Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a muri
adormi, ADORMÍ, adórm, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A trece sau a aduce pe cineva la starea de somn. 2. Intranz. Fig. (În limbajul bisericesc) A muri. 3. Tranz. Fig. A alina, a potoli. Cântând si-a mai adormit foamea. – Lat. addormire.
baricadă, BARICÁDĂ, baricade, s.f. Întaritura amenajata dintr-o aglomerare de materiale diferite (vehicule, arbori, saci cu nisip, bolovani etc.) pentru întreruperea circulatiei sau pentru aparare, de obicei în timpul luptelor de strada. ♢ Expr. A fi de cealalta parte a baricadei = a fi în tabara opusa. A muri pe baricade = a muri luptând pentru o idee. A fi pe baricada = a fi la datorie, a fi combativ. – Din fr. barricade.
benga, BÉNGA subst. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o pati; a muri. – Din tig. benga.
cădea, CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorita greutatii, a se lasa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarna, ger, seara etc.) A se lasa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinti, par, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lasa în jos continuând sa fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se rasturna, a se pravali; a se darâma, a se surpa. ♢ Expr. A cadea (bolnav) la pat = a se îmbolnavi. A cadea în picioare = a iesi cu abilitate dintr-o situatie grea. ♦ (Determinat prin "în genunchi", "cu rugaminte" etc.) A se aseza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arata supunere; a ruga pe cineva cu umilinta sau cu staruinta. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în lupta). 2. (Despre orase, pozitii strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reusi. A cazut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-si înceta existenta, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neasteptate într-un loc sau într-o situatie. ♢ Expr. A-i cadea cuiva (cu) drag (sau la inima) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se napusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A cazut în extaz. ♢ Expr. A cadea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cadea bine = a-i placea, a-i prii. A-i cadea rau = a nu-i conveni, a nu-i placea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunarii. ♦ (La ghicitul în carti) A se arata, a se vedea, a reiesi. 8. (În expr.) A cadea la învoiala (sau de acord) = a ajunge la o întelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A sedea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.
călători, CĂLĂTORÍ, calatoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) departat; a fi pe drum. ♦ A fi calator, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârsi; a muri. – Din calator.
dragoste, DRÁGOSTE, dragoste, s.f. I. Sentiment de afectiune pentru cineva sau ceva; spec. sentiment de afectiune fata de o persoana de sex opus; iubire, amor. ♢ Loc. adv. Cu (multa) dragoste sau cu toata dragostea = cu (multa) placere, (foarte) bucuros. ♢ Loc. vb. A prinde dragoste de (sau pentru, fata de) cineva (sau de ceva) = a se îndragosti de cineva (sau de ceva). ♢ Expr. A avea dragoste = a-i placea sa... A se topi (sau a se sfârsi, a muri) de dragoste pentru cineva = a iubi pe cineva cu patima. ♦ (Concr.) Fiinta iubita; p. gener. ceea ce constituie obiectul iubirii cuiva. ♦ Legatura sexuala; relatii amoroase. II. Planta erbacee cu frunze în forma de lance, dintate si cu flori roz-purpurii (Sedum fabaria). – Din sl. dragostĩ.
găsi, GĂSÍ, gasesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau cautând anume); a descoperi, a afla. ♢ Expr. (Fam.) A-si gasi beleaua = a se afla într-o situatie neplacuta, a avea necazuri. (Intranz.) Ţi-ai gasit! = as! de unde! nici gând! A-si gasi (sau, refl., a se gasi) sa... = a-i veni (pe neasteptate si într-un moment nepotrivit) sa..., a se apuca sa... (Reg.) A (-i) gasi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ♢ (Loc. vb.) A-si gasi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. si refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.) A-si gasi omul (sau nasul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poti însela sau birui, care te obliga sa te comporti cum se cuvine. Sa te gasesc sanatos! formula de salut la despartire. ♦ A descoperi o noua metoda, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetari si studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neasteptate) pe cineva. ♢ Expr. Ce te-a gasit (de...)? = (exprima reprosul) ce ai? ce ti s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumita situatie, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de parere ca...; a socoti, a crede ca... – Cf. sl. g a s i t i "a stinge".
gât, GÂT, gâturi, s.n. 1. Parte a corpului (la om si la unele animale) care uneste capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ♢ Expr. A se arunca (sau a se agata etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbratisa (cu caldura) pe cineva; b) a coplesi, a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A-si rupe (sau a-si frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-si pierde situatia (buna) în urma unor greseli; a fi arestat, condamnat în urma savârsirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhata) de gât (pe cineva) = a însfaca (pe cineva), a cere socoteala (cu violenta), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretentii (neîntemeiate); a face galagie, scandal. A da (o bautura) pe gât = a bea repede (dintr-o singura înghititura sau din câteva înghitituri). A fi satul pâna în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiti; b) a nu se putea împaca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de bautura câta se poate bea dintr-o singura înghititura. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezinta asemanare cu gâtul (1). ♢ Pruna cu gât = pruna gâtlana. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ "înghititura".
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
ierta, IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsa, a trece cu vederea vina, greseala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (dupa o boala grea). Dumnezeu sa-l ierte, spun cei evlaviosi când vorbesc despre un mort. Doamne, iarta-ma! spune cel caruia i-a scapat (sau era sa-i scape) o vorba nepotrivita, necuviincioasa. ♦ A scuza. ♢ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ♢ Expr. Ba sa ma ierti!, formula cu care contrazici pe cineva; nici vorba! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligatie. 3. (Pop. si fam.) A îngadui, a permite, a da voie sa... ♢ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.
inimă, ÍNIMĂ, inimi, s.f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stânga a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contractiile sale ritmice, circulatia sângelui în organism, la om si la animalele superioare; cord1. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burta, pântece, rânza. ♢ Expr. A (mai) prinde (de) inima = a scapa de senzatia de slabiciune dupa ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) capata putere. Pe inima goala = cu stomacul gol, fara a fi mâncat ceva. A (se) simti greu la inima = a-i fi greata, a-i veni sa verse. 3. (La cartile de joc) Cupa2. 4. Piesa sau organ de masina care are forma asemanatoare cu o inima (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerata ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legatura cu bucurii, placeri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea buna. ♢ Loc. adv. Dupa (sau pe) voia (sau pofta) inimii = dupa plac, nestingherit, cum îi e dorinta. Cu (sau din) toata inima sau cu draga inima = cu tot sufletul, cu foarte mare si sincera placere. ♢ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfacut, multumit. A unge (pe cineva) la inima = a face (cuiva) placere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât pofteste, cât are placere. A-i merge (cuiva ceva) la inima = a-i placea (ceva) foarte mult. A-si calca pe inima = a renunta la propriul punct de vedere, la propria opinie sau placere. (A fi) cu inima usoara = (a fi) fara griji, bine dispus, cu constiinta împacata. b) (În legatura cu suferinte, dureri, necazuri) Îl doare la inima când vede atâta risipa. ♢ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inima = a provoca (cuiva) o durere morala, o suparare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi mila de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârsi la inima = a se îmbolnavi, a muri de durere, a fi colpesit de durere. A avea ceva pe inima = a fi chinuit de un gând neîmpartasit, a avea o taina în suflet. A-si racori inima = a spune ce are pe suflet, a-si descarca sufletul. A pune (ceva) la inima = a se supara (pentru ceva) mai mult decât merita. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispozitie, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A ramâne cu inima fripta = a ramâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parca mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau rosu) prin inima, se spune când cineva primeste pe neasteptate o veste trista sau când îl cuprinde o durere fizica în mod brusc. Inima albastra = suflet trist, îndurerat; tristete, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciuda, mânie, necaz. Inima rea = mâhnire, durere, amaraciune. A-si face (sau a-i face cuiva) inima rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legatura cu sentimente de iubire) Inima-mi zboara la tine. ♢ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inima = a iubi (pe cineva). A-i ramâne (cuiva) inima la... = a ramâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a placut. A avea tragere de inima (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima sa... = a se simti atras sa faca ceva. d) (În legatura cu bunatatea sau rautatea cuiva, în loc. si în expr.) Inima dreapta = om drept, cinstit, corect. Inima de aur = om bun. Slab de inima = milos, impresionabil, influentabil. Cu inima = bun, milos, întelegator, uman. A avea inima buna (sau de aur) sau a fi bun la inima (sau cu inima buna) = a fi bun, milos, întelegator, darnic. A avea inima deschisa = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inima = a spune cu toata sinceritatea, fara reticente, a vorbi deschis, fara rezerve. A avea inima larga = a fi marinimos, milos, darnic. A se muia la inima sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lasa pe cineva inima sa..., se spune când cineva nu-si poate opri pornirile bune, actiunile generoase. (A fi om) de inima = (a fi om) bun, saritor. A fi fara inima sau a fi rau (sau câinos, negru) la inima = a fi rau, înrait. (A avea) inima haina (sau salbatica) = (a fi) crud, neîntelegator, dusmanos, rau. (A avea) inima de piatra (sau impietrita) = (a fi) nesimtitor, rau, fara suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legatura cu instincte sau presimtiri) Îmi spune inima ca s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legatura cu curajul, cu îndrazneala sau cu energia, cu puterea de vointa sau de actiune a cuiva) Înfrunta pericolul cu inima rece. ♢ Cu inima = (loc. adv.) energic, cu viata; (loc. adj. si adv.) inimos, curajos; pasionat. ♢ Expr. A(-si) pierde inima = a-si pierde curajul, speranta, a se descuraja. A-si lua inima în dinti = a-si face curaj, a se hotarî sa întreprinda ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva îsi recapata calmul, echilibrul si curajul dupa un moment de emotie sau de spaima. A (mai) prinde (la) inima = a capata (din nou) putere, curaj, a se restabili sufleteste, a nu-i mai fi teama. A-i tine cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frica de ceva; a se descuraja. A i se taia inima = a-si pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerata ca centru si simbol al vietii sufletesti. L-am sters din inima. ♢ Loc. adv. Din inima sau din toata inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toata puterea sufleteasca. ♢ Expr. (A fi) cu inima împacata = (a fi) cu constiinta împacata, linistita, curata. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamana cu tatal lui la chip si la inima. 2. Fiinta, om, individ. Înflacararea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ♢ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpara ce este mai prost, a face o afacere proasta; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesa sau element de constructie care ocupa un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ♢ Inima carului (sau a carutei = partea din mijloc a carului (sau a carutei), care leaga osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importanta, esentiala a unui lucru. [Pl. si (înv) inime. – Var.: ínema s.f.] – Lat. anima.
înceta, ÎNCETÁ, încetez, vb. I. Intranz. si tranz. A se opri dintr-o actiune, a nu mai continua o actiune. ♢ Expr. A înceta din viata = a muri. [Prez. ind. si: (reg.) încét] – Lat. •quetare (= quietare).
închide, ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A misca (din balamale) o usa, o fereastra, un capac etc. pentru a acoperi deschizatura corespunzatoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zavorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizatura unui spatiu, a unei încaperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau partile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfacute, deschise. ♢ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusa în cursul unei comunicari. A închide mâna = a strânge degetele, facând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele si falcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) sa taca, a pune capat obiectiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface ca nu observa ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în constructii negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lânga cineva în clipa mortii. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre rani) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei institutii, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desfiinta. 4. Tranz. A încheia o actiune, a-i pune capat. ♦ A opri functionarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o fiinta într-un spatiu închis, îngradit; a baga la închisoare; fig. a tine departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A contine, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngradi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicatie; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A capata o nuanta mai întunecata. – Lat. includere.
îneca, ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. Refl. si tranz. A muri sau a face sa moara prin sufocare în apa (sau în alt lichid). ♢ Expr. (Refl.) A se îneca (ca tiganul) la mal = a suferi un esec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ♢ Expr. Parca i s-au înecat corabiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o aratura etc. ♦ Fig. A coplesi, a înabusi. 4. Refl. si tranz. A (se) sufoca, a (se) înabusi. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respiratia). – În + neca (Înv. "a ucide" < lat.).
înghiţi, ÎNGHIŢÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face sa treaca mâncarea, bautura etc. în stomac prin faringe si esofag; p. ext. a mânca, a devora. ♢ Expr. A înghiti (sau a face sa înghita) hapul (sau un hap, galusca) sau a o înghiti = a suporta (sau a face sa suporte) o neplacere (fara sa crâcneasca). A-si înghiti lacrimile (sau plânsul) = a-si stapâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) sa înghita (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoana îsi manifesta o mare bucurie, multumire. (Fam.) A înghiti (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai satura privind pe cineva. A nu înghiti pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plamâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pamânt, apa etc.) A face sa dispara ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învalui din toate partile. ♢ Expr. L-a înghitit pamântul = a murit; a disparut. Parca l-a înghitit pamântul, se spune despre cineva sau ceva care a disparut fara urma. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede si cu lacomie o carte, un text scris. 3. A rabda, a îndura fara riposta o necuviinta, o insulta etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut sa spuna, a se abtine de a spune ceva. – Lat. ingluttire.
jertfă, JÉRTFĂ, jertfe, s.f. 1. (În unele ritualuri religioase) Ceea ce se aducea ca dar divinitatii (mai ales vietati sacrificate pe altar); ofranda. ♦ Fig. Victima. ♢ Expr. A cadea jertfa = a fi sacrificat; a muri. 2. Sacrificiu, jertfire. 3. (Pop.) Prisos, belsug (de bucate, vin etc.) Din sl. žrŭtyva.
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
zi, ZI, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an", "luna", pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede", "clar") foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de") Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
deceda, DECEDÁ, decedez, vb. I. Intranz. (Despre oameni) A înceta din viata; a muri, a raposa. – Din fr. décéder, lat. decedere.
mână, MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pâna la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mâna = a) facut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreapta (sau stânga) = pe partea dreapta (sau stânga). Pe sub mâna = pe ascuns, clandestin. În mâna = direct, personal. Mâna-n mâna = în colaborare, în întelegere, în perfect acord. Peste mâna = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se întelege cu cineva (în privinta unei tranzactii); a face un târg, a se învoi (din pret), strângându-si mâna (în semn de pecetluire a tranzactiei încheiate). A(-si) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mâna cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mâinile de burta (sau de pântece, de inima) de(-atâta) râs = a râde cu mare pofta, în gura mare. A pune (sau a baga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept = a muri. A se spala pe mâini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mâna = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care îti apartine sau de care esti sigur ca îl poti obtine. Cu mâna goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de carti) a-i veni rândul sa împarta cartile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucatorului urmator. (O) mâna de ajutor = (mai ales în legatura cu verbele "a da", "a cere", "a solicita", "a fi") sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mâna libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mâna = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-si însusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhata, a însfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a însfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face sa treaca boala (sau sa înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucisate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mâna de la mâna = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mâna usoara sau a fi usor de mâna = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mâna = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mâna buna sau a fi bun de mâna = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mâna buna la (sau pe lânga) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mâna si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mâna larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mâna sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mâna strânsa = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., împrejurarile (sa faca ceva). Una la mâna, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mâna dreapta a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în casatorie. Sarut mâna (sau mâinile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai în vârsta etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amândoua mâinile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mâna lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mâna = (a fi om) înstarit, bogat. (Pop.) A da din mâini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mâna curata (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mâna = a primi o suma neta. A duce de mâna (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mâna pâna la gura = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu caciula în mâna = într-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mâna pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-si lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mâna în mâna = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justitiei = a deferi justitiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a încapea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cadea, a încapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mâna = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mâna de fier (sau mâna forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mâna forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ♢ Mâna de lucru = muncitor. Mâna moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, în cont. 2. Cantinte mica din ceva, cât încape în palma. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leaga prin prep. "de", indica proportii foarte mici) O mâna de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrâns de elemente de acelasi fel) O mâna de oameni. 3. (În legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toata mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca întrebuintare, cu mâna (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mâna. ♢ Mâna curenta = balustrada. – Lat. manus.
sucomba, SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. (Livr.) A muri, a deceda. – Din fr. succomber.
suflare, SUFLÁRE, suflari, s.f. 1. Actiunea de a sufla si rezultatul ei. ♦ Aerul respirat; Fig. faptul de a trai, de a exista. ♢ Loc. adv. Într – o suflare = într-o clipa, foarte repede. ♢ Expr. Fara (de) suflare = a) cu respiratia oprita (ca urmare a unei stari psihice sau fizice neobisnuite), foarte uimit, speriat etc.; b) fara viata, mort. A-si da suflarea (de pe urma) = a muri. 2. Fiinta, vietuitoare; p. ext. oameni, lume, popor. 3. Adiere de vânt. – V. sufla.
şobolan, SOBOLÁN, sobolani, s.m. Mamifer rozator omnivor din familia muridelor, mai mare decât soarecele, cu coada lunga acoperita cu solzi în forma de inele, care traieste în jurul locuintelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricaciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ♢ Sobolan negru (sau de casa) = sobolan care traieste în camari, în poduri etc., produce mari pagube si transmite diferite boli infectioase (Rattus rattus). Sobolan de apa = sobolan de culoare roscata, care traieste pe malul apelor (Arvicola terrestris). Sobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.
frânge, FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în doua) un obiect prin lovire, îndoire sau apasare puternica. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ♢ Expr. A-si frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-si compromite situatia prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-si frânge mâinile = a-si împreuna mâinile si a-si îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznadejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste masura; a (se) înduiosa pâna la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masa de apa, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrastiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în lupta). – Lat. frangere.
pat, PAT1, paturi, s.n. 1. Mobila de lemn sau de metal, prevazuta de obicei cu somiera sau cu saltea; p. ext. mobila împreuna cu lenjeria, cu asternutul respectiv; asternut, culcus: crivat. ♢ Expr. A face patul = a) a pune asternutul pe pat pentru dormit; b) a strânge asternutul de pe pat. A strânge patul = a strânge, a aduna asternutul în care s-a dormit. A cadea bolnav la pat = a se îmbolnavi (grav). A fi pe patul de moarte (sau pe patul mortii) = a fi pe punctul de a muri, a fi în agonie, în coma. A muri în patul sau = a muri în casa sa, a nu muri între straini. A boli în pat = a zacea greu bolnav. A parasi patul = a se face sanatos dupa o boala grea; a se restabili. 2. (Pop.) Targa, nasalie. 3. (Pop.) Rasadnita. 4. Parte a unei instalatii sau a unui sistem tehnic cu fata superioara plana si aproximativ orizontala, pe care se reazema (si aluneca) materiale sau anumite parti ale instalatiei sau ale sistemului tehnic. 5. Partea de lemn a pustii (sau a pistolului), pe care sunt fixate mecanismul si teava si care serveste la imobilizarea armei în pozitia dorita în timpul tragerii. ♦ (Sport) Planseta de pe care se executa trageri la tir. 6. Strat de material, orizontal sau înclinat, cu fata superioara aproximativ plana, pe care se reazema de obicei alte materiale. ♢ Pat de cale ferata = strat de balast pe care se asaza traversele de cale ferata. ♦ Partea mai joasa a unui teren. a unei depresiuni. 7. Strat din ceva. 8. Albie, matca. – Din ngr. pátos "drum batut".
asfixia, ASFIXIÁ, asfixiez, vb. I. Tranz. si refl. A provoca sau a suferi o asfixie; p.ext. a omorî sau a muri în urma unei asfixii. [Pr.: -xi-a] – Din fr. asphyxier.
piele, PIÉLE, piei, s.f. 1. Ţesut conjunctiv-epitelial care acopera întreaga suprafata a corpului animalelor vertebrate si a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau cu) pielea goala = complet dezbracat; gol, nud. ♢ Loc. adv. (Pâna) la piele = în întregime, de tot, complet. ♢ Expr. A sti (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a sti (sau a vedea) de ce e în stare, cât valoreaza cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici doua parale, nici o ceapa degerata) sau a nu-i plati pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-si) mai încapea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se baga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reusi sa câstige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingusiri, insistente, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de gaina (sau de gâsca) ori pielea gainii (sau a gâstii) = a i se încreti (cuiva) pielea (de frica, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (si) pielea (de pe el) sau sapte (ori noua) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmani. (A fi) numai piele(a) si os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se razbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plati cu pielea = a suporta o pedeapsa corporala. A-si lasa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-si pune pielea în saramura = a) a risca, a se expune; b) a-si impune anumite restrictii pentru a realiza ceva. A-si pune pielea pentru cineva = a se expune la neplaceri pentru cineva; a-si pune viata în primejdie pentru cineva. A-si iesi din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciuda etc.). A-i da (sau a-i iesi cuiva ceva) prin piele = a suporta consecintele unui fapt, a o pati, a-i iesi pe nas. A-si vinde (si) pielea de pe el = a-si vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scapa de o datorie, de o primejdie etc.). A-si vinde scump pielea = a lupta cu înversunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar daca nu mai sunt sorti de izbânda). A ramâne numai cu pielea = a ramâne foarte sarac. (A fi) vai (si amar) de pielea cuiva = (a fi) rau de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simti (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin si personal consecintele unei situatii. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeasi situatie (dificila) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-si satisface gusturi, a-si crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui stie, se spune despre cel care a rabdat si a suferit multe. A avea pielea groasa sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasa) = a fi lipsit de bun-simt, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea toba (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ♢ Compus: pieile-rosii = nume dat populatiei indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Fiinta, faptura; p. ext. viata. Ţine la pielea lui. 2. Piele (1) jupuita de pe un animal (si prelucrata); spec. blana. ♦ Piele de drac = tesatura deasa de bumbac, foarte rezistenta, cu o parte pufoasa (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.
piept, PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s.n., (3) piepti, s.m. 1. S.n. Parte superioara a corpului, de la abdomen pâna la gât, la om si la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioara (si exterioara) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavitatii toracice (inima sau plamân). ♢ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptis. ♢ Loc. adj. si adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfasoara) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baioneta. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, fata în fata, (aproape) ciocnindu-se. ♢ Expr. Cu pieptul deschis = fara teama, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rusine, de suparare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbratisa. Cu mâinile (încrucisate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A tine (cuiva) piept = a rezista, a nu se da batut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-si) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apara cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apara din rasputeri, a apara cu viata. A-si sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din rasputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoza, ♦ (Si în sintagma boala de piept) Tuberculoza pulmonara. ♦ Carne de pe partea anterioara a cavitatii toracice a unor animale, folosita ca aliment; mâncare preparata din aceasta carne. 2. S.n. Sân (al femeii). ♢ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alapta, a da sa suga. 3. S.m. Partea din fata a unei piese de îmbracaminte, care acopera pieptul (1). ♢ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteala, a sari la bataie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S.n. P. anal. Coasta de deal, de munte etc.; povârnis. – Lat. pectus.
pierde, PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai sti unde se afla, unde a pus, unde a ratacit (un bun material). ♢ Expr. A(-si) pierde sirul = a se încurca, a se zapaci; a nu mai avea continuitate (în vorbire, scris, gândire). 2. Tranz. A nu mai cunoaste sau a nu mai gasi drumul, locul etc. cautat; a gresi directia. ♢ A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai sti unde se afla, unde poate fi gasit. A-si pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi gasit; a disparea. ♦ Refl. A se rataci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, coplesit de un sentiment, de o emotie; a nu mai sti ce sa faca. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a ramâne fara..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ♢ Expr. A pierde din mâna = a scapa un prilej favorabil. A pierde pamântul de sub picioare = a) a nu-si mai putea pastra echilibrul din cauza unei proaste stari fizice, a unui pas gresit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumita situatie materiala sau sociala. A-si pierde viata = a muri; a fi omorât. A-si pierde cunostinta (sau simtirea) = a lesina. A-si pierde cumpatul (sau rabdarea) = a nu se mai putea stapâni, a se enerva. ♦ A ramâne fara o parte a corpului, fara un organ, fara o facultate; a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ♢ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scadea sau a le înceta secretia laptelui (într-o perioada când aceasta ar trebui sa fie normala). A-si pierde mintile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (si a-i cadea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o fiinta draga; a rupe relatiile (de prietenie) cu cineva, a fi parasit. 4. A fi învins într-un razboi, într-o întrecere; a nu câstiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerational, irosindu-l sau profitând insuficienit de el. ♢ Expr. Fara a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ♢ Compus: pierde-vara s.m. invar. = om care îsi iroseste timpul, care nu munceste si umbla fara nici un rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. si refl. A(-si) cauza un mare rau, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situatie extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A distruge, a nimici (popoare, tari, asezari, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face sa dispara, sa piara; p. ext. a compromite. 4. Refl. A iesi din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a disparea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în consideratie. ♦ Tranz. A nu mai putea urmari cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ♢ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-si diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.
pieri, PIERÍ, pier, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinte) A înceta sa mai traiasca; a muri (de obicei de moarte violenta, nefireasca). ♢ (Prin exagerare) Pier de frica. ♦ (Despre vegetatie) A se ofili, a se usca. ♦ A fi distrus, nimicit; a disparea; a se ruina. 2. (Despre abstracte, stari, senzatii etc.) A lua sfârsit; a înceta sa se (mai) manifeste, sa se (mai) produca. ♢ Expr. A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorba (de emotie, de frica etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsa de argumente). ♦ A se sterge din amintire, a fi dat uitarii. ♦ (Despre sunete, zgomote, lumina etc.) A-si reduce intensitatea pâna la disparitia totala, a disparea treptat. 3. A disparea fara urma, fara a mai putea fi gasit. ♦ A i se fura ceva. 4. A disparea (pe neasteptate) din fata cuiva sau de undeva, a iesi (brusc) din câmpul vizual al cuiva. ♢ Expr. Piei din fata mea! (sau din ochii mei!) = pleaca imediat de aici! sa nu te mai vad! [Imper. pers. 2 sg. si: piei] – Lat. perire.
vinde, VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumparator dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ♢ Expr. A vinde pielea ursului din padure (sau pestele din balta) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legatura cu un lucru pe care nu-l posezi înca, care este nesigur. A-si vinde (si) pielea sau camasa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce poseda. A-si vinde scump viata (sau pielea) = a se apara cu îndârjire, cauzând pierderi mari dusmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau asa) am cumparat-o, asa o vând = o spun asa cum am auzit-o (fara sa-mi iau raspunderea autenticitatii). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce pret are? cu cât de plateste? ♦ A scoate un bun la licitatie (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comert. ♦ Refl. pas. (Despre marfuri) A gasi cumparatori, a avea cautare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trada sau a denunta, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. si: (reg.) vânz] – Lat. vendere.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
petrece, PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumita perioada); a trai. ♢ Expr. (Tranz.) A(-si) petrece noaptea (undeva) = a ramâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-si) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depana în gând firul amintirilor, a-si aduce aminte, a-si aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca gaina la moara = a trai bine, a avea un trai îmbelsugat. A petrece ca câinele în car = a trai rau. ♦ Refl. (Pop.; despre unitati de timp, viata etc.) A se scurge, a se desfasura, a trece. 2. Intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul în chip placut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfata; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplari, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumita desfasurare, o anumita evolutie, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfasura. 4. Refl. (Înv. si pop.) A se sfârsi, a se termina; a se epuiza; a disparea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncaruri, bauturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface marfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoti, a conduce pe cineva la plecare o bucata de drum; p. ext. a însoti, a întovarasi pe cineva pe un drum, într-o calatorie, într-o actiune. ♢ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmari cu privirea pe cineva sau ceva care pleaca, trece, se îndeparteaza; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoti, a conduce la groapa un mort. 2. (Pop.) A strabate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicatie, notite etc. 3. (Înv. si reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ♢ Expr. A petrece (ceva) din mâna în mâna = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-si petrece ochii la... = a-si plimba privirea asupra unor lucruri sau fiinte, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastra (sau din aceasta lume) = a muri. 4. A trece sau a face sa treaca prin..., printre..., pe dupa..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. si reg.) A strapunge, a gauri. ♦ (Înv. si reg.) A înfige. ♦ (Înv. si reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. si refl. A (se) suprapune marginile unei îmbracaminti pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor doua margini ale materialului. – Lat. •petraicere.
pica, PICÁ1, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea de la o oarecare înaltime. ♢ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din luna, din nori, din stele) = a) a veni pe neasteptate; b) a fi dezorientat, a nu sti ce sa faca. A pica cerul pe cineva = a) a se simti foarte rusinat; b) a ramâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (cazând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbracaminte) A nu se mai tine (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrente. ♦ (Despre fiinte) A-si pierde pozitia verticala (cazând la pamânt); a se prabusi, a se rasturna, a se pravali. ♢ Expr. A pica de somn (sau de oboseala) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cadea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumusel) de pica = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre cladiri) A se darâma, a se surpa, a se narui. ♦ Fig. A muri (în lupta). ♦ Fig. (Fam.) A nu reusi la un examen, la un concurs etc. ♢ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A face sa cada în picaturi (un lichid, o materie topita). ♢ Expr. Sa-l (sau sa ma, sa ne etc.) pici cu ceara (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un pret, nicidecum. ♦ Intranz. A cadea în picaturi; spec. (impers.) (sens curent) a ploua usor, cu stropi rari. ♦ Refl., intranz., si tranz. A (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ♢ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discretia cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neasteptate; a se ivi, a aparea. 5. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumita data; a cadea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (tintindu-l cu ceva). – Din pic1.
popă, PÓPĂ, popi, s.m. 1. (Pop.) Preot. ♢ Expr. A plati ca popa = a plati sigur (si pâna la ultimul ban). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva vestea (sau buhul) ca de popa tuns = a stârni vâlva cu o fapta neobisnuita; a se face mare zarva în jurul cuiva sau a ceva. A-si gasi popa = a gasi pe cineva pe care nu-l poti birui, însela, amagi, domina; a i se înfunda cuiva. A-i fi (cuiva) popa = a domina, a tempera (pe cineva), a face (pe cineva) sa se cuminteasca, a-i veni (cuiva) de hac; a învata (pe cineva) minte. A calca a popa = a) (mai ales la forma negativa) a da semne de seriozitate, a inspira încredere; b) a-si da aere, ifose, a face pe grozavul. A da ortul popii = a muri. 2. Numele uneia dintre cartile de joc, care are imprimata pe una dintre parti o imagine asemanatoare cu a unui rege; riga, crai, rege. ♢ Popa prostul = numele unui joc de carti, în care pierde jucatorul care ramâne cu popa (2). ♢ Expr. (A umbla cu) uite popa, nu e popa, se spune despre o persoana nehotarâta sau care manifesta o atitudine inconsecventa, schimbându-si usor parerile, felul de a gândi sau de a actiona. 3. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. – Din sl. popŭ.
potcoavă, POTCOÁVĂ, potcoave, s.f. Piesa din otel, aproximativ în forma de semicerc, care se fixeaza cu caiele pe copitele animalelor de tractiune, pentru protejarea lor la mers. ♢ Loc. adv. În potcoava = în forma de semicerc. ♢ Expr. Cauta (sau umbla dupa) potcoave de cai morti ori cauta (sau umbla) dupa cai morti, sa le ia potcoavele = umbla dupa lucruri imposibil de obtinut sau de gasit. A-si lepada (sau a sta sa-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesa de otel, aproximativ în forma de semicerc, care se fixeaza pe tocurile bocancilor si ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, scr. potkova.
prăpădi, PRĂPĂDÍ, prapadesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) distruge, a (se) nimici, a (se) face praf; a (se) narui, a (se) ruina, a (se) strica. ♦ Tranz. A duce la pierzanie; a nenoroci. 2. Tranz. A ucide, a omorî, a rapune. ♦ Refl. A-si pierde viata, a muri, a pieri. ♢ Expr. A se prapadi de râs (sau de plâns, de rusine etc.) = a râde (sau a plânge etc.) foarte tare. A se prapadi dupa cineva (sau ceva) = a iubi, a-i placea cineva (sau ceva) foarte mult. A se prapadi de dorul... = a dori foarte mult... (Tranz.) A prapadi (pe cineva) din ochi = a iubi (pe cineva) nespus de mult. A se prapadi cu firea = a-si da foarte mare osteneala; a-si face foarte multe griji, a se consuma, a pune la inima. 3. Tranz. (Pop.) A pierde un bun; a risipi, a irosi. 4. Tranz. (Pop.) A nu mai recunoaste, a nu mai gasi; a rataci. A prapadit drumul. ♦ A nu mai vedea, a pierde din ochi. ♦ Refl. A se face nevazut; a disparea. – Din bg. propadam.
pristăvi, PRISTĂVÍ, pristavesc, vb. IV. Refl. (Înv. si reg.) A muri. – Din sl. prĕstaviti sen.
repauza, REPAUZÁ, repauzez, vb. I. 1. Refl. A se odihni. 2. Intranz. (Livr.) A muri. [Pr.: -pa-u-] – Din lat. repausare.
drac, DRAC, draci, s.m. 1. Fiinta imaginara, de sex masculin, întruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împielitat) sau a fi drac împielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rau, ticalos; b) om întreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tamâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un drac = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastâmparat. Parca a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) = a intimida, a înfricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii încurcate sau când se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) dracul coada, se zice când o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe dracul de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe dracul = a intra singur într-o încurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-si gasi) pe dracul = a o pati. A cauta pe dracul si a gasi pe tata-sau = a ajunge într-o situatie si mai rea decât aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pâna colo. A cere pe dracul si pe tata-sau (sau cât dracul pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face si pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecatii) a se duce fara sa se mai întoarca (si într-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o pati. La dracul! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe dracul! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamatii exprimând uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sanatos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extrema, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face si pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde si-a întarcat dracul copiii, unde si-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepartat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rau, pacatos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste masura de..., grozav; d) energic, descurcaret, razbatator. (Asa) de-al dracului! = fara nici un motiv, fiindca asa vreau! 2. Fig. Om plin de pacate, rau, crud; om poznas, istet, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peste marin de culoare cenusie-rosiatica, cu corpul si capul comprimate lateral, a carui prima aripioara dorsala este formata din tepi veninosi (Trachinus draco). – Lat. draco, "sarpe, balaur".
obştesc, OBSTÉSC, -EÁSCĂ, obstesti, adj. Care priveste poporul, care apartine poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ♢ (Înv.) Obsteasca Adunare = organ legislativ suprem în tarile românesti, Adunare Nationala; p. ext. consiliu consultativ. ♢ Expr. A-si da obstescul sfârsit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obste + suf. -esc.
viaţă, VIÁŢĂ, vieti, s.f. 1. Sinteza a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizeaza organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ♢ Loc. adj. Plin de viata sau cu viata = energic, viguros, vioi; vesel. Fara (pic de) viata = fara vlaga, fara vigoare. De viata = vesel, sociabil; caruia îi place sa petreaca. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata si pe moarte = în chip deznadajduit; cu înversunare, din toate puterile, cu riscul vietii. ♢ Loc. adv. Cu viata = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafar. Cu pretul vietii = cu orice risc. ♢ Expr. A fi în viata = a trai. A trece (sau a se trece) din viata = a muri. A aduce (pe cineva) la viata = a face (pe cineva) sa-si recapete cunostinta, sanatatea; a însanatosi. A fi între viata si moarte = a fi în pericol sa moara. A mântui (cuiva) viata = a scapa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-si pune viata în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vietii, a risca foarte mult. A lua (sau a capata) viata = a lua fiinta, a se naste; a se produce. ♦ Epitet dat unei fiinte iubite, care reprezinta totul în existenta cuiva. ♦ Existenta umana, petrecere a omului pe pamânt. ♢ Expr. Când ti-e viata mai draga = când nici nu te astepti, când nici nu te gândesti. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (crestere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezinta organismele animale sau vegetale de la nastere pâna la moarte. ♦ Fig. Vietate, fiinta; spec. om. 2. (În credintele religioase; determinat prin "de apoi", "de veci" etc.) Existenta de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de conditii materiale si morale ori mediu în care se desfasoara existenta unei fiinte sau a unei colectivitati; totalitatea actelor savârsite de cineva în timpul existentei sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existenta zilnica a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nasterea si moartea cuiva; sirul evenimentelor întâmplate în acest timp. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata = (care este) pentru tot timpul cât traieste cineva. Din viata = (care este) din timpul când traieste (cineva), când este înca viu. ♢ Loc. adv. În viata mea (sau ta, lui etc.) = (în constructii negative) niciodata. ♢ Expr. O viata de om = vreme foarte îndelungata. ♦ Biografie (relatata oral sau în scris). – Lat. •vivitia (< vivus).
zdohni, ZDOHNÍ, zdohnésc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. (Despre fiinte) A înceta de a mai trai; a muri; a pieri. 2. (Depr.; despre persoane) A muri ca un animal.
os, OS, oase, s.n. 1. Element de baza al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dura, solida si rezistenta, de culoare alba. ♢ Os mort = umflatura a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenita dintr-o lovitura, dintr-un efort sau transmisa pe cale ereditara. ♢ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cutitul la os = a nu mai putea îndura un rau; a-si pierde rabdarea. A baga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele si oase sau a-i numara oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Pâna la (sau în) oase sau pâna la (sau în) maduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i ramâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casa, prin locuri straine. A capata (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obtine (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuintat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; fiinta, faptura. 3. Fig. Neam, familie, vita. ♢ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = planta cu miros greu, cu flori trandafirii îngramadite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
ruşine, RUSÍNE s.f. 1. Sentiment penibil de sfiala, de jena provocat de un insucces sau de o greseala. ♢ Loc. adj. si adv. Fara rusine = fara jena, cu obraznicie. ♢ Expr. A muri de rusine sau a-i plesni cuiva obrazul de rusine, se spune când cineva se simte foarte rusinat. N-ai (sau n-are) rusine sau nu-ti (sau nu-i, nu le etc.) e rusine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simt, obraznic, nesimtit, nerusinat. 2. Rezerva, modestie, retinere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocara, batjocura, ofensa. ♢ Expr. A fi (sau a ramâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rusine sau a face cuiva rusine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situatie penibila. 4. Motiv de a se simti rusinat; necinste, dezonoare, umilinta. ♢ Expr. A pati (o sau vreo) rusine = a ajunge de ocara sau de batjocura, a suferi un lucru umilitor. (E) rusine sau (e) mai mare rusinea = (e) nepotrivit, necorespunzator, rusinos. A fi rusinea cuiva = a fi om de nimic, de ale carui fapte cineva se rusineaza, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om si la animale. ♢ Compus: rusinea-fetei = numele a doua plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperita de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov salbatic (Daucus carota si silvestris). – Cf. lat. r o s e u s.
sub, SUB2 prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Arata pozitia unei persoane sau a unui lucru care se gaseste sau ajunge mai jos decât cineva sau ceva) Dedesubt. A cazut sub masa. ♢ Expr. A se afla (sau a fi, a se pomeni) sub soare = a exista; a trai. A muri sub cutit = a muri în timpul unei operatii chirurgicale. ♦ (Împreuna cu prep. "de", indica punctul de plecare al unui fenomen) De sub pamânt se aud zgomote. ♦ (Împreuna cu prep. "pe", arata în mod neprecis pozitia sau miscarea unui lucru care se afla mai jos decât altul, dedesubtul altuia) Se plimba pe sub ferestre. 2. (Rar) În. 3. La marginea, la poalele, jos, lânga... Sub zidurile cetatii. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) În timpul, pe vremea. Istoria românilor sub Mihai-Voda Viteazul. ♢ (Pop.) Sub seara = pe înserate. Pe sub seara = cam pe seara, spre seara. Sub amiaza (sau amiazazi) = aproape de miezul zilei. III. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Iarba ofilita sub arsita soarelui. IV. (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. (Exprima un raport de supunere, de dependenta fata de cineva) Avea sub mâna o armata de subalterni. 2. (În expr.) Sub ochii (cuiva) = în prezenta (cuiva), fiind de fata (cineva). A tine (sau a pastra) sub cheie = a tine (sau a pastra) închis, încuiat. A trece (ceva) sub tacere = a tainui (ceva). A fi (sau a se gasi) sub foc = a se gasi în prima linie de lupta. Sub pretext (sau cuvânt, motiv) ca... = invocând un motiv (fals). Sub nici un cuvânt (sau chip) = cu nici un pret, nicidecum, niciodata. Sub semnatura = cu numele semnat (spre confirmare). Sub titlu de... = purtând numele sau titlul de... Sub lozinca... = cu cuvântul de ordine, cu deviza... 3. (Înaintea unui numeral sau a unui nume de cantitate, exprima inferioritatea cantitativa) Mai putin ca... Sub o mie de lei. V. (Introduce nume predicative si atribute) Un spectacol sub asteptari. VI. (Introduce un complement circumstantial de relatie; în expr.) Sub raportul (sau sub acest raport) = din punctul de vedere al... [Var.: (pop.) supt, subt prep.] – Lat. subtus.
otpust, OTPÚST, otpusturi, s.n. (Înv. si pop.; în biserica ortodoxa) Formula sacramentala de binecuvântare, rostita de preot la sfârsitul slujbei; p. ext. sfârsitul slujbei religioase. ♢ Expr. A-si da otpustul = a muri. A da (cuiva) otpustul = a ucide (pe cineva). – Din sl. otŭpustŭ, rus. otpusk.
ort, ORT1, orti, s.m. (Înv. si pop.) Moneda de valoare mica, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ♢ Ortul starostesc (sau vatasesc) = taxa speciala în Moldova (sau, respectiv, în Ţara Româneasca) platita unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ♢ Expr. (Fam.) A(-si) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) si un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.
ciolan, CIOLÁN, ciolane, s.n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mâna = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ♢ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. članŭ.
rămâne, RĂMẤNE, ramấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre fiinte) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu parasi locul sau localitatea unde se afla; (despre lucruri) a fi lasat pe loc, a nu fi dus din locul în care se gaseste. ♢ Expr. Ramâi cu bine (sau sanatos, în pace), formula de salut adresata de cei care pleaca celor care ramân. A-i ramâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i ramâne cuiva ceva (sau cineva) la inima = a-i placea cuiva foarte mult un lucru sau o persoana. Sa ramâna între noi, se spune ca îndemn pentru discretie, pentru pastrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lasa în urma. Humulestii ramân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea "în urma") A se lasa sau a fi întrecut de altii; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ♢ Expr. (Pop.) A ramâne de ceva (sau de cineva) = a se razleti de o ceata, de o tovarasie, a nu mai prinde un vehicul care pleaca. (Reg.) A ramâne de cineva = a supravietui celui care trebuie sa-l sustina, sa-l îngrijeasca. ♦ A muri (pe un câmp de lupta). ♢ Expr. (Fam.) A-i ramâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepartate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se desparti de un obiect, de o parere, de o atitudine; a sta neclintit. ♢ Expr. A ramâne pe drumuri (sau de dârvala)= a-si pierde mijloacele de existenta, a saraci. 2. Intranz. A fi, a se gasi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumita situatie; a se opri într-o anumita atitudine, a se mentine sub un anumit aspect. ♢ Expr. A ramâne numai cu... = a nu mai avea decât... A ramâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A ramâne de minciuna = a se dovedi mincinos. A ramâne balta = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A ramâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A ramâne de rusine = a se face de râs. A ramâne ars (sau oparit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stapâni în fata unei situatii. A ramâne bun platit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plati considerate de una dintre parti ca insuficienta sau gresit calculata. A ramâne grea = a fi însarcinata. A ramas înteles sau ramânem întelesi, se spune ca încheiere a unei discutii, dupa ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A ramâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotarî un lucru dupa vointa cuiva, renuntându-se la punctele de vedere ale celorlalti. (Rar) A-i ramâne cuiva pe brate = a ajunge în sarcina cuiva. Cum ramâne (cu)...? = ce se întâmpla (cu)...? ce hotarâre luam în privinta...? 3. Intranz. A continua sa existe, a pastra aceeasi stare, a dainui, a nu se schimba. ♢ Expr. A ramâne cu zile = a continua sa traiasca, a scapa cu viata, a fi lasat în viata. ♦ A se pastra, a se mentine în constiinta oamenilor prin valoarea pe care o reprezinta. ♦ A supravietui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se mentine ca un rest dupa consumarea partii cu care forma un tot; a prisosi. ♢ Expr. Mult a fost, putin a ramas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) ramâne cuiva decât sa... = a nu se gasi pentru cineva alta solutie decât sa... A ramâne pentru alta data = a se amâna pentru o data ulterioara. Nu mai ramâne (nici o) îndoiala = exista siguranta ca... Nu (mai) ramâne vorba sau mai ramâne vorba ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legatura cu o actiune de întrecere, de concurenta etc.) A lasa pe cineva în urma; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf.s. ramasei, part. ramas. – Var.: ramâneá vb. II] – Lat. remanere.
lepăda, LEPĂDÁ, lépad, vb. I. (Pop.) I. 1. Tranz. A lasa ceva din mâna; a arunca. ♦ A arunca un obiect nefolositor sau fara valoare, renuntând la el. ♢ Expr. A nu fi de lepadat = a fi vrednic de luat în seama; a avea pret, valoare. 2. Tranz. A darui, a da cuiva ceva de mica valoare. 3. Tranz. A-si dezbraca un vesmânt, a-si scoate haina, încaltamintea etc. ♢ Expr. A(-si) lepada masca = a înceta de a se mai preface, a se arata sub adevarata înfatisare morala. A-si lepada potcoavele = a muri. ♦ (Despre animale) A-si schimba parul, pielea, penele; a napârli. 4. Intranz. (Despre femei si despre femelele animalelor) A naste înainte de termen un fat mort; a avorta. ♦ Tranz. (Despre pesti) A depune icrele. II. Fig. 1. Tranz. A lasa ceva sau pe cineva undeva; a îndeparta, a alunga. 2. Tranz. A parasi ceva (pentru totdeauna si de buna voie), a renunta la... ♦ Refl. A se lasa de... 3. Refl. A rupe orice legatura cu cineva. ♦ A nu recunoaste ceva; a tagadui. [Prez. ind. si: leápad. – Var.: (reg.) lapadá vb. I] – Probabil lat. lapidare "a arunca cu pietre".
muşca, MUSCÁ, musc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dintii si a strânge tare (provocând durere, ranind sau sfâsiind). ♢ Expr. A-si musca mâinile (sau degetele) = a) a se cai amarnic; b) a se înfuria. A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapâni. A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cât pe-aci sa... A musca pamântul = a cadea la pamânt (ranit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a întepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etc.). 2. Intranz. si tranz. A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a întepa. – Et. nec.
muscă, MÚSCĂ, muste, s.f. I. 1. Denumire data mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscuta (Musca domestica) traieste pe lânga casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricarei insecte mici, zburatoare, careia nu i se cunoaste numele. ♢ Expr. Sa se auda musca! = sa fie tacere deplina, sa fie liniste perfecta. Rau de musca = a) (despre cai) naravas; b) (despre oameni) care nu-si poate înfrâna simturile; senzual. A cadea (sau a se baga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rau ales sau interveni într-o discutie în mod nepotrivit. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a fi (sau a se sti, a se simti) vinovat. A se aduna (sau se strânge, a veni) ca mustele (la miere) = a se aduna undeva în numar mare. A muri ca mustele = a muri în numar foarte mare. A se speria de toate mustele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ♢ Compuse: musca-tete = insecta din Africa ecuatoriala, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); musca-columbaca = insecta de circa 5 mm lungime, care inoculeaza la vite si la oameni o substanta foarte toxica (Simulium columbaezensis); musca-verde = insecta de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouale pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); musca-cenusie-de-carne = insecta de culoare cenusie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); musca-de-cal = insecta de culoare bruna-roscata, parazita pe suprafata corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireselor = insecta de culoare neagra care depune oua în cirese în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); musca-de-varza = insecta ale carei larve ataca varza si alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); musca-mare (sau -albastra, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de musca mare, cu abdomenul albastru lucios, care îsi depune ouale pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); musca-betiva = insecta foarte mica, care traieste în roiuri si îsi depune ouale în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Musca artificiala = imitatie de insecte sau de larve, montata pe cârligul de pescuit si folosita ca momeala pentru pesti. 2. (Înv. si pop.) Albina. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de par lasat sa creasca sub buza inferioara. ♦ Mustata foarte mica. 2. (Reg.) Cavitate înnegrita pe care o prezinta dintii calului, dupa care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vâna neagra la radacina nasului (evidenta la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul tintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusaturile cu motive nationale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrati sportivii între 48 si 51 kg la box, iar la lupte juniorii pâna la 49 kg si seniorii pâna la 52 kg. – Lat. musca.
duh, DUH, duhuri, s.n. 1. (În superstitii) Fiinta supranaturala, imateriala; aratare, strigoi, stafie. ♢ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfatisata trinitatea divina în crestinism. ♦ Spirit rau, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei fiinte). ♦ (Înv.) Respiratie, suflare, rasuflare. ♢ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ♢ Expr. A-si da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuala, minte, inteligenta; umor, spirit. ♢ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ♢ Expr. Sarac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspiratie. 4. (Înv.) Caracter, fire, natura, temperament. ♢ Loc. adv. Cu duhul blândetii = blând, binevoitor. ♦ Nota caracteristica, specific. ♦ Sens adevarat al unui text, esenta; intentie. – Din sl.duhŭ.
duce, DÚCE1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si al pune în altul. ♢ Expr. a duce (pe cineva) la groapa = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a însela (pe cineva) facându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zaharelul (sau de nas, cu cobza, cu presul) = a însela, a amagi (cu promisiuni mincinoase). A se lasa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lasa cuprins, coplesit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (sa faca ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gura. 4. A transmite vesti, vorbe, raspunsuri, salutari etc. 5. A-si petrece viata, zilele etc. într-un anumit fel; a trai. ♢ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o tine în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trait, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a rabda, a suferi. ♢ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat sa nu (i) se întâmple ceva rau; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simti lipsa unui lucru. 7. A purta razboaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o munca. ♢ Expr. A (o) duce la capat (sau la îndeplinire, la bun sfârsit) = a îndeplini (în bune conditii) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se misca, a pleca undeva sau catre cineva. ♢ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glont, pusca, întins)= a merge undeva repede, fara ocol. (Pop.) A se duce dupa cineva = a se marita. A se tot duce = a merge fara încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în stirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpa = a se prapadi, a se distruge; a se cheltui; a decadea. Du-te-ncolo! = exclamatie prin care se exprima neîncrederea fata de ceea ce spune cineva. (În imprecatii) Du-te (sau duca-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = miscare continua (si intensa) încoace si încolo. (Pop.) Duca-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fara tinta). ♦ A pluti pe apa sau a zbura în aer. 2. (Despre vesti, zvonuri etc.) A se raspândi, a se împrastia. 3. Fig. A trece; a disparea. 4. A muri; a se sfârsi. III. Intranz. A rezista la... – Lat ducere.
mântui, MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV. Tranz. si refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boala). 3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obtine iertarea pentru pacatele savârsite, a scapa de pedeapsa divina; a (se) izbavi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) ispravi, a (se) sfârsi. ♢ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. si: mântuiesc] – Din magh. menteni.
murire, MURÍRE, muriri, s.f. (Înv.) Faptul de a muri (1); moarte. – V. muri.
muri, MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trai, de a mai fi în viata; a raposa, a deceda, a sucomba, a expia. ♢ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurari neprevazute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simti covârsit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "dupa") A tine foarte mult la cineva sau la ceva, a-i placea nespus, a iubi cu patima. 2. (Despre plante) A se usca, a se vesteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi vazut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.
mierli, MIERLÍ, mierlesc, vb. IV. Intranz. (Arg.) A muri. – Cf. tig. m e r a u.
moarte, MOÁRTE, morti, s.f. 1. Încetare a vietii, oprire a tuturor functiilor vitale, sfârsitul vietii; raposare; deces. ♢ Loc. adj. Fara (de) moarte = a) vesnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ♢ De moarte = a) loc. adj. si adv. moral; b) loc. adj. (în textele bisericesti; despre pacate, greseli) care atrage osânda vesnica; c) loc, adj. si adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ♢ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-si face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ♢ Expr. Pe viata si pe moarte = a) din toate puterile, cu înversunare, punându-si viata în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul mortii = (a fi) în agonie. Între viata si moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica mortii = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; desperat, deznadajduit. A se da de ceasul mortii = a depune eforturi desperate; a se framânta, a se nelinisti extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în numar foarte mare. A azvârli (sau a baga) moartea-n tigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe altii; b) a lansa o idee, un proiect fara finalitate, care provoaca doar confuzie, deruta. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte batrân. A nu avea (sau a nu cunoaste) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarata = situatie juridica creata unei persoane disparute în împrejurari care fac sa se prezume moartea sa fizica. Moarte fizica = moarte constatata prin act de deces. ♦ Fig. Disparitie, pieire. 2. Omor, ucidere; crima, asasinat; p. ext. macel, masacru. ♢ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuiala, îmbulzeala. ♦ Pedeapsa capitala; executie. Expr. La moarte! formula cu care se cerea pedeapsa capitala pentru un vinovat. 3. (Înv. si pop.) Mortalitate provocata de un flagel; p. ext. molima, epidemie. 4. Ceea ce pricinuieste sau se crede ca pricinuieste moarte (1). ♢ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arata ca un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = planta erbacee din familia compozitelor, cu tulpina dreapta, ramificata, paroasa, cu flori galbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-gainilor = cobe. – Lat. mors, tis.
mormânt, MORMÂNT, morminte, s.n. Groapa sapata în pamânt pentru înhumarea celor decedati; loc specia] amenajat unde este înmormântat cineva. ♢ Expr. A duce (pe cineva) in mormânt sau a baga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necaji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. si: mormânturi] – Lat. monumentum.
mort, MORT, MOÁRTĂ, morti, -moarte, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. (Despre fiinte) Care nu mai traieste, care a murit. ♢ Expr. A se face mort în papusoi sau (substantivat) a face pe mortul în papusoi = a se face ca nu stie nimic, a simula nevinovatia, a face pe prostul. A o lasa moarta (în papusoi) = a lasa o chestiune încurcata, a renunta la ceva. A fi mort fara (sau dupa) cineva sau ceva = a nu putea trai fara cineva sau ceva, a fi îndragostit de cineva sau de ceva; a tine mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boala, de frica etc.).Nici mort sau mort-taiat = (în constructii negative) cu nici un pret, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice pret, neconditionat, neaparat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se tine) mort dupa... = a) a lupta, a se zbate pentru a obtine ceva; b) a-si manifesta dragostea fata de cineva straduindu-se sa fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limba moarta = limba care a încetat sa fie învatata ca limba materna. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a masinilor, a mijloacelor de transport care apartin unei gospodarii sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsa de activitate a fortelor de munca sau a masinilor; întrerupere neprevazuta a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = pozitie a unui mecanism biela-manivela care corespunde momentului când biela si manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a gasi o solutie. Linie moarta = linie de cale ferata care serveste numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moarta = a nu mai juca un rol de seama, a fi înlaturat dintr-un post de raspundere. Fier mort = fier de calitate inferioara. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai functioneaza. 2. (Despre parti ale corpului) Cu functiile vitale pierdute; paralizat, întepenit. ♢ (Pop.) Carne (sau piele) moarta = carne sau piele care se formeaza deasupra ranilor si prin care nu trec ramificatiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, vested. 4. Fig. (Despre lucruri) Fara viata, neînsufletit; nemiscat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viata; linistit. ♦ (Despre culori, nuante) Fara stralucire; sters. II. S.m. si f. Persoana care a murit, defunct, decedat; trupul neînsufletit al unei persoane asezat în cosciug sau înmormântat. ♢ Expr. Mortul de la groapa nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa mortilor = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a destepta) si morti (sau din morti), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense si stridente. A umbla (sau a merge) ca dupa mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legatura cu verbe ca "a se aduna", "a veni") în numar (foarte) mare. – Lat. mortuus.
suflet, SÚFLET, suflete, s.n. 1. Totalitatea proceselor afective, intelectuale si volitionale ale omului; psihic. ♢ Loc. adv. Din suflet sau din tot sufletul, din adâncul sufletului = cu pasiune, cu convingere; foarte mult. Cu (sau fara) suflet = cu (sau fara) însufletire, cu (sau fara) elan. ♦ Trasatura de caracter (buna sau rea); p. ext. caracter. ♦ Persoana considerata din punct de vedere al trasaturilor de caracter. Era un suflet mare, care întelegea lumea. ♦ Omenie, bunatate, mila. Om fara suflet. ♦ Curaj, temeritate, îndrazneala. A prinde suflet. 2. Factor, element esential al unui lucru, al unei actiuni etc. 3. (În filozofia idealista si în conceptia religioasa) Substanta spirituala care da omului viata si care este socotita de origine divina si cu esenta vesnica. ♢ Expr. A-si încarca sufletul cu... = a comite o fapta rea. A avea (ceva) pe suflet = a fi preocupat, chinuit de ceva. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la suflet = a nu iubi (pe cineva), a nu-l simpatiza. A(-i) scoate (cuiva) sufletul = a nu lasa (pe cineva) în pace, a sâcâi, a enerva. A-i iesi (cuiva) sufletul = a) a muri; b) a munci din greu, a se chinui. Cu sufletul la gura = a) în agonie; b) respirând foarte greu de oboseala sau de emotie. A-si stupi sufletul = a munci din greu, a se chinui cu ceva. A-si cauta (sau vedea, griji) de suflet (sau de ale sufletului) = a se comporta în conformitate cu normele bisericesti. A cauta de sufletul cuiva = a da ceva de pomana în amintirea unui mort. (Sa) fie de sufletul cuiva! = fie ca Dumnezeu sa-i ierte pacatele! A fi (sau a se face) trup si suflet cu cineva = a fi extrem de devotat cuiva. A-si vinde sufletul = a pacatui foarte tare. 4. Viata. A avea sapte suflete ♢ Expr. A (mai) prinde (sau a capata) suflet = a se întrema (dupa o boala). A lua (cuiva) sufletul = a omorî (pe cineva). A avea ceva pe (sau la) sufletul sau = a avea ceva în posesiune. ♦ Inima. ♢ Expr. A i se rupe sufletul (de mila cuiva) = a suferi foarte mult pentru nenorocirea cuiva. A(-i) merge (cuiva ceva) la suflet = a(-i) placea mult, a(-i) produce o mare satisfactie. 5. Persoana, ins, om; p. gener. orice fiinta. ♦ Locuitor. Oras de un milion de suflete. 6. (Pop.) Suflare, suflu, respiratie. Pe nari el scoate suflet puternic. ♢ Loc. adv. Într-un suflet = foarte repede. ♢ Loc. vb. ♢ Loc. vb. A-si trage sufletul = a respira. ♢ Expr. A-si lua suflet = a respira adânc; a-si potoli respiratia. A-i veni sufletul la loc = a-si potoli respiratia; a se linisti. 7. (În sintagme si expr.) Copil (rar fiu) de suflet = copil adoptiv. A lua de suflet = a adopta un copil. A da de suflet = a-si ceda copilul unei persoane care îl adopta. – Lat. •suflitus (< suflare).
nărui, NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. Refl. si tranz. A (se) darâma, a (se) surpa, a (se) prabusi; spec. a (se) ruina. ♦ Refl. (Despre fiinte) A se prabusi cu toata greutatea corpului; p. ext. a muri (prabusindu-se). – Et. nec.
năduşit, NĂDUSÍT, -Ă, nadusiti, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. nadusi.
neîntors, NEÎNTORS, -OÁRSĂ, neîntorsi, -oarse, adj. Care nu s-a întors sau nu a fost întors, rasucit sau schimbat în alta pozitie sau pe alta parte. ♢ Expr. A dormi neîntors = a dormi linistit, adânc. A se duce pe drum neîntors (sau pe cale neîntoarsa) = a muri. – Ne- + întors.
electrocuta, ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. si refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.
expia, EXPIÁ, expiez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. A ispasi o greseala, o vina etc. 2. A înceta de a mai trai, de a mai fi în viata; a sucomba, a deceda, a muri. [Pr.: -pi-a] – Din fr. expier, lat. expiare.
sparge, SPÁRGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. si refl. A (se) preface în bucati, în cioburi; a face sa plesneasca sau a plesni, a (se) crapa. ♢ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat sa suporte consecintele neplacute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni ragusit, a se altera. ♦ Tranz. A taia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucati. 2. Tranz. A sfarâma, a distruge învelisul unui lucru, pentru a extrage si a folosi continutul. ♦ Intranz. si refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a narui, a nimici. ♢ Expr. A sparge norma = a depasi norma. A sparge frontul = a patrunde fortat în liniile inamicului. ♦ Tranz. si refl. (Pop.) A (se) gauri; a (se) uza. ♢ Expr. (Tranz.) Pe unde si-a spart dracul opincile = prin locuri foarte departate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin fortare o usa, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prada. 5. Tranz. A împinge, a strapunge cu un obiect ascutit sau taios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a racni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrari de oameni si despre actiuni la care participa acestia) A lua sfârsit, a se termina; a se întrerupe (prin împrastierea participantilor). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ♢ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destramarea casniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A razleti o oaste; a birui, a înfrânge; a împrastia. [Perf. s. sparsei, part. spart] – Lat. spargere.
stinge, STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face sa nu mai arda, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ♢ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte betiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) potoli; a (se) linisti, a (se) astâmpara. ♦ Refl. Fig. A slabi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A saraci cu totul, a se ruina. 2. Tranz si refl. A face sa nu mai lumineze, sa nu mai radieze etc. sau a înceta sa lumineze, sa radieze. ♦ Refl. (Despre astri; adesea fig.) A-si pierde lumina si stralucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, sters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. si tranz. A slabi în intensitate; a se auzi sau a face sa se auda tot mai putin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viata; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A disparea fara a lasa urmasi. ♦ Fig. A disparea fara urma; a pieri. 5. Tranz. A sterge de pe fata pamântului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capat unei obligatii, unei actiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apa (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lasând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca doua substante al caror contact produce o efervescenta, cu dezvoltare de caldura, care înceteaza când solutia devine saturata. ♢ Expr. A stinge var = a turna apa peste piatra de var arsa, pentru ca, în urma reactiei chimice produse, sa se obtina var pentru constructii. – Lat. stinguere.
strămuta, STRĂMUTÁ, stramút, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) muta în alt loc, în alta parte; a(-si) schimba locul, sediul, locuinta. ♢ Expr. (Refl.) A se stramuta de aici (sau din viata) = a muri. (Tranz.; fam.) A stramuta (cuiva) falcile (sau capriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-si stramuta falcile = a casca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-si schimba gândurile, hotarârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. •extramutare (= transmutare).
dispărea, DISPĂREÁ, dispár, vb. II. Intranz. 1. A se face nevazut, a iesi din câmpul vizual, a nu mai putea fi vazut (desi continua sa existe), a pieri (dinaintea ochilor). ♦ A se pierde fara urma, a nu mai putea fi gasit. 2. A înceta sa mai existe; a se stinge, a pieri. ♦ (Despre fiinte) A muri. [Var.: dispáre vb. III] – Din fr. disparaître (dupa parea).
expira, EXPIRÁ, expír, vb. I. 1. Tranz. A elimina din plamâni aerul (în procesul respiratiei). 2. Intranz. (Despre un contract, o conventie etc.; la pers. 3) A înceta sa mai fie valabil. 3. Intranz. (Despre un termen, o perioada de timp etc.; la pers. 3) A se împlini, a se termina. 4. Intranz. Fig. A muri, a pieri. – Din fr. expirer, lat. expirare.
doliu, DÓLIU, doliuri, s.n. 1. Durere profunda pricinuita de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectiva; atitudine plina de tristete a celui caruia i-a murit cineva. ♢ Zi de doliu = zi care aminteste un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbracaminte neagra, banta neagra etc.) prin care cineva îsi exprima doliul (1); perioada cât cineva poarta asemenea semne. ♢ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se foloseste pentru a exprima durerea la moartea si dupa moartea unei rude. ♢ Loc. adv. În doliu = în haine de culoare neagra (în semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. d e u i l.
soroc, SORÓC, soroace, s.n. (Pop.) 1. Termen fixat pentru savârsirea unei actiuni sau pentru îndeplinirea unei obligatii; interval de timp în cuprinsul sau la sfârsitul caruia se efectueaza un lucru. ♢ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ♢ Expr. A sfinti sorocul = a respecta cu strictete un termen de plata. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârsitul existentei, a înceta sa mai existe; p. ext. a muri. ♦ Data la care se întâmpla ceva. ♦ Epoca a anului când se coace si se strânge recolta; (concr.) recolta culeasa în aceasta epoca. ♦ Menstruatie. 2. Data, fixata în practica crestina, când se pomenesc mortii; slujba religioasa care se face cu acest prilej. 3. (Rar) Margine, limita. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteala, orânduiala. ♦ (Reg.) Ursita, soarta; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.
strânge, STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfasurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legatura sa fie mai strâmta. ♢ Expr. A strânge cureaua = a rabda (de foame); a fi obligat sa-si restrânga (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situatie dificila, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp partile unui vesmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A întari o prietenie, o alianta, o relatie etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu bratele, a tine, nelasând sa-i scape. ♢ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despartire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apasa din doua parti sau din toate partile pentru a apropia, a comprima etc. ♢ Expr. A strânge (pe cineva) cu usa (sau în cleste, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) sa faca ceva; a obliga (pe cineva) sa recunoasca ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbracaminte) A apasa asupra (unei parti a) corpului, provocând o senzatie de jena sau de durere (deoarece este prea strâmt). ♢ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frica) = a provoca (cuiva) sau a simti o senzatie neplacuta (de frig sau de frica). ♦ A fixa (mai bine) printr-o miscare de învârtire o piesa filetata a unui mecanism; a însuruba (mai tare). ♢ Expr. A strânge surubul = a întrebuinta mijloace (abuzive) de constrângere, a înaspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngramadi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea partilor componente. ♢ Expr. A-si strânge gura = a se retine; a tacea din gura. A(-si) strânge buzele (punga) sau (intranz.) a strânge din buze = a-si înclesta si a-si încreti buzele în semn de nemultumire, de dispret, de neîncredere etc. A-si strânge pumnii = a-si înclesta pumnii în semn de mânie (retinuta). A-si strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-si încreti fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurarii, nemultumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciuda, de necaz etc. sau din cauza unei senzatii de jena fizica. Cât ai strânge din ochi = într-o clipa, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispret, de nepasare, de nedumerire, de neputinta. 5. Tranz. A aduna laolalta punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, partile unui obiect de pânza, de hârtie etc.; a înfasura, a îndoi, a împaturi. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-si reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apa). 6. Refl. si tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ♢ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simti (sau a face pe cineva sa simta) o emotie puternica, o suparare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni putin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care contin lichide) A îngheta, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri cazute, risipite; a face gramada. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ♢ Expr. A se strânge (acasa) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasa. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva sa nu mai hoinareasca, sa stea acasa. (Tranz.) A nu-si (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinari întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngramadi. 4. Tranz. A lua si a pune la loc, a pune bine; a aseza în ordine. ♢ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casa (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.
topi, TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A trece sau a face ca un corp sa treaca, prin încalzire, din stare solida în stare lichida; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-si pierde consistenta, a se muia (sub efectul caldurii). ♦ Tranz. si refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduiosa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. si refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apa sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânari; p. ext. despre obiecte supuse actiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slabi, a se usca, a se vlagui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevazut, a disparea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârsi, a se prapadi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ♢ Expr. A se topi dupa cineva = a tine foarte mult la cineva, a iubi cu patima pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare pofta. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin mentinerea în apa, sub zapada sau la roua, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se sterge, a se estompa; a.se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desfiinta. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sanatate etc. – Din sl. topiti.
trece, TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fara a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a strabate un loc fara a se opri, a-si urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloana; a se succeda, a se perinda. ♢ Expr. (Tranz.) A trece în revista = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumita formatie); b) a lua în consideratie fapte, evenimente în succesiunea si desfasurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumita directie, spre o anumita tinta, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgatoare, despre drumuri, sosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurta) vizita cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ♢ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seama (pe cineva sau ceva), a nu da importanta cuvenita, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rau, a nu tine seama de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depasi, a merge mai departe de..., a lasa în urma. 6. Tranz. A sari, a pasi peste un obstacol, peste o bariera, pentru a ajunge dincolo sau de cealalta parte. ♢ Expr. A trece hopul = a scapa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop pâna nu treci santul = nu te lauda prea devreme cu o izbânda înca nesigura. ♦ A strabate un drum de-a curmezisul; a traversa. ♦ Intranz. A pasi peste cineva sau ceva, calcând în picioare, zdrobind. ♢ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a dispretui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o miscare usoara de alunecare pe suprafata lui. ♢ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitarii ceva, a ierta greselile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe dupa... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ♢ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin "în cealalta lume", "din lume", "din viata" etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o actiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mâna în mâna. de la unul la altul, din om în om) pâna la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-si îndrepta atentia spre o noua îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe sa se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ♢ Expr. A trece la fapte = a actiona. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrica, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A sustine cu succes un examen; a declara reusit, admis; a fi promovat într-o clasa superioara. II. 1. Intranz. si tranz. A parcurge un drum sau un spatiu limitat, îngust. ♢ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasa sa-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec multi bani prin mâini, se spune când cineva cheltuieste fara socoteala, când risipeste bani multi. ♦ Tranz. A supune unei operatii de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A strabate greu un spatiu îngust, a-si face drum (cu greu) printr-un spatiu îngust; a razbate. ♢ Expr. A trece ca un câine prin apa = a nu se alege (din viata, din scoala etc.) cu nici o experienta, cu nici o învatatura. A trece prin foc si prin apa = a îndura multe nevoi si necazuri, a razbate prin multe greutati. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A iesi de partea cealalta (facând o spartura, o taietura, o deschizatura); a strapunge. ♢ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascutisul sabiei (sau sub sabie, sub palos) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenti fizici sau chimici; cu determinari introduse prin prep. "prin") A patrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stari fiziologice) A cuprinde, a coplesi pe cineva (fara a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unitati de timp) a se scurge, a se desfasura (apropiindu-se de sfârsit). ♢ Expr. Mai trece ce mai trece... = dupa o bucata de vreme..., dupa un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecuta) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârsit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A disparea, a pieri (dupa o bucata de vreme). ♦ (Despre suferinte, necazuri, boli etc.) A înceta sa mai existe, sa se mai faca simtit sa mai actioneze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epoca din viata. ♢ Expr. A-si trece vremea = a-si folosi vremea fara rost. A-si trece din vreme = a-si petrece timpul mai usor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depasi o anumita vârsta, o anumita limita de timp. 5. Refl. A-si pierde vigoarea, fragezimea tineretii; a îmbatrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se vesteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumita marime, valoare, cantitate; a depasi. ♢ Expr. Treaca de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge pâna dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. si reg.) A depasi limita obisnuita, normala. ♢ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din baut) = a bea prea mult; a se ameti de bautura. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emotiona. A trece masura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: în forma negativa) A nu putea fi luat în seama; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngadui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.
reculegere, RECULÉGERE, reculegeri, s.f. Actiunea de a se reculege si rezultatul ei. ♢ Moment (sau minut) de reculegere = moment în care se pastreaza tacere în semn de omagiu pentru o persoana care a murit. – V. reculege.
răsuflare, RĂSUFLÁRE, rasuflari, s.f. Actiunea de a (se) rasufla si rezultatul ei; respiratie, rasuflet, rasuflu. ♢ Loc. adj. si adv. Fara rasuflare = mort. ♢ Loc. adv. Dintr-o rasuflare = dintr-o data, repede. ♢ Expr. A-si tine (sau a-si opri, a-si stapâni) rasuflarea = a se sili sa nu respire sau a respira usor, fara zgomot. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri cuiva) rasuflarea = se zice când cineva este coplesit, sugrumat de o emotie puternica, de spaima etc. A-si da rasuflarea = a muri. ♦ (Concr.) Aerul expirat din plamâni; suflu. ♦ Fig. Adiere usoara. – V. rasufla.
răposa, RĂPOSÁ, raposez, vb. I. Intranz. A muri. – Lat. repausare.
reînvia, REÎNVIÁ, reînvíi, vb. I. Intranz. A reveni la viata (dupa ce a murit); a învia. ♦ Tranz. (Med.) A repune în functiune inima, respiratia. ♦ Fig. A capata din nou viata, putere, a deveni din nou activ; a renaste. ♦ Tranz. si intranz. Fig. A reveni în amintirea cuiva. ♦ Tranz. Fig. A face sa fie din nou folosit; a readuce la viata. A reînvia arhaismele. [Pr.: -vi-a] – Re1- + învia.
reînviat, REÎNVIÁT, -Ă, reînviati, -te, adj. Care a revenit la viata (dupa ce a murit); fig. readus la viata (dupa ce fusese uitat). [Pr.: -vi-at] – V. reînvia.
sfânt, SFẤNT, -Ă, sfinti, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinitatii, considerata ca întruchipând suprema perfectiune si puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificati de biserica. ♢ Sfântul parinte = titlu dat papei de catre catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viata curata si cucernica. 2. Care tine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujba = liturghia. Locurile sfinte = tinuturile mentionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trait si propovaduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneratie; care se cuvine cinstit, slavit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor saptamânii. 5. Desavârsit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. "de" si exprimând ideea de superlativ) Strasnic, zdravan. O sfânta de bataie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o pati, a da de belea; b) a da peste un noroc neasteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zaboveste undeva prea mult (si degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. si f. Persoana recunoscuta ca un exemplu desavârsit al vietii crestine si consacrata ca atare, dupa moarte, de catre biserica. ♢ Expr. Pâna la Dumnezeu, te manânca sfintii = pâna sa ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbasii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfintii = a atipi, a adormi; a muri. A-i iesi (cuiva) un sfânt din gura = a vorbi foarte drept si întelept, a spune o vorba potrivita. A sta (ca un) sfânt = a sta nemiscat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinti sau a se ruga de toti sfintii = a se adresa la cei puternici cu rugaminti, a fi nevoit sa solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri si cu staruinte. La sfântu-asteapta = niciodata. ♦ Om care duce o viata curata si cucernica. 3. S.f. pl. art. (În credintele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
săvârşi, SĂVÂRSÍ, savârsesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfaptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. si reg.) A duce ceva la bun sfârsit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. si pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti.
sân, SÂN, (1) sâni, s.m., (2, 3, 4, 5, 6, 7) sânuri, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele doua mamele ale femeii; piept. 2. Partea dinainte a corpului omenesc care se afla între cele doua brate si care formeaza exteriorul bombat al pieptului; piept, torace. ♢ Expr. A muri cu zilele-n sân = a muri înainte de vreme. 3. S.m. Parte a camasii sau a bluzei care acopera pieptul; spatiul dintre piept si camasa sau bluza (în care se pot tine lucruri ca într-o punga). ♢ Expr. A creste (sau a încalzi, a tine) sarpele în (sau la) sân = a ajuta, a favoriza pe un nerecunoscator. A-i trece (cuiva) un sarpe (rece) prin sân = a se înfiora de frica, de spaima. A umbla (sau a fi etc.) cu crucea-n sân = a) a fi bun, a fi cucernic, a fi evlavios; b) (ir.) a fi fatarnic, ipocrit. A fi (sau a se afla, a trai ca) în sânul lui Avram = a trai bine, a fi fericit. A-si scuipa (sau, reg., a-si stupi) în sân, gest prin care superstitiosii cred ca se pot feri de o primejdie sau ca le va trece frica. ♦ P. anal. (Reg.) Fundul plasei sau al navodului, în forma de buzunar larg, în care se aduna pestele. 4. S.n. Locul din corpul femeii unde se formeaza si în care este purtat fatul; pântece. 5. S.n. Piept, inima (socotite ca sediu al sentimentelor); suflet. 6. S.n. Fig. Parte interioara, parte centrala; interior, mijloc, centru, miez. Sânul pamântului. 7. S.n. Fig. (Geogr.; înv.) Golf2. [Var.: (înv. si reg.) sin s.m. si n.] – Lat. sinus.
sfârşi, SFÂRSÍ, sfârsesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capat un lucru, o activitate; a termina, a ispravi; a pune capat la ceva, a încheia, a înceta. ♢ Loc. adv. Pe sfârsite = aproape gata, pe terminate. ♢ Expr. (Intranz.) A sfârsi cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârsi cu cineva = a rupe relatiile cu cineva, a se supara pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfaptui, a realiza. ♦ A consemna pâna la sfârsit; a epuiza. 2. Refl. si intranz. A ajunge la capat, a lua sfârsit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumita situatie; (urmat de un infinitiv precedat de prep. "prin") a ajunge sa... Ei sfârseau prin a se convinge. 3. Refl. A-si pierde viata, a se prapadi, a muri. ♢ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzatie de sfârseala, de lesin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.
sfârşit, SFÂRSÍT1 s.n. 1. Faptul de a (se) sfârsi; partea care sfârseste sau cu care se sfârseste ceva; moment final; fine. ♢ Loc. adj. Fara sfârsit = care nu se termina sau pare ca nu se va termina niciodata. ♢ Loc. adv. În sfârsit = în cele din urma, în fine. La sfârsit = la urma. ♢ Expr. A face (sau a pune) sfârsit = a face sa înceteze, a termina. A lua sfârsit = a se termina, a se ispravi. 2. Moarte. ♢ Expr. A-si da sfârsitul (sau obstescul sfârsit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, tinta. [Var.: (reg.) fârsít s.n.] – V. sfârsi.
hallali, HALLÁLI s. n. 1. strigat care anunta prinderea iminenta a vânatului urmarit. 2. manifestare a bucuriei când adversarul este pe punctul de a muri. (< fr. hallali)
suspin, SUSPÍN, suspine, s.n. 1. Respiratie sonora, adânca si prelungita, provocata mai ales de o durere psihica; oftat, suspinare. ♢ Expr. (Rar) A-si da ultimul suspin = a muri. 2. Respiratie scurta si întretaiata, care însoteste un plâns puternic; sughit (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astma (la cai). [Pl. si: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).
condoleanţe, CONDOLEÁNŢE s.f. pl. Cuvinte prin care se exprima regretul si participarea la durerea unei persoane careia i-a murit cineva apropiat. [Pr.: -le-an-] – Din fr. condoléances.
crăpa, CRĂPÁ, crap, vb. I. 1. Intranz. si refl. (Despre obiecte) A se desface (în mod brusc) în mai multe bucati; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ♢ Expr. Unde dai si unde crapa, se spune atunci când se obtin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapa lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapa lemnele (sau pietrele) = e un ger strasnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ♢ Expr. A crapa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitura (în cap). A-i crapa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. si refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crapaturi. ♢ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva obrazul de rusine = a-i fi foarte rusine, a nu mai putea de rusine. A-i crapa buza (sau maseaua) dupa ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ♢ Expr. (Refl.) A se crapa de ziua sau a se crapa zorii = a se face ziua, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale si oameni) A muri. ♢ Expr. A crapa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lacomie (ca un animal). – Lat. crepare.
curăţa, CURĂŢÁ, cúrat, vb. I. I. 1. Tranz. si refl. A face sa dispara murdaria, a înlatura impuritatile de pe ceva sau de pe sine. ♦ Tranz. A îndeparta coaja, pielita de pe fructe, legume sau de pe oua. 2. Tranz. si refl. A (se) vindeca de o boala (de piele). 3. Tranz. A îndeparta asperitatile, depunerile, materialele nefolositoare de pe o piesa, de pe un obiect, de pe un teren etc., în vederea reconditionarii, îmbunatatirii aspectului sau pentru unele operatii tehnologice ulterioare. II. Fig. 1. Tranz. si refl. A (se) scapa, a (se) salva, a (se) descotorisi (de ceva rau). 2. Refl. (În limbajul bisericesc) A se mântui, a se purifica. 3. Tranz. (Fam.) A omorî. ♦ Refl. A muri. 4. Tranz. si refl. A face sa ramâna sau a ramâne fara nici un ban. [Var.: (pop.) curatí vb. IV] – Din curat.
naşte, A (se) naste ≠ a (se) sfârsi, a deceda, a muri, a pieri, a raposa, a sucomba, a ucide
apărea, A aparea ≠ a (se) scufunda, a disparea, a (se) ascunde, a (se) pierde, a pieri, a muri
învia, A învia ≠ a deceda, a muri, a pieri, a omorî, a sucomba
muri, A muri ≠ a (se) naste, a învia, a rasari, a trai, a vietui
răsări, A rasari ≠ a apune, a asfinti, a muri, a scapata
trăi, A trai ≠ a muri
vieţui, A vietui ≠ a muri
văduv, VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. si Transilv.) vadan, (Olt.) vaduvar, (înv.) sarac. (I-a murit sotia, a ramas ~.)
văduvă, VĂDUVĂ s. (reg.) vadanca, (Mold., Bucov. si Transilv.) vadana. (I-a murit sotul, a ramas ~.)
spânzura, SPÂNZURÁ vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ si a murit.) 2. (rar) a atârna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agata, a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acrosa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgreptana, (reg.) a (se) tagârta, (prin Munt.) a (se) atagârta, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atârna, a cadea, a curge. (Parul îi ~ pe spate.)
sărăcie, SĂRĂCÍE s. 1. mizerie, (pop.) scapatare, (înv. si reg.) ticala, (înv.) scapaciune, scapataciune. (A murit în ~.) 2. lipsa, mizerie, nevoie, (livr.) indi-genta, penurie, privatiune, (înv. si pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. si reg.) nistota, scumpete, ticalosie, (reg.) sarapanie, (înv.) meseratate, miselatate, miselie, neputinta, nevointa, scadere, scumpatate. (O acuta ~ bântuia pe atunci.) 3. v. lipsa. 4. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sterilitate, (rar) sterpaciune. (~ unui teren.)
expira, EXPIRÁ vb. I. tr. a elimina din plamâni aerul inspirat. II. intr. 1. (despre un contract, o conventie) a înceta de a fi în vigoare. 2. (despre un termen) a ajunge la scadenta. 3. (fig.) a muri. (< fr. expirer, lat. expirare)
doliu, DÓLIU s. n. jale, tristete, durere cauzata de moartea cuiva apropiat, de o nenorocire obsteasca etc.; atitudine plina de tristete a unui om caruia i-a murit cineva. ♦ zi de ~ = zi care aminteste de un eveniment dureros; în ~ = în negru. (< lat. dolium, dupa fr. deuil)
dispărea, DISPĂREÁ vb. intr. 1. a nu se mai vedea, a iesi din câmpul vizual. ♢ a se pierde, a pieri. 2. a-si înceta existenta, a se stinge. 3. a muri, a deceda. (dupa fr. disparaître)
mizerie, MIZÉRIE s. 1. v. saracie. 2. saracie, (pop.) scapatare, (înv. si reg.) ticala, (înv.) scapaciune, scapataciune. (A murit în ~.)
deceda, DECEDÁ vb. intr. a înceta din viata; a muri, a raposa. (< fr. décéder, lat. decedere)
fecioară, FECIOÁRĂ s., adj. 1. s. fata, virgina, (înv.) vergura. (A murit ~.) 2. s. (BIS.) Fecioara Maria v. Maica Domnului. 3. adj. casta, neprihanita, virgina, (înv.) întreaga, (fig.) imaculata. (O tânara ~.) 4. s. art. (ASTRON.; n. pr.) Virgina (art.). (~ este o constelatie zodiacala.)
condoleanţe, CONDOLEÁNŢE s. f. pl. cuvinte, formule prin care se exprima participarea la durerea unei persoane careia i-a murit cineva apropiat. (< fr. condoléances)
cădea, CĂDEÁ vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajera.) 2. v. prabusi. 3. a pica, a se prabusi, a se pravali, a se rasturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pamânt.) 4. a se prabusi, a se pravali. (Apa ~ de la înaltime, formând o cascada.) 5. a scapa. (Îi ~ pâinea din mâna.) 6. a sari. (I-au ~ patru nasturi de la haina.) 7. v. lasa. 8. a se aseza, a se asterne, a se depune, a se lasa, a pica. (A ~ bruma peste câmpii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravana.) 10. v. apleca. 11. v. atârna. 12. a esua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sarbatoarea a ~ într-o sâmbata.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi sa stam pasivi?) 19. v. reveni.
catonian, CATONIÁN, -Ă adj. catonic. o regula ~a = principiu de drept potrivit caruia validitatea unui legat este conditionata de supozitia ca testatorul a murit imediat dupa facerea testamentului. (< fr. catonien, lat. catonianus)
oală, OÁL//Ă ~e f. 1) Vas de bucatarie (din lut ars, de metal, de faianta etc.) folosit pentru gatitul sau pentru pastrarea mâncarii. ♢ S-a facut (sau este) ~e si urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plati ~ele sparte a raspunde pentru faptele savârsite de altii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fara nici o greutate. A-i da ~a în foc a-si pierde calmul; a se aprinde de mânie. 2) Continutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toarta, lunguiet, înalt si mai îngust în partea de sus, în care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars în care se planteaza florile; glastra; ghiveci. 5) Vas special folosit în tehnica, industrie si în operatiile de laborator. 6) reg. Material de constructie în forma de placi, fabricat din argila arsa sau din ciment si folosit pentru acoperisuri; tigla. 7) Fiecare din aceste placi; tigla. [G.-D. oalei] /<lat. olla
neîntors, NEÎNT//ÓRS ~oársa (~órsi, ~oárse) (negativ de la întors): A dormi ~ a dormi dus; a dormi adânc. A se duce pe drum ~ (sau pe cale ~oarsa) a) a face ultimul drum; a muri; b) a disparea fara urma. /ne + întors
necaz, NECÁZ ~uri n. 1) Situatie complicata si neplacuta. ♢ Ce ~! ce suparare! La ~ a) în momente de suparare; b) într-un moment critic. 2) Senzatie de suferinta (fizica sau morala); neplacere; impas. ♢ A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferinte. 3) Pornire ascunsa (împotriva cuiva); pica; ciuda. ♢ De ~ de ciuda. Mai mare ~ul! se spune, când cineva rateaza o ocazie sigura. A muri (sau a crapa) de ~ a nu mai putea de ciuda. A avea ~ pe cineva a) a nutri dusmanie nemarturisita împotriva cuiva; b) a fi suparat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia buna pentru a-si ascunde amaraciunea. /cf. sl. nakazu
muritor, MURITÓR2 ~i m. Fiinta umana, considerata ca fiind trecatoare. ♢ ~ de foame persoana foarte saraca. Simplu ~ (sau ~ de rând) om simplu. /a muri + suf. ~tor
muritor, MURIT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care moare; care urmeaza sa moara; pieritor. 2) fig. Care trece repede; care dureaza putin; trecator. /a muri + suf. ~tor
muri, A MURÍ mor intranz. 1) A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a se sfârsi; a deceda; a raposa; a sucomba. ♢ ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a tine foarte mult la cineva (sau la ceva); a suferi foarte tare pentru cineva (sau ceva). ~ de foame a) a fi foarte flamând; b) a fi foarte sarac. ~ de dor (frica, tristete) a fi covârsit de dor (frica, tristete). ~ cu zile a muri înainte de vreme (în împrejurari nefaste sau neglijând o boala). A trage sa moara a fi în agonie; a fi pe patul de moarte. 2) (despre plante) A pierde cu totul seva (de seceta, de frig etc.); a se usca; a pieri. 3) fig. A înceta de a mai fi perceput cu organele de simt; a disparea treptat; a se pierde. 4) fig. A înceta de a mai exista (printr-o evolutie lenta); a ajunge în declin; a apune. Civilizatie, limba care moare. /<lat. moriri
mult, MULT2 adv. 1) În numar mare; în cantitate mare; un timp îndelungat. A produce ~. A cânta ~. ♢ Cu ~ în mare masura; considerabil. Mai ~ mai cu seama; îndeosebi. Cel ~ a) maximum; b) în cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decât viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frica; b) a fi peste masura de istovit. Din ~ în mai ~ într-o masura tot mai mare; din ce în ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai putin într-o masura oarecare; întrucâtva. Nici mai ~, nici mai putin a) atât, cât se cuvine; tocmai cât trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta întrece orice masura; asta-i prea-prea. ~ si bine a) mult timp; timp îndelungat; b) degeaba; în zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La departare mare; departe. A lasa ~ în urma. 3) (deseori urmat de prea) În cel mai înalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus
mort, MOR//T2 ~ti m. Persoana care a murit; raposat; decedat; defunct. /<lat. mortuus
mort, MORT1 moárta (morti, moárte) 1) Care a murit; care nu mai este viu; decedat; defunct; raposat. ♢ Limba moarta limba care a încetat sa fie folosita ca limba materna. Linie moarta linie de cale ferata care serveste numai pentru garare. Inventar ~ inventar neutilizat. Nici ~ a) pentru nimic în lume; cu nici un pret; b) niciodata. Mai mult ~ decât viu a) sleit de puteri; istovit; extenuat; b) speriat peste masura; îngrozit. ~-copt (sau ~ ori copt) cu orice pret; neaparat. Beat ~ foarte beat. ~ de oboseala (de foame, de sete etc.) foarte obosit (flamând, însetat etc.). A cadea ~ a) a muri; b) a nu mai putea de oboseala; a fi istovit. A umbla dupa potcoave de cai morti (sau a umbla dupa cai morti sa le ia potcoavele) a umbla fara rost pe drumuri; a hoinari. A se face ~ în papusoi a se face ca nu stie nimic; a o face pe prostul. A umbla (sau a se tine) ~ dupa cineva a cauta sa obtina ceva cu orice pret; a nu mai da ragaz cuiva. A dormi ~ a dormi adânc. A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moarta a se afla în declin; a nu mai juca rolul de altadata. 2) (despre vegetatie) Care este fara frunze; desfrunzit. 3) (despre flori) Care si-a pierdut vlaga si fragezimea; ofilit. 4) (despre localitati, strazi) Care este lipsit de viata, de miscare, de zgomot. 5) rar (despre culori) Care nu are stralucire; sters; spalacit; decolorat. /<lat. mortuus
mormânt, MORM//ÂNT ~ínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. ♢ A duce pe cineva la ~ (sau a baga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva sa moara înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplaceri; a chinui de moarte pe cineva. A sapa cuiva ~ântul a face cuiva rau (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slabit de boala sau de batrânete; a nu mai avea mult de trait. A-si gasi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodata. Liniste (sau tacere) de ~ liniste perfecta. A intra în ~ a muri. 2) Movila de pamânt facuta cu grija deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum
moarte, MOÁRT//E morti f. 1) Oprire definitiva a tuturor functiilor vitale ale unui organism; încetare, stingere din viata; deces. ♢ ~ biologica încetare a tuturor proceselor vitale, care duce la pieirea organismului ca sistem biologic. ~ aparenta letargie. ~ clinica (sau relativa) prima faza a decesului, constând în încetarea activitatii cardiace si a respiratiei, în care reanimarea este înca posibila. Pe viata si pe ~ a) din toate puterile; b) cu riscul vietii. A fi bolnav de ~ (sau a se zbate de ~, a se afla între viata si ~, a fi pe patul de ~ sau a fi pe patul mortii, a trage de ~, a fi în gura mortii) a fi grav bolnav. A da mâna cu ~ea (sau a vedea ~ea cu ochii) a se afla într-o situatie foarte periculoasa. A muri de ~ buna a muri de batrânete. Viata fara (de) ~ viata vesnica, nemuritoare. A fi uitat de ~ a fi foarte batrân. 2) Lipsire de viata (premeditat sau din întâmplare); omor; ucidere. ♢ A face ~ de om a comite o crima. 3) Fapt care duce la încetarea din viata. 4) Mortalitate cauzata de un dezastru. ♢ Asta e ~ea mea (ta, lui etc.) a) asta e preferinta (sau slabiciunea) mea (ta, lui etc.); b) acesta este lucrul cel mai nesuferit pentru cineva. 5) jur. Pedeapsa capitala; executie. 6) Faptura groaznica reprezentând un schelet cu o coasa, care secera vietile omenesti. ♢ Bun sa-l trimiti dupa ~ se spune despre o persoana, care, fiind trimisa undeva, este asteptata prea mult. 7): ~ea-puricelui planta erbacee, din familia compozeelor cu tulpina si frunzele paroase si cu flori galbene. [G.-D. mortii] /<lat. mors, ~tis
mântui, A SE MÂNTU//Í ma ~iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capat; a se încheia; a se termina. ♢ ~ (cu cineva) a muri. 2) rel. A-si ispasi pacatele; a scapa de pedeapsa divina. [Si mântui] /<ung. menteni
mână, MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extrema a acestor membre care cuprinde palma si degetele. ♢ Cu amândoua mâinile din toata inima; fara nici o rezerva. A-si spala mâinile (sau a se spala pe mâini) a nu lua asupra sa nici o raspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toata ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeala. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mâna; b) a-si uni eforturile în vederea unor actiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-si musca mâinile a se cai amarnic. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goala a pleca (a se întoarce) fara a obtine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromitator despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini si de picioare) a face pe cineva sa nu poata actiona. A avea ~ libera a dispune de libertate deplina. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-si pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca sa loveasca pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în solduri, încrucisate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ sparta a fi risipitor; a cheltui fara socoteala. A avea (sau a fi cu) ~ larga a fi darnic. A fi cu ~a lunga (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul sa fure. A fi ~a dreapta a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în casatorie. A avea ~ de fier a fi autoritar si sever. A uita de la ~ (pâna) la gura a uita foarte repede. O ~ spala pe alta (si amândoua obrazul) se spune când una din parti cauta sa justifice actiunile alteia pentru ca sa nu iasa la iveala lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciuna se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o actiune (adunând bani de la toti). A lua cu o ~ si a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ si a lua cu doua a fi hraparet. 3) fig. Persoana, individ ca autor al unei actiuni. ♢ ~ de lucru forta de lucru. 4) Cantitate mica de ceva, atât cât încape în palma. O ~ de faina. 5) fig. Numar redus de unitati; cantitate mica. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasa sociala; treapta. ♢ De toata ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus
lepăda, A LEPĂDÁ lépad 1. tranz. 1) (obiecte, mai ales nefolositoare) A înceta de a mai purta cu sine, aruncând sau parasind. ♢ A nu fi de lepadat a fi demn de luat în seama; a merita toata atentia. 2) (îmbracaminte, încaltaminte) A scoate de pe sine; a dezbraca. ♢ A-si ~ masca a înceta de a se mai preface. A-si ~ potcoavele a muri; a deceda. 3) fig. A înceta de a mai practica; a lasa; a parasi. ~ fumatul. 4) A face sa ramâna singur (undeva); a lasa; a parasi; a abandona. 2. intranz. (despre femei sau femelele animalelor) A naste înainte de termen; a expulza fatul mort (prin avort). /<lat. lapidare
jertfă, JÉRTF//Ă ~e f. 1) (în unele ritualuri religioase) Dar oferit unei divinitati; ofranda; prinos. 2) Renuntare de buna voie la ceva scump în folosul cuiva sau pentru realizarea unui scop; sacrificiu. 3) fig. Persoana care sufera din cauza unor circumstante sau factori neprielnici; victima. 4) Persoana omorâta sau ranita; victima. ♢ A cadea ~ a fi sacrificat; a muri. [G.-D. jertfei; Sil. jert-fa] /<sl. žrutva
înnemuri, A SE ÎNNEMUR//Í ma ~ésc intranz. 1) A deveni neam (unul cu altul); a se înrudi. 2) A fi neam (unul cu altul); a se înrudi. /în + ne + a muri
înnemuri, A ÎNNEMUR//Í ~ésc tranz. A face sa se înnemureasca. /în + ne + a muri
îngheţa, A ÎNGHEŢÁ înghét 1. intranz. 1) (despre unele lichide, în special despre apa) A se preface în gheata (la o temperatura mai joasa de zero grade); a deveni gheata. 2) (despre corpuri care contin apa) A se întari din cauza temperaturii mai joase de zero grade. 3) (despre parti ale corpului) A deveni insensibil din cauza frigului; a amorti de frig; a degera. 4) (despre oameni si despre animale) A muri din cauza temperaturii prea scazute. 5) fig. A pierde capacitatea de a se misca (din cauza unor emotii puternice); a ramâne nemiscat; a împietri; a înlemni; a înmarmuri; a încremeni. ♢ A-i ~ cuiva inima (sau sângele în vine) a încremeni (de spaima). A-i ~ cuiva vorba pe buze a nu mai putea scoate nici o vorba. 2. tranz. 1) A supune înghetului; a preface în gheata. 2) A face sa amorteasca de frig. 3) fig. A face sa ramâna nemiscat; a încremeni. /<lat. inglaciare
închide, A ÎNCHÍDE închíd tranz. (în opozitie cu a deschide) 1) (usi, ferestre, porti etc.) A aplica la deschizatura corespunzatoare (pentru a împiedica trecerea dintr-o parte în alta). ~ o camera. 2) (valize, sertare, sticle etc.) A face sa nu mai aiba o deschizatura sau o trecere aplicând piesa corespunzatoare (usa, capacul, dispozitivul etc.). ♢ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ ochii a) a împreuna pleoapele; b) a trece voit cu vederea; c) a adormi; d) a muri. A nu ~ nici un ochi (toata noaptea) a nu dormi deloc. ~ cuiva ochii a se afla lânga cineva în ceasul mortii. 3) fig. (o curte, un teren etc.) A cuprinde de jur împrejur (cu un gard, cu un zid); a împrejmui. 4) (caiete, carti etc.) A face sa nu mai fie desfacut, împreunând copertele. 5) (întreprinderi, institutii, localuri etc.) A desfiinta, suspendând activitatea. 6) (adunari, sedinte etc.) A face sa ia sfârsit.7) (aparate, mecanisme etc.) A face sa nu mai functioneze. ~ radioul. 8) (infractori, criminali etc.) A priva de libertate. A-l ~ la arest. 9) fig. înv. A cuprinde în sine; a contine.10) (cai de comunicatie) A face sa nu poata fi exploatat; a bara; a bloca. ~ drumul. /<lat. includere
înceta, A ÎNCET//Á ~éz 1. intranz. A(-si) opri desfasurarea; a conteni. Uzina si-a ~at activitatea. ♢ ~ din viata a muri. 2. tranz. A face sa nu mai aiba loc; a conteni. Zgomotul din strada a încetat. /<lat. quetare
ierta, A SE IERTÁ ma iert intranz. pop. 1) A-si lua ramas bun (unul cu altul). 2) A se desparti pentru totdeauna de cineva care a murit sau care e pe moarte. /<lat. libertare
gât, GÂT ~uri n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului care uneste capul cu trunchiul. ♢ A-si rupe (sau a-si frânge) ~ul a) a se accidenta grav; a muri într-un accident; b) a-si pierde situatia în urma unor greseli. A strânge de ~ (pe cineva) a) a omorî (pe cineva) prin strangulare; b) a constrânge. A se arunca (sau a se agata) de ~ul cuiva a) a îmbratisa cu caldura pe cineva; c) a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A face ~ a face galagie; a avea pretentii. 2) Cavitate interioara a acestei parti a corpului. Durere în ~. ♢ A se satura (sau a fi satul) pâna-n ~ a nu mai putea suporta. A-i sta în ~ a) a nu putea înghiti; b) a nu putea suferi (ceva sau pe cineva). 3) Cantitate de mâncare sau de bautura care poate fi înghitita dintr-o singura data. 4) Portiune mai subtire a unor obiecte, care se aseamana cu aceasta parte a corpului. ~ul garafii. ~ul viorii. /<sl. glutu
expira, A EXPIRÁ2 pers. 3 expíra intranz. 1) (despre contacte, conventii etc.) A înceta de a mai fi valabil. 2) (despre perioade de timp, termene etc.) A ajunge la sfârsit; a se consuma în întregime; a se împlini. 3) fig. A înceta de a mai trai; a muri; a deceda; a raposa. /<fr. expirer, lat. expirare
electrocuta, A SE ELECTROCUT//Á ma ~éz intranz. A muri sub actiunea curentului electric. /<fr. électrocuter
duh, DUH ~uri n. 1) (în superstitii) Fiinta imaginara, creata de fantezie, care provoaca spaima; fantoma; spirit; vedenie; naluca; aratare; stafie. 2) Latura psihica a omului; suflet. 3) Facultate mintala; minte. ♢ Sarac cu ~ul naiv. Vorba de ~ vorba spirituala. 4) înv. Proces fiziologic prin care organismul foloseste oxigenul si elimina bibxidul de carbon pentru întretinerea vietii; rasuflare; respiratie. ♢ A-si da ~ul a muri. Într-un ~ într-un suflet; într-o fuga. 5) înv. Fel de a fi al omului; caracter; fîre; natura. /<sl. duhu
dispărea, A DISPĂREÁ dispár intranz. 1) A se face nevazut; a înceta sa mai fie în câmpul vizual; a pieri. 2) A se pierde fara urma. 3) fig. (despre fiinte) A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a se sfârsi; a muri; a deceda; a raposa; a sucomba. /<fr. disparaître
deceda, A DECED//Á pers. 3 ~eáza intranz. (despre persoane) A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a se sfârsi; a muri; a raposa; a sucomba. /<fr. déceder, lat. decedere
curăţa, A SE CURĂŢÁ ma cúrat intranz. 1) A deveni (mai) curat prin înlaturarea murdariei sau a impuritatilor. 2) fig. (despre persoane) A deveni (mai) curat moraliceste; a se purifica. 3) pop. A ramâne fara nici un ban; a se lefteri. 4) fig. A înceta din viata; a deceda; a muri. /Din curat
cruce, CRÚC//E ~i f. 1) (în antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osânditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constând dintr-un gest facut cu degetele mâinii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ♢ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în forma de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis
crăpa, A CRĂPÁ crap 1. tranz. 1) (obiecte) A desface printr-o taietura adânca si lunga; a spinteca. 2) (usi, ferestre, ochii etc.) A deschide putin. 2. intranz. 1) (despre învelisuri, textile, haine) A se rupe partial prin întindere; a pocni; a plesni. 2) (despre obiecte de piele, buze etc.) A capata crapaturi (din cauza gerului, vântului, caldurii etc.); a plesni. ♢ Crapa lemnele (sau pietrele) de ger e ger mare. A-i crapa (sau plesni) cuiva obrazul de rusine a fi cuprins de o rusine mare; a-i fi foarte rusine. 3) (despre muguri, boboci) A începe sa se desfaca; a se despica. 4) depr. A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a raposa; a deceda. 5) pop. A mânca repede si cu lacomie; a înfuleca. /<lat. crepare
condoleanţe, CONDOLEÁNŢE f. pl. Marturie verbala de participare la durerea unei persoane careia i-a murit cineva apropiat. [Sil. -le-an-] /<fr. condoléance
ciolan, CIOLÁN ~e n. 1) Os de animal taiat. ♢ A da (cuiva) un ~ de ros a promova pe cineva într-un post avantajos, din care se poate trage anumite foloase. A scapa ~ul din mâna a pierde o situatie privilegiata. A umbla dupa ~e a cauta venituri usoare. 2) Parte a corpului omenesc; madular; membru. 3) Parte constitutiva a scheletului; os. ♢ A-si odihni ~ele a se întinde pentru odihna. A-i trece (cuiva) ~ prin ~ a fi foarte obosit. A i se muia ~ele a se slei de puteri. A-i rupe (sau a-i muia, a-i frânge) (cuiva) ~ele a bate foarte tare (pe cineva). A-i putrezi ~ele a fi mort de mult timp. A-i ramâne ~ele (pe undeva) a muri prin straini. /<sl. tlanu
cădea, A CĂDEÁ cad intranz. I. 1) A se misca de sus în jos sub actiunea fortei de gravitatie; a pica. 2) A-si pierde pozitia verticala (rasturnându-se jos); a înceta de a mai sta drept; a pica; a se rasturna; a se pravali. ♢ ~ la pat a se îmbolnavi grav. ~ din picioare a fi extrem de obosit. ~ în genunchi a) a se aseza în genunchi în fata cuiva, pentru a cere ceva; b) a manifesta umilinta. 3) A se lasa în jos, fara a se desprinde; a atârna. Parul cade pe spate. 4) (despre fenomene ale naturii) A veni în curând; a fi aproape; a se apropia. 5) pop. (despre sarbatori, date) A avea loc. 6) (despre ostasi) A muri în lupta. 7) (despre orase, fortificatii etc.) A ajunge în mâna adversarului; a fi cucerit. 8) fig. A avea insucces; a nu reusi. ~ la examen. 9) (despre guverne) A înceta de a fi la putere. 10) A ajunge pe neasteptate (într-un loc sau într-o situatie); a nimeri; a se pomeni; a se trezi; a pica. ♢ ~ pe mâna (sau în mâinile) cuiva a ajunge la discretia cuiva. A-i ~ cuiva drag (sau la inima) a-i deveni drag cuiva. 11) A fi cuprins în întregime. ~ în delir. 12) A se situa pe un anumit loc. Accentul cade pe prima silaba. II. (împreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale având sensul substantivului cu care se îmbina): ~ pe gânduri a se îngândura. ~ la învoiala (sau de acord) a se învoi; a ajunge la o întelegere. /<lat. cadere
baricadă, BARICÁD//Ă ~e f. Întaritura improvizata prin îngramadire de materiale si obiecte diverse, pentru a se pune la adapost în timpul luptelor de strada, al unei insurectii etc. ♢ A fi de cealalta parte a ~ei a fi în tabara opusa. A muri pe ~ a muri, luptând pâna la capat pentru o idee. [G.-D. baricadei] /<fr. barricade
apune, A APÚNE pers. 3 apúne intranz. 1) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a asfinti; a coborî; a scapata. 2) fig. A ajunge într-o stare inferioara celei precedente; a fi în declin; a decadea; a degenera; a regresa. 3) fig. A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a deceda; a raposa; a se sfârsi. /<lat. apponere
adormi, A ADORMÍ adórm 1. intranz. 1) A trece din starea de veghe la cea de somn. 2) bis. A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a raposa; a deceda; a se sfârsi. 2. tranz. 1) A face sa treaca de la starea de veghe la cea de somn. ~ un copil. 2) fig. A aduce în stare de liniste; a linisti; a potoli; a alina. ~ setea. /<lat. addormire
ort, ORT orti m. înv. Moneda marunta egala cu un sfert de leu vechi cu circulatie si în Ţara Moldovei. ♢ ~ul stramosesc (sau vatasesc) taxa speciala stabilita de staroste pentru vânzarea vinului. Tot doi bani si un ~ la fel de neînsemnat. A(-si) da ~ul popii a muri; a deceda. /<pol. ort, germ. Ort
os, OS oáse n. (la om si la animalele vertebrate) 1) Ţesut organic dur si rezistent, de culoare alba, din interiorul corpului; parte constitutiva a scheletului. ♢ A-si lasa (sau a-i ramâne, a-i putrezi) oasele pe undeva a muri pe meleaguri straine. A baga (sau a-i intra) frica în oase a speria sau a fi speriat foarte tare. A(-i) rupe (sau a(-i) frânge, a(-i) muia) cuiva oasele a-l bate foarte tare pe cineva. A(-i) ajunge cuiva cutitul la ~ a nu mai putea rabda o stare de lucruri. Pâna la (sau în) oase sau pâna la (sau în) maduva oaselor cu desavârsire; complet. În carne si oase în persoana. A capata (sau a dobândi, a avea etc.) un ~ de ros a capata o favoare însemnata. A avea oase în burta a se apleca anevoie. ~ mort afectiune a oaselor de la picioarele calului, cauzata, de regula, de o lovitura. ~ul-iepurelui planta erbacee cu tulpina erecta, foarte ramificata, spinoasa, cu frunze eliptice, zimtate si cu flori mici, trandafirii, dispuse în vârful ramurilor. 2) Ma-terie prima obtinuta din acest tesut organic. Nasturi de ~. 3) fig. Neam din care se trage cineva; sânge. ♢ (A fi) din ~ sfânt (sau din oase sfinte, din ~ domnesc (sau de domn) (a fi) de vita nobila. /<lat. ossum
otpust, OTPÚST ~uri n. înv. bis. 1) Binecuvântarea preotului la încheierea slujbei religioase. 2) Sfârsitul slujbei religioase. ♢ A da cuiva ~ul a omorî, a ucide pe cineva. A-si da ~ul a muri. /<sl. otupustu, rus. otpusk
petrece, A SE PETRÉCE pers. 3 se petréce intranz. 1) (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se produce; a se disputa. 2) pop. (despre bunuri materiale) A se termina prin folosire; a se consuma. ♢ ~ din lumea aceasta a muri. /<lat. petraicere
picior, PICI//OR ~oáre n. 1) (la om si la animale) Membru care sustine corpul si serveste la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ♢ ~ plat picior cu talpa foarte putin scobita. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în pozitie verticala. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fara zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap pâna-n ~oare în întregime. Fara cap si fara ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabila; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispret. A calca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, calcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini si de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a actiona. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleasi drepturi, aceeasi situatie, acelasi rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viata; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuiala; îngramadire de lume. A-si bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fara a-si atinge scopul. Un ~ aici si altul acolo foarte repede; fuga. Sa nu-ti vad ~oarele pe aici! sa nu mai vii pe aici! A i se taia (sau a i se muia) cuiva (mâinile si) ~oarele a) a fi cuprins de o slabiciune fizica; b) a fi puternic coplesit de emotii. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se rasti. A fi (sau a sta) pe ~ de duca a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ti stau ~oarele acolo îti va sta si capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boala fara a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însanatosi un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a ramâne) pe ~oare a) a-si mentine pozitia, situatia; b) a corespunde realitatii; a fi sustinut de argumente trainice. A da din mâini si din ~oare a se stradui din rasputeri pentru a obtine sau a solutiona ceva, pentru a salva o situatie. A sta cu ~oarele în apa (rece) a medita mult si profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapa a ajunge la limita vietii; a fi foarte batrân. A cadea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A calca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplacere; b) a da cuiva de înteles. A cadea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea tine pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a asterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a darui ceva în semn de veneratie sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-si manifesta vointa; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei actiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica actiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slabi tare, a se stinge din viata, vazând cu ochii. A trai pe ~ mare a duce o viata luxoasa. A fi în ~oare a fi pregatit în permanenta pentru actiune. ~orul-caprei planta erbacee de padure cu tulpina erecta, ramificata, având frunze mari, alungite, zimtate, si flori albe, grupate într-o inflorescenta umbeliforma. ~orul-cocosului planta erbacee cu tulpina erecta, având frunze tripartite si flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care serveste la sustinerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioara a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Gramada de snopi asezati în cruce. 5) (în trecut) Unitate de masura a lungimii (egala cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de masura a versului (egala cu un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau lungi si scurte). /<lat. petiolus
piele, PIÉL//E piei f. 1) (la om si la animale) Învelis exterior al corpului. ♢ Pieile-rosii populatie autohtona din America de Nord; amerindieni. Cu (sau în) ~ea goala dezbracat complet; nud. A uda pâna la ~ a uda complet. A lua sapte (sau noua) piei de pe cineva (sau a-i lua cuiva si ~ea) a stoarce de la cineva tot ce poate da. A-si teme ~ea a se feri de riscuri. A scapa cu ~ea întreaga a scapa nevatamat (dintr-o situatie complicata). A nu-l mai încapea pe cineva ~ea (sau a nu-si mai încapea în ~) a) a fi foarte gras; b) a simti o mare multumire sufleteasca. A-si iesi din ~ a depune supraeforturi peste puteri (pentru a realiza ceva). A ramâne numai cu ~ea a ramâne sarac de tot. A simti pe propria ~ a trece printr-o situatie dificila. A-i face cuiva ~ea toba (sau burduf) a bate tare pe cineva. A i se face cuiva ~ea de gaina (sau de gâsca) a i se încreti cuiva pielea de frig sau de frica. A-si lasa pe undeva ~ea a muri nu se stie pe unde. A fi numai ~ si oase a fi extrem de slab. A da ~ea popii a deceda. Te manânca ~ea? vrei sa manânci bataie? 2) Învelis cu par al unor animale, jupuit (si prelucrat); blana. ~ de urs. ~ de iepure. ♢ ~ cruda piele de animal jupuita, dar neprelucrata. A vinde ~ea ursului din padure a conta pe ceea ce nu poseda înca. ~-de-drac tesatura speciala de bumbac, tare si rezistenta. 3) Material obtinut din învelisul prelucrat al corpului animalelor din care se confectioneaza obiecte de încaltaminte si de galanterie. ♢ ~ artificiala imitatie de piele. [G.-D. pielii] /<lat. pellis
pieri, A PIERÍ pier intranz. 1) (despre fiinte) A înceta sa mai traiasca; a muri. 2) (despre oameni) A muri de moarte violenta. ~ de ciuma. ♢ Nu piere lumea nu se întâmpla nimic. 3) (despre vegetatie) A-si pierde seva cu totul (de frig, de seceta etc.); a se usca; a muri. 4) (despre stari, senzatii) A înceta de a mai persista; a lua sfârsit (subit). I-a pierit dorinta de plecare. ♢ A-i ~ cuiva glasul (sau graiul) a pierde pentru un moment (de frica, de emotie etc.) darul vorbirii. 5) (despre sunete, lumina) A scadea treptat în intensitate; a deveni din ce în ce mai slab, disparând complet; a se stinge. 6) A disparea brusc; a se face nevazut. ♢ Piei din ochii mei (sau fata mea)! sa nu te mai vad! /<lat. perire
popă, PÓP//Ă ~i m. 1) (mai ales în biserica ortodoxa) Slujitor al cultului; preot. ♢ A da ortul (sau pielea) ~ii a muri. A-i merge (sau a i se duce) vestea ca de ~ tuns a se face cunoscut printr-o fapta reprobabila. 2) Carte de joc pe care este reprezentat chipul unui barbat în vârsta cu coroana; rege. 3) Piesa cea mai mare, care se pune în mijloc la jocul de popice. 4) pop. Snop care se pune cu spicele în jos în vârful claii. [G.-D. popii] /<sl. popu
prematur, PREMATÚR ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care are loc (cu mult) înainte de vreme; care se manifesta (prea) devreme. Moarte ~a. A muri ~. 3) si substantival (despre copii) Care este nascut înainte de termen. /<lat. praematurus
rămâne, A RĂMÂNE ramân intranz. 1) A continua sa stea pe loc. ♢ Ramâi cu bine (sau sanatos), ramâneti cu bine (sau sanatosi) formula de salut adresata cuiva la despartire. A-i ~ cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i placea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Sa ramâna între noi se spune pentru a pastra în secret cele auzite. ~ pe câmpul de lupta a muri în razboi. A-i ~ cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urma) A fi depasit într-o actiune. ♢ ~ mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua sa existe; a dainui; a starui; a dura; a persista. ~ în memorie. 4) A ajunge într-o anumita situatie; a se mentine într-o stare oarecare. ~ orfan. ♢ ~ repetent a nu trece în clasa urmatoare. ~ cu zile a scapa cu viata; a supravietui. ~ (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. ~ de rusine (sau de ocara) a se face de râs. ~ grea (sau îngreunata, însarcinata) a deveni gravida; a concepe. ~ de pomina a se pastra înca multa vreme în amintire. Cum ramâne? ce hotarâm? ~ cu gura cascata a fi foarte mirat. A ramas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat asa cum am presupus eu (tu, el etc.). ~ pe mâna cuiva a ajunge în stapânirea cuiva. ~ litera moarta a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A ramas timp. ♢ Mult a fost, putin a ramas se spune ca o constatare, ca ceea ce a fost mai greu s-a facut. Nu mai ~ (nici o) îndoiala este sigur. /<lat. remanere
răposa, A RĂPOS//Á ~éz intranz. (despre per-soane) A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a se sfârsi; a muri; a deceda; a sucomba. /<lat. repausare
răsuflare, RĂSUFL//ÁRE ~ari v. A RĂSUFLA si A SE RĂSUFLA. ♢ Fara ~ care nu mai rasufla; mort. A-si da ~area a înceta din viata; a muri. Dintr-o ~ dintr-o data; în graba. A i se curma (sau a i se opri, a-i pieri, a i se taia) cuiva ~area a i se întrerupe cuiva respiratia din cauza unei emotii puternice. /v. a rasufla
ruşine, RUSÍN//E ~i f. 1) Senzatie sau sentiment de neplacere, amestecata cu jena, cauzate de o situatie penibila. ♢ A-i fi (sau a avea) ~ a se rusina. A nu avea (nici un pic de) ~ se spune despre un om obraznic, lipsit de bun-simt. A muri (sau a intra în pamânt, a-i plesni cuiva obrazul) de ~ a se simti foarte rusinat. Nu ti-e ~ (obrazului sau la obraz), sa-ti fie ~ se spune pentru a mustra pe cel care a savârsit o fapta reprobabila. 2) Sentiment de decenta în relatiile sociale; rezerva în comportare, determinata de buna-cuviinta; pudoare. ♢ Fara ~ în mod obraznic. Cu ~ cu modestie; cu sfiala. 3) Situatie înjositoare, umilitoare; necinste; dezonoare. ♢ A se face (sau a se da) de ~ a se compromite. A face (sau a da) de ~ (pe cineva sau ceva) a submina cinstea (cuiva sau a ceva). Ce ~! se spune când se creeaza o situatie care dezonoreaza în mod grav pe cineva. (E) mai mare ~ea este ceva (foarte) rusinos. A pati o ~ a) a ajunge într-o situatie umilitoare, dezonoranta; b) a nu izbuti în ceva. A fi ~ea cuiva se spune despre un om netrebnic, care dezonoreaza pe altii. [G.-D. rusinii] /cf. lat. roseus
săvârşi, A SE SĂVÂRS//Í ma ~ésc intranz. înv. A se stinge din viata; a muri. /<sl. suvrušiti
scândură, SCÂNDUR//Ă ~i f. Bucata de lemn cu suprafata plana, obtinuta prin taierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosita în lucrari de constructie, tâmplarie etc. ♢ (A fi sau a ramâne) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lasa pe cineva ~ (sau ca ~a) a saraci pe cineva. [G.-D. scândurii] /<lat. scandula
sete, SÉTE f. 1) Senzatie fiziologica provocata periodic de necesitatea de a bea apa. ♢ A muri (sau a se usca) de ~ a fi foarte însetat. 2) fig. Dorinta aprinsa. ~ de libertate. ♢ Cu ~ a) cu nesat; cu pasiune; b) foarte tare; cu putere. [G.-D. setei] /<lat. silis
sfârşi, A SE SFÂRS//Í ma ~ésc intranz. 1) A ajunge pâna la capat; a se încheia; a se ispravi; a se termina. 2) A avea drept sfârsit; a se încheia; a se termina. 3) A pierde forta si energia ajungând într-o stare de slabiciune totala; a nu avea puteri; a se epuiza; a se extenua; a se consuma; a se istovi. 4) (despre persoane) A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a deceda; a raposa. /<sl. suvurušiti, svrusiti
sfârşit, SFÂRSÍT ~uri n. 1) Partea cu care se termina sau se încheie ceva. ~ul drumului. ♢ În ~ în cele din urma. La ~ la urma. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fara ~ a) care nu se termina niciodata; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adauga la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminatie; desinenta. 3) Stingere din viata; moarte. ♢ A-si da obstescul ~ a muri. /v. a sfârsi
spaimă, SPÁIM//Ă ~e f. 1) Stare de teama violenta (cauzata de o primejdie sau de ceva neprevazut si amenintator); frica mare. A fi cuprins de ~. ♢ A baga ~a în cineva a face ca cineva sa se teama foarte tare. A da ~a în cineva a fi cuprins de frica mare. A trage o ~ a trece printr-o frica mare. A muri de ~ a se teme foarte tare. 2) fig. Ceea ce provoaca teama. [G.-D. spaimei] /<lat. expavimen
strămuta, A SE STRĂMUTÁ ma stramút intranz. A se muta (cu traiul) în alt loc; a-si schimba locul (de trai); a trece în alta parte. ♢ ~ din viata a muri. /<lat extramutare
strânge, A STRÂNGE strâng tranz. 1) A face sa se strânga. 2) A aduce din mai multe parti punând laolalta; a aduna. ~ vreascuri. 3) (legume, fructe, culturi agricole etc.) A aduna dupa coacere (rupând, secerând, cosind). ~ grâul. 4) (bani, avere) A dobândi prin munca asidua (punând deoparte); a aduna; a agonisi. ♢ ~ în casa a strânge lucrurile împrastiate prin casa; a deretica. L-a strâns Dumnezeu a murit. 5) (noduri, cingatori, chingi, suruburi etc.) A face sa fie mai bine legat sau unit. ♢ ~ frâul a) a înfrâna calul cu ajutorul frâului; b) a tine din scurt. ~ cureaua a duce lipsuri materiale. ~ surubul a recurge la mijloace de constrângere. 6) (despre îmbracaminte sau despre încaltaminte) A apasa asupra corpului incomodând (fiind îngust sau strâmt). Îl strâng pantofii. ♢ A-l ~ pe cineva în spate (de frig sau frica) a se înfiora. 7) A presa cu putere. ~ în dinti (o nuca). ~ de brat (pe cineva). ♢ A-i ~ cuiva mâna a da mâna cu cineva. ~ pe cineva în brate (sau la piept) a îmbratisa. ~ pe cineva de gât a) a gâtui; a sugruma; b) a constrânge. ~ pe cineva cu usa (sau în cleste, în balamale, în chingi) a forta pe cineva sa faca ceva. A-si ~ gura a tacea. 8) (rândurile, relatiile etc.) A face sa se uneasca mai strâns; a întari; a consolida. ~ legaturile de prietenie. /<lat. stringere
sucomba, A SUCOMBÁ pers. 3 sucómba intranz. livr. 1) A suferi o înfrângere într-o lupta. 2) A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a deceda; a se sfârsi; a raposa. /<fr. succomber, lat. succumbere
suflare, SUFL//ÁRE ~ari f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ♢ A-si retine ~area a întrerupe respiratia. A i se taia cuiva ~area a i se opri cuiva respiratia (de spaima, de mirare etc.). Fara (de) ~ mort. A-si da ~area (de pe urma) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce sufla, respira (fiind viu); ceea ce are viata; vietuitoare; vietate; fiinta. ♢ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla
suflet, SÚFLET ~e n. 1) Totalitate a proceselor psihice, care caracterizeaza lumea interna a individului; latura psihica a omului; duh. ♢ A-si pune tot ~ul a-si da toata silinta. Din ~ (sau din adâncul ~ului sau din tot ~ul) cu toata dragostea; cu afectiune. Cu trup si ~ în întregime; întru totul. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). A-i scoate (cuiva) ~ul a sâcâi (pe cineva) întruna. A avea ceva pe ~ a fi chinuit de ceva; a avea o durere. 2) Atitudine plina de bunavointa; omenie; marinimie. ♢ Cu ~ a) bun la inima; omenos; marinimos; b) cu râvna. Fara ~ a) nemilos; rau; câinos; b) fara tragere de inima; în sila. 3) fig. Continut principal; esenta. ~ul unei doctrine. 4) (despre persoane) Figura centrala; însufletitor; animator. ~ul unui colectiv. 5) fam. Om aparte; ins; individ. 6) pop. Fiinta vie. Si el este ~. 7) filoz. rel. Forta vesnica, imateriala, datatoare de viata, considerata de origine divina. ♢ Cu ~ul pe buze (sau la gura) a) aproape de moarte; în agonie; b) respirând foarte greu de emotie sau de oboseala mare. A da de ~ul cuiva a da de pomana în amintirea unui mort. A-i iesi (cuiva) ~ul a) a muri; b) a se istovi, muncind din greu; a se chinui. A lua (cuiva) ~ul a omorî (pe cineva). 8) Simbol al trairilor, sentimentelor, dispozitiilor omului; inima. ♢ A-i merge cuiva ceva la ~ a avea mare satisfactie de ceva; a-i placea mult. 9) Senzatie de sufocare; naduf. Plin de ~. ♢ Într-un ~ foarte repede; într-o fuga. A-si trage ~ul a) a-si potoli respiratia; a respira mai liber; b) a fi aproape de moarte. A se umple de ~ a respira greu (dupa un efort fizic). 10) : A lua de ~ a adopta (un copil). Copil (sau fiu, fiica) de ~ copil (sau fiu, fiica) adoptiv. [Sil. su-flet] /<lat. suflitus
suspin, SUSPÍN ~e n. 1) Respiratie adânca si prelungita ca manifestare a unei dureri (mai ales morale). ♢ A-si da ultimul ~ a muri. 2) mai ales la pl. Respiratie scurta si întretaiata, cauzata de un plâns puternic; sughit. /v. a suspina
trece, A SE TRÉCE ma trec intranz. 1) (despre organisme vii, fructe, flori etc.) A intra în faza degenerarii, pierzându-si calitatile initiale. ♢ ~ din viata (sau din lume) a muri; a deceda. 2) (despre materiale, substante, alimente etc.) A se epuiza prin folosire. 3) (despre actiuni reprobabile) A nu se lua în seama (ramânând fara urmari). /<lat. traicere
urât, URÂT2 n. 1) Stare a omului care se plictiseste; depresiune sufleteasca usoara (cauzata de lipsa interesului); plictiseala. ♢ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i tine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispozitia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipeaza lipsa frumusetii si a armoniei. /v. a (se) urî
veni, A VENÍ vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi într-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit în gara. ♢ ~ la spartul târgului a sosi prea târziu. ~ cu sufletul la gura (sau într-un suflet) a veni în fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se întoarce, a reveni la locul de mai înainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre îmbracaminte, încaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii îi vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pâna la o înaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire
viaţă, VIÁŢ//Ă vieti f. 1) Ansamblu de fenomene (dezvoltare, metabolism, reproducere) caracteristice unui organism viu; faptul de a vietui, de a fi viu. ♢ Cu ~ vioi. Plin de ~ energic; vioi. Fara (pic de) ~ fara forta fizica; neputincios. Cu pretul vietii punându-si viata în pericol. Pe ~ si pe moarte cu înversunare; cu riscul vietii. A fi om de ~ a fi vesel. A aduce pe cineva la ~ a trata pe cineva de o boala grea. A fi în ~ a trai; a fi viu. A da ~ a naste. A capata ~ a lua fiinta. A înceta (sau a se trece) din ~ (sau a-si pierde ~a) a muri. A scurta (sau a lua) cuiva ~a a ucide pe cineva. A avea noua vieti a trai mult. A-si pune ~a în primejdie (sau în pericol) a se supune unei primejdii (sau unui pericol). A-si mânca ~a cu cineva a trai rau; a nu se împaca cu cineva. ~ de apoi viata de dupa moarte. 2) Existenta umana; trai. Nivel de ~. ♢ Când ti-i ~a mai draga (sau dulce) când esti mai fericit; când te simti mai bine. 3) Durata de timp de la nasterea unei fiinte pâna la moartea ei. ♢ O ~ de om un timp îndelungat. 4) Sir de evenimente cuprinse în aceasta durata de timp. [G.-D. vietii; Sil. via-] /viu + suf. ~eata
zdohni, A ZDOHN//Í ~ésc intranz. reg.1) (despre fiinte) A înceta de a mai trai; a muri; a pieri. 2) depr. (despre persoane) A muri ca un animal.
zi, ZI zíle f. 1) Interval de timp dintre rasaritul si apusul soarelui. ♢ La ~ la ziua fixata. Pe ~, peste ~ în cursul zilei. ~ de ~, ~ cu ~ a) în fiecare zi; b) necontenit; mereu; c) din ce în ce; treptat. Din ~ în ~ a) de azi pe mâine; b) din ce în ce. De la o ~ la alta a) zilnic; b) în scurt timp; repede. De cu ~ înca din timpul zilei. Despre (sau catre) ziua putin înainte de a se lumina. În faptul (sau zorii) zilei, în zori de ~ dis-de-dimineata. În toiul zilei, în plina ~ în amiaza zilei. De toate zilele, de toata ziua a) de fiecare zi; b) obisnuit. ~ si noapte în permanenta; necontenit. Cât toate zilele foarte mare. Cale de o ~ distanta care poate fi parcursa pe jos în timp de o zi. Cu ziua cu plata pentru fiecare zi muncita. ~ libera zi când cineva se odihneste drept recompensa pentru o munca prestata suplimentar. A se crapa (sau a se miji) de ziua, a se face ziua a se lumina. A se face (sau a fi) ziua alba a se lumina complet. Clar ca buna ziua, limpede ca lumina zilei foarte clar. A face din noapte ~, a schimba ziua cu noaptea a lucra noaptea si a dormi ziua. Buna ziua formula de salut folosita de la sfârsitul diminetii pâna la începutul serii. A da buna ziua a saluta pe cineva. A-si lua ziua buna a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire de cei ramasi. 2) Perioada corespunzatoare unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; intervalul de timp egal cu 24 de ore. ♢ ~ solara interval de timp dintre doua treceri consecutive ale Soarelui la meridian. ~ munca a) numar de ore de munca în timp de 24 de ore; b) unitate de masura a muncii prestata de membrii unei colectivitati. Zile numarate timp putin. 3) Data în care a avut loc sau urmeaza sa aiba loc ceva. Ziua de nastere. Ziua victoriei. ♢ La zile mari a) în zile de sarbatoare; la ocazii deosebite; b) foarte rar. 4) la pl. Existenta a unei fiinte; viata; trai. ♢ A avea zile a mai avea de trait. A avea zile bune cu cineva a se împaca cu cineva; a trai bine cu cineva. A fi cu zilele în mâna (sau în mâini) a se afla într-o mare primejdie; a fi aproape de moarte. A ramâne (sau a scapa) cu zile a ramâne în viata. A lasa pe cineva cu zile a cruta cuiva viata. A curma (sau a lua) cuiva zilele a omorî pe cineva. A muri cu zile a muri în urma unei boli ce putea fi tratata sau în împrejurari neprevazute. A-i mânca cuiva zilele, a face cuiva zile fripte (sau negre, amare) a chinui tare pe cineva. 5) mai ales la pl. Interval de timp caracterizat prin anumite evenimente; perioada. ♢ În ziua (sau zilele) de azi în vremea în care traim; în prezent. Din zilele noastre din vremea în care traim. Ziua de ieri trecutul. Ziua de mâine viitorul. [Art. ziua; G.-D. zilei] /<lat. dies
angoasă, ANGOÁSĂ s.f. 1. (Frantuzism) Neliniste, tulburare cauzata de o teama puternica. ♦ Sentimentul înstrainarii omului în viziunea filozofiei existentialiste; constiinta conditiei umane de fiinta muritoare. 2. (Med.) Stare provocata de contractia regiunii epigastrice însotita de mari dificultati respiratorii si de tristete excesiva. [< fr. angoisse].
esenian, ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerati o secta a iudaismului a carei doctrina, asociata cu o viata ascetica în comun, precede întrucâtva crestinismul; scrierile esenienilor, descoperite în pesterile de la Qumran (lânga Marea Moarta) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitatile eseniene se caracterizau prin: renuntarea la proprietatea privata si la comertul particular; respectarea stricta a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spalarea frecventa în apa rece si purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toti membrii comunitatii; efectuarea în comun a lucrarilor necesare; condamnarea razboaielor, sclaviei si a inegalitatilor sociale; interdictia de a blestema si de a jura (în afara juramântului pentru admiterea în secta) si de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptati de catre secta. Esenienii îsi duceau viata prin excelenta colectiva pe litoralul nord-vestic al Marii Moarte. În cadrul comunitatii a aparut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învatatorul dreptatii sau Învatatorul credintei (traducerea ebraicului more kassedeq e incerta), având anumite coincidente biografice cu Isus Christos. Dupa Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învatator pentru încheierea unui nou legamânt; la "sfârsitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente gasite în 11 pesteri de depozitare compun partial 600 de carti) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise s.a.), scrieri ale comunitatii (statutul esenienilor, Cele doua coloane despre educatia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântarilor, opera apocaliptica Razboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc s.a.). Razboiul fiilor luminii e cel mai interesant ca opera mitografica; scrierea are caracter dualist: razboiul între "fiii luminii" (identificati euhemerist de unii comentatori cu membrii comunitatii eseniene) si "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, si se va desfasura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri si pe Satana; desi finalul – victoria luminii – se stie, sunt necesare pregatiri militare si morale îndelungate; razboiul va dura 40 de ani (cât si traversarea desertului spre Ţara Fagaduintei); fiii luminii vor birui de 3 ori si tot de 3 ori ceilalti, decisiva fiind batalia a saptea (atunci "în mâinile saracilor vei da tu pe vrajmasii tarilor toate, în mâinile celor încovoiati în pulbere, ca sa umileasca cele mai puternice popoare si sa rasplateasca pe nelegiuiti [...] savârsind dreapta judecata a adevarului tau asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturala – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichitati iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca si unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); altii (H. Del-Medico) socoteau ca e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare dupa Dictionarul de mitologie generala de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucuresti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. tenum, "cei modesti" sau hassaim, "cei tacuti"; aram. hasēn) [etim. si TLF]
catonian, CATONIÁN, -Ă adj. Catonic. ♦ Regula catoniana = principiu de drept potrivit caruia validitatea unui legat este conditionata de supozitia ca testatorul a murit imediat dupa facerea testamentului. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / cf. it. catoniano, fr. catonienne, lat. catonianus].
sucomba, SUCOMBÁ vb. I. intr. (Liv.) A muri, a deceda; a pieri. ♦ (Fig.) A fi zdrobit, învins. [P.i. sucómb, 3,6 -ba. / < fr. succomber, cf. lat. succumbere].
angoasă, ANGOÁSĂ s. f. 1. neliniste, tulburare cauzata de o teama puternica fara obiect real, concret, adesea patologica. 2. (fil.) sentimentul înstrainarii omului; constiinta conditiei umane de fiinta muritoare. 3. (med.) stare provocata de contractia regiunii epigastrice, însotita de mari dificultati respiratorii si de tristete excesiva. (< fr. angoisse)
baricadă, BARICÁDĂ s.f. Întaritura facuta din diferite materiale sau lucruri, cu scopul de a feri pe cei atacati de loviturile atacatorilor în timpul unor lupte de strada, într-o revolutie etc. ♢ A muri pe baricada = a lupta consecvent, pâna la capat, pentru o idee. [< fr. barricade, cf. it. barricata].
adpatres, AD PÁTRES loc. adv. (fam.) a se întoarce ~ = a muri; a trimite ~ = a ucide. (< lat. ad patres, la stramosi)
doliu, DÓLIU s.n. Jale, tristete, durere cauzata de moartea cuiva apropiat, de o nenorocire obsteasca etc.; atitudine plina de tristete a unui om caruia i-a murit cineva. ♢ Zi de doliu = zi care aminteste de un eveniment dureros; în doliu = în negru. [Pron. -liu. / cf. lat. dolium, it. doglia, fr. deuil].
adormi, adormí (adórm, adormít), vb. – 1. A aduce pe cineva în starea de somn. – 2. A linisti, a potoli, a alina. – 3. A însela, a zapaci. – 4. A trece în starea de somn. 5. A muri, a-si da duhul. – Mr. adormu, adurnire. < Lat. addormire (Puscariu 27; Candrea-Dens., 509; REW 157; DAR); cf. it. addormire, prov., cat., v. sp., port. adormir. Cf. dormi. Der. adormita, vb. (a dormita); adormitele, s.f. pl. (deditei); adormitor, adj. (care adoarme); neadormit, adj. (treaz).
cicni, cicní, pers. 3 sg. cicnéste, vb. IV (înv.; despre vite) a crapa, a muri, a plesni.
deceda, DECEDÁ vb. I. intr. A înceta din viata; a muri, a raposa. [P.i. -dez. / < fr. décéder, cf. it., lat. decedere].
dispărea, DISPĂREÁ vb. II. intr. 1. A nu se mai vedea, a iesi din câmpul vizual. ♦ A se pierde, a pieri. 2. A-si înceta existenta, a se stinge. 3. A muri, a deceda. [P.i. dispár, var. dispare vb. III. / cf. lat. disparere, it. disparire, fr. disparaître].
apune, apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare si astri) A asfinti, a scapata. – 2. A decadea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre "a împreuna" (Seineanu, Semasiol., 181; Puscariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explica printr-o faza intermediara "a (se) pune sub" sau "a coborî", care se mai pastreaza în mr. (casa apusa "casa joasa"). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor "a înjuga boii". Pentru uzul rom., rom. prefera vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s.n. (asfintit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει "noaptea cade", cf. alb. serpont "crepuscul" (Meyer 381).
izidi, izidí (izấdí), izidésc, vb. IV (pop.) 1. (despre avere) a (se) paradui, a (se) risipi, a (se) chetui fara socoteala, a (se) matrasi. 2. (despre oameni si dobitoace) a pieri, a se prapadi, a muri. 3. (despre bauturi) a se strica.
expira, EXPIRÁ vb. I. 1. tr. A da afara din plamâni aerul inspirat. 2. intr. (Despre un termen, un contract, o conventie etc.) A se împlini, a înceta de a fi în vigoare. 3. intr. (Fig.) A muri. [P.i. expír. / cf. fr. expirer, lat. expirare].
neînturnat, neînturnát, -a, adj. 1. (pop.; în expr.) a se duce pe drum neînturnat = a muri, a disparea. 2. (fig.; înv.) neînduplecat.
persoană, persoana care a murit în acelasi timp sau perioada cu ata persoana
otpust, otpúst, otpústuri, s.n. (înv. si pop.) 1. sfârsitul liturghiei (slujbei religioase); (expr.) a-si da otpustul = a muri. 2. (la pl.) concediu.
pica, picá, pic, vb. I 1. (înv. si pop.; despre lichide) a picura. 2. (pop.; despre materii vâscoase) a se scurge, a se prelinge. 3. (reg.; despre roua, bruma etc.) a se lasa, a se asterne, a se aseza, a cadea. 4. (pop.; impers.) ploua usor, picura, picureaza, stropeste, uda. 5. (înv. si pop.; despre obiecte si fiinte) a cadea de la o oarecare înaltime. 6. (înv. si pop.; despre partile unui obiect) a se desprinde, a se desface, a se detasa din ansamblu. 7. (reg.; despre brate, picioare) a se scrânti. 8. (reg.; despre îmbracaminte) a fi numai zdrente, a nu se mai tine pe corp; a curge. 9. (pop. si fam.) a cadea la pamânt, a-si pierde pozitia verticala, a se prabusi, a se rasturna (la pamânt); (despre constructii) a se narui, a se darâma, a se prabusi. 10. (reg.; despre plante) a se apleca spre pamânt, a se îndoi într-o parte, a se culca. 11. (fig.; înv. si pop.) a muri. 12. (pop. si fam.) a nu reusi la un examen, la un concurs. 13. (înv. si pop.) a (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 14. (pop. si fam.) a intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (ocazional sau ilicit). 15. (pop. si fam.) a veni, a sosi (pe neasteptate, din întâmplare) într-un loc; a se ivi, a aparea. 16. (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sarbatori) a se nimeri la o anumita data, într-o anumita perioada; a cadea, a fi; a veni. 17. (înv. si pop.) a ajunge într-o anumita situatie, stare, împrejurare; a fi cuprins de ..., a cadea în ..., a da în ... 18. (pop.) a lovi, a atinge (tintind).
morendo, MORÉNDO adv. (Muz.; ca indicatie de executie) Stingându-se; din ce în ce mai slab. [< it. morendo < morire – a muri].
răposa, raposá, pers. 3 sg. raposeáza, vb. I (înv.) 1. a se odihni. 2. a muri, a deceda. 3. a coborî, a se opri. 4. a se rezema.
călător, calatór (calatoáre), adj. – 1. Care calatoreste. – 2. (S.m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incerta. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale "drum, strada"; însa der. prezinta dificultati. Suf. -tor se aplica de obicei der. verbali; si, pe de alta parte, nu poate da nastere la rîndul sau la un der. verbal, ca a calatori (verbi gracia, suparator este conceput numai ca un der. posterior de tipul •a suparatori). Puscariu 262 si DAR a încercat sa evite dificultatea, presupunînd ca termenul calator ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar "calator" de la udhë "drum". La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator fata de via. Totusi, trebuie sa semnalam posibilitatea ca legatura între cale si calator sa fi fost stabilita a posteriori de imaginatia populara. Calator ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o forma verbala der. de la acest cuvînt. Ideea de "calatorie" era strîns legata de cea de "a calari", cf. germ. reisen si reiten. Daca presupunem ca lat. caballus a format aceeasi der. ca equus, vb. •caballare sau •caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul calator "persoana care merge calare" si, mai tîrziu, "persoana care calatoreste". Der. calatoret, adj. (care calatoreste mult); calatori, vb. (a fi calator, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); calatorie, s.f. (actiunea de a calatori); calatorit, adj. (care a calatorit mult).
storî, storî, storasc, vb. IV 1. (refl.; înv. si reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; în forma: sturî) a chinui, a cauza o durere insuportabila, a seca, a epuiza (sufleteste). 3. (înv. si reg.) a nimici. 4. (reg.; despre fiinte) a stâlci, a bate zdravan. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omorî. 7. (refl.; fig.; înv. si reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strânge, a aduna laolalta. 10. (reg.; despre lucruri de mâncare; în forma: sturî) a lua fara mila, distrugând, rupând; a stinge. 11. (reg.; în forma: sturî) a fura.
repauza, REPAUZÁ vb. I. 1. refl. A se odihni. 2. intr. (Liv.) A muri. [Cf. fr. reposer, it. riposare].
zduhni, zduhní, zduhnésc, vb. IV (reg.) a muri, a dispare.
cicni, cicní (-nésc, -ít), vb. – A muri, a deceda. Rut. čahnuty (Candrea; Scriban). Rar, Mold.
crăpa, crapá (crắp, crapát), vb. – 1. A desface brusc în mai multe bucati, a plesni, a se sparge. – 2. A se desface, a se despica. – 3. A plesni, a pocni, a trosni. – 4. A sfarîma, a farîmita. – 5. A se prapadi, a nu mai putea (de gras, de invidie, de rîs). – 6. A muri. – 7. A întredeschide. – 8. A se deschide (despre boboci). – 9. A se face ziua, a se lumina. – 10. (Fam.) A mînca foarte mult, cu lacomie. Var. (Bihor) crepeti. Mr. crep, cripai, cripata, cripare, megl. crep, cripari, istr. crepu. Lat. crĕpāre (Densusianu, Hlr., 189; Puscariu 408; Candrea-Dens., 401; REW 2313; DAR); cf. it. crepare, prov. crebar, fr. crever, sp., port. quebar. Sensul 6 apare si în cuvintele it. si fr., cf. germ. krepieren. – Der. crapacios, adj. (sfarîmicios); crapîcea, s.f. (porecla a celor mîncaciosi); crapelnita, s.f. (fam., mîncare); crapat (var. crepat, crapet), s.n. (zori, rasarit; dogoare ), pe care DAR încearca sa-l puna în legatura cu lat. crepitus, dar care poate fi der. interna (DAR considera neclar sensul 2, care datoreaza ideii de "caldura ce face omul sa moara" = "crapa"); crapatura, s.f. (deschizatura; plesnitura, fisura; spatiu îngust la o usa întredeschisa; crapare a pielii de pe fata; crapare a buzelor), care poate fi si reprezentant al alt. crepatūra (Puscariu 409; Candrea-Dens., 402; REW 2314; DAR), ca der. interna a rom. (cf. si mr. crapitura, calpitura, cripitura). Din rom. provine ngr. ϰριπιτούρα (Murnu, Lehnw., 30).
cufuri, cufurí (-résc, -ít), vb. refl. – 1. A avea diaree. – 2. A muri de frica. – Mr. cufurescu, cufurire, megl. cufarez. Lat. •conforῑre, de la forῑre (Puscariu 430; Candrea-Dens., 424; REW 2137; DAR; Rosetti, I, 165); cf. gal. esforricar. – Der. cufureala, s.f. (diaree); cufuricios, adj. (laxativ); cufurit, adj. (care are diaree; cacacios). Cofîrsi, vb. (a avea diaree), pare un der. expresiv de la cufuri.
cumpli, cumplí (-lésc, -ít), vb. – 1. A omorî, a extermina. – 2. (Refl.) A muri, a deceda. Lat. complere, transformat în •complῑre (Puscariu 445; Candrea-Dens., 445; REW 2101; DAR); cf. it. compiere, prov., cat. complir, fr. (ac)complir, sp. cumplir. Trecerea semantica de la "a sfîrsi" la "a omorî" pare fireasca. Este cuvînt înv. (sec. XV) cu ambele sensuri. – Der. cumplit, adj. (înv., complet, întreg, desavîrsit; teribil, excesiv; crud, atroce, îngrozitor); cumplit, s.n. (înv., totalitate, integritate; margine, limita); cumpliciune, s.f. (înv., cruzime); cumplitate, s.f. (înv., avaritie); cumplitura, s.f. (înv., deces).
cura, curá (-r, -át), vb. – 1. A curata. – 2. A despaduri, a defrisa. – 3. A desface coaja, pielita. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovati, a absolvi de vina. – Mr. curare "a curata". Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare "a curata un pui", fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. sa fi ajuns sa se confunde cu lat. colare "a strecura, a curata un lichid", al carui rezultat trebuia sa fie identic. – Der. curat, s.n. (dezghiocatul porumbului); curatoare, s.f. (placenta, la vaca; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfacut, defrisat, eliberat; iertat; curatit; lipsit de murdarie, pur; autentic, veritabil, adevarat; senin, clar, neprihanit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curati, vb. (a înlatura murdaria, a spala; a defrisa, a despaduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a ramîne fara un sfant; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a smangli; a da un purgativ; a spala de pacate, a salva, a izbavi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovati); necurati, vb. (a trai în pacat); curatitor, adj. (care curata; purificator); curatitura, s.f. (curatare de coaja, pielita, etc.; gunoi; resturi); curaticiune, s.f. (înv., puritate); curatie, s.f. (curatie; puritate; neprihanire, nevinovatie; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt putin înv.; necuratie, s.f. (murdarie; pacat, fapta rea; patima condamnabila; viciu; menstruatie); curatenie, s.f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihanire; menstruatie; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofa); necuratenie, s.f. (murdarie; excrement); curatura, s.f. (curatare de coaja, pielita, etc.; teren destelenit; coji curatate; frunze uscate; pleava, ciuruiala); curatitoare, s.f. (sita, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi si reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Puscariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteza este mai probabila si este suficienta, cf. calabr. curare "a spala pînza", comel. kuratu "piele argasita" (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine sas. curat(ich) "curat". Pentru curatura, Candrea-Dens., 452 propune si o der. directa din latina.
adormi, adormi, adorm I v.t. a lovi (pe cineva) pîna la lesin II v.i. 1. a muri 2. a-si pierde cunostinta, a lesina (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
deceda, decedá (decedéz, decedát), vb. – A muri, a raposa. Fr. décéder. – Der. deces, s.n., din fr. décès.
vieti, vieti f. 1) ansamblu de fenomene (dezvoltare, metabolism, reproducere) caracteristice unui organism viu; faptul de a vietui, de a fi viu. ♢ cu г vioi. plin de г energic; vioi. fгrг (pic de) г fгrг fortг fizicг; neputincios. cu pretul vietii punвndu-si viata оn pericol. pe г si pe moarte cu оnversunare; cu riscul vietii. a fi om de г a fi vesel. a aduce pe cineva la г a trata pe cineva de o boalг grea. a fi оn г a trгi; a fi viu. a da г a naste. a cгpгta г a lua fiintг. a оnceta (sau a se trece) din г (sau a-si pierde a) a muri. a scurta (sau a lua) cuiva a a ucide pe cineva. a avea nouг vieti a trгi mult. a-si pune a оn primejdie (sau оn pericol) a se supune unei primejdii (sau unui pericol). a-si mвnca a cu cineva a trгi rгu; a nu se оmpгca cu cineva. г de apoi viatг de dupг moarte. 2) existentг umanг; trai. nivel de г. ♢ cвnd ti-i a mai dragг (sau dulce) cвnd esti mai fericit; cвnd te simti mai bine. 3) duratг de timp de la nasterea unei fiinte pвnг la moartea ei. ♢ o г de om un timp оndelungat. 4) sir de evenimente cuprinse оn aceastг duratг de timp. [g.-d. vietii; sil. via-] viu + suf. eatг
duce, dúce (dúc, dús), vb. – 1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A calauzi, a orienta. – 3. A trasa, a schita. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva si a-l pune în alt loc. – 5. A cara. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dainui. – 8. A face sa reziste, a face sa dainuie. – 9. (Arg.) A însela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trai. – 12. (Cu pron. compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (Refl.) A pleca, a porni. – 14. (Refl.) A merge. – 15. (Refl.) A face drumul. – 16. (Refl.) A trece, a se scurge. – 17. (Refl.) A pieri, a disparea, a se face nevazut. – 18. (Refl.) A muri. – Mr. duc, dusa, dutire; megl. ducu, dus. Lat. dūcĕre (Cihac, I, 83; Puscariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); cf. it. durre, prov., v. fr. duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, cf. aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, cf. Densusianu, Hlr., I, 182. – Der. duca, s.f. (plecare, mers); duca-se pe pustii, s.m. (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adj. (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, s.m. (persoana absenta; mort, defunct); dus, s.n. (plecare). Cf. aduce.
murine, MURÍNE s. f. pl. subfamilie de mamifere rozatoare din familia muridelor. (< fr. murinés)
repauza, REPAUZÁ vb. I. refl. a se odihni. II. intr. (rar) a muri. (< lat. repausare, fr. reposer)
sucomba, SUCOMBÁ vb. intr. 1. a muri, a deceda. 2. (fig.) a fi zdrobit, învins. (< fr. succomber)
izidi, izidí (-désc, -ít), vb. refl. – 1. A se strica. – 2. A muri. Bg. izjaždam "a se consuma" (DAR), cf. sl. izŭjadati (Tiktin).
neîmpărtăşit, NEÎMPĂRTĂSÍT adj. v. INIMĂ (II. 1.). Inima (I 1) considerata ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legatura cu bucurii, placeri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea buna. ♢ Loc. adv. Dupa (sau pe) voia (sau pofta) inimii = dupa plac, nestingherit, cum îi e dorinta. Cu (sau din) toata inima sau cu draga inima = cu tot sufletul, cu foarte mare si sincera placere. ♢ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfacut, multumit. A unge (pe cineva) la inima = a face (cuiva) placere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât pofteste, cât are placere. A-i merge (cuiva ceva) la inima = a-i placea (ceva) foarte mult. A-si calca pe inima = a renunta la propriul punct de vedere, la propria opinie sau placere. (A fi) cu inima usoara = (a fi) fara griji, bine dispus, cu constiinta împacata. b) (În legatura cu suferinte, dureri, necazuri) Îl doare la inima când vede atâta risipa. ♢ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inima = a provoca (cuiva) o durere morala, o suparare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi mila de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârsi la inima = a se îmbolnavi, a muri de durere, a fi colpesit de durere. A avea ceva pe inima = a fi chinuit de un gând neîmpartasit, a avea o taina în suflet. [DEX '98]
neprecizat, NEPRECIZÁT adj. v. DRAC (1). Fiinta imaginara, de sex masculin, întruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împielitat) sau a fi drac împielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rau, ticalos; b) om întreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tamâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un drac = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastâmparat. Parca a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) = a intimida, a înfricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii încurcate sau când se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) dracul coada, se zice când o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe dracul de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe dracul = a intra singur într-o încurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-si gasi) pe dracul = a o pati. A cauta pe dracul si a gasi pe tata-sau = a ajunge într-o situatie si mai rea decât aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pâna colo. A cere pe dracul si pe tata-sau (sau cât dracul pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face si pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecatii) a se duce fara sa se mai întoarca (si într-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o pati. La dracul! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe dracul! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamatii exprimând uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sanatos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extrema, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face si pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde si-a întarcat dracul copiii, unde si-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepartat. [DEX '98]
zile, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an“, "luna“, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede“, "clar“) foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de“) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
marţafoi, martafói (martafói), s.m. – Smecher, potlogar. Origine necunoscuta. Din pol. marcovy "flacau tomnatic" (Cihac, II, 189), pare putin probabil, data fiind extensiunea cuvîntului. Relatia cu mag. márcafank "gogoasa" (Scriban) e întîmplatoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti "a muri", cf. sb. mrtca "cadavru", mrtvan "om fara putere". – Der. martafoaica, s.f. (vagaboanda).
mierli, mierlí (mierlésc, – ít), vb. – A muri. Ţig. mer- "a muri", viitor merla (Graur 170; Juilland 168), cf. tig. morlo "asasinat", murlio "înmormîntare". – Der. mierleala, s.f. (asasinat; moarte). Cuvînt de Arg.
mînca, mîncá (manânc, mîncát), vb. – 1. A se hrani. – 2. A prînzi, a lua cina. – 3. A se alimenta cu, a se mentine cu. – 4. A coroda, a strica. – 5. A roade, a macina. – 6. A consuma, a folosi. – 7. A delapida, a defrauda patrimoniul public. – 8. A uzurpa, a doborî. – 9. A se nelinisti, a se osteni. – 10. A o apuca pe cai gresite, a duce la pierzanie. – 11. A ciupi, a produce mîncarime. – 12. A suporta, a rabda o insulta. – 13. A cîstiga o piesa a adversarului, în anumite jocuri. – 14. A tine mult la cineva, a muri dupa o persoana. – 15. (Refl.) A se devora, a se distruge reciproc. – Var. (Trans.) mînc. – Mr. mî(n)c, mac(u), mîncata, mîcare, megl. m(an)ǫnc, mancari, istr. marancu. Lat. •manucāre, forma redusa a lui manducāre, cf. it. manucare, calabr. manëká, mai probabil decît de la •manicāre (Diez, I, 262; Puscariu 1022; Candrea-Dens., 1127; REW 5592). Cuvînt de uz general (ALR, I, 80). Sing. prezentului manînc pare ca ar trebui sa se explice prin •manuc cu infix nazal •manunc (dupa G. Ivanescu, BF, I, 161, printr-o încrucisare între mînc cu •manduc). Der. mîncacios, adj. (lacom); mîncare, s.f. (bucate, feluri); demîncare, s.f. (alimente, provizii); mîncarica, s.f. (carne înabusita); mîncarime, s.f. (usturime, iritatie, frecare a pielii); mîncat, s.n. (faptul de a mînca, masa); mîncator, s.m. (înv., uzurpator; persoana care manînca); mîncatoare, s.f. (Arg., gura); mîncatorie, s.f. (abuz, prevaricatiune, frauda); mîncatura, s.f. (înv., frauda, abuz; rozatura; adîncitura); mîncau, s.m. (lacom, hulpav); nemîncat, adj. (cu stomacul gol; s.m., flamînd; lihnit de foame).
acordati, acordati predicatele verbale din textul de mai jos cu subiectele eu (a citi) legenda lacrimioarei si ( a afla)ca aceasta floare (a aparea) din lacrimile unui print care ( a plange) prima data cand sora lui ( a muri)
petrece, petréce (petréc, cút), vb. – 1. A trece, a strabate. – 2. A introduce, a face sa treaca, a patrunde. – 3. A conduce, a însoti. – 4. A vinde, a desface o marfa. – 5. A-si duce viata, a trai, a-si umple timpul. – 6. A se mentine, a se dainui. – 7. A se distra, a se desfata. – 8. (Refl., înv.) A se sfîrsi, a muri. – 9. (Refl.) A se întîmpla, a avea loc. – Mr., megl. pitrec. Lat. pertraicĕre (Tiktin; REW 8842) cu disimularea primului r. – Der. petrec, s.n. (joc de copii, în care un grup încearca sa patrunda într-un loc aparat de grupul advers), deverbal; petrecanie, s.f. (petrecere, sarbatorire; chef, ospat; moarte); petrecator, s.m. (însotitor, escorta), înv.; petrecare, s.f. (înv., mod de trai, viata); petrecatoare, s.f. (cheotoare).
pieri, pierí (piér, ít), vb. – 1. A disparea. – 2. A muri. – 3. A muri naprasnic, a sucomba. – Var. mold. peri. Mr. cher, chirire, megl. per, periri. Lat. pĕrῑre (Puscariu 1313; Candrea-Dens., 814; REW 6415), cf. it. perire, prov., cat. perir, fr. périr, sp., port. perecer. Cuvînt de uz general (ALR, II, 286-7). – Der. piericiune (var. periciune), s.f. (disparitie, moarte), pe care Candrea îl trimite, probabil fara motiv, la lat. peritiōnem; pericios (var. piericios), adj. (vatamator, stricator), pe care Tiktin îl considera în mod echivoc ca format dupa lat. pernĭciōsus; pieire, s.f. (pierdere, moarte), infinitiv fals în loc de pierire, cu pierderea lui r ca în pieri › piei; pierit (var. perit), adj. (disparut, sfîrsit; palid); pierit, s.n. (sifilis); pieritor, adj. (mortal, caduc); nepieritor, adj. (imortal); pieritura, s.f. (cazatura, mortaciune; Trans., semanatura cu plante pipernicite, rare); raspieri, vb. (a disparea), rar.
plesni, plesní (plesnésc, plesnít), vb. – 1. A se crapa, a se despica. – 2. A trosni, a plescai. – 3. A se sparge, a se rupe. – 4. A se prapadi, a muri. – 5. A pocni (din bici). – 6. A palmui, a izbi, a bate. Sl. plesnąti "a bate din palme" (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 265; Conev 95). – Der. plesnet, s.n. (trosnet, pocnet); plesnitoare, s.f. (petarda; sficiul biciului); plesnitura, s.f. (pocnitura; crapatura, despicatura; trosnet, lovitura de palma); plesnitor, s.n. (Arg., ochi); pleasna, s.f. (sfichi).
prăpădi, prapadí (prapadésc, prapadít), vb. – 1. A distruge, a anihila, a extermina. – 2. A (se) strica, a (se) deteriora. – 3. (Mold.) A pierde, a rataci. – 4. (Refl.) A disparea, a muri, a pieri. – 5. (Refl.) A izbucni, a nu mai putea sa. Sl. propasti, propadą "a se crapa" (Miklosich, Lexicon, 702; Cihac, II, 211), cf. rus. propadatĭ "a pieri" si prapastie. – Der. prapad, s.n. (exterminare, distrugere; catastrofa); prapadenie, s.f. (distrugere); prapadit, s.m. (istovit, lefter); prapaditor, adj. (distrugator). Din rom. provine bg. din Trans. propodenie (Miklosich, Bulg., 131).
pristăvi, pristaví (pristavésc, pristavít), vb. refl. – A muri. Sl. prĕstaviti sę (Cihac, II, 291; Miklosich, Slaw. Elem., 41). – Der. pristavie, s.f. (moarte). Înv.
cuvant, cuvant de provenienta din limba romo-african. Acest cuvant are un inteles special fol pentru un tigani "a crapa" – "a muri". Cuvant folosit in special in jocurile online de pe internet runescape.
putea, puteá (pot, putút), vb. – 1. A fi în stare. – 2. (Refl.) A fi posibil. – 3. (Cu negatia nu mai). A muri de, a arde în, a crapa; ironic, a nu-i pasa de nimic. – Mr. pot, putut, puteare, megl., istr. pot. Lat. •pŏtēre, forma vulgara analogica a lui posse (Diez, Gramm., I, 331; Puscariu 1362; Candrea-Dens., 1491; REW 6682), cf. vegl. potare, it. potere, prov., cat., sp., port. poder, v. fr. pooir (› fr. pouvoir). Pentru conjug., cf. Lombard, Cah. S. Puscariu, II, 147-50. Der. poate, adv. (probabil, eventual), în loc de se poate, cf. calabr. pozza; putere, s.f. (tarie; forta, vigoare; stapînire, conducere; înv., armata, forta militara; înv., multime; înv., minune, miracol; autoritate, împuternicire, mandat; una din cele trei autoritati ale statului; putere executiva, guvern; stat suveran; mijloc, inima; partea centrala a trunchiului) ale carui ultime sensuri se explica prin localizarea ideei de putere în inima si prin echivalenta cu ea, cf. sp. corazón "parte centrala"; de-a puterea fi, adv. (Mold., exact, întocmai); puteri (var. împuteri), vb. (înv., a întari, a fortifica); putinta, s.f. (posibilitate, facultate; mijloc), din lat. pǒtentia (Tiktin; Candrea; Scriban), sau mai probabil cu suf. -inta, ca staruinta, adeverinta etc.; putirinta (var. puterinta), s.f. (putere, posibilitate), formatie glumeata si familiara, rezultata din contaminarea lui putere cu putinta; neputinta, s.f. (impotenta, incapacitate; imposibilitate); putincios, adj. (înv., puternic; înv., demn de, vrednic de; posibil); neputincios, adj. (impotent; înv., imposibil); puternic, adj. (tare, robust, potent; prepotent); neputernic, adj. (înv., debil, incapabil); preaputernic, adj. (atotputernic); atotputernic, adj. (prepotent), atribut exclusiv pentru Dumnezeu; puternici, vb. (înv., a-si exercita puterea); puternicie, s.f. (forta, tarie); atotputernicie, s.f. (omnipotenta); puternice, s.f. pl. (duhuri rele); împuternici, vb. (a da puteri; refl., a se fortifica); împuternicire, s.f. (mandat; procura); împuternicit, s.m. (delegat; plenipotentiar); rasputea, vb. (a face ceva cu toata puterea); rasputere, s.f. (toata forta). – Din rom. provin bg. puteren (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. putere, puternica (Miklosich, Bulg., 131; Miklosich, Fremdw., 121), rut. puter(j)a, rus. puternyi, adj., puteruvaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409).
răposa, raposá (raposéz, raposát), vb. – 1. (Înv.) A se odihni. – 2. A muri, a deceda. – Var. înv. rapaosa. Mr. rapasedzu, rapasare, megl. rapos, rapusari. Lat. rĕpausāre (Tiktin; REW 7218), cf. it. riposare, prov. repausar, fr. reposer, sp. reposar. – Der. raposat, s.m. (defunct); apusat, s.m. (defunct), probabil prin contaminare cu apus (dupa Draganu, Dacor., III, 726, dintr-un lat. •appausātus).
răpune, rapúne (rapún, rapús), vb. – 1. A învinge, a întrece. – 2. A pierde, a face sa piarda. – 3. A extermina, a anihila, a suprima. – 4. A ucide. – 5. (Refl.) A muri. Lat. rĕpōnĕre (Puscariu 1436; Candrea-Dens., 1466; REW 7225), cf. it. rippore, prov. repondre, sp. reponer, port. repôr. – Der. rapuitor, adj. (care ucide).
săvîrşi, savîrsí (-sésc, -ít), vb. – 1. A împlini, a termina. – 2. A executa, a duce la bun sfîrsit. – 3. (Refl.) A deceda, a muri. – Sl. suvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Tiktin; Puscariu, Dacor., VIII, 349). – Der. savîrsenie (var. savîrsie), s.f. (sfîrsit, terminare); savîrsitura, s.f. (capat, termen); desavîrsi, vb. (a termina, a finisa; a perfectiona, a îmbunatati), din sl. dostoinu › destoinic (dupa Tiktin si Candrea, din supinul de savîrsit); desavîrsit, adj. (perfect, exact; adv., perfect).
sfîrşi, sfîrsí (-sésc, -ít), vb. – 1. A termina, a ispravi. – 2. (Refl.) A se termina, a lua sfîrsit. – 3. (Refl.) A se prapadi, a muri. – Var. savîrsi. Megl. sfasǫs. Sl. sŭvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 449). – Der. sfîrsenie, s.f. (înv., terminare, moarte); sfîrsala, s.f. (slabiciune, lesin, terminat, ispravit; s.n., final, moarte); nesfîrsit, adj. (infinit); savîrsitor, adj. (înfaptuitor, fauritor); desavîrsi, vb. (a ispravi; a finisa; a perfectiona); desavîrsit, adj. (perfect, exact).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc - Dictionare