Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru alb
alb, ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zapezii, a laptelui; (despre culori) ca zapada, ca laptele. ♢ Carne alba = carne de pasare sau de peste. Hârtie (sau coada) alba = hârtie care nu a fost scrisa. Rând alb = spatiu nescris între doua rânduri scrise. Arma alba = arma cu lama de otel. Rasa alba = unul dintre grupurile de popoare în care este împartita, conventional, omenirea si care se caracterizeaza prin culoarea alba-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la fata = palid. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici alba, nici neagra = a) nici asa, nici asa; b) fara multa vorba; deodata. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care apartine rasei albe. ♦ Carunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necaji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) pâna la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopti albe = nopti luminoase, obisnuite în perioada solstitiului de vara în regiunile situate între paralelele 50° si 65° nord si sud, în care nu se produce întunecare completa, din cauza ca soarele nu coboara suficient sub orizont. Noapte alba = noapte petrecuta fara somn. (Rar) Zile albe = viata tihnita, fericita. (În basme) Lumea alba = lumea reala. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fara rima. II. S.m. Denumire data, dupa revolutia franceza, contrarevolutionarilor si conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obtinuta prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisa mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare ca cele spuse sunt adevarate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscali un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplina. 2. Obiect, substanta etc. de culoare alba (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotica. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruza. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generica data unor rase de porcine de culoare alba (I 1) cu prolificitate si precocitate ridicate, crescute pentru productia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepa. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
alb, Alb ≠ negru
alb, ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu parul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balena v. spermantet; alb de barita v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruza, (înv.) stiubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisa.)
alb, alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álba, pl. álbe
alb, alb s. n.
alb, ALB2 ~a (~i, ~e) 1) Care are culoarea zapezii. ♢ Carne ~a carne de pasare (din regiunea pieptului) sau de peste (rapitor). Noapte ~a noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fara rima. Saptamâna ~a saptamâna care precede postul mare când se manânca lactate. Ziua ~a timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus
alb, ALB1 n. 1) Culoare obtinuta prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeata. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanta de aceasta culoare. ~ul dintilor. ♢ ~ul ochiului sclerotica. /<lat. albus
alb, alb (álba), adj. – De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit", extindere a contrastului între "negru" si "alb". Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt"), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
alb, alb, albe, adj. 1. culoare, însusire ~ Foaie alba ~ , ~ Carton alb ~
alb, alb(-ba)– De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit“, extindere a contrastului între "negru“ si "alb“. Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt“), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc - Dictionare