isprãvi, ISPRãVÍ, ispravesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A duce sau a ajunge pâna la sfârsit, a face sa fie sau a fi gata; a (se) termina, a (se) sfârsi, a (se) mântui; a (se) înfaptui, a (se) realiza. * Loc. adv. Pe ispravite = aproape de sfârsit, pe sfârsite. * Expr. (Tranz.) Am ispravit! = nu mai stau de vorba! Ispraveste odata! = taci! termina! (Refl.) S-a ispravit = a) ai dreptate, asa e; b) nu mai e nimic de facut. 2. Tranz. A face sa se prapadeasca, sa dispara. * Refl. S-a ispravit cu el. – Din sl. ispraviti.
isprãvi, A ispravi ã a începe
isprãvi, ISPRãVÍ vb. v. capata, distruge, dobândi, izbuti, înfaptui, nimici, obtine, potopi, prapadi, primi, realiza, reusi, sfarâma, zdrobi, zvânta.
isprãvi, ISPRãVÍ vb. 1. v. termina. 2. v. încheia. 3. a epuiza, a încheia, a sfârsi, a termina, (astazi rar) a slei, (pop.) a gata, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 4. a încheia, a închide, a sfârsi, a termina. (Sa ~ discutia.) 5. v. iesi. 6. v. consuma. 7. v. absolvi. 8. v. expira.
isprãvi, ispraví vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. ispravésc, imperf. 3 sg. ispraveá; conj. prez. 3 sg. si pl. ispraveásca
isprãvi, A ISPRãV//Í ~ésc tranz. 1) (actiuni) A duce pâna la capat; a sfârsi; a termina; a încheia; a dovedi. 2) A face sa se ispraveasca. [Sil. is-pra-] /<sl. ispraviti
isprãvi, A SE ISPRãV//Í ma ~ésc intranz. 1) A ajunge pâna la capat; a se sfârsi; a se termina; a se încheia. 2) pop. A înceta sa mai existe; a se pierde; a se prapadi. /<sl. ispraviti
isprãvi, ispraví (-vésc, -ít), vb. – 1. A îndrepta, a rexctifica, a corecta. – 2. A
isprãvi, ispraví (ispravésc, ispravít), vb. – 1. A îndrepta, a rectifica, a corecta. – 2. A judeca, a da o sentinta. – 3. A obtine, a dobîndi. – 4. A executa, a înfaptui. – 5. A sfîrsi, a termina, a mîntui. Sl. ispraviti "a îndrepta, a corecta; a alcatui, a forma", de la pravã "drept" (Miklosich, Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin; DAR); cf. bg. izpravjam "a sfîrsi". Ca si în cazul lui iscodi ( ischoditi + sãchoditi), trebuie adaugat sensul etimonului sl. si pe acela al lui sãtroviti, "a consuma", cf. istravi. Toate sensurile sînt înv., cu exceptia sensului 5 si în parte a sensului 4. Der. isprava, s.f. (ordin, hotarîre, sentinta; rezultat, succes; act, ordin scris; înfaptuire, actiune; fapta; sfîrsit), din sl. isprava "corectie", dar cu sensurile, în parte înv., ale vb. ispravi; neispravit, s.m. (pocitanie, stîrpitura); ispravnic, s.m. (administrator, dregator, guvernator; împuternicit, reprezentant; agent executiv; înv., prefect al politiei din Bucuresti, sec. XVII-XVIII; prefect, guvernator al unui judet, functie creata de Constantin Mavrocordat în 1761, în locul asa numitilor vornicei; în trecut existau cîte doi în fiecare judet, în afara de Mehedinti si Rîmnic, unde nu era decît unul), din sl. (bg., rus.) ispravnikã; ispravniceasa, s.f. (sotie de ispravnic); ispravnicel, s.m. (vataf); ispravnicie, s.f. (administratie, guvernare); ispravnicat, s.n. (înv., guvernare); ispravnici, vb. (a guverna, a administra, a executa); ispravnicesc, adj. (administrativ).