are loc o anumita operatie, caracteristica unui ciclu de transformare. 4. (fiz.) fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite. ♢ argument al unei marimi care variaza sinusoidal în timp. 5. (chim.) parte omogena fizic dintr-un sistem eterogen. (< fr. phase)
scut, SCUT s. (MIL.) pavaza, (înv.) aspida, calcan. (Ostas cu ~ si sulita.)
facultate, FACULTÁTE s. f. I. capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala a cuiva care îi permite a se comporta si a actiona într-un anumit fel. ♢ însusire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a actiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactica, stiintifica si administrativa în cadrul unei institutii de învatamânt superior. (< fr. faculté, lat. facultas)
scaiete, SCAIÉTE s. v. ciulin, holera, palamida, scai, scatiu, spin, sticlete, tatarnica, var-ga-ciobanului.
scaiete, SCAIÉTE s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scai, (reg.) palamida, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scai, (reg.) arici, capatânoasa, maciuca-ciobanului. 3. (Centaurea calcitrapa) ghimpe, scai-ghimpos, (reg.) vadana, pasul-dropiei, scai-marunt, sca-iul-dracului, scai-voinicesc. 4. (Carduus kerneri) spin, (reg.) scai. 5. scaietele-popii (Xanthium strumarium) = (reg.) cornuti (pl.), purcelas.
scai, SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) palamida, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, capatânoasa, maciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crapusnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vânat, (reg.) maracini (pl.), samca, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-muceda, spinul-vântului, spin-vânat, sipul-vântului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) palamida, vadana, zglavoc-galben; scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vadana, pasul-dropiei, scai-marunt, scaiul-dracului, scai-vornicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amarea, îndracita, rostogol, scaius, sperioasa, spin, tavalici, buruiana-muceda, caruta-dracului, iarba-magarului, scaiul-vântului, spinta-dracului, sporiul-casei; scai-vânat (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) maracini (pl.), samca, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-muceda, spinul-vântului, spin-vânat, sipul-vântului.
săvârşit, SĂVÂRSÍT adj. v. desavârsit, exceptional, extraordinar, formidabil, gata, ideal, ispravit, încheiat, magistral, minunat, perfect, sfârsit, splendid, sublim, superb, terminat.
săricică, SĂRICÍCĂ s. v. acid citric, acid tartric, alaun, anhidrida arsenioasa, arsenic, clorura mercurica, sare de lamâie, sublimat corosiv, trioxid de arsen.
sărcinată, SĂRCINÁTĂ adj. v. gravida, însarcinata.
extrapiramidal, EXTRAPIRAMIDÁL adj. sistem ~ = ansamblu de fibre aferente si deferente în regiunile subcorticale si subtalamice care servesc motricitatii involuntare si tonusului muscular; sindrom ~ = ansamblu de tulburari ale sistemului piramidal. (< fr. extrapyramidal)
sălăţea, SĂLĂŢEÁ s. (BOT.) 1. v. untisor. 2. (Aposeris foetida) (reg.) salata-câinilor.
săhăidac, SĂHĂIDÁC s. v. sageata, tolba.
săgeată, SĂGEÁTĂ s. 1. (reg.) rapezitor, (înv.) sahaidac. (O~ pornita din arc.) 2. (reg.) sulita. (~ pe mormântul unui tânar.) 3. (CONSTR.) (reg.) sulita. (~ pe coama caselor taranesti.) 4. v. aripa. 5. (TEHN.) (reg.) colur. (~ la aripa morii de vânt.) 6. (TEHN.) fofeaza, (Mold.) col. (~ la moara de vânt.) 7. (GEOGR.) sageata litorala v. cordon litoral. 8. (BOT.) sageata-apei (Sagittaria sagittifolia) = (reg.) iarba-sagetii.
explozie, EXPLÓZIE s. f. 1. reactie fizico-chimica foarte rapida, violenta, însotita de degajare mare de energie, provocata de descompunerea unei substante explozive; detonatie (2). o ~ vulcanica = iesire brusca a lavei, a bombelor vulcanice si gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant si de aer din cilindrul unui motor cu ardere interna. 3. trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 4. (fig.) izbucnire violenta a unui fenomen, a unui sentiment etc. ♢ crestere (brusca) a unei populatii, a cantitatii de informatie etc. 5. a doua faza a articularii unei consoane oclusive, deschiderea brusca a organului fonator si iesirea aerului oprit de organe în actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternica executata la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)
salifebrină, SALIFEBRÍNĂ s. (FARM.) salicilanilida.
salicilină, SALICILÍNĂ s. (FARM.) salicina, salicozida.
sacrare, SACRÁRE s. v. canonizare, confirmare, consacrare, consfintire, întarire, ratificare, sanctionare, sanctiune, sfintire, validare.
sacra, SACRÁ vb. v. canoniza, confirma, consacra, consfinti, întari, ratifica, sanctiona, sfinti, valida.
ruşinat, RUSINÁT adj. v. ademenit, amagit, arogant, corupt, decazut, degradat, depravat, desfrânat, destrabalat, dezmatat, imoral, impertinent, insolent, ireverentios, îndraznet, înjosit, înselat, momit, ne-cuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, pervertit, sedus, semet, sfidator, sfruntat, stricat, trufas, tantos, umilit, vicios.
ruginos, RUGINÓS adj. v. oxidat, ruginit.
rugini, RUGINÍ vb. v. oxida.
ruginire, RUGINÍRE s. v. oxidare.
ruginit, RUGINÍT adj. v. oxidat.
rozinchină, ROZÍNCHINĂ s. v. agrisa, coacaza, stafida.
romboid, ROMBOÍD adj. v. romboidal.
romboidal, ROMBOIDÁL adj. rombic, rombiform, romboid. (De forma ~.)
rombiform, ROMBIFÓRM adj. v. romboidal.
rombic, RÓMBIC adj. v. romboidal.
examen, EXÁMEN s. n. 1. mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor, a aptitudinilor unui elev, student, candidat etc. 2. cercetare, examinare atenta a unui lucru; examinare. o ~ medical = cercetarea starii sanatatii unei persoane de catre un medic. (< fr., lat. examen)
ridat, RIDÁT adj. cret, cutat, încretit, zbârcit, (fam.) smochinit, (fig.) botit, brazdat. (Un obraz ~.)
ridare, RIDÁRE s. cutare, încretire, zbârcire, (fam.) smochinire. (~ pielii obrazului.)
rida, RIDÁ vb. a (se) cuta, a (se) încreti, a (se) zbârci, (fam.) a (se) smochini, (fig.) a (se) boti, a (se) brazda. (Se ~ la obraz.)
rezumător, REZUMĂTÓR adj. v. concentrat, concis, laconic, lapidar, rezumativ, scurt, sintetic, succint, sumar.
rezida, REZIDÁ vb. 1. v. consta. 2. a se afla, a consta, a exista. (Tot secretul ~ în aceea ca ...)
eviscera, EVISCERÁ vb. tr. a evida o cavitate a corpului de organele continute. ♢ a scoate maruntaiele unui peste. (< fr. éviscérer)
evida, EVIDÁ vb. tr. a scobi pe dinauntru, a goli, a scoate. (< fr. évider)
regiune, REGIÚNE s. 1. loc, teren, tinut, zona. (Nu cunoaste bine ~.) 2. v. loc. 3. tinut, (înv.) latura. (În ce ~ ne aflam?) 4. v. meleag. 5. loc, parte, tinut. (Vezi cum e si prin alte ~i.) 6. v. teritoriu. 7. tinut, zona, (înv.) oblastie, olat. (În ~ile calde.) 8. suprafata, teritoriu, zona. (O ~ arida.) 9. v. zona. 10. (ANAT.) regiune inghinala = (înv. si pop.) stinghie.
reexamina, REEXAMINÁ vb. a reasculta. (A ~ un candidat, un student.)
redus, REDÚS adj. 1. mic. (O suprafata ~; de proportii ~.) 2. diminuat, micsorat, scazut. (O suprafata arida ~.) 3. v. limitat. 4. v. insuficient. 5. v. pre-scurtat. 6. v. scurt. 7. concentrat, prescurtat, rezumat, scurtat, (fig.) comprimat, condensat. (O expunere ~.) 8. împutinat, micsorat, scazut. (Numarul lor e acum mult ~.) 9. v. sarac. 10. sarac. (Are un vocabular ~.) 11. încetinit, micsorat, moderat. (Merge cu viteza ~.) 12. v. atenuat. 13. diminuat. 14. v. scazut. 15. coborât, jos, scazut, scoborât. (Temperatura ~.) 16. mic, prost, slab. (O vizibilitate ~.) 17. v. slab. 18. limitat, mic. (Un câstig ~.) 19. limitat, marginit, restrâns. (Trebuinte ~.) 20. v. secundar. 21. v. scazut. 22. insuficient, mic, putin, slab. (Are posibilitati ~ de realizare.) •23. (fig.) v. marginít. 24. v. slab.
recunoaşte, RECUNOÁSTE vb. 1. a cunoaste, a identifica, a sti. (Cum îl poti ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regasi. 4. (JUR.) a confirma, a întari, a valida. (L-a ~ în functie.) 5. (înv.) a cunoaste. (Îsi ~ greseala.) 6. v. marturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a marturisi. (Pâna la urma a ~ ca asa este.)
recunoaştere, RECUNOÁSTERE s. 1. identificare. (~ unui infractor.) 2. (JUR.) confirmare, întarire, validare. (~ unui deputat.) 3. v. marturisire. 4. v. acceptare. 5. apreciere, consideratie. (~ publica a meritelor sale.)
eucoloid, EUCOLOÍD s. m. substanta cu proprietati coloidale, cu un mare grad de polimerizare. (< fr. eucolloïde)
etufor, ETUFÓR s. n. 1. dispozitiv care permite oprirea rapida a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. dispozitiv al unui aparat de proiectie care împiedica propagarea focului de la capul de pelicula aprinsa accidental la restul filmului. (< fr. étouffoir)
etufa, ETUFÁ vb. tr. a distruge crisalida fluturelui de matase din gogosile destinate filarii, prin introducerea gogosilor într-un cuptor special. (< fr. etouffer)
rătutit, RĂTUTÍT adj. v. ametit, baut, beat, cherchelit, fâstâcit, intimidat, îmbatat, încurcat, turmentat, zapacit.
rătuti, RĂTUTÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zapaci.
rătuteală, RĂTUTEÁLĂ s. v. fâstâceala, intimidare, zapa-ceala.
răşină, RĂSÍNĂ s. (CHIM.) rasina alchidica v. alchidal; rasina anionactiva v. anionit; rasina fenolica v. fenoplast.
răspunde, RĂSPÚNDE vb. v. achita, lichida, onora, plati.
răspundere, RĂSPÚNDERE s. v. achitare, lichidare, onorare, plata, platire, raspuns.
răspicare, RĂSPICÁRE s. v. analizare, analiza, cercetare, clarificare, deslusire, dezlegare, elu-cidare, examen, examinare, explicare, explicatie, investigare, investigatie, lamurire, limpezire, precizare, rezol-vare, solutie, solutionare, studiere, studiu.
răspica, RĂSPICÁ vb. v. clarifica, defini, descurca, desface, deslusi, despaturi, determina, dezdoi, elucida, explica, lamuri, limpezi, preciza, stabili.
etilendiamidă, ETILENDIAMÍDĂ s. f. cea mai simpla diamida alifatica solubila în apa, având caracter bazic. (< fr. éthylène-diamide)
rămurea, RĂMUREÁ s. (BOT.) 1. v. ramurica. 2. (la pl.; Clavaria botrytis) (reg.) melosel, opintici (pl.), tocmagel, verzisoara, barba-caprei, burete-cret, creasta-co-cosului. 3. (la pl.; Ramaria botrytis) burete-de-co-nopida.
răfui, RĂFUÍ vb. v. achita, lichida, onora, plati.
ranforsare, RANFORSÁRE s. v. consolidare, întarire.
rai, RAI s. v. panahida, parastas, patul, pomana, rasadnita.
esocide, ESOCÍDE s. f. pl. familie de pesti rapitori de apa dulce: stiuca. (< lat. esocidae)
purpură, PÚRPURĂ s. v. hlamida, mantie.
pupă, PÚPĂ s. (ENTOM.) crisalida, nimfa, (pop.) gogoasa, papusa. (~ a unui fluture.)
escaladă, ESCALÁDĂ s. f. 1. escaladare; catarare, ascensiune. 2. ramura a alpinismului constând din ascensiuni în cursul carora sportivul se catara prin mijloace proprii, prize si reazeme naturale pe care i le ofera stânca. 3. (fig.) cresterea rapida în intensitate, în amploare a unui fenomen social etc. (< fr. escalade)
pulsaţie, PULSÁŢIE s. 1. (FIZIOL.) bataie, palpitare, palpitatie, ticait, tresarire, zbatere, zvâcneala, zvâcnet, zvâcnire, zvâcnit, zvâcnitura, (rar) tresaritura, (înv.) palpit, rasaritura, saltare. (~ inimii.) 2. v. puls. 3. freamat, palpitare, palpitatie, trepidatie. (Simte ~ vietii.)
eruci, ERUCI- elem. "omida". (< fr. éruci-, cf. lat. eruca)
eritroză, ERITRÓZĂ s. f. 1. aspect rosu congestiv al pielii si al mucoaselor. ♢ hiperplazie a tesuturilor formatoare de hematii. 2. monozaharida cu patru atomi de carbon. 3. predispozitie de a rosi. (< fr. érythrose)
provocator, PROVOCATÓR s., adj. 1. s., adj. v. instigator. 2. adj. v. agresiv. 3. adj. v. senzual. 4. adj. v. ostentativ. 5. adj. sfidator. (Un gest ~.) 6. adj. pricinuitor, producator. (Motiv ~ de tulburari.)
provocare, PROVOCÁRE s. 1. v. instigare. 2. v. asmutire. 3. sfidare, sfruntare. (Arunca cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la lupta.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stârnire. (~ unei stari de ...) 6. cauzare, declansare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocatie. (~ unei puternice reactii.)
proteinăconjugată, PROTEINĂ CONJUGÁTĂ s. v. proteida.
protecţie, PROTÉCŢIE s. 1. sprijin, (înv.) regea, regealâc, (reg. fig.) propta. (Îi serveste ca ~.) 2. aparare, ocrotire, sprijin, (înv. si pop.) obladuire, (înv.) aparamânt, scuteala, scutinta, scutire, (fig.) scut. (~ împotriva ...) 3. v. ajutor. 4. grija, ocrotire, (fig.) aripa, pavaza, scut. (Se afla sub ~ lor.) 5. ajutor, ocrotire, patronaj, sprijin, tutela, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ unei socie-tati de binefacere.) 6. v. egida. 7. v. favoare. 8. v. apa-rare.
erbicida, ERBICIDÁ vb. tr. a aplica erbicide pe un teren. (< erbicid)
proptea, PROPTEÁ s. pop, reazem, sprijin, sustinere, (rar) sprijinitoare, (pop.) poprea, (reg.) pripoana, propta, propteala, proptis, sprait, (prin Munt. si Olt.) papainog, (Transilv.) sos, (înv.) rezematura, sprijineala, sprijoana. (~ pentru consolidarea gardului.)
epulis, ÉPULIS s. n. tumoare inflamatorie a mucoasei gingivale; epulida. (< fr. épulis)
prontosilalb, PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamida.
prânz, PRÂNZ s. v. miazazi, micul dejun, panahida, parastas, pomana, sud.
prilej, PRILÉJ s. 1. v. ocazie. 2. v. împrejurare. 3. împrejurare, întâmplare, ocazie. (~ul a facut ca ...) 4. motiv, ocazie, pretext, pricina, (înv. si reg.) pofida, (înv.) pricinuire, (înv., în Transilv.) podoima. (Cauta ~ de cearta.) 5. v. cauza.
eoantrop, EOANTRÓP s. m. maimuta antropoida fosila foarte asemanatoare cu omul; omul de Piltdown. (< fr. éoanthropus)
prezumţios, PREZUMŢIÓS adj. v. arogant, fudul, gran-doman, impertinent, infatuat, insolent, ireverentios, încrezut, îndraznet, în-fumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, necuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, orgolios, semet, sfidator, sfruntat, trufas, tantos, vanitos.
entomoză, ENTOMÓZĂ s. f. stare morbida determinata de insecte. (< fr. entomose)
prezidui, PREZIDUÍ vb. v. conduce, prezida.
prezidare, PREZIDÁRE s. conducere. (~ a unei sedinte.)
prezida, PREZIDÁ vb. a conduce, (înv.) a presedea, a prezidui. (Cine ~ sedinta?)
pretendent, PRETENDÉNT s. 1. (înv.) petitor, pretendator. (~ la domnie, la o demnitate etc.) 2. v. candidat.
pretendator, PRETENDATÓR s. v. candidat, pretendent.
preşedea, PRESEDEÁ vb. v. conduce, prezida.
engraulide, ENGRAULÍDE s. n. pl. familie de pesti marini mici, cu gura mare: hamsia. (< lat. engraulidae)
prăpădi, PRĂPĂDÍ vb. 1. v. distruge. 2. a desfiinta, a distruge, a lichida, a nimici, (fig.) a topi. (A ~ pur si simplu totul în cale.) 3. v. masacra. 4. v. nimici. 5. v. muri. 6. a (se) distruge, a (se) nenoroci, (înv. si reg.) a (se) ticalosi, (fig.) a se ruina. (Bautura l-a ~.) 7. v. mistui. 8. a (se) distruge, a (se) nimici, a (se) strica. (Ploaia a ~ recolta.) 9. v. cheltui.
praştie, PRÁSTIE s. (reg.) rapezitor, (Mold. si Transilv.) proasca, (prin Ban. si Transilv.) pusca, (prin Ban.) slaidar. (~ de aruncat pietricele.)
emulsoid, EMULSOÍD s. n. sistem coloidal în care mediul de dispersie e lichid, iar faza dispersa are proprietatile unui lichid; coloid liofil. (< fr. émulsoïde)
povăţui, POVĂŢUÍ vb. v. calauzi, cârmui, comanda, conduce, dirigui, dirija, domni, ghida, guverna, îndruma, orienta, stapâni.
elucida, ELUCIDÁ vb. tr. a clarifica, a limpezi, a lamuri o problema. (< fr. élucider, lat. lucidare)
eloxare, ELOXÁRE s. f. procedeu electrochimic de tratare a aluminiului în vederea protejarii lui contra oxidarii; eloxaj. (< eloxa)
elipsoidal, ELIPSOIDÁL, -Ă adj. în forma de elipsoid. (< fr. ellipsoïdal)
elida, ELIDÁ vb. tr. a face o eliziune. (< fr. élider, lat. elidere, a scoate)
elicoidal, ELICOIDÁL, -Ă adj. în forma de elice. (< fr. hélicoïdal)
elicoid, ELICOÍD s. n. substanta (volumul) generat(a) de o curba supusa unei miscari elicoidale. (< fr. hélicoïde)
pogan, POGÁN adj. v. colosal, diform, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, hidos, hâd, infernal, înfiorator, îngrozitor, înspaimântator, monstruos, naprasnic, necredincios, pagân, pocit, puternic, respingator, robust, schimo-nosit, slut, solid, strasnic, strâmb, tare, teribil, urât, viguros, vânjos, voinic, zdravan.
electrostenoliză, ELECTROSTENOLÍZĂ s. f. depunere de ioni sau de particule coloidale pe peretii interiori ai tuburilor capilare sub actiunea unui câmp electric. (< fr. électrosténolyse)
poamă, POÁMĂ s. v. categorie, fel, gen, pruna, soi, specie, speta, stafida, strugure, tip, vita de vie.
pliroforie, PLIROFORÍE s. v. clarificare, cunostinta, deslusire, dezlegare, elucidare, expli-care, explicatie, informatie, lamurire, limpezire, precizare, rezolvare, solu-tie, solutionare, stire, veste.
pliroforisi, PLIROFORISÍ vb. v. asigura, cerceta, clarifica, convinge, descurca, deslusi, documenta, elucida, explica, informa, încredinta, lamuri, limpezi, preciza, studia, vedea.
plini, PLINÍ vb. v. achita, comite, completa, efectua, executa, face, faptui, împlini, îndeplini, înfaptui, întregi, lichida, onora, plati, realiza, rotunji, satisface, savârsi, umple.
electroforeză, ELECTROFORÉZĂ s. f. 1. deplasare sub actiunea curentului electric a particulelor coloidale sau în suspensie spre anod (anoforeza) sau catod (cataforeza). 2. analiza a diferitelor fractiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei (1). (< fr. électrophorèse)
electrodializă, ELECTRODIALÍZĂ s. f. dializa care poate fi accelerata prin actiunea simultana a curentului electric cu o solutie coloidala. (< fr. électrodialyse)
electroconcentrare, ELECTROCONCENTRÁRE s. f. concentrare a unei solutii coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie catre anod sau catod, sub curentul continuu. (dupa fr. éelectroconcentration)
plaşcă, PLÁSCĂ s. v. cretisoara, cuirasa, hlamida, mantie, napasta, platosa, prostovol, rasplata, recompensa.
elastină, ELASTÍNĂ s. f. substanta organica albuminoida care intra în compozitia fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor sangvine, pielii etc. (< fr. élastine)
pâinişoară, PÂINISOÁRĂ s. 1. v. pâinica. 2. (BOT.; Russula lepida) (reg.) oita, bureti-de-spini (pl.), bureti-rosii (pl.). 3. (BOT.; Russula integra) (reg.) vinetica.
elagic, ELÁGIC adj. (despre acizi) obtinut prin oxidarea acidului galic. (< fr. ellagique)
piramidal, PIRAMIDÁL adj. v. colosal, enorm, exceptio-nal, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrait, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunos-cut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, ne-maivazut, nesfârsit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic,urias.
efluent, EFLUÉNT, -Ă adj., s. n. (solutie lichida sau gazoasa) care emana dintr-un recipient. (< fr. effluent, lat. effluens)
pietroşel, PIETROSÉL s. v. cânepar, ochiul-boului, palamida-de-balta, pitulice.
pietrar, PIETRÁR s. v. pescar, pescarel, pescarus, pietrosel, porcusor, prundaras, sobar, zidar.
pierde, PIÉRDE vb. v. asasina, avorta, compromite, discredita, distruge, fâstâci, intimida, încurca, nimici, omorî, potopi, prapadi, sfarâma, suprima, ucide, zapaci, zdrobi, zvânta.
petunie, PETÚNIE s. (BOT.; Petunia hybrida) (reg.) leicuta, parfum, tolcerut, vinete (pl.), buna-dimineata.
peşteledracului, PESTELE-DRÁCULUI s. v. palamida-de-balta.
peşteţigănesc, PESTE-ŢIGĂNÉSC s. v. avat, ghidrin, palamida-de-balta.
pescăruş, PESCĂRÚS s. (ORNIT.) 1. v. martin. 2. v. pescar. 3. v. martin. 4. (Sterna si Alcedo) (livr.) goeland. 5. v. pescar. 6. (Sterna hirundo) chirighita, râbar, (reg.) pescar, pescarita, rândunica-de-mare. 7. v. pescarel. 8. v. pescaras. 9. (Alcedo hispida) (înv.) ielcovan.
persantin, PERSANTÍN s. (FARM.) dipiridamol.
perfect, PERFÉCT adj., interj., s. 1. adj. desavârsit, exceptional, extraordinar, formidabil, ideal, magistral, minunat, splendid, sublim, superb, (înv.) savârsit. (O interpretare ~.) 2. adj. v. ireprosabil. 3. adj. desavârsit, sfânt. (~ nevinovatie!) 4. adj. v. absolut. 5. interj. v. bravo! 6. s., adj. (GRAM.) v. trecut. 7. s. (GRAM.) perfectul simplu = (înv.) timpul savârsit.
peponidă, PEPONÍDĂ s. v. melonida.
pentoxid, PENTOXÍD s. (CHIM.) pentoxid de azot = anhidrida azotica; pentoxid de fosfor = anhidrida fosforica.
pedagogic, PEDAGÓGIC adj. 1. (înv.) pedagogicesc. (Seminar ~.) 2. educativ. (Cerinte ~.) 3. didactic. (Practi-ca ~.)
ecografie, ECOGRAFÍE1 s. f. 1. metoda de apreciere a densitatii tesuturilor cu ajutorul ecoului reflectat de vibratiile ultrasonore; ultrasonografie. 2. impulsie morbida, la unii alienati, de a repeta de mai multe ori unele cuvinte scrise. (< fr. échogramine, engl. echogram)
păpuşă, PĂPÚSĂ s. v. baschie, ciochie, crisalida, nimfa, porumb, pupa, stiulete.
patronaj, PATRONÁJ s. 1. v. ajutor. 2. v. egida.
patrie, PÁTRIE s. tara, (înv. si pop.) mosie, (pop. si poetic) glie, (înv.) nastere, (grecism înv.) patrida. (Sa ne aparam ~.)
dyke, DYKE [DAIC] s. n. filon de lava injectata si consolidata în crapatura unui con vulcanic, care, prin eroziunea terenurilor, ramâne în relief, ca un zid escarpat. (< engl. dyke)
partid, PARTÍD s. (POL.) (înv.) partida. (Un ~ democrat.)
partid, PARTÍD s. v. grupare, partida, tabara.
duracid, DURACÍD s. m. aliaj de fier si siliciu, rezistent la actiunea acizilor si la oxidare. (< dur + acid)
parte, PÁRTE s. v. destin, dotatie, dota, fatalitate, grupare, menire, molecula, noroc, partida, predestinare, rol, soarta, tabara, ursita, zestre, zodie.
duplicator, DUPLICATÓR s. n. masina de birou care permite reproducerea rapida a unui document într-un mare numar de exemplare. (< fr. duplicateur)
paratifos, PARATÍFOS s. (MED.) febra paratifoida.
parastas, PARASTÁS s. (BIS.) panahida, pomana, (reg.) prânz, rai.
dublu, DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; îndoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♢ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de catre jucator de doua ori în momentul primirii sau în lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)
oxidaţie, OXIDÁŢIE s. v. hematoza, oxigenare.
oxigena, OXIGENÁ vb. (FIZIOL.) (înv.) a (se) oxida. (Sângele se ~.)
oxida, OXIDÁ vb. (CHIM.) a (se) rugini, (pop.) a (se) cocli. (Un metal care s-a ~.)
oxida, OXIDÁ vb. v. oxigena.
oxidare, OXIDÁRE s. (CHIM.) oxidatie, ruginire, (pop.) coclire. (~ unui metal.)
oxidat, OXIDÁT adj. (CHIM.) ruginit, (înv. si pop.) ruginos, (pop.) coclit. (Metal ~.)
oxidaţie, OXIDÁŢIE s. v. oxidare.
ovoid, OVOÍD adj. v. ovoidal.
ovoidal, OVOIDÁL adj. ovat, oviform, ovoid.
oxialdehidă, OXIALDEHÍDĂ s. v. hidroxialdehida.
oviform, OVIFÓRM adj. v. ovoidal.
ovat, OVÁT adj. ovoidal.
druid, DRUÍD s. m. preot la vechii celti, alesi pe viata de catre nobilimea tribala, care au jucat un rol important în viata juridica si politica, pâna la cucerirea Galiei de catre romani. (< fr. druide, lat. druida)
driopitec, DRIOPITÉC s. m. maimuta fosila antropoida arboricola. (< fr. dryopithèque)
osar, OSÁR s. v. palamida-de-balta.
oprimare, OPRIMÁRE s. asuprire, exploatare, împilare, napastuire, opresiune, persecutare, persecutie, prigoana, prigonire, urgisire, (pop.) asupreala, silnicie, (înv.) avanie, obida, obidire, obijduire, strânsoare, (fig.) apasare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)
opintici, OPINTÍCI s. pl. v. burete-de-conopida, ghebe, ramurele, râscov, tocmagel.
omorât, OMORÂT adj. asasinat, suprimat, ucis, (pop.) rapus, (fam. fig.) achitat, curatat, lichidat. (O persoana ~.)
omorâre, OMORÂRE s. 1. asasinare, suprimare, ucidere, (rar) ucis, (pop.) rapunere, (înv.) ucigatura, (fam. fig.) achitare, curatare, lichidare. (~ unei persoane.) 2. v. crima. 3. v. sinucidere.
omorî, OMORÎ vb. 1. a asasina, a suprima, a ucide, (rar) a masacra, (înv. si pop.) a prapadi, a sfârsi, (pop.) a dovedi, a gati, a rapune, (înv. si reg.) a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, (reg.) a matrasi, a prada, (Mold.) a stropsi, (înv.) a cumpli, a pierde, a savârsi, a seca, a strica, (înv. si pop. fig.) a muta, (fam. fig.) a achita, a curata, a lichida, (arg.) a mierli. (A ~ pe cineva.) 2. v. sinucide.
omidaurs, OMIDAÚRS s. (ENTOM.) (reg.) mâta-popii.
donjuanism, DONJUANÍSM s. n. 1. atitudine, caracter de donjuan. 2. atractie morbida pentru sexul feminin, cu imposibilitatea stabilirii unei relatii stabile. (< fr. donjuanisme)
ocrotire, OCROTÍRE s. 1. v. aparare. 2. aparare, protectie, sprijin, (înv. si pop.) obladuire, (înv.) aparamânt, scuteala, scutinta, scutire, (fig.) scut. (Serveste ca ~ împotriva ...) 3. protejare, sprijinire, sustinere, (rar) proteguire. (~ batrânetelor lui.) 4. v. ajutor. 5. grija, protectie, (fig.) aripa, pavaza, scut. (Se afla sub ~ lor.) 6. ajutor, patronaj, protectie, sprijin, tutela, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ unei societati de binefacere.) 7. v. egida.
ocazie, OCÁZIE s. 1. prilej, (înv. si reg.) pont, (înv.) ceas, zaman. (Asteapta o ~ potrivita.) 2. v. împrejurare. 3. v. prilej. 4. motiv, pretext, pricina, prilej, (înv. si reg.) pofida, (înv.) pricinuire, (înv., în Transilv.) podoima. (Cauta ~ de cearta.)
ocară, OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecatie, (livr.) maledictie. (Poeziile contineau multe ~.) 2. batjocura, rusine, (înv. si pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a facut de ~.) 3. afront, injurie, insulta. jignire, ofensa, rusine, umilinta, (livr.) ultraj, vexatiune, (pop.) hula, sudalma, suduitura, (înv.) basau, dosada, înfruntare, necinste, obida, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)
obraznic, OBRÁZNIC adj., s. 1. adj. arogant, impertinent, insolent, ireverentios, îndraznet, necuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, semet, sfidator, sfruntat, trufas, tantos, (livr.) prezumtios, (rar) neînfrânat, (fam.) tupeist, (pop. si fam.) tâfnos, (înv. si reg.) rusinat, (Transilv.) sulhetic, (înv.) nerusinos, (fam. fig.) botos. (Un om ~.) 2. s. v. obraznicatura.
oblăduire, OBLĂDUÍRE s. v. egida.
docimologie, DOCIMOLOGÍE s. f. disciplina care cerceteaza problemele examinarii si notarii elevilor, a candidatilor la examene si concursuri. (< fr. docimologie)
docimazie, DOCIMAZÍE s. f. 1. mod de verificare si selectionare a candidatilor la magistraturi, oratorie etc. în Atena antica. 2. cercetare a cauzelor unui deces prin examinarea organelor dupa autopsie. 3. disciplina care determina proportia de metale utilizabile continute de minereuri; docimastica (II). (< fr. docimasie, gr. dokimasia)
docent, DOCÉNT s. m. grad didactic în învatamântul superior corespunzator celui de conferentiar universitar. (< germ. Dozent)
număra, NUMĂRÁ vb. v. achita, aprecia, boteza, calcula, chema, chibzui, considera, crede, denumi, enumera, gasi, gândi, intitula, însira, însirui, judeca, lichida, numi, onora, opina, plati, porecli, socoti, spune, supranumi.
nişă, NÍSĂ s. adâncitura, cotlon, firida, intrând, ocnita, scobitura, (înv.) sfirida. (Vasul era pus într-o ~.)
nimicit, NIMICÍT adj. 1. v. distrus. 2. distrus, exterminat, stârpit. (O populatie ~.) 3. distrus, lichidat, potopit, prapadit, sfarâmat, zdrobit, (înv. si pop.) risipit, (pop.) zdrumicat, (înv.) stropsit. (Dus-manul zacea ~.) 4. distrus, zdrobit, (înv. si reg.) spart. (O cetate ~.)
nimicire, NIMICÍRE s. 1. v. distrugere. 2. v. masacrare. 3. distrugere, lichidare, potopire, prapadire, sfarâmare, zdrobire, (înv. si pop.) pierdere, risipire, (pop.) zdrumicare. (~ armatei dusmane în lupta.) 4. distrugere, zdrobire, (înv.) spargere. (~ Sodomei si a Gomorei.) 5. distrugere, prapadire, stricare. (~ recoltei din cauza ploii.)
nimici, NIMICÍ vb. 1. v. distruge. 2. a desfiinta, a distruge, a lichida, a prapadi, (fig.) a topi. (Au ~ pur si simplu totul în calea lor.) 3. v. masacra. 4. a distruge, a potopi, a prapadi, a sfarâma, a zdrobi, a zvânta, (înv. si pop.) a pierde, a rapune, a risipi, (pop.) a ispravi, a zdrumica, (înv. si reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potrosi, (înv.) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropsi, a târî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~pe dusmani.) 5. a distruge, a rade, a zdrobi, (înv. si reg.) a sparge, (fig.) a pulveriza, a sterge. (Au ~ cetatea dusmana.) 6. v. mistui. 7. a (se) distruge, a (se) prapadi, a (se) strica. (Ploaia a ~ recolta.) 8. a distruge, (fig.) a sfarâma, a ucide, a zdrobi. (I-a ~ toate visurile.)
nimfă, NÍMFĂ s. v. crisalida.
nevoie, NEVÓIE s. 1. v. cerinta. 2. v. trebuinta. 3. necesitate, trebuinta, (înv. si pop.) treaba, (înv. si reg.) lipsa. (Material didactic pentru ~ile scolii generale.) 4. (la pl. art.) v. necesitatile. 5. v. saracie. 6. v. dificultate. 7. v. încercare. 8. v. necaz.
ditionic, DITIÓNIC adj. acid ~ = acid oxigenat al sulfului, rezultat prin oxidarea acidului sulfuros. (< fr. dithionique)
distrugător, DISTRUGĂTÓR, -OÁRE I. adj. care distruge, nimicitor; distructiv. II. s. n. nava militara rapida, înarmata cu tunuri, rachete si torpile, destinata lovirii torpiloarelor si submarinelor, precum si pentru protectia navelor mari, a convoaielor; contratorpilor. (dupa fr. destructeur, lat. destructor, /II/ engl. destroyer)
neruşinos, NERUSINÓS adj. v. arogant, impertinent, insolent, ireverentios, îndraznet, necuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, semet, sfidator, sfruntat, trufas, tantos.
neoxidabil, NEOXIDÁBIL adj. v. inoxidabil.
nemţişor, NEMŢISÓR s. (BOT.; Delphinium consolida sau Consolida regalis) (reg.) gâlceava, nemerisori (pl.), pinten, pintenasi (pl.), taponisi (pl.), toporasi (pl.), totnici (pl.), cizma-cucului, mararul-câmpului.
neînfrânat, NEÎNFRÂNÁT adj. v. arogant, impertinent, insolent, ireverentios, îndraznet, ne-cuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, semet, sfidator, sfruntat, trufas, tantos.
dispaşă, DISPÁSĂ s. f. (mar.) document de lichidare a unei avarii, întocmit de dispasor. (< fr. dispache)
dismetrie, DISMETRÍE s. f. (med.) imposibilitate de a masura si ghida miscarile. (< fr. dysmétrie)
necrezut, NECREZÚT adj. v. colosal, enorm, excepti-onal, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, gro-zav, imens, incredibil, infinit, neauzit, nebun, necredibil, negrait, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîn-tâlnit, nemaipomenit, nemaivazut, nesfârsit, nespus, neverosimil, teribil, uimitor, uluitor, unic, urias.
discontinuitate, DISCONTINUITÁTE s. f. 1. lipsa de continuitate; întrerupere. ♢ (mat., fiz.) variatie brusca, în salturi, a valorii unei marimi; trecerea de la o valoare la alta, fara parcurgerea valorilor intermediare. ♢ modificare rapida a valorii unui element meteorologic pe distante mici. 2. categorie filozofica desemnând distributia si succesiunea cu întreruperi în spatiu si timp a materiei. (< fr. discontinuité)
discoidal, DISCOIDÁL, -Ă adj. discoid. (< fr. discoïdal)
discoid, DISCOÍD, -Ă adj. în forma de disc; discoidal; disciform. (< fr. discoïde)
diplogeneză, DIPLOGENÉZĂ s. f. 1. dublare a organelor vegetale, care sunt în mod obisnuit singuratice. 2. producere de forme noi pe cale de hibridatie între plante apartinând unor genuri si familii diferite. 3. monstruozitate caracterizata prin reunirea a doi fetusi într-un singur corp. (< fr. diplogenèse)
dioscoreacee, DIOSCOREACÉE s. f. pl. familie de plante monocotiledonate înrudite cu amarilidaceele: ignama si altele. (< fr. dioscoréacées)
muşcatuldracului, MUSCATUL-DRÁCULUI s. (BOT.; Scabiosa lucida) (reg.) sipica.
dihibridism, DIHIBRIDÍSM s. n. dihibridare. (< fr. dihybridisme)
dihibridare, DIHIBRIDÁRE s. f. hibridare experimentala între genitori din doua soiuri sau specii cu caractere diferite; dihibridism. (< di1- + hibridare)
dihibrid, DIHIBRÍD s. m. hibrid rezultat din dihibridare. (< fr. dihybride)
digrafie, DIGRAFÍE s. f. 1. contabilitate tinuta în partida dubla. 2. examen radiologic care permite realizarea unei imagini în doua situatii functionale diferite. (< fr. digraphie)
diglosie, DIGLOSÍE s. f. 1. malformatie dintr-o limba bifida. 2. coexistenta, în aceeasi tara, a doua limbi diferite (una savanta si alta populara) sau a doua stadii ale aceleiasi limbi. (< fr. diglossie)
moş, MOS s. v. ascendent, bunic, ghibort, înaintas, nas, palamida-de-balta, tata mare, unchi.
difosgen, DIFOSGÉN s. n. substanta toxica de lupta, lichida, asema-natoare fosfogenului. (< fr. diphosgène)
monoză, MONÓZĂ s. v. monozaharida.
molidar, MOLIDÁR s. v. brad, molid.
molid, MOLÍD s. (BOT.) 1. (Picea abies) brad rosu, (reg.) târs, (Transilv.) sihla. 2. (Picea excelsa) brad, (reg.) molete, molidar.
didascalie, DIDASCALÍE s. f. instructiune data actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecesti. ♢ nota, indicatie care se punea înaintea unei piese de teatru la latini. (< fr. didascalie, gr. didaskalia)
didactil, DIDACTÍL, -Ă adj. (despre animale) cu doua degete. (< fr. didactyle)
didacticist, DIDACTICÍST, -Ă adj. cu un ton exagerat didactic, profesional. (dupa it. didatticisto)
didactician, DIDACTICÍAN, -Ă s. m. f. specialist în didactica. (< fr. didacticien)
didacticism, DIDACTICÍSM s. n. folosire exagerata a principiilor si metodelor didactice; tendinta de a instrui cu orice pret. (dupa it. didatticismo)
didacticial, DIDACTICIÁL s. n. ansamblu de programe informatice cu scopuri didactice. (< fr. didacticiel)
didactic, DIDÁCTIC, -Ă I. adj. de, pentru învatamânt, referitor la învatamânt. ♢ destinat instruirii. o literatura ~a = gen de literatura care îsi propune sa instruiasca, sa informeze, sa educe moral. ♢ (peior.) arid, sec. II. s. f. disciplina pedagogica care studiaza principiile si metodele de învatamânt. (< fr. didactique, gr. didaktikos)
didactecă, DIDACTÉCĂ s. f. biblioteca de programe educative. (< fr. didacthèque)
didact, -DIDÁCT elem. "care a învatat". (< fr. -didacte, cf. gr. didaskein, a învata)
moderniza, MODERNIZÁ vb. 1. v. renova. 2. v. sistematiza. 3. a înnoi. (A ~ mijloacele didactice de predare.)
dicarion, DICARIÓN s. m. celula haploida din hifele sau miceliul unor ciuperci, cu doua nuclee. (< fr. dicaryon)
mâţapopii, MÂŢA-PÓPII s. v. cantarida, câinele-babei, gândac-de-frasin, omida-urs, pisica-popii, scolopendra.
diaree, DIARÉE s. f. boala constând în evacuarea frecventa a materiilor fecale de consistenta lichida. (< fr. diarhée)
diamidă, DIAMÍDĂ s. f. corp care poseda doua functii amida. (< fr. diamide)
mâncătorie, MÂNCĂTORÍE s. v. delapidare, escrocherie, frauda, hotie, intriga, masinatie, unel-tire.
dializă, DIALÍZĂ s. f. 1. metoda terapeutica de dezintoxicare a sângelui în insuficienta renala. 2. procedeu de separare a corpilor coloidali trecându-i printr-o membrana semipermeabila. (< fr. dialyse)
mâhnire, MÂHNÍRE s. 1. amaraciune, întristare, necaz, suparare, tristete, (înv. si pop.) obidire, (pop.) obida, (înv. si reg.) scârba, (Transilv., Mold. si Bucov.) banat, (înv.) mâhneala, mâhniciune, scârbie, (fig.) catranire. (Ţi-a trecut ~?) 2. îndurerare, întristare, (fig.) ranire. (~ unei persoane.) 3. v. întristare. 4. v. posomoreala.
dialdehidă, DIALDEHÍDĂ s. f. corp chimic care poseda doua functii aldehida. (< fr. dialdéhyde)
mistrie, MISTRÍE s. (TEHN.) (reg.) maia, mala, malauca, palma, tesla, (înv.) maian. (~ zidarului.)
mirabil, MIRÁBIL adj. v. colosal, enorm, exceptional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrait, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivazut, nesfârsit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, urias.
dezoxigena, DEZOXIGENÁ vb. tr. a dezoxida. (< fr. désoxygener)
dezoxidaţie, DEZOXIDÁŢIE s. f. dezoxidare. (< fr. désoxydation)
dezoxidant, DEZOXIDÁNT, -Ă adj., s. m. (substanta) care dezoxideaza. (< fr. désoxydant)
dezoxida, DEZOXIDÁ vb. tr. a îndeparta oxigenul dintr-o substanta; a dezoxigena. (< fr. désoxyder)
minge, MÍNGE s. (în unele sporturi) balon, (reg.) hapuc, (Transilv. si Olt.) cotca, (Ban. si Transilv.) pila, (prin Ban.) pulma, (Transilv. si Ban.) surduca, (arg.) basica. (Bate ~ pe maidan.)
miji, MIJÍ vb. v. calauzi, conduce, dirija, ghida, îndruma, povatui, sfatui.
metanal, METANÁL s. v. formaldehida.
metaloproteidă, METALOPROTEÍDĂ s. v. cromproteida.
dezarmare, DEZARMÁRE s. f. actiunea de a dezarma; complex de masuri prin aplicarea carora se urmareste lichidarea sau limitarea armamentelor si a fortelor armate ale statelor, inclusiv a armelor de distrugere în masa. (< dezarma)
merişor, MERISÓR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis-idaea) smirdar, coacaz-de-munte, (reg.) coacaza, cocazar. 2. (Pyrola secunda) brabanoc, perisor, (reg.) verdeata-iernii.
melonidă, MELONÍDĂ s. (BOT.) peponida. (Tipul de fruct numit ~.)
meloşel, MELOSÉL s. v. burete-de-conopida, creas-ta-cocosului, ramurele.
melc, MELC s. 1. (ZOOL.) gasteropod, gastropod, (pop.) bourel, culbec, (reg.) babita, (în jocurile de copii) codobelc. 2. (ZOOL.) melc fara casa v. limax. 3. melc membranos v. cohlee. 4. melcul lui Pascal v. cardioida.
dextroză, DEXTRÓZĂ s. f. glucoza dextrogira obtinuta prin hidroliza acida a zaharului, amidonului, celulozei etc. (< fr. dextrose)
meditare, MEDITÁRE s. 1. v. cugetare. 2. meditatie, pregatire, preparare. (~ unui candidat la facultate.)
meci, MECI s. (SPORT) disputa, întâlnire, întrecere, joc, partida. (~ul a durat doar trei minute.)
deturna, DETURNÁ vb. tr. 1. a întrebuinta ilegal (fonduri) în alt scop decât acela pentru care au fost destinate. ♢ a delapida. 2. a abate, a devia, a schimba directia. ♢ a fura un vehicul aerian în scop de santaj sau ca act de piraterie aeriana. (< fr. détourner)
detonaţie, DETONÁŢIE s. f. 1. zgomot produs de o explozie; detunatura. 2. ardere extrem de rapida a unei substante într-un spatiu închis, însotita de o degajare instantanee de gaze si de un zgomot caracteristic. (< fr. détonation)
mauăr, MÁUĂR s. v. dulgher, lemnar, zidar.
desublima, DESUBLIMÁ vb. intr., tr. (despre substante) a trece direct din stare gazoasa în stare solida. (< fr. désublimer)
desolidariza, DESOLIDARIZÁ vb. I. tr. a desface, a detasa o parte dintr-un întreg solidarizat. II. refl. a nu mai fi solidar, a se rupe de cineva. (< fr. désolidariser)
desista, DESISTÁ vb. refl. 1. (jur.) a renunta la o actiune, la urmarirea în justitie. ♢ a abandona savârsirea unei infractiuni. 2. a-si retrage candidatura înainte de alegeri. (< fr. désister)
mantie, MÁNTIE s. 1. (înv.) manta, manta, mantela. (Purta o ~ larga.) 2. v. hlamida.
desfide, DESFÍDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) sa dovedeasca un lucru stiind ca nu va reusi; a declara, a spune cuiva ca nu este crezut, ca e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (dupa fr. défier, lat. deffidere)
manin, MANÍN adj. v. colosal, enorm, exceptional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrait, neînchipuit, nemaiauzit, ne-maicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipo-menit, nemaivazut, nesfârsit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, urias.
malversaţie, MALVERSÁŢIE s. v. delapidare, escrocherie, frauda, hotie.
maidan, MAIDÁN s. teren viran, (înv.) viranea. (Jucau mingea pe un ~.)
lumina, LUMINÁ vb. v. clarifica, descurca, deslusi, elucida, explica, lamuri, limpezi, preciza.
dermatoplast, DERMATOPLÁST s. n. citoplasma si nucleul, închise într-o membrana solida, formând un aparat vegetativ. (< fr. dermatoplaste)
logodnic, LOGÓDNIC s. (înv.) fidantat, voinea. (Fata are un ~.)
logodi, LOGODÍ vb. (reg.) a (se) tocmi, (Transilv.) a (se) credinti, a (se) încredinta, (înv.) a (se) aravonisi, a (se) fidanta, a (se) jurui. (Tinerii s-au ~.)
depuncta, DEPUNCTÁ vb. tr. a reduce, în functie de erori, punctajul unui candidat sau concurent la o competitie, la un examen. (< de1- + puncta)
lingoare, LINGOÁRE s. v. febra tifoida, tifos.
limbă, LÍMBĂ s. 1. (LINGV.) (livr.) idiom. (O ~ romanica.) 2. (LINGV.) limba neogreaca = limba romaica; limba romaica v. limba neogreaca; limba veche slava v. paleoslava; limba ariana v. limba indo-ariana, limba indo-iraniana; limba indo-ariana = limba ariana, limba indo-iraniana; limba indo-iraniana = limba ariana, limba indo-ariana. 3. v. limbaj. 4. v. exprimare. 5. aratator, (Transilv.) manos, (prin Transilv.) mutatau, (Ban.) tagar. (~ la ceas.) 6. v. încaltator. 7. v. tais. 8. v. cutit. 9. v. pisc. 10. (reg.) gârlici, pridvor, tinda. (~ la plasa de pescuit.) 11. v. bucata. 12. (BOT.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palma. 13. (BOT.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = navalnic, (rar) scolopendra, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-marii = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbusoara; limba-mielului (Borrago officinalis) = aratel, boranta, otratel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) palamida; limba-soacrei (Opuntia) = opuntia. 14. (IHT.) limba-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) soarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosa, soarece-de-mare.
lichidat, LICHIDÁT adj. v. asasinat, omorât, suprimat, ucis.
lichidare, LICHIDÁRE s. v. asasinare, omorâre, suprimare, ucidere.
lichida, LICHIDÁ vb. v. asasina, omorî, suprima, ucide.
lichidare, LICHIDÁRE s. 1. încheiere, terminare. (~ tuturor socotelilor.) 2. desfiintare, stârpire, suprimare. (~ abuzurilor.) 3. v. nimicire. 4. achitare, onorare, plata, platire, (înv.) raspundere. (~ unei datorii.)
lichida, LICHIDÁ vb. 1. a încheia, a sfârsi, a termina. (A ~ toate socotelile.) 2. a desfiinta, a stârpi, a suprima. (A ~ abuzurile.) 3. (fig.) a sparge. (Au încercat sa ~ greva.) 4. v. nimici. 5. v. achita.
lăuruscă, LĂURÚSCĂ s. (BOT.; Vitis silvestris) (reg.) aguridar.
lătra, LĂTRÁ vb. a hamai, (pop.) a bate, (reg.) a blehai, (prin Ban.) a puidai, (Mold.) a zapai. (Câinii ~.)
lămurire, LĂMURÍRE s. 1. clarificare, deslusire, dezlegare, elucidare, explicare, explicatie, limpezire, precizare, rezolvare, solutie, solutionare, (înv.) pliroforie, raspicare, (fig.) cheie, descâlcire. (~ unei probleme complicate.) 2. clarificare, dumerire, edificare. (~ lui într-o problema.) 3. v. indicatie. 4. v. instructiuni.
lămuri, LĂMURÍ vb. 1. a (se) clarifica, a (se) descurca, a (se) deslusi, a (se) elucida, a (se) explica, a (se) limpezi, a (se) preciza, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) raspica, a (se) sfeti, (fig.) a (se) descâlci, a (se) lumina. (Problema a fost ~.) 2. v. rezolva. 3. v. dumeri. 4. a (se) clarifica, a (se) dumeri, a (se) edifica. (S-a ~ imediat dupa ce a vazut actele.)
latrinar, LATRINÁR s. v. vidanjor.
lapidar, LAPIDÁR adj. v. concis.
lapidaritate, LAPIDARITÁTE s. v. concizie.
labamâţei, LABA-MÂŢEI s. v. burete-de-conopida, creasta-cocosului, drob, drobusor.
jignire, JIGNÍRE s. 1. insultare, ofensare, ultragiere, (livr.) vexare, (fig.) ranire, (livr. fig.) lezare. (~ cuiva cu vorbe grele.) 2. (concr.) afront, injurie, insulta, ocara, ofensa, rusine, umilinta, (livr.) ultraj, vexatiune, (pop.) hula, sudalma, suduitura, (înv.) basau, dosada, înfruntare, necinste, obida, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~; o ~ adusa cuiva.)
demola, DEMOLÁ vb. tr. 1. a desface, a darâma (o constructie, o zidarie). ♢ a retrage o nava din exploatare si a o desface pentru valorificarea materialelor. 2. (fig.) a distruge în întregime. (< fr. démolir, lat. demoliri)
democrat, DEMOCRÁT, -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al democratiei. o ~ti revolutionari = ideologi si militanti ai revolutiei burghezo-democratice, care au luptat consecvent pentru desfiintarea iobagiei si lichidarea rânduielilor feudale; partid ~ = partid cu orientare democrata; ~-crestin = membru al unui partid democrat care adopta principiile crestinismului. II. adj. democratic. (< fr. démocrate)
înţepenit, ÎNŢEPENÍT adj. v. consolidat, întarit, rigid, teapan.
înţepenire, ÎNŢEPENÍRE s. v. consolidare, întarire.
înţepeni, ÎNŢEPENÍ vb. v. consolida, întari.
întâlnire, ÎNTÂLNÍRE s. 1. (frantuzism) rendez-vous. (N-a venit la ~.) 2. v. întrevedere. 3. adunare, (înv.) împreunare. (~ candidatului cu alegatorii.) 4. v. meci.
întărit, ÎNTĂRÍT adj. 1. v. solidificat. 2. v. batatorit. 3. v. us-cat. 4. v. consolidat. 5. v. fortificat. 6. fortificat, (fig.) calit, otelit. (Ostas ~ în lupta.) 7. v. între-mat. 8. v. amplificat. 9. v. legalizat. 10. confirmat. 11. v. accentuat.
întărire, ÎNTĂRÍRE s. 1. v. solidificare. 2. v. durificare. 3. v. consolidare. 4. v. fortificare. 5. fortificare, (fig.) calire, otelire. (~ lui în lupta.) 6. v. în-tremare. 7. v. intensificare. 8. v. amplificare. 9. v. legalizare. 10. v. confirmare. 11. (JUR.) confirmare, recunoastere, validare. (~ unui deputat.) 12. adeverire, aratare, atestare, certifi-care, confirmare, demonstrare, demonstratie, dovedire, probare, proba, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 13. consolidare, stabilizare. (~ situatiei lor.) 14. consolidare, (înv.) statornicire. (~ faimei lui.) 15. consolidare, strângere, (fig.) cimentare. (~ relatiilor economice dintre ...) 16. v. accentuare.
întări, ÎNTĂRÍ vb. 1. v. solidifica. 2. v. batatori. 3. v. durifica. 4. v. usca. 5. v. consolida. 6. v. fortifica. 7. a (se) fortifica, (fig.) a (se) cali, a (se) oteli. (S-a ~ în lupte.) 8. v. întrema. 9. v. amplifica, v. intensifica. 10. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) mari, a (se) potenta. (A ~ valoarea unei marimi fizice.) 11. v. legaliza. 12. v. confirma. 13. a confirma, a recunoaste, a valida. (L-a ~ în functie.) 14. v. demonstra. 15. v. sustinere. 16. a se consolida, a se stabiliza. (Situatia lor s-a ~.) 17. a consolida, (înv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.) 18. a (se) consolida, a (se) strânge, (fig.) a (se) cimenta. (Au ~ relatiile de prietenie.) 19. v. accentua.
delapidator, DELAPIDATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care savârseste o delapidare. (dupa fr. dilapidateur)
delapida, DELAPIDÁ vb. tr. a sustrage, a-si însusi bani, valori sau alte bunuri din avutul obstesc aflate în grija sa. (dupa fr. dilapider, lat. dilapidare)
dehidrogenază, DEHIDROGENÁZĂ s. f. enzima care catalizeaza oxidarea substantelor prin eliminarea ionilor de hidrogen. (< fr. déhydrogénase)
însărcinată, ÎNSĂRCINÁTĂ adj. v. gravida.
înmâna, ÎNMÂNÁ vb. 1. a da, a încredinta, a întinde, a preda, a remite, a transmite, (livr.) a confia, (înv.) a încrede, a paradosi, a pridadi, a pristavlisi, a teslimarisi, a teslimatisi, a tinde. (I-a ~ o scrisoare.) 2. v. preda.
înlăturat, ÎNLĂTURÁT adj. 1. v. anulat. 2. (JUR.) abrogat, anulat, desfiintat, invalidat, suprimat. (Con-ventie ~.)
îngrozitor, ÎNGROZITÓR adj. 1. v. groaznic. 2. cumplit, cutremurator, fioros, groaznic, grozav, înfiorator, înfricosator, înspaimântator, macabru, mon-struos, oribil, sângeros, teribil, zguduitor, (livr.) abominabil, terifiant, terific, (înv. si pop.) rau. (O crima ~oare.) 3. v. cumplit. 4. v. atroce. 5. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorator, înspaimântator, naprasnic, strasnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndracit, turbat. (O vijelie ~oare.)
îngroşată, ÎNGROSÁTĂ adj. v. gravida, însarcinata.
degelifica, DEGELIFICÁ vb. tr., intr. a (se) dezgheta. ♢ (despre geluri coloidale) a cristaliza. (dupa fr. dégeler)
îngreunată, ÎNGREUNÁTĂ adj. v. gravida, însarcinata.
defraudator, DEFRAUDATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care defraudeaza; delapidator. (< it. defraudatore)
defrauda, DEFRAUDÁ vb. tr. a delapida, a frustra de bani (o banca, o institutie etc.); a însela, a escroca; a frauda. (< lat., it. defraudare)
îngăimăci, ÎNGĂIMĂCÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zapaci.
înfruntare, ÎNFRUNTÁRE s. 1. sfidare, (rar) sfruntare. (~ cuiva.) 2. v. încaierare.
înfrunta, ÎNFRUNTÁ vb. 1. a brava, a sfida, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.) 2. (rar) a sustine. (Îi ~ privirea.) 3. v. întrece. 4. v. întâlni. 5. v. înca-iera. 6. v. opune.
înfrăţit, ÎNFRĂŢÍT adj. solidar, unit. (Lupta ~ a popoa-relor.)
înfrăţire, ÎNFRĂŢÍRE s. 1. v. fraternizare. 2. v. fraternitate. 3. fratie, solidaritate, unitate. (~ celor care lupta pentru pace.)
definitivat, DEFINITIVÁT s. n. faptul de a definitiva. ♢ grad didactic care se obtine de un profesor sau învatator pe baza unei inspectii speciale si a unui examen, dupa un stagiu de activitate didactica. (< definitiva)
înfiorător, ÎNFIORĂTÓR adj. 1. v. groaznic. 2. v. îngrozitor. 3. v. cumplit. 4. v. atroce. 5. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, îngrozitor, înspaimântator, naprasnic, strasnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndracit, turbat. (O vijelie ~.)
îndrumare, ÎNDRUMÁRE s. l. calauzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. v. dirijare. 3. v. directiva. 4. v. indicatie. 5. v. instructiuni. 6. v. sfat. 7. v. pregatire.
îndruma, ÎNDRUMÁ vb. 1. v. calauzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea buna.) 5. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.) 6. v. sfatui. 7. v. pregati.
îndrăcit, ÎNDRĂCÍT adj. v. colosal, cumplit, extraor-dinar, fenomenal, formidabil, furios, groaznic, grozav, infernal, îndârjit, înfiorator, înfuriat, îngrozitor, înspai-mântator, întarâtat, înversunat, mâniat, mânios, naprasnic, pornit, strasnic, teribil.
dedublare, DEDUBLÁRE s. f. actiunea de a se dedubla. o a personalitatii = tulburare psihica manifestata prin disocierea personalitatii unui individ în una normala si alta morbida, fiecare dominând alternativ si determinând un anume comportament. (< dedubla)
decuspidare, DECUSPIDÁRE s. f. reducere a cuspidelor prin slefuirea fetelor dintilor. (< de1- + cuspida)
încreţit, ÎNCREŢÍT adj. 1. v. creponat. 2. v. ridat. 3. v. on-dulat.
încreţire, ÎNCREŢÍRE s. 1. v. cutare. 2. v. ridare. 3. v. ondu-lare.
încreţi, ÎNCREŢÍ vb. 1. v. cuta. 2. v. rida. 3. a (se) cuta, a tremura, a (se) undui, (glumet) a (se) zbârli. (Suprafata apei se ~ de vânt.) 4. v. ondula.
încheiere, ÎNCHEIÉRE s. 1. închidere, (reg.) îmbumbare. (~ unei haine.) 2. v. îmbinare. 3. v. concluzie. 4. închidere, sfârsit, terminare. (La ~ sedintei...) 5. v. terminare. 6. sfârsit, (înv.) istov. (Dupa ~ nuntii.) 7. finalizare, ispravire, sfârsire, terminare. (a actiunii începute.) 8. v. capat. 9. v. deznodamânt. 10. v. lichidare. 11. v. contractare. 12. (înv.) statornicire. (~ pacii.) 13. v. perfectare. 14. semnare. (~ conventiei între parti.)
încheia, ÎNCHEIÁ vb. 1. a (se) închide, (reg.) a (se) îmbumba. (A ~ o haina.) 2. v. îmbina. 3. v. articula. 4. a epuiza, a ispravi, a sfârsi, a termina, (astazi rar) a slei, (pop.) a gata, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. conchide. 6. v. termina. 7. a (se) ispravi, a (se) sfârsi, a (se) termina, (livr,) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) gata, a (se) gati, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) savârsi. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 8. a finaliza, a ispravi, a sfârsi, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începuta.) 9. v. desavârsi. 10. v. sfârsi. 11. a se duce, a (se) sfârsi, a se termina, a trece. (S-a ~ si vacanta!) 12. v. expira. 13. v. lichida. 14. v. solda. 15. v. contracta. 16. (înv.) a aseza, a lega, a statornici. (A ~ o pace onorabila.) 17. v. perfecta. 18. v. semna.
deconta, DECONTÁ vb. tr. 1. a justifica, prin acte, folosirea unei sume de bani primite. 2. a lichida obligatiile de plata prin conturile deschise la banci, fara folosirea banilor în numerar. (< fr. décompter)
deconsolidare, DECONSOLIDÁRE s. f. actiunea de a deconsolida, pierdere a legaturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. (< deconsolida)
deconsolida, DECONSOLIDÁ vb. tr. a face (o grinda etc.) sa-si piarda soliditatea. (< fr. déconsolider)
încărcată, ÎNCĂRCÁTĂ adj. v. gravida, însarcinata.
decoagula, DECOAGULÁ vb. tr. a restabili starea lichida a unei substante coagulate. (< fr. décoaguler)
împovărată, ÎMPOVĂRÁTĂ adj. v. gravida, însarcinata.
decidabilitate, DECIDABILITÁTE s. f. caracterul unui sistem ipotetico-deductiv contradictoriu si complet. (< fr. décidabilité)
decidabil, DECIDÁBIL, -Ă adj. (despre un sistem ipotetico-deductiv) care prezinta decidabilitate. (< fr. décidable)
decarbura, DECARBURÁ vb. tr. a reduce prin oxidare proportia de carbon dintr-un aliaj de fier. ♢ a micsora continutul de carbon din stratul superficial al pieselor de otel încalzite în cuptoare. (< fr. décarburer)
decarbonata, DECARBONATÁ vb. tr. a înlatura anhidrida carbonica dintr-o substanta. (< fr. décarbonater)
invidie, INVÍDIE s. ciuda, gelozie, necaz, pica, pizma, pornire, ranchiuna, (rar) înciudare, (pop.) naduf, obida, pizmuire, pofida, (înv., reg. si fam.) parapon, (înv. si reg., în Bucov.) basau, (înv. si reg.) maraz, scârba, (reg.) pilda, zacaseala, zacasie, (prin Mold.) banat, (Transilv.) dâca, (Ban. si Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, rapstire, râvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boala. (Îl roade ~; simte o ~ nestapânita fata de...)
decala, DECALÁ vb. tr., refl. a (se) distanta, a nu mai coincide, a face sa nu (mai) coincida în spatiu sau în timp. (< fr. décaler)
invalidare, INVALIDÁRE s. v. abrogare.
invalidat, INVALIDÁT adj. v. abrogat.
invalida, INVALIDÁ vb. v. abroga.
intimidat, INTIMIDÁT adj. 1. v. fâstâcit. 2. speriat, (rar) timorat. (E putin cam ~ de greutatea rolului.)
intimidare, INTIMIDÁRE s. 1. v. fâstâcire. 2. v. fâstâceala. 3. spe-riere, (rar) timorare. (~ cuiva.)
intimida, INTIMIDÁ vb. 1. v. fâstâci. 2. a (se) speria, (rar) a (se) timora. (Îl ~ greutatea rolului.)
debrida, DEBRIDÁ vb. tr. (med.) a suprima bridele care comprima un organ. ♢ a largi o plaga accidentala. (< fr. débrider)
inoxidabil, INOXIDÁBIL adj. neoxidabil. (Metal ~.)
inhibitor, INHIBITÓR adj., s. 1. adj. inhibant, inhibitiv. (Reactie ~oare.) 2. s. (CHIM.) catalizator negativ. 3. s. inhibitor de oxidare v. antioxidant.
infiltra, INFILTRÁ vb. 1. a patrunde, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie se ~ în pamânt.) 2. a patrunde, a se strecura, (livr.) a se insinua. (Apa se ~ în zidarie.)
deambulatoriu, DEAMBULATÓRIU, -IE I. adj. de plimbare. II. s. n. galerie semicirculara a unei biserici catolice, între altar si absida. (< fr. déambulatoire)
holoturie, HOLOTÚRIE s. (ZOOL.) holoturida, castravete-de-mare. (~ este un echinoderm.)
holeră, HOLÉRĂ s. 1. (MED. VET.) pasteureloza, septicemie hemoragica. (~ este o boala a pasarilor.) 2. (BOT.; Xanthium spinosum) (reg.) catina, cornuta, dracila, ghimpe, lipici, palamida, scaiete, spin, scai rusesc.
cuspidat, CUSPIDÁT, -Ă adj. terminat printr-un vârf ascutit. (< lat. cuspidatus, fr. cuspidé)
cursă, CÚRSĂ s. f. 1. drum, distanta de strabatut. ♢ traseu parcurs de un curier (I), de un vehicul pe acelasi itinerar, dupa un orar stabilit. ♢ vehicul care parcurge un astfel de traseu. 2. unghi format de directia în care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (fam.) alergatura, umblet. 4. (pl.) alergari de cai. ♢ (fig.) întrecere, competitie. 5. întrecere sportiva în care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. ♢ (alp.) orice ascensiune în munti. 6. miscare, deplasare rapida a unui obiect în spatiu. ♢ lungime a drumului parcurs de un piston în cilindru între cele doua puncte moarte. (< fr. course, /2/ engl. course)
curriculumvitae, CURRÍCULUM VÍTAE s. n. schita biografica cuprinzând toate indicatiile privitoare la starea civila, la situatia unui candidat etc. care solicita un post sau un titlu. (< lat. curriculum vitae, cursul vietii)
hidrosulfură, HIDROSULFÚRĂ s. v. sulfura acida.
hidroxialdehidă, HIDROXIALDEHÍDĂ s. (CHIM.) oxialdehida.
hidratdecarbon, HIDRAT DE CARBÓN s. v. glucida.
hibridare, HIBRIDÁRE s. v. corcire.
hibrida, HIBRIDÁ vb. v. corci.
heterozidă, HETEROZÍDĂ s. v. glicozida.
hematoză, HEMATÓZĂ s. (FIZIOL.) oxigenare, (înv.) oxidatie. (~ sângelui.)
harnaşament, HARNASAMÉNT s. (înv. si reg.) saidacarie, sarsam, selamânt, tacâm. (~ al unui cal.)
haplofază, HAPLOFÁZĂ s. v. faza haploida.
haidamac, HAIDAMÁC s. v. bâta, ciomag, maciuca.
cupelaţie, CUPELAŢIE s. f. procedeu industrial de extragere a aurului si argintului din minereuri bogate în plumb prin oxidarea si separarea plumbului sub forma de litarga. (< fr. coupellation)
grupare, GRUPÁRE s. 1. v. comasare. 2. v. categorie. 3. partida, tabara, (înv.) parte, partid. (Fruntas al gruparii unioniste.) 4. v. structura.
groaznic, GROÁZNIC adj. 1. înfiorator, înfricosator, îngrozitor, înspaimântator, oribil, (înv. si pop.) spaimântator, (pop.) spaimos, (înv.) spaimântos. (S-a întâmplat un lucru ~.) 2. v. îngrozitor. 3. v. cumplit. 4. v. atroce. 5. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, grozav, infernal, înfiorator, îngrozitor, înspaimântator, naprasnic, strasnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndracit, turbat. (O vijelie ~.)
groasă, GROÁSĂ adj. v. gravida, însarcinata.
grindină, GRÍNDINĂ s. (MET.) piatra, (Transilv. si Bucov.) gheata, (înv.) smida. (A batut ~.)
greoaie, GREOÁIE adj. v. gravida, însarcinata.
grecioasă, GRECIOÁSĂ adj. v. gravida, însarcinata.
grea, GREA adj. v. gravida, însarcinata.
culisor, CULISÓR s. n. piesa prin intermediul careia un mecanism poate culisa pe un element de ghidare. (< fr. coulisseur)
culisă, CULÍSĂ s. f. 1. parte a unei scene de teatru înapoia decorurilor. ♢ (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situatii, actiuni. ♦ în ~ e = în ascuns, în secret. 2. scobitura dreapta în care aluneca o piesa mobila; ghidaj. 3. partea mobila a tubului unui instrument muzical de suflat din alama. 4. tiv, pliu la o haina, la o stofa, prin care trece un cordon ori un siret ce se strânge. 5. (fin.) bursa neoficiala care functioneaza pe lânga bursa oficiala, la care se efectueaza tranzactiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare. (< fr. coulisse)
gogoaşă, GOGOÁSĂ s. v. bulb, cartof, crisalida, glob, inventie, minciuna, nascoceala, nascocire, nascocitura, neadevar, nimfa, palavra, plasmuire, poveste, pupa, scorneala, scornire, scornitura.
culee, CULÉE s. f. 1. masiv de zidarie care prin masa sa rezista la împingerea unui arc, a unei bolti sau arcade. ♢ fiecare dintre cele doua picioare ale unui pod, pe maluri. 2. canal prin care metalul topit se scurge din tiparul piesei. (< fr. culée)
glucidă, GLUCÍDĂ s. (BIOL.) carbohidrat, zaharida, zaharuri (pl.), hidrat de carbon.
glicozidă, GLICOZÍDĂ s. (BIOL.) heterozida.
gândacdeturbă, GÂNDAC DE TÚRBĂ s. v. cantarida, gândac de frasin.
gândac, GÂNDÁC s. (ENTOM.) 1. (Transilv.) pepe. 2. gândac de bucatarie (Blatta sau Periplaneta orientalis) = libarca, svab, gândac de casa, gândac-negru, (reg.) gâzoaba, taracan, (Bucov.) tarhan; gândac de casa (Blatta sau Periplaneta orientalis) v. gândac de bucatarie; gândac de faina v. morar; gândac de frasin v. cantarida, (reg.) catelul-frasinului, gândac de turba, mâta-popii; gândac de grâne (Gymnopleurus pilularius) = grângoasa; gândac de hrisca (Rhizotrogus solstitialis) = carabusel, hriscar, carabus de hrisca; gândac de trandafir v. ileana; gândac-negru v. gândac de bucatarie.
ghidare, GHIDÁRE s. calauzire, conducere, dirijare, îndreptare, îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)
ghida, GHIDÁ vb. 1. v. calauzi. 2. v. îndruma. 3. a calauzi, a conduce, a duce, a îndruma. (O ~ prin toate muzeele.) 4. a calauzi, a conduce, a dirija, a îndruma, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.)
ghelci, GHELCI s. v. ghibort, palamida-de-balta.
crucişător, CRUCISĂTÓR s. n. nava militara cuirasata, rapida, armata cu tunuri de calibru mijlociu, pentru misiuni de lupta, de escorta, de recunoastere etc. (dupa fr. croiseur)
crotă, CRÓTĂ s. f. vechi instrument de coarde cu arcus, cutie ovoidala cu fundul plat, cu 3-6 coarde, pe care arcusul le facea sa vibreze simultan, la populatiile britanice din Ţara Galilor; crut. (< it. crotta)
gălbinare, GĂLBINÁRE s. 1. v. icter. 2. (BOT.; Serratula tinctoria) (reg.) palamida, (Olt.) serpet.
croşetă, CROSÉTĂ s. f. 1. dispozitiv, instrument în forma de cârlig. ♢ ac lung cu vârful în forma de cârlig cu care se lucreaza diferite împletituri (dantele) din ata, lâna etc. 2. tija prevazuta cu o lama, servind la îndepartarea pamântului ramas într-o forma de turnatorie. 3. piesa de otel de forma unui cui cu cap latit cu gauri, în solidarizarea îmbinarilor de lemn. 4. paranteza dreapta. (< fr. crochet)
crossover, CROSS-ÓVER VĂR/ s. n. cromatida rezultata din cros-sing-over. (< engl. cross-over)
furie, FÚRIE s. înversunare, mânie, (rar) înfuriere, (pop. si fam.) naduf, (pop.) îndracire, nabadai (pl.), obida, otareala, otarâre, (înv. si reg.) scârba, (reg.) navârlii (pl.), pandalii (pl.), (înv.) toana, (fig.) turbare. (Un om plin de ~.)
cromoproteidă, CROMOPROTEÍDĂ s. f. proteida colorata, de tipul hemoglobinei, continând fier, magneziu etc. (< fr. chromoprotéide)
freamăt, FREÁMĂT s. 1. v. agitatie. 2. v. fosnet. 3. suierat, vâjâit, (fig.) geamat. (~ul vântului.) 4. v. zgomot. 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin multime.) 6. palpitare, palpitatie, pulsatie, trepidatie. (~ul vietii.)
frăţie, FRĂŢÍE s. 1. v. fraternitate. 2. înfratire, solidaritate, unitate. (~ popoarelor.)
frauda, FRAUDÁ vb. v. defrauda, delapida, sustrage.
fraudă, FRÁUDĂ s. (JUR.) delapidare, escrocherie, hotie, (livr.) malversatie, (fig.) mâncatorie. (A comite o ~.)
fraternitate, FRATERNITÁTE s. fratie, înfratire, solidaritate, (înv.) fratietate. (~ între popoare.)
fosfolipidă, FOSFOLIPÍDĂ s. (BIOL.) fosfatida.
fosfatidă, FOSFATÍDĂ s. (BIOL.) fosfolipida.
cromatoplast, CROMATOPLÁST s. n. plastida din citoplasma, lipsita de clorofila, care contine xantofila sau carotina; cromoplast. (< fr. chromatoplaste)
formidabil, FORMIDÁBIL adj. 1. v. extraordinar. 2. v. cumplit. 3. v. perfect.
formaldehidă, FORMALDEHÍDĂ s. (CÍIM.) metanal, aldehida formica.
crom, CROM1 s. n. metal alb-cenusiu, dur, casant, inoxidabil, folosit la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. (< fr. chrome)
floculaţie, FLOCULÁŢIE s. (CHIM.) floculare. (~ a unei solutii coloidale.)
critic, CRÍTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la critica. o aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) însotit de aparat critic. ♢ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. o (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist în probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. o ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificând-o în special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a însusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)
flanşă, FLÁNSĂ s. v. brida.
fâstâcit, FÂSTÂCÍT adj. intimidat, încurcat, zapacit, (reg.) tesmenit, (Olt. si Munt.) ratutit.
fâstâcire, FÂSTÂCÍRE s. intimidare, încurcare, zapacire.
fâstâceală, FÂSTÂCEÁLĂ s. intimidare, zapaceala, (Olt.) ratu-teala. (Stare de ~.)
fâstâci, FÂSTÂCÍ vb. a se intimida, a se încurca, a se zapaci, (reg.) a se tesmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngaimaci, (Olt., Munt. si Transilv.) a se ratuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ asa?)
fizionomie, FIZIONOMÍE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, fata, figura, înfatisare, mina, obraz, (înv. si pop.) boi, (reg.) sabas, (înv.) schima, vedere, (fam.) mutra. (Are o ~ satisfacuta.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloida.) 3. expresie, masca. (Actorul are o ~ admirabila.) 4. v. fata. 5. v. configuratie.
crisalidă, CRISALÍDĂ s. f. nimfa la lepidoptere între stadiul de omida si cel de fluture. (< fr. chrysalide)
fidanţat, FIDANŢÁT s. v. logodnic.
fidanţa, FIDANŢÁ vb. v. logodi.
fenilacetamidă, FENILACETAMÍDĂ s. v. acetanilida.
febră, FÉBRĂ s. 1. (MED.) calduri (pl.), fierbinteala, friguri (pl.), temperatura, (pop.) arsita, (reg.) naplaiala, vipie, (înv.) aprinzeala, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.) 2. (MED.) febra paratifoida v. paratifos; febra tifoida = tifos, (pop.) lingoare, (reg.) troahna, boala-lunga, boala-mare, boala-rea. •3. (fig.) încordare, tensiune. (~ examenelor, a asteptarii.)
fază, FÁZĂ s. 1. etapa, moment, punct, stadiu, (fig.) treapta. (Verificati lucrarea în fiecare ~ a ei.) 2. v. stadiu. 3. v. timp. 4. (BIOL.) faza diploida = diplofaza; faza haploida = haplofaza. 5. (BOT.) faza fenologica = fenofaza.
cricetide, CRICETÍDE s. n. pl. familie de mamifere rozatoare: hârciogul. (< lat. cricetidae)
crib, CRIB s. n. constructie de lemn, de zidarie sau de metal, executata în albia unui râu, pentru protectia unui sorb. (< germ. Kribbe)
faliment, FALIMÉNT s. (FIN.) bancruta, crah, (înv. si reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlâc, (înv., în Transilv.) crida. (~ al unei mari întreprinderi.)
facţiune, FACŢIÚNE s. (POL.) partida. (Din ~ adversa.)
extraordinar, EXTRAORDINÁR adj., adv. 1. adj. colosal, enorm, exceptional, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrait, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivazut, nesfârsit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, urias, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal, (arg.) mortal. (A avut un noroc ~.) 2. adj. v. colosal. 3. adj. v. titanic. 4. adj. v. cumplit. 5. adj. v. special. 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte. 8. adv. v. sfâsietor.
crepidă, CREPÍDĂ s. f. încaltaminte nationala la vechii greci si la romani, asemanatoare cu sandalele. (< fr. crépide, lat. crepida)
expresie, EXPRÉSIE s. 1. forma. (A dat ~ gândurilor sale.) 2. (pop.) zicere. (Dictionar de locutiuni si ~ii.) 3. (în logica simbolica) expresie identic-adevarata v. tautologie; expresie valida v. tautologie. 4. v. fizionomie. 5. fizionomie, masca. (Actorul avea o ~ admirabila.)
exoflisi, EXOFLISÍ vb. v. achita, concedia, debarasa, degaja, descotorosi, dezbara, îndeparta, lichida, onora, plati, scapa, scoate.
evolua, EVOLUÁ vb. 1. v. dezvolta. 2. a se desfasura, a merge. (Treaba ~ bine.) 3. a se desfasura, a se întâmpla, a se petrece, (înv.) a se purta. (Iata cum au ~ faptele.) 4. a decurge, a se desfasura, a se petrece. (Partida a ~ în bune conditii.)
etanal, ETANÁL s. v. acetaldehida.
elucida, ELUCIDÁ vb. v. lamuri.
elucidare, ELUCIDÁRE s. v. lamurire.
eliziune, ELIZIÚNE s. v. elidare.
elidare, ELIDÁRE s. (FON.) eliziune.
efemeridă, EFEMERÍDĂ s. (ENTOM.; Ephemerida) efemera, (reg.) vetrice.
efemeră, EFEMÉRĂ s. (ENTOM.) 1. v. efemerida. 2. (Ephe-mera vulgata) (reg.) rusalie.
duce, DÚCE vb. 1. v. cara. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gura.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fata locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) misca, (înv. si reg.) a pasa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasa.) 13. v. ghida. 14. v. însoti. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mâna.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. raspândi. 20. v. desfasura. 21. v. purta. 22. a întretine, a purta. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trai, a vietui. (O ~ rau.) 26. a-i merge. (Stiu ca o ~ bine!) 27. v. sfârsi. 28. v. muri.
cotidal, COTIDÁL, -Ă adj. linie ~a (si s. f.) = curba care uneste punctele de pe suprafata marilor si oceanelor în care mareele se produc simultan. (< fr., engl. cotidal)
dreptar, DREPTÁR s. (TEHN.) coltar, echer, (reg.) cot, ghiunie. (~ul zidarului.)
drege, DRÉGE vb. v. aranja, aseza, calauzi, clasa, clasifica, conduce, contraface, depana, dichisi, dirija, dispune, distribui, falsifica, farda, ferchezui, fortifica, gati, ghida, grupa, împarti, împodobi, îndrepta, îndruma, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, înzdraveni, lecui, machia, ordona, organiza, orândui, potrivi, povatui, pune, reconforta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, sfatui, sistematiza, spilcui, tamadui, ticlui, tonifica, vindeca, vopsi.
distruge, DISTRÚGE vb. 1. a devasta, a nimici, a pârjoli, a prapadi, a pustii, (reg.) a pustului, (înv.) a sfârsi, a strica. (Dusmanii au ~ tot ce le-a iesit în cale.) 2. a desfiinta, a lichida, a nimici, a prapadi, (fig.) a topi. (I-a ~ pe toti.) 3. v. masacra. 4. v. nimici. 5. a nimici, a rade, a zdrobi, (înv. si reg.) a sparge, (fig.) a pulveriza, a sterge. (A ~ cetatea.) 6. a (se) nenoroci, a (se) prapadi, (înv. si reg.) a (se) ticalosi, (fig.) a (se) ruina. (Bautura l-a ~.) 7. v. vatama. 8. v. mistui. 9. a (se) nimici, a (se) prapadi, a (se) strica. (Ploaia a ~ recolta.) 10. a nimici, (fig.) a sfarâma, a ucide, a zdrobi. (I-a ~ toate visurile.) 11. a (se) mânca, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.)
diplofază, DIPLOFÁZĂ s. v. faza diploida.
dipiridamol, DIPIRIDAMÓL s. v. persantin.
coroziune, COROZIÚNE s. f. 1. degradare chimica a metalelor sub actiunea substantelor de natura acida sau bazica. 2. eroziune a suprafetei rocilor sub actiunea chimica a solutiilor apoase. 3. (fig.) distrugere progresiva. (< fr. corrosion)
didactic, DIDÁCTIC adj. 1. v. scolar. 2. v. pedagogic.
didacticism, DIDACTICÍSM s. tezism.
didahie, DIDAHÍE s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predica.
dezavuare, DEZAVUÁRE s. v. blam, blamare, condam-nare, desolidarizare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, res-pingere, stigmatizare
deturnare, DETURNÁRE s. v. defraudare, delapidare, sustragere.
deturna, DETURNÁ vb. v. defrauda, delapida, sustrage.
coridă, CORÍDĂ s. f. lupta cu tauri, ca spectacol sportiv, în Spania si tarile Americii Latine. (< sp., fr. corrida)
desolidarizare, DESOLIDARIZÁRE s. (livr.) dezavuare.
desolidariza, DESOLIDARIZÁ vb. (livr.) a dezavua.
desfiinţare, DESFIINŢÁRE s. 1. v. anulare. 2. v. abolire. 3. anu-lare, (fig.) ridicare. (~ oricaror restrictii de circu-latie.) 4. suprimare. (~ unui post.) 5. v. dizolvare. 6. v. lichidare.
desfiinţat, DESFIINŢÁT adj. (JUR.) abrogat, anulat, invalidat, înlaturat, suprimat. (Act normativ ~.)
desfiinţa, DESFIINŢÁ vb. 1. v. anula. 2. v. aboli. 3. a anula, (fig.) a ridica. (A ~ orice restrictie de circulatie.) 4. a suprima. (A ~ un post.) 5. v. dizolva. 6. v. li-chida. 7. a distruge, a lichida, a nimici, a prapadi, (fig.) a topi. (A ~ pur si simplu totul în calea lui.)
desfidere, DESFÍDERE s. v. sfidare.
desfid, DESFÍD s. v. bravada, bravare, desfidere, sfidare.
desfide, DESFÍDE vb. v. sfida.
desfăşura, DESFĂSURÁ vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depanat.) 2. v. desface. 3. a (se) întinde, (Mold.) a (se) disterne. (Actiunea se ~ pe o anumita perioada.) 4. a se derula, a evolua, a se întâmpla, a se petrece, (înv.) a se purta. (Iata cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ în bune conditii.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a îndeplini, a întreprinde, a presta. (A ~ acolo o munca utila.) 9. a da, a duce, a purta, a sustine, (înv.) a sta. (Au ~ o lupta continua pentru ...)
descâlcire, DESCÂLCÍRE s. v. clarificare, deslusire, dezlegare, elucidare, explicare, expli-catie, lamurire, limpezire, precizare, rezolvare, solutie, solutionare.
descâlci, DESCÂLCÍ vb. v. clarifica, descurca, deslusi, elucida, explica, lamuri, limpezi, preciza.
descărca, DESCĂRCÁ vb. 1. a deserta, a goli, (rar) a vida, (pop.) a zvânta, (înv. si reg.) a scurge, (prin vestul Munt.) a sicni. (~ roaba.) 2. a trage, (înv. si pop.) a slobozi. (A ~ pistolul.)
coracoclavicular, CORACOCLAVICULÁR, -Ă adj., s. m. (ligament) care uneste hipofiza coracoida a omoplatului cu clavicula. (< fr. coraco-claviculaire)
coracobrahial, CORACOBRAHIÁL, -Ă adj., s. m. (muschi) întins de hipofiza coracoida pe fata interna a humerusului. (< fr. coraco-brachial)
delapidator, DELAPIDATÓR s. (JUR.) defraudator. (~ul a fost condamnat.)
delapida, DELAPIDÁ vb. (JUR.) a defrauda, a sustrage, (rar) a frauda, (înv. si fam.) a sfeterisi, (impr.) a deturna. (A ~ o suma de bani.)
delapidare, DELAPIDÁRE s. 1. (JUR.) defraudare, sustragere, (înv. si fam.) sfeteriseala, sfeterisire, (grecism înv.) sfeterismos, (impr.) deturnare. (~ unei sume de bani.) 2. v. frauda.
delapidat, DELAPIDÁT adj. (JUR.) defraudat, sustras. (Su-ma ~.)
coprofil, COPROFÍL, -Ă adj. 1. care manifesta o atractie morbida pentru excremente. 2. (despre insecte, plante) care traieste, creste pe fecale; scatofil. (< fr. coprophile)
defraudator, DEFRAUDATÓR s. v. delapidator.
defraudare, DEFRAUDÁRE s. v. delapidare.
defraudat, DEFRAUDÁT adj. delapidat, sustras. (Suma ~.)
defrauda, DEFRAUDÁ vb. v. delapida.
deflocula, DEFLOCULÁ vb. (CHIM.) a peptiza. (A ~ o solutie coloidala.)
coobligat, COOBLIGÁT, -Ă s. m. f. debitor solidar cu altii la plata unei datorii. (< fr. coobligé)
convertizare, CONVERTIZÁRE s. f. 1. îndepartare a unor impuritati dintr-o masa metalica topita cu un gaz oxidant si fara folosire de combustibil. 2. transformare a curentului alternativ în curent continuu, sau invers, cu ajutorul unui convertizor. (dupa fr. convertissage)
cutie, CUTÍE s. 1. (rar) pixida, (înv. si reg.) sicriu, (Transilv.) scatula, (latinism înv.) capsa. (Pune butonii într-o ~.) 2. sertar. (~ de la tejghea.) 3. (ANAT.) cutie craniana v. craniu; cutie toracica v. torace.
cutat, CUTÁT adj. 1. v. plisat. 2. v. drapat. 3. v. ridat.
cutare, CUTÁRE s. 1. (GEOL.) încretire. (Proces de ~ a scoartei terestre.) 2. v. ridare.
cuta, CUTÁ vb. 1. v. plisa. 2. v. drapa. 3. (GEOL.) a (se) încreti. (Suprafata pamântului s-a ~ în urma seismului.) 4. v. rida. 5. v. încreti.
convenţie, CONVÉNŢIE s. f. 1. întelegere, acord, pact între state, institutii etc. •contract. •denumire data unor tratate internationale. 2. (lit., arte) acceptare tacita a unor procedee, forme sau idei. 3. (pl.) deprindere stabilita prin traditie. 4. adunare legislativa a Frantei între 1792 si 1794. 5. congres al unui partid, al unei grupari politice, reunit în vederea desemnarii candidatului la presedintie, stabilirii platformei-program etc. (< fr. convention, lat. conventio)
curălice, CURĂLÍCE s. v. burete-de-conopida.
cumplit, CUMPLÍT adj., adv. 1. adj., adv. v. rau. 2. adj. v. înversunat. 3. adj. v. îngrozitor. 4. adj. aprig, groaznic, înfiorator, înfricosator, îngrozitor, nebun, salbatic, violent. (O pasiune ~ îl macina.) 5. adj. v. atroce. 6. adj. colosal, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorator, îngrozitor, înspaimântator, naprasnic, strasnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndracit, turbat. (O vijelie ~.)
contribuitor, CONTRIBUITÓR s. m. actionar care contribuie la plata datoriilor în caz de lichidare a societatii. (< contribui + -tor)
contravântuire, CONTRAVÂNTUÍRE s. f. element de constructie, grinda cu zabrele, având rolul de a mari rezistenta constructiei la presiunea vântului, la trepidatii etc. (dupa fr. contreventement)
cromproteidă, CROMPROTEÍDĂ s. (BIOL.) metaloproteida.
croitoreasă, CROITOREÁSĂ s. (rar) cusatoreasa, (Transilv.) sabaita, (Ban. si prin Transilv.) snaidarita. (~ de taioare.)
croitor, CROITÓR s. 1. (Transilv., Maram. si Ban.) sabau, (Transilv., Ban., prin Maram. si vestul Olt.) snaidar. (~ul confectioneaza haine.) 2. (ENTOM.; Cerambyx cerdo) gornic.
contrarandă, CONTRARÁNDĂ s. f. vela triunghiulara sau trapezoidala deasupra randei, pe goelete si iahturi. (< it. controranda)
crevetă, CREVÉTĂ s. (ZOOL.) carida. (~ele sunt numele generic al unor decapode marine.)
creţişoară, CREŢISOÁRĂ s. v. burete-de-conopida.
creţ, CREŢ adj., s. 1. adj. v. ondulat. 2. v. adj. buclat. 3. s. v. bucla. 4. adj. v. ridat. 5. s. v. rid. 6. s. v. botitura. 7. s. v. cuta.
cretă, CRÉTĂ s. (pop.) tibisir, (Mold.) crida. (Scrie pe tabla cu ~.)
crăpuşnic, CRĂPÚSNIC s. v. crastaval, palamida, scai, spin, sofranel.
contrafort, CONTRAFÓRT s. n. 1. masiv de zidarie sau beton care îngroasa din loc în loc un zid lung si înalt pentru a-l consolida. 2. fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extractie. (< fr. contrefort)
contraetravă, CONTRAETRÁVĂ s. f. piesa a osaturii la navele din lemn care dubleaza fata interioara a etravei, pentru consolidare. (< fr. contre-étrave)
contradig, CONTRADÍG s. n. dig provizoriu de consolidare a unui dig principal. (< fr. contre-digue)
cosaş, COSÁS s. 1. cositor. (Un ~ a iesit la cosit.) 2. (ENTOM.; Locusta viridissima) calut, (înv. si reg.) acrida, (reg.) cobilitar, cobilita, cosar, lacusta verde, (Ban.) scalus. 3. (ENTOM.; Locusta cantans) calut, (Ban.) scalus.
contracarlingă, CONTRACARLÍNGĂ s. f. (mar.) carlinga laterala, pe ambele parti ale carlingei centrale, ca piesa de consolidare. (< fr. contre-carlingue)
contracandidat, CONTRACANDIDÁT, -Ă s. m. f. cel care candideaza împotriva altui candidat pentru ocuparea unei functii, a unei demnitati. (< contra1- + candidat)
corcodel, CORCODÉL s. (ORNIT.; Podiceps cristatus) bodârlau, cufundar, (rar) scufundaci, scufundar, (reg.) furidac.
corcire, CORCÍRE s. (BIOL.) amestecare, hibridare, încru-cisare. (~ unor rase de animale diferite.)
corci, CORCÍ vb. (BIOL.) a se amesteca, a se hibrida, a se încrucisa. (Doua specii de animale se pot ~.)
contrabas, CONTRABÁS s. (MUZ.) 1. (reg.) broanca, gor-duna, scroafa, dipla mare. (~ul are registrul grav.) 2. contrabasist, (rar) basist. (Partida ~silor din orchestra.)
cont, CONT s. 1. (CONT.) partida. (Mijloc economic înscris în ~.) 2. seama, socoteala, (fig.) spate, spinare. (Câte nu i se puneau în ~!)
consta, CONSTÁ vb. 1. a consista, a rezida, a sta, (înv.) a starui. (În ce ~ importanta problemei?) 2. a se afla, a exista, a rezida. (Tot secretul ~ în aceea ca ...) 3. v. compune.
consolidat, CONSOLIDÁT adj. (CONSTR.) întarit, (pop.) întepenit. (Un zid ~.)
consolidare, CONSOLIDÁRE s. 1. (CONSTR.) întarire, (livr.) ranforsare, (pop.) întepenire. (~ fundatiei unei case.) 2. v. întarire. 3. întarire, stabilizare. (~ situatiei lor.) 4. întarire, (înv.) statornicire. (~ faimei lui.)
consolida, CONSOLIDÁ vb. 1. (CONSTR.) a (se) întari, (pop.) a (se) întepeni, (înv. si reg.) a (se) tocmi. (S-a ~ fundatia unui imobil.) 2. v. întari. 3. a se întari, a se stabiliza. (Situatia lor s-a ~.) 4. a întari, (înv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.)
consfinţi, CONSFINŢÍ vb. 1. a consacra, a fixa, a stabili, a statornici, (înv.) a sfinti. (A ~ acest obicei.) 2. (JUR.) a confirma, a consacra, a întari, a ratifica, a sanctiona, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste masuri.) 3. v. legaliza.
consacra, CONSACRÁ vb. 1. v. consfinti. 2. v. confirma. 3. v. târnosi. 4. a (se) darui, a (se) dedica, a (se) destina, a (se) devota, a (se) harazi, a (se) închina, (rar) a (se) aplica, (înv.) a (se) deda, a (se) meni, a (se) pridadi, a (se) serbi, (grecism înv.) a (se) afierosi. (Si-a ~ întreaga viata binelui obstesc.) 5. v. dedica.
conoidal, CONOIDÁL adj. v. conoid.
conoid, CONOÍD adj. (MAT.) conoidal.
confirmat, CONFIRMÁT adj. 1. (JUR.) consacrat, consfintit, întarit, ratificat, sanctionat, validat. (Masura, lege ~.) 2. v. dovedit.
confirmare, CONFIRMÁRE s. 1. adeverire, aratare, atestare, certificare, demonstrare, demonstratie, dovedire, întarire, probare, proba, (livr.) coroborare. (~ celor aratate.) 2. (JUR.) consacrare, consfintire, întarire, ratificare, sanctionare, sanctiune, validare, (înv.) sacrare. (~ a unei legi.) 3. (JUR.) întarire, recunoastere, validare. (~ unui deputat.)
confirma, CONFIRMÁ vb. 1. a adeveri, a arata, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întari, a marturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a sustine, (livr.) a corobora, (înv. si reg.) a probalui, (înv.) a încredinta, a marturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. v. adeveri. 3. (JUR.) a consacra, a consfinti, a întari, a ratifica, a sanctiona, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste masuri.) 4. (JUR.) a întari, a recunoaste, a valida. (L-a ~ în functie.)
conducere, CONDÚCERE s. 1. cârmuire, diriguire, domnie, guvernare, stapânire, (înv. si pop.) obladuire, (înv.) chiverniseala, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stapânie, vladicie, (fig.) cârma. (~ tarii în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. v. guvernare. 3. v. putere. 4. v. administratie. 5. v. comanda. 6. v. prezidare. 7. v. dirijare. 8. directie, sefie. (Detine ~ unei institutii.) 9. v. (concr.) staff. (Întreaga ~ a fost schimbata.) 10. v. îndrumare. 11. v. însotire.
conduce, CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stapâni, (înv. si pop.) a obladui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povatui. (Stefan cel Mare a ~ cu faima Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. calauzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfatui. 10. v. însoti. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. sofa. 14. v. mâna.
concurge, CONCÚRGE vb. v. candida, concura.
concura, CONCURÁ vb. 1. v. candida. 2. a rivaliza. (Cultura noastra poate o~ pe cea straina.)
concurent, CONCURÉNT s. 1. v. candidat. 2. v. adversar. 3. emul, rival. (~ul cuiva în câmpul literaturii.)
concis, CONCÍS adj. 1. concentrat, laconic, lapidar, scurt, succint, (înv.) rezumator, (fig.) strâns, telegrafic. (O expunere ~; stil ~.) 2. v. sintetic.
concizie, CONCÍZIE s. concentrare, laconicitate, laconism, lapidaritate, scurtime. (~ stilului, a exprimarii.)
compeţi, COMPEŢÍ vb. v. candida, concura.
competitor, COMPETITÓR s. v. candidat.
coloidal, COLOIDÁL adj. (CHIM.) coloid. (Substanta ~.)
coloid, COLOÍD adj., s. 1. adj. v. coloidal. 2. s. v. solutie coloidala.
colargol, COLARGÓL s. v. argint coloidal.
coclit, COCLÍT adj. v. oxidat, ruginit.
coclire, COCLÍRE s. v. oxidare, oxidatie, ruginire.
cocli, COCLÍ vb. v. oxida, rugini.
coadă, COÁDĂ s. 1. cosita, (reg.) gâta. (O fata care poarta cozi.) 2. mâner, (înv. si reg.) manunchi, (Transilv.) dârjala, (Transilv. si Ban.) mânei, (prin Ban. si sudul Transilv.) mânel. (~ de secera, de sapa.) 3. v. toarta. 4. cotor. (~ maturii.) 5. (reg.) coporâie, toporisca, toporâie, toporâste, (Mold. si Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. bat. 7. v. peduncul. 8. v. pulpana. 9. v. trena. 10. (fam.) codârla. (Te rog sa te asezi la ~ !) 11. v. sfârsit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) bradisor, codâie, slabanog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarba-de-cositor, parul-porcului, (Transilv. si Maram.) perie; coada-cocosului (Polygonatum) = (reg.) cercelus, clopotei (pl.), cocos, coada-mielului, coada-vacii, iarba-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâtei (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescura, sclintita, scrintee, iarba-gâstelor; coada-soricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. si reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-tului, (Ban.) alunele (pl.), sorocina; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) braileanca (art.), corovatic, jales, naduf, salvie de padure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzisoara; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codina. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon si podalirius) v. papilionida.
consolidaţie, CONSOLIDÁŢIE s. f. consolidare. (< fr. consolidation)
consolidator, CONSOLIDATÓR, -OÁRE adj. care consolideaza. (< consolida + -tor)
consolidabil, CONSOLIDÁBIL, -Ă adj. care poate fi consolidat. (< fr. consolidable)
consolida, CONSOLIDÁ vb. I. tr., refl. a face, a deveni tare, solid, durabil; a (se) întari, a (se) închega. II. tr. a mari capacitatea de rezistenta a unui sistem tehnic. (< fr. consolider, lat. consolidare)
consistoriu, CONSISTÓRIU s. n. 1. consiliu al împaratilor romani. ♢ locul unde se tinea. 2. instanta judecatoreasca ecleziastica. ♢ consiliu al cardinalilor, prezidat de papa. ♢ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire)
ciulin, CIULÍN s. (BOT.) 1. (Carduus nutans) (reg.) ghincar, scai, scaiete, spin. 2. (Onopordon acanthium) ghimpe, scai, scaiete, (reg.) palamida, sita-zînelor.
ciubuc, CIUBÚC s. (TEHN.) ciubucar, lambar, lambuitor, (rar) tipar. (~ al zidarului.)
ciomag, CIOMÁG s. bâta, maciuca, (pop.) toroipan, (reg.) ghioaga, jarchina, maca, moaca, otic, patachie, tamânjer, taujer, tufan, tufa, (Mold., Bucov. si Transilv.) bota, (Mold.) ceatlau, (Olt.) colva, (Ban.) crivac, (Olt.) dârjala, (Ban.) haidamac, (Olt. si Ban.) jilavete, (Transilv. si Maram.) macau, (Transilv., Maram. si Olt.) suvei, (prin Bucov.) tasmau, (Mold.) toropala, (înv.) fuscel, fuste. (L-a izbit cu ~ul.)
ciocârlan, CIOCÂRLÁN s. (ORNIT.; Galerida cristata) (Transilv.) mosut.
congela, CONGELÁ vb. tr. a face un lichid sa treaca în stare solida; a îngheta. o a conserva produse alimentare prin frig. (< fr. congeler, lat. congelare)
cimpoi, CIMPÓI s. (MUZ.) (reg.) gaida. (Cânta la ~.)
cimenta, CIMENTÁ vb. v. consolida, întari, strânge.
cimentare, CIMENTÁRE s. v. consolidare, întarire, strângere.
ciconiformă, CICONIFÓRMĂ s. v. ciconiida.
chindie, CHINDÍE s. vecernie, (reg.) subamiaza, sunimiez, (prin Transilv.) avecernie, (înv.) pomereaza, pomerida. (Pe la ~, adica pe la apusul soarelui.)
chiciură, CHÍCIURĂ s. (MET.) promoroaca, (pop.) bruma, (reg.) bura, chida, gotca, polei, promoara, stura. (~ s-a depus pe crengile copacilor.)
cheie, CHÉIE s. v. clarificare, cordar, deslusire, elucidare, explicare, explicatie, întinzator, lamurire, limpezire, precizare, rezolvare, solutie, solutionare, struna.
căţelulfrasinului, CĂŢELUL-FRÁSINULUI s. v. cantarida, gândac de frasin.
căsătorie, CĂSĂTORÍE s. 1. (pop. si fam.) capatuiala, capa-tuire. (~ cuiva la ofiterul starii civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partida. (A facut o ~ buna.) 4. unire, (pop.) însotire, luare. (Dupa ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. în-suratoare. 7. v. maritis. 8. v. casnicie.
concurs, CONCÚRS s. n. 1. examen pentru selectionarea candidatilor la admiterea într-o institutie de învatamânt sau pentru a obtine un post, o bursa etc. 2. întrecere; competitie sportiva. 3. ajutor, sprijin; colaborare; contributie. o a-si da ŭl (la ceva) = a colabora; ~ de împrejurari = conjunctura. (< fr. concours, lat. concursus)
cărămidar, CĂRĂMIDÁR s. (Transilv. si Maram.) teglar.
căluţ, CĂLÚŢ s. 1. (ZOOL.) caisor, (rar) calusel. (Un ~ de munte.) 2. (IHT.) calut-de-mare (Hippocampus hippocampus) = cal-de-mare, (rar) hipocamp. 3. (ENTOM.; Locusta viridissima) cosas, (înv. si reg.) acrida, (reg.) cobilitar, cobilita, cosar, lacusta verde, (Ban.) scalus. 4. (ENTOM.; Locusta cantans) cosas, (Ban.) scalus.
concoidal, CONCOIDÁL, -Ă adj. 1. referitor la concoida. 2. cu suprafata curba. (< fr. conchoïdal)
călăuzi, CĂLĂUZÍ vb. 1. a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povatui. (A ~ pe un drum; dupa ce principii se ~?) 2. v. în-druma. 3. v. ghida. 4. a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.) 5. a initia, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.)
căcănar, CĂCĂNÁR s. v. vidanjor.
cazanie, CAZÁNIE s. (BIS.) cuvânt, omilie, predica, (înv.) chiriacodromion, didahie, poucenie, predicare, predicatie, propovedanie, carte cu învatatura. (Preotul citeste din ~.)
cartafiol, CARTAFIÓL s. v. conopida.
carfiol, CARFIÓL s. v. conopida.
carbohidrat, CARBOHIDRÁT s. v. glucida.
candidat, CANDIDÁT s. 1. competitor, concurent. (Sunt multi ~ti la postul de ...) 2. v. pretendent.
candida, CANDIDÁ vb. a concura, (rar) a competi, (înv.) a concurge. (~ la un post.)
cancioc, CANCIÓC s. (TEHN.) caus, (reg.) canceu, lingura. (~ al zidarului.)
competitor, COMPETITÓR, -OÁRE s. m. f. concurent, candidat. (< fr. compétiteur, lat. competitor)
butamidă, BUTAMÍDĂ s. v. tolbutamida.
burtoasă, BURTOÁSĂ adj. v. gravida, însarcinata.
buretecreţ, BURETECRÉŢ s. v. burete-de-conopida, creasta-cocosului, ramurele, tocma-gel.
burete, BURÉTE s. 1. (ZOOL.; Spongia officinalis) spongie. 2. (ZOOL.) burete-de-mare (Spongiaria) = spongier. 3. (prin Ban.) spuma, (Transilv. si Ban.) sponghie. (~ de sters tabla.) 4. (BOT.) burete-de-casa v. ciuperca de pivnita; burete-de-conopida = a) (Clavaria coralloides) = (reg.) cretisoara, curalice, melosel, opintici (pl.), togmagel, barba-caprei, burete-cret, laba-mâtei; b) (Ramaria botrytis) ramurele (pl.); burete-de-mesteacan (Cortinarius cinnamomeus) = (reg.) pâinisoare (pl.); burete-de-nuc (Polyporus squamosus) = (reg.) pastrav; burete-flocos (Lactarius torminosus) = (reg.) flocosel; burete-galben (Cantharellus cibarius) = (reg.) galbinele (pl.), galbiori (pl.), urechiusa, unghia-caprei; buretele cerbilor (Scleroderma vulgare) = (reg.) basina-porcului; burete-negru (Pleurotus ostreatus) = pastrav; burete-pestrit (Amanita muscaria) = (reg.) burete-serpesc, (Mold.) palaria-sarpelui; burete-serpesc (Lepiota procera) = (Mold.) palaria-sarpelui.
burduhoasă, BURDUHOÁSĂ adj. v. gravida, însarcinata.
burduhănoasă, BURDUHĂNOÁSĂ adj. v. gravida, însarcinata.
budar, BUDÁR s. v. vidanjor.
brumă, BRÚMĂ s. 1. (MET.) (rar) promoroaca, (Olt., Ban. si Bucov.) chida. (S-a lasat ~ peste câmpii.) 2. v. pruina. 3. (prin Mold.) promoroaca. (~ formata pe vas de o bautura rece.)
bridă, BRÍDĂ s. 1. (TEHN.) flansa. (~ pentru solidarizarea unor piese.) 2. v. aderenta.
brăzdat, BRĂZDÁT adj. v. cret, cutat, încretit, ridat, zbârcit.
brăzda, BRĂZDÁ vb. v. cuta, încreti, rida, zbârci.
bravare, BRAVÁRE s. v. sfidare.
brava, BRAVÁ vb. 1. v. sfida. 2. v. înfrunta.
bravadă, BRAVÁDĂ s. v. sfidare.
brad, BRAD s. (BOT.) 1. (Abies alba) (prin Transilv.) porob. 2. (Picea excelsa) molid, (reg.) molete, molidar. 3. brad rosu (Picea abies) = molid, (reg.) târs, (Transilv.) sihla.
boţit, BOŢÍT adj. v. cret, cutat, încretit, ridat, zbârcit.
boţi, BOŢÍ vb. v. cuta, încreti, rida, zbârci.
botos, BOTÓS adj. v. arogant, bosumflat, imperti-nent, insolent, ireverentios, îmbufnat, îndraznet, necuviincios, neobrazat, nerespectuos, nerusinat, obraznic, semet, sfidator, sfruntat, trufas, tan-tos.
colectivism, COLECTIVÍSM s. n. principiu fundamental al doctrinei comuniste exprimând colaborarea, solidaritatea, comunitatea de interese fata de cauza generala comuna. (< fr. collectivisme, rus. kollektivizm)
borţoasă, BORŢOÁSĂ adj. v. gravida, însarcinata.
bocciu, BOCCÍU s. v. parlagiu, vidanjor.
cofraj, COFRÁJ s. n. tipar de lemn sau de metal în care se toarna betonul în stare fluida. (< fr. coffrage)
boalărea, BOALĂ-REÁ s. v. epilepsie, febra tifoida, tifos.
boalămare, BOALĂ-MÁRE s. v. febra tifoida, tifos.
boalălungă, BOALĂ-LÚNGĂ s. v. febra tifoida, tifos.
blidar, BLIDÁR s. (reg.) uiegar.
cocon, COCÓN s. m. 1. învelis protector din fibre foarte subtiri secretat de crisalida unor insecte; gogoasa viermelui de matase. 2. învelis protector gelatinos, cu care îsi înfasoara ouale unele animale vertebrate. (< fr. cocon)
bioxid, BIOXÍD s. (CHIM.) 1. dioxid. 2. bioxid de azot = hipoazotida; bioxid de carbon = anhidrida carbonica; bioxid de siliciu = silice; bioxid de sulf = anhidrida sulfuroasa, sulf volatil; bioxid de titan = alb de titan.
bibilică, BIBILÍCĂ s. 1. (ORNIT.; Numida meleagris) (reg.) gaina-cu-margaritare, gaina-de-mare, (prin Transilv.) bibita, (prin OIt.) câta, (prin Ban.) pica, (prin Mold. si Bucov.) pichere, pichie, pichirita, (prin Ban.) pipica, (Transilv.) pirchita. 2. (BOT.; Fritillaria meleagris) (reg.) coroana, lalea.
coagulant, COAGULÁNT, -Ă adj., s. m. (agent) care poate coagula substante coloidale. (< fr. coagulant)
coagula, COAGULÁ vb. tr., refl. (despre solutii coloidale) a (se) transforma în gel; a se închega. (< fr. coaguler, lat. coagulare)
coagul, COÁGUL1 s. m. gel obtinut prin coagularea unor substante coloidale; cheag. (< lat., fr. coagulum)
beţie, BEŢÍE s. I. 1. îmbatare. (~ lui a fost rapida.) 2. v. ebrietate. 3. v. alcoolism. 4. chef, (înv.) bautura. (A facut o ~ de pomina.) II. (MED.) betie alba v. toxicomanie.
coacervaţie, COACERVÁŢIE s. f. stare instabila a unei substante coloidale, intermediara între starile de dizolvare si de precipitare. (< fr. coacervation)
coacervat, COACERVÁT s. n. formatie speciala gelatinoasa macromoleculara, în stare coloidala, prezentând fenomene de metabolism, de crestere si de înmultire, forma intermediara între substantele organice si primele organisme. (< fr. coacervat, lat. coacervatus)
benzaldehidă, BENZALDEHÍDĂ s. (CHIM.) aldehida benzoica. (~ are miros de migdale amare.)
cnidari, CNIDÁRI s. m. pl. principala subîncrengatura a celente-ratelor: hidrozoarele, antozoarele (anemonele-de-mare, coralii, madreporii) si meduzele. (< fr. cnidaires)
cloroplast, CLOROPLÁST s. n. plastida continând clorofila, în procesul de fotosinteza. (< fr. chloroplaste)
bătător, BĂTĂTÓR s. 1. (pop.) brighidau, mâtca, (reg.) druga, ferdideu, litca, mesca, roata. (~ pentru alegerea untului.) 2. v. tel. 3. (TEHN.) scaun, strat, trup. (~ la melita.)
cloric, CLÓRIC adj. acid ~ = acid oxigenat al clorului, oxidant foarte puternic. (< fr. chlorique)
cloacă, CLOÁCĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdariile dintr-un oras. 2. masa de apa murdara si fetida. ♢ (fig.) loc rau famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al cailor urinare, intestinale si genitale la batracieni, reptile, pasari si la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)
barbacaprei, BARBA-CÁPREI s. v. aglica, burete de conopida, creasta-cocosului, cretusca, ramurele, tocmagel.
clasifica, CLASIFICÁ vb. I. tr. a împarti sistematic, a repartiza pe clase, pe categorii dupa anumite criterii. II. refl., tr. a ocupa, a stabili un anumit loc unui elev, unui candidat la un examen, concurs etc., potrivit notelor (rezultatelor) obtinute. (< fr. classifier)
auspiciu, AUSPÍCIU s. 1. v. augur. 2. (la pl.) v. egida.
arterăcefalică, ARTERĂ CEFÁLICĂ s. v. carotida.
cisteină, CISTEÍNĂ s. f. aminoacid sulfurat, din hidroliza acida a proteinelor, în procesele de oxidoreducere din celula. (< fr. cystéine)
arsenic, ARSÉNIC s. (CHIM.) anhidrida arsenioasa, trioxid de arsen, (rar) arsen, sar, (pop.) saricica, soricioaica, (Mold.) soriceasa.
arsen, ARSÉN s. v. anhidrida arsenioasa, arsenic, trioxid de arsen.
armonic, ARMÓNIC adj. (MAT., FIZ.) sinusoidal. (Marime periodica ~.)
aricidemare, ARICI-DE-MÁRE s. (ZOOL.: Echinoidea) echinida.
argintcoloidal, ARGINT COLOIDÁL s. (FARM.) colargol. (~ este un antiseptic.)
circumnutaţie, CIRCUMNUTÁŢIE s. f. miscare elicoidala de crestere a extremitatilor unui ax vegetal (tulpina, radacina etc.). (< fr. circumnutation)
ciocolatieră, CIOCOLATIÉRĂ s. f. vas în care se serveste ciocolata lichida. (dupa fr. chocolatière)
cinic, CÍNIC, -Ă I. adj. 1. care denota sfidare; sarcastic, sfidator, insolent, nerusinat. 2. scoala ~a = scoala filozofica greaca din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovaduind autonomia morala a individului, simplitatea, întoarcerea la natura. II. s. m. filozof apartinând acestei scoli. III. adj., s. m. f. (cel) care exprima deschis si fara jena atitudini si gânduri condamnabile; (om) nerusinat, fara scrupule. (< fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
cinerit, CINERÍT s. n. roca vulcanica piroclastica, cimentata, din material fin provenit din pulverizarea si consolidarea lavei. (< fr. cinérite)
antioxigen, ANTIOXIGÉN s. v. antioxidant.
antioxidant, ANTIOXIDÁNT s. (CHIM.) antioxigen, inhibitor de oxidare. (Fenolul este un ~.)
cimpanzeu, CIMPANZÉU s. m. maimuta antropoida mare, arboricola, sociabila, din Africa ecuatoriala. (< fr. chimpanzé)
anhidridă, ANHIDRÍDĂ s. (CHIM.) anhidrida arsenioasa v. arsenic; anhidrida azotica v. pentoxid de azot; anhidrida carbonica v. bioxid de carbon; anhidrida fosforica v. pentoxid de fosfor; anhidrida sulfurica v. trioxid de sulf; anhidrida sulfuroasa = bioxid de sulf.
cimenta, CIMENTÁ vb. tr., refl. 1. a (se) întari (cu ciment). ♢ a injecta sub presiune o suspensie de ciment în pamânt, în roci, în materiale de constructie etc. pentru consolidare. 2. (fig.) a (se) lega, a (se) uni indestructibil; a (se) consolida. (< fr. cimenter)
amantă, AMÁNTĂ s. concubina, iubita, prietena, (livr.) metresa, (pop.) amoreza, draguta, ibovnica, tiitoare, (Ban.) bala, (înv.) posadnica, (grecism înv.) palachida, (arg.) gagica.
alună, ALÚNĂ s. (BOT.) aluna americana v. aluna de pamânt; aluna de pamânt = arahida, aluna americana.
aldehidă, ALDEHÍDĂ s. (CHIM.) aldehida acetica v. acetaldehida; aldehida acrilica v. acroleina; aldehida benzoica v. benzaldehida; aldehida formica v. formaldehida.
alcool, ALCOÓL s. (CHIM.) 1. spirt, (prin Transilv.) spiritus, (înv.) spirit. (~ de 90°.) 2. alcool amilic = pentanol; alcool butilic = butanol; alcool etilic = etanol; alcool metilic v. metanol; alcool polihidroxilic v. polialcool; alcool polivinilic = polialcool vinilic; alcool propilic = propanol; alcool rafinat = alcool rectificat; alcool rectificat v. alcool rafinat; alcool solidificat = metaldehida.
alchidal, ALCHIDÁL s. (CHIM.) rasina alchidica.
aguridar, AGURIDÁR s. v. laurusca, vita salbatica.
cicloidal, CICLOIDÁL, -Ă adj. referitor la cicloida; care formeaza o cicloida. (< fr. cycloïdal)
cicloid, CICLOÍD, -Ă I. adj. 1. asemanator unui cerc. 2. dispus în cerc sau în verticile concentrice. II. s. f. curba descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe o dreapta fixa; trohoida. (< fr. cycloïde)
admis, ADMÍS adj. 1. v. aprobat. 2. acceptat, primit, reusit. (Candidat ~.) 3. v. acceptat.
aderenţă, ADERÉNŢĂ s. (MED.) brida. (Are ~ la pleura.)
cianamidă, CIANAMÍDĂ s. f. amida a acidului cianhidric, substanta cristalina, instabila, din care se obtine melamina. (< fr. cyanamide)
acroleină, ACROLEÍNĂ s. (CHIM.) propenal, aldehida acrilica.
achitare, ACHITÁRE s. 1. lichidare, onorare, plata, platire, (înv.) raspundere. (~ unei datorii.) 2. depunere, plata, varsare. (~ ratei în termen.)
achita, ACHITÁ vb. 1. (JUR.) (înv.) a slobozi. (Judecatorul l-a ~ pe inculpat.) 2. a lichida, a onora, a plati, (înv. si pop.) a numara, (înv. si reg.) a plini, (înv.) a rafui, a raspunde, (grecism înv.) a exoflisi. (Si-a ~ datoria.) 3. a depune, a plati, a varsa. (A ~ în termen rata.) 4. a scapa. (S-a ~ de o mare obligatie.)
acetanilidă, ACETANILÍDĂ s. (CHIM.) fenilacetamida.
acetaldehidă, ACETALDEHÍDĂ s. (CHIM.) etanal, aldehida acetica.
abrogat, ABROGÁT adj. (JUR.) anulat, desfiintat, invalidat, înlaturat, suprimat. (Conventie ~.)
abrogare, ABROGÁRE s. (JUR.) abrogatie, anulare, desfiintare, infirmare, invalidare, suprimare. (~ unui act normativ.)
abroga, ABROGÁ vb. (JUR.) a anula, a desfiinta, a infirma, a invalida, a suprima, (pop.) a strica, (înv.) a surpa. (A ~ o lege.)
chinonă, CHINÓNĂ s. f. substanta organica solida, folosita în industria colorantilor si cea farmaceutica. (< fr. quinone)
vibra, VIBRÁ vb. 1. (FIZ.) a oscila. (Un mediu elastic care ~.) 2. a zbârnâi. (~ coarda unui instrument muzical.) 3. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 4. v. pâlpâi. 5. v. tremura. 6. v. fremata. 7. v. tresalta. •8. (fig.) v. rasuna.
vibrant, VIBRÁNT adj. 1. tremurator, trepidant, vibrator. (Corp elastic ~.) 2. v. înduiosator.
vibraţie, VIBRÁŢIE s. 1. (FIZ.) v. vibrare. (~ unui mediu elastic.) 2. vibrare, zbârnâit. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. trepidatie. (~ a unui sistem tehnic elastic.) 4. v. tremur.
vida, VIDÁ vb. v. descarca, deserta, goli.
vidanjor, VIDANJÓR s. (rar) latrinar, (pup.) cacanar, (Tran-silv.) budar, (înv.) bocciu.
vidare, VIDÁRE s. (FIZ.) vacuumare. (~ unei incinte.)
viperă, VÍPERĂ s. (ZOOL.; Vipera berus) napârca, (înv. si reg.) aspida, (reg.) sarpe-ciont, sarpe-ciung, sarpe-scurt, sarpe-veninat.
viranea, VIRANEÁ s. v. maidan, teren viran.
vitamină, VITAMÍNĂ s. (BIOL., CHIM., FARM.) vitamina A = axeroftol, retinol; vitamina B1 = aneurina, orizanina, tiamina; vitamina B2 = lactoflavina, riboflavina; vitamina B6 = adermina, piridoxina; vitamina B12 = ciancobalamina, cobalamina; vitamina C = acid ascorbic; vitamina D2 = calciferol, ergocalciferol; vitamina E = tocoferol; vitamina H = biotina; vitamina H1 = acid paraaminobenzoic; vitamina K1 = fitochinona; vitamina P = citrina; vitamina PP = nicotinamida, acid nicotinic.
viţă, VÍŢĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunza de ~; planteaza ~.) 2. (BOT.) vita de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loaza, poama. 3. (BOT.) vita salbatica (Vitis hederacea) = (rar) vita de Canada, (pop.) vita puturoasa, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coarda. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmas.
chestiune, CHESTIÚNE s. f. 1. problema care constituie obiectul unei preocupari, al unei discutii etc. ♢ întrebare (pusa unui elev, unui candidat etc.). 2. (fam.) întâmplare, fapt, lucru. (< fr. question, lat. quaestio)
cheratină, CHERATÍNĂ s. f. substanta proteica solida din epiderma, unghii etc. (< fr. kératine)
chemosinteză, CHEMOSINTÉZĂ s. f. sinteza a substantelor organice de catre bacteriile autotrofe cu ajutorul energiei chimice, prin oxidarea substantelor minerale; chimiosinteza. (< germ. Chemosynthese)
chemoautotrof, CHEMOAUTOTRÓF, -Ă adj. (despre microorganisme) care obtine energia necesara proceselor vitale prin oxidarea unor substante chimice anorganice. (dupa engl. chemoautotrophic)
chei, CHEI s. n. 1. constructie pe malul unei ape navigabile pentru încarcarea si descarcarea navelor, servind totodata la consolidarea malului si pentru a preveni inundatiile; (p. ext.) strada de-a lungul unui astfel de mal. 2. rampa de încarcare-descarcare a vagoanelor de cale ferata. (< fr. quai)
cetonă, CETÓNĂ s. f. denumire data unei clase de compusi organici obtinuti prin oxidarea alcoolilor secundari sau a hidrocarburilor. (< fr. cétone)
xantogenare, XANTOGENÁRE s. (CHIM.) sulfidare.
zaharidă, ZAHARÍDĂ s. v. glucida.
zaharuri, ZAHÁRURI s. pl. v. glucida.
cerebrozidă, CEREBROZÍDĂ s. f. substanta lipoida complexa din tesutul nervos, cu rol important în metabolismul celulei nervoase. (< fr. cérébroside)
zbârci, ZBÂRCÍ vb. 1. v. rida. 2. (pop.) a se pomai, (reg.) a se pomi, a se pomisi. (Dupa boala i s-a ~ trupul.)
zbârcire, ZBÂRCÍRE s. v. ridare.
zbârcit, ZBÂRCÍT adj. 1. v. ridat. 2. (pop.) pomait. (Om ~.)
zborş, ZBORS s. v. palamida-de-balta.
celobioză, CELOBIÓZĂ s. f. dizaharida din doua molecule de glucoza, rezultând din hidroliza celulozei, pulbere solida, solubila în apa, optic activa. (< germ. Zellobiose)
zidar, ZIDÁR s. (prin Ban.) mauar, (Mold.) pietrar. (E ~ de meserie.)
zidăreasă, ZIDĂREÁSĂ s. zidarita. (S-a calificat ~.)
zidărie, ZIDĂRÍE s. zidarit. (Învata ~.)
zidărit, ZIDĂRÍT s. zidarie. (Învata ~ul.)
zidăriţă, ZIDĂRÍŢĂ s. zidareasa. (S-a calificat ~.)
zmeur, ZMÉUR s. (BOT.; Rubus idaeus) zmeurar, (înv. si reg.) rug, (reg.) mana-jidovului.
zmeurar, ZMEURÁR s. (BOT.; Rubus idaeus) zmeur, (înv. si reg.) rug, (reg.) mana-jidovului.
zonă, ZÓNĂ s. 1. portiune, regiune, sector. (O ~ bine delimitata în spatiu.) 2. loc, regiune, teren, tinut. (Nu cunoaste bine ~.) 3. loc, meleag, regiune, tarâm, teritoriu, tinut. (Se afla în ~ necunoscute.) 4. regiune, tinut, (înv.) oblastie, olat. (În ~ele calde.) 5. (GEOGR.) zona tropicala = tropice (pl.). 6. regiune, suprafata, teritoriu. (O ~ arida.) 7. loc, spatiu. (Erau ~ pline cu apa.) 8. (MED.) zona Zoster = (Transilv.) foc viu. 9. (BOT.) zona apicala = caliptra, piloriza, scufie. 10. cadru, cerc, câmp, domeniu, sector, sfera, tarâm. (~ de preocupari.)
cefalosporină, CEFALOSPORÍNĂ s. f. antibiotic cu o activitate bactericida si cu un spectru larg. (< fr. céphalosporine)
absidă, absída (arhit.) s. f., g.-d. art. absídei; pl. absíde
acantoid, acantoíd adj. m., pl. acantoízi; f. sg. acantoída, pl. acantoíde
acaricid, acaricíd adj. m., pl. acaricízi; f. sg. acaricída, pl. acaricíde
acces, accés (stare morbida, izbucnire) s. n., pl. accése
acetaldehidă, acetaldehída s. f. (sil. mf. -cet-) → aldehida
acetamidă, acetamída s. f. (sil. mf. -cet-) → amida
acetazolamidă, acetazolamída s. f. (sil. mf. -cet-, -zol-) → amida
acid, acíd s. m., adj. m., pl. acízi; f. sg. acída, pl. acíde
acidamină, acidamína s. f. (sil. mf. -cid-) → amina
acridă, acrída s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. acrídei; pl. acríde
acrididă, acridída s. f., pl. acridíde
acvilidă, acvilída s. f., g.-d. art. acvilídei; pl. acvilíde
adenoid, adenoíd adj. m., pl. adenoízi; f. sg. adenoída, pl. adenoíde
adidas, adídas s. m., pl. adídasi
adipoid, adipoíd adj. m., pl. adipoízi; f. sg. adipoída, pl. adipoíde
afidavit, afidavít s. n.
afidă, afída s. f., pl. afíde
aftoid, aftoíd adj. m., pl. aftoízi; f. sg. aftoída, pl. aftoíde
aguridă, agurída s. f., g.-d. art. agurídei, pl. aguríde
alantoidă, alantoída s. f., g.-d. art. alantoídei; pl. alantoíde
albuminoid, albuminoíd adj. m., pl. albuminoízi; f. sg. albuminoída, pl. albuminoíde
alchidal, alchidál s. m.
aldehidă, aldehída s. f., g.-d. art. aldehídei; pl. aldehíde
alesidă, alesída s. f., g.-d, art. alesídei; pl. alesíde
algicid, algicíd s. n., adj. m., pl. algicízi; f. sg. algicída, pl. algicíde
algid, algíd adj. m., pl. algízi; f. sg. algída, pl. algíde
alidadă, alidáda s. f., g.-d. art. alidádei; pl. alidáde
amarilidacee, amarilidacée s. f., pl. amarilidacée
amidază, amidáza s. f., g.-d. art. amidázei; pl. amidáze
amidă, amída s. f., g.-d. art. amídei; pl. amíde
amigdaloid, amigdaloíd adj. m., pl. amigdaloízi; f. sg. amigdaloída, pl. amigdaloíde
ampelidacee, ampelidacée s. f., pl. ampelidacée
anatidă, anatída s. f., pl. anatíde
andromedidă, andromedída s. f., g.-d. art. andromedídei; pl. andromedíde
anecoid, anecoíd adj. m. (sil. mf. an-), pl. anecoízi; f. sg. anecoída, pl. anecoíde
aneuploid, aneuploíd adj. m. (sil. a-ne-u-plo-id), pl. aneuploízi; f. sg. aneuploída, pl. aneuploíde
angeloid, angeloíd adj. m., pl. angeloízi; f. sg. angeloída, pl. angeloíde
anguidă, anguída s. f. (-gui pron. ghi), pl. anguíde
anhidridă, anhidrída s. f. (sil. -dri-), g.-d. art. anhidrídei; pl. anhidríde
anseridă, anserída s. f., pl. anseríde
antidumping, antidumping s. n. [pron. antidámping] , pl. antidúmpinguri
antihemoroidal, antihemoroidál adj. → hemoroidal
antioxidant, antioxidánt adj., s. m. (sil. -ti-o-) → oxidant
cazeină, CAZEÍNĂ s. f. substanta albuminoida care se extrage din lapte, partea componenta a brânzeturilor. (< fr. caséine)
antropoid, antropoíd adj. m., pl. antropoízi; f. sg. antropoída, pl. antropoíde
apatrid, apatríd adj. m., s. m. (sil. -trid), pl. apatrízi; f. sg. apatrída, pl. apatríde
apidă, apída s. f., pl. apíde
apsidal, apsidál adj. m., pl. apsidáli; f. sg. apsidála, pl. apsidále
apsidă, apsída (astron.) s. f., g.-d. art. apsídei; pl. apsíde
arahidă, arahída s. f., g.-d. art. arahídei; pl. arahíde
arahnidă, arahnída s. f., g.-d. art. arahnídei; pl. arahníde
arahnoidă, arahnoída s. f., g.-d. art. arahnoídei; pl. arahnoíde
arid, aríd adj. m., pl. arízi; f. sg. arída, pl. aríde
aspidă, aspída s. f., g.-d. art aspídei; pl. aspíde
asteridă, asterída (zool.) s. f., pl. asteríde
astroidă, astroída s. f., g.-d. art. astroídei; pl. astroíde
australid, australíd s. m., adj. m., pl. australízi; f. sg. australída, pl. australíde
australoid, australoíd s. m., adj. m. (sil. a-us-), pl. australoízi; f. sg. australoída, g.-d. art. australoídei, pl. australoíde
autodidact, autodidáct s. m. (sil. a-u-), pl. autodidácti
autodidactă, autodidácta s. f. (sil. a-u-), pl. autodidácte
autoghidaj, autoghidáj s. n. (sil. a-u-), pl. autoghidáje
autoghidat, autoghidát adj. m. (sil. a-u-), pl. autoghidáti; f. sg. autoghidáta, pl. autoghidáte
autooxidare, autooxidáre s. f. (sil. a-u-) → oxidare
avid, avíd adj. m., pl. avízi; f. sg. avída, pl. avíde
azidă, azída s. f., g.-d. art. azídei; pl. azíde
bacilicid, bacilicíd adj. m., pl. bacilicízi; f. sg. bacilicída, pl. bacilicíde
bactericid, bactericíd adj. m., pl. bactericízi; f. sg. bactericída, pl. bactericíde
balanoid, balanoíd adj. m., pl. balanoízi; f. sg. balanoída, pl. balanoíde
balenidă, balenída s. f., pl. baleníde
batracoid, batracoíd adj. m., pl. batracoízi; f. sg. batracoída, pl. batracoíde
benzaldehidă, benzaldehída s. f. (sil. mf. benz-) → aldehida
berberidacee, berberidacée s. f., pl. berberidacée
bicuspid, bicuspíd adj. m., pl. bicuspízi; f. sg. bicuspída, pl. bicuspíde
bifid, bifíd adj. m., pl. bifízi; f. sg. bifída, pl. bifíde
bipatridă, bipatrída s. f., pl. bipatríde
bipenatifid, bipenatifíd adj. m., pl. bipenatifízi; f. sg. bipenatifída, pl. bipenatifíde
blatidă, blatída s. f., pl. blatíde
blidar, blidár (mestesugar) s. m., pl. blidári
blidar, blidár (raft) s. n., pl. blidáre
bridă, brída s. f., g.-d. art. brídei; pl. bríde
brighidău, brighidau s. n., art. brighidaul; pl. brighidáie
canceroid, canceroíd s. n., adj. m., pl. canceroízi; f. sg. canceroída, pl. canceroíde
candid, candíd adj. m., pl. candízi; f. sg. candída, pl. candíde
candida, cándida (bot.) s. f.
candida, candidá vb., ind. prez. 1 sg. candidéz, 3 sg. si pl. candideáza
candidat, candidát s. m., pl. candidáti
candidată, candidáta s. f., pl. candidáte
candidatură, candidatúra s. f., g.-d. art. candidatúrii; pl. candidatúri
cantaridă, cantarída s. f., g.-d. art. cantarídei; pl. cantaríde
carabidă, carabída s. f., pl. carabíde
carbodiamidă, carbodiamída s. f. (sil, -di-a-), g.-d. art. carbodiamídei
cardioidă, cardioída s. f. (sil. -di-o-), g.-d. art. cardioídei; pl. cardioíde
cariatidă, cariatída s. f. (sil. -ri-a-), g.-d. art. cariatídei; pl. cariatíde
caridă, carída s. f., g.-d. art. carídei; pl. caríde
carotenoid, carotenoíd adj. m., pl. carotenoízi; f. sg. carotenoída, pl. carotenoíde
carotidă, carotída s. f., g.-d. art. carotídei; pl. carotíde
cărămidar, caramidár s. m., pl. caramidári
cărămidă, caramída s. f., g.-d. art. caramízii; pl. caramízi
cărămidărie, caramidaríe (meserie, loc, atelier) s. f., art. caramidaría, g.-d. art. caramidaríei; (locuri, ateliere) pl. caramidaríi, art. caramidaríile
cefeidă, cefeída s. f., g.-d. art. cefeídei, pl. cefeíde
centroid, centroíd adj. m., pl. centroízi; f. sg. centroída, pl. centroíde
cerebroid, cerebroíd adj. m. (sil. -bro-), pl. cerebroízi; f. sg. cerebroída, pl. cerebroíde
cerebrozidă, cerebrozída s. f. (sil. -bro-), g.-d. art. cerebrozídei; pl. cerebrozíde
cestoid, cestoíd adj. m., pl. cestoízi; f. sg. cestoída, pl. cestoíde
cianamidă, cianamída s. f. (sil. ci-; mf. -an-) → amida
cicadidă, cicadída s. f., pl. cicadíde
cicloid, cicloíd adj. m., pl. cicloízi; f. sg. cicloída, pl. cicloíde
cicloidal, cicloidál adj. m. (sil. -clo-i-), pl. cicloidáli; f. sg. cicloidála, pl. cicloidále
cicloidă, cicloída s. f. (sil. -clo-), g.-d. art. cicloídei; pl. cicloíde
ciconiidă, ciconiída s. f. (sil. -ni-i-), pl. ciconiíde
cilindroid, cilindroíd adj. m. (sil. -dro-id), pl. cilindroízi; f. sg. cilindroída, pl. cilindroíde
floare, floáre (flóri), s.f. – 1. Parte a plantei care are o corola frumoasa si variat colorata. – 2. Ornament floral si, de aici, ornament în general. – 3. Partea cea mai aleasa, frunte, elita, crema. – 4. Strat de mucegai care se formeaza la suprafata vinului. – 5. Partea exterioara a pielii tabacite. – 6. (Pl.) Ciclu, soroc, menstruatie. – 7. Vîrf de burghiu. – 8. Parte a cheii care intra în broasca. – 9. Extremitate a caracterelor tipografice. – 10. Parfum, savoare a bauturii. – 11. (Înv.) Culoare. – Mr. floare, megl. floari. Lat. flōrem (Puscariu 623; Candrea-Dens., 604; REW 3390; DAR), cf. it. fiore, prov., cat., sp., port. flor, fr. fleur. Sensul 6, rar, este romantic (dupa Capidan, Dacor., I, 331, din lat. fluores, cf. Spitzer, Archiv., CXXXIX, 89; cf. si alb. ljulje "floare" si "menstruatie"). Sensul 11 este un calc lingvistic, fara circulatie populara, din sl. cvĕtŭ (DAR). Der. florar, s.n. (vaza; luna mai; dreptar pentru linii curbe); florareasa, s.f. (vînzatoare de flori); florarie, s.f. (magazin de flori); florian (var. florinte, florintel), s.m. (pasare, brotacel, Ligurinos chloris); floricica (var. floricea), s.f. (dim. al lui floare; boaba de porumb prajita si crapata); Florii, s.f. pl. (sarbatoare crestina ce cade în duminica de dinaintea Pastelui, Duminica Floriilor), der. intern (Rosetti, I, 159), care este pus în legatura cu lat. Floralia, prin intermediul unei forme vulg. •florilia (Candrea-Dens., 605; DAR); înflori (var. flori), vb. (a face floare; a se dezvolta, a progresa; a împodobi, a înfrumuseta; a aranja, a gati; a face floare vinul); înfloritor, adj. (care înfloreste); înfloritura, s.f. (ornament); înflora, vb. (a împodobi cu flori; Bucov., a pregati culorile vegetale; a ciopli, a sculpta). Cf. flor. Din rom. provine sb. florečika "varietate de guvid".
cisoidă, cisoída s. f., g.-d. art. cisoídei; pl. cisoíde
clinoid, clinoíd adj. m., pl. clinoízi; f. sg. clinoída, pl. clinoíde
clotoidă, clotoída s. f., g.-d. art. clotoídei
clupeidă, clupeída s. f., pl. clupeíde
cnemidă, cnemída s. f., pl. cnemíde
coccidă, coccída (paduchi testosi) s. f., pl. coccíde
coincide, coincíde vb., ind. prez. 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 sg. si pl. coincída; ger. coincizând; part. coincís
coloid, coloíd adj. m., s. m., pl. coloízi; f. sg. coloída, pl. coloíde
coloidal, coloidál adj. m. (sil. -lo-i-), pl. coloidáli; f. sg. coloidála, pl. coloidále
colubridă, colubrída s. f., pl. colubríde
conchide, conchíde vb., ind. prez. l sg. si 3 pl. conchíd; conj. prez. 3 sg. si pl. conchída; ger. conchizând; part. conchís
concoidal, concoidál adj. m. (sil. -co-i-), pl. concoidáli; f. sg. concoidála, pl. concoidále
concoidă, concoída s. f., g.-d. art. concoídei; pl. concoíde
conoid, conoíd adj. m., pl. conoízi; f. sg. conoída, pl. conoíde
conoidal, conoidál adj. m. (sil. -no-i-), pl. conoidáli; f. sg. conoidála, pl. conoidále
conopidă, conopída s. f., g.-d. art. conopídei; pl. conopíde
consolida, consolidá vb., ind. prez. 1 sg. consolidéz, 3 sg. si pl. consolideáza
consolidabil, consolidábil adj. m., pl. consolidábili; f. sg. consolidábila, pl. consolidábile
consolidant, consolidánt adj. m., pl. consolidánti; f. sg. consolidánta, pl. consolidánte
consolidare, consolidáre s. f., g.-d. art. consolidarii; pl. consolidari
consolidator, consolidatór adj. m., pl. consolidatóri; f. sg. si pl. consolidatoáre
consolidaţie, consolidátie s. f. (sil. -ti-e), art. consolidátia (sil. -ti-a), g.-d. art. consolidátiei; pl. consolidátii, art. consolidátiile (sil. -ti-i-)
contoid, contoíd adj. m., pl. contoízi; f. sg. contoída, pl. contoíde
contracandidat, contracandidát s. m., pl. contracandidáti
contracandidată, contracandidáta s. f., pl. contracandidáte
contrapartidă, contrapartída s. f. → partida
coracoid, coracoíd adj. m. (sil. co-id), pl. coracoízi; f. sg. coracoída, pl. coracoíde
coraloid, coraloíd adj. m., pl. coraloízi; f. sg. coraloída, pl. coraloíde
coridă, corída s. f., g.-d. art. corídei; pl. coríde
coroidă, coroída s. f., g.-d. art. coroídei; pl. coroíde
coronoid, coronoíd adj. m., pl. coronoízi; f. sg. coronoída, pl. coronoíde
corticoid, corticoíd adj. m. (sil. -co-id), pl. corticoízi; f. sg. corticoída, pl. corticoíde
corticosteroid, corticosteroíd s. m. (sil. -ro-id), pl. corticosteroízi; f. sg. corticosteroída, pl. corticosteroíde
cosinusoidă, cosinusoída s. f. → sinusoida
cotidală, cotidála s. f., pl. cotidále
crepidă, crepída s. f., g.-d. art. crepídei; pl. crepíde
cretinoid, cretinoíd adj. m., pl. certinoízi; f. sg. cretinoída, pl. cretinoíde
cricetidă, cricetída s. f., pl. cricetíde
cricoid, cricoíd adj. m., pl. cricoízi; f. sg. cricoída, pl. cricoíde
cridă, crída s. f., g.-d. art. crídei; pl. críde
criminaloid, criminaloíd adj. m., pl. criminaloízi; f. sg. criminaloída, pl. criminaloíde
crisalidă, crisalída s. f., g.-d. art. crisalídei; pl. crisalíde
crisomelidă, crisomelída s. f., pl. crisomelíde
cristaloid, cristaloíd adj. m., pl. cristaloízi; f. sg. cristaloída, pl. cristaloíde
cromatidă, cromatída s. f., pl. cromatíde
cromoproteidă, cromoproteída s. f. (sil. -pro-) → proteida
cuboid, cuboíd s. n., adj. m., pl. cuboízi; f. sg. cuboída, pl. cuboíde
cuculidă, cuculída s. f., pl. cuculíde
cupid, cupíd adj. m., pl. cupízi; f. sg. cupída, pl. cupíde
curculionidă, curculionída s. f., pl. curculioníde
cuspidat, cuspidát adj. m., pl. cuspidáti; f. sg. cuspidáta, pl. cuspidáte
cuspidă, cuspída s. f., pl. cuspíde
cvadrifid, cvadrifíd adj. m., pl. cvadrifízi; f. sg. cvadrifída, pl. cvadrifíde
dacrioid, dacrioíd adj. m.(sil. -cri-o-), pl. dacrioízi; f. sg. dacrioída, pl. dacrioíde
dactiloid, dactiloíd adj. m.(sil. -cti-lo-id), pl. dactiloízi; f. sg. dactiloída, pl. dactiloíde
danaidă, danaída s. f. (sil. -na-i-), g.-d. art. danaídei; pl. danaíde
debrida, debridá vb., ind. prez.3 sg. debrideáza
decidabil, decidábil adj. m., pl. decidábili; f. sg. decidábila, pl. decidábile
decide, decíde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. decid, 1 pl. decídem; conj. prez. 3 sg. si pl. decída; ger. decizând; part. decís
deconsolida, deconsolidá vb., ind. prez. 1 sg. deconsolidéz, 3 sg. si pl. deconsolideáza
deconsolidare, deconsolidáre s. f. → consolidare
decuspidare, decuspidáre s. f., g.-d. art. decuspidarii
delapida, delapidá vb., ind. prez. 1 sg. delapidéz, 3 sg. si pl. delapideáza
delapidare, delapidáre s. f., g.-d. art. delapidarii; pl. delapidari
delapidatoare, delapidatoáre s. f., g.-d. art. delapidatoárei; pl. delapidatoáre
delapidator, delapidatór s. m., pl. delapidatóri
deltoid, deltoíd adj. m.(sil. -to-id), s. m., pl. deltoízi; f. sg. deltoída, pl. deltoíde
dendroid, dendroíd adj. m.(sil. -dro-id), pl. dendroízi; f. sg. dendroída, pl. dendroíde
dermoid, dermoíd adj. m., pl. dermoízi; f. sg. dermoída, pl. dermoíde
deschide, deschíde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. deschíd, 1 pl. deschídem, perf. s. 1 sg. deschiséi, 1 pl. deschíseram; conj. prez. 3 sg. si pl. deschída; part. deschís
desfide, desfíde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. desfíd; conj. prez. 3 sg. si pl. desfída (nu are forme de timpuri trecute)
desolidariza, desolidarizá vb., ind. prez. 1 sg. desolidarizéz, 3 sg. si pl. desolidarizeáza
desolidarizare, desolidarizáre s. f. → solidarizare
dezoxida, dezoxidá vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezoxidéz, 3 sg. si pl. dezoxideáza
dezoxidant, dezoxidánt adj. m., s. m. (sil. mf. dez-), pl. dezoxidánti; f. sg. dezoxidánta, pl. dezoxidánte
dezoxidare, dezoxidáre s. f. (sil. mf. dez-), g.-d. art. dezoxidarii; pl. dezoxidari
didactecă, didactéca s. f., g.-d. art. didactécii
didactic, didáctic adj. m., pl. didáctici; f. sg. didáctica, pl. didáctice
didactică, didáctica s. f., g.-d. art. didácticii; pl. didáctici
didacticial, didacticiál adj. m., pl. didacticiáli; f. sg. didacticiála, pl. didacticiále
didactician, didacticián s. m., pl. didacticiéni
didacticism, didacticísm s. n.
didacticist, didacticíst adj. m., pl. didacticísti; f. sg. didacticísta, pl. didacticíste
didactil, didactíl adj. m., pl. didactíli; f. sg. didactíla, pl. didactíle
didactogenie, didactogeníe s. f., art. didactogenía, g.-d. art. didactogeníei
didahie, didahíe s. f., art. didahía, g.-d. art. didahíei; pl. didahíi, art. didahíile
dimetilformamidă, dimetilformamída s. f. (sil. mf. -form-), g.-d. art. dimetilformamídei
dipeptidă, dipeptída s. f., g.-d. art. dipeptídei; pl. dipeptíde
diploid, diploíd adj. n. (sil. -plo-id), f. sg. diploída; pl. n. si f. diploíde
discoid, discoíd adj. m., pl. discoízi; f. sg. discoída, pl. discoíde
discoidal, discoidál adj. m. (sil. -co-i-), pl. discoidáli; f. sg. discoidála, pl. discoidále
dizaharidă, dizaharída s. f., g.-d. art. dizaharídei; pl. dizaharíde
echinidă, echinída s. f., g.-d. art. echinídei; pl. echiníde
efeboid, efeboíd adj. m. (sil. -bo-id), pl. efeboízi; f. sg. efeboída, pl. efeboíde
efelidă, efelída s. f., g.-d. art. efelídei; pl. efelíde
efemeridă, efemerída s. f., g.-d. art. efemerídei; pl. efemeríde
egidă, egída s. f., g.-d. art. egídei; pl. egíde
elicoidal, elicoidál adj. m. (sil. -co-i-), pl. elicoidáli; f. sg. elicoidála, pl. elicoidále
elida, elidá vb., ind. prez. 1 sg. elidéz; 3 sg. si pl. elideáza; ger. elidând
elipsoidal, elipsoidál adj. m. (sil. -so-i-), pl. elipsoidáli; f. sg. elipsoidála, pl. elipsoidále
elucida, elucidá vb., ind. prez. 1 sg. elucidéz, 3 sg. si pl. elucideáza
elucidant, elucidánt adj. m., pl. elucidánti; f. sg. elucidánta, pl. elucidánte
elucidare, elucidáre s. f., g.-d. art. elucidarii; pl. elucidari
embrioid, embrioíd adj. m., pl. embrioízi; f. sg. embrioída, pl. embrioíde
encefaloid, encefaloíd adj. m., pl. encefaloízi; f. sg. encefaloída, pl. encefaloíde
epicicloidal, epicicloidál adj. m. (sil. -clo-i-), pl. epicicloidáli; f. sg. epicicloidála, pl. epicicloidále
epicicloidă, epicicloída s. f. (sil. -clo-i-) → cicloida
epileptoid, epileptoíd adj. m., pl. epileptoízi; f. sg. epileptoída, pl. epileptoíde
erbicida, erbicidá vb., ind. prez. 1 sg. erbicidéz, 3 sg. si pl. erbicideáza
erbicidare, erbicidáre s. f., pl. erbicidari
erpetoid, erpetoíd adj. m., pl. erpetoízi; f. sg. erpetoída, pl. erpetoíde
esocidă, esocída s. f., pl. esocíde
eter, etér ("combinatie organica lichida", fil. "element al universului") s. m., pl. etéri
etmoidal, etmoidál adj. m., pl. etmoidáli; f. sg. etmoidála, pl. etmoidále
eucaridă, eucarída s. f., pl. eucaríde
eunucoid, eunucoíd adj. m., pl. eunucoízi; f. sg. eunucoída, pl. eunucoíde
europoid, europoíd s. m., adj. m., pl. europoízi; f. sg. europoída, pl. europoíde
evida, evidá vb., ind. prez. 1 sg. evidéz, 3 sg. si pl. evideáza
evidare, evidáre s. f., pl. evidari
extrafluid, extrafluíd adj. m., pl. extrafluízi; f. sg. extrafluída, pl. extrafluíde
extrapiramidal, extrapiramidál adj. m., pl. extrapiramidáli; f. sg. extrapiramidála, pl. extrapiramidále
extrarapid, extrarapíd adj. m., pl. extrarapízi; f. sg. extrarapída, pl. extrarapíde
faetonidă, faetonída s. f., pl. faetoníde
falconidă, falconída s. f., g.-d. art. falconídei; pl. falconíde
fazianidă, fazianída s. f., pl. fazianíde
felidă, felída s. f., pl. felíde
feminoid, feminoíd adj. m., pl. feminoízi; f. sg. feminoída, pl. feminoíde
fermenticid, fermenticíd s. n., adj. m., pl. fermenticízi; f. sg. fermenticída, pl. fermenticíde
fervid, fervíd adj. m., pl. fervízi; f. sg. fervída, pl. fervíde
fetid, fetíd adj. m., pl. fetízi; f. sg. fetída, pl. fetíde
firidă, firída s. f., g.-d. art. firídei; pl. firíde
fitocid, fitocíd adj. m., pl. fitocízi; f. sg. fitocída, pl. fitocíde
flacid, flacíd adj. m., pl. flacízi; f. sg. flacída, pl. flacíde
florid, floríd adj. m., pl. florízi; f. sg. florída, pl. floríde
fluid, fluíd adj. m., pl. fluízi; f. sg. fluída, pl. fluíde
fluidal, fluidál adj. m., pl. fluidáli; f. sg. fluidála, pl. fluidále
formaldehidă, formaldehída s. f. (sil. mf. form-) → aldehida
formicidă, formicída s. f., pl. formicíde
formidabil, formidábil adj. m., pl. formidábili; f. sg. formidábila, pl. formidábile
fosfatidă, fosfatída s. f., g.-d. art. fosfatídei; pl. fosfatíde
fratricid, fratricíd (criminal) s. m., adj. m. (sil. -tri-), pl. fratricízi; f. sg. fratricída, g.-d. art. fratricídei, pl. fratricíde
frigid, frigíd adj. m., pl. frigízi; f. sg. frigída, pl. frigíde
frigidarium, frigidárium s. n. (sil. -ri-um)
fringilidă, fringilída s. n., pl. fringilíde
fungicid, fungicíd adj. m., pl. fungicízi; f. sg. fungicída, pl. fungicíde
fungidă, fungída s. f., g.-d. art. fungídei; pl. fungíde
fungoid, fungoíd adj. m., pl. fungoízi; f. sg. fungoída, pl. fungoíde
gaidă, gáida s. f. (sil. gai-), g.-d. art. gáidei; pl. gáide
gameticid, gameticíd adj. m., pl. gameticízi; f. sg. gameticída, pl. gameticíde
gepid, gepíd s. m., adj. m., pl. gepízi; f. sg. gepída, g.-d. art. gepídei, pl. gepíde
ghida, ghidá vb., ind. prez. 1 sg. ghidéz, 3 sg. si pl. ghideáza
ghidaj, ghidáj s. n., pl. ghidáje
ghidare, ghidáre s. f., g.-d. art. ghidarii
ghidă, ghída s. f., g.-d. art. ghídei; pl. ghíde
ginoid, ginoíd adj. m., pl. ginoízi; f. sg. ginoída, pl. ginoíde
glenoid, glenoíd adj. m., pl. glenoízi; f. sg. glenoída, pl. glenoíde
gliceridă, glicerída s. f., g.-d. art. glicerídei; pl. gliceríde
glicoproteidă, glicoproteída s. f. (sil. -pro-) → proteida
glicozidă, glicozída s. f., g.-d. art. glicozídei; pl. glicozíde
gliridă, glirída s. f., pl. gliríde
globoid, globoíd adj. m., pl. globoízi; f. sg. globoída, pl. globoíde
glucidă, glucída s. f., g.-d. art. glucídei; pl. glucíde
granitoid, granitoíd adj. m., pl. granitoízi; f. sg. granitoída, pl. granitoíde
gravidă, gravída adj. f., s. f., pl. gravíde
catedră, CATÉDRĂ s. f. 1. masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ♢ tron arhieresc instalat în biserica principala a unei eparhii. 2. post în învatamânt, functie de profesor. ♢ unitate de baza în învatamântul superior, în cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica. (< it. cattedra, lat. cathedra)
haidamac, haidamác s. m., pl. haidamáci
haidău, haidau s. m., art. haidaul; pl. haidai, art. haidaii
haloid, haloíd s. m., adj. m. haloízi, f. sg. haloída, pl. haloíde
hapalidă, hapalída s. f., pl. hapalíde
haploid, haploíd adj. m. (sil. -plo-), pl. haploízi; f. sg. haploída, pl. haploíde
hemoroidal, hemoroidál adj. m. (sil. -ro-i-), pl. hemoroidáli; f. sg. hemoroidála, pl. hemoroidále
hemoroidar, hemoroidár adj. m. (sil. -ro-i-), pl. hemoroidári; f. sg. hemoroidára, pl. hemoroidáre
heroidă, heroída s. f., g.-d. art. heroídei; pl. heroíde
hesperidă, hesperída s. f., g.-d. art. hesperídei; pl. hesperíde
heteroproteidă, heteroproteída s. f. (sil. -pro-), pl. heteroproteíde
hibrid, hibríd s. m., adj. m. (sil. -brid), pl. hibrízi; f. sg. hibrída, pl. hibríde
hibrida, hibridá vb. (sil. -bri-), ind. prez. 1 sg. hibridéz, 3 sg. si pl. hibridizeáza
hibridare, hibridáre s. f. (sil. -bri-), g.-d. art. hibridarii; pl. hibridari
hibridaţie, hibridátie s. f. (sil. -bri-, -ti-e-), hibridátia (sil. -ti-a), g.-d. hibridátii, art. hibridátiei
hidalgie, hidalgíe s. f., pl. hidalgíi
hidalgo, hidálgo s. m. (hi- pron. sp. i-), art. hidalgóul
hidartroză, hidartróza s. f. (sil. mf. hid-) → artroza
hidatic, hidátic adj. n., pl. hidátice
hidatidă, hidatída s. f. pl. hidatíde
hidatidologie, hidatidologíe s. f., g.-d. art. hidatidologíei
hidatioză, hidatióza s. f. (sil. -ti-o), g.-d. art. hidatiózei; pl. hidatióze
hidatocor, hidatocór s. f., adj. m., pl. hidatocóri; f. sg. hidatocóra, pl. hidatocóre
hidatodă, hidatóda s. f., g.-d. art. hidatódei; pl. hidatóde
hidrazidă, hidrazída s. f. (sil. -dra-), g.-d. art. hidrazídei; pl. hidrazíde
hipoazotidă, hipoazotída s. f. (sil. -po-a-), g.-d. art. hipoazotídei; pl. hipoazotíde
hipocicloidă, hipocicloída s. f. → cicloida
hipoid, hipoíd adj. m., pl. hipoízi; f. sg. hipoída, pl. hipoíde
hispid, hispíd adj. m., pl. hispízi; f. sg. hispída, pl. hispíde
hlamidă, hlamída s. f., g.-d. art. hlamídei; pl. hlamíde
homicid, homicíd adj. m., (ucigas) s. m., pl. homicízi; f. sg. homicída, pl. homicíde
ihtioid, ihtioíd adj. m. (sil. -ti-o-), pl. ihtioízi; f. sg. ihtioída, pl. ihtioíde
impalida, impalidá vb., ind. prez. 3 sg. impalideáza
indecidabil, indecidábil adj. m., pl. indecidábili; f. sg. indecidábila, pl. indecidábile
individă, indivída s. f., g.-d. art. indivídei; pl. indivíde
infanticid, infanticíd adj. m., s. m., pl. infanticízi; f. sg. infanticída, pl. infanticíde
inoxidabil, inoxidábil adj. m. (sil. mf. in-) oxidabil
insecticid, insecticíd adj. m., pl. insecticízi; f. sg. insecticída, pl. insecticíde
insectofungicid, insectofungicíd adj. m., pl. insectofungicízi; f. sg. insectofungicída, pl. insectofungicíde
insipid, insipíd adj. m., pl. insipízi; f. sg. insipída, pl. insipíde
intimida, intimidá vb., ind. prez. 1 sg. intimidéz, 3 sg. si pl. intimideáza
intimidabil, intimidábil adj. m., pl. intimidábili; f. sg. intimidábila, pl. intimidábile
intimidant, intimidánt adj. m., pl. intimidánti; f. sg. intimidánta, pl. intimidánte
intimidare, intimidáre s. f., g.-d. art. intimidarii; pl. intimidari
intrepid, intrepíd adj. m., pl. intrepízi; f. sg. intrepída, pl. intrepíde
invalida, invalidá vb., ind. prez. 1 sg. invalidéz, 3 sg. si pl. invalideáza
invalidabil, invalidábil adj. m., pl. invalidábili; f. sg. invalidábila, pl. invalidábile
invalidant, invalidánt adj. m., pl. invalidánti; f. sg. invalidánta, pl. invalidánte
invalidare, invalidáre s. f. validare
iridacee, iridacée s. f., pl. iridacée
închide, închíde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. închíd, perf. s. 1 sg. închiséi, 1 pl. închíseram; conj. prez. 3 sg. si pl. închída; part. închís
înpofida, în pofída loc. prep.
jidan, jidán s. m., pl. jidáni
jidancă, jidánca s. f., g.-d. art. jidáncei; pl. jidánce
jidăncuţă, jidancúta s. f., g.-d. art. jidancútei; pl. jidancúte
jidănesc, jidanésc adj. m., f. jidaneásca; pl. m. si f. jidanésti
jidăneşte, jidanéste adv.
jidănime, jidaníme s. f., g.-d. art. jidanímei
lacertidă, lacertída s. f., pl. lacertíde
lampiridă, lampirída s. f., pl. lampiríde
lantanidă, lantanída s. f., pl. lantaníde
lapida, lapidá vb., ind. prez. 1 sg. lapidéz, 3 sg. si pl. lapideáza
lapidar, lapidár adj. m., pl. lapidári; f. sg. lapidára, pl. lapidáre
lapidare, lapidáre s. f., pl. lapidari
lapidaritate, lapidaritáte s. f., g.-d. art. lapidaritatii
lapidariu, lapidáriu s. n. [-riu pron. -riu], art. lapidáriul; pl. lapidárii, art. lapidáriile (sil. -ri-i-)
lapidatoare, lapidatoáre s. f., pl. lapidatoáre
lapidator, lapidatór s. m., pl. lapidatóri
lapidaţie, lapidátie s. f. (sil. -ti-e), art. lapidátia(sil. -ti-a), g.-d. art. lapidátiei; pl. lapidátii, art. lapidátiile (sil. -ti-i-)
lapidă, lapída s. f., pl. lapíde
libelulidă, libelulída s. f., pl. libelulíde
lichid, lichíd adj. m., pl. lichízi; f. sg. lichída, pl. lichíde
lichida, lichidá vb., ind. prez. 1 sg. lichidéz, 3 sg. si pl. lichideáza
lichidabil, lichidábil adj. m., pl. lichidábili; f. sg. lichidábila, pl. lichidábile
lichidare, lichidáre s. f., g.-d. art. lichidarii; pl. lichidari
lichidatoare, lichidatoáre s. f., g.-d. art. lichidatoárei; pl. lichidatoáre
lichidator, lichidatór s. m., pl. lichidatóri
lichidatorism, lichidatorísm s. n.
lichidă, lichída (lingv.) s. f., g.-d. art. lichídei; pl. lichíde
limfoid, limfoíd adj. m., pl. limfoízi; f. sg. limfoída, pl. limfoíde
limpid, limpíd adj. m., pl. limpízi; f. sg. limpída, pl. limpíde
lipidă, lipída s. f., pl. lipíde
lipoidă, lipoída s. f., pl. lipoíde
livid, livíd adj. m., pl. livízi; f. sg. livída, pl. livíde
lucid, lucíd adj. m., pl. lucízi; f. sg. lucída, pl. lucíde
lupoid, lupoíd adj. m., pl. lupoízi; f. sg. lupoída, pl. lupoíde
magnicid, magnicíd s. n., adj. m., pl. magnicízi; f. sg. magnicída, pl. magnicíde
maidan, maidán s. n., pl. maidáne
mantidă, mantída s. f., pl. mantíde
mastoidă, mastoída s. f., adj. f., g.-d. art. mastoídei; pl. mastoíde
matricid, matricíd adj. m., s. m. (sil. -tri-), pl. matricízi; f. sg. matricída, pl. matricíde
meloidă, meloída s. f., pl. meloíde
melonidă, melonída s. f., g.-d. art. melonídei; pl. meloníde
metaldehidă, metaldehída s. f. (sil. mf. mel-), g.-d. art. metaldehídei
microbicid, microbicíd adj. m., pl. microbicízi; f. sg. microbicída, pl. microbicíde
microtidă, microtída s. f.., pl. microtíde
migrenoid, migrenoíd adj. m., pl. migrenoízi; f. sg. migrenoída, pl. migrenoíde
mitridatism, mitridatísm s. n.
mitridatiza, mitridatizá vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. mitridatizéz, 3 sg. si pl. mitridatizeáza
mitridatizare, mitridatizáre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. mitridatizarii; pl. mitridatizari
mongoloid, mongoloíd s. m., adj. m., pl. mongoloízi; f. sg. mongoloída, g.-d. art. mongoloídei, pl. mongoloíde
monohibrid, monohibríd adj. m., s. m., pl. monohibrízi; f. sg. monohibrída, pl. monohibríde
monohibrida, monohibridá vb., ind. prez. 1 sg. monohibridéz, 3 sg. si pl. monohibrideáza
monohibridare, monohibridáre s. f., pl. monohibridari
monopartid, monopartíd adj. m., pl. monopartízi; f. sg. monopartída, pl. monopartíde
monoplastidă, monoplastída s. f. (sil. -plas-) → plastida
monoploid, monoploíd adj. m., pl. monoploízi; f. sg. monoploída, pl. monoploíde
monozaharidă, monozaharída s. f., g.-d. art. monozaharídei; pl. monozaharíde
morbid, morbíd adj. m., pl. morbízi; f. sg. morbída, pl. morbíde
mucopolizaharidă, mucopolizaharída s. f. polizaharida
mucoproteidă, mucoproteída s. f. (sil. -pro-) → proteida
muscicapidă, muscicapída s. f., pl. muscicapíde
mustelidă, mustelída s. f., pl. mustelíde
nefroidă, nefroída s. f. (sil. -fro-), g.-d. art. nefroídei; pl. nefroíde
negrid, negríd adj. m., s. m., pl. negrízi; f. sg. negrída, pl. negríde
negroid, negroíd s. m., adj. m. (sil. -gro-), pl. negroízi; f. sg. negroída, g.-d. art. negroídei, pl. negroíde
neoxidabil, neoxidábil adj. m., pl. neoxidábili; f. sg. neoxidábila, pl. neoxidábile
nereidă, nereída s. f., g.-d. art. nereídei; pl. nereíde
nicotinamidă, nicotinamída s. f. (sil. mf. -tin-), g.-d. art. nicotinamídei
nucleoproteidă, nucleoproteída s. f. (sil. -cle-o-pro-)
proteidă, proteida
obidă, obída s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
obovoid, obovoíd adj. m., pl. obovoízi; f. sg. obovoída, pl. obovoíde
oceanidă, oceanída s. f. (sil. -cea-), g.-d. art. oceanídei; pl. oceaníde
odontoid, odontoíd adj. m., pl. odontoizi; f. sg. odontoída, pl. odontoíde
ofiuridă, ofiurída (paleont., mat.) s. f. (sil. -fi-u-), g.-d. art. ofiurídei; pl. ofiuríde
oligozaharidă, oligozaharída s. f., g.-d. art. oligozaharídei; pl. oligozaharíde
omidă, omída s. f., g.-d. art. omízii; pl. omízi
orhidacee, orhidacée s. f., pl. orhidacée
osteoid, osteoíd adj. m. (sil. te-o-id), pl. osteoízi; f. sg. osteoída, pl. osteoíde
ovoid, ovoíd adj. m., pl. ovoízi; f. sg. ovoída, pl. ovoíde
ovoidal, ovoidál adj. m. (sil. -vo-i-), pl. ovoidáli; f. sg. ovoidála, pl. ovoidále
oxida, oxidá vb., ind. prez. 1 sg. oxidéz, 3 sg. si pl. oxideáza
oxidabil, oxidábil adj. m., pl. oxidábili; f. sg. oxidábila, pl. oxidábile
oxidabilitate, oxidabilitáte s. f., g.-d. art. oxidabilitatii
oxidant, oxidánt adj. m., pl. oxidánti; f. sg. oxidánta, pl. oxidánte
oxidare, oxidáre s. f., g.-d. art. oxidarii; pl. oxidari
oxidativ, oxidatív adj. m., pl. oxidatívi; f. sg. oxidatíva, pl. oxidatíve
oxidaţie, oxidátie s. f. (sil. -ti-e), art. oxidátia. (sil. -ti-a), g.-d. art. oxidátiei; pl. oxidátii, art. oxidátiile (sil. -ti-i-)
oxidază, oxidáza s. f., g.-d. art. oxidáze; pl. oxidáze
palid, pálid adj. m., pl. pálizi; f. sg. pálida, pl. pálide
palmatifid, palmatifíd adj. m., pl. palmatifízi; f. sg. palmatifída, pl. palmatifíde
panachidă, panachída (tablita de scris) s. f., g.-d. art. panachídei; pl. panachíde
panahidă, panahída (serviciu religios) s. f., g.-d. art. panahídei; pl. panahíde
paraacetaldehidă, paraacetaldehída s. f. (sil. mf. -cet-), g.-d. art. paraacetaldehídei
paraaldehidă, paraaldehída s. f., g.-d. art. paraaldehídei
paraboloidal, paraboloidál adj. m. (sil. -lo-i-), pl. paraboloidáli; f. sg. paraboloidála, pl. paraboloidále
paraformaldehidă, paraformaldehída s. f. (sil. mf. -form-), g.-d. art. paraformaldehídei
paranoid, paranoíd adj. m., pl. paranoízi; f. sg. paranoída, pl. paranoíde
paratifoidă, paratifoída adj. f., pl. paratifoíde
paratiroidă, paratiroída adj. f., pl. paratiroíde
paraziticid, paraziticíd adj. m., pl. paraziticízi; f. sg. paraziticída, pl. paraziticíde
paricid, paricíd (criminal) s. m., adj. m., pl. paricízi; f. sg. paricída, g.-d. art. paricídei, pl. paricíde
parotidă, parotída adj. f., s. f., pl. parotíde
partidar, partidár adj. m., pl. partidári; f. sg. partidára, pl. partidáre
partidă, partída (joc, casatorie, marfa, grup instrumental) s. f., g.-d. art. partídei; pl. partíde
partidă, partída (cont.) s. f., pl. partízi
parulidă, parulída s. f., pl. parulíde
patricidă, patricída s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. patricídei; pl. patricíde
pălămidă, palamída (bot., zool.) s. f., g.-d. art. palamídei; pl. palamíde
pălămidădebaltă, palamída-de-bálta s. f.
pelagroid, pelagroíd adj. m., pl. pelagróizi; f. sg. pelagroída, pl. pelagroíde
pelobatidă, pelobatída s. f., pl. pelobatíde
pelucid, pelucíd adj. m., pl. pelucízi; f. sg. pelucída, pl. pelucíde
penatifid, penatifíd adj. m., pl. penatifízi; f. sg. penatifída, pl. penatifíde
peponidă, peponída s. f., pl. peponíde
peptidază, peptidáza s. f., g.-d. art. peptidázei; pl. peptidáze
peptidă, peptída s. f., g.-d. art. peptídei; pl. peptíde
perfid, perfíd adj. m., pl. perfízi; f. sg. perfída, pl. perfíde
peroxidază, peroxidáza s. f. (sil. mf. per-) oxidaza
pesticid, pesticíd adj. m., pl. pesticízi; f. sg. pesticída, pl. pesticíde
petaloid, petaloíd adj. m., pl. petaloízi; f. sg. petaloída, pl. petaloíde
picidă, picída s. f., pl. picíde
pidalion, pidalión s. n. (sil. -li-on), pl. pidalioáne
pieridă, pierída s. f., pl. pieríde
piramidal, piramidál adj. m., pl. piramidáli; f. sg. piramidála, pl. piramidále
piramidă, piramída s. f., g.-d. art. piramídei; pl. piramíde
pitecoid, pitecoíd adj. m., pl. pitecoízi; f. sg. pitecoída; pl. pitecoíde
pixidă, pixída s. f., g.-d. art. pixídei; pl. pixíde
placid, placíd adj. m., pl. placízi; f. sg. placída, pl. placíde
plasmidă, plasmída s. f., pl. plasmíde
plastidă, plastída s. f., g.-d. art. plastídei; pl. plastíde
pofidă, pofída s. f., pl. pofíde
poliamidă, poliamída s. f., pl. (sil. -li-a-) poliamíde
polidactil, polidactíl adj. m., pl. polidactíli; f. sg. polidactíla; pl. polidactíle
polidactilie, polidactilíe s. f., art. polidactilía, g.-d. polidactilíi, art. polidactilíei
polihaploid, polihaploíd adj. m., pl. polihaploízi; f. sg. polihaploída, pl. polihaploíde
polihibridare, polihibridáre s. f. → hibridare
polipeptidă, polipeptída s. f. → peptida
poliploid, poliploíd adj. m., s. m. (sil. -plo-), pl. poliploízi; f. sg. poliploída, pl. poliploíde
polizaharidă, polizaharída s. f., g.-d. art. polizaharídei; pl. polizaharíde
porfiroid, porfiroíd adj. m., pl. porfiroízi; f. sg. porfiroída, pl. porfiroíde
prefixoidal, prefixoidál adj. m., pl. prefixoidáli; f. sg. prefixoidála, pl. prefixoidále
premorbid, premorbíd adj. m., pl. premorbízi; f. sg. premorbída, pl. premorbíde
prezida, prezidá vb., ind. prez. 1 sg. prezidéz, 3 sg. si pl. prezideáza
prezidare, prezidáre s. f., g.-d. art. prezidarii; pl. prezidari
prismatoid, prismatoíd adj. m. (sil. -to-id), pl. prismatoízi; f. sg. prismatoída, pl. prismatoíde
proboscidă, proboscída s. f., g.-d. art. proboscídei; pl. proboscíde
proteidă, proteída s. f., g.-d. art. proteídei; pl. proteíde
protidă, protída s. f., pl. protíde
putrid, putríd adj. m. (sil. -trid), pl. putrízi; f. sg. putrída, pl. putríde
quidam, quídam s. n. [pron. cvidam]
radioghida, radioghidá vb. (sil. -di-o-), ind. prez. 1 sg. radioghidéz, 3 sg. si pl. radioghideáza
radioghidaj, radioghidáj s. n. (sil. -di-o-), pl. radioghidáje
rapid, rapíd adj. m., pl. rapízi; f. sg. rapída, pl. rapíde
raticid, raticíd adj. m., pl. raticízi; f. sg. raticída, pl. raticíde
rebusoid, rebusoíd adj. m., pl. rebusoízi; f. sg. rebusoída, pl. rebusoíde
reconsolida, reconsolidá vb., ind. prez. 1 sg. reconsolidéz, 3 sg. si pl. reconsolideáza
reconsolidare, reconsolidáre s. f., g.-d. art. reconsolidarii; pl. reconsolidari
regicid, regicíd adj. m., s. m., pl. regicízi; f. sg. regicída, pl. regicíde
reidă, reída s. f., pl. reíde
reoxidare, reoxidáre s. f., pl. reoxidari
reumatoid, reumatoíd adj. m. (sil. re-u-), pl. reumatoízi; f. sg. reumatoída, pl. reumatoíde
revalida, revalidá vb., ind. prez. 1 sg. revalidéz, 3 sg. si pl. revalideáza
revalidare, revalidáre s. f., g.-d. art. revalidarii; pl. revalidari
rezida, rezidá vb., ind. prez. 3 sg. rezída
rida, ridá vb., ind. prez. 1 sg. ridéz, 3 sg. si pl. rideáza
ridare, ridáre s. f., g.-d. art. ridarii
rigid, rigíd adj. m., pl. rigízi; f. sg. rigída, pl. rigíde
ripidă, ripída s. f., g.-d. art. ripídei; pl. ripíde
romboid, romboíd adj. m., pl. romboízi; f. sg. romboída, pl. romboíde
romboidal, romboidál adj. m. (sil. -bo-i-), pl. romboidáli; f. sg. romboidála, pl. romboidále
salicilamidă, salicilamída s. f. (sil. mf. -cil-), g.-d. art. salicilamídei
sapid, sapíd adj. m., pl. sapízi; f. sg. sapída, pl. sapíde
săhăidac, sahaidác s. n. (sil. -hai-), pl. sahaidáce
săidăcar, saidacár s. m. (sil. sai-), pl. saidacári
schizoid, schizoíd adj. m., pl. schizoízi; f. sg. schizoída, pl. schizoíde
sciuridă, sciurída s. f., pl. sciuríde
sclereidă, sclereída s. f., pl. sclereíde
scleroid, scleroíd adj. m., pl. scleroízi; f. sg. scleroída, pl. scleroíde
semiarid, semiaríd adj. m. (sil. -mi-a-), pl. semiarízi; f. sg. semiarída, pl. semiaríde
sesamoid, sesamoíd adj. m., pl. sesamoízi; f. sg. sesamoída, pl. sesamoíde
sfenoid, sfenoíd s. n., adj. m., pl. sfenoízi; f. sg. sfenoída, pl. sfenoíde
sfenoidal, sfenoidál adj. m. (sil. -no-i-), pl. sfenoidáli; f. sg. sfenoidála, pl. sfenoidále
sferoidal, sferoidál adj. m. (sil. -ro-i-), pl. sferoidáli; f. sg. sferoidála, pl. sferoidále
sfida, sfidá vb., ind. prez. 1 sg. sfidéz, 3 sg. si pl. sfideáza
sfidare, sfidáre s. f., g.-d. art. sfidarii; pl. sfidari
sfidător, sfidatór adj. m., pl. sfidatóri; f. sg. si pl. sfidatoáre
sida, sída s. f.
sifilidă, sifilída s. f., g.-d. art. sifilídei; pl. sifilíde
sifiloid, sifiloíd adj. m., pl. sifiloízi; f. sg. sifiloída, pl. sifiloíde
sigmoid, sigmoíd adj. m., pl. sigmoízi; f. sg. sigmoída, pl. sigmoíde
silfidă, silfída s. f., g.-d. art. silfídei; pl. silfíde
silică, silíca (material refractar, caramida) s. f., g.-d. art. silícei; (caramizi) pl. silíce
sinergidă, sinergída s. f., g.-d. art. sinergídei; pl. sinergíde
sinusoidal, sinusoidál adj. m. (sil. -so-i-), pl. sinusoidáli; f. sg. sinusoidála, pl. sinusoidále
sinusoidă, sinusoída s. f., g.-d. art. sinusoídei; pl. sinusoíde
smidar, smidár s. n., pl. smidáruri
smidă, smída s. f., g.-d. art. smídei; pl. smíde
soleidă, soleída s. f., pl. soleíde
solenoidal, solenoidál adj. m. (sil. -no-i-), pl. solenoidáli; f. sg. solenoidála, pl. solenoidále
solid, solíd adj. m., pl. solízi; f. sg. solída, pl. solíde
solidago, solidágo s. m.
solidar, solidár adj. m., pl. solidári; f. sg. solidára, pl. solidáre
solidarism, solidarísm s. n.
solidarist, solidaríst s. m., adj. m., pl. solidarísti; f. sg. solidarísta, pl. solidaríste
solidaritate, solidaritáte s. f., g.-d. art. solidaritatii
solidariza, solidarizá vb., ind. prez. 1 sg. solidarizéz, 3 sg. si pl. solidarizeáza
solidarizare, solidarizáre s. f., g.-d. art. solidarizarii; pl. solidarizari
sordid, sordíd adj. m., pl. sordízi; f. sg. sordída, pl. sordíde
soricidă, soricída s. f., pl. soricíde
spalacidă, spalacída s. f., pl. spalacíde
spermatidă, spermatída s. f., g.-d. art. spermatídei; pl. spermatíde
spiraloid, spiraloíd adj. m., pl. spiraloízi; f. sg. spiraloída, pl. spiraloíde
spiroid, spiroíd adj. m., pl. spiroízi; f. sg. spiroída, pl. spiroíde
spiroidal, spiroidál adj. m. (sil. -ro-i-), pl. spiroidáli; f. sg. spiroidála, pl. spiroidále
splendid, spléndid adj. m., pl. spléndizi; f. sg. spléndida, pl. spléndide
spongoid, spongoíd adj. m., pl. spongoízi; f. sg. spongoída, pl. spongoíde
stafidă, stafída s. f., g.-d. art. stafídei; pl. stafíde
stiloidă, stiloída s. f. (sil. -lo-i-), g.-d. art. stiloídei; pl. stiloíde
strofoidă, strofoída s. f., pl. strofoíde
stupid, stupíd adj. m., pl. stupízi; f. sg. stupída, pl. stupíde
subtiloid, subtiloíd adj. m., pl. subtiloízi; f. sg. subtiloída, pl. subtiloíde
suicidar, suicidár adj. m., pl. suicidári; f. sg. suicidára, pl. suicidáre
suidă, suída s. f., pl. suíde
sulfamidă, sulfamída s. f. (sil. mf. sulf-) amida
sulfanilamidă, sulfanilamída s. f., g.-d. art. sulfanilamídei; pl. sulfanilamíde
sulfidare, sulfidáre s. f., g.-d. art. sulfidarii
surdodidactică, surdodidáctica s. f. didactica
şaida, saidá vb., ind. prez. 3 sg. si pl. saideáza
şaidaj, saidáj s. n. (sil. sa-i-), pl. saidáje
şistoid, sistoíd adj. m., pl. sistoízi; f. sg. sistoída, pl. sistoíde
tabloid, tabloíd s.n., adj. m., pl.tabloízi; f. sg. tabloída, pl. tabloíde
talpidă, talpída s. f., pl. talpíde
taxidar, taxidár s. m., pl. taxidári
taxidărie, taxidaríe s. f., art. taxidaría, g.-d. taxidaríi, art. taxidaríei
tebaidă, tebaída s. f., pl. tebaíde
teleghida, teleghidá vb., ind. prez. 1 sg. teleghidéz , 3 sg. si pl. teleghideáza
teleghidaj, teleghidáj s. n., pl. teleghidáje
teleghidare, teleghidáre s. f., g.-d. art. teleghidarii; pl. teleghidari
tenicid, tenicíd adj. m., pl. tenicízi; f. sg. tenicída, pl. tenicíde
tetraonidă, tetraonída s. f., pl. tetraoníde
tifoidă, tifoída adj. f., pl. tifoíde
timid, timíd adj. m., pl. timízi; f. sg. timída, pl. timíde
tiocarbamidă, tiocarbamída s. f. (sil. ti-o-; mf. -carb-), g.-d. art. tiocarbamídei
tiroid, tiroíd adj. n., s. f. tiroída; pl. n. si f. tiroíde
torid, toríd adj. m., pl. torízi; f. sg. torída, pl. toríde
torpid, torpíd adj. m., pl. torpízi; f. sg. torpída, pl. torpíde
traheidă, traheída (bot.) s. f. (sil. -he-i-), g.-d. art. traheídei; pl. traheíde
trapezoidal, trapezoidál adj. m. (sil. -zo-i-), pl. trapezoidáli; f. sg. trapezoidála, pl. trapezoidále
trepida, trepidá vb., ind. prez. 1 sg. trepidéz, 3 sg. si pl. trepideáza
trepidant, trepidánt adj. m., pl. trepidánti; f. sg. trepidánta, pl. trepidánte
trepidare, trepidáre s. f., g.-d. art. trepidarii
trepidaţie, trepidátie s. f. (sil. -ti-e), art, trepidátia (sil. -ti-a), g.-d. art. trepidátiei; pl. trepidátii, art. trepidátiile (sil. -ti-i-)
tricuspid, tricuspíd adj. m., pl. tricuspízi; f. sg. tricuspída, pl. tricuspíde
trifidă, trifída adj. f., pl. trifíde
trigliceridă, triglicerída s. f. (sil. -gli-), g.-d. art. triglicerídei; pl. trigliceríde
triploid, triploíd adj. m., pl. triploízi; f. sg. triploída, pl. triploíde
tritonidă, tritonída f., g.-d. art. tritonídei; pl. tritoníde
trizaharidă, trizaharída s. f., g.-d. art. trizaharídei; pl. trizaharíde
trohoidă, trohoída s. f., g.-d. art. trohoídei; pl. trohoíde
tumid, tumíd adj. m., pl. tumízi; f. sg. tumída, pl. tumíde
turbid, turbíd adj. m., pl. turbízi; f. sg. turbída, pl. turbíde
turgid, turgíd adj. m., pl. turgízi; f. sg. turgída, pl. turgíde
turpid, turpíd adj. m., pl. turpízi; f. sg. turpída, pl. turpíde
ucide, ucíde vb., ind. prez. l sg. si 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíseram; conj. prez. 3 sg. si pl. ucída; ger. ucigând; part. ucís
ulceroid, ulceroíd adj. m., pl. ulceroízi; f. sg. ulceroída, pl. ulceroíde
umanoid, umanoíd adj. m., pl. umanoízi; f. sg. umanoída, pl. umanoíde
umbridă, umbrída s. f., pl. umbríde
unicuspid, unicuspíd adj. m., pl. unicuspízi; f. sg. unicuspída, pl. unicuspíde
ursidă, ursída s. f., pl. ursíde
valid, valíd adj. m., pl. valízi; f. sg. valída, pl. valíde
valida, validá vb., ind. prez. 1 sg. validéz, 3 sg. si pl. valideáza
validabil, validábil adj. m., pl. validábili; f. sg. validábila, pl. validábile
validare, validáre s. f., g.-d. art. validarii; pl. validari
vermicid, vermicíd adj. m., pl. vermicízi; f. sg. vermicída, pl. vermicíde
vid, vid adj. m., pl. vizi; f. sg. vída, pl. víde
vida, vidá vb., ind. prez. 1 sg. vidéz, 3 sg. si pl. videáza
vidaj, vidáj s. n., pl. vidáje
vidanja, vidanjá vb., ind. prez. 1 sg. vidanjéz; conj. prez. 3 sg. si pl. vidanjéze; ger. vidanjând
vidanjare, vidanjáre s. f., g.-d. art. vidanjarii; pl. vidanjari
vidanjor, vidanjór s. m., pl. vidanjóri
vidare, vidáre s. f., g.-d. art. vidarii; pl. vidari
viperidă, viperída s. f., pl. viperíde
virid, viríd adj. m., pl. virízi; f. sg. virída, pl. viríde
viscid, viscíd adj. m., pl. viscízi; f. sg. viscída, pl. viscíde
vocoid, vocoíd adj. m., pl. vocoízi; f. sg. vocoída, pl. vocoíde
vocoidă, vocoída s. f., pl. vocoíde
xifoidalgie, xifoidalgíe s. f., g.-d. art. xifoidalgíei; pl. xifoidalgíi
xiloid, xiloíd adj. m., pl. xiloízi; f. sg. xiloída, pl. xiloíde
zaharidă, zaharída s. f., pl. zaharíde
zaharoid, zaharoíd adj. m., pl. zaharoízi; f. sg. zaharoída, pl. zaharoíde
zidar, zidár s. m., pl. zidári
zidăreasă, zidareása s. f., g.-d. art. zidarései; pl. zidarése
zidărie, zidaríe (constructie, meserie) s. f., art. zidaría, g.-d. art. zidaríei; (constructii) pl. zidaríi, art. zidaríile
zidărit, zidarít s. n.
zooid, zooid adj. m., pl. zooízi; f. sg. zooída, pl. zooíde
amerindieni, AMERINDIÉNI s.m.pl. Nume dat indienilor din America, de rasa mongoloida; (la sg.) Persoana apartinând acestei populatii. // adj. Care apartine amerindienilor. [Pron. -di-eni. / < fr. amérindiens].
ocniţă, ÓCNIŢ//Ă ~e f. 1) Adâncitura, special facuta în peretii caselor taranesti, care serveste ca loc de pastrare a obiectelor de uz casnic; cotlon; cotruta. 2) înv. Cavitate arcuita în partea de sus, facuta în peretele unei constructii, care serveste ca element ornamental; firida. 3) Adâncitura sub cuptor unde se pune ceva la încalzit. /ocna + suf. ~ita
obijdui, A OBIJDU//Í ~iésc tranz. pop. 1) A face sa sufere, cauzând o obida. 2) A înzestra în mod insuficient (cu ceva). În ce priveste statura, natura l-a ~it. 3) înv. A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima; a împila /<sl. obiždon
obidi, A SE OBID//Í ma ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de obida. /Din obida
obidă, OBÍD//Ă ~e f. 1) Amaraciune provocata de o nedreptate. 2) înv. Fapta nedreapta, reprobabila; nedreptate. /<sl. obida
obidi, A OBID//Í ~ésc tranz. înv. A face sa se obideasca. /Din obida
nuligestă, NULIGÉST//Ă ~e adj. si substantival (despre femei) Care nu a fost înca gravida. /<fr. nulligeste
nitroglicerină, NITROGLICERÍNĂ f. Substanta lichida uleioasa, incolora sau galbuie, obtinuta pe cale sintetica din glicerina si întrebuintata la fabricarea unor explozive si în medicina. /<fr. nitroglycérine
nitrobacterie, NITROBACTÉRI//E ~i f. Bacterie care transforma prin oxidare acidul azotos din sol în acid azotic. /<fr. nitrobactérie
niobiu, NIÓBIU n. Metal rar, dur, cenusiu-deschis, lucios, foarte rezistent la coroziune, între-buintat la fabricarea otelurilor inoxidabile în electro-tehnica, în radioelectronica etc.; columbiu. [Sil. ni-o-] /<fr. niobium, germ. Niobium
nichel, NÍCHEL n. Metal feromagnetic alb-argin-tiu, maleabil si ductil, aproape inoxidabil, rezistent la coroziune, întrebuintat la con-fectionarea instrumentelor medicale, a obie-ctelor de uz casnic, la obtinerea unor aliaje cu proprietati anticorosive etc. /<fr. nickel, germ. Nickel
netezitoare, NETEZIT//OÁRE ~óri f. 1) Unealta de zidarie folosita pentru netezirea tencuielii la colturile si la muchiile unei constructii. 2) Uneal-ta agricola pentru nivelarea pamântului arat. /a netezi + suf. ~toare
năpârcă, NĂPÂR//CĂ ~ci f. 1) Sarpe veninos, cu capul triunghiular, pe care are un semn negru în forma de V; vipera. 2) Sopârla fara membre, cu corp cilindric, solzos, raspândita prin poieni si locuri umede. 3) fig. Persoana foarte rea, perfida si extrem de periculoasa. ♢ Pui de ~ om rautacios. /cf. alb. neperke, nepertke
năclăi, A SE NĂCLĂ//Í pers. 3 se ~iéste intranz. 1) A se acoperi cu o substanta cleioasa sau cu murdarie, îmbibându-se. 2) rar (despre sânge) A trece din stare lichida în stare solida; a se face vârtos; a se închega; a se coagula. /<bulg. naklejvam
mutulică, MUTULÍ//CĂ ~ci m. fam. Persoana timida, care vorbeste putin. /mut + suf. ~ulica
mucină, MUCÍN//Ă ~e f. Substanta semilichida care intra în componenta mucoasei gastrice si a unor mucusuri, având rol de protectie a acestora. /<fr. mucine
morgă, MÓRGĂ2 f. livr. Atitudine de înfumurare sfidatoare si dispretuitoare; trufie; vanitate; fatuitate. /<fr. morgue
moloz, MOLÓZ ~uri n. Material de constructie (caramida, mortar, tencuiala), provenit din demolarea unei cladiri. /<turc. moloz
molimă, MÓLIM//Ă ~e f. Boala contagioasa cu tendinta de extindere rapida. /<ngr. mólema
molid, MOLÍ//D ~zi m. Arbore rasinos cu coroana piramidala si frunze persistente în forma de ace, al carui lemn este folosit în industria de celuloza si ca material de constructie. /cf. alb. molikë
molasă, MOLÁS//Ă ~e f. Depozit de roci construite din nisipuri, gresii, argile si conglomerate de ciment calcaros slab consolidat. /<fr. mollasse
mitralieră, MITRALIÉR//Ă ~e f. Arma automata de calibru mic, instalata pe un suport, care are o cadenta de tragere rapida (continua sau în rafale). [Sil. -li-e-] /<it. mitragliera
mistrie, MISTRÍ//E ~i f. Unealta de zidarie constând dintr-o placa de otel de diferite forme, prevazuta cu un mâner. /<ngr. mistri
cal, cal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exercitii de gimnastica). – 3. Piesa de sah. – 4. Mecanism care regleaza presiunea morii de faina. – 5. Masa de dulgherie. – 6. Frîna a cilindrului razboiului de tesut. – 7. Lampa de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul mortilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 si Gramm., I, 9; Puscariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. Dupa ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oara, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscriptie de la Callatis, în Dobrogea). Totusi, noi cercetari sprijina ideea ca este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo "castrat", de la cavus (V. Cocco, Caballus, "Biblios", XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelula), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. calare, calator, încalica. Der. caiesc, adj. (cabalin); caisor, s.m. (calut; sah; calusei); calut, s.m. (dim. al lui cal; lacusta, cosas); caloniu, s.m. (Banat si Trans., horn sau nisa în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; bancheta de carutas; scaun de tabacar); calus, s.n. (piesa mica de lemn pe care se sprijina coardele întinse ale viorii; botnita; sevalet; botnita prevazuta cu cuie pentru a împiedica viteii sa suga; piesa la razboiul de tesut, în general, suport, sprijin, reazem; manunchi de alune care cresc împreuna; dans tipic; joc de copii, cu un arc a carui sageata sau calus se rasuceste o data cu coarda si se lanseaza ca efect al miscarii de rasucire); calusel, s.m. (calut; manunchi de alune; bîrne care sustin cosul de moara; lacusta, Dicticus verrucivorus); calusei, s.m. (carusel, caisori; joc de noroc); calusar, s.m. (dansator tipic; danseaza în grupuri de 7, 9 sau 11, condusi de o capetenie care face legamînt sa nu vorbeasca vreme de 40 de zile; poarta costume tipice, cu clopotei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat si plin de figuri acrobatice); calusereasca, s.f. (dans tipic din Moldova); caluseresc, adj. (propriu calusarilor); calusereste, adv. (în felul calusarilor); caluserie, s.f. (grup de calusari). – DAR îl explica pe calusar prin calus, datorita legamîntului de a nu vorbi al capeteniei. În calusei este posibil sa fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
miere, MIÉR//E f. 1) Substanta semilichida, cu gust dulce si cu aroma placuta, bogata în zaharuri si vitamine, produsa de albine din nectarul florilor. ♢ Luna de ~ prima luna de viata conjugala a tinerilor casatoriti. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): ~ea-ursului planta erbacee cu frunze catifelate si cu flori rosii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. mel
miciurinism, MICIURINÍSM n. Teorie biologica care se refera la metodele de hibridare artificiala, de educare dirijata si de selectie artificiala a organismelor. /Miciurin n. pr. + suf. ~ism
micelă, MICÉL//Ă ~e f. Particula aflata în suspensie într-o solutie coloidala. /<fr. micelle, germ. Micelle
metodică, METÓDI//CĂ ~ci f. 1) Compartiment al didacticii generale care se ocupa cu studiul principiilor, metodelor si formelor de predare proprii unei discipline. 2) Manual în care se trateaza elementele de baza ale acestui compartiment. /<germ. Metodik, rus. metodika
metiloranj, METILORÁNJ n. Substanta organica având proprietatea de a fi galbena într-o solutie bazica, portocalie într-o solutie neutra si rosie într-o solutie acida. /<fr. méthylorange
meteoric, METEÓRI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de meteori; propriu meteorilor. Apa ~ca. 2) Care apare pe neasteptate si dispare repede; cu aparitie brusca si disparitie rapida. [Sil. -te-o-] /<fr. météorique
metaliza, A METALIZ//Á ~éz tranz. (obiecte) A acoperi cu un strat subtire de metal inoxidabil (în scop protector sau decorativ); a spoi; a polei; a sufla. /<fr. métalliser
merlon, MERL//ÓN ~oáne n. Portiune de zidarie situata între doua creneluri ale unei fortificatii antice sau medievale. /<fr. mérlon
melc, MEL//C ~ci m. 1) Molusca cu corpul moale, vâscos, având pe spinare o cochilie în forma de spirala, iar pe cap patru tentacule sensibile. ♢ A se misca ca ~cul (sau cu pasi de ~) a se misca foarte încet. A tacea ca ~cul a nu rosti nici o vorba. 2) anat. Parte a urechii interne în forma de spirala. 3) tehn. Element al unui angrenaj (elicoidal), care serveste pentru transmiterea unei miscari de rotatie între doi arbori perpendiculari. /Orig. nec.
medicină, MEDICÍNĂ f. Stiinta care se ocupa cu studiul profilaxiei si tratarii bolilor, ocrotirii si restabilirii sanatatii omului. ♢ ~ interna ramura a medicinei care se ocupa cu studierea si tratarea bolilor organelor interne. ~ judiciara (legala) ramura a medicinei care se ocupa cu efectuarea expertizelor si examenelor medicale pentru elucidarea faptelor într-un proces. ~ preventiva ramura a medicinei care studiaza si aplica diferite metode de prevenire a bolilor. ~ veterinara medicina care studiaza si trateaza bolile animalelor. [G.-D. medicinei] /<lat. medicina
meci, MECI ~uri n. Competitie sportiva între doi concurenti sau între doua echipe; partida; joc. ~ de box. ~ de fotbal. /<engl., fr. match
maximă, MÁXIM//Ă ~e f. Formula lapidara, continând o cugetare, un gând adânc sau o norma de conduita; sentinta; aforism. /<lat. maxima, fr. maxime
manifestaţie, MANIFESTÁŢI//E ~i f. Demonstratie de masa în semn de solidaritate sau de protest fata de un eveniment de interes general sau fata de o persoana. [G.-D. manifestatiei; Sil. -ti-e] /<fr. manifestation
manevră, MANÉVR//Ă ~e f. 1) mai ales la pl. Deplasare a trupelor, sustinuta de regruparea organizata si rapida a acestora în timpul operatiilor militare, pentru a ataca inamicul pe neasteptate sau pentru a le reorganiza în urma unui insucces. 2) Ansamblu de exercitii tactice, prevazute pentru instruirea militara a trupelor în conditii asemanatoare cu cele de lupta. 3) Totalitate de operatii necesare pentru constituirea sau desfacerea unei garnituri de tren. 4) Ansamblu de operatii executate în vederea schimbarii directiei de deplasare a unei nave, mai ales în timpul acostarii sau iesirii din port. 5) fig. Mijloc de a actiona în vederea atingerii cu orice pret a unui scop. 6) Parâma folosita la fixarea si mânuirea pânzelor si a catargelor. /<fr. manoeuvre
mala, MALÁ ~le f. Unealta constând dintr-o placa de lemn cu mâner, folosita de zidari pentru întinderea si nivelarea tencuielii. /<turc. mala
maidan, MAIDÁN ~e n. Loc viran în interiorul sau la marginea unei localitati, unde se joaca copiii, folosit în trecut si ca loc de desfacere a marfurilor. /<turc. maydan, meydan
magmă, MÁGM//Ă ~e f. Masa minerala incandescenta, fluida sau vâscoasa, aflata în interiorul scoartei terestre, care, iesind la suprafata si solidificându-se, formeaza rocile eruptive. /<fr. magma
magmatism, MAGMATÍSM n. Totalitate a proceselor geologice care conditioneaza aparitia, deplasarea si consolidarea magmei în scoarta terestra. /<fr. magmatisme
livid, LIVÍ//D ~da (~zi, ~de) 1) Care are fata palida din cauza unor emotii negative, de oboseala sau de frig. 2) (despre lumina) Care este foarte slab; care abia licareste. /<fr. livide, lat. lividus
lingoare, LINGOÁRE f. pop. Boala contagioasa provocata de bacilul tific si transmisa prin apa de baut, prin fructe si legume nespalate etc., care se manifesta prin febra mare, tulburari intestinale etc.; febra tifoida. [G.-D. lingorii; Var. lângoare] /<lat. languor, ~oris
lineal, LINEÁL ~e n. 1) Instrument în forma de bara, cu muchii drepte si cu suprafata plana, folosit pentru tragerea liniilor, pentru masurarea sau verificarea dimensiunilor. 2) Dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea în anumite laminoare. 3) Rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. 4) Dispozitiv la masina de cusut pentru a executa cusaturi paralele cu marginea materialului. [Sil. -ne-al] /<germ. Lineal
limpezi, A SE LIMPEZ//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre lichide) A deveni limpede; a se face transparent (prin depunerea impuritatilor). 2) (despre cer, timp) A se schimba în bine; a deveni senin; a se însenina; a se lumina. 3) (despre ochi, privire) A deveni clar, limpede (ca urmare a recapatarii calmului sufletesc). ♢ ~ la minte a recapata calmul; a se calma. 4) (despre sunete, voce) A deveni (mai) deslusit; a rasuna (mai) clar. 5) (despre obiecte aflate la departare) A începe sa capete contururi mai clare; a aparea tot mai distinct. 6) fig. (despre lucruri neclare) A deveni clar, înteles; a se deslusi; a se clarifica; a se lamuri; a elucida. /Din limpede
licoare, LIC//OÁRE ~óri f. 1) Bautura fina îndulcita si aromatizata. 2) Solutie cu proprietati medicamentoase. 3) Substanta lichida folosita ca reactiv în diverse reactii chimice. /<fr. liqueur, lat. liquor, ~oris
lichidabil, LICHIDÁBIL ~a (~i, ~e) Care poate fi lichidat. /<fr. liquidable
lichidator, LICHIDATÓR ~i m. Persoana însarcinata sa faca o lichidare a unei întreprinderi, a unei banci etc. /a lichida + suf. ~tor
lichid, LICHÍD2 ~e n. 1) Substanta în stare de agregare intermediara între starea solida si cea gazoasa, lipsita de forma proprie, din care cauza curge sub propria greutate si ia forma vasului în care se afla. 2) Substanta care se bea (apa, lapte, vin etc.). /<fr. liquide, lat. liquidus
lichid, LICHÍ//D1 ~da (~zi, ~de) 1) (despre substante) Care este în stare de agregare intermediara între starea gazoasa si cea solida. 2) (despre creante, efecte etc.) Care poate fi convertit imediat în bani; cu proprietatea de a fi transformat imediat în bani. 3): Bani ~zi bani care sunt imediat disponibili; bani pesin; bani gheata. 4) (despre unele consoane) Care se pronunta usor precedând un iot. /<fr. liquide, lat. liquidus
lepăda, A SE LEPĂDÁ ma lépad intranz. pop. A renunta la ceva; a se lasa de...; a se dezice. /<lat. lapidare
lepăda, A LEPĂDÁ lépad 1. tranz. 1) (obiecte, mai ales nefolositoare) A înceta de a mai purta cu sine, aruncând sau parasind. ♢ A nu fi de lepadat a fi demn de luat în seama; a merita toata atentia. 2) (îmbracaminte, încaltaminte) A scoate de pe sine; a dezbraca. ♢ A-si ~ masca a înceta de a se mai preface. A-si ~ potcoavele a muri; a deceda. 3) fig. A înceta de a mai practica; a lasa; a parasi. ~ fumatul. 4) A face sa ramâna singur (undeva); a lasa; a parasi; a abandona. 2. intranz. (despre femei sau femelele animalelor) A naste înainte de termen; a expulza fatul mort (prin avort). /<lat. lapidare
lega, A SE LEGÁ ma leg intranz. 1) A-si lua obligatia (sa faca ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin juramânt. 2) A se apropia sufleteste (de cineva sau de ceva); a se atasa. 3) A avea pretentii (fata de cineva), atacându-l si cerând socoteala; a se agata (de cineva). 4) (despre dulceturi, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind într-o stare intermediara dintre cea lichida si cea solida; a se îngrosa. /<fr. leguer, lat. legare
lector, LÉCTOR1 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care preda un obiect de studiu într-o institutie de învatamânt superior. 2) Persoana cu grad didactic universitar aflat între cel de asistent si cel de conferentiar. /<germ. Lektor
lavă, LÁV//Ă ~e f. Masa minerala lichida, incandescenta, aruncata la suprafata de un vulcan. /<fr. lave, it. lava
lapidariu, LAPIDÁRI//U ~i n. 1) Colectie de pietre mari, sculptate sau gravate. 2) Loc unde se pastreaza asemenea colectie. [Sil. la-pi-da-riu] /<lat. lapidarium
lapidar, LAPIDÁR2 ~i m. Meserias specializat în prelucrarea pietrelor scumpe (cu exceptia diamantelor). /<fr. lapidaire, lat. lapidarius
lapidar, LAPIDÁR1 ~a (~i, ~e) 1) (despre inscriptii, ornamente) Care este cioplit în piatra; gravat în piatra. 2) (despre formule, expresii, stil, vorbire) Care consta din putine cuvinte; concis; laconic; succint. /<fr. lapidaire, lat. lapidarius.
lapida, A LAPID//Á ~éz tranz. livr. (persoane) A omorî prin lovituri de pietre (drept pedeapsa sau ca razbunare). /<fr. lapider, lat. lapidare
lainer, LÁINER ~e n. Nava (maritima sau aeriana) de dimensiuni mari, rapida, cu circulatie regulata, destinata transportului de pasageri. /<engl. liner
laconic, LACÓNI//C ~ca (~ci, ~ ce) si adverbial 1) (despre vorbire) Care consta din putine cuvinte; concis; lapidar; succint. 2) (despre persoane) Care vorbeste putin si precis. /<fr. laconique
lacherdă, LACHÉRD//Ă ~e f. 1) Peste marin rapitor de talie medie, albastru-închis pe spinare, cu aripioare spinoase si cu multi dinti; palamida. 2) Produs alimentar obtinut din carnea acestui peste prin sarare si afumare. /<ngr. lakérda
juriu, JÚRI//U ~i n. Grup constituit din specialisti într-un domeniu, având misiunea de a aprecia si de a clasifica candidatii sau concurentii la un concurs sau la o competitie. /<fr. jury
joantă, JOÁNT//Ă ~e f. 1) Legatura facuta între capetele sinelor de cale ferata. 2) Legatura rigida de armatura dintre doua piese metalice sau de lemn alaturate. /<fr. joint
jena, A SE JEN//Á ~éz intranz (despre persoane) A fi cuprins de jena; a se rusina; a se sfii; a se stingheri; a se stânjeni; a se intimida. /<fr. gêner
janţ, JANŢ ~uri n. 1) Zer gras care se scurge la fabricarea cascavalului din casul stors si oparit. 2) Parte lichida care ramâne dupa separarea laptelui coagulat. 3) Parte lichida care ramâne dupa separarea urdei. /Orig. nec.
învârtoşa, A SE ÎNVÂRTOS//Á ma ~éz intranz. 1) (despre lichide sau corpuri ce contin lichide) A trece în stare solida; a deveni vârtos; a se solidifica. 2) fig. (despre persoane) A deveni puternic, viguros; a se învoinici; a se împuternici. 3) fig. A deveni nemilos, neîndurator. /în + vârtos
înţepeni, A SE ÎNŢEPEN//Í ma ~ésc intranz. A lua o pozitie rigida, ramânând ca înfipt. /în + teapan
înţepeni, A ÎNŢEPEN//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre corp sau parti ale lui) A-si pierde (temporar) capacitatea de a reactiona la excitanti exteriori; a deveni teapan; a amorti. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece în stare solida; a se întari; a se învârtosa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face sa devina teapan. 2) pop. (obiecte) A întari ca sa nu se miste; a fixa. ~ un stâlp. /în + teapan
întări, A SE ÎNTĂR//Í ma ~ésc intranz. 1) (de-spre substante, materiale) A deveni tare; a trece în stare solida; a se învârtosa; a se solidifica. 2) (despre colectivitati) A se uni mai strâns; a se consolida; a se cimenta. 3) (despre ploaie, vânt) A deveni mai puternic; a creste în intensitate; a se înteti. 4) A deveni mai tare, mai puternic; a se consolida. /în + tare
însărcina, A ÎNSĂRCIN//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A face responsabil de îndeplinirea unui lucru; a pune sa raspunda de o misiune. 2) A face sa capete sarcina; a lasa gravida; a îngreuna. /în + sarcina
îngreuna, A ÎNGREUN//Á ~éz tranz. 1) A face sa se îngreuneze. 2) rar A încarca cu greutati mari. 3) fig. A face sa devina greu de îndeplinit; a complica. 4) pop. A lasa gravida. /<lat. ingrevinare
îngheţ, ÎNGHÉŢ ~uri n. 1) Fenomen care se produce în natura (la o temperatura mai joasa de zero grade) si care se manifesta prin trecerea apei din stare lichida în stare solida sau prin întarirea corpurilor ce contin apa. A da (sau a se lasa) ~ul. 2) fig. Senzatie de frig; raceala puternica. /v. a îngheta
înfruntător, ÎNFRUNTĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care înfrunta; în stare sa tina piept unor primejdii; sfidator. /a înfrunta + suf. ~ator
înfrunta, A ÎNFRUNTÁ înfrúnt tranz. 1) A întâmpina cu hotarâre si curaj, opunând rezistenta. ♢ ~ privirea cuiva a) a se uita drept si fara sfiala în ochii cuiva; b) a nu se lasa intimidat de cineva sau de ceva. 2) A trata cu ocari si reprosuri (în public). [Sil. în-frun-] /<lat. infrontare
înfiola, A ÎNFIOL//Á ~éz tranz. (o substanta medicamentoasa lichida) A închide într-o fiola. /în + fiola
încleşta, A SE ÎNCLEST//Á ma ~éz intranz. 1) A se închide strâns de tot (ca clestele). ♢ A i ~ falcile (sau gura) a-i deveni tapene maxilarele; a nu fi în stare sa deschida gura. 2) A se agata cu disperare. 3) (despre fiinte) A se lua la lupta, apucându-se cu îndârjire. 4) fig. (despre lupte, razboaie) A deveni mai intens; a se desfasura mai crâncen. /în + cleste
închega, A SE ÎNCHEGÁ pers. 3 se încheága intranz. 1) (despre unele lichide) A capata densitate mai mare; a trece din stare lichida în stare solida; a se coagula; a se conglutina; a se prinde. Sângele s-a ~t. 2) fig. (despre gânduri, idei etc.) A aparea ca ceva distinct; a capata contururi precise; a se cristaliza. Imaginea mamei i s-a ~t în memorie. /<lat. in-coaqulare
înainta, A ÎNAINT//Á ~éz 1. intranz. 1) A se misca înainte (în spatiu si în timp); a avansa. Vehiculul ~eaza. ♢ ~ în vârsta a îmbatrâni. 2) fig. A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a avansa; a propasi; a se dezvolta; a progresa; a evolua. ~ la învatatura. 3) (despre peninsule, proeminente etc.) A iesi în afara, formând un relief; a fi în relief. 4) fam. (despre boli) A deveni din ce în ce mai grav; a se agrava; a progresa. 5) (despre persoane) A se ridica pe o treapta superioara (într-un post, într-un grad stiintific); a promova; a avansa. 2. tranz. 1) (persoane) A ridica într-un post sau în grad mai înalt; a promova; a avansa. 2) (proiecte, rapoarte, candidaturi etc.) A prezenta spre examinare si aprobare; a propune. ~ o cerere. 3) (idei, teze, doctrine etc.) A aduce la cunostinta publica; a pune în circulatie; a emite; a preconiza. 4) înv. (sume de bani) A plati cu anticipatie. /Din înainte
iuşcă, IÚSCĂ1 f. 1) reg. Zeama dintr-o mâncare lichida (ciorba, supa). 2): ~ de femeie a) femeie sireata; b) femeie plina de temperament. /<ucr. juška
iridacee, IRIDACÉE f. 1) la pl. Familie de plante erbacee perene, cu frunze lungi, înguste, si cu flori de diferite culori, raspândite, mai ales, în regiunile temperate si subtropicale (reprezentanti: stânjenelul, brândusa etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. iridacées
iperită, IPERÍTĂ f. Substanta (lichida sau gazoasa) foarte toxica, care ataca pielea, ochii si caile respiratorii. /<fr. ypérite
invazie, INVÁZI//E ~i f. 1) Patrundere masiva a unor forte armate straine pe teritoriul unui stat cu scopul de a-l cuceri. 2) Aparitie rapida si masiva a unor paraziti sau daunatori într-o regiune. [G.-D. invaziei; Sil. -zi-e] /<fr. invasion, lat. invasio, ~onis
intimidabil, INTIMIDÁBIL ~a (~i, ~e) Care poate fi usor intimidat. /<fr. intimidable
instruit, INSTRUÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INSTRUI si A SE INSTRUI. 2) Care denota o instruire solida; cu multa stiinta de carte; învatat. /v. a (se) instrui
inox, INÓX n. 1) Metal sau aliaj cu proprietati inoxidabile. 2) Obiect confectionat din acest material. /<fr. inox
inoxidabil, INOXIDÁBIL ~a (~i, ~e) (despre metale si aliaje) Care nu se oxideaza. [Sil. in-o-] /<fr. inoxydable
infesta, A INFEST//Á pers. 3 ~eáza tranz. 1) livr. (despre paraziti animali sau vegetali) A face sa se infesteze. Omida ~at toti merii. 2) fig. (tari, localitati etc.) A pustii prin atacuri violente. /<fr. infester, lat. infestare
indestructibil, INDESTRUCTÍBIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi (sau pare a nu putea fi) distrus. 2) fig. Care dureaza multa vreme; trainic; durabil. Solidaritate ~a. [Sil. -de-struc-] /<fr. indestructible
impregna, A SE IMPREGN//Á pers. 3 se ~eáza intranz. (despre materiale poroase) A se umple în întregime cu o substanta (lichida sau gazoasa); a se îmbiba. [Sil. im-preg-] /<fr. imprégner, lat. impraegnare
implozie, IMPLÓZI//E ~i f. Fenomen constând în patrunderea rapida a aerului într-o încapere cu vid (prin peretii deteriorati ai acestuia), care poate provoca un accident. /<fr. implosion
horpăi, A HORPĂ//Í ~iésc tranz. pop. (mâncarea, mai ales cea lichida) A sorbi repede si cu zgomot. [Si horpai] /horp + suf. ~ai
hlamidă, HLAMÍD//Ă ~e f. 1) (în antichitatea greaca si romana) Mantie confectionata dintr-o bucata dreptunghiulara de stofa de culoare alba sau rosie, purtata la ceremonii sau în calatorii, fiind prinsa cu o agrafa pe umar. 2) (în Imperiul bizantin) Mantie împarateasca sau arhiereasca. /<sl. hlamida, fr. chlamyde
hidatic, HIDÁTI//C ~ca (~ci, ~ce): Chist ~ tumoare benigna cu un continut lichid, care se formeaza în unele organe din cauza dezvoltarii larvelor de tenie. /<fr. hydatique
hidalgo, HIDÁLGO m. invar. (în evul mediu) Nobil spaniol. /<fr., sp. hidalgo
hibridiza, A HIBRIDIZ//Á ~éz tranz. v. A HIBRIDA. /<germ. hybridisieren
hemoroidal, HEMOROIDÁL ~a (~i, ~e) Care tine de hemoroizi; propriu hemoroizilor. /<fr. hemorroïdal
hematofobie, HEMATOFOBÍ//E ~i f. Teama morbida de sânge. /<fr. hématophobie
haidău, HAIDẮ//U ~i m. 1) înv. Pazitor si îngrijitor de vite; vacar. ♢ A fi ~ul cuiva a fi sluga cuiva. 2) Barbat înalt si puternic (care umbla fara rost); haidamac. /<ung. hajtó
haidamac, HAIDAMÁ//C ~ci m. pop. 1) Barbat înalt si puternic (care umbla fara rost); haidau. 2) înv. Persoana care comitea jafuri, facând uz de forta; bandit; tâlhar. /<turc. haydamak
gros, GROS2 groása (grosi, groáse) (în opozitie cu subtire) 1) (despre corpuri cilindrice) Care are circumferinta si diametru mare. Stâlp ~. 2) (despre fiinte sau despre partile corpului lor) Care are multa grasime; gras. ♢ (A fi) ~ de (sau la) obraz a) (a fi) nerusinat; b) (a fi) nesimtit. 3) pop. (despre femei) Care este gravida; însarcinata. 4) (despre obiecte) Care are un volum mare; voluminos. ♢ ~ la punga cu multi bani; bogat. 5) (despre corpuri) Care are dimensiunea mare între baza si suprafata. 6) Care are dimensiunea sectiunii transversale în plan orizontal mare. Perete ~. 7) (despre tesaturi) Care este tesut din fire cu diametru mare. 8) (despre fluide) Care curge sau se împrastie greu. 9) (despre medii) Care este foarte compact; de nepatruns; des; dens. Ceata groasa. Umbra groasa. 10) (despre voci, sunete etc.) Care este produs de oscilatii cu frecventa joasa; profund; jos; grav. /<lat. grossus
greu, GREU2 grea (grei, gréle) 1) (în opozitie cu usor) Care cântareste mult; de greutate mare. ♢ Artilerie grea artilerie înzestrata cu tunuri de mare calibru si de mare greutate. Industrie grea. v. INDUSTRIE. Categorie grea categorie de sportivi (luptatori, boxeri, halterofili) cu cea mai mare greutate. Pas ~ pas hotarâtor. Cuvânt ~ cuvânt decisiv. Bani grei bani multi. A avea mâna grea, (a fi ~ la mâna) a) a avea mâna puternica; b) a face ceva fara îndemânare. 2) Care este încarcat (cu ceva). Livada grea de rod. ♢ Nori grei nori întunecati, care aduc furtuna. 3) (despre parti ale corpului) Care pare ca apasa cu greutate, provocând o senzatie neplacuta. A avea picioarele grele de oboseala. ♢ Somn ~ somn profund. A avea (sau a-i fi) inima grea a) a fi îndurerat; b) a se îngrijora. 4) pop. (despre femei) Care este gravida; însarcinata. 5) (despre alimente) Care se asimileaza îndelung si anevoios. 6) (despre miros) Care este neplacut. 7) (despre aer) Care sta neîmprospatat de mult timp; statut; închis. 8) (despre sentimente, suferinte etc.) Care este dificil de suportat; care apasa; apasator. ♢ Atmosfera grea a) atmosfera înabusitoare (care prevesteste ploaie); b) atmosfera, stare de spirit apasatoare, datorita grijilor, neîntelegerilor. 9) Care cere mari eforturi; dificil. Însarcinare grea. Problema grea. ♢ A fi ~ de (sau la) cap v. CAP. Viata grea viata plina de lipsuri. 10) (despre boli, rani etc.) Care prezinta un pericol; periculos. 11) Care se caracterizeaza printr-un moment de criza; critic. Situatie grea. Vremuri grele. ♢ Iarna grea iarna lunga si geroasa. 12) (despre insulte, pedepse etc.) Care poate avea consecinte serioase. /<lat. grevis
gravidă, GRAVÍD//Ă ~e adj. si substantival (despre femei) Care este însarcinata. /<lat. gravida, fr. gravide
gorilă, GORÍL//Ă ~e f. Maimuta antropoida de talie mare, care traieste în padurile Africii ecuatoriale. /<fr. gorille
gluconic, GLUCÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) (despre acizi) Care rezulta din oxidarea glucozei cu brom; produs prin oxidarea glucozei cu brom. ♢ Acid ~ acid din glucoza, având diverse utilizari în medicina. /<fr. gluconique
glandă, GLÁND//Ă ~e f. Organ de diferite forme cu functii secretoare. ~ salivara. ~ tiroida. /<fr. glande
gibon, GIBÓN ~i m. Maimuta antropoida de talie mare, fara coada, cu membrele anterioare foarte lungi, care merge în doua picioare si traieste în sud-estul Asiei. /<fr. gibbon
ghint, GHINT ~uri n. 1) Santulet elicoidal pe partea interioara a tevii unei arme de foc, menit sa-i dea proiectilului o miscare de rotatie. 2) Cui de metal cu gamalie mare si bombata. /<pol. gwint, ucr. gvint
ghidaj, GHIDÁJ ~e n. (la unele mecanisme) Dispozitiv care obliga o piesa mobila sa se deplaseze între anumite limite si într-o anumita directie. /<fr. guidage
ghida, A GHID//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A conduce în calitate de ghid; a îndruma; a calauzi. 2) (functionarea unor mecanisme) A conduce prin ghidaj. /<fr. guider
ghermea, GHERM//EÁ ~éle f. Piesa de lemn fixata în spatiul destinat unei usi sau unei ferestre într-o zidarie, de care se întareste apoi tocul acestora. [Art. ghermeaua]. /Orig. nec.
gepid, GEPÍ//D ~zi m. pl. ist. Populatie germanica migratoare, care, pe la mijlocul sec. IV, s-a stabilit temporar în nordul Daciei. /<lat. Gepidae, ~arum, fr. Gépides
generator, GENERAT//ÓR2 ~oáre n. 1) Aparat care produce o anumita forma de energie, folosind energie de alta forma. ~ termic. ~ electric. 2) Aparat care produce un fluid sau o suspensie fluida. ~ de aburi. ~ de gaze. /<fr. générateur, lat. generator, ~oris
gemă, GÉM//Ă1 ~e f. 1) (nume generic) Piatra pretioasa translucida. 2) Bijuterie cu o astfel de piatra pretioasa pe care sunt gravate figuri decorative. /<fr. gemme, lat. gemma
gelifica, A GELIFICÁ gelífic tranz. (solutii coloidale) A transforma în gel. /<fr. gélifer
gelatiniza, A SE GELATINIZ//Á pers. 3 se ~eáza intranz. 1) (despre granule de amidon, solutii coloidale) A se transforma în gelatina. 2) (despre obiecte) A se îmbiba cu gelatina. /<fr. gélatinifier
gelatiniza, A GELATINIZ//Á ~éz tranz. (granule de amidon, solutii coloidale) A face sa se gelatinizeze. /<fr. gélatinifier
gândac, GÂNDÁ//C ~ci m. pop. Insecta din ordinul coleopterelor. ♢ ~ de casa (sau de bucatarie) insecta nocturna brun-roscata care se hraneste cu produse alimentare; svab; libarca. ~ de mai insecta brun-castanie, care apare la începutul lunii mai si distruge culturile agricole; carabus. ~ de Colorado insecta galbui-portocalie, cu dungi negre longitudinale pe aripi, care distruge cartofii. ~ de frasin insecta verde-surie cu miros specific; cantarida. ~ de trandafiri insecta coleoptera de talia unui carabus, de culoare verde-aramie, cu pete albe pe elitre, care se hraneste cu sucul florilor; ileana. /<sb. gundelj
gaz, GAZ2 ~e n. Substanta lichida obtinuta prin distilarea petrolului si folosita drept combustibil (mai ales în lampi). ♢ Doar n-am baut ~ doar n-am înnebunit; nici nu ma gândesc! /<fr. gaz
gaz, GAZ1 ~e n. 1) Substanta în stare fluida, cu densitate mica, expansibila si compresibila, care ia volumul si forma spatiului disponibil. ♢ ~e naturale gaze formate în natura. ~e artificiale gaze obtinute pe cale industriala. ~e combustibile gaze folosite ca sursa de energie calorica. ~ de iluminat (sau aerian) gaz obtinut prin distilarea huilei, folosit la iluminat. ~ inert a) gaz care nu arde; b) gaz care nu reactioneaza chimic, folosit la fabricarea becurilor cu incandescenta si a tuburilor cu descarcari electrice luminoase. ~ lichefiat gaz transformat în lichid. ~ perfect (sau ideal) gaz rarefiat pentru care produsul dintre presiune si volum este invariabil la orice temperatura. ~ detonant material explozibil constând dintr-un amestec de hidrogen si oxigen. ~ de balta gaz incolor, inodor si inflamabil, obtinut din zacaminte naturale si folosit drept combustibil sau ca materie prima în industrie; metan. ~ nobil (sau rar) gaz inert, incolor si inodor, situat în grupa zero a sistemului periodic. 2) mai ales la pl. Substanta toxica, asfixianta sau iritanta, folosita ca arma de lupta. 3) la pl. pop. Emanatie (cu miros neplacut) degajata de stomac sau de intestine. /<fr. gaz
gambit, GAMBÍT ~uri n. (la jocul de sah) Mod de a începe partida, constând în sacrificarea unui pion sau a altei piese de mica valoare, pentru a obtine o pozitie favorabila de atac. /<fr. gambit
galopant, GALOPÁN//T ~ta (~ti, ~te) Care galopeaza; caracterizat prin actionare, efectuare rapida. ♢ Tuberculoza ~ta tuberculoza cu evolutie rapida si sfârsit letal. /<fr. galopant
galben, GÁLBEN2 ~a (~i, ~e) 1) Care este de culoarea aurului sau a lamâii; ca aurul; ca lamâia. Culoare ~a. Floare ~a. ♢ Rasa ~a (sau mongoloida) populatie din Asia, caracterizata prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri ~e boala contagioasa, raspândita în tarile tropicale de catre tântari. 2) (despre fata sau despre alte parti ale corpului omului) Care este palid (din cauza alimentarii insuficiente cu sânge). ♢ A se face (sau a fi) ~ ca ceara a deveni palid (din cauza spaimei, a oboselii, a unei boli etc.). 3) (despre parul oamenilor) Care este de culoare deschisa. /<lat. galbinus
fuziune, FUZIÚN//E ~i f. 1) (despre organizatii, institutii, societati etc.) Unire într-un singur tot; contopire. 2) fiz. Unificare prin trecere la starea lichida sub actiunea caldurii. ♢ Punct de ~ temperatura de topire a unui corp solid. ~ nucleara reactie nucleara, prin care doua nuclee atomice usoare se unesc, formând unul mai greu. [Art. fuziunea; G.-D. fuziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. fusion, lat. fusio, ~onis
futurism, FUTURÍSM n. (la începutul sec. XX în arta, literatura) Curent caracterizat prin negarea traditiilor clasice, pe care încearca sa le înlocuiasca prin cultul vitezei, al masinilor, sugerând ritmul trepidant al vietii moderne. /<fr. futurisme, it. futurismo
fulgera, A FULGERÁ1 fúlger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosfera). 2) fig. A aparea pe neasteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgera prin minte. 2. tranz. 1) (fiinte, obiecte) A lovi trasnetul; a detuna; a trasni. 2) fig. A lovi iute si cu putere. ♢ ~ cu privirea a arunca o privire rapida si patrunzatoare. 3) fig. A strapunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare
ftalic, FTÁLI//C ~ca (~ci, ~ce): Acid ~ acid organic obtinut prin oxidarea naftalinei si folosit în industria colorantilor. /<fr. phtalique
frigider, FRIGIDÉR ~e n. Dulap special prevazut cu o instalatie frigorigena în care se pastreaza, la temperaturi scazute, alimente usor alterabile; frigorifer de uz casnic. /<fr. frigidaire
fretă, FRÉT//Ă ~e f. tehn. 1) Fir sau inel metalic, de diferite latimi fixat pe exteriorul unei piese tubulare, pentru a-i mari rezistenta la presiuni interioare sau pentru a le consolida. 2) Piese de metal, în forma de inel, care înconjoara barele armaturii unei piese de beton armat. /<fr. frette
fregată, FREGÁT//Ă1 ~e f. 1) (în secolele trecute) Nava militara rapida cu trei catarge si cu vele, folosita în operatiile de recunoastere si în serviciul de paza. 2) (în flotele contemporane ale Angliei, Frantei, S.U.A. etc.) Nava maritima militara de escorta si de aparare împotriva submarinelor. /<fr. frégate, it. fregata
frăţie, FRĂŢÍ//E ~i f. 1) Relatie familiala dintre frati. 2) Prietenie strânsa între doua sau mai multe persoane. 2) Legatura de solidaritate în scopul atingerii unui ideal comun; fraternitate. [Art. fratia; G.-D. fratiei; Sil. -ti-e] /< frate + suf. ~ie
fratricid, FRATRICÍ//D2 ~da (~zi, ~de) 1) si substantival (despre persoane) Care si-a ucis fratele sau sora. 2) (despre lupte, razboaie) Care se duce între comunitati înrudite prin sânge sau între membrii unei natiuni. /<fr. fratricide, lat. fratricida
fraternitate, FRATERNIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter fratern. 2) Legatura de solidaritate realizata pe baza unor idealuri comune; fratie. [Art. fraternitatea; fraternitatii] /<fr. fraternité, lat. fraternitas, ~atis
fosfor, FÓSFOR n. Nemetal, care prezinta mai multe stari alotropice, aflat în natura în compusi si având diferite întrebuintari. ♢ ~ alb substanta alba sau galbena, moale ca ceara, translucida, foarte inflamabila, toxica, luminescenta. ~ rosu praf amorf, rosu sau cafeniu-închis, putin inflamabil, netoxic, neluminescent. /<fr. phosphore
formidabil, FORMIDÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial Care uimeste prin însusiri sau dimensiuni pozitive neobisnuite; cu calitati sau dimensiuni pozitive iesite din comun; extraordinar. Efect ~. Lovitura ~a. Carte ~a. /<fr. formidable, lat. formidabilis
formalină, FORMALÍNĂ f. Solutie apoasa de aldehida formica; incolora, cu miros întepator, iritant, întrebuintata, mai ales, ca dezinfectant. /<fr. formaline
formaldehidă, FORMALDEHÍD//Ă ~e f. Gaz incolor, toxic, cu miros iritant, solubil în apa, având diferite întrebuintari; aldehida formica. /<fr. formaldehyde
forma, A FORM//Á ~éz tranz. 1) A face sa se formeze. 2) A dezvolta prin actiuni constiente si sistematice de instruire si educare. 3) (metale sau aliaje în stare lichida) A turna într-un tipar (pentru a da o forma). /<fr. former, lat. formare
fluture, FLÚTUR//E ~i m. 1) Insecta cu corpul alungit, cu patru aripi catifelate (divers si viu colorate), care, în stadiul larvar, e o omida. ♢ ~ albastru (sau de varza) fluture de talie medie, a carui larva ataca frunzele de varza si conopida; albilita. 2) la pl. Disc mic, subtire si lucios (din metal, sticla etc.), aplicat pe îmbracaminte în scopuri decorative; paieta; sic. 3) la pl. fig. Idei stranii. Are ~i în cap. 4) Procedeu de înot prin care bratele executa o miscare asemanatoare cu fluturarea aripilor. /Cuv. autoht.
fleşă, FLÉS//Ă ~e f. (în arhitectura medievala) Acoperis îngust si înalt, în forma de con sau de piramida, folosit la cladirile monumentale (biserici, palate etc.). /<fr. fleche
firidă, FIRÍD//Ă ~e f. Cavitate arcuita în partea superioara a unui perete, facuta în scop decorativ sau utilitar. /<bulg. firida
fioritură, FIORITÚR//Ă ~i f. 1) mai ales la pl. Ornament muzical constând din alternarea rapida (si repetata) a unor sunete de scurta durata. 2) fig. rar Element care înfrumuseteaza ceva; înfloritura; ornament. [Sil. fi-o-] /<it. fioritura
făţuitoare, FĂŢUIT//OÁRE1 ~óri f. Unealta de zidarie folosita pentru netezirea tencuielii, a betonului etc.; drisca. [Sil. -tu-i-] /a fatui + suf. ~tor
fatuitate, FATUITÁTE f. Atitudine de înfumurare sfidatoare si dispretuitoare; trufie; vanitate. [Art. fatuitatea; G.-D. fatuitatii; Sil. -tu-i-] /<fr. fatuité, lat. fatuitas, ~atis
facultate, FACULT//ÁTE2 ~ati f. Subdiviziune didactica si administrativa în cadrul unei institutii de învatamânt superior, unde se pregatesc specialisti de calificare înalta într-un anumit domeniu. [G.-D. facultatii] /<fr. faculté, lat. facultas, ~atis
exerciţiu, EXERCÍŢI//U ~i n. 1) Activitate desfasurata sistematic cu scopul formarii sau perfectionarii anumitor deprinderii. 2) Instruire a militarilor în vederea însusirii artei militare. 3) Ansamblu de actiuni sau miscari pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânarii, cunostintelor etc. într-un anumit domeniu. ~i algebrice. 4) Tema data elevilor pentru a controla si a consolida cunostintele dobândite. 5): În ~ul functiunii în timpul sau în cadrul serviciului legal (al unui functionar sau al unei persoane oficiale). /<fr. exercice, lat. exercitium
exciza, A EXCIZ//Á ~éz tranz. 1) (tumori, organe sau parti ale unor organe bolnave) A înlatura printr-o interventie chirurgicala; a scoate printr-o excizie; a extirpa. 2) (obiecte din lemn sau din alt material) A lasa vid în interior, scotând o parte din materiale; a evida; a scobi. /<fr. exciser
evapora, A SE EVAPORÁ ma evápor intranz. 1) (despre lichide) A se transforma în vapori; a trece din stare lichida în stare gazoasa; a se vaporiza. 2) fig. fam. (despre persoane) A se face nevazut; a înceta sa mai fie în câmpul vizual; a disparea; a pieri; a se eclipsa. [Si evaporez] /<fr. évaporer, lat. evaporare
epidemie, EPIDEMÍ//E ~i f. Boala contagioasa violenta cu tendinta de extindere rapida. /<fr. épidémie, lat. epidemia
elucida, A ELUCID//Á ~éz tranz. (probleme, chestiuni, situatii confuze) A face sa devina clar; a clarifica; a lamuri; a limpezi; a deslusi. /<fr. élucider, lat. elucidare
elipsoidal, ELIPSOIDÁL ~a (~i, ~e) Care are forma de elipsoid. [Sil. -so-i-î /<fr. ellipsoïdal
elimina, A ELIMINÁ elímin tranz. 1) (substante, materii, alternative etc.) A îndeparta printr-o selectie. 2) A da afara; a nu admite; a exclude. ~ un elev din scoala. 3) A face sa nu mai existe; a suprima; a lichida. ~ dificultatile. ~ o necunoscuta. /<fr. éliminer, lat. eliminare
elicoidal, ELICOIDÁL ~a (~i, ~e) Care are forma de elice. [Sil. -co-i-] /<fr. hélicoïdal
eflorescenţă, EFLORESCÉNŢ//Ă ~e f. 1) Perioada de început a înfloririi plantelor. 2) Transformare a unor saruri din stare cristalina în stare pulverulenta prin pierderea unei parti a apei de cristalizare, când vin în contact cu aerul. 3) Substanta pulverulenta aparuta prin trecerea unor saruri din stare cristalina în stare pulverulenta. 4) Depozit de saruri de pe suprafata unor roci, a unor constructii de beton sau a unor zidarii. 5) Exantem usor aparut pe piele. 6) Pulbere naturala care acopera anumite fructe. [G.-D. eflorescentei] /<fr. efflorescence
efervescenţă, EFERVESCÉNŢ//Ă ~e f. 1) Degajare rapida si zgomotoasa a unui gaz într-un lichid în procesul reactiilor chimice sau fizice. 2) fig. Stare de neliniste. ~a maselor. 3) fig. Emotie vie, dar trecatoare. [G.-D. efervescentei] /<fr. effervescence
dubitativ, DUBITATÍV ~a (~i, ~e) Care exprima o îndoiala, o nehotarâre etc. /<fr. dubidatif, lat. dubitativus
druid, DRUÍ//D ~zi m. Preot la vechii celti sau gali. /<fr. druide, lat. druidal
drişcă, DRÍS//CĂ ~te f. Unealta de zidarie folosita pentru netezirea tencuielii sau a betonului; fatuitoare. /<bulg. dražka
docent, DOCÉN//T ~ti m. 1) Grad didactic în învatamântul superior, care precede imediat pe cel de profesor. ♢ Doctor ~ titlu stiintific acordat doctorilor în stiinte care s-au distins printr-o activitate deosebita. 2) Persoana cu acest grad didactic. /<germ. Dozent
dizolva, A SE DIZOLVÁ se dizólva intranz. (despre substante) A se dispersa într-o substanta lichida, formându-se o solutie omogena. /<lat. dissolvere
divide, A DIVÍDE divíd tranz. A face sa se divida. /<lat. dividere
distrugător, DISTRUGĂT//ÓR2 ~oáre n. Nava militara foarte rapida, de tonaj redus, echipata cu armament de artilerie, rachete si torpile, si folosita la urmarirea si distrugerea torpiloarelor. /a distruge + suf. ~ator
discoidal, DISCOIDÁL ~a (~i, ~e) Care este de forma unui disc. [Sil. -co-i-] /<fr. discoïdal
disc, DISC1 ~uri n. 1) Obiect rotund si plat. ♢ ~de plug piesa care înlocuieste brazdarul la plug. ~ul lui Newton placa circulara împartita în sapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar si care, prin rotatie rapida, pare alba, demonstrând sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, având rolul de a forma numarul de apel spre centrala automata. 2) Placa circulara si plata, de o anumita greutate, folosita de atleti pentru aruncari la distanta. 3) Proba sportiva care se practica cu acest obiect. 4) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate vibratii ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placa. 5) Semnal mobil, de forma circulara, care indica reducerea vitezei pe caile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat între doua vertebre. /<fr. disque, lat. discus
didacticist, DIDACTICÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) Care tine de didacticism; propriu didacticismului. /didactic + suf. ~ist
didactică, DIDÁCTICĂ f. Ramura a pedagogiei care se ocupa cu problemele învatamântului si ale instruirii. /<fr. didactique
didacticism, DIDACTICÍSM n. 1) Folosire exagerata si aplicare pedanta a principiilor si metodelor de învatamânt si de instruire. 2) Tendinta exagerata de a instrui si de a povatui cu orice pret. /didactic + suf. ~ism
didactic, DIDÁCTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de didactica; propriu didacticii. Literatura ~ca. Principiu ~. 2) Care participa la procesul de învatamânt; încadrat în procesul de instruire si educatie. Corp ~. Cadre ~ce. 3) Care îsi asuma în mod pretentios dreptul de a da învataminte; cu pretentii de mentor. 4) fig. (despre scrieri) Care este lipsit de originalitate; fara caracter original; arid. /<fr. didactique
diametral, DIAMETRÁL2 ~a (~i, ~e) Care tine de diametru; propriu diametrului. ♢ Plan ~ plan care trece prin centrul unui corp sferic, sferoidal sau cilindric. [Sil. di-a-] /<fr. diamétral
dezoxidant, DEZOXIDÁN//T ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre substante) Care dezoxideaza; cu proprietatea de a dezoxida sau de a împiedica oxidarea. /<fr. désoxidant
deznoda, A DEZNODÁ deznód tranz. 1) A face sa se deznoade. 2) rar (probleme, chestiuni, situatii confuze) A face clar; a lamuri; a limpezi, a elucida; a deslusi. /dez- + a [în]noda
dezgheţa, A SE DEZGHEŢÁ ma dezghet intranz. 1) (despre gheata, zapada) A trece din stare solida în stare lichida (la o temperatura mai mare de zero grade); a se topi. 2) (despre corpuri înghetate) A se muia din cauza temperaturii mai mari de zero grade. 3) (despre persoane sau despre parti ale corpului lor) A iesi din starea de amorteala de frig (expunându-se actiunii caldurii); a se dezmorti. 4) fig. A înceta de a mai fi sfios; a prinde curaj. 5) fig. A începe sa manifeste îndemânare; a deveni îndemânatic. /<lat. disglaciare
dezarmare, DEZARMÁRE f. 1) v. A DEZARMA. 2) Ansamblu de masuri luate în vederea lichidarii sau reducerii armamentului si fortelor armate ale unor state. /v. a dezarma
dezarma, A DEZARM//Á ~éz 1. tranz. 1) (persoane) A lipsi de arme; a sili sa depuna armele. 2) A lipsi de un instrument sau de un obiect necesar. 3) fig. (persoane) A face incapabil sa riposteze (combatându-i argumentele). 2. intranz. (despre state) A lichida (total sau partial) armamentul si fortele armate; a demilitariza. /<fr. désarmer
desolidariza, A SE DESOLIDARIZ//Á ma ~éz intranz. A înceta de a mai fi solidar; a rupe relatiile de solidaritate. /<fr. désolidariser
desluşi, A DESLUS//Í ~ésc tranz. 1) (fiinte, lucruri, sunete) A identifica dupa anumite semne caracteristice (de altele de acelasi fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferentia. 2) (probleme, chestiuni, situatii confuze) A face clar; a lamuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise într-o limba straina) A face înteles; a descifra. /<bulg. doslušam
desfide, A DESFÍDE desfíd tranz. 1) (persoane) A provoca la o actiune, stiind ca nu va fi în stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concreta. 3) (persoane, actiuni periculoase, lucruri etc.) A înfrunta cu dispret; a sfida. /<fr. défier, lat. diffidere
depuncta, A DEPUNCT//Á ~éz tranz. (candidati sau concurenti la o competitie, la un examen etc.) A lipsi de un anumit numar de puncte în dependenta de erorile comise. /des- + a puncta
demonstraţie, DEMONSTRÁŢI//E ~i f. 1) Operatie de dovedire, pe baza de argumente si de exemple, a evidentei unui fapt. 2) Rationament prin care se dovedeste adevarul unei teoreme sau al unei judecati. 3) Metoda intuitiva de învatamânt constând în explicarea unui fenomen prin prezentarea sau producerea lui în fata elevilor. 4) Iesire în masa a populatiei în strada pentru a-si exprima aprobarea sau protestul fata de cineva sau ceva; manifestatie publica. ~ pasnica. ~ de solidaritate. 5) mil. Manevra cu scopul de a intimida sau de a însela inamicul. 6) Exteriorizare a unei atitudini sau a unui sentiment. [Art. demonstratia; G.-D. demonstratiei; Sil. -ti-e] /<fr. démonstration; lat. demonstratio, ~onis
delapidator, DELAPIDATÓR ~i m. Persoana care delapideaza; om care comite o delapidare; defraudator. /<fr. dilapidateur
delapidare, DELAPID//ÁRE ~ari f. 1) v. A DELAPIDA. 2) Infractiune care consta în însusirea sau traficarea unei sume de bani sau a altor bunuri din proprietatea statului, aflate în administrarea cuiva. /v. a delapida
delapida, A DELAPID//Á ~éz tranz. (bani sau bunuri materiale) A sustrage din avutul statului; a defrauda. /<fr. délapider, lat. delapidare
degringoladă, DEGRINGOLÁD//Ă ~e f. 1) Cadere brusca (a unui obiect masiv); prabusire. 2) fig. Decadere rapida. /<fr. dégringolade
defraudator, DEFRAUDATÓR ~i m. Persoana care defraudeaza; om care comite o frauda; delapidator. [Sil. -fra-u-] /a defrauda + suf. ~tor
defrauda, A DEFRAUD//Á ~éz tranz. (bani publici) A sustrage prin frauda; a delapida. [Sil. -fra-u-] /<lat. defraudare
decisiv, DECISÍV ~a (~i, ~e) 1) Care decide; în masura sa decida ceva; determinant; hotarâtor. 2) Care exclude posibilitatea de a fi revazut; fara posibilitate de revenire; definitiv; hotarât; irevocabil. /<fr. décisif, lat. decisivus
decide, A DECÍDE decíd tranz. 1) (persoane) A face sa se decida. 2) (despre persoane) A alege cu fermitate; a hotarî; a dispune. /<fr. décider, lat. decidere
decanta, A DECANT//Á ~éz tranz. 1) (lichide) A separa de impuritati prin scurgere (dupa sedimentare). 2) fig. (lucruri, idei etc.) A face înteles (dupa anumite reflectii); a clarifica; a limpezi; a lamuri; a elucida. /<fr. décanter
debit, DÉBIT2 ~e n. 1) Cantitate de fluid care trece într-o unitate de timp prin sectiunea unui canal, a unei conducte sau printr-o albie. 2) Vânzare permanenta a marfurilor cu bucata. 3) înv. Local unde se vindeau marfuri cu amanuntul. 4) fig. Vorbire rapida; suvoi verbal. /<fr. débit
cuta, A SE CUT//Á ma ~éz intranz. 1) (despre produse textile, confectii etc.) A face cute. 2) (despre scoarta terestra) A se deforma în cute sub actiunea proceselor interne. 3) (despre piele, fata etc.) A capata cute; a se încreti; a se zbârci; a se rida. /Din cuta
cupla, A CUPL//Á ~éz tranz. 1) (aparate electrice) A uni între ele pentru a face un transfer de energie. 2) (piese, forte motrice) A uni doua câte doua pentru a actiona solidar si simultan. /<fr. coupler
cupelaţie, CUPELÁŢIE f. Procedeu industrial de separare a aurului si argintului din minereurile bogate în plumb, prin oxidarea acestuia. /<fr. coupellation
cultiva, A CULTIVÁ2 cultív tranz. 1) A face sa se cultive; a instrui. 2) (sentimente, relatii etc.) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate. 3) (spiritul, gustul, memoria) A dezvolta prin lectura sau prin experienta. /<fr. cultiver, lat. cultivare
culisor, CULIS//ÓR ~oáre n. Piesa prin intermediul careia un mecanism culiseaza pe un element de ghidare. /Din culisa
crucişător, CRUCISĂT//ÓR ~oáre n. Nava militara rapida, cuirasata, înzestrata cu tunuri si rachete, folosita drept avangarda a unei escadre în misiunile de recunoastere. /a (în)crucisa + suf. ~ator
crom, CROM n. Metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, foarte rezistent la agentii chimici, folosit la fabricarea otelului inoxidabil, în arta vopsitului si în tabacarie. /<fr. chrome
crepidă, CREPÍD//Ă ~e f. (la vechii greci si romani) Încaltaminte în forma de sandale. /<fr. crépide, lat. crepida
crăcană, CRĂCÁN//Ă1 ~e f. 1) Bat lung, bifurcat la un capat, având diferite întrebuintari. 2) Ra-ma de fier, în forma de cerc, având trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealta improvizata din trei bete lungi, unite sus, asezate în forma de piramida, de care se atârna deasupra focului un vas în care se fierbe ceva. 4) Capra de taiat lemne. /crac + suf. ~ana
corp, CORP1 ~uri n. 1) Organism considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ♢ ~ neînsufletit cadavru. Lupta ~ la ~ lupta în care adversarii se afla fata în fata. A face ~ comun cu cineva (sau cu ceva) a se asocia, a se solidariza cu cineva. 2) Parte a organismului omenesc fara cap si membre; trunchi; trup. 3) Partea principala a unui obiect, a unei constructii sau masini. ~ul navei. ♢ ~ de case ansamblu de cladiri, reunite prin ceva comun. 4) : ~ ceresc element al universului; astru. 5): ~ geometric corp, marginit de fete definite geometric. 6) : ~ delict dovada materiala a încalcarii legii. 7) Unitate cu care se masoara, în tipografie, marimea literelor. ~ de litera. 8) Grup de persoane care formeaza o unitate profesionala. ~ didactic. ~ diplomatic. 9) Mare unitate militara formata din mai multe divizii. ~ de infanterie. 10) Totalitate a volumelor unei colectii de materiale referitoare la un anumit domeniu; corpus. ~ de legi. /<fr. corps, lat. corpus
cornalină, CORNALÍNĂ f. min. Varietate de agat de culoare rosie-închisa, translucida, folosita la confectionarea bijuteriilor. /<fr. cornaline, lat. cornalina
coridă, CORÍD//Ă ~e f. (în Spania, sudul Frantei) Lupta cu tauri. /<sp., fr. corrida
convertizor, CONVERTIZ//ÓR ~oáre n. 1) Cuptor în care se produce oxidarea unui produs metalurgic topit. 2) Masina electrica care schimba tensiunea, numarul de faze, frecventa sau felul curentului electric. 3) Masina cu valturi pentru prefacerea grisului în faina de gris. /<fr. convertisseur
contrafort, CONTRAFÓRT ~uri n. Întaritura din piatra sau beton alaturata unui zid înalt pentru a-l consolida. /<fr. contrefort
contracandidat, CONTRACANDIDÁ//T ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care candideaza împotriva alteia pentru ocuparea aceleiasi functii sau demnitati. /contra- + candidat
consultaţie, CONSULTÁŢI//E ~i f. 1) Indicatie data în legatura cu anumite probleme de specialitate. 2) Examinare a unui pacient de catre medic în vederea stabilirii diagnosticului si a indicarii tratamentului. 3) Forma de consolidare a cunostintelor elevilor, studentilor etc., constând în dezbaterea unor probleme teoretice sau practice, împreuna cu profesorul sau cu conducatorul stiintific. [Art. consultatia; G.-D. consultatiei; Sil. -ti-e] /<fr. consultation
consulat, CONSULÁT ~e n. 1) Functia de consul. 2) Durata cât cineva ocupa aceasta functie. 3) Reprezentanta permanenta, prezidata de un consul. 4) Sediul acestei reprezentante. /<fr. consulat, lat. consulatus
consta, A CONSTÁ pers. 3 consta intranz. 1) A fi format; a consista; a se compune; a se alcatui. 2) A se manifesta ca esenta; a consista; a rezida. /<lat. constare
consolidator, CONSOLIDAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care consolideaza. /a consolida + suf. ~tor
consolidant, CONSOLIDÁN//T ~ta (~ti, ~te) v. CONSOLIDATOR. /<fr. consolidant
consolida, A SE CONSOLID//Á ma ~éz intranz. 1) A deveni solid; a se întari. 2) A deveni stabil, durabil. Economia tarii se ~eaza. 3) (despre colectivitati, organizatii etc.) A se uni mai strâns; a se întari; a se cimenta. /<fr. consolider, lat. consolidare
consolida, A CONSOLID//Á ~éz tranz. A face sa se consolideze. /<fr. consolider, lat. consolidare
consistometru, CONSISTOMÉTR//U ~e n. Aparat pentru determinarea gradului de consistenta a substantelor coloidale. /<fr. consistometre
consista, A CONSISTÁ pers. 3 consísta intranz. 1) A fi format; a consta; a se alcatui; a se compune. 2) A se manifesta ca esenta; a consta; a rezida. /<fr. consister, lat. consistere
consfinţi, A CONSFINŢ//Í ~ésc tranz. 1) (idei, obiceiuri etc.) A face sa intre adânc în uz; a consacra; a încetateni; a statornici; a înradacina; a împamânteni. 2) (acte, hotarâri etc.) A recunoaste ca fiind valabil; a valida; a con-sacra. 3) (relatii, atitudini etc.) A face sa capete caracter legal; a legaliza; a oficializa. /con- + a sfinti
consacra, A CONSACRÁ consácru tranz. 1) (opere proprii) A destina printr-o dedicatie; a închina; a dedica. 2) (viata, tinerete etc.) A oferi în întregime; a dedica; a destina. 3) (acte, hotarâri etc.) A recunoaste ca fiind valabil; a valida; a consfinti. 4) A face sa se consacre; a statornici; a consfinti; a încetateni; a înradacina; a împamânteni. /<fr. consacrer, lat. consecrare
conglutina, A SE CONGLUTIN//Á se ~eáza intranz. (despre substante organice lichide) A deveni vâscos; a capata un grad mai mare de densitate (intermediar între starea lichida si cea solida); a se închega; a se coagula; a se prinde. /<fr. conglutiner, lat. conglutinare
condensa, A SE CONDENS//Á se ~eáza intranz. 1) (despre vapori, gaze) A trece din stare gazoasa în stare lichida; a se transforma în lichid. 2) A deveni (mai) dens; a se densifica. /<fr. condenser, lat. condensare
concurs, CONCÚRS ~uri n. 1) Lupta între doua sau mai multe persoane (state, organizatii) care urmaresc acelasi avantaj sau acelasi rezultat; întrecere; concurenta; competitie. 2) Examen prin care mai multi candidati concureaza pentru un numar limitat de locuri sau pentru admiterea într-o institutie de învatamânt. 3) Reuniune constând în lupta pentru întâietate în una sau mai multe probe sportive; întrecere sportiva; competitie. 4) rar Sustinere materiala sau morala; ajutor; sprijin; reazem. ♢ ~ de împrejurari ansamblu de împrejurari care influenteaza la un moment dat o serie de lucruri; coincidenta de fapte. /<fr. concurs, lat. concursus
concis, CONCÍ//S ~sa (~si, ~se) (despre modul de exprimare) Care consta din putine cuvinte; exprimat în putine cuvinte; succint; laconic; lapidar. Expunere ~sa. /<lat. concisus, fr. concis
competitor, COMPETIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care aspira la un grad stiintific, pregatindu-si teza fara întrerupere a lucrului de baza. 2) Persoana care candideaza (la un premiu, la un grad sau titlu stiintific); candidat la ceva. /<fr. compétiteur, lat. competitor
combustie, COMBÚSTI//E ~i f. Reactie chimica rapida de combinare a unei substante cu oxigenul din aer, însotita de degajare de caldura si lumina; ardere. [Art. combustia; G.-D. com-bustiei; Sil. -ti-e] /<fr. combustion; lat. com-bustio, ~onis
coloidal, COLOIDÁL ~a (~i, ~e) Care are proprietati de coloid; asemanator coloidului. [Sil. -lo-i-] /<fr. coloïdal
colibă, COLÍB//Ă ~e f. 1) Constructie provizorie, în forma de piramida sau con, folosita ca adapost împotriva intemperiilor. 2) Locuinta primitiva. /<sl. koliba
colargol, COLARGÓL n. Solutie apoasa de argint coloidal, folosita ca antiseptic. /<fr. collargol
cofret, COFRÉT ~e n. 1) Cutie închisa în care sunt montate sigurantele unei instalatii electrice. 2) Firida în peretele unei fortificatii sau transee în care se tin munitii, medicamente etc. /<fr. coffret
cocsagâz, COCSAGÂZ ~i m. Planta erbacee perena asemanatoare cu palamida, din a carei radacina se extrage un latex folosit la fabricarea cauciucului. /<rus. koksagâz
cocleală, COCL//EÁLĂ ~éli f. 1) Strat verde si toxic, care se formeaza pe suprafata obiectelor de cupru, de alama etc. sub influenta umezelii. 2) Oxidare a vaselor de cupru sau din alte metale, în care se prepara sau se pastreaza alimente. 3) Gust specific neplacut al alimentelor preparate sau pastrate în vase coclite. /a cocli + suf. ~eala
coagula, A SE COAGUL//Á se ~eáza intranz. (despre substante organice lichide) A capata un grad mai mare de densitate (intermediar între starea lichida si cea solida); a se închega; a se conglutina; a se prinde. [Sil. co-a-] /<fr. se coaguler, lat. coagulare
cloral, CLORÁL n. chim. Substanta lichida uleioasa, folosita în farmacie ca antiseptic si calmant. /<fr. chloral
clorat, CLORÁ//T ~ti m. Sare a acidului cloric cu proprietati oxidante si explozive. ~ de potasiu. /<fr. chlorate, germ. Chlorat
cloacă, CLOÁ//CĂ ~ce f. 1) Galerie subterana unde se varsa murdariile dintr-un oras. 2) Masa de apa murdara si fetida. 3) fig. Mediu social vicios; mocirla. 4) fig. Loc cu reputatie proasta. 5) (la amfibii, reptile, pasari etc.) Orificiu comun al canalelor urinare si genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-ca] /<fr. cloaque, lat. cloaca
clin, CLIN1 ~i m. (în croitorie) Bucata de stofa triunghiulara sau trapezoidala folosita ca parte componenta la un obiect de îmbracaminte. ♢ A nu avea nici în ~, nici în mâneca a nu avea nici o legatura cu cineva sau cu ceva. /<sl. klinu
cleire, CLEÍRE f. Operatie de limpezire a bauturilor alcoolice cu ajutorul substantelor coloidale. [Sil. cle-i-] /Din clei
clarifica, A CLARIFICÁ clarífic tranz. 1) A face sa se clarifice. 2) (probleme, chestiuni, situatii confuze) A face clar; a lamuri; a limpezi; a deslusi; a elucida. /<lat. clarificare, fr. clarifier
ciubucar, CIUBUCÁR1 ~e n. 1) Rindea de forma speciala folosita pentru confectionarea ciubucelor. 2) Unealta de zidarie cu care se trag ciubuce pe pereti. /cubuc + suf. ~ar
cir, CIR ~uri n. reg. Parte lichida din continutul mamaligii care fierbe; mamaliga foarte moale; terci. /cf. ucr. tyr
ciorbă, CIÓRB//Ă ~e f. Fel de mâncare lichida, pregatita din legume (uneori cu carne sau peste) si acrita cu bors. ~ de stiuca. ~ de pui. ♢ ~ lunga a) ciorba cu mult lichid; ciorba subtire; b) vorbarie multa, dar fara continut; palavrageala. A se amesteca în ~a altuia a se amesteca în treburi straine. [G.-D. ciorbei; Sil. cior-ba] /<turc. çorba
cimpanzeu, CIMPANZÉ//U ~i m. Maimuta antropoida, de talie medie, cu membrele anterioare lungi, cu blana si pielea de culoare neagra si cu coada scurta. /<fr. chimpanzé
cimenta, A SE CIMENT//Á se ~eáza intranz. A se uni mai strâns; a deveni durabil; a se întari; a se consolida. Colectivul s-a cimentat. /Din. ciment
cicloidal, CICLOIDÁL ~a (~i, ~e) geom. 1) Care este caracteristic pentru o cicloida. 2) Care are forma unei cicloide. Curba ~a. [Sil. -clo-i-] /<fr. cycloïdal
chirpici, CHIRPÍCI m. Material de constructie în forma de caramida, facut din lut si paie, uscat la soare si nears. /<turc. kerpiç
chibiţ, CHIBÍŢ ~i m. Persoana care asista, fara sa joace, la o partida de table, la jocul de carti etc. [Acc. si chíbit] /<germ. Kiebitz
chestiune, CHESTIÚN//E ~i f. 1) Afacere care necesita rezolvare; treaba; problema. 2) Obiect al unei preocupari. 3) Întrebare pusa de un examinator unui elev, student sau candidat. 4) fam. Fapt divers; întâmplare. [G.-D. chestiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. question, lat. quaestio, ~onis
cheratină, CHERATÍNĂ f. Substanta proteica solida care intra în componenta parului, a penelor, a unghiilor etc. /<fr. kératine
chei, CHEI ~uri n. 1) Constructie amenajata pe malul unei ape navigabile, servind la acostarea, încarcarea si descarcarea navelor si, totodata, la consolidarea malului. 2) Strada de-a lungul unei asemenea constructii; splai. 3) Platforma construita special de-a lungul unei linii de cale ferata pentru a usura încarcarea-descarcarea vagoanelor. [Monosilabic] /<fr. quai
cerambicid, CERAMBICÍD ~e n. 1) la pl. Familie de insecte cu corpul alungit si cu antene foarte lungi, care traiesc pe arbori, deteriorând scoarta si lemnul lor (reprezentant: croitorul). 2) Insecta din aceasta familie. /<fr. cérambycidés, lat. cerambicidae
ceară, CEÁR//Ă f. 1) Substanta amorfa, de culoare galbuie, produsa de albine, care se obtine prin topirea fagurilor. ♢ Galben ca ~a foarte palid. 2) Substanta solida de diferite origini (animala, vegetala, minerala sau sintetica) folosita în industria farmaceutica, electronica, cosmetica etc. Lumânare de ~. ♢ ~ de parchet amestec de ceara sintetica si parafina, folosit la lustruirea parchetului. ~ rosie amestec de colofoniu cu ulei de terebentina, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pamânt ceara minerala; ozocherita. 3) Substanta ceroasa, care se formeaza în canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera
cărămidărie, CĂRĂMIDĂRÍ//E ~i f. Fabrica de caramizi. /caramida + suf. ~arie
cărămiziu, CĂRĂMIZÍ//U ~e (~i) Care are culoarea caramizii; rosiatic. /caramida + suf. ~iu
cărămidar, CĂRĂMIDÁR ~i m. Persoana care face sau vinde caramizi. [G.-D. caramizii] /caramida + suf. ~ar
căptuşeală, CĂPTUS//EÁLĂ ~éli f. 1) Material textil care se aplica în interiorul obiectelor de îmbracaminte sau de încaltaminte. 2) Strat rezistent (de lemn, de metal, de caramida etc.) cu care se acopera un obiect (pe dinauntru sau pe dinafara) pentru a-l proteja. [G.-D. captuselii] /a captusi + suf. ~eala
casoletă, CASOLÉT//Ă ~e f. 1) Vas inoxidabil în care se sterilizeaza pansamentul si instrumentele medicale. 2) rar Recipient în care se ard parfumuri si mirodenii. /<fr. cassolette
carton, CART//ÓN ~oáne n. 1) Hârtie groasa, compacta, rigida, având diferite întrebuintari. ♢ ~ gudronat carton din fibre textile impregnat cu bitum si utilizat ca material izolant. 2) Schita initiala a unui tablou; crochiu; desen; ebosa. ~oanele lui I. Vieru. 3) Tub de hârtie la capatul unei tigari. /<fr. carton
carotidian, CAROTIDIÁN ~a (~i, ~e): Canal ~ canal în osul tâmplelor prin care trece carotida. [Sil. -di-an] /<fr. carotidien
carieră, CARIÉR//Ă2 ~e f. 1) Activitate de munca bazata pe anumite cunostinte teoretice si pe deprinderi practice; profesiune. ~ militara. 2) Avansare rapida pe treptele scarii sociale. ♢ A face ~ a-si asigura o situatie buna în societate. [G.-D. carierei; Sil. -ri-e-] /<fr. carriere
cantaridină, CANTARIDÍNĂ f. Substanta toxica extrasa din cantarida si folosita în industria farmaceutica. /<fr. cantharidine
canon, CAN//ÓN ~oáne n. 1) Dogma religioasa. 2) Sanctiune aplicata de cler pentru încalcarea unei astfel de dogme; penitenta. 3) fig. Suferinta fizica sau morala foarte puternica; cazna; tortura; supliciu. 4) Principiu în arta unei epoci care se cere a fi urmat cu strictete. ~ al artei clasice. 5) fig. Regula rigida<