Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru buf
buf, BUF1 interj. Cuvânt care imita zgomotul înfundat produs de caderea unui obiect tare, de o lovitura sau de o explozie. – Onomatopee.
buf, BUF2 s.n. Numele unei figuri la jocul de arsice. – Et. nec.
buf, BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric usor. ♦ (Despre actori sau cântareti) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de opera muzicala bufa3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din fr. bouffe.
buf, BUF interj. puf!
buf, BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)
buf, buf adj. m., pl. bufi; f. sg. búfa, pl. búfe
buf, buf interj., s. n.
buf, BUF2 ~a (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe
buf, BUF1 interj. (se foloseste pentru a reda zgomotul puternic si înfundat, produs de un obiect greu la cadere, de o lovitura, de o explozie etc.). /Onomat.
buf, BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)
buf, BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cântareti, actori) Care joaca roluri în opere comice, în farse, în comedii de intriga etc. [< it. buffo, fr. bouffe].
buf, buf (-fi), s.m. – Bufnita. – Var. bufa, bufna, buh(n)a, buhnita, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Puscariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simpla are circulatie, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai putin asemanatoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buha), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate si cu creatiile expresive bazate pe interj. buf.
buf, buf interj. – Exprima zgomotul produs de ciocnirea a doua corpuri, de o lovitura sau o cazatura. Creatie expresiva, care se întîlneste cu sl. buchnoti sau buchati "a bate cu putere", de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a sovait sa derive cuvîntul rom. din sl. Pe de alta parte, rezultatele acestei radacini expresive s-au contaminat si cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhai), vb. (a izbucni; a bombani, a izbi); bufneala (var. bufaiala, bufnet, bufnitura, buhnitura), s.f. (zgomot brusc); buhnaci, s.m. (certaret, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supara, a irita); rabufni, vb. (a pocni; a cadea zgomotos).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc - Dictionare