Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru haina
haină, HÁINĂ, haine, s.f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbracaminte (în special) barbatesti. ♢ Un rând de haine = un costum barbatesc complet, alcatuit din pantaloni, sacou (si vesta). ♦ (La sg.) Îmbracaminte barbateasca pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Vesmânt lung si larg care acopera tot trupul. ♦ Palton. ♢ Expr. A(-si) da si haina de pe el = a face sau a fi dispus sa faca orice sacrificiu (pentru a obtine ceea ce doreste). 2. (Biol.; în sintagma) Haina de nunta = înfatisare deosebita pe care o capata masculii unor pesti, batracieni sau pasari în perioada împerecherii. – Din bg. halina, scr. háljina.
haină, HÁINĂ s. 1. îmbracaminte, strai, vesmânt, (pop. si fam.) buleandra, toala, (reg.) rufa, (Transilv. si Maram.) halub, (depr.) hanta. (Ia-ti o ~ pe tine.) 2. (la pl.) v. costum. 3. v. sacou. 4. v. palton. (Poarta o ~ de blana.)
haină, háina s. f., g.-d. art. háinei; pl. háine
haină, HÁIN//Ă ~e f. 1) Obiect de îmbracaminte; strai. ~ de iarna. ♢ ~ nuptiala (sau de nunta) înfatisare deosebita pe care o capata masculii unor vertebrate în perioada împerecherii. 2) Piesa vestimentara barbateasca purtata peste camasa; veston. [G.-D. hainei] /<bulg. halina, sb. háljina
haină, haina barbateasca, lunga, confec ionata din postav esut în casa, purtata în iernile aspre
haină, háina (háine), s.f. – Obiect de îmbracaminte exterior. Sb. haljina (Diez, Gramm., I, 444; Cihac, II, 133; DAR). – Der. hainar, s.m. (vînzator de haine de gata); hainarie, s.f. (pravalie de confectii); hainet, s.f. (cantitate de haine); înhainura (var. înhaimura), vb. (a îmbraca), cf. înfasura. La Stoica Ludescu (sec. XVIII) apare haina, s.f. (parola, consemn), despre care nu stim daca este acelasi cuvînt. Haibar, s.n. (haina) este o încrucisare a lui haina cu laibar (DAR), der. înhaibara, vb. (a îmbraca).
haina, haina lunga si largaçaptusita cu blana
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc - Dictionare